DREPT CIVIL

Tema 1:
I. Notiunea, rolul si principiile dreptului civil:
Intelesurile expresiei ,,drept civil”:
 Intr-o prima acceptiune, prin drept civil se desemneaza un element al
continutuluiraportului juridic-civil, exprimat in formula completa: ,,drept subiectiv
civil”, adica o posibilitate recunoscuta de legea civila subiectului activ (titularul
dreptului subiectiv civil), in virtutea caruia acesta poate avea o anumita conduita,
poate pretinde o conduita corespinzatoare din partea subiectului pasiv, iar in caz de
nevoie, poate face apel la concursul fortei coercitive a statului.
 Intr-o a doua acceptiune, prin drept civil se desemneaza o ramura de drept, adica un
ansamblu de norme juridice.
 Pentru a treia acceptiune, prin drept civil se desemneaza o ramura de drept , adica un
ansamblu de norme juridice.

Definitia dreptului civil (drept privat) ca ramura de drept:

Pornind de la dispozitiile art.2 alin 1. al Codului Civil, vom defini dreptul civil ca un
ansamblu de norme juridice ce reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale
stabilite intre persoane fizice si persoane juridice, aflate pe pozitii de egalitate juridica.
Din definitie se desprind elemente esentiale ale dreptului civil, acestea fiind:
A) in primul rand, definitia face referire la continutul dreptului civil, acesta fiind un ansamblu
de norme juridice, adica o ramura a sistemului de drept romanesc
 Normele de drept civil se regasesc in Codul Civil si in alte legi speciale (legea
287/2009; intrata in vigoare in 2011)
 Normele dreptului civil sunt grupate in institutiile dreptului civil
Institutiile dreptului civil sunt:
 Raportul juridic-civil;
 Actul juridic-civil; drept relativ
 Prescriptia instinctiva; =
 Subiectele dreptului civil; drept de creanta
 Drepturile reale principale;
 Obligatiile civile in general;
 Contractele civile speciale;
 Dreptul la mostenire.
B) in al doilea rand, definitia face referire la obiectul dreptului civil, acesta fiind alcatuitdin
raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane
juridice.
 Este patrimonial acel raport al carui continut poate fi evaluat in bani (ex. Contract
devanzare)
 Este nepatrimonial acel raport al carui continut nu poate fi exptrimat in bani (ex.
Dreptul la nume)
Raporturile patrimoniale prezinta doua subdiviziuni:
1. Raporturi reale=acele raporturi care au in continutul lor drepturi reale ( ex. Dreptul la
proprietate)
2. Raporturi obligationale, indiferent de izvorul lor concret: act juridic sau fapt juridic,
licit (legal) sau ilicit (ilegal).
In raporturile nepatrimoniale sunt incluse urmatoarele subdiviziuni:
1. Raporturi care privesc existenta si integritatea subiectelor de drept civil, adica acele
raporturi care au in continutul lor drepturi personale nepatrimoniale precum dreptul la
viata, la sanatate etc;
2. Raporturi de individualizare, adica cele care au in continutul lor drepturi personale
nepatrimoniale cu ajutorul carora se individualizeaza subiectele de drept civil (ex.
Dreptul la nume, domiciliu)
3. Raporturi ce decurg din creatia intelectuala, adica cele care au in continutul lor
drepturi personale nepatrimoniale ce izvorasc din creatiastiintifica, artistica, literara,
inventii.
Trebuie precizat ca dreptul civil nu reglementeaza toate raporturile patrimoniale si
nepatrimoniale. Exista si alte ramuri de drept al caror obiect este format din raporturi
patrimoniale si raporturi nepatrimoniale (ex. Dreptul familiei, dr. Comercial, dr. Muncii si
securitatii sociale etc.)

C) in al treilea rand, definitia face referire la subiectele de drept civil, acestea fiind persoanele
fizice si persoanele juridice.

Pentru dreptul civil, este subiect al raportului juridic, nu numai omul privit individual,
desemnat prin sintagma ,,persoana fizica”, ci si colectivul de oameni, care,
indeplinindconditiileprevazute de lege, capata calitatea de subiect colectiv,desemnat prin
sintagma ,,persoana juridica”.
D) cel de-al patrulea element al definitiei are in vedere pozitia subiectelor raportului de drept
civil, care este de egalitate juridica, in sensul ca una dintre parti nu se subordoneaza celeilalte.

♦ Rolul dreptului civil

 Dreptul civil are un rol deosebit de important, intrucat prin normele sale contribuie la
ocrotirea valorilor patrimoniale si nepatrimoniale, apartinand persoanelor fizice si
juridice;
 De asemenea, dreptul civil constituie o garantie a formarii unei constiinte juridice
corecte, a respectarii si intaririi morale;
 In plus, stiinta dreptului civil, prin realizarile sale: notiuni, solutii, fundamentari,
contribuie la corecta aplicare a legii si la perfectionarealegislatiei civile;
 Un aspect deosebit de important al rolului dreptului civil este pozitia ori functia sa de
a fi drept comun fata de alte ramuri de drept; aceasta inseamna ca ori de cate ori o
ramura de drept nu contine norme juridice proprii care sa reglementeze un anumit
aspect al relatiilor sociale sau cand normele acelei ramuri ar fi insuficiente, se va face
apel la norma corespunzatoare din dreptul civil.

♦ Principiile dreptului civil

Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, adica idei calauzitoare
sau reguli de baza comune tuturor ramurilor de drept.
Fiecare ramura de drept contine reguli de baza care se aplica in intreagalegislatie din
domeniul respectiv, precum si reguli de baza care se aplica doar in unele institutii ale ramurii
de drept respectiv.
Si in dreptul civil isigasesc aplicarea 3 categorii de principii:
1) principiile fundamentale ale dreptului roman;
2)principiile fundamentale ale dreptului civil roman;
3)principiile institutiilor de drept civil.

1. Principiile fundamentale ale dreptului roman: sunt idei calauzitoare pentru

intreagalegislatie a Romaniei, fiind consacrate de legea fundamentala si de alte legi mai
importante. Ele se aplica tuturor ramurilor de drept, deci si dreptului civil.
Se considera ca au o asemenea valoare:
 Principiul democratiei;
 Principiul egalitatii in fata legii;
 Principiul legalitatii;
 Principiul separatiei puterilor in stat.

2.Principiile fundamentale ale dreptului civil roman: sunt reguli de baza care se aplica in
intreagalegislatie civila, adica ele se regasesc in toate institutiile de drept civil, chiar daca nu-
si manifesta prezenta cu aceeasi intensitate.
Sunt principii fundamentale ale dreptului civil roman:
 Principiul proprietatii;
 Principiul egalitatii in fata legii civile;
 Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale;
 Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile;
 Principiul bunei credinte.

3.Principiile institutiilor de drept civil sunt reguli de baza care se aplica doar intr-oinstitutie a
dreptului civil sau in doua ori mai multe, dar nu in toate.
Ex. Principiul consensualismului (priveste forma actului juridic-civil); principiul fortei
obligatorii; principiul irevocabilitatii; principiul relativitatii (privesc efectele actului juridic-
civil); principiul chemarii la mostenire in ordinea claselor de mostenitori legali; principiul
proximitatii gradului de rudenie intre rudele din aceeasi clasa de mostenitori legali si de
acelasi grad; principiul egalitatii.
Tema 2: Normele de drept civil
I. Izvoarele de drept civil.
Expresia ,,izvor de drept civil” poate primi doua intelesuri:
 Intr-un prim sens, prin ,,izvor de drept civil” intelegem conditiile materiale de
existenta care genereaza normele acestei ramuri de drept. Suntem in prezenta notiunii
de izvor de drept civil in sens material.
 Intr-un al doilea sens, prin ,,izvor de drept civil” intelegem formele de exprimare a
normelor de drept civil. Suntem in prezenta notiunii de izvor de drept civil in sens
formal.
Potrivit art.1 al.1 din Codul Civil, sunt izvoare ale dreptului civil in sens formal:
 Legea;
 Uzantele;
 Principiile generale ale dreptului.
Art.1 al.2 din Codul Civil stabileste si o ierarhie a acestor izvoare , o ordine de aplicare astfel:
legea, in cazurile neprevazute de lege, uzantele, in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare
la situatiileasemanatoare, iar in lipsa acestora, principiile generale ale dreptului.

♦ Legea
Principalele izvoare de drept civil sunt legile, adica actele normative ce emana de la organele
de stat care se bucura de prerogativa legiferarii.
STRICTO SENSU (in sens restrans) termenul de lege desemneaza actul normativ ce emana
de la puterea legislativa (Parlamentul Romaniei).
LATO SENSU (in sens larg), termenul de lege desemneaza si celelalte acte normative
precum decretele, hotararile guvernului, ordine, etc.
In functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, sunt izvoare de drept civil
urmatoarele categorii de acte normative (legi privite LATO SENSU):
 Constitutia;
 Legile privite STRICTO SENSU;
 Ordonantele si ordonantele de urgenta ale Guvernului;
 Ordinele, regulamentele, instructiunileconducatorilor organelor centrale ale puterii de
stat;
 Acte normative ce emana de la autoritatileadministratiei publice locale.
In masura in care mai sunt in vigoare, reprezinta izvoare de drept civil si actele normative
adoptate inainte de 1990 (decrete, hotarari ale consiliului de ministri, ordine si instructiuni).
In plus, se constituie in izvoare de drept civil si reglementarileinternationale (conventii, pacte,
acorduri) ratificate de tara noastra sau la care Romania a aderat si care au devenit prin
ratificare sau aderare parte componenta a dreptului intern.
In masura in care contindispozitii de drept civil, constituie izvoare de drept civil si
reglementarileinstitutiilor Uniunii Europene cu aplicabilitate sau, dupa caz, efect direct
asupra dreptului nostru.

♦ Uzantele
Potrivit Art.1 Al.6 din Codul Civil, prin uzanteintelegem obiceiul (cutuma) si uzurile
profesionale.
Obiceiul: este o practica inradacinata, indelungata si continua pe care cei ce o aplica o
considera obligatorie.
Uzurile profesionale: sunt reguli ce reglementeazarelatia dintre membrii unei profesii si
dintre membri si clienti cu ocazia exercitarii profesiei.
Uzantele se constituie in izvoare de drept civil si isi vor gasi aplicabilitatea conditionatdupa
cum urmeaza:
 In materiile reglementate prin lege, numai daca legea trimite in mod expres la acestea;
 Numai in uzantele conforme ordinii publice si bunele moravuri pot fi recunoscute ca
izvoare de drept civil;
 Pentru a constitui izvoare de drept civil , existenta si continutuluzantelor trebuie
dovedite de partea interesata, fac exceptieuzantele publicate in culegeri elaborate de
entitatile si organismele autorizate in domeniul care se prezuma ca exista pana la
proba contrara-Art. 1 Al.5 din Codul Civil.

♦ Principiile generale ale dreptului

Se constituie in izvoare de drept civil numai in materiile nereglementate de lege sau de uzante
si numai daca nu exista dispozitii legale privitoare la situatii asemanatoare.
 II. Clasificarea normelor de drept civil.
1) Dupa caracterul conduitei prescrise, distingem intre norme dispozitive si norme
imperative.
Normele dispozitive: sunt acelea care care suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata
sau insuficient exprimata a subiectelor de drept civil. Ele permit subiectelor de drept civil sa
deroge de la dispozitiile pe care le contin.
Normele dispozitive se impart la randul lor in norme permisive si norme supletive.
 Normele permisive sunt acelea care permit partilor o anumita conduita.
 Normele supletive sunt acelea care stabilesc o anumita conduita ce devine obligatorie
pentru subiectele de drept in masura in care acestea nu convin altfel.
Normele imperative: sunt acelea care impun sau interzic partilor o anumita conduita, nefiind
posibil sa se deroge de la ele.
Normele imperative se subclasifica in norme onerative si norme prohibitive.
 Normele onerative sunt acelea care impun partilor o anumita conduita.
 Normele prohibitive sunt acelea care interzic partilor o anumita conduita.
2) In functie de natura interesului ocrotit, distingem intre norme de ordine publica si norme
de ordine privata.
Normele de ordine privata: urmaresc ocrotirea unui interes individual.
Normele de ordine publica: urmaresc ocrotirea unui interes general.
3) Intr-o a treia clasificare, in functie de intindereacampului de aplicare , distingem intre
norme generale si norme speciale.
Norma generala: atunci cand se aplica in toate cazurile si in toate materiile, in masura in
care o dispozitie legala nu prevede altfel.
Norma speciala: atunci cand se aplica in cazurile expres prevazute de lege.
Importanta clasificarii este prevazuta in Art.10 din Codul Civil care arata ca legile care
deroga de la o dispozitie generala, care restrangexercitiul unor drepturi sau care
prevadsanctiuni civile se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege.
Asta inseamna ca norma speciala care deroga de la o norma generala este de stricta
interpretare si aplicare,neputand fi extinsa prin analogie si la alte situatii care nu au fost
prevazute in textul de lege.
III.Aplicarea legii civile.
Legea civila se aplica concomitent sub 3 aspecte:
 O anumita durata
 Pe un anumit teritoriu
 Cu privire la o anumita persoana
Privindu-le global, legile civile se succed din punct de vedere al timpului, coexista din punct
de vedere al spatiului si au determinata sfera persoanelor asupra carora se aplica.
Legea civila se aplica cat timp este in vigoare. (Art.6, teza 1, Codul Civil).
Legea civila: intra in vigoare la o data precizata in cuprinsul ei sau la 3 zile de la publicarea
in Monitorul Oficial si iese din vigoare prin abrogarea ei care este expresa sau implicita.
In cazul unor legi civile in timp, se pot ivi probleme legate de aplicarea acestora.
Rezolvarea acestor probleme se face prin aplicarea a 2 principii care guverneaza aplicarea
legii civile in timp:
 Principiul neretroactivitatii legii civile noi
 Principiul aplicarii imediate a legii civile noi
Principiul neretroactivitatii legii civile:reprezinta regula de drept potrivit careia o lege noua
intrata in vigoare se aplica numai situatiilor ivite in practivadupa intrarea ei in vigoare, nu si
situatiilor din trecut, anterioare. Principiul este consacrat in Art.15 Al.2 din Constitutie
potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale si contraventionale
mai favorabile dar si Art.6, teza 2 din Codul Civil potrivit caruia legea civila nu are putere
retroactiva.
Principiul aplicarii imediate a legii civile noi:este regula de drept potrivit careia legea se
aplica tuturor situatiilor ivite in practica dupa intrarea ei in vigoare, inlaturand aplicarea legii
civile vechi.
Exceptiile de la principiile aplicarii legii civile in timp sunt retroactivitatea legii civile noi
respectiv ultraactivitatea, adicasupravietuirea legii civile vechi.
Retroactivitatea: presupune aplicarea legii civile noi si asupra unor
situatiiintalniteinainteaintrarii ei in vigoare. Acest lucru ar fi posibil numai daca ar fi prevazut
expres in textul legii noi.
Fata de dispozitiile imperative ale Art.15 Al.2 din Constitutie, exceptiaramane una pur
teoretica fiind de neconceput la nivelul legislatiei actuale.

Ultraactivitateasau supravietuirea legii civile vechi presupune aplicarea inca un timp a legii
vechi, desi a intrat in vigoare o noua lege la unele situatii determinate. Supravietuirea poate
sa rezulte dintr-un text expres din noua lege sau poate fi dedusa pe cale de interpretare
avandi-se in vedere finalitatea legii noi.
In mod abstract, trebuie sa facem distinctie intre situatiile juridice legale, obiective si
situatiile juridice subiective sau individuale.
In cazul situatiilor juridice obiective,nascute din lege, principiul este acela ca legea noua se
aplica imediat inlaturand aplicarea legii valabile vechi.
In cazul situatiilor juridice subiective, nascute din actele juridice ale partilor si care produc
efectele dorite de acestea, principiul/regula este ca ele vor fi carmuite/guvernate de legea in
vigoare din momentul constituirii lor chiar daca a intrat in vigoare o lege noua.

Aplicarea legii civile in spatiu:

Aspectul intern: vizeazasituatia raporturilor juridice civile stabilite pe teritoriul Romaniei
intre subiecte de drept civil de cetatenie sau, dupa caz, nationalitatea romana si se rezolva
tinand seama de urmatoareadistinctieprevazuta in Art.7 din Codul Civil ,,actele normative
adoptate de institutiile si autoritatile publice centrale se aplica pe intreg teritoriul tarii, afara
de cazul in care se prevede altfel, iar actele normative adoptate, in conditiile legii, de
autoritatile si institutiileadministratiei publice locale se aplica doar in raza lor teritoriala.

Aspectul international: vizeaza raporturile juridice civile cu element de extraneitate,

determinarea legii aplicabile, tinandu-se seama de dispozitiile dreptului international privat
cuprinse in Cartea a VII-a a Codului Civil.

Aplicarea legii asupra persoanelor:

Dpdv al sferei persoanelor asupra carora se aplica, distingem intre:
 Legi civile cu vocatie generala de aplicare (aplicabile persoanelor fizice si juridice)
 Legi civile aplicabile numai persoanelor fizice (ordonanta Guvernului nr. 41/2003)
 Legi civile aplicabile numai persoanelor juridice (legea 31/1990)
 IV. Interpretarea legii civile
Prin interpretarea legii civile se intelegeoperatiunea logica rationala, de lamurire, de explicare
a continutului si sensului normelor de drept civil in vederea justei lor aplicari prin corecta
incadrare a diferitelor situatii din viata in ipostazele ce le contin.
In practica, interpretarea legii civile este impusa din mai multe considerente:
 In primul rand, oricat de buna ar fi o lege la data adoptarii ei, ea se poate vedea
depasita de dinamica vietii, ivindu-se in practica situatii care nu au fost vazute in
vedere de legiuitor. In asemenea situatii, se pune problema de a sti daca un caz nou
ivit in practica poate fi sau nu incadratintr-o norma de drept civil.
 In al doilea rand, interpretarea este impusa de generalitatea unor termeni pe care ii
utilizeaza legiuitorul la elaborarea normelor de drept civil. Formularile generale
utilizate de legiuitor impun precizarea sensurilor lor pentru a vedea daca o situatie sau
alta poate fi incadrata in ipoteza normei respective.
 In al treilea rand, interpretarea este impusa prin termenii folositi de legiuitor, care au
un sens tehnic, juridic, nu au intelesul din vorbirea obisnuita.

Clasificarea interpretarii legii civile:

In functie de organ sau de persoana de la care emana, distingem intre interpretarea oficiala si
interpretarea neoficiala.
Este oficiala acea interpretare care este facuta in exercitarea ce ii revine conform legii de
catre un organ de stat apartinand puterii legislative, executive si judecatoresti.
Atunci cand interpretarea provine de la insusi organul de stat de la care emana actul normativ
supus interpretarii, se numeste autentica si se concretizeaza in norme interpretative (art.9 al.1
din Codul Civil)
Interpretarea oficiala autentica are caracter general, obligatoriu la fel ca actul normativ
interpretat.
Art.9 al.2 din Codul Civil: ,,normsa interpretativa produce efecte numai pt viitor”.
Oficiala este si interpretarea data de organele puterii judecatoresti: interpretare
jurisdictionala.
Potrivit art.9 al.3 din Codul Civil ,,obligativitatea acestei interpretari este numai la speta,
adfica numai in cazul solutionat prin hotarare judecatoreasca.
Este neoficiala interpretarea care se da legii civile in literatura de specialitate, in doctrina sau
de catre avocat in pledoariile sale.
O asemenea interpretare nu are putere obligatorie, dar poate fi insusita de organul careia i se
adreseaza.
In functie de rezultatul interpretarii, se distinge intre:
 Interpretarea literala
 Interpretarea extensiva
 Interpretarea restrictiva

1) Interpretarea este literala atunci cand exista concordanta intre formularea textului legal
interpretat si cazurile de aplicare practica, nefiind necesar sa se extinda/restranga aplicarea
dispozitiei in cauza.
2) Interpretarea este extensiva atunci cand nu exista concordanta intre formularea textului
legal interpretat si cazurile de aplicare practica, in sensul ca textul trebuie extins si asupra
unor situatii care nu se incadreaza in formularea sa.
3) Interpretarea este restrictiva atunci cand intre formularea textului legal interpretat si
cazurile de aplicare practica nu exista concordanta in sensul ca formularea este prea larga fata
de ipotezele ce se pot incadra in text.

Dupa metoda de interpretare folosita, distingem intre:

 Interpretarea gramaticala
 Interpretarea sistematica
 Interpretarea istorico-teleologica
 Interpretarea logica
1) Interpretarea gramaticala presupune lamurireaintelesului unei dispozitii legale pe baza
regulilor gramaticii, tinand seama de sintaxa si morfologia propozitiei/bazei, de semantica
termenilor utilizati, precum si de semnele de punctuatie.
2) Interpretarea sistematica are in vedere lamurirea sensului unei dispozitii legale, tinandu-se
seama de legaturile sale cu alte dispozitii, fie din acelasi act normativ, fie dintr-un alt act
normativ.
3) Interpretarea istorico-teleologica presupune lamurireaintelesului unei dispozitii legale,
tinandu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului normativ din care
face parte acea dispozitieintr-un context istoric dat.
4) Interpretarea logica presupune lamurireaintelesului unei dispozitii legale pe baza legilor
logicii formale si a sistemului de argumentare pe care se sprijina.
De-a lungul timpului s-au cristalizat mai multe reguli si argumente de interpretare logica:
 Exceptia este de stricta interpretare si aplicare (exceptio est
strictissimaeinterpretationis) ceea ce inseamna ca ori de cate ori o norma de drept civil
instituie o exceptie de la regula, aceasta exceptie nu trebuie extinsa si la alte situatii pe
care legea nu le prevede.
 Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga ( ubilex non distinguit,
necnosdistingueredebemus). Aceasta regula tine seama de faptul ca formularea
generala a textului de lege trebuie sa corespunda cu aplicarea sa tot generala, fara a se
introduce distinctii pe care legea nu le prevede
 Legea trebuie interpretata in sensul aplicarii si nu in sensul neaplicarii ei. Regula este
prevazuta de art.1268 al.1 pentru contracte, insa pentru identitate de ratiune, ea se
aplica si in cazul interpretarii civile (actusinterpretandus est potius ut valeatquam ut
pereat).

Argumente de interpretare logica:

 Argumentul per a contrario: atunci cand se afirma ceva, se neaga contrariul. Valoarea
acestui argument este una relativa, el trebuind utilizat cu o oarecare circumspectie.
 Argumentul a fortiori(cu atat mai mult): in baza acestui argument se ajunge la
extinderea aplicarii unei norme juridice la un caz nereglementat de speta, deoarece
ratiunile care au fost avute in vedere la edictarea acelei norme juridice se regasesc cu
si mai multa tarie in cazul dat.
 Argumentul de analogie (ubieadem est ratio, ibieademsolutioessedebet): ceea ce
inseamna ca acolo unde exista aceleasiratiuni, trebuie sa se aplice aceeasi lege,
aceeasi solutie.
 Argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum): in baza acestui argument se
evidentiaza ca o singura solutie este admisibila, rationala, solutia contrara
reprezentand o absurditate de neconceput.
 Raportul juridic-civil

Def: este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de norma de drept
civil.
Raportul juridic-civil prezinta urmatoarele caractere juridice:
-este un raport social
-este un raport volitional
-este un raport in care partile au pozitia de egalitate juridica
1)Caracterul social decurge din faptul ca raportul juridic civil este o relatie stabilita intre
oameni, fie in calitate de subiecte individuale, fie in calitate de subiecte colective.
Continutul acestui caracter rezida in 2 aspecte:
 Pe de o parte, prin reglementarea sa prin norma de drept civil, relatia intre oameni nu
si pierde trasatura sa esentiala de a fi relatie sociala. Pe de alta parte, norma de drept
civil, ca orice norma juridica, nu se poate adresa decat conduitei oamenilor, fiinte
sociale dotate cu ratiune.
 Legea nu poate sa stabileasca reguli de conduita pentru bunuri. Chiar si atunci cand se
vorbeste de regimul juridic al bunurilor, se are in vedere conduita oamenilor cu privire
la lucruri sau bunuri.

2)Caracterul volitional:
O relatie sociala devine raport juridic pentru ca asa s a voit de catre legiuitor atunci cand a
fost adoptata norma de drept civil. Trasatura fundamentala a normei juridice de a fi vointa de
stat se transmite si relatiei sociale pe care o reglementeaza.
Acest aspect al caracterului volitional este in comun tuturor raporturilor juridice civile. Exista
insa si un aspect specific, raporturilor juridice civile nascute din acte de drept civil, astfel,
avand in vedere ca actul juridic civil reprezinta o manifestare de vointa savarsita cu intentia
de a produce efecte juridice, in cazul raporturilor juridice civile nascute din acte de drept
civil, pe langa vointa legiuitorului exprimata in norma de drept civil, interne si vointa partilor
actului exprimata la generarea raportului respective.
Pentru asemenea raporturi, se vorbeste de caracter dublu volitional.

3) Caracterul in care partile au pozitia de egalitate juridica:

Egalitatea juridica este nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si un caracter
propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima prin nesubordonarea
unei parti fata de cealalta.

Structura raportului juridic civil:

In aceasta intra 3 elemente constitutive esentiale care trebuie intrunite cumulativ, si anume
partile, continutul si obiectul.
 Partile sau subictele raportului juridic civil, sunt persoanele fizice si persoanele
juridice intre care se stabileste relatia sociala.
 Continutul este dat de totalitatea drepturilor si obligatiilor civile pe care le au partile
raportului.
 Obiectul este reprezentat de conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la care
partile acestea sunt tinute ori inrudite.

Izvoarele raportului juridic civil concrete:

 corelatia dintre norma juridica, raportul juridic civil abstract, raportul juridic civil
concret si izvorul raportului juridic civil.
Pentru existenta raportului juridic civil abstract, sunt necesare 2 premise: subiectele de drept
civil, pers fizice sau juridice care stabilesc relatia sociala si norma de drept civil
Pentru existenta raportului juridic civil concret, sunt necesare premisele expuse mai sus, si in
plus, existenta unei imprejurari de care legea civila conditioneaza nasterea unui asemenea
raport.
Din cele expuse, rezulta ca intre cele 4 notiuni exista urmatoarea corelatie:
 Norma juridica reprezinta premisa necesara si obligatorie pentru celelalte notiuni.
 Raportul juridic civil abstract reprezinta tiparul sau matricea raportului juridic civil
concret, in sensul ca acesta din urma trebuie sa se incadreze intr-un anumit tip de
raport juridic civil abstract.
 Raportul juridic civil concret particularizeaza raportul juridic civil abstract.
 Izvorul raportului juridic civil concret geneaza o situatie juridica determinata intre
anumite subiecte de drept civil.

Definitia izvorului raportului juridic civil:

Prin izvor al raportului juridic civil concret, se intelege o imprejurare, act sau fapt, de care
legea civila conditioneaza nasterea unui raport juridic civil concret. Izvoarele raportului
juridic civil concret pot fi clasificate pe mai multe criterii:
I. In functie de rolul vointei partilor, distingem intre:
 actiuni omenesti;
 evenimente sau fapte naturale
Actiunile omenesti sunt faptele omunui comisive sau omisive savarsite cu sau fara intentia
de a produce efecte juridice si care sunt prevazute de legea civila cu aceasta semnificatie. Ex:
contract de vanzare, schimb.
Actiunile omenesti, la randul lor, pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
1. Dupa cum legea civila conditioneaza sau nu nasterea raportului de existenta intentiei
producerii efectului, distingem intre:
a) Actiuni omenesti savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea,
modifica sau stinge un raport juridic civil concret , se numesc actele juridice civile
b) Actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se
produc totusi in puterea legii, se numesc fapte juridice
2. Dupa cum sunt sau nu conforme cu legea, distingem intre:
a) Actiuni licite, adica savarsite cu respectarea dispozitiilor legale
b) Actiuni ilicite, savarsite cu incalcarea dispozitiilor legale.

Evenimentele sau faptele naturale sunt imprejurari care se produc independent de vointa
omului si de care legea civila conditioneaza nasterea unui raport juridic civil concret. Ex:
nasterea, moartea, cutremur.

Importanta clasificarii: in primul rand, capacitatea civila cunoaste reguli diferite dupa
cum suntem in prezenta unui act juridic civil sau a unui fapt juridic. In al doilea rand,
reprezentarea opereaza numai in materie de acte juridice, nu si de fapte juridice. Il al 3 a land,
prescristia instinctiva cunoaste reguli diferite in ceea ce priveste inceputul sau.

II. Intr o a 2 a clasificare, dupa sfera lor distingem:

1. Fapt juridic lato sensu;

2. Fapt juridic stricto sensu.

1. Lato sensu:
Prin fapt juridic intelegem atat actiunile omenesti savarsite cu sau fara intentia de a
produce efecte juridice, cat si evenimentele sau faptele naturale. (egala cu izvor)
2. Stricto sensu:
Prin fapt juridic se desemneaza numai actiunile omenesti savarsite fara intentia de a
produce efecte juridice, nu si evenimentele sau faptele naturale.

Importanta clasificarii se manifesta pe taram probatoriu, astfel daca faptul juridic

stricto sensu poate fi dovedit in principiu cu orice mijloc de proba, pentru actele
juridice exista conditii restricitive de probatiune.
Subiectele raportului juridic civil:
 sunt pers fizica si pers juridica.
Persoana fizica este subiectul individual de drept civil, adica omul privit ca titular de
drepturi si obligatii civile.
Persoana juridica este subiectul colectiv de drept civil, adica un colectiv de oameni care,
intrunind conditiile cerute de lege, capata calitatea de subiect de drept civil.
In categoria persoanelor fizice includem: minorii sub 14 ani care sunt pers fizice lipsite de
capacitate de exercitiu, minorii cu varsta intre 14-18 ani care sunt pers fizice cu capacitate de
exercitiu restransa, majorii, adica pers fizice ce au implinit varsta de 18 ani si care au
capacitate deplina de exercitiu.
Dupa criteriul cetateniei, pers fizice se impart in:
a) pers fizice de cetatenie romana
b) pers fizice de cetatenie straina, inclusiv apatritii si cei cu dubla cetatenie din care
niciuna nu e romana.
In categoria persoanelor juridice sunt incluse:
 pers fizice particulare sau private;
 pers juridice cooperative sau obstesti;
 pers juridice mixte;
 pers juridice de stat.

Dupa criteriul nationalitatii, distingem intre:

1. pers juridice de nationalitate romana, in pricipiu cele cu sediul in romania;
2. pers juridice de alta nationalitate, de nationalitate straina.

Determinarea, pluralitatea si schimbarea subiectelor raportului juridic

civil:
1. Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil se intelege cunoasterea partilor
acestui raport. Determinarea se realizeaza diferit, dupa cum raportul juridic civil are in
continutul sau drepturi absolute ori drepturi relative.
In cazul drepturilor absolute, este cunoscut titularul ca subiect activ, subiectul pasiv
fiind nedeterminat, alcatuit din toate celelalte subiecte de drept, in afara titularului.
In cazul raporturilor care au in continutul lor dreptul relative, sunt cunoscute ambele
subiecte, atat subiectul activ care se numeste creditor, cat si subiectul pasiv care se
numeste debitor.
Mai trebuie precizat ca in masura in care printr un fapt juridic ilicit cauzator de
prejudicii se incalca un drept absolut, se da nastere unui raport juridic obligational ce
 are in continutul sau dreptul la repararea prejudiciului si obligatia corelativa acestui
drept, fiind cunoscute ambele subiecte ale raportului, atat cel activ, creditorul cat si
cel pasiv, debitorul.

2. Pluralitatea subiectelor:
Majoritatea raporturilor in dreptul civil se stabilesc intre o persoana ca subiect activ si
o alta persoana ca subiect pasiv. Un asemenea raport este simplu sub aspectul
subiectelor sale.Se poate intampla insa ca raportul sa se stabileasca intre mai multe
persoane, fie in calitate de subiecte active, fie in calitate de subiecte pasive.

Pe categorii de raporturi, pluralitatea se infatiseaza dupa cum urmeaza:

In raporturile reale, subiectul pasiv este intotdeauna multiplu, fiind alcatuit din toate
celelalte subiecte de drept in afara titularului. Subiectul activ poate fi o persoana, cum
se intampla in cazul proprietatii exclusive, ori alcatuit din mai multe persoane, cum se
intampla in cazul proprietatii comune.

Potrivit art 651 alin 1 din CC formele proprietatii comune sunt proprietatea pe
coteparti sau coproprietatea, si proprietatea in devalmasie sau devalmasia.

Coprorietatea presupune faptul ca mai multe persoane detin in proprietate in comun

unul sau mai multe bunuri determinate. Fiecare coproprietar isi cunoaste cota ideala
din dreptul asupra bunului sau bunurilor comune, dar niciunul dintre ei nu are vreun
drept asupra unei parti din bunul privit in materialitatea lui, astfel ca drepturile
coproprietarilor se intalnesc in fiecare particica a bunului.

Devalmasia presupune faptul ca titularii nu si cunosc cota parte din bunul sau
bunurile comune. Devalmasia se poate naste prin efectul legii, este cazul sotilor carora
li se aplica in timpul casatoriei regimul comunitatii legale, sau se poate naste si din
contract, din act juridic.

Aspectele privitoare la analiza subiectului civil

O formă specială a pluralității active în raporturile reale este indiviziunea care
presupune faptul că mai multe persoane dețin în comun o universalitate juridică, având
calitatea de coindivizar. Fiecare coindivizar își cunoaște cota ideală de drept dar nu are un
bun sau mai multe bunuri pe care să le dețină în exclusivitate. Este cazul moștenitorilor care
succed defunctului, dobândind masa succesorală.

Pluralitatea activă specifică raporturilor reale încetează prin partaj cu excepția

proprietății comune pe cote părti forțată care nu poate înceta prin partaj judicar (Art 632
alin.3 CC). În raporturile nepatrimoniale, decurgând din creația intelectuală, pluralitatea
activă se înfățișeaza sub forma coautoratului, opera comună fiind creată de mai multe
persoane prin contribuția fiecăreia determinată, caz în care opera comună este divizibilă sau
nedeterminată, caz în care opera comună este indivizibilă.

În raporturile obligaționale pluralitatea poate fi :

activă →atunci cand există mai multi creditori ;
pasivă→ atunci cand exista mai multi debitori ;
mixtă→ atunci cand exista mai multi creditori si mai multi debitori.

In caz de pluralitate în raporturile obligațoonale, regula o constituie divizibilitatea,

adica obligatiile civile sunt conjuncte, ceea ce ins ca in caz de pluralitate activă, fiecare dintre
creditori poate sa pretinda de la debitor numai partea sa.
In caz de pluralitate pasivă, fiecare dintre debitor poate fi urmarit numai pt fapta sa din
datoria comună.

Exceptiile de la divizibilitate sunt solidaritatea si indivizibilitatea.

Solidaritatea poate fi activă sau pasivă.

In caz de solidaritate activă, oricare dintre creditori poate sa pretinda de la debitor intreaga
datorie. Daca debitorul plateste, obligatia se stinge fata de toti ceilalti creditori.
In caz de pluralitate pasivă, oricare dintre debitori poate fi urmarit pt intreaga datorie, iar daca
debitorul urmarit plateste, oblogația se stinge, incetand si solidaritatea. Debitorului platitor ii
ramane un drept de regres impotriva celorlali debitori.

Obligația indivizibilă este accea care datorită voinței părților sau naturii obiectului
care formează obiectul obligației nu poate fi împărțită între creditor sau debitor. Între
solidaritate si indivizibilitate exista urmatoarele deosebiri :

!!! →daca obligația indivizibilă privește îndeosebi obiectul obligației, obligația solidară
are în vedere în deosebi legătura îndeosebi dintre subiectele obligației, solidaritatea nefiind de
natura obligației.

!!! → deși amândouă au izvoare comune, indivizibiliatea are și un izvor specific. Ea se

poate naște și din natura bunului care formează obiectul obligației.
 Solidaritatea funcționează numai între cei față de care s-a născut, față de moștenitori
obligația transmițându-se divizată, pe când indivizibilitatea se transmite si către moștenior.

Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

În raporturile nepatrimoniale nu poate interveni o schimbare nici a subiectului

activ(intrucat drepturile nepatrimoniale sunt netransmisibile), și nici a subiectului pasiv, care
este nedeterminată. În raporturile reale poate interveni o schimbare a subiectului activ care se
realizează printr-un mod legal de transmitere a bunului care formează obiectul dreptului real.
În raporturile obligaționale(care au in conceptul lor drepturi de creanță) poate
interveni o schimbare atât a subiectului activ cât și a subiectului pasiv. Subiectul activ poate
fi schimbat prin cesiunea de creanță, subrogația personală și novația prin schimbare de
creditor.
Subiectul pasiv poate fi schimbat prin preluarea datoriei atunci când există
consimțământul creditorului prin cesiunea contractului, prin novația prin schimbare de
debitor, prin stipulația pt altul si prin poprire.

Capacitatea civilă

În structura capacității civile intră 2 componente :

1. Capacitatea de folosință
2. Capacitatea de exercițiu

Capacitatea civilă a persoanei fizice

Capacitatea de folosință a persoanei fizice= reprez aptitudinea generală și abstractă a

omului de a avea drepturi și obligații civile. Începutul acestei capacități este marcat de
momentul nașterii și încetează în momentul decesului persoanei (Art 35 CC)
!!!!! Prin excepția de la regula enunțată, art. 36 din CC stabilește că drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. !!!!
 Conținutul capacității de folosință a persoanei fizice este dat de aptitudinea de a avea
toate drepturile si obligațiile civile, cu excepția celor oprite prin lege.
Capacitatea civilă de exercițiu a persoanei fizice reprez aptitudinea acesteia de a-și
exercita drepturile si de a-și îndeplini obligațiile prin încheierea de acte civile.
Nu au capacitate de exercițiu :
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
- interzisul judecătoresc
Pt cei lipsiți de capacitate de exercitiu, acetele juridice se încheie în numele acestora de
către reprezentanții lor legali în condițiile prevăzute de lege. (Art 43 alin. 2 CC)
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exercițiu restrânsă.
Actele juridice ale celui cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta
cu încuvințarea părinților sau a tutorelui, precum și, dacă este cazul, cu autorizarea instanței
de tutelă.
Capacitatea deplină de exercițiu se dobândește la data la care persoana devine majoră.
(Art 38 alin. 1 CC) De asemenea, deplina capacitate de exercițiu se poate dobândi și prin
casatoria(Art 39 alin 1 CC) precum și prin recunoaștere de către instanța de tutelă pt motive
temeinice, dar numai daca minorul a împlinit vârsta de 16 ani (Art 40 CC).

Capacitatea civila a persoanelor juridice

Capacitatea de folosință a persoanei juridice= reprez aptitudinea subiectului colectiv de

drept de a avea drepturi și obligații civile.
Persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosință de la data
înregistrării (Art 205 CC). Celelalte persoane juridice au cap de folosință :
♦de la data actluui de infiintare
♦de la data autorizării consituirii lor
♦de la data îndeplinirii altei formalități (cerințe) prevăzute de lege.
Prin excepție de la regula enunțată, persoanele juridice supuse înregistrării pot avea
capacitate de folosință de la data actului de înființare, dar numai în măsura necesară
constituirii lor. (Art 205 CC)
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice= reprez aptitudinea subiectului colectiv de
drept civil de a-și exercita drepturi și de a-și îndeplini obligațiile prin încheierea de acte
juridice civile de către organele sale de administrare.
Capacitatea de exercițiu se dobândește de la data constituirii persoanei juridice atât
capacitatea de folosință cât și capacitatea de exercițiu se sfârșesc în momentul încetării
existenței persoanei juridice.
Conținutul raportului juridic civil

Prin conținutul raportului juridic civil înțelegem totalitatea drepturilor și obligațiilor civile pe
care le au părțile raportului.

Dreptul subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil =reprez o posibilitate recunoscută de legea civilă subiectului activ,
persoană fizică sau persoană juridică, în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului și
moralului, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare dreptului său
de la subiectul pasiv (să dea, să facă sau să nu facă ceva), iar în caz de nevoie să apeleze la
forța coercitivă a statului.

Din definiție se desprind trăsăturile dreptului subiectiv civil :

În primul rând, reprez o posibilitate recunoscută de legea civilă subiectului activ, persoană
fizică sau persoană juridică.
În al doilea rând, in virtutea acestei puteri(acestei facultăți, posibilități), subiectul activ poate
avea el însuși o anumită conduită, cum se întamplă în cazul dreptului absolut, poate pretinde
o anumită conduită (să dea, să facă sau să nu facă ceva), cum se întamplă în cazul dreptului
relativ și poate să facă apel la concursul forței coercitive a statului atunci când dreptul său
este nesocotit, încălcat, nerespectat.

Clasificarea drepturilor subiective civile

În funcție de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile se clasifică în :

- drepturi absolute
- drepturi relative.

Este absolut acel drept în virtutea căruia titularul poate avea o anumită conduită fără a face
apel la altcineva pt a și-l realiza.
Sunt absolute :
♦depturile reale
♦drepturile personal nepatrimoniale
 Este reativ acel drept în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită
determinată fără de care dreptul nu se poate realiza. (drepturi relative, drepturile de creanță).

Caracteristicile dreptului absolut :

-a recunoscut numai titularul (s activ), subiectul pasiv fiind nedeterminat
-îi corespunde obligația generală și negativă de a nu i se aduce atingere
-este opozabil tuturor (erga omnes) în sensul că tuturor celorlalte subiecte de drept le revine
obligația de a nu-l încălca.

Caracteristicile dreptului relativ :

-e recunoscut titularul, dar este cunoscut și titularul obligației corelative și subiectul pasiv
(sunt cunoscute ambele subiecte, atât titularul dreptului-creditor- cât și titularul obligației
corelative, s pasiv-debitorul)
- îi corespunde o obligație determinată ce poate avea ca obiect a da, a face sau a nu face (ceva
ce putea să facă dacă nu se obiga la abținere)
-este opozabil numai subiectului pasiv(numai debitorului), în sensul că obligația corelativă
dreptului relativ îi revine numai acestuia.

O a doua clasficare a subiectului relativ poate fi făcută în funcție de natura conținutului lor,
distingându-se între :
♦ drepturi patrimoniale → acel drept al cărui conținut poate fi estimat pecuniar, în bani
↓
(drepturi reale și de creanță)

♦ drepturi nepatrimoniale → acel drept al cărui conținut nu poate fi estimt în bani

Clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi REALE și drepturi DE CREANȚĂ

Dreptul real (jus in re) = este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul își poate
exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva.
Dreptul de creanță (jus ad persona) = este acel drept în virtutea căruia subiectul activ
(numit creditor) poate să pretindă subiectului pasiv (numit debitor) să dea, să facă sau să nu
facă ceva.
Comparație între drepturile reale și drepturile de creanță
ASEMĂNĂRI
- ambele sunt drepturi patrimoniale
- ambele au titularii cunoscuți ca subiecte active

DEOSEBIRI
- sub aspectul subiectului pasiv, dacă în cazul dreptului real, subiectul pasiv este
nedeterminat, fiind alcătuit din toate celealte subiecte de drept, în afara titularului, în
cazul dreptului de creanță, subiectul pasiv este determinat, acesta fiind debitorul (este
cunoscut titularul obligațiilor corelative)
- sub aspectul conținutului obligației corelative, dacă dreptului real îi corespunde obligația
generală și negativă de non-facere, adică de a nu i se aduce atingere dreptului de creanță
îi corespunde o obligație determinată ce poate avea ca obiect a da, a face sau a nu face
( înseamnă a nu face un lucru pe care debitorul putea să-l facă dacă nu se obliga la
abținere).
- ca număr, drepturile reale sunt limitate, pe când drepturile de creanță sunt nelimitate
- numai dreptul real este însoțit de prerogativele urmăririi și preferinței

Prerogativa urmăririi = presupune posibilitatea titularului dreptului real de a solicita

restituirea bunului de către cel care îl deține.(de la orice persoana care îl deține)
Prerogativa preferinței = presupune posibilitatea titularului dreptului real de a-și realiza
dreptul cu întâietate față de titularii altor drepturi.

Drepturile nepatrimoniale se împart în :

- drepturi care privesc existența și integritatea fizică sau morală ale subiectelor de drept civil
(dreptul la viață, la sănătate, la reputație, etc) privitoare la individualizarea subiectelor de
drept civil (dreptul la nume, la domiciliu)
- drepturi decurgând din creația intelectuală (dreptul la paternitate)

O a 3-a clasificare a drepturilor subiective civile se poate realiza în funcție de

corelația dintre ele :
♦ drepturi principale= acel drept care are o existență de sine stătătoare, soarta sa
nedepinzând de un alt drept.
♦ drepturi accesoriu= acel drept a cărui soartă juridică depinde de soarta altui drept, ccu rol
de drept principal.
 Importanța clasificării constă în faptul că soarta dreptului accesoriu depinde de soarta
dreptului principal, potrivit adagiului -accesorium seqvitut principal-
Drepturile nepatrimoniale sunt întotdeauna drepturi principale, ceea ce înseamnă că
împărțirea se aplică drepturilor patrimoniale. Ca drepturi de creanță accesoriu reținem
dreptul creditorului de a pretinde dobânda aferentă creanței sale, dreptul de a pretinde
arvuna sau dreptul născut dintr-o clauză penală.
Principalul domeniu de aplicare al clasificării este cel al drepturilor reale, distingându-se
între drepturi reale principale și drepturi reale accesoriu.
Principalul domeniu de aplicare al drepturilor subiective accesoriueste acela al
drepturilor reale

Drepturile reale principale sunt:

-Dreptul de proprietate publica apartinand statutul sau unitatilor administrativ-
teritoriale
-Dreptul de proprietate privata ce poate avea ca titulari persoana fizica, persoana
juridica, statul sau unitatile administrativ- teritoriale

Drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata

-Dreptul de uzufruct,
-Dreptul de uz,
-Dreptul de superficii,
- Dreptul de administrare al regimurilor autonome si institutiilor publice ca drept real
corespunzator dreptului de proprietate publica al statului sau unitatilor administrativ-
teritoariale
- Dreptul de folosinta a unor bunuri proprietate publica sau privata a statului sau
unitatilor administrativ-terit. Conferit in numele legii unei persoane jur.
-Dreptul de folosinta a unor bunuri apartinand anumitor pers. Fizice conferit
persoanelor juridice anexe
-Dreptul de concesiune

Drepturile reale accesorii :

-Dreptul de ipoteca
-Dreptul de gaj
-Privilegiile
-Dreptul de retentie

! Drepturile reale accesorii presupun intotdeauna ca drept principal, un drept de

creanta.

In functie de gradul de certitudine

-Drepturi pure si simple
-Drepturi afectate de modalitati
Este pur si simplu acel drept care confera maxima certitudine titularului intrucat nici
existenta si nici exercitarea sa nu depinde de o imprejurare vizuala

Este afectat de modalitati acel drept a carui existenta sau exercitare depinde de o
imprejurare viitoare certa ori incerta.

Exercitarea drepturilor subiective civile

Exercitare dreptului subiectiv civil reprezinta doar o facultate pentru titular si nu o

obligatie in sarcina acestuia.
Exercitarea dreptului subietiv civil este guvernata de urmatoarelre principii:

-Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii si a moralei

-Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat in limitele materiale si juridice
- Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit ... economic si social
- Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna credinta

Atunci cand un drept subiectiv civil este exercitat cu scopul de a vatama sau pagubi
pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil , contrar bunei-credinte suntem in
prezenta abuzului de drept

Reprimarea abuzului de drept in domeniul dreptului civil se face fie pe calea pasiva a
refuzului ocrotirii unui drept exercitat abuziv fie pe calea ofensiva a unei actiuni in
raspundere civila delictuala promovata de persoana vatamata printr-o fapta ce contine
exercitiul abuziv al dreptului

Obligatia civila

Reprezinta indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita

conduita corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a
da, a face sau a nu face si care la nevoie poate fi impusa cu ajutorul fortei coercitive a
statului
Din definitie, se desprind trasaturile obligatiei civile, acestea fiind
Reprezinta intotdeauna o indatorire a subiectului pasiv al raportului juridic civil
corespunzatore dreptului subiectiv corelativ.
Indatorirea poate consta in a da , a face sau a nu face
In caz de neconformare de buna voie indatorirea poate fi adusa la indeplinire cu
ajutorul fortei coercitive a statului.

Clasificarea obligatiei civile

In functie de obiectul lor, exista trei clasificari ale obligatiilor civile

- Obligatii de a da de a face si de a nu face
- Obligatii pozitive si obligatii negative
- Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta
Obligatia de a da reprezinta indatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real

Obligatia de a face reprezinta indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un

serviciu, sau de a preda un bun

Obligatia de a nu face are un continut diferit dupa cum este corelativa unui drept
absolut sau unui drept relativ

Obligatiile pozitive si negative

Pozitive sunt obligatiile de a da si a face .

Negative sunt obligatiile de a nu face.

Clasificarea:

Prezinta utilitate practica in ceea ce priveste punerea in a debitorului.Astfel, daca in

cazul executarii unei obligatii negative debitorul este de drept in intarziere in cazul
neexecutarii unei obligatii pozitive este necesara o punere formala in intarziere a
debitorului.

Este de rezultat acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a obtine un

rezultat determinat.
Este de diligenta sau de mijloace acea obligatie care consta in indatorirea debitorului
de a depune toata staruinta pentru a obtine un anumit rezultat fara a se obliga la insusi
rezultatul preconizat.

Clasificarea prezinta importanta practica in ceea ce priveste proba culpei

debitorului.Astfel, in cazul neexecutarii unei obligatii de rezultat culpa debitorului se
prezuma pe cand in cazul neexecutarii unei obligatii de diligenta culpa debitorului
trebuie dovedita.

In functie de opozabilitatea lor:

Distingandu-se intre obligatii obisnuite, obligatii opozabile si tertilor si obligatii reale

- Este obsinuita acea obligatie ce revine debitorului

- Este opozabila si tertilor acea obligatie caer este strans legata de un punct, astfel
incat creditorul nu-si mai poate realiza dreptul fara concursul titularului actual al
dreptului real asupra acelui bun care este tinut si el de indeplinirea unei obligatii ce s-
a nascut anterior fara participarea sa.

Obligatiile reale reprezinta indatoririle prevazute de lege in sarcina detinatorului unui

bun in considerarea importantei acelui bun pentru societate
O a treia clasificare a obligatiilor civile se face in functie de sanctiunea care asigura
executarea lor distingadu-se intre obligatii perfecte si obligatii imperfecte

Este perfecta acea obligatie a carei aducere la indeplinire in caz de neexecutare din
partea debitorului este asigurata printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu
executoriu ce poate fi pus in executare silita

Este imperfecta sau naturala acea obligatie a carei aducere la indeplinire nu se poate
realiza pe cale de constrangere, dar care odata executa de bunavoie de debitor nu va fi
supusa restituirii

Distingem intre obligatii simple si obligatii complexe

In categoria obligatiior complexe sunt incluse obligatiile afectate de modalitati,

termeni conditie ori sarcina, obligatii cu pluralitate de subiecte divizibile solidare sau
indivizibile
Obligatie cu pluralitate de obiect, alternative si facultative

Obiectul raportului juridic civil:

Prin obiect al raportului juridic civil intelgem actiunea sau inactiunea( conduita ) la
care este subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv
Desi bunurile nu sunt cuprinse de elementele de structura ale raportului juridic civil
avand in vedere caracterul social al acesteia, cel mai adesea conduita partilor
raportului este privitoare la lucruri ori bunuri
In acest sens, lucrurile pot fi privite ca element exterior al actiunii sau inactiunii altfel
spus, bunurile reprezinta obiect al obiectului raportului juridic civil fara ca prin
aceasta sa devina si obiect al raportului juridic civil

Bunurile:
O definite legala a bunurilor este prevazute in articolul 535 potrivit caruia sunt
bunuri lucrurile corporale sau incorporale care constituie obiectul unui drept
patrimonial.

Pornind de la aceasta prevedere vom defini bunurile ca fiind acele valori economice
necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului si care sunt
susceptibile de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

In sens restrans, prin bun se desemneaza sensul prevazut de definitie, se mai foloseste
si notiunea de lucru.
In sens larg, prin bun se desemneasza atat lucruri cat si drepturi patrimoniale avand ca
obiect acel lucru.

In strans legatura cu notiunea de lucru este si aceea de patrimoniu:

 Prin patrimoniu intelegem totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica
apartinand unei persoane fizice sau juridice
Se observa ca intre notiunea de patrimoniu si notiunea de lucru exista relatie intreg-
parte.

Clasificarea bunurilor
In functie de natura lor si calificarea data de lege :
Distingandu-se dintre bunuri mobile si imobile
In dreptul nostru, exista 3 categorii de bunuri atat mobile si imobile

Categoriile de bunurile imobile sunt:

-Imobile prin natura lor
- Imobile prin destinatie
- Imobile prin determinarea legii
Bunurile imobile prin natura lor sunt:,potrivit art.7 din codul civil,:terenurile,izvoarele
si cursurile de apa, plantatiile prinse in radacini, constructii si orice alte lucrari fixate
in pamant cu caracter permanent, platformele si alte instalatii de exploatare a
resurselor submarine situate pe platoul continental precum si tot ceea ce in mod
natural sau artificial este incorporat in acestea cu caracter permanent

Sunt imobile prin destinatie potrivit art. 538 al.1 din Codul Civil materialele separate
in mod provizoriu de un imobil pentru a fi din nou intrebuintate atat timp cat sunt
pastrate in aceeasi forma precum si partile integrante ale unui imobil care sunt
temporar detasate de acesta daca sunt destinate spre a fi integrate

De asemenea, potrivit art.538 al.2 sunt imobile prin destinatie si materialele aduse
pentru a fi intrebuintate in locul celor care devin imobile din momentul in care au
primit aceasta destinatie

Se observa ca bunurile imobile prin destinatie sunt bunuri mobile prin natura lor,dar
ele devin imobile ca urmare a destinatiei stabilite de proprietar

Bunurile imobile prin determinarea legii, sunt drepturile reale asupra unui imobil
precum si actiunile in justitie prin care se urmareste valorificarea asupra unui imobil

Categoriile de bunuri mobile:

- mobile prin natura lor

- mobile prin anticipatie
- mobile prin determinarea legii

Potrivit art 539 din cod civil sunt mobile prin natura lor acele bunuri nedeclarate
imobile precum si undele electromagnetice si energia de orice fel produse, captate si
transmise in condiitiile legii de orice persoana si puse in serviciul sau indiferent de
natura mobiliara sau imobiliara a sursei acestora.
 Bunurile mobile prin anticipatie sunt acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri
imobile dar pe care partile unui act le considera ca bunuri mobile in considerarea a ceea
ce vor deveni.

Bunurile mobile prin determinarea legii sunt drepturile reale asupra bunurilor mobile,
drepturile de creanta, drepturile de proprietate intelectuala si actiunile in justitie care tind
la valorificarea unui drept mobiliar.

Importanta clasificarii.
1.In ceea ce priveste obiectele posesiei, daca pt bunurile imobile posesia poate conduce la
uzucapiune, pt bunurile mobile posesia de buna credinta valoreaza in principiu proprietatea.
2. Publicitatea instrainarilor se aplica in principiu numai in materia bunurilor imobile.
3. Instrainarea bunurilor imobile este supusa unor conditii mai restrictive.
4. In privinta bunurilor comune ale sotilor, daca instrainarea sau grevarea unui imobil comun,
nu se poate face de catre unul dintre soti decat cu consimtamantul expres al celuilalt sot,
instrainarea unui bun mobil comun se poate face si in lipsa acestui consimtamant intrucat
functioneaza prezumtia de mandat tacit reciproc.
In dreptul international privat, imobilele sunt carmuite de legea locului situarii lor. lex
rei sitae, pe cand bunurile mobile sunt carmuite de legea proprietarului lex personalis care
poate fi legea cetateniei lex patriae sau legea domiciliului lex domicilii.
Litigiile cu privire la un imobil sunt de competenta teritoriala a instantei de la locul
situarii imobilului, pe cand litigiile privitoare la bunurile mobile sunt in principiu de
competenta instantei de la domiciliul paratului.

Clasificare dupa regimul circulatiei lor juridice:

1.Bunuri aflate in circuitul civil

2.Bunuri scoase din circuitul civil

Sunt bunuri aflate in circuitul civil acelea care pot fi dobandite sau instrainate prin act
juridic civil.Din aceasta categorie fac parte 2 subdiviziuni:

- bunuri care pot circula liber, neingradit

- bunuri care pot fi detinute, dobandite sau instrainate conditionat
-
Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actelor
constitutive sau translative de drepturi reale.
Importanta clasificarii se manifesta pe planul valabilitatii actelor juridice civile sub
aspectul obiectului lor.

Clasificare dupa modul lor de determinare:

1.Bunuri individual determinate res certa
2.Bunuri determinate generic res genera

Sunt individual determinate acele bunuri care potrivit naturii lor sau vointei exprimate
in actul juridic se individualizeaza prin insusiri proprii specifice.
Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile
categoriei ori speciei din care fac parte.
Individualizarea se realizeaza prin cantarire, numarare, masurare, ori printr-un alt mijloc
convenit de natura bunurilor. Ex: o cantitate de grau, legume, etc.
 Importanta clasificarii- atunci cand un act translativ priveste un bun individual
determinat, transferul proprietatii opereaza in principiu in momentul incheierii actului.
In cazul in care actul translativ priveste bunuri de gen, proprietatea se transmite in momentul
individualizarii.
In ceea ce priveste locul. In lipsa de stipulatia contrara bunul individual determinat, trebuie
predat in locul in care se afla la momentul incheierii contractului, pe cand in cazul bunurilor
de gen, predarea se face la domiciliu sau dupa caz sediul debitorului la data incheierii
contractului.

Clasificare dupa cum pot fi inlocuite sau nu in exec unei obligatii:

1.Bunuri fungibile
2.Bunuri nefungibile
1.Sunt bunuri fungibile acele bunuri determinabile dupa nr., masura sau greutate,
astfel incat pot fi inlocuite unele cu altele, in executarea unei obligatii.
2.Sunt bunuri nefungibile acelea care nu pot fi inlocuite in exectuarea unei obligatii,
astfel incat debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat.
Prin act juridic, un bun fungibil prin natura lui poate fi considerat ca nefungibil.
Importanta clasificarii se manifesta in ceea ce priveste aprecierea valabilitatii platii.
Bunurile individual determinate sunt bunuri nefungibile.
Bunurile detrminate generic sunt bunuri fungibile.

Clasificarea dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea substantei sau
instrainarea bunurilor: *art 544 cod civil

1.Bunuri consumptibile
2. Bunuri neconsumptibile

1. Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa
nu implice consumarea substantei ori instrainarea bunului(ex: combustibilii, alimentele)
2.Este neconsumptibil acel bun care poate fi intrebuintat in mod repetat fara ca aceasta
intrebuintare sa conduca la consumarea substantei sau instrainarea bunului.
Importanta clasificarii:
- in materie de uzufruct. Atunci cand un uzufruct are ca obiect un obiect neconsumptibil
Uzufructualul trebuie sa restitutie nudului proprietar la incetarea uzufructului chiar acel
bun.
Atunci cand uzufructul are ca obiect un obiect consumptibil suntem in prezenta unui
cvasiuzufruct intrucat uzufructualul dobandeste nu numai folosinta si chiar proprietatea
acelui bun
- clasificarea mai prezinta importanta in materie de imprumut. Comodatul are ca obiect
bunuri neconsumptibile, pe cand imprumutul de consumuatie mutuum are ca obiect
bunuri consumptibile
Ptrivit art 544 alin 2 din Cod Civil un bun consumptibil prin natura sa poate deveni
neconsumptibil daca prin act juridic i se schimba destinatia
Bunurile consumptibile sunt si fungibile, pe cand bunurile neconsumptibile sunt si
nefungibile.

Clasificare dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe:

1.Bunuri frugifere
2.Bunuri nefrugifere
 1. Este frugifer acel bun care poate produce periodic alte produse sau bunuri numite
fructe fara consumarea substantei sale.
2.Este nefrugifer acel bun care nu poate produce periodic alte bunuri fara consumarea
substantei sale
Art 548 alin 1 din codul civil distinge 3 categorii de fructe definindu-le la alineatele 2,
3 si 4:
- fructe naturale
- fructe industriale
- fructe civile
Fructele naturale sunt produse direct si periodice ale unui bun obtinute fara interventia
omului cum ar fi acelea pe care pamantul le produce de la sine, productia si sporul
animalelor.
Fructele industriale sunt produsele directe si periodice ale unui bun obtinute ca rezultat
al interventiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
Fructele civile sunt veniturile rezultate diun folosirea bunurilor de catre o alta persoana
in virtutea unui act juridic civil precum chiriile, arenzile, dobanzile, venitul rendelor si
dividentelor.
Fructele trebuie deosebite de producte.
Productele sunt produsele obtinute dintr-un bun prin consumarea sau diminuarea substantei
acestora precum copacii unei paduri, piatra dintr-o cariera si altele asemeni. (Art 549)
Distinctia intre cele 3 categorii de fructe prezinta importanta sub aspectul modului lor
de dobandire astfel:
-fructele naturale si fructele industriale se dobandesc prin culegere, percepere odata cu
separarea de bunul care le-a produs, pe cand fructele civile se dobandesc zi cu zi prin simpla
scurgere a timpului
Distingerea dintre fructe pe deoparte si producte pe de alta parte, prezinta relevanta
practica in materie de uzufruct si de posesie, astfel:
-uzufructualul are dreptul la fructe, nu si la producte acestea convenindu-se nudului
proprietar
Posesia de buna-credinta conduce numai la dobandirea proprietatii fructelor.(Art 948,
alin 1 C.C.)

Clasificare dupa cum pot fi impartite sau nu in executarea unei obligatii fara sa
schimbe destinatia:
1.Bunuri divizibile
2.Bunuri indivizibile
1. Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara ca prin aceasta sa i se schimbe
destinatia economica.
2.Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit fara ca prin aceasta sa i se
scchimbe destinatia econom.
Importanta clasificarii se manifesta in materie de partaj si de obligatie.
La partaj, daca bunul este indivizibil, fie se atribuie unuia dintre coproprietari, cu obligatia
pentru acesta de a plati o sulta de gaj, fie este scos la licitatie si se imparte pretul obtinut.
In materie de obligatii, bunul indivizil care formeaza obiectul unei obligatii, cu pluralitate de
subiecte pasive determina o indivizibilitate naturala

Clasificarea dupa corelatia dintre ele :

1.bunuri principale
2.bunuri accesorii
 1. Este principal acel bun care nu este destinat sa serveasca la intrebuintarea altui
bun, putand fi utilizat in mod independent.
2.Este accesoriu acel bun care este destinat sa serveasca la intrebuintarea altui bun
principal(antena pt tv, cureaua pt ceas)
Importanta clasificarii se manifesta in ceea ce priveste executarea obligatiilor astfel
atunci cand se datoreaza un bun principal in lipsa de stipulatie contrara debitorul trebuie sa
predea si bunul accesoriu destinat intrbuintarii bunului principal. accesorium sequitur
principale.

Clasificare dupa modul lor de percepere:

1.Bunuri corporale
2.Bunuri incorporale
1.Este corporal acel bun care are o existenta materiala fiind usor perceptibil simturilor
omului.
2. Este incorporala valoarea economica ce are o existanta ideala, abstracta, putand fi
perceputa cu ochii mintii. Sunt considerate bunuri incorporabile drepturile reale, altele decat
drepturile de proprietate, drepturile de creanta, proprietatile incorporale(dreptul de autor) si
titlurile de valoare(actiunile, obligatiunile)

Clasificare dupa cum sunt supuse ordinii urmaririi si executarii silite a debitorului,
distingandu-se intre
1. bunuri sesizabile
2. bunuri insesizabile.
1.Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executarii silite debitorului
2.Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii

Actul juridic civil

Notiune si clasificare

Actul juridic civil repr o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte
juridice adica daca a da nastare, modifica sau stinge un raport juridic civil.
Elementele caracteristice ale actului juridic civil sunt:
-prezenta unei manifestari de vointa care sa provina de la un subiect de drept
-manifestarea de vointa trebuie sa fie facuta cu intentia de a produce efecte
juridice(prin aceasta se deosebeste actul juridic fata de faptul juridic)
-efectele juridice urmarite pot consta in a da nastere, a modifica sau stinge un raport
juridic civil concret. Prin aceasta caracteristica se deosebeste actul juridic civil fata de actul
juridic din alte ramuri de drept.
Expresia act juridic civil sau act juridic, ori notiunea de act poate fi folosita cu 2
intelesuri:
1.Prin act juridic se desemneaza tocmai manifestarea de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice.Pentru acest inteles se mai utilizeaza formula negotium iuris sau
termenul negotium.
2.Prin act juridic se mai poate desemna si inscrisul constatator al manifestarii de vointa. Pt
acest inteles se mai utilizeaza formula: instrumentum probationis sau termenul instrumentum

Clasificarea actelor juridice civile:

 Dupa numarul partilor:
1.acte unilaterale
2.acte bilaterale
3.actele plurilaterale
1.Este unilateral acel act care este rezultatul vointei unei singure parti(ex:testamentul,
acceptarea mostenirii, renuntarea la mostenire)
2.Este bilateral actul juridic care se incheie prin vointa concordanta a 2
parti(ex:vanzarea, locatiunea)
3.Este plurilateral acel act juridic civil care este rezultatul manifestarii de vointa ce
provine de la 3 sau mai multe parti(ex: contractul de societate civila)

Importanta clasificarii
-in ceea ce priveste aprecierea valabilitatii actului juridic civil. In cazul actului unilateral se
verif o singura vointa, iar la actul bilateral 2 vointe.
-regimul juridic al viciilor de consimtamant este diferentiat

II.Clasificare dupa scopul urmarit de parti: *art 1172 Cod Civil

1.acte cu titlu oneros
2.acte cu titlu gratuit

1.Este cu titlu oneros acel act in care fiecare dintre parti urmareste sa obtina un beneficiu in
schimbul obligatiilor asumate(vanzare, locatiune)
2. Este cu titlu gratuitactul juridic in care una dintre parti urmareste sa procure un beneficiu
celeilalte parti fara a obtine un avantaj(donatia)
Clasificarea prezinte importanta practica in ceea ce priveste diferenta de regim juridic
aplicabil acestora astfel:
- capacitatea civila cunoaste reguli diferite, legea fiind mai aspra, mai exigenta, in cazul
actelor cu titlu gratuit.
- viicile de consimtamant se aplica diferit

Actele cu titlu oneros se subclasifica in :

-acte comutative
-acte aleatorii
Este comutativ acel act in care existenta drepturilor si obligatiilor la momentul
incheierii lui este certa iar intinderea acestora este determinata sau
determinabila(contract de vanzare)
Este aleatoriu acel act care prin natura lui sau prin vointa partilor ofera cel putin uneia
dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi ce depinde de un
eveniment viitor –„ alea”

Actele cu titlu gratuit se subclasifica in :

-liberalitati
-acte dezinteresate
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul isi micsoreaza
patrimoniul cu folosul material procurat.(ex: donatiile)
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul procupra un avantaj
patrimonial fara a-si micsora patrimoniul.

III.Clasificare dupa efectul lor:

-constitutive
 -acte translative
-acte declarative
Este constitutiv acel act juridic care da nastere unui drept ce nu a existat anterior.
(ipoteca)
Este translativ acel act juridic civil ce are ca efect stramutarea unui drept dintr-un
patrimoniu in alt patrimoniu(vanzarea, donatia)
Este declarativ actul juridic ce are ca efect consolidarea ori definitivarea unui drept
subiectiv civil(ex:contractul de tranzactie, act confirmativ)
Importanta clasficarii:
- actul constitutiv si cel translativ produc efecte numai pt viitor(ex nunc) , pe cand actul
declarativ produce efecte si pt trecut(ex tunc)
-calitatea ca avand cauza o are numai dobanditorul unui drept printr-un act constitutiv
sau translativ, iar nu si partea unui act declarativ
-publicitatii imobiliare ii sunt supuse in principiu numai actele constitutive si cele
translative
ex nunc
ex tunc

IV.Clasificare dupa importanta lor:

- acte de conservare.Acel act care are ca efect eliminarea pierderii unui drept subiectiv
civil (inscrierea unui drept de ipoteca in cartea funciara)
- acte de administrare. Acel act prin care se realizeaza o normala punere in valoare a unui
pun sau a unui patrimoniu
- acte de dispozitie. Acel act ce are ca efect iesirea unui drept dintr-un patrimoniu sau
grevarea unui bun cu o sarcina reala(ipoteca, gaj). Ex: vanzarea, donatia, renuntarea la
un drept
Clasificarea prezinte utilitate practica in ceea ce priveste capacitatea de a incheia asemenea
acte in materie de reprezentare, precum si in ceea ce priveste acceptarea mostenirii.
V.Clasificare dupa continutul lor:
- acte patrimoniale. Actul juridic al carui continut poate fi evaluat in bani
-acte nepatrimoniale. Actul juridic al carui continut nu poate fi exprimat in bani.
Clasificare prezinta importantapractica :
-in materia efectelor nulitatii(anularea unui act nepatrimonial nu presupune si restitutirea de
prestatii).
-in materia simulatiei
-in materia ocrotirii incapabilului

VI.Clasificare dupa modul de incheiere:

- acte consensuale. Acel act care se incheie in od valabil prin simpla manifestare de
vointa( vanzarea, mondarea sau locatiunea). Actul consensual este regula in dreptul
nostru in ceea ce priveste forma de de incheiere a actelor de drept civil
- acte solemn. Acel act la a carui incheiere manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o
anumita forma prescrisa de legiuitor(testamentul, donatie)
- acte reale. Actul juridic la a carui incheiere manifestarea de vointa trebuie sa fie insotita
de remiterea materiala a bunului
Importanta calsificarii se manifesta in planul validitatii actului civil dpdv al formei in care se
incheie.
VII. Clasificare dupa momentul producerii efectelor:
-acte intre vii inter vivos. Acela care isi produce efecte neconditionat de moartea autorului ori
autorilor lui
-acte pt cauza de moarte mortis causa. Acel act care isi produce efectele la moartea
autorului(testamentul)
Importanta juridica a distinctiei se manifesta pe planul capacitatii de a incheia asemenea
acte precum si in privinta formei in care se incheie astfel de acte.
Actele mortis causa sunt acte solemne
Actele inter vivos sunt solemne numai prin exceptie(altfel raman acte consensuale)

VIII.Clasificare dupa rolul vointei partilor

-acte subiective. Actul juridic al carui continut este stabilit prin vointa autorilor ori autorului
lui.
-acte conditii. Acel act in care partile isi manifesta vointa doar in sensul incheierii sale,
continutul fiind predeterminat prin norme de la care nu se poate deroga.
Importanta clasificarii se manifesta in ceea ce priveste aprcierea conditiilor de valabilitate

IX.Clasificare dupa legatura cu modalitatile:

-acte pure si simple. Acel act care nu cuprinde o modalitate, termen, conditie ori sarcina.
Unele acte sunt incompatibile cu modalitatile
-acte afectate de modalitati. Acel act care cuprinde o modalitate. Unele acte sunt in mod
necesar afectate de o modalitate(imprumutul, donatia cu sarcina)
Importanta clasificarii se manifesta pe planul valabilitatii si pe acela al producerii efectelor
actelor de drept civil.

X. Clasificare dupa raportul dintre ele:

-acte principale. Acel act care are o existenta de sine statatoare soarta sa nedepinzand de
soarta altui act
-acte accesorii. Acel act a carui soarta juridica depinde de soarta altui act cu rol de act
principal(clauza penala, actul de ipoteca, etc)
Importanta clasificarii se manifesta pe planul valabilitatii si eficacitatii actelor de drept civil.
Raportul dintre actul principal si actul accesoriu aplicandu-i-se agajul accesorium sequitur
principale

XI. Clasficarea dupa raportul cu cauza:

-acte cauzale. Actul a carui valabilitate implica analiza cauzei sau scopului sau. Atunci cand
cauza lipseste, este ilicita sau imorala actul juridic nu va fi valabil
-acte abstracte.Este abstract actul juridic a cui valabilitate nu implica analiza cauzei sau
scopului(ex: titlurile de valoare)
Importanta se manifesta pe planul valabilitaii actului de drept civil precum si pe taram
probatoriu.

XII.Clasificarea dupa modalitatea incheierii lor:

-acte strict personale. Actul juridic ce nu poate fi incheiat prin reprezentare(testamentul). Cele
mai multe acte pot fi incheiate atat personal cat si prin reprezentare.
-acte ce pot fi incheiate si prin reprezentare
Interesul practic al clasificarii este dat de faptul ca actul strict personal reprezinta exceptia de
la regula astfel incat ce-l reglementeaza sunt de stricta interpretare si aplicare.
XIII.Clasificare dupa reglementarea si denumirea lor:
-acte numite sau tipice Acel act care are o denumire data de legea civila si o reglementare
proprie.(Cele mai multe acte sunt acte numite)
-acte nenumite sau atipice. Acel act care nu se bucura de o reglementare si de o denumire
proprie.(contractul de prestari servicii)
Importanta juridica a clasificarii se intalneste in ceea ce priveste determinarea regulilor
aplicabile actului nenumit astfel:
-pt aspectele asupra carora partile nu au convenit in mod expres se vor aplica regulile
generale din materia obligatiilor, iar daca asemenea reguli nu sunt indestulatoare, regulile
speciale cu privire la actul juridic cu care se aseamana cel mai mult.

XIV.Clasificare dupa modul de executare:

-acte cu exectuare dintr-odata uno ictu.Acel act a carui executare presupune o singura
prestatie din partea debitorului
-acte cu exectuare succesiva. Actul juridic a cui executare presupune mai multe prestatii
esalonate in timp.( locatiunea, arendarea)
Importanta clasificarii:
-clasificarea prezinta relevanta in ceea ce priveste consecintele neexecutari culpabile a
obligatiilor.La actul succesiv sanctiunea este rezilierea.
- posibilitatea suspendarii temporare a executarii contractului din cauza unui eveniment de
forta majora este de conceput numai in cazul actelor cu executare succesiva.
-posibilitatea denuntarii unilaterale a unui contract incheiat pe durata nedeterminata este de
conceput numai in cazul accetelor cu executare succesiva.
-prescriptia extinctiva cunoaste reguli diferite.

Conditiile actului juridic civil

Prin conditiile actului juridic civil intelegem elementele din care este alcatuit un
asemenea act. Sensul desemenat si prin termenul elemente sau formula elemente esentiale se
desprinde din prevederile 1179 din C Civil ptrivit caruia elementele esentiale pt validitatea
unui contract sunt:
- capacitatea de a contracta
- consimtamantul partilor
- un obiect determinat
- o cauza licita si morala
In masura in care legea impune o anumita forma a contractului aceasta trebuie respectata
sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile.
Termenul de conditie mai poate fi folosit si cu alte 2 intelesuri:
- o modalitate a actului juridic civil(un eveniment viitor si nesigur ca realizare de care
depinde nasterea sau desfiintarea unui act juridic civil
- o clauza a actului juridic civil

Clasificarea conditiilor:

I.In functie de aspectul la care se refera:

-conditii de fond- acelea care privesc continutul actului juridic civil(se mai numesc si
intrinseci)
-conditii de forma- acelea care privesc exteriorizarea vointei(extreinseci)
II.Dupa criteriul obligativitatii sau neobligativitatii lor:
-esentiale- acelea impuse pt chiar valabilitatea actului
-neesentiale- acelea care pot fi prezente sau pot lipsi fara a pune in discutie valabilitatea
actului

III.Dupa sanctiunea nerespectarii lor:

-conditii de validitate a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea actului
-conditii de eficacitate a caror nerespecater nu atrage sanctiunea nulitatii ci o alta sanctiune de
drept civil:ex: inopozabilitatea

IV.In functie de vocatia lor:

-conditii generale- privesc toate actele de drept civil
-conditii speciale- privesc doar anumite acte de drept civil

Capacitatea de a incheia actul juridic civil

*Prin capacitatea de a incheia actul juridic civil, se intelege acea conditie de fond si esentiala,
care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii
civile prin incheierea de acte de drept civil.
Premisele capacitatii de a incheia actul de drept civil sunt:
-existenta capacitatii de folosinta;
-existenta discernamantului, adica a puterii omului de a-si reprezenta in mod corect
consecintele care se produc in baza manifestarii sale de vointa;
*Principiul capacitatii si exceptia de la acest principiu:
Materia capacitatii de a incheia acte de drept civil este dominata de principiu capacitatii.
Incapacitatea reprezentand exceptia de la regula.
*Prin principiu capacitatii intelegem ca o persoana poate participa la incheierea de acte de
drept civil daca legea nu prevede in mod expres altfel.Acest principiu este consacrat cu
caracter general in art 29/alin 1 C.civ, potrivit caruia nimeni nu poate fi ingradit in
capacitatea de folosinta sau lipsit in totalitate de capacitatea de exercitiu,decat in cazurile si
conditiile expres prevazute de lege.
Fragmentat, principiu se desprinde si din alte dispozitii ale C.civ. dupa cum urmeaza: art.
1880, "poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita
sa incheie anumite contracte",art. 1652 "pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este
interzis prin lege".
In legatura cu principiu capacitatii, se impun urmatoarele precizari:
- in primul rand, nu trebuie confundata capacitatea, care este o stare de drept cu
existenta/lipsa discernamantului, care este o stare de fapt
- capacitatea are ca izvor numai legea, pe cand discernamantul este de natura psihologica,
putand existenta izolat chiar la persoane incapabile, dupa cum o persoana capabila se poate
afla intr-o situatie in care temporar sa fie lipsita de discernamant.
- in al 2-lea rand, asumarea prin act juridic a unei obligatii de a nu face, nu transforma
persoana care si-a asumat-o, intr-un incapabil.Asumarea obligatiei de a nu face, nu are
semnificatia totala sau partiala la capacitatea de a incheia actul, un asemenea act de renuntare
fiind lovit de nulitate definitiva.
- in al 3-lea rand, nu trebuie confundata incapacitatea, ca exceptie de la principiu capacitatii
cu incapacitatea de a incheia un act de dispozitie cu privire la un bun declarat prin lege
inalienabil. Interdictia instrainarii unui bun care este scos din circuitul civil nu reprezinta o
incapacitate de folosinta sau de exercitiu speciala, fiind o problema care tine de obiectul
obligatiei si nu de capacitate.
- in al 4-lea rand, in ceea ce priveste persoanele juridice, principiu capacitatii trebuie inteles
in sensul ca acestea pot dobandi toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia acelora care
prin natura lor sau prin vointa legiuitorului , nu pot sa apartina decat persoanelor fizice. art
206/alin 1, "Pentru persoanele juridice fara scop lucrativ, principiu capacitatii este subordonat
principiului specialitatii consacrat de art 206/alin 2." Incapacitatea reprezinta exceptia de la
principiu capacitatii si ea trebuie sa fie prevazuta expres de lege. Fiind o exceptie de la
regula, textele care instituie incapacitatea sunt de stricta interpretare si aplicare.
Incapacitatile pot fi:
->generale, determinate de varsta subiectului de drept sau de starea sanatatii mintii, ambele
influentand existenta/calitatea discernamntului.
-> speciale, stabilite prin lege pentru persoane deplin capabile cu discernamentul format,dar
carora le sun interzise anumite acte de drept civil.
Asememnea incapacitati nu mai sunt determinate de o lipsa a discernamantului, ci de o
calitate pe care o are subiectul de drept la momentul incheierii actului.

CONSIMTAMANTUL

CORELATIA DINTRE CONSIMTAMANT SI VOINTA JURIDICA

* Din definitia actului juridic civil(manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce

efecte juridice), rezulta ca elementul fundamental al actului juridic civil este vointa juridica.
Vointa este un fenomen complex, avand in vedere natura sa subiectiva ce poate fi privit atat
din perspectiva psihologica, dar si din perspectiva juridica. Sub aspect psihologic, vointa este
complexa, intrucat formarea ei presupune un proces care este el insusi complex. Sub aspect
juridic, complexitatea este determinata de faptul ca vointa are o structura complexa si nu
simpla, fiind formata din consimtamant si cauza.

FORMAREA SI PRINCIPIILE VOINTEI JURIDICE

FORMAREA

Procesul de formare a vointei juridice debuteaza cu existenta obiectiva a unei nevoi pe care
omul tinde sa o satisfaca. Dupa conturarea nevoii (subiectiva), se ajunge la reprenzentarea
mijlocului de satisfacere a acelei nevoi. Se contureaza dorinta satisfacerii nevoii, in acest
scop debuteaza cea de-a 2-a etapa a procesului psihologic, aceasta fiind
DELIBERAREA(cantarirea avantajelor/dezavantajelor pe care le prezinta nevoile si
mijloacele de satisfacere a lor aflate in concurs).
Ca urmare a aparitiei unui motiv determinant, se trece de la deliberare la luarea hotararii de a
incheia actul juridic civil,act, care se infatiseaza drept cel mai bun mijloc de realizare a
scopului propus. Din acest proces psihologic,legea retine doar 2 elemente: HOTARAREA
EXTERIORIZATA,care este consimtamantul si MOTIVUL DETERMINAT, care este cauza.

PRINCIPIILE VOINTEI JURIDICE

Codul civil consacra 2 principii care guverneaza vointa juridica:

- Principiul libertatii actelor juridice civile, numit si principiu autonomiei de vointa si
principiu vointei reale, numit si principiu vointei interne. Principiu libertatii actelor juridice
civile decurge din dispozitiile art 1270,art 11 din C. civ si presupune in esenta ca daca se
respecta legea si bunele moravuri, subiectele de drept sunt libere sa incheie acte juridice
civile. Analitic, acest continut poate fi exprimat dupa cum urmeaza: in primul rand, subiectele
de drept civil sunt libere sa incheie ori nu acte de drept civil,daca incheie, ele trebuie sa
respecte legea, in al 2-lea rand, partile sunt libere sa stabileasca asa cum doresc continutul
actului pe care il incheie, in al 3-lea rand, partile sunt libere sa modifice actul pe care l-au
incheiat sau sa puna capat efectelor acelui act.

Limitele principiilor actului de drept civil sunt normele imperative si bunele moravuri,iar
depasirea acestor limite se sanctioneaza cu nulitate absoluta sau relativa a actelor.
- Principiul vointei reale decurge din dispoztiile art. 1266/alin 1,art. 1289 si art. 1206 si
presuspune ca in dreptul nostru produce efectevointa reala, interna a partilor,declaratia de
vointa nefiind decat mijlocul de exteriorizare a vointei interne. Legislatia civila consacra si
exceptii de la acest principiu,anume, in materie de simulatie, fata de tertii de buna credinta,
produce efecte actul public(vointa declarata), intrucat acesta poate fi cunoscut de alte
persoane. O alta exceptie, in materie de probe, art. 309 alin 5, din C. de procedura civila,
arata ca nu se va primi dovada cu martori in contrar si peste ceea ce cuprinde actul.

DEFINITIA CONSIMTAMNTUL = prin consimtamant se intelege acea conditie de fond

esentiala si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia actului,
manifestata in exterior.
Conditiile de valabilitate ale consimtamantului:
*Potrivit art. 1204 C. civ, consimtamantul trebuie sa fie serios,liber si exprimat in cunostinta
de cauza. Rezulta din aceasta prevedere, ca pt validitatea consimtamantului trebuie
indeplinite urmatoarele conditii:
-sa provina de la o persoana cu discernamant;
-sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;
-sa fie exteriorizat;
-sa nu fie alterat de un viciu de consimtamant;
Prima conditie decurge din caracterul constient al actlui juridic civil, ceea ce presuspune ca
subiectul de drept trebuie sa aiba putera de a-si reprezenta in mod corect consecintele
manifestarilor sale de vointa. Desi nu trebuie confundat capacitatea care este o stare de drept
cu discernamantul,care este o satre de fapt, intre cele 2 notiuni exista o stransa legatura dupa
cum urmeaza:
*persoana fizica ce are deplina capacitate de exercitiu este prezumata a avea si
discernamantul necesar pentru a participa la acte juridice civile.
*persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu,adica minorul sub 14 ani si interzisul
judecatoresc, este prezumata a nu avea discernamantul de a incheia acte juridce civile,fie din
cauza varstei fragede,fie a starii de sanatate mintala. Minorul cu varsta intre 14-18 ani are
discernamantul in curs de formare.
* pentru persoana juridica nu se ridica probleme, intrucat reprezentantul legal al acesteia este
intotdeauna o persoana fizica deplin capabila.
In afara incapacitatilor legale, cand persoana este prezumata a nu avea discernamant, exista si
cazuri de incapacitati naturale, in care se pot afla persoane deplin capabile potrivit legii,dar
care temporar sa fie lipsite de discernamant.
A 2-a conditie, consimtamantul sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice.

ESENTA ACTULUI JURIDIC CIVIL este data de faptul ca vointa trebuie sa fie exprimata
cu intentia de a produce efecte juridice. Aceasta conditie nu este indeplinita atunci cand, in
primul rand, manifestarea de vointa a fost facuta in gluma, din prietenie/curtoazie/pura
complezenta, in al 2-lea rnad, conditia nu este indeplinita cand manifestarea de vointa s-a
facut sub o conditie suspensiva, pur constentativa din partea celui care se obliga, art. 1403 C
civ., in al 3-lea rand, cand manifestarea de vointa este vaga, in al 4-lea rand, conditia nu este
indeplinita atunci cand s-a facut cu o rezerva mentala cunoscuta de cocontractant. Prin
rezerva mintala se intelege o declaratie de vointa pur aparenta, adica facuta cu intentia a nu
voii ceea ce s-a declarat.

Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat; conditia este impusa in chiar def consim,
hotarare de a incheia actul manifestata in exterior. Principiul aplicabil exteriorizarii este acela
al consensualismului, in sensul ca partile sunt libere sa aleaga forma de exteriozare a vointei
lor juridice(simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pt ca actul
juridic sa ia fiinta in mod valabil). De la acest principiu, legea consacra si unele exceptii, cum
se intampla spre ex in cazul actelor solemne a caror validitate este conditionata de incheierea
lor intr-o anumita forma, de regula, autentica.
Modalitatile de exteriozare a consimtamantului sunt, asa cum arata art 1240 din CC: in scris,
verbal, prin gesture ori fapte concludente, neechivoce. In cee ace priveste valoarea juridica a
tacerii, aceasta in principiu, nu joaca rol de consimtamant cu urm exceptii: 1) atunci cand
legea prevede in mod expres ca tacerea valoreaza consimtamantul. 2) atunci cand prin vointa
partilor se acorda o asemenea semnificatie juridica tacerii. 3) atunci cand tacerea are valoare
de consimtamant potrivit obiceiului.
A patra conditie: sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant. Conditia este impusa de
caracterul constient, liber al actului juridic civil. Specific viciilor de consimtamant este faptul
ca exista manifestare de vointa, deci exista consim, insa aceasta este alterata, fie in carcterul
sau constient, intellectual, cum se intampla in cazul erorii si dolului, fie in caracterul liber
cum se intampla in cazul violentei si leziunii. Viciile de consim, sunt potrivit art …1206…
eroarea, dolul, violenta si leziunea.
Eroarea: este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act jur civil, este regl in art
1207-1213 CC. Clasificare:
In functie de consecintele care intervin: esentiala si neesentiala.
Potrivit art 1207, al 2 din CC eroarea este esentiala atunci cand falsa reprezentare a realitatii
cade asupra: naturii sau obiectului actului(error in negotio), in sensul ca o parte crede ca
incheie un anumit act jur civil, pe cand cealalta parte are credinta gresita ca incheie un alt act
jur civil. Este esentiala atunci cand falsa interpretare cade asupra obiectului prestatiei(error in
corpore), in sensul ca o parte trateaza cu privire la un anumit bun, iar cealalta parte are in
vedere un alt bun. Este esentiala atunci cand falsa interpretare cade asupra obiectului
prestatiei sau asupra altei imprejurari considerate esentiale de catre parti, in absenta careia
actului juridic nu s-ar fi incheiat.(error in substantia). Eroare este esentiala atunci cand falsa
interpretare cade asupra identitatii persoanei sau asupra unei calitati a acesteia in absenta
careia actul juridic nu s-ar fi incheiat(error in personam).
Eroarea este neesentiala atunci cand falsa interpretare a realitatii cade asupra unor elemente
mai putin importante pt incheierea actului, aceasta nu atrage nulitatea actului, ci eventual o
diminuare a prestatiei. In legatura cu eroarea neesentiala, art 1207, al 4, CC precizeaza ca
eroarea care priveste simplele motive ale contractului este neesentiala, cu exceptia cazului in
care prin vointa partilor asemenea motive au fost considerate hotaratoare. De asemenea,
potrivit art 1210 CC simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, adica este
neesentiala, cu exceptia cazului in care concretizandu-se intr-o eroare asupra cantitatii a fost
esentiala pentru incheierea actului.
In functie de natura realitatii fals reprezentate:eroare de fapt si eroare de drept.
Eroarea de fap teste falsa reprezentare a unei situatii faptice la momentul incheierii
actului(calitatile substantiale ale obiectului, calitatile persoanei)
Eroarea de drept este falsa reprezentare la momentul incheierii actului a existentei sau
continutului unei norme de drept civil. Admisibilitatea erorii de drept ca viciu de
consimtamant este circumstantiala de indeplinirea a doua conditii: 1) sa fie vorba de o norma
juridica determinanta potrivit vointei partilor pentru incheierea actului(1207, al 3 din CC)…
2) sa fie vorba de dispozitii legale care nu sunt accesibile si previzibile(1208, al 2) Sunt
accesibile si previzibile acele norme juridice clare, nesusceptibile de interpretari.
Structura erorii esentiale.
In structura erorii esentiale intra un singur element de natura psihologica:falsa reprezentare a
realitatii, de unde rezulta dificultatea dovedirii sale. Fiind vorba de un fapt juridic stricto
sensu, eroarea poate fi dovedita cu orice mijloc de proba.
Conditiile erorii esentiale:
1. Elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost determinat, hotarator pentru
incheierea actului, in sensul ca daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul juridic nu s-ar
fi incheiat.
2. In actele juridice bilaterale cu titlu oneros este necesar ca si cocontractatantul sa fi
cunoscut sau sa fi trebuit sa cunoasca faptul ca elementul asupra caruia cade falsa
reprezentare era hotarator pt incheierea actului. Conditia se desprinde din disp art
1207, art 1 din CC.
-certat de damno vitando
-certat de lucrum captando( are prioritate)
3. In cazul actelor unilaterale conditia nu trebuie indeplinita intrucat prin ipoteza lipseste
cealalta parte.
Pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant nu este necesar ca ambele parti sa se afle
in eroare, daca ambele parti sunt in eroare, fiecare dintre ele poate sa ceara anularea
actului pentru eroarea a carei victima este .
Sanctiunea erorii esentiale: este nulitatea relativa a actului.
Sanctiunea nulitatii relative poate fi inlaturata, potrivit art 1213 din CC atunci cand
cocontractantul celui aflat in eroare declara ca este gata sa execute sau executa contractul
asa cum acesta a fost inteles de partea in drept sa ceara anularea. Pentru a opera adaptarea
contractului este necesar ca declaratia cocontractantului ca este gata sa execute sau
executarea efectiva a contractului sa aiba loc in termen de cel mult 5 luni de la data cand
partea a fost notificata ori de la data cand i s-a comunicat cererea de chemare in judecata.
Dolul sau viclenia: este reglementat de art 1214 1215 din CC. Dolul este acel viciu de
consimtamant care consta in utilizarea de mijloace viclene, dolosive pentru a induce in
eroare o persoana si a o determina sa incheie un act juridic civil. Dolul este o eroare
provocata si nu spontana ca eroarea propriu-zisa.
Structura dolului: in structura dolului intra 2 elemente:
Un element obiectiv, material constand in utilizarea mijloacelor viclene pt a induce in
eroare o persoana si un element subiectiv, intentional constand in intentia de a induce in
eroare o persoana pentru a o determina sa incheie un act juridic civil.
In legatura cu primul element(obiectiv) trebuie precizat ca el se poate manifesta fie sub
forma unei actiuni positive(fapt comisiv), fie sub forma unei actiuni negative(fapt
omisiv).
In cazul in care dolul se infatiseaza sub forma faptului omisiv, se utilizeaza formula dol
prin reticenta. In materie de liberalitati, dolul ca fapt comisiv se infatiseaza sub forma
sugestiei sau captatiei, adica utilizarea de mijloace subtile pt a induce in eroare o persoana
sau mijloace brutale.
In cee ace priveste cel de-al doilea element(sbubiectiv), in lit de specialitate si practica
judiciara s-au facut urmatoarele precizari: 1)lipsa discernamantului si dolul sub forma
captatiei se exclud datorita incompatibilitatii lor. 2) nu exista dol atunci cand
cocontractantul cunoastea imprejurarea pretins ascunsa. 3) provocarea unei erori din
simpla neglijenta, fara rea credinta nu constituie dol.
Conditiile dolului. Din disp art 1214, al 1, al 3, 1215, al 1 CC. rezulta ca singura conditie
a dolului este ca acesta sa provina de la cealalta parte, de la reprezentantul, prepusul ori
gerantul afacerilor celeilalte parti, sau daca provine de la un tert, cealalta parte a cunoscut
sau dupa caz, ar fi trebuit sa cunoasca dolul la incheierea contractului.
Chiar daca dolul nu priveste un element essential al contractului, el poate duce la anularea
actului respectiv.
Sanctiunea care intervine in cazul dolului este nulitatea relativa. Prezenta elementului
material in structura dolului, adica utilizarea de mijloace viclene, deschide celui in drept
sa ceara anularea si calea unei actiuni in raspundere delictuala, intrucat dolul este un
delict civil.
Nemo propriam turpitudem allegans.
Potrivit art 1214, al 4 din CC dolul nu se presupune, ceea ce inseamna ca el trebuie sa fie
dovedit de partea interesata. Ca fapt juridic stricto sensu, dolul poate fi probat cu orice
mijloc de proba .