PRETURI SI CONCURENTA

TEMA 1
 STRUCTURA CURSULUI
• Tema nr. 1 ECONOMIA DE PIAȚĂ – CONCEPT
ŞI ANALIZĂ. ASPECTE PARTICULARE PRIVIND
ECONOMIA DE PIAȚĂ DIN ROMÂNIA
• 1.1 Economiile moderne contemporane
• 1.2 Caracteristicile economiei de piață
• 1.3 Tipuri de economii
• 1.4 Economiile contemporane:componente,
dinamică 1.5 Fluxurile şi circuitul economic
• Tema nr.2 PROTECłIA CONCURENȚEI
ECONOMICE
• 2.1. Concurența în UE
• 2.2. Concurența în România
• 2.3. Consiliul Concurenței
• 2.4. Structura funcțională a Consiliului
Concurenței
• Tema nr.3 ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND
PREȚURILE
• 3.1. Modalități de abordare a substanței şi
mărimii preȚului
• 3.2. Teoria obiectivă a prețului
• 3.3. Teoria subiectivă a prețului
• 3.4. Teoria sinteză a prețurilor
• Tema nr.4 TEORII PRIVIND SISTEMUL DE
PREȚURI ŞI PIEȚE
• 4.1. Piața. Prețul liber – preț de echilibru al
pieței
• 4.2. Piața: rol, funcții, forme
• 4.3. Cererea
• 4.4. Oferta
• Tema nr.5 SISTEMUL PREȚURILOR ÎN
ROMÂNIA
• 5.1. Trecerea la liberalizarea prețurilor
• 5.2. Mecanismul formării prețurilor
• 5.3. Delimitarea elementelor structurale ale
prețurilor în cadrul categoriilor de preț
• 5.4. Mecanismul impozitelor indirecte
• Tema nr.6 STRATEGII DE ADAPTARE A PREȚURILOR LA
CERINȚELE PIEȚEI
• 6.1. Concurența – conținut şi funcții
• 6.2. Piața cu concurență perfectă şi formarea prețului de
echilibru
• 6.3. Piața cu concurență monopolistică şi mecanismul formării
prețului
• 6.4. Piața oligopolistă şi formarea prețului
• 6.5. Monopolul. Prețul de monopol
• 6.6. Monopsonul şi formarea prețului
• 6.7. Concurența potențială şi barierele la intrarea în ramură
• 6.8. Strategia stabilirii prețului în univers concurențial
• 6.9. Fixarea prețurilor de către stat
• 6.10. Formarea prețurilor în cadrul ciclului de viață al
produselor
• Tema nr. 7 METODOLOGIA STABILIRII PREȚURILOR
ÎN ÎNTREPRINDERI
• 7.1. Costul producției
• 7.2. Clasificarea cheltuielilor care formează costurile
• 7.3. Costurile medii şi costurile marginale
• 7.4. Pragul de rentabilitate şi prețul
• 7.5. Zone şi sectoare de cheltuieli
• 7.6. Purtătorii de costuri şi rolul lor în calculație
• 7.7 Costurile standard
• Tema nr.8 POLITICA DE PREȚURI
• 8.1. Politica de marketing şi politica de prețuri
• 8.2. Mixul de marketing şi mixul de prețuri
• 8.3. Locul prețului şi politicilor de prețuri în
mixul de marketing
• 8.4. Modificarea prețurilor şi reacțiile
propagate
• Tema nr.9 FUNDAMENTAREA ŞI
ACTUALIZAREA PREȚURILOR DE OFERTĂ 9.1.
Analiza costului de producție în vederea
fundamentării prețului
• 9.2. Includerea profitului în prețuri
• 9.3. Inflația- factor de influență în
fundamentarea nivelului şi structurii prețului
• Tema nr.10 METODE DE FUNDAMENTARE ŞI CORELARE
A PREȚURILOR PRODUSELOR NOI
• 10.1. Relația dintre noutatea produselor şi prețul
acestora
• 10.2. strategii de fundamentare a prețului noilor
produse
• 10.3. Conținutul şi necesitatea corelării prețurilor
• 10.4. Alegerea unui produs etalon şi folosirea acestuia în
operațiunile de corelare a prețurilor
• 10.5. Metode de corelatre a prețurilor
• Tema nr.11 PARTICULARITĂȚI ALE FORMĂRII
PREȚURILOR ÎN AGRICULTURĂ
• 11.1. Estimarea prețurilor produselor agricole
şi eficiența economică
• 11.2. Politica de prețuri în agricultura
României
• 11.3. Sistemul clasic de fundamentare a
prețurilor pe piețele agricole
• Tema nr.12 SISTEMUL INTERNAȚIONAL AL
NIVELULUI ŞI EVOLUȚIEI PREȚULUI
• 12.1. Prețul de export
• 12.2. Prețul – element esențial al contractului
internațional
• Recapitulare pentru examen
 TEMA 1 ECONOMIA DE PIAȚĂ
1.Sisteme economice
Economia naturală este o formă de organizare şi
funcţionare a activităţii economice caracterizată
prin faptul că nevoile de consum ale indivizilor
sunt acoperite de bunuri economice obţinute din
producţia proprie, fără a exista etapa de schimb.
Ea constituie prima formă de organizare a
economiei, în care produsele muncii se folosesc
direct pentru consum, de către producătorii lor.
• Economia naturală a fost atotcuprinzătoare în
societatea primitivă, preponderentă în sclavagism
şi feudalism, când fiecare gospodărie indivi­duală
executa toate operaţiunile, de la obţinerea
diferitelor materii prime până la pregătirea lor în
forma definitivă pentru consum.
• Economia de schimb reprezintă o formă de
organizare şi funcţionare a activităţii economice
caracterizată prin faptul că toți agenţii economici
produc bunuri destinate schimbului prin vânzare-
cumpărare. Ea constituie sistemul economic care
predomină în lumea contemporană.
1.1. Economia de schimb
 
• Economia de piață –indivizii și firmele private iau cele mai
important decizii referitoare la producție și costuri. un
sistem de prețuri, piețe, profituri și pierderi stabilește ce,
cum și pentru cine se produce. Firmele produc bunurile cu
cele mai mari profituri (ce se produce), cu tehnologiile cele
mai ieftine (cum se produce).
• Consumul este determinat de opțiunile indivizilor cu privire
la modalitatea de cheltuire a salariilor primite pentru
munca prestată și a veniturilor obținute din proprietate
(pentru cine se produce). Forma extremă a economiei de
piață, în care statul nu deține aproape nici un rol economic,
este așa numita economie liberală (laissez-faire).
• Economia de comandă – deciziile referitoare la
producție și repartiție aparțin în întregime statului.
Într-o economie ca cea a fostei URSS, statul este
proprietarul majoritar al mijloacelor de
producție(pământul și capitalul), tot el este
proprietarul și administratorul întreprinderilor din
toate sectoarele economice, el este cel care angajează
muncitorii și cel care le spune cum să muncească.
Statul decide care este destinația produsului societății
pe fiecare categorie de bunuri.
• Economia mixtă – este caracterizată de îmbinarea
unor elemente preluate din sistemul economiei de
piață, cât și din sistemul economiei de comandă.
1.2. Economiile contemporane‑economii mixte

În viața reală, nici unul dintre modelele teoretice de

organizare ale economiei de piață nu funcționează în
formă pură. Ca urmare, în orice economie reală se îmbină
elemente semnificative din toate sistemele economice.
Diferenţierea tipurilor concrete de economie de piaţă are
la bază, pe lângă alţi factori, definirea poziţiei statului în
economie în calitate de proprietar şi manager, precum şi
gradul intervenţiei sale de reglementare a mecanismelor
concurenţiale, de corectare a dezechilibrelor, de stabilire a
regulilor de joc ale pieţei şi de sancţionare a infracţiunilor
economice.
• În principiu, tipurile de economie de piaţă sunt sisteme
mixte bisectoriale (sector public şi sector privat).
• Într-o prezentare succintă, putem deosebi următoarele
tipuri concrete de economie de piaţă:
– tipul anglo-saxon (SUA, Marea Britanie, Canada);
– tipul vest european (Italia, Franţa);
– tipul de economie socială de piaţă (Germania, Austria, Olanda);
– tipul nordic (Suedia, Norvegia, Finlanda);
– tipul paternalist (Japonia).
• Din perspectiva obiectivelor politicii economice a
statelor cu economie de piaţă, putem vorbi de:
– economie de tip neoliberal;
– economie socială de piaţă
Economia de piaţă de tip neoliberal implică stabilirea a numeroase
obiective pe termen scurt: menţinerea sau asigurarea echilibrului
economic, respectiv, folosirea cât mai deplină a forţei de muncă –
reducerea şomajului, mobilitatea teritorială a forţei de muncă etc.
–, echilibrul balanţelor, echilibrul monetar ş.a., inclusiv pe termen
lung, care privesc restructurările din economie.
Acest tip de economie (de piaţă), deşi foarte eficient din punct de
vedere economic, este generator de puternice disparităţi sociale,
motiv pentru care o serie de ţări (Germania, Austria, Olanda) au
adus numeroase corecturi sociale: folosirea sistemului
proporţional de impozitare cu caracter progresiv în raport cu
mărimea veniturilor realizate; utilizarea de „impozite negative“
(persoanele cu venituri sub minimul impozabil primesc o diferenţă
până la nivelul respectiv); plata unor ajutoare de şomaj; atribuirea
de locuinţe sociale ieftine (sistem asemănător cu cel al repartizării
şi închirierii locuinţelor de stat la noi în ţară).
1.3. Piaţa: conţinut, tipologie, funcţii

Piaţa, privită ca un mecanism complex, se particularizează prin

următoarele:
a. Un spaţiu economico-geografic, care desemnează limitele
teritoriului de unde provin ofertanţii şi solicitanţii şi unde se
întâlnesc dorinţele lor exprimate sub forma de ofertă şi cerere.
b. Existenţa unui bun economic dat. Un bun poate fi un obiect
tangibil sau un serviciu netangibil, localizat în timp şi spaţiu,
care prin proprietăţile sale funcţionale (fizice, performanţe,
servicii etc.) şi de imagine (marcă, design, mesaje etc.) poate
să satisfacă o anumită nevoie. În aceste condiţii, putem vorbi
de piaţa unui produs, a unui serviciu, a unui factor de
producţie. Piaţa poate fi privită însă şi global, prin totalitatea
bunurilor de un anumit fel, care fac obiectul schimbului;
c. Un timp „dat“, deoarece categoriile pieței, cererea şi oferta,
se modifică de la o perioadă la alta, evoluează mereu. Ca
urmare, piaţa trebuie neapărat datată. Se poate vorbi de
piaţa unui anumit an, a unei anumite luni etc. ;
d. O confruntare între ofertă şi cerere, adică dintre o anumită
cantitate dintr-un bun specificat pe care unii agenţi
economici sunt dispuşi să o cedeze la un preţ dat, contra
plată, cumpărătorilor şi o anumită cantitate din acelaşi bun,
pe care alţi agenţi sunt dispuşi să o cumpere la preţul
respectiv, în momentul considerat. Pentru ca această
confruntare să aibă loc trebuie să existe autonomia de
decizie a agenţilor economici care apar pe piaţă, ce „se opun
unul altuia prin urmărirea propriului interes, dar sunt legaţi
în acelaşi timp printr-o solidaritate funcţională“.
Numai aşa apare concurenţa, ca element esenţial al pieţei;
• e. Un ansamblu de „populaţii“ capabile să exercite o
influenţă asupra vânzărilor unui produs sau, mai
general, asupra activităţilor unei organizaţii. Aceste
„populaţii“ sunt formate din indivizi, familii,
întreprinderi, instituţii etc., care privite împreună şi
în interdependenţa lor, formează condiţiile ce
determină starea şi evoluţia ofertei şi cererii şi a
raportului dintre ele.
• În concluzie, piaţa reprezintă spaţiul economico-
geografic unde se confruntă, la un moment dat,
generând relaţii de vânzare-cumpărare, ofertele şi
cererile unui bun economic, împreună cu ansamblul
colectivităţilor care influenţează starea şi evoluţia lor
1.4.Fluxurile economice. Circuitul economic
 
Între agenţii economici se derulează o multitudine şi
diversitate de tranzacţii, însoţite de fluxuri economice
corespunzătoare, ce formează un circuit similar cu
circuitul sângelui în organismul omenesc .
Teoria economică analizează fluxul circular al activităţii
economice, pornind de la ipoteza unui circuit închis,
adică pentru fiecare agent sau sector instituţional
mărimea fluxurilor intrate este egală cu mărimea
fluxurilor ieşite.
Structura circuitului economic cuprinde: a) activităţile
economice; b) subiecţii economici; c) obiectul
tranzacţiilor; d) tranzacţiile.
• a. Activităţile economice reprezintă ansamblul operaţiilor care
urmăresc, direct sau indirect, satisfacerea trebuinţelor cu bunuri
economice. Ele constituie cauza tranzacţiilor economice.
Operaţiile din cadrul economiei naţionale, după natura lor, pot
fi grupate în trei categorii:
– operaţii cu produse şi servicii (producţia, schimbul şi consumul
bunurilor economice);
– operaţii de repartiţie (plata salariilor, impozite, subvenţii,
dobânzi, dividende etc.);
– operaţii financiare (modificarea activelor şi pasivelor agenţilor
economici).
Orice tranzacţie se află în legătură cu cel puţin una din
categoriile de operaţii menţionate.
b. Subiecţii tranzacţiilor sunt agenţii economici grupaţi după
criteriul instituţional.
 c. Obiectul tranzacţiilor economice îl constituie bunurile
create (materiale şi servicii), serviciile factorilor de producţie
(munca, natura, capitalul) şi moneda.
d. Tranzacţiile pot fi diferenţiate în funcţie de operaţiile la
care se referă, de obiectul acestora etc. În cadrul economiei
de schimb, majoritatea tranzacţiilor economice se realizează
prin intermediul pieţei, sunt tranzacţii de piaţă bilaterale .
Orice tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două
fluxuri în sens contrar. De exemplu, în procesul vânzării-
cumpărării de bunuri economice şi de servicii ale factorilor
de producţie, deosebim:
- fluxul bunurilor şi al serviciilor factorilor ;
- fluxul monetar (F2);
- fluxul informațional (F3).
Schema de mai jos prezintă într-o formă
sintetică tranzacţiile ce au loc între
întreprinderi şi menajuri. Se consideră că
bunurile se creează numai de către
întreprinderi şi sunt achiziţionate şi utilizate în
totalitate de gospodării.
De asemenea, se face abstracţie de sectorul
public, de agenţii externi, de formarea
patrimoniului şi nu se ţine seama de
tranzacţiile şi fluxurile care au loc în interiorul
fiecărui sector
Fig.1. Fluxurile economice
MODELE DE INTREBĂRI PENTRU EXAMEN:
ADEVĂRAT/FALS:
1.Economia de schimb reprezintă o formă de organizare
şi funcţionare a activităţii economice caracterizată
prin faptul că toți agenţii economici produc bunuri
destinate schimbului prin vânzare-cumpărare.
2. Tipurile de economie de piaţă sunt sisteme mixte
bisectoriale (sector public şi sector privat).
3. Piaţa reprezintă spaţiul economico-geografic unde se
confruntă, la un moment dat, fără să genereze relaţii
de vânzare-cumpărare precum și ofertele şi cererile
unui bun economic, împreună cu ansamblul
colectivităţilor care influenţează starea şi evoluţia lor.
 Bibliografie:

1. Samuelson, P., Nordhaus, W., Economics, 13

edition, Mc. Graw- Hill Co., 1989
2. Dobrotă, N., ş.a., Economie Politică, Editura
Economică, Bucureşti,1995
3. Galbraith, J.K., Salinger, N., Almost Everyone’s
Guide to Economics, Boston, Houghton Mifflin
Co,1978.