În ultimii ani, Republica Moldova şi-a definit parcursul european de dezvoltare,

asumându-şi responsabilitatea de a consolida o guvernare transparentă,

responsabilă şi participativă, de a ajusta cadrul legal şi infrastructura pentru
fortificarea unei economii de piaţă libere şi competitive şi de a asigura respectarea
drepturilor fundamentale ale omului.
Importantele schimbări politice şi economice ce au avut loc, mai ales la
începutul anilor 90, în cele mai multe regiuni ale lumii, au dovedit că este necesară
găsirea unei noi forme de guvernare.
Astfel, democraţia a revenit în prim plan, fiind definită ca un sistem de
guvernare autonom, în care cetăţenii sunt egali şi în care deciziile politice sunt
luate cu majoritate, fără a prejudicia drepturile minorităţii.
Sistemul de guvernare corespunzător democraţiei se bazează pe „guvernarea
poporului, făcută pentru popor, de către popor şi răspunzând în faţa poporului”,
după formula expusă în 1830 de senatorul american Daniel Webster şi
împrumutată 33 de ani mai târziu de Abraham Lincoln. Aceasta reprezintă esenţa
guvernării democratice.

Guvernarea eficientă presupune implicarea tuturor actorilor statali şi nestatali.

Situaţia actuală prin care, în pofida unor realizări, cetăţenii se simt străini de
activitatea de guvernare este o piedică care trebuie depăşită, prin implicarea mai
activă a societăţii civile în conturarea şi atingerea obiectivelor ţării noastre,
oferindu-le, totodată, posibilitatea dezbaterii, criticii şi protestului. Societatea civilă
trebuie ea însăşi să urmeze principiile bunei guvernări.
Aducerea democraţiei aproape de oameni şi împărţirea cu aceştia este o necesitate
ce trebuie să se manifeste pe toate planurile şi în toate domeniile societăţii.

În sistemele politice în curs de democratizare, guvernările există pentru a îndeplini

funcţii vitale cum ar fi: menţinerea securităţii, furnizarea de servicii publice şi
asigurarea unor tratamente egale conform legilor în vigoare etc. Specificul acestor
funcţii poate varia, dar ele formează componentele contractului între guvernanţi şi
guvernaţi. Acest contract există la diverse niveluri, Constituţia fiind aceea care
defineşte pe larg principiile acestui contract, în timp ce prin cadrul legal creat el
devine operaţional la nivel local. Cetăţenii participă la guvernare pentru a defini
contractul, pentru a-l administra şi a-l monitoriza

Termenul de guvernare este foarte vechi şi provine, într-o accepţiune modernă,

din adaptarea verbului latin “rego, regere”, care înseamnă a conduce, a guverna, a
cârmui, la condiţiile sociale şi politice ale Evului Mediu, din care dispăruse
statalitatea, o dată cu dispariţia Imperiului Roman de Apus
Conceptul de guvernare a apărut odată cu dezvoltarea civilizaţiei. Pe parcursul
dezvoltării statului birocratic s-au conturat două mari teorii cu privire la stat: teoria
mecanicistă şi teoria organică, în care găsim reflectat conceptul de guvernare.
Astfel, în teoria mecanicistă, guvernarea este o activitate necesară pentru
menţinerea ordinii în societate. Guvernarea este un mecanism şi un scop, statul este
expresia legii, iar legea este ilustrarea perfectă a raţionalităţii. Fără o ierarhie
puternică impusă de către stat interesele individuale pot deveni dominante în
defavoarea interesului general. Teoria organică a statului consideră guvernarea ca o
cale de ghidare a societăţii spre o ordine mai bună. Guvernarea este interpretată ca
un proces care conduce societatea în direcţia relizării unor condiţii mai bune, aşa
după cum creierul coordonează un întreg organism.
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, noţiunea de guvernare reprezintă
“acţiunea de a guverna”, iar a guverna înseamnă “a conduce, a administra, a dirija
un stat, un popor”. De asemenea, într-o definiţie de dicţionar, termenul de
„guvernare” desemnează ansamblul procedurilor instituţionale, raporturile de
putere şi tipurile de administrare publică sau privată formale şi informale, care
dirijează în special acţiunea politică reală.

Profesorii Pierre Laudell-Mills şi Ismael Serageldin definesc guvernarea ca

fiind “utilizarea autorităţii politice, exerciţiul controlului asupra unei societăţi şi
managementul resurselor pentru dezvoltarea socială şi economică”.

Cu alte cuvinte, termenul de guvernare semnifică modul în care puterea este

exercitată de guvern în procesul de management al resurselor sociale şi economice.
Guvernarea nu se reduce, totuşi, la exercitarea puterii, deşi cele două noţiuni se
întrepătrund şi se intercondiţionează. Altfel spus, nu poţi guverna dacă nu deţii
puterea, după cum, dacă o deţii, trebuie să ştii cum să o utilizezi într-un mod
eficient.

Termenul de „guvernare” este întâlnit la toate nivelurile politico-administrative

(global, european, naţional, local) şi este utilizat în diverse contexte
sociale,politice,economice ş.a.

Guvernarea este forma directă şi nemijlocită de exercitare a puterii politice.

Cum noţiunea de putere presupune în mod obligatoriu, în însăşi substanţa sa, ideea
unei relaţii, a unui raport între două părţi, guvernarea poate fi analizată pe două
paliere: cel ce guvernează şi cel care este guvernat. Fiecăruia dintre cele două părţi
ale raportului de guvernare îi este propriu un anumit comportament politic şi
social.

Dacă guvernarea este modalitatea de exercitare a puterii, buna guvernare

presupune, între altele, imperativul consensului celor guvernaţi faţă de obiectivele
şi metodele guvernării, responsabilitatea guvernanţilor, eficienţa guvernării şi
dreptul cetăţenilor de a fi informaţi în primul rând în ceea ce priveşte utilizarea şi
repartizarea resurselor financiare ale guvernării.

Platon afirma că a guverna înseamnă a exersa arta conducerii, ori arta presupune,
în acest context, procedee, tehnici, instrumente, metode politice, sociologice,
economice, administrative şi, în primul rând, juridice, la care recurge orice
guvernant.

După cum am văzut, termenul de guvernare este larg răspândit, atât la nivel
naţional cât şi internaţional, fiind definit în multiple feluri, însă implicând acelaşi
substrat.
Cât priveşte sintagma „buna guvernare”, la început a fost întâlnită cu
precădere la nivelul instituţiilor financiare internaţionale sau la nivelul
organizaţiilor pentru dezvoltare economică.

În perioada formării statelor naţionale şi a colonialismului, o bună guvernare

era echivalentă cu îndeplinirea obiectivelor statului naţional în ideea că ceea ce era
bun pentru stat, respectiv, pentru popor, era automat expresia unei bune politici de
guvernare. În prezent, în literatura de specialitate nu există o definiţie unică şi
exhaustivă a „bunei guvernări,” la fel cum nici nu există o delimitare a obiectivului
acesteia, care ar presupune o acceptare universală. Acest termen este utilizat cu o
mare flexibilitate, ceea ce poate constitui un avantaj, dar şi o sursă de dificultăţi la
nivel operaţional.
În funcţie de context şi de obiectivul determinat, buna guvernare cuprinde
respectarea totală a drepturilor omului, asigurarea supremaţiei legii, participarea
eficientă, parteneriatele mai multor actori, sectorul public eficient şi efectiv,
legitimitatea, accesul la cunoştinţe, informaţiile şi educaţia, acordarea atribuţiilor
politice oamenilor, echitatea, dezvoltarea durabilă, atitudinile şi valorile care
promovează responsabilitatea, solidaritatea şi toleranţa. Cu toate acestea, există un
cosens semnificativ, potrivit căruia prin buna guvernare înţelegem guvernarea care:

- se bazează pe respectarea legilor şi aplicarea regulamentelor;

- presupune asumarea deplină a răspunderii faţă de membrii societăţii;

- permite participarea echitabilă a tuturor factorilor interesaţi în elaborarea şi

formularea politicilor şi deciziilor politice;

- permite participarea cetăţenilor la buna funcţionare a instituţiilor publice;

- este transparentă;

- asigură integritatea reprezentanţilor administraţiei publice;

- livrează servicii publice în mod eficient.

Din perspectiva principiilor expuse rezumativ mai sus, se descrie şi se

analizează conceptul de guvernare şi evoluţia acestuia de la primele sale utilizări în
epoca medievală, până în prezent. Fiecare segment de istorie politică şi fiecare tip
de cultură administrativă au imprimat termenului de guvernare un conţinut
particular, în care s-au evidenţiat tradiţii, obiceiuri şi practici politice şi
administrative, concepţii juridice naţionale, nevoi şi aspiraţii speciale, toate acestea
întemeiate pe condiţii materiale de existenţă şi pe profilul psiho-social al fiecărui
popor.

În epoca contemporană, caracterizată între altele, prin interferenţa politicilor

publice şi a resurselor conceptul de bună-guvernare se generalizează tendenţial,
căpătând trăsături comune, cum ar fi: descentralizarea şi transmiterea condiţionată
a puterii pe calea subsidiarităţii, parteneriatul între public şi privat, democratizarea
actului de guvernare, gestionarea efcientă a situaţiilor de criză, utilizarea eficientă a
resurselor, educaţia pentru guvernare ş.a.

Buna guvernare asigură minimalizarea corupţiei, luarea în considerare a

opiniilor minorităţilor, iar vocile celor mai vulnerabile categorii ale societăţii să fie
auzite în procesul de luare a deciziilor. Buna guvernare este receptivă faţă de
necesităţile curente şi viitoare ale societăţii. Buna guvernare este pocesul prin care
instituţiile publice desfăşoară activităţi publice, gestionează resurse publice şi
garantează respectarea drepturilor omului într-o manieră liberă de orice abuz şi
corupţie, acordând o atenţie deosebită principiului statului de drept.

Conceptul „bună guvernare“ a fost îmbrățișat, mai întâi, de elitele reformiste

internaționale în contextul unei insatisfacții tot mai acute față de lideri și practici
politice din țările în curs de dezvoltare. Sentimentul de frustrare al agendei
reformiste a fost alimentat constant de întâlnirea cu lideri autoritari, corupți sau
demagogi. Riscul consta în irosirea asistenței financiare prin mecanisme clientelare
și corupte, urmată de stagnare și impas al reformelor.
Conceptul „bună guvernare“ apare spre finele anilor 1980, ideea bunei
guvernări este importată cu rapiditate şi entuziasm de ştiinţele politice din Marea
Britanie, cu ocazia dezvoltării prin susţinerea guvernamentală a unui program de
intervenţie pentru îmbunătăţirea administraţiei locale. Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Mondială sunt printre primele organisme internaţionale care
facilitează transferul discursului despre buna guvernare într-un spaţiu larg.

1.2. Dimensiunile bunei guvernări

Organizaţia Naţiunilor Unite a publicat în anul 1997 o listă cu caracteristicile

bunei guvernări, fiind incluse următoarele trăsături:

- participare la luarea deciziilor şi realizare a consensului pentru îndeplinirea

celui mai înalt interes al organizaţiei;
- eficienţă şi transparenţă;
- responsabilitate, performanţe reale şi eficiente;
- echitate şi stat de drept;
- planificare strategică.

Din perspectiva Fondului Monetar Internaţional, cât şi a Consiliului

Economic şi Social al Naţiunilor Unite, buna guvernare este fundamentată
pe opt caracteristici majore:
- permite participarea cetăţenilor la buna funcţionare a instituţiilor
publice;

- este orientată către obţinerea consensului;

- presupune asumarea deplină a răspunderii faţă de membrii comunităţii;

- este transparentă;
 - reacţionează prompt la semnalele emise de cetăţeni prin diferite mijloace;

- livrează servicii publice în mod eficient;

- permite participarea echitabilă a tuturor factorilor interesaţi în elaborarea şi

formularea politicilor;

- se bazează pe respectarea legilor şi aplicarea regulamentelor.

Participarea presupune implicarea întregii societăţi la procesul de luare al

deciziilor. Această participare poate fi directă sau indirectă, prin intermediul
instituţiilor legitime reprezentative. Totodată, caracterul participativ are două
dimensiuni: una referitoare la libertatea de expresie şi asociere, iar cealaltă
referitoare la existenţa unei societăţi civile organizate. Buna guvernare necesită
implicarea în medierea dintre diferitele segmente ale societăţii, dintre diferitele
sectoare de activitate, dintre diferitele interese ale membrilor societăţii, în scopul
obţinerii unui consens general asupra perspectivei de dezvoltare pe termen lung.

Responsabilitatea este o cerinţă-cheie a bunei guvernări. Ea presupune ca atât

instituţiile internaţionale, cât şi sectorul privat şi societatea civilă să-şi asume
responsabilitatea.

Transparenţa în activitatea administraţiei publice reprezintă fundamentul

democraţiei şi principalul mijloc în combaterea corupţiei şi ineficienţei. În această
ordine de idei transparenţa implică circulaţia liberă a informaţiei şi disponibilitatea
acesteia celor care sunt vizaţi de deciziile în cauză şi implementarea acestora.
Informaţia este comprehensivă şi furnizată în forme şi prin mijloace uşor
inteligibile.
 Receptivitatea presupune ca instituţiile statului să aibă un feed-back rapid sau
cel puţin într-o perioadă rezonabilă de timp cu privire la rezolvarea solicitărilor
tuturor actorilor din societate .

Eficienţa are în vedere ca instituţiile să producă rezultate care să corespundă cu

necesităţile societăţii, cu folosirea echilibrată a resurselor naturale şi protecţia
mediului înconjurător.

Echitatea şi incluziunea implică egalitatea cetăţenilor nu numai în faţa legii, ci

şi garantarea egalităţii în privinţa implicării în toate aspectele societăţii, cât şi
egalitatea de şanse a tuturor cetăţenilor.
Buna guvernare este procesul prin care instituțiile publice desfășoară activități
publice, gestionează resursele publice și garantează respectarea drepturilor omului
într-o măsură mai mică de abuz și corupție, acordând o atenție deosebită statului de
drept.

Analiza conceptului de bună guvernare ne conduce la structurarea noţiunii de

bună guvernare pe trei dimensiuni:
-Dimensiunea tehnică a conceptului, care vizează aspectul economic al
guvernării, transparenţa responsabilităţilor guvernului, eficacitatea în
managementul resurselor publice şi stabilitatea în reglementarea sectorului privat
de activitate.
- Dimensiunea socială, care presupune construirea, întărirea şi promovarea
instituţiilor democratice şi a toleranţei la nivelul societăţii.
-Dimensiunea politică care se referă la caracterul legitim al guvernului/
guvernării, la responsabilitatea elementelor politice din guvern, respectul pentru
drepturile omului şi pentru lege.
Buna guvernare, ca proces politic în general, nu este un scop în sine, nu este
menită să producă satisfacţie şi să aducă recompense guvernanţilor. Buna
guvernare este subsumată unui scop final: dezvoltarea umană, creşterea bunăstării
cetăţenilor şi a colectivităţilor. Tocmai de aceea actul de guvernare depăşeşte sfera
statalităţii – responsabilă pentru eficienţa şi costurile guvernării – cuprinzând într-
un tot unitar statul, societatea civilă şi sectorul privat care, într-o economie de
piaţă, este principalul furnizor de venituri pentru bugetul de stat.

Autorii Goran Hyden, Julius Court şi Kenneth Mease în lucrarea „Making sense of
governance: The need for involving local stakeholders” evidenţiază faptul că la
baza bunei guvernări stau următoarele caracteristici definitorii:

Participarea cetăţenilor şi gradul de implicare a acestora în sistemul politic;

Echitatea şi corectitudinea, măsura în care legile se aplică la fel pentru fiecare

indiferent de statutul social;

Decenţa, urmărindu-se ca regulile să fie formate şi gestionate fără a prejudicia

diverse categorii/grupări de oameni;

Responsabilitatea, urmărindu-se ca actorii politici să fie văzuţi ca fiind responsabili

în deciziile şi acţiunile lor, faţă de aceia pe care îi afectează;

Transparenţa, urmărindu-se ca deciziile luate şi implementate să fie puse la

dispoziţia cetăţenilor. Informaţia trebuie să fie clară şi accesibilă cetăţenilor;
Eficacitatea şi eficienţa, referindu-se la prudenţa cu care resursele umane şi
financiare sunt folosite.

De asemenea, categoriile funcţionale care pot fi găsite în orice sistem politic şi ale
căror consecinţe sunt reflectate în ceea ce reprezintă o bună guvernare sunt:
societatea civilă, societatea politică, guvernul, birocraţia, societatea economică,
sistemul judiciar.

Caracteristicile şi principiile enunţate în acest subcapitol reprezintă standarde

necesare, însă buna guvernare este un ideal imposibil ori greu de atins în totalitate.
Cu toate acestea, eforturile trebuie depuse pentru a ne apropia cât mai mult de
scopul propus.

Conceptul de buna guvernare, abordat în sensul dimensiunilor sale, este introdus

ca și prioritate în Programul care stă la temelia activității Guvernului Republicii
Moldova. Programul își propune ca obiectiv principal creșterea bunăstării,
siguranței și calității vieții cetățenilor, în special prin: dezvoltarea economiei și
facilitarea creării locurilor de muncă bine plătite, eradicarea corupției și garantarea
supremației legii, asigurarea securității personale, fortificarea capacității de apărare
a țării, prestarea serviciilor publice accesibile și cost-eficiente, asigurarea protecției
sociale pentru grupurile vulnerabile ale populației.

Astfel, Guvernul își propune realizarea unui șir întreg de activități în scopul
eficientizării activității autorităților publice, dar și a asigurării unei bune guvernări
prin intermediul autorităților statului. La nivelul administrației publice central și
locale, Guvernul își propune să realizeze reforma administrației publice centrale,
inclusiv prin optimizarea numărului de ministere și al autorităților publice,
costurilor administrative, în urma unei analize complexe; să actualizeze
programele de dezvoltare strategică a fiecărui minister în conformitate cu
prevederile Acordului de Asociere RM-UE, precum și întreprinderea măsurilor
concrete de implementare a acestora. Un obiectiv stabilit de către Guvern este și
adoptarea și implementarea Strategiei de Bună Guvernare.

Studiind buna guvernare în Republica Moldova am ajuns la concluzia ca:

Buna guvernare are la bază echitatea şi statul de drept şi se întemeiază pe un sistem
legislativ eficient, relativ stabil, omogen, pe respectarea legilor şi pe o justiţie
puternică, independentă şi eficace.
Fără bună guvernare nu exista democraţie. Sistemul de guvernământ
corespunzător democraţiei presupune guvernarea cu şi pentru oameni.

Statul trebuie să fie capabil să organizeze, în modul cel mai eficient cu putinţă,
nevoile omeneşti. Ideea este aplicabilă, cu atât mai mult, statului de drept, chemat
să fie garantul unei societăţi civile autentice, al drepturilor şi intereselor legitime
ale tuturor cetăţenilor săi.

Recomand :
Într-o perioadă în care principiile democraţiei, ale statului de drept şi ale economiei
de piaţă trebuie consolidate, este necesar ca fiecare lege adoptată să întrunească
anumite calităţi indispensabile: claritate, coerenţă, precizie, forţă generalizatoare,
pragmatism. Să răspundă cu adevărat nevoilor colectivităţii.
În procesul de guvernare, statul trebuie să-şi înnoiască metodele, completând mai
eficient instrumentele politice cu cele legislative şi nelegislative. Însă performanţa
nu se îmbunătăţeşte doar prin legi şi măsuri coercitive, ci şi printr-o bună aplicare.
Pentru securitatea statelor este necesară o bună guvernare. De aceea, este esenţial
ca guvernanţii să realizeze că adoptarea politicilor şi transpunerea lor în practică
trebuie făcută cu prudenţă, onestitate şi competenţă.

Aplicarea reglementărilor trebuie să conducă la modernizarea, dezvoltarea şi

prosperitatea statului şi nu la afectarea activităţii autorităţilor publice, a raporturilor
dintre acestea sau la alte disfuncţionalităţi grave, care pot avea urmări şi asupra
securităţii statului.

Exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii în deplin acord cu principiile

democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului sunt rigori pe care
guvernarea trebuie să le respecte.

Prin intenția de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie

să se alinieze celorlalte state membre în ceea ce priveşte elementele unei bune
guvernări, precum şi în vederea acţionării pentru apărarea valorilor, a intereselor
fundamentale, a securităţii, a independenţei şi integrităţii, în cadrul politicii de
securitate şi apărare comună.