Testul 4.

Autonomii locale si instituţii centrale în spaţiul

românesc (secolele IX-XIII)
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:
A. „Victoria căpeteniei tribale maghiare Tuhutum asupra lui Gelu, la începutul secolului al X-Iea, nu a
avut ca urmare o ocupare de mai lungă durată a Transilvaniei. Numărul mic al mormintelor maghiare din
secolul al X-lea - de la Biharea-Oradea, Şiclău, Cluj etc. - indică faptul că în urma campaniei lui
Tuhutum nu a avut loc o colonizare maghiară mai semnificativă.
Nu se ştie cum a ajuns Gylas cel Tânăr în stăpânirea Transilvaniei, în jurul anului 1000. Anonymus
relatează că prin 1002 (?) s-a ajuns la o bătălie între voievodul Transilvaniei, Gylas cel Tânăr, şi regele
Ştefan cel Sfânt al Ungariei, deoarece Gylas a refuzat să treacă la creştinism*. Ştefan 1-a înfrânt şi 1-a
dus împreună cu toată familia în Ungaria. Ţara sa «mare şi bogată» a intrat în stăpânirea regelui ungar".
(loan-Aurel Pop, Thomas Năgler, Istoria Transilvaniei)
*creştinism = in text are înţelesul de catolicism, religia adoptată recent de ducele maghiar Vaik şi de supuşii lui. La
botez, ducele maghiar Vaik a primit numele de Ştefan cel Sfanţ, rege al Ungariei şi misiunea, din partea papei de
la Roma, de a-i aduce la catolicism pe „schismaticii" ortodocşi români.

B. „Românii, ca popor cucerit şi supus, nu au beneficiat de avantaje şi privilegii globale din partea
autorităţilor Regatului Ungariei, aşa cum au beneficiat celelalte populaţii venite în grupuri compacte în
Transilvania. Prin urmare, ei s-au străduit să supravieţuiască în noile condiţii şi să-şî adapteze vechile
instituţii teritorial-administrative realităţilor implantate dinspre Apus. Organizaţiile teritoriale ale
românilor, de tradiţie romană, cristalizate în perioada de convieţuire cu slavii, dar influenţate şi de alţi
migratori, au fost ţări (terrae), cnezate (judecii), voievodate (ducate) şi, mai rar, jupanate. (...)
Aparent, toate organizaţiile teritoriale româneşti erau anihilate. Dar, pe măsura extinderii controlului
efectiv al autorităţilor asupra teritoriului, atât pe pământul nobiliar (al comitatelor), cât şi pe cel atribuit
saşilor şi secuilor (în speţă, în scaune) ies la iveală, aşa cum au reuşit să supravieţuiască şi să se adapteze,
structurile teritoriale româneşti, fie în zona voievodală, fie în Banat şi Părţile Vestice. Autorităţile au
numit iniţial aceste enclave de organizare românească după cum le numeau locuitorii lor, românii înşişi,
adică ţări (terrae), cnezate, voievodate, dar, după 1300, devine curentă noţiunea de districte ale
românilor (districtus valachorum). Districtele sunt teritorii relativ bine delimitate geografic (pe văi, în
depresiuni), multe din ele fiind nuclee ale unor vechi formaţiuni politice, în care populaţia românească a
reuşit să rămână compactă". (loan-Aurel Pop, Thomas Năgler, Istoria Transilvaniei)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2 puncte
2. Numiţi conducătorul Transilvaniei din secolul al Xl-lea. 2 puncte
3. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că românii şi-au păstrat, în unele zone,
vechile forme de organizare, selectând o informaţie în acest sens. 3 puncte
4. Menţionaţi spaţiuf istoric precizat în ambele surse. 6 puncte
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A. 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la acţiunile militare în care este implicat spaţiul
românesc în secolul XIV. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a unei instituţii centrale în spaţiul românesc în secolele XV-
XVI. 4 puncte

SUBIECTUL al III lea (30 de puncte)

Citiţi, cu atenţie, textul de mai jos:
„Către sfârşitul secolului al XlV-lea izvoarele documentare consemnează la est de Carpaţi o adevărată
reţea de oraşe. (...) Dezvoltarea oraşelor s-a repercutat binefăcător asupra vieţii satelor, antrenate şi ele
în circuitul economic marfa-bani. Raportând numărul oraşelor atestate Ia teritoriul Moldovei, înţelegem
că viaţa economică a ţării la sfârşitul secolului al XlV-lea era destul de dezvoltată ca să asigure
independenţa noului stat. Ridicarea ţării româneşti a Moldovei - a Moldovlahiei -, în vremea lui
Bogdan I Ia o viaţă independentă, ca şi dezvoltarea şi întărirea ei sub dinastia cărei el i-a pus bază, au
determinat pe urmaşi să-i atribuie întemeierea Ţării Româneşti.
Conferirea apelativului de întemeietori de ţară îşi găsea justificarea în faptul că în vremea lor poporul
român a căpătat o identitate istorică, statală, de sine stătătoare, în cadrul căreia îşi va confirma entitatea şi
originalitatea, în peisajul politic internaţional dat, el revendica locul pe care i-I conferea o îndelungată
luptă de supravieţuire etnică în care vicisitudinile vremii îl implicaseră.
Constituirea, în secolul al XlV-lea, a statelor de sine stătătoare a condus la sporirea potenţialului
uman, economic şi militar al ţărilor române, a pregătit lupta pentru neatârnare din secolele următoare".
(Academia Română, Istoria românilor, voi. III)
 Pornind de la acest text, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Numiţi domnitorul Moldovei precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Menţionaţi numele din evul mediu al statului la care face referire sursa. 2 puncte
3. Menţionaţi, din sursa data, două informaţii referitoare la consecinţele întemeierii statelor
medievale româneşti. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la atribuirea numelui de
întemeietor pentru domnitorul amintit în sursă. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la rolul vieţii economice în
constituirea statului medieval Moldova, susţinându-1 cu două informaţii selectate din sursă.
10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statele medievale
româneşti s-au întemeiat într-un context extern favorabil. 4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre autonomiile locale româneşti, având în vedere:
• precizarea secolului în care au fost atestate autonomiile locale româneşti;
• menţionarea a două autonomii locale româneşti din spaţiul intracarpatic;
• menţionarea a doi conducători ai autonomiilor locale româneşti din spaţiul
extracarpatic;
• prezentarea unui tip de raport pe care 1-au avut autonomiile româneşti cu centrele de
putere vecine;
• formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia şi perspectivele autonomiilor
româneşti.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea
relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă
cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea
eseului în limita de spaţiu precizată.
Se acordă 10 puncte din oficiu.