Economie şi raţionalitatea în economie

Unitatea de învăţare nr. 2

ECONOMIE ŞI RAŢIONALITATEA ÎN ECONOMIE

Cuprins
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2
2.1 Nevoile umane, resursele şi bunurile economice. Raritatea şi alegerea
2.2 Activitatea economică şi componentele sale
2.3 Raţionalitatea în economie
2.4 Dinamica şi interdependenţele economice. Legile economice şi libertatea economică
2.5 Risc şi incertitudine în economia modernă (capitalistă)
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 2
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 2

Pagina
20
20
27
29
33
36
42
43
43

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

Microeconomie 19
 Economie şi raţionalitatea în economie

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:

 Înţelegerea noţiunilor nevoie umanǎ, resurse şi bunuri economice
 Familiarizarea cu principiile raţionalitǎţii economice
 Recunoaşterea principalelor tipuri de activitǎţi economice
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice economiilor contemporane: dinamicǎ,
interdependenţǎ, risc şi incertitudine

2.1 Nevoile umane, resursele şi bunurile economice.Raritatea şi alegerea

Microeconomie 20
 Economie şi raţionalitatea în economie

a) Nevoile umane (trebuinţe)

In analiza şi caracterizarea activităţilor economice, ca formă specifică de acţiune

socială, se porneşte de la om şi trebuinţele sale. Produs al naturii şi al societăţii, dar
şi al permanentei lupte cu sine însuşi, omul se prezintă ca fiinţă tridimensională:
biologică, socială şi raţională. Existenţa omului şi dezvoltarea sa au presupus
Nevoile dintotdeauna şi presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Ca urmare, nevoile
umane umane apar, mai întâi, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca
fiindu-le necesar pentru existenţă, pentru formarea şi dezvoltarea personalităţii lor.

Dorinţele, aşteptările, resimţirile şi aspiraţiile oamenilor de a avea, respectiv, de a-

şi apropia resurse şi bunuri şi de a le consuma, reprezintă latura subiectivă a
Determinarea
nevoilor umane (resimţirea foamei îl împinge pe om să caute alimente; nevoia de
subiectivǎ hrană 1-a învăţat pe om să producă alimente din ce în ce mai multe şi mai
diversificate).

Determinarea Intipărite în conştiinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor, ca şi în tradiţiile de

obiectivǎ consum ale popoarelor, nevoile umane dobândesc determinări obiective.
Transformarea unei dorinţe sau a unei aspiraţii în trebuinţe efective, într-un anumit
spaţiu geografic, şi într-un anumit orizont de timp, are loc în principal, pe baza
capacităţilor oamenilor însuşi, de a dobândi mai multe bunuri, de calitate
superioară cu resurse cât mai puţine.

Inmulţirea şi diversificarea nevoilor s-au întrepătruns cu dezvoltarea societăţii şi cu

tot ceea ce se numeşte progres constituindu-se într-un sistem bine conturat, ce
caracterizează global nivelul de dezvoltare al fiecărui individ, cât şi stadiul de
dezvoltare al societăţii la un moment istoric dat.

Nevoile umane constau deci, din doleanţele, resimţirile, aspiraţiile şi

aşteptările oamenilor de a-şi însuşi bunuri, toate acestea devenind nevoi
efective (reale)
în funcţie de gradul dezvoltării economice la un moment dat, precum şi de
nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor.

Multitudinea nevoilor umane şi continua lor diversificare au făcut necesare eforturi

de ordonare, apreciere şi clasificare a lor.
Tipuri de
nevoi In funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane, nevoile se grupează în:
- fiziologice, care sunt primele resimţite de oameni şi inerente fiecăruia dintre ei
(nevoia de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, etc);
- de grup, resimţite de oameni ca participanţi la diferitele sociogrupuri şi care pot
fi satisfăcute numai prin acţiunea conjugată a unor colectivităţi;
- spiritual-psihologice, care apar pe măsura progresului în instrucţie, în relaţiile de
natură morală şi care presupun raţionalitate şi gândire elevată.

In funcţie de gradul dezvoltării economice şi de nivelul culturii şi civilizaţiei, ele

Microeconomie 21
 Economie şi raţionalitatea în economie

pot fi: de bază sau inferioare; complexe sau superioare.

Nevoile omului constituie motorul, mobilul întregii sale activităţi social-

economice. Orice fiinţă umană pentru a trăi şi a se dezvolta are nevoie să
împrumute din natură anumite elemente. Atâta timp, cât o nevoie nu-i satisfăcută
produce la om o reacţie prin care îşi caută obiectul satisfacerii respectivei nevoi.
Deci, lupta pentru satisfacerea nevoilor a fost şi continuă să rămână punctul de
plecare în desfăşurarea oricărui gen de activitate. Transformate în mobiluri ale
activităţii sociale, nevoile devin interese economice.

Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături, fiecare dintre acestea

reflectând o lege economică.
Caracteristicile 1. Ele sunt nelimitate ca număr. Ceea ce deosebeşte pe om de animal este
nevoilor apariţia de noi trebuinţe, pe măsura satisfacerii celor vechi şi în continuarea lor.
umane Frământarea continuă a omului pentru satisfacerea noilor dorinţe, resimţiri şi
trebuinţe efective, reprezintă mobilul progresului şi a creşterii gradului de
civilizaţie. Fără o astfel de preocupare, oamenii ar fi rămas într-o veşnică servitute
faţă de natură.

2. Nevoile umane sunt limitate în capacitate. Această trăsătură semnifică

faptul că satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date
(determinate) dintr-un bun material sau serviciu. Intensitatea unei nevoi
individuale este descrescândă pe măsură ce ea este satisfăcută continuu. De pildă,
nevoia de hrană, se manifestă pe măsura consumului de alimente, sub formă de
foame, de saţietate, dezgust sau chiar suferinţă. Cu cât nevoia umană este mai
fiziologică, cu atât limita saturării sale este mai netă (rigidă) . Pe măsură ce se
trece la nevoi sociale, raţionale şi morale, limita superioară a satisfacerii lor este
mai elastică.

3. Nevoile oamenilor sunt concurente. Aceasta însemnă că unele nevoi se

extind în detrimentul altora, că se înlocuiesc între ele. 0 asemene trăsătură a
nevoilor stă la baza legii substituirii lor.Este necesar să se facă distincţie între
substituirea unei nevoi altei nevoi şi substituirea unui bun altui bun pentru
satisfacerea uneia şi aceleiaşi nevoi. în cazul nevoilor, substituirea este
nemărginită (ea merge până la subtituirea totală).

4. Nevoile sunt complementare, evoluând adesea în sensuri identice:

automobilele cer benzină;, un meniu rafinat servit la un mare restaurant presupune
o gamă largă de ustensile, cu care unii consumatori nu prea ştiu ce să facă; un
costum de damă trebuie asortat cu o poşetă anume, etc.

5. Orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.

Numai viciul antrenează noi şi noi consumuri de bunuri prin satisfacerea lui. Dar
nevoile satisfăcute nu întârzie să renască în timp, cu periodicităţi diferite (nevoia
de pâine renaşte de trei ori pe zi) şi se fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum.

Microeconomie 22
 Economie şi raţionalitatea în economie

b) Interesele economice
Interesele
Interesele economice reprezintă acele nevoi umane înţelese de oameni
economice
(conştientizate) şi devenite mobiluri (directe sau indirecte, imediate sau
relativ îndepărtate) ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi
cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor.

Dacă bunul pentru satisfacerea unei nevoi a fost găsit, nevoia în cauză generează
eforturi pentru procurarea lui. în baza acestei relaţii, s-a impus principiul general
hedonist (după unii, legea universală hedonistă), conform căreia omul a căutat
întotdeauna să obţină maximum de satisfacţie cu minimum de efort.

In funcţie de nivelul la care se manifestă şi de modul lor de exprimare, interesele

Tipuri de economice se grupează în: personale ( la nivelul fiecărui individ şi în raport cu o
interese anumită trebuinţă a lui) ; de grup ( la nivelul unui sociogrup format adhoc sau
economice instituţionalizat şi pentru mai multe trebuinţe legate între ele la nivelul arătat);
generale (la nivelul cetăţenilor unei ţări, zonă sau chiar al planetei noastre şi
pentru nevoile lor de ansamblu).

Trebuie precizat că o persoană se manifestă, într-un fel sau altul, ca purtătoare a

intereselor de toate felurile. Avînd în vedere că interesele economice personale
sunt extrem de diferite, unitatea de interese în cadrul sociogrupurilor, ţărilor,
zonelor, etc. poate fi asigurată în şi prin cadrul democratic de exercitare a tuturor
categoriilor de interese.

c) Resursele economice. Raritatea si alegerea

Orice activitate economică presupune utilizarea de resurse specifice în cantităţi

determinate şi de calitate adecvată.

Resursele Resursele economice constau în totalitatea elementelor, premiselor directe şi

economice indirecte - ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile sunt atrase şi pot
fi efectiv utilizate la producerea şi obţinerea de bunuri.

Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel
dintâi izvor al resurselor economice şi cadrul existenţei oamenilor şi al
activităţilor. Direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele necesare existenţei
oamenilor şi progresului societăţii.

Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activităţii umane.
Clasificarea Volumul, diversitatea şi calitatea acestei activităţi sunt condiţionate de resursele
umane. Acestea, la rândul lor, depind de factorul demografic, de numărul
resurselor
persoanelor apte de muncă, de structura populaţiei active pe sexe, vârste, pe ramuri
şi subramuri economice, ca şi de calitatea forţei de muncă.

Microeconomie 23
 Economie şi raţionalitatea în economie

Resursele naturale împreună cu cele umane formează resursele originare sau

primare.

Alături de aceste resurse şi împreună cu ele o însemnătate crescândă au resursele

economice derivate. Ele sunt rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare,
potenţând eficienţa utilizării tuturor resurselor economice.

Clasificarea cea mai generală a resurselor economice constă în delimitarea lor în

materiale şi umane. Resursele materiale includ atât resursele materiale primare
cât şi pe cele derivate, cum ar fi echipamentele şi tehnologiile de fabricaţie,
infrastructurile economice, stocuri de materii prime, baza materială a sectorului
prestator de servicii. Resursele umane cuprind, la fel, atât resursele primare de
acest gen, cât şi pe cele derivate, cum sunt stocul de învăţământ şi ştiinţă, potenţial
inovaţional, etc. în ansamblul resurselor, cele informaţionale ocupă un loc special
din ce în ce mai important.

Omenirea a progresat enorm pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse

în circuitul economic. Privite absolut, acestea au sporit şi s-au diversificat
continuu. în raport de creşterea şi diversificarea nevoilor umane, însă, resursele au
fost şi au rămas limitate. Raritatea resurselor şi bunurilor, privită cantitativ şi
calitativ, reprezintă o caracteristică generală a economiei.

Legea rarităţii resurselor, constă deci, în aceea că volumul, structurile şi

Legea raritǎţii calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai încet decât
resurselor volumul, structurile şi intensitatea nevoilor umane. Altfel spus, resursele şi
bunurile sunt relativ limitate, rare, în comparaţie cu nevoile, care sunt
dinamice şi nelimitate.

Unii specialişti consideră că dacă raritatea nu ar fi, nici activitatea economică nu ar

fi, ea nu şi-ar avea sensul. De aceea, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor
economice disponibile reprezintă un alt principiu general al oricărei economii.

Creşterea şi diversificarea nevoilor umane, în condiţiile manifestării legii rarităţii,

au obligat pe oameni să se adapteze creator, în funcţie de timp şi de loc, să aleagă
dintre multiplele alternative de folosire a resurselor rare, pe cea care permite
obţinerea de bunuri cât mai multe şi de calitate corespunzătoare, asigurându-se
astfel satisfacerea cât mai bună a nevoilor în creştere şi diversificare.

Preocuparea oamenilor dintotdeauna şi de pretutindeni de a alege resursele şi

de a ierarhiza folosirea lor pentru o cât mai bună satisfacere a nevoilor a fost
numită problema fundamentală (generală) a organizării oricărei economii.

d) Bunurile economice.

Satisfacerea oricărei nevoi umane presupune consum de bunuri.

Microeconomie 24
 Economie şi raţionalitatea în economie

Noţiunea de Noţiunea de bunuri desemnează ansamblul elementelor materiale,

bunuri identificabile şi măsurabile, luate din natură, prelucrate sau produse, ca şi
serviciilor de orice fel, care pot satisface o anumită trebuinţă umană.

Marea diversitate a bunurilor impune clasificarea acestora după numeroase criterii.

Din punct de vedere al analizei economice, clasificarea principală a bunurilor este
în bunuri libere şi bunuri economice.

Bunurile libere Bunurile libere sunt toate elementele realităţii, care în condiţiile date de loc şi
timp, sunt virtual nelimitate în raport cu nevoile, sunt abundente faţă de nevoi.
Bunurile
Bunurile economice au drept caracteristică definitorie raritatea, adică limitarea
economice
lor, insuficienţa lor în raport cu nevoile în condiţiile date de loc şi timp.

Tocmai pentru că sunt limitate în raport cu nevoile, obţinerea şi consumarea

bunurilor economice ocazionează consum de resurse, un anumit cost. Distincţia
dintre bunurile libere şi bunurile economice are un caracter relativ, aceasta
făcându-se concret, în raport de loc şi timp. Pe ţărmul mării, apa sărată este un bun
liber. Aceeaşi apă, într-o cantitate determinată, este un bun economic în orice
localitate situată în afara litoralului pentru că devine rară, obţinerea ei presupunând
un anumit efort. Un peisaj frumos dintr-o zonă geografică este un bun liber pentru
rezidenţii zonei, dar este bun economic pentru cel care, ca turist, doreşte să
beneficieze de el.

Stiinţa economică include în sfera preocupărilor sale doar bunurile economice, în

marea lor diversitate.

Fiind rezultatul activităţii umane, bunurile economice se caracterizează printr-o

serie de trăsături: prin legătura nemijlocită cu nevoile umane, prin disponibilitate,
prin relativa lor raritate şi prin faptul că sunt apropiabile sub forma drepturilor
patrimoniale.

1. Bunul economic se manifestă numai în legătură cu o nevoie umană.

Individul este acela care stabileşte legătura între nevoia resimţită de el şi obiectul
sau serviciul care îi poate satisface adecvat această nevoie.

2. Un bun are sens economic numai în măsura în care el îşi manifestă

disponibilitatea, adică oamenii îl pot obţine în momentul dorit de ei.

3. Caracterul economic al unui bun este dat de raritatea relativă a acestuia.

Bunurile de care dispune umanitatea continuă să rămână relativ rare - fie
cantitativ, fie calitativ - însuşire ce derivă din caracterul limitat al resurselor
economice, corelat cu nevoile umane în creştere şi diversificare continuă.

4. Bunurile sunt apreciabile sub forma drepturilor patrimoniale.

Microeconomie 25
 Economie şi raţionalitatea în economie

Clasificarea bunurilor economice se face după o varietate de criterii:

Clasificarea
bunurilor După destinaţie, bunurile economice se împart în bunuri de consum (satisfactori)
şi bunuri pentru producţie (prodfactori). Bunurile de consum sunt bunuri de
economice
folosinţă curentă (alimente, îmbrăcăminte, unele servicii) şi de folosinţă
îndelungată (locuinţă, mobilă, etc). Bunurile pentru producţie sunt, în fond, factori
de producţie.

După forma de existenţă, bunurile economice se clasifică în: corporale

(materiale), incorporale (servicii) şi informaţii (licenţe, brevete, rezultatele
cercetării ştiinţifice).

După gradul lor de prelucrare, bunurile economice se împart în: primare (cele
desprinse direct din natură), intermediare (aflate în diferite faze de prelucrare),
finale (care nu mai sunt supuse prelucrării, ele fiind destinate consumului final
personal şi colectiv, investiţiilor, exportului, etc).

După modul în care circulă de la producător la consumator, se disting bunuri

economice marfare şi nonmarfare.

Diferite categorii de bunuri pot fi complementare sau substituibile. Două sau mai
multe bunuri sunt complementare dacă trebuie utilizate împreună pentru a satisface
o anumită nevoie (de exemplu, bunurile electrocasnice şi energia electrică,
autovehiculele şi carburanţii); sunt substituibile acele bunuri între care beneficiarul
poate alege pentru a-şi satisface o anumită nevoie (de exemplu între automobil şi
tren pentru satisfacerea nevoii de transport; între zahăr şi zaharină sau miere pentru
a-şi satisface un anumit consum alimentar).

In fine, se disting bunuri principale şi bunuri secundare (derivate). Bunurile

principale sunt bunurile aşteptate prioritar din procesul tehnologic utilizat, cele
secundare (derivate) sunt bunurile care rezultă inevitabil alături de bunul principal
(dacă mierea este produsul principal în apicultură, ceara este produsul secundar).

Test de autoevaluare 2.1.

1. Se consideră că nevoile (trebuinţele) umane reprezintă:

a) elementele pe care omul le foloseşte în activitatea economică;
b) un şir nesfârşit de cerinţe obiectiv necesare vieţii umane, ale existenţei şi
dezvoltării purtătorilor lor;
c) o multitudine de cerinţe ce pot fi satisfăcute în funcţie de mărimea
preţurilor;
d) trebuinţele oamenilor care pot fi satisfăcute în corelaţie cu posibilităţile
materiale ale societăţii;
e) elementele pe care omul le poate folosi.

Microeconomie 26
 Economie şi raţionalitatea în economie

2. Interesele economice:
a) reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea
sa;
b) sunt sinonime cu nevoile umane;
c) pun în evidenţă motivaţia activităţii umane ;
d) constau în efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza resurse
economice ;
e) au drept caracteristică definitorie raritatea.

3. Se consideră că nevoile sunt:

a) obiective, prin purtătorii lor;
b) subiective, determinate de gradul de dezvoltare a societăţii;
c) “dictate” dinăuntrul şi dinafara fiinţei umane;
d) satisfăcute numai prin consumul de bunuri libere;
e) satisfăcute numai prin bunuri provenite prin schimb.

4. Nu au caracter limitat:
a) resursele umane;
b) reursele economice;
c) nevoile;
d) resursele naturale;
e) resursele derivate.

5. O resursă primară este:

a) nelimitată;
b) limitată;
c) întotdeauna refolosibilă;
d) numai aceea care provine din activitatea economică;
e) stocul de învǎţǎmânt.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.

2.2 Activitatea economică şi componentele sale

Aflaţi în prezenţa resurselor relativ rare şi confruntaţi fiind cu sporirea şi

diversificarea nevoilor, oamenii au început să ia parte la activităţi economice,
acestea devenind nucleul acţiunilor sociale de toate genurile.

Activitatea economică se defineşte, deci, prin lupta împotriva rarităţii, proces

Definiţia complex ce reflectă faptele, actele, comportamentele şi deciziile oamenilor
activitǎţii privitoare la atragerea şi utilizarea resurselor economice, în vederea
economice producerii, circulaţiei, repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de
nevoile şi interesele economice.

Microeconomie 27
 Economie şi raţionalitatea în economie

De-a lungul timpului, s-a desfăşurat un amplu proces de diversificare, specializare

şi integrare a activităţilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune socială
a muncii. Aceasta reprezintă procesul obiectiv de desprindere, diferenţiere,
separare-autonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a
acestora, prin funcţiile îndeplinite, ca momente inseparabile ale acţiunii social-
economice.

Ca rezultat al dezvoltării societăţii, al adâncirii diviziunii sociale a muncii, s-au

autonomizat, devenind preocupări esenţile ale unor agenţi economici specifici,
următoarele activităţi:
Componentele
a) Producţia constă în transformarea intrărilor sub forma resurselor, a factorilor
activitǎţii
de producţie, în ieşiri sub formă de bunuri economice, realizate de către agenţi
economice specializaţi, în scopul obţinerii de profit sau al oricărui alt avantaj.

In funcţie de caracterul rezultatelor ei finale, producţia poate fi producţie materială

şi prestări de servicii. Producţia materială constă din totalitatea proceselor fizico-
chimice, biologice, economice, sociale prin care resurse naturale sau bunuri
obţinute în procese de producţie anterioare sunt supuse unor modificări
substanţiale şi structurale spre a obţine noi produse şi a le face utile sau mai utile
(exemplu: activităţi industriale, agricole, de construcţii, etc).

Prestările de servicii reprezintă acele activităţi care transformă intrările în

rezultate specifice care nu iau formă obiectuală (exemplu: transporturi, activităţi
turistice, schimburi şi activităţi de comerţ, consultaţii de marketing).

b) Schimbul (circulaţia) este acea componentă a activităţii economice care

subsumează activităţile de deplasare în spaţiu a bunurilor materiale, trecerea lor de
la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării, sau pe alte căi, păstrarea şi
depozitarea acestora, ca şi schimbul de servicii între participanţii la viaţa
economică (serviciile de depozitare şi păstrare, de comunicaţii şi telecomunicaţii,
serviciile distributiv-comerciale, etc).

c) Repartiţia cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi

serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care se distribuie şi se redistribuie
venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii.

d) Consumul este actul care constă din folosirea efectivă a bunurilor, act care
verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile, dorinţele şi interesele
oamenilor. La rândul lui consumul se împart în: consumul intermediar care se
referă la folosirea unor bunuri economice, care în procesul de producere al altor
bunuri, îşi pierd caracetristicile lor iniţiale; consumul final care se referă la
utilizarea bunurilor de consum personal.

Microeconomie 28
 Economie şi raţionalitatea în economie

Test de autoevaluare 2.2.

1. Nu reprezintǎ o componentǎ a activitǎţii economice :

a) producţia ;
b) aprovizionarea ;
c) consumul ;
d) repartiţia ;
e) circulaţia.

2. Adâncirea diviziunii muncii are loc sub impactul:

a) diminuării resurselor;
b) progresului ştiinţei, tehnicii şi tehnologiei;
c) limitării în capacitate a nevoilor;
d) caracterului nelimitat al nevoilor;
e) scăderii consumului.

3. Consumul reflectă:
a) totalitatea nevoilor societăţii;
b) totalitatea nevoilor umane;
c) nevoile umane în concordanţă cu realitatea materială;
d) volumul producţiei;
e) volumul şi structura activităţii economice.

4. Identificaţi afirmaţia falsǎ referitoare la producţie:

a) poate fi materialǎ;
b) poate lua forma prestǎrilor de servcii;
c) se supune principiilor raţionalitǎţii economice;
d) reprezintǎ actul care constǎ în folosirea efectivǎ a bunurilor;
e) constǎ în transformarea intrǎrilor (factorilor de producţie) în ieşiri (bunuri
economice).

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.

2.3 Raţionalitatea în economie

Raritatea resurselor face ca orice alegere de producţie sau de consum a unuia sau
altuia dintre agenţii economici, să însemne, în acelaşi timp, sacrificarea unor şanse
potenţiale. De pildă, dacă o persoană, o familie alocă o parte mai mare din
resursele de care dispune pentru satisfacrea nevoilor de hrană (alimente), atunci în
mod obligatoriu, îi rămân mai puţine pentru cele instructiv- educaţionale sau chiar
de îmbrăcăminte. Această alegere se face conştient sau intuitiv pe baza costului de
oportunitate.

Microeconomie 29
 Economie şi raţionalitatea în economie

Costul de Costul de oportunitate (al alegerii) constă în valoarea (costul) bunurilor

oportunitate alternative sacrificate, pentru a alege un anumit bun, spre a fi produs sau
consumat. Costul alegerii este costul (valoarea) unei activităţi, măsurate în
termenii celei mai mai bune alternative sacrificate.

De pildă, dacă o fermă poate să producă, pe baza resurselor de care dispune, 1000
tone de cartofi şi 500 tone de roşii, atunci, costul de oportunitate unei cantităţi
suplimentare de 10 tone cartofi este de 5 tone de roşii. Principiul costului alegerii
se aplică şi de către consumator, de către bănci, firme producătoare, etc.

Pentru a se găsi alegerea raţională se ţine seama de decalajul între dorinţe şi

posibilităţi. Indiferent de felul operaţiunii economice, principiul respectiv
presupune fie căutarea maximizării utilităţii(satisfacţie,productivitate, rentabilitate,
remuneraţie), fie minimizarea efortului (consum de factori, costuri, disponibilităţi
băneşti plasate, etc.)

In cercetarea posibilităţilor alternative de a produce, se foloseşte instrumentul

curba posibilităţilor de producţie prin care sunt puse în evidenţă combinaţiile
posibile de producere a două bunuri prin folosirea integrală şi eficientă a resurselor
disponibile la un moment dat.

Bunuri
Curba
posibilităţilor
de producţie

Microeconomie 30
 Economie şi raţionalitatea în economie

Fig. 2.1. Curba posibilităţilor de producţie

Să presupunem că într-o ţară, la nivel naţional se pune problema utilizării

resurselor disponibile pentru două mari destinaţii şi anume: producerea de bunuri
militare şi producerea de bunuri civile. Să vedem care sunt alternativele care se
deschid factorului decizional (fig. 2.1.)

Curba AG este curba posibilităţilor de producţie în situaţia noastră.

Combinaţiile posibile dintre cele două categorii de bunuri se află pe curba AG sau
dedesubtul acestei curbe. Cu stocul de resurse existent şi în condiţiile tehnologice
date, combinaţiile combinaţiile de bunuri militare şi civile nu se vor putea plasa
deasupra curbei. Din acest motiv curba respectivă se numeşte şi frontiera
posibilităţilor de producţie.

Să interpretăm ceea ce evidenţiază această curbă. Dreapta AO pune în evidenţă

posibilităţile maxime de producere a bunurilor militare. Deci, nici o resursă nu va
fi utilizată în vederea producerii bunurilor civile. De asemenea, dreapta OG va
reflecta posibilităţile maxime de producere a bunurilor civile, în aceleaşi condiţii,
respectiv nici o resursă nu va fi destinată bunurilor militare.

Combinaţiile posibile între producţia de bunuri militare şi civile, prin folosirea la

maxim a resurselor existente, le vom găsi pe curba AG, respectiv punctele B, C, D
etc. Curba posibilităţilor de producţie are forma concavă deoarece nu toate
resursele sunt egal utilizate în producerea celor două categorii de bunuri. Unele
resurse sunt utilizate mai eficient în producţia de bunuri militare, după cum altele
în producţia de bunuri civile. Transferul lor de la o utilizare la alta duce la
reducerea productivităţii obţinute.

La punctul A toate resursele sunt utilizate pentru producerea bunurilor militare.

Microeconomie 31
 Economie şi raţionalitatea în economie

Dacă transferăm resursele care au o contribuţie relativ mică la producerea de

bunuri militare (ex. forţa de muncă specializată în producerea mobilei, a
îmbrăcămintei etc) spre producţia de bunuri civile, producţia militară va înregistra
o reducere relativ mică. Aceste resurse, în schimb, vor avea o contribuţie mare la
producerea bunurilor civile. In deplasarea de la punctul A la punctul B, forte
puţine bunuri militare se vor pierde pentru a obţine cantităţi suplimentare de
bunuri civile (mobilă şi îmbrăcăminte) . Acelaşi raţionament se poate continua şi
pentru punctul C, punctul D ş.a.

Forma concavă a curbei posibilităţilor de producţie este implicit determinată şi de

raţionalitatea alegerii. In realizarea combinării între cele două destinaţii, prin
utilizarea completă a resurselor, se urmăreşte obţinerea câştigului maxim. Dacă se
doreşte o cantitate de bunuri civile egală în mărime cu OBi, atunci se va renunţa la
Legea o cantitate de bunuri militare corespunzătoare în mărime cu AGi şi aşa mai
creşterii departe. Bunurile civile vor creşte de la Bi la B 2, B3 etc şi în mod corespunzător,
costului de bunurile militare vor scădea de la Gi la G 2 şi apoi la G3 etc. Costul de oportunitate
oportunitate pentru producerea a mai multor bunuri de consum este de fiecare dată reprezentat
de bunurile militare la care se renunţă. Cu cât ne deplasăm mai mult pe axa OG în
direcţia G, cu atât se renunţă la mai multe bunuri militare, iar resursele care erau
mai bine utilizate în producţia militară se transferă spre producţia civilă, unde
productivitatea utilizării lor este mai scăzută. Datorită acestui fapt, pe măsură ce
creşte producţia de bunuri civile, va creşte şi costul de oportunitate pentru fiecare
cantitate suplimentară obţinută. Atunci când se va atinge punctul G, foarte puţine
bunuri civile adiţionale se vor produce cu ultimele resurse transferate de la
producţia bunurilor militare.

Această tendinţă a creşterii costului de oportunitate pe măsură ce se produc

cantităţi suplimentare dintr-un bun, utilizându-se un stoc de resurse dat, în
detrimentul altui bun, are un caracter legic şi este cunoscută ca legea creşterii
costului de oportunitate.

Din grafic rezultă că orice combinaţii între cele două destinaţii în afara curbei este
imposibilă. Dacă ne aflăm la punctul C, decizia de creştere a producţiei de bunuri
civile, fără a se reduce în mod corespunzător producţia de bunuri militare,
presupune luarea în considerare a punctului H. Deplasarea de la punctul C la
punctul H este imposibilă, deoarece stocul de resurse a rămas acelaşi. Resursele
limitate nu permit luarea în considerare a punctului H, singura soluţie este
reducerea producţiei de bunuri militare, deplasându-ne pe linia de frontieră de la
punctul C la punctul D.

In acest caz producţia de bunuri civile va creşte de la punctul B 2 la B3 şi în mod

corespunzător va scădea producţia de bunuri militare de la G 2 la G3. 0 combinaţie
care să atingă punctul H este posibilă numai dacă ar exista resurse suplimentare.

Dacă resursele existente nu sunt utilizate în totalitate, respectiv, dacă societatea nu

produce cele două categorii de bunuri la limita frontierei posibilităţilor de

Microeconomie 32
 Economie şi raţionalitatea în economie

producţie, atunci sunt posibilităţi de creştere a producţiei ambelor categorii de

bunuri. Dacă de pildă, naţiunea respectivă, în urma combinaţiilor făcute, se găseşte
la un moment dat în situaţia care corespunde punctului H' din grafic, atunci
înseamnă că o parte din stocul de resurse existent nu este utilizat. Există deci
posibilităţi de creştere a producţiei pentru ambele categorii de bunuri, sau numai
pentru categoria de bunuri care se doreşte, până la limita în care combinaţiile alese
se vor plasa pe curba frontierei. In acest caz, costul de oportunitate al sporirii
produsului naţional este nul.

Curba posibilităţilor de producţie reflectă situaţia când resursele sunt limitate şi

orizontul de timp este scurt. Pe termen mediu şi lung, odată cu creşterea resurselor
şi ameliorarea lor, curba posibilităţilor de producţie se deplasează spre dreapta
incluzând punctul H'.

Deplasarea curbei posibilităţilor de producţie poate avea loc, de regulă, sub

influenţa următorilor factori:
a) creşterea stocului de resurse;
b) introducerea unor tehnologii moderne care au ca efect reducerea costului de
resurse pe unitatea de produs;
c) adâncirea specializării producţiei şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.

Curba posibilităţilor de producţie este, de fapt, un model de analiză care poate da

informaţii utile factorilor de decizie atât la nivelul firmelor, cât şi la nivel naţional.

Test de autoevaluare 2.3.

1. Costul de oportunitate reprezintă:
a) costul total de producţie ;
b) costul marginal ;
c) costul şansei sacrificate ;
d) costul economic ;
e) costul contabil.

2. Valoarea alternativelor eliminate în procesul alegerii bunurilor se numeşte:

a) cost marginal;
b) cost mediu;
c) cost de oportunitate;
d) cost total;
e) cost optim.

3. Existenţa costului de oportunitate în economie este determinată de:

a) progresul tehnic;
b) nivelul de dezvoltare economică;
c) aspectul că resursele sunt limitate comparativ cu nevoile care sunt
nelimitate;
d) nivelul de cultură şi civilizaţie;

Microeconomie 33
 Economie şi raţionalitatea în economie

e) nivelul veniturilor.

4. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă:

a) costul de oportunitate este un cost real al alegerilor, în condiţiile unor
resurse limitate;
b) satisfacerea nevoilor nelimitate în condiţiile în care resursele sunt limitate
impune principiul raţionalităţii;
c) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele folosite exprimă principiul
raţionalităţii;
d) costul de oportunitate este costul şansei pierdute;
e) timpul pierdut pentru producerea unor utilităţi este o resursă recuperabilă.

5. Utilizarea resurselor limitate în aşa fel încât satisfacţia obţinută să fie maximă
exprimă:
a) raţionalitatea economică;
b) costul de oportunitate;
c) costul economic;
d) costul marginal;
e) profitul economic.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.

2.4 Dinamica şi interdependenţele economice. Legile economice şi libertatea

economică

Procesul a) Fenomenele şi procesele economice. Activitatea economică este dinamică, la

desfăşurându-se în condiţiile şi pe baza unor multiple legături de intercondiţionare
între faptele şi actele autonone specifice. Unele dintre acestea se manifestă la
suprafaţa economiei, iar altele în profunzimea ei.

Fenomenul economic este accesibil cunoaşterii oamenilor, indiferent de profesia

lor. Acesta poate fi observat şi cercetat în mod empiric, pe bază de experienţă.
Fenomenul economic reprezintă deci, o formă exterioară a activităţii economice,
respectiv acele aspecte şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa
acesteia şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct (preţ, cost, bani, etc).

Privite în mişcarea lor, fenomenele devin procese economice.

Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative în

starea activităţii economice, care evidenţiază desfăşurarea acesteia în timp şi
spaţiu.

De pildă, creşterea preţurilor, modificarea ofertei sau a cererii de bunuri

Legile economice, creşterea productivităţii, sunt procese economice.
economice
Un fenomen, respectiv un proces economic generează un altfenomen sau proces

Microeconomie 34
 Economie şi raţionalitatea în economie

economic care, la rândul lor, pot condiţiona pe altele.

Dependenţele reciproce dintre fenomenele şi procesele economice, ca şi

posibilitatea devenirii unora dintre ele din cauze în efecte şi invers, au fost numite
de specialişti, stare de dependenţă mutuală.

In ansamblul vieţii economice apar frecvent situaţii când dinamica acesteia nu

poate fi explicată prin relaţia lineară cauză-efect, când raporturile dintre
fenomenele şi procesele economice iau forma circulară, în spirală, un anume efect
devenind cauză a modificării cauzei iniţiale (de exemplu inflaţia).

b) Legile economice. Legăturile de suprafaţă exprimate de fenomenele şi

procesele economice au în "spatele" lor o multitudine de alte relaţii - profunde şi
cu caracter permanent - pe care oamenii de ştiinţă le-au numit legi economice.

Inţelegerea conţinutului legilor economice presupune, mai întâi, delimitarea

laturilor profunde şi relativ stabile ale economiei, de cele vremelnice, aparente.

Comparativ cu fenomenele sau procesele economice, legile economice au

caracteristici proprii:
1. exprimă legături interioare, profunde ale vieţii economice;
2. se prezintă ca regularităţi relativ constante şi generale ale vieţii
economice
3. pot fi cunoscute şi analizate numai prin folosirea unor metode şi
tehnici ştiinţifice de cercetare.

Spre deosebire de legile naturii, legile economice se caracterizează prin implicarea

directă a oamenilor în viaţa economică, ceea ce face ca manifestarea acestor legi să
aibă un pronunţat caracter aleatoriu.

O primă problemă care se pune în legătură cu legile economice este cea a naturii
lor. în acest sens, în decursul timpului s-au conturat două concepţii mai
importante.

Prima dintre ele susţine că legea economică există şi acţionează la fel ca legile
naturii. Această concepţie se sprijină pe convingerea existenţei unei ordini
naturale, care este spontană, evidentă prin ea însăşi. Ordinea naturală vrea să spună
că societăţile umane şi deci activităţile economice sunt guvernate de legi naturale,
aceleaşi care guvernează lumea fizică. Aceste legi ţin de esenţa oamenilor şi a
lucrurilor şi sunt expresia voinţei divine.

Cealaltă concepţie cu privire la natura şi rolul legilor economice consideră că

fenomenele economice se modifică necontenit, ceea ce face ca ele să aibă o
determinare istorică.

In consecinţă, afirmă adepţii acestei opinii, ne se pot stabili regularităţi veşnice în

Microeconomie 35
 Economie şi raţionalitatea în economie

viaţa economică şi nu există legi privitoare la desfăşurarea fenomenelor economice

valabile pentru toate timpurile şi toate locurile. Aşadar, fiecare perioadă istorică, şi
deci şi fiecare sistem economic, îşi are propriile sale legi.

Legea economică poate fi definită ca o expresie a modului de structurare,

organizare, intercondiţionare şi funcţionare ale diferitelor verigi ale vieţii
economice, ca relaţii esenţiale între procesele şi fenomenele economice, ca
raporturi repetabile între indivizii participanţi la activitatea economică.

Exemple de legi economice: legea creşterii productivităţii factorilor de producţie,

legea rarităţii resurselor, legea cererii şi a ofertei, legea progresului economic, etc.

Legile economice sunt structurate în mai multe categorii. După modul de

descoperire, ele pot fi legi abstracte (formulate prin metode ştiinţifice de
investigare) şi legi descoperite şi formulate pe bază de experienţă îndelungată.
După durata de manifestare, se disting legi generale, care acţionează pe tot
parcursul economiei (legea creşterii productivităţii, legea rarităţii) şi legi specifice,
care acţionează numai în cadrul anumitor perioade istorice ale acesteia (legea
cererii şi a ofertei, legea rentei, etc).

Prin esenţa lor, legile economice nu limitează libertăţile şi iniţiativa oamenilor.

Raportarea indivizilor la exigenţele legilor economice reprezintă condiţia unei
activităţi economice utile şi eficiente. în prezenţa anumitor condiţii acţionează o
lege economică sau alta. Aceasta nu înseamnă că toţi indivizii sunt obligaţi să facă
sau să nu facă ceea ce legea economică respectivă le dictează. Ea nu obligă pe
nimeni ci îi orientează pe toţi. în măsura în care cerinţele legilor economice
obiective sunt consfinţite în legi juridice, în acte normative, agenţii economici -
individuali şi asociaţi - trebuie să respecte legile juridice adoptate democratic,
aceasta fiind în interesul tuturor.

Test de autoevaluare 2.4.

1. Identificaţi afirmaţia falsǎ cu privire la fenomenul economic:

a) reprezintǎ o formǎ exterioarǎ a activitǎţii economice;
b) poate fi observat şi cercetat în mod empiric, pe bazǎ de experienţǎ;
c) constituie fenomene economice: preţul, costul, banii etc.
d) exprimǎ transformǎrile cantitative în starea activitǎţii economice;
e) este accesibil cunoaşterii oamenilor, indiferent de profesia lor.

2. Procesele economice:
a) sunt fenomenele economice privite în mişcarea lor;
b) exprimǎ transformǎrile cantitative în starea activitǎţii economice;
c) exprimǎ transformǎrile calitative în starea activitǎţii economice;

Microeconomie 36
 Economie şi raţionalitatea în economie

d) exprimǎ transformǎrile structurale în starea activitǎţii economice;

e) evidenţiazǎ desfǎşurarea activitǎţii economice în timp şi spaţiu.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).

3. Reprezintǎ caracteristici ale legilor economice:

a) exprimă legături interioare, profunde ale vieţii economice;
b) evidenţiazǎ desfǎşurarea activitǎţii economice în timp şi spaţiu;
c) se prezintă ca regularităţi relativ constante şi generale ale vieţii economice;
d) pot fi cunoscute şi analizate numai prin folosirea unor metode şi tehnici
ştiinţifice de cercetare ;
e) pot fi observate şi cercetate în mod empiric, pe bazǎ de experienţǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+c+d); B(b+c+d+e); C(a+e); D(a+b+c+d+e); E(b+c+d).

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.

2.5 Risc şi incertitudine în economia modernă (capitalistă)

Activitatea economică implică riscul. Acesta poate fi definit, în general, ca un

eveniment nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere, etc. De
regulă, analiza riscului începe cu conturarea termenului de incertitudine, de
nesiguranţă cu privire la viitor.

Incertitudinea economică are ca sursă fie caracterul obiectiv al unui proces

Incertitudinea economic, fie caracterul incomplet, aproximativ, al cunoştinţelor despre acel
economică proces. O acţiune economică este considerată nesigură atunci când este posibilă
obţinerea mai multor rezultate de pe urma ei, fără a se cunoaşte probabilitatea
apariţiei uneia sau alteia dintre acestea.

Riscul Riscul, dimpotrivă, se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de

probabilitate pentru rezultatele scontate, ca şi prin cunoaşterea acestei legi de către
unităţile economice, de către cei interesaţi.

In realitate, cele două noţiuni - riscul şi incertitudinea - se întâlnesc combinate în

diverse proporţii.

Incertitudinea devine o posibilă sursă de risc, în special atunci când decurge dintr-
o informare incompletă sau când se apelează la surse informaţionale
incompatibile.

Interesaţi în stăpânirea proceselor economice, participanţii la viaţa economică

Microeconomie 37
 Economie şi raţionalitatea în economie

acordă o atenţie deosebită măsurării riscului cu ajutorul probabilităţilor.

Probabilitatea şi riscul în economie sunt însă concepte diferite.

Probabilitatea arată în ce măsură este posibilă producerea unui anume eveniment

Probabilitatea
în condiţii bine determinate. Deci, pentru fiecare eveniment există o anumită
probabilitate de apariţie. Riscul este o caracteristică specifică întregii distribuţii de
probabilităţi.

Atât probabilitatea cât şi riscul pot fi interpretate obiectiv şi subiectiv.

Probabilitatea obiectivă se bazează pe evidenţa istorică a datelor statistice,

respectiv constă în estimări ale situaţiilor probabile pe baza întâmplărilor
anterioare.

Probabilitatea subiectivă şi aprecierea subiectivă a riscului poartă amprenta

personalităţii fiecărui individ participant la economie. Ea reflectă mentalităţile,
obiceiurile şi măsura în care acestea se fundamentează pe intuiţie, sau dimpotrivă,
pe observaţii minuţioase.

Riscul obiectiv este inerent oricărei acţiuni caracterizate prin variaţia rezultatelor
probabile şi reprezintă o variabilă independentă de individ.

Riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv şi depinde de individ, de

informaţia sa, de temperamentul său.

Formele In afară de această clasificare (în obiective şi subiective) riscurile se mai clasifică
riscului după nivelul de structurare a economiei în micro, macro şi mondoeconomie.
Riscul la nivel microeconomic poate fi:

- risc pur, accidental, neintenţionat, asigurabil. împotriva acestui risc agenţii

economici se pot asigura, el fiind succeptibil de a aduce profit;
- risc speculativ, în care subiecţii economici au atât posibilitatea de a pirde,
cât şi pe cea de a câştiga; acesta se asigură cu mari dificultăţi;
- risc de neplată, de insolvabilitate a unei firme aflate pe punctul de a da
faliment, profitul scontat în acest sens trebuie să fie suficient de mare
pentru a acoperi riscul de faliment;
- risc de inovaţie, care conduce la aşa numitul profit inovaţional care
răsplăteşte deci reuşita inovaţională.

Riscul la nivelul macroeconomic se prezintă ca:

- risc social, provocat de evenimente sociale majore, cu un puternic potenţial

perturbator în viaţa oamenilor;
- risc politic, determinat de evenimente politice semnificative (de pildă
războaiele);
- risc economic concretizat în dezechilibrele macroeconomice mai

Microeconomie 38
 Economie şi raţionalitatea în economie

importante (recesiune, inflaţie);

Riscul la nivel mondoeconomic se manifestă ca risc de ţară. Acest risc este asociat
relaţiei dintre creditorii şi debitorii internaţionali. Mai concret se are în vedere riscul
ca o ţară debitoare să nu poată restitui împrumuturile către creditorii ei, de regulă,
organismele bancaro-financiare internaţionale.

Riscul de ţară este abordat de regulă, dintr-o dublă perspectivă: cea economică şi,
respectiv, cea politică.

Perspectiva politică a riscului de ţară exprimă probabilitatea ca o ţară să nu

dorească sau să nu poată să înapoieze banii primiţi sub formă de împrumut din
motive politice. Sunt astfel afectate, în primul rând, împrumuturile guvernamentale
şi cele ale întreprinderilor publice şi mai puţin întreprinderile private. De exemplu
ne putem confrunta cu o astfel de situaţie în cazul înlocuirii unui guvern prin
lovitură de stat.

Perspectiva economică exprimă probabilitatea ca ţara debitoare să nu poată

restitui împrumutul din cauza unei situaţii economice precare. 0 formă a acestui
risc o constituie, de exemplu, scăderea sub un nivel minim admisibil a încasărilor
în valută ale unei ţări.

Test de autoevaluare 2.5.

1. Riscul la nivel microeconomic poate fi :

a) risc social;
b) risc politic;
c) risc economic;
d) risc accidental;
e) numai obiectiv.

2. Riscul la nivel macroeconomic poate fi :

a) risc social;
b) risc speculativ;
c) risc de inovaţie;
d) risc accidental;
e) risc de ţarǎ.

3. Riscul la nivel mondoeconomic poate fi :

a) risc social;
b) risc de ţarǎ;
c) risc de insolvabilitate sau de neplatǎ ;
d) risc speculativ ;
e) risc accidental.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 2.

Microeconomie 39
 Economie şi raţionalitatea în economie

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această

unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 2 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 2

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 2.

1. De la perioadă la perioadă, resursele utilizate de oameni:

a) au sporit cantitativ şi s-au diversificat;
b) s-au epuizat;
c) au rămas neschimbate;
d) au devenit nelimitate;
e) au crescut mai rapid decât nevoile.

2. Resursele sunt limitate în sensul că:

a) sunt insuficiente în raport cu nevoile;
b) nu se regenerează;
c) scad continuu ;
d) nu se recuperează;
e) nu cresc.

3. Indiferent de gradul de folosire sau refolosire, toate resursele trebuie interpretate

ca fiind:
a) nerecuperabile;
b) unele recuperabile iar altele regenerabile;
c) limitate;
d) refolosibile;
e) nelimitate.

4. Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate:

a) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt limitate ;
b) bunurile economice sunt limitate ;
c) bunurile libere, în raport cu nevoile sunt nelimitate ;
d) bunurile economice sunt insuficiente în raport cu nevoile ;
e) nevoia de bunuri libere este mai mică decât bunurile libere existente.

5. Raţionalitatea:
a) înseamnă capacitatea oamenilor de a-şi stabili obiectivele şi de a acţiona într-
o astfel de manieră încât să realizeze aceste obiective în condiţii de eficienţă
maximă ;
b) reflectă procesul de maximizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui
anumit efort ;
c) reflectă procesul de minimizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui

Microeconomie 40
 Economie şi raţionalitatea în economie

anumit efort ;
d) obţinerea unor rezultate maxime din alegerile făcute ;
e) constituie un principiu de folosire a mijloacelor limitate cu întrebuinţări
alternative, astfel încât nevoia satisfăcută să fie maximă.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + b + e); B (a + b + c + d + e); C (a + b + d + e); D (a + b); E ( b + d + e).

6. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă trăsături ale activităţii economice?

a) este amplă şi diversificată;
b) prin intermediul ei se dezvoltă celelalte activităţi din societate;
c) contribuie la transformarea oamenilor, a societăţii în ansamblul ei;
d) are ca scop satisfacerea nevoilor oamenilor ca indivizi, colectivitate,
societate.
e) este alcătuită din activităţi de producţie, repartiţie, schimb şi consum.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b + c + d); B(a + b + c + d + e); C(a + b + e); D(c + d + e); E(b + c + d + e).

7. Care din afirmaţiile de mai jos referitoare la costul de oportunitate sunt corecte:
a) este ceea ce pierde individul, colectivitatea şi societatea, în urma alegerii
făcute;
b) este costul şansei sacrificate;
c) este un concept relativ exprimat în termeni reali;
d) este un cost marginal;
e) este costul suportat de oameni pentru a-şi satisface resursele.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c); B(a + b + c + d); C(a + b + c + d + e); D(a + b + d); E(a + b + e).

8. Care din afirmaţiile de mai jos consideraţi că sunt adevărate?

a) satisfacerea nevoilor nelimitate cu resurse limitate impune principiul
raţionalităţii;
b) maximizarea rezultatelor, la un anumit efort este o expresie a principiului
raţionalităţii;
c) principiul raţionalităţii presupune folosirea mijloacelor limitate, cu
întrebuinţări alternative, astfel încât nevoia satisfăcută să fie maximă ;
d) raţionalitatea presupune alegerea bunului care are cel mai mic preţ;
e) raţionalitatea presupune alegerea bunului care are cel mai ridicat nivel de
calitate.
Alegeţi răspunsul corect:
A ( a + b + c + d + e); B ( a + b + c + d); C ( a + b + c); D ( a + b); E ( b ).

9. Raţionalitatea activităţii economice se poate exprima:

a) fie sub forma maximului economic, în sensul că prin mijloacele date să se
obţină cele mai bune rezultate posibile;
b) fie sub forma maximului economic, în sensul că se obţin cele mai bune
rezultate cu maximum de mijloace;
c) fie sub forma minimului economic, în sensul că rezultatele dorite, bine

Microeconomie 41
 Economie şi raţionalitatea în economie

definite, să se realizeze cu cele mai mici cheltuieli de resurse;

d) fie sub forma minimului economic, în sensul că la cheltuielile cele mai mici
să se obţină minimum de rezultate;
e) fie sub forma maximului de mijloace şi rezultate, fie sub forma minimului de
rezultate şi mijloace;
Alegeţi răspunsul corect:
A ( a + c); B ( b + e); C ( a + d); D ( b + d); E ( e ).

11. Enunţaţi caracteristicile nevoilor umane.

12. Caracterizaţi activitatea economicǎ şi componentele sale.

Microeconomie 42
 Economie şi raţionalitatea în economie

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Microeconomie 43
 Economie şi raţionalitatea în economie

Răspuns 2.1
1. d
2. c
3. c
4. c
5. b

Răspuns 2.2.
1. b
2. b
3. c
4. d

Răspuns 2.3.
1. c
2. c
3. c
4. e
5. a

Răspuns 2.4.
1. d
2. D
3. A

Răspuns 2.5.
1. d
2. a
3. b

Bibliografie unitate de învăţare nr. 2

Clipa, N. - Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.
Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Dobrotǎ, N. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Frois, G.A. – Economie politicǎ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,

Microeconomie 44
 Economie şi raţionalitatea în economie

Editura Polirom, Iaşi, 2002.

Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.

Microeconomie 45