Istoria religiei 

se referă la înregistrările scrise ale ideilor și experiențelor

religioase umane. Această perioadă a istoriei religioase, tipic începe
cu inventarea scrisului acum 5000 de ani în urmă (3000 Î.Hr.) în Orientul
Apropiat. Religia preistorică se referă la un studiu de credințe religioase ce
au existat înainte de apariția înregistrărilor scrise. Cronologia religiei este o
succesiune comparativă în timp a evenimentelor religioase.
Termenul de "religie" așa cum este folosit astăzi nu are o traducere pre-
colonială evidentă în limbile non-europene. Daniel Dubuisson scrie că "Ceea
ce Vestul și Istoria religiilor au concretizat în urma lor în termenul de 'religie'
este...ceva atât de unic, ce poate fi adecvat numai pentru el și pentru
propria sa istorie"[1]. Istoria interacțiilor altor culturi cu ordinul religios este
prin urmare interacțiunea lor cu o idee ce a fost pentru prima oară
dezvoltată în Europa sub influența creștinismului. [2]

Istoria studiului[modificare | modificare sursă]

Școala de istorie religioasă numită Religionsgeschichtliche Schule a fost o
școală de gândire germană din secolul al 19-lea care a fost prima ce a
studiat sistematic religia ca pe un fenomen socio-cultural. Descria religia ca
o evoluție împreună cu dezvoltarea culturii umane, de la primitivul politeism
la eticul monoteism. Religionsgeschichtliche Schule a apărut într-un moment
când studiile avansate ale Bibliei și ale Istoriei Bisericii erau în plină
dezvoltare în Germania cât și în alte locuri. (vezi și "critica înaltă", numită
și metoda critico-istorică).

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

Secolul al XIX-lea a văzut o creștere dramatică în cunoștințe despre
alte culturi și religii, cât și istoria progresului stabilizării economice și sociale.
Școala "Istoria religiilor" a căutat să țină seamă de această diversitate
religioasă prin conectarea sa la situația socială și economică a unui anumit
grup.
De obicei religiile au fost împărțite în etape de progres, de la societăți simple
la complexe, în special de la politeiste la monoteiste și de la nepregătite la
organizate. Dar sunt acum afirmații că "ideea că religia a evoluat de la
politeism către monoteism a fost acum discreditată" (p. 1763, Man, Myth &
Magic (Omul,Mit și Magie), 1995)

Origine[modificare | modificare sursă]
Cele mai vechi dovezi ale ideilor religioase datează de câteva sute de mii de
ani din paleoliticul mijlociu și inferior. Arheologii se referă la înmormântări
aparent intenționate de arhaicul Homo sapiens chiar și acum 300.000 de ani
ca o dovadă a unor idei religioase. Alte evidențe de idei religioase includ
vestigii simbolice din mijlocul Epocii de Piatră din siturile arheologice din
Africa. Totuși, interpretarea vestigiilor paleolitice timpurii, cu privire la modul
în care acestea se relaționează la ideiile religioase, rămâne controversată.
Dovezi arheologice din perioade mai recente, sunt mai puțin controversate.
O serie de vestigii din Paleoliticul superior (50,000-13,000) sunt în general
interpretate de oamenii de știință ca reprezentând idei religioase. Exemple
de relicve din paleoliticul superior asociate cu idei religioase includ omul
leu, figurine ale lui Venus, picturi rupestre din peștera Chauvet și ritualul
sofisticat de înmormântare de la Sungir.
În secolul al 19-lea, mai multe teorii au fost propuse cu privire la originea
religiei, înlocuind afirmațiile timpurii ale Creștinismului ca fiind o ureligie.
Teoreticienii timpurii ca Edward Burnett Tylor și Herbert Spencer au propus
conceptul de animism, în timp ce arheologul John Lubbock a folosit termenul
de "fetișism". Între timp, savantul în religie Max Müller a teoretizat că religia
a început în hedonism și folcloristul Wilhelm Mannhardt a sugerat că religia
în început în "naturalism", prin care afirma explicații mitologice ale
evenimentelor naturale [3]. Toate aceste teorii au fost îndelung criticate; nu
există nici un consens larg cu privire la originea religiei.

Religia organizată[modificare | modificare sursă]

În cea mai mare parte a evoluției umane, oamenii trăiau în mici grupuri
nomade practicând stilul de viață de vânător și culegător. Apariția religiilor
organizate și complexe poate fi urmărită în perioada când oamenii și-au
abandonat stilul lor de viață nomad de vânător-culegător pentru a începe în
perioada neolitică, agricultura.
Oamenii au început domesticirea culturilor și animalelor în jurul anului
10.000 Î.Hr. în principal în Orientul Apropiat, dar independent în mai multe
locuri din jurul lumii. Inventarea agriculturii în timpul revoluției neolitice, a
fost un eveniment major din istoria umană. Productivitatea crescută oferită
de agricultură și securitatea relativă oferită de surplusurile de hrană au
permis acestor comunități să se extindă. Producția de recolte a dus la
apariția primelor sate, căpetenii, state, națiunii și imperii. Societățile născute
din revoluția neolitică erau caracterizate prin densitate mare a populației,
diversificare complexă a forței de muncă, economii de schimb, administrații
centralizate și structuri politice, ideologii ierarhice și sisteme de cunoaștere
depersonalizate.
Tranziția de la grupurile de oameni în căutare de hrană la state și imperii a
condus la forme mai dezvoltate și specializate de religie care erau reflecții
ale noilor medii sociale și politice. În timp ce grupuri și mici triburi aveau
credințe supranaturale, aceste credințe sunt adaptate la populații mai mici.
Religia organizată a apărut ca un mijloc de asigurare a stabilității sociale și
economice pentru populații mai mari prin următoarele moduri:
 Religia organizată servea să justifice autoritatea centrală, care la
rândul ei avea dreptul de a colecta taxe în schimbul furnizării de servicii
sociale și de securitate a statului. Imperiile Egiptului
Antic și Mesopotamiei, erau teocrații cu șefi, regi și împărați, jucând roluri
duble de lideri politici și conducători spirituali.[4] Aproape toate societățile
statale din jurul lumii au structuri politice similare, în care autoritatea
politică este justificată de aprobarea divină.
 Religia organizată a apărut ca un mijloc de menținere a păcii între
indivizii fără legături de rudenie. Grupurile de oameni și triburile constau
într-un număr mic de indivizi relaționați. Totuși statele și națiunile sunt
compuse din mii sau milioane de indivizi nerelaționați. Jared Diamond
susține că religia organizată servea pentru a oferi o legătură între indivizii
neînrudiți care altfel ar fi fost mai predispuși la dușmănie. El susține că
principala cauză de deces printre societățile de vânători și culegători este
crima.[5]
Religiile neolitice[modificare | modificare sursă]
Religiile oamenilor neolitici oferă dovezi ale unor vechi forme de religie
organizată. Așezarea neolitică Çatalhöyük, din actuala Turcie, era casă a
peste 8000 de oameni și rămâne cea mai mare așezare din perioada
neolitică cunoscută vreodată. James Mellaart, care a excavat situl, credea că
Çatalhöyük a fost centrul spiritual din Anatolia centrală.[6] O trăsătură
izbitoare a Çatalhöyük sunt figurinele feminine. Mellaart susținea că aceste
figurine bine formate și create cu grijă, sculptate și modelate din marmură,
calcar albastru și maro, sist, calcit, bazalt, alabastru și argilă, reprezentând
a zeitate feminină din rândul Marilor Zeițe. Deși o zeitate masculină exista
deasemeni, "... statui ale unei zeițe feminine depășeau cu mult cele ale unui
zeu masculin, care mai mult, nu parea a fi reprezentat deloc după nivelul
VI".[7] Până în prezent, optsprezece niveluri au fost identificate. Figurinele
atent făurite, au fost găsite în principal în zone ce Mellaart le consideră
altare. Una, totuși - o impunătoare zeiță întronată de o parte și de alta de
două leoaice - a fost găsită într-o ladă de grâne, ce Mellaart sugerează că ar
putea să fi fost un mijloc de asigurare a recoltelor sau protejare a sursei de
hrană.[8] Textele Piramidelor din Egiptul antic sunt unele din cele mai
vechi texte religioase din lume datând din perioada 2400-2300 Î.Hr.[9]
[10]
 Scrisul a jucat un rol major în susținerea religiei organizate prin
standardizarea ideiilor religioase indiferent de timp și loc.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Noile religii ale lumii din timpul prezent s-au stabilizat pe
cuprinsul Eurasiei în timpul Evului Mediu prin: Creștinarea lumii
occidentale; delegațiile Budiste în Asia de Est; declinul
Budismului pe subcontinentul Indian; și răspândirea Islamului pe
cuprinsul Orientului Mijlociu, Asia Centrală, Africa de Nord și părți
din Europa și India. În timpul Evului Mediu, musulmanii erau în conflict
cu zoroastrienii în timpul cuceririi Islamice a Persiei; Creștinii erau în conflict
cu musulmanii în timpul războaielor bizantino-
arabe, cruciadelor, Reconquista și războaielor Otomane din Europa; Creștinii
erau în conflict cu evreii în timpul Cruciadelor, Reconquista
și Inchiziției; Șamanii erau în conflict cu Budiștii, Taoiștii, musulmanii și
Creștinii în timpul invaziilor mongole; Musulmanii erau în conflict
cu Hindușii și sikhii în timpul cuceririi musulmane a subcontinentului Indian.
Multe religii medievale au pus accentul pe misticism, cum au fost Catarii și
alte mișcări similare din Vest, evreii din Spania (vezi Zohar), mișcarea
Bhakti din India și sufismul din Islam. Monoteismul a ajuns la forme
definitive în Hristologia Creștină și în islamicul Tawhid. Noțiunile monoteiste
hindu de Brahman deasemeni au atins forma clasică prin învățăturile lui Adi
Shankara.

Perioada Modernă[modificare | modificare sursă]

Colonizarea Europeană în timpul secolelor XV și al XIX-lea au condus la
răspândirea Creștinismului până în Africa Subsahariană, Americi, Australia, și
în Filipine. Inventarea presei de tipărit în secolul al XV-lea a jucat un rol
major în răspândirea rapidă a reformei protestante sub conducători ca Martin
Luther și Jean Calvin. Au urmat războaie religioase, culminând în războiul de
treizeci de ani ce a devastat Europa centrală, 1618-1648. Atât Biserica
protestantă cât și cea catolică au concurat într-un efort global de a Creștiniza
lumea.
Secolul al XVIII-lea a văzut începutul secularizării în Europa, câștigând
inerție după Revoluția franceză. Până la sfârșitul secolului XX, religia a
coborât până la a fi o forță slabă în cea mai mare parte a Europei.
În secolul al XX-lea, regimurile comunist est-european și comunist
chinez erau explicit anti-religioase. O mare varietate de noi mișcări
religioase au luat naștere în secolul XX, multe propunând un sincretism de
elemente ale religiilor deja existente. Aderența la astfel de noi mișcări este
limitată, totuși, rămânând sub 2% pe glob în anul 2000. Aderenții la religiile
lumii clasice se numără la peste 75% din populația globului, în timp ce
aderenții la religiile tribale indigene a cazut la 4%. Din anul 2005, un procent
estimat de 14% din populația lumii se identifică ca non-religioși.

Dezvoltarea de noi religii[modificare | modificare sursă]

Mișcarea Nouă religioasă (NRM) este un termen folosit pentru a referi la o
credință religioasă sau o mișcare etică, spirituală sau filozofică de origine
recentă ce nu este parte dintr-o confesiune existentă, biserică, sau grup
religios.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Codul lui Hammurabi

Șamanismul și cultul străbunilor[modificare | modificare sursă]

 Religie preistorică
 Șamanism
 Animism
 Cultul străbunilor
 Religie tribală

Politeism[modificare | modificare sursă]
vezi și Politeism, Panthéon (zeilor), și Păgânism

 Religiile Anticului Orient Apropiat, Mitologia Egiptului Antic

 Religia Greciei Antice, Religia Romei antice
 Păgânismul germanic, Păgânismul finlandez, Păgânismul scandinav
 Religia maiașă, Religia incașă, Religia aztecă
 Neopăgânism, Reconstrucționismul politeist,

Monoteism[modificare | modificare sursă]
vezi și Monoteism, Religii avraamice

 Aten
 Istoria evreilor
 Neoplatonism
 Istoria creștinismului
o Istoria Catolicismului Roman
o Istoria Bisericii Ortodoxe
o Istoria Protestantismului
 Istoria musulmană
 Sikhism

Monism[modificare | modificare sursă]
Articolul principal: Monism

 Istoria Budismului
 Istoria Jainismului
 Istoria Hinduismului

Dualism[modificare | modificare sursă]

 Zoroastrism
 Gnosticism

Mișcarea Nouă Religioasă[modificare | modificare sursă]

 Istoria Ayyavazhi
 Mișcarea Rastafari
 Istoria Wicca
 Cronologia Scientologiei
 Istoria Spiritismului

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Armstrong, Karen. A History of God: The 4,000-Year Quest of

Judaism, Christianity and Islam (O istorie a lui Dumnezeu:
Căutarea de 4000 de ani a Iudaismului, Creștinismului și
Islamului) (1994) [1]
 Armstrong, Karen. Islam: A Short History (Islamul: O scurtă
istorie) (2002) [2]
 Bowker, John Westerdale, ed. The Oxford Dictionary of World
Religions (Dicționarul Oxford al Religiilor
Lumii) (2007) [3] 1126pp
 Eliade, Mircea, and Joan P. Couliano. The HarperCollins Concise
Guide to World Religion: The A-to-Z Encyclopedia of All the
Major Religious Traditions (Ghidul HarperCollins al Religiilor
Lumii: Enciclopedia de la A la Z a marilor tradiții
religioase) (1999) cuprinde 33 religii principale, incluzând
Budismul, Creștinismul, Jainismul, Iudaismul, Islamul, Shinto,
Șamanismul, Taoismul, Religiile Sud-Americane, religiile baltice
și slavice, Confucianismul, și religiile din Africa și Oceania.
 Ellwood, Robert S. and Gregory D. Alles. The Encyclopedia of
World Religions (Enciclopedia Religiilor Lumii) (2007) 528pp; for
middle schools
 Gilley, Sheridan; Shiels, W. J. History of Religion in Britain:
Practice and Belief from Pre-Roman Times to the Present
(Istoria Religiei în Marea Britanie: Practica și credința din
timpurile pre-romane până în prezent) (1994) 590pp
Istoriografie[modificare | modificare sursă]

 Marshall, Peter. (Re)defining the English Reformation,

(Redefinirea Reformei Engleze), Journal of British Studies
(Jurnalul studiilor Britanice), July 2009, Vol. 48#3 pp 564–586
 Schultz, Kevin M.; Harvey, Paul. Everywhere and Nowhere:
Recent Trends in American Religious History and Historiography
 (Peste tot și nicăieri: Tendințe recente în Istoria și Istoriografia
Religiei Americane), Journal of the American Academy of
Religion (Jurnalul Academiei Americane de Religie), Martie
2010, Vol. 78#1 pp 129–162
 Wilson, John F. Religion and the American Nation:
Historiography and History (Religia și poporul American: Istoria
și Istoriografia) (2003) 119pp

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Daniel Dubuisson. The Western Construction of Religion

(Construcția Vestică a religiei). 1998. William Sayers (trans.)
Baltimore: Johns Hopkins University Press, 2003. p. 90.
2. ^ Timothy Fitzgerald. Discourse on Civility and Barbarity
(Discurs despre civilizație și barbarie) Oxford University
Press, 2007. pp.45-46.
3. ^ "Religion" (Religie). Encyclopedia Universal Ilustrada
Europeo-Americana (Enciclopedia Universal Ilustrată
Europeano-Americană, 70 vol. Madrid. 1907-1930.
4. ^ Shermer, Michael. The Science of Good and Evil (Știința
Binelui și a răului). ISBN 0805075208.
5. ^ Diamond, Jared. „capitolul 14, From Egalitarianism to
Kleptocracy, The evolution of government and religion (De la
Egalitate la cleptocrație, Evoluția Guvernelor și a
Religiei)”. Guns Germs and Steel (Arme, microbi și
oțel). ISBN 0393038912.
6. ^ Balter, Michael (2005). „The Dorak Affair (Scandalul
Dorak)”. The Goddess and the Bull: Catalhöyük: An
Archaeological Journey to the Dawn of Civilization (Zeițele și
Taurul: Catalhöyük: O aventură arheologică la începuturile
Civilizației). ISBN 0743243609.
7. ^ Mellaart, James (1967). Catal Huyuk: A Neolithic Town in
Anatolia (Catal Huyuk: Un oraș neolitic din Anatolia).
McGraw-Hill. p. 181.
8. ^ Mellaart (1967), 180.
9. ^ Budge, Wallis. An Introduction to Ancient Egyptian
Literature (O Introducere în literatura Egiptului Antic).
p. 9. ISBN 0486295028.
10. ^ Allen, James. The Ancient Egyptian Pyramid Texts
(Textele Piramidelor Egiptului Antic). ISBN 1589831829.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Ion Pachia Tatomirescu,  Istoria Religiilor
 Daniel Alic,  Curs de Istoria Religiilor
 Cateva probleme de Istoria Religiilor, 20 iulie
2012, CrestinOrtodox.
 Filosofia și Istoria religiilor, DEX – Dicționar explicativ