Sunteți pe pagina 1din 8

Unitatea de învăţare 6

TACTICA INTERVENŢIEI POLIŢIEI PENTRU PREVENIREA SĂVÂRŞIRII


FAPTELOR ANTISOCIALE ŞI MENŢINEREA ORDINII PUBLICE

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, studentul:


- Va fi familiarizat cu regulile generale cu privire la intervenţia pentru restabilirea ordinii şi liniştii
publice.
- Va cunoaşte principalele reguli cu privire la folosirea forţei şi la asigurarea propriei securităţi.
- Va ştii care este modul de intervenţie şi acţiune în unele cazuri de tulburare a ordinii şi liniştii publice, aflate
în competenţa de rezolvare a Poliţiei Române

Cuprinsul unităţii de studiu


1. Reguli generale cu privire la intervenţia pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice
2. Modul de intervenţie şi acţiune în unele cazuri de tulburare a ordinii şi liniştii publice, aflate în
competenţa de rezolvare a Poliţiei Române

INTREBĂRI DE CONTROL...............................................................................................................
BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE …………………………….……………
Tactică poliţienească 2

1. REGULI GENERALE CU PRIVIRE LA INTERVENŢIA PENTRU RESTABILIREA


ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE

1.1. COMPORTAREA SUB RAPORT PSIHOLOGIC ŞI ETICO-PROFESIONAL

PRINCIPII:

a. Acţionaţi cu profesionalism şi operativitate, în spiritul respectului faţă de toate persoanele,


acordând prioritate interesului public!
b. Consecvenţa atitudinală, ceea ce înseamnă că, în virtutea obligaţiilor ce vă revin, nu vă
este permis să interveniţi, în funcţie de dispoziţia sau indispoziţia datorată stării fizice sau psihice sau
după criterii de apreciere subiectivă cum ar fi: simpatia sau antipatia, calitatea persoanelor ce urmează a
fi sancţionate ori interesul material sau moral.
c. Regula corectitudinii sau a profesionalismului care constă în aprecierea justă, reală, a
faptelor pe care le constataţi, în conformitate cu prevederile legii.
d. Regula solicitudinii, implică o permanentă stare de bunăvoinţă care să se facă simţită prin
felul în care ascultaţi şi răspundeţi, dar mai ales prin modul competent în care vă implicaţi în soluţionarea
problemelor.
e. Acţionaţi întotdeauna la vedere! Veţi crea în rândul oamenilor sentimentul de
omniprezenţă şi, implicit, pe cel de siguranţă publică.
f. Popularizaţi-vă activităţile, prin intermediul mass-media! Avem nevoie de public, după cum
şi acesta are nevoie de noi.
g. Fiţi primii care respectă regulile de convieţuire, mai ales atunci când purtaţi uniformă!
Puterea exemplului personal este covârşitoare, nelăsând loc interpretărilor sau comentariilor.
h. Folosirea autoevaluării (feedback).

1.2. REGULI CU PRIVIRE LA FOLOSIREA FORŢEI

Norme de principiu:

a. constrângerea fizică nu trebuie considerată un scop în sine, ci un mijloc prin care dvs., care
reprezentaţi autoritatea statului, acţionaţi în caz de împotrivire a persoanelor care încalcă ordinea publică;
b. aplicarea forţei sau a constrângerii fizice trebuie să se facă numai în cazul unei nevoi
evidente, când nu există o altă modalitate;
c. înainte de aplicarea constrângerii fizice trebuie să transmiteţi o somaţie şi să avertizaţi cu
privire la aplicarea forţei, desigur, atunci când există timpul necesar;
d. forţa trebuie să fie întotdeauna în concordanţă cu tăria şi forma rezistenţei;
e. evitaţi folosirea forţei în cazul apropierii mulţimii sau în alte împrejurări speciale, care pot
determina riposte şi comentarii nefavorabile la adresa instituţiei pe care o reprezentaţi.
Folosirea mijloacelor din dotare impune respectarea următoarelor principii care decurg din legi şi
convenţii internaţionale:

 prezumţia de nevinovăţie - în orice situaţie trebuie să aveţi în vedere că pot fi utilizate forţa
fizică şi mijloacele din dotare, numai în cazul în care, prin atitudinea, reacţiile sau acţiunile unei persoane se
încalcă flagrant prevederile legale;

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 3

 limitarea şi proporţionalitatea folosirii forţei - recurgerea la forţa fizică şi utilizarea mijloacelor


din dotare are loc numai dacă acest lucru este necesar şi dacă acţiunile ilegale ale persoanei (persoanelor) nu
au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea celorlalte mijloace nonviolente;
 imparţialitatea şi protecţia egală pentru toate persoanele. Se exclude, astfel, discriminarea
persoanelor pe bază de rasă, cetăţenie, sex, religie, apartenenţă politică ori statut social, singurul criteriu de
diferenţiere fiind gradul de implicare şi vinovăţie al fiecăruia la comiterea faptei ilicite, precum şi gradul de
ripostă al persoanei;
 gradualitatea folosirii metodelor şi a mijloacelor de acţiune – vă obligă la utilizarea progresivă
a formelor, procedeelor şi mijloacelor de acţiune de la cele mai simple până la cele care presupun exercitarea
unui nivel ridicat.
 nonsurprinderea - presupune atenţionarea şi somarea prealabilă privind iminenta folosire a
forţei şi lăsarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor de către cei implicaţi în săvârşirea actului ilicit;
 legalitatea şi legitimarea - presupune alegerea şi folosirea mijloacelor şi metodelor adecvate,
numai în condiţiile legii;
 principiul riscului minim atât pentru turbulenţi, cât şi pentru efectivele proprii constă în
alegerea mijloace de intervenţie adecvate, spre a se evita vătămările integrităţii corporale;
 principiul apărării fiinţei umane, dacă asupra acesteia s-a acţionat în forţă pentru aplicarea legii,
care presupune:
acordarea primului ajutor in caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
nerecurgerea la violenţă ori rele tratamente faţă de persoanele reţinute ori arestate;
 principiul confidenţialităţii datelor obţinute, în afara cazului în care îndeplinirea sarcinilor de
serviciu sau nevoile justiţiei reclamă altceva, care presupune:
protejarea datelor care pot avea legătura cu viata personala a cetăţenilor şi pot fi dăunătoare
intereselor ori reputaţiei acestora;
protejarea datelor şi informaţiilor clasificate.

1.3. REGULI TACTICE GENERALE PRIVIND ASIGURAREA PROPRIEI


SECURITĂŢI

Asigurarea securităţii personale a dvs. poate fi realizată prin următoarele căi:

A. pregătirea de specialitate, juridică, fizică şi psihologică;

cunoaşterea prevederilor legale şi aplicarea acestora în raport cu situaţia existentă;


stăpânirea celor mai eficiente procedee, măsuri, şi mijloace tehnico-tactice şi folosirea adecvată
a acestora;
dezvoltarea rezistenţei fizice şi perfecţionarea sistematică a deprinderilor de autoapărare şi
imobilizare;
antrenamentele cu armamentul din dotare;
cultivarea sistematică, prin întregul sistem al pregătirii, a unor calităţi indispensabile
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu cum sunt: fermitatea, vigilenţa, curajul, spiritul de orientare ş.a.;
B. preocuparea şi răspunderea sporită a factorilor de conducere cu atribuţii în domeniul
menţinerii ordinii şi liniştii publice.

studierea atentă a cazurilor de pe teritoriul de competenţă, în vederea adoptării celor mai bune
măsuri;

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 4

efectuarea, în mod regulat, a activităţilor de perfecţionare a pregătirii profesionale, cu un


caracter preponderent aplicativ;
generalizarea experienţei pozitive acumulată în intervenţiile anterioare;
aprecierea obiectivă a rezultatelor şi a modului de acţiune a poliţiştilor din subordine, în
situaţiile de intervenţie.

C. atitudinea adoptată cu prilejul executării diferitelor misiuni în teren.

Nu staţi prea aproape de colegul dumneavoastră, mai ales în cazul în care aveţi indicii că
suspectul are o armă de foc asupra sa. Această regulă trebuie respectată pentru a nu-i oferi suspectului o
dublă ţintă uşoară. Distanţa de câţiva metri dintre dvs. şi coleg, îl va deruta pe suspect, neştiind, în principiu,
„ce” ţintă să lovească mai întâi. În plus, creşte posibilitatea dvs. de a riposta cu succes în cazul atacului
armat.
Întotdeauna, folosiţi regula formaţiei în „V” dinamic. Suspectul/vehiculul va fi poziţionat la o
distanţă de câţiva metri deasupra celor două capete ale literei „V”, evitându-se, astfel, împuşcarea între dvs.
şi colegi.

1.4. ALTE REGULI CU CARACTER GENERAL PRIVIND INTERVENŢIA PENTRU


MENŢINEREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE:

a. declinarea calităţii de ofiţer (agent) de poliţie, atunci când acţionaţi în ţinută civilă;
b. conceperea unui plan operativ de acţiune, pe bază analizei rapide a situaţiei, privind măsurile
ce trebuie luate pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice;
c. aprecierea necesităţii atragerii unor forţe de sprijin ori solicitarea ajutorului celui mai poliţist
sau a celei mai apropiate unităţi de poliţie;
d. respectarea riguroasă a regulilor tehnico-tactice cu privire la măsurile poliţieneşti (legitimări,
controale corporale, controlul bagajelor, somaţii etc.);
e. repartizarea sarcinilor sau operaţiunilor ce urmează a fi executate, atunci când acţionează în
patrulă/echipă.

2. MODUL DE INTERVENŢIE ŞI ACŢIUNE ÎN UNELE CAZURI DE TULBURARE A


ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE, AFLATE ÎN COMPETENŢA DE REZOLVARE A POLIŢIEI
ROMÂNE

Principalele obiective ale acţiunilor pentru prevenirea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii
publice sunt:

prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, identificarea şi


neutralizarea activităţii elementelor violente;
identificarea şi tragerea la răspundere conform prevederilor legale, a persoanelor care au
comis acte de tulburare a ordinii publice cu ocazia mitingurilor şi manifestărilor autorizate ori neautorizate;
asigurarea unui control riguros asupra mişcării şi activităţii elementelor care au comis
infracţiuni grave de natură judiciară.
Pentru realizarea acestor obiective, se întreprind o serie de măsuri, între care menţionam:

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 5

întărirea dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică în zonele frecventate de elementele


infractoare ori turbulente;
instruirea întregului potenţial informativ;
combaterea activităţilor de comerţ neautorizat;
asigurarea unei prezenţe active şi permanente în locurile unde se creează aglomerări;
organizarea sistematică de descinderi şi verificări, în scopul depistării elementelor infractoare
şi turbulente, a urmăriţilor etc.

2.1. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL ÎNTRUNIRILOR ŞI MANIFESTAŢIILOR


SPONTANE

Reguli tactice :

a. documentare la faţa locului cu privire la numărul aproximativ, scopul şi intenţiile


participanţilor, solicitându-li-se acestora încetarea acţiunii sub motivaţia nerespectării prevederilor legale;
b. transmiterea către dispecerat/şeful operaţiunii a situaţiei de fapt;
c. după caz, devierea circulaţiei rutiere;
d. luarea măsurilor pentru prevenirea eventualelor acte de tulburare a ordinii publice ori
limitarea distrugerii unor bunuri materiale sau a unor valori;
e. după sosirea la faţa locului a forţelor de sprijin, cooperarea cu acestea.

2.2. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL CONFLICTELOR DE NATURĂ SALARIALĂ,


INTERETNICE ŞI INTERCONFESIONALE( DE MICĂ AMPLOARE).

Reguli tactice:

a. supravegherea grupului, pentru edificarea asupra stării de fapt şi obţinerea primelor informaţii
privind caracterul manifestaţiei, numărul aproximativ de participanţi, dacă aceştia au intenţii agresive,
identificarea iniţiatorilor acţiunii etc.;
b. transmiterea către dispecerat/şeful operaţiunii a situaţiei de fapt;
c. când vă aflaţi la faţa locului, evitaţi intervenţia directă, deoarece uneori simpla prezenţă a
dvs. duce la reţinerea participanţilor de a comite fapte contrare legii;
d. pe timpul acţiunii, nu veţi face comentarii de natură a incita participanţii şi nici aprecieri
referitoare la solicitările acestora, limitându-vă numai la aspecte privind asigurarea ordinii şi a liniştii
publice;
e. încercaţi să-l identificaţi pe liderul formal/informal, şi adresaţi-vă acestuia, pentru a-l
determina să renunţe la actele de dezordine, explicându-i de ce fapte se face vinovat şi ce consecinţe au
acestea;
f. în timpul discuţiilor purtate vor fi ascultate toate persoanele care solicită acest lucru, pe rând,
fără a le permite să vorbească în acelaşi timp.

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 6

2.3. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL SCANDALURILOR ŞI AL ÎNCĂIERĂRILOR ÎN


LOCURI ŞI LOCALURI PUBLICE

Reguli tactice :

a. culegerea datelor despre:


natura evenimentului;
numărul persoanelor angrenate;
numărul şi poziţia căilor de acces în local;
numele proprietarului;
structura clientelei;
dispunerea spaţiilor în interiorul şi exteriorul localului.
b informarea dispeceratului/postului;
c în cazul în care vă aflaţi în interiorul localului ori este pusă în pericol evident viaţa sau
integritatea corporală a unei persoane, se va acţiona împreună cu personalul localului, după ce,
în prealabil s-a efectuat somaţia, folosindu-se tomfa şi/sau spray-ul cu substanţe iritant-
lacrimogene;
d dacă sesizarea a fost recepţionată de către dispecer, acesta va transmite date, astfel încât să se ia
măsuri pentru dirijarea la eveniment a unui număr suficient de poliţişti;
e se va purta echipamentul individual de protecţie şi autoapărare şi va urma deplasarea la faţa
locului;
f dacă forţele de ordine sunt insuficiente în raport cu numărul de persoane angrenate în
eveniment, se vor solicita ajutoare suplimentare, până la sosirea acestora urmând a se
supraveghea în mod discret localul, pentru a observa persoanele agresive şi eventualii lideri ai
grupului. În nici un caz nu îşi vor semnala prezenţa toate forţele sosite la intervenţie, pentru a
nu irita turbulenţii;
g după sosirea ajutoarelor, urmează împărţirea sarcinilor, stabilind căile şi modul de acces pentru
fiecare echipă constituită şi semnalele folosite pentru avertizare;
h intrarea în local se va face simultan din mai multe puncte, toţi poliţiştii având pregătite pentru
intervenţie bastoanele de cauciuc şi spray-urile cu substanţe iritant-lacrimogene;
i după intrarea în local, unul dintre poliţişti va efectua somaţia cu voce tare, folosind formula:
„ÎNCETAŢI! POLIŢIA !”, iar în caz de nesupunere se va soma din nou folosind formula:
„ÎNCETAŢI! VOM FOLOSI TOMFA ŞI SPRAY-URILE LACRIMOGENE!”;
j în situaţia în care persoanele angrenate în eveniment nu se supun, se va interveni simultan, din
mai multe puncte, folosind tomfa, căutând să se ajungă la elementele cele mai violente, pentru
a le imobiliza, iar în cazul în care nu se ajunge la rezultatul scontat, se va folosi spray-ul cu
substanţe iritant-lacrimogene. În principiu, este interzisă folosirea armamentului în intervenţia
la evenimentele din localurile publice, cu excepţia situaţiilor în care se deschide focul asupra
dvs. sau a altor persoane;
k după imobilizarea elementelor turbulente, veţi efectua controlul persoanelor, acţionându-se
totodată pentru restabilirea ordinii, identificarea autorilor scandalului şi stabilirea cauzelor care
au dus la producerea evenimentului;
l eventualele victime vor fi transportate la o unitate medicală, pentru acordarea ajutorului de
specialitate, iar persoanele turbulente vor fi conduse la sediul unităţii pentru cercetări şi
aplicarea măsurilor legale;
m în funcţie de rezultatul cercetărilor, vor fi luate măsuri atât faţă de persoanele angrenate în
scandal, cât şi faţă de patronul localului sau personalul de deservire, dacă se impune aceasta;

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 7

n în localităţile rurale în care se apreciază că efectivul este insuficient pentru restabilirea ordinii
publice se va solicita, de îndată ajutor de la celelalte unităţi de poliţie;
o până la sosirea ajutoarelor, se vor lua măsuri pentru stabilirea identităţii persoanelor turbulente,
realizând un dispozitiv exterior pentru reţinerea acestora, angrenându-se şi grupele de ordine
constituite în cadrul localului.

2.4. MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZUL CONFLICTELOR INTER ŞI INTRAFAMILIALE

Reguli tactice:

a. înainte de a acţiona, informaţi-vă asupra naturii conflictului, despre persoanele angrenate,


frecvenţa incidentelor, modul de manifestare etc.;
b. respectaţi principiul inviolabilităţii domiciliului şi nu întraţi în locuinţă decât în condiţiile
legii (mandat emis de către judecător);
c. intrarea în locuinţă se va face şi fără acordul locatarilor, dacă există stare de pericol iminent:
strigăte de ajutor, zgomote care indică folosirea armelor de foc, indicii privind izbucnirea unui incendiu sau
a fost săvârşită o infracţiune flagrantă gravă etc.;
d. la locul conflictului, poliţiştii nu se vor plasa în apropierea uşii, grupaţi, ci vor sta la o
distanţă de 1-2 metri lateral, unul oferind posibilitatea să fie văzut în vizor, iar celălalt alăturat zidului de
lângă uşă;
e. după deschiderea uşii, poliţiştii salută, se prezentă şi explică motivul prezenţei in acel loc;
f. dacă se face invitaţia de a pătrunde în interior, întraţi pe rând, primul pătrunzând cel aflat
lângă zid, care va deschide uşa mai mult, permiţând pătrunderea şi celui de-al doilea, continuând deplasarea
împreună cu persoana care a deschis uşa;
g. discuţiile vor fi purtate pe un ton corespunzător, fără ameninţări, insulte etc.;
h. ascultaţi mai întâi părţile, fără a se interveni, pentru a face să scadă tensiunea conflictului,
precum şi pentru a crea un climat de încredere;
i. după ce s-a realizat descărcarea nervoasă şi s-a aplanat conflictul, părţile vor fi invitate, în
scris, la sediul poliţiei;
j. la ieşirea din serviciu, se întocmeşte o notă-raport separat de cea obişnuită, privind
intervenţia, modul de soluţionare şi măsurile luate;
k. în cazul în care există riscul iminent şi evident ca respectivul conflict să se soldeze cu
vătămări ale sănătăţii şi ale integrităţii corporale a persoanelor sau cu tentative de sinucidere, se acţionează
cu tact, rapid, încercând să se creeze un dispozitiv care să împiedice intrarea persoanelor străine şi să
faciliteze accesul celor implicaţi în rezolvarea cazului.

INTREBĂRI DE CONTROL
1. Enumeraţi principiile care stau la baza comportării sub raport psihologic şi etico-
profesional.

2. Enumeraţi regulile cu privire la folosirea forţei.

3. Enumeraţi regulile cu privire la asigurararea propriei securităţi.

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015


Tactică poliţienească 8

4. Enumeraţi principiile care stau la baza folosirii mijloacelor dotare.

5. Prezentaţi modul de intervenţie şi acţiune în diverse cazuri de tulburare a ordinii şi


liniştii publice.

BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1


CONSTANTIN Eugeniu-Ciprian, Tactică poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2014;
CONSTANTIN Eugeniu-Ciprian şi alţii, Tratat de tactică poliţienească, Editura Sitech, Craiova,
2007;
CONSTANTIN Eugeniu-Ciprian, Competenţa în materie contravenţională a structurilor de ordine
publică, Editura Sitech, Craiova, 2014.

ACADEMIA DE POLITIE “AL.I.CUZA” - Departamentul ID/IFR 2015

S-ar putea să vă placă și