Instituții fundamentale de Drept Civil

1. Titulari curs: - Conf. univ. dr. Simona Maya Teodoroiu

- Conf. univ. dr. George Măgureanu

2. Bibliografie:
• Simona-Maya Teodoroiu, Elemente de drept civil, Editura C.H. Beck, București, 2012;
• I. Filipescu, I. Andrei, Drept civil, Teoria generală a obligațiilor, Universul juridic, București, 2006,
2007;
• C. Turianu, A. Duţu, Drept civil. Compendiu, Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
• A. Duţu, Fundamentele Dreptului Civil, Universul Juridic, Bucureşti, 2018;
3. Legislație selectivă:
• Constituţia României, republicată în 2003;
• Noul Cod Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare de la data de 1 octombrie 2011,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011; Legea 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil;
• Codul Administrativ, adoptat prin O.U.G. 57/2019, publicat în M. Of. nr. 555/05.07.2019;
• Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, modificată;
• Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată;
• Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată;
• Codul Aerian al României, republicat prin Legea nr. 130/2000;

Nota Bene: Aceste note de curs reprezintă o sinteza a cursului „Elemente de drept. curs pentru facultăţile
cu profil economic”, autor George Măgureanu, Ed. Universitară, București, 2015; cu unele completări din
cursul „Elemente de drept civil. Noțiuni generale, principii. Persoane și bunuri. Obligații civile și
contracte speciale. Răspunderea civilă”. Autor conf. univ. dr. S.-M. Teodoroiu, Ed. C. H. Beck, Buc.,
2012, 2013, pag.155-172).
 !IMPORTANT!

Se impune ca studenții să aibă în vedere documentele care guvernează

activitatea studenților și a cadrelor didactice:

1. Carta SNSPA: https://snspa.ro/wp-content/uploads/2019/10/Carta-SNSPA-2019.pdf

2. Codul universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentelor şi studenţilor din SNSPA:

https://snspa.ro/wp-content/uploads/2017/11/Codul-universitar-al-drepturilor-%C5%9Fi-
obliga%C5%A3iilor-studentelor-%C5%9Fi-studen%C5%A3ilor-din-SNSPA.pdf

3. Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din SNSPA:

https://snspa.ro/wp-content/uploads/2022/03/Regulament-privind-activitatea-profesionala-a-
studentilor_2021.pdf

4. Regulament evaluare studenți:

https://snspa.ro/wp-content/uploads/2021/03/Regulament-evaluare_studenti_2021.pdf
 DREPTUL CIVIL

Ø Definiţia dreptului civil: pricipala ramură a dreptului privat, alcătuită din ansamblul
normelor juridice care reglementează unele raporturi juridice patrimoniale, cât şi unele
raporturi juridice nepatrimoniale (viaţă, integritate fizică şi morală, sănătate, nume,
domiciliu, denumire, sediu etc.), ambele raporturi fiind stabilite între persoane fizice şi
persoane juridice, subiecte aflate în poziție de egalitate juridică.

Ø Obiectul dreptului civil este alcătuit din două categorii de raporturi juridice civile:
1. Raporturi juridice patrimoniale: au conținut economic, care pot fi exprimate în bani.
Exemple: raporturile juridice de proprietate, creanță, vânzare-cumpărare etc.;
2. Raporturi juridice nepatrimoniale: fără echivalență materială, pecuniară.
Exemple: raporturile juridice cu privire la viaţă, integritate fizică şi morală, sănătate,
nume, domiciliu, denumire, sediu etc.)

Toate persoanele fizice și juridice sunt subiecte de drept civil, încă din momentul
naşterii/înființării (uneori chiar anterior nașterii/înființării) şi până la moarte/dizolvare, de
multe ori și după moarte (exemplu dreptul la moștenire), persoanele fizice și juridice fiind
supuse normelor dreptului civil care le apără drepturile şi interesele legitime și care le prevăd
obligații.
 DREPTUL CIVIL

1. Raportul juridic patrimonial este acel raport de drept civil care are un conţinut economic şi
drept urmare poate fi exprimat în bani.

Exemple:
- raporturi juridice reale întemeiate pe dreptul de proprietate: ex: raportul juridic de
proprietate, raportul juridic de uzufruct;
- raporturi juridice obligaţionale născute din relaţia creditor-debitor: ex: raportul juridic
de vânzare-cumpărare.

2. Raportul juridic nepatrimonial este raportul de drept lipsit de valoare economică, în care se
manifestă individualitatea persoanei cu însuşirile-i caracteristice.

Exemple:
- raporturi juridice care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept: ex. raporturi
juridice privitoare la viaţă, sănătate, integritate fizică şi morală etc.;
- raporturi juridice de identificare a persoanelor: ex. raporturi juridice privitoare la nume,
domiciliu (persoane fizice); denumire, sediu (persoane juridice) etc.;
- raporturi juridice derivând din creaţia intelectuală: ex: raporturi juridice privind dreptul
de autor, inventator, inovator.
 Dreptul Civil
Izvoarele dreptului civil

q Se clasifică în:

 izvoare comune cu cele ale altor ramuri de drept (Constituţia, legile,

Ordonanțele de Urgență ale Guvernului, Ordonanţele de Guvern, Hotărârile de
Guvern, Ordinele miniştrilor dacă au caracter normativ etc.);

 izvoare internaţionale: normele U.E., în special Regulamente, Directive,

Hotărâri, care au aceeaşi forţă ca şi legile naţionale, uneori aplicându-se cu
preferință, precum şi alte reglementări transpuse în dreptul intern, convenţiile
internaționale ratificate și la care România a aderat.

 izvoare indirecte, nescrise, jurisprudențiale: provenite de la instanțele

naționale, inclusiv de control constituțional, cât și de la cele internaționale.
 Dreptul Civil
Izvoarele jurisprudențiale ale dreptului civil

Izvoarele neformale: jurisprudenţa, doctrina, morala (regulile de convieţuire socială).

ØPrin excepţie, anumite Hotărâri/Decizii judiciare sunt creatoare de drept:

I. Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, “Deciziile ... Curţii Constituţionale sunt general obligatorii și
au putere numai pentru viitor.”.
II. Hotărârile preliminare din dreptul UE pronunţate în vederea interpretării dreptului UE de către
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea UE. Decizia
preliminară pronunțată de C.J.U.E. are caracter obligatoriu pentru instanțe și autoritațile naționale.
Atunci când o instanţă judecătorească dintr-un stat membru, în cadrul unui litigiu pe care-l are pe rol, are
dificultăți în privinţa interpretării şi aplicării dreptului UE, potrivit art. 267, această instanță poate sau,
după caz, este obligată să sesizeze C.J.U.E. în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

III. Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie- I.C.C.J. (art. 514-518 NCPC), care vizează tocmai
interpretarea și aplicarea unitară a normelor juridice de către toate instanțele judecătorești.
Î.C.C.J., în procedura Recursului în interesul legii, se pronunţă asupra problemelor de drept care au fost
soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii
de către toate instanţele judecătoreşti.
IV. Deciziile Î.C.C.J. emise în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept (art. 519-521 NCPC), presupun pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare
de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, până la soluționarea unui R.I.L., ce va fi obligatorie
pentru toate instanțele.

III. și IV. sunt mijloace procesuale de natură să asigure o practică judiciară unitară.
 Dreptul Civil
Diviziunile și ramurile dreptului

Ø Diviziunile dreptului:

a) Dreptul public (jus publicum): normele juridice care reglementează raporturile juridice
dintre persoane fizice și juridice, pe de o parte, şi colectivitate pe de altă parte (statul sau
organele sale);
b) Dreptul privat (jus privatum): normele juridice care reglementează raporturile individuale
dintre dintre persoane fizice și juridice, raporturi în care părţile participante au o poziție
de egalitate juridică (raporturi de proprietate, contractuale, de familie etc.);

Ø Ramuri ale dreptului român:

1. Dreptul constituţional;
2. Dreptul administrativ;
3. Dreptul muncii;
4. Dreptul financiar şi fiscal;
5. Dreptul proprietăţii intelectuale;
6. Dreptul penal;
Sunt caracterizate preponderent de relații și poziții de SUBORDONARE juridică.
7. Dreptul civil;
8. Dreptul familiei (derivat din dreptul civil și reglementat preponderent de Codul civil).
Ultimele două sunt caracterizate preponderent de relații și poziții de EGALITATE juridică.
 Dreptul Civil
Principiile dreptului civil și norma juridică

➢ Principiul forţei juridice obligatorii a contractelor (pacta sunt servanda);

➢ Principiul consensualismului. Privește forma actului juridic civil;
➢ Principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii efectelor actului juridic civil - în materia
contractelor;
➢ Principiul ocrotirii bunei credinţe - în materia dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale;

➢ Principiul răspunderii civile (contractuală şi delictuală) - în materia actelor sau faptelor juridice.

➢ Norma juridică: regulă de conduită generală şi impersonală, expresie a voinţei de stat, a cărei aplicare
obligatorie este asigurată la nevoie prin forţa COERCITIVĂ a statului.

Trăsăturile caracteristice ale normei juridice:

1) Caracterul general: regula de conduită pe care norma juridică o definește este tipică, stabilind
drepturi şi obligaţii într-un raport social, în mod general, nereferindu-se la situaţii concrete;
2) Caracterul impersonal: norma juridică nu se adresează unor persoane individualizate (concrete), ci
unui cerc nedeterminat de persoane;
3) Caracterul obligatoriu. Prin normele juridice se îndrumă conduita oamenilor în societate, în sensul
stabilit de voinţa de stat, respectarea ei fiind asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului
(ex: instanţele judecătoreşti, instituții de ordine publică, executori fiscali, executori judecătorești etc).
Prin caracterul obligatoriu al normei juridice se asigură ordinea de drept în societate.
 Dreptul Civil
Norma juridică și clasificare
Elementele (conținutul) normei juridice:
a. ipoteza: indică domeniul situaţiilor, al împrejurărilor în care se aplică norma juridică;
b. dispoziţia: conduita oamenilor stabilind acţiunile care sunt impuse, interzise sau permise de ipoteză,
determinându-le calificarea juridică;
c. sancţiunea: măsura punitivă care va fi aplicată dacă prevederile dispoziţiei au fost încălcate.

Exemplu: Art. 1.011 alin. (1) din Codul civil:

”Forma donaţiei (ipoteza). Donaţia se încheie prin înscris autentic (dispoziția), sub sancţiunea nulităţii
absolute (sancțiunea)”.

Criterii de clasificare a normelor juridice:

1. În funcţie de conduita pe care o prescriu, normele juridice se clasifică în:

- onerative: prevăd expres obligaţia părţilor de a avea o anumită conduită. Exemplu: art. 1011 alin. (1) Cod
civil stabileşte că „donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”;
- prohibitive: în mod expres interzic o anumită conduită. Exemplu: ”se interzice fumatul în locuri publice”.
Interzic categoric săvârşirea unor anumite acţiuni. Se întâlnesc frecvent în legislaţia penală;
- permisive: norme care nici nu obligă, nici nu interzic o anumită conduită. Lasă la aprecierea subiectului
alegerea unei conduite, cu condiția de a nu încălca ordinea de drept. Exemplu: ”la desfacerea căsătoriei
prin divorț, soții se pot învoi ca, soțul care a purtat numele celuilalt soț în timpul căsătoriei, să poarte acest
nume și după desfacerea căsătoriei”.
 Dreptul Civil
Norma juridică și clasificare

2. În funcţie de criteriul sferei lor de aplicare:

- norme generale: cele mai des întâlnite. Ex: “căsătoria este uniunea liber
consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.”;
- norme speciale: “Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea
judecătorească a morții unuia dintre soți”;
- norme de excepție: “Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț”.

3. În funcţie de criteriul forţei lor juridice, normele juridice pot fi clasificate în

raport de ierarhia organismului de la care emană:
- Constituția;
- Legea;
- Decretul prezidenţial;
- Ordonanţa de Urgență a Guvernului și Ordonanța de Guvern (simplă);
- Hotărârea de Guvern;
- Ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor etc.
 Dreptul Civil
Patrimoniul persoanelor și caracterele-i juridice
Ø Art. 31 alin. (1) Cod civil: ”Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui
patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.”.
Ø Noțiunea patrimoniului: totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin
unui subiect de drept, fie persoană fizică, fie persoană juridică.

Caracterele juridice ale patrimoniului:

1. Este o universalitate juridică alcătuită dintr-o masă de drepturi (active) şi obligaţii (pasive) legate
între ele sau ca o grupare a mai multor mase, având fiecare un regim juridic determinat;
Patrimoniul cuprinde active şi pasive legate între ele, privite ca un tot unitar.
Activul cuprinde drepturile din patrimoniu, iar pasivul cuprinde totalitatea obligațiilor.

2. Orice persoană fizică sau juridică are un patrimoniu (art. 31 alin. (1) Cod civil), mai mare sau
mai mic, în calitatea lor de subiecte de drept civil. Patrimoniul este stâns legat de persoană. Este de
neconceput un subiect de drept fără patrimoniu.

3. Unicitatea patrimoniului. Patrimoniul persoanei este unic. Fiecare subiect de drept are doar un
singur patrimoniu, indiferent de numărul lucrurilor şi locul unde acestea sunt situate, indiferent de
numărul sau valoarea drepturilor şi obligaţiilor din componența patrimoniului.

4. Divizibilitatea patrimoniului: patrimoniul poate fi divizat în universalități de fapt și mase

patrimoniale, în mai multe mase de drepturi și de obligații. Ex: bunuri mobile și imobile, bunuri
proprii și deținute în coproprietate, obligații proprii și obligații comune etc.
 Dreptul Civil
Patrimoniul persoanelor și caracterele-i juridice

4. Divizibilitatea patrimoniului (continuare).

Ø Unităţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public, au un
patrimoniu propriu compus din bunuri ce fac parte din domeniul public de
interes local şi bunuri ce fac parte din domeniul privat al unităţii respective.
Deosebirea este importantă întrucât:
- bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile;
- bunurile din domeniul privat sunt supuse dispoziţiilor de drept comun, dacă prin
lege nu se prevede altfel, putând fi urmărite sau înstrăinate.

Ø Societățile de adminstrare a fondurilor de pensii private: în patrimoniu dețin

atât fonduri proprii, asupra cărora pot dispune liber, cât și fonduri ale
contributorilor, asupra cărora nu pot dispune după bunul plac ci doar în
conformitate cu legea specială (Legea 411/2004 privind fondurile de pensii
administrate privat);

Ø Societățile/Companiile/Regiile de stat au în patrimoniu atât bunuri proprii cât

și bunuri pe care doar le administrează, unele aparținând domeniului public.
Ex: Hidroelectica S.A. sau Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
 Dreptul Civil
Transmiterea patrimoniului persoanelor

Netransmisibilitatea integrală a patrimoniului prin acte juridice între vii

Ø Persoana poate înstrăina un bun sau o masă de bunuri din patrimoniul său, dar NU poate
înstrăina și patrimoniul în ansamblul său, ce rămâne ”legat” de persoana titularului său
atâta timp cât aceasta exista.
Ø O persoană, fie fizică, fie juridică, nu poate rămâne fără patrimoniu în timpul existenţei
sale, prin transmiterea acestuia prin acte cu titlu oneros (vânzare-cumpărare) sau prin
acte cu titlu gratuit (donație).
Ø În ceea ce privește persoana fizică, în integralitatea sa, patrimoniul NU poate fi transmis
prin acte între vii (inter vivos). Transmiterea universală a patrimoniului se va realiza la
moartea persoanei fizice, prin acte pentru cauză de moarte (mortis causa) cum este cazul
moștenirii testamentare sau succesorale.
Ø În ceea ce privește persoana juridică, transmiterea patrimoniului acesteia în întreg
ansamblul său, se realizează prin reorganizare şi dizolvarea/încetarea existenței acesteia.
Ø În cazul persoanelor juridice există o situaţie în care are loc o transmisiune cu titlu
universal, atunci când operează divizarea parţială, când o fracţiune din patrimoniul unei
persoane juridice care-şi menţine fiinţa se desprinde şi se transmite unei alte persoane
juridice care ia fiinţă în acest mod sau care există.
 Dreptul Civil
Funcțiile patrimoniului
1. Funcția drept de gaj general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului.
• Creditor chirografar: creditorul ale cărui creanţe sunt garantate cu toate bunurile prezente şi
viitoare ale debitorului său. Ex: Art. 2.324 alin. (1) Cod civil: ”Cel care este obligat personal
răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie
comună a creditorilor săi”.
• Bunurile insesizabile NU pot face obiectul garanţiei de la art. 2.324 alin. (1) Cod civil.

2. Funcția de subrogaţie (înlocuire) reală. Bunurile şi preţurile se subrogă (se înlocuiesc) reciproc,
în raport cu masa patrimonială din care fac parte.
Subrogaţia poate fi convenţională (stabilită de părţi) sau legală (stabilită de lege).
• Ex: Art. 1.593 alin. (1) C. civ.: ”oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile
creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta”.
• Ex: Preţul vânzării unui bun propriu al unui soţ rămâne în masa bunurilor sale proprii, iar
bunul cumpărat cu acel preţ va fi bun propriu.

3. Funcția de transmisiunea universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

• La decesul persoanei fizice sau reorganizarea persoanei juridice, se transmite întregul
patrimoniu, ca universalitate juridică, fie către un succesor (transmisiune universală), fie
fracționat către mai mulţi succesori (transmisiune cu titlu universal).
• Transmisiunea cu titlu particular se produce când obiectul ei este dat de un bun sau mai multe
bunuri, drepturi reale sau de creanță, luate în mod individual, singular, determinate, (așa-
numitul ut-singuli).
 Dreptul Civil
Patrimoniul și bunurile. Fiducia
• Fiducia (încredere): operaţiune juridică prin care unul sau mai mulţi
constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte
drepturi patrimoniale asupra unor bunuri imobile (clădiri și/sau terenuri) sau
un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai
mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai
multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă,
distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor. Art. 773
Cod civil.

• Este o altă modalitate de transmitere a patrimoniului, pe lângă transmisiunile

obişnuite, între vii (înstrăinări/vânzări) sau pentru cauză de moarte.
• Presupune trei subiecte: constitutorii, fiduciarii și beneficiarii.
• Fiduciari pot fi doar: instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de
administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare,
societăţile de asigurare şi de reasigurare, notarii și avocații.

• Constitutorul poate transmite drepturile patrimoniale asupra bunurilor sale

imobile unui fiduciar, pentru a fi exploatate în scopul de a asigura venituri
beneficiarului, pentru o perioadă de maxim 33 de ani.
 Dreptul Civil
Patrimoniul, activul și pasivul patrimonial

Activul şi pasivul patrimonial.

• Defineam anterior patrimoniul ca fiind o universalitate juridică alcătuită dintr-

o masă de drepturi (active) şi obligaţii (pasive) legate între ele sau ca o grupare a
mai multor mase, având fiecare un regim juridic determinat.

• Transmiterea patrimoniului pentru cauză de moarte, prin moștenire/succesiune,

se va realiza in corpore, atât pentru activul cât și pentru pasivul patrimonial.
• Drept consecință, un succesor nu poate opta numai pentru active, fără pasivele
corelative. Ar însemna să fraudeze interesele creditorilor defunctului.

• Totuși, succesorul poate accepta succesiunea/moștenirea sub beneficiu de

inventar, astfel încât, dacă pasivul succesoral va depăși activele lăsate de defunct,
succesorul să nu acopere pasivul cu propriile bunuri și să fie el însuși
prejudiciat pentru a acoperi pasivul generat de predecesorul defunct.
 Dreptul Civil
Patrimoniul și bunurile

Ø Bunul: o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale şi

spirituale a omului şi este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

Ø Din punct de vedere juridic, un lucru poate fi considerat „bun” dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:
- este util pentru trebuințele omului;
- are valoare economică;
- este susceptibil de apropiere juridică sub forma unor drepturi patrimoniale.

Ø În dreptul civil, termenul de „bun” este utilizat în două sensuri:

- în sens larg, bunuri sunt bunurile materiale (lucrurile) dar şi drepturile privitoare la
acestea;
- în sens restrâns, bunuri sunt numai bunurile materiale (lucrurile) cu valoare economică.

Ø În concluzie, între „bun” şi „patrimoniu” există o relaţie de tipul parte - întreg în care
bunurile pot fi privite fie izolat, fie grupate în mase de bunuri, ca parte a unui
patrimoniu.
 Dreptul Civil
Patrimoniul și clasificarea bunurilor

Criterii de clasificare și categorii de bunuri

I. În funcţie de criteriul circulaţiei lor juridice avem:

a. bunuri aflate în circuitul civil: pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile. Regula este că
bunurile sunt în circuitul civil, iar excepția că nu sunt;
b. bunuri exceptate circuitului civil, sunt inalienabile: nu pot forma obiectul unor acte juridice civile:
teritoriul României (art. 3 din Constituţia României), terenurile care fac parte din domeniul public al
statului;
c. bunuri cu circuit civil condiţionat: pot fi deţinute, dobândite şi înstrăinate prin acte juridice numai cu
îndeplinirea unor condiţii expres cerute de lege. Ex: armele, muniţiile şi materialele explozibile; produsele
şi substanţele toxice.
Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul
valabilităţii actelor juridice civile încheiate în raport cu obiectul lor.

II. În funcţie de criteriul natura bunurilor şi de calificarea dată de lege (Art. 536 Cod civil: „Toate bunurile
sunt mobile sau imobile”):
a. bunuri imobile (nemișcătoare): au o aşezare fixă şi stabilă, fiind legate de sol (terenuri, clădiri). Art. 537
Cod civil: ”Sunt imobile terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi
orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor
submarine situate pe platoul continental...”;
b. bunuri mobile (mișcătoare): Art. 539 Cod civil: ”Sunt mobile bunurile pe care legea nu le consideră
imobile.”
 Dreptul Civil
Patrimoniul și clasificarea bunurilor

a. Bunurile imobile pot fi de trei tipuri:

a.1. prin natura lor: terenurile şi clădirile, turbinele eoliene, recoltele prinse de rădăcini şi
fructele neculese;
a.2. prin destinaţie (accesorii pentru serviciul şi exploatarea unui bun imobil): geamurile,
peştele din iaz, stupii, utilaje, ornamente ale clădirilor, izolațiile termice ale clădirilor;
a.3. prin obiectul la care se aplică sau prin determinarea legii: uzufruct, servituţile,
drepturile imobiliare de creanță, acțiune în revendicare, acţiunile în justiţie privind bunurile
imobile.

b. Bunurile mobile pot fi de trei tipuri la rându-le:

b.1. prin natura lor: se pot transporta dintr-un loc în altul fie prin propria forţă, fie cu
ajutorul unei forţe străine: vehiculele motorizate sau nu, biciclete, animale;
b.2. prin determinarea legii: sunt mobile prin obiectul la care se aplică, sunt încorporate în
obiect: dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de gaj, drepturile de creanţă care au ca
obiect un bun mobil, acţiunile în justiţie privind bunurile mobile;
b.3. prin anticipaţie: bunuri care, prin natura lor sunt imobile dar, prin anticipaţie, sunt
considerate de părţi printr-un act juridic ca bunuri mobile, cum ar fi: bogăţiile solului şi
subsolului, fructele și recoltele încă neculese, materialele rezultate din demolarea unei clădiri.
 Dreptul Civil
Patrimoniul și clasificarea bunurilor
III. În funcţie de criteriul existenței:

a. bunuri corporale: au o existenţă concretă, materială, tangibilă, cum ar fi: pământul,

clădirile, plantele, animalele; la rândul lor, se subclasifică în:
a.1. i) Bunuri apropriabile: care pot fi stăpânite fiind obiect al dreptului de proprietate privată;
ȘI ii) bunuri neapropriabile, nu pot fi stăpânite de particulari: aerul, lumina și căldura soarelui,
oceanele;
Sunt nesusceptibile de a fi stăpânite și apropriate bunurile proprietate publică care mai sunt
denumite bunuri domeniale: marea teritorială, solul, subsolul, pădurile statului, spațiul aerian etc.
a.2. Bunuri consumptibile şi neconsumptibile, dacă folosirea lor implică sau nu înstrăinarea sau
consumarea bunului:
- Consumptibile: se consumă/înstrăinează într-un singur act de folosinţă: alimente, lichide, bani;
- Neconsumptibile: formează obiectul unor acte multiple de folosinţă, fără a li se consuma
substanţa sau a fi înstrăinate: o casă, tablou, autoturism, bijuterie etc.;
a.3. Bunuri fungibile şi nefungibile, în funcţie de (im)posibilitatea înlocuirii lor:
- Fungibile: se pot înlocui unele cu altele cu prilejul executării unei obligaţii și se pot determina
după unitate de măsură, greutate, număr: bani-10 lei, alimente- 2 l de lapte, cărbune-100 de tone;
- Nefungibile: nu se pot înlocui cu altele pentru a-l libera pe debitor de executarea unei obligaţii:
terenul meu, autoturismul X, tabloul Y al autorului Z;

b. bunuri incorporale: care nu au existenţă materială, ci una abstractă, fiind creaţii

intelectuale: drepturile de autor asupra creaţiilor din domeniul literar, artistic, ştiinţific.
 Dreptul Civil
Patrimoniul și clasificarea bunurilor
IV. În funcţie de forma de proprietate:

a. bunuri PRIVATE: cea mai mare parte a bunurilor se află în sfera privată a proprietății.
Bunurile private compun domeniul privat, proprietatea privată a subiectelor persoane fizice și juridice.
Inclusiv autoritățile și instituțiile publice, unitățile administrativ teritoriale au bunuri private, ceea ce
compune domeniul privat al acestora.
Art. 555 Codul civil: ”Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun
în mod exclusiv, absolut şi perpetuu”.

b. bunuri PUBLICE:
Art. 554 Cod civil: Proprietatea publică: Bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care,
prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii
publice, însă NUMAI dacă au fost legal dobândite de acestea.
Art. 136 alin. (3) din Constutițuia României, Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică și
O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ sunt normele care stabilesc regimul juridic general al
bunurilor publice: ”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic
valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale
platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii
publice. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. ...Pot fi date în administrare regiilor autonome ori
instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită
instituţiilor de utilitate publică.”
Prin alte legi speciale se reglementează regimuri juridice distincte pentru alte categorii de bunuri
publice: terenuri intravilane şi extravilane, fâşii de frontieră, exploatări miniere şi petrolifere, ape, spaţiul
aerian etc.

În concluzie, un bun aparține domeniului public atunci când, prin natura sa, scopul său, prin
reglementarea legală, este de uz ori de interes public, cu condiţia să fi fost dobândit în mod legal.
 Dreptul Civil
Patrimoniul și clasificarea bunurilor
V. În funcţie de posibilitatea divizării lor - art. 545 Cod civil:

a. bunuri divizibile: nu pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia economică: un imobil cu
mai multe spații locative, un teren, o cantitate de alimente, un sul de stofă brută.

b. bunuri indivizibile: nu pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia. Dacă ar fi împărţite,
şi-ar schimba destinaţia: o masă, un autoturism etc.
Totuși, potrivit art. 545 alin. (3) Cod civil, ”Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi
considerat indivizibil.”. Ca atare, dacă părțile convin și legea permite, pot schimba natura bunului. Un teren
poate fi divizibil ori indivizibil. Idem o colecție de lucrări de artă.

VI. În funcţie de corelaţia dintre ele, determinată de însuşirile bunului sau de voinţa părţilor, avem:

a. bunuri principale: sunt folosite potrivit destinaţiei lor economice, în mod independent. Majoritatea
bunurilor sunt bunuri principale: barcă, lacăt, calculator;

b. bunuri accesorii: sunt afectate întrebuinţării altor bunuri: vâsla de la barcă, cheia de la lacăt, tastaura,
mouse-ul pentru calculator.
Această clasificare este relevantă pentru executarea obligaţiilor civile. Un debitor este ţinut să predea atât
bunul principal, cât şi bunul accesoriu, în temeiul principiului ”accesoriul urmează soarta juridică a
principalului” (accesorium sequitur principale).
 Dreptul Civil
Produsele bunurilor - art. 547-550 Cod civil

Ø Produsele bunurilor: sunt fructele şi productele care rezultă din utilizarea bunurilor fără
a se concuma substanța acestora.
1. Fructele sunt: naturale, industriale şi civile (se numesc şi venituri).
- Fructele naturale: cele produse fără intervenția omului, pe care pământul le produce de la
sine: producţia şi sporul animalelor, ciupercile din pădure, fructele de pădure etc;
- Fructele industriale: produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al
intervenţiei omului: recoltele de orice fel;
- Fructele civile: veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în baza
unui act juridic: chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele, redevențele pentru
concesiuni de plaje, de exploatări ale rezervelor etc;

2. Productele: produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanţei

acestuia: copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră.
Reguli cu privire la dobândirea fructelor şi a productelor:
- Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel;
- Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se dobândeşte la data
separării de bunul care le-a produs.
- Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi;
 Dreptul Civil
Administrarea bunurilor altuia - Art. 792-801 Cod civil

Ø Administrarea bunurilor altuia: a te îngriji de patrimoniul unei alte persoane, fără

un transfer de drepturi patrimoniale.

1. Administrarea simplă: efectuarea tuturor actelor necesare pentru conservarea

bunurilor, precum şi actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform
destinaţiei lor obişnuite: rugăm un vecin să ude florile, să verifice dacă sunt scurgeri de
gaze sau să irige culturile.

2. Administrarea deplină: administratorul trebuie să conserve bunurile, să le asigure

folosirea conform destinaţiei lor și să le exploateze în mod profitabil, să sporească
patrimoniul, în cazul în care este în interesul beneficiarului: nu doar că irigă, dar face și
lucrări efective, ară, însămânțează, cultivă, culege roadele, fructele.
Ca regulă, administratorul are dreptul la o remuneraţie, iar ca excepţie,
administrarea poate fi cu titlu gratuit.
Calitatea de administrator al bunurilor altuia se stabilește prin convenţie/înțelegere a
părților (contract).