Istoria Belgiei

Istoria Belgiei este în mod tradițional divizată în două mari etape. Pe de o

parte acea a teritoriilor care au format înainte de 1830 Regatul Belgiei și pe
de altă partea cea a statului independent belgian existent începând cu
această dată.

Diverse națiuni și culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de

la celți și romani până la francezi și olandezi. Regiunea a fost incorporată
în Imperiul Roman în timpul campaniei lui Cezar din Galia. După valurile
migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului
Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în
regiune sunt unite treptat în Țările de Jos Burgunde. În timpul domniei
lui Carol Quintul acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux.
Până în secolul al XVIII-lea Țările de Jos de sud se află sub
dominația spaniolă și apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate
în Prima Republică Franceză. La prăbușirea Imperiului Napoleonian teritoriul
actualei Belgii și al Luxemburgului sunt atașate unui nou stat, Regatul Unit al
Țărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez.
În 1830 izbucnește o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la
independența Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominația Franței,
Marile Puteri decid instaurarea unui rege terț, Leopold de Saxa-Coburg-
Gotha, provenit dintr-o familie de prinți germani. Belgia își impune o politică
de neutralitate, politică nerespectată de către puterile beligerante în cele
două războaie mondiale. În 1949, în fața noului context mondial, Belgia
decide să pună capăt acestei politici și devine unul dintre membrii fondatori
ai OTAN. De asemenea participă activ în cadrul uniunii economice Benelux și
este de asemenea unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.