Tema 5. Piața monetară.

Unități de conținut:
1. Conceptele și structura pieței monetare. Agregatele monetare.
2. Cererea și oferta monetară.
3. Echilibru pe piața monetară. Măsuri destabilizare.

1.1. Conceptele și structura pieței monetare.

Agregatele monetare.

Piaţa monetară este definită ca o piaţă a capitalurilor pe termen scurt, unde se

întâlneşte cererea şi oferta de fonduri, din partea agenţilor economici şi
instituţiilor financiar-bancare.
Piaţa monetară este caracterizată de cererea şi oferta monetară.
Operaţiunile pe piaţa monetară le efectuează Banca Naţională prin instrumentele
politicii monetar-creditare. Totodată pe piaţa monetară activează băncile
comerciale care au relaţii cu agenţii economici, persoanele fizice şi juridice.

Componentele pieţei monetare sunt:

1. piaţa scontului – cumpărarea-vânzarea de cambii.
Cambia este un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent, dă
dispoziție altei persoane, numită tras, să plătească la scadență o sumă de bani
unei a treia persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.

2. piaţa interbancară – pe piața monetara bancile comerciale își acordă

împrumuturi sau își rambursează credite acordate anterior.

3. piaţa certificatelor de depozit – atragerea de reurse băneşti prin emiterea de

certificate de depozit negociabile, înscrisuri care pot fi răscumpărate de
bănci la un anumită dobândă.
Certificat de depozit - titlu emis pe termen scurt (1-12 luni) sau mediu (pana la
5 ani) de o bancă. Prin acest titlu, banca atestă primirea unei sume de bani pe
care o va rambursa cu dobînzile aferente la scadenţa prevăzută.

4. piaţa efectelor de comerţ – băncile, marile firme sau alte instituţii financiare
emit titluri de credit, respectiv bilete la ordin sau cecuri în vederea creditării
agenţilor economici.
 Titlurile de credit sunt documente negociabile care permit titularilor să-și
exercite, la scadență, drepturile de creanță menționate în cuprinsul lor sau să
transmită aceste drepturi unor terți.
Biletul la ordin este un efect comercial, înscris prin care o persoană, numită
emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte
persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. Ca formă, biletul la ordin se
aseamană cu o recunoaștere de datorie de către debitor, față de creditorul său.
Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci
la care are un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului,
o sumăde bani altei persoane, numită beneficiar.

5. piaţa eurovalutelor – atragerea şi plasarea de fonduri în valută în afara ţării

de origine a fiecărei valute.

Masa monetară şi agregatele monetare.

Masa monetară reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor
de plată existente în economia unei ţări, fie la un moment dat, fie ca medie pe o
anumită perioadă.
Masa monetară –totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea
bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor.
În scopul optimizării masei monetare este necesară existenţa unui mecanism
practic cu ajutorul căruia se poate analiza volumul şi structura masei monetare.
Pentru a asigura rotaţia normală a mijloacelor băneşti, mărimea masei monetare,
care se află în rotaţie, trebuie să corespundă strict necesităţilor pieţei de mărfuri şi
servicii.
În cazul când masa monetară este mai mare decât mărimea necesară, banii se
devalorizează (inflaţia).
În cazul când mărimea masei monetare este mai mică decât mărimea necesară,
atunci o parte din mărfurile produse nu pot fi realizate (criza de supraproducţie).

În structura masei monetare pot fi incluse următoarele active:

 moneda efectivă sau numerarul;
 moneda de cont;
 depunerile la termen;
 alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.
Moneda efectivă (banii de hârtie şi moneda divizionară). Este solicitată de
agenţii economici nu în calitate de marfă, ci pentru bunurile şi serviciile ce pot fi
procurate în schimbul ei. Moneda efectivă reprezintă activul cel mai lichid, fiind
una din componentele de bază ale masei monetare.
 Moneda de cont – disponibilităţile în conturile curente sau la vedere. O sumă
depusă în cont poate fi considerată monedă, întrucât titularul depozitului respectiv
poate să-şi achite datoriile sau să-şi procure bunuri şi servicii.
Depozitele la termen ce sunt constituite la bănci. Ele pot fi retrase după un
preaviz. Deşi aceste active au un grad mai scăzut de lichiditate, ele au trăsături
comune cu moneda şi pot fi incluse în structura masei monetare.
Alte active – activele plasate în diferite titluri, emise şi puse în circulaţie pe piaţa
financiar-monetară, ele având un grad mai mare sau mai mic de lichiditate.

Agregatele şi indicatorii masei monetare. Structura masei monetare în

Republica Moldova
O încercare de definire a masei monetare conduce la concluzia că masa
monetară se regrupează în active lichide şi în active negociabile fără riscul
pierderii de capital.
Regruparea activelor se realizează în mai multe etape, prin fiecare definindu-se
câte un agregat, care încorporează active cu grade de lichiditate tot mai scăzute,
desemnate cu iniţialele M1, M2, M3 M4,...
În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă în calitate de mecanism de reglare a
masei monetare este utilizat agregatul monetar.
Prin agregat monetar se subânţelege un indicator ce caracterizează mărimea şi
structura masei monetare.
Particularitatea agregatelor monetare este de a se îmbina una cu alta, precum
păpuşile ruseşti: agregatul mai mic este conţinut în agregatul de talie imediat
superioară şi tot aşa până când agregatul cel mai mare conţine pe toate celelalte.
Criteriul după care sunt incluse activele în agregatele monetare este cel al
lichidităţii, al capacităţii de a se transforma rapid în bani lichizi.
Structura masei monetare în Republica Moldova:
Baza monetară: M0 reprezintă banii în numerar emişi în circulaţie de către
BNM, exclusiv numerarul în casele băncilor şi în casa BNM.
M1 cuprinde M0 + depunerile la vedere ale persoanelor fizice şi juridice în
băncile comerciale;
M2 cuprinde M1 + depunerile la termen în băncile comerciale+ instrumente
ale pieţei monetare;
M3 cuprinde M2 + depunerile în valută străină
Agregatele monetare sunt determinate de autorităţile monetare, acestea definesc
şi calculează agregatele nu doar pentru o cunoaştere statistică, ci şi pentru a realiza
în cât mai bune condiţii politica monetară, ca suport al controlului creşterii
mijloacelor de plată.
 Factorii ce determină masa monetară.
Potrivit relaţiei lui Irving Fisher, ecuaţia cantitativă a monedei permite
măsurarea cererii de monedă din economie:
M*V = P*Q
unde: M – masa monetară;
V – viteza de circulaţie a monedei;
P – nivelul preţurilor;
Q – volumul mărfurilor şi serviciilor;
Din această relaţie rezultă că viteza de circulaţie a monedei, V, depinde de
volumul tranzacţiilor şi nivelul masei monetare.
PxQ
V= M ,
unde, V –viteza de circulație

Potrivit autorului, variaţiile masei monetare se rezolvă printr-o variaţie

temporară a vitezei de circulaţie, până în momentul în care se realizează un
echilibru. Deşi scopul acestei ecuaţii a fost acela de a dimensiona volumul masei
monetare, în condiţii de echilibru, pe baza ei s-au putut realiza analize ale
fluctuaţiilor stocurilor de monedă, gradul de activitate al acestuia şi variaţiile în
timp.
Astfel, viteza de circulaţie a monedei se stabileşte în funcţie de numărul de
acte de vânzare-cumpărare pe care le mijloceşte un semn bănesc, de o
anumită valoare, într-o anumită perioadă de timp.
Viteza de circulaţie micşorează sau amplifică volumul masei monetare, după
cum aceasta cunoaşte o accelerare sau încetinire. Spre deosebire de mărfuri, care se
află în sfera circulaţiei un interval foarte scurt de timp, (atât cât este necesar pentru
a trece din sfera producţiei în sfera consumului) cantitatea de monedă staţionează
în sfera circulaţiei o perioadă mai îndelungată de timp, mijlocind mai multe acte de
vânzare-cumpărare în decursul unui an. În practică este dificil să se măsoare cu
exactitate numărul circuitelor efectuate de monedă, din acest motiv calculându-se
un alt indicator, viteza de rotaţie.

Viteza de rotatie arată frecvenţa cu care banii se reîntorc la bancă, şi poate

să fie determinat sub formă de coeficient sau în număr de zile.

Sub formă de coeficient, viteza de rotaţie arată numărul de rotaţii pe care le

realizează masa monetară pentru a servi un anumit număr de acte de vânzare-
cumpărare.Pentru a cuantifica operaţiunile de vânzare-cumpărare se calculează
rulajul bănesc, respective încasările şi plăţile realizate în decursul unei perioade.
Relaţia vitezei de rotaţie devine, astfel:

Rulaj banesc
Vr= Masamonetara

Numitorul fracţiei reprezintă masa monetară calculată ca medie (trimestrială sau

anuală). Cu cât rulajul bănesc este mai mare, cu atât un semn bănesc efectuează
mai multe rotaţii.
Ca durată în zile, viteza de rotație se poate exprima astfel:

Dp Masamonetara x Dp
Dz= Vr = Rulajbanesc
unde:
Dp- durata perioadei de analiză(90 zile sau 365 zile);
Vr-viteza de rotație sub formă de coeficient.

Atunci când viteza de rotație crește, durata în zile a unei rotații se diminuează.

5.2. Cererea și oferta monetară

Cererea de bani (L) – reprezintă cantitatea de active pe care populaţia doreşte

să o deţină sub formă de numerar.
Teoria clasică a cererii de bani menţionează că principalul factor care
influenţează asupra acesteia este venitul (Y).
Teoria cantitativă a banilor: M x v = P x Y
unde: M – cantitatea de bani în circulaţie
v – viteza de rotaţie a banilor
P – nivelul genaral al preţurilor
Q – nivelul real al producţiei
Conform teoriei cantitative a banilor (M*V=P*Q), dacă V (viteza de rotaţie a
monedei) este constantă, atunci modificarea masei monetare trebuie să determine
schimbarea proporţională a PIB. Deoarece PIB se modifică lent în urma
modificării factorilor de producţie, modificarea PIB real va determina în principal
modificarea nivelului preţului, adică schimbarea cantităţii de bani în circulaţie va
influenţa, în primul rând, asupra schimbării mărimilor nominale (P) şi nu va
influenţa asupra mărimilor reale (Y).
Pentru a asigura stabilitatea preţurilor, statul trebuie să menţină ritmul de
creştere a masei monetare la nivelul ritmurilor medii de creştere a PIB:
 ∆% M +∆%v = ∆%P+∆%Y
Principalul factor de influenţă a cererii de bani conform teoriei keynesiste este
rata dobânzii.
Teoria keyneseană privind cererea de bani este reprezentată de teoria preferinţei
pentru lichiditate.
Conform acestei teorii există 3 mobiluri care determină populaţia să prefere bani
lichizi:
1) Mobilul tranzacţiilor – banii mijlocesc tranzacţiile curente în
economie. Are legătură cu funcţia banilor ca mijloc de plată şi mijloc de
schimb.
2) Mobilul precauţiei – păstrarea unei sume de bani pentru efectuarea
unor plăţi neprevăzute.
3) Mobilul speculaţiei – este legat de funcţia banilor de acumulare a
avuţiei, este legat de cumpărarea unor active financiare şi de obţinerea de venit
în urma vânzării acestora la un preţ mai înalt.

Oferta monetară (M) reprezintă cantitatea de bani existentă în circulaţie într-o

anumită perioadă de timp.
M=N+D
M – oferta de monedă,
N – numerar deţinut de populaţia non-bancară,
D – nivelul total al depozitelor bancare
Reglarea ofertei monetare se face de către Banca Centrală prin două modalităţi:
1) emisiunea sau retragerea din circulatie a banilor lichizi;
2) crearea sau retragerea de către bănci a unei cantităţi de bani scripturali
(de cont).
Multiplicatorul monetar.
Masa monetară(M) – reprezintă cantitatea totală de monedă, aflată în circulaţie
la un moment dat.
Baza monetară (Bm) reprezintă stocul de bani cu putere mare de cumpărare.
Bm = N + R
N – numerarul deţinut de populaţia non-bancară
R – numerarul deţinut în depozitele de rezervă ale băncilor

Multiplicatorul monetar (m) reprezintă raportul dintre masa monetară şi baza

monetară şi ne arată de câte ori oferta monetară este mai mare decât baza
monetară.
M
m = Bm
 Multiplicatorul monetar poate fi simplu şi compus. Multiplicatorul monetar este
supraunitar, valoarea lui creşte în măsură ce sporeşte ponderea depozitelor în masa
monetară şi este cu atât mai mare cu cât mai mică este ponderea rezervelor.

Gradul de monetizare a economiei:

Gm = M3 / PIB

Procesul de creare a banilor în sistemul bancar:

Masa monetară este influențată de populație, de bănci și de banca centrală.
Interacțiunea comportamentului acestora determină oferta de monedă.
Comportamentul populației este dat de raportul dintre numerarul deținut și
depozitele bancare - constituie Coeficientul depunerilor(cd)

N
cd¿ D
Coeficientul depunerilor semnificăpreferința pentru lichiditate a populației și
măsoară cantitatea de bani care "fug" în circulația fiduciara. Fenomenul de "fugă"
a numerarului influențează procesul de creare a banilor.
Comportamentul băncilor este exprimat de raportul dintre rezervele acestora R
și depozite - constituie rata rezervelor bancare(rr).
R
rr = D

Rezervele bancare constau din bancnotele și monedele deținute de bancă,

la banca centrală (reserve minime obligatorii)) precum și din depozitele formate
de către banca comercială (reserve suplimentare).

În consecință, sistemul bancar în ansamblu, împreună cu agentii economici non-

bancari, care efectuează depuneri în cont la bănci și angajează credite, creează o
cantitate de bani mai mare decât masa băneasca provenită de la banca centrală.

Exemplu:
1) depunerile iniţiale 1000 u.m., dacă rata rezervei =20% rezultă că din suma
dată banca rezervează obligatoriu 200 u.m., iar restul 800 u.m. le poate acorda sub
formă de credite către banca a doua;
2) banca a doua din suma de 800 u.m. 20% (160 u.m.) le depune ca reprezentând
rata rezervelor, iar restul 640 – le acordă sub formă de credit;
 3) iar a treia bancă, din suma de 640 u.m. 128 u.m. (20%) le depune sub formă de
rezerve obligatorii, iar restul le acordă sub formă de credit (522 u.m.).
Procesul dat este continuu. Efectul dat se numeşte efect de multiplicare, adică
de creare a banilor în sistemul bancar, conform multiplicatorului bancar(mb).

1
m b= rr
unde, rr – rata rezervelor bancare;
Deoarece populaţia influenţează prin comportamentul său asupra stocului de
bani din economie multiplicatorul monetar compus(mm) este:
1+ cd
mm = cd +rr
5.3. Echilibru pe piața monetară. Măsuri de stabilizare.
Creșterea, respectiv diminuarea volumului masei monetare aflate în circulație
reprezintă o operațiune de mare responsabilitate din partea sistemului bancar.
Reglarea masei monetare se face de către bănci în funcție de starea economiei și
trebuie să stimulze afacerile fără a genera inflație sau deflație.
Pe piața monetară are importanță deosebită asigurarea echilibrului între cererea
și oferta de monedă și asigurarea unui preț de echilibru (rată a dobânzii) care să
stimuleze procesele economice.
La un anumit nivel al ratei dobânzii (celelalte condiții fiind date), evoluțiile
cererii și ofertei de monedă determină realizarea echilibrului pe piața monetară.
Piața monetară se află în stare de echilibru când, la un anumit nivel al ratei
dobânzii (re), cantitatea de moneda oferita (M) este egala cu cea ceruta (L), acestea
fiind egale cu M/Pe.

r,% M

re E L

M/Pe M/P
Fig.5.1. Echilibrul pieței monetare

Condițiile de echilibru pe piața monetară se schimbă continuu, ajungându-se

la dezechilibru și apoi la un nou echilibru, printr-un mecanism concurențial care
presupune schimbarea condițiilor de cerere sau ofertă ce determină noi curbe ale
cererii și ofertei.
 Creșterea cererii de monedă are ca efect sporirea atât a cantității de monedă
pe piață, cât și creșterea ratei dobânzii. Scaderea cererii de monedă are ca efect atât
scăderea cantității de monedă, cât și a ratei dobânzii.

r,% L0 L1 M
r1 E1
E0
r0

M/Pe0 M/Pe1 M/P

Fig.5.2. Modificarea poziției de echilibru pe baza creșterii cereriide monedă.

Creșterea ofertei de monedă conduce la scăderea ratei dobânzii și la

creșterea masei monetare tranzacționate pe piață. Surplusul de monedă oferit nu va
putea fi absorbit decât dacă va scădea rata dobânzii, aceasta stimulând cererea de
monedă. Scăderea ofertei de monedă conduce la sporirea ratei dobânzii și la
diminuarea cantității de monedă tranzacționată.
r,% L0 M1

r1 E1 M0

r0 E0

M/Pe1 M/Pe0 M/P

Fig.5.3. Modificarea poziției de echilibru pe baza scăderii ofertei de monedă.

TRĂSĂTURILE ECHILIBRULUI MONETAR:

1.Echilibrul monetar nu cere ca masa monetară în circulaţie să rămână
constantă, ci să se adapteze la necesităţile economiei. În cazul creşterii volumului
activităţii economice, sporeşte creşterea de monedă activă şi de monedă pasivă, în
cazul reducerii tranzacţiilor, a plăţilor efectuate, ca urmare a concentrării şi
integrării întreprinderilor, echilibrul monetar reclamă reducerea masei monetare în
circulaţie.
2. Echilibrul monetar prin natura sa este instabil. Caracteristica de
instabilitate este esenţială pentru definirea conceptului, ceea ce înseamnă că odată
ce s-au produs anumite dezechilibre monetare, ele pot deveni propria lor cauză, se
pot amplifica. Odată ştirbită încrederea în bani, ea poate deveni cauza inflaţiei, a
creşterii preţurilor.
3. Echilibrul monetar nu presupune preţuri neschimbate. Creşterile
preţurilor ce se produc ca urmare a reducerii productivităţii muncii în agricultură,
în exploatările miniere nu sunt creşteri inflaţioniste, ci numai acele creşteri de
preţuri în care apare, dintr-o diversitate de cauze, neâncrederea în monedă.
4. Echilibrul monetar este legat de echilibrul economic general, el este o
altă faţetă a echilibrului general. Dar echilibrul monetar are autonomia sa şi
presupune ca masa monetară existentă în circulaţie să fie egală cu cererea de bani a
economiei, o cerere justificată prin nivelul de dezvoltare a economiei.
Recunoscută ca o componentă de dază a politicii economice,
politicamonetară, reprezintă ansamblul măsurilor luate prin intermediul băncii
centrale sau al autorităţii monetare, pentru a exercita oanumită influenţă asupra
dezvoltării economiei sau pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi a cursurilor
valutare.
Obiectivele politicii monetare pentru realizarea echilibrului monetar la
nivelul economiei sunt:
1. Realizarea unui nivel optim al creșterii masei monetarela un nivel
câtmai apropiat de rata de creştere reală a economiei, constituie pentru monetarişti,
obiectivul principal al autorităţilor monetare. Creşterea volumului de monedă în
circulaţie însoţeşte sporirea volumului de bunuri şi servicii, datorită rolului activ,
recunoscut al monedei.Când masamonetară creşte foarte rapid, fără corelaţie cu
creşterea economică reală, ea antrenează dezechilibre şi reacţii în lanţ.
2. Atingerea unui nivel corespunzător al ratei dobânzii. Rata dobânzii
trebuie să fie real pozitivă şi cât mai stabilă în timp.
3. Nivelul cursului de schimbare un important rol symbolic.Cursul de
schimb fiind preţul preţurilor, apare ca o expresie a puterii economice a
naţiunii.Aprecierea sau deprecierea monedei naţionale are însă efecte deosebite
asupra activităţii economice şi asupra comerţului exterior în special.
4. Realizarea unei bune alocări a resurselor financiare,prin aceasta se
urmăreştealocarea resurselor de finanţare a economiei şi în special a creditului spre
aceledomenii care aduc o recuperare rapidă a investiţiilor, aduc profit, şi o
inovaţie permanentă.