Istoria Egiptului

Istoria ţării a fost definită şi influenţată de Nil. Chiar şi condiţiile de unificare

erau legate de construcţiile de canale şi de amenajare ale acestora, şi de
nevoia de control al unui puteri centrale asupra acestora. Prima capitală a
ţării a fost Memphis, la sud de Cairoul fondat în evul mediu, iar cea mai
importantă capitală era Theba, care se afla pe teritoriul localităţilor Luxor şi
Karnak de astăzi. 

Egiptul are o istorie lungă şi complexa, iar pentru înţelegerea acestuia

trebuie să adoptăm concepţia egiptologilor referitoare la împărţirea
perioadelor diferite:

Istoria Egiptului antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare

dinastiei faraonilor. Datarea evenimentelor în Egiptul antic este încă subiect
de cercetare. Datele calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă
pentru o perioadă de aproximativ trei milenii.

Istoria Egiptului antic începe cu faraonul Narmer (dinastia 0), in jurul aniilor
3140 î.Hr., un faraon din perioada predinastica a ţării. Dovezi despre domnia
lui găsim în Muzeul de Egiptologie din Cairo (Paleta Narmer). Fiul faraonului
Narmer a fost Menes (dinastia I.), cel care a unificat cele două regiuni al
Egiptului: Egiptul de Jos (partea nordică a ţării - Delta Nilului) si Egiptul de
Sus (partea sudică a ţării).
Prima şi cea de a II-a Dinastie ale Egiptului Antic sunt deseori combinate sub
titulatura de grup: Perioada Dinastică Timpurie. Capitala vremii era la Thinis.
Chiar dacă Thinis era capitala, cel puțin primii trei monarhi au fost
înmormântaţi la Saqqara, sugerând faptul că centrul de putere s-a mutat la
Memphis.
Începând cu dinastia a III-a putem vorbi despre:

Regatul vechi

Unul din cel mai cunoscuţi faraoni din dinastia a III-a a Egiptului Antic a fost
Djoser (2630-2611 î.Hr.) cunoscut prin comandarea unei piramide din
Saqqara: Piramida in trepte realizată de Imhotep architectul / vizirul
faraonului.
In lista faraonilor din dinastia a IV-a urmează Snefru sau Snofru (Soris). Lui
se datorează terminarea piramidei lui Huni la Meidum, transformând-o din
piramida in trepte intr-o adevărată piramidă. A continuat cu construcţia
piramidelor finalizând piramidă turtită la Dahshur şi Piramida Roșie. Sneferu
și Hetepheres au fost părinţii celui mai cunoscut constuctor de
piramide,Khufu . Khufu a fost cel de al doilea faraon al dinastiei a IV-a.2589
î.Hr. până în 2566 î.Hr., poramida lui este cunoscut la nivel mondial:
Piramida Mare din Ghiza, care face parte din „Cele şapte minuni ale lumii
antice ”. Khufu a fost urmat pe tronul faraonilor de Djedefra succesorul şi fiul
lui Khufu, apoi Khafra ( Chephren - aprox. intre 2558 și 2532 î.Hr) şi
Menkaura (Mykerinos - cca. 2620 şi 2480 î.Hr.). Piramidele ultimelor doi
faraoni pot fi admirate tot pe platoul Gizah, pe lângă Cairo.
în timpul regatului vechi capitala ţării era Memphis.
Vechiul Regat a continuat cu dinastia a V-a. Piramidele faraonilor din această
dinastie pot fi regăsite in necropola din Saqqara (Menkaouhor între 2421 şi
2414 î. Hr., Djedkare Isesi între 2414 şi 2375 î. Hr., , Unas între 2375
și2345 î.Hr., ultima faraonă din dinastia a V-a. Iput) aşa cum şi mormintele
faraonilor din dinastia a VI-a (Teti între 2345 şi 2333 î.Hr. , Pepi I între 2331
şi 2287 î. Hr, Pepi al II-lea între 2259 şi 2185 î. Hr.suveranul cu cei mai
mulți ani de domnie, adică 94 de ani)
Prima perioadă intermediară
Încă o problemă viu controversată, discutată între egiptologi. Pentru unii
istorici prima perioadă intermediară se întinde de la sfârșitul dinastiei a VI-a
până la domnia faraonului Mentuhotep al II-lea adică circa 300 ani. Pentru
alți istorici prima perioadă intermediară ar avea o durată mai scurtă între
anii 2263-2220 î. Hr., după care Egiptul a fost divizat în mici regate
independente, până la domnia lui Mentuhotep al II-lea. Spre anul 2050
întreg Egiptul de Sus și de Jos este unificat sub autoritatea lui Mentuhotep al
II-lea.

Regatul mijlociu
In perioada imediat următoare in economia ţării au apărut progrese
remarcabile: sa fabricat armament solid (din bronz), au facut expediții
comerciale în Sinai, în Nubia, în Siria, au sporit legăturile comerciale cu Țara
Punt (Somalia), de unde se importă mirodenii și pietre prețioase.
Dar in afara înfloririi comerciale sunt dovezi care pomenesc de numeroase
campanii războinice împotriva Nubiei, a Țării Israel și a sudului Siriei.
Cuceririle au fost valorificate de către faraoni şi nobili în interese proprii care
au dus la mari răscoale împotriva faraonului și a nobililor.
Mentuhotep al II-lea a reuşit să încheie această perioadă de tulburări, a
reunit cele două regiuni al ţării şi a devenit faraonul tot Egiptului purtând
coroana dubla cu simbolurile regiunilor (simbolul Egiptului de Sus și Egiptului
de Jos vezi poza)
A doua perioadă intermediară
Destrămarea Regatului Mijlociu a fost cauzată de atacul poporului semitic, al
hicsoşilor. După luptele cu localnicii, hicsoşii au preluat limba şi cultura
egiptenilor şi că domnitorii tării din dinastia XV. şi XVI. Au domnit în Egiptul
de Jos şi în partea nordică al Egiptului de Sus. În sudul Egiptului au rămas
faraonii egipteni, dar controlate, supravegheate de domnitorii hicsoşi pentru
care au plătit şi taxe, impozite.
Mişcările de rezistenţă contra domnia hicsoşilor au fost conduse la succes de
regele theban Ahmose şi cu dinastia XVIII a inceput perioada Regatului nou.
Regatul Nou (1550-1070 î.Hr.)
Este epoca cea mai fructoasă a istoriei Egiptului antic din toate punctele de
vedere. Arta şi spiritualitatea atinge apogeul, iar ţara dobândeşte cea mai
mare întindere, prin cuceriri. În această perioada au domnit şi faraonii cei
mai reprezentativi, cum ar fi: Tutmose I, Tutmose II, Tutmose III, prima şi
celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, Amenhotep IV
(Akenaton), Tutankhamon şi dinastia rameşizilor, cu Ramses I, Ramses II.
Vorbim despre o epocă de bogăţie şi putere pentru Egipt.
Între anii 1526 - 1506 î.Hr. Amenhotep I, al doilea faraon din dinastia 18-lea
a construit temple in Egiptul de Jos, activitatea militară fiind mai puţin
importantă în aceasta perioadă. Începând cu Thutmose I (Tuthmosis I)
extinderea imperiului a jucat un rol impontant. Prima campanie condusă de
Thutmose I a fost in Levant şi în Nubia.
Cei doi faraoni au fost primii care au fost înmormântaţi in Velea Regilor.
In lista faraonilor dinastiei al 18-lea urmează Thutmose II (Tuthmosis II) şi
sora/soţia lui: Hatshepsut. 
Hatshepsut (Maat ka ra - sfârșitul secolului XVI î.Hr. - cca. 1482 î.Hr.) a fost
a cincea faraoană din dinastia 18, regentă a faraonului Thutmose al III-lea.
Mulți egiptologi sunt de părere că puterea în stat era împărțită. Hatshepsut
se ocupa de problemele economice și administrative (cu succes), iar
Thutmose se ocupa de problemele militare. 
Thutmose III este considerat Napoleonul antichității din cauza campanilor
militare purtate..
Thutmose al III-lea, ținut în umbră până în anul 1482 de către mama sa
vitregă, regina Hatshepsut, cucerește teritorii din Asia și Africa,
transformând regatul egiptean într-un adevărat imperiu. A construit peste 50
de temple şi printre altele a ajutat şi la extinderea complexului din Karnak.
Conform legendei el pune capăt domniei Hatsepsut, dacapitând-o.
Mormântul lui poate fi vizitat în Valea Regilor (KV34), este unul dintre cele
mai spectaculoase şi greu accesibile morminte din Vale.

Al 8-lea faraon al dinastiei 18-lea, Thutmose IV a fost faraonul care a

dezgropat şi a curăţat Sfinxul de pe platoul Gizah. Legenda spune ca tânărul
Thutmose s-a pus să se odihnească la umbra sfinxului pe care atunci era
îngropat în nisip până la gât, şi a adormit. În vis i s-a arătat sfinxul, care l-a
promis că dacă îl va dezgropa din nisip şi îl va curăţa, îl va face rege al
Egiptului.

Urmașul lui Tuthmose al IV-lea, provenit din legătura acestuia cu o soție de

rang inferior, Mutemwia, este faraonul Amenhotep al III-lea (sau Amenofis al
III-lea). Este al 9-lea faraon al dinastiei a XVIII-a (a fost suveranul Egiptului
între 1391-1353 î. Hr./sau 1388- 1350 î.Hr. Soția - consoartă a lui
Amenhotep al III-lea a fost Tiye i-a dăruit acestuia cel puțin 2 fii. Amenhotep
al III-lea a fost un mare constructor având la dispoziție atât resurse
numeroase, cât și un climat de stabilitate.
Constructii legate de numele lui:
- Coloşii lui Memnon de la Luxor şi complexul mortuar a fost cel mai mare
ansamblu religios din Theba.
- Karnak are mai multe construcții realizate de Amenhotep al III-lea
- la sud de Karnak, templul zeiței Mut
- Elefantina - un templu mai mic dedicat lui Tuthmes al III-lea
- în Nubia templul din Soleb
- numeroase statui regale în diverse locații.

Faraonul a fost urmat pe tron de fiul său Amenhotep al IV-lea, cunoscut şi

sub numele de Akhenaten. El transformă religia egipteană politeistă într-una
monoteistă, ridicându-l în rang pe zeul Aton, ca fiind unicul zeu al Egiptului.
Căsătorit cu vestita Nefertiti, a avut o mare influență în epoca sa.
Construieste orașul Akhetaton (azi Tell-al-Amarna), care devine capitala
regatului Egipt și încearcă eradicarea cultelor celorlați zei. După moartea sa,
succesorul său Tutankhamon revine la vechiul cult politeist.

Tut-ankh-Amon, sau pe numele lui original Tutankhaton Tut-ankh-Aton (n.

1341 î.Hr. - d.1324 î.Hr.) a fost un faraon din dinastia a 18-a, conducătorul
Egiptului între anii 1333 î.Hr. - 1324 î.Hr., urcând pe tron la 9 ani, cunoscut
nu neapărat pentru faptele sale ci pentru tezaurul găsit în mormântul lui.
Dinastia se încheie cu domnia faraonilor Ay şi Horemheb.

A XIX-a Dinastie Egipteană a fost fondată de Ramesses I. El a domnit doar

pentru o scurtă perioadă şi a fost urmat de fiul său Seti I. El a continuat
ceea ce începuse Horemheb redându-i Egiptului gloria de odinioară.

Fiul său Ramesses II (cunoscut ca Ramses cel Mare) a continuat munca

tatălui său. A fost faraonul cel mai fertil, cel mai celebrat și cel mai puternic
al Egiptului antic. A urcat pe tron în jurul vârstei de 24 - 25 de ani și a
condus Egiptul timp de 66 de ani. Primul tratat de pace din istorie mondiala
poate fi legat de numele lui. Este vorba despre tratatul de pace între Egipt și
Imperiul Hitit. Confruntarea finală între cele două ţări rămâne cunoscută
drept una dintre cele mai mari bătălii ale antichitații, Bătălia de la Kadesh.
Deznodământul bătăliei a fost incert, fiecare parte declarându-se victorioasă.
Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerată ca coincide cu
Exodul israeliţilor din Egipt, dar acest fapt nu poate fi dovedită.  
Ramses al II-lea a fost înmormântat în Valea Regilor în mormântul KV 7,
apoi mumia sa a fost mutată într-un loc secret la Deir el-Bahari, fiind
descoperită în 1881, iar acum mumia sa se află la Muzeul din Cairo.
Printre cele mai importante monumente care s-au construit în anii săi de
domnie se pot aminti, Hipostila din Karnak, Abu Simbel și Ramesseum.

Ramesses II a fost urmat de fiul său Merneptah şi apoi Seti II. Dinastia a
XXa începe cu Ramesses III, fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii mai
scurte, dar cu acelaşi nume: Ramses (IV - XI), majoritatea deja neavând
legătura cu familia originala de Ramseşi, au preluat numai numele de
Ramses.
A treia Perioadă Intermediară a Egiptului
Se referă la o perioada din Egiptul Antic începând cu moartea faraonului
Ramses al XI-lea în 1070 î.Hr. până la fondarea dinastiei a douăzeci și șasea
de către Psamtik I în anul 664 î.Hr.

Perioada Târzie a Egiptului

După căderea Regatului Nou încep diferitele cuceriri străine. În primul rând
au ajuns pe aceste teritorii hetiţii, urmaţi de nubieni, libieni, assirieni şi
persanii. Deci până în 332 î. Hr. Egiptul a avut un conducător persan până la
cucerirea ţării de Alexandru Macedon, învingând pe conducătorul persan
Darios. Din 305 î.Hr. se datează perioada Ptolemeilor, o dinastie puternica
până la Cleopatra VII (ultimul faraon), cine se sinucide după înfrângerea
trupelor sale de către romani, la Actium în 31 î.Hr. Anul următor Egiptul
devine parte a Imperiului Roman, fiind cămara imperiului. După slăbirea
imperiului Roman Egiptul a fost încadrat sub Imperiul Bizantin.

În jurul anilor 650 urmează perioada cuceririlor arabe. Datorită prezenţei lor
civilizaţia şi cultura de câteva mii de ani s-a schimbat radical. La nord de
prima capitală au fondat noi şi noi nuclee de oraşe, cu funcţii de capitale prin
unificarea cărora a luat naştere centrul urban numit în evul mediu Al Kahira
(din care s-a format oraşul Cairo).
În 1250 mamelucii au acapărat puterea de la arabi. Dominaţia mamelucilor a
ţinut până 1798, ”întreruptă” în 1517 de perioada otomană, când mamelucii
au rămas la putere, însă literatura de specialitate caracterizează această
perioadă ca "secolele de somn", căreia Napoleon a pus capăt odată cu
debarcarea în Alexandria.

Urmează epoca lui Mohamed Ali , un strateg de origine albaneză, care în

1805 învinge trupele franceze şi declară independenţa Egiptului. Un moment
interesant în istoria ţării: mamelucii a vrut să recupereze Egiptul, dar
Mohemed Ali invită pe cei 470 de conducători mameluci la un “banchet” la
Citadela şi le masacrează.
Mohamed Ali a format o dinastie importantă, urmat încă de 9 conducători
dintre urmaşii săi, dar se vorbeşte despre “guvernare de marionete”, pentru
că în perioada respectivă puterea propriu zisă a fost în mână franceză şi
engleză.
Se începe construcţia canalului de la Suez sub coordonarea architectului
Ferdinand de Lesseps.
Perioada presedintilor moderni
Muhammad Naguib a fost primul preşedinte al Egiptului între 18 iunie
1953 - 14 noiembrie 1954
În ianuarie 1952, în "sâmbăta neagră" s-a pus capăt până la urmă
dominaţiei engleze cu ajutorul următorului preşedinte Gamel Abdel
Nasser, preşedinte 1956-1970.
Erau primii paşi făcuţi de o ţară tânără, care a manifestat de la început o
deschidere spre civilizaţiile de tip occidental, dar în acelaşi timp a rămas şi
un centru al lumii arabe. Manifestând o atitudine hotărâtă şi în problematica
israeliană, ţara a reuşit să-şi recapete respectul din partea celorlalte ţări
arabe; sediul Ligii Arabe a fost remutat pe piaţa El Tahrir din Cairo.
În 1967 foţele israeliene au ocupat peninsula Sinai. Mişcarea a intrat în
istorie sub denumirea de “Războiul de 6 zile”.
Al treilea preşedinte al Egiptului a fost Muhammad Anwar Al-Sadat din 28
septembrie 1970 până la asasinarea sa din 6 octombrie 1981, figura cu cea
mai mare influență asupra istoriei moderne. Sub preşedenţia lui de deschide
Canalul Suez ceea ce a ridicat moralul poporului egiptean. În data de 19
noiembrie 1977 Sadat devine primul lider arab, care în mod oficial viziteză
Israelul, iar cu un an mai tărziu semnează tratatul de pace la Camp David cu
Israel, pentru care primeşte Premiul Nobel Pentru Pace. Sadat era foarte
hotărît sa-și indeplinească misiunea de pace lăsănd la o parte problemele cu
Liga Arabă. La 6 octombrie 1981, în timpul unei parade militare la Cairo,
Sadat este asasinat de membri ai partidului Jihadul islamic, sub motivația că
acesta a negociat cu dușmanul principal al națiunii arabe, Israelul.

Succesorul său a fost Muhammad Hosni Sayyd Mubarak al IV-lea

președinte al Egiptului, din 14 octombrie 1981 - 11 februarie 2011, când a
demisionat în urma unor îndelungi proteste. Acesta a stat 30 ani în fruntea
guvernului egiptean.