Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.
Acordul Central European de Liber schimb (CEFTA) ..............3
România.............................................................................................8
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).......................11
Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările AELS..................14
Evenimente importante din istoria AELS:.......................................15
Comunitatea Statelor Independente (CSI) ..............................16
Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică
(GUAM) ..........................................................................................17
Interesul SUA şi UE pentru GUUAM sunt de factură economică,
politică şi de securitate în ceea mai mare parte precum:..................21
Zona de cooperare liberă a Mării Negre.......................................25
5. Bibliografie..................................................................................... 28
2
Redefinirile politice şi economice din Europa Răsăriteană se caracterizează prin cel puţin
două categorii de efecte distorsionante în ceea ce priveşte comerţul ţărilor din regiune.
Fluxurile comerciale ale ţărilor din această regiune au înregistrat o diminuare semnificativă. O
parte din schimburile derulate mulţi ani pe coordonatele unui tip asimetric de specializare
internatională, au fost reorientate spre Europa de Vest, mai ales că majoritatea acestor ţări
doresc aderarea la Uniunea Europeană, sperând că această nouă poziţie va contribui la
prosperitatea lor economică.
Este evident că avem nevoie de reguli globale mai puternice, pieţe mai largi si mai
deschise, în scopul de a se asigura obiectivele de dezvoltare ale tuturor ţărilor. Scopul este cu
siguranţă de a păstra regionalismul ca o completare a multilateralismului, şi pentru a păstra
echilibrul corect între cele două. Regionalismul, ca un instrument pentru liberalizare, a fost
adesea o sursă de idei noi pentru iniţiative multilaterale, oferind în acelaşi timp soluţii de bază
la problemele complexe, care sunt uneori mai greu rezolvate.
Contribuţia acordurilor regionale la liberalizarea comerţului mondial este una pozitivă,
de sprijin, de asemenea, o mai bună integrare în sistemul comercial global a unui număr mare
de ţări.
3
s-a retras odată cu celelalte patru ţări, în 2004. Romania a aderat la Acordul Central European
de Comerţ Liber în 1997, urmată în 1999 de Bulgaria şi Croaţia în 2003. Macedonia este
membră CEFTA, semnând Acordul de aderare la data de 27 februarie 2006.
4
sub-comitete, în vederea examinării unor chestiuni de interes pentru buna funcţionare a
CEFTA.
Reuniunile experţilor, care au loc în mod regulat la nivelul de administraţie în cadrul
ministerelor responsabile cu relatiile economice externe, au un rol foarte important în
funcţionarea CEFTA, care acţionează pentru realizarea obiectivelor şi a obligaţiilor stabilite
de Comitetul mixt.
Prim-miniştrii din ţările CEFTA participă la Summit-ul anual, iar obiectivul lor este de
a evalua rezultatele activităţilor CEFTA şi pentru a transmite mesaje politice cu privire la
orientarea viitoare a CEFTA. Preşedinţia CEFTA se asigură prin rotaţie, astfel ca in anul 2006
preşedinţia a fost asigurata asigurată de România, la 1 ianuarie 2008, Republica Moldova a
preluat Preşedinţia în cadrul aranjamentului regional CEFTA (Acordul de Liber Schimb în
Europa Centrală).
Cadrul juridic care stă la baza constituirii acestei grupări integraţioniste se compune din trei
părţi;
• acordul de bază care stabileşte obiectivele, metodele şi instrumentele unei zone de
liber schimb;
• protocoalele adiţionale care definesc dezideratele şi stadiile liberalizării comerciale
tarifare şi netarifare;
• anexele;
Fiecare ţară pentru a iniţia negocierile de aderare la CEFTA, trebuie să îndeplinească două
condiţii prealabile principale şi anume:
• ţara sa fie membră a OMC, Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
• să aibă un acord de asociere a U.E.
• acorduri de liber schimb cu statele membre CEFTA.
5
CEFTA este o zonă perfectă de liber schimb vizând cu precădere produsele industriale care
fac obiectul schimburilor participante.
Facilităţile comerciale au fost plasate pe trei niveluri: produse la care taxele vamale vor fi
înlaturate treptat în decursul unei perioade de 3 ani şi produse sensibile la concurenţa la care
calendarul liberalizării va fi mai lent.
Acordul prevedea facilităţi vamale reciproce între statele semnatare, înlocuind astfel
fostul CAER, organizaţie din care făceau parte ţările din blocul comunist. Încă de la înfiinţare,
Acordul prevedea un calendar de reducere progresivă reciprocă a taxelor vamale la
importurile de produse. Aşa s-a ajuns ca în 2002 taxele vamale să fie eliminate la toate
produsele, cu excepţia celor agroalimentare, la care taxele erau de 20 la sută. Deşi ţările din
CEFTA erau obligate să-şi acorde reciproc taxe vamale preferenţiale, atunci cand era necesar,
unele state majorau mult aceste taxe pentru salvgardarea producţiei autohtone, în speţă a celei
agricole.
Având la bază Declaraţia de la Visegrad din 15 februarie 1991 şi Declaraţia din 6
octombrie 1991, părţile semnatare au convenit să creeze o zonă de liber schimb în
conformitate cu prevederile Art. XXIV al GATT până la 1 ianuarie 2001, liberalizarea
schimburilor comeciale intraregionale urma a fi realizată în mai multe etape, în decursul unei
perioade de maximum 8 ani, în conformitate cu Protocoalele adiţionale la Acord.
6
După cum se poate observa, semnatarii au lăsat pentru a fi negociate ulterior două domenii
sensibile: sistemele de plăţi (convertibilitatea externă) şi coordonarea regională a politicilor
macroeconomice.
Acordul cuprinde prevederi privind achiziţiile guvernamentale, protecţia drepturilor de
proprietate intelectuală, măsurile antidumping şi reexporturile, toate articolele sale fiind
formulate cu respectarea regulilor O.M.C. şi normelor de conduită ale Organizatiei Mondiale
a Proprietăţii Intelectuale. Acordul nu exclude posibilitatea oricărei părti de a participa la alte
forme de integrare regională şi reglementează retragerea din grupare după o notificare
prealabilă de 6 luni.
La 25 noiembrie 1994 a avut loc la Poznan întâlnirea de prim-ministri ai ţărilor membre
la care a fost adoptată o Declaraţie Comună în care s-a prevăzut:
accelerarea procesului de reducere a barierelor comerciale din calea schimburilor
de produse industriale şi agricole, acceptându-se doar câteva excepţii;
lărgirea CEFTA prin aderarea de noi membrii care aveau semnate Acorduri de
Asociere cu U.E. şi erau părţi contractuale la GATT;
lărgirea cooperării economice în domeniul industrial în baza Acordurilor
Europene;
consultarea reciprocă în ceea ce priveşte toate deciziile care pot afecta aderarea
fiecărei ţări la Uniunea Europeană;
Se poate aprecia că CEFTA şi-a atins o mare parte din obictivele pe care şi le-a
propus. Asfel, au fost estompate o serie de efecte de deturnare asimetrică a schimburilor
comerciale spre ţările membre ale U.E.
În ultimii ani, comerţul intraregional a sporit continuu, diferenţiat pe ţări şi pe direcţii
ale fluxurilor comerciale. O parte din comerţul intragrupare poate fi considerat deja înscris pe
coordonatele eficienţei, negenerînd efecte excesive de redistribuire a veniturilor şi
diminuându-se volatilitatea specifică comerţului internaţional. Putem aprecia că CEFTA
începe să devină un important factor de stabilitate, sprijinind procesele de tranziţie din
regiune, şi conturând fundamente reale pentru câştiguri viitoare rezultate în urma participării
la această zonă de liber schimb. Se preconizează o creştere a schimburilor comerciale
reciproce cu 125%, în condiţiile armonizării politicilor şi încurajării firmelor din ţările
participante.
7
Rămânând doar o zonă de liber schimb, CEFTA îşi poate epuiza rezervele de avantaje
comparative, fiind greu de crezut că poate avansa spre alte stadii ale integrării în condiţiile în
care cea mai mare din ţările membre aderă sau urmează să adere la U.E.
România
România a fost membră CEFTA din 1997 până în 2007, odată cu aderarea la Uniunea
Europeana. România şi Germania s-au retras din această grupare regională, adoptând politica
comercială a U.E. şi renuntând totodată la alte acorduri de comerţ încheiate până atunci. La
fel au facut şi Cehia, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia în 2004 când s-au retras.
Procesul de aderare a României la CEFTA s-a dovedit anevoios. Primul pas în această
direcţie a fost făcut sub forma acordurilor de comerţ liber negociate de România începând cu
anul 1994, bilateral cu fiecare ţară membră. Într-o primă etapă, au fost negociate şi au intrat în
vigoare de la 1 ianuarie 1995 Acorduri de liber schimb cu Cehia şi Slovacia, declanşându-se
tratative similare cu Polonia, Ungaria şi Slovenia. Devenite multilaterale, negocierile de
aderare la CEFTA au fost oficializate cu ocazia Reuniunii de la Jasna din 1996.
Aderarea României la această grupare poate fi privită fie ca un antrenament pentru
viitoarea aderare la U.E., fie ca o tentativă de redefinire a structurilor de competitivitate dat
fiind faptul că toţi membrii grupării sunt candidaţi serioşi ai aderării la U.E. La Lubliana între
13 şi 14 februarie 1997 a avut loc o întâlnire la nivel de experţi la care a participat şi o
delegaţie a României după care, la 12 aprilie 1997, ministrul român al Industriei şi Comerţului
a semnat împreună cu omologii săi din celelalte ţări membre, la Bucureşti Acordul de aderare
la CEFTA.
Prevăzut să între în vigoare la 1 iulie 1997 Acordul de aderare a României la această
grupare urmăreşte participarea la zona de liber schimb instituită între ţările din zonă. Aria sa
de cuprindere vizează comerţul cu produse industriale precum şi o parte a comerţului cu
produse agricole.
8
Părţile au adoptat câteva concepte şi procese pentru relaţiile cu România după cum
urmează:
• taxa de bază la care se vor aplica reducerile succesive va fi stabilită regimului
clauzei naţiunii celei mai favorizate şi va fi cea de la 1 ianuarie 1993;
• taxele de import sau de export sau cele cu efect echivalent nu vor depăşi 25%
din taxa ad-valorem aplicată de România la importurile din ţările membre ale
grupării şi vor fi eliminate până la 31 decembrie 1997;
• restricţiile cantitative la importurile de produse originare din România în
Ungaria se concretizează în plafoane maxime anuale. Aceste plafoane vor fi
aplicate până la eliminarea de către Ungaria a tuturor restricţiilor la import.
Începând din 1998, Ungaria şi-a reconsiderat poziţia, luând în calcul posibilitatea
sporirii acestor plafoane.
Date statistice
• comerţul din regiune a crescut cu 33% între 2001 şi 2004, fiind de 2,7 miliarde de euro
la începutul perioadei, iar la sfârşit atingând 3,5 miliarde de euro, potrivit datelor
Comisiei Europene.
• în acelaşi timp, comerţul cu ţările neafiliate a crescut cu 21%, de la 30,2 miliarde de
euro în 2001 la 36,4 miliarde de euro în 2004.
• Croaţia şi România conduc în topul exportatorilor către ţările Est Europene cu bunuri
şi servcii vândute în valoare de aproximativ 1 miliard şi respectiv 763 de milioane de
euro.
• Uniunea Europeană este principalul partener comercial al ţărilor Europei Centrale şi
de Est. În 2005 schimburile au totalizat 79 de miliarde de euro, în creştere cu 53% faţă
de 2001.
• toate ţările din regiune au înregistrat o creştere a schimburilor comerciale cu Uniunea
Europeană, în special România şi Bulgaria, unde comerţul a crescut cu 62%, respectiv
52%.
• România a importat din Uniune, în 2005, bunuri în valoare de peste 21 de miliarde de
euro, cu 80% mai mult decât în 2001, adică mai mult decât Bulgaria, Croaţia, Albania
şi Moldova împreună.
9
• după România cele mai mari creşteri procentuale în volumul de importuri din Uniunea
Europeană în perioadă 2001-2005 au fost înregistrate de Bulgaria-61%, Moldova –
57% şi Croaţia – 47%.
• tot în 2005, ţara noastră a exportat în Uniunea Europeană bunuri în valoare de peste 15
miliarde de euro, cu 51% mai mult decât în 2001.
• bulgarii au exportat de peste 5 miliarde de euro, iar Croaţia aproape 4 miliarde de
euro.
Părţile de acord s-au alăturat părăsit
Polonia 1992 2004
Ungaria 1992 2004
Cehoslovacia 1992 2004
Slovenia 1996 2004
România 1997 2007
Bulgaria 2003 2007
Croaţia 2006 -
Macedonia 2007 -
Albania 2007 -
Bosnia şi Herţegovina 2007 -
Moldova 2007 -
Muntenegru 2007 -
Serbia 2007 -
Minuk (Kosovari) 2007 -
10
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)
11
Tratatul de la Roma şi prima grijă a ţărilor rămase în afara acestei comunităţi era să nu fie
excluse de la procesul de integrare economică a Europei Occidentale.
Iniţiativa creării AELS a revenit Marii Britanii, ale cărei interese au determinat-o să
respingă iniţial ideea participării la CEE.
AELS urmărea crearea unei zone de liber schimb limitată la produsele industriale şi la
produsele agricole transformate (excluzând astfel produsele pescuitului şi produsele agricole
de bază), fără să se stabilească un tarif vamal extern comun şi fără politici comune.
Spre deosebire de U.E. însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare
stat membru AELS poate stabili în principiu liber taxele vamale şi politică comercială externă
privind state terţe (non-AELS).
12
timp ce barierele netarifare pot fi menţinute sub control, dacă regulile de origine sunt
armonizate şi administrate satisfăcător şi dacă sectoarele industriale se supun unor procese
corecte de ajustare structurală cu caracter limitat şi nedistorsionat. Din 1972 s-au negociat şi
au devenit funcţionale acorduri de liber schimb între fiecare ţară membră a AELS şi CEE care
au condus mai târziu la Acordul privind Spaţiul Economic European, cea mai cuprinzătoare
zonă de liber schimb care a pregătit terenul pentru viitoarea aderare la Uniunea Europeană a
Austriei, Suediei şi Finlandei în 1995. Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie au aderat la
Comunităţile Europene în 1973, Portugalia şi Spania în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în
1995, astfel încât AELS are în prezent patru membri: Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi
Norvegia.
În 1987, la Reuniunea Ministeriala CEE- AELS de la Interlaken această evoluţie
inevitabilă a devenit politica oficială a CEE bazată pe următoarele principii ale negocierilor cu
AELS:
CEE nu va accepta angajamente faţă de terţi care ar putea afecta procesul decizional
intern;
Ţărilor AELS li s-a oferit un pachet de angajamente menite să acopere cele mai relevante
aspecte ale ‘’celor patru libertăţi’’ (persoanele, bunurile, serviciile şi capitalurile) pe care se
baza întregul proces de realizare a pieţei unice, fiind avertizate că trebuia să respecte şi să
aplice ce au ales.
Aşa cum a funcţionat până în prezent, AELS a dovedit că divizarea comercială a Europei
nu este un proces benefic pe termen lung datorită structurilor specifice de specializare şi de
interdependenţă care s-au creat în timp.
13
Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările AELS
Acordul de comerţ liber dintre România şi ţările membre ale Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb (AELS - Republica Austria, Republica Finlanda, Republica Islanda,
Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Confederaţia Elveţiei) a fost
semnat la data de 10 decembrie 1992 şi a intrat în vigoare în acelaşi timp cu Acordul
Interimar aferent Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană, la 1 mai 1993.
Obiectivul principal al acestui acord a fost crearea până la 1 ianuarie 2002 a unei zone de
comerţ liber în schimburile cu produse industriale şi unele produse piscicole.
- nici o nouă taxă vamală de import sau taxă având efect echivalent nu va fi introdusă
în comerţul dintre statele A.E.L.S. şi România
- statele A.E.L.S. vor desfiinţa toate taxele vamale de import şi orice taxe având efect
echivalent pentru produsele originare în România, cu excepţia produselor specificate
pentru care taxele vamale de import şi taxele având efect echivalent vor fi eliminate
progresiv, în conformitate cu prevederile acordului.
14
Evenimente importante din istoria AELS:
• 1960- Asociaţia a fost înfiinţată de către Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia,
Elveţia şi Marea Britanie pentru a promova cooperarea economică şi comeţul liber în Europa
•1961- Finlanda a devenit membru asociat al AELS
• 1966- liberalizarea comerţului pentru produsele industriale a fost realizată între statele
membre ale AELS la acea vreme
• 1970- Islanda devine membru al AELS
• 1972- Danemarca şi Marea Britanie se alătura Comunităţii Economice Europene (CEE),
astfel încât statele care au rămas membre ale AELS au semnat acorduri bilaterale de liber
schimb cu CEE
• 1977- eliminarea tarifelor asupra bunurilor industriale în comerţul dintre statele menbre ale
CEE şi cele ale AELS
• 1979- Acordul de liber schimb semnat cu Spania
• 1984- Declaraţia de la Luxemburg cu privire la o mai largă cooperare între CEE şi AELS
• 1985- Portugalia părăseşte AELS şi devine membră a CEE
• 1989- au început negocirile cu privire la Spaţiul Economic European (SEE); au fost
încheiate acorduri între statele membre ale AELS în ceea ce priveşte comerţul liber cu peşte
• 1991- Liechtenstein devine membru al AELS;
- Acordul de liber schimb semnat cu Turcia;
• 1992- a fost semnat Acordul privind Spaţiul Economic European la Porto, Portugalia;
- Acordul de liber schimb semnat cu fosta Cehoslovacie, Israel, Polonia şi România;
15
Comunitatea Statelor Independente
(CSI)
Comunitatea Statelor Independente (CSI) este o alianţă formată din 11 din cele 15
foste republici ale Uniunii Sovietice, excepţiile fiind cele trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi
Lituania, precum şi Georgia. Crearea CSI a declanşat procesul de destrămare a Uniunii
Sovietice.
Membre ai CSI sunt 12 republici a fostei URSS: Federaţia Rusă, Ucraina, Republica
Uzbechistan, Republica Kazahstan, Republica Belorus, Republica Azerbaijan, Republica
Georgia, Republica Tadjichistan, Republica Kyrghyzstan, Republica Armenia, Republica
Moldova,Turkmenistan.
Turkmenistanul este primul stat ex-sovietic care a părăsit CSI, la 26 august 2005, cu
ocazia reuniunii şefilor de stat de la Kazan. Ucraina, stat fondator, nu este oficial membru al
CSI, întrucât nu a ratificat niciodată Statutul organizaţiei, dar este participant la o serie de
acorduri cu caracter economic din cadrul acestei organizaţiei.
16
Comunitatea Statelor Independente a fost creată pentru prevenirea destrămării
violente a URSS. Rusia însă a decis să transforme CSI-ul într-o structură de influenţa,
încercând să-i atribuie aparenţa unei structuri de colaborare reciproc avantajoasă pentru toate
statele-membre, un fel de Uniune Europeană. Însă în realitate s-au găsit foarte puţine interese
comune, care să fie atrăgătoare pentru toate statele membre. De aceea CSI s-a arătat a fi o
structură amorfă, ineficienta.
Astfel în locul pieţei comune din cadrul CSI, au apărut grupări regionale, inclusiv
economice. Ultima este Uniunea Economică Euro-Asiatica, din componenţa căreia fac parte
Rusia, Belarus, Kazahstan, Kirgzstan şi Tadjikistan. Mai înainte, au fost create astfel de
structuri, că Uniunea Central-Asiatica (Kazahstan, Kirgizstan, Uzbekistan şi Tadjikistan),
Uniunea vamală (Rusia, Belaruşi, Kazahstan, Kirgizstan şi Tadjikistan). Mai exista GUUAM-
ul, cu Georgia, Ucraina, Uzbekistanul, Azerbaidjanul şi Moldova ca membri, Uniunea Rusia-
Belarus etc.
Acordul de comerţ liber, care a fost semnat şi ratificat de toate ţările CSI, dar nu şi de
Rusia, nu funcţionează. Astfel, în CSI nu exista o circulaţie liberă a mărfurilor şi capitalului, a
braţelor de muncă. Mai mult că atât, chiar şi circulaţia persoanelor nu mai este liberă, după ce
unele state ale CSI au introdus regimul de vize.
GUAM este o organizaţie care are la bază interesul statelor de a participa la tranzitul
de hidrocarburi din regiunea Mării Caspice spre Europa, inclusiv în cadrul proiectelor Uniunii
Europene –TRACECA (Transport Corridor Europe-Caucasus-Asia) şi INOGATE (INterstate
Oil and GAs Transportation to Europe).
17
purtat denumirea de GUUAM, la activităţile acesteia participând şi Uzbekistanul care, la 29
aprilie 2005, s-a retras definitiv din Grupare.
În afara faptului că cele patru state fac parte din blocul republicilor descendente ale
Uniunii Sovietice şi a poziţionării geografice favorabile construirii coridorului menţionat
anterior, există o serie de factori secundari care au afectat raţionamentul conform căruia ele ar
trebui sa conlucreze într-o conjunctură aparte decât simplele formalităţi internaţionale.
Organizaţia s-a focalizat pe mai multe direcţii, datorită faptului că statele membre au
descoperit mai mult de un singur interes comun pe care l-ar putea valorifica prin cooperare.
Rusia şi alte state simţindu-se ameninţate într-o oarecare măsură de apariţia unui nou actor în
spaţiul CSI (Comuniunea Statelor Independente) au incriminat un interes politic malefic
îndreptat spre destabilizarea politică şi economică în zonă.
18
• supremaţiei legii şi respectării drepturilor omului.
Structura organizaţională:
Organul Suprem al GUUAM este Reuniunea anuală a Preşedinţilor statelor membre
GUUAM;
Biroul de informaţii;
Opt Grupuri de lucru, cu câte un reprezentant pentru fiecare grup, din partea fiecărei
ţări, se ocupă de întrebări legate de:
• industria energetică,
• transport,
• economie si comerţ,
• tehnologia informaţională şi telecomunicaţii,
• cultură, ştiinţă şi învăţământ,
• turism şi lupta împotriva terorismului şi a traficului de droguri.
19
Priorităţi de bază ale GUAM-ului:
• Crearea condiţiilor pentru contractele interramurale şi legăturilor directe între organele
statale şi organele statelor GUUAM a constituit baza cooperării.
• Funcţionarea eficientă a coridoarelor de transport Europa-Caucaz-Asia
• Dezvoltarea infrastructurii;
• politică: nu se poate vorbi despre constituirea unei organizaţii internaţionale veritabile, nici
a unui mecanism de consultaţii sau de integrare. GUUAM nu este o structură care ar putea
servi, pe termen lung, interesele pur politice ale statelor membre. Priorităţile politice ale
statelor GUUAM sunt prea diferite. Statele vor prefera rezolvarea intereselor lor în afara
structurii regionale GUUAM.
20
• militară şi de securitate: nu se vor dezvolta relaţii militare multilaterale în cadrul GUUAM:
Republica Moldova, stat neutru, se va opune oricăror încercări de a se lansa o
dimensiune militară sau de securitate în GUUAM, cum ar fi crearea unor trupe
de pacificare sau constituirea unui centru antitero GUUAM.
in schimb relaţiile militare pe axa Ucraina-Georgia-Uzbekistan se vor dezvolta.
Se va observa o cooperare militară dintre statele GUUAM în cadrul
programului NATO – Parteneriat pentru Pace.
GUUAM s-a abătut mult de la ceea ce era şi a devenit “prea politică”, în loc să se axeze
pe obiectivele economice, care ar putea sa blocheze multe dintre iniţiativele anunţate anterior
de către reprezentanţii celor cinci ţări. Într-adevăr GUUAM-ul s-a implicat foarte mult în
politică, iar motivul principal invocat de experţi a fost apariţia “sindromului” revoluţiilor
oranj şi roz în Ucraina şi Georgia, şi schimbarea direcţiei dezvoltării politicii externe în
Republica Moldova.
I. Ţările care fac parte din GUUAM au o aşezare strategică în Bazinul Caspic şi Marea
Neagra, aceasta a fost o zonă de intens interes geopolitic în competiţia dintre
Washington şi Moscova (interes energetic, transporturilor).
21
II. Scopul prezent a SUA este de a menţine GUUAM ca pe o structura activă şi in
funcţiune. Dintre statele GUUAM, Ucraina este în vizorul principal de interes a SUA.
Capacitatea GUUAM de a supravieţui şi de a se dezvolta este direct proporţională cu
interesul SUA şi UE în regiunea respectivă. De aceea, acest interes ar trebui să fie
susţinut de ţările membre GUUAM.
III. Posibilitatea dezvoltării aşa-zisului “Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea
Caspică” , o eventuală restauraţie a “Drumului Mătăsii”, care deschidea accesul spre
regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii.
IV. Proiecte geopolitice mult mai ample, precum bazinul Mării Negre şi cooperarea Marea
Baltică - Marea Neagră, arealuri care reprezinte verigi de conexiune a Occidentului cu
Asia Mijlocie.
V. Stabilitate politică şi securitate, datorita faptului că traficul şi migraţia ilegala în
regiune reprezintă o ameninţare comună.
VI. Uniunea Europeana are un interes major în exploatarea resurselor Mării Caspice,
precum şi transportarea lor spre Europa.
VII. Statele Unite sunt un investitor important în infrastructura petrolieră a Azerbaidjanului
şi au nevoie de o piaţă de desfacere precum Europa, unde preţurile la hidrocarburi sunt
mult mai mari decât în Asia Centrală.
Autorităţile şi experţii din Rusia au avut de la bun început o atitudine negativă faţă de
GUUAM, văzând în această organizaţie regională o ameninţare la interesele sale
politice, economice şi de securitate din spaţiul postsovietic.
Rusia a întreprins cele mai variate măsuri, soldate cu succes, pentru a demonstra lipsa
de viabilitate a GUUAM din punct de vedere economic.
Recenta implicare în alegerile din Ucraina şi R. Moldova a demonstrat că Rusia şi-a
dorit foarte mult şi menţinerea controlului politic în regiune prin metode foarte
specifice.
O mai mare îngrijorare a trezit-o eventuala creare a unui sistem de securitate colectivă
în regiunea GUUAM.
22
Îndeosebi, experţii ruşi sunt îngrijoraţi de intenţiile declarate ale Ucrainei şi Georgiei
de a deveni în perspectivă membri NATO. Acest gen de cooperare nu este dorită de
Rusia.
GUUAM este singura structură regională din spaţiul CSI din care Rusia nu face parte,
iar intenţia anunţată a GUUAM de a coopera pentru asigurarea stabilităţii în bazinul
Mării Negre şi în regiunea Marea Neagră - Marea Baltică, regiuni în care s-a extins
recent NATO şi UE, doar alimentează suspiciunile Rusiei că noii membri ai NATO şi
UE ar putea deveni avocaţi puternici ai intereselor ţărilor GUUAM în raporturile cu
Washington şi Bruxelles.
Este vorba despre susţinerea intenţiei “internaţionalei separatiste” constituite din
Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud de a constitui o alianţă militară pentru a
contracara eventualele efecte integraţioniste din GUUAM.
Rusia recurge la aplicarea indirectă (recentul caz al R.Moldova) a “sancţiunilor
economice” prin interzicerea importului de produse agricole sau alimentare din motive
de securitate veterinară sau fitosanitare. Însă experienţa anterioară a demonstrat că
susţinerea separatismului şi aplicarea “sancţiunilor economice” pot avea efecte
contradictorii şi provoca efecte contrare intereselor Rusiei.
Georgia
Este o tara care nu dispune de prea multe resurse energetice proprii cu excepţia petrolului şi
cărbunelui, ale căror extragere nu este rentabilă. În prezent Georgia are câteva surse
energetice alternative, inclusiv conducta din Iran prin Azerbaidjan.
Ucraina
Are resurse destul de mari de cărbune, dar îi lipseşte cu desăvârşire gazul. Petrolul extras în
Ucraina satisface doar o mică parte din consumul intern. Peninsula Crimeea, populată de ruşi
in proporţie de 90% rămâne a fi un punct slab în suveranitatea ţării.
23
Azerbaidjan
Bogată în petrol, dar relativ săracă în gaze naturale, este cointeresată mai degrabă în
tranzitarea şi desfacerea produselor sale pe alte pieţe decât cele tradiţionale.
Regiunea Karabahului de Munte, populată în marea-i majoritate de armeni susţinuţi de
militari ruşi şi Guvernele de la Moscova şi Erevan, este sursa resentimentelor şi conflictelor
interetnice. Azerbaidjan pare a fi ţara al cărei principal obiectiv de aderare la organizaţie a
fost sporirea presiunii internaţionale în vederea soluţionării conflictului din regiunea
separatistă.
Moldova
Nu are resurse de gaze naturale sau petrol. Separatismul regiunii transnistrene este susţinut de
armata a XIV-a rusă. Poziţionarea geografică şi cantitatea enormă de armament din aceasta
zonă sunt factori care atrag atenţie sporită din partea comunităţii internaţionale. Tensiunile
interetnice nu sunt semnificative, dar au potenţial imprevizibil.
Principalul motiv al formării GUAM, cel puţin după cum susţin membrii fondatori, a fost
crearea unui coridor de tranzit al gazului şi petrolului, ocolind Federaţia Rusă, pentru a reduce
considerabil dependenţa energetică faţă de această ţară. În speculaţiile fondate pe suspiciuni
ale unor jurnalişti ruşi interesaţi de evoluţia organizaţiei se menţionează că anume
oficialităţile din SUA au venit cu ideea creării GUAM. Astfel se încearcă prevenirea situaţiei
de monopol energetic, generator de tensiuni politice şi instabilitate economică în Europa.
24
Zona de cooperare liberă a Mării Negre
25
Obiectivul expres înscris în Declaraţie îl constituie „încurajarea cooperării în cadrul
unor zone economice libere”, fapt care presupune un înalt grad de integrare, caracterizat prin
libera circulaţia a bunurilor, serviciilor, forţei de muncă şi capitalurilor.
26
lumea, în special din Vestul Europei. Liberalizarea nu a atins însă stadiul zonei de liber
schimb însă dialogul inter-regional s-a extins la alte domenii de interes. Transporturile au avut
o prioritate în discuţiile de cooperare deoarece, chiar dacă aceste ţări s-au aflat dintotdeauna
într-o zonă de contact între două continente, infrastructura transporturilor este deficitară. În
unele proiecte referitoare la telecomunicaţii s-a implicat şi UE (în special în ceea ce priveşte
telecomunicaţiile prin fibre optice), iar altele urmează a se derula prin conlucrare regională
(transportul de petrol şi de gaze naturale). De asemenea negocierile în cadrul CEMN au atins
şi subiecte din sfera cooperării ştiinţifice şi a turismului. Ţinând cont de necesarul de investiţii
în zonă statele participante au decis şi înfiinţarea unei bănci: Banca de Comerţ şi Dezvoltare a
Mării Negre, la care au participat toate ţările proporţional cu valoarea PIB-ului.
Chiar dacă în anul 1998 ţările membre CEMN s-au întâlnit la Yalta pentru a consacra
importanţa Bazinului Marii Negre în comerţul intra-european, CEMN a rămas un cadru de
cooperare economică în care strategiile naţionale se unesc într-o strategie regională de
cooperare economică, rezultatele sunt de o relevantă limitată.
27
Central Europeană, Liga Statelor Arabe, Consiliul Statelor Baltice. Diferenţa dintre orientarea
spre interior (autarhie, dimensiune statică, substituirea importurilor ca strategie comercială,
protecţionism) şi abordarea unei orientări externalizate, dinamice înscrie OEMN pe
coordonatele regionalismului de tip deschis.
28
flexibile.
OEMN este o structură complementară procesului de integrare europeană orientată spre
cooperarea economică şi spre armonizarea minimală a politicilor economice. La acest
moment, gruparea dispune de aproape toate măsurile organizaţionale ale unei cooperări de
succes, prezintă obiective clar conturate şi adoptate prin consens, priorităţi clar conturate, o
structură instituţională elaborată şi rezultată din numeroase tratative şi negocieri.
BIBLIOGRAFIE
29