Persoana juridică

NCC- republicat 2011-

Titlul IV, capitolele I-VI
Societăți comerciale - o grupare de persoane constituită pe baza
unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care
asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea
unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în scopul
realizării şi împărţirii profitului realizat
 NOTIUNI INTRODUCTIVE

Efectele personalității juridice

participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate cu bunurile
proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

- nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credință calitatea de

subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmărește ascunderea
unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.
 Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice

Data dobândirii capacităţii de folosinţă:

* Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi

obligaţii de la data înregistrării lor.

* Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii: de la data

actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii
oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

Conţinutul capacităţii de folosinţă:

* Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin
natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.

* Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile
care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau
statut.
!!! În cazul activităţilor care trebuie autorizate de organele
competente, dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte
numai din momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege
nu se prevede altfel.

!!! Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de

lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut
răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate,
independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.

!!! orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile

dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul
fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii
testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare
pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
Nulitatea persoanei juridice – cauze(art 196 NCC)
Nulitate absolută:
lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în
forma autentică în situaţiile anume prevăzute de lege;
toți fondatorii sau asociații au fost incapabili
la data înființării persoanei juridice
obiectul de activitate este ilicit, contrar
ordinii publice ori bunelor moravuri;
- lipseşte autorizaţia administrativă
necesară pentru înfiinţarea acesteia;
- actul de înfiinţare nu prevede denumirea,
sediul sau obiectul de activitate;
- actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor
sau ale asociaţilor ori capitalul social subscris şi vărsat;
- s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul
iniţial sau capitalul social minim, subscris şi vărsat;
 Nulitate relativă:

- nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi

prevăzut de lege;

- au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub

sancţiunea nulităţii actului de înfiinţare a persoanei juridice.

!!! Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz,
declarată de instanţa judecătorească

!!! Nulitatea relativă poate fi invocată în termen de un an de la data

înregistrării sau înfiinţării acesteia

!!! Nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate

cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de
judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată
 . Efectele nulităţii (198 NCC)
- persoana juridică încetează fără efect
retroactiv şi intră în lichidare.
- prin hotărârea judecătorească de
constatare sau declarare a nulităţii se
numesc lichidatorii.
- constatarea sau, după caz, declararea
nulităţii nu aduce atingere actelor
încheiate anterior în numele persoanei
juridice de către organele de administrare,
direct sau prin reprezentare.
- nici persoana juridică şi nici fondatorii
sau asociaţii nu pot opune terţilor
nulitatea acesteia, în afară de cazul în care
se dovedeşte că aceştia cunoşteau cauza
de nulitate la momentul încheierii actului.
!!! Hotărârea judecătorească
definitivă se comunică, din
oficiu, spre a fi notată în toate
registrele publice în care
persoana juridică a fost
înregistrată sau, după caz,
menţionată.
!!! În toate cazurile, fondatorii
sau asociaţii răspund, în
condiţiile legii, pentru obligaţiile
persoanei juridice care s-au
născut în sarcina acesteia de la
data înfiinţării ei şi până la data
notării în registrele publice a
hotărârii judecătoreşti.
 Legea societatilor nr. 31/1990, republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1066 din 17 noiembrie 2004 şi include modificările
aduse prin următoarele acte: L 302/2005; L 164/2006; L 85/2006; L 441/2006; OUG 82/2007; OUG 52/2008; L 88/2009; OUG 43/2010;
OUG 54/2010; OUG 90/2010; L 202/2010; OUG 37/2011; L 71/2011; OUG 2/2012; OUG 47/2012; L 76/2012; L 255/2013; L
187/2012; L 152/2015; L 163/2018; L 129/2019; L 162/2019; L 102/2020; L 223/2020; OUG 195/2020;

În vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, persoanele fizice şi

persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale

societăţi de persoane - se constituie dintr-un număr mic de

persoane, pe baza calităţilor personale (intuitu personae): *societatea în
nume colectiv; *societatea în comandită simplă;

societăţi de capitaluri - se constituie dintr-un număr mai mare de

asociaţi, elementul esenţial fiind capitalul investit (intuitu pecuniae):
*societatea pe acţiuni; *societatea în comandită pe acţiuni;

Societatea cu răspundere limitată are atât caractere de la societăţile de

persoane cât şi de la societăţile de capitaluri.
 Clasificarea societăților comerciale

a) Societatea în nume colectiv -obligaţiile sociale sunt garantate cu

patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor.

b) Societatea în comandită simplă -obligaţiile sociale sunt garantate cu

patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată solidară a asociaţilor
comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa
aportului lor.

c) Societatea pe acţiuni -capitalul social este împărţit în acţiuni, iar

obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund
numai în limita aportului lor.

d) Societatea în comandită pe acţiuni – capitalul social este împărţit în

acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii
comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.

e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii

sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita
aportului lor.
 Elementele constitutive ale persoanei juridice

organizare proprie,

patrimoniu propriu

scop propriu
Caracteristici:
- generalitatea,
- legalitatea

!!!! pentru existenţa persoanei juridice cele trei elemente

trebuie întrunite în totalitate, lipsa uneia dintre ele va
însemna că această entitate nu va avea calitatea de
persoană juridică; ele sunt şi exclusive, în sensul că ele nu
sunt numai necesare ci şi suficiente.
 patrimoniu propriu
= acel element constitutiv care constă în totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca
titular persoana juridică.

Art. 31 NCC dispune că orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a
unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi
evaluate în bani şi aparţin acesteia. Acesta poate face obiectul unei
diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
 Patrimoniul propriu al persoanei juridice are două laturi:

- cea activă, cuprinzând drepturile patrimoniale

- cea pasivă care înglobează obligaţiile patrimoniale (contractuale sau

extracontractuale).

!!!! patrimoniul propriu permite persoanei juridice:

- să aibă o răspundere patrimonială proprie

- să participe la circuitul civil în nume propriu.

!!! patrimoniu = o universalitate de drept, un ansamblu în cadrul căruia

funcţionează corelaţia activului cu pasivul.
 Fondul de comerț
 Fondul de comerţ reprezintă un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale pe care un profesionist le afectează desfăşurării
unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi implicit obţinerii
de profit.
 Noţiunea de fond de comerţ este distinctă de cea de patrimoniu.
 Fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile
profesionistului.
Elementele fondului de comerţ
Fondul de comerţ cuprinde bunurile necesare pentru desfăşurarea activităţii
comerciantului.
Valoarea fondului de comerţ depinde de aceste elemente care servesc la
gruparea şi reţinerea clientelei.

Sunt 3 categorii de elemente care formează fondul de comerţ:

- bunurile corporale,

- bunurile incorporale

raporturi de fapt, cu valoarea patrimonială.

1. Elementele corporale cuprind bunuri mobile şi bunuri imobile.

Bunurile mobile sunt cele care au o anumită stabilitate şi care servesc la

exploatarea fondului de comerţ cum sunt: mobilierul destinat comerţului,
stocurile de combustibili, mărfurile, materiile prime, ambalajele, utilajele,
instalaţiile etc.
Bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă,
plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol = mobile prin anticipaţie,
atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în
vederea detaşării lor. Pentru opozabilitate faţă de terţi, este necesară notarea
în cartea funciară.

Consecinţele calificării fondului de comerţ ca un bun mobil

corporal sunt:
a) venitul unui fond de comerţ va fi urmărit silit după procedura
reglementată pentru bunurile mobile;
b) nu se aplică prescripţia extinctivă instantanee pentru că este o
universalitate şi nu un bun corporal individual;
c) poate fi închiriat sau înstrăinat prin acte între vii cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros (art. 21 lit. a din Legea nr. 26/1990) prin moştenire ori poate face
obiectul unui aport în societate ori a unei transmisiuni prin uzufruct.
Bunurile imobile pot face parte din fondul de comerţ dacă profesionistul
exercită comerţul într-un imobil afectat acestui scop.

Imobilele afectate fondului de comerţ pot fi:

- prin natura lor, afectate acestui fond - clădirea în care comerciantul îşi
desfăşoară comerţul, hotelul pentru societatea hotelieră,
- imobile prin destinaţie, de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini etc.

Sunt imobile terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în

rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter
permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine
situate pe platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau
artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.

!!!!! Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil,

pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă,
precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate de
acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri
imobile din momentul în care au dobândit această destinaţie.
 Prezintă importanţă 3 categorii de imobile:

- Imobilele concesionate pentru industrie, comerţ,

activităţi economice şi servicii publice, unităţi de
producţie ale unor regii autonome şi terenuri
proprietate de stat, prin hotărâre a Guvernului.

- Imobilele închiriate.

- Imobilele în locaţie de gestiune .

 Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la
bunurile imobile şi drepturile reale asupra acestora. Celelalte drepturi
patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor
referitoare la bunurile mobile.
 Bunurile accesorii
 Bunul care a fost destinat, în mod stabil şi exclusiv, întrebuinţării
economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această
utilizare.
 Destinaţia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul
ambelor bunuri.
 Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului
principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a
bunului principal.
 Încetarea calităţii de bun accesoriu nu poate fi opusă unui terţ care
a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
 Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi
înlătură această calitate.
 Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin
transformarea acestuia în bun accesoriu.
 Produsele bunurilor (art. 548-550 NCC)

Produsele bunurilor sunt fructele şi productele.

 Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui

bun, fără a diminua substanţa acestuia.
Fructele sunt:
Naturale = produsele directe şi periodice ale unui bun,
obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care
pământul le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor.

Industriale = produsele directe şi periodice ale unui bun,

obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele
de orice fel.

Civile = veniturile rezultate din folosirea bunului de către o

altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile,
arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele.

Productele sunt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau
diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra
dintr-o carieră şi altele asemenea.

 Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se

dispune altfel.

Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se

dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.

Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.

Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru

producerea şi perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea
cheltuielilor. În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi
reţinute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul
poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii
acestora dacă furnizează o garanţie îndestulătoare.
 II. Elemente materiale incorporale sunt:

firma,

emblema,

alte semne distinctive,

mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu,

brevetele de invenţie,

denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă;

licenţe de exclusivitate

licenţe de know-how.
Capitalul social - scop: asigurarea intereselor creditorilor societăţii
- pentru societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni -90.000 lei.
 Guvernul va putea modifica cel mult odată la 2 ani valoarea nominală a capitalului social, astfel încât acest cuantum
să reprezinte echivalentul în lei a 25.000 euro (art.10 alin 1 Legea nr. 31/1990).

Acţiunile. Contractul de societate Părţile sociale. Societatea cu răspundere

trebuie să prevadă numărul şi valoarea
nominala a acţiunilor, cu specificarea
dacă sunt nominative sau la purtător.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu
poate fi mai mică de 0,10 lei.
Dacă sunt mai multe categorii de
acţiuni, în contract trebuie să se
menţioneze numărul, valoarea nominală
şi drepturile conferite fiecărei categorii
de acţiuni. În cazul în care asociaţii vor
să restricţioneze dreptul de transfer al
acţiunilor, în contractul de societate
trebuie precizate condiţiile acestor
restricţii (clauze de agrement).
limitată nu poate avea un capital mai mic de
200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care
nu pot fi mai mici de 10 lei (art. 11 alin. 1
Legea nr. 31/1990).
 În prezent, legea nu impune un plafon
pentru aporturi. Asociaţii sunt liberi să
stabilească cât din capitalul social va fi
reprezentat de aporturi în natură cât şi în
aporturi în numerar.
 Pentru celelalte forme de societate,
legea nu prevede o valoare minimă pentru
capitalul social.
Contractul de societate

 Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc
să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin
aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi
beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta. Fiecare asociat
contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia
beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel. (art. 1881 C.civ).
 Trăsăturile acestui contract sunt:
- caracterul consensual,
- plurilateral,
- oneros,
- comutativ
- comercial.
 Acest contract trebuie să îndeplinească, pentru a fi valabil, toate
condiţiile necesare pentru validitatea unei convenţii (art. 948 C.civ) :
✓capacitatea,
✓consimţământul,
✓obiectul
✓cauza.
Se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor; forma scrisă este cerută ,, ad
probationem”. La încheierea sa participă 2 sau mai multe persoane, fiecare asumându-şi
anumite obligaţii. Fiecare asociat urmăreşte realizarea unui folos patrimonial. Întinderea
obligaţiei fiecărui asociat este cunoscută în momentul încheierii contractului.
 Consimţământul.
Pentru a angaja juridic pe cel care îl exprimă, consimţământul trebuie să fie:
-liber,
-să emane de la o persoană cu discernământ,
-să fie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie viciat.

Viciile de consimţământ sunt: eroarea, dolul, violenţa, leziunea (art 1206-

1224 NCC).
Eroarea presupune o falsă reprezentare a realităţii cu privire la persoana sau
persoanele cu care se asociază cel al cărui consimţământ se află în eroare sau cu
privire la identitatea obiectului contractului sau la calităţile esenţiale ale acestuia.
Întrucât contractul de societate este un contract „intuitu persoane”, este relevantă
eroarea cu privire la persoana cocontractantă.
Eroarea este esenţială:
1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a
acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în
absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în
absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat.
!!!! Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică
determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea contractului și nu
este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost
considerate hotărâtoare.
 Dolul reprezintă o eroare provocată de asociaţi, prin folosirea unor
mijloace dolosive, frauduloase. De exemplu, s-ar putea pune problema
existenţei dolului în cazul subscrierii de acţiuni pe baza unui bilanţ fals,
întocmit astfel cu intenţia de a induce în eroare un asociat şi a-l determina
să subscrie la capitalul social.

 Violenţa se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei

ameninţări cu un rău fizic sau psihic.

 Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de
lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în
favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai
mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii. Existenţa
leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.

 În toate situaţiile când se constată existenţa vreunui viciu de consimţământ

sancţiunea va fi nulitatea relativă a contractului
Obiectul contractului
cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor.
Principalele componente ale obiectului sunt:
obligaţia de aport;
elementul intenţional;
dreptul de a participa la beneficii şi pierderi.
!! Nu trebuie confundat cu obiectul
societăţii. Obiectul contractului de
societate comercială constă în prestaţiile
la care s-au obligat părţile contractante, în
timp ce obiectul societăţii constă în
activităţile pe care urmează să le realizeze
societatea, respectiv: producţie, comerţ,
import-export, prestare de servicii,
executare de lucrări etc.
obiectul trebuie să fie determinat sau
determinabil, să constea într-o prestaţie
a celui ce se obligă, să fie real, posibil,
licit, moral şi să nu contravină regulilor
de convieţuire socială
Cauza contractului
reprezintă scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic; acesta
trebuie înscris în contract.

motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi

de bunuri afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit
care urmează a fi împărţit între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la
capitalul social, fie în funcţie de înţelegerea asociaţilor care pot stabili un alt
procent de participare a fiecăruia la împărţirea beneficiilor.

trebuie să fie reală, licită, morală şi în concordanţă cu regulile de

convieţuire socială.

nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţă nulitatea absolută a

contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi în situaţia anterioară
realizării acordului de voinţă.
Elementele de identificare
a societăţilor comerciale

1. Denumirea societatii

2. Emblema - nu este
obligatorie.

3. Sediul
Forme de organizare a societăţilor comerciale

1. Filiala (art. 42 – Legea 31/1990) = societăţi cu personalitate juridică şi se înfiinţează în una dintre
formele de societate: a) societate în nume colectiv; b) societate în comandită simplă; c) societate pe
acţiuni; d) societate în comandită pe acţiuni şi e) societate cu răspundere limitată şi în condiţiile
prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.

2. Sucursala (art. 43 – L31/1990)= dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se

înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea, ea
se va înregistra în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.

3. Birourile sau punctele de lucru, agenţiile etc. = sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale
societăţilor şi se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul
principal

!!!!!!!!!!! Societăţile străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, filiale,
precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le
este recunoscut de legea statutului lor organic.
 Înregistrarea persoanei juridice
Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile
prevăd această înregistrare.
 Prin înregistrare = înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă
formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii
personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal
înfiinţate.
Înregistrarea se face:
- la cerere sau,
- în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.

!!! înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv  persoana juridică nu

este legal înfiinţată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
!!! dacă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate faţă de terţi, actele sau
faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a
efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară
de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost
îndeplinită.

!!! Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi

primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale
acesteia răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin
neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă
aceste formalităţi trebuiau să fie cerute de aceste persoane.
Funcţionarea societăţilor comerciale

Dispoziţiile comune ale funcţionării societăţilor

comerciale privesc următoarele aspecte:

Titlul III al Legii nr. 31/1990.

Acest titlu conţine
dispoziţii comune
(capitolul1) şi dispoziţii
specifice funcţionării
fiecărei forme juridice de
societate comercială
(capitolele II-VI) + NCC-
ART 212-224
- actele emise de organele persoanei juridice, cauzele
de nulitate și suspendarea actelor atacate,
regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în
societate,
dreptul asociaţiilor la dividende,
administratorii societăţii,

obligaţiile membrilor organelor de administrare și

răspunderea acestora.
 Regimul aporturilor

în cazul unei societăţi cu personalitate juridică, aporturile intră în

patrimoniul societăţii

în cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin

coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod
expres, că vor trece în folosinţa lor comună

Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de

daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat
şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul
• În cazul aportului unor bunuri imobile sau, după caz, al altor drepturi reale imobiliare,
contractul se încheie în formă autentică.
• Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus formelor de publicitate
prevăzute de lege.
 Despre administraţia societăţii pe acțiuni
Sistemul unitar
• este administrată de unul sau mai
mulţi administratori, numărul
acestora fiind totdeauna impar.
• mai mulţi administratori =
constituie un consiliu de
administraţie.
• SA ale căror situaţii financiare
anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare sunt
administrate de cel puţin 3
administratori.
• Administratorii sunt desemnaţi de
către adunarea generală ordinară
a acţionarilor, cu excepţia primilor
administratori, care sunt numiţi
prin actul constitutiv
• Pe durata îndeplinirii mandatului,
administratorii nu pot încheia cu
societatea un contract de muncă.
Sistemul dualist
• Prin actul constitutiv se
poate stipula că SA este
administrată de un
directorat şi de un
consiliu de
supraveghere.
• Actul constitutiv poate fi
modificat în cursul existenţei
societăţii prin hotărâre a
adunării generale
extraordinare a acţionarilor,
în vederea introducerii sau a
eliminării unei astfel de
prevederi.
• Prevederile legii privitoare la
cenzori nu sunt aplicabile
societăţilor care optează
pentru sistemul dualist de
administrare.
Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor
directoratului şi ai consiliului de supraveghere, este stabilită
prin actul constitutiv, ea neputând depăşi 4 ani.

Directorii societăţii pe acţiuni, în sistemul unitar, respectiv

membrii directoratului, în sistemul dualist, sunt persoane
fizice.

O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5

mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de
supraveghere în societăţi pe acţiuni al căror sediu se află pe
teritoriul României.
 Statutul juridic al administratorilor

Poate avea calitate de administrator o persoană fizică sau o persoană juridică

(numai în cazul societăţii pe acţiuni).

Dacă este vorba despre o persoană juridică, aceasta este obligată să îşi
desemneze un reprezentant prin care să-şi îndeplinească funcţia.
Reprezentantul trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi o persoană
fizică.
Persoana care este desemnată administrator trebuie să îndeplinească
condiţiile cerute de lege:
a) Capacitatea cerută administratorului este capacitatea deplină
de exerciţiu. Art. 73 din Legea nr. 31/1990 prevede că persoanele care
nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori. Având în vedere că nu
pot fi fondatori persoanele care, în condiţiile legii, sunt incapabile,
înseamnă că nici administratorii nu pot fi incapabili. Actele juridice
încheiate de o astfel de persoană sunt lovite de nulitate.
b) Persoana desemnată ca administrator trebuie să aibă o
moralitate neştirbită.
c) Cetăţenia administratorului. În calitate de administrator al
unei societăţi comerciale poate fi desemnat un cetăţean român sau o
persoană străină dacă legea sau actele constitutive nu interzic.
d) În orice formă de societate comercială, administratorul poate
fi asociat sau neasociat. În cazul societăţilor în comandită, calitatea de
administrator o pot avea numai asociaţii comanditaţi (art. 88 şi art.188
din Legea nr. 31/1990).
e) În ceea ce priveşte cumulul calităţii de administrator cu alte funcţii,
Legea nr. 31/1990 cuprinde anumite interdicţii şi limitări.
Obligaţiile administratorului.

Principalele obligaţii ale administratorului sunt următoarele:

a) de a îndeplini formalităţile necesare constituirii societăţii (art. 36);

b) de a depune semnăturile la registrul comerţului, în cazul când a fost desemnat
reprezentant al societăţii (art. 45);
c) de a prelua şi păstra documentele privind constituirea societăţii [art. 30 alin.
(2)];
d) de a administra societatea, adică de a face toate operaţiile cerute pentru
îndeplinirea obiectului societăţii (art. 70);
e) de a urmări efectuarea de către asociaţi a vărsămintelor datorate (art. 70);

f) de a ţine registrele cerute de lege şi corecta lor ţinere (art. 73);

g)de a întocmi situaţia financiară anuală, precum şi de a asigura respectarea legii la
repartizarea profitului şi plata dividendelor (art. 73);
h) de a lua parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi
organele de conducere similare acestora [art. 70 alin. (2)];
i) de a aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale a asociaţilor (art. 73).
j) de a îndeplini îndatoririle prevăzute de actul constitutiv, precum şi îndatoririle
stabilite de lege (art. 73).
 Încetarea funcţiei administratorului

 În cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi SRL,

asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot
decide asupra revocării administratorilor sau a puterii lor (art.,
77,90, 197 alin. 3).
 În societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni,
administratorii sunt revocabili, revocarea fiind de competenţa
adunării generale ordinare a acţionarilor (art. 111).
Administratorul revocat poate face plângere instanţei
judecătoreşti.
 renunţare sau demisie din partea administratorului. În toate
cazurile de încetare trebuie îndeplinite formalităţile de publicitate.
cenzorii
Controlul gestiunii societăţii prin intermediul cenzorilor este
reglementat de lege pentru societatea pe acţiuni, în comandită
pe acţiuni şi cu răspundere limitată.

Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni va avea trei

cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul trebuie
să fie impar (art. 159 din Legea nr. 31/1990).

Societăţile cu răspundere limitată pot avea unul sau mai mulţi

cenzori. Dacă numărul asociaţilor societăţii trece de 15,
numirea cenzorilor este obligatorie (art. 199 din Legea nr.
31/1990).
 Drepturile cenzorilor:

- au dreptul să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de vot.

- au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre

mersul operaţiunilor comerciale.

În scopul protejării intereselor societăţii, legea interzice cenzorilor să comunice

asociaţilor în particular sau terţilor datele referitoare la operaţiile societăţii de care au
luat cunoştinţă cu ocazia exercitării mandatului lor (art. 164 din Legea nr. 31/1990).

Obligaţiile cenzorilor:

să supravegheze gestiunea societăţii,

să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu

registrele,
să verifice dacă registrele sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului
societăţii s-a făcut potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea situaţiilor financiare,
să aducă la cunoştinţa administratorilor sau, după caz, a adunării generale,
neregularităţile din activitatea societăţii şi încălcarea actelor statutare şi a
dispoziţiilor legale.
 Răspunderea cenzorilor.

Obligaţiile şi răspunderea cenzorilor sunt guvernate de regulile

mandatului şi de dispoziţiile legii societăţilor comerciale (art. 166 din
Legea nr. 31/1990).

Răspunderea cenzorilor poate fi civilă şi penală.

Cenzorii răspund solidar pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute

de art. 73 din Legea nr. 31/1990.

Acţiunea în răspunderea civilă contra cenzorilor se exercită în

condiţiile art. 155 1551 din Legea nr. 31/1990.

Cât priveşte răspunderea penală a cenzorilor, aceasta este

reglementată de art. 276 şi art. 277 din Legea nr. 31/1990.
 Modificarea actului constitutiv
Potrivit art. 204 din Legea nr. 31/1990 actul constitutiv poate fi modificat
prin:
 hotărârea adunării generale ori a Consiliului de administraţie,
respectiv a directoratului;
 hotărârea instanţei judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege.

Forma autentică a actului modificator este obligatorie în

următoarele cazuri:
• majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a
unui teren;
• modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume
colectiv sau în comandită simplă;
• majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii,
respectiv directoratul, vor depune la registrul comerţului actul
modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat
cu toate modificările.
 Reducerea capitalului social

Potrivit art. 207 din Legea nr. 31/1990, republicată, reducerea

capitalului social se poate face:
prin micşorarea numărului de părţi sociale sau de acţiuni;
 prin reducerea valorii nominale a părţii sociale sau a acţiunii;
prin dobândirea propriilor acţiuni urmată de anularea lor.
Capitalul social se mai poate reduce, cu condiţia ca reducerea să nu
fie motivată de pierderi, prin:
a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi,
proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru
fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege (de exemplu, în cazul retragerii sau
excluderii din societate).
 Cu titlu imperativ, legea stabileşte că orice reducere a capitalului
social trebuie să respecte valoarea minimă a capitalului impusă de lege, să
arate motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat
pentru efectuarea ei. Reducerea efectivă va putea fi făcută numai după
trecerea a 2 luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
 Majorarea capitalului social

emisiunea unor noi acţiuni

majorarea valorilor nominale a acţiunilor existente, dacă la societate

sunt aduse noi aporturi în natură şi numerar (art. 210 NCC)
-Pot fi emise acţiuni noi şi prin alte modalităţi:
 încorporarea în capitalul social a rezervelor societăţii, mai puţin rezervele
legale;
 încorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune;
 compensarea unor creanţe pe care anumiţi debitori le au asupra societăţii,
prin acordarea către aceştia a unor acţiuni din capitalul social în situaţia în care
creanţele sunt lichide şi exigibile.

!!!! Dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură, adunarea
generală care a hotărât aceasta va propune judecătorului-delegat numirea unuia
sau mai multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi, în condiţiile art. 38 şi
39.
 Excluderea şi retragerea asociaţilor

Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau

SRL (Art. 222NCC) :

a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;

b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a

devenit legalmente incapabil;

c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în

administraţie ori folosește capitalul în interes propriu;

d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se

serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al
altora.
Procedură: Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la
cererea societăţii sau a oricărui asociat (se vor cita societatea şi asociatul
pârât).
Instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la
structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

!!!! Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere

este supusă numai apelului.
Hotărârea definitivă de excludere se depune, în termen de 15 zile, la oficiul
registrului comerţului pentru a fi înscrisă în registru, iar dispozitivul hotărârii
se publică, la cererea societăţii, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
a.
 Dizolvarea societăţilor comerciale
Cauze de dizolvare a societăţilor comerciale
- reprezintă un mod
de încetare a Potrivit art. 227 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată sunt
societăţii comerciale cauze comune de dizolvare a societăţilor comerciale următoarele:
aplicabile în cazurile
prevăzute de lege şi - trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

care presupune
- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau
lichidarea. Dizolvarea realizarea acestuia;
priveşte însăşi
societatea comercială - declararea nulităţii societăţii;
ca entitate juridică şi
nu încetarea actului - hotărârea adunării generale;
constitutiv al
societăţii - hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive
temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care
împiedică funcţionarea societăţii;

- falimentul societăţii;

alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Efectele dizolvării
1. deschiderea procedurii lichidării patrimoniului societăţii. Prin excepţie,
dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în
alte cazuri prevăzute de lege.

2. Interdicţia unor operaţiuni comerciale noi. Din momentul dizolvării, directorii,

administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. În caz
contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse, din
ziua expirării termenului fixat pentru durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a
fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentinţă judecătorească.

3. Pe perioada operaţiunilor lichidării, personalitatea juridică a societăţii se

păstrează, până în momentul radierii acesteia din registrul comerţului.
 Reorganizarea persoanei juridice (a se vedea și capitolul V
din NCC)
Reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi
implicate una sau mai multe persoane juridice şi care are ca efecte
înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora.

Modurile de reorganizare:
- fuziune,
- divizare
- transformare.

!!!
Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru
dobândirea personalităţii juridice, în afară de cazurile în care prin lege,
actul de constituire sau statut se dispune altfel.
 Fuziunea
= procedeu tehnico-juridic prin care se realizează restructurarea societăţilor comerciale
în scopul adaptării lor la exigenţele activităţii comerciale .

Ea poate fi definită şi ca o operaţiune prin care două sau mai multe societăţi se dizolvă şi
transmit întregul lor patrimoniu unei singure societăţi
Fuziunea se realizează fie prin absorbţia unei societăţi de către o altă
societate, fie prin contopirea a două sau mai multe societăţi pentru a
constitui o societate nouă.
Fuziunea transfrontalieră este operaţiunea prin care:
a) una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a
două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii/asociaţii
societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni/părţi sociale la societatea absorbantă şi,
eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor/părţilor sociale astfel repartizate; sau
b) mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de legislaţia a două
state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către
acţionarii/asociaţii lor de acţiuni/părţi sociale la societatea nou-înfiinţată şi, eventual, al
unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor/părţilor sociale
astfel repartizate;
c) o societate este dizolvată fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului
său unei alte societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale/părţilor sociale sau a altor
titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală.
Efectele fuziunii

În cazul absorbţiei, drepturile şi obligaţiile

persoanei juridice absorbite se transferă în
patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.

În cazul contopirii persoanelor juridice,

drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în
patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate.
 Divizarea

- Potrivit art. 238 alin. 2 din Legea 31/1990 este operaţiunea prin care:

a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi
totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de
acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;

b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea

patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul repartizării către
acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou constituite şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.

Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii divizate
către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou-constituite.
 Lichidarea societăţilor comerciale

Lichidarea reprezintă o fază subsecventă a dizolvării şi este guvernată de următoarele principii:

- personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile societăţii (art. 233 alin 4 din
Legea nr. 31/1990);

- lichidarea societăţii este facultativă, iar nu obligatorie (rezultă din interpretarea art.
233 din Legea nr. 31/1990);

- lichidarea se face în interesul asociaţilor

Consecinţele trecerii societăţii la lichidare sunt:

- modificarea obiectului şi scopului societăţii
- înlocuirea administratorilor cu lichidatorii societăţii
- predarea gestiunii societăţii.
 Destinaţia bunurilor rămase după lichidare

Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaţia
stabilită în actul de constituire sau statut ori destinaţia stabilită în hotărârea organului
competent luată înainte de dizolvare.

În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri, precum şi în
cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului,
bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai apelului,
unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel . Atunci când
există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puţin 3 persoane juridice, caz în care
bunurile se atribuie prin tragere la sorţi.

În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată prin hotărârea organelor competente ale acestora, precum
şi în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare,
acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află
bunurile.

!!!! În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc
la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel.