2.

Conceptul dreptului:
1 Sensurile noțiunii de drept.

2 Principiile dreptului.

3 Funcțiile dreptului.

4 .Factorii de configurare a dreptului

5. Izvoarele formale ale dreptului

1. Sensurile (accepțiunile) noțiunii de drept.

Dreptul cuprinde totalitatea normelor de conduită instituite și sancționate de stat,ce

constituie un sistem complex,format din numeroase ramuri și instituții juridice.

În limbajul juridic noțiunea de drept se folosește în mai multe sensuri:

1)Sens obiectiv        5)Sens procesual

2)Sens subiectiv      6)Sens public,privat

3)Sens pozitiv         7)Sens internațional,intern

4)Sens material

1. Dreptul obiectiv poate fi definit ca o totalitate de norme juridice,adoptate și

asigurate de către organele statului (Parlamentul,Guvernul). De asemenea
dreptul obiectiv este exprimat in legislația statului.
2. Dreptul subiectiv este dreptul raportat la un subiect de
drept(persoana,individ). Dreptul subiectiv oferă răspuns la intrebarea ce poate
face o persoană conform legilor statului,deci conform Constituției R.M.
3. Dreptul pozitiv sunt legile în vigoare a unui stat. Nu este drept pozitiv dreptul
care a ieșit din vigoare (abrogat,anulat) și dreptul care este in faza de
 proiect.În R.M. legile se publică în monitorul oficial și de regulă intră în
vigoare de la data publicării.
4. Dreptul material este dreptul pozitiv ,care arată un anumit domeniu al
dreptului. De exemplu ,relațiile familiale sînt organizate de dreptul familiei.
Relațiile sociale de muncă sunt reglementate de dreptul muncii.
5. Dreptul procesual arată procedura sau ordinea aplicării dreptului material. În
acest sens,dreptul procesual nu poate exista fără dreptul material. De exemplu,
Dreptul procesual penal nu poate exista fără dreptul penal.
6. Dreptul public este dreptul care exprimă și apără ,promovează interesele
statului. (Drept penal,drept procesual penal, drept contravențional,drept
administrativ)
7. Dreptul privat exprimă și apără interesele particularilor (Dreptul civil,dreptul
familiei,dreptul muncii,dreptul internațional privat).
8. Dreptul intern este dreptul unui stat concret.
9. Dreptul internațional se raportează la doua sau la mai multe state,fiind numit
dreptul societății internaționale ( tratate internaționale).
10.Dreptul natural reprezintă dreptul raportat la natura umană (drepturi și
libertăți,conștiința umană,dreptul la viață).

2. Principiile dreptului

Principiile dreptului prezintă prin sine ideile principale, noţiunile iniţiale ori
începuturile procesului de formare, dezvoltare şi funcţionare a dreptului.

Principiile dreptului:

GENERALE INTERRAMURALE RAMURALE

Principiile generale ale dreptului – începuturile fundamentale (reguli, norme)

care determină cele mai importante caracteristici ale dreptului în ansamblu,
conţinutul lui şi particularităţile întregului ansamblu de relaţii sociale.
Principiile interramurale - exprimă particularităţile mai multor ramuri de drept
înrudite (de exemplu, dreptul procesual penal şi dreptul procesual civil, unde drept
principiu comun se prezintă principiul contradictorialității).

Principiile ramurale ale dreptului caracterizează particularităţile cele mai

esenţiale ale unei ramuri concrete de drept, ca, de exemplu, ale dreptului
administrativ, constituţional, civil, muncii ş.a.m.d. De exemplu, principiul ramural
în dreptul constituţional este principiul eligibilităţii deputaţilor în Parlament, în
dreptul familiei – principiul egalităţii soţilor.

3.Funcţia (rolul) dreptului în viaţa socială

Valoarea dreptului în viața socială este apreciată când normele juridice

reglementează anumite categorii de relații sociale, acordându-le siguranță în
respectare și stabilitate de respectare în timp. Există și alte norme sociale ce sunt
orientate spre reglementarea relațiilor sociale, spre exemplu: normele morale,
normele religioase, normele obișnuielnice și tradiționale, normele corporative ș.a.
Mai mult ca atât, acestea reglementează aceleași relații sociale, de rând cu normele
juridice.

Obligativitatea respectării lipsește la celelalte categorii de norme sociale sau,

chiar dacă ea și este menționată, nu e una categorică. În caz de nerespectare a
normei juridice, intervine forța de constrângere a statului, orientată nu doar spre a
trage la răspundere juridică persoana care nu a respectat prevederile normei, dar și
spre a proteja norma juridică pe viitor de încălcări similare.

4. Factorii de configurare a dreptului

Există anumite condiţii care determină apariţia dreptului. În dependenţă

de anumite criterii, sistemele de drept din lumea contemporană au fost clasificate
în familii de drept. La anumite familii de sisteme de drept putem evidenţia un
anumit număr de semne caracteristice numai lor, a celor ce fac parte din familia
respectivă. Însă chiar în interiorul aceleiaşi familii evidenţiem practic deosebiri
care, deşi nu înlătură acele semne specifice, necesare pentru clasificarea sistemelor
de drept în familii, totuşi stabilesc diferite dezvoltări ale sistemelor de drept supuse
cercetării. La o cercetare atentă a procesului de dezvoltare istorică a sistemului de
drept evidenţiem anumiţi factori de diferit gen care au influenţat dezvoltarea
dreptului atât în domeniul arealului, cât şi în domeniul dinamicii, acordându-i o
anumită individualitate. Astfel, putem evidenţia următorii factori de configurare a
dreptului:

Factorii de configurare a dreptului.

Prezența dreptului în societate este o consecință a anumitor factori ,care au condus

la dezvoltarea dreptului în societate.

Factorii ce au condus la dezvoltarea dreptului în societate sunt:

1. Mediul natural (factorii geogafic,demografic,biologic) determină specificul

legislației. De exemplu introducerea unor norme privind problema ecologică a
unei țări.
2. Factorul istoric (național,etnic) reprezintă introducerea în legislație a unor
drepturi și obligații în vederea minorităților etnice și naționale.
3. Factorul social-economic (nivelul de dezvoltare economică a
statului) determină direct legislația economică,planul bugetar al statului.
4. Factorul social-politic (forma de guvernămînt,forma de organizare a
statului) influețează politica legislativă și actele legislative. De exemplu un
stat democratic diferă de unul totalitar sau de unul federativ.

5.Izvoarele formale ale dreptului.

Sunt formele de exprimare exterioară a normei juridice. În dependenţă de criteriile

de clasificare a izvoarelor dreptului, putem identifica mai multe forme de
exprimare a normelor juridice.

Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului

Prezintă o importanță aparte clasificarea izvoarelor formale ale dreptului. La

originea clasificării, care are drept scop o înțelegere mai profundă și eficientă a

naturii izvoarelor dreptului, se află o pluralitate de criterii. Acestea, neavând un

caracter universal, totuși, caracterizează calități speciale și particulare ce au stat la

originea dezvoltării unui sau altui sistem de drept. Astfel, prioritatea unui sau altui

izvor formal al dreptului, identificat în baza anumitui criteriu de clasificare, ne

poate orienta spre un sistem complex de informații referitoare la originea și

evoluția sistemului de drept.

Izvoarele formale ale dreptului:

Actul normativ-juridic

Contractul normativ

Obiceiul juridic/cutuma

Precedentul judiciar/administrativ şi

practica judecătorească

Doctrina juridică

Normele religioase

Actul normativ–juridic principalul izvor de drept; act creat de organele

autorităţii publice, conţine reguli generale, impersonale şi obligatorii; prevede

situaţii tipice şi se referă la o anumită categorie de subiecţi de drept, nu-și pierde

validitatea prin reglementarea unei anumite situaţii concrete; are un caracter

strict determinat; asigură dezvoltarea dinamică a relaţiilor sociale.

Contractul normativ – un acord de voinţe care poartă un caracter normativ,

nu vizează un raport concret. Domeniile de aplicabilitate: dreptul muncii
(contractul/acordul colectiv de muncă), dreptul constituţional (acordul de
constituire a federaţiei), dreptul internaţional (tratatele internaţionale) etc.

Obiceiul juridic/cutuma – o practică acceptată, permanentă, relativ stabilă

şi continuă de relaţionare socială. A apărut spontan, cere recunoaştere statală.

Pentru validitatea acestuia sunt necesare, cumulativ, următoarele condiții:

a) statul recunoaşte, sancţionează, consacră cutuma şi îi oferă caracter

oficial;

b) părţile invocă cutuma în faţa instanţei de judecată şi aceasta o validează (o

recunoaște).

Are un caracter pronunţat static, este imprecis, nesigur, apar deficienţe la

precizarea conţinutului exact al reglementărilor, poate varia în funcţie de

regiune/areal. Este unul dintre primele izvoare ale dreptului.

Precedentul judiciar/administrativ şi practica judecătorească – practica

de soluţionare a cauzelor de către instanţele de judecată / organele autorităţii

publice. Dacă anumite hotărâri devin obligatorii ca model de soluţionare pentru

cazuri similare, ele constituie precedent (caracteristic pentru sistemul de drept

anglo-saxon).( romano-germanic- nu)

Doctrina juridică – cercetările, investigaţiile, comentariile şi interpretările

teoreticienilor şi ale practicienilor referitor la realitatea juridică.

Normele religioase – caracteristice doar pentru familia drepturilor religioase.

Menționăm dreptul musulman – parte componentă a Islamului, dreptul

hindus – parte componentă a Hinduismului, dreptul canonic – parte componentă

a Creștinismului.