1.

Viteza de circulatie banilor Viteza de rotatie a banilor desemneaza numarul mediu de operatiuni de vanzarecumparare si de plati pe care le mijloceste o unitate monetara intr-un interval dat de timp. Aceasta este unul dintre factorii principali care dimensioneaza marimea optima a masei monetare dintr-o economie. n lucrarea The Purchasing power of Money Irving Fisher a enunat, n anul1911, ecuaia schimburilor. Urmatoarea varianta a relatiei lui Fisher ne ofera cadrul de dezbatere potrivit pentru discutarea notiunii de viteza de rotatie a banilor: M = y +V Ecuatia de mai sus arata modul in care banca centrala poate determina nivelul dezirabil cresterii monetare (M) pornind de la targetul de inflatie urmarit () si de la asteptarile privind cresterea productie (y) si modificarile survenite in viteza de rotatie (V) aagregatului monetar folosit ca ancora monetara. Simplificat putem spune si ca masa monetara de nivel optim la un anumit moment rezulta din nivelul general al preturilor la acel moment si cantitatea totala de bunuri si servicii disponibila pentru tranzactionare in economia respectiva raportata la viteza de rotatie a banilor, potrivit ecuatiei de mai jos:

Viteza de circulatie a banilor i determinantii sai reprezinta un subiect des abordat in dezbaterile despre efectele politicii monetare. In pofida numeroaselor studii efectuate pe tema determinantilor vitezei de rotatie a banilor, se pastreaza, inca, o incertitudine considerabila asupra sursei evolutiilor observate ale acesteia. Dinamica abaterii inflatiei de la nivelul sau tinta (ca proxi pentru asteptarile inflationiste) si lipsa de transparenta in politica monetara reprezinta catalizatorul inflamariiasteptarilor inflationiste. Irvin Fisher (1911) considera asteptarile inflationiste o variabilafundamentala in functia vitezei de rotatie a banilor si preciza ca atunci cand se anticipeazadeprecierea monedei nationale, exista o predispozitie intre detinatorii de disponibilitati sa-sicheltuiasca mai redepe venitul rezultatul final fiind cresterea preturilor, precedat decresterea vitezei de rotatie a banilor. Aceasta afirmatie poate fi reprezentata schematicastfel:

Acest rezultat poate fi asimilat la ceea ce in teoria monetara poarta denumirea de spiralainflatiei. Astfel, alaturi de dinamica salariilor si a deprecierii cursului de schimb, modificareavitezei de rotatie a banilor reprezinta un element semnificativ in functia abaterii inflatiei de lanivelul sau tinta. Unele explicatii ale evolutiei vitezei de rotatie a banilor se identifica cu versiunea lui Milton Friedman (1956). In viziunea lui, functia vitezei de rotatie a banilor cuprindea, pe langa determinantii clasici precum rata dobanzii, randamentul actiunilor, inflatia asteptata sau productia, si factori ce caracterizeaza dezvoltarea sistemelor financiare. Noile tehnologii din domeniul comunicaional i al procesrii datelor, susinute de aplicaii informatice performante, au facilitat restructurarea modalitilor de realizare a operaiunilor tradiionale, dar mai ales apariia de noi produse i servicii financiare. Anderson si Rasche (2001), observand remarcabila stabilitate a vitezei de rotatie a bazei monetare in cazul economiei SUA intre anii 1919 si 1999, au atribuit variabilitatea vitezei de circulatie, in raport cu masa monetara in sens larg, operativitatii transferului de fonduri i diversificarii alternativelor de economisire. Bordo i Jonung (1987, 1990) au asociat comportamentul vitezei de rotatie a banilor factorilor institutionali care induc substituirea intre activele monetare in functie de obiectivele macroeconomice. In conditiile in care lichiditatea economiei sporeste i posibilitatile de substituire intre active sunt tot mai numeroase, increderea decidentului public in faptul ca autoritatea monetara isi va realiza obiectivul propus detine un rol fundamental in felul in care va evolua economia. Exemplificatoare este situatia in care puterea de cumparare a monedei nationale se reduce mai mult decat nivelul asumat de banca centrala prin politica monetara.Atunci populatia i agentii economici vor fi dispusi sa-i cheltuiasca mai repede venitul, alocandu-l in special pentru active non-financiare (bunuri de larg consum, bijuterii sau spatii imobiliare). Un alt exemplu este fenomenul de dolarizare a economiei ce se manifesta invers proportional cu oportunitatea detinerii de active in lei. Efectul este o crestere indezirabila a vitezei de circulatie. O alta abordare este rezultatul studierii problematicii vitezei de rotatie a banilor din perspectiva functiei cererii de moneda. Barnett si Xu (1998) au asimilat variatiile vitezei de rotatie a banilor volatilitatii ratei dobanzii. Totodata, determinarea empirica a cererii de moneda faciliteaza i aprecierea variatiilor vitezei indusa de elasticitatea in raport cu productia reala. Astfel, dezvoltarea creditului comercial, imbunatatirea gestionarii trezoreriei agentilor economici, folosirea barterului ca mijloc de schimb sau generalizarea operatiunilor de compensare intre firme ca factori ce favorizeaza cresterea productiei determina o crestere subunitara a masei monetare reale pentru tranzactii in raport cu modificarea productiei si , implicit, cresterea numarului de rotatii pe care o unitate monetara il face in decursul unei perioade. 2. Multiplicatorul creditului Atragand depozite si acordand credite bancile comerciale participa la suplimentarea masei monetare aflate in circulatie. Vorbim in acest caz despre o oferta exogena de moned. Dimensiunea acesteia depinde de foarte multe variabile: existenta unor potentiali debitori eligibili, nivelul rezervelor minime obligatorii solicitate de banca centrala (RMO), preferinta operatorilor economici (populatie si companii) de a efectua plati cu numerar etc.

Cazul cel mai simplu care poate fi adus in discutie este acela n caremoneda de banc este integral acoperit de moned de baz (deci rata a rezerveiobligatorii este de 100%). Un asemenea sistem cu rezerv 100% nu a existat niciodat,dar este discutat de anumii autori, chiar n cadrul unui sistem centralizat.Pentru Fisher (1935) sau pentru Maurice Allais (1993) obiectivul unei banci centrale este de a asigura un control total al autoritii monetare asupraofertei de moned, cu scopul eliminrii instabilitii datorate bncilor din sistem.Astfel, inflaia i deflaia, ciclurile economice i riscurile de panic bancar ar fi,n opinia acestor autori, mai bine gestionate i chiar eliminate. Un sistem de rezerve100% ns, nugaranteaz calitatea aciunilor sale. n varianta unei rezerve diferite de 100%, rezult c bncile pot crea masa monetara, potrivit principiului loans makes deposists(mprumuturile fac depozitele), care conduce la un proces de multiplicare acreditului, analizat pentru prima dat n anul 1920 de ctre Chester Phillips. Pentru a explica mecanismul de multiplicare al creditului se consider csistemul bancar este ierarhizat, iar creaia monetar este controlat de BancaCentral. Se consider, astfel, un depozit iniial D (format din moned de baz)constituit de o banc oarecare i din sistemul bancar. Dac aceasta practic orat de acoperire, respectiv reine n depozit la banca centrala un anumi procent (expriumat procentual si notat aici cu RMO) din depozitul iniial, rezult c poate acorda sub form de credit un mprumut D*(1- RMO). mprumuturile acordatese vor regsi n sistemul bancar n depozite la alte bnci, care, de asemenea, vorconserva sub form de rezerva la banca centrala coeficientul RMO din depozitele constituite i se vaacorda un mprumut la nivelul (1- RMO)*D.

Cantitatea totala de moneda creata rezulta din insumarea imprumuturilor succesive (si depozitelor aferente acestora), astfel:

Expresia de mai sus este o progresie geometrica cu ratia (1 - RMO), ceea ce permite scrierea urmatoarei relatii: , in conditiile in care RMO < 100% Aceasta relatie de mai sus evidentiaza faptul ca daca o banca nu ar fi obligata sa retina o parte din moneda disponibila (ca urmare a depozitelor constiuite de catre clientela) in rezerva la banca centrala, atunci marimea multiplicatorului (si implicit si cantitatea suplimentara de moneda care ar putea fi creata prin operatiuni de creditare) ar tinde catre infinit intrucat depozitele constituite sunt acordate in totalitate sub forma de credit.

Puterea de creaie monetar a bncilor este limitat de coeficientul rezervei minime obligatorii RMO, dar i de un al doilea factor numitcoeficient de fug, rezultat din comportamentul publicului, care reineo parte din averea sa sub form de bancnote i piese. Coeficientul de fug,notat N, determin ca mprumuturile acordate s nu se regseasc ntotalitate sub form de depozite. In acest caz cantitatea de moneda creata de banci devine:

Si expresia de mai sus este tot o progresie geometrica dar de data aceasta cu ratia (1 RMO-N), ceea ce permite scrierea urmatoarei relatii: , in conditiile in care RMO+N < 100% Aceast relaie este mai realist, ntruct ia n considerare i utilizarea disponibilitilor sub form de numerar (N). Pentru nelegerea aplicabilitii acestor formule sunt necesare urmtoarele precizri: a) pentru ca mecanismul descris s funcioneze, trebuie admis ipoteza conform creiabncile al cror volum de credite se majoreaz, trebuie s gseasc, pe pia, ntreprinztoridecii s apeleze la mprumuturi; b) totodat, pentru funcionarea mecanismului, trebuie ca bncile care au posibilitatea acordrii de credite, s aib voina de a profita de aceste circumstane. Dac bncile au o viziunepesimist asupra situaiei conjuncturale, acestea procedeaz la o evaluare a riscurilor aferentecreditelor, adoptnd o politic de sistare, deci, de nelansare a creditelor n circulaie. c) trebuie, de asemenea, introdus n analiz alegerea portofoliilor, att la nivelul beneficiarilor ct i al distribuitorilor. n aceste condiii multiplicatorul creditului nu permitedeterminarea nivelului depozitelor care apar, efectiv, n economie, ci numai a nivelului maxim alacestora, la un moment dat. Dac economia parcurge o perioad de prosperitate, iar anticiprilesunt favorabile, att la nivelul bncii ct i al agenilor economici, se poate admite c volumulefectiv al depozitelor create coincide cu nivelul maxim al acestora. n realitate, fenomenul multiplicrii creditului prezint anumite limite, care decurg din urmtoarele aspecte: a) n economie se utilizeaz n proporie sporit moneda sub form de numerar; b) pentru ca bncile s dein depozite de moned central, generatoare de alte depozite,este necesar ca acestea s fie obinute pe calea refinanrii de la banca central; c) acordarea creditelor n economie nu reprezint un proces desfurat ntmpltor, ci seafl n permanen sub controlul autoritilor monetare, datorit dezechilibrelorinflaioniste care pot fi generate. 3. Inflatia Inflaia este procesul de cretere semnificativ i persistent a nivelului preurilor. n perioadele n care se manifest fenomenele inflaioniste, influena preurilor care cresc estemai mare dect a celor care scad, astfel nct, pe total, nivelul mediu al preurilor va

crete.De asemenea, inflaia mai poate fi definit prin scderea puterii de cumprare a uneiuniti monetare (respectiv a cantitii de bunuri i servicii ce poate fi achiziionat prinintermediul unei uniti monetare). In literatura de specialitate exista puncte de vedere divergente care opteaz pentru msurarea (aprecierea) inflaiei prin abordari numerice si conceptuale usor diferite: a) indicele preurilor bunurilor de consum (IPC); b) indicele preurilor de producie (IPP); c) indicele general al preurilor (IGP); d) indicele costului vietii e) deflatorul PIB. Masurarea inflatiei prin intermediul indicilor de pret presupune recurgerea la urmatoarea formula:

Ipn si Ipn-1 reprezinta indicii de pret de la doua momente diferite, succesive de timp Pentru masurarea cantitativa a inflatiei este posibila si utilizarea regulii numarului 70, care permite o determinare rapida a numarului de ani in care nivelul preturilor se dubleaza. Aceasta regula are o aplicabilitate generala si poate determina spre exemplu si numarul de ani in care PIB al unei economii se dubleaza pornind de al rata sa medie anuala de crestere.

Probabil ca forma cea mai populara de masurare a inflatiei este aceea care recurge la utilizarea indicelui preturilor de consum (IPC). Acesta msoar evoluia preurilor unui co deproduse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodrie reprezentativ.Componentele acestui co i ponderea acestora n cheltuielile totale sunt determinate de ctre o autoritate a statului respectiv (in cazul Romaniei aceasta este reprezentata de Institutul Naional de Statistic) pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodriilor individuale.

q0 = structura cosului de bunuri ce reflect nevoia social n momentul initial (t0); p0si p1 = preurile aferente structurii bunurilor incluse n cosul de bunuri la momentul intial si la momentul curent (t0 si t1). Metodologia de calcul a IPC a fcut obiectul unor ample cercetri ale organismelor publice centrale de statistic ale fiecrei ri, avnd n vedere Directivele U.E. privind armonizarea n domeniu, inclusiv necesitatea unor analize i studii comparabile n statistica internaional.

Indicele preurilor de producie (IPP) msoar evoluia preurilor n stadiile anterioare consumului final, respectiv preurile materiior prime, al semifabricatelor i ale produselorfinite nainte a fi livrate pe pia. Indicele general al preurilor (IGP) msoar evoluia tuturor preurilor din economie, respectiv att a preurilor bunurilor consumate de ctre gospodrii ct i a preurilor bunurilorcare intr n procesele de producie. Acesta reprezint cel mai general mod de msurare alinflaiei. Costul vieii (CV) evideniaz totalitatea cheltuielilor realizate pentru cumprarea de bunuri i servicii necesare traiului ntr-o perioad determinat. Este un indicator exprimat prin evoluia indicelui naional al preurilor de consum. Indicele costului vietii (ICV) este adesea folosit n procesul de indexare a salariilor. Deflatorul PIB arat evoluia nivelului mediu al preurilor tuturor bunurilor i serviciilor incluse n PIB, i se calculeaz astfel:

Dei deflatorul PIB. i IPC. sunt destul de apropiai valoric, aa cum evideniaz analize statistice, totui cei doi indicatori se difereniaz pentru c: a) n timp ce deflatorul P.I.B. msoara evoluia preurilor tuturor bunurilor finale, indicatorul I.P.C. se refer la un co de bunuri i servicii considerate reprezentative n consumul urban; b) deflatorul P.I.B. ia in calcul evoluia preurilor pentru toate bunurile interne, indicatorul I.P.C. are n vedere i unele bunuri importate; c) deflatorul P.I.B. se refer la evoluia preurilor interne pe termen lung, indicatorul I.P.C. este calculat lunar de Institutul de Statistic. Ali autori care au studiat fenomenul inflaiei propun ca instrument de msurare (pornind de la definirea fenomenului) decalajul absolut i relativ dintre cererea agregat solvabil nominal i oferta agregat real de bunuri. n aprecierea indicatorilor care descriu inflaia apar i diverse probleme, cum ar fi: a) pentru toi indicatorii, pe parcursul perioadei analizate ponderile cantitilorconsumate se presupun a fi nemodificate. Aceast ipotez nu este absolut corect(satisfctoare), deoarece pe parcursul unui an apar diverse efecte de substituiedatorate modificrilor preurilor, ceea ce conduce la modificarea ponderilor cu carebunurile i serviciile intr n calculul indicilor corespunztori. b) alt problem o constituie creterea calitii bunurilor i serviciilor. Deexemplu, calitatea televizoarelor a evoluat permanent, trecnd de la cele alb-negru lacele color. Preurile, de asemenea au crescut, ns nu mai este vorba de acelaiprodus. n statistic se nregistreaz doar creterea preului la produsul televizor,fr a se ine seama ce modificrile calitative. Astfel, creterea preurilor datoritcreterii calitii produselor nu mai poate fi privit drept inflaie. c) n mod analog apare problema produselor noi, care nu au existat n perioadaanterioar, dar vor intra n uzul curent n perioada curent. Pentru acestea

nu existun termen de comparaie, deci i estimarea influenei acestora asupra modificriipreurilor este dificil de evaluat. d) n cazul indicelui preurilor bunurilor de consum apare problemareprezentativitii coului de bunuri selecionat pentru a face calculele. Chiar dac lanceputul perioadei acesta este reprezentativ, pe parcurs este posibil ca structuraconsumului s se modifice, i de aici i reprezentativitatea coului de consum. Interesul pentru cunoaterea dimensiunii i dinamicii inflaiei este deosebit, atat teoretic ct mai ales practic: atat guvernele ct i ceilali parteneri sociali patronatele i sindicatele i proiecteaz propriile politici (evideniaz reuitele sau nereuitele propri sau ale altora) pornind de la acest fenomen. Intensitatea fenomenului inflationist difer de la ar la ar, de la etap la etap, avndu-se n vedere cauzele i factorii care o genereaz. Cu toat doza de aproximatie , in literatura de specialitate s-a ajuns la urmatoarea concluzie legat de o oarecare scal care departajeaz, sub aspectul intensitii, inflaia astfel: a) inflaia trtoare, este exprimat printr-un ritm mediu annual de cretere a preurilor de consum de pan la 3%; b) inflaia moderat dac ritmul de cretere a preurilor de consum este cuprins ntre 3%si 5%; c) inflaia rapid, cnd ritmul aparine intervalului 6% 10%; d) inflaia galopant (cu dou cifre) cnd ritmul preurilor depete 10%. De subliniat c tiparele de mai sus nu pot fi luate cu mare exactitate avnd n vedere complexitatea vieii economico-sociale, condiiile de mediu intern i extern la un moment dat. De altfel inflaia nu se poate analiza total independent, rupt de realitile economice sociale ale fiecrei ri; dimpotriv ea se analizeaz n strns legatur cu alte fenomene i procese precum: creterea economic nominal i real, suportul creterii macroeconomice, nivelul folosirii resurselor pe piaa muncii, starea de echilibru macroeconomic, relaia dintre inflaie i somaj i cererea/oferta agregat etc. 4. Rata dobanzii simple Dobanda simpla se calculeaza in cazul in care perioada analizata este mai mica de un an, iar dobanda nu este capitalizata. In acest caz valoarea totala a dobanzii de incasat de catre deponent este determinata pe baza relatiei de mai jos:

D = dobnda (n suma absolut); C = capitalul mprumutat sau valoarea depozitului; nz = numrul de zile pentru care se realizeaz creditarea; rd = rata nominal a dobnzii, exprimat procentual. 5. Rata dobanzii compuse

Dobanda compusa se practica ori de cate ori perioada de creditare sau de constituire a depozitelor este mai mare de un an iar dobanda este reinvestita la fiecare dintre scadentele succesive. In acest caz valoarea totala a dobanzii de incasat de catre deponent este determinata pe baza relatiei de mai jos:

D = dobnda (n suma absolut); C = capitalul mprumutat sau valoarea depozitului; n = numrul de perioade complete (intregi) pentru care se realizeaz creditarea sau depozitul (plasamentul respectiv); rd = rata nominal a dobnzii, exprimat procentual, pentru perioada avuta in vedere. In formula de calcul precizata mai sus se presupune ca rata anuala a dobanzii ramane nemodificata pe parcursul plasamentului efectuat. In cazul in care aceasta insa se modifica, valoarea finala a dobanzii incasata de deponent poate fi calculata dupa formula generala prezentata mai jos:

rdi = ratele nominale ale dobnzii, exprimate procentual, pentru fiecare dintre anii inclusi in perioada de calcul De asemenea, un alt caz particular care poate fi intalnit in practica se refera la situatia in care perioada de creditare sau de depunere nu este reprezentata de nu numar intreg de ani ci include si fractiuni dintr-un an (spre exemplu un depozit cu capitalizare anuala constituit pe o perioada de 5 ani si 3 luni). In acest caz vom calcula o dobanda totala reprezentata de dobanda cu capitalizare anuala aferenta primilor 5 ani la care vom adauga dobanda aferenta celor 3 luni ramase la final.

Uneori bancile ofera deponentilor produse de economisire cu capitalizare fractinata, pentru perioade mai scurte de un an. Astfel de exemple pot fi depozitele cu capitalizare lunara a dobanzii, cu capitalizare trimestriala, sau chiar conturile de economii care ofera detinatorilor posibilitatea capitalizarii zilnice a dobanzii. In acest caz banca va anunta o dobanda anuala de fructificare a sumelor plasate in depozitul respectiv dar va face capitalizarea acesteia pentru perioade mai scurte de timp, luand in calcul o rata fractionata de dobanda aferenta.

m = numarul de fractiuni din an pentru care se capitalizeaza dobanda (spre exemplu m=4 daca dobanda se capitalizeaza trimestrial, m=12 daca dobanda se capitalizeaza lunar etc) Cu cat frecventa de compunere a dobanzii este mai ridicata, aceeasi suma de bani plasata in depozit la aceeasi banca si in conditiile aceleiasi rate anuale de dobanda va aduce

un castig total mai mare pentru deponent. Un exemplu practic al acestei situatii poate fi observat in detaliu in tabelul de mai jos. Limita acestei expresii de compunere a dobanzii pentru perioade fractionate de timp atunci cand durata fractiunii tinde catre zero (adica m tinde catre infinit) se numeste compunere continua a dobanzii. Frecventa de compunere Anuala (m=1) Semianuala (m=2) Trimestriala (m=4) Lunara (m=12) Saptamanala (m=52) Zilnica (m=365) Valoarea viitoare a 100 de lei plasati pentru un an in conditiile unei dobanzi anuale de 10% 110,00 110,25 110,38 110,47 110,51 110,52

Astfel, in conditii de compunere continua a dobanzii, o suma C plasata in depozit pentru o perioada de n ani la o rata medie nominala anuala a dobanzii egala cu rd va ajunge la valoarea de:

Ca atare putem spune ca dobanda incasata efectiv va fi:

In cele doua ecuatii de mai sus, e = 2,71828182 adica baza logaritmului natural. Uneori, atunci cand discutam despre compunerea continua si compunerea secventiala a dobanzii putem avea la dispozitie fie rata nominala anuala a dobanzii, fie rata nominala fractionata a dobanzii. Oricand putem sa o de ducem pe una din cealalta, pornind de la egalitatea fireasca a valorii viitoare a plasamentului in cele doua variante de calcul, adica tinand seama de ecuatia de mai jos:

sau r1= rata de dobanzii pentru compunere continua; r2= rata de dobanzii pentru compunere secventiala fractionata; n= numarul de ani de compunere a dobanzii; m= numarul de fractiuni din an pentru care se face compunerea secventiala a dobanzii.

6. Valoarea prezenta a unei sume viitoare de bani Cateodata pe pietele financiare suntem pusi in situatia de a alege intre mai multe plasamente (monetare sau de capital) posibile. Un agent economic rational ar distinge intre acestea pornind de la randamentele asteptate si riscurile pe care le presupun. Daca discutam despre plasamente monetare (depozite bancare in principal) atunci riscul iese din discutie si tot ceea ce ne mai intereseaza este randamentul asteptat. Adesea intr-o astfel dee situatie stim care va fi valaorea viitoare a plasamentului pe care l-am putea face dar nu stim care este pretul (valoarea lui corecta) din prezent. Intr-o astfel de situatie recurgem la calculul a ceea ce se numeste adesea in literatura de specialitate valoarea prezenta a investitiei sau altfel spus suntem interesati sa calculam ce suma de bani am avea nevoie astazi astfel incat daca am plasa-o pe piata monetara in conditiile unei dobanzi medie de piata cunoscute am obtine in viitor o valoare egala cu cea a investitiei pe care o analizam. In conditiile unei rate de dobanda compusa secvential am avea:

In conditiile unei rate de dobanda compusa continuu am avea:

Calculele referitoare la valoarea prezenta a unei investitii sunt extrem de des folosite in analiza financiara pentru a determina pretul corect din prezent al diverselor tipuri de instrumente de investitie care aduc benficii viitoare fixe sau variabile. Un foarte bun exemplu in acest sens este determinarea valorii corecte din prezent a unei obligatiuni. 7. Valoarea prezentasi randament al obligatiunilor Obligatiunile sunt instrumente prin care emitentul obtine finantare pe termen lung (mai mare de doi ani dar care se poate intinde si pana la 30 de ani sau peste) in vreme ce detinatorul sau cumparatorul acestor obligatiuni realizeaza un plasament remunerat prin dobanda. Desi instrumentele de plasament cu durata mai mare de 2 ani sunt in general apanajul tranzactionarii pe pietele de capital, foarte multe obligatiuni suverane (emise de stat) se emit si se tranzactioneaza pe piata monetara. Exista foarte multe tipuri de obligatiuni suverane in functie de urmatoarele caracteristici care le diferentiaza: a) Durata imprumutului obligatar: 1-30 ani b) Modalitatea de rambursare a. totul in final, b. rambursari partiale periodice (trimestrial, semestrial, anual) c) Modalitatea de plata a dobanzii a. toata la final

b. periodica (trimestrial, semestrial) d) Tipul de dobanda a. fixa b. variabila cu ajustare periodica (trimestriala, semestriala, ajustata la inflatie) e) Moneda in care sunt denominate obligatiunile a. RON b. valuta (euro, dolari etc) Indiferent de tipul ogligatiunii, valoarea ei totala poate fi considerata a fi suma tuturor valorilor prezente ale fluxurilor de numerar viitoare pe care aceasta le poate genera. Calculul valorii prezente a acestor fluxuri aferente obligatiunilor mai vechi emise se face in general in functie de rata dobanzii curenta de piata pentru titluri similare emise la momentul prezent. In ceea ce priveste aceste fluxuri viitoare de numerar mentionate ele sunt reprezentate de toate acele plati pe care emitentul obligatiunii le va face catre detinatorul acesteia la diverse momente viitoare de timp si care pot sa constituie rambursari de principal sau plata de dobanda. In cazul general in care valoarea dobanzii dobanzii periodice este fixa (notata aici cu C) si se plateste anual iar rambursarea se face doar la final, relatia de calcul a valorii corecte din prezent a obligatiunii respective este prezentata mai jos:

Exista in literatura de specialitate trei tipuri de indicatori utilizati pentru a exprima randamentul adus de o obligatiune: a) Randamentul pana la maturitate (yield to maturity sau YTM). Acesta reprezinta rata interna de rentabilitate (IRR) a unei investitii in obligatiunea respectiva facuta la pretul curent de piata. El este folosit adesea ca rata de actualizare pentru fluxurile de numerar aferente obligatiunii respective sau este considerat ca fiind randament cerut de piata pentru investitia in obligatiunea respectiva. In sistemele de tranzactionare a acestor obligatiuni pe piata interbancara adesea obligatiunile sunt cotate la YTM si nu la pretul efectiv b) Randamentul cuponului (coupon yield)

C= valoarea dobanzii periodice platite de obligatiunea respectiva; VN = valoarea nominala a obligatiunii (face value); c) Randamentul curent de piata (current yield)

P0= pretul la care a fost achizitionata obligatiunea respectiva pe piata Intre aceste trei forme de masurare a randamentului unei ogligatiuni pot exista trei tipuri de relatii in functie de raportul intre pretul la care a fost cumparata obligatiunea respectiva si valoarea ei nominala: a) Pentru o obligatiune cu discont (P0<VN): YTM> current yield > coupon yield; b) Pentru o obligatiune cu premium (P0>VN): coupon yield > current yield > YTM; c) Pentru o obligatiune la par value (P0=VN):YTM = current yield = coupon yield In legatura cu plasamentele in obligatiuni se calculeaza adesea alte doua tipuri de indicatori care arata durata medie de recuperare a investitiei efectuate prin cumpararea obligatiunilor respective, si anume: maturitatea (maturity) si durata (duration). Maturitatea unei obligatiuni este media aritmetica simpla a diferitelor durate la sfritul crora sunt ncasate cash-flow-urile ocazionate de detinerea obligatiunii. Acest indicator exprim intervalul de timp n care se recupereaz plasamentul prin intermediul rambursrii mprumutului.n cazul unei obligaiuni cu cupon zero, maturitatea este tocmai scadena final, pentru c obligaiunea nu d natere dect la un flux unic. Maturitatea este deci media lunar a scadenelor de rambursare.

ti= perioadele de timp pana la care vor fi incasate fluxurile viitoare de numerar generate de ogligatiunea respectiva. De exemplu in cazul obligatiunii cu cupon zero exista o singura astfel de perioade de timp si ea este egala cu scadenta finala a obligatiunii. Ca atare in acest caz maturitatea obligatiunii va fi egala cu durata de viata a oligatiunii n= numarul total de plati periodice pe care le va face emitentul obligatiunii. In cazul obligatiunilor cu cupon zero n=1. In cazul unei obligatiuni pe 2 ani cu plata trimestriala a dobanzii si rambursare la final a valorii nominala n=2*4=8 iar maturitatea este (3+6+9+12+15+18+21+24) / 8 = 13,5 luni. Conceptul de durata (duration) a obligatiunii a fost introdus in anii `30 ai secolului trecut de catre economistul Frederick R. Macaulay si reprezinta de asemenea o masura a maturitatii obligatiunii, dar de data aceasta durata este o marime ponderata care ia in calcul nu doar scadenta fiecarui flux viitor de numerar generat de obligatiunea respectiva ci si dimensiunea acestuia. Durata (duration) unei obligatiuni se calculeaza deci ca o medie a scadentelor fiecarui flux de numerar, medie ponderata cu ceea ce reprezinta fluxul respectiv in valoarea prezenta totala a obligatiunii.

Fi= fluxul de numerar aferent scadentei i si care poate fi reprezentat de un cupon de dobanda, de o rambursare de principal (totala sau partiala) sau de o combinatie intre acestea; ti= perioada de timp pana la incasarea fluxului respectiv de numerar; r= rata curenta a dobanzii de piata pentru obligatiuni similare