TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ CURS 3

CLASIFICAREA EXPERIENŢELOR

Criterii de clasificare:

1. Felul experienţei;
2. Plantele cu care se experimentează;
3. Factorii care influenţează producţia;
4. Complexitatea experienţei (numărul factorilor luaţi în experimentare);
5. Tipul factorilor;
6. Mărimea suprafeţei parcelei experimentale;
7. Modul de repetare al experienţei în timp;
8. Modul de repetare al experienţei în spaţiu;

1. După felul experienţei:

- experienţe în câmp;
- experienţe în case de vegetaţie;
- experienţe în sere şi solarii;
- experienţe realizate în fitotron;
- experienţe realizate în lizimetre;
- experienţe pe coloane de sol;
- experienţe în altfel de incinte.
2. După plantele cu care se experimentează:
- experienţe cu plante agricole;
- experienţe cu plante furajere;
- experienţe cu plante medicinale;
- experienţe cu păşuni şi fâneţe;
- experienţe cu plante horticole ( legume, arbuşti, pomi fructiferi, viţă de vie, flori,
plante dendrologice);
- experienţe cu caracter interdisciplinar.
3. După factorii care influenţează producţia:
- experienţe cu soiuri;
- experienţe cu îngrăşăminte;
- experienţe cu metode şi tehnici de irigare;
- experienţe cu lucrările solului;
- experienţe cu produse de protecţia plantelor (fungicide, insecticide, erbicide, etc.);
- experienţe cu tipuri de maşini şi agregate agricole.
4. După complexitatea experienţei (numărul factorilor luați în experimentare):
- experienţe monofactoriale ( 1 factor);
- experienţe polifactoriale ( bifactoriale, trifactoriale şi mai rar tetra şi
pentafactoriale).
 5. După tipul factorilor luaţi în experimentare:
- experienţe cu factori cantitativi (ex: doze de îngrăşamite);
- experienţe cu factori calitativi (ex: soiuri).
6. După mărimea suprafeţei parcelei experimentale:
- microculturi 0,3 – 3m2;
- experienţe de orientare 10 – 50 m2;
- experienţe de concurs 20 – 100 m2;
- experienţe în condiţii de producţie 0,2 – 0,5 ha;
- loturi demonstrative 100 m2 – câteva hectare.
7. După modul de repetare în timp:
- experienţe cu ciclu experimental scurt (1 – 2 ani);
- experienţe de durată medie (3 -20 ani);
- experienţe de lungă durată (peste 20 ani).
8. După modul de repetare în spaţiu:
- experienţe ce se realizează într-un singur loc;
- experienţe ce se realizează în mai multe locuri ( serii de experienţe).

FACTORII PERTURBATORI AI PRODUCŢIEI PARCELEI EXPERIMENTALE

Exprimarea corectă a producţiei obţinute din parcela experimentală recoltabilă (a potenţialului

variantelor) în condiţiile pedoclimatice date impune precizarea că pentru a putea generaliza
rezultatele şi pentru a le face comparabile, toate lucrările trebuie să se execute în aceleaşi condiţii
ca în producţie.

Parcelele trebuie ferite de acţiunea unor factori perturbatori, care maschează adevăratul potenţial
de producţie, care în cultura mare nu au relevanţă dar care pe parcela experimentală pot crea aşa
numitul „efect de oază”.

În mod concret producţia parcelelor experimentale trebuie să îndeplinească 2 cerinţe:

- să fie exactă;
- să fie reală.

Exactitatea se referă la modul de calculare al producţiei medii ca rezultat al raportării sumei

producţiilor provenite din parcelele repetiţiei la numărul acestora. Se referă de asemenea la
înlăturarea erorilor de calcul şi de cântărire.

Cerinţa de producţie reală se referă la asigurarea condiţiilor de punere în valoare a capaciţăţii

reale de producţie a variantelor experimentale prin luarea câtorva măsuri:

- alegerea corectă a locului de amplasare a experienţei;

 - asigurarea unor condiţii corespunzătoare de înfiinţare, pornind de la pregătirea
terenului, la calitatea materialului de semănat, la executarea lucrări de semănat,
realizarea unor lucrări de întreţinere corespunzătoare.
- înlăturarea efectului perturbator al marginilor sau vecinilor parcelelor
experimentale sau a prezenţei golurilor în parcelă.

Factorii deformatori ai mărimii producţiei parcelelor experimentale sunt:

- marginile,
- vecinii,
- golurile.

MARGINILE sunt de 2 feluri:

- frontale ( trebuie eliminate plantele pe o adâncime de 0,5 m pentru toate plantele
de cultură);
- longitudinale ( VECINII - trebuie eliminate plantele pe 25-50 cm pentru plantele
semănate în rânduri apropiate şi 0,7 – 1 m pentru plantele semănate în rânduri depărtate).

GOLURILE reprezintă suprafeţe mai mari sau mai mici din cadrul experienţei pe care nu
există plante.
Golurile din interiorul parcelei experimentale pot fi cantonate într-o anumită zonă a
parcelei experimentale având o cauză directă, foarte clară (GOLURI COMPACTE) sau se pot
găsi pe toată suprafaţa parcelei experimentale marcând o anumită sensibilitate fiziologică a
plantei respective ( GOLURI DIFUZE). Golurile compacte la plantele semănate în rânduri
apropiate se elimină păstrând o limită de 50 cm în jurul golului respectiv, producţia urmând să se
raporteze la suprafaţa efectiv recoltată. Pentru plantele semănate în rânduri depărtate se elimină
plantele din jurul golului şi se recalculează producţia raportându-se la suprafaţa efectiv recoltată,
dacă golul este mai mare se poate elimina întreg rândul.
Există goluri sistemice care se găsesc în toate repetiţiile marcând o sensibilitate a unei
variante (rezistenţă la ger, la secetă etc.) şi goluri accidentale care sunt determinate de semănatul,
îngrijitul culturii sau aplicarea unei anumite măsuri în mod greşit, acestea regăsindu-se în mod
diferit de la o repetiţie la alta.
Există o serie de experienţe la care nu se face eliminarea golurilor din experienţă:
experienţele de protecţia plantelor la care se studiază acţiunea diferitelor produse.
Frecvenţa golurilor depinde de planta de cultură (pentru că unele specii de plante sunt
mai sensibile la pregătirea patului germinativ şi răsărire) , condiţiile meteorologice (ani secetoşi
goluri mai frecvente), faza în care apar golurile (dacă golurile apar mai târziu nu influenţează aşa
mult producţia însă dacă golurile apar devreme ele vor influenţa producţia până la final),
lucrările de înfiinţare, îngrijire a culturilor ( lipsa de profesionalism a celui ce execută aceste
lucrări) şi densitatea acesteia (atunci când densitatea e mai mare şi influenţa golului e mai mare).
 CARACTERISTICILE ESENŢIALE ALE TEHNICII EXPERIMENTALE

Scopul unei cercetări competitive este acela de a oferii răspunsuri reale şi în timp scurt la
acţiunile complexe ale factorilor luaţi în experimentare, cu un aparat experimental suficient de
sensibil pentru a prinde atât diferenţele mici de producţie cât şi acţiunile directe sau indirecte ale
diferiţilor factori.

1. Randomizarea;
2. Controlul influenţei fertilităţii solului prin adoptarea unor metode corespunzătoare de
aşezare a experienţelor;
3. Studiul mai multor factori în aceeaşi experienţă;
4. Compararea directă a numeroase variante;
5. Organizarea fluxului informaţional conform scopului experienţei;
6. Posibilitatea de transgresare a datelor experimentale;
7. Valorizarea acţiunii factorilor experimentaţi.

1. Randomizarea: reprezintă aşezarea la întâmplare a variantelor în planul experienţei astfel

încât o parcelă să nu se regăsească decât o dată în aceeaşi linie (bloc, coloană sau grilaj). Acest
tip de aşezare oferă rezultatelor experimentale şansa evaluării probabilistice în raport cu gradul
de neuniformitate al solului din perimetrul experienţei.
Din punct de vedere istoric această idee a fost introdusă acum apoximativ 70 ani de către Fischer
(până la acel moment variantele se găseau în toate repetiţiile în aceeaşi ordine).
Schemele de randomizare se pot face prin diferite procedee, tabele cu numere întâmplătoare,
extragerea de numere aleatorii etc.
Pentru fiecare experienţă se face o proprie randomizare, iar dacă avem serii de experienţe fiecare
locaţie va avea propriul plan de randomizare.

2. Controlul influenţei fertilităţii solului prin adoptarea unor metode corespunzătoare de

aşezare a experienţelor: se bazează pe cunoaşterea anterioară a uniformităţii solului, fie prin
organizarea de experienţe cu parcele oarbe, fie prin efectuarea unor analize agrochimice.

3. Studiul mai multor factori în aceeaşi experienţă: valorificarea efectului de heterozis al

noilor soiuri sau hibrizi (care durează 10-12 ani) este posibilă prin stabilirea principalelor verigi
tehnologice (necesar de îngrăşăminte, apă de irigat, principalele produse pesticide) prin
realizarea de experienţe polifactoriale cu o durată de 2-3 ani. În aceste experienţe apar efectele
sinergice care amplifică acţiunile separate ale factorilor luaţi în studiu.

Testarea acţiunii mai multor factorii în experienţe are mai multe avantaje:
- determină rezultate mai reale;
 - permite evaluarea acţiunii directe şi a interacţiunilor factorilor, ceea ce permite o
cunoaştere mai profundă a proceselor formării producţiei;
- determină rezultate mai exacte;
- scurtează ciclul experimental până la introducerea în producţie a soiului nou creat;
- creşte productivitatea muncii în cercetare;
- aduc o relativă economie de timp şi bani.

4. Compararea directă a variantelor experimentale: este un deziderat al asigurării unor

informaţii corecte. Experienţele de ameliorare impun acest lucru pentru asigurarea unei
ierarhizări corecte a soiurilor sau hibrizilor, în acestea se folosesc doi martori ( un martor este
soiul cel mai răspândit în zona în care se realizează experienţa, iar al II-lea martor este media
soiurilor care în general estompează diferenţele generate de acţiunea factorilor de mediu. În
general sunt preferate comparaţiile indirecte prin intermediul martorului care şi el poate fi o
mărime variabilă influenţată de condiţiile de mediu.

5. Organizarea fluxului informaţional potrivit scopului experienţei: organizarea fiecărei

experienţe este precedată de o etapă de proiectare în care dincolo de planul experienţei cu
variantele stabilite sunt precizate momentele la care se fac observaţiile, sistemul de notare, în
ansamblu fluxul de informaţional. Metodele actuale de prelucrare a informaţiei experimentale
permit pe baza teoriei sistemelor o explorare mai adâncă a datelor, acest lucru este posibil numai
în condiţiile unei proiectări corecte. Acest lucru poate permite la un moment dat executarea unor
experienţe pe baza unor scheme logice, anterior proiectate, care să conducă la o dirijare a
experienţelor corespunzător răspunsurilor şi scopurilor experimentatorului.

6. Posibilitatea de transgresare a datelor experimentale: acest lucru se referă la măsura în

care datele obţinute în cadrul unei experienţe pot fi reproductibile în producţie. În general în
condiţii de cultură mare rezultatele pot fi cu 10-15% mai mari sau mai mici faţă de cele obţinute
în câmpurile experimentale.

7. Valorizare acţiunii factorilor experimentaţi (punerea în valoare) pentru asigurarea unor

date valabile, capabile de a fi generalizate în practică sunt necesare:
- o corectă stabilire a obiectivelor experienţei în raport cu cerinţele zonei şi cu disponibilul
de resurse băneşti;
- organizarea bazei tehnico-materiale şi umane de execuţie;
- proiectarea experienţelor în detaliu pentru cunoaşterea fluxului de culegere şi prelucrare a
datelor experimentale;
- asigurarea repetabilităţii datelor în condiţiile date;
- asigurarea criteriului economic (adică sporul de producţie obţinut ca urmare a
recomandării noastre să fie susţinut de echilibrarea costurilor cu obţinerea lui prin
vânzarea plusului de recoltă aferent).