3.

Conceptul și principiile Bunei guvernări 

Conceptul de „bună guvernare” a ajuns un termen în vogă în ultimele două decenii. Sintagma „bună
guvernare” trece la nivelul opiniei comune, drept un tip de guvernare ideală sau optimă. Astfel, într-o
schiță de arheologie conceptuală, termenul „bună guvernare” apare în 1989, în prefața studiului „Sub-
Saharan Africa al Băncii Mondiale. 
În 1991, Banca Mondială dedică subiectului și prima conferință, în relație cu temele economiei
dezvoltării.
În 1992, sintagma „buna guvernare” primește una dintre primele definiții, în raportul Governance and
Development – „factor decisiv în crearea și consolidarea unui mediu care stimulează dezvoltarea solidă și
echitabilă, care constituie totodată o completare esențială a politicilor economice robuste”. Sensul dat de
Banca Mondială era următorul: „o nouă abordare a dezvoltării bazată pe credința că prosperitatea
economică nu este posibilă fără un nivel minim de stat de drept și democrație. Sensul dat de Banca
Mondială era următorul: „o nouă abordare a dezvoltării bazată pe credința că prosperitatea economică nu
este posibilă fără un nivel minim de stat de drept și democrație.
Pentru Banca Mondială devin prioritare , patru arii de bună guvernare.

- reforma sectorului public;

- responsabilitatea politică;
 - cadrul legal al dezvoltării; 
- informație și transparență.
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) adoptă și el principiile bunei guvernări, în
1994, folosind ca parametri definiționali următoarele condiții: 
1. Pluralism democratic. 
2. Domnia legii. 
3. O economie mai puțin reglementată, administrație mai curată și mai puțin coruptă.
 Toate aceste definiții de început ale principiilor de „bună guvernare” nu trebuie privite ca fiind rigide.
După cum menţiona Michael Camdenssus „Buna guvernare este importantă pentru ţările aflate pe toate
stadiile de dezvoltare.
Conceptul este unul larg, defineşte realităţi mult mai ample decât simpla reformă administrativă.
 În primul rând, vizează aspectul economic al guvernării, transparenţa responsabilităţilor
guvernului, eficacitatea în managementul resurselor publice şi stabilitatea în reglementarea
sectorului privat de activitate.
 În al doilea rând, există dimensiunea socială: construirea, întărirea şi promovarea instituţiilor
democratice şi a toleranţei la nivelul societăţii. 
 Şi în al treilea rând, conceptul de bună guvernare are o dimensiune politică care se referă la
caracterul legitim al guvernului, la responsabilitatea elementelor politice din guvern, respectul
pentru drepturile omului şi pentru lege.

Principiile bunei guvernări

La baza bunei guvernanţe, Comisia Europeană a stabilit cinci principii:
1. transparenţa, 
2. responsabilitatea, 
3. participarea,
 4. eficacitatea 
 5. coerenţa
-Transparenţa - proclamă necesitatea adoptării unei maniere deschise, sincere de către toate instituţiile
în activitatea ce le revine fiecăreia.
- Participarea - condiţionează obţinerea unei calităţi şi eficiențe ridicate a politicilor, asigurarea unei
participări cât mai largi, de-a lungul întregului proces, de la elaborare până la implementare şi
monitorizare.
- Responsabilitatea -  cere delimitarea clară a rolului legislativ, respectiv executiv, pe care îl deţine
fiecare instituţie şi, cel mai important aspect, asumarea responsabilităţii pentru tot ce se întâmplă în sfera
lor de activitate.
- Eficacitatea -  revendică faptul că politicile promovate trebuie să asigure eficienţa, să fie oportune, si să
se implementeze acolo unde sunt necesare.
- Coerenţa - solicită asigurarea unei coerenţe ridicate a politicilor promovate şi acţiunilor întreprinse în
acest sens.

4. Clasificarea statelor după forma de guvernare

Prin forma de guvernământ se înțelege modul de organizare a puterii supreme de stat,
competenta organelor supreme ale puterii de stat, caracterul autorității pe care ele o exercita
asupra populației. Aceasta forma ne arata cine se afla in fruntea statului, cum este organizata
instituția șefului statului etc.
După forma de guvernământ, statele se împart in monarhii si republici.
Monarhia este o forma de guvernământ in care șeful statului este stabilit pe calea succesiunii.
Monarhul, având diferite denumiri (împărat, rege, tar, sultan, faraon, emir etc.),
nu este responsabil juridicește si nu poate fi schimbat fără voia lui.

 absolută – conducătorul statului are puteri absolute, le exercită în mod discreționar și nu

este răspunzător pentru faptele sale, fiind considerat un reprezentant al Divinității pe
pământ. (Arabia Saudită, Oman, Qatar, Brunei, Swaziland).
 constituțională – puterile șefului de stat sunt limitate de constituția existentă în țara
respectivă; totuşi, el are, în continuare, putere legislativă, executivă şi judecătorească, iar
rolul parlamentului este unul redus. (Belgia, Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos,
Marea Britanie, Spania, Norvegia, Suedia etc.).
Republici 
Republici prezidențiale 
În statele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcția
de șef al guvernului, cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. În
republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită întreaga putere
executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile.
( Germania, Austria, Irlanda, India, etc.)
Republici semiprezidențială
În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (de exemplu, Franța), prim-ministrul este
șeful guvernului, împărțind, totuși, puterea executivă cu președintele statului. Acesta din urmă
are atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și celei de securitate.
De asemenea, președintele propune parlamentului prim-ministrul spre validare și poate dispune
suspendarea din funcție a unor miniștri, dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii
sunt numiți de președinte, la propunerea prim-ministrului.
În republicile semiprezidențială, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt
conferindu-i o legitimitate sporită. Există controverse legate de recunoașterea oficială a
"republicii semiprezidențială" ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că aceasta
nu există în realitate. ( Franța, Lituania, Polonia, Portugalia, România).
Republici Parlamentare 
Este o republică unde prim-ministrul (sau cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă
în stat, șeful statului (Președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.  (Albania, Austria,
Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Italia, Republica Moldova).