Universitatea de Stat ,,Alecu Russo’’ din Bălţi

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului

Catedra de Ştiinţe Economice

Proiect de сercetare la unitatea de curs:

„Principiile economiei de piață”
cu tema: „Modele economice contemporane”

A elaborat:
Lavric Oleg
Gr. CT11Z
Coordonat:
dr., conf. univ. N. Branaşco

Bălți, 2019
 Cuprins

Întroducere.........................................................................................................................................3

1. Trăsaturile definitorii ale sistemului economic de piață.............................................................3

2. Economia mixtă..............................................................................................................................3

3. Modelele economiei mixte contemporane....................................................................................3

3.1. Modelul american........................................................................................................................4

3.2. Modelul japonez..........................................................................................................................5

3.3. Modelul german...........................................................................................................................6

3.4. Modelul suedez............................................................................................................................7

3.5. Modelul francez...........................................................................................................................7

Concluzie.............................................................................................................................................8

Resurse informaţionale......................................................................................................................9

2
 Întroducere

Pentru a cunoaște economia și societatea avem nevoie de diverse informații și cercetari în

același timp .Pe parcursul istoriei atît elementele de bază ale activității economice cît și formele
concrete de organizare a acesteia s-au modificat fără încetare, exact ca și întreaga societate care
continuu se modernizează și crește. Ca să înțelegem mai bine tema raportată, mai întîi de toate
trebuie sa înțelegem ce este și ce reprezintă în general un sistem economic.
Deci, sistemul economic reprezintă o modalitate specifică de utilizare a resurselor
economice rare, de organizare a procesului de producție și de trecere a bunurilor create de la
producator la consummator [1].

1. Trăsaturile definitorii ale sistemului economic de piață

1. Preponderența proprietății private;
2. Economia este descentralizată;
3. Centrul activității economice și principalul regulator al acesteia este piața concurențială;
4. Scopul nemijlocit este profitul, mai bine spus maximizarea acestuia;
5. Prețul la marea majoritate a bunurilor materiale și serviciilor se formează liber;
6. Agenții economici se află într-o stare de concurență permanentă.
Cu toate aceste trasături în economia mondială apare necesitatea unui model de sistem a
economiei contemporane unic, dar putem spune cu certitudine că așa ceva nu e posibil, deoarece
fiecare țară sau mai bine spus stat are o mulțime de modele concrete a economiei de piață și oricare
economie națională poate fi încadrată într-un model sau altul [1].

2. Economia mixtă
Economiile contemporane sunt economii mixte în care se îmbină elementele definitorii ale
economiei de piață cu implicarea statului în economie , aceasta datorîndu-se necesității
implimentării de către stat a unor legi ce îl va favoriza.
Deci, prin economia mixtă (sau sistemul economic mixt) înțelegem o îmbinare organic , în
proporții diferite a elementelor sistemului economiei de piață cu implicarea statului în economie, o
îmbinare a sectorului privat cu sectorul de stat, a mecanismelor pieței cu reglementare public, a
micilor întreprinderi cu marile corporații, o îmbinare a mecanismelor de diferențiere de avere cu
asigurarea anumitor garanții sociale [2].

3
 3. Modelele economiei mixte contemporane
În literatura de specialitate se întîlnesc și se cunosc mai multe modele a economiei mixte
contemporane, dar pînă la urmă cele mai cunoscute sunt:
1. Modelul american;
2. Modelul japonez;
3. Modelul german;
4. Modelul suedez;
5. Modelul francez. [3].
3.1. Modelul american
Pentru acest model, bazat pe concepţia liberalismului economic , sunt caracteristice:
 orientarea în masă spre realizarea succesului personal;
 încurajarea multilaterală a activităţii antreprenoriale;
 cota de stat destul de limitată;
 crearea unui nivel decent de trai prin înlesniri şi subsidii, acordate păturilor sociale cu un
venit redus;
 ignorarea problemei echităţii sociale.
SUA deţine locul întâi în lume în ceea ce ţine de creşterea productivităţii muncii şi după
volumul PIB. Ritmurile anuale de creştere a PIB în SUA, în anii 1992-2000, au constituit 3,2% (în
Germania –1,7%, în Japonia – 0,8%). Numărul utilizatorilor reţelei Internet în această ţară
constituie 56% din numărul total al populaţiei (în cele mai dezvoltate ţări ale Europei – doar 40%).
Nivelul şomajului în SUA este de 4,2% (în Germania – 10,5%, în Japonia – 4,6%). În SUA, 14%
din populaţie se află sub pragul sărăciei.
În sec. XX, rolul economic al statului a crescut într-un mod adecvat principiilor keynesiste.
În anii 80 ai secolului trecut, s-au constatat limitele expansiunii economice a statului şi s-a început
identificarea formulei optime de interacţiune dintre stat şi piaţă. A avut loc diminuarea ponderii
cheltuielilor de stat în ceea ce ţine de creşterea economică şi acest lucru se explică printr-un şir de
factori geopolitici: sfârşitul războiului "rece", posibilitatea de a reduce cheltuielile cu caracter
militar. Totodată, au crescut alocaţiile statului pentru dezvoltarea învăţământului superior.
Schimbări esenţiale au loc şi în relaţiile de piaţă. La mijlocul anilor ‘90 ai secolului trecut,
circa 90% din toate veniturile din economia SUA erau asigurate de companiile pe acţiuni.
Proprietatea privată corporativă este mai eficientă de pe poziţiile atragerii investiţiilor suplimentare,
a introducerii noilor metode de management, a creşterii productivităţii muncii. Această formă de
proprietate devine predominantă în raport cu alte forme (parteneriat, proprietatea privată
individuală).

4
 În practica managerială şi în domeniul relaţiilor de muncă, este întâlnită pe larg ideologia
democraţiei de producţie, care presupune atragerea lucrătorilor în procesul de gestiune a producţiei,
în posedarea capitalului pe acţiuni (peste 10% din muncitorii şi funcţionarii americani posedă
acţiuni ale întreprinderilor în care lucrează). Din aceste considerente, bursa hârtiilor de valoare are o
importanţă deosebită în economia SUA, în comparaţie cu alte ţări unde rolul primordial îl deţine
sistemul bancar.
Astfel, în economia SUA există o "diviziune a muncii" specifică: businessul privat
predomină în sfera de producţie, iar statul îndeplineşte funcţii sociale importante: (ocrotirea
mediului ambiant, susţinerea ştiinţelor fundamentale, a infrastructurii sociale etc.) [3].

3.2 Modelul japonez

În evaluarea modelului economic japonez, se ţine seama de următoarele caracteristici:
a) factorul corporativ – predominarea în economie a proprietăţii corporative
şi a realizărilor în domeniul managementului corporativ;
b) factorul paternalist – bazat pe tradiţii naţionale în organizarea relaţiilor
de muncă (atunci când firma se prezintă ca o familie, iar patronul ei – un "părinte"
grijuliu);
c) factorul reglator de stat – din considerentele că statul ocupă o poziţie
activă în economie, prin intermediul bugetului de stat se distribuie până la 50% din PIB;
d) factorul bancar – deoarece băncile au legături strânse cu companiile
industriale, ele joacă un rol coordonator în dezvoltarea economiei naţionale.
Modelul japonez de dezvoltare economică are şi un şir de particularităţi ce reflectă
specificul (originalitatea) culturii, experienţa istorică, potenţialul de producţie al acestei ţări. Dintre
acestea pot fi menţionate:
- sinteza tradiţiilor naţionale (institutul monarhiei, paternalismul, codul de onoare al
samurailor) şi a celor mai mari realizări ale economiei mondiale (ideile keynesiste despre
reglementarea de stat a economiei au cunoscut o largă răspândire în Japonia la începutul anilor ‘50
ai sec. XX);
- un nivel înalt al conştiinţei naţionale, prioritatea intereselor naţiunii asupra intereselor
unei personalităţi, jertfirea de sine în numele progresului ţării;
- combinarea principiilor economiei de piaţă cu programele statale de dezvoltare social-
economică;
- fuziunea reglementării flexibile centralizate cu managementul corporativ de succes;

5
 - parteneriatul dezvoltat "bancă-business" amplifică motivarea activităţii durabile şi
interesul faţă de legităţile dezvoltării tehnico-economice pe termen lung;

- sistemul eficient de management în raport cu calitatea mediului ambiant.

Acest model a asigurat o creştere economică accelerată şi soluţionarea cu succes a
problemelor sociale. În particular, este vorba despre asigurarea unui nivel înalt de ocupare a
populaţiei, creşterea continuă a nivelului de remunerare a muncii şi o diferenţiere moderată a
veniturilor. Nu întâmplător, până la mijlocul anilor ‘90 ai secolului trecut, despre economia
japoneză se vorbea ca despre un ,,miracol”.
Politica de stat prevedea:
 în domeniul producţiei : stimularea ramurilor-cheie (electronică, electroenergetică,
carboniferă, oţelărie);
 în domeniul relaţiilor creditare : efectuarea unui control riguros asupra fluxurilor
financiare transferate în străinătate, controlul asupra ratei dobânzii la toate tipurile de depuneri cu
scopul majorării investiţiilor interne şi creării unui sistem viabil de creditare a producţiei;
 în domeniul veniturilor : respectarea raportului dintre nivelul de trai al populaţiei
(inclusiv, salariul) şi productivitatea muncii în vederea diminuării costului şi majorării
competitivităţii producţiei japoneze [4].

3.3 Modelul german

Fundamentele teoretice ale acestui model au fost elaborate în ajunul celui de-al doilea război
mondial de reprezentantul şcolii de la Freiburg – Walter Eucken, iar realizarea practică s-a produs
pe timpul cancelarului RFG, Ludwig Erhard. Acest model era studiat de discipolii lui drept o "a
treia cale” (spre deosebire de economia de piaţă liberă (piaţă "pură") şi cea centralizată (sistem
totalitar). Conţinutul modelului este combinarea libertăţii economice şi a egalităţii sociale. Acest
model este specific Germaniei, Austriei, Elveţiei, Olandei, cu diferenţe culturale notabile, echilibrat
şi echitabil.
Dezvoltarea Germaniei în perioada de după război se bazează pe concepţia "îmbinării"
principiilor pieţei cu structurile sociale şi politice şi orientarea lor spre asigurarea securităţii sociale.
Statul traduce activ în viaţă politica de "echilibru", de menţinere a concurenţei şi de limitare a
procesului de monopolizare a economiei. El asigură cadrul legal şi social necesar pentru dezvoltarea
societăţii civile şi a echităţii sociale a indivizilor (drepturile indivizilor, posibilităţile iniţiale şi
protecţia juridică). Pentru limitarea inechităţii sociale se practică sistemul de impozitare progresiv,
iar studiile în instituţiile superioare sunt gratuite.

6
 Modelul german al economiei sociale de piaţă se bazează pe o reglare dublă: pe piaţă şi pe
intervenţionalismul statal economico-financiar, ce oferă posibilitatea programării economice [4].

3.4 Modelul suedez

Acest model mai este numit şi "socialism funcţional", deoarece are loc divizarea funcţiilor în
societate. Funcţiile de producţie le îndeplineşte businessul privat – anume el controlează sectorul
real. Funcţiile sociale, de asigurare a creşterii calităţii şi nivelului de trai al populaţiei, de diminuare
a inechităţii veniturilor (prin impozitare progresivă, acordarea subvenţiilor celor mai vulnerabile
pături ale societăţii) le îndeplineşte statul. O obligaţiune a statului este şi formarea infrastructurii
moderne, susţinerea ştiinţelor fundamentale. Dominanta socială a politicii suedeze este ponderea
(cota) înaltă a statului în economia ţării şi centralizarea deciziilor tripartite (sindicat – patronat –
guvern).
Economia Suediei se bazează pe o cultură înaltă şi pe un nivel ridicat de calificare a
muncitorilor şi funcţionarilor; pe tradiţii serioase în privinţa disciplinei şi rodniciei muncii; un
puternic sentiment de solidaritate; un profund consens social şi dorinţă de cooperare, exprimată în
gradul înalt de sindicalizare a muncitorilor (cca 80%). Un rol important îl au: biserica, regele,
aristocraţia, proprietarii funciari. Astfel, Suedia a creat cel mai mare sector public din ţările
capitaliste, sectorul căreia depăşeşte 2/3 din PIB; a socializat învăţământul şi asistenţa medicală,
oferind cetăţenilor săi un înalt standard de viaţă.
La începutul anilor ‘70, Suedia, alături de celelalte ţări scandinave, înregistrează o rată a
şomajului de peste 10%, inflaţie înaltă, reducerea creşterii economice ceea ce a deteriorat mitul
modelului suedez, despre care se vorbeşte la trecut [4].

3.5 Modelul francez

Sistemul economic francez îmbină armonios liberalismul şi protecţionismul, libertăţile
economice şi centralismul statal, sistem numit convenţional ,,capitalism statal”. Acest model
include un şir de elemente caracteristice celorlalte modele (american, japonez şi german), dar cu o
pronunţată tentă dirijistă (sectorului de stat îi revine 30-35% din volumul producţiei industriale).
În cadrul modelului, se utilizează pe larg mecanismul planificării indicative şi orientative pe
baza prognozării curente şi a prognozării strategice. Imediat după al doilea război mondial (anul
1945), a fost elaborat primul plan de dezvoltare a ţării, în care erau fixaţi indicatorii de volum
cantitativi (oţel, energie electrică etc.), iar din anii 60 ai secolului trecut planificarea este orientativă
şi indicativă.
Statul investeşte substanţial în dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în vederea majorării
productivităţii. Planificarea strategică are scopul de a susţine concurenţa, businessul mic şi mijlociu,
7
de a dirija preţurile şi procesul de control asupra sistemului fiscal şi a celui de remunerare a muncii.
Principalele instituţii ale modelului francez sunt băncile (capitalul bancar este în proporţie de 50%
la sută al statului) şi sistemul fiscal (peste 90 la sută din veniturile bugetare).
Acest model oferă un exemplu de structură mixtă de capitalism dirijat şi liberal, care obţine
avantaje din constrângeri sau de pe urma insuficienţei de resurse pentru realizarea cu succes a unui
"capitalism statal" [4].

Concluzie
O data cu aprofundarea fenomenelor integraționiste în spațiul unic al Uniunii Europene ,
are lor o apropriere între modelele de economie mixtă existente. Ca prototip al unui model comun
pentru toate țările membre ale Uniunii Europene este folosit modelul german al economiei sociale
de piață, deoarece anume el îmbină exigențele pieței cu protecția social a populației, anume aici se
întîlnește asistența medicala și învățămîntul gratis și cele mai mari pensii [4].
După părerea mea,eu de asemenea cred că cel mai bun model este modelul german,pe motiv
că prin intermediul lui se dau cele mai buni și mari pensii, pentru ca să înveți la școală deja nu este
nevoie să achiți taxă,și nu în ultimul rând se poate de evidențiat asistența medicală,care este la un
nivel destul de înalt și foarte puternic.

8
 Resurse informaționale

1. Creşterea economică. Disponibil: https://conspecte.com/Teoria-econamica/modelele-

economice.html [citat 02.10.2019]
2. Modelele economiei mixte. Disponibil: https://ru.scribd.com/doc/224566795/Modelele-
Economiei-Mixte-Contemporane [citat 02.10.2019]
3. Economia mixtă. Disponibil: https://www.academia.edu/10180473/Economia_mixt%C4%83_
%C5%9Fi_modelele_ei_contemporane [citat 02.10.2019]
4. Modele contemporane ale sistemelor. Disponibil: http://economie-
politica.blogspot.com/2008/12/modele-contemporane-ale-sistemelor.html [citat 02.10.2019]