1. Descrieți compoziţia (elementele) sistemului monetar.

Etalonul monetar reprezintă valoarea cuprinsă într-o unitate monetară sau materia adoptată ca
bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară şi celelalte tipuri de monedă.
Unitatea monetară reprezintă elementul central al sistemului monetar şi serveşte drept etalon de
măsurare a valorii. În sistemele monetare contemporane, unitatea monetară, sub o anumită denumire,
este stabilită printr-un act juridic. Etalonul monetar reprezintă valoarea cuprinsă într-o unitate monetară
sau materia adoptată ca bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară şi celelalte
tipuri de monedă.

Masa monetară este termenul (şi indicatorul) prin care se identifică suma totală a banilor, indiferent de
forma pe care o îmbracă, şi a altor active, care pot fi folosite în funcţie de bani. Fiecare autoritate
monetară stabileşte modul de calculare a masei monetare şi a fiecărei componente a acesteia.

Mecanismul de emisiune monetară. În epoca monedă-aur, baterea monedei era un drept al

suveranului. În acest scop, se înfiinţau monetării regale care, utilizând tehnologiile existente în perioada
respectivă, băteau sau turnau piesele din metalul nobil respectiv. Cantitatea de monedă emisă în
circulaţie se stabilea în raport cu rezervele de aur monetar ale suveranului. Orice persoană deţinătoare
de metal monetar în formă de lingouri avea dreptul să solicite preschimbarea acestuia în monede din
aur sau monede din argint, plătind pentru serviciul prestat un comision. Această taxă purta, iniţial,
denumirea de senioraj, deoarece veniturile respective reveneau suveranului pe al cărui teritoriu circula
acea monedă.

Managementul circulaţiei monetare. Sistemul monetar are misiunea de a deservi funcţionarea normală
a economiei, fapt care impune asigurarea validităţii circulaţiei monetare. Aceasta se realizează printr-un
complex de activităţi (analiză, prognozare, reglementare şi supraveghere) organizate şi efectuate de
autoritatea monetară în limitele competenţelor sale.

Mecanismul disciplinei de casă. Funcţionarea normală a sistemulor monetar în condiţiile actuale este
posibilă numai graţie respectării regulilor de păstrare a banilor în numerar în casele subiecţilor
economici, inclusiv ale băncilor, de evidenţă şi dare de seamă privind circulaţia numerarului în cadrul
unităţilor economice, de transportare a semnelor monetare, de satisfacere a cerinţelor faţă de
persoanele cu funcţii de răspundere etc. În această ordine de idei, autoritatea monetară pune în acţiune
un ansamblu de norme, menite să asigure comportamentul regulamentar al tuturor operatorilor cu
moneda şi instrumentele de plată.

Mecanismul de formare a cursului de schimb al monedei naţionale. Cursul de schimb, numit şi cursul
valutar, reprezintă preţul unei unităţi monetare exprimat într-o altă monedă, cu care se compară valoric.

Folulați principalele tipuri de sisteme monetare (tipuri: metalist şi al monedei de hîrtie).

Metalice se numesc sistemele al căror etalon a fost reprezentat de metale monetare. În funcţie de
numărul metalelor, prin care se defineşte oficial moneda, se realiza distincţia între sistemele
monetare bimetaliste şi sistemele monetare monometaliste.

Sistemele monetare nemetaliste prezintă caracteristica eliminării aurului din definirea unitătii
monetare, respectiv definirea monedelor se realizează fată de valuta altei tări sau fată de o
monedă cos (DST), după cum FMI recomandă tărilor membre, si se află la bazele functionării
sistemelor monetare contemporane. Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este
etalonul putere de cumpărare.
Manifestarea puterii de cumpărare, în calitate de etalon monetar, rezultă din contributia diferită a
bunurilor si serviciilor, din cadrul unei economii nationale sub formă de corespondent al
monedelor aflate în circulatie.

2,1

Subiecţii creditului sunt persoanele fizice sau juridice (inclusiv instituţiile administraţiei publice)
care apar într-una din cele două ipostaze posibile: împrumutător şi împrumutat sau, în alţi termeni,
creditor şi debitor.
Creditorul este subiectul care dispune de mijloace temporar libere şi, din diferite motive, poate să le
acorde provizoriu pe un anumit termen în anumite condiţii unei alte persoane.
Debitorul este subiectul care are deficit provizoriu de mijloace şi, în anumite condiţii, se împrumută
pe un anumit termen.
Obiectul creditului îl constituie o largă varietate de bunuri, inclusiv bani, care sunt în excedent
provizoriu la creditor şi, în acelaşi timp, sunt în deficit temporar la debitor.
Garanţia reprezintă mijlocul legal prin care se asigură rambursarea creditului. În funcţie de natura
obiectului garanţiei, se poate distinge garanţia reală şi garanţia personală.
Garanţia reală are la bază gajul, care constă în valorile materiale depuse în contul datoriei
respective, prin a cărei valorificare, în caz de nerambursare a creditului, se pot obţine sumele
necesare achitării acestuia.
Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la
scadenţă. în cazul incapacităţii de plată a debitorului.
Dobânda este forma pe care o îmbracă plata achitată de debitor creditorului pentru folosirea
provizorie a obiectului creditului. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii.
(Dobânda şi rata dobânzii este abordată în capitolul 7).
Scadenţa indică termenul, data de rambursare a creditului şi achitare a dobânzii. Există un larg
diapazon al termenelor scadente de la o zi, în cazul creditelor interbancare, până la 30 de ani, în cazul
împrumuturilor obligatare.
Responsabilităţile subiecţilor constituie totalitatea obligaţiilor subiecţilor creditului ce ţin de
volumul creditului, mărimea dobânzii, scadenţă etc. Nerespectarea legislaţiei în vigoare şi condiţiilor
contractuale atrage după sine aplicarea unui şir de sancţiuni, cum ar fi amenzi, punerea sechestrului
pe unele bunuri etc.
Contractul de credit rezidă în acordul scris al subiecţilor creditului, care prevede condiţiile acordării
şi rambursării creditului, responsabilităţile părţilor contractuale şi alte clauze.