Regatul Belgiei (în neerlandeză Koninkrijk België, în franceză Royaume de Belgique, în germană

Königreich Belgien), cunoscut colocvial ca Belgia (neerlandeză België, franceză Belgique, germană
Belgien; pronunție franceză: /bɛl.ʒik/) este o țară în Europa de Vest. Este unul dintre membrii
fondatori ai Uniunii Europene și găzduiește majoritatea instituțiilor acesteia precum și alte instituții
internaționale importante, inclusiv NATO. Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² și are o populație
de peste 11 milioane de locuitori. Belgia se învecinează cu Țările de Jos, Germania, Marele Ducat al
Luxemburgului, Franța și Marea Nordului.

Belgia este situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină iar cele două mari
regiuni ale țării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză Flandra, situată în jumătatea
de nord a țării, are 58% din populație iar regiunea de limbă franceză Valonia, situată în jumătatea de
sud, are 32% din populație. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă majoritar
francofonă situată în Regiunea Flamandă, dar în apropiere de frontiera cu regiunea valonă și are 10%
din populație. O mică comunitate germanofonă există în estul Valoniei. Diversitatea lingvistică și
conflictele politice și culturale asociate acesteia sunt reflectate în istoria politică și în sistemul
complex de guvernare[3]

Numele 'Belgia' este derivat din numele provinciei romane Gallia Belgica, situată în extremitatea
nordică a Galiei, locuită inițial de către belgi, un amestec de popoare celtice și germanice. Aceștia
sunt menționați de către Iulius Cezar în Commentarii de Bello Gallico, numindu-i drept cei mai
puternici dintre gali: "Horum omnium fortissimi sunt Belgæ".

Cuprins

1 Istorie

2 Politică

2.1 Comunități și regiuni

2.2 Autoritatea politică

3 Geografie

4 Economie

4.1 Transport

5 Demografie

6 Cultură

6.1 Artă

6.2 Folclor

6.3 Științe

6.4 Sport
6.5 Gastronomie

7 Turism

7.1 Patrimoniul mondial

8 Note de completare

9 Note bibliografice

10 Legături externe

Istorie

Articol principal: istoria Belgiei.

Cele Șaptesprezece Provincii (portocaliu, cafeniu și galben) și Episcopia de Liège (verde)

Numele de „Belgia” provine din Gallia Belgica, numele unei provincii romane din nordul Galiei care,
înainte de invazia romană din 100 î.e.n., era locuită de Belgae, un amestec de populații celtice și
germanice.[4][5] O migrație treptată a francilor germanici în secolul al V-lea a adus zona sub
dominația regilor merovingieni. Schimbarea treptată a echilibrului puterilor în secolul al VIII-lea a dus
la evoluția regatului franc în Imperiul Carolingian.[6] Tratatul de la Verdun din 843 a împărțit
regiunea în Francia de Mijloc și cea de Vest și astfel într-o mulțime de fiefuri mai mult sau mai puțin
independente care, în Evul Mediu, au fost vasale fie regelui Franței, fie împăratul Sfântului Imperiu
Roman.[6]

Multe dintre aceste fiefuri s-au unit în cadrul Țărilor de Jos Burgunde în secolele al XIV-lea și al XV-
lea.[7] Împăratul Carol al V-lea a extins uniunea personală a celor Șaptesprezece Provincii în anii
1540, făcând din ele mai mult decât o uniune personală, prin Pragmatica Sancțiune din 1549 și și-a
sporit influența asupra Principatului Eclesiastic de Liège.[8] Războiul de Optzeci de Ani (1568–1648) a
împărțit Țările de Jos în Provinciile Unite (în nord, Belgica Foederata în latină, „Țările de Jos
Federate”) și Țările de Jos Meridionale (Belgica Regia, „Țările de Jos Regale”). Cele din urmă au fost
guvernate succesiv de către habsburgii spanioli și de către cei austrieci și se întindea pe mare parte
din teritoriul Belgiei moderne. Acesta a fost teatrul de operațiuni în Războiul Franco-Spaniol și cel
Franco-Austriac în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. După campaniile din 1794 din cadrul Războaielor
Revoluției Franceze, Țările de Jos—inclusiv teritoriile care nu fuseseră vreodată sub dominație
Habsburgică, cum ar fi Principatul Eclesiastic de Liège—au fost anexate de Prima Republică Franceză,
punând capăt dominației austriece în regiune. Reunificarea Țărilor de Jos sub numele de Regatul Unit
al Țărilor de Jos a avut loc după dezmembrarea Primului Imperiu Francez în 1815.

Revoluția Belgiană din 1830 a dus la înființarea Belgiei independente, catolice, burgheze, neutre și
oficial francofone, condusă de un guvern provizoriu și un congres național.[9][10] De la instalarea lui
Leopold I ca rege la 21 iulie 1831 (astăzi sărbătorită ca zi națională a Belgiei[11]), Belgia este o
monarhie constituțională și democrație parlamentară, cu o constituție seculară bazată pe codul
napoleonian. Deși inițial restrâns, votul universal pentru bărbați a fost introdus după greva generală
din 1893 (cu vot plural până în 1919) și pentru femei după 1949.
Principalele partide politice din secolul al XIX-lea au fost Partidul Catolic și Partidul Liberal, Partidul
Belgian al Muncii apărând către sfârșitul veacului. Franceza a fost la început singura limbă oficială
adoptată de nobilime și de burghezie. Treptat, ea și-a pierdut importanța, neerlandeza fiind și ea
recunoscută. Recunoașterea a devenit oficială în 1898, iar în 1967 a fost acceptată versiunea
Constituției în limba neerlandeză.[12]

Conferința de la Berlin din 1885 a cedat controlul asupra Statului Independent Congo regelui Regele
Leopold al II-lea ca posesiune personală a sa. Din 1900 au apărut îngrijorări pe plan internațional cu
privire la tratamentul extrem și sălbatic aplicat populației congoleze sub Leopold al II-lea, pentru care
Congo era în principal o sursă de venit din producția de fildeș și cauciuc. În 1908, această indignare a
determinat statul belgian să își asume responsabilitatea pentru guvernarea coloniei, denumită de
atunci Congo Belgian.[13] Germania a invadat Belgia în 1914 în contextul Planului Schlieffen și mare
parte din luptele de pe Frontul de Vest din Primul Război Mondial au avut loc în partea de vest a țării.
Primele luni ale conflagrației au fost denumite Violul Belgiei din cauza atrocităților germane. Belgia a
preluat coloniile germane Ruanda-Urundi (astăzi, Rwanda și Burundi) în timpul războiului, iar ele au
fost încredințate Belgiei în 1924 prin mandat al Ligii Națiunilor. După război, districtele prusace Eupen
și Malmedy au fost anexate de Belgia în 1925, aducând în granițele țării o minoritate germanofonă.

Țara a fost din nou invadată de Germania în 1940 și a fost ocupată până la eliberarea sa de către
Aliați în 1944. După al Doilea Război Mondial, o grevă generală l-a obligat pe Leopold al III-lea, pe
care mulți îl considerau un colaborator al germanilor în timpul războiului, să abdice în 1951.[necesită
citare] Congo Belgian a dobândit independența în 1960 în timpul Crizei Congoleze;[14] Ruanda-
Urundi a obținut și ea independența după doi ani. Belgia a aderat la NATO ca membru fondator și a
format grupul de țări Benelux împreună cu Țările de Jos și Luxemburg. Belgia a devenit unul dintre cei
șase membri fondatori ai Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului în 1951 și a Comunității
Europene pentru Energie Atomică și Comunității Economice Europene, înființată în 1957. Cea din
urmă este actualmente Uniunea Europeană, ale cărei principale instituții administrative, între care
Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și sesiunile extraordinare ale Parlamentului European,
își au sediul în Belgia.

Politică