Sunteți pe pagina 1din 29

CUPRINS

1.
Acordul Central European de Liber schimb (CEFTA) ..............3
România.............................................................................................8
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).......................11
Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările AELS..................14
Evenimente importante din istoria AELS:.......................................15
Comunitatea Statelor Independente (CSI) ..............................16
Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică
(GUAM) ..........................................................................................17
Interesul SUA şi UE pentru GUUAM sunt de factură economică,
politică şi de securitate în ceea mai mare parte precum:..................21
Zona de cooperare liberă a Mării Negre.......................................25

5. Bibliografie..................................................................................... 28

2
Redefinirile politice şi economice din Europa Răsăriteană se caracterizează prin cel puţin
două categorii de efecte distorsionante în ceea ce priveşte comerţul ţărilor din regiune.
Fluxurile comerciale ale ţărilor din această regiune au înregistrat o diminuare semnificativă. O
parte din schimburile derulate mulţi ani pe coordonatele unui tip asimetric de specializare
internatională, au fost reorientate spre Europa de Vest, mai ales că majoritatea acestor ţări
doresc aderarea la Uniunea Europeană, sperând că această nouă poziţie va contribui la
prosperitatea lor economică.
Este evident că avem nevoie de reguli globale mai puternice, pieţe mai largi si mai
deschise, în scopul de a se asigura obiectivele de dezvoltare ale tuturor ţărilor. Scopul este cu
siguranţă de a păstra regionalismul ca o completare a multilateralismului, şi pentru a păstra
echilibrul corect între cele două. Regionalismul, ca un instrument pentru liberalizare, a fost
adesea o sursă de idei noi pentru iniţiative multilaterale, oferind în acelaşi timp soluţii de bază
la problemele complexe, care sunt uneori mai greu rezolvate.
Contribuţia acordurilor regionale la liberalizarea comerţului mondial este una pozitivă,
de sprijin, de asemenea, o mai bună integrare în sistemul comercial global a unui număr mare
de ţări.

Acordul Central European de Liber


schimb (CEFTA)

În decembrie 1992, la Cracovia, a fost semnat Acordul de creare a liberului schimb de


catre Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria. Principalele rezultate aşteptate de către semnatari s-au
concentrat în direcţia sporirii schimburilor negative ale atomizării ţărilor din regiune.
Participarea la CEFTA se diferenţiază într-o anumită măsură, de participarea la alte grupări
regionale ca urmare a stadiului de dezvoltare de la care au pornit partenerii şi obictivele
urmărite. S-a sperat ca participarea la această zonă de liber schimb, va permite atenuarea
asimetriilor de dezvoltare şi, prin coordonarea politicilor macroeconomice se poate obţine un
mai mare grad de stabilitate în regiune.
Ceea ce le-a unit încă de la început pe aceste ţări a fost dorinţa comună de a adera cât
mai rapid la U.E., şi speranţa că prin valenţele CEFTA se grăbeşte îndeplinirea cerinţelor
acestui demers.
Iniţiatorii acordului au fost Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, care odată cu integrarea
în UE, în anul 2004 (1 mai) s-au retras din acest cadru. Slovenia a aderat la CEFTA în 1996 şi

3
s-a retras odată cu celelalte patru ţări, în 2004. Romania a aderat la Acordul Central European
de Comerţ Liber în 1997, urmată în 1999 de Bulgaria şi Croaţia în 2003. Macedonia este
membră CEFTA, semnând Acordul de aderare la data de 27 februarie 2006.

Creată cu scopul de a pregăti ţările candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, în


mod deosebit prin formarea unei de zone de comerţ liber între ţările asociate la UE, membre
ale OMC, CEFTA şi-a definit 3 obiective:
1. promovarea, prin expansiunea comerţului, a dezvoltării armonioase a relaţiilor
economice dintre statele membre;
2. asigurarea condiţiilor de concurenţă loială între părti;
3. contribuţia la dezvoltarea echilibrata si expansiune comerţului mondial, prin
înlăturarea barierelor în calea comerţului, asigurarea unui comerţ echitabil între părţi,

CEFTA este considerat o ‘‘antecameră’’ şi o etapă de pregătire a participării la piaţa


internă comunitară, UE fiind de la început în favoarea formării şi funcţionării CEFTA.
CEFTA nu are un secretariat comun sau sediu central. Deciziile comune sunt adoptate
în cadrul Comitetului mixt prin consens, ai căror membri sunt miniştrii ţărilor CEFTA
responsabil cu relatiile economice externe. Acesta se întruneşte în sesiune ordinară anuală şi
în sesiuni extraordinare (dacă este cazul).
Comitetul mixt al CEFTA este organismul comun cu competenţa de a face
recomandări şi de a adopta decizii. El a fost stabilit cu scopul de a supraveghea şi de a
administra punerea în aplicare corespunzătoare a acordului, să facă schimb de informaţii şi de
a păstra în conformitate cu posibilitatea de revizuire pentru eliminarea în continuare a
barierelor din calea comerţului între părţi. Atunci când este necesar, pot fi stabilite grupuri si

4
sub-comitete, în vederea examinării unor chestiuni de interes pentru buna funcţionare a
CEFTA.
Reuniunile experţilor, care au loc în mod regulat la nivelul de administraţie în cadrul
ministerelor responsabile cu relatiile economice externe, au un rol foarte important în
funcţionarea CEFTA, care acţionează pentru realizarea obiectivelor şi a obligaţiilor stabilite
de Comitetul mixt.
Prim-miniştrii din ţările CEFTA participă la Summit-ul anual, iar obiectivul lor este de
a evalua rezultatele activităţilor CEFTA şi pentru a transmite mesaje politice cu privire la
orientarea viitoare a CEFTA. Preşedinţia CEFTA se asigură prin rotaţie, astfel ca in anul 2006
preşedinţia a fost asigurata asigurată de România, la 1 ianuarie 2008, Republica Moldova a
preluat Preşedinţia în cadrul aranjamentului regional CEFTA (Acordul de Liber Schimb în
Europa Centrală).
Cadrul juridic care stă la baza constituirii acestei grupări integraţioniste se compune din trei
părţi;
• acordul de bază care stabileşte obiectivele, metodele şi instrumentele unei zone de
liber schimb;
• protocoalele adiţionale care definesc dezideratele şi stadiile liberalizării comerciale
tarifare şi netarifare;
• anexele;

Fiecare ţară pentru a iniţia negocierile de aderare la CEFTA, trebuie să îndeplinească două
condiţii prealabile principale şi anume:
• ţara sa fie membră a OMC, Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
• să aibă un acord de asociere a U.E.
• acorduri de liber schimb cu statele membre CEFTA.

5
CEFTA este o zonă perfectă de liber schimb vizând cu precădere produsele industriale care
fac obiectul schimburilor participante.
Facilităţile comerciale au fost plasate pe trei niveluri: produse la care taxele vamale vor fi
înlaturate treptat în decursul unei perioade de 3 ani şi produse sensibile la concurenţa la care
calendarul liberalizării va fi mai lent.
Acordul prevedea facilităţi vamale reciproce între statele semnatare, înlocuind astfel
fostul CAER, organizaţie din care făceau parte ţările din blocul comunist. Încă de la înfiinţare,
Acordul prevedea un calendar de reducere progresivă reciprocă a taxelor vamale la
importurile de produse. Aşa s-a ajuns ca în 2002 taxele vamale să fie eliminate la toate
produsele, cu excepţia celor agroalimentare, la care taxele erau de 20 la sută. Deşi ţările din
CEFTA erau obligate să-şi acorde reciproc taxe vamale preferenţiale, atunci cand era necesar,
unele state majorau mult aceste taxe pentru salvgardarea producţiei autohtone, în speţă a celei
agricole.
Având la bază Declaraţia de la Visegrad din 15 februarie 1991 şi Declaraţia din 6
octombrie 1991, părţile semnatare au convenit să creeze o zonă de liber schimb în
conformitate cu prevederile Art. XXIV al GATT până la 1 ianuarie 2001, liberalizarea
schimburilor comeciale intraregionale urma a fi realizată în mai multe etape, în decursul unei
perioade de maximum 8 ani, în conformitate cu Protocoalele adiţionale la Acord.

Pe lângă obiectivul de bază privind reducerea şi eliminarea obstacolelor din calea


schimburilor comerciale reciproce, astfel încât să dezvolte relaţii de piaţă armonioase,
coroborate cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi cu creşterea productivităţii muncii,
asigurarea unor condiţii loiale privind concurenţa, părţile semnatare au definit ca domenii
comune de acţiune:
• politicile de securitate şi relaţiile cu instituţiile europene;
• transporturile, infrastructura şi telecomunicaţiile;
• proiectele sub şi micro regionale;
• cooperarea între întreprinderile mici şi mijlocii;
• cooperarea în sectorul turismului şi comercializării;
• cultura, educaţia şi schimburile de experienţă;
• înfiinţarea de fundaţii culturale şi stiinţifice;

6
După cum se poate observa, semnatarii au lăsat pentru a fi negociate ulterior două domenii
sensibile: sistemele de plăţi (convertibilitatea externă) şi coordonarea regională a politicilor
macroeconomice.
Acordul cuprinde prevederi privind achiziţiile guvernamentale, protecţia drepturilor de
proprietate intelectuală, măsurile antidumping şi reexporturile, toate articolele sale fiind
formulate cu respectarea regulilor O.M.C. şi normelor de conduită ale Organizatiei Mondiale
a Proprietăţii Intelectuale. Acordul nu exclude posibilitatea oricărei părti de a participa la alte
forme de integrare regională şi reglementează retragerea din grupare după o notificare
prealabilă de 6 luni.
La 25 noiembrie 1994 a avut loc la Poznan întâlnirea de prim-ministri ai ţărilor membre
la care a fost adoptată o Declaraţie Comună în care s-a prevăzut:
 accelerarea procesului de reducere a barierelor comerciale din calea schimburilor
de produse industriale şi agricole, acceptându-se doar câteva excepţii;
 lărgirea CEFTA prin aderarea de noi membrii care aveau semnate Acorduri de
Asociere cu U.E. şi erau părţi contractuale la GATT;
 lărgirea cooperării economice în domeniul industrial în baza Acordurilor
Europene;
 consultarea reciprocă în ceea ce priveşte toate deciziile care pot afecta aderarea
fiecărei ţări la Uniunea Europeană;

Se poate aprecia că CEFTA şi-a atins o mare parte din obictivele pe care şi le-a
propus. Asfel, au fost estompate o serie de efecte de deturnare asimetrică a schimburilor
comerciale spre ţările membre ale U.E.
În ultimii ani, comerţul intraregional a sporit continuu, diferenţiat pe ţări şi pe direcţii
ale fluxurilor comerciale. O parte din comerţul intragrupare poate fi considerat deja înscris pe
coordonatele eficienţei, negenerînd efecte excesive de redistribuire a veniturilor şi
diminuându-se volatilitatea specifică comerţului internaţional. Putem aprecia că CEFTA
începe să devină un important factor de stabilitate, sprijinind procesele de tranziţie din
regiune, şi conturând fundamente reale pentru câştiguri viitoare rezultate în urma participării
la această zonă de liber schimb. Se preconizează o creştere a schimburilor comerciale
reciproce cu 125%, în condiţiile armonizării politicilor şi încurajării firmelor din ţările
participante.

7
Rămânând doar o zonă de liber schimb, CEFTA îşi poate epuiza rezervele de avantaje
comparative, fiind greu de crezut că poate avansa spre alte stadii ale integrării în condiţiile în
care cea mai mare din ţările membre aderă sau urmează să adere la U.E.

România

România a fost membră CEFTA din 1997 până în 2007, odată cu aderarea la Uniunea
Europeana. România şi Germania s-au retras din această grupare regională, adoptând politica
comercială a U.E. şi renuntând totodată la alte acorduri de comerţ încheiate până atunci. La
fel au facut şi Cehia, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia în 2004 când s-au retras.

Procesul de aderare a României la CEFTA s-a dovedit anevoios. Primul pas în această
direcţie a fost făcut sub forma acordurilor de comerţ liber negociate de România începând cu
anul 1994, bilateral cu fiecare ţară membră. Într-o primă etapă, au fost negociate şi au intrat în
vigoare de la 1 ianuarie 1995 Acorduri de liber schimb cu Cehia şi Slovacia, declanşându-se
tratative similare cu Polonia, Ungaria şi Slovenia. Devenite multilaterale, negocierile de
aderare la CEFTA au fost oficializate cu ocazia Reuniunii de la Jasna din 1996.
Aderarea României la această grupare poate fi privită fie ca un antrenament pentru
viitoarea aderare la U.E., fie ca o tentativă de redefinire a structurilor de competitivitate dat
fiind faptul că toţi membrii grupării sunt candidaţi serioşi ai aderării la U.E. La Lubliana între
13 şi 14 februarie 1997 a avut loc o întâlnire la nivel de experţi la care a participat şi o
delegaţie a României după care, la 12 aprilie 1997, ministrul român al Industriei şi Comerţului
a semnat împreună cu omologii săi din celelalte ţări membre, la Bucureşti Acordul de aderare
la CEFTA.
Prevăzut să între în vigoare la 1 iulie 1997 Acordul de aderare a României la această
grupare urmăreşte participarea la zona de liber schimb instituită între ţările din zonă. Aria sa
de cuprindere vizează comerţul cu produse industriale precum şi o parte a comerţului cu
produse agricole.

În baza conceptului de liberalizare convenit între semnatari şi a prevederilor


protocoalelor bilaterale negociate de ţara noastră cu fiecare ţară membră au fost convenite
etapele procesului de eliminare a taxelor vamale de import şi nomenclatorul produselor care
vor face obiectul fiecărei etape.

8
Părţile au adoptat câteva concepte şi procese pentru relaţiile cu România după cum
urmează:
• taxa de bază la care se vor aplica reducerile succesive va fi stabilită regimului
clauzei naţiunii celei mai favorizate şi va fi cea de la 1 ianuarie 1993;
• taxele de import sau de export sau cele cu efect echivalent nu vor depăşi 25%
din taxa ad-valorem aplicată de România la importurile din ţările membre ale
grupării şi vor fi eliminate până la 31 decembrie 1997;
• restricţiile cantitative la importurile de produse originare din România în
Ungaria se concretizează în plafoane maxime anuale. Aceste plafoane vor fi
aplicate până la eliminarea de către Ungaria a tuturor restricţiilor la import.
Începând din 1998, Ungaria şi-a reconsiderat poziţia, luând în calcul posibilitatea
sporirii acestor plafoane.

Date statistice
• comerţul din regiune a crescut cu 33% între 2001 şi 2004, fiind de 2,7 miliarde de euro
la începutul perioadei, iar la sfârşit atingând 3,5 miliarde de euro, potrivit datelor
Comisiei Europene.
• în acelaşi timp, comerţul cu ţările neafiliate a crescut cu 21%, de la 30,2 miliarde de
euro în 2001 la 36,4 miliarde de euro în 2004.
• Croaţia şi România conduc în topul exportatorilor către ţările Est Europene cu bunuri
şi servcii vândute în valoare de aproximativ 1 miliard şi respectiv 763 de milioane de
euro.
• Uniunea Europeană este principalul partener comercial al ţărilor Europei Centrale şi
de Est. În 2005 schimburile au totalizat 79 de miliarde de euro, în creştere cu 53% faţă
de 2001.
• toate ţările din regiune au înregistrat o creştere a schimburilor comerciale cu Uniunea
Europeană, în special România şi Bulgaria, unde comerţul a crescut cu 62%, respectiv
52%.
• România a importat din Uniune, în 2005, bunuri în valoare de peste 21 de miliarde de
euro, cu 80% mai mult decât în 2001, adică mai mult decât Bulgaria, Croaţia, Albania
şi Moldova împreună.

9
• după România cele mai mari creşteri procentuale în volumul de importuri din Uniunea
Europeană în perioadă 2001-2005 au fost înregistrate de Bulgaria-61%, Moldova –
57% şi Croaţia – 47%.
• tot în 2005, ţara noastră a exportat în Uniunea Europeană bunuri în valoare de peste 15
miliarde de euro, cu 51% mai mult decât în 2001.
• bulgarii au exportat de peste 5 miliarde de euro, iar Croaţia aproape 4 miliarde de
euro.
Părţile de acord s-au alăturat părăsit
Polonia 1992 2004
Ungaria 1992 2004
Cehoslovacia 1992 2004
Slovenia 1996 2004
România 1997 2007
Bulgaria 2003 2007
Croaţia 2006 -
Macedonia 2007 -
Albania 2007 -
Bosnia şi Herţegovina 2007 -
Moldova 2007 -
Muntenegru 2007 -
Serbia 2007 -
Minuk (Kosovari) 2007 -

10
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) a fost înfiinţată în 1960 prin


semnarea Convenţiei de la Stockholm. Semnată la data de 20 noiembrie 1959 de către 7 ţări
(Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Elveţia, Austria şi Portugalia) AELS şi-a propus să
realizeze o zonă de comerţ liber pentru produsele industriale. Ulterior au devenit membre
Finlanda (1963), Islanda (1 martie 1971) şi Liechtnstein (august 1991).

AELS-UL cuprinde începând cu data de 1 ianuarie 1995 doar 4 ţări: Islanda,


Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein (întrucât celelate ţări au aderat la U.E) deşi mai înainte
această grupare cuprindea: Anglia, Danermarca, Suedia, Austria, Finlanda, Norvegia,
Elveţia, Portugalia, Islanda şi Liechtenstein.

Tratatul cuprinde următoarele prevederi mai importante:

 desfiinţarea treptată, până la 1 ianuarie 1970, a taxelor vamale şi a restricţiilor


cantitative la importul de produse industriale în relaţiile comerciale dintre ţările
membre; de asemenea s-a prevăzut că dezarmarea vamală şi înlăturarea restricţiilor
cantitative să nu se extindă şi asupra produselor agriculturii şi pisciculturii;

 în relaţiile comerciale cu terţii s-a prevăzut că ţările membre să desfăşoare o politică


comercială independentă;

 tratatul a prevăzut şi înfiinţarea unor organe de conducere care să vegheze la aplicarea


în practică a prevederilor lui, organe care nu au un caracter supranaţional (Consiliul
Ministerial, Comitetul delegaţiilor permanenţi, Comitetele permanente ale AELS,
Secretariatul AELS).

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) reprezintă o zonă de liber schimb,


creată (printr-un acord european de liber – schimb) la iniţiativa Marii Britanii care încearcă
astfel să prevină riscul în dominaţii economice din partea CEE.

Instituţii : AELS este reglementată de către Consiliu AELS şi deservită de către


Secretariatul AELS. În plus, în legătură cu Acordul SEE din 1992, alte două organizaţii AELS
au fost stabilite, Autoritatea de Supraveghere AELS şi Curtea AELS.

Ţările membre ale Organizaţiei Europene de Cooperare Economică au negociat în anul


1958 încheierea unui acord de realizare a unei zone de liber – schimb între ele, dar aceste
încercări au eşuat. Trecuse doar un an de la crearea Comunităţii Economice Europene prin

11
Tratatul de la Roma şi prima grijă a ţărilor rămase în afara acestei comunităţi era să nu fie
excluse de la procesul de integrare economică a Europei Occidentale.
Iniţiativa creării AELS a revenit Marii Britanii, ale cărei interese au determinat-o să
respingă iniţial ideea participării la CEE.

AELS urmărea crearea unei zone de liber schimb limitată la produsele industriale şi la
produsele agricole transformate (excluzând astfel produsele pescuitului şi produsele agricole
de bază), fără să se stabilească un tarif vamal extern comun şi fără politici comune.

Scopul iniţial al acestei organizaţii internaţionale era de a desfiinţata complet taxele


vamale de import la produsele industriale în relaţiile comerciale reciproce, cu trei ani mai
devreme faţă de prevederile tratatului adică la 31 decembrie 1966. În aceeaşi perioadă de timp
au fost luate măsuri pe linia înlăturării treptate a restricţiilor cantitative în comerţul reciproc
cu produse industriale.

Spre deosebire de U.E. însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare
stat membru AELS poate stabili în principiu liber taxele vamale şi politică comercială externă
privind state terţe (non-AELS).

Dezarmarea vamală şi liberalizarea schimburilor comerciale în cadrul AELS nu s-a


soldat, aşa cum s-a prevăzut iniţial, cu o intensificare a schimburilor reciproce. Mai mult decât
atât, după cum rezultă din datele statistice publicate, unele ţări din AELS (Austria, Elveţia,
Anglia) au întreţinut legături comerciale mai intense cu ţările din CEE.

Crearea acestei grupări a fost o reacţie de adaptare a ţărilor la ameninţarea pe care o


reprezentau efectele de deturnare de comerţ cauzate de crearea uniunii vamale vest-europene.
Întrucât potenţialul economic al grupării AELS era mai sensibil decât cel al CEE, iar ţările
participante erau puternic dependente de relaţiile comerciale cu ţările participante la cealaltă
grupare, atenuarea efectelor de deturnare de comerţ a fost nesemnificativă. Menţinerea unor
strânse raporturi comerciale cu ţările membre ale CEE a fost o constantă a decidenţilor din
ţările participante. Ca urmare a acestui fapt, la doar un an de la crearea AELS, cel mai
important membru al său, Marea Britanie a decis să depună cererea de aderare la Comunităţile
Europene. La scurt timp ea a fost urmată de Danemarca şi Irlanda, două ţări care erau atrase
de principal lor piaţă de export.

Primul deceniu de funcţionare a AELS a fost unul de succes, eliminându-se taxele


vamale la majoritatea produselor industriale cu excepţia celor considerate foarte sensibile la
concurenţă. Ţările membre s-au străduit să demonstreze că taxele vamale pot fi înlăturate, în

12
timp ce barierele netarifare pot fi menţinute sub control, dacă regulile de origine sunt
armonizate şi administrate satisfăcător şi dacă sectoarele industriale se supun unor procese
corecte de ajustare structurală cu caracter limitat şi nedistorsionat. Din 1972 s-au negociat şi
au devenit funcţionale acorduri de liber schimb între fiecare ţară membră a AELS şi CEE care
au condus mai târziu la Acordul privind Spaţiul Economic European, cea mai cuprinzătoare
zonă de liber schimb care a pregătit terenul pentru viitoarea aderare la Uniunea Europeană a
Austriei, Suediei şi Finlandei în 1995. Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie au aderat la
Comunităţile Europene în 1973, Portugalia şi Spania în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în
1995, astfel încât AELS are în prezent patru membri: Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi
Norvegia.
În 1987, la Reuniunea Ministeriala CEE- AELS de la Interlaken această evoluţie
inevitabilă a devenit politica oficială a CEE bazată pe următoarele principii ale negocierilor cu
AELS:

 CEE va acorda în continuare prioritate propriului proces de integrare;

 CEE nu va accepta angajamente faţă de terţi care ar putea afecta procesul decizional
intern;

 CEE se va aşteaptă la un echilibru raţional între avantaje şi angajamente din partea


oricărei categorii de terţi;

Ţărilor membre ale AELS le erau oferite 2 alternative:

• Să continue colaborarea cu CEE în baza procesului de la Luxemburg (blocat la acel


moment până în 1992)

• Să se angreneze în procesul de realizare a Pieţei Unice.

Ţărilor AELS li s-a oferit un pachet de angajamente menite să acopere cele mai relevante
aspecte ale ‘’celor patru libertăţi’’ (persoanele, bunurile, serviciile şi capitalurile) pe care se
baza întregul proces de realizare a pieţei unice, fiind avertizate că trebuia să respecte şi să
aplice ce au ales.

Aşa cum a funcţionat până în prezent, AELS a dovedit că divizarea comercială a Europei
nu este un proces benefic pe termen lung datorită structurilor specifice de specializare şi de
interdependenţă care s-au creat în timp.

13
Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările AELS

Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările membre ale Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb (AELS - Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda,
Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Confederaţia Elveţiei) a fost
semnat la data de 10 decembrie 1992 şi a intrat în vigoare în acelaşi timp cu Acordul
Interimar aferent Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană, la 1 mai 1993.

Obiectivul principal al acestui acord a fost crearea până la 1 ianuarie 2002 a unei zone de
comerţ liber în schimburile cu produse industriale şi unele produse piscicole.

Ca şi în cazul Acordului European, Acordul încheiat de România cu statele AELS a


prevăzut:

- aplicarea principiului asimetriei concesiilor tarifare în favoarea exporturilor


româneşti pe aceste relaţii

- acordarea de concesii comerciale negociate şi convenite separat cu Regatul


Norvegiei, Principatul Liechtenstein şi Confederaţia Elveţiei (toate împreună) şi
respectiv cu Republica Islanda.

- nici o nouă taxă vamală de import sau taxă având efect echivalent nu va fi introdusă
în comerţul dintre statele A.E.L.S. şi România

- statele A.E.L.S. vor desfiinţa toate taxele vamale de import şi orice taxe având efect
echivalent pentru produsele originare în România, cu excepţia produselor specificate
pentru care taxele vamale de import şi taxele având efect echivalent vor fi eliminate
progresiv, în conformitate cu prevederile acordului.

- eliminarea de către România a tuturor taxelor vamale de import şi a taxelor cu efect


echivalent, în conformitate cu prevederile inscirse în acord pentru produsele originare
într-un stat AELS

- înlocuirea taxelor vamale de natura fiscala printr-o taxa internă;

- neintroducerea în comerţul dintre statele AELS şi România a taxelor vamale de


export şi a taxelor cu efect echivalent.

14
Evenimente importante din istoria AELS:

• 1960- Asociaţia a fost înfiinţată de către Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia,
Elveţia şi Marea Britanie pentru a promova cooperarea economică şi comeţul liber în Europa
•1961- Finlanda a devenit membru asociat al AELS
• 1966- liberalizarea comerţului pentru produsele industriale a fost realizată între statele
membre ale AELS la acea vreme
• 1970- Islanda devine membru al AELS
• 1972- Danemarca şi Marea Britanie se alătura Comunităţii Economice Europene (CEE),
astfel încât statele care au rămas membre ale AELS au semnat acorduri bilaterale de liber
schimb cu CEE
• 1977- eliminarea tarifelor asupra bunurilor industriale în comerţul dintre statele menbre ale
CEE şi cele ale AELS
• 1979- Acordul de liber schimb semnat cu Spania
• 1984- Declaraţia de la Luxemburg cu privire la o mai largă cooperare între CEE şi AELS
• 1985- Portugalia părăseşte AELS şi devine membră a CEE
• 1989- au început negocirile cu privire la Spaţiul Economic European (SEE); au fost
încheiate acorduri între statele membre ale AELS în ceea ce priveşte comerţul liber cu peşte
• 1991- Liechtenstein devine membru al AELS;
- Acordul de liber schimb semnat cu Turcia;
• 1992- a fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic European la Porto, Portugalia;
- Acordul de liber schimb semnat cu fosta Cehoslovacie, Israel, Polonia şi România;

15
Comunitatea Statelor Independente
(CSI)

Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15
foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi
Lituania, precum şi Georgia. Crearea CSI a declanşat procesul de destrămare a Uniunii
Sovietice.

Comunitatea Statelor Independente a fost creată în baza Acordului despre crearea


Comunităţii Statelor Independente la Minsk în anul 1991 de către reprezentanţii a trei
republici a fostei URS S - Republica Belaruşi, Republica Federativa Rusa şi Ucraina. CSI
activează în baza Acordului din 1991 şi Statutului adoptat în Minsc în anul 1993

Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan,


Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. În
decembrie 1993 s-a alăturat şi Georgia care pe data de 14 august 2008 s-a retras din CSI ca
urmare a intervenţiei trupelor ruseşti din nou în Georgia, pentru susţinerea regimurilor
separatiste sud-osete şi abhaze.

Membre ai CSI sunt 12 republici a fostei URSS: Federaţia Rusă, Ucraina, Republica
Uzbechistan, Republica Kazahstan, Republica Belorus, Republica Azerbaijan, Republica
Georgia, Republica Tadjichistan, Republica Kyrghyzstan, Republica Armenia, Republica
Moldova,Turkmenistan.

Turkmenistanul este primul stat ex-sovietic care a părăsit CSI, la 26 august 2005, cu
ocazia reuniunii şefilor de stat de la Kazan. Ucraina, stat fondator, nu este oficial membru al
CSI, întrucât nu a ratificat niciodată Statutul organizaţiei, dar este participant la o serie de
acorduri cu caracter economic din cadrul acestei organizaţiei.

Scopurile CSI conform Acordului şi Statutului sunt:


• dezvoltarea colaborării la egal şi reciproc avantajoase a popoarelor şi statelor în
Domeniul politic, economic, de cultură, educaţie, ocrotirii sănătăţii, protecţiei
mediului înconjurător, ştiinţei, comerţului, în sfera umanitară
• contribuirea schibului informational reciproc;
• respectarea strictă şi conştiincioasa a obligaţiunilor reciproce

16
Comunitatea Statelor Independente a fost creată pentru prevenirea destrămării
violente a URSS. Rusia însă a decis să transforme CSI-ul într-o structură de influenţa,
încercând să-i atribuie aparenţa unei structuri de colaborare reciproc avantajoasă pentru toate
statele-membre, un fel de Uniune Europeană. Însă în realitate s-au găsit foarte puţine interese
comune, care să fie atrăgătoare pentru toate statele membre. De aceea CSI s-a arătat a fi o
structură amorfă, ineficienta.

Astfel în locul pieţei comune din cadrul CSI, au apărut grupări regionale, inclusiv
economice. Ultima este Uniunea Economică Euro-Asiatica, din componenţa căreia fac parte
Rusia, Belarus, Kazahstan, Kirgzstan şi Tadjikistan. Mai înainte, au fost create astfel de
structuri, că Uniunea Central-Asiatica (Kazahstan, Kirgizstan, Uzbekistan şi Tadjikistan),
Uniunea vamală (Rusia, Belaruşi, Kazahstan, Kirgizstan şi Tadjikistan). Mai exista GUUAM-
ul, cu Georgia, Ucraina, Uzbekistanul, Azerbaidjanul şi Moldova ca membri, Uniunea Rusia-
Belarus etc.

Acordul de comerţ liber, care a fost semnat şi ratificat de toate ţările CSI, dar nu şi de
Rusia, nu funcţionează. Astfel, în CSI nu exista o circulaţie liberă a mărfurilor şi capitalului, a
braţelor de muncă. Mai mult că atât, chiar şi circulaţia persoanelor nu mai este liberă, după ce
unele state ale CSI au introdus regimul de vize.

Organizaţia pentru Democraţie şi


Dezvoltare Economică (GUAM)

GUAM este o organizaţie care are la bază interesul statelor de a participa la tranzitul
de hidrocarburi din regiunea Mării Caspice spre Europa, inclusiv în cadrul proiectelor Uniunii
Europene –TRACECA (Transport Corridor Europe-Caucasus-Asia) şi INOGATE (INterstate
Oil and GAs Transportation to Europe).

Gruparea GUAM este formată din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, şi Republica


Moldova. Cooperarea acestor ţări a început de la un forum consultativ care a avut loc la
Strasbourg pe 10 octombrie 1997. În luna aprilie 1999, Uzbekistanul a aderat la formaţiune,
adăugând o literă la denumirea ei. Instituţionalizarea GUUAM-ului a avut loc pe data de 7
iunie 2001 la Yalta, Ucraina. Astfel că în perioada aprilie 1999 - aprilie 2005, Gruparea a

17
purtat denumirea de GUUAM, la activităţile acesteia participând şi Uzbekistanul care, la 29
aprilie 2005, s-a retras definitiv din Grupare.

În afara faptului că cele patru state fac parte din blocul republicilor descendente ale
Uniunii Sovietice şi a poziţionării geografice favorabile construirii coridorului menţionat
anterior, există o serie de factori secundari care au afectat raţionamentul conform căruia ele ar
trebui sa conlucreze într-o conjunctură aparte decât simplele formalităţi internaţionale.

Organizaţia s-a focalizat pe mai multe direcţii, datorită faptului că statele membre au
descoperit mai mult de un singur interes comun pe care l-ar putea valorifica prin cooperare.
Rusia şi alte state simţindu-se ameninţate într-o oarecare măsură de apariţia unui nou actor în
spaţiul CSI (Comuniunea Statelor Independente) au incriminat un interes politic malefic
îndreptat spre destabilizarea politică şi economică în zonă.

În timpul Summit-ului Consiliului Europei, unde a fost adoptat Comunicatul Comun al


întrevederii celor patru Preşedinţi, au remarcat necesitatea dezvoltării cooperării cvadrilaterale
pentru întărirea stabilităţii şi securităţii în Europa bazându-se pe următoarele principii:
• respectarea suveranităţii;
• integritatea teritorială;
• inviolabilitatea hotarelor statului;
• democraţiei;

18
• supremaţiei legii şi respectării drepturilor omului.

Structura organizaţională:
 Organul Suprem al GUUAM este Reuniunea anuală a Preşedinţilor statelor membre
GUUAM;

 Organul Executiv al GUUAM îl reprezintă Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe,


care are loc de regulă de două ori pe an;

 Organul de Lucru GUUAM este Comitetul Coordonatorilor Naţionali în componenţa


căruia intră Coordonatori Naţionali desemnaţi de către Miniştrii Afacerilor Externe,
câte unul din partea fiecărui stat membru;

 Oficiul informaţional în or. Kiev (Ucraina) exercită funcţia secretariatului şi de


asemenea este Centrul Informaţional GUAAM;

 Adunarea Parlamentară GUAM;

 Consiliul de Afaceri GUAM;

 Biroul de informaţii;

 Centrul virtual de combatere a terorismului, traficului de droguri şi fiinţelor umane;

 Opt Grupuri de lucru, cu câte un reprezentant pentru fiecare grup, din partea fiecărei
ţări, se ocupă de întrebări legate de:
• industria energetică,
• transport,
• economie si comerţ,
• tehnologia informaţională şi telecomunicaţii,
• cultură, ştiinţă şi învăţământ,
• turism şi lupta împotriva terorismului şi a traficului de droguri.

19
Priorităţi de bază ale GUAM-ului:
• Crearea condiţiilor pentru contractele interramurale şi legăturilor directe între organele
statale şi organele statelor GUUAM a constituit baza cooperării.
• Funcţionarea eficientă a coridoarelor de transport Europa-Caucaz-Asia
• Dezvoltarea infrastructurii;

Întâlnirile importante din GUUAM:


 7 iunie 2001 are loc prima întâlnire la vârf a Şefilor de stat GUUAM, un eveniment
important în crearea şi în instituţionalizarea acestui grup regional în calitate de
organizaţie regională.
 6 decembrie 2002 în oraşul Porto are loc a doua şedinţă a Consiliului Afacerilor
Externe (CMAE) GUUAM. Atunci s-au pus întrebări :
 pentru combaterea terorismului, crimei organizate şi traficului ilicit de droguri
- Republica Azerbaidjan;
 pe problemele culturii - Georgia;
 pe problemele ştiinţei şi învăţământului - Georgia;
 pe problemele informaticii şi telecomunicaţiilor- Republica Moldova;
 pe problemele economiei şi comerţului – Ucraina.

Statele GUUAM au cooperat pe anumite sfere şi anume:

• economică: se află resursele energetice şi proiectele de infrastructură. O atenţie deosebită


se va acorda eforturilor de armonizare a standardelor în materie de transport şi tranzitare,
pentru a se facilita circuitul resurselor energetice şi al mărfurilor pe teritoriul acestor state.

• politică: nu se poate vorbi despre constituirea unei organizaţii internaţionale veritabile, nici
a unui mecanism de consultaţii sau de integrare. GUUAM nu este o structură care ar putea
servi, pe termen lung, interesele pur politice ale statelor membre. Priorităţile politice ale
statelor GUUAM sunt prea diferite. Statele vor prefera rezolvarea intereselor lor în afara
structurii regionale GUUAM.

20
• militară şi de securitate: nu se vor dezvolta relaţii militare multilaterale în cadrul GUUAM:
 Republica Moldova, stat neutru, se va opune oricăror încercări de a se lansa o
dimensiune militară sau de securitate în GUUAM, cum ar fi crearea unor trupe
de pacificare sau constituirea unui centru antitero GUUAM.
 in schimb relaţiile militare pe axa Ucraina-Georgia-Uzbekistan se vor dezvolta.
Se va observa o cooperare militară dintre statele GUUAM în cadrul
programului NATO – Parteneriat pentru Pace.

• umanitară: este destul de interesant faptul ca GUUAM capătă şi o anumită dimensiune


umanitară. Această sferă este aproape inexistentă pe agenda guvernelor, însă anumite
iniţiative de dialog între structuri ale societăţii civile ar putea fi susţinute de către Occident.

GUUAM cooperează cu NATO. Această cooperare a început să se accelereze din


decembrie 2002 cu un program de dezvoltare a pieţei şi a controlului vamal în combaterea
crimei organizate şi a traficului de droguri. În mai 2003 este adoptat un proiect între aceste
două părţi. Ca rezultat SUA a acordat 46 mln de dolari în susţinerea de bază a proiectului.

GUUAM s-a abătut mult de la ceea ce era şi a devenit “prea politică”, în loc să se axeze
pe obiectivele economice, care ar putea sa blocheze multe dintre iniţiativele anunţate anterior
de către reprezentanţii celor cinci ţări. Într-adevăr GUUAM-ul s-a implicat foarte mult în
politică, iar motivul principal invocat de experţi a fost apariţia “sindromului” revoluţiilor
oranj şi roz în Ucraina şi Georgia, şi schimbarea direcţiei dezvoltării politicii externe în
Republica Moldova.

Interesul SUA şi UE pentru GUUAM sunt de factură economică, politică


şi de securitate în ceea mai mare parte precum:

I. Ţările care fac parte din GUUAM au o aşezare strategică în Bazinul Caspic şi Marea
Neagra, aceasta a fost o zonă de intens interes geopolitic în competiţia dintre
Washington şi Moscova (interes energetic, transporturilor).

21
II. Scopul prezent a SUA este de a menţine GUUAM ca pe o structura activă şi in
funcţiune. Dintre statele GUUAM, Ucraina este în vizorul principal de interes a SUA.
Capacitatea GUUAM de a supravieţui şi de a se dezvolta este direct proporţională cu
interesul SUA şi UE în regiunea respectivă. De aceea, acest interes ar trebui să fie
susţinut de ţările membre GUUAM.
III. Posibilitatea dezvoltării aşa-zisului “Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea
Caspică” , o eventuală restauraţie a “Drumului Mătăsii”, care deschidea accesul spre
regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii.
IV. Proiecte geopolitice mult mai ample, precum bazinul Mării Negre şi cooperarea Marea
Baltică - Marea Neagră, arealuri care reprezinte verigi de conexiune a Occidentului cu
Asia Mijlocie.
V. Stabilitate politică şi securitate, datorita faptului că traficul şi migraţia ilegala în
regiune reprezintă o ameninţare comună.
VI. Uniunea Europeana are un interes major în exploatarea resurselor Mării Caspice,
precum şi transportarea lor spre Europa.
VII. Statele Unite sunt un investitor important în infrastructura petrolieră a Azerbaidjanului
şi au nevoie de o piaţă de desfacere precum Europa, unde preţurile la hidrocarburi sunt
mult mai mari decât în Asia Centrală.

Percepţia şi interesul Rusiei de a se opune dezvoltării GUUAM

 Autorităţile şi experţii din Rusia au avut de la bun început o atitudine negativă faţă de
GUUAM, văzând în această organizaţie regională o ameninţare la interesele sale
politice, economice şi de securitate din spaţiul postsovietic.
 Rusia a întreprins cele mai variate măsuri, soldate cu succes, pentru a demonstra lipsa
de viabilitate a GUUAM din punct de vedere economic.
 Recenta implicare în alegerile din Ucraina şi R. Moldova a demonstrat că Rusia şi-a
dorit foarte mult şi menţinerea controlului politic în regiune prin metode foarte
specifice.
 O mai mare îngrijorare a trezit-o eventuala creare a unui sistem de securitate colectivă
în regiunea GUUAM.

22
 Îndeosebi, experţii ruşi sunt îngrijoraţi de intenţiile declarate ale Ucrainei şi Georgiei
de a deveni în perspectivă membri NATO. Acest gen de cooperare nu este dorită de
Rusia.
 GUUAM este singura structură regională din spaţiul CSI din care Rusia nu face parte,
iar intenţia anunţată a GUUAM de a coopera pentru asigurarea stabilităţii în bazinul
Mării Negre şi în regiunea Marea Neagră - Marea Baltică, regiuni în care s-a extins
recent NATO şi UE, doar alimentează suspiciunile Rusiei că noii membri ai NATO şi
UE ar putea deveni avocaţi puternici ai intereselor ţărilor GUUAM în raporturile cu
Washington şi Bruxelles.
 Este vorba despre susţinerea intenţiei “internaţionalei separatiste” constituite din
Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud de a constitui o alianţă militară pentru a
contracara eventualele efecte integraţioniste din GUUAM.
 Rusia recurge la aplicarea indirectă (recentul caz al R.Moldova) a “sancţiunilor
economice” prin interzicerea importului de produse agricole sau alimentare din motive
de securitate veterinară sau fitosanitare. Însă experienţa anterioară a demonstrat că
susţinerea separatismului şi aplicarea “sancţiunilor economice” pot avea efecte
contradictorii şi provoca efecte contrare intereselor Rusiei.

Georgia
Este o tara care nu dispune de prea multe resurse energetice proprii cu excepţia petrolului şi
cărbunelui, ale căror extragere nu este rentabilă. În prezent Georgia are câteva surse
energetice alternative, inclusiv conducta din Iran prin Azerbaidjan.
Ucraina
Are resurse destul de mari de cărbune, dar îi lipseşte cu desăvârşire gazul. Petrolul extras în
Ucraina satisface doar o mică parte din consumul intern. Peninsula Crimeea, populată de ruşi
in proporţie de 90% rămâne a fi un punct slab în suveranitatea ţării.

23
Azerbaidjan
Bogată în petrol, dar relativ săracă în gaze naturale, este cointeresată mai degrabă în
tranzitarea şi desfacerea produselor sale pe alte pieţe decât cele tradiţionale.
Regiunea Karabahului de Munte, populată în marea-i majoritate de armeni susţinuţi de
militari ruşi şi Guvernele de la Moscova şi Erevan, este sursa resentimentelor şi conflictelor
interetnice. Azerbaidjan pare a fi ţara al cărei principal obiectiv de aderare la organizaţie a
fost sporirea presiunii internaţionale în vederea soluţionării conflictului din regiunea
separatistă.

Moldova
Nu are resurse de gaze naturale sau petrol. Separatismul regiunii transnistrene este susţinut de
armata a XIV-a rusă. Poziţionarea geografică şi cantitatea enormă de armament din aceasta
zonă sunt factori care atrag atenţie sporită din partea comunităţii internaţionale. Tensiunile
interetnice nu sunt semnificative, dar au potenţial imprevizibil.

Principalul motiv al formării GUAM, cel puţin după cum susţin membrii fondatori, a fost
crearea unui coridor de tranzit al gazului şi petrolului, ocolind Federaţia Rusă, pentru a reduce
considerabil dependenţa energetică faţă de această ţară. În speculaţiile fondate pe suspiciuni
ale unor jurnalişti ruşi interesaţi de evoluţia organizaţiei se menţionează că anume
oficialităţile din SUA au venit cu ideea creării GUAM. Astfel se încearcă prevenirea situaţiei
de monopol energetic, generator de tensiuni politice şi instabilitate economică în Europa.

Problemele cu care se confruntă GUAM-ul:


• nivelul mic al dezvoltării economice,
• corupţia şi economia tenebră puternică,
• numărul excesiv de mare al barierelor administrative,
• inexistenţa unor structuri comune ale Camerelor de Comerţ,
• cooperarea economică slabă între statele europene şi cele central-asiatice,
• conflictele interetnice şi separatismul,
• pârghiile de control pe care le are Rusia în ţările membre,

24
Zona de cooperare liberă a Mării Negre

Zona de cooperare liberă a Mării Negre este o organizaţie destinată să asigure


conectarea Mării Negre la spaţiul de stabilitate al Mediteranei Occidentale. Această
organizaţie a fost înfiinţată în anul 1992 la iniţiativa Turciei.
Are ca punct de pornire Declaraţia de la Londra din 1990 rezultat al întâlnirii la nivel înalt a
NATO, Principiile Actului Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o nouă Europă,
precum şi valori ca democraţia, drepturile omului, libertăţile fundamentale, prosperitatea prin
libertate economică şi justiţie socială.
Iniţiativa turcă şi apoi răspunsul ţărilor vizate să facă aparte din această organizaţie a
fost urmată de reuniuni şi consultări la nivel înalt şi la nivel de experţi pentru redactarea
documentelor care să stabilească condiţiile cadru propice unui proces de cooperare
economică. Consensul s-a concretizat în Declaraţia privind Cooperarea la Marea Neagră a
miniştrilor de externe, din iulie 1991 de la Moscova, text finalizat la reuniunea miniştrilor de
externe din 3 februarie 1992 de la Istambul, unde s-a semnat Statutul grupării de către
reprezentanţii a 11 state. Din cele 11 state semnatare doar 6 au ieşire la Marea Neagră (Rusia,
Turcia, Ucraina, Bulgaria, Georgia şi România). Acestora li se adaugă ţări ne-riverane (care
nu au graniţă la Marea Neagră) cum ar fi Albania, Grecia, Armenia, Azerbaidjan şi Moldova.
Negocierea proiectului Declaraţiei privind crearea CEMN s-a realizat cu dificultate ca
urmare a poziţii Bulgariei care nu dorea o apropiere prea mare de poziţia Turciei. În cadrul
CEMN discuţiile au debutat într-o atmosferă amiabilă, întâlnirile din cadru grupării servind,
de multe ori, ca oportunităţi pentru contacte bilaterale şi negocieri între reprezentanţii unor
ţări având o serie de probleme litigioase.
Programul larg şi ambiţios al CEMN acoperă domeniile comerţului, cooperării
industriale, ştiinţei şi tehnologiei, mediului, transportului, tehnologiilor informatice şi de
comunicare, schimburilor de informaţii economice, dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, standardizării, energiei, mineritului, turismului, agriculturii şi agroindustriilor,
sănătăţii şi produselor farmaceutice. 7 ţări interesate în regiune au primit statut de observatori
(Austria, Egipt, Israel, Italia, Polonia, Slovacia şi Tunisia).
Organizaţia de cooperare liberă a Marii Negre a început cu un obiectiv ambiţios şi
anume de a spori cooperarea economică intre statele membre, cu speranţa că îmbunătăţirile
din plan economic ar putea fi urmate de îmbunătăţiri pe plan politic, facilitând progresul în
rezolvarea problemelor politice. În opoziţie cu entuziasmul manifestat la început, extinderea
către est a UE şi NATO a umbrit performanta OCEMN.

25
Obiectivul expres înscris în Declaraţie îl constituie „încurajarea cooperării în cadrul
unor zone economice libere”, fapt care presupune un înalt grad de integrare, caracterizat prin
libera circulaţia a bunurilor, serviciilor, forţei de muncă şi capitalurilor.

Alte obiective rezultate din Declaraţia CEMN sunt:


• Dezvoltarea şi diversificarea continuă a cooperării economice unilaterale şi
multilaterale;
• Accelerarea proceselor economice, tehnologice, sociale şi încurajarea liberei
iniţiative.

Participarea la realizarea obiectivelor grupării rezidă în atenţia pe care ţările


participante convin să o acorde problemelor regiunii în direcţia conservării şi ameliorării
condiţiilor de mediu şi exploatării potenţialului său bioproductiv. Statutul majorităţii
participanţilor de ţări în tranziţie ridică o largă gamă de probleme specifice în plan economic
şi social. Crearea acestei grupări poate contribui la atenuarea dificultăţilor cu care se
confruntă aceste state.

Natura relaţiilor comerciale dintre ţările participante la CEMN este un factor de


sinergie al proceselor de tranziţie. Industriile acestor ţări au nevoie urgentă de noi tehnologii,
de management performant, de eficienţă, de reducerea costurilor, de competitivitate şi de
structuri economice flexibile. Aceste ţări se confruntă cu insuficienţa reţelelor infrastructurale
care grevează asupra naturii şi dinamicii fluxurilor de mărfuri şi factori de producţie,
accelerarea rezolvării acestor probleme fiind crucială pentru impulsionarea comerţului
reciproc. Cele mai multe ţări din regiune depind de surse externe de energie fiind interesate de
consolidarea pe termen lung a raporturilor de cooperare cu celelalte ţări din regiune care au
resurse suficiente pentru furnizarea energiei. CEMN poate oferi avantaje sub forma unor
programe şi mecanisme de colaborare multilaterală la nivel macro şi microeconomic. Acestea
pot contribui la înlăturarea barierelor artificiale din calea comerţului reciproc şi la atenuarea
concurenţei neloiale între sectoarele orientate spre pieţele externe. De la începutul colaborării,
statele membre au procedat la armonizarea regimurilor de comerţ exterior şi la realizarea unei
zone de liber schimb.

Cooperarea a urmărit în principal dezvoltarea economiilor naţionale şi a comerţului


regional cu scopul creării unui mediu investiţional propice pentru oamenii de afaceri din toată

26
lumea, în special din Vestul Europei. Liberalizarea nu a atins însă stadiul zonei de liber
schimb însă dialogul inter-regional s-a extins la alte domenii de interes. Transporturile au avut
o prioritate în discuţiile de cooperare deoarece, chiar dacă aceste ţări s-au aflat dintotdeauna
într-o zonă de contact între două continente, infrastructura transporturilor este deficitară. În
unele proiecte referitoare la telecomunicaţii s-a implicat şi UE (în special în ceea ce priveşte
telecomunicaţiile prin fibre optice), iar altele urmează a se derula prin conlucrare regională
(transportul de petrol şi de gaze naturale). De asemenea negocierile în cadrul CEMN au atins
şi subiecte din sfera cooperării ştiinţifice şi a turismului. Ţinând cont de necesarul de investiţii
în zonă statele participante au decis şi înfiinţarea unei bănci: Banca de Comerţ şi Dezvoltare a
Mării Negre, la care au participat toate ţările proporţional cu valoarea PIB-ului.
Chiar dacă în anul 1998 ţările membre CEMN s-au întâlnit la Yalta pentru a consacra
importanţa Bazinului Marii Negre în comerţul intra-european, CEMN a rămas un cadru de
cooperare economică în care strategiile naţionale se unesc într-o strategie regională de
cooperare economică, rezultatele sunt de o relevantă limitată.

Domenii ale cooperării economice


Existenţa CEMN devenită Organizaţia Economică a Mării Negre sugerează deja unele
fundamente ale cooperării durabile. Gruparea s-a transformat într-un spaţiu al dialogului în
domeniul cooperării economice prin încurajarea proiectelor de interes comun sub forma unor
programe de investiţii şi a creării de societăţi mixte. Gruparea a depăşit stadiul declaraţiilor de
intenţie intrând în etapa elaborării şi înfăptuirii programelor concrete de dezvoltare regională.
Principalele domenii de cooperare sunt:
 Dezvoltarea economiei şi a comerţului reciproc;
 Transporturile şi comunicaţiile;
 Energia;
 Transportul gazelor naturale şi al petrolului rămâne un obiectiv prioritar al
ţărilor din regiune;
 Protecţia mediului.
Regiunea reprezintă o zonă de tranzit pentru resursele energetice din bazinul Mării
Caspice spre Europa Occidentală.
CEMN este o structură integrativă de tip european întrucât majoritatea statelor
participante fac parte din Consiliul Europei, sunt membre ale U.E. sau negociază aderarea la
aceasta. OEMN este sprijinită de OSCE, Comisia Economică a ONU pentru Europa, Iniţiativa

27
Central Europeană, Liga Statelor Arabe, Consiliul Statelor Baltice. Diferenţa dintre orientarea
spre interior (autarhie, dimensiune statică, substituirea importurilor ca strategie comercială,
protecţionism) şi abordarea unei orientări externalizate, dinamice înscrie OEMN pe
coordonatele regionalismului de tip deschis.

Principalele elemente definitorii ale OEMN sunt:


• Evitarea integrării de tip rigid în favoarea unor proiecte mai complexe şi mai
deschise;
• Geometria variabilă ca principiu călăuzitor al eforturilor de liberalizare comercială;
• Combinaţia optimă între plurilateralism şi bilateralism în materie de politici
sectoriale;
• Raţionalizarea funcţiilor, activităţilor, instituţionalizării cooperării regionale prin
aranjamente de plată şi de credit în perioada de tranziţie, evitarea dublei impuneri,
consistenţă operaţională şi economisirea resurselor financiare şi umane.
Integrarea din regiunea Mării Negre este produsul condiţiilor specifice din zonă fiind greu
încadrabilă în modelele standard de integrare regională. Modelul OEMN este bazat pe
obiectivul dezvoltării şi diversificării relaţiilor economice şi comerciale existente prin
folosirea avantajelor care decurg din vecinătatea geografică, legăturile tradiţionale,
complementaritatea economiilor ţărilor participante şi mărimea specifică a pieţelor de
desfacere.

Alte trăsături distincte ale modelului de integrare sunt:


 Introduce un nou concept privind relaţiile comerciale multilaterale între entităţi situate
într-o regiune în care activităţile economice au fost, o lungă perioadă de timp dirijate
de stat şi ghidate de acorduri bilaterale. Nouă structură integrativă tinde să schimbe
această stare de fapt prin elaborarea unei structuri economice plurilaterale bazate pe
potenţialul şi dinamismul sectorului privat;
 Vizează crearea unui limbaj economic comun astfel încât extinderea cooperării şi
colaborării să se situeze la un nivel optim. Limbajul comun se realizează prin dialogul
constant între numeroase grupuri de lucru;
 Apropierea pragmatică şi flexibilă realizată prin structuri instituţionale temporare şi

28
flexibile.
OEMN este o structură complementară procesului de integrare europeană orientată spre
cooperarea economică şi spre armonizarea minimală a politicilor economice. La acest
moment, gruparea dispune de aproape toate măsurile organizaţionale ale unei cooperări de
succes, prezintă obiective clar conturate şi adoptate prin consens, priorităţi clar conturate, o
structură instituţională elaborată şi rezultată din numeroase tratative şi negocieri.

BIBLIOGRAFIE

• Frâncu Constantin, “Marile Grupări regionale” ;


• Răileanu Valentin, „Stimularea Republicii Moldova în diferite grupari economice
regionale” ;
• Popescu Gabriel, „Politici agricole, Acorduri Europene” ;
• Rotaru Cornelia, „România în cadrul CEFTA” ;
• Bal Ana, „Acorduri de asociere a ţărilor est-europene la Uniunea Europeană” ;
• http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7279&idlnk=&cat=
• http://ro.wikipedia.org
• http://www.patrir.ro/jurnalulpacii/get_archive.php?issue=8&id=24
• http://evraz-info.narod.ru/140.htm
• http://dialogs.org.ua/ru/material/full/2/570
• http://www.contrafort.md/2002/87-89/271_3.html
• www.interlic.mdictv.ua/ru/content/publications
• http://search.liga.kiev.ua/TEHNO/l_prepNN2.nsf/ToDayDocHTML
• http://eng.gazeta.kz/art.asp?aid=68867
• http://poli.vub.ac.be/publi/crs/rus/03_01R.htm
• http://1979-energy-crisis.foosquare.com/
• http://www.cnn.com/2006/WORLD/europe/01/26/georgia.gas.ap

29