Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

CAPITOLUL 2

OBIECTUL DE STUDIU ŞI METODA CONTABILITĂŢII

2.1. Definirea obiectului de studiu

2.2. Sfera de acţiune a obiectului de studiu
2.3. Noţiunea de metodă
2.4. Procedeele metodei contabilităţii
2.5. Principiile contabile

2.1. Definirea obiectului de studiu

De la prima definiţie a lui Luca Paciolo s-au emis numeroase formulări prin care s-a
definit obiectul contabilităţii, fără ca una din ele să se bucure de o adeziune unanimă, ca
urmare a poziţiei pe care s-au situat şi a opticii adoptate de cercetători.
Etimologia cuvântului patrimoniu îşi are sursa în totalitatea bunurilor, drepturilor şi
obligaţiilor lăsate moştenire de părinţi urmaşilor, noţiunea putându-se extinde şi la persoane
juridice.
În literatura de specialitate, în definirea patrimoniului sunt întâlnite trei mari concepţii:
1) Concepţia economică potrivit căreia patrimoniul este definit drept un ansamblu de
bunuri cu o valoare economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice;
2) Concepţia juridică potrivit căreia în structura patrimoniului sunt cuprinse
drepturile şi obligaţiile ataşate acestor bunuri;
3) Concepţia economico-juridică ce defineşte patrimoniul ca un ansamblu de bunuri
economice, drepturi şi obligaţii ataşate acestora.
Patrimoniul este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură
economică exprimate în bani, împreună cu bunurile la care se referă, ale unei persoane fizice
sau juridice, indiferent de sursa de unde provin.
Astfel, pentru a exista un patrimoniu sunt necesare două elemente interdependente:
- subiectul de patrimoniu, o persoană fizică sau juridică, care posedă şi gestionează
bunuri materiale, care îşi asumă drepturi şi obligaţii aferente, putând exercita acte de
dispoziţie şi de administraţie asupra patrimoniului;
- obiectele de patrimoniu, bunurile concrete materiale şi valorile băneşti, ca obiect al
relaţiilor de drepturi şi obligaţii.
Ca urmare, între relaţiile de drepturi şi obligaţii, pe de o parte, şi obiectele de drepturi
şi obligaţii patrimoniale, pe de altă parte, stau persoanele fizice sau juridice în calitatea lor de
subiecte de patrimoniu.
Rezultă că patrimoniul unei entităţi sintetizează două elemente principale:
- elemente patrimoniale de tipul mijloacelor materiale şi băneşti
- relaţii juridice concretizate în drepturi şi obligaţii.
Deci, patrimoniul din punct de vedere structural include patrimoniul economic şi
patrimoniul juridic.
Patrimoniul economic exprimă totalitatea bunurilor economice deţinute de o entitate
economică, utilizate pentru desfăşurarea obiectului activităţii sale de către o persoană fizică
sau juridică, indiferent de apartenenţa bunurilor respective.
Patrimoniul juridic exprimă relaţiile juridice, drepturile şi obligaţiile care se creează în
entităţile patrimoniale ca urmare a existenţei şi folosirii patrimoniului economic.
Ecuaţia de echilibru a patrimoniului este următoarea:

8
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

Bunurile economice reprezintă substanţa materială a patrimoniului şi se identifică cu

mijloacele de acţiune ale unei entităţi putând lua forma terenurilor, clădirilor, instalaţiilor de
producţie, mijloacelor de transport, materiilor prime, mărfurilor, produselor, disponibilităţilor
băneşti etc. Bunurile economice se exprimă prin utilitatea şi valoarea lor şi se pot delimita sub
formă corporală (materială, tangibilă) şi sub formă necorporală (nematerială, intangibilă).
Drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, exprimă raporturile de proprietate
(sursele de finanţare) în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunuri economice. Ele
capătă forma de drepturi (surse proprii de finanţare) atunci când titularul de patrimoniu este
proprietar şi, deci, nu trebuie să acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile sale.
Obligaţiile (sursele străine de finanţare) apar atunci când pentru bunurile aflate în patrimoniul
său, titularul trebuie să îndeplinească o anumită prestaţie sau să dea un echivalent valoric.
Din punct de vedere al contabilităţii, primul termen al raportului de schimb specific
patrimoniului, bunurile economice, este delimitat prin structura calitativă de ACTIVE, iar cel
de-al doilea, drepturile şi obligaţiile, prin cea de CAPITAL PROPRIU ŞI DATORII. Astfel,
ecuaţia de echilibru a patrimoniului devine:

Active = Capital Propriu + Datorii

Din punct de vedere economic11, patrimoniul îşi consolidează structura sa calitativă pe

noţiunea de resurse economice. Astfel, patrimoniul delimitează valorile economice ale unei
entitaţi privite prin prisma resurselor şi a utilizărilor, egalitatea delimitată în acest sens fiind:

Utilizări = Resurse

Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor în cadrul activităţilor

desfăşurate de către entitatea patrimonială. Ele se grupează în:
- utilizări permanente sau durabile, ce corespund bunurilor de folosinţă îndelungată,
mai mare de un an;
- utilizări temporare sau curente, ce se consumă după fiecare ciclu de exploatare.
Resursele se referă la latura financiară, ele reprezentând izvoarele de finanţare a
valorilor economice. Acestea pot fi:
- resurse proprii, asigurate de proprietar
- resurse atrase (străine), furnizate de terţe persoane.

2.2. Sfera de acţiune a obiectului de studiu

O altă problemă circumscrisă obiectului de studiu al contabilităţii este aceea a

domeniului său de acţiune. Patrimoniul, aşa cum am arătat anterior, ce aparţine unei persoane
fizice sau juridice a reprezentat spaţiul de cunoştere şi de acţiune al contabilităţii.
Din punct de vedere contabil, întreprinderea este considerată o entitate autonomă, care
posedă un patrimoniu propriu, distinct de cel al proprietarilor săi. Separarea patrimoniului
entităţii de patrimoniul proprietarilor ei s-a impus atât din raţiuni juridice (date de răspunderea
entităţii şi a proprietarilor faţă de angajamentele asumate), cât şi din raţiuni economice
(determinarea unui rezultat generat de activităţile entităţii).

11
Nicoleta Asaloş „Bazele contabilităţii” , Editura Ex Ponto, Constanţa, 2006

9
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

Conform Legii contabilităţii nr.82/1991, sunt obligate să organizeze şi să conducă

contabilitea proprie, următoarele entităţi:
- societăţile comerciale;
- societăţile/companiile naţionale;
- regiile autonome;
- institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;
- societăţile cooperatiste;
- celelalte persoane juridice;
- instituţiile publice;
- asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial;
- persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri.

Potrivit dispoziţiilor Art.1 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, în

vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi
constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, într-una dintre
următoarele forme:
- Societatea în nume colectiv (SNC)
- Societate în comandită simplă (SCS)
- Societate în comandită pe acţiuni (SCA)
- Societate pe acţiuni (SA)
- Societate cu răspundere limitată (SRL)
Criteriul distincţiei între cele cinci forme de societăţi comerciale este întinderea
răspunderii asociaţilor (acţionarilor) faţă de terţele persoane pentru obligaţiile sociale.

2.3. Noţiunea de metodă

În sens general, metoda unei ştiinţe exprimă drumul sau calea după care ne conducem
gândirea pentru cercetarea obiectului ei de studiu.
Metoda contabilităţii reprezintă demersul raţional de abordare a obiectului
contabilităţii, pe baza unui ansamblu coerent de principii, mijloace şi procedee susceptibile să
ofere o imagine fidelă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului.
Există o relaţie de interdependenţă între obiectul şi metoda contabilităţii. Obiectul
arată ce trebuie studiat, iar metoda cum trebuie studiat.

Pricipalele trăsături specifice ale metodei contabilităţii sunt:

1) Dubla reprezentare a patrimoniului – constă în reflectarea patrimoniului
entităţilor economice atât sub aspectul utilizării bunurilor economice a acestora, cât şi sub
aspectul raporturilor de proprietate în cadrul cărora se dobândesc bunurile economice ca
obiecte de drepturi şi obligaţii, adică al provenienţei lor, sau în plan financiar, al surselor de
finanţare a bunurilor respective.
Această dublă reprezentare a stării şi mişcării patrimoniului entităţilor economice a
constituit dintotdeauna principala trăsătură ce determină conţinutul metodei contabilităţii.
Sintetic, ea poate fi redată prin egalitatea dintre cele două componente ale patrimoniului,
astfel:
Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

2) Dubla înregistrare a operaţiilor economico-financiare – este determinată de

dubla reprezentare prin faptul că în timpul mişcării şi transformării elementelor patrimoniale,
acestea sunt privite permanent sub dublu aspect, al utilităţii şi funcţionalităţii lor, adică al
destinaţiei economice şi al provenientei.

10
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

Elementele patrimoniului entităţilor economice se află într-o continuă mişcare şi

transformare în fazele ciclului economic, rămânând totuşi într-un echilibru permanent în
cadrul entităţii respective.
Utilizarea dublei înregistrări în contabilitate dă posibilitatea reflectării în dinamică, pe
baza unui sistem coerent, a celor două aspecte ale dublei reprezentări a patrimoniului
entităţilor economic. Pornind de la relaţia de echilibru proprie dublei reprezentări, prin dubla
înregistrare se creează cea de-a doua ecuaţie specifică acesteia, şi anume:
Creşterea bunurilor economice + Micşorarea drepturilor şi obligaţiilor =
Creşterea drepturilor şi obligaţiilor + Micşorarea bunurilor economice

Dubla reprezentare şi dubla înregistrare, ca trăsături esenţiale ale metodei

contabilităţii, sunt specifice acesteia, nefiind întâlnite la alte discipline economice.

3) Înregistrarea cifrică a existenţei şi mişcării patrimoniului entităţii economice

în expresie valorică – permite înregistrarea numerică, cifrică a existenţei şi mişcării
patrimoniului entităţilor economice în expresie valorică, adică numai a acelora care se pot
exprima în unităţi monetare. Astfel, are loc reflectarea concomitentă atât a laturii cantitative
cât şi a celei calitative a obiectului de studiu, cunoaşterea analitică a stării şi mişcării tuturor
elementelor patrimoniale, iar gruparea şi sistematizarea datelor contabile oferă o privire de
ansamblu asupra patrimoniului entităţilor economice.

4) Înregistrarea operaţiilor economico-financiare efective care se bazează pe

documente scrise. Această trăsătură permite reflectarea în contabilitate cu ajutorul
procedeelor sale numai a acelor operaţii valorice ce au apărut în masa patrimonială şi s-au
produs efectiv având la bază ca dovadă a înfăptuirii lor acte scrise (documente). Contabilitatea
îşi sprijină înregistrările sale pe documente, oferind astfel informaţii precise cu privire la
integritatea patrimoniului aflat în administrarea entităţilor şi poate proba oricând în raporturile
de drepturi şi obligaţii ale entităţii cu alte entităţi economice, instituţii sau persoane fizice.

2.4. Procedeele metodei contabilităţii

Procedeul arată modalitatea, maniera, felul de a proceda pentru atingerea unui scop,
iar instrumentul constituie mijlocul concret de efectuare a lucrărilor necesitate de un anumit
procedeu.
În scopul realizării obiectului contabilităţii, metoda acesteia foloseşte o serie de
procedee care permit furnizarea de informaţii cu privire la fenomenele şi procesele economice
care se petrec în cadrul entităţilor economice.
Procedeele contabilităţii sunt reprezentate de acele instrumente specifice contabilităţii
sau care sunt comune şi altor discipline economice, prin care se realizează evidenţa curentă în
contabilitate şi prin care se pun în aplicare principiile sau regulile contabilităţii în vederea
îndeplinirii obiectivului imaginii fidele a patrimoniului şi situaţiei financiare a firmei
reflectată prin conturile anuale.
Procedeele metodei contabilităţii se clasifică astfel:
a) procedee comune tuturor ştiinţelor:
- observarea;
- raţionamentul;
- comparaţia;
- clasificarea;
- analiza;
- sinteza

11
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

b) procedee specifice metodei contabilităţii

- bilanţul;
- contul;
- balanţa de verificare
c) procedee ale metodei contabilităţii, comune şi altor discipline economice
- documentele;
- evaluarea;
- calculaţia;
- inventarierea

2.5. Principiile contabile

Principiile contabile sunt enunţuri cu un grad mare de generalitate, formulate într-o

manieră inductivă, pe baza observării practicilor contabile, fiind acceptate ca atare, fără
demonstraţie.
Principiile contabile sunt „elemente conceptuale care ghidează normalizatorul în
elaborarea normelor contabile, plecând de la postulatele contabile” 12. În acelaşi timp, ele vin
în sprijinul unei corecte contabilizări a tranzacţiilor şi a altor evenimente, precum şi pentru o
reprezentare fidelă a situaţiei financiare şi a performanţelor entităţii prin intermediul
documentelor de sinteză. De asemenea, principiile contabile sunt puncte de referinţă pentru
auditori, în activitatea lor de auditare a situaţiilor financiare anuale.
În prezent, reglementările contabile din România, prin OMFP nr.1802/2014,
formulează şi adoptă următoarele principii:
- principiul continuităţii activităţii;
- principiul permanenţei metodelor;
- principiul prudenţei;
- principiul independenţei execiţiului;
- principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii;
- principiul intangibilităţii;
- principiul necompensării;
- principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
- principiul pragului de semnificaţie.

Principiul continuităţii activităţii

Acesta presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor
previzibil fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă
legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua
activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului
continuităţii această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de
întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi
mai poate continua activitatea. Evenimentele sau condiţiile ce necesită prezentări de
informaţii pot apărea şi ulterior datei bilanţului.
Exemplu. O societate comercială a achiziţionat la data de 05.12.N un nou echipament
specializat, în valoare de 100.000 lei. Acest echipament va putea fi utilizat de societate
începând cu luna iunie a anului următor, atunci când vor fi încheiate lucrările de executare a
amplasamentului său.
12
Niculae Feleagă, „Îmblânzirea junglei contabilităţii”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 38

12
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

Principiul permanenţei metodelor

Acest principiu determină aplicarea în mod consecvent de la un exerciţiul la altul, a
metodelor de evaluare şi a politicilor contabile, în general, asigurându-se comparabilitatea în
timp a informaţiilor contabile.
Exemplu. Societatea ABC a achiziţionat în anul N un utilaj în valoare de 200.000 lei,
a cărui durată utilă de funcţionare este de 10 ani, pentru care a stabilit recuperarea valorii
(amortizarea) în cote egale. La data de 31 decembrie N+1 societatea constată că are un
rezultat prea mare şi doreşte micşorarea acestuia prin schimbarea modalităţii de calcul a
valorii de recuperare a activului, utilizând recuperarea degresivă.

Principiul prudenţei
Acest principiu stipulează luarea în considerare numai a profitului realizat până la data
încheierii exerciţiului financiar.
Trebuie să se ţină cont de doate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent
sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia.
De asemenea, se va ţine cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale care
au luat naştere în cursul exerciţilui financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent,
chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. În
acest scop sunt avute în vedere şi eventualele provizioane, precum şi datoriile rezultate din
clauze contractuale.
Acest principiu semnifică şi faptul că se va ţine cont de toate deprecierile, indiferent
dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi
cheltuielile, subevaluate.
Exemplu. O fabrică de confecţii deţine în stoc la data de 31.12.N un stoc de stofă în
valoare de 500.000 lei şi un stoc de pânză în valoare de 750.000 lei. Ţinând cont de creşterea
preţurilor acestor bunuri pe piaţă, se estimează că valoarea actuală la închiderea exerciţiului
financiar este de 400.000 lei şi respectiv, 900.000 lei. Ce valoare contabilă trebuie
recunoscută pentru stocul de stofă la data de 31.12.N? Dar pentru stocul de pânză?

Principiul independenţei exerciţiilor

Acest principiu presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţii entităţii pentru exerciţiul financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine cont
de data încasării veniturilor sau a plăţii cheltuielilor. În consecinţă veniturile şi cheltuielile se
înregistrează în contabilitate pe măsura angajării acestora, datorită acestui principiu
contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor fiind o contabilitate de angajamente.
Exemplu. Pe data de 10.12.N societatea comercială a vândut mărfuri unui client în
valoare de 25.000 lei. Această sumă va fi încasată de la client astfel: 18.000 lei pe data de
18.12.N, iar restul pe data de 18.01.N+1. Care sunt implicaţiile principiului independenţei
asupra bilanţului şi a contului de profit şi pierdere din 31.12.N?

Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii

Principiul stipulează că în vederea stabilirii sumei totale corespunzătoare unei poziţii
din bilanţ elementele de active sau de datorii trebuie evaluate separat.
Exemplu. O societate comercială a calculat pentru luna martie N impozit pe salarii de
75.000 lei, contribuţii la asigurările sociale de stat de 170.000 lei, dobânzi de plătit pentru
creditele luate pe termen lung în valoare de 20.000 lei. Poate societatea să recunoască aceste
elemente cumulat într-o singură structură de datorii?

13
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

Principiul intangibilităţii
Acest principiu stabileşte ca valorile şi structura bilanţului de deschidere ale unui
exerciţiu financiar să corespundă cu cele din bilanţul de închidere a exerciţiului financiar
precedent. Altfel spus, chiar dacă ulterior întocmirii situaţiilor financiare pentru perioada
încheiată, apar modificări care ar trebui să afecteze elementele din acea perioadă, societatea
nu poate face corecţii ale valorilor în situaţia iniţială a perioadei curente, dacă acele corecţii
nu se regăsesc în situaţiile financiare deja întocmite. Ele vor fi considerate erori, iar pentru a
prezenta o imagine corectă a societăţii, vor fi corectate conform unor tratamente precizate în
standardele contabile.
Modificarea politicilor contabile se efectuează numai pentru perioadele viitoare,
începând cu exerciţiul financiar următor celui în care s-a luat decizia modificării politicii
contabile. Această modificare poate fi efectuată numai de la începutul unui exerciţiu financiar.
Exemplu. O societate comercială a întocmit şi aprobat situaţiile financiare aferente
exerciţiului N pe data de 15 martie N+1. În situaţiile financiare se regăsesc informaţii despre
un proces prin care societatea a fost acţionată în judecată pentru nerespectarea normelor de
prevenire a poluării mediului şi care, pe baza probelor existente la sfârşitul anului, ar putea
genera pierderi în valoare de 100.000 lei. Pe data de 15 mai N+1, ca urmare a unor probe nou
descoperite, procesul se încheie în favoarea societăţii.

Principiul necompensării
Principiul precizează că valorile elementelor de active nu pot fi compensate cu valorile
elementelor de datorii, iar veniturile nu pot fi compensate prin cheltuieli.
Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de
documente justificative. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de
aceeaşi entitate pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în
contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare.
Exemplu. Societatea comercială ABC a achiziţionat la data de 5 mai N pe credit
comercial de la societatea XYZ materii prime în valoare de 300.000 lei şi i-a vândut în schimb
produse finite pentru care a evidenţiat o creanţă de primit faţă de societatea XYZ de în valoare
de 500.000 lei. Poate societatea ABC să evidenţieze o creanţă netă faţă de societatea XYZ de
200.000 lei?

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Conform acestui principiu prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi
contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al
operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate şi
prezentarea fidelă a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea
economică, punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor
operaţiuni.
Exemplu. Societatea comercială ALFA, în calitate de locatar, închiriază în regim de
leasing un echipament industrial de la societatea BETA, în calitate de locator. Clauzele
contractului prevăd ca locatarul să folosească bunul pe perioada contractului (5 ani), aceeaşi
cu durata de viaţă a echipamentului, nu îi este transferat titlul de proprietate al
echipamentului, dar primeşte drepturile de utilizare şi de uzufruct şi are obligaţia de a acoperi
asigurarea. Care dintre cele două societăţi va recunoaşte echipamentul în situaţiile
financiare?

Principiul pragului de semnificaţie

Acest principiu prevede că orice element care are o valoare semnificativă trebuie
prezentat separat în situaţiile financiare ale entităţii. Elementele cu valori nesemnificative care

14
 Obiectul de studiu şi metoda contabilităţii

au aceeaşi natură sau cu funcţii similare vor fi însumate nefiind necesară prezentarea lor
separată.
Exemplu. Societatea comercială Model S.A. deţine mai multe investiţii financiare,
fiecare reprezentând aproximativ 10% din capitalul altor societăţi comerciale şi o participaţie
de 51% în capitalul unei alte societăţi comerciale. Cum vor figura aceste investiţii financiare
în situaţiile financiare?

Alte principii contabile

Principiul costului istoric
Potrivit acestui principiu elementele patrimoniale de activ, capital propriu şi datorii,
cheltuielile şi veniturile se menţin în evidenţa contabilă la nivelul valorilor din momentul
înregistrării, respectiv la valoarea (preţul) de achiziţie pentru bunurile cumpărate, costul de
producţie pentru bunurile produse sau valoarea de aport pentru bunurile aduse drept
contribuţie la capitalul entităţii.
Exemplu. Societatea comercială a achiziţionat pe data de 10 decembrie N un
autoturism în valoare de 48.000 lei, cu o durată de viaţă de 5 ani. Cum va figura acest bun
economic în situaţiile financiare de la sfârşitul exerciţiilor N şi N+1?

Principiul conectării cheltuielilor la venituri

Acest principiu are ca obiectiv determinarea profitului care rezultă dintr-o tranzacţie.
Conectarea cheltuielilor la venituri presupune mai întâi înregistrarea veniturilor şi apoi
recunoaşterea cheltuielilor.
Exemplu. O societate comercială are ca profil de activitate vânzarea specialităţilor de
ciocolată. Pe data de 15 martie N se achiziţionează de la un producător autohton o cantitate de
2.000 bucăţi de ciocolată din sortimentul X cu preţul de 10 lei/bucată. În luna martie jumătate
din această cantitate este revândută cu 12 lei/bucată. Cum vor fi conectate cheltuielile la
venituri?

15