Tarile de Jos

Țările de Jos (în neerlandeză Nederland, în frizonă Nederlân; denumite neoficial Olanda) sunt

o monarhie constituțională, stat membru fondator al Beneluxului și al Uniunii Europene, situat în
nord-vestul Europei, în vecinătatea Mării Nordului, Belgiei și Germaniei. Țările de Jos împreună
cu câteva colonii de peste mări formează Regatul Țărilor de Jos.

Numele folosit în mod tradițional în limba română, Olanda, sub care sunt cunoscute Țările de
Jos, corespunde etnonimului „olandez” folosit în numeroase limbi, între care și româna. El
acoperă însă doar o parte din teritoriul țării, anume provinciile Olanda de Nord și Olanda de Sud.
Locuitorii Țărilor de Jos sunt numiți în engleză Dutch, nume derivat de la aceeași rădăcină
ca Deutsch, adică „german”. Limba neerlandeză este forma literară a germanei plate, limba
vorbită ca dialect în nordul Germaniei.

Un sfert din teritoriul Țărilor de Jos se află sub nivelul mării, statul având cea mai joasă
altitudine din lume. De asemenea, este una dintre țările cele mai dens populate din lume. Olanda
are o lungă istorie de toleranță socială și este în general considerată ca fiind o țară liberală,
legalizând avortul,[8] prostituția[9] și eutanasia[10] și menținând în același timp o politică de relativă
toleranță în ceea ce privește regimul drogurilor numite „ușoare” precum marijuana[11] În anul
2001, a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.
[12]
 Este membră NATO și UE. Pe teritoriul său se află sediul Curții Penale Internaționale.

Capitala Olandei este orașul Amsterdam. În timp ce Amsterdam este capitala oficială a țării
conform Constituției, la Haga (în neerlandeză Den Haag, sau oficial 's-Gravenhage) se află
sediul guvernului, reședința regală (Palatul Noordeinde), precum și cea mai mare parte a
ambasadelor străine.

Istorie

Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei, regiunea făcea parte
din cele 17 Provincii ale Țărilor de Jos, care includeau și Belgia actuală. După ce și-a obținut
independența în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă și economică în secolul XVII.
Această perioadă, în timpul căreia Olanda și-a creat colonii și semicolonii în lume, este
cunoscută drept secolul de aur.

După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, în 1815 prin Congresul de la Viena a

fost creat un Regat împreună cu Belgia și Luxemburg. Belgienii au devenit independenți
începând cu 1830, ca și luxemburghezii.

Olanda se impune drept cea mai prosperă provincie[modificare | modificare sursă]

Una dintre Țările de Jos, Olanda nu are o istorie unificată până în secolul al XV-lea. Regiunea
vestică a Rinului, formată ca parte a provinciei romane a Germaniei de Jos, a fost locuită de către
Batavi. Aproape întreaga arie a fost cucerită în secolele XIV-XV de către franci, care, odată cu
destrămarea Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate, în regatul francez și, în acest fel, la
Marele Imperiu Roman. Conții Olandei au fost unii dintre cei mai[formulare  evazivă] puternici lorzi
medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din Brabant și conții Flandrei. În secolele XIV și
XV, Flandra, Olanda, Zeelandă, Gelderland și Brabant au trecut sub puternicii stăpâni ai
Burgundiei, care controlau virtual toate Țările de Jos. Cu toate acestea, orașele și porturile
olandeze erau slabe din punct de vedere economic față de prosperitatea comercială și centrele
industriale ale Flandrei și Brabantului. Cu toate acestea, toți erau parte a Ligii Hanseatice și se
bucurau de anumite privilegii. În 1477, Mary a Burgundiei a restaurat toate libertățile interzise
de către predecesorii ei. Mariajul său cu arhiducele Maximilian (împăratul Maximilian de mai
târziu) a adus Țările de Jos în casa Imperiului Habsburgic. Charles al V-lea le-a dat, în 1555,
fiului său, Philip al II-lea al Spaniei. În acel timp, provinciile de nord au ajuns la prosperitate
economică.

Revolta în Olanda

Wilhelm de Orania, fondatorul Țǎrilor de Jos independente

Ascensiunea calvinismului a ajutat la separarea Țărilor de Jos de Spania catolică; aristocrații,

suportați de către mulți oameni din motive religioase și economice, au cerut autonomie pentru
provincii, ca recompensă pentru înlăturarea oficialilor spanioli. Încercarea lui Filip, prima oară
prin cardinalul Granvelle și după aceea prin ducele de Alba, de a introduce Inchiziția spaniolă și
de a readuce Țările de Jos la statut de provincie a avut parte de opoziția mai multor clase sociale,
mai ales a catolicilor și a protestanților. Lupta de independență pentru Țările de Jos (1562-1566)
a început în Flandra și Brabant, provinciile nordice, sub conducerea lui William Taciturnul, prinț
de Orania. Țările de Jos au fost unite sub conducerea lui William în lupta împotriva Spaniei.
Alessandro Farnesse i-a luat locul lui John de Austria ca guvernator al Spaniei, a recucerit
provinciile de sud și le-a readus la catolicism. Barierele râurilor erau cruciale pentru protecția
împotriva rebeliunii și a religiei protestante din nord. Cele șapte provincii nordice,
Olanda, Utrecht, Zeeland, Gelderland, Overijssel, Friesland și Groningen au format Uniunea de
la Utrecht (1579) și au declarat independența în 1581. William Taciturnul a fost asasinat
în 1584 și a fost înlocuit ca șef al statului de către fiul său, Maurice de Nassau, care a fost
susținut încă de la început de către Johan van Oldenbarneveldt. O expediție engleză condusă de
către Robert Dudley, conte de Leicester, numit căpitan-general al armatei olandeze, pentru
ajutarea Olandei împotriva ducelui de Parma, a eșuat, ducând la numirea lui Maurice de Orania
în locul acestuia (1587). Dovedindu-se unul dintre cei mai[formulare  evazivă] buni strategi ai timpurilor
sale, Maurice a organizat rebeliunea împotriva Spaniei într-o revoltă coerentă încheiată cu
succes, care a dus la semnarea în 1609 a unui armistițiu de 12 ani cu Spinole, comandantul
Spaniei.