Tudor Chiuariu Curs Contencios Administrativ ID

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” BUCUREŞTI
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
FACULTATEA DE DREPT
Contencios administrativ
Anul II, semestrul II
Lector univ. dr. Tudor CHIUARIU
2016
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.
2
CUPRINS
1. Contenciosul administrativ - caracterizare generală. Forme ale controlului

asupra activității autorităților publice. Categorii.
1.1. Contenciosul administrativ – una dintre formele controlului
asupra activității autorităților publice
1.2. Definiția contenciosului administrativ
1.3. Contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv
1.4. Noțiuni importante pentru înțelegerea materiei contenciosului
administrativ
2. Condiții speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ

2.1. Actul atacat să fie un act administrativ și să nu fie exceptat de la
controlul prin intermediul contenciosului administrativ.
2.2. Actul administrativ atacat să vatăme un drept sau un interes
legitim.
2.3. Actul administrativ atacat să fie emis de o autoritate publică.
2.4. Reclamantul să fi îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
2.5. Acțiunea în contencios administrativ să fi fost introdusă în
termenul prevăzut de lege.
3. Acțiunea în contencios administrativ

3.1. Instanța competentă material și teritorial
3.2. Părțile acțiunii: cine poate fi reclamant, cine este pârât, alte persoane care
iau iau parte la judecată
3.3. Obiectul acțiunii în contencios administrativ
3.4. Procedura soluționării acțiunii în contencios administrativ.
Regularizarea cererii
3.5. Soluționarea acțiunii
3.6. Căi de atac
3.7. Executarea hotărârii
4. Suspendarea executării actului administrativ

4.1. Forme ale cererii de suspendare. Cererea întemeiată pe art. 14 din lege,
respectiv cererea întemeiată pe art. 15 din lege
4.2. Condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare
4.3. Soluționarea și efectele cererii de suspendare
5. Excepția de nelegalitate
5.1. Definiție
5.2. Condiţii de admisibilitate
5.3. Soluționarea excepției și efecte
3
Bibliografie (de elaborare a cursului):
1. Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată. Cuprinde

legislație, jurisprudență și doctrină, ediția a 3-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucuresti, 2015;
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2015;
3. Iuliana Rîciu, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislatie conexa si

jurisprudenta: legislatie consolidata si index: 1 iunie 2016, Editura Universul Juridic, 2016;
4. Dacian Cosmin Dragoș, Recursul administrativ si contenciosul administrativ, Editura All

Beck, Bucuresti, 2001;
5. Gustave Peiser, Contentieux administratif, 13e edition, Dalloz, Paris, 2004;
6. Tudor Chiuariu, Excepția de ilegalitate în dreptul comunitar, în „Curierul Judiciar”, nr.

5/2006, pp. 73-9.
4
INTRODUCERE
Modulul intitulat Contencios administrativ se studiază în anul II semestrul II şi

vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului administrativ special.
După ce vei studia modulul, vei dobândi competenţe generale folositoare
pentru formarea ta profesională în calitate de jurist, având o aplicabilitate largă
în profesia viitoare – de la funcționar public de specialitate în administrația
publică centrală sau locală, până la avocat, consilier juridic, membru al
organismelor cu activitate jurisdicțională sau judecător de contencios
administrativ.
Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:
 integrarea instituției contenciosului administrativ în cadrul sistemului

normativ administrativ, civil și procesual civil, respectiv în cadrul
sistemului judiciar, al organizării instanțelor judecătorești;
 stăpânirea unor cunoștințe teoretice şi dezvoltarea unor abilități
practice în legătură cu instituția contenciosului administrativ;
 folosirea mijloacelor procedurale ofensive și defensive pentru
apărarea unor drepturi și interese legitime, în cadrul contenciosului
administrativ;
 aplicarea și interpretarea normelor substanțiale și procedurale aferente
contenciosului administrativ în raport cu situaţiile concrete;
 cunoașterea principalelor teorii dezvoltate de jurisprudență și doctrină
în legătură cu diferitele aspecte ale contenciosului administrativ
Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:
1. Contenciosul administrativ - Caracterizare generală. Forme ale controlului

asupra activității autorităților publice.
2. Condiții speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ.
Acte supuse, respectiv exceptate de la controlul prin intermediul contenciosului
administrativ
3. Acțiunea în contencios administrativ
4. Suspendarea executării actului administrativ
5. Excepția de nelegalitate
În prima unitate de învăţare, intitulată „Contenciosul administrativ -

Caracterizare generală. Forme ale controlului asupra activității autorităților
publice. Categorii”, vei dobândi capacitatea:
- să știi care e forma de control asupra autorităților administrației publice
care îți este la îndemănă, pentru remedierea unui anumit abuz al
autorității;
- să deosebești între contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv;
- să dobândești noțiuni importante pentru înțelegerea materiei
contenciosului administrativ,
5
Pentru a evalua gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
În a doua unitate de învăţare, intitulată „Condiții de exercitare a acțiunii în

contencios administrativ. Acte supuse, respectiv exceptate de la controlul prin
intermediul contenciosului administrativ” vom realiza atingerea altor obiective
specifice, încât vei fi capabil:
- să identifici când poate și când nu poate fi introdusă o acțiune în
contencios administrativ;
- să știi ce categorii de acte pot fi contestate prin intermediul acțiunii în
contencios administrativ;
- să cunoști care sunt procedurile și termenele în care poate fi introdusă o
acțiune în contencios administrativ,
toate acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun alte exerciţii şi alte
teste.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de învăţare,

intitulată „Acțiunea în contencios administrativ”, vei dobândi noi competenţe
și drept consecinţă vei avea capacitatea:
- să știi la ce instanță se introduce o acțiune în contencios administrativ și,
în consecință, să ridici diferite excepții de procedură;
- să știi cine poate fi reclamant și cine poate fi pârât într-o acțiune în
contencios administrativ, precum și cum pot fi introduse în cauză alte
persoane;
- să știi ce soluții poate pronunța instanța de contencios administrativ, ce
căi de atac pot fi exercitate împotriva acestora, cum pot fi puse în
executare hotărârile pronunțate,
care îţi vor permite să dobândești abilități practice, în vederea folosirii acestei
acțiuni pentru apărarea unui drept sau interes legitim.
Pentru evaluarea gradului de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
În a patra unitate de învățare, intitulată „Suspendarea executării actului

administrativ”, vei dobândi competențe prin care:
- să cunoști în ce condiții poate fi formulată o cerere de suspendare a
executării actului administrativ;
- să cunoști care e procedura de soluționare și care sunt efectele cererii de
suspendare.
În a cincea unitate de învățare, intitulată „Excepția de nelegalitate”, vei

dobândi competențe în baza cărora să cunoști ce se poate obține, în cadrul unui
litigiu principal, având un alt obiect, prin ridicarea unei excepții de nelegalitate
și când poate fi ridicată o asemenea excepție.
Pentru o învăţare eficientă, ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

 Citeşti modulul cu maximă atenţie.
6
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat.
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse.
 Realizezi evaluarea finală, alegându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să
apelezi la suportul scris.
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi îţi explici de ce ai eliminat
anumite secvenţe.
 În caz de rezultat îndoielnic, vei relua întreg exercițiul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul, vei rezolva două lucrări de verificare pe

care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 3.
Vei răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de
resurse bibliografice suplimentare.
Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să dovedești însușirea competenţelor
și deprinderea abilităților.
Voi urmări claritatea în gândire și exprimare, de modul de prezentare a
rezultatului şi de promptitudinea răspunsului.
Pentru neclarităţi şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în

consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare.
7
1. Contenciosul administrativ. Caracterizare generală. Forme ale controlului
asupra autorităților publice. Contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv.
1.1. Contenciosul administrativ – una dintre formele controlului

asupra activității autorităților publice
1.2. Definiția contenciosului administrativ
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să identifici care este forma de control asupra autorităților

administrației publice care este mai potrivită, pentru remedierea în
concret al unui abuz al autorității publice;
 să deosebești între contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv;
 să dobândești noțiuni importante pentru înțelegerea materiei
contenciosului administrativ
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

Tudor Chiuariu Contenciosul administrativ
1. Contenciosul administrativ. Caracterizare generală. Forme ale controlului asupra

autorităților publice. Contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv.
Contenciosul administrativ este definit de lege (art. 2, lit. f din Legea

544/2004) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios
administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după
caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim.
1.2. Forme ale controlului asupra autorităților publice.
Controlul asupra autorităților publice îmbracă următoarele forme:
a. controlul parlamentar, exercitat de către Parlament asupra Guvernului și asupra

autorităților administrative autonome;
b. controlul administrativ, care poate îmbrăca una din următoarele forme: autocontrol
(revocarea din proprie inițiativă a actului administrativ de către autoritatea care l-a emis),
recurs grațios (revocarea sau modificarea în urma solicitării persoanei interesate a actului
administrativ de către autoritatea care l-a emis), recurs ierarhic (revocarea sau modificarea
actului de către autoritatea ierarhic superioară celei care l-a emis), control specializat
(exercitat de către autorități de control specializate).
Recursul ierarhic și recursul grațios sunt forme ale dreptului de petiționare, consacrat de art.
41 din Constituție.
c. controlul jurisdicțional, care poate îmbrăca două forme:
c1. controlul administrativ-jurisdicțional – soluționarea de către autoritățile administrative

a conflictelor privind actele administrative, după o procedură bazată pe principiile
contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-
jurisdicţionale).
c2. controlul judecătoresc sau contenciosul administrativ, exercitat de către instanțele

judecătorești de contencios administrativ asupra actelor administrative.
Controlul de tutelă administrativă este o formă specială de contencios administrativ,

exercitat de prefect asupra actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv
de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici asupra actelor autorităţilor publice centrale şi
locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică.
Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de
autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în
termenul general în contencios administrativ, de 6 luni, care începe să curgă de la momentul
comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Acţiunea
introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru (art. 3, alin. 1 din Legea 554/2004).
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios

administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia
privind funcţia publică, în condiţiile Legii 554/2004 şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată (art. 3, alin. 1 din Legea 554/2004).
Până la soluţionarea cauzei, actul atacat în cadrul controlului de tutelă administrativă este
suspendat de drept.
5. Avocatul Poporului – care combină elemente ale dreptului de petiționare, controlul de

contencios administrativ și controlul de constituționalitate.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea 554/2004, Avocatul Poporului, în urma controlului realizat,
potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii
administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate
sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul
dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă
petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de
judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea.

Contenciosul administrativ poate fi subiectiv, atunci când prin intermediul său
se urmărește realizarea unor interese individuale, sau obiectiv, atunci când
acțiunea urmărește apărarea ordinii de drept.
Contenciosul subiectiv reglementat de Legea 554/2004 este cel declanșat de către persoana
vătămată în drepturile sau interesele sale legitime.
Formele contenciosului obiectiv instituite prin același act normativ sunt cele care pot fi
declanșate de:
a. Ministerul Public, atunci când apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se
vatămă un interes legitim public (art. 1, alin. 5 din Legea 554/2004);
Interesul legitim public, este, potrivit legii, interesul care vizează ordinea de drept şi
democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale
cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.
b. Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, care poate să
solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a
intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice (art. 1, alin. 6 din Legea 554/2004);
c. Prefectul, care poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise
de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale (art. 3, alin. 1 din
Legea 554/2004);
d. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios

privind funcţia publică, (art. 3, alin. 2 din Legea 554/2004).
Ne vom referi în cadrul prezentului suport de curs în principal la instituția

contenciosului subiectiv, de aceea, în lipsa altor precizări, prin referirea
generală la „contencios” se va înțelege că ne referim la contenciosul subiectiv.
Capitolul II: Condiții speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ
2.1. Actul atacat să fie un act administrativ și să nu fie exceptat de la controlul prin
intermediul contenciosului administrativ.
2.2. Actul administrativ atacat să vatăme un drept sau un interes legitim.
2.3. Actul administrativ atacat să fie emis de o autoritate publică.
2.4. Reclamantul să fi îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
2.5. Acțiunea în contencios administrativ să fi fost introdusă în termenul prevăzut de
lege.
Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să știi când poți introduce o acțiune în contencios, ce acte pot fi atacate

prin acest tip de acțiune;
 să deosebești când este necesară parcurgerea procedurii prealabile în
contenciosul administrativ și în ce termene poate fi introdusă plângerea
prealabilă;
 să dobândești noțiuni importante despre termenele care trebuie
respectate în contenciosul administrativ.
Condițiile speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ sunt cerințele

impuse de lege și care trebuie să fie întrunite pentru a sesiza instanța cu o acțiune în
contencios administrativ.
Pe lângă acestea, trebuie întrunite și condițiile generale ale acțiunii civile în justiție1, pe tot
parcursul promovării acțiunii în contencios administrativ, inclusiv în cadrul căilor de atac.
Condițiile speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios

administrativ:
I. Actul atacat să fie un act administrativ și să nu fie exceptat de la
controlul prin intermediul contenciosului administrativ.
II. Actul administrativ atacat să vatăme un drept sau un interes legitim.
III. Actul administrativ atacat să fie emis de o autoritate publică.
IV. Reclamantul să fi îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
V. Acțiunea în contencios administrativ să fi fost introdusă în termenul
prevăzut de lege.
Acestea pot fi grupate în două categorii: condiții referitoare la actul supus
judecății, respectiv condiții procedurale privind realizarea unor formalități și
termene.
1
Dreptul civil este drept comun pentru dreptul administrativ, iar dreptul procedural civil (procedura civilă) este
drept comun pentru dreptul procedural administrativ (procedura administrativă) – vezi și art. 28 din Legea
554/2004.
I. Actul atacat să fie un act administrativ și să nu fie exceptat de la controlul prin

intermediul contenciosului administrativ.
A. Actul administrativ
Actul administrativ este definit de lege (art. 2, lit. c din Legea 554/2004) ca
fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi
juridice.
Actul administrativ este forma principală de activitate a autorităţilor publice şi se bucură de

prezumţia de legalitate, prezumţia de autenticitate şi prezumţia de veridicitate, trăsături care
constituie fundamentul caracterului executoriu.
Actul administrativ unilateral (tipic) este rezultatul al unei voințe unice, fie singulare, fie
colective (în cazul autorităților colegiale). În practica administrativă, unele acte sunt emise în
comun de două sau mai multe autorităţi publice. Această împrejurare nu schimbă caracterul
unilateral al actului, manifestare de voinţă fiind, în acest caz, una concordantă.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări cu caracter general și obligatoriu, care se

adresează unui număr nedeterminat de subiecte de drept sau de situaţii care se încadrează în
ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei
destinatarilor, iar nu fiecare destinatar în parte. Actul normativ este emis în scopul organizării
executării legii.
Actul administrativ individual se adresează unuia sau mai multor destinatari, determinați
expres în cuprinsul său. Actul individual este emis în scopul executării în concret a legii.
B. Acte asimilate actului administrativ
Pentru scopul legii, și anume realizarea controlului judecătoresc al actelor prin

intermediul contenciosului administrativ, sunt asimilate actului administrativ și
deci pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ: o anumită categorie
de contracte, care sunt acte bilaterale, și anume contractele administrative, și
două categorii de fapte juridice: refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim, respectiv faptul de a nu
răspunde solicitantului în termenul legal
Astfel, potrivit dispoziției legale precitate, sunt asimilate actelor administrative, în sensul
prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în
valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea
serviciilor publice, achiziţiile publice. Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de
contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Contractul administrativ este un act juridic bilateral, cu caracter oneros, constând într-un
acord de voinţă între o autoritate publică şi un particular, supus unui regim caracterizat prin
preeminenţa interesului public; definiția legală actuală este cuprinsă în art.2 alin. (1) litera c)
din Legea contenciosului administrativ, care se referă la contractele încheiate de autorităţile
publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea
lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achiziţiile publice. Prin legi speciale,
pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de
contencios administrativ.
Totodată, potrivit art. 2, alin. 2 din Legea 554/2004, se asimilează actelor administrative
unilaterale refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim, precum și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin.(2) din Legea nr. 554/2004 și
îmbracă următoarele forme:
a. Tăcerea (pasivitatea) administraţiei – nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, definită

ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,
dacă prin lege nu se prevede alt termen (art. 2, alin.1, litera h).
b. Refuzul explicit sau manifest – refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, constând în

exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea (art. 2, alin. 1,
litera i, teza I).
c. Refuzul nejustificat asimilat – nepunerea în executare a actului administrativ emis ca

urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2, alin.1,
litera i, teza a II-a).
C. Actele administrativ-jurisdicţionale
Actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate în contencios administrativ.
Actul administrativ-jurisdicţional este actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin

lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială.
Jurisdicţia administrativă specială este activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care

are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict
privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii,
asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale.
Potrivit Constituției, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii
speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu îndeplinirea
procedurii prealabile, dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-
jurisdicţională.
Actul administrativ-jurisdicţional pentru care, prin lege organică specială, se prevede o cale
de atac în faţa unei alte jurisdicţii administrative speciale poate fi atacat direct la instanţa de
contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înţelege să
renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru calea de atac la
un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în timpul soluţionării
litigiului, este obligată să notifice decizia de renunţare organului administrativ-jurisdicţional
în cauză. Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile de la
notificare. În această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din lege
nu se mai efectuează.
D. Acte administrative exceptate
Unele acte administrative sunt exceptate de la controlul prin intermediul acțiunii în

contencios administrativ:
a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
c) actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
Actele care privesc raporturile cu Parlamentul sunt actele emise de o autoritate publică, în
realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de
natură politică cu Parlamentul.
Actul de comandament cu caracter militar este actul administrativ referitor la problemele

strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care
presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la
conducerea trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.
Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau
al celei de urgenţă ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru
înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai
pentru exces de putere. Reprezintă exces de putere exercitarea dreptului de apreciere al
autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin
încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În aceste litigii nu sunt aplicabile prevederile
legii referitoare la suspendarea executării actului atacat (art. 14) şi cele referitoare la motivul
special de revizuire (art. 21, vezi infra).
E. Operaţiunile administrative
Operaţiunile administrative sunt manifestări de voinţă care nu produc efecte juridice prin ele
însele, ci sunt emise in vederea pregătirii emiterii unui act administrativ. Fac parte din această
categorie avizele (facultative, consultative sau obligatorii și conforme), acordurile, proiectele,
propunerile şi memoriile tehnice, studiile şi rapoartele de specialitate, anchetele sau
cercetările administrative, rapoartele de control- fără ca enumerarea să aibă caracter limitativ.
Operaţiunile administrative nu pot fi atacate separat în justiţie, ci numai o dată cu actul

administrativ pe care l-au pregătit, art.18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că
instanţa învestită cu o acțiune împotriva unui act administrative este competentă să se
pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului
supus judecăţii.
II. Actul administrativ atacat să vatăme un drept sau un interes legitim.
Este un drept vătămat, în sensul legii, orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt
act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ (art. 2, alin. 1, lit. o din
Legea 554/2004).
Partea prezintă un „interes legitim privat” atunci când este îndreptățită să pretindă o anumită
conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat (art. 2,
alin. 1, lit. p din Legea 554/2004).
Interesul legitim public este interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia
constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor,
satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice (art. 2, alin. 1,

lit. r).
III. Actul administrativ atacat să fie emis de o autoritate publică.
Este considerată „autoritate publică”, în sensul legii contenciosului administrativ, orice

autoritate, organ, instituție, a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, care acţionează,
în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
De asemenea, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii contenciosului administrativ,

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau
sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
IV. Reclamantul trebuie să fi parcurs procedura administrativă prealabilă.
Legea contenciosului administrativ reglementează situațiile în care, înainte de sesizarea

instanței de contencios administrativ cu o acțiune, este obligatorie parcurgerea unei proceduri
administrative prealabile, prin formularea unei plângeri prealabile, precum și cazurile în care
această procedură nu este obligatorie.
Procedura administrativă prealabilă este o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în

contenciosul administrativ2.
Prin plângerea prealabilă, persoana interesată trebuie să solicite reexaminarea actului

administrativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Procedura plângerii prealabile are efecte juridice importante: în cazul în care

este obligatorie și partea interesată nu a parcurs-o, instanța de contencios
administrativ va respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă. Această soluție nu va
împiedica partea interesată ca, după respingerea acțiunii, să reia cursul prescris
de lege și să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, cu condiția de a
mai fi în termenul legal pentru parcurgerea acesteia (vz. infra, 30 zile, respectiv
6 luni).
Procedura administrativă prealabilă în contenciosul român ia

forma recursului grațios (persoana interesată se adresează autorităţii
emitente) sau a recursului ierarhic (persoana interesată se adresează
autorităţii ierarhic superioare celei emitente).
2
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal (ÎCCJ – SCAF), dec. nr.
146/12.01.2007, publicată în „Buletinul Casației” nr. 2/2007.
Legea 554/2004 reglementează 4 situații când plângerea prealabilă este obligatorie, precum și
termenele înăuntrul cărora trebuie formulată:
a. în cazul actului administrativ individual: înainte de a se adresa instanţei de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice
emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la
data comunicării actului, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual, în sensul
revocării sau modificării acestuia.
Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru

motive temeinice, şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie (art. 7, alin. 7 din Legea
554/2004).
ÎCCJ a stabilit că noțiunea de „motive temeinice” trebuie interpretată, în raport cu scopul

contenciosului administrativ, în sens larg, cuprinzând atât situații de ordin subiectiv, cât și
împrejurări obiective, mai presus de voința părții. De exemplu, existența unui alt litigiu cu
obiect strâns legat de cel al pricinii de față, finalizat cu hotărârea judecătorească irevocabilă
favorabilă reclamantei, urmată de eliberarea actului administrativ conform dispozițiilor
instanței, se încadrează cu prisosință în acest concept3.
b. în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.
c. în cazul persoanei vătămate într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, aceasta va introduce
plângere prealabilă din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia,
în limitele unui termen de prescripție de 6 luni. Termenul de 6 luni începe să curgă, în acest
caz, de la data când persoana vătămată a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența actului4.
d. în cazul în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea

nu a optat pentru aceasta, plângerea prealabilă este, de asemenea, obligatorie. În cazul acestor
acte se vor aplica termenele în funcție de natura actului (individual, normativ, adresat altui
subiect de drept), așa cum au fost precizate mai sus.
Autoritatea căreia i s-a adresat plângerea prealabilă are obligația de a o soluţiona în termen de
30 de zile de la primirea acesteia.
3
ÎCCJ – SCAF, dec. nr. 295/22.01.2010, apud G. Bogasiu, op. cit., p. 243.
4
Curtea Constituțională (C.C.), Dec. nr. 797/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în M. Of., Partea I nr. 707
din 19.10.2007.
Persoana vătămată poate introduce acțiunea în contencios imediat ce autoritatea căreia i s-a
adresat îi comunică refuzul de a acționa în sensul solicitat sau dacă aceasta nu i-a răspuns în
termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
În practică se întâmplă ca persoana vătămată să nu aștepte expirarea termenului de 30 de zile

și să introduce anterior expirării acestuia acțiunea în contencios administrativ, iar autoritatea
pârâtă să invoce prematuritatea acțiunii, având în vedere că nu a fost depășit termenul în care
putea să-i răspundă, potrivit legii. Soluția instanței va fi diferită, în funcție de momentul
pronunțării asupra excepției prematurității: dacă la momentul soluționării acestei excepții
termenul de 30 de zile va fi fost împlinit, instanța va constata că neregularitatea s-a acoperit;
dacă, dimpotrivă, la momentul soluționării excepției, termenul nu va fi fost împlinit, acțiunea
va fi respinsă ca fiind prematură.
După expirarea acestui termen, dacă autoritatea căreia i s-a adresat nu i-a răspuns sau nu a
acționat în sensul urmărit, persoana vătămată poate introduce acțiunea în contencios.
Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are

semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă
fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6
luni, care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare
făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea

contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze
care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea
contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor

legate de interpretarea contractului.
În cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim, a faptului de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, a excepției de nelegalitate,
precum și a acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin
ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Dispozițiile din legea contenciosului în privința procedurii prealabile se completează cu

prevederile dreptului comun, art. 193 CPC. Potrivit alin. 2 al acestui articol, neîndeplinirea
procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea
decăderii.
V. Acțiunea în contencios administrativ să fi fost introdusă în termenul prevăzut de

lege.
Legea contenciosului administrativ reglementează mai multe termene în

care trebuie introduse acțiunile în contencios administrative.
Termenul general în care se introduc cererile prin care se solicită anularea unui act
administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi
repararea pagubei este de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului de 30 de zile, calculat de la comunicarea actului administrativ

emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.
Prin excepție de la acest termen general, pentru motive temeinice, în cazul actelor
administrative individuale, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, în termenul
excepțional de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii
cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a plângerii prealabile,

termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării
acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat
termenul de un an.
În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa
actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile referitoare la termenul
subsidiar de un an.
Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi

actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate
oricând.
În privința actelor administrativ-jurisdicţionale pentru care, prin lege organică specială, se

prevede o cale de atac în faţa unei alte jurisdicţii administrative speciale, termenul în care
acestea pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ este de 15 zile de la
comunicare, dacă partea înţelege să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de atac.
De asemenea, dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială sau pentru
calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege să renunţe la aceasta în
timpul soluţionării litigiului, va notifica decizia de renunţare organului administrativ-
jurisdicţional în cauză și va sesiza direct instanţa de contencios administrativ în termen de 15
zile de la notificare.
Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi
despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care
acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanţelor
de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Aceste dispoziţii se aplică, în mod corespunzător, şi contractelor administrative, iar cererile se
supun normelor legii contenciosului administrative, în ceea ce priveşte procedura de judecată
şi taxele de timbru.
Termenul general de 6 luni prevăzut de art. 11, alin. (1) este termen de prescripţie, iar
termenul excepțional de 1 an, prevăzut de art. 11, alin. (2) este termen de decădere. Termenul
special de 15 zile în materia actelor administrativ-jurisdicţionale este termen de decădere.
Acestor termene li se aplică regulile cuprinse în Titlul V din Cartea I „Dispoziţii generale” a
Codului de procedură civilă (art. 180 ș.u.) și, în subsidiar, cele din Cartea a VI-a „Despre
prescripţie extinctivă, decădere şi calculul termenelor” a noului Cod civil.
Astfel, termenul se socoteşte împlinit în ziua corespunzătoare din cea de-a șasea lună,
respectiv un an, la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Termenul pe zile se calculează pe zile libere, ceea ce înseamnă că nu intră în calcul ziua de la
care începe să curgă, nici ziua în care se împlinește.
Termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare, dacă ultima zi a termenului cade într-o zi
nelucrătoare. Acțiunea se socotește a fi făcută în termen, prin depunerea prin scrisoare
recomandată la oficiul poştal, la un serviciu de curierat rapid sau la un serviciu specializat de

comunicare.
În cazul în care acțiunea este introdusă după expirarea termenului prevăzut de lege, aceasta va
fi respinsă ca tardivă.
În privinţa decăderii din termenul de a introduce acțiunea, aceasta poate fi invocată numai de
către pârât și numai în prima instanţă, prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate (art. 2550, coroborat cu art. 2513 C. civ.).
Sarcina de lucru nr. 1

Redactează o acțiune în contencios administrativ care să îndeplinească
condițiile condițiile speciale de admisibilitate detaliate mai sus.
Capitolul 3: Acțiunea în contencios administrativ
3.1. Instanța competentă material și teritorial

3.2. Părțile acțiunii: cine poate fi reclamant, cine este pârât, alte persoane care
iau iau parte la judecată
3.3. Obiectul acțiunii în contencios administrativ
3.4. Procedura soluționării acțiunii în contencios administrativ.
Regularizarea cererii
3.6. Căi de atac
3.7. Executarea hotărârii
După studierea capitolului, vei avea capacitatea:
 să știi la ce instanță se introduce o acțiune în contencios administrativ

și, în consecință, să ridici diferite excepții de procedură;
 să știi cine poate fi reclamant și cine poate fi pârât într-o acțiune în
contencios administrativ, precum și cum pot fi introduse în cauză alte
persoane;
 să știi ce soluții poate pronunța instanța de contencios administrativ, ce
căi de atac pot fi exercitate împotriva acestora, cum pot fi puse în
executare hotărârile pronunțate,
3.1. Instanţele competente în materia acțiunilor în contencios administrativ
3.1.1. Competența materială
Competența materială în contencios administrativ este determinată potrivit unui criteriu

administrativ, acela al nivelului autorității publice care a emis sau încheiat actul contestat:
local și județean, respectiv central, și unui criteriu valoric, al sumei de bani aflată în litigiu,
după cum urmează (art. 10 din Legea 554/2004):
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi
judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi
accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale.
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,
precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii
ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede
altfel.
În același timp, toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice
centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii
Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
În privința competenței soluționării căilor de atac, recursul împotriva sentinţelor pronunţate de

tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale
curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi
fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede
altfel.
3.1.2. Competența teritorială
În contencios administrativ, reclamantul are dreptul de a alege între instanţa de la domiciliul

său sau cea de la sediul autorității publice pârâte. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de
la sediul autorității publice pârâte, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
3.2. Subiectele de sesizare a instanței. Părțile acțiunii în contencios administrativ.

Reclamantul. Pârâtul. Alte persoane care pot lua parte la judecată
Legea 554/2004 stabilește cine sunt subiectele care pot sesiza instanța de judecată cu o
acțiune în contencios administrativ.
În cadrul acțiunii în contencios subiectiv, între subiectele raportului juridic litigios, respectiv
părțile acțiunii în contencios administrativ există o identitate: persoana vătămată este
reclamantul, iar autoritatea publică care a emis actul vătămător este pârâtul.
Așadar, reclamantul într-o acțiune în contencios administrativ subiectiv este

persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes
legitim prin actul administrativ contestat.
Pârâtul este autoritatea publică care a emis actul administrativ contestat.
Prin excepție de la regula de procedură potrivit căreia există o identitate între

reclamant (titularul dreptului ce se urmărește a fi valorificat în justiție) și
subiectul de sesizare a instanței, Legea 554/2004 instituie posibilitatea pentru
două autorități publice să sesizeze instanța de contencios administrativ:
a. Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază
că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu
poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios
administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de
reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea
formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios
administrativ anulează cererea (art. 1, alin. 3 din Legea 554/2004).
b. Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa

organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor
se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice
emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios
administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate.
Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate
(art. 1, alin. 4 din Legea 554/2004).
Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, alte persoane sau
poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora. În cazul
introducerii în cauză a altor persoane se aplică prevederile dreptului comun, Secțiunea a 3-a
CPC „Alte persoane care pot lua parte la judecată” (art. 61-79 C.pr.civ. din Cartea I, Titlul II,
Capitolul II din Codul de procedură civilă).
Legea 554/2004 prevede și alte subiecte care pot sesiza instanța de

judecată cu o acțiune în contencios administrativ, corespunzător unui
contencios obiectiv:
a. Ministerul Public, atunci când apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se
vatămă un interes legitim public (art. 1, alin. 5 din Legea 554/2004);
b. Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, care poate să
solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a
intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice (art. 1, alin. 6 din Legea 554/2004);
c. Prefectul, care poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise
de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale (art. 3, alin. 1 din
Legea 554/2004);
d. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios

privind funcţia publică, (art. 3, alin. 2 din Legea 554/2004).
e. alte subiecte de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile
legilor speciale.
3.3. Obiectul acţiunii în contencios administrativ
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act
administrativ unilateral, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru
a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei materiale cauzate şi,
eventual, reparaţii pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră

vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite
operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului
legitim.
Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care
invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea
interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului
legitim privat. Prin excepție, acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot
avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt
înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea
penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24, alin. (2) din Legea 554/2004.
Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele
premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de
încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
Soluţionarea acestor litigii se face cu observarea principiului potrivit căruia libertatea
contractuală este subordonată priorităţii interesului public.
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de
excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea
neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile

prevăzute de art. 29, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională
şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.
După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe

rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată
neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca
inadmisibilă.
În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii

ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ
competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării
deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Acţiunea menționată mai sus poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora,
precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la
realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
3.4. Regularizarea cererii
Legea contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură

civilă.
În consecinţă, în cauzele de contencios administrativ se aplică prevederile art. 200 C. proc.

civ. referitoare la verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia.
Astfel, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de
chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la
art. 194-197 C. proc. Civ., referitoare la conţinutul cererii, numărul de exemplare, cauzele de
nulitate şi timbrarea.
În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea
dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat
competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate.
Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.
Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor

comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea
comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării
cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant
comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul
prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
Încheierea de anulare a cererii este supusă numai căii de atac a cererii de reexaminare, ce
trebuie exercitată în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii, prin care reclamantul
va putea solicita motivat să se revină asupra măsurii anulării.
Cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu,

cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin
repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării, dacă aceasta a fost dispusă
eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat de către completul iniţial
învestit.
În caz de admitere a cererii de reexaminare, cauza se retrimite completului iniţial învestit.
3.5. Modificarea cererii. Întâmpinarea
Legea 554/2004 nu conține prevderi speciale în materia completării cererii de chemare în

judecată și a întâmpinării, astfel încât se aplică dispozițiile din Codul de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 204 CPC, reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi
dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
Modificarea cererii se referă la modificarea obiectului cererii, în sensul art. 194 CPC.
În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în
vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10
zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile

verbale făcute în instanţă când:
1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers,

atunci când cererea în constatare este admisibilă.
Modificarea cererii de chemare în judecată după primul termen la care este legal citat poate
avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de
cererea de chemare în judecată (art. 205 CPC).
Întâmpinarea se comunică reclamantului. La întâmpinare se va alătura acelaşi număr de copii

certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, precum şi un rând de copii pentru instanţă.
Când sunt mai mulţi pârâţi, aceştia pot răspunde împreună, toţi sau numai o parte din ei,
printr-o singură întâmpinare.
Întâmpinarea este obligatorie. Sancţiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de

lege constă în decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii,
în afara celor de ordine publică (art. 208 CPC).
Procedura contenciosului administrativ conţine prevederi speciale faţă de

dreptul comun în privința măsurilor pe care le poate lua instanţa de
judecată.
Astfel, la primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act
este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la
baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei [art. 13 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004].
Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările cerute,

conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu
de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere
nejustificată. [art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004].
Cererile în contencios administrativ se judecă de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică.
Completul în primă instanță este format dintr-un singur judecător.
Pentru cererile formulate în baza legii contenciosului administrativ se percep taxele de timbru
prevăzute de OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și
completările ulterioare, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se
vor taxa la valoare.
Astfel, potrivit art. 16 din OUG nr. 80/2013, în materia contenciosului administrativ, cererile
introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul
nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi
pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris – 50 lei;
b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite printr-
un act administrativ – 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.
Hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.

3.7. Soluţiile pe care le poate pronunța instanţa de contencios administrativ
Instanţa, soluţionând acțiunea în anulare, poate, după caz, să anuleze, în

tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să
emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze
o anumită operaţiune administrativă.
Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiei actelor atacate chiar de către
autoritatea emitentă, prevăzută la art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, şi asupra legalităţii
operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele

materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract

administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.
Soluţiile constând în obligații de a face pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile
părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen
de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).
3.8. Căi de atac. Recursul. Motivul special de revizuire
Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la

comunicare [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Recursul suspendă executarea sentinţei
recurate şi se judecă de urgenţă.
În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.
Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a
făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea
fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care judecata în
primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a
fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul
în fond.
Pe lângă căile extraordinare de atac reglementate de Codul de

procedură civilă, art. 21 alin. (2) din Legea 554/2004 instituie un motiv
special de revizuire în materia contenciosului administrative şi care
constă în pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin
încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene,
reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din
Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în
termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la
regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a
părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de
revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen
maxim de 60 de zile de la înregistrare.
Curtea Constituţională a decis că prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004
sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul
revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea
principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei5.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni

de drept în materie civilă (Decizia nr. 45 în dosarul nr.1886/1/2016) a stabilit
că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr.
554/2004, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de
împrejurarea invocării sau nu, în litigiul de bază, a dispoziţiilor de drept
european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe

dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la
data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.
5
C.C., Dec. nr. 1039/2012 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr.
299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art.
21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, M. Of. nr. 61 din 29 ianuarie 2013.
3.8. Executarea hotărârilor judecătoreşti pronunțate în contencios administrativ
Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit legii contenciosului administrativ sunt

titluri executorii.
Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ
cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se
publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României,
Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti,
fiind scutite de plata taxelor de publicare.
Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau
să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni
administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în
cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data
rămânerii definitive a hotărârii.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire
prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită,

care curge de la expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii şi
care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere dată cu citarea părţilor, aplică
conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din
salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar
reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare

a penalităţilor, debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de
executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i
se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin
aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă,
despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a
obligaţiei.
În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul
executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la
executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost
integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin
hotărâre dată cu citarea părţilor.
Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este instanţa care a

soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi
penalităţile, fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării

silite de către executorul judecătoresc.
Cererile privind executarea silită se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de
taxa judiciară de timbru. Hotărârea pronunţată este supusă numai apelului în termen de 5 zile
de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel ea va fi supusă
recursului, în acelaşi termen.
Prevederile referitoare la instanța de executare se aplică, în mod corespunzător, şi pentru

punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea
litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
Conducătorul autorităţii publice se poate îndrepta cu acţiune împotriva celor vinovaţi de

neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun. În cazul în care cei vinovaţi sunt demnitari
sau funcţionari publici, se aplică reglementările speciale.
Redactează o acțiune în contencios administrativ din partea unei

societăți X care a reparat un drum comunal cu fonduri europene
nerambursabile de 1 milion euro și este vătămată în drepturile sale
referitoare la garanția de bună execuție a drumului, în pericol de a fi
reținută de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară, din cauza
neimpunerii de către consiliul local a unei limite de tonaj pentru
autovehicule de 7,5 t, situație care a condus la deteriorarea severă a
acestuia.
Precizează la ce instanță introduci acțiunea, ce anume soliciți prin
acțiune (obiectul), cine este reclamant și cine pârât, dacă ai îndeplinit
procedura prealabilă și în ce mod, care este temeiul de drept al acțiunii.
Capitolul IV: Suspendarea executării actului administrativ
4.1. Forme ale cererii de suspendare. Cererea întemeiată pe art. 14 din lege,
respectiv cererea întemeiată pe art. 15 din lege
Obiective specifice
 să cunoști în ce condiții poate fi formulată o cerere de suspendare a

executării actului administrativ;
 să cunoști care e procedura de soluționare și care sunt efectele cererii de
suspendare.
Actele administrative sunt executorii de drept, ceea ce înseamnă că ele pot fi

puse imediat în executare. De aici rezultă interesul persoanei vătămate de a
obține suspendarea executării actului vătămător, încetarea temporară a
efectelor acestuia, până la soluționarea acțiunii în contencios îndreptate
împotriva actului.
În cazul acțiunilor de contencios obiectiv, introduse în baza atribuțiilor de

tutelă administrativă ale prefectului, până la soluţionarea cauzei, actul atacat
este suspendat de drept.
4.1. Formele cererii de suspendare: cererea întemeiată pe art. 14 din

lege, respectiv cererea întemeiată pe art. 15 din lege
Legea contenciosului administrativ prevede două posibilități de a obține această suspendare:
a. cererea de suspendare formulată înainte de sesizarea instanței cu acțiunea în anularea

actului – întemeiată pe art. 14 din lege;
b. cererea de suspendare formulată după sesizarea instanței cu acțiunea în anularea actului, ca

o cerere accesorie în cadrul acesteia sau pe calea unei acțiuni separate – întemeiată pe art. 15
din lege.
În cazul ambelor forme ale suspendării, legea impune întrunirea a două condiții cumulative
în vederea dispunerii acestei măsuri: existența unui caz bine justificat și necesitatea
prevenirii unei pagube iminente.
„Cazul bine justificat” îl reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii
actului administrativ (art. 2, alin. 1, lit. t).
„Paguba iminentă” este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz,
perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui
serviciu public (art. 2, alin. 1, lit. s).
La aceste condiții substanțiale se adaugă una procedurală și anume titularul acțiunii să fi

pornit procedura împotriva actului contestat, fie că este vorba de introducerea plângerii
prealabile, în cazul cererii de suspendare întemeiate pe art. 14, fie că este vorba de de
introducerea acțiunii în contencios privind fondul cauzei, în cazul cererii de suspendare
întemeiate pe art. 15.
Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive, pentru aceleaşi motive, în
temeiul art. 14 (potrivit art. 14, alin. 6 din lege). Aceeași regulă se aplică și în cazul cererii de
suspendare întemeiate pe art. 15.
Însă e important de reținut că formularea unei cereri de suspendare în

temeiul art. 14 nu face inadmisibilă formularea unei cereri de suspendare
în temeiul art. 15, aceste două cereri având deopotrivă temeiuri juridice și
efecte diferite6.
În cazul cererii de suspendare întemeiate pe art. 14, suspendarea poate fi dispusă până la
pronunţarea instanţei de fond. De asemenea, această formă de suspendare este supusă unei
condiții, și anume ca persoana vătămată să introducă acţiunea în anularea actului în termen de
60 de zile de la data la care a fost dispusă suspendarea. În caz contrar, la expirarea acestui
termen, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
6
ÎCCJ – SCAF, Dec. nr. 1988/3.04.2009, în RRDJ nr. 6/2009, pp. 86-9, apud G. Bogasiu, op. cit., p. 418.
În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se
prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a
solicitat suspendarea în temeiul art. 15.
În cazul formulării cererii de suspendare ulterior sesizării instanței cu acțiunea în anularea

actului, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea
definitivă a cauzei.
Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.
Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui
serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi
introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare.
Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu
recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului nu
suspendă executarea.
În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de
către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea
prealabilă.
Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de

executare, până la expirarea duratei suspendării.
Redactează o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea

554/2004, din partea cercetătorului A, privind o metodologie emisă de
către Universitatea Y cuprinzând standardele minime anuale pe care
trebuie care să îndeplinească cercetătorii din universitate, urmărind să
întrunească condițiile de admisibilitate detaliate mai sus.
Capitolul 5: Excepția de nelegalitate
5.1. Definiție
 să cunoști ce se poate obține, în cadrul unui litigiu principal,

având un alt obiect, prin ridicarea unei excepții de nelegalitate
 să știi în ce condiții poate fi ridicată o asemenea excepție.
5.1. Definiție
Excepția de nelegalitate este o excepție procesuală, în sensul art. 245 CPC, și

reprezintă mijlocul procesual prin ridicarea căruia una dintre părțile unui
proces sau instanța de judecată, din oficiu, urmărește realizarea controlului
judecătoresc, pe cale indirectă, asupra unui act administrativ individual pe care
îl consideră nelegal, act de care depinde soluționarea cauzei principale în
cadrul căreia a fost ridicată excepția.
Potrivit art. 4, alin. (1) din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ
cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea
părţii interesate.
De-a lungul timpului, instituția excepției de legalitate a suferit mai multe

reglementări succesive, forma actualmente în vigoare fiind cea determinată de
modificarea intervenită prin Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a
Codului de procedură civilă. În această formă, excepția de nelegalitate se
aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, când a
intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă7.
O problemă de aplicare a legii în timp s-a pus și referitor la excepția de nelegalitate a actelor
emise sau adoptate înainte de intrarea în vigoare a Legii 554/2004, la 6 ianuarie 20058.
ÎCCJ s-a pronunțat printr-o jurisprudență constantă9 în sensul că excepția de nelegalitate este
admisibilă doar pentru actele emise sau adoptate după intrarea în vigoare a Legii 554/2004,
7
ÎCCJ – SCAF, Decizia nr. 1675/2015.
8
http://lege5.ro/App/Document/gu3dsojy/legea-contenciosului-administrativ-nr-554-2004
având în vedere considerentele ce se desprind din aplicarea principiului stabilității raporturilor

juridice și din interpretarea sistematică și istorico-teleologică a legii menționate, dar și
consecințele juridice pe care le-ar genera admiterea unei astfel de excepții ce ar putea fi
invocată fără limită în timp.
În consecință, potrivit ÎCCJ, excepția de nelegalitate ce are ca obiect un act administrativ

individual emis anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004 este inadmisibilă.
Jurisprudența ÎCCJ în materie a fost contrazisă de CCR, prin Decizia nr. 404/2008 referitoare
la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/200410.
Potrivit CCR:
„Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui
drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui
interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu
ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate. Contestarea pe cale
incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică
prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă
riscă să fie fondată pe un act ilegal. Or, astfel ar fi zdruncinat însuşi fundamentul statului de
drept, căci ar fi posibil ca instanţa de judecată să pronunţe, în numele legii, o hotărâre bazată
pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării
legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepţie apare ca
o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit.
Acesta este motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea
excepţie.
De altfel, ideea pe care se întemeiază instituţia excepţiei de nelegalitate se numără printre

acele constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de drept
romano-germanic şi a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum
perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificaţie este că cele ce sunt vremelnice pentru o
acţiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepţiei.
Tot cu referire la necesitatea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, Curtea constată că

prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu au caracter
retroactiv, întrucât, deşi excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi în ceea ce priveşte actele
administrative emise anterior intrării în vigoare a legii amintite, totuşi legalitatea acestora se
examinează în funcţie de condiţiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în actele
9
ÎCCJ – SCAF: Decizia nr. 548/2006, Decizia nr. 2528/2006, Decizia nr. 3298/2009, Decizia nr. 897/2016, apud
Iuliana Rîciu, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004..., pp. 24-6.
10
În vigoare de la 06.05.2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 347 din 06.05.2008.
normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat, iar nu prin raportare la
Legea nr. 554/2004.”
1. Excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, de părți,

procuror sau de instanță, din oficiu.
Practica judiciară a stabilit unele limitări în privința invocării excepției, de exemplu, în sensul
că reclamantul căruia i s-a respins irevocabil o acțiune în anulare nu poate invoca în viitor
excepția de nelegalitate a aceluiași act administrativ, pentru aceleași motive sau pentru motive
care îi erau cunoscute la data formulării acțiunii în anulare11.
2. Excepția de nelegalitate trebuie să vizeze un act administrativ unilateral individual

(tipic), în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.c) teza I din Legea nr. 554/2004.
Actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe

calea contenciosului administrativ, potrivit 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 din
Legea nr. 554/2004.
3. Soluţia ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului trebuie să depindă de actul

administrativ cu caracter individual.
Această condiție presupune afirmarea și demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă

rezolvarea prealabilă a excepției, în raport cu obiectul și circumstanțele cauzei.
În practică s-a decis că este admisibilă excepția de nelegalitate a unui act administrativ care, la
data judecății, nu mai este în vigoare, fiind abrogat sau revocat. Faptul că, anterior abrogării
sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil cauzatoare de vătămări ale drepturilor
sau intereselor legitime ale unei persoane, impune ca cercetarea legalității acestuia să poată fi
cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, așadar, inclusiv după abrogarea lui 12.
4. Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de

nelegalitate.
Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către

instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de
Legea 554/2004.
11
G. Bogasiu, op. cit., p. 174.
12
ÎCCJ – SCAF, Decizia nr. 3358/2006, în Buletinul Casației nr. 1/2007, apud G. Bogasiu, op. cit., pp. 156-7.
5. Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară și care sunt, astfel, exceptate de la controlul prin
intermediul contenciosului administrativ, în temeiul art. 5, alin. 2 din Legea 554/2004,
nu pot face nici obiectul excepției de nelegalitate.
Competența de a se pronunța asupra excepției revine instanței învestite cu fondul litigiului şi

în faţa căreia a fost invocată, indiferent de gradul de jurisdicţie şi de natura juridică a
litigiului. Instanța se va pronunța fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe
care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de
nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată o dată cu fondul.
Motivele de nelegalitate se analizează în raport cu dispozițiile legale în vigoare la momentul

actului administrativ, conform principiului tempus regit actum. În acest scop, este necesar ca
instanța să solicite autorității publice emitente documentația care a stat la baza emiterii actului
(copia dosarului administrativ) și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea excepției de
nelegalitate, așa cum, pentru acțiunea directă în contencios administrativ, se prevede expres în
art. 13 din Legea nr. 554/2004.
În vederea soluționării excepției de nelegalitate, instanța va dispune citarea părților și a

emitentului actului administrativ contestat, cu comunicarea excepției și a înscrisurilor depuse
în susținerea acesteia13.
Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate,
trebuie să verifice mai întâi dacă de actul administrativ cu caracter individual contestat astfel
depinde soluţionarea litigiului pe fond.
Dacă instanța constată că de actul administrativ contestat depinde soluţionarea fondului

litigiului, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie,
fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă
asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu
fondul.
Excepția de nelegalitate poate fi invocată direct în recurs14.
13
ÎCCJ – SCAF, Decizia nr. 2610/2014 (www.scj.ro ).
14
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, Decizia nr. 36/2016, pronunțată
în dosarul nr.1867/1/2016 (http://www.scj.ro/1323/4895/Comunicate-privind-deciziile-pronuntate-de-
Completele-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-m/Comunicat-privind-deciziile-pronuntate-de-
Completul-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-mat )
Instanța învestită cu soluționarea excepției de nelegalitateare de examinat concordanța actului

administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în
executarea căruia a fost emis, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor
normative, consacrat de art. 1, alin. (5) din Constituția României și art. 4, alin. (3) din Legea
24/2000 rpivind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative15.
Instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate printr-o dispoziție expresă, cuprinsă fie
într-o încheiere interlocutorie, fie în hotărârea pe care o va pronunța în cauză.
În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere

interlocutorie, aceasta poate fi atacată separat sau o dată cu fondul. Calea de atac privind
încheierea prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate este aceea căreia îi
este supusă, conform legii, hotărârea prin care se rezolvă litigiul de fond.
Sunt încheieri interlocutorii acelea care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se
soluționează excepții procesuale, incidente procesuale sau alte chestiuni litigioase (art. 235
CPC). Celelalte încheieri se numesc preparatorii. Instanța nu este legată de încheierile
preparatorii, ci numai de cele interlocutorii.
Așa cum am precizat mai sus, încheierea interlocutorie prin care instanța a respins excepția de
nelegalitate poate fi atacată atât separat, cât și o dată cu fondul.
Sancțiunea care intervine în cazul în care actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate
este întemeiată este înlăturarea de la aplicare (inaplicabilitatea). Astfel, potrivit art. 4 alin.
(3) din Legea 554/2004, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu
caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona
cauza fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Așadar, este important să reținem că admiterea excepției de nelegalitate nu conduce la

anularea actului contestat pe calea excepției, iar acesta continuă să producă efecte juridice,
efectele sale fiind înlăturate de la aplicare doar în cauza concretă în care excepția a fost
admisă.
Astfel, admiterea excepţiei de nelegalitate produce consecinţe asupra raportului juridic supus
judecății în litigiul de fond, pentru că instanţa va judeca litigiul fără a mai ţine seama de actul
a cărui nelegalitate a fost constatată, făcând să devină lipsite de temei susţinerile părţii care îşi
fundamentează dreptul pretins sau apărarea pe actul administrativ respectiv. Astfel, deşi actul
administrativ constatat nelegal pe calea excepției nu este anulat, admiterea excepţiei de
nelegalitate poate duce la anularea actelor civile subsecvente, încheiate în baza lui.
15
ÎCCJ – SCAF, Decizia nr. 3937/2006, apud G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ..., pp. 164-5.
Teste de autoevaluare
1. Următoarele acte administrative sunt exceptate de la controlul prin

intermediul acțiunii în contencios administrativ:
a) actele administrativ-jurisdicționale;
b) Ordonanțele de urgență ale Guvernului
c) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile
acestora cu Parlamentul;
d) actele de comandament cu caracter militar;
e) actele Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul:

a) contractelor administrative;
b) actelor normative;
c) actelor administrativ-jurisdicționale;
d) operațiunilor tehnico-materiale;
e) refuzului nejustificat de a soluționa o cerere.
3. Acțiunea în contencios administrativ poate fi introdusă:

a) în termen de 1 an de la emiterea actului normativ;
b) în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii
prealabile, în cazul pasivității autorității publice;
c) în termen de 1 an de la data încheierii, în cazul contractelor administrative;
d) în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de conținutul actului,
în cazul actului administrativ individual destinat altui subiect de drept.
4. Instanța, soluționând acțiunea în contencios administrativ, poate:

a) să anuleze actul cu efect retroactiv;
b) să oblige autoritatea publică să nu emită un act administrativ;
c) să suplinească consimțământul unei părți a unui contract administrativ;
d) să oblige la plata de daune materiale și morale;
e) să aplice o altă sancțiune decât cea aplicată de autoritatea publică.
5. Suspendarea actului administrativ de către instanța de contencios

administrativ produce efecte:
a) până la primul termen de judecată;
b) până la pronunțarea instanței de fond;
c) până la soluționarea definitivă a cauzei;
d) până la primul termen din recurs;
e) până la soluționarea recursului.
6. Excepția de nelegalitate poate fi invocată:

a) în privința actelor care nu pot face obiectul acțiunii în contencios
administrativ;
b) și de către instanță, din oficiu;
c) în privința actelor normative;
d) în recurs;
e) prin plângerea prealabilă.
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

1.c și d; 2.c, d și e; 3.b și d; 4.c, d și e; 5.b, c și e; 6. b și d.
Lucrare de verificare
Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (redactat cu fontul 12 Times
New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pornind de la un exemplu
concret, propriu, făcând aplicarea instituțiilor juridice studiate în cadrul
cursului, un exemplu de acțiune în contencios administrativ și de cerere de
suspendare a aceluiași act administrativ.
N.B.: Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile, iar rezultatul

evaluării îţi va fi comunicat prin platforma e-learning.
Bibliografie minimală
1. Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și

adnotată. Cuprinde legislație, jurisprudență și doctrină, ediția a 3-a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015;
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, ediția 3, Editura C.H. Beck,
București, 2015.

Tudor Chiuariu Curs Contencios Administrativ ID

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Chiuariu Curs Contencios Administrativ ID

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „TITU MAIORESCU” BUCUREŞTI

Anul II, semestrul II

Lector univ. dr. Tudor CHIUARIU

1. Contenciosul administrativ - caracterizare generală. Forme ale controlului

2. Condiții speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ

3. Acțiunea în contencios administrativ

4. Suspendarea executării actului administrativ

1. Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată. Cuprinde

3. Iuliana Rîciu, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislatie conexa si

4. Dacian Cosmin Dragoș, Recursul administrativ si contenciosul administrativ, Editura All

5. Gustave Peiser, Contentieux administratif, 13e edition, Dalloz, Paris, 2004;

6. Tudor Chiuariu, Excepția de ilegalitate în dreptul comunitar, în „Curierul Judiciar”, nr.

Modulul intitulat Contencios administrativ se studiază în anul II semestrul II şi

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 integrarea instituției contenciosului administrativ în cadrul sistemului

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

1. Contenciosul administrativ - Caracterizare generală. Forme ale controlului

În prima unitate de învăţare, intitulată „Contenciosul administrativ -

În a doua unitate de învăţare, intitulată „Condiții de exercitare a acțiunii în

După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de învăţare,

În a patra unitate de învățare, intitulată „Suspendarea executării actului

În a cincea unitate de învățare, intitulată „Excepția de nelegalitate”, vei

Pentru o învăţare eficientă, ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

Pe măsură ce vei parcurge modulul, vei rezolva două lucrări de verificare pe

N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în

1.1. Contenciosul administrativ – una dintre formele controlului

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să identifici care este forma de control asupra autorităților

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

1. Contenciosul administrativ. Caracterizare generală. Forme ale controlului asupra

Contenciosul administrativ este definit de lege (art. 2, lit. f din Legea

1.2. Forme ale controlului asupra autorităților publice.

Controlul asupra autorităților publice îmbracă următoarele forme:

a. controlul parlamentar, exercitat de către Parlament asupra Guvernului și asupra

c. controlul jurisdicțional, care poate îmbrăca două forme:

c1. controlul administrativ-jurisdicțional – soluționarea de către autoritățile administrative

c2. controlul judecătoresc sau contenciosul administrativ, exercitat de către instanțele

Controlul de tutelă administrativă este o formă specială de contencios administrativ,

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios

5. Avocatul Poporului – care combină elemente ale dreptului de petiționare, controlul de

1.3. Contenciosul subiectiv și contenciosul obiectiv

d. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios

Ne vom referi în cadrul prezentului suport de curs în principal la instituția

Capitolul II: Condiții speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ

Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să știi când poți introduce o acțiune în contencios, ce acte pot fi atacate

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 10 ore

Condițiile speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ sunt cerințele

Condițiile speciale de admisibilitate ale acțiunii în contencios

I. Actul atacat să fie un act administrativ și să nu fie exceptat de la controlul prin

Actul administrativ este forma principală de activitate a autorităţilor publice şi se bucură de

Actul administrativ normativ cuprinde reglementări cu caracter general și obligatoriu, care se

B. Acte asimilate actului administrativ

Pentru scopul legii, și anume realizarea controlului judecătoresc al actelor prin

a. Tăcerea (pasivitatea) administraţiei – nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, definită

b. Refuzul explicit sau manifest – refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, constând în

c. Refuzul nejustificat asimilat – nepunerea în executare a actului administrativ emis ca

Actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate în contencios administrativ.

Actul administrativ-jurisdicţional este actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin

Jurisdicţia administrativă specială este activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care

Potrivit Constituției, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.

D. Acte administrative exceptate

Unele acte administrative sunt exceptate de la controlul prin intermediul acțiunii în

a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu