Cererea și oferta monetară

Cererea de monedă
Cererea de monedă provine de la agenții economici care, prin
natura activității pe care o desfășoară, ajung în situația de a
cheltui mai mult decât resursele proprii.

Cererea de bani – reprezintă cantitatea de active pe care

populaţia doreşte să o deţină sub formă de numerar.
 Abordări conceptuale ale
cererii de monedă

 Abordarea Clasică: Teoria cantitativă a banilor

 Abordarea Keynesistă: Teoria preferinței
lichidității
 Abordarea Clasică: Teoria cantitativă a banilor
În abordarea clasică, cererea de monedă este concepută drept cantitatea de
monedă necesară efectuării tranzacțiilor, fiind determinată de celebra
ecuație a schimurilor a lui Irvin Fisher:

MxV=PxY
unde:
M – cantitatea de bani în circulaţie
V– viteza de circulație a banilor
P – nivelul genaral al preţurilor
Y – nivelul real al producţiei
P x Y=PIB nominal
Din relație rezultă că cererea de monedă poate fi redată prin expresia:

M =, D

MD =
Viteza de circulaţie a monedei se stabileşte în funcţie de numărul de acte de vânzare-cumpărare
pe care le mijloceşte un semn bănesc, de o anumită valoare, într-o anumită perioadă de timp.

V=,

Viteza de circulaţie micşorează sau amplifică volumul masei monetare, după cum aceasta cunoaşte o
accelerare sau încetinire. Spre deosebire de mărfuri, care se află în sfera circulaţiei un interval foarte
scurt de timp, (atât cât este necesar pentru a trece din sfera producţiei în sfera consumului) cantitatea
de monedă staţionează în sfera circulaţiei o perioadă mai îndelungată de timp, mijlocind mai multe
acte de vânzare-cumpărare în decursul unui an. În practică este dificil să se măsoare cu exactitate
numărul circuitelor efectuate de monedă, din acest motiv calculându-se un alt indicator, viteza de
rotaţie.
 Viteza de rotație arată frecvenţa cu care banii se reîntorc la bancă, şi poate să fie determinat sub
formă de coeficient sau în număr de zile.
 
Sub formă de coeficient, viteza de rotaţie arată numărul de rotaţii pe care le realizează masa
monetară pentru a servi un anumit număr de acte de vânzare-cumpărare.

Vr=

Ca durată în zile, viteza de rotație se poate exprima astfel

Dz= =
unde:
Dp- durata perioadei de analiză(90 zile sau 365 zile);
Vr-viteza de rotație sub formă de coeficient.
 Abordarea Keynesistă: Teoria preferinței
lichidității
Aportul cel mai important al analizei lui Keynes la studierea cererii de monedă
este
introducerea ratei dobânzii, alături de venit, ca factor de influență asupra cererii.
Teoria keyneseană privind cererea de bani este reprezentată de teoria preferinţei pentru
lichiditate
Conform acestei teorii există 3 mobiluri care determină populaţia să prefere bani lichizi:

1) Mobilul tranzacţiilor – banii mijlocesc tranzacţiile curente în economie. Are legătură cu

funcţia banilor ca mijloc de plată şi mijloc de schimb.
2) Mobilul precauţiei – păstrarea unei sume de bani pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute.
3) Mobilul speculaţiei – este legat de funcţia banilor de acumulare a avuţiei, este legat de
cumpărarea unor active financiare şi de obţinerea de venit în urma vânzării acestora la un preţ
mai înalt.
 Oferta de monedă
Oferta monetară (Ms) reprezintă cantitatea de bani existentă în circulaţie într-o
anumită perioadă de timp.

Ms = N + D

M – oferta de monedă,
N – numerar deţinut de populaţia non-bancară,
D – nivelul total al depozitelor bancare
 În sistemele monetare moderne
ofertanții de masă monetară sunt
Banca centrală(BNM) și băncile comerciale.
BNM oferă numerarul și creează baza monetară,
băncile comerciale creează monedă scriptuală și
diverse instrumente monetar-financiare.
De regulă, oferta monetară este legată de operațiunea
de creditare pe termen scurt.
Reglarea ofertei monetare se face de către Banca Centrală prin două modalităţi:
1) emisiunea sau retragerea din circulatie a banilor lichizi;
2) crearea sau retragerea de către bănci a unei cantităţi de bani scripturali (de cont).

Baza monetară (Bm) reprezintă stocul de bani cu putere mare de cumpărare.

Bm = N + R

N – numerarul deţinut de populaţia non-bancară

R – numerarul deţinut în depozitele de rezervă ale băncilor

Rezervele bancare constau din bancnotele și monedele deținute de bancă, la banca centrală

(reserve minime obligatorii)) precum și din depozitele formate de către banca comercială
(reserve suplimentare).
 Procesul de creare a banilor în sistemul bancar:
Masa monetară este influențată de populație, de bănci și de banca
centrală. Interacțiunea comportamentului acestora determină oferta de
monedă.
Comportamentul populației este dat de raportul dintre numerarul deținut și
depozitele bancare - constituie Coeficientul depunerilor(cd)
cd

Coeficientul depunerilor semnifică preferința pentru lichiditate a populației și măsoară cantitatea de

bani care "fug" în circulația fiduciara. Fenomenul de "fugă" a numerarului influențează procesul de
creare a banilor.
Comportamentul băncilor  este exprimat de raportul dintre rezervele acestora
R și depozite (D)- constituie rata rezervelor bancare(rr).
rr =

În consecință, sistemul bancar în ansamblu, împreună cu agentii economici

non-bancari, care efectuează depuneri în cont la bănci și angajează credite,
creează o cantitate de bani mai mare decât masa băneasca provenită de la banca
centrală.

Procesul dat este continuu. Efectul dat se numeşte efect de multiplicare, adică de creare a
banilor în sistemul bancar, conform multiplicatorului bancar(mb).
 Multiplicatorului bancar(mb) poate fi simplu și compus:

Multiplicatorul bancar simplu

m b= unde, rr – rata rezervelor bancare;

Multiplicatorul bancar compus

mm = unde, rr – rata rezervelor bancare;

cd – coeficientul depunerilor
 Exemplu de multiplicare a banilor:
1) depunerile iniţiale 1000 u.m., dacă rata rezervei =20% , rezultă că
din suma dată banca rezervează obligatoriu 200 u.m., iar restul 800
u.m. le poate acorda sub formă de credite către banca a doua;
2) banca a doua din suma de 800 u.m. 20% (160 u.m.) le depune ca
reprezentând rata rezervelor, iar restul 640 – le acordă sub formă de
credit;
3) iar a treia bancă, din suma de 640 u.m. 128 u.m. (20%) le depune
sub formă de rezerve obligatorii, iar restul le acordă sub formă de
credit (522 u.m.).
 Echilibru pe piața monetară.

Pe piața monetară are importanță deosebită asigurarea echilibrului între

cererea și oferta de monedă și asigurarea unui preț de echilibru (rată a
dobânzii) care să stimuleze procesele economice.

La un anumit nivel al ratei dobânzii, evoluțiile cererii și ofertei de monedă

determină realizarea echilibrului pe piața monetară.
Piața monetară se află în stare de echilibru când, la un anumit nivel al
ratei dobânzii , cantitatea de moneda oferita este egala cu cea ceruta .
 Efectele creșterii sau diminuării
Cererii și ofertei de monedă
Creșterea cererii de monedă are ca efect sporirea atât a cantității de monedă pe piață, cât și
creșterea ratei dobânzii

Scaderea cererii de monedă are ca efect atât scăderea cantității de monedă, cât și a ratei
dobânzii.

Creșterea ofertei de monedă conduce la scăderea ratei dobânzii și la creșterea masei monetare
tranzacționate pe piață. Surplusul de monedă oferit nu va putea fi absorbit decât dacă va scădea
rata dobânzii, aceasta stimulând cererea de monedă.

Scăderea ofertei de monedă conduce la sporirea ratei dobânzii și la diminuarea cantității de

monedă tranzacționată.