Banii- mijlocul universal/general acceptat de plată pentru bunuri și servicii sau de achitare a

datoriilor.
Monedă-o piesă de metal, emisă deautoritatea suverană, pentru a servi ca mijloc de schimb.
Moneda scripturală reprezintă mijloacele de plată, altele decât bancnotele sau piesele de
monedă, de exemplu: conturi de bancă, efecte de comerț etc.
Moneda fiduciară este un instrument financiar a cărui valoare nominală este superioară valorii
sale intrinsece pe care i-o acordă utilizatorul ca valoare de schimb, mijloc de plată, și deci ca monedă,
se sprijină pe un principiu de garanție apărată de o instituție centralizatoare.
Masa monetară, definită ca totalitate a mijloacelor bănești existente în economia unei țări la un
moment dat sau în medie pe o anumită perioadă.
Bilanțul este un procedeu de lucru specific metodei contabilității prin intermediul căruia se
prezintă generalizat activul și pasivul unităților patrimoniale în etalon bănesc precum și date obținute
de unitatea patrimonială la un moment dat.
În afaceri și contabilitate, activele sunt resursele economice care aparțin unei întreprinderi.
Un pasiv este orice lucru (material sau nu) care contribuie la întârzieri sau care împiedică
progresul, sau îi aduce un dezavantaj proprietarului său.
Creanţele reprezintă drepturi juridice ale întreprinderii de a primi la scadenţa stabilită în
contracte o sumă de bani sau alte valori de la peroane fizice sau juridice.
Agregatele monetare sunt indicatorii utilizaţi pe larg în cazul analizei monetare care presupune
studiul fenomenului de creaţie monetară, dar şi a modificărilor consemnate în structura şi dimensiunea
masei monetare cu efectele ulterioare.
Piaţa monetară este definită ca o piaţă a capitalurilor pe termen scurt, unde se întâlneşte cererea
şi oferta de fonduri, din partea agenţilor economici şi instituţiilor financiar-bancare.
Cererea de monedă este cantitatea de active pe care populaţia doreşte să o deţină sub formă de
numerar.
Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă pusă la dispoziţia agenţilor economici de
către sistemul bancar al unei ţări.

Inflaţia reprezintă un proces multifactorial care presupune scăderea puterii de cumpărare a

banilor şi ridicarea preţului pentru mărfuri şi servicii.

Deflația este un fenomen economic care reprezintă opusul inflației, caracterizat prin scăderea

prețurilor bunurilor și serviciilor.Acest fenomen are consecințe asupra unei economii naționale la fel
de grave ca și inflația. El poate fi determinat, în principal, prin reducerea masei monetare și a
creditului.
 Sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare şi reglementare a circulaţiei
monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv

Sistemele monetare metaliste au la bază metalul monetar, în funcţie de care se poate realiza
distincţia între bimetalism şi monometalism.

Sistemele monetare nemetaliste prezintă caracteristica eliminării aurului din definirea unităţii
monetare, respectiv definirea monedelor se realizează faţă de valuta altei ţări sau faţă de o monedă coş
(DST), după cum FMI recomandă ţărilor membre, şi constituie caracteristica sistemelor monetare
actuale.

Indicele puterii de cumpărare a banilor este un definit prin relația matematică:ț

ℑ
IPCB = IP

unde :

 IM - indice masă monetară

 IP - indice prețuri.

În economie, paritatea puterii de cumpărare (PPC) este o metodă folosită pentru a calcula o rată

de schimb alternativă între monedele a două țări.

Cursul de schimb sau cursul valutar reprezintă prețul unei unități monetare din moneda unei
țări, exprimat în unități monetare ale altei țări.

Convertibilitate – însușire legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă în

mod liber prin vînzare și cumpărare pe piață, în sensul că nu există restricții nici cu privire la suma de
preschimbat, nici la scopul preschimbării – plăți pentru tranzacții curente sau mișcări de capital – și
nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea: rezident al țării în care se efectuează operația sau
nerezident.

Cursul de schimb fixat se caracterizează prin aceea că se păstrează constant față de o valută de
rezervă (numită valută ancora). Nu trebuie confundat cu un curs de schimb fix.

Cursul de schimb flotant reprezintă regimul de flotare liberă a ratelor de schimb în care cursul
valutar este stabilit de piața valutară, bazată pe oferta și cererea monedei respective, raportată la
celelalte valute.
 Drepturile speciale de tragere (DST sau, internațional, XDR) sunt moneda virtuală a Fondului
Monetar Internațional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacțiile în interiorul
Fondului Monetar Internațional sunt calculate în DST. O serie de valute naționale sunt fixate la un
anumit raport în relație cu DST.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre.

A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal
promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Asociația Internațională de Dezvoltare (IDA) (engleză The International Development

Association), creată la 24 septembrie 1960 este organismul parte a Băncii Mondiale care ajută cele mai
sărace țări ale lumii.

Corporaţia Financiară Internaţională este cea mai mare instituţie financiară internaţională a
Grupului Băncii Mondiale, fondată în 1956 şi deţinută actualmente de 184 ţări membre.

Activitatea IFC este orientată spre susţinerea sectorului privat în peste 100 state pentru crearea
locurilor de muncă, generarea veniturilor în buget, aplicarea inovaţiilor şi creşterea performanţelor în
domeniul ocrotirii mediului ambiant. Portofoliul de împrumuturi până la finele anului 2013 însumează
peste 50 mlrd. USD, acordate pentru finanţarea proiectelor a cca 2000 de întreprinderi din 126 ţări.

Ca membră a Grupului Băncii Mondiale, misiunea AGMI este aceea de a promova investiţiile
străine directe în ţările în curs de dezvoltare şi de a susţine creşterea economică, reducerea sărăciei şi
ameliorarea nivelului de trai, prin oferirea de garanţii la nivelul sectorului privat.

Banca Centrală Europeană- gestionează moneda euro, menține stabilitatea prețurilor și trasează
politica economică și monetară

Creditul este operaţiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziţie resurse proprii sau
împrumutate unei alte părţi, numită debitor, în schimbul unui preţ (dobânda) şi sub constrângerea
respectării unor condiţii minimale.

Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important

instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având
următoarele funcţii: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa
monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare.

Scadența : *relație aparută în legatură cu acordarea de împrumuturi în bani unor persoane cu

condiția să fie înapoiate la un anumit termen numit scadență.
 Dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit pentru împrumutarea, respectiv utilizarea, unei
sume de bani pentru o anumită perioadă, mai precis suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește
unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutați.

Rata dobânzii reprezintă una dintre cele mai “monitorizate” variabile din economie, întrucât
modificările nivelului acesteia afectează direct activitatea zilnică şi are importante consecinţe asupra
creşterii economice

Scontarea este operațiunea prin care banca cumpără de la mine creanța, cu valoarea netă a
acesteia, percepînd o dobîndă și un comision pentru transferul creanței. în urma acestui act, banca
devine beneficiarul instrumentului de plată iar eu primesc mai repede valoarea nominală a
instrumentului de debit.

Rata scontului- Procent fix (sau variabil) care se aplică asupra valorii cambiilor prezentate spre
scontare și prin care se stabilește atît nivelul de recuperare a numerarului prevăzut în titlu, cît și nivelul
profitului obținut de banca ce efectuează scontul și scont.

Emisiunea monetară se poate defini ca fiind totalitatea actelor și operațiunilor efectuate de

Banca centrală a unei țări, împreună cu Ministerul Finanțelor, operațiuni ce constau în baterea de
semne monetare, stocarea acestora de emitent, emiterea, punerea în circulație, respectiv retragerea din
circulație a bancnotelor și monedelor, dar și formarea de bani scripturali.

Bancă universală – instituție ce efectuează toate operațiile bancare și nu își limitează activitatea
la anumite sectoare sau operații.

Bancă specializată - o instituție de credit specializată în anumite tipuri de activități bancare.

Băncile comerciale- sunt nişte organizaţii multifuncţionale ce activează în diferite sectoare ale
pieţei capitalului de împrumut.

Banca de afaceri - Este o instituție financiară care operează asupra bilanțului întreprinderii,

intervenind pe diverse piețe financiare în contul clienților sau în nume propriu.

Depozit Bancar -Este o sumă de bani depusă în contul bancar pe o perioadă prestabilită și care
este remunerată cu o dobîndă.

Creditor- este o persoană fizică, o întreprindere sau orice altă entitate căreia i se datorează bani,
deoarece a furnizat un serviciu, a vândut bunuri sau a împrumutat bani unei alte entități.
  Un debitor este o persoană fizică, o întreprindere sau orice altă entitate care datorează bani unei
alte entități, deoarece i s-a furnizat servicii, bunuri sau a împrumutat bani de la o instituție. Pe scurt,
debitorul își asumă un angajament de plată printr-un contract încheiat, față de un creditor.

Leasing - este o operațiune comercialǎ prin care o parte denumită locator/finanțator, transmite

celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia din urmǎ, contra unei plăți periodice,
denumită rată de leasing (redevență), dreptul de folosință al unui bun al cărui proprietar rămâne pentru
o perioadă determinată de timp.

Contractul de factoring sau facturaj este un contract comercial de creditare la care participă o

societate specializată (societate bancară sau o instituție financiară specializată) în încasarea de facturi,
denumită factor, și o societate comercială furnizoare de produse sau servicii, denumită aderent.

Operatiunile de plasament- a resurselor băncilor în vederea obținerii de profituri, se referă, cu

precădere, la achiziția de efecte publice și acțiuni.

Decontare- operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite.

Cambia reprezintă un instrument de plată prin care o persoană (numită trăgător) ordonă unei

alte persoane (numit tras) să plătească unei a terțe persoane (numită beneficiar) o sumă de bani
determinată, la o dată fixă și un loc pre-indicat.

Biletul la ordin este un efect comercial, înscris prin care o persoană,

numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane
numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. Ca formă, biletul la ordin se aseamană cu o recunoaștere de
datorie de către debitor, față de creditorul său.

Cecul este un instrument de plată prin care titularul unui cont dă o instrucțiune băncii sale de a
pune la dispoziție o anumită sumă de bani unei alte entități, persoană fizică sau juridică, la prezentarea
inscrisului.

Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de către un titular de cont, băncii sale, de
a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de plată (plătitorul)
presupune existența unor disponibilități în cont cel puțin egale cu valoarea sumelor transferate.

Lichiditate- Disponibilitate de active suficiente pentru a face față obligațiilor de plată, când
acestea ajung la scadență.
 Solvabilitate- Capacitatea unei persoane sau a unei companii de a-și plăti datoriile la data
scadentă acestora.

Riscul bancar- este prezentat ca incertitudinea ca un activ sa inregistreze o rata asteptata de

profitabilitate sau sa produca o pierdere. 

Controalele de capital prudențiale sunt modalități tipice de reglementare prudențială, care ia

forma controalelor de capital și reglementează intrările de conturi de capital ale unei țări . Controalele
prudențiale de capital urmăresc diminuarea riscului sistemic , reducerea volatilității ciclului de afaceri,
creșterea stabilității macroeconomice și îmbunătățirea bunăstării sociale .

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca

centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor dobânzii,
cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor
generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice, ocupare a forței de muncă,
stabilitate a prețurilor etc.).

Rezervele minime obligatorii (acronim RMO) sunt reprezentate de disponibilități bănești ale

instituțiilor de credit, în moneda țării și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca centrală.
Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în moneda băncii centrale sunt cea de control
monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către Banca Centrală) și cea de
stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară. Rolul major al rezervelor minime
obligatorii în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.