Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Willi Păvăloaia, Marius Paraschivescu, C. Cojocaru, Analiza financiară, Ed. NEURON, Focşani, 1994, pg. 7;
În literatura economică, pentru reflectarea “întreprinderii în termeni financiari” la sfârşitul exerciţiului se utilizează
diverse accepţiuni: bilanţ contabil, documente contabile de sinteză, conturi anuale, situaţii financiare, rapoarte
financiare. Titulatura de “situaţii financiare” este utilizată de Cadrul General al IASB (Consiliul pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate), unde se precizează că “situaţiile financiare constituie o parte a procesului de raportare
financiară. Un set complet de situaţii financiare include de regulă, un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a
modificărilor poziţiei financiare(care poate fi prezentată în diverse moduri: fie ca o situaţie a fluxurilor de trezorerie
(situaţia fluxurilor de fonduri), fie sub formă de note şi alte situaţii explicative (parte integrantă a situaţiilor financiare).
Pot fi incluse de asemenea, materiale şi informaţii suplimentare sau derivate care vin în completarea acestora
3
Cadrul General al IASB, paragraful 7
4
Petre Brezeanu (coord), Diagnostic financiar – instrumente de analiză financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pg.366-
367;
2
Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate vazută sub forma mijloacelor de finanţare şi a
utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul permanent între activele şi pasivele
bilanţului, indiferent de forma de prezentare a acestuia(tabelară sau în listă).
Pentru necesităţile de analiză financiară se are în vedere posibilitatea utilizării a
următoarelor tipuri de bilanţ:
- bilanţ financiar (patrimonial) sau lichiditate - exigibilitate, are ca finalitate
descrierea(inventarierea) patrimoniului întreprinderii şi are meritul de a pune în evidenţă riscul de
insolvabilitate al întreprinderii. Construcţia acestuia se face prin gruparea elementelor de activ după
criteriul lichidităţii iar a celor din pasiv după criteriul exigibilităţii. Abordarea financiară se bazează
pe ipoteza lichidării întreprinderii constuind subiect de interes pentru investitori şi creditori pentru
că oferă informaţii privind capacitatea acesteia de a-şi achita datoriile.
- bilanţ funcţional sau economic, care regrupează posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale
întreprinderii (investiţii, exploatare, trezorerie, finanţare) în scopul explicării funcţionării
economice a întreprinderii. Abordarea funcţională se bazează pe ipoteza continuităţii activităţii şi
prezintă interes pentru manageri fiind asociată unei analize interne.
În analiza bilanţului se folosesc mai multe procedee:
1. analiza bilanţului pe orizontală constă în examinarea corelaţiilor dintre grupele şi
posturile din activul bilantului, în comparaţie cu cele din pasiv, evidenţiind măsura în care activele
imobilizate şi circulante s-au format pe baza surselor financiare din pasiv (analiza echilibrului
financiar);
2. analiza bilanţului pe verticală presupune studierea separată a grupelor de activ şi pasiv a
fiecărui post care se încadrează în grupele respective pentru a determina greutatea specifică a
acestora şi a modificărilor intervenite în grupele şi posturile de bilanţ. Ea se referă la:
- analiza structurii bilanţului şi a modificărilor care au intervenit în conţinutul grupelor,
capitolelor şi posturilor;
- analiza situaţiei stocurilor la începutul şi la sfârşitul perioadei de gestiune;
- analiza creanţelor întreprinderii;
- analiza obligaţiilor întreprinderii şi a posibilităţilor de lichidare a acestora din
disponibilităţile băneşti.
3. analiza combinată constă în folosirea concomitentă a celor două procedee mai sus arătate
punând accent pe utilizarea metodei ratelor, fiind tipul de analiză cel mai raspândit în practică.
3
Analiza bilanţului financiar
Bilanţul financiar se construieşte prin transformarea bilanţului contabil din forma listă5 în
forma cont, punând faţă în faţă activul cu pasivul şi retratarea6 elementelor de activ/pasiv pentru a
elimina distorsiunile existente între realitatea prezentată în documentele de sinteză şi cea
economico-financiară din activitatea întreprinderii7. Din acest motiv, în activitatea practică de
analiză, raţionamentul profesional va determina adăugarea/eliminarea anumitor elemente de
corecţie aplicate diverselor poziţii din bilanţ.
Logica bilanţului financiar se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi
exigibilităţii crescătoare a pasivului.
Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ are semnificaţia de disponibilitate din ce în ce
mai mare a acestora de a deveni “lichide” şi de a acoperi nevoile întreprinderii, în fruntea activului
aflându-se valorile imobilizate, cele mai puţin “lichide”, iar la sfârşit disponibilităţile, cele mai
“lichide”.
Exigibilitatea pasivelor reflectă calitatea unei datorii de a deveni scadentă, fiind invers
proporţională cu mărimea intervalului până la scadenţa datoriei (cu cât intervalul până la scadenţă
este mai mic, cu atât datoria este mai exigibilă iar cu cât intervalul până la scadenţă este mai mare,
datoria este mai puţin exigibilă).
Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:
Bilanţul financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Necesar permanent Capitaluri permanente
Activ imobilizat net>1 an 1.Capitaluri proprii
Activ circulant net >1 an 2.Datorii cu scadenţe>1 an
3. Provizioane cu scadenţă > 1 an
Necesar temporar Resurse temporare
5
Potrivit OMFP 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în România,
formatul bilanţului este cel sub formă de listă;
6
În literatura de specialitate se recomandă a se avea în vedere încadrarea corectă a acelor elemente de activ care, deşi
fac parte din categoria activelor imobilizate (de obicei financiare) pot deveni lichide într-o perioadă mai mică de un an,
sau active circulante care devin lichide într-o perioadă mai mare de un an.
7
E. Cohen, Analyse financière, 5e édition, Economica, Paris, 2004, pg. 112;
invocarea raţionamentului profesional are în vedere faptul că deseori, în practică, aplicarea mecanică a unui set de
formule(care oricum de schimbă şi se rafinează continuu), volumul insuficient de date, atitudinea managerilor faţă de
analişti, poate determina erori grave şi modifica concluziile reale ale analizei financiare, ceea ce impune formarea unui
anumit „instinct” financiar al analistului.
4
1.Activ circulant net<1 an 1.Datorii cu scadenţe<1 an
2.Imobilizări financiare <1 an 2.Credite bancare curente (Trezorerie pasivă)
3.Disponibilităţi(Trezorerie activă) 3.Venituri în avans
4. Cheltuieli în avans
Total activ Total pasiv
Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în evidenţă, printr-o simplă
lectură orizontală, echilibrele sau dezechilibrele structurale ale bilanţului, acesta fiind utilizat pe
plan internaţional conform Normei 13 a IASC, precum şi în cazul conturilor consolidate.
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că serveşte la
determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului de rulment, care permite
întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia.
8 Prelucrat dupa DEX, termenul „poziţie”: Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva);
fel, mod în care este aşezat cineva sau ceva (în spaţiu); mod în care cineva reacţionează, se comportă etc. într-o
împrejurare dată, situaţie…
5
Situaţia netă
Situaţia netă reprezintă “activul neangajat în datorii”, respectiv capitalul propriu al
întreprinderii, constituind subiect de interes atât pentru acţionari cât şi pentru creditori.
Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare (patrimoniu net, activ net contabil) este de forma:
CAPITAL PROPRIU (Activ net, Situaţie netă) = ACTIV total - DATORII totale(PASIV)
O întreprindere are o poziţe financiară pozitivă în cazul în care capitalul propriu este mai
mare sau cel puţin egal cu datoriile cu valoare economică. Această condiţie indică faptul că
întreprinderea, ca subiect de drept, are posibilitatea să plătească obligaţiile faţă de terţi, atât pe
parcursul desfăşurării activităţii sale cât şi la lichidarea sa.
Pentru acţionari, care îşi asumă un risc prin investirea capitalului lor în speranţa unor
beneficii viitoare, o valoare crescătoare a acestui indicator exprimă o stare de normalitate fiind
consecinţa unei gestiuni sănătoase, a unui management eficace care a avut ca rezultat creşterea
averii lor, în principal prin reinvestirea unei părţi din profitul net.
Pentru creditori, care îşi asumă un risc de insolvabilitate prin creditele acordate, de mărimea
situaţiei nete (a activului realizabil la un moment dat) depinde posibilitatea acestora de a recupera,
în caz de faliment, capitalul împrumutat.
Importanţa acestui indicator este subliniată de faptul că IAS 1 prevede la punctul 10(c)
“Setul complet de situaţii financiare” 9, obligativitatea întocmirii Situaţiei modificării capitalurilor
proprii, ca document ce reflectă valoarea reală a câştigului/pierderii generate de activităţile
întreprinderii. De altfel în managementul financiar nord american10, 11 (Ezra Solomon) se apreciază
că două sunt scopurile principale ale managementului financiar: (a) maximizarea profitului şi (b)
maximizarea averii/bogăţiei sau a valorii nete, existând numeroase obiecţii ridicate împotriva
maximizării profitului în favoarea maximizării bogăţiei ca scop al deciziilor financiare.
În această abordare Situaţia netă reflectă “rezultatul economic”, “global” pentru că, pe lângă
tranzacţiile cu acţionarii, profitul net (determinat contabil) se ajustează cu diferite mărimi ale
câştigurilor sau pierderilor ca efecte ale politicilor contabile, diverse corecţii recunoscute conform
IAS 8, reevaluării imobilizărilor, ş.a.
9
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, 2011, Partea A, Ed. CECCAR, Bucureşti, 2011, pg. A386,
A404;
10
Ezra Solomon, The Theory of Financial Management, http://www.publishyourarticles.org/knowledge-hub/business-
studies/goals-of-financial-management.html
11
P. Periasamy, Finacial Management, 2nd edition, The McGraw-Hill Companies, New Delhi, 2009, disponibil la
adresa web http://books.google.ro/books?id=ZAtjZwZN5pcC&pg=SA1-PA6&lpg=SA1-
PA6&dq=Prof.+Ezra+Solomon
6
Echilibrul financiar exprimat prin indicatorii: fond de rulment (FR), necesar de fond
de rulment (NFR), trezoreria (T).
Noţiunea de echilibru semnifică conform DEX12 o stare de armonie între elementele unui
sistem iar în domeniul financiar aceasta înseamnă armonizarea resurselor cu nevoile.
Bilantul este principalul instrument de reflectare a echilibrului financiar, de evidenţiere
materială a modului de echilibrare al capitalurilor propii şi împrumutate.
Echilibrul financiar al bilanţului contabil presupune un echilibru între cele două
componente ale sistemului: utilizări (nevoi) şi resurse. Pentru a se asigura o stare de echilibru
perfect, ar trebui ca activele şi pasivele să fie perfect corelate din punct de vedere al „maturităţii”,
respectiv:
(1) Active cu lichiditate peste un an (active imobilizate) = Pasive cu exigibilitate peste un an
(capital permanent);
(2) Active cu lichiditate sub un an (cu excepţia celor de trezorerie) = Pasive cu exigibilitate
sub un an (cu excepţia celor de trezorerie);
(3) Active de trezorerie = Pasive de trezorerie.
O astfel de gestiune ar presupune ca toate scadenţele plăţilor şi ale încasărilor să fie perfect
corelate, respectiv zilnic să se poată asigura un echilibru perfect între încasări şi plăţi.
Bineînţeles că, în practică rareori se va putea asigura această stare de echilibru. În aceste
condiţii, se recomandă să se înregistreze un sold de trezorerie pozitiv (dar nu de mari dimensiuni),
pentru a se putea face faţă eventualelor crize de lichiditate.
Analiza pe baza bilanţului financiar îşi propune, înainte de orice, evidenţierea acestei stări
de echilibru. Se poate afirma că această opţiune este specifică mai mult instituţiilor bancare şi mai
puţin managementului financiar al firmei.
Analizând pe orizontală bilanţul financiar, se consideră că “menţinerea echilibrului
financiar se realizează atunci când resursele permanente finanţează utilizările permanente iar
resursele temporare finanţează utilizările temporare”16.
Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operaţii de finanţat
şi durata mijloacelor de finanţare corespunzătoare, bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli
principale ale finanţării, respectiv:
(1) nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti vor fi acoperite din capitaluri
permanente, îndeosebi din capitaluri proprii,
12
http://dexonline.ro/definitie/echilibru
16
Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Bucureşti, 1999, p. 94
7
(2) nevoile temporare vor fi, în mod normal, finanţate din resurse temporare.
Nerespectarea regulilor de finanţare va determina o situaţie de dezechilibru financiar, care se
va manifesta fie printr-un stres (presiune, discomfort) pentru managerul financiar, care va fi obligat
să asigure finanţarea unor active ce trebuie să se afle permanent la dispoziţia firmei din pasive
temporare, fie un cost prea ridicat al procurării de capitaluri, dat fiind faptul că, în principiu,
capitalurile pe termen scurt prezintă, pe acelaşi orizont de timp, un cost mai ridicat. Riscurile la care
va fi supus managementul financiar al firmei se referă la:
- riscul ratei dobânzii: o creştere a acestora erodează, prin cheltuielile financiare mai mari,
performanţele firmei;
- riscul de refuz la refinanţare: o întreprindere fără stabilitate financiară este riscantă pentru
bancă, fiind în imposibilitatea de a contracta noi împrumuturi nesare funcţionării sale.
Cele două părţi ale bilanţului financiar, cuprinzând elemente de activ în strânsă
corespondenţă cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung şi echilibrul financiar
pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent destinată şi utilizată pentru
finanţarea activităţii curente de exploatare. Practic, când sursele permanente sunt mai mari decât
necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de
rulment (FR). Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare al imobilizărilor
poate fi utilizat sau „rulat” pentru reînnoirea activelor circulante. Fondul de rulment apare astfel ca
o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii, să facă faţă, fără dificultate, riscurilor
diverse pe termen scurt13. Această marjă de securitate financiară garantează solvabilitatea
întreprinderii permiţând acesteia, în caz de probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al
13
V. Dragotă şi Colectiv, Management financiar – Analiza financiară şi gestiune financiară operaţională – vol.1, Ed.
Economică, Bucureşti, 2003, pag. 155 şi următ.
8
exploatării, conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independenţe financiare faţă de
creanţierii săi.
Prezintă interes pentru analişti două formulări ale noţiunii de fond de rulment: fondul de
rulment net sau permanent, pe de o parte, şi fondul de rulment propriu pe de altă parte.
Fondul de rulment permanent determinat pe baza bilanţului financiar mai este întâlnit sub
numele de fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar „FRF” şi poate fi stabilit prin
două modalităţi14:
1. FR = Capitaluri Permanente - Nevoi permanente (Active imobilizate nete)
Active Imobilizate (nete) Capitaluri permanente:
- necorporale - capital propriu
- corporale - datorii pe termen lung
- financiare - alte elemente de pasiv care au caracter
permanent (mai mult de un an): subvenţii pentru
investiţii, provizioane15
14
G. Vintilă, Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, pag. 23.
15
este vorba despre provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli atunci când stabilitatea lor permite să se considere că au un
caracter de rezervă şi pot fi asimilate capitalurilor proprii;
16
Provizioanele pentru deprecierea activului circulant nefiind considerate resurse permanente, în mod corespunzător
activele circulante vor fi preluate în calculul FRF la valoarea netă corespunzătoare valorii reale a acestora (fără
provizione pentru depreciere).
9
- FRF > 0, Capitaluri permanente > Activ imobilizat net
Un fond de rulment financiar pozitiv indică faptul că, capitalurile permanente finanţează o
parte din activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor nete. Această situaţie pune în
evidenţă fondul de rulment financiar ca expresie a realizării a echilibrului financiar pe termen lung
şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.
- FRF < 0, Capitaluri permanente < Activ imobilizat net
Valoarea negativă a FRF reflectă insuficienţa resurselor permanente şi alocarea unei părţi
din resursele temporare pentru finanţarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanţare:
nevoilor permanente li se alocă resurse permanente. Această situaţie generează un dezechilibru
financiar, care trebuie analizat în funcţie de specificul activităţii desfăşurate de întreprinderea
respectivă. Dezechilibrul poate fi considerat o situaţie periculoasă, alarmantă în cazul
întreprinderilor cu profil industrial, fiind o situaţie permisă întreprinderilor cu activitate comercială,
pentru care datoriile faţă de furnizorii de mărfuri pot fi asimilate resurselor permanente.
- FRF = 0, Capitaluri permanente = Activ imobilizat net
Această situaţie mai puţin probabilă, implică o armonizare totală a structurii resurselor cu
necesităţile de alocare a acestora.
Analiza va urmări pe lângă dinamica fondului de rulment şi dinamica elementelor din
structura acestuia:
- creşteri/reduceri ale capitalului propriu
- creşteri/reduceri ale datoriilor pe termen lung
- creşteri/reduceri ale activelor imobilizate
Pornind de la a doua modalitate de calcul a fondului de rulment financiar, pe baza
elementelor din partea de jos a bilanţului, pot fi evidenţiate de asemenea trei situaţii:
- FRF > 0, Activ circulant net > Datorii pe termen scurt
Această situaţie reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii sub aspectul lichidităţii sale.
- FRF < 0, Activ circulant net < Datorii pe termen scurt
Situaţia în care activele circulante transformabile în lichidităţi sunt insuficiente pentru
rambursarea datoriilor pe termen scurt şi reflectă, cel puţin la prima vedere, o stare de dezechilibru,
o situaţie nefavorabilă sub aspectul solvabilităţii. Dacă scadenţa medie a activelor circulante este
mai apropiată decât a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat şi în condiţiile
unui FRF negativ. Acesta este cazul întreprinderilor cu activitate comercială.
- FRF = 0, Activ circulant net = Datorii pe termen scurt
În această situaţie, cel mai puţin probabilă, activele circulante acoperă „strict” datoriile pe
termen scurt, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate.
10
Se constată că ambele modalităţi de stabilire a fondului de rulment pun în evidenţă două
aspecte diferite dar complementare ale aceluiaşi indicator.
Fondul de rulment financiar poate fi analizat, în continuare, în funcţie de structura
capitalurilor permanente, analiză care pune în evidenţă gradul în care echilibrul financiar se asigură
prin capitalurile proprii. Indicatorul care relevă acest grad de autonomie financiară, sau de libertate
în luarea deciziilor de investiţii privind dezvoltarea întreprinderii, este fondul de rulment propriu,
adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete, determinat conform relaţiei:
FR propriu = CAPITALURI PROPRII – IMOBILIZĂRI NETE
Un fond de rulment propriu negativ nu trebuie interpretat ca fiind o situaţie nefavorabilă, cel
puţin pe termen scurt, ci doar un potenţial semnal de alarmă pentru viitor.
Rezultatul negativ al următoarei relaţii de calcul, denumit fond de rulment împrumutat,
reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt:
FR împrumutat = FR – FR propriu
Dacă avem în vedere structura de finanţare a fondului de rulment financiar, constatăm că
existenţa acestuia (FR pozitiv) nu exprimă întotdeauna o situaţie de echilibru financiar în condiţii de
autonomie financiară (FR propriu - poate fi negativ), întrucât fondul de rulment financiar poate fi
constituit integral pe seama împrumuturilor pe termen lung (FR împrumutat - pozitiv), iar marja de
siguranţă pe care acesta o asigură pentru finanţarea nevoilor temporare protejează întreprinderea de
riscul insolvabilităţii numai până la scadenţa acestor datorii nu şi în perspectivă.
Practica economică consideră că pentru societăţile cu profil industrial, fondul de rulment
ar trebui să reprezinte 1/3 din mărimea cifrei de afaceri.
11
NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare
Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă (NFR > 0), semnificaţia este că există un
surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Valoarea pozitivă
a NFR reprezintă o situaţie normală în activitatea unei întreprinderi dacă provine din expansiunea
activităţii, consecinţă a unei politici active de investiţii (ce determină prin creşterea volumului de
activitate valori mari ale stocurilor şi creanţelor, dar cu o rotaţie rapidă). În caz contrar, nevoia de
fond de rulment poate evidenţia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor, pe
de o parte, şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor
şi urgentarea plăţilor.
Valoarea sa negativă (NFR < 0) evidenţiază surplusul resurselor temporare în raport cu
nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante, sau necesităţi temporare mai mici decât sursele
temporare posibile de mobilizat. Asemenea situaţie poate fi apreciată favorabil, dacă este rezultatul
accelerării rotaţiei activelor circulante şi al angajării, concomitent, de datorii în condiţii avantajoase
pentru întreprindere (cu scadenţe mai mari), adică s-au urgentat încasările şi s-au relaxat plăţile.
Acesta este un caz frecvent întâlnit la întreprinderile cu activitate comercială, datorită
creditelor - furnizor mult mai mari decât creditele - client.
În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativă evidenţiază o situaţie nefavorabilă,
datorată unor întreruperi temporare în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor sau în activitatea de
producţie ori a unor situaţii de nerespectare a termenelor de stingere a datoriilor pe termen scurt.
12
În cadrul analizei patrimoniale, diferenţa dintre fondul de rulment financiar şi nevoia de
fond de rulment reprezintă trezoreria netă (TN).
1. TN = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment
2. TN = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie
Active de trezorerie: disponibilităţi (casă, conturi bancare), valori mobiliare de plasament
(clasa 5)
Pasive de trezorerie: credite pe termen scurt (linii de finanţare deschise), soldurile creditoare
al conturilor la bănci
TN > 0; Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al
întreprinderii, expresie a existenţei unui excedent de disponibilităţi rezultat din evoluţia
operaţiunilor de încasări şi plăţi derulate în întreprindere în cursul exerciţiului financiar, fără ca
maximizarea acesteia să constituie obiectiv al managementului financiar.
Dacă trezoreria netă este pozitivă, atunci excedentul de finanţare, expresia cea mai
concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti
în conturi bancare şi în casă. Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciţii
succesive evidenţiază o rentabilitate economică ridicată şi posibilitatea plasării rentabile a
disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei întreprinderii pe piaţă.
TN < 0 ; Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar
acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situaţie evidenţiază dependenţa
întreprinderii de resursele financiare externe şi astfel se limitează autonomia financiară a
întreprinderii pe termen scurt. Această dependenţă financiară nu trebuie să fie interpretată implicit
ca o stare de insolvabilitate.
Echivalenţa între fondul de rulment financiar şi nevoia de fond de rulment corespunde unei
situaţii în care echilibrul trezorerie este perfect asigurat, fără excedent sau fără deficit. Aceasta
înseamnă că fondul de rulment financiar permite finanţarea integrală a nevoii de fond de rulment, şi,
atunci, întreprinderea poate evita dependenţa sa faţă de resursele de trezorerie.
Evoluţia trezoreriei nete cere prudenţă în interpretare deoarece nivelul său înregistrat la un
moment dat (pozitiv sau negativ), nu are relevanţă deoarece nivelul său fluctuează semnificativ la
intervale foarte scurte de timp ceea ce face ca interesul analiştilor să se orienteze către analiza în
dinamică într-o succesiune de perioade de timp.
Din analiza evoluţiei trezoreriei de la un exerciţiu la altul, se desprinde un indicator cu o
deosebită putere de sinteză denumit cash-flow. Creşterea trezoreriei nete, pe perioada exerciţiului
contabil analizat, reprezintă cash-flow-ul perioadei (CF), determinat conform relaţiei:
CF = TN1 – TN0 , unde
TN1 (TN0) - trezoreria netă la sfârşitul (începutul) exerciţiului contabil
13
Dacă cash-flow-ul perioadei este pozitiv, această situaţie reflectă o creştere a capacităţii
reale de finanţare a investiţiilor, în consecinţă o îmbogăţire a activului net real, o confirmare a
majorării valorii proprietăţii. O valoare negativă a cash-flow-ului sugerează o situaţie inversă.
EXEMPLU:
Determinarea fondului de rulment
Elemente de calcul 2016 2017 Indici
de
evoluţie
(%)
I. FR = Capitaluri Permanente - Active imobilizate (nete)
1. Capital propriu 136.052.862 145.761.009
2. Datorii pe termen lung 850.654 844.330
3. Subvenţii pentru investiţii 726 -
4. Provizioane (pe termen lung) 4.885.558 3.358.457
Capitaluri permanente 136.904.242 149.963.796
5. Active imobilizate nete 72.793.864 67.513.449
Active imobilizate nete 72.793.864 67.513.449
Fond de rulment I 68.995.936 82.450.347
II. FR = Activ Circulant Net – Datorii mai mici de un an
1. Active circulante 81.121.037 100.503.352
2. Cheltuieli efectuate în avans 165.863 215.368
Activ circulant net (total) 81.286.900 100.718.720
3. Datorii pe termen scurt 12.290.964 18.260.308
4. Venituri încasate în avans - 8.065
Datorii pe termen scurt (total) 12.290.964 18.268.373
Fond de rulment II 68.995.936 82.450.347
14
evoluţie
(%)
NFR = Nevoi temporare – Resurse temporare
(+) Active circulante 81.121.037 100.503.352
(-) Disponibilităţi 28.048.592 920.826
(-) Investiţii pe termen scurt 9.358.001 66.248.433
(+) Active de regularizare (cheltuieli în avans) 165.863 215.368
Nevoi temporare 43.880.307 33.549.461
(+) Datorii pe termen scurt 12.290.964 18.260.308
(+) Pasive de regularizare (Venituri în avans) - 8.065
(-) Credite pe termen scurt - -
Resurse temporare 12.290.964 18.268.373
Necesar de fond de rulment (NFR) 31.589.343 15.281.088
Interpretare
15
- rata finanţării stabile (Rfs), care arată măsura în care resursele financiare grupate în
capitaluri permanente acoperă utilizările grupate în active permanente şi reflectă în valori relative
echilibrul financiar pe termen lung. Rata arată, deasemeni, gradul în care activele stabile sunt
finanţate din pasive stabile:
Capital permanent
Rfs = 100
Active imobilizat e nete
Dacă Rfs > 100 %, imobilizările sunt acoperite integral din capitalul permanent, firma are un
surplus de surse permanente deci un fond de rulment pozitiv ce poate fi utilizat în finanţarea
activităţii curente a activelor circulante.
Dacă Rfs < 100 %, atunci resursele permanente sunt insuficiente în finanţarea necesarului
permanent echivalând cu un fond de rulment negativ.
În raport cu componentele capitalului permanent analiştii operează cu două rate
parţiale: rata autofinanţării imobilizărilor şi rata finanţării străine a acestora, utilizând în relaţia de
calcul fie capitalul propriu fie capitalul împrumutat pe termen lung17.
Nevoia unei astfel de abordări este pusă seama faptului că împrumuturile determină creşteri
ale cheltuielilor financiare, limitează autonomia decizională şi obligă întreprinderea la o activitate
suficient de rentabilă astfel încât să poată suporta aceste cheltuieli.
- rata finanţării globale (Rfg), adică a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment
net, arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice
neacoperite.
Rata măsoară proporţia în care necesarul de fond de rulment (NFR) este acoperit pe seama
fondului de rulment net (FR):
Fond de rulment net
Rfg = 100
Nesar de fond de rulment
Dacă Rfg > 100 %, NFR este finanţat integral prin FRN şi se crează trezoreria netă
pozitivă. În sens invers, dacă Rfg < 100 %, NFR este finaţat parţial pe seama creditelor bancare pe
termen scurt iar trezoreria este negativă.
Grupele, subgrupele şi indicatorii de folosit pentru analiza diagnostic economic şi financiar
pot fi modificate sau completate, reduse sau extinse, în raport cu particularităţile firmei. Pentru toate
cazurile, măsurarea influenţei factorilor se face prin utilizarea metodei substituirii valorii factorilor.
17
Marilena Mironiuc, Op. Cit., pg. 274;
16
Analiza bilanţului funcţional
Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţul funcţional
IV.Funcţia de finanţare
I. Funcţia de investiţii (active aciclice) Resurse stabile (aciclice)
Utilizări (active) stabile (brute) 1.Capitaluri proprii
1.Activ imobilizat de exploatare 2.Datorii financiare stabile (durata >1 an)
2. Activ imobilizat în afara exploatării 3. Amortismente, provizioane
17
Analiza structurii patrimonial-financiare a întreprinderii
Analiza structurii financiare a patrimoniului întreprinderii urmăreşte reflectarea raporturilor
dintre elementele patrimoniale şi mutaţiile care au loc în cadrul resurselor şi a utilizărilor
permanente şi curente. Metoda utilizată în analiză este metoda „ratios” – a ratelor.
Ratele de structură financiară se stabilesc ca raport între un post (sau o grupă de posturi) de
activ sau pasiv şi totalul bilanţului, precum şi ca raport între diferite componente de activ sau de
pasiv. Deşi simplă din punct de vedere tehnic, această metodă furnizează informaţii edificatoare
privind situaţia financiară a firmei, mai ales în cazul analizelor comparative în timp şi spaţiu.
18
a2) Rata imobilizărilor financiare (Rif) care exprimă intensitatea legăturilor şi relaţiilor
financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte unităţi, mai ales cu ocazia operaţiilor de creştere şi se
calculează astfel:
Im obilizari financiare
Rif 100
Activ total
Politica de investiţii financiare este strâns legată de mărimea firmei. Aceasta explică valorile
mici ale ratei imobilizărilor financiare în cadrul firmelor mici şi invers.
b) Rata activelor circulante (RAc) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul
bilanţului şi se calculează cu relaţia:
Active circulante
R Ac 100
Activ total
Între RAi şi RAc se formează relaţia: RAi RAc 1.
Pentru procesul de decizie sunt operaţionale ratele analitice ale activelor circulante astfel:
b1) Rata stocurilor (Rsk)
Rata stocurilor (Rsk) reflectă ponderea celor mai puţin lichide active circulante în total active
circulante:
Stocuri
Rs 100
Activ total
Aceasta ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura activităţii: mai ridicate
la firmele din sfera producţiei şi distribuţiei de bunuri materiale şi foarte scăzută în sfera serviciilor.
Interpretarea evoluţiei în timp a stocurilor, respectiv a ratei stocurilor, necesită corelarea la
nivelul activităţii, admiţându-se ca ecuaţie minimă de echilibru structural:
ICA > ISk, unde, ICA – indicele cifrei de afaceri; ISk – Indicele stocurilor.
Prin urmare, o creştere a volumului de activitate generează o sporire justificată a stocurilor.
Nivelul ridicat al stocurilor se apreciază negativ atunci când este consecinţa unei politici de
aprovizionare exagerată (materii prime, materiale), a unei ineficienţe în producţie (produse în curs
de fabricaţie) sau, pentru produsele finite, deficienţe în vânzare (calitate necorespunzătoare,
probleme de livrare, etc).
Încetinirea rotaţiei stocurilor, formarea stocurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă se
apreciază negativ datorită dificultăţilor de transformare în lichidităţi şi consecinţelor negative
asupra solvabilităţii/lichidităţii firmei.
b2) Rata creanţelor comerciale (RC)
Gradul de lichiditate al creanţelor comerciale este mai mare decât cel al stocurilor.
19
Creante comerciale
Rc 100
Activ total
Mărimea acestei rate este determinată de natura relaţiilor firmei cu partenerii externi din
aval, de termenele de plată pe care le acordă clientelei sale.
O pondere ridicată a acestora poate semnala fie deficienţe în încasare(clienţi problemă) fie
acordarea unor credite-clienţi cu termene de încasare mari într-o politică agresivă de expansiune pe
piaţă.
b3) Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasamentelor
Rata disponibilităţilor (RD,P) arată ponderea celor mai lichide active în totalul activelor
circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente.
Disponibil Valori mobiliare de plasament
RD , P 100
Activ total
şi în analitic, rata disponibilităţilor şi rata plasamentelor.
Rata disponibilităţilor reflectă ponderea disponibilităţilor în patrimoniul firmei, informaţiile
sale fiind însă deosebit de fragile, necesitând o interpretare nuanţată de la caz la caz. Însăşi mărimea
(nivelul) disponibilităţilor poate avea dublă semnificaţie. O valoarea ridicată a disponibilităţilor
poate reflecta o situaţie favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi şi semnul unor
resurse ineficient utilizate, al unor resurse neproductive.
De asemenea, trebuie să ţinem seama de faptul că disponibilităţile pot înregistra variaţii de
mare amplitudine în intervale foarte scurte: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult
datorită unor intrări importante de fonduri sau dimpotrivă, să scadă ca urmare a unor plăţi foarte
concentrate în timp.
În general se consideră normal un nivel de 3-5% al ponderii activelor de trezorerie, orice
depăşire fiind consecinţa neidentificării unor posibilităţi viabile de investire.18
18
V. Dragotă şi colectiv, Management finnaciar, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pg. 144;
20
Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă un aspect important al politicii
financiare a întreprinderii. Decizia de structură financiară depinde de obiectivele întreprinderii, de
nivelul rentabilităţii scontate şi de riscurile pe care şi le asumă. În aceiaşi măsură cu factorii interni,
decizia de structură financiară depinde şi de factori externi întreprinderii, mai ales de conjunctura
economică, adică situaţia pieţei financiare, oscilaţiile ratei dobânzii, inflaţia.
a) Rata stabilităţii financiare (Rsf) reflectă legătura dintre capitalul permanent de care firma
dispune în mod stabil (pe o perioadă de cel puţin 1 an) şi patrimoniul total.
Capitalul permanent
Rsf 100
Pasiv total
Valorile considerate normale sunt între 50% – 66% plasând întreprinderea într-o situaţie
favorabilă şi evidenţiază caracterul permanent al finanţării, ceea ce conferă o anumită siguranţă
întreprinderii în desfăşurarea activităţilor sale.
b) Rata autonomiei financiare globale (Rafg)
Autonomia financiară exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor
financiare, măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de lichiditate – solvabilitate şi
gradul de îndatorare.
Capital propriu
Rafg 100 (rata solvabilit ăţii patrimoniale )
Pasiv total
Ponderea capitalului propriu, respectiv a datoriilor în totalul pasivului diferă de la un caz la
altul, în primul rând, în funcţie de politica financiară a firmei respective, de condiţiile concrete ale
fiecărei firme, de eficienţa deciziilor financiare şi din această cauză stabilirea unor rate de referinţă
este greu de stabilit.
În literatura franceză, unii autori recomandă ca satisfăcătoare pentru echilibrul financiare,
R afg 1 3 19 (0,33 sau 33%).
Prin urmare, existenţa unui capital propriu egal sau mai mare cu o treime din pasivul firmei
este o premisă a autonomiei financiare a acesteia. Cu cât indicatorul ia valori mai mici decât
mărimea amintită cu atât întreprinderea se expune riscului de insolvabilitate ca urmare a
dependenţei prea mari de creditori.
În cadrul ratei autonomiei financiare globale, semnificaţie deosebită are:
b1) Rata autonomiei financiare la termen permite aprecierea mai precisă prin implicarea
structurii capitalului permanent.
Se poate calcula după relaţiile:
Capitalul propriu
(1) R Aft 100
Capitalul permanent
19
G. Chareaux, Gestion Financière, Ed. Litec, Paris, 1991
21
Specialiştii apreciază că pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să
reprezinte cel puţin jumătate din cel permanent. Deci: R Aft1 50% (0,5). Sub această limită firma
se află într-o situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte riscul de insolvabilitate şi este afectată
autonomia ei financiară.
Capital propriu
(2) R Aft 100
Datorii pe termen mediu şi lung
Acest raport exprimă gradul de independenţă financiară a firmei, independenţă asigurată
atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare comparativ cu suma obligaţiilor la termen.
Prin urmare: R Aft2 100 (1).
În acest caz datoriile mai mari de un an sunt acoperite integral din capitalurile proprii ca
urmare a unei activităţi rentabile.
c) Rata de îndatorare globală (Rig) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei şi
exprimă gradul de dependenţă a întreprinderii de resurse financiare provenite de la terţi:
Datorii totale
(1) Rig 100; Rig 50% (66% după unii autori)
Pasiv total
Cu cât valoarea acestui indicator este mai îndepărtată de 0,5 (0,66), cu atât creşte autonomia
financiară a firmei, riscul de insolvabilitate este mic iar întreprinderea dispune încă de capacitate de
îndatorare.
Des întâlnit în practica financiară este luarea în considerare, în calculul aceluiaşi indicator,
la numitor, a capitalului propriu, exprimând îndatorarea totală (pe termen scurt, mediu şi lung) a
întreprinderii în raport cu capitalul propriu (levier financiar) 20,21.
Datorii totale
(2) Rig 100; Rig 200%
Capital propriu
Conform normelor bancare datoriile totale ale întreprinderii nu trebuie să depăşească de
două ori capitalul său propriu. Îndatorarea peste această limită duce la apariţia riscului de
insolvabilitate, punînd în evidenţă o structură financiară inadecvată, care poate duce la încetarea de
plăţi sau la pierderea controlului de către acţionari.
Este perceput ca un indicator de risc financiar ca urmare a faptului că remunerarea
creditorilor este prioritară şi fixă în timp ce rezultatul net şi lichiditatea întreprinderii fluctuează.
20
Silvia Petrescu, Analiza economo-financiară II, suport de curs, FEAA, Iaşi, 2006, pg. 96;
21
Levierul financiar exprima indatorarea totala (pe termen scurt, mediu si lung) a intreprinderii in raport cu capitalul
propriu. Rezultatul trebuie sa fie subunitar, o valoare supraunitara insemnand un grad de indatorare ridicat. O valoare ce
depaseste 2,33 exprima un grad foarte ridicat de indatorare, societatea putandu-se afla chiar in stadiul de faliment
iminent daca rezultatul depaseste de cateva ori pragul de 2,33.
(http://www.macrostandard.ro/indicatori_analiza_financiara.html)
22
O semnificaţie deosebită în cadrul ratei de îndatorare globală are rata de îndatorare la
termen (Rit) care se calculează prin raportarea obligaţiilor (datoriilor) pe termen mediu şi lung fie la
capitalul permanent:
Datorii pe termen mediu şi lung
(1)22 Rit 100 , Rît 50%(0,5)
Capital permanent
fie la capitalul propriu
Datorii pe termen mediu şi lung
(2): Rit 100 , Rît max 1(100%)
Capitalul propriu
Rata de îndatorare, indiferent de forma sa de calcul, caracterizează dependenţa
(independenţa) financiară a firmei şi gradul de risc al politicii sale financiare.
În privinţa unor structuri structuri financiare ideale sau acceptabile există câteva principii
esenţiale, pornind de la faptul că sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le
finanţează:23
- activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din datorii pe termen scurt
(de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile) pot fi finanţate tranzitoriu din asemenea
datorii.
- finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu şi lung este admisă cu
condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile permanente şi să poată fi
rambursată progresiv prin autofinanţare până întreprinderea ajunge la autonomie financiară
(finanţarea din capitaluri proprii)
Criteriul rentabilităţii în alegerea structurii financiare
Atât capitalul propriu cât şi capitalul împrumutat comportă costuri. Capitalul propriu costă
dividende, capitalul împrumutat costă dobânzi. Diferenţa fundamentală dintre costul capitalului
propriu şi cel al capitalului împrumutat rezidă în faptul că fondurile proprii nu sunt remunerate
decât în cazul în care întreprinderea obţine profit în timp ce capitalul împrumutat trebuie remunerat,
oricare ar fi rezultatele financiare ale întreprinderii.
O întreprindere puternic îndatorată va avea sistematic cheltuieli financiare mari ceea ce-i
afectează profitabilitatea şi-i micşorează posibilităţile de autofinanţare.
Prin urmare, întreprinderea respectivă va trebui să recurgă la noi credite pentru a-şi acoperi
nevoile de finanţare care la rândul lor vor contribui la creşterea cheltuielilor financiare.
22
Manuel, analyse financière et économique des projets de développement, Communautés européennes, 1997,
Luxembourg, pg. 327,
http://ec.europa.eu/europeaid/multimedia/publications/documents/tools/europeaid_adm_manual_ecofin_fr.pdf
23
Silvia Petrescu, Op. Cit., pg. 94-95;
23
Dacă întreprinderea e rentabilă, adică dacă rata rentabilităţii e mai mare decât rata dobânzii,
se poate şi e de dorit, apelarea la credite în opoziţie cu alternativa de a aştepta să se formeze treptat
fonduri proprii pentru finanţarea unui proiect.
Efectul de îndatorare se obţine comparând rentabilitatea economică a întreprinderii cu costul
capitalului împrumutat.
Există 2 situaţii:
a) dacă rentabilitatea economică > rata dobânzii rezultă un efect de îndatorare
pozitiv (favorabil);
b) dacă rentabilitatea economică < rata dobânzii rezultă un efect de îndatorare
negativ (nefavorabil).
Dacă presupunem ca rentabilitatea economică e de 16% pe an iar rata dobanzii e de 12% pe
an, întreprinderea e interesată să se finanţeze prin credit deoarece realizează un profit de 4% asupra
capitalului împrumutat.
Determinarea structurii financiare a firmei implică studierea influenţei a două variabile
principale: gradul de risc şi rata de rentabilitate. Utilizarea unei ponderi mari a capitalului
împrumutat creşte gradul de risc al firmei, dar previziunea unei rate de rentabilitate mai mare duce
la creşterea profiturilor viitoare. Şi invers renunţarea la împrumuturi face ca firma să aibă un grad
de risc minim, însă în acest caz se vor pierde profituri importante, datorită limitării volumului
afacerii şi astfel nu se vor realiza obiectivele principale ale gestiunii financiare - maximizarea
valorii firmei.
24
obligată să accepte condiţiile impuse de aceştia. Relaţiile cu clienţii şi alţi parteneri situaţi “în aval”
influenţează într-o manieră asemănătoare asupra ponderii creanţelor.
3. Mărimea firmei, ca factor de influenţă, se reflectă atât în structura financiară cât şi în
structura activelor. Astfel, rata de îndatorare creşte o dată cu creşterea dimensiunii firmei în sectorul
industrial, construcţii de locuinţe, agricultură, chiar şi turism, această relaţie fiind puţin pregnantă în
comerţul cu amănuntul, cu ridicata, în alimentaţia publică.
Din analize statistice rezultă că întreprinderile mici sunt mai prudente, au mai multe fonduri
proprii şi mai puţine surse externe de finanţare, iar în cadrul surselor externe au mai multe surse pe
termen scurt, comparativ cu marile companii. Mărimea firmei influenţează şi asupra structurii
activelor, atât imobilizate, cât şi activelor circulante, care cresc odată cu dimensiunea firmei.
4. Opţiunile tactice şi strategice ale firmei respective, au o mare influenţă asupra structurii
financiare a firmei, analiza financiară evidenţiind aspectele privind nevoile de finanţare, capacitatea
de finanţare, situaţia trezoreriei etc.
5. Factorii conjuncturali (economici, sociali, juridici, legislativi), a căror acţiune este
orientată preponderent asupra activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a activităţii,
generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creştere a stocurilor. Evoluţia
favorabilă a costurilor de aprovizionare pe piaţă poate să conducă la un suprastocaj tranzitoriu, după
cum o diminuare a ratei dobânzilor pe piaţa creditelor poate conduce la creşterea ponderii datoriilor
în totalul pasivului cu modificări corespunzătoare în activ etc.
25
4. Rata de îndatorare globală D
100 51,69 47,52
Pt
Solvabilitatea şi lichiditatea
În general ,“solvabilitatea reprezintă capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a stinge
la scadenţă obligaţiile faţă de creditorii săi”24, referindu-se în mod deosebit la obligaţiile pe termen
mediu şi lung.
Analiza solvabilităţii întreprinderii25 urmăreşte capacitatea acesteia de a-şi achita obligaţiile
totale din resurse totale. Pa baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacităţii de plată pe
termen lung (insolvabilitatea sau risc de faliment).
Aşa cum se arată în literatura de specialitate falimentul este consecinţa unui grad ridicat de
îndatorare şi a unui grad de solvabilitate relativ redus depinzând de o serie de factori specifici
întreprinderii, sectorului de activitate în care aceasta funcţionează, mediului economic, ce pot aduce
24
Dobrotă, N., Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pg. 115;
25
Florea, C., Analiza economico-financiară. Teorie şi studii de caz, Editura Nevali, Cluj Napoca, 2002, pag: 52.
26
întreprinderea în stare de dificultate din punct de vedere economic, financiar, juridic si social-
politic, obligând-o să intre în procedură de reorganizare judiciară.
Din acest punct de vedere în aprecierea solvabilităţii se utilizează mai multe rate din
structura pasivului ce caracterizează autonomia financiară şi îndatorarea întreprinderii26 Se adaugă
acestora următoarele rate:
Capacitatea de rambursare a datoriilor(Crd) care arată măsura în care sursele potenţiale de
autofinanţare degajate din activitatea întreprinderii pot acoperi datoriile totale.
Capacitate a de autofinant are
Crd =
Datorii totale
Nivelul optim se consideră a fi de 1,00 însă doar sub nivelul minim acceptabil de 0,33
întrepriderea se află în pericolul incapacităţii de plată.
Capacitatea de rambursare a datoriilor cuprinde capacitatea brută de rambursare a
datoriilor (Cbrd) şi capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd).
Capacitatea brută de rambursare a datoriilor (Cbrd) arată măsura în care sursele potenţiale
de autofinanţare degajate din activitatea de exploatare a întreprinderii pot să acopere datoriile totale
ale acesteia.
Excedent brut din exploatare
Cbrd =
Datorii totale
Capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd) arată măsura în care autofinanţarea netă
poate acoperi datoriile totale ale întreprinderii. Practic, arată un raport între sursele proprii şi cele
împrumutate sau atrase.
Autofinant area exercitiul ui
Cnrd =
Datorii totale
Rata cheltuielilor financiare27( Rchf ) arată măsura în care cheltuielile financiare consumă
numerar din acumulăriile brute ale activităţii de exploatare.
Cheltuieli financiare
Rchf =
Excedent brut din exploatare (rezultatu l din exploatare , cifra de afaceri, productia exercitiul ui)
Nivelul maxim acceptabil în raport cu EBE este de 0,6, depăşirea acestuia fiind un semnal că
întreprinderea nu poate suporta costul îndatorării şi riscă pe termen lung să devină insolvabilă.
În raport cu Cifra de afaceri, pentru ca întreprinderea să nu se expună riscului de
insolvabilitate, literatura de specialitate recomandă o valoare de maxim 0,03 (3% din cifra de
afaceri).
26
Silvia Petrescu, Op. Cit., pg. 239;
27
Mironiuc, M., Analiza financiară. Studii de caz, Editura Junimea, Iaşi, 2000, pag: 60.
27
Se consideră, de asemeni, că întreprinderea este solvabilă în măsura în care activul real este
suficient pentru a-i permite plata tuturor datoriilor. Sunt operaţionale în acest caz următoarele
relaţii:
Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare nu este suficient ca ea să-şi poată
achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată achita la scadenţa convenită, adică să posede
suficiente lichidităţi pentru a respecta scadenţele.
Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a faţă obligaţiilor pe termen scurt şi
reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi (bani) fiind strâns
legată de modul în care conducerea gestionează capitalul de lucru..
Lichiditatea se referă deci la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ.
28
Bilanţul românesc sub formă verticală, legiferat prin O.M.F. nr. 94/ 20.02.2001,
inspirat din norma contabilă internaţională I.A.S.1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, oferă date şi
informaţii în vederea determinării unor indicatori de lichiditate cum ar fi:
- Fondul de rulment;
- Lichiditatea generală (current ratio);
- Lichiditatea imediată (quick ratio).
Fondul de rulment28 reprezintă acea sumă cu care totalul activelor circulante depăşesc
totalul datoriilor pe termen scurt.
Este un indicator important al lichidităţii datorită faptului că datoriile pe termen scurt
reprezintă obligaţii ce trebuie achitate într-o perioadă mai mică de un an, iar activele circulante
curente (pe termen scurt) reprezintă active ce trebuie transformate în bani sau consumate într-o
perioadă mai mică de un an sau decât ciclul normal de exploatare (dacă acesta are o durată mai
mare de un an).
Prin definiţie, aşa cum prezentam anterior, datoriile curente trebuie onorate din active
curente. Astfel, excesul de active circulante faţă de datoriile pe termen scurt, reprezintă active
circulante nete disponibile pentru continuarea activităţii economice.
Această diferenţă reprezintă fondul de rulment ce poate fi utilizat pentru cumpărarea de
stocuri, obţinerea de credite şi finanţarea unor vânzări în creştere.
Deci, lipsa fondului de rulment poate conduce chiar la falimentarea întreprinderii. Fondul de
rulment se determină cu relaţia:
Fond de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Lichiditatea generală (current ratio)
“Lichiditatea presupune existenţa unor disponibilităţi băneşti suficiente pentru achitarea la
scadenţă a datoriilor întreprinderii (inclusiv dobânda pentru împrumuturile acordate de creditori)
dar şi pentru acoperirea unor nevoi neprevăzute de mijloace băneşti”.29
Acest indicator, întâlnit în literatura de specialitate43 şi sub denumirea de coeficientul
lichidităţii generale (working capital ratio), este strâns legat de fondul de rulment şi este considerat
a fi un bun indicator al capacităţii întreprinderii de a-şi onora facturile şi de a-şi rambursa creditele
contractate.
Lichiditatea generală (LG) arată marja conferită firmei de activele sale curente în
respectarea obligaţiilor curente. Se determină ca raport între activele circulante şi datoriile pe
termen scurt ale întreprinderii, cu relaţia:
28
Ionescu, C., Informare financiară în contextul internaţionalizării contabilităţii, Editura Economică, 2003, pg. 224;
29
Păvăloaia, W., Paraschivescu, M-D.,Cojocaru, C., Analiza financiară şi modele de politică economică în societăţile
comerciale, Editura Neuroni, Focşani, 1994, p. 21
43
Sava, S., coordonator pentru versiunea în lb. română, “Dicţionar MicMilan de economie modernă”, Editura Codecs,
Bucureşti, 1999, p. 63
29
Active curente (circulante )
LG
Pasive curente
Mărimea acestei rate depinde de viteza de rotaţie a activelor curente. Se apreciază că
valoarea minimă admisă poate varia între 1,2 – 1,8, funcţie de sectorul de activitate. Dacă acest
indicator depăşeşte valoarea 1, atunci întreprinderea poate să-şi achite obligaţiile curente, pe măsură
ce devin scadente, fiind consecinţa unui fond de rulment pozitiv.
În caz contrar, lipsa de lichidităţi, consecinţa unui fond de rulment negativ (provenit din
finanţarea unor achiziţii pe termen lung, din resursele pe termen scurt, ceea ce, de obicei, este
contraindicat) determină un disconfort financiar ce poate conduce la încetare de plăţi, echivalând cu
risc de insolvabilitate (faliment).
De multe ori, însă, indicatorul lichidităţii generale poate conduce la concluzii eronate,
deoarece în calculul lui sunt folosite mărimile furnizate de către bilanţul companiei, care reprezintă
situaţia trecută a acesteia şi nu cea prezentă. Totodată, indicatorul nu ţine cont de succesiunea şi
frecvenţa în timp a plăţilor şi a încasărilor.
În activele curente (circulante) intră şi stocurile (mărfuri, produse finite) a căror lichiditate
nu este cunoscută cu certitudine, aspect care i-a determinat pe bancheri să calculeze alţi doi
indicatori de lichiditate: lichiditatea intermediară şi lichiditatea imediată.
Lichiditatea intermediară (Testul acid – Quick Ratio) (LI), nu ţine cont de stocuri(au o
lichiditate mai redusă şi poate incertă) şi exclude din calcule creanţele incerte pentru că nu pot fi
mobilizate rapid pentru a face faţă unui necesar urgent de lichidităţi. Valoarea recomandată pentru
acest indicator este 0,8.
Active curente Stocuri Creante incerte Disponibil itati Creante certe
LI
Pasive curente Pasive curente
Lichiditatea imediată (de trezorerie) (Li) confundată deseori cu lichiditatea intermediară,
reprezintă raportul dintre activele lichide şi pasivele curente.
Activele lichide sunt compuse din numerar şi majoritatea investiţiilor la termen care pot fi
rapid transformate în bani. Stocurile nu se pot include în categoria activelor lichide deoarece ele nu
pot fi transformate imediat în bani.
Disponibil itati Plasamente
Li
Pasive curente (imediat exigibile )
Acest concept, chiar dacă este considerat o perfecţionare a indicatorului lichidităţii, nu
reprezintă decât o imagine completă şi adusă la zi a situaţiei curente a întreprinderii. De asemenea,
el ignoră intrările şi ieşirile de numerar, de mare importanţă pentru activitatea companiei. Valoarea
minimă a raportului cuprinsă între 0,2-0,3 reflectă o garanţie de lichiditate, fiind asigurată achitarea
obligaţiilor pe termen scurt.
30
Lichiditatea la vedere (Lv) apreciază măsura în care creditele bancare pe termen scurt pot fi
acoperite pe seama disponibilităţilor băneşti din casierie şi conturi bancare.
Disponibil itati banesti in casierie si conturi bancare
Lv
Credite bancare pe termen scurt
Valorile de referinţă ale indicatorului sunt cuprinse în intervalul 0,85 – 1,15.
Pentru a obţine o informaţie în dinamică cu privire la lichiditate se impune calcularea
acesteia pe baza mai multor bilanţuri succesive, creîndu-se astfel posibilitatea exprimării unei
tendinţe.
Informaţiile obţinute prin calculul acestor indicatori nu pot explica însă contribuţia
diverselor activităţi desfăşurate de către întreprindere la obţinerea lichidităţii ceea ce face necesară
aprofundarea studiului asupra componentelor necesarului de fond de rulment şi a relaţiilor
întreprinderii cu terţii. Se are în vedere faptul că terţii influenţează direct trezoreria, întreprinderea
fiind preocupată să-şi optimizeze stocurile, să accelereze încasarea creanţelor prin scurtarea
termenului de decontare cu clienţii şi, în acelaşi timp, să amâne plata furnizorilor, prin prelungirea
termenelor de plată acordate de aceştia. Derivă de aici o serie de indicatori cunoscuţi în literatura de
specialitate sub numele de rate de rotaţie sau rate de gestiune care pot fi consideraţi ca şi parametri
de lichiditate.
30
OMFP (Ordinul Ministerul Finanţelor Publice) 1752/nov. 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1080 din 30/11/2005
31
R. C. Moyer, J. R. McGuigan, R. P. Rao, Op. Cit., pg. 106-107;
31
Măsurarea vitezei de circulaţie (rotaţie) se realizează cu ajutorul a doi indicatori32:
- numărul de rotaţii (Nr) care arată de câte ori se roteşte elementul de activ (A) sau pasiv
(P), pentru realizarea volumului desfacerilor(cifrei de afaceri) (Ca) în perioada de gestiune:
Ca
Nr
A(P)
Cu cât numărul de rotaţii este mai mare, cu atât activitatea este mai eficientă, deoarece, cu
acelaşi volum de active circulante (capitaluri), se poate realiza un volum mai mare de desfacere de
mărfuri/produse şi un profit mai mare.
Această relaţie arată, în acelaşi timp, randamentul/eficienţa utilizării activului/pasivului
exprimând mărimea cifrei de afaceri generată de fiecare leu investit.
- durata în zile a unei rotaţii (Dz), care arată durata medie în care elementul analizat
parcurge întreg ciclul economic şi reapare în forma bănească iniţială:
A( P )
Dz T
Ca
T= perioada de gestiune pentru care se face analiza, exprimându-se în numărul de zile
calendaristice ale perioadei respective (lună, trimestru, an).
Viteza de rotaţie va fi mai accelerată atunci când numărul de rotaţii va fi mare şi numărul de
zile mai redus.
Principalele rate analizate sunt:
a) Viteza de rotaţie a activului
Creşterea vitezei de rotaţie a activului semnifică creşterea gradului de lichiditate a acestuia
(reducerea duratei de recuperare sub formă bănească), îmbunătăţirea structurii activelor în corelaţie
cu specificul activităţii.
Reducerea vitezei de rotaţie are ca efect principal creşterea gradului de imobilizare a
activelor. Aceste efecte sunt valabile atât pentru activele imobilizate cât şi pentru cele circulante.
În ceea ce priveşte activele fixe specialiştii consideră că mărimea indicatorului este
influenţată de o serie de factori ce fac utilă analiza acestuia în cadrul aceleaiaşi firme mai puţin în
comparaţiile interfirme. Aceşti factori se referră la:
- costul de achiziţie
- politica de depreciere (amortizare)
- alegerea tehnologică (fie procese de producţie puternic automatizate fie bazate pe utilizarea
forţei de muncă şi nu în ultimul rând se are în vedere companiile care externalizează părţi din
procesele sale).
32
Dorina Nicoleta Lezeu, Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pg. 171 şi
urm.;
32
Problema care se pune în calcularea indicatorului pentru activele circulante, mai ales
referitor la stocuri, este legată de valoarea lor, de faptul că în evaluarea stocurilor se utilizează
metode de evaluare diferite de la o întreprindere la alta şi denaturează rezultatele oricărei
comparaţii, de faptul că cel mai indicat este să se utilizeze o medie anuală a acestora şi că cifra de
afaceri trebuie exprimată în preţuri de achiziţie sau costuri de producţie, astfel încât, rata de rotaţie a
stocurilor, calculată pentru fiecare categorie de stocuri va fi dată de relaţiile:
Rata de rotaţie a stocurilor de mărfuri:
Stocul mediu de mãrfuri
Rmf = 360
Costul de achizitie a mãrfurilor vândute
Rata de rotaţie a stocurilor de materii prime:
Stocul mediu de materii prime
Rmp = 360
Costul de achizitie al materiilor prime DS
Rata de rotaţie a produselor finite:
Stocul mediu de produse finite
Rpf = 360
Productia vândutã (în cost complet)
b) viteza de rotaţie a capitalurilor arată numărul de utilizări ale capitalului propriu, modul
de fructificare a resurselor permanente sau arată numărul de refaceri a surselor împrumutate şi
atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv numărul de zile necesar
pentru restituirea datoriilor pe seama cifrei de afaceri.
33
Bibliografie
34