Examen drept civil

1. Definiţia şi obiectul dreptului civil; distincţia între dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv
R: Dreptul civil este acea ramură de drept ce reglementează relațiile patrimoniale și
nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și/sau juridice ce se află pe poziții de egalitate
juridică.
Dreptul obiectiv se referă la normele legale în general, iar dreptul subiectiv este puterea pe
care cetățenii o au în calitate de deținătorilor drepturilor acordate de dreptul obiectiv de a
proceda asupra acestor drepturi pentru satisfacerea propriilor interese.
2. Criterii de delimitare a dreptului civil de alte ramuri de drept;

R: Criteriile de delimitare a dreptului civil de alte ramuri de drept sunt: obiectul de reglementare,
metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sancţiunilor, principiile
proprii.

3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept (dreptul public, dreptul internaţional privat
dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul procesual civil)

R:

4 Principiile dreptului civil

R: In dreptul civil se aplică trei categorii de principii: principiile fundamentale ale dreptului român,
principiile fundamentale ale dreptului civil român, principiile uneia sau mai multor instituţii de drept
civil. Principiile fundamentale: Principiul ocrotirii proprietăţii, Principiul egalităţii în faţa legii civile,
Principiul îmbinării intereselor individuale cu interesele generale, Principiul ocrotirii şi garantării
drepturilor subiective civile, Principiul bunei credinţe.

5. Noţiunea de izvor al dreptului civil. Clasificarea izvoarelor dreptului civil după organul de la care
emană. Codul civil izvor al dreptului civil

R: Noţiunea de „izvor de drept civil” are două înţelesuri. În sens material, înţelegem condiţiile materiale
de existenţă care generează normele dreptului civil. In sens formal, prin izvor de drept civil, înţelegem
forma specifică de exprimare a normelor dreptului civil.

. Legile (în sens restrâns), care sunt acte normative adoptate de Parlamentul României. Ele se clasifică
în legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Legile organice sunt acte normative care
reglementează relaţii sociale de maximă importanţă pentru naţiune. Ele dezvoltă şi detaliază principiile
cuprinse în Constituţie. Legile ordinare sunt toate celelalte legi adoptate de Parlament care nu sunt nici
constituţionale nici organice. Legea cea mai importantă din punct de vedere al dreptului civil, după
Constituţie, o constituie Codul civil.

6. Clasificarea izvoarelor dreptului civil, după criteriul conţinutului, în izvoare generale şi izvoare
speciale. Doctrina şi jurisprudenţa izvoare ale dreptului civil;
R: După acest criteriu distingem legi generale şi legi speciale. Cele care formează prima categorie
reglementează la un anumit nivel de generalitate, un ansamblu de relaţii sociale civile, pe când izvoarele
speciale vizează o sferă restrânsă a acestor relaţii. Această clasificare este aplicabilă şi uzanţelor.

Jurisprudenţa este alcătuită din totalitatea hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti de toate
gradele în cauzele avute spre soluţionare. Doctrina (ştiinţa dreptului sau literatura de specialitate)
cuprinde lucrări care explică, interpretează sau comentează principiile şi normele de drept.

7. Uzanţele izvoare ale dreptului civil

R: Codul civil înţelege prin uzanţe obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale. Obiceiul (cutuma) constituie
o practică indelungată, înrădăcinată şi continuă pe care cei ce o aplică o consideră obligatorie. Cutuma
(obiceiul juridic) a mai fost definită că un ansamblu de „reguli de conduită, constante, notorii şi generale.

Uzurile profesionale sunt practici izvorâte din exercitarea unei profesii sau activităţi de producţie,
comerţ sau prestări de servicii.

8. Aplicarea legii civile în timp

R: Intrarea şi ieşirea din vigoare a legii, Conform art. 78 din Constituţie, „Legea se publică în Monitorul
Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în
textul ei”. Ieşirea din vigoare a legii se produce prin abrogarea ei, care poate să fie, expresă sau tacită
(implicită), respectiv totală sau parţială

9. Aplicarea legii civile în spaţiu

R: Aplicarea legii civile în spaţiu are un aspect intern şi unul internaţional. Aspectul intern are în vedere
raporturile civile stabilite, pe teritoriul României, intre subiecte de drept civil de cetăţenie (persoanele
fizice) sau de naţionalitate română (persoanele juridice). În principiu, legea civilă se aplică pe întreg
teritoriul statului. Aspectul internaţional al aplicării legii civile în spaţiu vizează situaţiile în care
raporturile juridice civile conţin un element de extraneitate cum ar fi cetăţenia sau naţionalitatea uneia
dintre părţi, locul încheierii sau locul executării contractului, locul situării bunului imobil.

10. Aplicarea legii civile cu privire la personae

R:Legea civilă se aplică persoanelor, în mod egal, fără nicio discriminare. Art. 2 din Legea nr. 105/1992
prevedea că cetăţenii străini sunt asimilaţi, în condiţiile legii, în drepturi civile cu cetăţenii români în tot
ce priveşte aplicarea acestei legi, precum şi că asimilarea se aplică şi persoanelor juridice străine. Totuşi,
nu orice lege civilă se aplică în aceeaşi măsură şi uniform tuturor persoanelor participante la raporturi
juridice civile. Din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică, legile civile sunt împărţite în trei
categorii.

11. Interpretarea legii civile: noţiunea de interpretare; clasificarea metodelor de interpretare;

R: Prin interpretarea legii civile înţelegem operaţiunea logico-raţională de lămurire a conţinutului şi

sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii
practice în ipotezele ce le conţin. Clasificarea după criteriul forţei sale:oficiala sau neoficiala. Clasificarea
în funcţie de rezultatul interpretării: literala, extensive sau restrictive. Clasificarea în funcţie de metoda
de interpretare folosită:logica, gramaticala, istorica,teleologica,sistematica.
12. Argumente şi reguli de interpretare logică

R: Constă în lămurirea sensului unei norme juridice pe baza logicii formale şi a sistemului de
argumentare pe care se sprijină.Cele mai frecvente argumente folosite sunt următoarele: per a
contrario, de analogie, a fortiori, reducerii.Cele trei reguli sunt: excepţiile sunt de strictă interpretare,
unde legea nu distinge, legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei şi nu în sensul neaplicării.

13. Noţiunea de raport juridic şi caracterele acestuia; enumerarea şi definirea elementelor raportului
juridic civil

R: Raportul juridic civil este o formă a raportului juridic. Vom defini raportul juridic civil ca o relaţie
socială, patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil, în care părţile se găsesc
pe poziţie de egalitate juridică. Raportul juridic civil prezintă trei caractere: este un raport social; este un
raport voliţional; părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică. .Caracterul social al raportului juridic. Ca
orice raport juridic, raportul juridic civil este un raport social, adică un raport ce se stabileşte între
oameni, fie priviţi individual, ca persoane fizice, fie priviţi colectiv, ca persoane juridice. Caracterul
voliţional al raportului juridic. Acest caracter se exprimă prin aceea că, pe de o parte, el este totdeauna
rezultatul reglementării relaţiei sociale prin lege, iar pe de altă parte, naşterea unora din raporturile
juridice civile presupune şi voinţa exprimată în condiţiile legii de către parte sau părţi. Poziţia juridică de
egalitate a participanţilor la raportul juridic civil Egalitatea juridică a părţilor, reprezintă nu numai
metoda de reglementare a dreptului civil, ci şi un caracter propriu raportului juridic civil.

14. Izvoarele raportului juridic civil concret

R: Izvoarele raporturilor juridice civile concrete sunt simple şi complexe. Izvoarele simple sunt fapte
juridice( lato sensu) a căror structură este alcătuită dintrun singur element, care dă naştere, prin el
însuşi, la raportul juridic civil concret. Izvoarele complexe sunt acele fapte juridice a căror structură este
alcătuită din mai multe elemente, ce produc efecte juridice valabile numai dacă sunt reunite toate, fie
succesiv, fie concomitent.

15. Subiectele raportului juridic civil: noţiune, pluralitatea subiectelor; determinarea subiectelor;

R: Există două mari categorii de subiecte: persoanele fizice şi persoanele juridice. Omul, privit individual,
ca persoană fizică, este subiect de drept civil din momentul naşterii sale (uneori chiar de la concepţie) şi
până la moartea sa. Vom vedea, însă, că omul poate să participe la raporturile juridice şi într-o formă
organizată, colectivă. În acest caz, colectivitatea va trebui să întrunească cumulativ anumite cerinţe,
pentru ca legea să-i recunoască statutul de persoană juridică şi, implicit, calitatea de subiect de drept . În
mod obişnuit, raportul juridic civil se stabileşte între un subiect activ şi un subiect pasiv. Există şi
raporturi juridice care se stabilesc între mai multe persoane. Suntem în prezenţa pluralităţii active, când
există mai multe subiecte active implicate în raportul juridic. Dacă există mai multe subiecte pasive,
pluralitatea va fi pasivă iar dacă există atât mai multe subiecte active cât şi mai multe subiecte pasive,
pluralitatea va fi mixtă. Prin „determinarea” subiectelor raportului juridic civil, înţelegem cunoaşterea,
nominalizarea părţilor care participă la aceste raporturi juridice.

16. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

R: Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice de
a avea drepturi şi obligaţii civile. Ea reprezintă vocaţia generală a persoanei fizice de a dobândi în
concret orice drept recunoscut de lege şi de a-şi asuma orice obligaţie

17. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice.

R: Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este aptitudinea acesteia de a-şi exercita drepturile civile şi
de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile. Spre deosebire de capacitatea de
folosinţă, care aparţine tuturor persoanelor fizice, capacitatea de exerciţiu este recunoscută doar acelor
persoane care au o voinţă conştientă, precum şi experienţa necesară pentru a-şi da seama de
semnificaţia şi urmările actelor juridice pe care le încheie.

18. Capacitatea civilă a persoanei juridice.

R: Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a
avea drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice constă în aptitudinea de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii civile, încheind acte juridice prin organele lor de
administrare. După cum observăm, capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se pune în valoare prin
organele ei de administrare. Capacitatea de exerciţiu se dobândeşte de persoana juridică în momentul
înfiinţării ei când, de regulă, organele ei au fost desemnate şi durează până la încetarea existenţei sale ca
subiect de drept.

19. Clasificare drepturilor subiective civile în drepturi absolute şi drepturi relative;

R: după opozabilitatea lor, drepturile subiective civile pot fi absolute şi relative. Dreptul absolut este acel
drept subiectiv civil în temeiul căruia titularul său are posibilitatea să-l exercite singur, fără concursul
altora, tuturor celorlalte persoane revenindu-le obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de
natură să-i aducă atingere. Sunt drepturi absolute drepturile subiective civile nepatrimoniale şi
drepturile subiective civile reale. Dreptul relativ este acel drept subiectiv civil în virtutea căruia subiectul
activ numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Realizarea dreptului de creanţă este condiţionată de conduita corespunzătoare a subiectului activ (să
dea, să facă sau să nu facă ceva).

20. Clasificarea drepturilor subiective civile în drepturi patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale;

drepturile potestative nepatrimoniale

R: Dreptul subiectiv civil patrimonial este acel drept care are conţinut economic, fiind evaluabil în bani.
Drepturile patrimoniale fac parte din patrimoniul persoanei. Prin patrimoniu înţelegem totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic care aparţin unei personae. Dreptul real (jus in re);
Dreptul real; Dreptul de creanţă (jus ad personam) . Drepturile subiective civile nepatrimoniale sunt
acele drepturi care nu au conţinut economic şi nu sunt evaluabile în bani. Spre deosebire de drepturile
patrimoniale, acestea nu sunt cesibile unei alte persoane. Neavând conţinut economic ele nu fac parte
din patrimoniul persoanei. Drepturile nepatrimoniale pot fi exercitate doar personal, nu şi prin
reprezentare. Drepturile potestative patrimoniale. Aceste drepturi sunt considerate o categorie
intermediară întrucât nu pot fi calificate nici ca drepturi reale, nici ca drepturi de creanţă neavând
caracterele necesare pentru a fi încadrate în una din aceste categorii.
21. Clasificarea drepturilor subiective în drepturi principale şi drepturi accesorii

R: Dreptul subiectiv civil principal, este acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare,
soarta sa nedepinzând de vreun alt drept. Dreptul subiectiv civil accesoriu, este acel drept subiectiv civil
care nu are o existenţă de sine stătătoare, soarta lui fiind determinată de cea a unui alt drept subiectiv
civil (care este principal), pe lângă care el fiinţează. Drepturile reale, după cum am văzut anterior, pot fi
şi principale şi accesorii. Sunt drepturi reale principale: dreptul de proprietate, dezmembrămintele
dreptului de proprietate, dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă.
Drepturile reale accesorii sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă, privilegiile şi dreptul de retenţie.

22. Clasificarea drepturilor în drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi

R: Drepturile pure şi simple sunt acele drepturi subiective civile care conferă deplină siguranţă titularului
lor. Ele îşi produc efecte imediat (de la naşterea lor), definitiv şi irevocabil. Drepturile afectate de
modalităţi sunt acele drepturi subiective civile care nu conferă deplină siguranţă titularului lor pentru că
existenţa sau exerciţiul lor depinde de un eveniment viitor: termen, condiţie sau sarcină.

23. Noţiunea de drept subiectiv civil; exercitarea drepturilor subiective; Abuzul de drept subiectiv;

R: Dreptul subiectiv civil este prerogativa cuiva de a pretinde ceva, cu sprijinul

forței de coerciție a statului. Când acționează potrivit dreptului său titularul își
exercită dreptul. Dreptul se exercită, obligația se execută. Exercitarea dreptului nu
este o obligație. Exercitarea dreptului este limitată și condiționată. Exercitarea
dreptului cu nesocotirea limitelor și condiționărilor sale poate avea drept consecință
atât dificultăți în obținerea forței de coerciție a statului, cât și, după caz, angajarea
răspunerii civile delictuale.

24. Clasificarea obligaţiilor civile în obligaţii de a da, de a face şi a nu face; clasificarea în

obligaţii negative şi pozitive; clasificarea în obligaţii de diligenţă şi obligaţii de rezultat;

R: Obligaţia de a da este îndatorirea de a constitui sau transmite un drept real. De exemplu, este
obligaţie de a da, îndatorirea vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vândut
sau îndatorirea debitorului de a constitui un drept de ipotecă în favoarea creditorului. De regulă
obligaţia de a da este o obligaţie cu executare imediată. Obligaţia de a face este îndatorirea de a efectua
o lucrare, şi, în general, orice prestaţie pozitivă în afara celor ce se încadrează în noţiunea de a da. Sunt
obligaţii de a face: obligaţia vânzătorului de a preda bunul, obligaţia locatorului de a pune la dispoziţia
locatarului bunul închiriat, obligaţia constructorului de a efectua reparaţii la o clădire etc. Obligaţia de a
nu face ceva este îndatorirea subiectului pasiv de a se abţine de la o acţiune sau de la anumite acţiuni.
Obligaţia de a nu face are un conţinut diferit, după cum este vorba de obligaţia de a nu face corelativă
unui drept absolut sau unui drept relative. Sunt obligaţii pozitive, obligaţia de a da şi obligaţia de a face
iar obligaţia de a nu face este obligaţie negativă.

Obligaţia de rezultat (determinată) constă în îndatorirea debitorului să obţină un rezultat determinat. În

cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis. Obligaţia de
mijloace (de diligenţă) constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa(diligenţa) pentru a
obţine un anumit rezultat, fără a se obliga la însăşi obţinerea rezultatului. În cazul obligaţiilor de
mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele 17 necesare pentru atingerea rezultatului
promis.

25. Clasificarea obligaţiilor în obligaţii obişnuite, reale şi opozabile şi terţilor; Clasificarea obligaţiilor în
obligaţii civile perfecte şi obligaţii civile imperfecte (naturale)

R: Obligaţia obişnuită incumbă debitorului faţă de care s-a născut şi este opozabilă doar între părţi. Cele
mai multe obligaţii sunt obligaţii obişnuite. Obligaţia opozabilă şi terţilor (scriptae in rem) se
caracterizează prin aceea că este atât de strâns legată de posesia lucrului, încât creditorul nu poate
obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest
drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului obligaţional. Obligaţia reală (propter
rem) este obligaţia ce revine deţinătorului unui bun, în considerarea importanţei deosebite a unui
asemenea bun pentru societate. Obligaţia reală apare ca un accesoriu al unui drept real. Obligaţia civilă
perfectă este acea obligaţie a cărei executare este asigurată, în caz de neîndeplinire de către debitor,
prin posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere 20 Potrivit art. 759 alin.2 C.civ., „sub
condiţia notării în cartea funciară, obligaţia se transmite dobânditorilor subsecvenţi ai fondului aservit”.
19 a statului. Obligaţia civilă imperfectă (naturală) este acea obligaţie a cărei executare nu se poate
obţine pe cale silită, dar, odată executată de bună voie de către debitor, acesta din urmă nu are dreptul
să pretindă restituirea ei.

26. Obiectul raportului juridic civil

R: Obiectul raportului juridic civil este cel de-al treilea element structural al raportului juridic civil. El
constă in conduita părţilor, adică acţiunea sau inacţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care
este ţinut subiectul pasiv. Obiectul raportului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul raportului
juridic civil.

27. Noţiunea de „bun”; distincţia între bunuri şi lucruri; criterii de clasificare a bunurilor;

R: Doctrina anterioară Codului civil definea bunurile ca fiind acele lucruri, ca valori economice, care sunt
utile şi necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care sunt susceptibile
de apropriere sub forma de drepturi patrimoniale1 . Astfel, pentru ca un lucru să fie considerat bun
acesta trebuia să întrunească, cumulativ, următoarele condiţii:să aibă valoare economică; să fie util
omului, pentru satisfacerea nevoilor sale materiale şi spirituale; să fie susceptibil de apropriere (de
însuşire), sub forma drepturilor patrimoniale.

28. Bunuri corporale şi bunuri necorporale;

R: Bunurile corporale (res corporales), sunt bunurile care au o existenţă materială, fiind percepute de
simţurile omului; ele se văd, le putem atinge şi pot fi posedate. Pentru noţiunea juridică de bun corporal
este indiferent dacă bunul este un corp solid, lichid sau sub formă gazoasă. Bunurile necorporale sunt
acele bunuri care nu au o existenţă materială ci sunt constituite din elemente abstracte. Art. 535 C.civ.
nu defineşte noţiunile de „corporal” şi 5O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat de Drept civil. Bunurile.
Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, Bucureşti 2008, p. 83. 4 „necorporal”. Sunt calificate ca
fiind bunuri necorporale, cu o existenţă ideală, abstractă: creanţele, acţiunile, părţile sociale, cambiile
sau alte titluri de credit.

29. Bunurile imobile şi bunurile mobile;

R: Bunurile imobile prin natura lor sunt prevăzute de art. 537 C.civ.: imobile terenurile, izvoarele şi
cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu
caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul
continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter
permanent. Bunurile mobile prin natura lor sunt reglementate de art. 539 C.civ: Bunurile pe care legea
nu le consideră imobile sunt bunuri mobile (alin.1). Textul de lege citat defineşte bunurile mobile prin
eliminare, respectiv sunt considerate bunuri mobile acele bunuri care nu au fost calificate ca fiind
imobile. În măsura în care nu se stabileşte calitatea de imobil a unui bun (art.537, 538 C.civ.) acesta va fi
considerat mobil.

30. Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile;

R: Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite
unele prin altele în executarea unei obligaţii. Bunurile nefungibile sunt acelea care care nu pot fi
înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii debitorul fiind liberat doar prin predarea lucrului
datorat.

31. Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile;

R: ).Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau
consumarea substanţei (alin. 2). Bunurile consumptibile nu pot fi folosite potrivit destinaţiei lor fără a li
se consuma substanţa (alimentele, combustibilul) sau fără a fi înstrăinate la prima întrebuinţare (banii).
Bunurile neconsumptibile sunt acele bunuri a căror întrebuinţare obişnuită nu implică înstrăinarea sau
consumarea substanţei. De exemplu: terenurile, maşinile, clădirile, mobila etc.

32. Bunurile divizibile şi bunurile indivizibile;

R: Bunurile care nu pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia sunt bunuri indivizibile (art.
545 alin. 2 C.civ.). De exemplu, o maşină, un animal de companie, un ceas etc. Pe de altă parte, acele
bunuri care pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia vor fi considerate ca bunurile
divizibile. De exemplu: o bucată de stofă, cerealele, medicamentele, alimentele etc.

33. Bunurile principale şi bunurile accesorii;

R: Bunurile principale sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod independent fără a fi destinate să
servească la întrebuinţarea economică a altui bun. Sunt bunuri accesorii: cutia pentru vioară, cureaua
pentru ceas, cheia pentru lacăt, tâmplăria de la o locuinţă etc.

34. Bunurile aflate în circuitul civil şi bunurile scoase din circuitul civil;

R: Sunt bunuri aflate în circuitul civil acele bunuri care pot fi dobândite sau înstrăinate în mod liber prin
acte juridice. Regula este că bunurile sunt în circuitul civil, în afară de excepţiile prevăzute expres de
lege. În acestă categorie de bunuri distingem două subdiviziuni: bunuri care pot circula liber, neîngrădit
şi bunuri care pot fi dobândite, deţinute sau înstrăinate în condiţii restrictive; în această categorie
includem armele şi muniţiile, produsele şi substanţele stupefiante, deşeurile toxice, obiectele de cult,
etc. Bunurile scoase din circuitul civil sunt acele bunuri care nu pot face obiectul unor acte juridice
translative de proprietate fiind inalienabile (nu pot fi înstrăinate sau grevate cu sarcini reale).

35. Bunurile individual determinate şi bunurile determinate generic;

R: Bunurile individual determinate ( numite şi bunuri certe - res certa) sunt acelea care prin însuşirile lor
specifice se deosebesc de bunurile asemănătoare conturându- li- se o anumită individualitate. De
exemplu, o casă este un bun cert pentru că ea se individualizează prin strada pe care este situată,
numărul ei, prin aspect, etc. Bunurile determinate generic (numite şi bunuri de gen - res genera) sunt
acelea care sunt privite prin prisma caracterelor comune ale întregii lor categorii; ele se individualizează
ulterior prin numărare, măsurare, cântărire etc. Asemenea bunuri sunt banii, combustibilul, alimentele,
cerealele etc.

36. Bunurile sesizabile şi bunurile insesizabile;

R: Bunurile sesizabile pot forma obiectul executării silite a debitorului. Bunurile insesizabile sunt bunuri
care nu pot fi urmărite silit pentru plata unei datorii.

37. Bunurile frugifere şi bunurile nefrugifere;

R: Bunurile frugifere sunt acele bunuri care în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor sunt
susceptibile de a produce alte bunuri denumite fructe. Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu au
însuşirea de a da naştere la alte produse în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor.

38. Inscrisurile autentice ca mijloace de probă;

R: C, înscrisul autentic este inscrisul intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de o autoritate publica,
de notarul public sau de catre o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, in forma si
conditiile stabilite de lege. Autenticitatea inscrisului se refera la stabilirea identitatii partilor, exprimarea

consimtamantului acestora cu privire la continut, semnatura acestora si data inscrisului.

39. Înscrisurile sub semnătură privată ca mijloace de probă;

R: Înscrisurile sub semnătură privată sunt înscrisuri redactate de către părţi şi semnate de acestea.
înscrisul sub semnatură privată este acela care poarta semnatura partilor, indiferent de suportul sau
material. El nu este supus niciunei alte formalitati, in afara exceptiilor anume prevazute de lege. Înscrisul
sub semnătură privată îşi datorează puterea doveditoare faptului că este semnat de către părţi care,
prin aceasta, şi-au însuşit cuprinsul înscrisului.

40. Proba cu martori;

R: Martorii sunt persoane străine de interesele în conflict, care relatează în faţa instanţei de judecată
despre fapte referitoare la pricina care se judecă, fapte ce ar putea servi la rezolvarea ei. Relatarea
făcută de martor în faţa instanţei se numeşte depoziţie (declaraţie) sau mărturie. În doctrină, mărturia a
fost definită ca declaraţia orală făcută de o persoană fizică, înaintea instanţei de judecată, cu privire la
un fapt trecut, precis şi pertinent, despre care are cunoştinţă personal. Mijlocul de probă îl constituie
astfel nu martorul ci declaraţiile făcute de către acesta în faţa instanţei de judecată.

41. Prezumțiile;

R: prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a
stabili un fapt necunoscut. Prezumţiile sunt probe indirecte întrucât reprezentând concluziile trase de
lege sau de judecător de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic
dintre părţi, este necesar să se apeleze la raţionamente logice.
42. Actul juridic civil: noţiune; actele juridice unilaterale, bilaterale şi multilaterale;

R: Actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică a
crea, modifica ori stinge raporturi juridice civile. Actele juridice unilaterale. Potrivit art. 1324 C.civ. este
unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voinţă a autorului ei (este rodul unei
singure manifestări de voinţă). Actele juridice bilaterale sunt acele acte juridice la alcătuirea cărora au
contribuit două voinţe. Actele juridice multilaterale (plurilaterale) sunt acele acte juridice care se
formează prin acordul de voinţe a trei sau a mai multor persoane care urmăresc realizarea aceluiaş scop.

43. Actele juridice cu titlu oneros şi actele juridice cu titlu gratuit;

R: Codul civil defineşte în art. 1172 contractul cu titlu oneros ca fiind contractul prin care fiecare parte
urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu oneros. Vom spune că
actul juridic cu titlu oneros este acel act juridic prin care, în schimbul folosului patrimonial procurat de
către o parte celeilalte părţi, se urmăreşte obţinerea altui folos patrimonial. Actul juridic cu titlu gratuit
este acel act juridic prin care o persoană procură alteia un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun
avantaj.

44. Actele juridice constitutive, actele juridice translative şi actele juridice declarative;

R: Actele juridice constitutive sunt acele acte juridice care dau naştere unor drepturi subiective civile
care n-au existat anterior. Sunt acte juridice constitutive contractul de gaj, contractul de ipotecă, actul
de constituire a unui drept de uzufruct ş.a.. Actele juridice translative sunt acele acte juridice care au ca
efect strămutarea unui drept subiectiv dintr-un patrimoniu în altul. Asemenea acte juridice sunt:
contractul de vânzarea, contractul de donaţie, contractul de schimb etc. Actele juridice declarative sunt
acele acte juridice care au ca efect consolidarea sau definitivarea între părţi a unor drepturi
preexistente. Ca exemplu amintim tranzacţia sau confirmarea unui act juridic anulabil.

45. Actele juridice numite şi actele juridice nenumite;

R: Actele juridice numite (tipice) sunt acele acte juridice care au o denumire stabilită în legislaţie şi o
reglementare proprie. Sunt acte juridice numite: contractul de vânzare, contractul de donaţie (donaţia),
testamentul, contractul de mandat, contactul de tranzacţie, contractul de concesiune ş.a. Actele juridice
nenumite (atipice) sunt acele acte juridice care nu au o reglementare sau denumire proprie. În baza
principiului libertăţii încheierii actelor juridice (de a contracta), părţile sunt libere să încheie orice
contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele
moravuri (art. 1169 C.civ.). Un act juridic atipic (nenumit) este contractul de vânzare cu clauză de
întreţinere.

46. Actele juridice strict personale şi actele juridice care pot fi încheiate şi prin reprezentare. Actele
juridice principale şi actele juridice accesorii;

R: Actele juridice strict personale sunt acele acte juridice care nu pot fi încheiate decât personal, nu şi
prin reprezentare. Acte juridice strict personale sunt testamentul, căsătoria, recunoaşterea unui copil.
Actele juridice ce pot fi încheiate şi prin reprezentare sunt acele acte juridice care pot fi încheiate şi
personal dar şi prin reprezentare. Majoritatea actelor juridice pot fi încheiate şi prin reprezentare. Actele
juridice principale sunt acele acte juridice care au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor nedepinzând
de soarta juridică a altui act juridic. Majoritatea actelor juridice civile sunt acte juridice principale. Actele
juridice accesorii sunt acele acte juridice care nu au o existenţă de sine stătătoare, existenţa lor
depinzând de existenţa unui alt act juridic civil (act principal). Sunt acte juridice accesorii contractul de
gaj, contractul de ipotecă, clauza de arvună, fidejusiunea. Actul juridic accesoriu poate fi încheiat în
acelaşi timp cu actul juridic principal dar poate fi încheiat şi ulterior.

47. Actele juridice consensuale. Actele juridice solemne şi actele juridice reale;

R: Actele juridice consensuale sunt acele acte juridice care iau naştere în mod valabil prin simpla
manifestare de voinţă, neînsoţită de nici un fel de formă. Potrivit art. 1174 alin.2 C.civ. „contractul este
consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor”. Actele juridice solemne
(formale) sunt acele acte juridice pentru a căror validitate manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o
anumită formă cerută de lege. Potrivit art. 1174 alin.3 C.civ., „Contractul este solemn atunci când
validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege”. Neîndeplinirea acestor
formalităţi va atrage nulitatea absolută a actului juridic civil. Actele juridice reale sunt acele acte juridice
pentru a căror validitate manifestarea de voinţă trebuie însoţită de remiterea (predarea) bunului.
Potrivit art. 1174 alin.3 C.civ., „contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară
remiterea bunului”. Sunt acte juridice reale gajul, darul manual, împrumut.

48. Actele juridice între vii şi actele juridice pentru cauză de moarte. Actele juridice cauzale şi actele
juridice abstracte;

R: Actele juridice între vii (inter vivos) sunt acele acte juridice care îşi produc efecte, potrivit intenţiei
părţii sau părţilor, încă din timpul vieţii lor. Majoritatea actelor juridice civile sunt acte între vii. Actele
juridice pentru cauză de moarte (mortis causa) sunt acele acte juridice care îşi produc efecte la moartea
autorului lor. După cum s-a precizat în doctrină, nu este suficient ca, potrivit voinţei autorilor, actul să îşi
producă efecte după încetarea din viaţă a acestor persoane, ci este necesar ca evenimentul morţii să
reprezinte un element intrinsec al structurii actului juridic respectiv. Sunt acte juridice pentru cauză de
moarte testamentul sau asigurarea pe viaţă. Actele juridice cauzale sunt acele acte juridice a căror
valabilitate implică valabilitatea cauzei. Majoritatea actelor juridice sunt acte juridice cauzale. Actele
juridice abstracte sunt acele acte juridice care sunt detaşate de elementul cauză. Ele nu implică analiza
cauzei. Sunt acte juridice abstracte titlurile de valoare. Acestea sunt înscrisuri care încorporează în ele
operaţiuni juridice, cu alte cuvinte, înscrisul constatator este inseparabil de actul juridic pe care îl
constată.

49. Actele juridice cu executare dintr-o dată şi actele juridice cu executare succesivă;

R: Actele juridice cu executare dintr-o dată (uno ictu) sunt acele acte juridice a căror executare
presupune o singură prestaţie din partea debitorului (se execută instantaneu). Contractul de donaţie se
încadrează în această categorie. Actele juridice cu executare succesivă sunt acele acte juridice ce se
execută prin mai multe prestaţii succesive sau o singură prestaţie continuă. Sunt acte juridice cu
executare succesivă contractul de locaţiune, contractul de rentă viageră, contractul de asigurare,
contractul de furnizare de energie electrică ş.a.

50. Actele juridice partimoniale şi actele juridice nepatrimoniale. Actele juridice subiective şi actele
juridice condiţie;

R:Actele juridice patrimoniale sunt acele acte juridice care au un conţinut evaluabil în bani ( au conţinut
economic). Sunt acte juridice patrimoniale contractul de vânzare-cumpărare, contractul de împrumut,
contractul de donaţie etcActele juridice patrimoniale sunt acele acte juridice care au un conţinut
evaluabil în bani ( au conţinut economic). Sunt acte juridice patrimoniale contractul de vânzare-
cumpărare, contractul de împrumut, contractul de donaţie etc. Actele juridice nepatrimoniale sunt acele
acte juridice care nu au un conţinut evaluabil în bani. Este un act juridic patrimonial înţelegerea a doi
soţi care au nume diferite ca fiul lor să poarte numele unuia dintre ei.

Actele juridice subiective sunt acele acte juridice al căror conţinut este stabilit prin voinţa părţilor.
Majoritatea actelor juridice se încadrează în această categorie. Actele juridice condiţie sunt acele acte
juridice în care părţile îşi exprimă voinţa numai în ceea ce priveşte naşterea actului juridic, conţinutul lui
fiind predeterminat de norme juridice de la care părţile nu pot deroga. Sunt acte juridice condiţie
căsătoria şi adopţia.

51. Actele juridice de conservare, actele de administrare şi actele de dispoziţie;

R: Actele juridice de conservare sunt acele acte juridice care au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui
drept subiectiv. Un act de conservare este totdeauna avantajos pentru titularul dreptului şi el implică
totdeauna cheltuieli mici raportat la valoarea dreptului care s-ar putea pierde. Actele juridice de
administrare realizează o normală punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu, fără înstrăinarea
lui. Sunt asemenea acte: asigurarea unui bun, încheierea unui contract de arendă, locaţiunea unui bun
pe o durată mai mică de 5 ani5 , culegerea fructelor, reparaţiile de întreţinere. Actele juridice de
dispoziţie sunt acele acte juridice care au ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui bun sau a unui drept
sau grevarea lui cu o sarcină. Sunt acte de dispoziţie: vânzarea, donaţia, schimbul, renunţarea la un
drept, garantarea unei obligaţii prin constituirea unui drept real (un drept de gaj, un drept de ipotecă).

52. Condiţiile actului juridic: definiţie, clasificare;

R: Termenul de „condiţie” mai este utilizat în dreptul civil şi pentru a desemna o modalitate a actului
juridic civil. În cele ce urmează vom utiliza noţiunea de condiţie în sensul de element constitutiv al
actului juridic urmând ca celălalt sens să-l tratăm când vom discuta despre modalităţile actului juridic
civil.Clasificare: a. în funcţie de aspectul la care se referă, b. în funcţie de obligativitatea sau
neobligativitatea condiţiilor, c.după sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării lor, d. în funcţie de
vocaţia lor.

53. Capacitatea de a încheia acte juridice civile: noţiune, corelaţia cu discernământul;

R: Capacitatea de a încheia acte juridice civile este acea condiţie de fond esenţială şi generală care
constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin
încheierea de acte de drept civil. discernământul ca fiind „componenta capacităţii psihice, care se referă
la o faptă anume şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi
consecinţele acestei fapte”. Condiţia existenţei discernământului este avută în vedere de legiuitor la
reglementarea capacităţii de exerciţiu. Cele două elemente, capacitatea şi discernământul
condiţionează, deopotrivă, valabilitatea actului juridic.

54. Consimţământul: noţiune, condiţii de validitate;

R: Consimţământul este acea condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil care constă în
hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior. Împreună cu cauza, consimţământul
intră în componenţa voinţei juridice. În consecinţă vom spune că pentru a fi valabil consimţământul
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie
exteriorizat, să fie serios (exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice) şi liber (să nu fie alterat de
vicii de consimţământ).

55. Eroarea;

R: Eroarea este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil. Eroarea emană de la cel
ce se obligă, el singur îşi reprezintă greşit unele împrejurări legate de încheierea actului juridic ajungând
astfel să încheie un act pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

56. Dolul;

R: Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin
mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi
incheiat. Dolul este, deci, o eroare provocată de cealaltă parte a actului juridic civil.

57. Violenţa;

R: Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un rău, de
natură să-i provoace o temere, care să o determine să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi
încheiat.

58. Leziunea;

R: există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de
lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o
valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.

59. Obiectul actului juridic civil;

R: Obiectul actului juridic civil reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul
şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor
contractuale

60. Cauza actului juridic civil;

R: Prin cauză se înţelege scopul (motivul) concret, în vederea căruia se încheie un act juridic civil. Cauza
este o condiţie de fond, esenţială ( prevăzută de art. 1179 C.civ.) şi generală a 22 actului juridic civil.
mpreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică. Cauza are o natură psihologică, exprimând
motivaţia care a stat la baza încheierii actului juridic civil.

61. Forma actului juridic civil;

R: Prin forma pentru valabilitatea actului juridic civil se înţelege acea condiţie de validitate, esenţială şi
specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege, în lipsa cărora actul
juridic nu s-ar putea naşte în mod valabil.

62. Condiţia, modalitate a actului juridic civil; definiţie; distincţie faţă de termen; clasificări; Principiile
care guvernează efectele condiţiei (fără efectele condiţiei suspensive şi condiţiei rezolutorii);
R: Condiţia, modalitate a actului juridic civil, este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care
depinde însăşi existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor, adică naşterea sau desfiinţarea actului juridic
civil. Asemeni termenului condiţia este tot un eveniment viitor, dar care este nesigur ca realizare, pe
când termenul era un eveniment sigur ca realizare. Spre deosebire de termen, care produce efecte
numai pentru viitor condiţia, de regulă, produce efecte în mod retroactive.Clasificarea: 1.după efectul ei,
condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie, 2. după legătura cu voinţa părţilor a realizării ori nerealizării
evenimentului, 3. După modul de formulare, 4. După beneficiarul condiţiei 5.În funcţie de caracterul ei.

63. Termenul, modalitate a actului juridic civil; definiţie; clasificări; efectele termenului; distincţia faţă de
condiţie;

R: Termenul, modalitate a actului juridic civil, este un eveniment viitor şi sigur în ceea ce priveşte
realizarea lui, de care depinde fie începerea executării fie stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor
actului juridic.Clasificare: 1.Clasificarea termenelor, în funcţie de efectele lor, 2.Clasificarea termenului
după cunoaşterea sau necunoaşterea cu precizie a datei împlinirii termenului: 3.Clasificarea termenului
în funcţie de izvor, 4.Clasificarea termenului în funcţie de criteriul părţii care beneficiază de el. Efectele
termenului sunt guvernate de principiul că termenul afectează doar executarea actului nu şi existenţa
lui. Termenul produce efecte doar pentru viitor, nu şi retroactiv.

64. Sarcina, modalitate a actului juridic civil;

R: Sarcina, modalitate a actului juridic civil, este o obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de
dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit. Sarcina poate afecta doar liberalităţile.

65. Efectele actului juridic civil: noţiune; principiul forţei obligatorii; principiul irevocabilităţii;

R: Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective civile şi obligaţiile civile născute,
modificate sau stinse prin actul respectiv. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil este
reglementat de art. 1270 alin.1 Cod civil (coresp. art. 969 alin.1 din Codice). Potrivit acestui articol care
reglementează efectele contractului între părţi, „contractul valabil încheiat are putere de lege între
părţile contractante”. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil este reglementat de art. 1270 al.2 Cod
civil fiind o consecinţă directă a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil. Potrivit 12 acestui
principiu, actele juridice „se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate
de lege”.

66. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil (până la excepţii!);

R: Reglementează efectele actului juridic faţă de terţi. Potrivit acestui articol, „contractul produce efecte
numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Actul juridic produce efecte doar între părţi, fără
a da naştere la drepturi şi obligaţii în favoarea sau în sarcina persoanelor care nu au participat la
încheierea lui . Prin „părţi”, înţelegem persoanele care au participat la încheierea actului juridic, fie
personal, fie prin reprezentare. „Terţii” sunt persoanele care nu au participat la încheierea actului juridic
civil, nici personal nici prin reprezentare. Categorii de succesori: -succesorii universali, -succesorii cu titlu
universal, -succesorii cu titlu particular, -creditorii chirografari. Strâns legată de principiul relativităţii
efectelor actului juridic civil este opozabilitatea actului juridic civil. Aşa cum am discutat anterior, terţii
nu dobândesc din actul juridic drepturi sau obligaţii .
67. Reprezentarea;

R: Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană numită reprezentant încheie un act
juridic în numele şi în contul altei persoane, numită reprezentat, în aşa fel încât efectele actului se
produc direct în persoana celui reprezentat.

68. Nulitatea actului juridic civil: noţiune, funcţii, cauze;

R: Nulitatea actului juridic civil este acea sancţiune de drept civil care intervine pentru încălcarea
dispoziţiilor legale privitoare la validitatea actului juridic, lipsindu-l retroactiv de efectele în vederea
cărora a fost încheiat.Indeplineste 3 functii: -funcţia preventivă, de atenţionare a subiectelor de drept
asupra urmărilor încheierii unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale, -funcţia sancţionatorie
(represivă) care intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit eficienţa, constând în
înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil;
-funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în sensul că prin funcţia preventivă şi prin cea
sancţionatorie se asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de
valabilitate a actului juridic civil. Astfel, vor fi cauze de nulitate a actului juridic civil: - încălcare
dispoziţiilor legale privind capacitate civilă; - lipsa ori nevalabilitatea consimţământului; - nevalabilitatea
obiectului actului juridic civil; - nevalabilitatea cauzei actului juridic civil; - nerespectarea formei cerute
pentru validitatea actului juridic civil; - încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, ordinii publice şi
bunelor moravuri - lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative, când legea o cere;

69. Nulitatea absolută a actului juridic civil;

R: Nulitatea absolută a actului juridic civil sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic a
dispoziţiilor legale imperative care orotesc un interes general, obştesc.

70. Nulitatea relativă a actului juridic civil;

R: Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic a unor dispoziţii legale care
ocrotesc un interes personal . Nulitatea relativă mai este numită şi „nulitate de protecţie”.

71. Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală;

R: Nulitatea expresă (textuală, explicită) este prevăzută expres într-un text de lege. Cu titlu de exemplu
amintim art. 1041 C.civ.: Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime,
datat şi semnat de mâna testatorului. Nulitatea virtuală (implicită) rezultă neîndoielnic din cuprinsul
textului de lege fără a fi prevăzută expres. Potrivit art. 1253 C.civ. privitor la nulitatea virtuală, în afara
cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea
nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să
fie atins.

72. Nulitatea amiabilă şi nulitatea judiciară; clauzele nescrise;

R: Nulitatea amiabilă operează în temeiul acordului părţilor fără a mai fi necesară intervenţia instanţei
de judecată. Potrivit art. 1246 alin.3 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului
poate fi constată sau declarată prin acordul părţilor. Nulitatea judiciară operează în temeiul unei
hotărâri judecătoreşti. Suntem în prezenţa unei nulităţi judiciare când părţile actului juridic lovit de
nulitate nu se înţeleg asupra desfiinţării acestuia sau actul juridic face parte din categoria celor pentru a
căror desfiinţare este necesară intervenţia instanţei de judecată.

73. Nulitatea totală şi nulitatea parţială;

R: Nulitatea totală desfiinţează actul juridic în întregul său. Nulitate parţială desfiinţează actul juridic
doar în parte lăsând neatinse unele din efectele produse întrucât acestea nu contravin legii. În sistemul
nostru juridic nulitatea parţială constituie regula.

74. Nulitatea de fond şi nulitatea de formă;

R:Nulitate de fond sancţionează nerespectarea condiţiilor de fond a actului juridic civil prevăzute în art
1179 alin.1 C.civ.(capacitate, consimţământ, obiect şi cauză). Nulitate de formă sancţionează
nerespectarea condiţiilor de formă a actului juridic civil. O nulitate de formă este instituită de art. 1011
C.civ.: donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

75. Efectele nulităţii actului juridic civil: noţiune, principiile care guvernează efectele nulităţii actului
juridic civil şi excepţiile de la principii;

R: Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.
Aceste consecinţe constau în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate
pentru încheierea sa valabilă. Efectele nulităţii actului juridic civil sunt guvernate de trei principii:
principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, principiul repunerii în situaţia anterioară şi
principiul anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic iniţial. Primele două
principii reglementează efectele nulităţii actului juridic civil între părţi iar al treilea, efectele nulităţii
actului juridic civil faţă de terţi: A) Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii=Exceptii: 1. situaţia
minorului de bună-credinţă la încheierea căsătoriei care, în cazul anulării căsătoriei, păstrează
capacitatea deplină de exerciţiu (art. 39 C.civ.); 2. situaţia căsătoriei putative când soţul de bună credinţă
păstrează, până la data când hotărârea judecătorească devine definitivă, situaţia unui soţ dintr-o
căsătorie valabilă (art. 304 alin.1 C.civ.); 15 3. situaţia copiilor dintr-o căsătorie anulată – nulitatea
căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie (art. 305
alin.1 C.civ.); 4. situaţia nulităţii persoanei juridice – în temeiul hotărârii judecătoreşti de constatare sau
declarare a nulităţii, persoana juridică încetează „fără efect retroactiv” (art. 198 alin.1 C.civ.) – norma
cuprinsă în textul de lege urmăreşte ocrotirea intereselor terţelor persoane care au intrat în raporturi
juridice cu persoana juridice în perioada anterioară desfiinţării acesteia.,, B)Principiul repunerii în
situaţia anterioară=Exceptii: 1. cazul posesorului de bună credinţă care păstrează fructele bunului culese
în intervalul de timp cât a durat buna lui credinţă (948 C.civ. şi 1645 alin.1 C.civ.); buna-credinţă a
acestuia încetează, în mod obligatoriu, în momentul introducerii cererii de chemare în judecată; 2. cazul
celui lipsit de capacitate de exerciţiu, care restituie numai în limita folosului realizat, apreciat la data
cererii de restituire; el poate fi ţinut la restituirea integrală atunci când, cu intenţie sau din culpă gravă, a
făcut ca restituirea să fie imposibilă (art.47 şi 1647 C.civ. ). 3. cazul în care şi-ar găsi aplicarea art. 580
C.civ. – încheierea unui contract lovit de nulitate prin care se transferă dreptul de proprietate asupra
unor materiale de construcţii care ulterior sunt încorporate parţial în terenul cumpărătorului –
proprietarul terenului va restitui şi va primi, la 16 rândul lui, numai partea din preţul pe care îl plătise ce
corespunde materialelor restituite; 4. cazul în care a intervenit prescripţia extinctivă a acţiunii în
restituirea prestaţiilor executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate;C), Principiul anulării actului
juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic initial=Exceptii: 1. cazul prevăzut de art. 54 alin.2
C.civ. (este o aplicaţie a regulii enunţate mai sus): Cel care a fost declarat mort poate cere, după
anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu
putinţă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să
le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispoziţiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la
data dobândirii ştia ori trebuia să ştie că persoana declarată moartă este în viaţă. 2. cazul actelor de
conservare şi de administrare încheiate de dobânditor, considerându-se că acestea profită şi
înstrăinătorului, caz care rezultă din interpretarea art. 1649 C.civ.; contractele cu executare succesivă,
sub condiţia respectării formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, vor continua să producă efecte
pe durata stipulată de părţi, dar nu mai mult de un an de la data 17 desfiinţării titlului constituitorului
(art. 1649 C.civ.teza finală). 3. cazul locatarului de bună-credinţă, contractul de locaţiune încheiat de
acesta îşi produce efecte şi după desfiinţarea titlului locatorului pe durata stipulată de părţi, fără a se
depăşi un an de la data desfiinţării (art. 1819 alin.2 C.civ.) ; 4. cazul menţinerii actelor încheiate de
terţele persoane care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credinţă şi printr-un act juridic cu
titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare
dacă a trecut un termen de 3 ani, socotiţi de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de către
dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere (cu excepţia cazului când încheierea, prin
care s-a ordonat înscrierea care face obiectul acţiunii în rectificare, a fost comunicată celui îndreptăţit,
caz în care termenul va fi de un an de la comunicarea acesteia); după implinirea intervalului prevăzut
mai sus acţiunea în rectificare de carte funciară nu se va mai putea introduce faţă de aceste persoane
(art. 909 alin.3 C.civ); 5. cazul aplicării art. 909 alin.2 C.civ. respectiv menţinerea actelor juridice
încheiate de terţele persoane care au dobândit cu bună-credinţă un drept real prin donaţie sau legat cu
titlu particular dacă au trecut 5 ani, socotiţi de la înregistrarea cererii lor de înscriere, interval după care
acţiunea în rectificare de carte funciară nu se va mai putea introduce faţă de aceste persoane; 6. cazul
aplicării art. 937 alin.1 C.civ. când actul juridic al terţului dobânditor de bună-credinţă al unui bun mobil
este menţinut chiar dacă titlul celui de la care a dobândit (actul juridic iniţial) este anulat. 7. cazul în care
subdobânditorul invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune (art. 1648 C.civ.)

76. Conversiunea actului juridic civil;

R: Prin conversiunea actului juridic civil vom înţelege înlocuirea actului juridic nul cu un alt act juridic ale
cărui condiţii de validitate sunt integral îndeplinite. Se consideră, astfel, că o manifestare de voinţă
valabilă din cadrul unui act nul poate valora independent de soarta acelui 18 act. Doctrina a reţinut
următoarele condiţii ale conversiunii actului juridic: - actul juridic să fie lovit de nulitate totală; - actul nul
şi cel în care se converteşte să aibă aceleaşi părţi; - actul nul să se convertească într-un act juridic diferit
ca tip, natură, conţinut efecte sau formă; - noul act să întrunească toate condiţiile de validitate.

77. Comparaţie între nulitatea actului juridic civil şi alte cauze de ineficacitate: comparaţia cu
rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea şi inopozabilitatea;

R: Rezoluţiunea este desfiinţarea cu efect retroactiv a actului juridic cu executare dintr-o dată, în cazul
neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de una din părţile contractante (este aplicabilă doar
contractele sinalagmatice). In timp ce nulitatea presupune un act juridic care nu a fost valabil încheiat, în
cazul caducităţii actul juridic este valabil iar cauza de ineficacitate intervine ulterior, raportat la
momentul încheierii actului, şi este străină de voinţa autorului actului. Nulitatea actului juridic produce
efecte retroactive (ex tunc) pe când caducitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc). Spre
deosebire de nulitate, inopozabilitatea presupune un act juridic valabil, care produce efecte între părţi.
Cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic în timp ce inopozabilitatea presupune
neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii actului juridic.

78. Prescripţia extinctivă: definiţie, sediul materiei şi caracterul normelor;

R: Prescripţia extinctivă este modul de stingere a dreptului la acţiune (în sens material) prin
neexercitarea lui în termenul stabilit de lege. Prescripţia extinctivă apare astfel ca o sancţiune ce loveşte
pe titularul dreptului care se dezinteresează de dreptul său dincolo de termenul fixat pentru prescripţie.
În prezent, principala reglementare în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă o găsim în Cartea a VI-a a
Codului civil intitulată Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor, TitlulI, Prescripţia
extinctivă. Dispoziţiile Titlului I constituie dreptul comun în materia prescripţiei extinctive (art. 2516
alin.1 C.civ.). În ceea ce priveşte calculul termenelor de prescripţie Titlul I se completează cu prevederile
Titlului III din aceeaşi carte, privitor la Calculul termenelor. Normele privitoare la prescripţia extinctivă
sub imperiul Codului civil actual au caracter dispozitiv şi nu imperativ ca în reglementarea anterioară a
Decretului nr. 167/1958. În sprijinul 2 Republicat în Buletinul Oficial nr.11 din 15 iulie 1960. 3 Potrivit
art.1 alin.3 din Decretul nr. 167/1958 „Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a
prescripţiei este nulă”. Părţile nu puteau deroga prin convenţii de la normele prescripţiei extinctive
pentru a stabili, de exemplu, alte termene decât cele legale sau alte cauze de suspendare sau încetare a
cursului prescripţiei extinctive sau pentru a suprima efectul prescripţiei. Potrivit art. 18 din acelaşi act
normativ se instituia obligaţia instanţei judecătoreşti să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acţiune sau
la executare silită este prescris. 3 afirmaţie privind caracterul dispozitiv al normelor care reglementează
prescripţia aducem următoarele argumente: - prescripţia nu operează de plin drept ci ea trebuie
invocată de către pârât (art. 2506 C.civ.); - organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia
din oficiu (art. 2512 C.civ.); sub Decretul nr. 167/1958, instanţa de judecată era obligată să cerceteze
dacă dreptul la acţiune s-a prescris (art. 18 din Decret); - prescripţia poate invocată doar de cel în folosul
căruia curge (art. 2512 C.civ.) acesta putând alege să o invoce sau nu; - prescripţia trebuie invocată de
către pârât în interiorul unui anumit termen: prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate – art. 2513 C.civ; - cel indreptăţit să invoce prescripţia poate
renunţa la prescripţie (art. 2507 şi urm.); - în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, părţile pot, prin
acord expres, să modifice durata termenelor de prescripţie sau să modifice cursul prescripţiei prin
ffixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a
acesteia după caz (art. 2515 alin.3 C.civ.).

79. Efectele împlinirii termenului de prescripţie extinctivă. Domeniul prescripţiei extinctive în materia
drepturilor de creanţă;

R: Pentru a înţelege modul în care acţionează prescripţia extinctivă, mai exact pentru a vedea ce se
întâmplă la împlinirea termenului de prescripţie, trebuie să vedem care sunt efectele prescripţiei
extinctive. Din interpretarea prevederilor Codului civil (art. 2500, 2503 şi 2506 alin.3) vom extrage cele
trei efecte ale prescripţiei extinctive: stingerea dreptului la acţiune în sens material, supravieţuirea
dreptului subiectiv şi stingerea dreptului la acţiune privind pretenţiile accesorii. Ne vom referi în
continuare la fiecare efect. Drepturile de creanţă sunt ocrotite prin acţiuni personale (numite şi acţiuni
în pretenţii) care poartă diferite denumiri: acţiune în rezoluţiune, acţiune în reziliere, acţiune în daune,
acţiune oblică, acţiune pauliană, acţiune în reducţiunea liberalităţilor excesive, etc. Drepturile de creanţă
formează principalul domeniu de aplicare a prescripţiei extinctive.
80. Domeniul prescripţiei extinctive în materia drepturilor reale;

R: Drepturile reale sunt protejate prin acţiuni reale cum ar fi acţiunea în revendicare4 , acţiunea
confesorie5 , acţiunea negatorie6 , acţiunea în grăniţuire7 , acţiunea în partaj, etc.

81. Domeniul prescripţiei extinctive în materia drepturilor nepatrimoniale;

R: În cazul drepturilor patrimoniale regula o prezintă imprescriptibilitatea dreptului la acțiune concluzie

care rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 2501 C.civ.. Imprescriptibilitatea acțiunilor care ocrotesc
drepturile nepatrimoniale decurge şi din împrejurarea că ele au un caracter perpetuu, sunt strâns legate
de persoană şi aceasta poate oricând să solicite şi să obţină sprijinul forţei de constrângere a statului
pentru restabilirea dreptului încălcat.

82. Termenele de prescripţie extinctivă: noţiune, termenul general de prescripţie extinctivă, situaţii în
care este aplicabil termenul general;

R: Prin termen de prescripţie extinctivă, înţelegem intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia
poate fi exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită, în caz contrar stingându-se, în
sens material aceste drepturi. După cum am văzut, la începutul acestei teme, după împlinirea
termenului de prescripţie, creditorul nu mai poate obţine sprijinul forţei de constrângere a statului. l.
Termenul general de 3 ani este aplicabil tuturor acţiunilor personale (întemeiate pe un drept de
creanţă), indiferent de izvorul lor, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de
prescripţie extinctivă; acest termen este aplicabil şi în privinţa pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o
acţiune care poate fi sau nu prescriptibilă extinctiv cum ar fi acţiunea în constatarea nulităţii, acţiunea în
rezoluţiune, acţiunea în reducţiunea liberalităţilor etc.

83. Distincţia între termenele de prescripţie extinctivă şi cele de decădere; distincţia între termenele de
prescripţie extinctivă şi cele de prescripţie achizitivă;

R:de termenul de prescripţie achizitivă (termenul de uzucapiune); pe când termenul de prescripţie

extinctivă duce la pierderea dreptului la acţiune, termenul de prescripţie achizitivă duce la dobândirea
unui drept real principal de către cel ce are o posesie utilă şi îndelungată asupra unui imobil; termenele
de prescripţie extinctivă sunt în general mai scurte decât cele de prescripţie achizitivă. - termenul de
decădere duce la stingerea a însuşi dreptului subiectiv în timp ce termenul de prescripţie extinctivă duce
doar la stingerea dreptului la acţiune;

84. Începutul prescripţiei extinctive; regula şi cazuri particulare;

R: Regula în ceea ce priveşte cursul prescripţiei extinctive este enunţată în art. 2523 C.civ: Prescripţia
începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să
cunoască naşterea lui. Această regulă se fundamentează pe ideea că titularul dreptului subiectiv nu are
posibilitatea de a acţiona înainte de data naşterii dreptului la acţiune astfel că înaintea oricărui din
aceste momente subiectului de drept nu i se poate imputa o anumită pasivitate. Mai mult, o acţiune
civilă exercitată înainte de naşterea dreptului la acţiune va fi respinsă de către instanţa judecătorească.
Dreptul la acţiune se naşte din momentul în care dreptul subiectiv este încălcat şi titularul are nevoie de
mijlocul juridic de ocrotire care este forţa de constrângere a statului. Din acest moment, titularul are nu
numai dreptul dar şi obligaţia să acţioneze fiind sancţionat, în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii,
prin împlinirea cursului prescripţiei. Vom vedea ulterior că, în acele situaţii când, titularul dreptului
subiectiv nu are, dintr-o cauză independentă de voinţa lui, posibilitatea efectivă să acţioneze, prescripţia
nu va curge.

85. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive: definiţie, cauzele de suspendare; efectul general al
suspendării; efectul special al suspendării;

R: Suspendarea cursului prescripţiei extinctive poate fi definită ca oprirea cursului prescripţiei extinctive
pe timpul cât durează situaţiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în
imposibilitate de a acţiona. Cazurile generale de suspendare a cursului prescripţiei extinctive sunt
cuprinse în art. 2532 C.civ: „Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:
1. între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt; 2. între părinţi, tutore sau curator şi
cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe
care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate; 3. între orice
persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează
bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi
socotelile nu au fost date şi aprobate; 4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există
o dispoziţie legală contrară; 5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa
datoriei sau exigibilitatea acesteia; 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe
cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni
înainte de expirarea termenului de prescripţie; 7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau
poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia
administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să
cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin
lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen; 8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a
încălcat face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de
război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de
serviciu impuse de necesităţile războiului; 9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să
curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a
încetat această 5 împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a
prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie; 10. în
alte cazuri prevăzute de lege”.

Efectul general al suspendării cursului prescripţiei extinctive constă în amânarea datei împlinirii
termenului de prescripţie cu o durată egală cu cea care a curs de la ivirea până la încetarea cauzei care a
provocat suspendarea. Efectul special al suspendării cursului prescripţiei este enunţat în alin.2 al
art.2534 C.civ.. El constă în amânarea momentului împlinirii termenului de prescripţie, astfel încât între
momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescripţie să existe cel
puţin 6 luni, în cazul termenelor de prescripţie mai lungi de 6 luni sau să existe cel puţin o lună în cazul
termenelor de prescripţie mai scurte de 6 luni.

86. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive: definiţie, cauze şi efecte;

R: Întreruperea cursului prescripţiei extinctive constă în modificarea cursului prescripţiei prin ştergerea
timpului scurs înainte de producerea cauzei de întrerupere şi declanşarea unei noi prescripţii extinctive
de îndată ce cauzele de întrerupere au dispărut.CAZURI: 1. un act voluntar de executare sau prin
recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul
căruia curge prescripţia. 2. introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin
înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie
în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a
cărui acţiune se prescrie 3. constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei
de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit
legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc
constituirea ca parte civilă 4. orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în
întârziere 5. în alte cazuri prevăzute de lege. EFECTE (1) Întreruperea şterge prescripţia începută înainte
de a se fi ivit cauza de întrerupere. (2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. (3) Dacă
întreruperea prescripţiei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va
începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel. (4) În cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o
cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită
nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă. (5) Dacă
întreruperea rezultă din intervenţia făcută în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite, prescripţia va
reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase
neacoperite.

87. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă: definiţie, condiţii şi efecte.

R: Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este beneficiul acordat de lege titularului dreptului la
acţiune care, din motive temeinice, nu a putut formula acţiunea în justiţie înăuntrul termenului de
prescripţie extinctivă astfel că organul jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze, în fond, cererea de
chemare în judecată, deşi a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie. Efectul repunerii în
termenul de prescripţie extinctivă constă în socotirea prescripţiei ca neîmplinită, deşi termenul de
prescripţie a expirat. Aceasta înseamnă că deşi termenul de prescripţie s-a împlinit, totuşi instanţa nu va
respinge cererea ci va trece la judecarea ei. Conditii: Pentru a opera repunerea în termen se cer a fi
întrunite următoarele condiţii: -să fie introdusă o cerere de chemare în judecată după ce termenul de
prescripţie extinctivă s-a împlinit; -cererea de chemare în judecată să fi fost introdusă în termenul de 30
de zile de când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat
depăşirea termenului de prescripţie; - existenţa motivelor temeinice care au dus la depăşirea termenului
de prescripţie; - repunerea să fi fost dispusă prin hotărâre judecătorească.