Curs Dreptul Afacerilor

UNIVERSITATEA “ANDREI ŞAGUNA”
FACULTATEA DE „ŞTIINŢE ECONOMICE”

SPECIALIZARILE: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE,
FINANTE SI BANCI, MARKETING, MANAGEMENT
ANUL UNIVERSITAR 2021 – 2022
AN I, SEMESTRUL 1
DREPTUL AFACERILOR
SINTEZA CURSULUI
TITULAR DISCIPLINA:
Lector Univ.Dr.Tomescu Raluca
1
CONSTANTA
1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL ROMAN

2. IZVOARELE DREPTULUI CIVIL
3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL.ACTUL JURIDIC CIVIL
4. CONDIȚII DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL
5. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
6. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL- PERSOANA FIZICĂ
7. PERSOANA JURIDICĂ
8. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL AFACERILOR
9. PROFESIONISTUL ȘI INTREPRINDEREA ECONOMICĂ.
STATUTUL JURIDIC AL COMERCIANTULUI PERSOANA FIZICĂ.
10.INTREPRINDEREA ECONOMICĂ FUNCŢIONAREA INTREPRINDERILOR
ECONOMICE
11. STRUCTURI ŞI SISTEME SOCIETARE
12. PROFESIONIŞTII ŞI FONDUL DE COMERŢ
13. CONTRACTELE COMERCIALE
14. INSOLVENȚA ȘI FALIMENTUL PERSOANEI JURIDICE
Bibliografie minimală obligatorie :
● GABRIEL BOROI, Curs de Drept civil Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011;
● GABRIEL BOROI, CARLA ALEXANDRA UNGUREANU, Curs de drept civil. Partea generală. Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012
● SMARANDA ANGHENI, MAGDA VOLONCIU, CAMELIA STOICA Drept comercial. Editura
C.H.Beck, ediţia 4 , Bucureşti 2009
● GHEORGHE BELEIU- Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil.
Editura Universul juridic. Ediţie actualizată 11.12.2009 Bucureşti
● 5.STANCIU CĂRPENARU- Tratat de drept comercial roman, Editura Universul juridic, Bucureşti
2009
● .DEAK FRANCIS – Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editia a- III-a, actualizată si completată,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001.
● GHEORGHE. PIPEREA – „Drept comercial I”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008; vol. II, 2009;
2
● STANCIU D. CĂRPENARU, CĂTĂLIN PREDOIU, SORIN DAVID, - Legea societaţilor comerciale.
Comentariu pe articole. Editia 4 Editura C.H. Beck Bucureşti 2009;
Legislaţie
1. Constituţia României – Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr.
429/2003, publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003
2. Codul civil – republicat- Legea 287/2009- publicată in Monitorul Oficial Partea I nr.505 din 15.07.2011
3. Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 *** Republicată, privind societăţile comerciale.Text actualizat în
baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 23 iunie
2010:
4. Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată, privind registrul comerţului, cu modificările şi
completările ulterioare.Text republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie1998 şi
actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la
30 aprilie 2008
5. Legea nr.82/1991. Legea contabilităţii, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008
6.Ordonanţă de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25
aprilie 2008
7.Ordonanta de urgenta nr. 116 din 29 decembrie 2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de
înregistrare în registrul comerţului. Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 17 mai 2010
3
CUPRINS
1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL ROMAN

- Noţiunea şi obiectul dreptului civil
- Delimitarea dreptului civil faţă de alte ramuri de drept
- Rolul si principiile dreptului civil
Pag.7
- Noţiunea şi clasificarea izvoarelor de drept civil;
- Codul civil roman;
- Aplicarea legii civile în timp, spaţiu si asupra persoanelor;
Pag.14
3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL
- Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil ;
- Subiectele, conţinutul şi obiectul raportului juridic civil ;
- Bunurile. Noţiune. Clasificare.
ACTUL JURIDIC CIVIL
- Noţiune. Clasificare. Condiţii de validitate ;
- Capacitatea de a încheia acte juridice civile ;
- Consimţământul, obiectul, cauza şi forma ;
Pag.22
4
• Consimțământul
• Capacitatea
• Obiectul
• Cauza
Condiții de formă ale actului juridic civil
Pag.34

- Noţiune, funcţii, cauze, clasificări;
- Nulitatea absolută şi nulitatea relativă;
- Regimul juridic al nulitatii absolute şi relative ;
Pag.42
6. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL. PERSOANA FIZICĂ
ŞI PERSOANA JURIDICĂ.
Persoana fizica
Capacitatea civilă a persoanei fizice
- Noţiunea capacitaţii de folosintă şi de exerciţiu;
- Dobindirea şi incetarea capacitaţii de folosintă şi a capacitaţii de exerciţtiu ;
- Elementele de identificare ale persoanei fizice
Pag.45
- Capacitatea civilă a persoanei juridice. Noţiunea capacitaţii de folosintă şi de
exerciţiu;
- Elementele de identificare ale persoanei juridice
Pag.60
5
- Definiţia, obiectul şi evoluţia istorică a dreptului afacerilor;
- Corelaţia dreptului afacerilor cu alte ramuri de drept ;
- Izvoarele, doctrina şi practica judiciară comercială;
Statutul juridic al profesionistului persoană fizică.
Pag.70
STATUTUL JURIDIC AL PROFESIONISTULUI PERSOANA FIZICĂ.
- Persoana fizică autorizată
- Persoana fizica membru al unei intreprinderi familiale
- persoana fizica, titulara a unei intreprinderi individuale
Pag.74
10.INTREPRINDEREA ECONOMICĂ. FUNCŢIONAREA
INTREPRINDERII ECONOMICE
- Reguli generale privind functionarea intreprinderilor economice;
- Patrimoniul şi aportul la capitalul social al intreprinderii ;
- Retragerea, excluderea asociaţilor/ acţionarilor;
Pag.78
- Societatea în nume colectiv şi în comandită;
- Societatea cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni;
Pag.90
- Noţiunea şi calitatea de profesionist ;
- Dobândirea şi dovada calităţii de profesionist ;
- Registrul Comerţului. Fondul de comerţ ;.
Pag.95
6
Structura
Efecte
Rezilierea si rezolutiunea
Pact comisoriu, clauza penala
Pag.97
Pag.103
1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL

ROMAN
I. DEFINIŢIA, ROLUL, PRINCIPIILE ŞI DELIMITAREA

DREPTULUI CIVIL
Omul ca ființă superioară, nu poate să traiască singur, izolat, ci trebuie să
relaționeze cu semenii lui, pentru a evolua, dar și pentru a supraviețui. Natura
umană este una socială, în fiecare dintre noi existând instincte primare pentru
formarea comunităților, poate cea mai veche nevoie a omului fiind nevoia de
a se integra în societate.
Dinamica acestei necesități umane o regăsim materializează într-o
componentă interpersonală ce a dus perpetuu, de-a lungul evoluției umane, la
formarea unor comunități și care a fost desăvârșită prin crearea unor reguli
de conviețuire înlăuntul acestora.
7
Cuvântul societate derivă din cuvântul din limba franceză société, a cărui
origine se află în latinescul societas, însemnând o asociere prietenească cu
ceilalți și provenind de la socius care înseamnă asociat, camarad sau partener
de afaceri.
Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita
oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate determinată, susceptibile de
a fi impuse prin forța coercitivă a statului reprezintă sistemul de drept al
respectivei comunități.
Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală şi
obligatorie, instituită sau sancţionată de autoritatea publică (forta statului),
aplicată din conştiinţa juridică a oamenilor şi, în caz de abatere, prin
constrângerea asigurată de autoritatea publică.
Norma de drept se caracterizeaza prin:
⚫Generalitate, adică regula de conduită prescrisă este tipică, ea urmând să
se aplice ori de câte ori se ivesc condiţiile prevăzute în ipoteza ei.
⚫Impersonalitate, în sensul că se adresează unui număr nedeterminat de
persoane.
⚫Obligativitate, ceea ce înseamnă că norma juridică reprezintă o dispoziţie
care trebuie aplicată, la nevoie, prin intervenţia forţei de constrângere a
autorităţii publice.
⚫Validitate,adica norma trebuie să fie în vigoare şi să existe un act legal al
emiterii ei, acesta însemnând, pe de o parte, existenţa ca atare a normei,
iar pe de altă parte, legalitatea actului de emitere a acestei norme.
⚫Coercibilitate. (COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea,
dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.) Dacă, în principiu, norma este
reprezentată de bună voie, prin esenţa sa însă ea este coercibilă, în cazul
8
în care nu se aplică, aplicarea ei putându-se realiza cu forţa (sanctiunea
care se aplica in caz de neexecutare).
După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:

⚫Norme imperative sau categorice care sunt normele de la dispoziţia cărora
nu se admite nici o derogare, sub sancţiune.
⚫Norme permisive sau dispozitive acestea sunt normele care lasă
subiectelor de drept latitudinea de a-şi alege comportarea în ipoteza dată.
⚫Stiinta care se ocupa cu studiul normelor de drept este stiinta juridica,
generic denumita „drept”.
Dreptul (in general)– reprezinta ansamblul normelor care impun anumite
reguli de conduita in societate, ele sunt o creatie a omului, care avand la baza
realitatile sociale a condus la elaborarea de-a lungul timpului a unor norme cu
scopul aplicarii acestora in viata sociala. Acest ansamblu mai poarta numele de
sistem de drept.
Sistemul nostru de drept se împarte în două mari categorii, respectiv
în drept public și în drept privat.
Dreptul public se caracterizeaza prin raportul de subordonare dintre
subiectele raportului juridic, respectiv statul sau colectivităţile publice in raport
cu persoanele private. Putem enumera printre cele mai importante ramuri ale
dreptului public:
⚫Dreptul penal - reglementează relaţiile dintre individ şi societate, individ
ca membru al societăţii organizate (în stat) şi societatea în întregul ei
(statul). Dreptul penal, prin Codul Penal şi alte legi, stabileşte care din
acţiunile sau inacţiunile oamenilor au caracter penal şi, astfel, necesită o
tragere la răspundere a persoanei sau persoanelor care se fac vinovate.
9
⚫Dreptul procesual penal - reglementează modul de desfăşurare a
proceselor cu caracter penal în instanţă
⚫Dreptul constituţional - reglementează organizarea etatică a statului
⚫Dreptul administrativ- totalitate de norme juridice şi principii de drept,
care se referă la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.
⚫Dreptul financiar- reglementează politica financiar-fiscală a statului
⚫Dreptul bancar- reglementează activitatea băncilor şi a altor instituţii de
credit
⚫Dreptul internaţional public - reglementează raporturile juridice la nivel
de stat
Dreptul privat – se caracterizeaza de o egalitate a subiectelor raportului juridic.
Ramurile dreptului privat sunt:
⚫Dreptul civil- reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale în
care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi
personale legate de individualitatea persoanei, precum şi condiţia juridică
a persoanelor fizice şi a altor subiecte colective, în calitatea lor de
participante la raporturile juridice civile.
⚫Dreptul procesual civil - reglementează modul de desfăşurare a
proceselor în instanţă, altele decât cele cu caracter penal.
⚫Dreptul comercial- este definit ca fiind o ramură a dreptului privat,
cuprinzând ansamblul reglementărilor privind relaţiile sociale cu caracter
de comercialitate. Obiectul dreptului comercial este raportul juridic
comercial, adică o relaţie socială formată pe baza unei norme juridice
comerciale şi în care participanţii devin titulari de drepturi şi obligaţii
comerciale şi a căror poziţie juridică este egală.
⚫Dreptulul muncii- cuprinde normele juridice aplicabile relaţiilor
individuale şi colective care se nasc între patroni (persoane fizice sau
10
persoane juridice) şi salariaţii care prestează muncă sub autoritatea lor.
Izvorul acestor relaţii îl constituie contractul individual de muncă.
⚫Dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relaţiilor sociale ce
au la bază familia
⚫Dreptul proprietăţii intelectuale - reglementează dreptul de autor şi alte
drepturi conexe, dreptul de proprietate industrială, precum şi alte relaţii
sociale ce ţin de domeniul proprietăţii intelectuale
⚫Drept internaţional privat - reglementează raporturile juridice dintre
persoane fizice sau juridice ce au în componenţă un element de
extraneitate.
⚫Dreptul comerţului internaţional - reglementează raporturile juridice
dintre comercianţi cu caracter de internaţionalitate
⚫Dreptul civil, ca ramură de drept, este ansamblul normelor juridice care
reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între
persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.
Prin poziția de egalitate juridică se înțelege că între subiectele de drept
civil care interacționează în cadrul raporturilor juridice de drept civil nu există
relații de subordonare, în sensul că niciuna dintre părți nu-și poate impune voința
proprie asupra comportamentului celeilalte părți într-o măsură mai mare decât
celaltă parte a consimțit, iar legiuitorul a reglementat prin norma de drept civil.
Atunci când o relație socială este reglementată de o normă de drept

vorbim de un Raportul juridic civil.
Daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relatie sociala
este un raport juridic civil.
O conditie a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii
sociale prin norme ce intra în continutul dreptului civil.
11
Așadar prin raport juridic civil vom înţelege relaţia socială, patrimonială
sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.
Raport juridic patrimonial: este acel raport social care, datorită
conţinutului şi valorii economice, poate fi evaluat pecuniar (in bani) (de
exemplu, raportul născut din contractul de vânzare).
Raport juridic nepatrimonial: este acel raport social lipsit de un conţinut
economic (nu de valoare!!), deci al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani
(spre exemplu, raportul ce are în conţinutul său dreptul la nume sau denumire).
Dupa felul subiectelor lor , raporturile civile pot fi:
- raporturi numai intre persoane fizice (doua sau mai multe);
- raporturi numai intre persoane juridice;
- raporturi mixte, intre o persoane fizice si persoane juridice.
Raportul juridic cuprinde în structura sa trei elemente:
partile, continutul si obiectul.
Caractere:
a) Raportul juridic civil are caracter social, evident, care nu trebuie
administrat, doarece toate raporturile juridice se stabilesc între oameni, fie priviti
ca persoane fizice, fie priviti ca persoane juridice. Chiar daca "legea vorbeste"
despre "regimul juridic al bunurilor", în realitate se are în vedere conduita
oamenilor cu privire la bunuri sau lucruri
b) Raportul juridic civil are caracter volitional (VOLIȚIONÁL,
-Ă, voliționali, -e, adj. Care se referă la voință, care este determinat de voință;
volitiv). Se poate vorbi de un caracter dublu volitional. Pe lânga vointa
exprimata de legiuitor din norma de drept civil care reglementeaza actul juridic
civil, exista si vointa autorilor sau autorului actului juridic civil dupa cum
suntem în prezenta unui act bilateral sau unilateral.
12
c)Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a
partilor. Aceasta pozitie de egalitate este nu numai metoda de reglementare a
dreptului civil, ci si un caracter propriu raportului juridic civil. Aceasta se
exprima în nesubordonarea unei parti fata de cealalta.
Principiile dreptului civil
Sistemul de drept are la bază anumite principii fundamentale, adică

reguli de bază, care sunt comune tuturor ramurilor de drept. În mod particular,
fiecare ramură de drept cuprinde o serie de reguli de bază comune pentru
întreaga legislaţie din domeniul respectiv, precum şi reguli de bază ce se aplică
uneia sau mai multor instituţii ale ramurii de drept respective.
O instituţie de drept civil reprezintă un ansamblu de norme de drept civil,
care reglementează diverse aspecte ale relațiilor sociale (contractele, persoanele,
desfacerea căsătoriei, etc.).
Normele de drept civil, de regulă, sunt grupate pe instituții de drept civil,
acestea reprezentând, de fapt, subdiviziuni ale obiectului dreptului civil.
Principiile care guvernează dreptul civil se împart în trei categorii, anume:
● principiile fundamentale ale dreptului român;
● principiile generale ale dreptului civil român;
● principiile instituţiilor de drept civil.
Principiile fundamentale ale dreptului român sunt reguli de bază ce se
regăsesc în întreaga legislaţie a României. Acestea, în principiu, sunt consacrate
de legea fundamentală, dar şi de alte legi mai importante. Ele sunt aplicabile
tuturor ramurilor de drept, deci şi dreptului civil.
Principiile generale ale dreptului civil sunt reguli generale valabile
pentru întreaga legislaţie civilă, deci pentru toate instituţiile dreptului civil,
13
chiar dacă nu îşi manifestă prezenţa cu aceeaşi intensitate. Aceste principii au o
vocaţie generală, pentru întreaga ramură de drept civil. Din această categorie
putem enumera: principiul proprietăţii; principiul egalităţii în faţa legii civile;
principiul îmbinării intereselor personale cu interesele generale; principiul
garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile.
Principiile instituţiilor dreptului civil sunt reguli de bază aplicabile fie
numai unei instituţii, fie în două sau mai multe instituţii ale dreptului civil.
Acestea au așadar o aplicabilitate mai restrânsă decât principiile generale ale
dreptului civil.
14
- Noţiunea şi clasificarea izvoarelor de drept civil;
- Codul civil roman;
- Aplicarea legii civile în timp, spaţiu si asupra persoanelor;
In sens formal sunt considerate izvoare de drept:

- legea (actele normative)
- uzanțele (obiceiurile sau cutuma si uzurile profesionale)
- principiile generale ale dreptului
Ordinea de aplicare a acestora fiind cea stabilita de Codul Civil (art.1, alin.2).
1)Principalele izvoare de drept sunt actele normative.

Act normativ sunt actele care emana de la o organele statului investite cu
putere de legiferare. În principiu, singurele izvoare formale ale dreptului
civil sunt actele normative, adică în Constituţia României, în reglementarea
primară: NCC (fără ca acesta să aibă o forţă juridică specială, reglementările
sale ţinând de domeniul legii organice sau al legii ordinare), Legea organică,
Legea ordinară, Ordonanţele de Guvern simple şi de urgenţă, sau chiar în
reglementarea secundară ( Hotărârile de Guvern)
Trebuie avut în vedere aici caracterul special al unor norme juridice, care
ocupă un loc prioritar sub Constituţie în piramida forţei juridice, potrivit
dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din NCC: Aplicarea prioritară a tratatelor
internaţionale privind drepturile omului, a dreptului Uniunii Europene,
pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate
15
reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod
conţine dispoziţii mai favorabile.
2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora,
dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare (analogia legii), iar
când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului
(analogia dreptului), ordinea de enumerare a textului fiind obligatoriu de
respectat.
Aplicarea legii civile
Legea civilă, ca orice lege de altfel, acţionează concomitent sub trei

aspecte:
-o anumită durată (timp);
-pe un anumit teritoriu (spatiu);
-cu privire la anumite persoane.
a) Aplicarea legii civile în timp. Legea civilă se aplică în intervalul de
timp cât este în vigoare. Ieşirea din vigoare a legii se produce prin abrogarea
ei, care poate să fie expresă (directă sau indirectă) ori implicită (prin aparitia
unei noi legi sau un nou act normativ care anuleaza reglementarea
precedenta).
În caz de succesiune a legilor civile, se pot ivi o serie de probleme privind
aplicarea în timp, iar acestea trebuie rezolvate ţinându-se cont de două
principii, care se presupun şi se completează reciproc, anume:
- principiul neretroactivităţii legii civile noi;
- principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Prin principiul neretroactivităţii legii civile (actului normativ) se înţelege
regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se
16
ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare
(tempus regit actum).
Prin principiul aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regula
de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se
aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea
legii civile vechi.
b) Aplicarea legii civile în spaţiu. Aplicarea legii civile în spaţiu prezintă

un aspect intern şi un aspect internaţional.
Aspectul intern vizează situaţia raporturilor civile stabilite, pe teritoriul
României, între subiecte de drept civil de cetăţenie sau, după caz, de
naţionalitate română şi se rezolvă ţinându-se cont de următoarea regulă:
actele normative civile care emană de la organele centrale de stat se aplică pe
întreg teritoriul ţării (există însă şi unele acte normative care sunt emise de
organe centrale de stat, dar care se aplică doar pe o anumită parte a
teritoriului naţional, iar reglementările civile care provin de la un organ de
stat local se aplică doar pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-
teritoriale.
Aspectul internaţional vizează ipoteza raporturilor civile cu element de
extraneitate şi se rezolvă de normele conflictuale ale dreptului internaţional
privat.
c) Aplicarea legii civile asupra persoanelor. Destinatarii legii civile sunt
subiectele de drept civil, deci persoanele fizice şi persoanele juridice. Am
arătat că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului civil îl reprezintă
egalitatea în faţa legii civile, însă, egalitatea (şi generalitatea) acţiunii legii
civile asupra persoanelor nu trebuie să ducă la concluzia că toate normele
17
juridice civile sunt aplicabile, în aceeaşi măsură şi uniform, tuturor
subiectelor de drept civil.
Din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică, normele
conţinute în legile civile pot fi împărţite în trei categorii:
● norme de drept civil cu vocaţie generală de aplicare, deci
aplicabile atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice;
● norme de drept civil care au vocaţia de a se aplica numai
persoanelor fizice;
● norme de drept civil care au vocaţia de a se aplica numai
persoanelor juridice.
●
Noţiunea şi necesitatea interpretării normelor de drept civil
Prin interpretarea normelor de drept civil (interpretarea legii civile) se

înţelege operaţiunea de stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept
civil.
Scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a vedea care este
sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi
a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme.
În practică, interpretarea normelor de drept civil este impusă de mai multe
împrejurări.
În primul rând, oricât de bună este o lege la data adoptării ei, ulterior, ea
este depăşită de dinamica vieţii, apărând situaţii care nu au fost avute în
vedere de legiuitor, punându-se astfel problema de a ştii dacă situaţia nou
ivită poate fi încadrată sau nu în ipoteza unei anumite norme de drept civil.
În al doilea rând, interpretarea este impusă şi de împrejurarea că legiuitorul,
în grija sa de a nu scăpa nereglementate anumite situaţii din practică,
18
utilizează formulări generale în redactarea textelor de lege. Asemenea
formulări cer însă explicarea sensului lor, pentru a se putea stabili dacă o
anumită situaţie se încadrează sau nu în ipoteza normei juridice respective.
Spre exemplu, în materia prescripţiei extinctive, legea nu enumeră motivele
de repunere în termen, mulţumindu-se să precizeze, generic, că este vorba de
„motive temeinice”; într-o asemenea situaţie, revine teoriei şi practicii
judiciare sarcina de a preciza ce se înţelege prin aceste motive, pe cale de
consecinţă, determinându-se domeniul repunerii în termenul de prescripţie
extinctivă.
În al treilea rând, termenii folosiţi de legiuitor în alcătuirea dispoziţiilor
legale nu au întotdeauna înţelesul din vorbirea obişnuită. Din punctul de
vedere al termenilor întrebuinţaţi de legiuitor, putem deosebi următoarele
categorii de cuvinte:
cuvinte care au sensul din vorbirea curentă; cuvinte care sunt folosite şi în
vorbirea curentă, dar în limbajul juridic civil au un sens mai larg.
De exemplu, art. 539 alin. (2) C.civ. stabileşte că „sunt bunuri mobile şi
undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel
produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în
serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora”;
cuvinte care în limbajul dreptului civil au un sens specific, diferit de cel din
vorbirea obişnuită.
Spre exemplu, în terminologia dreptului civil, prin obligaţia de a da se
înţelege îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real, deci sintagma
„a da” primeşte o altă accepţiune decât în limbajul curent;
cuvinte care au caracter tehnic juridic (sezină, fideiusiune, uzucapiune etc.).
În al patrulea rând, interpretarea este necesară în unele cazuri şi datorită
faptului că norma juridică are o formulare ambiguă, imprecisă sau neclară.
19
Clasificarea interpretării normelor de drept civil
Trei criterii de clasificare pot fi folosite în stabilirea felurilor interpretării.

2.1. Interpretarea în funcţie de organul ori persoana de la care provine
Interpretarea oficială este aceea care provine de la însuşi organul de stat
care a edictat norma juridică supusă interpretării, concretizându-se în norme
interpretative [art. 9 alin. (1) C.civ.]. Interpretarea oficială are caracter
general obligatoriu, la fel ca actul normativ interpretat.
Interpretarea jurisdicţională este aceea care provine de la un organ de
jurisdicţie (de la o instanţă judecătorească sau de la un alt organ care, potrivit
legii, are şi atribuţii jurisdicţionale).
O a treia categorie de interpretare o constituie cea care se dă normelor
juridice civile în doctrină sau de către avocat, în pledoariile sale în faţa
instanţei. O asemenea interpretare nu are putere juridică obligatorie, dar
poate fi însuşită de organul căruia i se adresează.
2.2. Interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea
restrictivă
Interpretarea este literală atunci când există concordanţă deplină între
formularea textului legal interpretat şi situaţiile practice care se încadrează în
ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge aplicarea
dispoziţiei în cauză.
Interpretarea este extensivă dacă între formularea textului legal interpretat şi
cazurile din practică la care se aplică acesta nu există concordanţă, în sensul
că formularea textului este mai restrânsă decât intenţia reală a legiuitorului,
astfel încât se ajunge la concluzia că textul legal interpretat trebuie extins şi
la unele situaţii care nu s-ar încadra în litera lui. Interpretarea este restrictivă
20
atunci când între formularea textului legal interpretat şi cazurile de aplicare
practică nu există concordanţă, în sensul că formularea este prea largă faţă de
ipotezele ce se pot încadra în text.
2.3. Interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea
istorico-teleologică, interpretarea logică şi interpretarea prin analogie
a) Interpretarea gramaticală constă în lămurirea conţinutului unei norme
juridice pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor
de analiză morfologică şi sintactică a textului legal, ţinându-se cont de
înţelesul termenilor utilizaţi în textul respectiv, de legătura dintre aceşti
termeni, de construcţia propoziţiei sau a frazei, de particulele întrebuinţate,
precum şi de semnele de punctuaţie.
Pentru ilustrarea acestui fel de interpretare, menţionăm cazul art. 408 alin.
(3) C.civ., care dispune că „filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se
stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz”.
Utilizarea particulei „sau” (iar nu a particulei „şi”) conduce la următoarea
concluzie: filiaţia copilului se stabileşte fie de tatăl său prin actul de
recunoaştere, fie de instanţa de tutelă prin hotărâre judecătorească. Aşadar,
dacă într-o normă de drept civil se foloseşte particula „sau” (“ori”), atunci
este vorba de cerinţe alternative; dacă însă se utilizează particula „şi”,
înseamnă că suntem în prezenţa unor cerinţe cumulative.
b) Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului unei norme juridice
ţinându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, fie din acelaşi act
normativ, fie dintr-un alt act normativ.
c) Interpretarea istorico-teleologică constă în stabilirea sensului unei
dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la
adoptarea acelei norme, eventual într-un context istoric dat.
21
d) Metoda analogiei (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi
eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet) se bazează pe ideea că, unde
există aceleaşi raţiuni, trebuie aplicate aceleaşi norme juridice, trebuie dată
aceeaşi soluţie.
e) Interpretarea logică presupune lămurirea sensului unei norme juridice pe
baza legilor logicii formale şi a sistemului de argumentare pe care se sprijină.
Această interpretare se bazează pe raţionamentele inductive şi deductive.
Folosirea frecventă a acestei metode de interpretare, încă de către romani, a
condus la cristalizarea anumitor reguli de interpretare logică, exprimate în
adagii latine, precum şi la consacrarea unor argumente de interpretare logică.
Prima regulă de interpretare logică se exprimă prin adagiul exceptio
est strictissimae interpretationis (et aplicationis). Aşadar, excepţia este de
strictă interpretare şi aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă
juridică instituie o excepţie de la regulă, această excepţie nu trebuie extinsă la
alte situaţii, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
Cea de-a doua regulă de interpretare logică se exprimă prin adagiul
ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus, adică unde legea
(norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.Cu alte
cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea
aplicării lui, fără a se introduce distincţii pe care textul respectiv nu le
conţine.
O ultimă regulă de interpretare logică pe care o vom reţine şi noi se
exprimă prin adagiul actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut
pereat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul
aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice.
Pe lângă aceste reguli de interpretare logică, deosebit de utile în practică
sunt şi argumentele ce pot fi folosite în interpretarea logică.
22
Argumentul per a contrario se întemeiază pe principiul de logică numit
legea terţului exclus (tertium non datui)-, atunci când se afirmă ceva, se
neagă contrariul - qui dicit de uno, negat de altero.
In baza argumentului a fortiori se ajunge la extinderea aplicării unei
norme juridice la un caz nereglementat expres, deoarece raţiunile care au fost
avute în vedere la edictarea acelei norme juridice se regăsesc, cu şi mai multă
tărie, în cazul dat.
Argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum) este procedeul
prin care se învederează că o anumită soluţie propusă prin interpretarea dată
ar fi singura posibilă, deoarece susţinerea oricărui alt punct de vedere ar duce
la consecinţe inadmisibile, de neacceptat, absurde. Acest argument este
folosit destul de des în literatura de specialitate, în problemele controversate,
pentru combaterea altor argumente ce pot fi invocate în sprijinul opiniei
contrare.
3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

- Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil ;
- Subiectele, conţinutul şi obiectul raportului juridic civil ;
- Bunurile. Noţiune. Clasificare.
23
Raportul juridic civil este o relatie sociala-patrimoniala ori nepatrimoniala
– reglementata de norma de drept civil.
Asadar trebuie sa provina de la un organ abilitat cu putere legislativa si sa
detina calitatea de fi un raport intre oameni.
Raportul juridic civil prezintă trei caractere juridice:
- este un raport social, deci se adreseaza conduitei oamenilor, in
calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune. Legea nu poate stabili reguli de
conduita pentru lucruri;
- este un raport voliţional, acest raport trebuie înţeles astfel: o
relaţie socială devine raport de drept civil pentru că acest lucru s-a voit de
legiuitor atunci când a fost adoptată norma juridică civilă, dar si atunci cand
relatia sociala are izvor un act juridic civil, incheiat cu scopul de a produce
efecte juridice, deoarece acesta reprezinta o manifestare de vointa;
- părţile au poziţia de egalitate juridică - conţinutul acestui
caracter se exprimă în nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă.
Structura raportului juridic civil

Prin structura raportului juridic civil înţelegem elementele constitutive ale
raportului juridic civil. Acestea sunt: părţile, conţinutul şi obiectul.
⮚ Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele
fizice ori juridice, în calitate de titulare de drepturi subiective civile sau de
obligaţii civile.
⮚ Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea
drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile
raportului juridic respectiv.
24
⮚ Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor, adică
în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt
ţinute să le respecte.
Fiind constitutive, adica esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie
intrunite cumulativ, pentru a putea fi in prezenta unui raport juridic civil.
I. Părtile raportului juridic civil sunt persoanele fizice sau persoanele juridice:
⚫Persoana fizică este subiectul individual de drept, adica omul,
privit ca titular de drepturi subiective şi obligaţii civile.
⚫Prin persoană juridică se intelege subiectul colectiv de drept,
adica un colectiv de oameni care, îndeplinind condiţiile prevăzute
de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii.
Subiecte de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice, in
calitate de titulari de drepturi si obligatii civile.
II. Conţinutul raportului juridic civil este reprezentat de totalitatea
drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile.
I.Drepturile subiective civile formează latura activă a conţinutului raportului

juridic civil, iar obligaţiile civile alcătuiesc latura pasivă a acestuia.

După natura conţinutului drepturilor subiective civile, acestea se împart
în nepatrimoniale şi patrimoniale.
⚫dreptul nepatrimonial este acel drept subiectiv al cărui conţinut nu
poate fi exprimat în bani.
⚫dreptul subiectiv civil patrimonial este acela al cărui conţinut are o
valoare pecuniară (evaluabilă în bani).
La rândul lor, drepturile subiective civile patrimoniale se împart în drepturi
reale şi drepturi de creanţă.
25
❑ dreptul real (ius in re) este acel drept subiectiv patrimonial în temeiul
căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui lucru în
mod direct şi nemijlocit, fără concursul altei persoane.
❑ dreptul de creanţă (ius ad personam) este acel drept subiectiv
patrimonial în temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate
pretinde subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă ori să nu facă
ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat.
În funcţie de corelaţia dintre drepturile subiective civile,
deosebim drepturi principale şi drepturi accesorii.
❑ dreptul subiectiv civil principal este acel drept care are o existenţă de
sine stătătoare, soarta sa nedepinzând de vreun alt drept.
❑ dreptul subiectiv civil accesoriu este acel drept care nu are o existenţă
de sine stătătoare, în sensul că el fiinţează pe lângă un alt drept subiectiv
civil, acesta din urmă având rolul de drept principal.
II. Obligatiile civile

Prin obligaţie civilă înţelegem îndatorirea subiectului pasiv al raportului
juridic civil de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv
corelativ, care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva şi care, în caz de
nevoie, poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului.
Clasificarea obligaţiilor civile
a) Obligaţii civile pozitive şi obligaţii civile negative (de a da, obligaţii
de a face şi obligaţii de a nu face).
❑ În dreptul civil, prin obligaţia de a da se înţelege îndatorirea de a constitui
sau de a transmite un drept real. Aşadar, „a da” nu înseamnă „a preda”.
26
❑ Prin obligaţie de a face se înţelege îndatorirea de a executa o lucrare, de a
presta un serviciu sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestaţie
pozitivă în afara celor care se încadrează în noţiunea de „a da”.
❑ Obligaţia de a nu face constă în îndatorirea subiectului pasiv de a se
abţine de la o acţiune sau de la anumite acţiuni. Această obligaţie are un
conţinut diferit, după cum este corelativă unui drept absolut sau unui drept
relativ. Obligaţia de a nu face corelativă unui drept absolut înseamnă
îndatorirea generală de a nu face nimic de natură a aduce atingere acestui
drept, iar obligaţia de a nu face corelativă unui drept relativ este
îndatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut să facă dacă
nu s-ar fi obligat la abţinere.
OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
❑ Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică

acţiunea sau inacţiunea la care are dreptul subiectul activ şi de la care este
obligat subiectul pasiv.
❑ În raporturile juridice patrimoniale, conduita părţilor se referă adesea la
lucruri (bunuri), dar acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic
civil, ținând cont de caracterul social al acestui raport.
❑ Bunul material (lucrul) este luat în considerare ca obiect derivat al
raportului juridic civil.
Clasificarea bunurilor
a) Bunuri imobile şi bunuri mobile - această clasificare se face în funcţie de

natura bunurilor şi calificarea dată de lege.
27
b) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil - această
clasificare a bunurilor porneşte de la regimul circulaţiei lor juridice.
c) Bunuri determinate individual (numite şi bunuri certe – res certa) şi bunuri
determinate generic (numite şi bunurile generice sau de gen – res genera).
d) Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. După cum pot fi înlocuite sau nu,
unele cu altele, în executarea unei obligaţii civile, bunurile sunt fungibile şi
nefungibile.
e) Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile - această clasificare se
face după cum folosirea bunurilor implică sau nu consu- marea substanţei ori
înstrăinarea lor (art. 544 NCC) .
f) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere - după cum sunt ori nu producătoare
de alte bunuri, numite fructe, bunurile se impart în frugifere şi nefrugifere.
g) Bunuri corporale şi bunuri incorporale - această clasificare are drept
criteriu modul lor de percepere.
h) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile - după cum pot fi sau nu împărţite
fără să îşi schimbe destinaţia, bunurile se clasifică în divizibile şi indivizibile.
j) Bunuri principale şi bunuri accesorii - Această clasificare a bunurilor se
face în funcţie de corelaţia dintre ele (art. 546 NCC).
k) Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile - vom deosebi, pe de o parte,
bunurile sesizabile, adică acele bunuri care sunt susceptibile de a forma obiect al
urmăririi silite, iar, pe de altă parte, bunurile insesizabile, adică acele bunuri care
nu pot fi urmărite silit pentru realizarea unei creanţe băneşti
28
ACTUL JURIDIC CIVIL
- Noţiune. Clasificare. Condiţii de validitate ;
- Capacitatea de a încheia acte juridice civile ;
- Consimţământul, obiectul, cauza şi forma
Definiţia actului juridic civil

Prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic
civil concret.
Clasificarea actelor juridice civile
a) Acte juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale
În funcţie de numărul părţilor, actele juridice civile se clasifică în
unilaterale, bilaterale şi multilaterale.
Actul juridic unilateral este rezultatul voinţei unei singure părţi.
Categoria actelor juridice civile unilaterale include: testamentul, acceptarea
moştenirii, renunţarea la moştenire, denunţarea unui contract de către una din
părţi (în măsura în care legea permite aceasta ori părţile au stipulat în
contract posibilitatea denunţării unilaterale), oferta de a contracta, promisiunea
publică de recompensă, oferta de purgă, ratificarea unui act juridic încheiat în
lipsa ori cu depăşirea împuternicirii de a reprezenta, confirmarea unui act juridic
anulabil, mărturisirea etc.
Actul juridic bilateral reprezintă voinţa concordantă (acordul de voinţă)
a două părţi. Sunt acte juridice bilaterale: contractul de vânzare-cumpărare,
29
contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de locaţiune, contractul
de mandat etc.
Actul juridic multilateral este rezultatul acordului de voinţă a trei sau
mai multe părţi. Sunt asemenea acte: contractul de societate civilă, dacă a fost
încheiat de cel puţin trei asociaţi; convenţia de împărţeală atunci când sunt
trei sau mai mulţi copărtaşi; contractul de tranzacţie încheiat de cel puţin trei
părţi.
🞂 Acte juridice cu titlu oneros şi acte juridice cu titlu gratuit.După
scopul urmărit la încheierea lor, deoseb im actele juridice civile cu titlu
oneros şi actele juridice civile cu titlu gratuit.
🞂 Actul juridic cu titlu oneros este acela în care, fiecare parte
urmăreşte obţinerea unui avantaj în schimbul obligaţiilor asumate (art.
1172 NCC).
( exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul urmăreşte să
obţină preţul în schimbul bunului, iar cumpărătorul urmăreşte să obţină bunul în
schimbul preţului).
Actele juridice cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative şi acte
aleatorii.
🞂 Actele comutative sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care
părţile cunosc sau pot să cunoască, din chiar momentul încheierii lor,
existenţa şi întinderea obligaţiilor ce le revin. Sunt comutative, spre
exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de locaţiune,
contractul de antrepriză etc.
🞂 Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care
părţile au în vedere, cel puţin pentru una dintre ele, posibilitatea unui
câştig şi riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare şi incerte,
30
de care depinde întinderea sau chiar existenţa obligaţiilor lor (art. 1173
NCC).
🞂 Actul juridic cu titlu gratuit este acela în care se procură un beneficiu
fără a se urmări obţinerea altui avantaj (art. 1172 NCC). Ca exemple de
acte juridice civile cu titlu gratuit cităm: donaţia, comodatul
(împrumutul de folosinţă), împrumutul de consumaţie fără dobândă,
mandatul gratuit, depozitul neremunerat, contractul de voluntariat, legatul.
Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid, la rândul lor, în acte
dezinteresate şi liberalităţi.
🞂 Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin
care dispunătorul procură un avantaj patrimonial cuiva fără să îşi
micşoreze patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit,
comodatul, depozitul neremunerat etc.
🞂 Liberalităţile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care
dispunătorul îşi micşorează patrimoniul cu folosul patrimonial procurat
gratificatului. Sunt liberalităţi: legatul, contractul de donaţie, mecenatul.
🞂 Acte juridice constitutive, acte juridice translative şi acte
juridice declarative
🞂 Clasificarea actelor juridice civile în constitutive, translative şi
declarative se face după criteriul efectului lor.
🞂 Actul juridic constitutiv este acela care dă naştere unui drept
subiectiv civil ce nu a existat anterior. Ca exemple de acte juridice
constitutive menţionăm: instituirea unui uzufruct, convenţia prin care se
instituie un drept de gaj sau o garanţie reală mobiliară, convenţia de
ipotecă, partajul etc.
🞂 Actul juridic translativ este acela care are ca efect strămutarea
unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei
31
persoane. Sunt translative, de exemplu: contractul de vânzare-cumpărare,
donaţia, cesiunea de creanţă etc.
🞂 Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea
sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent. Fac parte din
această categorie: actul confirmativ, tranzacţia.
🞂 Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare şi acte
juridice de dispoziţie. În raport de importanţa lor, actele juridice civile
pot fi: de conservare, de administrare şi de dispoziţie.
🞂 Actul juridic de conservare este acela prin care se urmăreşte
preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de
conservare este întotdeauna un act avantajos pentru autorul său, deoarece
presupune cheltuieli de o valoare mult mai mică decât valoarea dreptului
ce se tinde a fi salvat.
🞂 Actul juridic de administrare este acel act juridic civil prin care se
urmăreşte să se realizeze o normală punere în valoare a unui bun sau
patrimoniu. În legătură cu aceste acte, trebuie făcută distincţia între actul
de administrare a unui bun singular (ut singuli) şi actul de administrare a
unui patrimoniu. Primul are semnificaţia de act de punere în valoare a
unui bun, fără să se ajungă la înstrăinarea lui. Cel de al doilea include însă
şi acte care, raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar,
raportate la un patrimoniu, reprezintă măsuri de normală folosire,
exploatare, valorificare a patrimoniului respectiv. Ex. locaţiunea unui
bun, asigurarea unui bun etc.
🞂 Actul juridic de dispoziţie este acela care are ca rezultat ieşirea din
patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun. Pot fi
incluse în această categorie: vânzarea, donaţia, renunţarea la un drept,
constituirea dreptului de uzufruct, de superficie, constituirea unei ipoteci,
32
a unui gaj (care reprezintă, totodată, grevarea unui bun cu sarcini reale)
etc.
🞂 Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) şi acte
juridice reale
🞂 În funcţie de modul de formare, acte juridice civile se împart în
consensuale, solemne (formale) şi reale.
🞂 Actul juridic consensual este acel act juridic care ia naştere în mod
valabil prin simpla manifestare de voinţă a părţii sau a părţilor, neînsoţită
de nici un fel de formă. Chiar dacă părţile înţeleg să însoţească
manifestarea de voinţă de redactarea unui înscris care să o consemneze,
ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-şi asigura un mijloc de
probă privind încheierea şi conţinutul acestuia. Trebuie subliniat că, din
punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice, actul juridic
consensual reprezintă regula, vorbindu-se astfel despre principiul
consensualismului (art. 1178 NCC).
🞂 Actul juridic solemn (denumit şi formal) este acel act juridic pentru
formarea căruia simpla manifestare de voinţă nu este suficientă, ci
aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă de lege. Această
formă (de regulă, forma autentică) reprezintă o condiţie pentru însăşi
valabilitatea actului juridic respectiv. Se obişnuieşte să se spună că forma
este cerută ad validitatem sau ad solemnitatem. Sunt acte juridice
solemne: testamentul, donaţia, contractul de ipotecă etc.
🞂 Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decât dacă
manifestarea de voinţă este însoţită de remiterea (predarea) bunului.
Deci, actele juridice reale nu iau naştere în mod valabil decât din
momentul predării (remiterii materiale) a bunului. Înţelegerea prealabilă
predării poate fi considerată ca având valoarea unei simple promisiuni
33
(unilaterale sau, după caz, bilaterale) de a încheia actul juridic real, dar nu
se confundă cu acesta din urmă. Fac parte din categoria actelor juridice
reale: împrumutul, atât cel de folosinţă (comodatul), cât şi cel de
consumaţie (mutuum), depozitul, darul manual etc.
🞂 Acte juridice pure şi simple şi acte juridice afectate de modalităţi.
După legătura lor cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină),
deosebim acte juridice civile pure şi simple şi acte juridice civile afectate
de modalităţi.
🞂 Actul juridic pur şi simplu este acela care nu cuprinde o modalitate. De
altfel, unele acte juridice sunt incompatibile cu modalităţile, spre
exemplu, actul de opţiune succesorală (acceptarea sau renunţarea la o
moştenire), recunoaşterea filiaţiei, căsătoria, adopţia etc.
🞂 Actul juridic afectat de modalităţi este acela care cuprinde o modalitate,
adică un termen, o condiţie sau o sarcină. Unele acte juridice civile sunt
esenţialmente acte afectate de modalităţi, de exemplu, contractul de
împrumut, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere,
contractul de donaţie cu sarcină, contractul de asigurare etc.
Ţinând cont de cele menţionate mai sus, poate rezulta şi o altă clasificare
a actelor juridice în funcţie de criteriul legăturii lor cu modalităţile şi anume:
- acte juridice incompatibile cu modalităţile;
- acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalităţi;
- acte juridice inseparabile de modalităţi.
Interesul acestei clasificări se manifestă în ceea ce priveşte
valabilitatea actelor juridice (de exemplu, în cazul actelor juridice de a căror
esenţă este existenţa unei modalităţi, lipsa acesteia conduce la ineficacitatea
actului), precum şi producerea efectelor actelor juridice.
34
Acte juridice principale şi acte juridice accesorii. După raportul dintre
ele, actele juridice civile pot fi principale sau accesorii.
Actul juridic principal este acel act care are o existenţă de sine
stătătoare, regimul său juridic nedepinzând de cel al altui act juridic. În circuitul
civil, cele mai multe acte juridice sunt acte principale.
Actul juridic accesoriu nu are o existenţă de sine stătătoare, soarta sa
juridică depinzând de soarta altui act juridic, principal. Sunt acte juridice civile
accesorii: clauza penală, fidejusiunea, arvuna, contractul de gaj, contractul de
constituire a unei garanţii reale mobiliare, convenţia de ipotecă etc. Actul juridic
accesoriu poate fi încheiat în acelaşi timp cu actul juridic principal, dar şi într-un
moment diferit; de asemenea, el poate fi un act separat, dar poate fi inclus şi în
actul principal, sub forma unor clauze.
Importanţa acestei clasificări constă în aceea că soarta actului juridic
accesoriu urmează soarta actului juridic principal – accesorium sequitur
principale. Desfiinţarea sau încetarea, din orice cauză, a actului juridic principal
atrage şi desfiinţarea sau încetarea actului juridic accesoriu.
Acte juridice numite şi acte juridice nenumite. După reglementarea şi
denumirea lor legală, actele juridice civile se clasifică în acte juridice numite
(tipice) şi acte juridice nenumite (atipice).
Prin act juridic civil numit (tipic) se înţelege acel act care are o denumire
stabilită de legea civilă, precum şi o reglementare proprie.
Prin act juridic civil nenumit (atipic) se înţelege acel act care nu se
bucură de o denumire legală şi de o reglementare proprie. Aceste acte juridice
dau expresie principiului libertăţii actelor juridice, de care ne vom ocupa atunci
când vom analiza principiile voinţei juridice. De exemplu, contractul de
întreţinere, nefiind reglementat de legislaţia noastră, este un contract nenumit.
35
Menţionăm că este posibil ca un act juridic nenumit să devină un act
juridic numit, în măsura în care se adoptă o reglementare corespunzătoare. Spre
exemplu: după adoptarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, contractul de
sponsorizare, dintr-un contract nenumit, a devenit un contract numit; ca urmare a
emiterii Ordonanţelor nr. 51/1997 şi nr. 52/1997, contractul de leasing şi
contractul de franciză au devenit acte juridice numite etc.
Acte juridice cu executare dintr-o dată şi acte juridice cu executare
succesivă. Această clasificare are drept criteriu modul de executare a actelor
juridice civile.
Actul juridic civil cu executare dintr-o dată (uno ictu) este acel
act a cărui executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului. El se
mai numeşte şi act cu executare instantanee.
Actul juridic civil cu executare succesivă este acel act a cărui executare
presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp. Pot fi incluse în această
categorie: contractul de locaţiune, contractul de arendare, contractul de
închiriere a suprafeţelor locative, contractul de societate civilă etc.

• Consimțământul
• Capacitatea
• Obiectul
• Cauza
36
Conditii de formă ale actului juridic civil
DEFINIȚIA ACTULUI JURIDIC

Prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un
raport juridic civil concret.
Prin condiţiile actului juridic civil se vor înţelege acele componente care
trebuie sau pot să intre în structura actului juridic civil, deci elementele din care
este alcătuit actul juridic civil.
Clasificarea condiţiilor actului juridic civil
1. în funcţie de aspectul la care se referă acestea, rezultă două
categorii de condiţii ale actului juridic, anume:
⮚ condiţii de fond (numite şi condiţii intrinseci). Condiţiile de fond
sunt cele care privesc conţinutul actului juridic civil.
⮚ condiţii de formă (numite şi condiţii extrinseci), condiţiile de formă
sunt cele care se referă la exteriorizarea voinţei.
Actul juridic civil valabil incheiat, conform codului civil,
presupune îndeplinirea a patru condiţii sau elemente de valabilitate:
🞂 capacitatea de a contracta;
🞂 consimţământul valabil;
🞂 un obiect determinat;
🞂 o cauză licită.
Capacitatea de a încheia actul juridic civil, prin aceasta se înţelege

aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi
obligaţii civile prin încheierea actelor juridice civile. Capacitatea de a
37
încheia acte juridice civile este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi
generală a actului juridic civil.
Consimţământul. Prin consimţământ se înţelege exteriorizarea hotărârii

de a încheia un act juridic civil.
Consimţământul este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi
generală a actului juridic civil.
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe, cumulativ:
- să provină de la o persoană cu discernământ, în caz contrar actul fiind
lovit de nulitate
- să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Viciile de consimţământ sunt:
- eroarea (falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui
act juridic. Sancţiunea erorii este nulitatea relativă a actului);
- dolul (viclenia) - Consimţământul este viciat prin dol atunci când
partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte
părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe
contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Sancţiunea care intervine în cazul dolului este nulitatea relativă a actului juridic;
-violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în
ameninţarea unei persoane cu un rău de natură să îi producă o temere ce
o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Sancţiunea
care intervine în cazul violenţei - viciu de consimţământ constă în nulitatea
relativă a actului juridic;
38
-leziunea ca viciu de consimtamant reprezinta prejudiciul material
suferit de una din părţi ca urmare a încheierii convenţiei si consta in disproportia
vadita de valoare intre prestatii, ce exista inca de la momentul
incheieriicontractului. Leziunea poate conduce la două sancţiuni alternative:
nulitatea relativă; reducerea sau, după caz, mărirea uneia dintre prestaţii, după
distincţiile făcute de art. 1222 NCC
3. Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
⮚ să existe; obiectul poate fi şi un bun viitor, cu excepţiile prevăzute
de lege.
⮚ să fie în circuitul civil (bunurile proprietate publică nu sunt în
circuitul civil);
⮚ să fie determinat sau determinabil (vezi art. 1231-1234 NCC);
⮚ să fie posibil (convenţia este valabilă dacă imposibilitatea este doar
relativă, în sensul că obligaţia nu este imposibilă pentru oricine –
art. 1227 NCC); această cerinţă este una controversată.
⮚ să fie licit şi moral.
4. Cauza (scopul, motivul care determină fiecare parte să încheie

contractul) actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe,
cumulativ:
⮚ să existe;
⮚ să fie licită. Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii
publice;
⮚ să fie morală. Cauza este imorală când este contrară bunelor
moravuri.
39
Cauza este o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a
actului juridic civil.
Sancţiunea nerespectării condiţiilor cauzei.
⮚ Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia
cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte
efecte juridice.
⮚ Cauza ilicită sau imorală va atrage nulitatea absolută a contractului
numai dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a
cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
CONDIȚII DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de

exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica
sau stinge un raport juridic civil concret.
1. Forma ad validitatem. Prin forma cerută pentru valabilitatea
actului juridic civil se înţelege acea condiţie de validitate, esenţială şi
specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de
lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naşte în mod valabil.
Forma cerută ad validitatem prezintă reprezintă un element constitutiv
(esenţial) al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi lovit de
nulitate absolută;
2. Forma ad probationem. Prin forma cerută pentru probarea actului
juridic civil se înţelege acea cerinţă, impusă de lege sau de părţi, care constă
în întocmirea unui înscris cu scopul de a dovedi actul juridic civil. Forma ad
probationem este obligatorie, nu facultativă, în sensul că nerespectarea ei
40
atrage, în principiu, inadmisibilitatea dovedirii actului juridic civil cu un alt
mijloc de probă.
Aşadar, nerespectarea formei ad probationem nu atrage
nevalabilitatea actului juridic civil, ci, în principiu, sancţiunea care intervine
constă în imposibilitatea dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de
probă.
Dovada actului juridic civil şi existenţa acestuia sunt două
chestiuni distincte, prima nefiind necesară decât în caz de litigiu.
3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi. Prin forma
cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil desemnăm
acele formalităţi care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic
opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul
ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora. Forma cerută pentru
opozabilitate faţă de terţi este obligatorie, iar nu facultativă. În cazul
nerespectării acestei cerinţe de formă, sancţiunea constă în inopozabilitatea
actului juridic, adică ofera posibilitatea terţului interesat de a ignora actul
juridic invocat de părţile acestuia sau de una dintre ele împotriva sa.
Obiectul actului juridic civil

Art. 1225/ Obiectul contractului
(1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea,
locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta
reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii
publice ori bunelor moravuri.
41
🞂 Prin obiectul actului juridic civil se va înţelege conduita părţilor, stabilită
prin acel act juridic, adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt
îndreptăţite, ori de care sunt ţinute părţile, iar pentru ipoteza în care
conduita priveste un bun, se spune că bunul formează obiect derivat al
🞂 Obiectul constituie o condiţie de fond, esenţială, de validitate şi generală a
Cerinţele valabilităţii obiectului actului juridic civil
Sunt conditii generale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

1. sa existe;
2. sa fie in circuitul civil;
3. sa fie determinat ori determinabil;
4. sa fie posibil;
5. sa fie licit si moral.
Sunt conditii speciale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

1. cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv civil;
2. obiectul sa constea in faptul personal al debitorului;
3. sa existe autorizatia ceruta de lege.
1. Obiectul să fie determinat sau determinabil
Aceasta conditie presupune ca actul juridic trebuie sa precizeze
toate elementele in functie de care urmeaza sa se individualizeze obiectul.
Prestaţia (acţiune sau inactiunea) trebuie să fie determinată sau cel
puţin determinabilă (susceptibilă de a fi determinată) la momentul încheierii
actului juridic, ca de altfel şi obiectul derivat (bunul).
42
Atunci cand obiectul actului juridic il constituie un bun individual
determinat (res certa), conditia de valabilitate este indeplinita. Atunci cand
vorbim insa de bunuri determinate generic (res genera), conditia este indeplinita
fie prin stabilirea precisa a cantitatii, calitatii sau valorii (obiect determinat), fie
prin stabilirea numai a unor criterii de determinare ce se vor utiliza in momentul
executarii actului juridic (obiect determinabil).
2. Obiectul să fie licit
Aceasta conditie rezulta din dispozitiile art. 5 C.civ., conform carora ,,nu
se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care
intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”. Rezulta deci ca partile actului
juridic civil trebuie sa-si stabileasca o conduita care sa fie in concordanta atat cu
legea, cat si cu regulile de convietuire sociala. Nerespectarea acestei conditii
atrage sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic.
Această cerinţă este prevăzută de art. 1225 alin. (2) C.civ. şi de art. 1226
alin. (2) C.civ. Cu referire la operaţiunea juridică, art. 1225 alin. (3) C.civ.
dispune că „obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine
ordinii publice ori bunelor moravuri.”
Prestaţiile (acţiunile sau inacţiunile) părţilor actului juridic civil trebuie să
fie în concordanţă atât cu legea, cât şi cu bunele moravuri (regulile de
convieţuire socială sau morala). În cazul în care obiectul actului juridic este
ilicit, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută.
3. Obiectul să existe
În măsura în care conduita părţilor priveşte un bun, devin incidente
următoarele reguli:
- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic,
cerinţa nu este îndeplinită şi, deci, actul juridic nu este valabil
43
- bunul prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte cerinţa
în discuţie, chiar dacă bunul piere ulterior;
- un bun viitor poate forma, în principiu, obiect valabil al unui act juridic
civil, conform art. 1228 C.civ.
(de exemplu, o recoltă viitoare, lucrul care se va confecţiona etc.).
4. Obiectul să fie posibil
Aceasta conditie este impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu
se poate obliga la imposibil – ad impossibilum, nulla obligatio.
Art. 1227 C.civ. dispune că actul juridic „este valabil chiar dacă, la
momentul încheierii sale, una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi
executa obligaţia, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel” dar nu
trebuie trasă concluzia că actul juridic ar fi valabil chiar dacă ar avea un obiect
imposibil pentru oricine.
5. Obiectul să fie în circuitul civil

Această cerinţă se referă la bunuri, ca obiect derivat al actului juridic civil,
fiind prevăzută în mod expres de art. 1229 C.civ. potrivit căruia „numai bunurile
care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale” şi reluată
în materia contractului de ipotecă de art. 2351 alin. (1) C.civ., neputându-se
astfel ipoteca bunurile inalienabile sau insesizabile.
Prin bunuri aflate în circuitul civil vom înţelege acele bunuri care pot fi
dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile, indiferent că ar fi vorba despre
bunuri care pot circula neîngrădit sau despre bunuri care pot circula în condiţii
restrictive.
6. Cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului.
44
Principiul potrivit caruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu
are sau la mai mult decat are.
In acest cadru, conditia ca cel care se obliga sa fie titularul dreptului este
necesara in cazul actelor juridice constitutive sau translative de drepturi.
7. Obiectul să fie o faptă personală a celui care se obligă

Cerinţa este necesară în cazul în care obiectul actului juridic constă într-o
faptă şi decurge din principiul potrivit căruia o persoană nu poate fi obligată
decât prin voinţa sa. Prin urmare, o parte nu poate promite într-un act juridic
fapta altuia, ci numai propria sa faptă, cu excepţia ipotezei în care promisiunea
s-ar face în calitate de reprezentant al acelei persoane.

- Noţiune, funcţii, cauze, clasificări;
- Nulitatea absolută şi nulitatea relativă;
- Regimul juridic al nulitatii absolute şi relative ;
Definiţie
Nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la
încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la
încheierea sa valabilă.
Clasificarea nulităţilor actului juridic civil
45
I. În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată la încheierea actului juridic civil, deosebim nulitatea absolută şi
nulitatea relativă(art. 1246 NCC).
II. După criteriul întinderii efectelor, deosebim nulitatea parţială
şi nulitatea totală.
III. După felul condiţiei de validitate încălcată la încheierea actului
juridic civil, nulităţile sunt de fond sau de formă.
Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea
actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes general sau
obştesc (colectiv).
Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la
încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes
individual (particular).
Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o
parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât
nu contravin legii. Această nulitate reprezintă regula.
Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic
civil în întregime.
Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei

ori nevalabilităţii unei condiţii de fond a actului juridic civil (consimţământ,
capacitate, obiect, cauză).
Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul
nerespectării formei cerute ad validitatem.
Cauzele de nulitate
a) Cauzele de nulitate absolută
Următoarele cauze atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:
46
- încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a
persoanelor,
- lipsa totală a consimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- ilicitatea sau imoralitatea cauzei (scopului) actului juridic civil,;
- nerespectarea formei ad validitatem;
b) Cauzele de nulitate relativă

Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:
- nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă de exerciţiu a
persoanei,
- actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unei incapacităţi speciale de
folosinţă, instituite pentru protecţia unor interese individuale;
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil;
- viciile de consimţământ (eroarea gravă, dolul, violenţa şi leziunea);
- lipsa cauzei;
- nerespectarea dreptului de preemţiune în anumite cazuri prevăzute
expres de lege; reamintim că sancţiunea tipică pentru încălcarea drepturilor
altuia este inopozabilitatea contractului (acţiunea pauliană - art. 1520, art. 1562
şi urm. NCC).
Efectele nulităţii
Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele
juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în
întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea
dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
47
Menţionăm pentru a evita orice confuzii că nu există nicio
deosebire de efecte între actul efectiv anulat pentru o cauză de nulitate relativă şi
cel lovit de nulitate absolută.
Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului
juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancţiune (art.
1254 NCC).
Concret însă, efectele nulităţii diferă, în primul rând, după cum
nulitatea este totală sau parţială, iar, în al doilea rând, în funcţie de
ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic civil lovit de
nulitate, mai exact, după cum actul a fost sau nu executat şi după cum au
fost încheiate sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleaşi
drepturi.
6. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL(PERSOANA FIZICĂ

ŞI PERSOANA JURIDICĂ).
48
Persoana fizica
Capacitatea civilă a persoanei fizice
- Noţiunea capacitaţii de folosintă şi de exerciţiu;
- Elementele de identificare ale persoanei fizice
Definiţie
Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea omului în
raporturile juridice civile cu ajutorul unor elemente ce caracterizează omul ca
subiect de drept civil, deoarece de la naştere şi până la deces, omul nu se poate
situa niciodată în afara vieţii juridice.
Principalele mijloace de identificare - atribute de identificare - ale
persoanei fizice sunt:
► numele, prenumele, porecla, pseudonimul
► domiciliul, reședința
► starea civilă.
Codul Civil, precizează că orice persoană are dreptul la numele stabilit

sau dobândit, potrivit legii.
Prin nume, lato sensu, se desemnează numele de familie şi prenumele, iar
stricto sensu, se desemnează numai numele de familie.
Numele de familie şi prenumele sau numele de botez sunt două elemente
constitutive ale numelui. Numele, în sensurile de mai sus, nu se confundă nici cu
pseudonimul şi nici cu porecla.
49
Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbă de
drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în
condiţiile prevăzute de lege.
Stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie

„Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor". Aşadar,
în stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie trebuie făcută deosebire
între situaţia în care părinţii au un nume comun - când copilul, obligatoriu, ia
acest nume - şi situaţia în care părinţii nu au nume de familie comun - când
copilului i se stabileşte numele de familie cu respectarea următoarelor reguli:
► părinţii trebuie să se înţeleagă ce nume dau copilului;
► dacă părinţii nu se înţeleg, numele de familie se stabileşte de autoritatea
tutelară, după ce aceasta îi ascultă pe părinţi;
► indiferent cum se ajunge la stabilirea numelui de familie, acesta nu poate
fi decât: numele de familie al unuia din părinţi ; numele de familie ale
părinţilor, reunite .
Stabilirea numelui de familie al copilului din afara căsătoriei
► Pentru situaţia copilului din afara căsătoriei există două reguli stabilite de
lege.
► 1. „Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia
dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită". Cum, de
regulă, filiaţia copilului din afara căsătoriei se stabileşte mai întâi faţă de
mamă, acesta dobândeşte ca nume de familie numele mamei
► 2.Cea de-a doua regulă - priveşte situaţia în care filiaţia copilului din
afara căsătoriei a fost stabilită concomitent faţă de ambii părinţi şi
stabileşte că „în cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de
ambii părinţi adică el ia numele de familie al unuia dintre părinţi, ori
50
numele lor reunite, fie că părinţii s-au înţeles în acest sens, fie prin decizia
autorităţii tutelare, în cazul în care părinţii n-au realizat o învoială în
această privinţă.
Stabilirea numelui de familie al copilului găsit, cu părinţi necunoscuţi
► Această ipoteză este reglementată de lege în sensul că numele de familie şi
prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi , se stabilesc
prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al
sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază a fost găsit copilul în
condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu
modificările şi completările ulterioare".
► Aşadar, stabilirea numelui de familie al copilului găsit se face prin
dispoziţie administrativă. Cum legea nu precizează ce nume de familie se
stabileşte copilului, înseamnă că organul local al administraţiei publice
(primarul) are deplina libertate în această problemă.
Modificarea numelui de familie este asigurată prin următoarele dispoziţii:
• Schimbarea de orice fel a numelui de familie sau a prenumelui nu este
îngăduită decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege";
• art.2 alin.l din O.G. nr 41/2003. Acesta prevede că, numele de familie se
dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se schimbă de drept prin modificarea
intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condiţiile prevăzute de lege".
Modificarea numelui de familie determinată de schimbări de filiaţie
Stabilirea filiaţiei copilului născut din părinţi necunoscuţi. Copilul găsit, născut
din părinţi necunoscuţi, îşi schimbă filiaţia, deci şi numele, ca urmare a
dispoziţiei primăriei prin care i se dă numele şi, respectiv, i se stabileşte filiaţia.
Stabilirea filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte - de
regulă, faţă de tată. Modificarea numelui de familie într-o astfel de situaţie de
schimbare în filiaţia copilului este facultativă (nu obligatorie). Dacă instanţa
51
judecătorească va da încuviinţare, copilul nu poate primi decât numele de
familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia ulterior.
Situaţia tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie, pot exista următoarele
soluţii :
► copilul va lua numele de familie al mamei, din momentul naşterii, dacă
mama nu are numele de familie comun cu cel al soţului tăgăduitor , în
atare situaţie, copilul a devenit din afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită
numai faţă de mamă;
► copilul păstrează numele de familie comun al mamei şi soţului ei, dacă
aceştia au un asemenea nume;
► dacă, după tăgăduirea paternităţii, se stabileşte paternitatea faţă de alt
bărbat, numele se va stabili potrivit codului civil.
c/ Modificarea numelui de familie determinată de adopţie , reglementată în
prezent prin Legea adopţiei. Analizarea acestei schimbări, generată de adopţie,
trebuie făcută ţinând seama de distincţia între încuviinţarea adopţiei, desfacerea
şi anularea adopţiei.
Ipoteza încheierii căsătoriei
Potrivit codului civil cu ocazia încheierii căsătoriei, „viitorii soţi vor
declara, în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l
poarte în căsătorie". Cu această ocazie, ei vor putea alege, între următoarele
două variante:
► să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei"
► sau să stabilească un nume de familie comun pe care-1 vor purta în timpul
căsătoriei, care poate fi „numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor
reunite".
Ipoteza divorţului
52
Situaţia numelui de familie în caz de divorţ: „La desfacerea căsătoriei
prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art.27, a purtat în timpul
căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după
desfacerea căsătoriei. Instanţa judecătorească va lua act de această învoială
prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să
încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi. Dacă nu a
intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre
foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie".
Ipoteza nulităţii căsătoriei
Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost
viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ, prin viclenie sau
prin violenţă. Nulitatea căsătoriei conduce întotdeauna la reluarea numelui
dinaintea căsătoriei, fără a putea interveni învoiala ori încuviinţarea instanţei de
judecată.
Ipoteza încetării căsătoriei prin moartea unuia din soţi
Căsătoria încetează prin moartea unuia din soţi. în această situaţie, în
doctrină şi jurisprudenţă se admite că moartea nu produce nici un efect asupra
numelui de familie al soţului supravieţuitor care a luat numele de familie al
soţului decedat. Acest lucru înseamnă că soţul supravieţuitor este în drept să
poarte acel nume de familie, putându-1 chiar da, ca nume de familie comun, în
căsătoria subsecventă.
Prin schimbarea numelui pe cale administrativă se înţelege înlocuirea numelui de
familie cu alt nume de familie, la cerere, prin decizie administrativă. Condiţiile
şi procedura schimbării numelui de familie pe cale administrativă sunt stabilite
de O.G. nr 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a
numelor persoanelor fizice.
Procedura
53
Potrivit art.4 din O.G. nr. 41/2003, „Cetăţenii români pot obţine pentru
motive temeinice schimbarea numelui de familie şi a prenumelui sau numai a
unuia dintre acestea pe cale administrativă".
Cererea de schimbare a numelui se va depune la serviciul public
comunitar (care se află în subordinea Consiliului Local al comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui circumscripţie
teritorială îşi are domiciliul persoana solicitată)
Dispoziţia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie, la
serviciul public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va
încunoştinţa de îndată solicitantul. Apoi, după plata taxelor aferente, serviciul
public îi va elibera solicitantului o copie după dispoziţia de admitere a
schimbării numelui.
Efectele schimbării numelui de familie se produc de la data efectuării
înscrierii, prin menţiune pe marginea actului de naştere, precum şi a celui de
căsătorie. De la această dată, solicitantul va purta numele înscris în dispoziţie.
In situaţia în care cererea a fost respinsă, aceasta se va face tot prin
dispoziţie şi se va comunica în 10 zile de la emitere, solicitantului, de către
serviciul public judeţean.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi
contestată, legea contenciosului administrativ.
O nouă cerere de schimbare a numelui de familie se poate face în situaţia
în care au intervenit motive noi, ori au dispărut cauzele care au determinat
admiterea opoziţiei
Prenumele este o parte a numelui, lato sensu, care individualizează

persoana fizică, cu deosebire în cadrul familiei, în acelaşi timp, prenumele
54
distinge o persoană faţă de alte persoane cu acelaşi nume de familie, dar din
familii diferite.
Caracterele juridice ale prenumelui sunt aceleaşi ca şi ale numelui de
familie, respectiv:
► opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate,
personalitate şi universalitate.
Pentru copilul găsit, din părinţi necunoscuţi, stabilirea prenumelui se face
în condiţiile cerute pentru schimbarea numelui de familie.
Prenumele persoanei nu este supus modificărilor, aşa cum este cazul
numelui de familie, ca efect al schimbărilor în starea sa civilă.
Prenumele este, totuşi, susceptibil de schimbare pe cale administrativă, în
acest sens, art.4 alin. l din Ordonanţa nr.41/2003 prevede că cetăţenii români pot
obţine pentru motive temeinice „schimbarea numelui de familie şi a prenumelui
sau numai a unuia dintre acestea". Regulile menţionate cu privire la schimbarea
numelui de familie pe cale administrativă se aplică şi schimbării prenumelui.
Pseudonimul
Pseudonimul, alături de nume, este un mijloc de identificare a persoanei
fizice printr-un cuvânt ori o grupare de cuvinte. El individualizează persoana
fizică într-un domeniu de activitate ca, de exemplu, artistic ori publicistic.
Pseudonimul formează obiectul dreptului la pseudonim.
Autodesemnarea este caracteristica dominantă a pseudonimului. El se
deosebeşte de nume prin aceea că nu este supus stabilirii", „modificării",
schimbării pe cale administrativă" ori „retranscrierii".
Porecla
Porecla este „o denumire expresivă pe care nu şi-o alege persoana, ci pe
care i-o dau alţii, în special determinată de unele defecte ale acesteia".
55
Porecla şi pseudonimul nu au acelaşi regim juridic, deşi ambele servesc - în
anumite situaţii - la identificarea, individualizarea persoanei fizice.
Pseudonimul se alege liber de către titularul său, pe când porecla este atribuită
de alţii unei persoane fizice.
Porecla nu formează obiectul unui drept subiectiv, cu toate că aceasta, ca şi
pseudonimul, constă într-un cuvânt ori o grupare de cuvinte. Pe cale de
consecinţă, porecla nu se bucură de protecţie legală.
Domiciliul.
Noţiune, importanţă, caractere şi feluri
Starea civilă.Noţiunea şi caracterele juridice ale stării civile
Noţiune
Domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică
sau principală Aşadar, dacă o persoană fizică are o singură locuinţă statornică,
acolo va fi şi domiciliul acelei persoane, în situaţia în care are mai multe
locuinţe statornice, domiciliul persoanei respective va fi locul unde se află
locuinţa sa principală.
Prin domiciliu se înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice
care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această
semnificaţie juridică.
Înregistrările de stare civilă/Actele de stare civilă
56
• Starea civilă cuprinde în conţinutul ei calităţi personale -izvorâte din
actele şi faptele de stare civilă - care individualizează persoana fizică în
familie şi societate. Starea civilă, fiind un ansamblu de drepturi subiective
nepatrimoniale.
• Starea civilă şi numele. Ambele sunt atribute de identificare a persoanei
fizice. Felul filiaţiei (din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinţi
necunoscuţi) influenţează numele în sensul că schimbarea stării civile este
susceptibilă a determina modificări ale numelui de familie.
• Starea civilă şi domiciliul sunt atribute de identificare a persoanei fizice.
Starea civilă influenţează domiciliul mai ales în privinţa domiciliului legal
al minorului, dar şi în cazul domiciliului soţilor.
• Starea civilă şi cetăţenia se află într-o anumită corelaţie, în sensul că
unele elemente din starea civilă pot influenţa anumite modificări în
cetăţenie, de exemplu: căsătoria, adopţia, locul naşterii etc. Cu toate
acestea, starea civilă rămâne o instituţie de drept civil, pe când cetăţenia
este o instituţie de drept constituţional.
• Sunt acte de stare civilă: recunoaşterea de filiaţie, adopţia (înfierea),
căsătoria, hotărârile judecătoreşti date în acţiunile de stare civilă.
• Sunt fapte de stare civilă: naşterea, moartea etc.
Actele şi faptele de stare civilă sunt supuse înregistrării în registrele de
stare civilă.
Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă se foloseşte atunci când
intervin modificări în starea civilă a persoanei fizice, şi anume:
• stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească
irevocabilă şi încuviinţarea purtării numelui; contestarea recunoaşterii sau
57
tăgăduirea paternităţii; căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea
acesteia; adopţie, desfacerea sau anularea adopţiei;
• pierderea sau dobândirea cetăţeniei române;
• schimbarea numelui;
• deces;
• rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a
menţiunilor înscrise pe ele;
• schimbarea sexului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
• Sunt acte de stare civilă -înscrisurile oficiale, precum: actul de naştere,
actul de căsătorie, actul de deces, certificatul de naştere, certificatul de
căsătorie şi certificatul de deces, precum şi duplicatele acestora, eliberate
în condiţiile legii.
ÎNREGISTRĂRILE DE STARE CIVILĂ

Competenţa să efectueze înregistrări de stare civilă revine următoarelor
organe:
• consiliile judeţene şi serviciile publice comunitare locale de evidenţă a
persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi
comunelor, prin ofiţerii de stare civilă. Atribuţiile acestor organe constau în:
ţinerea registrelor de stare civilă; efectuarea înregistrărilor de stare civilă;
• serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor, a locului de
coborâre sau debarcare pentru naşterea ori decesul care ar avea loc în tren, pe
o navă ori aeronavă, în timpul unei călătorii pe teritoriul României;
• comandantul navei, în cazul în care naşterea, căsătoria ori decesul au loc pe
o navă în timpul unei călătorii în afara apelor teritoriale române;
• comandantul aeronavei, pentru naşterea ori decesul care au loc pe aeronavă,
în timpul călătoriei în afara teritoriului României;
58
• şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României.
Aceştia sunt în drept să efectueze înregistrări de stare civilă privitoare la
cetăţenii români aflaţi în străinătate, precum şi la apatrizi.
Registrele de stare civilă se întocmesc în două exemplare şi se
completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră. Primul
exemplar al registrului se păstrează la primăria unde a fost întocmit. Al doilea
exemplar se înaintează, spre păstrare, consiliilor judeţene, sau, după caz,
Consiliului General al municipiului Bucureşti.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, îngrădirile acesteia şi

modurile de încetare
Prin conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se înţelege

aptitudinea unui subiect de drept de a avea toate drepturile şi obligaţiile
civile.
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice are două componente:

● componentă activă, ce constă în aptitudinea omului de a avea drepturi
subiective civile,
● componentă pasivă, ce constă în aptitudinea persoanei fizice de a avea
obligaţii civile.
Clasificarea conţinutului capacităţii de folosinţă a persoanei fizice
Clasificarea conţinutului capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se poate
face dupa:
● natura drepturilor civile: patrimoniale şi nepatrimoniale;
59
● natura sursei legislative care le consacră: consacrarea internă
(naţională) şi consacrarea internaţională (pacte, convenţii) a
drepturilor civile şi a obligaţiilor civile.
Îngrădiri – sancţiune - pot fi prevăzute în legislaţia civilă şi în legislaţia
penală.
1.Îngrădiri cu caracter de pedeapsă civilă:
● decăderea din drepturile părinteşti
● pedepsele civile în materie succesorală.
Ingrădiri cu caracter de pedeapsă penală:Pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturiPedeapsa penală accesorie a interzicerii unor
drepturi. Îngrădiri cu caracter de protecţie:
Îngrădirile cu caracter de protecţie sunt incapacităţile pe care legiuitorul le-a
instituit în vederea asigurării protecţiei intereselor anumitor categorii de
persoane ca urmare a unor situaţii speciale în care se găsesc.
Incapacităţile speciale se pot înfăţişa fie ca:
● incapacităţi absolute, care operează între subiectul de drept luat în
considerare şi toate celelalte subiecte nedeterminate,
● incapacităţi relative, care operează numai între subiectul de drept luat
în considerare şi un anumit alt subiect determinat.
● Incapacităţi reglementate de Codul civil
Sunt asemenea incapacităţi:
• incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune de averea sa prin testament
;
• incapacitatea doctorilor în medicină sau chirurgie şi a farmaciştilor de a
primi donaţii şi legate din partea persoanelor pe care le-au tratat în boala de
care au murit;
60
• incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi, prin testament, de la
persoanele aflate pe navă în cursul unei călătorii maritime;
• incapacitatea soţilor de a vinde unul celuilalt;
• incapacitatea judecătorilor, procurorilor, de a nu putea face „cesionări de
drepturi litigioase", care sunt de competenţa tribunalului judeţean.
Reglementare.
Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este reglementată prin

dispozitiile Codului civil „Capacitatea de folosinţă începe de la data naşterii
persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia" deoarece odată cu moartea
persoanei fizice încetează şi calitatea sa de subiect de drept civil, adică ia
sfârşit capacitatea de folosinţă a acesteia.
Din textele de lege, rezultă două cazuri referitoare la data morţii persoanei
fizice:
● cazul morţii constatate fizic direct - prin examinarea cadavrului;
● cazul dispărutului a cărui moarte nu poate fi constatată direct, fiind
necesară declararea judecătorească a morţii -este cazul morţii declarate
judecătoreşte.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.
Capacitatea civila de exercitiu a persoanei fizice este acea aptitudine a

persoaneii fizice de a dobandi si exercita drepturi subiective civile, dar si de
a-si asuma si executa obligatii civile, prin incheierea de acte juridice.
Capacitatea poate lipsi, poate fi restransa sau poatefi deplina.
61
Codul Civil:„Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de
a încheia singură acte juridice civile.''
Felurile capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt:

- în funcţie de calitatea discernământului - lipsă, în formare, matur - putem
distinge următoarele situaţii:
- lipsa capacităţii de exerciţiu;
- capacitate de exerciţiu restrânsă;
- capacitate de exerciţiu deplină.
Sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu: minorii sub 14 ani; alienaţii ori
debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească.
Capacitatea de exerciţiu restrânsă o au minorii între 14 şi 18 ani.
Capacitatea de exerciţiu deplină o au majorii (18 ani împliniţi) şi femeia
căsătorită înainte de 18 ani.
Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu
Conform Codului Civil, persoanele lipsite de capacitate civila de exercitiu

sunt minorii sub 14 ani si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca
(incapabilii).
Lipsirea acestor persoane de capacitate civila are ca scop ocrotirea lor in
ce priveste incheierea actelor juridice. Astfel, pentru incheierea actelor juridice,
persoanele lipsite de capacitate trebuie sa fie intotdeauna reprezentate legal.
In cazul incapabililor, lipsirea lor de capacitate fiind una temporara, li se
permite incheierea unor anumite acte, fara a fi reprezentati. Astfel de acte sunt
actele de conservare (inscrierea unui privilegiu ori a unei ipoteci, intreruperea
unei prescriptii), dar si actele juridice marunte, facute pentru satisfacerea
62
nevoilor zilnice ale persoanei (cumpararea de dulciuri, rechizite, cumpararea
unui bilet de transport in comun).
Lipsa capacitatii este o stare care inceteaza in timp, la implinirea varstei
de 14 ani de catre minori, si la ridicarea interdictiei judecatoresti pentru
incapabili.
Actele juridice civile permise celui lipsit de capacitatea de exerciţiu

Deşi legea civilă nu prevede, expres, care sunt actele juridice civile ce pot
fi încheiate de persoana fizică lipsită de discernământ, totuşi doctrina şi
jurisprudenţa admit constant soluţia valabilităţii unor acte juridice civile,
respectiv a acelor acte care, prin specificul lor, nu cauzează autorilor lor nici o
vătămare şi nici vreun fel de prejudiciu.
Asemenea acte juridice civile încheiate de persoane incapabile sunt:
• acte de conservare, cum ar fi somaţia, punerea peceţilor, înscrierea unui
privilegiu sau a unei ipoteci în registrul de publicitate, întreruperea unei
prescripţii prin cererea de chemare în judecată etc.;
• acte mărunte., care se încheie zilnic, pentru satisfacerea necesităţilor
elementare, obişnuite traiului. Exemplu: cumpărăturile obişnuite din magazine,
cumpărarea de bilete pentru spectacole, pentru transportul în comun, cumpărarea
de rechizite şcolare, dulciuri etc.
De menţionat este faptul că lipsa capacităţii de exerciţiu sau incapacitatea
persoanei fizice nu este totală, ea permiţând încheierea anumitor acte juridice
civile de către cel incapabil.
• Actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14
ani, sunt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu este leziune".
Capacitatea restransa de exercitiu
63
Este aptitudinea minorului cu varsta intre 14 si 18 ani de a dobandi si exercita
drepturi subiective civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin
incheierea de acte juridice. Aceasta capacitate se dobandeste la implinirea
varstei de 14 ani, cu exceptia cazului in care in acel moment minorul se afla sub
interdictie judecatoreasca al carei efect este lipsirea totala de capacitate de
exercitiu.
Astfel, minorul cu varsta intre 14 si 18 ani poate sa incheie acte juridice,
personal, insa pentru ca acestea sa fie valabile are nevoie de incuviintarea fie a
parintelui, a tuttorelui ori a autoritatii tutelare. Poate sa incheie fara incuviintare
acele acte pe care le poate incheia si minorul sub 14 ani, poate face depozit
special la C.E.C. si, important, dupa implinirea varstei de 16 ani, poate sa
dispuna valabil prin testament, de jumatate din mostenirea de are ar fi dispus
daca era major.
Actele juridice patrimoniale se incheie de catre minorul cu capacitate restransa
numai cu incuviintarea prelabila a ocrotitorului legal, iar actele patrimoniale de
instrainare se pot incheia numai cu incuviintare prealabila din parte
aocrotitorului legal dar si al autoritatii tutelare.
Minorul cu capacitate restransa nu va putea sub nici o forma sa incheie,
nici chiar cu incuviintare prealabila, acte juridice de dispozitie cum sunt donatia,
garantarea obligatiei altuia sau acele acte incheiate cu tutorele, ori o ruda a
acestuia in linie dreapta, sau cu fratii si surorile lui.
Capacitatea restransa de exercitiu inceteaza, pentru minori, la data
implinirii varstei de 18 ani, sau la data la care minorul este pus sub interdictie
judecatoreasca, ori prin moarte, cand inceteaza orice capacitate a persoanei.
Capacitatea deplina de exercitiu
64
Aceasta forma a capacitatii se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani, cu
exceptia cazului cand persoana se afla sub interdictie judecatoreasca la acel
moment, sau prin ridicarea interdictie, daca persoana a implinit deja 18
ani. Persoana cu capacitate deplina de exercitiu poate incheia toate actele
juridice, de orice fel ar fi ele, cu exceptia acelora pentru care legea instituie
conditii speciale cu privire la capacitate.
Actele incheiate cu incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de
exercitiu a persoanelor, sunt lovite de nulitate relativa. Ceea ce inseamna ca ea
poate fi acoperita.
Exemplu:
Exista o astfel de situatie atunci cand un minor incheie un act fara
incuviintarea autoritatii tutelare, desi aceasta era ceruta de lege. Astfel, actul nu
este nul de drept, ci poate fi completat prin obtinerea incuviintarii autoritatii
tutelare, sau, devine ineficient, daca autoritatea nu isi da incuviintarea.
- Capacitatea civilă a persoanei juridice. Noţiunea capacitaţii de folosintă şi de
exerciţiu;
- Elementele de identificare ale persoanei juridice
Definiție
Persoana juridică este un subiect colectiv de drept civil care participă în
nume propriu la raporturile juridice, având o răspundere civilă proprie;
Persoana juridică reprezintă o colectivitate umană formată direct din
persoane fizice sau din asocierea altor persoane juridice, ca subiect de drept,
având o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu distinct, afectat realizării
unui scop determinat în acord cu interesul obştesc.
1. Elementele constitutive, obligatorii, ale persoanei juridice:
65
🠶 organizare de sine statatoare
🠶 un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anumit scop licit si moral, in
acord cu interesul general.
Art. 187.C.C. Elementele constitutive Orice persoană juridică trebuie să aibă o
organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui
anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
Calitatea de persoana juridica o detin:
🠶 entitatile prevazute de lege
🠶 orice alte organizatii legal infiintate care, desi nu sunt declarate de lege
persoane juridice, au elementele constitutive ale persoanei juridice
prevazute ca obligatorii de lege – organizare de sine statatoare si un
patrimoniu propriu.
Art. 188. Calitatea de persoană juridică: Sunt persoane juridice entităţile
prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu
sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute
la art. 187.
Codul Civil distinge între persoanele juridice de drept privat şi persoanele
juridice de drept public.
Art. 189 Categorii de persoane juridice: Persoanele juridice sunt de
drept public sau de drept privat.
66
Dupa forma dreptului de proprietate pe care se intemeiaza:
– persoane juridice fundamentate pe proprietatea publica;
– persoane juridice care au la baza, atat proprietatea publica, cat si
proprietatea privata;
– persoane juridice care au la baza exclusiv proprietatea privata;
Dupa nationalitate, persoanele juridice sunt:

- persoane juridice romane – au sediul principal in Romania, fiind
constituite in conditiile legii romane
- persoane juridice straine – au sediul principal in strainatate si isi
desfasoara activitatea in Romania, potrivi cerintelor legii romanesti.
Dupa natura scopului urmarit:
- persoane juridice cu scop patrimonial (economic, lucrativ);
- persoane juridice fara scop patrimonial.
Înființarea persoanei juridice
67
Notiunea de „infiintare a persoanei juridice” desemneaza operatiunea prin
care se creeaza, in conditiile reglementate de lege, acest subiect colectiv de
drept.
Art. 194 Modurile de înfiinţare
(1) Persoana juridică se înfiinţează:
a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi
al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al
operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile
administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă
în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană
juridică;
b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în
condiţiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege
actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.
1. Prin „actul de dispozitie al organului competent“ intelegem, dupa caz: legea,
hotararea sau ordonanta Guvernului, hotararea consiliilor judetene sau locale.
Domeniul de aplicare al modului de infiintare prin „act de dispozitie al organului
competent“:
⭶ Organele puterii legislative; Organele puterii executive: Presedintia
Romaniei;
⭶ Serviciile publice din subordinea presedintiei ; Ministerele; Organele
puterii judecatoresti;
⭶ Unitatile administrativ teritoriale; autoritatile administratiei publice
locale; Regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat,
68
rezultate din reorganizarea fostelor intreprinderi de stat, prin Legea
nr.15/1990.
2. Infiintarea persoanelor juridice prin act de infiintare recunoscut, astfel
cum reiese din chiar formularea textului legal, acest mod de infiintare presupune
existenta a doua acte juridice:
- actul de infiintare a persoanei juridice, adoptat de Adunarea generala,
Congres (contract, statut);
- actul de recunoastere a infiintarii, emis de organul competent prin care se
constata legalitatea actului de infiintare.

Infiintarea nu este completa si nu produce efecte juridice decat dupa ce se
indeplinesc si alte doua formalitati:
- inmatricularea in Registrul Comertului;
- inregistrarea la organul de stat prevazut de lege, de regula organul fiscal.
Ca subiect de drept autonom persoana juridica dispune de anumite atribute care
permit individualizarea sa in societate.
Identitatea proprie este data de unele atribute comune tuturor persoanelor
juridice (denumire, sediu, cont bancar s.a.) si de elemente specifice anumitor
categorii de persoane juridice (forma societatii, marimea capitalului social, codul
unic de inregistrare).
DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE
69
Prin “denumire” ca atribut de identificare, intelegem cuvantul sau
cuvintele care au primit, in conditiile prevazute de lege, semnificatia de a
individualiza persoana juridica. Denumirea este, in ceea ce priveste persoana
juridica, echivalentul numelui, in sens larg, pentru persoana fizica.
Dreptul la denumire are in continutul sau urmatoarele prerogative:
🠶 dreptul de a folosi denumirea;
🠶 dreptul de a cere tuturor persoanelor fiice sau juridice sa o indivdualizeze
prin denumirea sa;
🠶 dreptul de a cere in justitie respectarea dreptului la denumire incalcat.
Firma este denumirea unui comerciant individual – persoana fizica sau
persoana juridica.
Mijloace de identificare ale persoanei juridice
Sediul persoanei juridice

Sediul reprezinta locul unde se gaseste organul de conducere si de
administrare a persoanei juridice. Sediul este atributul de localizare in spatiu a
persoanei juridice.
Stabilirea sediului are loc prin actul de infiintare sau statut .
Publicitatea sediului este asigurata prin lege. Ratiuni economico-sociale
justifica uneori schimbarea sediului, actul de modificare parcurgnd aceleasi
etape ca si actul de stabilire a acestuia.
Interesului stabilirii sediului persoanei juridice:
- determina competenta instantei judecatoresti sau arbitrale pentru litigile in care
este implicata persoana juridica;
- determina locul citarii persoanei morale si indeplinirii anumitor acte
procedurale;
70
- constituie criteriul de stabilire a nationalitatii persoanei juridice. Persoana
juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu si-a stabilit, conform
actului constitutiv, sediul social. Daca exista sedii in mai multe state,
determinant este sediul real, adica locul principal de conducere a activitatii
statutare, chiar daca hotararile organului respectiv sunt adoptate potrivit
directivelor transmise de actionari sau asociati din alte state;
- determina, in raporturile contractuale cu element strain, legea care guverneaza
conditiile de fond ale actului juridic, in lipsa unei legi alese de parti (in lipsa de
lex voluntatis);
Nationalitatea
Nationalitatea este legatura juridici pe care subiectul colectiv de drept o

are cu un anumit stat. Ea este pentru persoana juridica ceea ce este cetatenia
pentru persoana fizici.
Potrivit legii romane nationalitatea persoanei juridice este determinata de
locul unde aceasta isi are sediul. Astfel, persoana juridica cu sediul in Romania
va avea nationalitatea romana, indiferent care ar fi cetatenia membrilor sai.
Interesul determinarii nationalitatii persoanei juridice se manifesta pe
planul intinderii capacitatii sale de folosinta si sub aspect fiscal.
Contul bancar
Contul bancar identifica persoana juridica in relatiile patrimoniale cu alte

subiecte de drept.
Atribute de identificare caracteristice anumitor persoane juridice
71
🠶 Marca este semnul distinctiv sub care o societate comerciala isi desface
produsele, cu scopul de a le deosebi de produsele similare ale altor firme;
🠶 Emblema este un atribut de identificare facultativ al societatilor
comerciale, reprezentat de un semn, o denumire sau un desen, pentru a
deosebi un comerciant de altul de acelasi gen, de exemplu, Coca-Cola de
Pepsi-Cola;
🠶 Telefonul, telexul si faxul, sunt mijloace rapide de identificare si
comunicare a persoanelor juridice. De regula, pe actele emise de persoana
juridica, aceste elemente de identificare sunt mentionate in cuprinsul
antetului corespondentei;
🠶 Codul de identificare fiscala;
72
73
Încetarea persoanei juridice
Încetarea persoanei juridice constă în disparitia subiectului de drept, prin

încetarea capacitatii juridice a acestuia in cazurile si condițiile prevazute de
lege.
Disparitia persoanei juridice are loc pe data radierii sale din registrele in
care a fost inregistrata.
Incetarea existentei persoanei juridice impune realizarea unor operații care
să aibă drept rezultat nu numai încetarea personalității juridice ci și lichidarea
patrimoniului societății, astfel se impun două faze distincte:
⮚ dizolvarea persoanei juridice
⮚ lichidarea persoanei juridice
Conform Codului Civil cât și prevederilor legii 31/1991, persoana juridică
încetează prin:
• constatarea sau declararea nulitatii, pentru neîndeplinirea formalităților
prevăzute de lege privind înființarea sau funcționarea acesteia. La data la
care hotărârea judecătorească de declarare a nulității devine definitivă,
persoana juridică încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare
• imposibilitate realizării obiectului pentru care persoana juridică a
luat ființă sau realizarea acestuia.
Orice persoană juridică are un obiect de activitate, care este precizat în
actul constitutiv și va trebui realizat în termenul ce privește durata societății.
Astfel că în imposibilitatea realizării obiectului de activitate propus persoana
juridică își pierde rațiunea de a exista.
De asemenea dacă obiectul pentru care persoana juridică a luat ființă s-a
realizat, deci scopul asociaților a fost atins, persoana juridică se poate dizolva.
74
Dizolvarea în aceste cazuri se va hotări prin voința asociaților sau pe cale
judecătorească.
• fuziune,
• divizare totala,
• transformare,
• de drept, prin împlinirea termenului pentru care persoana juridică a fost
înființată. Potrivit actelor normative în vigoare, în contractul de societate,
actul constitutiv sau în statut trebuie prevăzută durata existenței persoanei
juridice, astfel că la expirarea termenului prevăzut persoana juridică se
dizolvă
• desfiintare, ca act de voință sau ca sancțiune. Deoarece constituirea
persoanei juricice se bazează pe actul de voință al asociaților, tot aceștia
vor hotărî și dizolvarea acesteia.
Dizolvarea – sancțiune se datorează apariției unor cauze care duc la
împrejurări prin care nu mai sunt îndeplinite condițiile de funcționare normale.
Astfel de cauze sau împrejurări pot fi: societatea nu mai are organe statuare sau
acestea nu se mai pot întruni, societatea nu si-a completat capitalul social în
condițiile legii, persoana juridică nu are sediu social cunoscut ori nu îndeplinește
condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul
sau reședința cunoscută.
Dizolvarea persoanei juridice, este prima fază a încetării persoanei
juridice și impune anumite operațiuni ce declanșează și pregătesc încetarea
acesteia.
In această fază personalitatea juridică nu este afectată, aceasta fiind
indispensabilă pentru îndeplinirea celorlalte operațiuni care privesc lichidarea
persoanei juridice, însă faza dizolvării pune capăt activității normale a societății.
75
Hotărârea privind dizolvarea persoanei juridice este luată după caz de
adunarea generală a asociaților, ori de instanța de judecată, iar în cazuri
excepționale aceasta se produce în temeiul legii.
Dizolvarea persoanei juridice poate asadar sa opereze:
• de drept
• prin act de voință
• în temeiul unei hotărâri judecătoresti
Lichidarea persoanei juridice, reprezintă a doua fază a procesului de
încetare a existenței persoanei juridice și va cuprinde operațiunile de
lichidare ale patrimoniului acesteia, plata creditorilor și împărțirea soldului
între asociați.
• Lichidarea persoanei juridice reprezintă o fază obligatorie, nu facultativă,
deoarece persoana juridică nu poate rămâne in faza de dizolvare.
• Lichidarea persoanei juridice impune efectuarea unor operațiuni care au
drept rezultat lichidarea patrimoniului, respectiv a activului și a pasivului,
acesteia, cât și repartizarea activului net între asociați.
• Pentru realizarea acestui scop se va urmări transformarea bunurilor pe
care persoana juridică le deține în bani, prin vânzare directă sau prin
licitație publică. Activul net poate fi distribuit între asociați și în natură.
• Prin lichidarea pasivului persoanei juridice se întelege plata datoriilor pe
care aceasta le are față de creditorii săi.
• Inchiderea lichidării persoanei juridice constă în radierea persoanei
juridice din registrele în care a fost înregistrată la înființare.
76
DREPTUL AFACERILOR

- Definiţia, obiectul şi evoluţia istorică a dreptului afacerilor;
- Corelaţia dreptului afacerilor cu alte ramuri de drept ;
- Izvoarele, doctrina şi practica judiciară comercială;
Statutul juridic al comerciantului persoana fizică.
“Prin adoptarea Noului Cod civil s-a marcat un moment crucial in istoria
dreptului comercial roman, practic desfiintandu-se sistemului autonom al
dreptului comercial, consacrat de Codul comercial din 1887, si care a fost
inlocuit cu sistemul unitatii dreptului privat. Schimbarea sistemului de
reglementare a impus o noua abordare a institutiilor dreptului comercial.
Institutia actelor de comert si institutia comerciantilor au fost astfel
reconsiderate, avand ca baza conceptele de intreprindere si profesionist, definite
de noua reglementare legala”.
77
(Prof.univ.dr.Stanciu Carpenaru – Dreptul commercial in conditiile Noului Cod
Civil- Curierul Judiciar (09.11.2010) Editorial publicat in Curierul Judiciar nr.
10/2010, p. 543-546.)
Art. 1 C.civ. prevede ca dispozitiile Codului civil reglementeaza
raporturile patrimoniale si pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de
drept civil.
Regulile stabilite de Codul civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile
la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale (art. 2).
Consacrand aplicarea generala a Codului civil, art. 3 prevede ca
dispozitiile sale se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si
raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.
In conceptia Cod civil, profesionistii sunt toti cei care exploateaza o
intreprindere [art. 3 alin. (2)].
Exploatarea unei intreprinderi reprezinta, potrivit art. 3 alin. (3),
exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane a unei activitati
organizate care consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri
sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de
profit.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat,
aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianții, în calitatea lor de
profesioniști ai activității comerciale.
Actualul Cod civil si-a propus si a realizat schimbarea sistemului de
reglementare a dreptului comercial; sistemul autonomiei dreptului comercial a
fost inlocuit cu sistemul unitatii dreptului privat.
Noul sistem de reglementare a dreptului comercial este fundamentat pe
conceptele de profesionist si intreprindere.
78
Dreptul comercial se bazeaza pe fundamentele originare, care sunt actele
de comert si comerciantul.
Consacrand o reglementare unitara a raporturilor juridice de drept privat,
Cod civil prevede ca dispozitiile sale se aplica si raporturilor juridice dintre
profesionisti, precum si raporturilor juridice dintre acestia si oricare alte subiecte
de drept civil [art. 3 alin. (1)].
In sensul Cod civil, profesionistii sunt toti cei care exploateaza o
intreprindere [art. 3 alin. (2)].
Exploatarea unei intreprinderi este definita ca fiind exercitarea
sistemica de catre una sau mai multe persoane a unei activitati organizate
ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in
prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de profit
[art. 3 alin. (3)].
Cum se poate observa, in conceptia Codului civil, desfasurarea unei
activitati organizate si sistematice califica aceasta activitate ca avand caracter
profesional, iar persoana care o realizeaza are calitatea de profesionist.
Deci, exploatarea unei intreprinderi este forma juridica a oricarei activitati
profesionale.
Intreprinderea comerciala are urmatoarele caracteristici:
a) Intreprinderea consta in exercitarea organizata a unei activitati economice.
Potrivit O.U.G. nr. 44/2008, prin activitate economica se intelege activitatea
agricola, industriala, comerciala, desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau
servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate vanzarii
ori schimbului pe pietele organizate sau unor beneficiari determinati, in scopul
obtinerii unui profit;
79
b) Activitatea economica este realizata de una sau mai multe persoane ca
profesionisti. Avand in vedere activitatea desfasurata, acesti profesionisti au
calitatea de comercianti;
c) Obiectul activitatii economice il reprezinta producerea si circulatia marfurilor,
executarea de lucrari sau prestarea de servicii;
d) Scopul desfasurarii activitatii economice este obtinerea profitului.
• Comerciantii – profesioniști ai intreprinderii comerciale
Potrivit art. 3 alin. (2) Noul C.civ., persoana care exploateaza o
intreprindere are calitatea de profesionist.
Avand in vedere ca o intreprindere poate fi o intreprindere comerciala sau
intreprindere civila, inseamna ca profesionistul care exploateaza o intreprindere
comerciala are calitatea de comerciant.
Legea de punere in aplicare a Codului civil prevede ca notiunea de
profesionist include notiunea de comerciant, intreprinzator, agent economic (art.
Prin urmare, in prezent, are calitatea de comerciant orice persoana,
fizica sau juridica, care exploateaza o intreprindere comerciala.
Persoanele fizice pot desfasura activitati economice, individual si independent,
ca:
• persoane fizice autorizate,
• titular al unei intreprinderi individuale
• membru al unei intreprinderi familiale.
In toate cazurile, exploatand o intreprindere comerciala, persoana fizica in cauza
are calitatea de comerciant.
Persoanele juridice care exploateaza o intreprindere comerciala au si ele
calitatea de comerciant:
• societatile comerciale,
• regiile autonome,
80
• societatile cooperative,
• organizatiile cooperatiste
Principalele izvoare ale dreptului comercial sunt:
• Constituția României, legile comerciale speciale, Codul civil, legile civile
speciale, uzanţele comerciale.
Constituţia este de mare însemnătate pentru dreptul comercial, ca de altfel
pentru orice ramură de drept.
O reglementare importantă a constituţiei pentru dreptul comercial o
constituie norma cuprinsă în art. 135, potrivit căreia „economia României
este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă"
Statul trebuie să asigure „libertatea comerţului, protecţia concurenţei
loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
producţie”.
De asemenea, potrivit Constituţiei, proprietatea privată este garantată şi
ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular (art. 44).

STATUTUL JURIDIC AL COMERCIANTULUI PERSOANA FIZICĂ.
- Persoana fizică autorizată
- persoana fizica membru al unei intreprinderi familiale
- persoana fizica, titulara a unei intreprinderi individuale
81
Statutul juridic al comerciantului persoana fizica
Potrivit art. 3 alin. (2) Noul C.civ., persoana care exploateaza o

intreprindere are calitatea de profesionist.
Avand in vedere ca o intreprindere poate fi o intreprindere comerciala sau
intreprindere civila, inseamna ca profesionistul care exploateaza o intreprindere
comerciala are calitatea de profesionist comerciant.
Legea de punere in aplicare a Codului civil prevede ca notiunea de
profesionist include notiunea de comerciant, intreprinzator, agent economic (art.
6).
Prin urmare, in prezent, are calitatea de comerciant profesionist orice
persoana, fizica sau juridica, care exploateaza o intreprindere comerciala.

Persoanele fizice pot desfasura activitati economice in formele prevazute
de O.U.G. nr. 44/2008, si anume:
• individual si independent, ca persoane fi zice autorizate,
• ca titular al unei intreprinderi individuale sau
• ca membru al unei intreprinderi familiale.
Obligațiile profesionistului comerciant – persoana fizica
• exploatand o intreprindere comerciala, persoana fizica are calitatea
de comerciant.
• Calitatea de profesionist comerciant a persoanei fizice se atesta cu
certificatul de inregistrare la registrul comertului.
Prin dobandirea calitatii de profesionist comerciant, persoana fizica are
urmatoarele obligatii:
82
-sa ceara inmatricularea la registrul comertului conf. Legea nr.26/1990 privind
registrul comertului
-sa tina o evidenta a activitatii comerciale conf.cu legea Contabilitatii 82/1991
-sa-si desfasoare activitatea comerciala in conditiile unei concurente loiale si
licite, Legea nr.21/1996 asupra concurentei si legea 11/1991 privind combaterea
concurentei neloiale.
-sa respecte drepturile consumatorului, prevazute de OG 21/1992 si de Codul
Consumului –legea 296/2004
- sa se supuna impozitarii conform Codului Fiscal
Statutul juridic al comerciantului persoana fizica

Pentru a desfasura activitati economice, persoanele fizice trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa aiba capacitatea de a desfasura o astfel de activitate. Ordonanta
consacra principiul deplinei capacitati de exercitiu pentru dobandirea calitatii de
comerciant persoana fizica varsta de 18 ani si in mod exceptional capacitatea de
exercitiu restransa, respectiv varsta de 16 ani, pentru un membru intr-o
intreprindere familiala(ei dobandind calitatea de comerciant la data inregistrarii
intreprinderii familiale al carui membmbrii sunt la data inregistrarii acesteia la
Registrul Comertului).
Incapabilii nu pot avea calitatea de comerciant, astfel ca persoana pusa
sub interdictie primeste pe cale succesorala un fond de comert, acesta trebuie
lichidat.
Nu acelasi lucru se va intampla cu minorul, care nu a implinit varsta de 16 ani, si
care poate continua comertul prin reprezentantul sau legal.
83
- sediul profesional – oricare dintre formele de organizare a desfasurarii
activitatii de comerciant, acesta trebuie sa aiba un sediu profesional, pe teritoriul
Romaniei
-autorizarea si inregistrarea – activitatea trebuie sa fie autorizata si
inregistrata in conditiile legii
-tinerea contabilitatii – persoana fizica autorizata, titularul intreprinderii
individuale si reprezentantul intreprinderii familiale au obligatia sa tina
contabilitatea in partida simpla in conditiile Codului Fiscal.
- indeplinirea conditiilor de pregatire sau de atestare profesionala in
cazurile expres prevazute de lege.
- indeplinirea conditiilor de functionare prevazute de legislatia
caracteristica ramurii de activitate inregistrate
1. Persoana fizica autorizata- PFA- poate desfasura o activitate economica,

individual si independent, folosindu-si capacitatile proprii (forta de munca sau
aptitudini profesionale).
Persoana fizica dobandeste calitatea de profesionist comerciant daca
indeplineste conditiile prevazute de art.3 alin 3 Cod Civil si este inregistrata la
registrul comertului.
Persoana fizica autorizata raspunde cu patrimonial de afectatiune pentru
obligatiile ce rezulta din desfasurarea activitatii, dar va raspunde cu intregul sau
patrimoniu daca nu si-a constituit un patrimoniu de afectatiune.
2. Persoan fizica, titular al unei intreprinderi individuale – reprezinta

posibilitatea desfasurarii unei activitati economice, in calitate de intreprinzator,
titular al unei intreprinderi individuale.
Intreprinderea individuala este lipsita de personalitate juridica.
84
Calitatea de comerciant a persoanei fizice se naste odata cu inregistrarea
intreprinderii individuale la Registrul Comertului.
Titularul intreprinderii raspunde cu patrimonial de afectatiune, daca acesta
a fost constituit, si in completare cu intreg patrimonial sau. In caz de insolventa
acesta se supune prevederilor din Legea insolventei.
3. Persoana fizica in calitate de membru al unei intreprinderi familiale –
intreprinderea familial este o intreprindere economica constituita din doi sau
mai multi membrii ai unei familii (sotul, sotia, copii cu varsta mai mare de 16
ani, rudele sau afinii pana la gradul al patrulea inclusiv).
Intreprinderea familiala nu are personalitate juridica, nu are patrimoniu
propriu. Membrii intreprinderii familiale au calitatea de comerciant persoana
fizica, raspunzand solidar si indivizibil cu patrimoniul de afectatiune pentru
datoriile contractate de reprezentant in exploatarea intreprinderii
85
10. INTREPRINDEREA ECONOMICĂ. FUNCŢIONAREA
SOCIETAŢILOR COMERCIALE
- Reguli generale privind functionarea societaţilor comerciale;
- Patrimoniul şi aportul la capitalul social al societaţii ;
- Retragerea, excluderea asociaţilor/ acţionarilor;
Art. 3 noul Cod Civil prevede că dispoziţiile lui se aplică şi raporturilor

dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de
drept civil.
Potrivit dispoziţiilor aceluiaşi art. 3 noul Cod Civil, sunt consideraţi
profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Exploatarea unei
întreprinderi reprezintă exercitarea sistematică, de către una sau mai multe
persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un
scop lucrativ.
Codul civil generalizează noţiunea de întreprindere la toate activităţile cu
caracter profesional au fost surprinse şi principalele caractere ale întreprinderii:
- noţiunea de întreprindere desemnează o activitate sistematic organizată,
care se desfăşoară permanent şi potrivit unor reguli proprii.
- organizarea activităţii are un caracter autonom; cel ce organizează
activitatea este independent în luarea deciziilor.
86
- activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor,
dobândind astfel calitatea de profesionişti.
- obiectul activităţii organizate este producerea, administrarea ori înstrăinarea
de bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrări.
Conform OUG 44/2008 cu modificările ulterioare, în temeiul dreptului la
liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice
persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al
Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura
activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege;
activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile,
ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru
libera iniţiativă.
Întreprinzătorul este persoana fizică, care organizează o întreprindere
economică.
Întreprinderea economică este considerată activitatea economică
desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse
financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi
informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege.
• Actele necesare pentru infiintarea societatii

Primul pas îl reprezintă redactarea Actului Constitutiv al societăţii.
Actul Constitutiv trebuie să conţină următoarele informaţii: datele de
identificare a asociatului/asociaţilor, forma de organizare, denumirea
societăţii, specificarea sediului social, sediul secundar (în cazul în care există
mai multe puncte de lucru), obiectul de activitate principal şi activităţile
secundare, capitalul social şi cota de participare a asociaţilor la profit şi
87
pierdere, desemnarea administratorului care are un mandat pe o perioadă
stabilită de asociaţi ce poate fi nelimitată sau limitată.
a)pentru intocmirea actului constitutiv asociatii pot contacta: un avocat, un
notar sau se pot adresa Biroului de consultanta din cadrul Camerelor de
Comert si Industrie Judetene;
b)la intocmirea actului constitutiv sunt necesare:
-acte de identificare a asociatilor, administratorilor sau reprezentantilor
persoane fizice: pasaport, carte de identitate;
-acte de identificare a asociatilor, administratorilor sau reprezentantilor
persoane juridice: statut, certificat de inmatriculare/inregistrare fiscala,
certificat de bonitate bancara;
-certificat de cazier judiciar pentru fondatorii, administratorii si reprezentantii
cetateni straini.
• Verificarea Disponibilităţii Denumirii
• Stabilirea Sediului Social
• Realizarea Capitalului Social
Legea nr. 31/1990 face de la început distincţiile necesare cu privire la
actul constitutiv, în funcţie de tipul de societate:
• societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie
prin contract de societate;
• societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se
constituie prin contract de societate şi statut.
Legea permite şi o simplificare:
• societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă
al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris
unic, denumit act constitutiv.
88
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot
fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul legii, este folosită
denumirea generică de act constitutiv care desemnează atât înscrisul unic, cât
şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
În cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte
distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi
clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii
societăţii.
Stabilirea obiectelor de activitate
Se face in conformitate cu noua versiune a Clasificarii Activitatilor din

Economia Nationala (CAEN Rev.2).
• Prima varianta CAEN, aprobata prin HG nr. 656/1997, a fost conceputa
astfel incat sa asigure identificarea si codificarea tuturor activitatilor
intr-un sistem unitar, respectand prevederile Regulamentului Consiliului
Comunitatii Economice Europene 3037/1990. Aceasta varianta a fost
armonizata in 2007 cu Nomenclatorul Activitatilor din Comunitatea
Europeana, respectiv NACE Rev.2.
3. Alegerea formei juridice

In functie de evolutia preconizata si evident de posibilitatile si limitele
capitalului social, se pot distinge urmatoarele societati:
1. Societate cu raspundere limitata;
2. Societate in nume colectiv;
3. Societate in comandita simpla;
89
4. Societate in comandita pe actiuni;
5. Societate pe actiuni.
4. Alegerea numelui firmei si a emblemei societatii
Firma este numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant isi
exercita comertul si sub care semneaza; Verificarea disponibilitatii numelui
de firma se poate face pe website-ul oficial al Registrului Comertului.
Firma si emblema se stabilesc de asociati si trebuie sa se deosebeasca de
firma si emblema altor societati;
Firma si emblema nu trebuie sa contina cuvinte sau sintagme specifice
institutiilor si autoritatilor publice centrale sau locale, decat cu aprobari
speciale;
Inscrierea unei firme care contine cuvintele: national, roman, institut sau
derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autoritatilor si
institutiilor publice centrale se realizeaza numai cu acordul Secretariatului
General al Guvernului;
Verificarea disponibilitatii firmei si a emblemei se face de catre oficiul
registrului comertului inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz,
de modificare a firmei sau a emblemei.
5. Depunerea dosarului complet la Oficiul Registrului Comertului
Solicitarea efectuarii inregistrarii in registrul comertului se face la biroul

unic din cadrul oficiului registrului comertului de pe langa tribunal in a carui
circumscriptie va avea sediul societatea, de catre fondatori, administratori sau
de reprezentantii acestora, precum si de orice persoana interesata, in
90
conditiile legii.
6. Taxe
Taxele si tarifele pentru operatiunile efectuate de oficiile registrului

comertului de pe langa tribunale sunt prevazute in HG nr. 913/2004 privind
aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiunile efectuate de oficiile
registrului comertului de pe langa tribunalepublicata in M.O. nr. 589/2004.
Funcționarea societăților comerciale
• Funcţionarea societăţii comerciale este asigurată de organele de care

aceasta dispune. Fiecare societate comercială are propriile organe de
conducere şi administrare, din care fac parte persoane împuternicite cu
gestiunea şi reprezentarea societăţii. Regulile care guvernează
funcţionarea societăţilor comerciale sunt cuprinse în Titlul III al Legii nr.
31/1990. în Capitolul I al Titlului III al legii sunt cuprinse dispoziţii
comune, iar în capitolele ll-VI sunt reglementate dispoziţii specifice
funcţionării fiecărei forme juridice de societate comercială.
• Principalele organe ale societăţii comerciale sunt:
• adunarea generală a asociaţilor,
• administratorii societăţii
• cenzorii societăţii.
În cadrul societăţii pe acţiuni care optează pentru sistemul dualist, în locul
administratorilor sunt directoratul şi consiliul de supraveghere.
• Legea nr. 31/1990 impune reguli diferite privind conducerea şi
administrarea societăţii în funcţie de forma juridică a acesteia.
91
• Pentru societăţile în nume colectiv, legea prevede că dreptul de a
reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie
contrară în actul constitutiv (art. 75).
• La societatea în comandită simplă, administraţia se va încredinţa unuia
sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 88).
• Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi
administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar.
• Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de
administraţie. Societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac
obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt administrate de cel puţin trei
administratori (art. 137). Potrivit dispoziţiilor art. 143 din lege, consiliul
de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor
directori, numind pe unul dintre ei director general. Tot cu privire la
societatea pe acţiuni, dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 31/1990 prevăd că
prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este
administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.
• În conformitate cu art. 197, societatea cu răspundere limitată este
administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi,
numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
Cine este administrator?
• a) De obicei administrator este o persoana fizica. Legea prevede ca si o
persoana juridica poate fi administrator, dar numai in cazul societatii pe
actiuni.
• Articolul 153 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, prevede: „O persoana juridica
poate fi numita administrator sau membru al consiliului de supraveghere
al unei societati pe actiuni. Odata cu aceasta numire, persoana juridica
este obligata sa isi desemneze un reprezentant permanent, persoana fizica.
92
Acesta este supus acelorasi conditii si obligatii si are aceeasi raspundere
civila si penala ca si un administrator sau membru al consiliului de
supraveghere, persoana fizica, ce actioneaza in nume propriu, fara ca prin
aceasta persoana juridica pe care o reprezinta sa fie exonerata de
raspundere sau sa i se micsoreze raspunderea solidara. Cand persoana
juridica isi revoca reprezentantul, ea are obligatia sa numeasca in acelasi
timp un inlocuitor”.
• b) Conditii pentru numire:
• - sa aiba capacitate de exercitiu deplina,
• - sa fie o persoana onorabila (sa nu fi fost condamnat, definitiv si
irevocabil, pentru infractiuni prevazute de art. 6 alin 2 din Legea nr.
31/1990 – „. gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals,
inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita,
pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si
sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de
prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si
completarile ulterioare, pentru infractiunile prevazute de art. 143 - 145 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sau pentru cele prevazute
de prezenta lege, cu modificarile si completarile ulterioare”
• - in principiu, sa fie cetatean roman. Strainii pot fi administratori daca
legea ori actul constitutiv nu interzice. In societatile pe actiuni unicul
administrator sau presedintele consiliului de administratie, ori cel putin
jumatate din numarul administratorilor trebuie sa fie cetateni romani, daca
prin actul constitutiv nu s-a dispus altfel.
• Nu exista reguli care sa impuna ca administrator nu poate fi decat un
asociat. In societatile in comandita, insa, administratori nu pot fi decat
comanditatii.
93
Obligatiile administratorului
Principalele obligatii ale administratorului rezulta din legea societatilor

comerciale. Astfel:
- obligatia de a indeplini formalitatile necesare constituirii societatii;
- obligatia de a depune semnaturile in registrul comertului, in cazul in care a fost
desemnat reprezentant al societatii;
- obligatia de a prelua si pastra documentele privind constituirea societatii;
- obligatia de a administra societatea;
- obligatia de a urmari efectuarea varsamintelor datorate de asociati;
- obligatia de a tine registrele cerute de lege;
- obligatia de a intocmi bilantul societatii si contul de beneficiul si pierderi,
precum si de a asigura respectarea legii la repartizarea profitului si plata
devidentelor;
- obligatia de a lua parte la adunarile societatii: la consiliile de administratie si
organele de conducere similare acestora;
- obligatia de a duce la indeplinire hotararile adunarii generale, de a indeplini
indatoririle prevazute de actul constitutiv si lege.
Incetarea functiei de administrator
• Functia de administrator inceteaza prin revocare, renuntarea
administratorului, moartea ori incapacitatea administratorului.
- revocarea administratorilor, in cazul societatilor de persoane si a societatilor
cu raspundere limitata, se face cu votul asociatilor care reprezinta majoritatea
absoluta a capitalului social numai cand administratorii au fost alesi de
adunarea asociatilor si cu votul unanimitatii asociatilor, daca au fost
desemnati prin actul constitutiv;
94
in cazul societatilor de capitaluri, indiferent daca administratorii au fost
numiti prin actul constitutiv sau de adunarea generala a
actionarilor, revocarea se face de adunarea generala ordinara a actionarilor in
conditii de cvorum si majoritate prevazute pentru luarea hotararilor.
- renuntarea sau demisia
Functia de administrator inceteaza ca urmare a renuntarii sau demisiei. Pentru
toate cazurile de incetare a functiei de administrator, trebuie indeplinite
formalitatile de publicitate, altfel societatea nu poate invoca fata de terti
incetarea functiei.
Cenzorii
Cenzorii sunt persoane investite de catre asociati pentru a exercita controlul

de gestiune al societatii. Legea societatilor comerciale instituie reguli privind
cenzorii numai pentru societatile de capital si societatile cu raspundere
limitata.
Drepturile cenzorilor.
- sa participe la adunarile administratorilor (fara drept de vot),
- sa obtina in fiecare luna de la administrator o situatie despre mersul
operatiunilor.
Obligatiile cenzorilor.
- sa supravegheze gestiunea societatii,
- sa verifice daca bilantul si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si
in concordanta cu registrul,
- sa verifice daca registrele sunt regulat tinute si daca evaluarea patrimoniului
s-a facut potrivit regulilor,
- sa faca lunar si inopinat inspectii casei,
95
- sa verifice existenta titlurilor si valorilor apartinand societatii,
- sa convoace adunarea asociatilor cand aceasta nu a fost convocata de
administratori,
- sa vegheze respectarea dispozitiilor legii si ale actului constitutiv,
- sa aduca la cunostinta administratorilor si a adunarii generale
neregularitatile din activitatea societatii.
In legatura cu constatarile lor, cenzorii vor prezenta un raport adunarii
generale.
Adunarea generală a asociaților
• Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii, fiind

formată din totalitatea asociaţilor societăţii. Legea nr. 31/1990
reglementează adunarea generală ca organ al societăţii numai în cazul
societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere
limitată. Cu toate acestea, este fără îndoială că şi în cazul celorlalte forme
juridice de societate deciziile se iau tot în cadrul adunărilor generale ale
asociaţilor.
• Adunarea generală a asociaţilor decide în principalele probleme ale
societăţii, precum: alegerea organelor de conducere şi administrare,
desemnarea cenzorilor sau, după caz, auditorilor societăţii, modificarea
societăţii comerciale etc.
Categoriile de adunări generale
• Pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, legea
reglementează adunarea generală ordinară şi adunarea generală
extraordinară. Fiecare adunare generală are propriile atribuţii stabilite de
lege şi condiţii de cvorum şi majoritate specifice.
96
• în cazul societăţii cu răspundere limitată, legea nu face distincţie între
adunarea generală ordinară şi adunarea generală extraordinară, dar
reglementează totuşi condiţii de cvorum şi majoritate diferite în funcţie de
natura problemelor care fac obiectul deliberării.
Atribuţiile adunării generale ordinare
Legea dispune că adunarea generală ordinară are cel puţin următoarele

atribuţii:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale şi să fixeze
dividendul:
b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzorii;
c) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau
să demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului
de audit financiar;
d) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului
de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere şi cenzorilor,
dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;
e) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului;
f) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de
activitate pe exerciţiul de activitate următor;
g) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor
unităţi ale societăţii (art. 111 din Legea nr. 31/1990).
97
Atribuţiile adunării generale extraordinare
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar

a se lua o hotărâre ce priveşte modificarea societăţii comerciale.
Potrivit prevederilor art. 113 din Legea nr. 13/1990, adunarea generală
extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre pentru:
a) schimbarea formei juridice a societăţii;
b) mutarea sediului societăţii;
c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea societăţi fără reprezentanţă juridică, dacă prin
actul constitutiv nu se prevede altfel;
e) prelungirea duratei societăţii;
f) majorarea capitalului social;
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;
h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
i) dizolvarea anticipată a societăţii;
j) conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la
purtător în acţiuni nominative;
k) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;
I) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;
m) emisiunea de obligaţiuni;
98
- Societatea în nume colectiv şi în comandită;
- Societatea cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni;
Organizarea intreprinderilor economice
Legea 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede 5 tipuri

de organizare asociativa, pe care le si defineste prin unele trasaturi esentiale.
Astfel:
a) societatea in nume colectiv ale carei obligatii sociale sunt garantate cu
patrimonial social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor
asociatilor(art.2, lit.a);
- actul constitutiv al societatii in nume colectiv va cuprinde:
1. datele de identificare a asociatilor; legea prevazand ca in cazul societatii in
nume colectiv se vor arata si asociatii comanditati;
2. forma, denumirea si sediul social;
3. obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii
principale;
4. capitalul social, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar sau in
natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii;
5. asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii
neasociati, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit si daca ei
urmeaza sa le exercite impreuna sau separate;
6. partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi;
7. sediiile secundare-atunci cand se infiinteaza odata cu societate, sau conditiile
99
pentru infiintarea lor ulterioara;
8. durata societati;
9. modul de dizolvare si de lichidare a societatii.
- la societatea in nume colectiv nu este fixat, pentru constituirea societatii, un

minim de capital social
- de asemenea nu este fixat numarul minim de asociati.
b) societatea in comandita simpla
- ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea
nelimitata si solidara a asociatilor comanditati- comanditarii raspund numai pana
la concurenta aportului lor( art.2, lit.b);
- actul constitutiv al societatii in comandita simpla va cuprinde:
1. datele de identificare a asociatilor; legea prevede ca in cazul societatii in
3. obiectul de activitate al sociatatii, cu precizarea domeniului si a activitatii
principale;
4. capitalul social, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar sau in
natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii;
5. asociatii care reprezinta si administreaza sociatatea sau administratorii
7. sediiile secundare-atunci cand se infiinteaza odata cu societate, sau conditiile
pentru infiintarea lor ulterioara;
100
- De asemenea este de mentionat faptul ca pentru societatile in comandita simpla
nu este prevazut cuantumul minim pentru capitalul social
- Numarul asociatilor nu este prevazut de catre actul normativ, aceasta
reglementare fiind lasata la aprecierea fondatorilor;
- Administratia societatii in comandita simpla se va incredinta unuia sau mai
multor asociati comanditati.
- Comanditarul poate incheia operatiuni in contul societatii numai pe baza unei
procure speciale pentru operatiunile determinate, date de catre reprezentantii
societatii in inscrisa in registrul comertului.
c) societatea in comandita pe actiuni
- al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt
garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a
asociatilor comanditati- comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor
lor (art.2, lit.c);
- societatea in comandita pe actiuni este reglementata de aceleasi dispozitii ca
si societatea pe actiuni, in ceea ce priveste actul constitutiv,
iar in ceea ce priveste capitalul social al acesteia acesta trebuie sa fie ca si in
cazul societatii pe actiuni de 25.000 Euro, sau echivalentul a 90.000 lei.
d) societatea pe actiuni
- ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimonial social- actionarii
sunt obligate numai la plata actiunilor lor;
- actul constitutive al societatii pe actiuni cuprinde:
1. datele de identificare ale fondatorilor;
3. obiectul de activitate
4. capitalul social subscris sic el varsat, in cazul in care societatea are un
capital autorizat, cuantumul acestuia;
101
5. natura si valoarea bunurilor constituite ca aport in natura, numarul de
actiuni acordate pentru acestea, precum si numele persoanei care le-a adus ca
aport;
6. numarul si valoarea nominala a actiunilor, cu specificatia daca sunt
nominative sau la purtator;
7. datele de identificare ale primilor membri ai consiliului de administratie
8. datele de identificare ale primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
9. clauze privind conducerea, administrarea, functionarea si controlul
gestiunii societatii de catre societatile statuare, numarul membrilor consiliului
de administratie;
10. durata societatii;
11. modul de distribuire a beneficiilor si a pierderilor;
12. sediile secundare;
13. cuantumul total sau cel putin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
- capitalul social este reprezentat prin actiuni emise de catre societate, care
pot fi nominative sau la purtator;
- capitalul social este de 25.000Euro-90.000 lei
- numarul actionarilor in societatea pe actiuni nu poate fi mai mic de 2;
- oraganul deliberativ in cadrul societatilor pe actiuni este adunarea generala,
care pote fi ordinara si extraordinara;
- societatea pe actiuni este administrata de unul sau mai multi administratori,
numarul acestora fiind totdeauna impar.
- Societatea pe actiuni, poate fi administrata fie printr-un sistem unitar, fie
prin unul dualist;
- In cazul sistemului unitar, societatea este administrata de consiliu de
102
administratie, care isi poate delega conducerea societatii catre unul sau mai
multi directori, numind pe unul dintre ei director general;
- In cazul sistemului dualist, administrarea societatii pe actiuni se face de
catre directorat si de catre un consiliu de supraveghere.
e) societatea cu raspundere limitata
- ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimonial social
- asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale (art.2, lit.e);
- capitalul social al societatii cu raspundere limitata nu poate fi mai mic de
200 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei
fiecare parte sociala;
- in societatea cu raspundere limitata numarul asociatilor nu poate fi mai
mare de 50;
- o persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat
intr-o singura societate cu raspundere limitata;
- actul constutiv al unei societati comerciale cu raspundere limitata va
cuprinde:
1. datele de identificare a asociatilor; legea prevede ca in cazul societatii in
3. obiectul de activitate al societatii, cu precizarea domeniului si a activitatii
principale;
4. capitalul social, cu mentionarea aportului fiecarui asocial, in numerar sau
in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii;
5. asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii
103
7. sediiile secundare-atunci cand se infiinteaza odata cu societate, sau
conditiile pentru infiintarea lor ulterioara;

- Noţiunea şi calitatea de profesionist ;
- Dobândirea şi dovada calităţii de profesionist ;
- Registrul Comerţului. Fondul de comerţ ;.
Fondul de comerț reprezinta un bun unitar caracterizat prin reunirea

elementelor necorporale si a unor elemente corporale ce apartin unui
comerciant, permitandu-i acestuia sa-si dezvolte clientela.
Principala reglementare a fondului de comerţ o constituie art. 1 lit. C) din
legea nr. 11/1991 dispune: „constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor
mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de
invenţii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării
activităţii sale”.
In bilant nu sunt inscrise decat elementele sale constitutive.
A nu se confunda cu fondul comercial, care este un fond destinat
104
achizitionarii unor active fixe corporabile (magazine, depozite en gros etc.) ce
pot conduce la un potential economic deosebit datorita pozitiei lor strategice in
ceea ce priveste vadul comercial, retelele comerciale, debuseul, dotarile si
personalul calificat de care dispun etc
In primul rand, fondul de comert este un ansamblu de bunuri. Aceste
bunuri sunt bunuri mobile sau imobile. Intre bunurile mobile, unele sunt
corporale, altele sunt incorporale.
In al doilea rand, acest ansamblu de bunuri care constituie fondul de
comerț, este afectat de catre comerciant desfasurarii unei activitati comerciale.
In al treilea rand, scopul urmarit de comerciant este atragerea clientelei si,
implicit, obtinerea de profit din activitatea desfasurata.
Deci, fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile
si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza
desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si,
implicit, obtinerii de profit.
În activitatea lor, comercianţii folosesc o multitudine de bunuri în vederea
desfăşurării activităţii comerciale.
Aceste bunuri diferă în funcţie de calitatea de persoană fizică sau persoană
juridică a titularului întreprinderii economice, precum şi de obiectul de activitate
pentru care a fost autorizat.
Aceste bunuri formează o universalitate destinată desfăşurării diferitelor
operaţiuni comerciale. Pentru că această universalitate de bunuri este destinată
exercitării activităţii comerciale, legiuitorul o denumeşte „fond de comerţ'’.
Patrimoniul este definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu
valoare economică ce aparţin unui subiect de drept.
Fondul de comerţ nu se confundă cu noţiunea de patrimoniu, deoarece
fondul de comerţ este ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale sau
105
incorporale afectate de comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale, în
timp ce patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
comerciantului cu valoare economică.
Fondul de comerţ este componentă a patrimoniului comerciantului,
deoarece cuprinde principalele active ale acestuia.
Elementele fondului de comerţ
• Fondul de comerţ cuprinde două categorii de bunuri: corporale şi

incorporale. Natura bunurilor diferă în funcţie de specificul comerţului
exercitat, producerea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii
etc.
Elementele incorporale ale fondului de comerţ
• În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse

drepturile care privesc firma, emblema, clientela şi vadul comercial,
brevetele de invenţii, mărcile şi indicaţiile geografice, dreptul de autor
etc., Conferă comerciantului dreptul exclusiv de a-l exploata în folosul său
cu respectarea condiţiilor stabilite de lege.
Elementele corporale ale fondului de comerţ
• Principalele elemente corporale ale fondului de comerţ sunt bunurile

imobile şi bunurile mobile corporale.
106
Structura
Efecte
Rezilierea si rezolutiunea
Pact comisoriu, clauza penala
107
Contractul reprezintă materializarea „acordului de voinţe dintre două sau
mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport
juridic" (art. 1166 Noul Cod Civil).
• Contractul pentru a produce efecte, trebuie să îndeplinească condiţiile
impuse de lege, cunoscute drept „condiţii de validitate".
• Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: „capacitatea de a
contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o cauză
licită şi morală". La acestea, de multe ori, legea mai cere şi „o anumită
formă a contractului" (art. 1179 Noul Cod Civil).
Pentru încheierea contractelor importanţă majoră prezintă acordul de
voinţă al părţilor. Voinţa juridică trebuie să respecte dispoziţiile imperative ale
legii, ordinii publice şi preceptelor morale. Principiul autonomiei de voinţă
permite încheierea contractelor, acestea producându-şi efecte în cadrul legal
existent.
Contractele se pot clasifica după următoarele criterii:
1) după modul de formare:
• contracte consensuale – acestea iau naştere prin simplul acord de voinţă
al părţilor (astfel de contracte sunt majoritare în sistemul nostru de drept);
simplul acord de voinţă este necesar şi suficient pentru a da naştere la
efecte juridice.
• contracte solemne – sunt acelea ce trebuie încheiate într-o anumită
formă; de obicei forma solemnă „ad validitatem” îmbracă forma
înscrisului autentic notarial. Nerespectarea formei solemne se
sancţionează cu nulitatea absolută.
• contracte reale – sunt acelea pentru a căror validitate manifestarea de
voinţă a părţilor trebuie să fie însoţită de remiterea materială a lucrului (de
108
exemplu: contractul de depozit; contractul de împrumut; contractul de gaj
etc.).
2) după conţinutul lor:
• contracte sinalagmatice – caracterizate prin reciprocitatea şi
interdependenţa obligaţiilor, părţile având dubla calitate de creditor şi
debitor (de exemplu: contractul de vânzare-cumpărare):
• contracte unilaterale – sunt cele care dau naştere la obligaţii numai în
sarcina uneia dintre părţi, cealaltă parte având numai calitatea de creditor.
3) după scopul urmărit de către părţi contractele sunt:
• contracte cu titlu oneros în care avantajul patrimonial pe care-l procură
una din părţi celeilalte îi corespunde un avantaj patrimonial corelativ;
• contracte cu titlu gratuit ne găsim în prezenţa unui contract cu titlu
gratuit în cazul în care lipseşte avantajul corelativ.
Contractele cu titlu oneros se subclasifică în:
• contracte comutative – contracte în care existenţa şi întinderea
prestaţiilor datorate de părţi sunt certe şi sunt cunoscute la momentul
încheierii contractului;
• contracte aleatorii – sunt acelea a căror existenţă sau întindere în privinţa
prestaţiilor ambelor sau doar uneia dintre părţi depind de un eveniment
incert ( hazard, întâmplare); de exemplu: contractul de asigurare,
contractul de întreţinere, contractul de joc şi prinsoare.
Contractele cu titlu gratuit se subclasifică în:
• contracte dezinteresate – cele prin care se procură cuiva un serviciu fără
micşorarea propriului patrimoniu al părţii ce procură acel serviciu;
• liberalităţi – acele contracte cu titlu gratuit ce au ca urmare micşorarea
patrimoniului dispunătorului şi mărirea corelativă a patrimoniului
gratificatului.
109
4) după efectele produse:
- există, pe de o parte:
• contracte constitutive sau translative de drepturi reale;
• contracte generatoare de drepturi de creanţă;
- iar pe de altă parte:
• contracte constitutive sau translative de drepturi – cele care produc
efecte pentru viitor, dând naştere unei situaţii juridice noi;
• contracte declarative de drepturi – cele care recunosc o situaţie juridică
existentă (de exemplu: tranzacţia, partajul, etc.).
5) după modul de executare:
• contracte cu executare imediată – ce se execută dintr-o dată (de
exemplu, contractul de vânzare-cumpărare);
• contracte cu executare succesivă – ce pot fi executate prin trecerea
timpului, în mod periodic (de exemplu: contractul de locaţiune).
Importanţa distincţiei: - sancţiunea aplicabilă, în cazul neexecutării sau
executării necorespunzătoare va fi:
• rezoluţiunea, ce operează cu efect retroactiv, la contractele cu executare
imediată;
• rezilierea, care operează numai pentru viitor, la contractele cu executare
succesivă.
6) clasificare ce are în vedere nominalizarea sau nenominalizarea contractelor în
legislaţia civilă:
• contracte numite;
• contracte nenumite.
Importanţa clasificării are în vedere reglementările aplicabile în sensul că:
• pentru contractele numite se aplică reglementările legale existente;
110
• pentru contractele nenumite se aplică normele de la teoria generală a
contractului şi nu reglementările legale speciale ale contractului cu care
acesta tinde să semene cel mai bine (de exemplu contractul de întreţinere
este contract nenumit şi se vor aplica prioritar regulile generale, iar nu
regulile contractului de rentă viageră – contract numit –, cu care
seamănă cel mai bine).
7) clasificarea ce are în vedere corelaţia dintre contracte:
• contracte principale;
• contracte accesorii.
Importanţa clasificării are în vedere analiza condiţiilor de valabilitate a
contractului, în sensul că la contractele accesorii se analizează atât propriile
condiţii ale acestora, cât şi cele ale contractului principal, faţă de care acestea
au caracter accesoriu.
8) după cum sunt sau nu negociate de către părţi:
• contracte negociate;
• contracte de adeziune – care au o formă prestabilită prin acte normative;
• contracte obligatorii.
Principiile efectelor contractului
Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat intr-o

formulare expresiva de art 1270 alin (1) Cod Civil care prevede “Contractul
valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Contractul se
modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate
de lege”.
Cu alte cuvinte, contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa-l
respecte intocmai, potrivit adagiului latin pacta sunt servanda.
111
Principala semnificatie a principiului fortei obligatorii a contractului este
aceea ca partile sunt obligate sa execute intocmai prestatiile la care s-au obligat
prin contract.
• Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil este acea regula
potrivit cu care acest act produce efecte numai fata de autorii ori
autorul actului, fara a putea sa profite sau sa dauneze altor
persoane.
Forta obligatorie a raporturilor obligationale generate de un contract nu
poate exista decat intre contractanti. Prin urmare, persoanele straine de contract
nu pot fi obligat la plata creantelor generate de un contract ce le este indiferent,
dupa cum aceste creante nu pot fi executate in profitul celor straini de contract.
Rezolutiunea contractului
Prin rezolutiune se întelege desfiintarea, pe cale judiciara sau
conventionala, a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul în care
nu se îndeplinesc, în mod culpabil, obligatiile asumate prin conventie,
desfiintare care produce efecte retroactive.
• Cu alte cuvinte, rezolutiunea contractului este o sanctiune a
neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare imediata,
constând în desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor în
situatia avuta anterior încheierii contractului.
Rezilierea contractului
Rezilierea contractului este sanctiunea care se aplica în cazul
neexecutarii culpabile a unui contract cu executare succesiva.
Rezilierea are ca efect desfiintarea contractului sinalagmatic, pentru cauza
de neexecutare numai pentru viitor. Prestatiile executate în trecut, fiind de regula
ireversibile, ramân definitiv executate.
Art. 1554.Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii
112
(1) Contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată
încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest
caz, să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite.
(3) Contractul reziliat încetează doar pentru viitor.
Definiţia desprinsă din norma legală de reglementare a acestei proceduri,

respectiv legea 85/2014 (art.2.) determină ca: scopul prezentei legi este
instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu
acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia.
Procedura insolvenței sub asuspiciile noi legii este privită ca o procedură
colectivă, ce urmareşte acoperirea pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi,
prin mijloacele conventionale oferite de lege, aceasta neînsemnând neapărat
stingerea integrală a datoriilor acestuia, ci numai încheierea conturilor pentru
perioada anterioara, prevăzându-se totodată, atunci când este posibil, şansa
acestuia de redresare.
INSOLVENŢA, acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin
incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile;
insolvenţa prezumată vădită există în situaţia în care debitorul, după 60 de zile
de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;
INSOLVABILITATEA, constă în imposibilitatea debitorului de a-şi
îndeplini obligaţiile faţă de creditori, atât din lipsa lichidităţilor cât şi a altor
113
bunuri din care să fie satisfăcute creanţele creditorilor. Practic, pasivul (datoria)
este mai mare decât activul (drepturile) patrimoniului.
Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
• debitorul face parte din categoria profesionistilor, astfel cum acestia sunt
definiti la art. 3 alin. (2) din Codul civil (comerciant, societăţi
cooperative, societăţi agricole, grupuri de interes economic, persoane
fizice care acţionează individual sau în asociaţii familiale şi orice altă
persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi economice),
inclusiv regiilor autonome (art.3, pct.2 din Legea 85/2014).
• debitorul se află în insolvenţă (încetare de plăţi), respectiv situaţia în care
debitorul nu mai poate face faţă datoriilor sale.
Profesionistul nu este o persoană care exercită o profesie sau o meserie,
este cel care exploatează o întreprindere, prin urmare, termenul de profesionist
include categoriile de comerciant, întreprinzător sau operator economic precum
şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau
profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în
vigoare a Codului civil.
Din punct de vedere formal, începerea procedurii are loc la initiativa
debitorului sau a creditorilor îndreptățiți (chirografari sau cu creanțe garantate)
care deţin o creanţă certă (ce trebuie să îndeplineasca condiţia valorii prag
prevazută de lege, respectiv Valoarea-prag este de 40.000 lei), lichidă şi
exigibilă de mai mult de 60 de zile (conf.art.5 pct.20 din lege 85/2014).
Pentru declanşarea procedurii insolvenţei trebuie să existe o hotărâre
judecătorească prin care să se constate îndeplinirea condiţiilor de fond, aceasta
fiind încheierea judecătorului sindic de declarare a deschiderii procedurii.
114
Competența de soluționare a dosarului revine tribunalului în a cărei
circumscripție debitorul și-a avut sediul social/profesional cel puțin 6 luni
anterior datei sesizării instanței
Toți creditorii ale căror cereri au fost admise și înregistrate în tabelul de
creanțe contra debitorului sunt îndreptățiți să participe în procedura insolvenței
(art.5, pct.9), la distribuirea fondurilor rezultate din procedura de reorganizare
judiciară sau de lichidare a averii debitorului.
Debitorul, administratorul judiciar sau creditorii sunt indreptatiti prin lege
a depune un plan de reorganizare (art.132) care in concordanta cu interesele
creditorilor, precum si cu ordinea publica, are ca obiect restructurarea si
continuarea activitatii debitorului, lichidarea patrimoniului acestuia sau o
combinatie a acestora. Planul de reorganizare se confirma in conditiile stabilite
expres de art.139 din legea 85/2014, potrivit actului normativ se va accepta un
singur plan de reorganizare. In cazul in care nici un plan de reorganizare nu va fi
acceptat, judecatorul sindic, dupa expirarea termenului prevazut de art.132, va
dispune de indata inceperea rocedurii falimentului in conditiile art.195 din lege.
Executarea planului de reorganizare nu va depași trei ani, calculati de la
data confirmării planului, iar măsurile propuse în acesta vor avea termene stricte
ce vor trebui respectate. Modificarea sau prelungirea planului de reorganizare
este posibilă în condițiile prevăzute în actul normativ de reglementare, respectiv
la art.139, alin.5, fara însă a se depași o perioadă a derularii acestuia de maxim
patru ani, de la confirmarea initială. Planul de reorganizare poate fi modificat
numai cu aprobarea judecatorului sindic.
Prin planul de reorganizare debitorul își asumă o serie de obligații
corespunzator acestuia, precum restructurarea și reorganizarea activității sale
astfel încât prin punerea în practică a măsurilor prevazute să se obțină o
redresare a activității sale.
115
Pe parcursul implementării măsurilor planului de reorganizare, pentru a
sprijini și a proteja pe debitor, legea a prevăzut că orice furnizor de servicii al
acestuia să nu sisteze sau să schimbe aceste servicii, în cazul în care acesta are
calitatea potrivit legii, de consumator captiv.
Procedura de reorganizare a societății se închide în momentul în care s-au
îndeplinit toate obligațiile de plată asumate prin planul de reorganizare,
administratorul judiciar întocmind un raport de constatatre a acestora, ce va sta
la baza sentinței judecatorului sindic de închidere a procedurii.
Nerealizarea planului de reorganizare, va avea drept consecință
declanșarea procedurii falimentului, prin dispoziția judecatorului sindic.
Falimentul este ultima soluţie atunci când, în mod cert, redresarea
unei societăţi comerciale nu mai este posibilă, singura modalitate de a
achita o parte sau toate datoriile fiind lichidarea în întregime a activului.
Procedura falimentului, reglementată alaturi de procedura reorganizarii
judiciare, prin legea 85/2014, are ca scop prefacerea în bani a bunurilor din
averea debitorului, în vederea satisfacerii creantelor creditorilor. Procedura
falimentului cuprinde un ansamblu de operațiuni și un ansamblu de acte juridice
care urmăresc declanșarea procedurii falimentului, stabilirea masei active a
debitorului, efectuarea lichidarii bunurilor din averea acestuia și distribuirea
sumelor realizate din lichidarea acestora, finalizându-se prin închiderea
procedurii falimentului.
Toate actele juridice și operațiunile pe care această procedură le implică,
vor fi duse la îndeplinire de către organele abilitate de lege cu aplicarea acestei
proceduri.
Închiderea procedurii falimentului se realizează sub condiția aprobări de
către judecatorul sindic a raportului final, atunci când toate fondurile sau
116
bunurile din averea debitorului au fost distribuite, iar fondurile nereclamate au
fost depuse la bancă (art.175, alin.2).
Judecatorul sindic va pronunța o sentință de încheiere a procedurii
falimentului prin care va dispune și radierea debitorului din registrele în care
este înmatriculat.
117

Curs Dreptul Afacerilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Dreptul Afacerilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “ANDREI ŞAGUNA”

FACULTATEA DE „ŞTIINŢE ECONOMICE”

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL ROMAN

Bibliografie minimală obligatorie :

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL ROMAN

5. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL

I. DEFINIŢIA, ROLUL, PRINCIPIILE ŞI DELIMITAREA

După caracterul conduitei prescrise, normele juridice se împart în:

Atunci când o relație socială este reglementată de o normă de drept

Principiile dreptului civil

Sistemul de drept are la bază anumite principii fundamentale, adică

In sens formal sunt considerate izvoare de drept:

1)Principalele izvoare de drept sunt actele normative.

Aplicarea legii civile

Legea civilă, ca orice lege de altfel, acţionează concomitent sub trei

b) Aplicarea legii civile în spaţiu. Aplicarea legii civile în spaţiu prezintă

Prin interpretarea normelor de drept civil (interpretarea legii civile) se

Trei criterii de clasificare pot fi folosite în stabilirea felurilor interpretării.

3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Structura raportului juridic civil

I.Drepturile subiective civile formează latura activă a conţinutului raportului

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

❑ Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică

a) Bunuri imobile şi bunuri mobile - această clasificare se face în funcţie de

Definiţia actului juridic civil

4. CONDIȚII DE VALIDITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

DEFINIȚIA ACTULUI JURIDIC

Capacitatea de a încheia actul juridic civil, prin aceasta se înţelege

Consimţământul. Prin consimţământ se înţelege exteriorizarea hotărârii

3. Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele

4. Cauza (scopul, motivul care determină fiecare parte să încheie

CONDIȚII DE FORMĂ ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de

Obiectul actului juridic civil

Sunt conditii generale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

Sunt conditii speciale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

5. Obiectul să fie în circuitul civil

6. Cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului.

7. Obiectul să fie o faptă personală a celui care se obligă

5. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei

b) Cauzele de nulitate relativă

6. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL(PERSOANA FIZICĂ

Codul Civil, precizează că orice persoană are dreptul la numele stabilit

Stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie

Prenumele este o parte a numelui, lato sensu, care individualizează

ÎNREGISTRĂRILE DE STARE CIVILĂ

Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, îngrădirile acesteia şi

Prin conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice se înţelege

Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice are două componente:

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este reglementată prin

Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.

Capacitatea civila de exercitiu a persoanei fizice este acea aptitudine a

Felurile capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice sunt:

Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu

Conform Codului Civil, persoanele lipsite de capacitate civila de exercitiu

Actele juridice civile permise celui lipsit de capacitatea de exerciţiu

Capacitatea restransa de exercitiu

Dupa nationalitate, persoanele juridice sunt:

Înființarea persoanei juridice

DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE