UNIVERSITATEA BABES – BOLYAI, FACULTATEA DE

DREPT

ABUZUL DE POZITIE DOMINANTA IN DREPTUL

EUROPEAN AL CONCURENTEI

Nita Andreea Iulia,

ID, Prelungire
Prof. Sergiu Deleanu

Cluj Napoca
2018
 Dreptul concurenţei a devenit un domeniu legislativ complex, o ramură a dreptului
privat de sine stătătoare, având implicaţii semnificative în raport de prevederile de drept
comercial, dreptul comerţului internaţional şi dreptul proprietăţii intelectuale.
Raporturile de concurenţă economică şi comercială sunt reglementate prin prevederi
legale complexe, existând la nivel naţional dar şi internaţional necesitatea de a crea mereu
norme din ce în ce mai avansate, care să includă sancţionarea practicilor ilegale
promovate de anumiţi participanţi la viaţa economică. Problema concurenţei prezintă
interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori, intermediari. Fiecare
profesionist comerciant este preocupat să fie cât mai competitiv, iar scopul activităţii sale
– obţinerea de profit, să se realizeze în condiţii cât mai optime. Însă, acţiunile unui
comerciant nu depind exclusiv de acesta, ci de acţiunile concurenţilor săi. În absenţa
concurenţilor, orice producător ori intermediar de pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber
preţurile la un nivel cât mai ridicat, aducător de profit.
Reglementările privind abuzul de poziție dominantă se regăsesc în legislația
primară și secundară a Uniunii Europene, în jurisprudența instanțelor unionale, precum și
în practica decizională a Comisiei Europene.
Cadrul normativ este format din prevederile art. 102 TFUE, regulamentele adoptate de
către Consiliul UE și Comisie direct aplicabile în sistemul de drept al statelor membre,
directivele unionale și legislația secundară de tip soft-law adoptată în domeniu. Aceasta
din urmă vizează comunicările, liniile directoare, deciziile adoptate de Comisie, precum
și alte documente cu caracter facultativ care ajută la o mai bună clarificare a problemelor
care apar în contextul aplicării reglementărilor.
În dreptul primar, art. 102 TFUE (ex-art. 82 TCE) prevede ca fiind incompatibilă cu
piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre,
folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante
deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.
Sfera conceptului de pozitie dominanta in dreptul european al concurentei a fost stabilită
jurisprudenţial, prin deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit unei
jurisprudenţe constante, poziţia dominantă este o poziţie de forţă economică în care se
află o întreprindere, care îi permite acesteia să împiedice menţinerea concurenţei efective
pe piaţa relevantă, dându-i posibilitatea să se comporte, într-o măsură apreciabilă,
independent de competitorii săi, de clienţi şi, în cele din urmă, faţă de consumatori. Prin
urmare, elementele dominaţiei sunt: pe de o parte, puterea economică, iar, pe de altă
parte, abilitatea unui comportament independent şi liber al întreprinderii de toate
presiunile concurenţe
Abuzul de poziţie dominantă se regăseşte în comportamentul unei întreprinderi aflate
într-o astfel de poziţie, atunci când acţiunile sale au un efect anticoncurenţial. Abuzul se
poate manifesta pe piaţa în care operează firma respectivă, dar uneori şi pe o piaţă diferită
de aceasta. În ultimul caz, situaţia va fi interpretată tot ca un abuz de poziţie dominantă,
dar doar dacă cele două pieţe sunt legate între ele[1].
Practicile abuzive pot consta în special în: impunerea unor preţuri nejustificat de mari;
1
D. Negrescu, Gh. Oprescu, Politica de protecţie a concurenţei, Centrul Român de Politici Europene, Bucureşti,
2004, p. 11,
câştigarea de noi clienţi prin practicarea unor preţuri menţinute artificial la un nivel
scăzut, în dezavantajul firmelor concurente de dimensiuni mai mici; împiedicarea
accesului pe piaţă a firmelor concurente, obligând consumatorii să cumpere un produs
asociat, în mod artificial, cu un alt prods mai popular şi mai cerut; refuzul de a trata cu
anumiţi clienţi sau practicarea unor reduceri speciale pentru clienţii care au drept furnizor
unic sau principal întreprinderea aflată în poziţie dominant; condiţionarea vânzării unui
anumit produs de vânzarea altuia. Toate aceste comportamente anticoncurentiale
alcatuiesc notiunea de pozitie dominanta atunci când întreprinderea se foloseşte de poziţia
sa în mod abuziv pentru a elimina concurenţa.
Abuzul de poziţie dominantă este un concept obiectiv, ce vizează
comportamentele unei întreprinderi în poziţie dominantă care sunt de natură să
influenţeze structura unei pieţe unde gradul de concurenţă este deja redus tocmai din
cauza prezenţei întreprinderii respective şi care, prin recurgerea la mijloace diferite de
cele care guvernează o concurenţă normală între produse şi servicii pe baza prestaţiilor
întreprinderilor, au ca efect crearea de obstacole în calea menţinerii gradului de
concurenţă existent încă pe piaţă sau în calea dezvoltării acestei concurenţe. Deşi
constatarea existenţei unei poziţii dominante nu implică în sine nicio critică faţă de
întreprinderea în cauză, acesteia îi revine totuşi, indiferent de cauzele unei asemenea
poziţii, o responsabilitate specială de a nu aduce atingere, prin comportamentul său, unei
concurenţe efective şi nedenaturate pe piaţa internă. În temeiul acestei responsabilităţi
speciale, întreprinderea în poziţie dominantă trebuie să nu abuzeze de această putere. Un
eventual abuz rezultă din recurgerea întreprinderii la comportamente diferite de cele care
guvernează o concurenţă normală. Întreprinderea aflată în poziţie dominantă trebuie să
aibă un comportament normal, prin care să îşi apere propriile interese economice, dar să
nu abuzeze de poziţia dominantă, în detrimentul concurenţei eficiente. Ori de câte ori
poziţia dominantă este consolidată prin mijloace care contravin concurenţei prin merite
asa cum am spus si mai sus, se săvârşeşte un abuz.
In ceea ce priveste sanctionarea abuzului de pozitie dominant, potrivit
jurisprudenței Curții de la Luxemburg orice persoană fizică sau juridică care a suferit un
prejudiciu ca urmare a încălcării prevederilor dreptului european al concurenței are
dreptul la deplina compensare a prejudiciilor astfel suferite.
Deși dreptul la despăgubiri reprezintă un drept consacrat la nivelul jurisprudenței
instanțelor europene, exercitarea acestuia este guvernat de prevederile dreptului procesual
civil național
Pentru a ajuta la soluționarea cazurilor care implică despăgubirea persoanelor fizice sau
juridice care au suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării prevederilor dreptului
european al concurenței Comisia a elaborat o propunere legislativă în urma căreia a fost
adoptată Directiva (UE) nr. 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului din 26
noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în
temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de
concurență a statelor membre și a Uniunii Europene.
Comisia a inițiat demersurile pentru soluționarea a două probleme direct legate de
problema exercitării efective a dreptului la despăgubire: reglementarea unor mecanisme
adecvate pentru exercitarea acțiunilor colective în despăgubire și acordarea asistenței
cuvenite instanțelor naționale în cuantificarea prejudiciilor suferite de întreprinderi [2].
Comisia poate să acționeze din propria inițiativă sau la sesizarea unor terțe
persoane prin intermediul unei plângeri. Soluționarea plângerilor este guvernată de
prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2003. Acesta interzice folosirea în mod abuziv a
unei poziții dominante menționată la art. 102 TFUE. În continuare, se arată că în orice
procedură națională sau unională care vizează aplicarea art. 102 TFUE, sarcina probei
unei încălcări revine părții sau autorității care invocă încălcarea.
În scopul aplicării art. 102 TFUE, Comisia deține competențele prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 1/2003, sens în care investighează, emite decizii], cooperează și
schimbă informații cu autoritățile de concurență ale statelor membre, cooperează cu
instanțele naționale și aplică, după caz, sancțiuni.
Înainte de luarea oricărei decizii importante în sensul prerogativelor care îi revin potrivit
Regulamentului (CE) nr. 1/2003 privind abuzul de poziție dominantă, Comisia este
obligată să consulte un Comitet consultativ format din reprezentanți ai autorităților de
concurență ai statelor membre.
Conform Regulamentului (CE) nr. 1/2003, Comisia poate aplica întreprinderilor și
asociațiilor de întreprinderi sancțiuni constând în amenzi și penalități cu titlu
cominatoriu, sancțiuni care sunt supuse unui termen general de prescripție de 5 ani.
Similar sancționării înțelegerilor anticoncurențiale, în cazul abuzului de poziție
dominantă Comisia poate, în circumstanțe excepționale, la cerere, să țină cont la fixarea
cuantumului amenzii de absența capacității de plată a unei întreprinderi într-un anumit
context social și economic. Comisia nu acordă o reducere a amenzii într-un astfel de caz
doar pe baza simplei constatări a unei situații financiare nefavorabile sau precare.
Reducerea se poate acorda numai pe baza unor probe obiective, potrivit cărora aplicarea
unei amenzi, în condițiile stabilite de orientarea Comisiei privind calculul amenzilor, ar
pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce
la devalorizarea completă a activelor acesteia.
Prescripția aplicării sau executării sancțiunilor curge din ziua în care se comite
încălcarea; sancțiunile fiind supuse unei perioade de prescripție de trei ani în cazul
încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau desfășurarea inspecțiilor
și cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări. Termenul de prescripție se suspendă pe
perioada în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte la Curtea de Justiție.
Abuzul de pozitie dominanta este in dreptul european concurential o putere
economica care poate obstructiona concurenta pe piata pe care activeaza  impunând
anumite clauze partenerilor contractuali precum şi concurenţilor, clauze pe care, în mod
normal, aceştia nu le-ar fi acceptat.

2
http://revista.universuljuridic.ro/abuzul-de-pozitie-dominanta-in-dreptul-european-al-concurentei-ii/18/