Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

CURSUL NR.4

Aplicarea legii civile în spaţiu

Raportat la spaţiu, legile civile coexistă. Analiza aplicării legii civile în spaţiu are în vedere două
aspecte: aspectul intern aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 7 C. civ.1 şi aspectul internaţional
dedus din dispoziţiile art. 8 C. civ.2.
Aspectul intern are în vedere raporturile juridice civile stabilite pe teritoriul României, care de
regulă sunt guvernate de principiul teritorialităţii legii. Potrivit acestui principiu, actele normative
adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării cu excepţia
cazurilor pentru care legea prevede altfel3.
În cazul actelor normative adoptate de autorităţile sau instituţiile locale, acestea se aplică
numai în unităţile administrativ-teritoriale respective4, fără ca prin aceasta să se încalce principiul
teritorialităţii, în sensul că pentru aceste tipuri de acte normative, competenţa teritorială se
extinde numai la unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Aspectul internaţional are în vedere situaţia raporturilor juridice civile cu element de
extraneitate, caz în care conflictul de legi (creat între legea română şi legea străină atrasă în
conflict prin elementul de extraneitate) se soluţionează ţinându-se seama de normele
conflictuale ale dreptului internaţional privat cuprinse în Cartea a VII-a a Codului civil.

1.5.5. Aplicarea legii civile cu privire la persoane

În funcţie de destinatarii legii civile (pot fi persoane fizice sau persoane juridice) normele
conţinute în legile civile se împart în trei categorii:
– norme de drept civil cu vocaţie generală, care se aplică atât persoanelor fizice cât şi
persoanelor juridice cum ar fi de exemplu art. 26 C. civ. potrivit căruia drepturile şi
libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale
persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de Codul civil;
– norme de drept civil care se aplică numai persoanelor fizice cum ar fi de exemplu art. 84
C. civ. prin care se stabilesc modurile de dobândire a numelui de familie;

1 Art. 7 C. civ. dispune: „(1) Actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul
ţării, afară de cazul în care se prevede altfel. (2) Actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile
administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială”.
2 Art. 8 C. civ. dispune: „În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face
ţinând seama de normele de drept internaţional privat cuprinse în cartea a VII-a din prezentul cod”.
3 În acest sens, a se vedea Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională a României, publicată în M. Of nr. 577 din 29
iunie 2004.
4 Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 215/2001, republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007, unităţile administrativ
teritoriale sunt: judeţul, oraşul, care în condiţiile legii poate fi declarat municipiu, şi comuna.

1
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

– norme de drept civil care se aplică numai persoanelor juridice cum ar fi de exemplu art. 187
C. civ. prin care sunt stabilite elementele constitutive ale persoanei juridice.

Capitolul II
Raportul juridic civil

2.1. Raportul juridic civil – definiţie, caractere, clasificare

Raportul juridic civil reprezintă o relaţie socială patrimonială sau nepatrimonială reglementată
de normele de drept civil. Premisele raportului juridic civil sunt:
– o relaţie socială;
– o normă de drept civil care să reglementeze relaţia socială;
– un fapt sau un act juridic civil care determină naşterea, modificarea sau stingerea
raportului juridic civil.
Un raport juridic civil este abstract în prezenţa primelor două premise (relaţia social şi norma
juridică care o reglementează). Raportul juridic civil abstract devine raport juridic civil concret
numai în prezenţa unui fapt sau act juridic5. De exemplu, faptul că relaţiile sociale în materie de
vânzare sunt reglementate prin dispoziţiile art. 1650-1762 C. civ. duc la concluzia recunoaşterii
existenţei în această materie, a unor raporturi juridice civile abstracte. Dacă însă se încheie un
contract de vânzare (contractul de vânzare reprezintă un act juridic civil, deoarece se naşte prin
manifestarea de voinţă a părţilor), raportul juridic civil abstract din materia vânzării, devine
raport juridic civil concret, generat tocmai de prezenţa actului juridic civil (contractul de vânzare).
Caracterele raportului juridic civil:
– caracter social. Caracterul social al raporturilor de drept civil este o consecinţă a faptului
că aceste raporturi se stabilesc între oameni (persoane fizice şi/sau
persoane juridice). Prin reglementarea relaţiei sociale stabilită între subiectele de drept
civil, aceasta se transformă în relaţie juridică, fără ca această transformare să afecteze
caracterul social al raportului juridic astfel născut. Aşadar, numai relaţia socială
reglementată de norma juridică devine raport juridic, iar în măsura în care aceste relaţii
sociale sunt reglementate de norme juridice de drept civil, raportul este de drept civil6.
– caracter voliţional. Fiind o relaţie socială reglementată de norma juridică, raportul juridic
civil dobândeşte caracter voliţional, deoarece norma juridică exprimă voinţa

5 I.R. URS, Drept civil român. Teoria generală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2001, p. 113-114.
6 Într-o altă opinie s-a susţinut teza potrivit căreia în cadrul dreptului de proprietate, raportul juridic se naşte între titularul
dreptului de proprietate şi bunul asupra căruia poartă acest drept, opinie care în prezent nu mai este susţinută – a se vedea în
acest sens I.R. URS, C. TODICĂ, op. cit., p. 106.

2
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

legiuitorului. Totuşi în cazul raporturilor juridice care se nasc, se modifică sau se sting prin
voinţa părţilor, acestea dobândesc un dublu caracter voliţional, deoarece ele presupun pe
de o parte, voinţa legiuitorului exprimată în norma juridică care reglementează relaţia
socială, iar pe de altă parte, voinţa părţilor implicată direct în naşterea, modificarea sau
stingerea raportului juridic civil. Aşadar, observăm că numai în cazul raporturilor juridice
civile născute dintr-un act juridic civil, acestea dobândesc un dublu caracter voliţional7.
– egalitatea juridică a părţilor. Egalitatea juridică a părţilor este nu doar o metodă de
reglementare proprie tuturor ramurilor de drept privat, aşa cum deja am arătat, ci şi un
caracter al raportului juridic civil. Conţinutul acestui caracter se exprimă în
nesubordonarea uneia dintre părţile raportului juridic civil, celeilalte părţi. Egalitatea
juridică a părţilor, în sens de caracter al raportului juridic civil (care presupune
nesubordonarea) nu trebuie confundată cu principiul egalităţii în faţa legii civile, deoarece
în acest caz se are în vedere poziţia subiectelor de drept civil faţă de legea civilă. Mai mult
decât atât, acest caracter al raportului juridic civil „nu trebuie înţeles că subiectele
dreptului civil ar fi egale ca patrimoniu sau că în orice raport civil, părţile ar avea un număr
egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii”8.

2.2. Izvoarele raportului juridic civil

Izvoarele raportului juridic civil sunt actele juridice şi faptele juridice, care potrivit legii civile,
duc la naşterea unui raport juridic civil concret. Acestea pot fi clasificate în funcţie de voinţa
părţilor, în evenimente şi acţiuni omeneşti, iar în funcţie de sfera de cuprindere, în fapte juridice
stricto sensu şi fapte juridice lato sensu.

Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil – criterii

În raport de voinţa părţilor, izvoarele raportului juridic civil se împart în:
– evenimente sau fapte naturale. Prin evenimente se înţeleg acele împrejurări care se produc
independent de voinţa părţilor şi de care legea, leagă naşterea de raporturi juridice civile,
de exemplu: moartea, cutremur, inundaţia etc. În cazul decesului unei persoane se nasc
raporturi juridice civile cu privire la devoluţiunea legală sau testamentară, iar capacitatea
de exerciţiu încetează; în cazul unui cutremur urmat de distrugeri se poate angaja obligaţia
asigurătorului de a acoperi aceste pierderi în temeiul unei poliţe de asigurare; naşterea
marchează începutul capacităţii de folosinţă şi exemplele pot continua.
– acţiuni omeneşti. Prin acţiuni omeneşti se înţeleg faptele omeneşti săvârşite cu sau fără
intenţia de a produce efecte juridice. Acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce

7 G. BOROI, C.A. ANGHELESCU, op. cit., p. 52.

8 GH. BELEIU ş.a., op. cit., p. 72.

3
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

efecte juridice poară denumirea de acte juridice, iar acţiunile omeneşti săvârşite fără
intenţia de a produce efecte juridice, efecte care însă se produc în temeiul legii, se numesc
fapte juridice. La rândul lor, faptele juridice pot fi fapte juridice licite (quasi contracte)9
săvârşite cu respectarea dispoziţiilor legale (gestiunea de afaceri10, plata nedatorată11,
îmbogăţirea fără justă cauză12) şi fapte juridice ilicite (delicte şi quasidelicte13) săvârşite cu
nerespectarea dispoziţiilor legale.

În raport de sfera lor de cuprindere distingem între:

– fapte juridice în sens larg (lato sensu). Includem în această categorie acţiunile omeneşti,
atât cele săvârşite cu, sau fără intenţia de a produce efecte juridice cât şi evenimentele
(faptele natural);
– fapte juridice în sens restrâns (stricto sensu). Din această categorie fac parte numai
acţiunile omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice (faptele juridice licite
şi faptele juridice ilicite) şi evenimentele (faptele naturale). Observăm aşadar că ceea ce
diferenţiază cele 2 categorii de izvoare ale raportului juridic civil sunt actele juridice civile
(acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice) care sunt incluse în
conceptul mai larg de fapte juridice.

2.3. Structura raportului juridic civil

În structura raportului juridic civil identificăm trei elemente constitutive după cum urmează:
– subiectele sau părţile între care se naşte raportul juridic civil;
– conţinutul raportului juridic civil, alcătuit din drepturile subiective civile şi obligaţiile
subiectelor (părţilor);
– obiectul raportului juridic civil format din acţiunile şi inacţiunile la care sunt îndreptăţite
părţile ori la care sunt obligate; obiectul exprimă conduita pe care trebuie să o urmeze
părţile.
Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil, cele trei elemente trebuie să fie întrunite
cumulative.

9 Angajament făcut fără o perfectare legală.

10 A se vedea nota nr. 4 de la p. 39.
11 A se vedea nota nr. 5 de la p. 39.
12 A se vedea nota nr. 1 de la p. 40.
13 Quasidelictul reprezintă un act de neglijenţă sau omisiune prin care se cauzează prejudicii şi care angajează răspunderea
civilă a autorului; quasidelictul se deosebeşte de delict prin aceea că în cazul acestuia din urmă, actul prejudiciabil sau omisiunea
au fost săvârşite cu intenţie.

4
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

2.3.1. Subiectele raportului juridic civil

Subiectele raportului juridic civil sunt oamenii care participă la raportul juridic, fie în mod
individual ca persoane fizice, fie în cadrul unor organisme ca persoane juridice.
Persoana fizică reprezintă un subiect individual de drept civil, adică omul, văzut ca titular de
drepturi şi obligaţii civile.
Persoana juridică reprezintă un subiect colectiv de drept civil, care în condiţiile stabilite de
lege este titular de drepturi şi obligaţii civile. Personalitatea juridică a acestui subiect colectiv de
drept civil, se dobândeşte numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii14:
– o organizare de sine stătătoare;
– un patrimoniu propriu;
– un scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
Titularul de drepturi se numeşte subiect activ, iar persoana care se obligă în cadrul raportului
juridic civil poartă denumirea de subiect pasiv.
În cadrul raporturilor juridice civile obligaţionale, subiectul activ este denumit creditor, iar
subiectul pasiv este denumit debitor. Aceste denumiri generice se particularizează în funcţie de
actul juridic civil care generează raportul juridic civil concret, la care participă. Astfel, în cazul unui
contract de vânzare, părţile se numesc vânzător şi cumpărător; într-un contract de donaţie se
numesc donator şi donatar; într-un contract de depozit se numesc deponent şi depozitar; într-un
contract de furnizare de produse, furnizor şi beneficiar etc.).
Mai mult decât atât, precizăm că în cazul raporturilor juridice civile născute din contracte
sinalagmatice15, fiecare dintre părţi întrunesc concomitent atât calitatea de subiect activ cât şi
calitate de subiect pasiv. Astfel, în cazul contractului de vânzare, vânzătorul este titularul
dreptului de a primi preţul, dar şi debitorul obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate, iar
cumpărătorul este titularul dreptului de a dobândi dreptul de proprietate, dar şi debitorul
obligaţiei de a plăti preţul.

Individualizarea/determinarea subiectelor raportului juridic civil

Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile presupune identificarea subiectului activ
şi a subiectului pasiv în cadrul principalelor categorii de raporturi juridice civile. Am văzut că, după
cum pot fi sau nu exprimate pecuniar, raporturile juridice civile se împart în două categorii:
raporturi patrimoniale şi raporturi personale nepatrimoniale. Raporturile patrimoniale, la rândul
lor se clasifică în raporturi reale şi raporturi obligaţionale.

14 Conform art. 187 C. civ.

15 Contractul sinalagmatic reprezintă acel act juridic civil care dă naştere la drepturi şi obligaţii civile reciproce în favoarea
respectiv sarcina fiecărei părţi.

5
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

Având în vedere precizările anterioare, regulile privind determinarea subiectelor raporturilor

juridice civile prin raportarea la fiecare dintre aceste categorii sunt în principiu următoarele:
– în cazul raporturilor juridice civile reale este determinat ab initio, numai subiectul activ,
subiectul pasiv fiind nedeterminat, deoarece obligaţia de a nu aduce atingerea dreptului
subiectului activ, revine tuturor ca o obligaţie generală. Ne reamintim că raporturile reale
sunt acele raporturi patrimoniale care au în conţinutul lor un drept de proprietate sau un
alt drept real. Aşadar, în cazul acestora, subiectul activ care este titularul dreptului de
proprietate sau al altui drept real, este întotdeauna cunoscut, deci determinat încă de la
început (ab initio). Acestui drept i se opune obligaţia generală de non facere (de a nu face
nimic care să aducă atingere dreptului de proprietate/real) obligaţie ce revine tuturor
celorlalte subiecte de drept civil (cu excepţia titularului dreptului), motiv pentru care
subiectul pasiv în categoria raporturilor juridice reale este nedeterminat (fiind format din
toţi ceilalţi);
– în cazul raporturilor juridice civile obligaţionale atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv
sunt întotdeauna determinaţi ab initio (de la naşterea raportului juridic obligaţional). Ne
reamintim că raporturile juridice obligaţionale sunt acele raporturi juridice patrimoniale
care au în conţinutul lor un drept de creanţă. Subiectul activ este titularul dreptului de
creanţă (creditorul). Dreptului de creanţă îi corespunde obligaţia de a da, a face sau a nu
face (obligaţia de non facere opozabilă unui drept de creanţă constă în a nu face ceva ce
ar fi putut face dacă nu se obliga să nu facă) care intră în sarcina debitorului, motiv pentru
care şi subiectul pasiv (debitorul) este determinat (cunoscut) ab initio.
– în cazul raporturilor juridice civile personal nepatrimoniale, subiectul activ este
determinat, iar subiectul pasiv este nedeterminat. Ne reamintim că raporturile personale
nepatrimoniale se caracterizează prin aceea că au în conţinutul lor drepturi subiective
personal nepatrimoniale (cum ar fi dreptul la nume, dreptul la viaţă, dreptul la calitatea de
autor al unei opere ştiinţifice etc.). Subiectul activ este titularul dreptului subiectiv
personal nepatrimonial (ex. titularul dreptului la calitatea de autor al unei opere
ştiinţifice). Acestor drepturi personale nepatrimoniale li se opune obligaţia generală de
non facere, obligaţie ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept, motiv pentru care
subiectul pasiv este nedeterminat (fiind format din toate celelalte subiecte de drept care
au obligaţia de a nu face nimic care să afecteze dreptul personal nepatrimonial).

6
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

Aplicaţii

Întrebări de verificare a cunoştinţelor

1. Ce se înţelege prin element de extraneitate şi ce efecte produce în privinţa aplicării legii

civile în spaţiu?
2. Care este legea aplicabilă în cazul încheierii unui act juridic nenumit care după intrarea în
vigoare a noului Cod civil devine numit?
3. Analizaţi principiile şi excepţiile aplicării legii civile în timp.
4. Ce semnifică principiul teritorialităţii?
5. Cum stabilim legea aplicabilă în cazul unui raport juridic civil cu elemente de extraneitate?
6. Definiţi raportul juridic civil şi arătaţi care sunt premisele acestuia.
7. Prin ce se deosebeşte raportul juridic civil concret de raportul juridic civil abstract?
8. Analizaţi caracterele raportului juridic civil.
9. În ce situaţii raportul juridic civil are caracter dublu voliţional? Argumentaţi.
10. Analizaţi izvoarele raportului juridic civil.
11. Analizaţi elementele raportului juridic civil.
12. Determinaţi subiectele raportului juridic real, obligaţional şi personal nepatrimonial.

Teste grilă
1. Conflictul de legi există atunci când:
a. raportul juridic civil este reglementat de două legi cu dispoziţii contrare;
b. raportul juridic civil conţine un element de extraneitate;
c. devin incidente atât o normă juridică general cât şi o normă juridică specială.
2.Conflictul de legi:
a. priveşte aplicarea legii civile în timp;
b. este întâlnit în cazul aplicării legii civile în spaţiu;
c. poate exista între o lege civilă română şi o lege civilă străină.
3.Principiul teritorialităţii guvernează aplicarea legii civile:
a. în timp;
b. în spaţiu;
c. cu privire la persoane.
4.Conflictul de legi se rezolvă prin reguli stabilite în materia drep­tului:
a. internaţional privat;
b. internaţional public;
c. procesual civil.
5. Reprezintă o premisă a raportului juridic civil concret:
a. o normă juridică civilă;
b. un contract de vânzare;

7
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

c. orice normă juridică.

6. Contractul de locaţiune este:
a. o premisă a unui raport juridic obligaţional;
b. o premisă a unui raport juridic real;
c. un izvor al raportului juridic civil concret.
7. Reprezintă o premisă a raportului juridic civil abstract:
a. normele juridice care reglementează contractul de depozit;
b. contractul de depozit;
c. orice normă juridică.
8. Raportul juridic civil abstract devine raport juridic civil concret:
a. numai în prezenţa unui act juridic civil;
b. şi în prezenţa gestiunii de afaceri;
c. numai în prezenţa unui fapt juridic ilicit.
9. Raportul juridic civil reprezintă o relaţie socială, patrimonială sau perso­nală
nepatrimonială reglementată de:
a. lege;
b. norma de drept civil;
c. orice normă juridică.
10. Raportul juridic civil este:
a. o regulă de conduită reglementată de norma juridică civilă;
b. o relaţie socială reglementată de norma juridică civilă;
c. un act sau un fapt juridic ce produce efecte juridice.
11. Raportul juridic civil are caracter:
a. social;
b. întotdeauna dublu voliţional;
c. numai social.
12. Egalitatea juridică a părţilor raportului juridic civil reprezintă:
a. un principiu general al dreptului civil;
b. un caracter juridic al raportului juridic civil;
c. o metodă de reglementare pentru ramurile de drept public.
13. Egalitatea juridică a părţilor raportului juridic civil presupune că:
a. în orice raport juridic civil, părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile
şi de obligaţii;
b. voinţa uneia dintre părţile raportului juridic civil nu se subordonează voinţei celeilalte
părţi;
c. toţi participanţii la raporturile juridice civile sunt egali în faţa legii.
14. Izvoarele raportului juridic civil concret sunt:
a. actele normative;
b. evenimentele şi acţiunile omeneşti;
c. numai actele juridice civile.
15. În funcţie de voinţa părţilor, izvoarele raportului juridic civil se clasifică în:
a. acţiuni omeneşti săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice;

8
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

b. evenimente şi acţiuni omeneşti;

c. fapte naturale, fapte juridice licite şi fapte juridice ilicite.
16. Sunt fapte juridice stricto sensu:
a. toate acţiunile omeneşti şi evenimentele;
b. faptele juridice licite, faptele juridice ilicite şi evenimentele;
c. şi actele juridice civile.
17. Sunt fapte juridice lato sensu:
a. şi faptele juridice licite;
b. şi actele juridice civile;
c. numai evenimentele.
18. Pot fi subiecte ale raportului juridic civil:
a. şi persoanele juridice;
b. numai persoanele fizice;
c. şi persoanele fizice.
19. Personalitatea juridică a unei persoane juridice se dobândeşte:
a. numai dacă are un patrimoniu propriu;
b. dacă are o organizare de sine stătătoare şi un scop licit, chiar în lipsa unui patrimoniu
propriu;
c. dacă are un scop licit şi moral, o organizare de sine stătătoare şi un patri­moniu
propriu.
20. În cazul raporturilor juridice obligaţionale, subiectul activ este:
a. debitorul;
b. creditorul;
c. titularul dreptului de creanţă.
21. În cazul raporturilor juridice reale subiectul activ este:
a. titularul dreptului de uzufruct;
b. creditorul;
c. titularul dreptului de proprietate.
22. Subiectul activ al raportului juridic civil este:
a. titularul drepturilor subiective civile;
b. proprietarul;
c. persoana obligată.
23. În cazul raporturilor juridice personale nepatrimoniale, subiectul activ poate fi:
a. numai o persoană fizică;
b. numai o persoană juridică;
c. şi o persoană juridică.
24. În cazul contractelor sinalagmatice:
a. numai una dintre părţi întruneşte concomitent calitatea de subiect activ şi calitatea
de subiect pasiv;
b. ambele părţi întrunesc concomitent calitatea de subiect activ şi calitatea de subiect
pasiv;
c. una dintre părţi are calitate de subiect activ, iar cealaltă parte are calitatea de subiect
pasiv.

9
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

25. În cazul raporturilor reale:

a. atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinaţi;
b. numai subiectul pasiv este determinat;
c. numai subiectul activ este determinat.
26. În cazul raporturilor civile reale:
a. subiectul activ nu este determinat;
b. subiectul activ este nedeterminat;
c. subiectul pasiv este nedeterminat.
27. În cazul raporturilor civile reale:
a. subiectul pasiv este determinat;
b. subiectul activ este determinat;
c. atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt nedeterminaţi.
28. În cazul raporturilor obligaţionale:
a. şi subiectul pasiv este determinat;
b. numai subiectul pasiv este determinat;
c. numai subiectul activ este determinat.
29. În cazul raporturilor civile obligaţionale:
a. subiectul activ este determinat şi subiectul pasiv este nedeterminat;
b. numai subiectul activ este determinat;
c. atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinaţi.
30. În cazul raporturilor personale nepatrimoniale:
a. subiectul activ este determinat;
b. subiectul pasiv este nedeterminat;
c. şi subiectul pasiv este determinat.
31. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic real poate consta în:
a. a da;
b. a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu se obliga să nu facă;
c. a nu face ceva ce ar putea aduce atingere dreptului real.
32. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic obligaţional poate consta în:
a. a da;
b. a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu se obliga să nu facă;
c. a nu face ceva ce ar putea aduce atingere dreptului real.
33. Obligaţia subiectului pasiv în cadrul unui raport juridic nepatrimonial poate consta în:
a. a nu face nimic care ar putea aduce atingere dreptului subiectului activ;
b. a face;
c. a da.
3. Poate fi subiect activ:
a. autorul unei opere artistice;
b. numai titularul dreptului de proprietate;
c. creditorul.

10
Drept civil.Teoria generală Conf.univ.dr. Violeta Slavu – Facultatea de Drept – U.T.M.

11