19.

PIAŢA MONETARĂ
19.1. Unităţile prestatoare de servicii financiar-bancare
19.2. Masa monetară şi structurile ei. Agregatele
monetare
19.3. Cererea şi oferta de monedă. Echilibrul pieţei
monetare
19.4. Politici monetare
19.1. Unităţile prestatoare de servicii financiar-bancare
Băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurări – private,
publice, mixte - sunt agenţi economici agregaţi care îndeplinesc rolul de
intermediar specializat între ceilalţi agenţi economici, gestionează
instrumentele monetare şi pârghiile financiare ale ţării.
Funcţia pasivă a băncilor. În primul rând, băncile garantează depozitele
celor care doresc să economisească. Aceasta presupune primirea spre
păstrare a economiilor populaţiei şi agenţilor economici nonfinanciari
(depozitul).
Funcţia activă a băncilor. În al doilea rând, ele acordă împrumuturi celor
care vor să investească şi care întrunesc condiţiile de bonitate financiară;
aceasta din urmă constă în capacitatea economică a unei persoane fizice
sau juridice de a restitui, la scadenţă, creditele contractate împreună cu
dobânzile aferente.
Pentru serviciile active prestate, băncile pretind şi încasează dobândă
activă şi comisioane de la solicitanţii lor, în timp ce clienţilor lor creditori le
plătesc dobândă pasivă. Diferenţa dintre dobânzile încasate de bănci şi
cele plătite de ele constituie profitul bancar brut. Dacă, din această
mărime, se scad cheltuielile de administraţie şi de întreţinere ale băncii, ca
şi impozitele legale, ceea ce rămâne este profitul net sau câştig net bancar
Băncile se clasifică în bănci de emisiune (una în fiecare ţară) şi bănci
comerciale.
A. Banca centrală (de emisiune, banca naţională) nu este bancă în
sensul strict al termenului. Funcţiile principale ale băncii centrale sunt:
1. asigurarea şi reglarea cantităţii de bani în circulaţie şi a ratelor dobânzii;
2. prevenirea falimentelor bancare, falimente care ar putea deregla
mecanismul bancar în general;
3. autorizarea şi supravegherea exercitării funcţiei de operator bancar;
4. oferirea de servicii specifice băncilor comerciale; în acest sens, ea
acţionează ca o bancă a bancherilor, deţinând majoritatea rezervelor
băncilor comerciale;
5. oferirea de servicii specifice şi guvernului;
6. punerea în circulaţie a bancnotelor şi monedei divizionare.
B. Băncile comerciale reprezintă un tip de întreprindere lucrativă
specializată în ansamblul activităţilor economice, care furnizează bani
(capital) celorlalţi agenţi economici - persoane fizice şi/sau juridice:
1.Băncile comerciale de depozit
2. Băncile ipotecare
C. Societăţile de asigurări sunt instituţii care garantează asiguratului, în
schimbul plăţii unei sume de bani (poliţa de asigurare), despăgubirea totală
sau parţială în cazul producerii unui eveniment (incendiu, furt, secetă etc.)
pentru care (împotriva căruia) acesta s-a asigurat.
19.2. Masa monetară şi structurile ei. Agregatele monetare
Cei mai mulţi dintre specialişti au definit moneda ca acel instrument
care a spart “trocul” şi a transformat schimbul direct de bunuri în schimb
indirect, cu două faze - vânzarea şi cumpărarea. În dreptul roman, un
asemenea schimb contractual a fost denumit emptio-venditio.
Spre deosebire de alte bunuri, utilitatea banilor se manifestă şi devine
evidentă atunci când se renunţă la ei, când sunt utilizaţi pentru ca
deţinătorul să-şi însuşească ceva, un bun oarecare.
Ca stoc, masa monetară constă din totalitatea instrumentelor băneşti
de care dispun agenţii economici nonfinanciari dintr-o economie naţională la
un moment dat, destinate achiziţionării de bunuri materiale şi servicii,
achitării datoriilor, constituirii economiilor în vederea investiţiilor şi a altor
plasamente.
Ca flux, aceasta reprezintă masa medie de bani care funcţionează într-
o anumită perioadă de timp (trimestru, an).
Componentele (structurile) masei monetare:
1.Mărimea fluxurilor monetare dintr-o ţară, într-un an economic,
reprezintă produsul dintre mărimea medie a stocului de bani, în locul şi
timpul arătate, şi viteza de rotaţie a banilor (numărul rotaţiilor efectuate):
F = M ∙ VM
2. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui instrument monetar de a se
putea dispune de el oricând în vederea stingerii unei datorii sau pentru a
mijloci direct o tranzacţie comercială.
3. Rata lichidităţii, de pildă, constă în raportul între nivelul mediu anual al
masei monetare şi nivelul tranzacţiilor economice mijlocite de monedă.

l=M/T
4. Intensitatea utilizării monedei este măsurată prin viteza de circulaţie a
monedei. Acest raport este inversul ratei lichidităţii.
De-a lungul timpului, s-au conturat două componente ale masei monetare, care
se deosebesc calitativ intre ele:
A. Disponibilităţi băneşti propriu-zise (bani cash, bani lichizi), instrumente
care se caracterizează prin lichiditate perfectă;
B. Disponibilităţi semimonetare (“aproape bani”), acele instrumente monetare
care pot fi transformate în bani lichizi sau pot îndeplini funcţiile acestora.
Termen asimilat de Sistemul Contabilităţii Naţionale, agregatul monetar
desemnează o parte constitutivă a masei monetare şi semimonetare.
19.3. Cererea şi oferta de monedă. Echilibrul pieţei monetare
I.Cererea de monedă se defineşte prin acea cantitate de active pe care
populaţia o deţine sub formă de bani (de monedă, de instrumente
monetare).
Costul de oportunitate al cererii şi deţinerii unei cantităţi de bani este
dat de dobânda suplimentară care ar fi putut fi încasată dacă banii
respectivi ar fi fost folosiţi pentru achiziţionarea activelor financiare.

Factorii care determină cererea de monedă:

1.Factorul tranzacţional. Banii mijlocesc majoritatea tranzacţiilor din
economie;
2. Factorul prudenţei sau al precauţiei. Multe cheltuieli apar în mod
neaşteptat (o deplasare neprogramată, un tratament medical accidental
etc.).
3. Factorul speculativ. Banii pot fi deţinuţi şi pentru serviciile lor potenţiale
în calitate de active.
Dacă mărimea cererii de bani este corelată cu producţia naţională în
termeni nominali, avem cerere nominală de bani. Cererea reală de bani
se obţine prin raportarea celei nominale la nivelul preţurilor (la deflator).
II. Oferta de monedă înseamnă punerea diferitelor instrumente monetare în
circulaţie. Caracteristici:
A.Orice ofertă nouă de monedă este legată, în general, de o operaţiune
de creditare, ceea ce înseamnă monetarizarea unei creanţe bancare.
B. Oferta de monedă este făcută, în primul rând, de Banca Naţională,
dar şi de Trezoreria Statului şi Băncile comerciale.
1.Banca Centrală pune monedă în circulaţie sunt dependente de serviciile
pe care le pot asigura banii numerar.
2. Trezoreria efectuează cea mai mare parte a plăţilor sale prin intermediul
băncilor comerciale şi al Băncii Naţionale.
3. Băncile comerciale oferă (creează) monedă scripturală prin acordarea
de credite agenţilor economici.
III. Piaţa monetară constă din ansamblul tranzacţiilor cu monedă (cu
instrumente monetare), din confruntarea specifică dintre cererea şi oferta de
monedă (dintre purtătorii acestora - debitorii şi creditorii potenţiali), în funcţie
de preţul banilor (rata dobânzii).
Mecanismul general al funcţionării pieţei monetare poate fi sugerat cu
exemplele de mai jos.
A. Creşterea cererii de monedă are ca efect sporirea atât a cantităţii de
monedă pe piaţă, cât şi creşterea ratei dobânzii. Dacă angajamentele de
plată se fac cu o frecvenţă mai mică (încetinirea vitezei de rotaţie), atunci
cererea de monedă va creşte, ca şi oferta de altfel.
B. Scăderea cererii de monedă are ca efect atât scăderea cantităţii de
monedă, cât şi a ratei dobânzii.
C. Creşterea ofertei de monedă conduce la scăderea ratei dobânzii şi la
creşterea masei monetare tranzacţionate pe piaţă.
D. Scăderea ofertei de monedă conduce la sporirea ratei dobânzii şi la
diminuarea cantităţii de monedă, tranzacţionată.

Efectul creşterii cererii de monedă Efectul scăderii ofertei de monedă

19.4. Politici monetare
Politica monetară poate fi definită ca ansamblul de acţiuni exercitate de
autorităţile monetare (Banca Naţională, Trezoreria) asupra masei monetare
şi asupra activelor financiare, în vederea orientării economiei pe termen
scurt sau mediu.
Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizează prin reglarea cererii de
monedă de schimb şi de plată.
Pe plan extern, politica monetară şi mişcările externe de capitaluri sunt de
natură dublă. Pe de o parte, politica monetară poate să caute încurajarea
intrărilor sau ieşirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balanţei de plăţi.
Instrumentele clasice ale politicii monetare sunt: manevrarea taxei
scontului şi a rescontului, cumpărările şi vânzările de titluri pe piaţa
deschisă (open market), variaţiile cotelor rezervelor obligatorii etc.
Banca Centrală joacă un rol important în crearea de monedă prin
tehnica indirectă a rescontării titlurilor de credit.
1. Scontarea
2. Rescontarea
3. Politica banilor ieftini
4. Politica banilor scumpi