Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din

s.Grinăuți r-nul Ocnița

Referat
Disciplina: Sisteme de calcul

Tema: Crearea,salvarea și prelucrarea

documentelor de calcul tabelar

Elaborat: Celac Mihail

Grupa TPAP-4

Coordonat: Russu Oleg

Grinăuți 2019
Crearea unei foi de calcul

Clic pe butonul Start, alegeti Programs, din submeniul afisat

selectati Microsoft Excel
La deschiderea aplicatiei Microsoft Excel XP/2003, se creeaza în mod automat o noua
carte de lucru (workbook) având un nume generat automat. Cartea de lucru contine în
mod implicit 3 foi de lucru, ulterior putându-se adauga noi foi de calcul sau elimina din
foile existente.
Operatiile de salvare si deschidere actioneaza asupra cartilor de calcul si nu asupra
foilor de calcul, acestea fiind cuprinse în cartea de calcul.
Pentru crearea 16216s1823q unei noi carti de calcul Excel apelati la comanda Nou din
meniul Fisier.

Salvarea unei foi de calcul

Pentru a se pastra modificarile aduse unei foi de calcul cartea care contine foaia
modificata trebuie salvata. Salvarea se realizeaza respectând urmatorii pasi:

Clic pe butonul de Salvare din bara de comenzi standard

La prima salvare a cartii va trebui sa indicati un nume si o locatie unde fisierul este salvat
si înregistrat. Dupa aceasta prima salvare prin apasarea butonului Save modificarile
aduse fisierului Excel XP vor fi salvate în fisierul cu numele si locatia data la prima
salavare. Daca se doreste ulterior o modificare a locatiei sau a numelui de fisier se
procedeaza astfel :
Clic pe meniul Fisier
Alegeti optiunea Salvare ca.
Din noua fereastra de dialog puteti sa salvati fisierul sub un alt nume si/sau într-o alta
locatie.
Deschiderea unei foi de calcul

Deschiderea unei carti de calcul se realizeaza respectând urmatorii pasi :

Clic pe meniul Fisier si alegeti comanda Deschidere.
Alegeti din caseta de dialog care apare fisierul Excel pe care doriti sa-l
deschideti .
Sau
Clic pe butonul Deschidere. de pe bara de comenzi rapide

Salvarea continutului foilor de calcul în alte formate

O carte Excel poate fi salvata si în alte formate decât formatul nativ xls, cum ar fi:
format text, format csvsau format html.
Clic pe butonul Salvare ca.
Alegeti formatul în care doriti
salvarea datelor
Salvarea în Pentru salvarea continutului documentului în format text alegeti din
formatul optiunea Tip fisier optiunea: Text (delimitat de tabulatori) (*.txt).
.txt Formatul text va permite vizualizarea informatiei cu aplicatii de
 gen : Microsoft Word sau Microsoft NotePad sau alt editor de
texte.
Salvarea în Pentru salvarea informatiei in format html alegeti din optiunea Tip
format fisier optiunea Pagina Web (*.htm *.html).
.html Formatul html va permite crearea de fisiere al caror continut poate
fi publicat pe un server Web si deci poate fi vizualizat cu ajutorul
aplicatiei Internet Explorer.

4.2. Operatii de baza pe o foaie de calcul

Deplasarea în cadrul unei foi de calcul
Deplasarea în cadrul unei foi de calcul se poate face cu ajutorul mouse-ului prin clic cu
mouse-ul pe celula pe care doriti sa va pozitionati sau cu ajutorul tastaturii folosind
sagetile de pe tastatura.
Fiecare celula are o adresa unica, adresa formata din litera ce identifica coloana urmata
de numarul rândului. Pentru o deplasare rapida în cadrul foii de calcul se poate folosi
comanda Salt la.. din meniul Editsau apasarea pe tasta F5. În noua caseta de dialog
introduceti adresa celulei pe care doriti sa va pozitionati.

Inserarea de date
Inserarea informatiilor într-o foaie Excel se face respectând urmatorii pasi :
- pozitionarea în celula ce trebuie completata cu informatii;
- introducerea informatiei de la tastatura.
Într-o celula Excel se pot introduce urmatoarele tipuri de informatii : Text, Data, Ora,
Numere
Selectarea celulelor
Anumite operatii cer mai întâi selectarea unor celule. Selectia celulelor poate fi realizata
prin mai multe metode:
1) Pentru celule adiacente
a) Plasati cursorul mouse-ului în unul din colturile domeniului de selectat, faceti
clic pe butonul din stânga mouse-ului si tinându-l apasat mutati cursorul mouse-
ului în coltul opus al domeniului dorit a fi selectat, apoi eliberati butonul mouse-
ului.
b) Plasati cursorul mouse-ului în unul din colturile domeniului de selectat, faceti
clic pe butonul din stânga al mouse-ului si tinând apasata tasta SHIFT, deplasati
cursorul mouse-ului în coltul opus al domeniului de selectat si apasati din nou
butonul din stânga al mouse-ului.
c) Plasati cursorul mouse-ului in unul din colturile domeniului de selectat, faceti
clic pe butonul stâng al mouse-ului, apasati tasta F8, mutati cursorul mouse-ului
în coltul opus al domeniului de selectat si faceti clic din nou pe butonul stâng al
mouse-ului. Apasati din nou tasta F8.
2) Pentru celule neadiacente
a) Plasati cursorul pe prima celula ce trebuie selectata apoi tinând apsata tasta
CTRL faceti clic pe fiecare din celulele ce trebuie sa fie selecate. În final
eliberati tasta CTRL.
Oricarui domeniu selectat i se poate atribui un nume, acest nume putând fi folosit ulterior
pentru a referi domeniul.
Atribuirea de nume pentru celule sau domenii
Pentru a denumi un domeniu de celule selectate se selecteaza celulele dorite a fi denumite,
se face clic pe meniul Inserare si din submeniul afisat se alege optiunea Nume si apoi
comanda Definire , unde puteti specifica un nume pentru celulele selectate.

Eliminarea numelor domeniilor

Pentru a elimina o denumire a unui domeniu de celule se selecteaza comanda Definire din
meniul Inserare, se selecteaza numele domeniului dorit a fi sters si se face clic pe
comanda stergere.
Copierea datelor
Copierea datelor dintr-o foaie Excel se realizeaza respectând urmatorii pasi:
1) Se selecteaza celulele ce contin informatia ce trebuie copiata;
2) Se alege comanda Copiere din meniul Editare ;
3) Se selecteaza celula destinatie ;
4) Se da comanda Lipire.

Nota Atentie la comanda Lipire sa nu aveti mai mult de o celula selectata sau daca selectati
mai multe celule la destinatie, domeniul selectat sa aiba aceeasi dimensiune ca cel din
sursa, altfel va da eroare.
Mutarea datelor
Mutarea datelor într-o foaie Excel se realizeaza respectând urmatorii pasi:
1) Selectati datele ce vor fi mutate;
2) Alegeti comanda Decupare din meniul Editare.
3) Selectati zona destinatie printr-un clic pe o celula;
4) Alegeti comanda Lipire din meniul Editare.
Operatiile de copiere si mutare a datelor pot fi realizate si cu ajutorul mouse-ului prin
metoda numita Drag & Drop astfel:
1) Se selecteaza informatia dorita a fi copiata sau mutata
2) Pentru copiere :
q se tine apasata tasta Ctrl si se deplaseaza domeniul de celule selectat prin
pozitionarea mouse-ului pe conturul selectiei si tragerea mouse-ului
Pentru mutare
q se deplaseaza domeniul selectat prin tragerea lui cu ajutorul mouse-ului
într-o noua pozitie fara a tine apasata vreo tasta în timpul acestei
operatii ;
3) Se eliberarea butonului stânga al mouse-ului
stergerea datelor
Excel face diferenta între continutul unei celule si formatul acesteia. Continutul unei
celule desemneaza informatia înregistrata în celula. În schimb formatul desemneaza tipul
datelor înregistrate (numere, date calendaristice, text) dar si modul în carea acestea sânt
afisate (îngrosat, italic, subliniat, alinierea la stânga, alinierea la dreapta, font-ul folosit,
dimensiunea acestuia, culoarea etc). Astfel ca în momentul în care doriti sa stergeti o
informatie dintr-o celula puteti opta pentru a sterge : formatul, continutul sau formatul si
continutul. Pentru a specifica ce anume doriti sa stergeti selectati din meniul Editare -
> Golire optiunea :
 - Totala (stergerea atât a continutului cât si a formatului existent în celula
respectiva)
- Formate (stergerea elementelor de formatare existente în celula selectata)
- Cuprins (stergerea continutului din celula selectata)
Atentie ! Daca într-o celula în care exista elemente de formatare se sterge
doar continutul, la o introducere ulterioara a unei noi informatii,
informatia respectiva va lua formatul existent în respectiva celula
stergerea celulelor
In anumite situatii aveti nevoie de stergerea informatiei existente în celule cu tot cu
celulele respective.
Pentru a sterge atât informatia cât si celulele care contin informatia respectiva selectati
celula-celulele în cauza apoi alegeti din meniul Editare comanda stergere. Apare o caseta
de optiuni în care puteti specifica modul în care se vor deplasa celulele din vecinatatea
domeniului sters.
Rânduri si coloane
O foaie Excel reprezinta o retea rectangulara de rânduri si coloane. Rândurile sânt
numerotate de la 1 pâna la 65536, iar coloanele cu litere ale alfabetului englez începând
cu A pâna la Z, urmate apoi de combinatii de litere AA, AB, AC, ., AZ, BA, BB ...BZ ,
...,IA, IB, ., IV. Fiecare celula este identificata în mod unic printr-o expresie de forma :
Numefoaie!NumeColoanaNumarLinie.
Modificarea latimii unei coloane sau a mai multor coloane.
q Selectati coloana sau coloanele a caror latime trebuie modificata prin clic pe
numele coloane (A, B, C) daca este numai una ;
q Clic cu mouse-ul pe prima coloana pe care doriti sa o modificati , apasati tasta
SHIFT daca sunt mai multe coloane consecutive apoi clic pe ultima coloana
dorita a fi cuprinsa în selectie ;
q Deplasati cursorul mouse-ului în antetul coloanelor (unde sunt numele
coloanelor) la granita dintre doua coloane ;
q Prin operatia de Drag&Drop redimensionati latimea coloanelor .
Modificarea latimii unui rând
q Selectati rândul sau rândurile dorite a fi redimensionate
q Pozitionati cursorul mouse-ului la granita dintre doua rânduri
q Redimensionati înaltimea rândurilor prin operatia de Drag&Drop
Ascunderea unui rând sau a unei coloane
q Selectati rândurile sau coloanele pe care doriti sa ascundeti.
q În meniul Format, pozitionati indicatorul pe Rând sau Coloana, apoi faceti clic
pe Ascundere
Afisarea unui rând ascuns sau a unei coloane ascunse
q Selectati un rând sau o coloana de fiecare parte a rândurilor sau coloanelor
ascunse pe care le doriti afisate.
q În meniul Format, pozitionati indicatorul mausului pe Rând sau Coloana, apoi
faceti clic pe Reafisare
 Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din
s.Grinăuți r-nul Ocnița

Referat
Disciplina: Sisteme de calcul

Tema: Blocurile funcționale a unui sistem de calcul

Elaborat: Celac Mihail

Grupa TPAP-4

Coordonat: Russu Oleg

Grinăuți 2019
Un calculator este un sistem de calcul al cărui rol este de a procesa date şi de a efectua calcule foarte
complexe la viteze de lucru ce depăşesc cu mult posibilităţile creierului uman. Procesările de date se
realizează prin intermediul unor seturi de instrucţiuni denumite programe.

Astfel, un sistem de calcul reuneşte două componente de bază, care se găsesc într-o
legătură de condiţionare reciprocă:

A. Componenta hardware reprezintă ansamblul elementelor fizice, care compun

calculatorul electronic: circuite electrice, componente electronice, dispozitive mecanice şi alte elemente
materiale ce intră în structura fizică a calculatorului electronic.

B. Componenta software cuprinde totalitatea programelor reprezentând “inteligenţa

calculatorului”, prin care se asigură funcţionarea şi exploatarea sistemului de calcul. Prin componenta
software, utilizatorul transmite calculatorului metodele de gestiune a resurselor, logica prelucrării
datelor precum şi modelele de structurare şi redare sau stocare a acestora

Elementele ce compun hardware-ul calculatorului, privite din punct de vedere al rolului lor în procesul
prelucrării datelor şi al modului în care acestea comunică între ele, sunt individualizate şi grupate astfel:

1. Calculatorul propriu-zis, reprezentat prin placa de bază (aflată în interiorul carcasei),

pe care sunt dispuse componentele utilizate în procesare: UCP-ul (Unitatea centrală de
prelucrare), memoria de lucru RAM, etc.

2. Dispozitivele periferice de intrare a datelor: tastatura, mouse-ul, scanner,etc.

3. Dispozitivele periferice de ieşire a datelor: monitor, imprimanta, plotter, etc.

4. Dispozitivele pentru stocarea permanenta a datelor: unitate pentru discheta, unitate

pentru hard-disc, unitate CD-ROM, unitate DVD,etc.

Placa de bază mai este cunoscută şi sub numele de motherboard sau mainboard, şi ea este una
dintre componentele vitale ale computerului, susţinând comunicarea şi coordonarea activităţii
tuturor componentelor din sistem: este o adevărată coloană vertebrală a sistemului. Fizic, ea
este fixată pe carcasă fiind o placă de dimensiuni mari cu circuite integrate şi locaşuri (slots)
pentru diverse subansamble. Pe placa de bază se află memoria RAM, memoria CACHE,
microprocesorul şi plăcile de extensie.

Plăcile de extensie sunt plăci din fibră de sticlă, pe care sunt montate circuite integrate.
Ele se instalează în conectorii de extensie ai calculatorului (conectori de pe placa de bază).
Principalele tipuri de plăci de extensie sunt:
Unitatea centrală reprezintă componenta principală a unui calculator personal. Ea este de fapt
computerul, aceea cutie paralelipipedică aşezată lângă sau sub monitor.

Unitatea centrală de prelucrare este de fapt microprocesorul calculatorului, dar în viaţa

de zi cu zi prin unitatea centrală înţelegem carcasa PC-ului şi organele sale interne.

2.1. Carcasa şi sursa de alimentare

Dacă nu are închizător de plastic, carcasa este prinsă în 4 şuruburi, fixate pe margini.
Compartimentele carcasei au două mărimi: 3,5” (pentru unitatea de dischetă) şi 5,25” (CD-
ROM). După poziţie şi număr de compartimente carcasele se împart în:

Desktop (orizontală)

Normală

NLX Low Profile (subţire)

Full Desktop

Tower (verticală)

Minitower

Miditower

Fulltower

Într-o carcasă de tip NLX componentele au format unic incompatibil cu alte carcase prin
integrarea plăcii video a plăcii de sunet şi a controller-ului de hard-disk pe placa de bază.
Din acest considerent un astfel de calculator oferă posibilităţi limitate de up-grade.

Sursa de alimentare este componenta care “ţine în viaţă” calculatorul. Ea se autoreglează la

conectarea la reţea, transformând curentul alternativ de la 120 V sau 220 V în curent
continuu de 5 V şi 12 V folosit de componentele PC-ului.

Este considerată suficientă o sursă de putere 200 W luând în considerare că uneori şi

monitorul se alimentează de la unitatea centrală. Există şi surse de 450 W folosite la
calculatoare puternice. O sursă normală poate furniza energie unui PC care are în
configuraţie 2 HDD, o unitate de CD-ROM, una de dischetă, memorie RAM şi 5 plăci de
extensie. Sursa dispune de un ventilator care răceşte componentele unităţii centrale.

Unitatea centrală de prelucrare este alcătuită în principal din memoria internă şi

microprocesor.

Memoria internă, componenta de bază a sistemului de calcul, are rolul de a păstra programele şi
datele în formă binară pe toată durata execuţiei unei lucrări . Participă împreună cu
microprocesorul la efectuarea operaţiilor stabilite prin program.

Din punct de vedere constructiv, memoria internă este realizată din circuite integrate.

Din punct de vedere al organizării şi accesării, memoria internă e structurată pe: celule
binare, locaţii, sectoare, zone, partiţii.
 Corespunzător, informaţia memorată se structurează în: bit, byte, cuvânt de memorie,
înregistrare fizică, masiv.

Caracteristicile tehnice şi funcţionale ale memoriei interne sunt:

 Capacitatea de memorare, exprimată în KB, MB, GB, reprezintă volumul maxim de informaţie (în
expresie binară) ce poate fi stocat în timpul prelucrării de către memoria internă.
 Timpul de acces este intervalul de timp dintre momentul când s-a emis o cerere de citire-scriere şi
momentul efectiv al începerii citirii-scrierii şi este de ordinul nanosecundelor.
 Ciclul de memorare reprezintă intervalul de timp în care se realizează citirea-scrierea unei
unităţi de informaţie în-din memorie.
 Cuvântul de memorie este o succesiune de celule binare considerată ca entitate pentru
memorarea şi accesarea informaţiei.
 Organizarea logică a memoriei interne e importantă pentru utilizator în scopul folosirii eficiente
a acesteia şi a evitării conflictelor sau a suprapunerilor.

Organizarea fizică are în vedere structura internă, tipurile de module şi modul de

asamblare fizică a lor. Organizarea logică are în vedere modul de acces şi funcţionare a
memoriei interne şi o împarte în memorie ROM şi RAM.

Memoria ROM (Read Only Memory) este o memorie programată prin tehnici speciale de
către constructor şi nu permite utilizatorului decât citirea informaţiilor pe care le conţine. În
memoria ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a sistemului, anumite
componente ale sistemului de operare, sau interpretoare pentru anumite comenzi etc.

Memoria ROM constituie sediul software-ului de bază, necesar funcţionării calculatorului.

Acestea constituie conţinutul BIOS-ului (Basic Input Output System) sistemului.

Pentru a fi executate, programele existente în memoria ROM sunt aduse mai întâi în
memoria RAM.

Memoria ROM cunoaşte în prezent mai multe variante:

Memorii PROM care permit înscrierea de programe o singură dată de către constructor;

Memorii EPROM (Erase PROM) care pot fi şterse şi reprogramate de mai multe ori prin
tehnici electronice speciale.

Toate memoriile de tip ROM sunt nevolatile (nu-şi pierd conţinutul), sunt de mici
dimensiuni (în comparaţie cu memoria RAM), în principiu sunt accesibile numai sistemului de
operare şi nu pot fi extinse.

Timpul de acces este de 60-70 de nanosecunde.

Memoria RAM (Random Access Memory) este memoria de lucru, la dispoziţia

utilizatorului. Permite accesul atât în citire cât şi în scriere.

Este o memorie de tip volatil, adică îşi pierde conţinutul la întreruperea tensiunii de
alimentare. Toate programele indiferent de suportul de stocare trebuie aduse în RAM pentru a
fi executate.

Memoria cache (rapidă) este o memorie ataşată direct microprocesorului, servind ca memorie
intermediară între memoria internă şi microprocesor şi fiind mult mai rapidă ca memoria
RAM.
 Este de tip SRAM (Static RAM) ceea ce înseamnă că nu necesită reînprospătarea
conţinutului, păstrarea informaţiilor fiind asigurată de microprocesor.

Acest tip de memorie este structurată pe două nivele: ca memorie cache internă, integrată
în circuitele microprocesorului, cu dimensiuni mici (8-16 KB până la 64 KB la Pentium
MMX) şi memoria cache externă (separată de microprocesor), cu capacitate mai mare,
ajungând pentru unele sisteme până la 512 KB sau chiar mai mult. Programele ce trebuie
rulate sunt aduse din RAM în memoria cache în blocuri, apoi, instrucţiunile sunt executate pe
rând. Se elimină astfel timpul de aşteptare datorat diferenţei dintre viteza microprocesorului
şi cea a memoriei RAM.

BIOS-ul sistemului

Componenta BIOS (Basic Input Output System) este un set de mici programe de bază
care, la început se ocupă doar de controlul operaţiilor cu floppy-discul şi hard-discul. La
calculatoarele actuale BIOS-ul şi-a păstrat numele, fiind însă dezvoltat şi completat cu alte
rutine pentru a îndeplini şi alte sarcini cum sunt: testarea componentelor hard la pornirea
sistemului, încărcarea sistemului de operare, configurarea sistemului.

Totalitatea programelor ce formează BIOS-ul constituie conţinutul memoriei ROM. Aceste

programe comunică cu echipamentele periferice, pentru realizarea fluxului de intrări şi ieşiri
de date, conţinînd informaţii despre unităţile de floppy disc şi hard-disc, despre memoria
internă, despre monitor şi tastatură, despre parolă. Nici un PC nu funcţionează în absenţa
BIOS-ului.

Microprocesorul este componenta de bază a unităţii centrale de prelucrare la toate calculatoarele

personale. Din punct de vedere fizic microprocesorul este un circuit integrat în interiorul
căruia sunt înglobate mai multe componente electronice, numărul acestora fiind de ordinul
milioanelor. Numărul componentelor înglobate într-un microprocesor depinde de tipul
acestuia, de generaţia din care face parte şi de performanţele tehnologiei de fabricaţie.

Toate calculatoarele PC utilizează procesoare compatibile cu familia de cipuri Intel, deşi

procesoarele în sine pot fi fabricate sau proiectate de diferite companii, cum ar fi AMD, IBM,
Cyrix, Nexgen etc.

Pentru a ne da seama de rapiditatea evoluţiei industriei de microprocesoare să luăm ca

reper, nu prea îndepărtatul microprocesor AT-386 care, la vremea respectivă, a marcat un
salt calitativ deosebit în evoluţia tehnicii de calcul, acesta lucra cu o viteză de 30-40 Mhz,
adresa până la 16 MB de memorie RAM, executa până la 4,4 milioane de instrucţiuni pe
secundă, conţinea cca 275000 de tranzistori şi era considerat o remarcabilă realizare în
domeniu. De atunci lucrurile au evoluat foarte rapid, astăzi existând, de exemplu, familia de
procesoare Pentium 4, ajungând să lucreze la frecvenţe de până la 1.7 GHz.

Performanţele generale ale unui microprocesor sunt date de următoarele caracteristici

principale:

- viteza de lucru;

- mărimea memoriei RAM pe care o poate adresa;

- setul de instrucţiuni pe care îl poate executa;

- mărimea memoriei cache de care dispune;

 - fiabilitatea şi costul de achiziţie;

Viteza de lucru a microprocesorului este mai rapidă decât a memoriei interne a

calculatorului şi depinde de următorii factori:

frecvenţa clock-ului (ceasul intern al microprocesorului);

dimensiunea registrelor proprii;

capacitatea magistralelor;

capacitatea memoriei cache;

Viteza de lucru a unui calculator înseamnă de fapt frecvenţa ceasului, exprimată de

obicei în perioade (sau cicluri) pe secundă. Frecvenţa ceasului este controlată de un
oscilator intern. Oscilaţiile sunt emise sub forma unui curent alternativ care se numeşte
semnal de ceas. Un calculator obişnuit lucrează la frecvenţe de milioane de
cicluri(perioade) pe secundă, aşa că valoarea ei este măsurată în MHz.(Un hertz este egal
cu un ciclu pe secundă). O perioadă de ceas este cel mai mic element de timp al
procesorului. Orice operaţie necesită cel puţin o perioadă, dar de obicei are nevoie de mai
multe perioade.

Duratele diferite de execuţie a instrucţiunilor (exprimate în perioade de ceas) fac

irelevantă compararea sistemelor doar pe baza frecvenţei ceasului

Principalele componente ale unui microprocesor, generalizate la nivelul rolului şi funcţiilor

îndeplinite, sunt structurate astfel:

◦ Unitatea de comandă control (UCC);

◦ Unitatea aritmetico-logică (UAL);
◦ Setul de registre proprii;
◦ Unitatea de interfaţă şi magistrala internă;

Unitatea de comandă control este componenta care comandă, coordonează şi

controlează, în orice moment, întregul proces de prelucrare a datelor şi de funcţionare
corectă a tuturor componentelor sistemului de calcul, pe baza comenzilor trimise de
utilizator şi memorate în memoria internă a calculatorului.

Prin decodificarea succesivă a comenzilor şi a instrucţiunilor de program, UCC

generează secvenţe de operaţii elementare adresate unităţii aritmetico-logice (UAL), pentru
efectuarea operaţiilor aritmetico-logice, sau celorlalte componente ale sistemului pentru
realizarea altor funcţii.

Pentru executarea secvenţelor de operaţii generate, fiecărui cod de instrucţiune îi

corespunde o anumită secvenţă de microinstrucţiuni (sau un microprogram) existent în
memoria ROM. Acest microprogram este preluat mai întâi în memoria RAM şi apoi,
împreună datele aferente, este executat sub controlul unităţii de comandă-control al
microprocesorului.

Posibilităţile de prelucrare ale unui calculator sunt în funcţie de setul de instrucţiuni

recunoscute şi executate de către microprocesor prin UCC.

Memoria externă a calculatoarelor personale, putem spune că este tot atât de importantă şi
necesară ca şi memoria internă, având rolul de a păstra informaţiile (programe şi date), pe o
 durată nedeterminată. Pentru orice calculator, memoria externă constituie o completare şi o
extindere a memoriei interne, prezentând două particularităţi deosebite faţă de memoria
internă şi anume:

 este nelimitată ca volum;

 este nevolatilă, informaţiile rămân stocate pe o durată, practic, nedeterminată.

Datorită acestor particularităţi memoria externă este absolut necesară pentru stocarea şi
păstrarea unor volume foarte mari de informaţii, în vederea utilizării lor ulterioare.

La calculatoarele personale memoria externă este constituită din următoarele tipuri:

discul flexibil, discul fix, CD-ROM-ul şi caseta magnetică.

Ca şi memoria internă, memoria externă prezintă aceleaşi caracteristici de performanţă

(capacitate de memorare, timp de acces, viteză de transfer, fiabilitate, cost, etc.).

Datorită rolului ei de depozit activ şi permanent de informaţii la dispoziţia memoriei

interne, memoria externă (mărimea acesteia) constituie una din caracteristicile ce se au în
vedere la stabilirea criteriilor prioritare de alegere a unui calculator, sau a unei configuraţii
de sistem de calcul.

Tastatura reprezintă perifericul cel mai utilizat, făcând parte din configuraţia minimă a oricărui
calculator, servind pentru introducerea informaţiilor de orice natură (date, programe,
comenzi, texte).

Tastaturile au evoluat odată cu evoluţia calculatoarelor, de cele mai divers, spre o

standardizare atât a funcţiilor acestora cât şi a numărului de taste, a modului de simbolizare
şi de organizare (dispunere) a acestora. Astfel o tastatură standard, pentru a putea realiza
funcţiile pentru care este destinată, dispune de următoarele tipuri de taste:

1. Taste alfa-numerice, dispuse în zona centrală a tastaturii servesc pentru introducerea textelor
alfa-numerice, a caracterelor speciale şi a unor comenzi (caracterele alfabetice pot fi
introduse în format majuscul sau minuscul);

2. Taste numerice cu ajutorul cărora se introduc date numerice. Acestea sunt dispuse în două
zone: un grup de taste numerotate de la 0-9 dispuse pe un singur rând deasupra tastelor
alfabetice şi un alt grup de simbolizate tot cu cifrele 0-9 dar având o dispunere matricială,
plasate în partea dreaptă a tastaturii (care sunt utilizate pentru introducerea rapidă a datelor,
îndeosebi de către operatorii cu rutină). Unele taste numerice au funcţii duble şi sunt
simbolizate corespunzător.

3. Taste funcţionale simbolizate cu F1, F2, … F12, servesc pentru activarea unor funcţii, a unor grupe
de comenzi etc. De reţinut că aceste taste (majoritatea) îndeplinesc funcţii specifice programului sau
sistemului de programe ce se execută la un moment dat, iar unele îndeplinesc funcţii programate de
utilizator.

4. Taste pentru deplasarea cursorului şi a textului pe ecran care grupează tastele cu

săgeţi (), tasta TAB () şi tastele următoare: PgDn, PgUp, HOME, END

5. Taste pentru schimbarea funcţiilor altor taste sau generarea unor comenzi: CAPS-
LOCK SHIFT ALT CTRL

6. Taste pentru control şi corecţie

 Din această categorie fac parte tastele care servesc pentru corecţii într-un text afişat sau
pentru controlul unor funcţii ale sistemului cum sunt: PAUSE/BREAK PRINT-SCRN ENTER INSERT,
DEL, BACKSPACE

Scanner-ul reprezintă un echipament opţional în cadrul unui sistem de calcul, care se utilizează pentru
captarea imaginilor în vederea prelucrării acestora cu calculatorul. Cu ajutorul unui sistem de senzori,
scanner-ul percepe, de pe diverse suporturi, imagini, desene şi texte, pe care le scanează (operaţia se mai
numeşte şi digitalizare) şi le transmite calculatorului care le memorează, sub forma unor fişiere, după
care acestea pot fi supuse prelucrării. Senzorii scanner-ului se mai numesc şi celule CCD (Charge
Coupled Device), fiind compuşi din condensatori încărcaţi electric şi sensibili la lumină.

Operaţia de scanare constă în împărţirea imaginii în puncte individuale (numite pixeli),

prin luminarea imaginilor, care sunt apoi percepute prin intermediul senzorilor, în funcţie de intensitatea
luminii. Intensitatea luminii scannere-le existente pe piaţă, o celulă CCD poate recunoaşte până la 2048
de trepte de luminozitate, fiind capabilă să reţină cele mai mici detalii ale imaginii scanate. Datorită
sensibilităţii la lumină, în timpul scanării, celulele în timpul căruia variaţia de lumină reflectată de
conturul şi intensitatea imaginii scanate, este măsurată şi memorată. Cu ajutorul unui software adecvat
imaginile digitalizate (scanate) sunt astfel transmise calculatorului pentru prelucrare. Prelucrarea poate
să constea în finisarea contururilor, redimensionare, mutare, rotire, colorare, umbrire suprapunere etc.

Principalele caracteristici care definesc performanţele unui scanner şi calitatea imaginilor

scanate sunt:

 puterea de rezoluţie;
 viteza de scanare;
 calitatea software-ului utilizat.
 Mouse-ul - este un dispozitiv periferic de intrare, fiind utilizat pentru interacţiunea utilizatorului
cu programele instalate pe calculator.
 Când computerul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor), care se poate
deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în contact cu o suprafaţă plană.
 Modul său de folosire este următorul:
 - mouse-ul stă pe masa de lucru şi poziţia sa curentă corespunde cu poziţia unui cursor pe ecran
în momentul în care mişcaţi pe masă mouse-ul spre stânga, cursorul de pe ecran se mişcă şi el
spre stânga; la fel mutând mouse-ul la dreapta, respectiv sus sau jos, cursorul de pe ecran se
miscă în aceeasi direcţie;
 mouse-ul poseda 2 sau 3 butoane, fiecare având o semnificatie specială.
 Mouse-ul conţine un mic dispozitiv mecanic care este acţionat în funcţie de direcţia în care
deplasăm mouse-ul, şi de viteza cu care îl deplasăm, şi traduce aceste date printr-un dispozitiv
optic, semnalele ajungând apoi la computer, care deplasează pointerul pe ecran în mod
corespunzător. Apăsarea unui buton al mouse-ului se numeşte clic.
 Mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic, şi uneori şi
în programe de mod text. Totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea programelor
putând fi controlate şi din taste.
 Display-ul reprezintă componenta care împreună cu tastatura face parte din configuraţia de bază
a oricărui calculator personal, fiind destinat pentru afişarea, pe ecran, a informaţiilor
alfanumerice şi grafice.
 După tehnologia de construcţie şi principiul de afişare monitoarele sunt de două
tipuri: monitoare cu cristale lichide (LCD-uri) şi monitoare cu tub cinescop.
 Display-urile cu cristale lichide, numite şi ecrane plate, având la bază o tehnologie
mai sofisticată, care determină şi un cost mai ridicat, încă de la apariţia lor au făcut, cu greu
concurenţă celor cu tub catodic. Până nu de mult acestea erau folosite, mai ales, ca ecrane de
afişare în notebook-uri. În ultimul timp însă, datorită perfecţionării tehnologiei de fabricaţie,
 ecranele plate devin un concurent tot mai de temut pentru display-urile cu tub cinescop,
constituind o alternativă reală, care trezeşte tot mai mult interesul utilizatorilor. Funcţionarea
ecranelor plate are la bază proprietatea unor cristale lichide, de a căpăta o anumită orientare
stabilă pe o axă optică, sub influenţa luminii şi a unui câmp electric.

Monitoarele din a doua categorie sunt cele mai răspândite datorită costului mai redus şi a calităţii
afişării. Acestea sunt construite şi funcţionează pe principiul tubului cinescop având la bază o tehnologie
probată în timp şi devenită clasică.

Monitoarele prezintă următoarele caracteristici mai importante:

◦ calitatea grafică a afişării

◦ dimensiunea ecranului (diagonala) şi dimensiunile imaginii afişate
◦ numărul de culori
◦ viteza de lucru
◦ gradul de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite.

Există două moduri distincte de afişare a informaţiilor pe ecran: modul text sau
alfanumeric şi modul grafic.

Afişarea în modul text se realizează la nivel de caracter, ţinând seama de împărţirea

ecranului în zone convenţionale numite zone-caracter, care în majoritatea configurărilor, sunt alcătuite
din 25 de linii şi 80 de coloane (caractere pe linie). În fiecare zonă se afişează un singur caracter din 256
posibile.

În modul grafic, afişarea se realizează la nivel de pixel, pe monitor putându-se trasa

grafice, curbe sau diferite desene realizate prin folosirea instrucţiunilor grafice disponibile într-o serie
de limbaje de programare. Suprafaţa ecranului este alcătuită din puncte (pixeli), care definesc calitatea
grafică a monitorului. Fiecare pixel numit şi element de imagine, la monitoarele color este compus din
trei elemente de culoare: roşu, verde şi albastru. Obţinerea numeroaselor nuanţe de culoare se
realizează prin variaţia intensităţii iluminării pixelilor.

Imprimanta reprezintă o componentă o componentă periferică opţională utilizată pentru obţinerea

informaţiilor tipărite pe documente sau hârtie obişnuită.

Principalele caracteristici după care se disting diferite tipuri de imprimante sunt:

• mecanismul de tipărire şi principiul de funcţionare;

• viteza de tipărire
• dimensiunea liniei tipărite
• calitatea grafică a tipăririi (rezoluţia)
• memoria proprie
• existenţa unui limbaj propriu (POSTSCRIPT)
• fiabilitatea şi costul.

În ce priveşte mecanismul de imprimare şi principiul de funcţionare, imprimantele pot fi:

 imprimante matriceale
 imprimante termice
 imprimante cu jet de cerneală
 imprimante laser
 Imprimatele matriceale sunt foarte răspândite şi pot fi cu 9, 18 sau 24 ace. Mecanismul de
tipărire este format dintr-un set de ace montate în capul de imprimare, care în momentul primirii
impulsurilor percutează o bandă tuşată numită “ribbon”. Viteza de tipărire este de 150-400
 caractere pe secundă. Există şi imprimante matriceale rapide care asigură viteze mari de
imprimare, de până la 800 de caractere pe secundă sau chiar mai mult.
 Imprimantele termice se bazează pe procedeul de fixare termică a caracterelor pe hârtie specială
(tratată chimic). Sunt mai puţin răspândite. Sunt întâlnite frecvent la FAX-uri.
 Imprimatele cu jet de cerneală utilizează circuite electronice şi mecanisme electromecanice forte
sofisticate care permit preluarea cernelei dintr-un cartuş (rezervor special) şi pulverizarea printr-
un sistem de pori şi apoi fixarea acesteia pe hârtie. Aceste imprimante sunt tot mai mult utilizate
datorită comodităţii în imprimarea color şi a calităţii tipăririi.
 Imprimantele laser asigură cea mai înaltă calitate a tipăririi, având la bază principiul xerox-ului.
Cu ajutorul unor raze laser se obţine o polarizare electrostatică a unui cilindru special, care la
rândul lui atrage şi se încarcă pe suprafaţă cu toner, care este depus apoi pe hârtie. În
continuare, hârtia este supusă unui tratament termic pentru fixare.
 Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din
s.Grinăuți r-nul Ocnița

Referat
Disciplina: Sisteme de calcul

Tema: Aplicații de procesare a textelor și

procedurile-tip de utilizare a acestora.
Elaborat: Celac Mihail
Grupa TPAP-4

Coordonat: Russu Oleg

Grinăuți 2019
 Microsoft Word — modul de lucru
Microsoft Word, similar celorlalte aplicatii din Microsoft Office, poate fi utilizat in mai
multe moduri:
– cu ajutorul mouse-ului;
– cu comenzile din meniuri;
– cu ajutorul barelor de unelte si a tastelor directe (shortcuts).
Cele trei moduri nu sunt exclusive si unele actiuni se efectueaza combinat.
Desi este generalizata utilizarea mouse-ului, cunoasterea organizarii meniurilor, ca si
cunoasterea unor taste directe, este importanta pentru utilizarea eficienta a mediului
Word.
Utilizarea mouse-ului
Exista cateva notiuni importante in utilizarea mouse-ului:
· a indica, a puncta = a deplasa mouse-ul pana cand este atins, selectat, obiectul
vizat;
· click = actionarea scurta (apasare – eliberare) a butonului stanga al
mouse-ului Daca se actioneaza butonul dreapta al mouse-ului, atunci se va
vorbi de click dreapta sau right click. Actiunea are semnificatia uzuala de a
selecta un obiect sau de a actiona un buton. Observatie. In mediul Windows este
posibil sa se inverseze functiile butoanelor mouse-ului.
· dublu click = actionarea rapida de doua ori a butonului stanga al mouse-ului.
Actiunea are semnificatia uzuala de a activa un obiect sau de a pune in functiune
un anumit mecanism.
· dragare = deplasarea mouse-ului tinand concomitent apasat butonul stanga.
Actiunea are semnificatia deplasarii obiectului selectat (agatat de mouse) sau
selectarea unei zone de pe ecran. Eliberarea butonului lasa obiectul deplasat
sau termina selectarea.
Pointerul mouse-ului se schimba, in general, dupa elementul pe care il vizeaza si dupa
actiunea care este sau poate fi executata.
Utilizarea comenzilor si meniurilor Word
Prin comanda Word se intelege o actiune elementara pe care o poate efectua aplicatia
Word. Fiecare asemenea actiune (salvarea unui fisier, stabilirea culorii unui caracter
etc.) poarta un nume distinctiv, recunoscut de sistemul de calcul. Majoritatea comenzilor
sunt accesibile prin intermediul meniurilor, in care sunt grupate dupa categorii de
functiuni.

Comenzile simple sunt activate direct, cele mai complexe se realizeaza prin deschiderea
unor casete de dialog, care permit alegerea parametrilor comenzii. O comanda simpla
este indicata intr-un meniu prin numele ei (cum ar fi Paste din meniul Edit), o comanda
complexa este semnalata prin nume urmat de '…' (cum ar fi Font… din meniul Format).
Tastatura:
· Selectarea barei de meniu se realizeaza prin actionarea tastei ALT sau F10 (ambele cu
rol de comutator cu doua pozitii – dubla actionare readuce mediul la starea
anterioara).
· Actionarea simultana ALT + litera subliniata din denumirea unui meniu deschide
direct meniul respectiv.
· Pentru a anula selectarea (deschiderea) unui meniu, se actioneaza tasta ESC (uneori
este nevoie de doua actionari pentru a reveni la text).
· Intr-un meniu deschis se activeaza o comanda prin
Ø deplasarea cu sagetile si apasarea tastei ENTER sau
Ø actionarea literei subliniate in denumirea comenzii.
Mouse
· Click pe un meniu deschide meniul respectiv.
· Click pe o comanda dintr-un meniu deschis activeaza comanda.
· Click in afara zonei de meniu deschise inchide meniul si activeaza obiectul vizat.
Meniu contextual
Toate comenzile uzuale de procesare a unui element din document sunt grupate intr-un
meniu contextual care poate fi activat prin
· click pe butonul drept al mouse-ului (right click) sau
· actionarea simultana SHIFT + F10, din tastatura.
Meniul contextual este intotdeauna atasat elementului activ in document: text, imagine,
grafic etc. si apare langa pozitia pointerului sau a punctului de insertie:
Desi nu toate comenzile dorite sunt cuprinse in meniul contextual, utilizarea lui conduce
la marirea vitezei de formatare a documentului.
Dialoguri
Un dialog, numit si boxa de dialog, cutie de dialog sau caseta de dialog, este reprezentat
printr-o fereastra, afisata pe ecran, in care sunt prezente elemente de control. Prin
actionarea acestora se selecteaza atribute/caracteristici definitorii pentru actiunea unei
comenzi. Dialogul este activ (senzitiv) in sensul ca anumite actiuni ale utilizatorului pot
produce activari/inhibari/modificari ale dialogului afisat.
Componentele unui dialog pot fi grupate pe fise (tabs) in cazul in care sunt prea
numeroase pentru afisarea simultana. Intr-o fisa, elementele pot fi grupate dupa
semnificatie in grupuri reprezentate grafic intr-un cadru (frame).
Pentru a trece la alta fisa se va actiona combinatia de taste CTRL+TAB sau se va utiliza
mouse-ul. Pentru a trece la alt element al dialogului se tasteaza TAB sau ALT+litera
subliniata.
Elementele unui dialog
sunt de urmatoarele tipuri:
· Zone de text
· Liste
· Liste derulante
· Butoane de
optiune

· Boxe de control
· Vizualizari
· Butoane de
control (comutatoare).
In figura alaturata este reprezentat
dialogul de stabilire a paginii (Page
Setup… din meniul File).
Zone de text – permit scrierea unei
 informatii sau fixarea ei prin actionarea unor controale atasate (in figura se poate
stabili dimensiunea foii de hartie prin scrierea directa sau prin actionarea sagetilor
din dreapta zonelor).
Liste – permit selectarea informatiei dintr-o lista disponibila. Selectarea unei intrari din
lista produce si scrierea acesteia in zona de text, dupa cum scrierea in zona text a unui
item produce selectarea acestuia. Nu trebuie sa se confunde acest element cu cel de
lista derulanta (ascunsa). Lista poate fi prevazuta cu bare de defilare.
Liste derulante – permit selectarea unui element dintr-o lista care nu este vizibila
permanent. Activarea listei se face prin actionarea butonului situat in dreapta, acest
fapt produce afisarea listei, se va selecta elementul dorit iar lista se ascunde la
trecerea catre un alt element de control din dialog. Ramane vizibil doar elementul
selectat.
Butoane de optiune – permit selectarea unui atribut. Daca sunt grupate intr-un frame,
atunci actioneaza ca un grup de butoane radio: doar unul poate fi selectat. Acesta este
cazul grupului Orientation din dialogul Page Setup.
Boxe de control – permit selectarea unui atribut. Daca sunt grupate, atunci permit
selectari multiple, fiecare alegere este independenta de celelalte selectii. Este totusi de
remarcat ca, prin program, se poate inhiba o alegere datorita configuratiei de alegeri
existente la un moment dat.
Vizualizari – permit o imagine, chiar daca aproximativa datorita scalei, a efectului unei
alegeri de optiuni.
Butoane – Orice dialog are cel putin doua butoane: OK indicand executarea comenzii cu
atributele fixate prin dialog, Cancel indicand anularea comenzii si stergerea
selectarilor efectuate in dialogul afisat. Butonul OK se considera actionat la apasarea
tastei ENTER, iar butonul Cancel se considera actionat la ESC sau la inchiderea
ferestrei dialogului din butonul de inchidere a ferestrei. Alte butoane care apar intr-un
dialog sunt specifice dialogului respectiv. Daca numele butonului este urmat de '…',
cum este Default in dialogul Page Setup, semnifica faptul ca actionarea butonului
conduce la afisarea unui dialog suplimentar.
Observatie. Majoritatea dialogurilor afisate sunt modale. Aceasta inseamna ca nu
se poate reveni in document pana cand nu se inchide dialogul printr-un buton OK sau
Cancel (de regula) sau ca fereastra. Exista insa si dialoguri nemodale, cum ar fi Find,
care permit lucrul alternativ in document sau in dialog. In asemenea cazuri, click in
document activeaza documentul, click in dialog activeaza dialogul (care ramane vizibil).
Bare de unelte si taste directe
O tasta directa (shortcut) este o combinatie de taste care activeaza o comanda Word. Sunt
utilizate in acest scop combinatii de forma CTRL+litera sau CTRL+SHIFT+litera.
Acestea pot fi definite implicit, la definirea mediului Word, sau definite de utilizator in
cadrul procesului de personalizare a mediului Word.
Dintre tastele directe uzuale pot fi memorate
CTRL+Y repetarea ultimei actiuni
CTRL+X 'taierea' portiunii selectate
CTRL+C copierea portiunii selectate
CTRL+V lipirea continutului Clipboard
Printr-o unealta se intelege, in general, un buton, cu un desen specific si sugestiv, prin
apasarea caruia se activeaza o comanda Word. Se poate deci considera ca o unealta este
echivalentul grafic al unui shortcut. Uneltele, numarul lor este aproape egal cu numarul
comenzilor, sunt grupate in bare de unelte, dupa specificul lor. Uneltele pot sa corespunda
comenzilor din meniuri, dar majoritatea dau acces direct la comenzi care altminteri sunt
accesate prin dialoguri (nu direct din meniuri). Exista insa si unelte construite ca
elemente de control complexe, cum ar fi liste derulante (uneltele Style, Font, Font size),
zone de text (Zoom), sau butoane care afiseaza pe loc dialoguri complementare (Insert
Table, Columns).
Utilizarea unei unelte implica click pe unealta respectiva. Pentru unele unelte (cum ar fi
Format Painter), dublu click are o actiune extinsa.
Afisarea barelor de unelte este gestionata de comanda Toolbars din meniul View. In lista
care apare se selecteaza barele care se vizualizeaza. Pentru acelasi efect se poate utiliza
meniul contextual vizualizat (a nu se uita click dreapta) daca mouse-ul puncteaza o bara
de unelte.
Observatie. In general, cu schimbarea corespunzatoare a denumirilor meniurilor si
comenzilor, toate actiunile descrise in acest document sunt valabile in toate aplicatiile din
Microsoft Office si pot fi regasite in majoritatea aplicatiilor Windows
 Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din
s.Grinăuți r-nul Ocnița

Referat
Disciplina: Sisteme de calcul

Tema: Prelucrarea și optimizarea imaginii

pentru produse multimedia
Elaborat: Celac Mihail
Grupa TPAP-4

Coordonat: Russu Oleg

Grinăuți 2019
Multimedia implica modalitati multiple de utilizare text, audio, imagini, desene, animatie
si video in diferite aplicatii de uz general ca:
-teleconferinta video;
-lectura distribuita in invatamantul superior;
-telemedicina;
-medii de lucru in cooperare;
-cautarea de obiecte vizuale in baze de date foarte mari video sau de imagini;
-realitate imbunatatita: plasarea de grafica pe calculator si video de tip „real-
appearing” in scene filmate;
-transformarea unor componente multimedia in componente editabile.
Pentru stiinta calculatoarelor multimedia este reprezentata prin cateva domenii
importante:
-prelucrare si codificare multimedia: analiza de continut multimedia, regasire
multimedia pe baza de continut, securitate multimedia, prelucrare audio, imagine si video,
compresie, etc;
-suport de sistem si prelucrare in retea multimedia: protocoale de retea, Internet,
sisteme de operare, servere si clienti, calitate a serviciului (QoS – „quality of service”),
baze de date;
-instrumente multimedia, „end-systems” si aplicatii: sisteme hipermedia, interfete
utilizator, sisteme „authoring”;
-interactiune si integrare multi-modale: dispozitive web raspandite („web-
everywhere”), educatie multimedia incluzand invatare colaborativa bazata pe calculator
(„Computer Supported Collaborative Learning”), proiectare si aplicatii de medii virtuale
Este necesar sa se clarifice distinctia dintre hipermedia si multimedia.
Astfel, un hipertext reprezinta un text care poate fi citit neliniar, urmand linkuri
care indica alte parti ale documentului sau alte documente.
Hipermedia, este o extensie logica a termenului de hipertext, poate sa fie mai mult
decat un hipertext (impreuna cu hiperlinkuri), incluzand si alte medii ca grafica, imagini,
dar in special medii continue, sunet si video. Cel mai bun exemplu de aplicatie hipermedia
este World Wide Web.
Prin multimedia se intelege reprezentarea informatiilor din calculator prin audio,
grafica, video si animatie alaturi de media traditionala.
Cateva exemple de aplicatii multimedia:
-sisteme de editare si productie video digitale;
-reviste si ziare electronice;
-World Wide Web;
-enciclopedii, jocuri, etc on-line;
-comert on-line;
-televiziune interactiva;
-cursuri multimedia;
-conferinta video;
-video la cerere („video-on-demand”);
-filme interactive.
Instrumentele software multimedia pot fi impartite in cateva categorii:
-secventiere si notatie muzicala;
-audio digital;
-grafica si editare de imagini;
 -editare video;
-animatie;
-multimedia authoring.
1) Secventiere si notatie muzicala:
-Cakewalk (Pro Audio): termenul de secventiator provine de la dispozitive mai
vechi care memorau secvente de note. Permite de asemenea inserare de fisiere WAV (de la
WAVE sau Audio for Windows, format audio dezvoltat de Microsoft si IBM) si comenzi
Windows MCI (Media Control Interface – sunt drivere care furnizeaza programelor
Windows capabilitati independente de dispozitiv pentru controlul hardware-ului si
software-ului multimedia, incluzand dispozitive audio, secventiatoare MIDI (Musical
Instrument Digital Interface), dispozitive CD audio, dispozitive digitale audio) in piste
audio.
-Cubase: program de secventiere/editare cu capabilitati similare cu cele de la
Cakewalk, incluzand cateva instrumente de editare audio digitale.
-Macromedia Soundedit: creare audio pentru proiecte multimedia si web, care se
integreaza foarte bine cu alte produse Macromedia ca Flash si Director.
2) Audio digital pentru accesarea si editarea sunetelor esantionate:
-Cool Edit emuleaza un studio audio profesional pentru productii multipista si
editare de fisiere de sunete, incluzand efecte DSP.
-Sound Forge program sofisticat pentru editarea fisierelor WAV.
-Pro Tools: mediu high-end integrat de productie audio si editare, incluzand
manipulare si creare MIDI, mixare audio, inregistrare si editare
3) Grafica si editare de imagini:
-Adobe Illustrator: instrument puternic de publicare, utilizand grafica vectoriala,
grafica poate fi exportata pe web.
-Adobe Photoshop: instrument de grafica prelucrarea imaginilor si manipulare,
permitand straturi de imagine, grafica si text care se pot manipula separat.
-Macromedia Fireworks: software dedicat realizarii de grafica pentru web.
-Macromedia Freehand: instrument de editare text si grafica care suporta
numeroase formate ca GIF, PNG si JPEG.
4) Editare video:
-Adobe Premiere: instrument intuitiv, simplu de editare video neliniara (clipurile
video pot fi puse in orice ordine). Datele audio si video sunt aranjate in piste, permitand
un numar mare de piste. Ofera o biblioteca larga de tranzitii, filtre si miscari pentru
clipuri, obtinand productii multimedia cu efort redus.
-Adobe After Efects: instrument de editare video pentru adaugarea si schimbarea de
filme existente, permitand efecte ca iluminare, umbrire, blurring de miscare, straturi.
-Final Cut Pro: numai pentru Macintosh.
5) Animatie:
-API-uri multimedia:
-Java3D: construirea si generarea de grafica 3D, furnizand un set de baza de
primitive pentru realizarea scenelor. Este un nivel de abstractizare realizat peste OpenGL
sau DirectX (utilizatorul poate sa selecteze care dintre ele).
-DirectX: API Windows pentru video, imagini audio si animatie 3D.
-OpenGL: API 3D foarte portabil si popular.
-instrumene „rendering”:
 -3D Studio Max: include un numar de instrumente profesionale pentru
animatia personajelor, dezvoltarea de jocuri si productia de efecte vizuale.
-Softimage XSI: pachet puternic pentru modelare, animatie si „rendering”
utilizat pentru animatie si efecte speciale in filme.
-Maya: pachet concurent pentru Softimage, fiind de asemenea un pachet de
modelare complet.
-pachete de animatie GIF: solutie mai simpla de animatie, permitand dezvoltarea
rapida de mici animatii pentru web.
6) Multimedia authoring:
-Macromedia Flash: permite crearea de filme interactive (bazat pe metafora de scor
– linie de timp cu secvente de evenimente paralele).
-Macromedia Director: permite crearea de prezentari interactive (bazat pe
metafora film), incluzand un limbaj scripting Lingo (pentru crearea de filme interactive
complexe).
-Authorware: produs authoring bazat pe metafora „Iconic/Flow-control”.
-Quest: asemanator Authorware, dar utilizeaza metafora de un tip de grafic
(flowchart), nodurile sale incapsuland informatie intr-un mod mai abstract.
Esantionare si cuantizare
Conversia analog-digitala: esantionarea si cuantizarea.
Esantionarea selecteaza punctele discrete in care se masoara fenomenul analogic
(semnalul): momente de timp (sunet) sau puncte (x,y) din plan (imagine).
=> rata de esantionare sau rezolutia (numarul de esantioane preluate in unitatea
de timp sau spatiu)
Cuantizarea: fiecare esantion preluat reprezentat pe un numar fix de biti (adancimea de
biti) => precizia de masurare a semnalului.
Ex: esantionarea unei imagini, retea rectangulara de esantionare (blocuri de
esantionare).

c) situatie de subesantionare (rata de esantionare < rata de modificare a formelor in

cadrul imaginii) => fenomenul de aliasing (esantionare cu rata mai mica) => imagine
falsa.

Ex: esantionarea sunetelor -sunet de 637 Hz esantionat cu frecventa de 770 Hz si apoi

este reconstruit din esantioane prin extrapolare => semnal mult diferit fata de cel initial.
Teorema lui Nyquist (semnale unidimensionale). Un semnal sinusoidal cu frecventa f
trebuie esantionat la frecventa dubla r pentru ca unda digitizata sa nu fie afectata de
fenomenul de aliasing:
r=2f
(r se numeste frecventa Nyquist).
Exemplul precedent: sunetul cu frecventa 637 Hz => frecventa de esantionare min1274
Hz.
Cuantizare: numarul de biti utilizati pentru reprezentarea unui esantion determina
acuratetea (precizia) reprezentarii semnalului in forma digitala:
-imagine cu 1 bit/pixel: doua niveluri, alb si negru;
-imagine cu 8 biti/pixel: 256 culori sau niveluri de gri distincte;
-imagine cu 24 biti/pixel: 224 = 16777216 culori disticte;
-sunet stereo: 16 biti/esantion/canal, => 32 biti/esantion.
Eroarea de cuantizare = |valoarea exacta a semnalului - valoarea discreta memorata|
Raportul semnal-zgomot
Raportul semnal zgomot (SNR – „signal-to-noise ratio”) = raportul dintre semnalul util si
zgomotul care il insoteste (definitii mai precise depind de context).
Comunicatii de date analogice:
SNR = puterea medie a semnalului / puterea nivelului zgomotului
-> depinde de conditiile reale momentane.
Imagine digitizata sau sunet digitizat:
SNR = valoarea maxima a esantionului / eroarea maxima de cuantizare
-> depinde de adancimea de biti utilizata, nu de conditii instantanee
=>fiecare semnal codificat cu adancimea respectiva de biti va avea acelasi raport
(se mai numeste si raportul semnal zgomot de cuantificare SQNR – „signal-to-
quantization-noise ratio”).
SQNR masurat in decibeli: pentru doua semnale de puteri P si P0 (W), un bel (dupa
Alexander Graham Bell):
1 bell = log10(P/P0)
iar un decibel (dB):
1 dB = 10log10(P/P0)
Alta definite: daca E si E0 reprezinta amplitudini, potentiale sau presiuni:
1 dB = 20log10(E/E0)
(deoarece, in electricitate P=E2/R).
In prelucrarea sunetelor se masoara amplitudini!
Considerand n biti pentru cuantizare, esantioanele pot lua valori in plaja:
-2n-1 . . . . . 2n-1-1.
=> valoarea maxima a esantionului este 2 n-1.
Eroarea de cuantizare maxima este ½ din pasul de cuantizare, deci:

 max( valoarea _ de _ cuantizare)   2n1 

SQNR  20 log 10    20 log 10  
Stocarea datelor
 max( eroarea _ de _ cuantizare)   1/ 2 
In aplicatiile multimedia este necesar sa se stocheze un volum foarte mare de date.
Exemple de fisiere (fara compresie):
-fisier de imagine: rezolutia 1024×768 pixeli, RGB, 24 biti/pixel, 2.25 MB;
-fisier audio digital, rata de esantionare 44.1 kHz, 32 biti/esantion (2×16 biti
canale stereo), 10.09 MB pentru un minut, rata 1.35 Mb/s;
-fisier video digital: dimensiune cadru: 720×480 pixeli, 24 biti/pixel, 30 cadre/sec,
necesarul de memorie pentru un minut
14 929 920 000 biti pentru imagine si 84 672 000 pentru audio, in total peste 1.7 GB, rata
238.65 Mb/s.
Capacitatile mediilor de stocare :
Mediul de stocare Capacitate maxima
CD (Compact Disk) 700 MB
DVD (Digital Versatile Disc, Digtal Video 4.7 GB standard,
Disc) standard, o fata 8.5 GB dublu strat

DVD video sau de mare capacitate 17-27 GB

Stick sau card de memorie 8GB
HD-DVD (High Definition DVD) standard, 15 GB standard, 30 GB
o fata dublu strat

Blue-ray Disc 25 GB standard, 50 GB

dublu strat

Flash drive 64 GB
Hard disk drive 1 TB

HD-DVD este un disc optic pentru stocarea datelor si video HD, promovat in principal de
Toshiba, care l-a lansat in 2006, dar in urma concurentei cu Blue-ray Disc firma a
renuntat la fabricatie in 2008. Dar inca sunt lansate filme pe acest suport.
 Viteza de inregistrare pentru 2x este de 9 MB/s.
Pentru audio suporta codificare pana la 24 biti / 192 kHz cu doua canale sau pana
la 24 biti / 96 kHz maxim opt canale.
Pentru video suporta codificarile VC-1, AVC si MPEG-2 cu diferite rezolutii
inclusiv formatele HDTV 720p, 1080i si 1080p.
Blue-ray Disc este un mediu optic de stocare, de foarte mare capacitate, fiind utilizat in
principal pentru video HD, jocuri PlayStation. Are aceleasi dimensiuni ca un CD sau
DVD obisnuit.
In timp ce un DVD standard este explorat cu raza laser de 650 nm (rosu), Blue-ray
utilizeaza un laser de 405 nm (albastru-violet).
Permite stocarea de video HD cu rezolutia maxima 1920x1080 la 60 cadre/s
intretesut sau 24 cadre/s progresiv. Accepta codificarile MPEG-2, H.264/MPEG-4 AVC si
VC-1.
Rata de transfer este mare, de exemplu, la inregistrare pentru 8x rata este 36 MB/s.
Flash-drive se refera la dispozitive de stocare SSD (Solid-State Drive), care emuleaza o
interfata de hard-disc.
Poate sa utilizeze si memorie SRAM sau DRAM, caz in care se numeste RAM-drive,
dar in mod normal utilizeaza memoire flash NAND non-volatila.
Dispozitivele mai ieftine sunt realizate cu memorie flash MLC (Multi-Level Cell), in
care o celula poate memora mai multi biti de informatie (in mod curent celula poate avea
patru stari si deci memora doi biti de informatie).
Dispozitivele mai scumpe utilizeaza memorie flash SLC (Single-Level Cell), fiecare
celula memoreaza un singur bit, avand oparare mai rapida si consum mai redus.
Comunicatia datelor

Pentru comunicatia de date, analogica sau digitala, se utilizeaza diferite medii:

-fire de cupru si cabluri coaxiale prin care datele sunt transmise cu modificarea in
timp a tensiunilor electrice;
-fibre optice care utilizeaza o raza de lumina fluctuanta;
-spatiul liber pentru propagarea undelor electromagnetice.
Comunicatia este determinata ca fiind analogica sau digitala de catre reprezentarea
datelor si nu de mediul de comunicatie.
Standarde si organizatii de standardizare pentru media digitala
Clasificarea standardelor:
Standardele proprietare: specificate si patentate de firmele comerciale (care doresc
sa castige din utilizarea lor).
Exemple: compresia LZW si codificarea aritmetica.
Standard de facto: metoda sau format care furnizeaza specificatii in industrie fara
niciun gir oficial. Exemplu: format de fisiere pentru imagini TIFF (aproape toate
programele de prelucrare de imagini si sistemele de operare recunosc acest format).
Standardele oficiale: dezvoltate de consortii mari din industrie sau agentii
guvernamentale, la nivel national sau international. Exemple: ITU (International
Telecommunications Union), ISO (International Organization for Standardization), IEC
(International Electrotechnical Commission).
ITU (anterior CCITT) = organizatie internationala (guverne si firme) coordoneaza
retelele globale de telecomunicatii si servicii. Printre altele, aloca benzile de radio
frecventa!
Sectoare:
-ITU-T pentru standarde de telecomunicatii;
- ITU-R pentru standarde de radiocomunicatii;
-ITU-D pentru dezvoltarea telecomunicatiilor.
A emis o serie de standarde, cele mai importante:
-seriile G: codificarea vorbirii si comunicatia telefonica. Exemplu: seria G700
codificarea de la analogic la telefonie digitala utilizand metode ca ADPCM;
-seriile H: comunicatia in timp real audio si video digitale. Exemplu: H323
standard pentru voce si video in retele cu comutare de pachete (Internet), H262
standardul pentru compresia MPEG.
ISO = organizatie internationala compusa din diferite organizatii nationale de
standardizare, dezvoltand standarde industriale si comerciale.
ANSI (American National Standards Institute) represinta SUA in ISO.
IEC (International Electrotechnical Commission) lucreaza cu ISO: standarde in
electronica si domeniul electric. ISO si IEC au format un comitet unit numit ISO/IEC
JTC1 prin care sunt dezvoltate standarde in tehnologia informatiei. Exemple: ISO/IEC
11172 defineste MPEG-1, ISO/IEC 13818 defineste MPEG-2.
 Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din
s.Grinăuți r-nul Ocnița

Portofoliu
Disciplina: Sisteme de calcul

Elaborat: Celac Mihail

Grupa TPAP-4

Coordonat: Russu Oleg

Grinăuți 2019