Microeconomie 30 octombrie 2009 EURES Intr-o economie de piata totul se intampla in mod fundamental. Vanzatori, cumparatori, intermediari.

Doua tipuri de economii : economia de consum si cea de schimb

Cadranul activitatilor : A ANGAJAT ; L LIBER PROFESIONIST ; P PATRON ; I INVESTITOR Partea stanga munceste pentru bani, partea dreapta banii muncesc pentru ei. Trecerea de la stanga la dreapta nu e usoara. Doar 2% din cei peste 30 de ani au capacitatea sa riste. (Kyuosaki ???) Trei conditii pentru REI : LIMBI STRAINE (ENGLEZA SI INCA UNA), DREPTUL COMERCIAL, CAPACITATEA DE NEGOCIERE Cursul nr.1 1. Bazele teoretice ale economiei

a. Activitatea economica Activitatea economica este inainte de toate o activitate umana, privita ca activitate umana, activitatea economica este in acelasi timp si o activitate sociala. Prin activitatea lor oamenii isi fauresc propria existenta, transforma natura in conformitate cu interesele lor producand cele necesare traiului.

In aceasta activitate oamenii se transforma pe ei si in acelasi timp transforma societatea in ansamblul ei. Caracterul individual si social al activitatii umane Actiunea umana este individuala prin scopul urmarit si prin specificul efortului depus de fiecare individ, si sociala prin unitatea telurilor oamenilor de a trai si de a construi proiecte comune de viata. Din dublul caracter al activitatii umane rezulta doua categorii de responsabilitati : 1. Responsabilitatea individuala 2. Responsabilitatea sociala care reflecta modul in care libertatile individuale ale membrilor societatii se interconditioneaza, devenind compatibile in timp si spatiu, in scopul asigurarii unei vieti normale din punct de vedere social. Esenta activitatii umane este data de catre munca. Munca il delimiteaza pe om ca specie reprezentand esenta activitatii depuse de acesta. Munca pune in evidenta latura practica a activitatii umane. Activitatea practica reprezinta un raport intre om si natura, raport prin care oamenii adapteaza, transforma, obtin si schimba bunurile necesare satisfactiei trebuintelor. Un alt aspect este legat de activitatea teoretica. Activitatea teoretica urmareste descoperirea si formularea unor teorii cu privire la legile universului si lumii in ansamblu, pe care incercam sa le folosim pentru a obtine cele necesare existentei. Semnul distinctiv al activitatii teoretice este dat de consumul de energie intelectuala, deci in cazul activitatii teoretice este important consumul energiei intelectuale care are drept rezultat aparitia unui produs intelectual, cunostiinte noi, formarea de noi concepte, descoperirea de principii si legi noi. Semnul distinctiv al activitatii practice il constitue energia fizica. La toate acestea se adauga imbinarea dintre activitatea teoretica si practica, omul lucrand atat cu mainile cat si cu capul. Activitatea economica (definitie) Este o forma specifica a activitatii practice urmarind realizarea unor scopuri specifice, si anume realizarea nevoilor de consum aleo oamenilor. Aceasta reflecta efortul constient al oamenilor de a atrage si utiliza resursele economice in vederea producerii, repartitiei, schimbului si consumului de bunuri si servicii corespunzator nevoilor si intereselor oamenilor. Activitatea economica se caracterizeaza prin faptul ca are sens respectiv aceasta are o finalitate. Sensul activitatii economice pune in evidenta atat latura obiectiva cat si latura subiectiva a acesteia. Cu alte cuvinte latura obiectiva reflecta relatia dintre existenta sociala si natura in timp ce latura subiectiva cuprinde constientizarea de catre oameni a activitatilor economice, a faptului ca fara a produce nu pot exista. a. Nevoile (trebuintele) economice ale oamenilor

Activitatea economica privita ca activitate practica are ca principal scop satisfacerea nevoilor oamenilor. Definitie: nevoile umane reprezinta un sir nesfarsit de cerinte obiectiv necesare vietii umane ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor, oamenii, grupurile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei. Nevoile umane constituie motorul intregii activitati economice si punctul de plecare al oricarei stiinte economice. Odata aparute, nevoile umane dobandesc o anumita autonomie si independenta. Satisfacerea nevoilor genereaza statornicirea simultana a doua feluri de relatii : a. Relatii dintre om si natura b. Relatii intre oameni Ambele genuri de relatii au ca punct de plecare satisfac erea trebuintelor. Satisfacerea unor nevoi genereaza aparitia altora. Acest fapt pune in evidenta caracterul dinamic al nevoilor, inmultirea si diversificarea lor pe masura dezvoltarii societatii. Sistemul nevoilor umane Nevoile umane privite in interactiunea lor formeaza un sistem integrat de nevoi grupat si ordonat dupa anumite criterii. a. Dupa natura lor, nevoi naturale (biologice sau fiziologice), sociale, spiritualpsihologice b. In raport de subiectii purtatori, exista nevoi individuale, de grup, ale societatii c. In raport de ciclul activitatii umane, nevoile pot fi zilnice, saptamanale, lunare etc. d. Dupa natura bunurilor cu care sunt satisfacute, nevoile exista : nevoi satisfacute cu bunuri materiale si nevoi care se satisfac cu servicii e. Dupa durata si momentul manifestarii, nevoile pot fi curente, periodice, rare, singulare f. Dupa natura sursei de formare, nevoile pot fi fiziologice, familiale, culturale Principiile miscarii sistemului de nevoi a. b. c. d. Interactiunea nevoilor Elasticitatea nevoilor Substituirea nevoilor, este expresia complementaritatii lor Cresterea si diversificarea nevoilor

Nevoile umane prin specificul lor si prin modul de manifestare se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi a. Sunt nelimitate ca numar b. Sunt limitate in capaciatate, respectiv in volum, fiecare nevoie atingand la un moment dat un prag de saturatie c. Sunt concurente, adica unele nevoi se extind in detrimentul altora d. Snt complementare, in sensul ca satisfacerea unor nevoi atrage necesitatea altor nevoi e. Sunt multiple si diverse

f. Sunt conditionate atat subiectiv cat si obiectiv

a. Interesele economice Nevoile oamenilor sunt organic legate de interesele economice. Interesele economice pot fi definite in modul cel mai general drept forma de manifestare a trebuintelor economice. Purtatorii intereselor economice sunt : 1. 2. 3. 4. Indivizii Socio-grupurile Natiunea Comunitatile economice internationale

Importanta cunoasterii intereselor economice Interesele economice si raporturile dintre ele sunt importante pentru a descifra modul de functiune a activitatii oamenilor pentru armonizarea lor, folosind cele mai adecvate parghii economico financiare. Clasificarea intereselor se poate realiza in raport de anumite criterii: 1. Din punctul de vedere al purtatorilor intereselor se disting : a. b. c. d. e. Interese Interese Interese Interese Interese individuale (personale) de grup generale economice internationale economice mondiale sau planetare

2. In raport cu natura trebuintelor, interesele pot fi: a. b. c. d. Economice Sociale Politice Religioase

3. Dupa intensitatea nevoilor satisfacute in timp: a. Immediate sau curente b. Pe termen mijlociu c. Pe termen lung

4. Dupa rolul pe care il indeplinesc in viata economica a societatii se disting: a. Interese fundamentale b. Interese nefundamentale

5. Dupa caracterul legaturii lor cu purtatorii intereselor exista : a. Interese directe (nemijlocite) b. Interese indirecte (mijlocite)

6. Dupa spatiul de manifestare a nevoilor deosebim : a. b. c. d. e. Interese locale Interese regionale Nationale Internationale Mondiale

a. Resursele economice Sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le poate folosi in activitatea sa pentru a obtine bunuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor sale.

Dupa natura lor, resursele se grupeaza in : 1. 2. 3. 4. Resurse Resurse Resurse Resurse materiale umane financiare informationale

In interactiunea lor, resursele sunt considerate de stiinta economica drept LIMITATE. De aceea limitare relativa a resurselor constituie o caracteristica generala a economiei si se exprima sub forma LEGII RARITATII RESURSELOR. Aceasta lege exprima starea de tensiune dintre resursele limitate si nevoile nelimitate care se manifesta in mod permanent de-a lungul intregii existente umane. Cu cat raritatea resurselor este mai evidenta, cu atat mai mult se impune necesitatea RATIONALIZARII UTILIZARII RESURSELOR. a. Productia, repartitia, schimbul si consumul

a. Productia cuprinde acele activitati economice care constau in imbinarea factorilor de productie in vederea obtinerii bunurilor necesare existentei umane b. Consumul creaza productia sub dublu aspect : fara productie nu exista consum, dar nici fara consum nu exista productie c. Repartitia (distributia) include in sfera ei acele activitati economice prin care bunurile create sunt orientate spre destinatiile lor. Tot prin repartitie venitul se distribuie si se redistribuie participantilor la viata economica si intre membrii societatii. d. Schimbul se refera la acele activitati economice care asigura trecerea bunurilor si serviciilor din sfera productiei in sfera consumului. Productia, repartitia, schimbul, consumul, impreuna cu cercetartea stiintifica si protectia mediului si a vietii reflecta PROCESUL REPRODUCTIEI SOCIALE. Cursul nr. 2 2. Economia stiinta a actiunii economice, stiinta sociala

a. Originea si principalele etape ale formarii stiintei economice Notiunea de economie isi are originea in cuvantul grecesc OIKONOMUS OIKOS inseamna casa, gospodarie NOMOS inseamna norma, sau lege Definitie : economia este stiinta care are ca obiect studiul omenirii in preocuparile si afacerile sale zilnice legate de producerea si asigurarea marii varietati de bunuri si servicii necesare. Economia contemporana se deosebeste fundamental de cea din perioada cand a fost introdusa notiunea respectiva. Din punct de vedere istoric, in antichitatea greaca si apoi in cea romana, analizele teoretice intalnite la Platon si Aristotel vizau indeosebi economia casnica, economia fiind conceputa mai ales ca stiinta a administrarii casei. Astfel in lucrarea Politica, Aristotel analizeaza modalitatile naturale si modalitatile antinaturale de dobandire a bogatiei, formulandu-se doctrina STERILITATII SCHIMBULUI. In evul mediu, activitatea economica este abordata cu precadere pe baza principiilor morale, bogatia materiala, acumularea de bani, sunt respinse de ideologia religioasa care pune in prim plan doctrina CAUTARII MANTUIRII. Renasterea, dar mai ales revolutia industriala de mai tarziu din Europa, contribuie la dezvoltarea nemaintalnita a comertului. Pe acest fond incepe etapa a doua de formare a stiintelor economice prin constituirea CURENTELOR DE GANDIRE ECONOMICA, si prin aparitia primului tratat, intitulat ECONOMIA POLITICA, in anul 1615, apartinand francezului Antoine de Montchrestien.

Gandirea clasica burgheza s-a dezvoltat in cadrul scolii clasice a economiei politice, avand ca reprezentanti cativa mari teoreticieni, intre care : Adam Smith, David Ricardo, T.R. Malthus si J.B. Say. Acesti teoreticieni au pus bazele curentului de gandire si politica economica denumit LIBERALISMUL ECONOMIC. Adam Smith, in lucrarea AVUTIA NATIUNILOR, cercetarte asupra naturii si cauzelor ei, datata in 1766, apreciaza printre altele ca piata este motorul reglarii economiei, reprezinta mana invizibila care actioneaza, care ghideaza pasiunile si alegerile individuale, spre binele tuturor. A treia etapa a dezvoltarii economiei incepe in jurul anului 1870. Karl Marx, in lucrarea sa CAPITALUL, a dezvoltat teoria valorii MUNCA. Tot in aceasta perioada, s-a dezvoltat economia politica neo-clasica, in cadrul a trei scoli de gandire economica. Gandirea economica neoclasica neaga teoria valorii munca si promoveaza teoria valorii bazate pe utilitatea marginala. A patra etapa in evolutia stiintei economice este incadrata in anii 30-70 ai secolului 20, aceasta etapa fiind marcata de afirmarea economistului englez John Mayner Keynes, care a fundamentat o noua orientare in gandirea dar si in actiunea economica. A cincea etapa a fost deschisa la inceputul deceniului al optulea din secolul XX. In Romania primele lucrari cu caracter economic au apartinut fondatorului universitatii noastre, Dimitrie Cantemir, care in lucrarea DESCRIPTIO MOLDAVIAE, a abordat probleme economice specifice societatii de tip feudal din Moldova. De asemenea, lucrari cu caracter economic a avut Nicolae Balcescu. a. Actiunea legilor in economie Analiza economica a descoperit mai multe tipuri de legaturi intre fenomenele economice, si anume : 1. Legaturi cauzale 2. Legaturi de interdependenta 3. Legaturi punctionale de covariatie Definitie : economia politica intelege prin legile economice legaturile esentiale necesare, generale, trainice, stabile si repetabile, ce sunt proprii fenomenelor si proceselor economice, sau se statornicesc intre acestea. Legile economice se caracterizeaza prin trasaturi comune cum ar fi : 1. Legea intruchipeaza o legatura esentiala dintre esentele fenomenelor si proceselor din natura si societate 2. Legea constituie o legatura, o relatie necesara, si nu intamplatoare. Aceasta inseamna ca LEGILE APAR, ACTIONEAZA SI SE MANIFESTA IN MOD OBIECTIV.

Pe langa legile naturii si legile economice care au caracter obiectiv, in societate actioneaza si legile juridice, legi cu caracter subiectiv. Totalitatea legilor economice care actioneaza in economie, privite in unitatea si interactiunea lor, constituie SISTEMUL LEGILOR ECONOMICE. Functionarea economiei este guvernata nu numai de o lege sau alta, ci de intregul sistem de legi economice. In raport de durata in timp a actiunii legilor economice, acestea se pot grupa in: 1. Legi comune tuturor sistemelor economice, cum ar fi:

Legea cresterii productivitatii muncii Legea amplificarii trebuintelor

2. Legi comune catorva sisteme economice

Legea cererii si ofertei Legea concurentei Legea rentei etc.

3. Legi specifice unui singur sistem economic

Legea profitului Legea crizelor economice de supraproductie

a. Obiectul si metoda de cunoastere in stiinta economica

1. Obiectul de studiu al economiei politice il reprezinta trebuintele si bunastarea membrilor societatii. 2. Obiectul de studiu al economiei politice il reprezinta studiul modului in care se formeaza, se distribuie si se consuma bogatia 3. Modul in care oamenii in actiunea lor obtin maximum de randament cu minimum de efort 4. Valoarea, schimbul, pretul, comertul 5. Relatiile de productie sau relatiile economice dintre oameni, in procesul repartitiei, schimbului si consumului de bunuri si servicii. Definitie : Economia politica este o stiinta sociala care studiaza procesele si fenomenele economice in stransa legatura cu factorii si imprejurarile care le determina, relatiile economice dintre oameni in productia propriuzisa, repartitia, schimbul si consumul de bunuri si servicii, in vederea cunoasterii legilor si solutiilor de utilizare eficienta a resurselor, a mobilulilor care ii anima pe agentii economici in activitatea economica. Capitolul 3 Economia de piata

3.1 Economia naturala, economia de schimb si moneda Scopul activitatii economice il constituie producerea de bunuri in vederea satisfacerii necesitatilor oamenilor. In istoria omenirii, modul in care are loc trecerea bunurilor de la producator la consumator ne determina sa deosebim doua mari tipuri de economii : 1. Economia naturala 2. Economia de schimb, sau de piata Economia naturala reprezinta acel sistem economic in care bunurile produse au ca destinatie CONSUMUL PROPRIU AL PRODUCATORILOR in care nevoile oamenilor sunt satisfacute direct prin autoconsum. Economia naturala a fost prima forma de organizare economica cunoscuta de societatea omeneasca. Baza economiei naturale a fost PROPRIETATEA OBSTEASCA si nivelul scazut de dezvoltare a stiintei si tehnologiei. Economia de schimb a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii omenesti, in momentul cand economia naturala se transforma in economie de schimb, aparand treptat productia de bunuri destinate schimbului prin intermediul vanzariicumpararii. Definitie : Economia de schimb se defineste ca fiind acea forma de organizare a activitatii economice in care agentii economici, specializati si autonomi, produc bunuri pentru satisfacerea nevoilor de consum ale altor oameni, bunuri care sunt destinate schimbului, prin actul de vanzare-cumparare realizat pe piata. Trecerea de la economia naturala la economia de schimb a condus la diferentierea producatorilor si a creat conditii pentru APARITIA SI DEZVOLTAREA PROPRIETATII PRIVATE. Aceasta le-a dat dreptul producatorilor sa ia decizii cu privire la organizarea si desfasurarea productiei, cat si in ceea ce priveste destinatia si folosirea ei. Conditiile aparitiei economiei de schimb Ca urmare a autonomiei producatorilor, bazata pe proprietatea privata, putem spune ca s-a indeplinit prima conditie a aparitiei economiei de schimb. A doua conditie a fost determinata de dezvoltarea tehnicii si tehnologiei, care a condus la specializarea producatorilor, respectiv la manifestarea si adancirea diviziunii muncii. Se trece astfel de la diviziunea naturala la diviziunea sociala a muncii. Caracteristicile economiei de schimb Caracteristicile generale ale economiei de schimb sunt urmatoarele : 1. Specializarea agentilor economici are la baza diviziunea sociala a muncii pe profesii (ocupatii), pe ramuri (activitati), in profil teritorial (zonal). 2. Ca trasatura a economiei de schimb, autonomia presupune ca agentii economici sunt abilitati cu drept de decizie, iar instrainarea bunurilor are la baza criterii

economice. Independenta economica a agentilor economici reprezinta deci o alta caracteristica generala. 3. Activitatea economica graviteaza in jurul pietei. 4. Monetizarea economiei, in cadrul economiei de schimb au loc tranzactii bilaterale de piata, generate de intalnirea cererii cu oferta. 5. In cadrul tranzactiilor bilaterale de piata se comercializeaza bunuri economice care imbraca FORMA ECONOMICA DE MARFA. Marfa constituie un bun economic, produs al muncii omenesti, capabil sa satisfaca o nevoie a cumparatorului, si care trece de la producator la consumator in urma schimbului de pe piata. Acest lucru este posibil prin folosirea monedei. Moneda Economia de schimb presupune in mod firesc existenta si folosirea banilor. Economia de schimb devine o economie monetarizata. Ca urmare, in evolutia istorica a banilor se disting trei etape : 1. Prima etapa este aceea a banilor MARFA, in care schimbul de marfuri se efectua in mod direct, marfa contra marfa (troc, banii puteau fi orice marfa). La sfarsitul acestei perioade apare o marfa speciala, AURUL, care intermediaza schimbul de marfuri fara a fi moneda. 2. A doua etapa apartine banilor MONEDA, unde aurul si alte metale pretioase sunt institutionalizate ca moneda prin baterea sa de catre o autoritate publica sau institutie monetara. 3. A treia perioada este aceea a banilor HARTIE, cunoscuta si sub denumirea etapei banilor fiduciari. Acesti bani fiduciari nu au o valoare in sine, valoarea rezulta din semnul valoric inscriptionat pe ei. La ora actuala banii au capatat mai multe forme : 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Biletul de banca Moneda divizionara Moneda scripturala (bani de cont), 90% din masa monetara Bani de tezaur Bani de credit Moneda de rezerva Moneda electronica

Functiile banilor 1. 2. 3. 4. 5. Masura a valorilor Mijloc de circulatie Mijloc de plata Mijloc de rezerva de valoare (economisire) Banii universali (valute forte)

3.2 Economia de piata contemporana Intuind tendinta spre generalizarea economiei de schimb, in etapa contemporana au fost fundamentate MODELE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A ECONOMIEI. Pe baza acestor modele au fost imaginate SISTEMELE ECONOMICE, care reprezinta tipuri specifice de organizare si reglare a activitatii economice. Definitie : Sistemul economic reprezinta ansamblul relatiilor si institutiilor ce caracterizeaza viata economica a unei societati determinate, localizata in timp si spatiu. De-a lungul instoriei au fost teoretizate mai multe tipuri de modele al sistemului economic, si anume : 1. Sistemul economic liberal, a fost jalonat de catre Adam Smith, si este cunoscut sub forma acelui model in care fortele naturale ale pietei, MANA INVIZIBILA , sunt cele care stabilesc solutiile in problemele dezvoltarii, fara nici un fel de INTERVENTIE DIN PARTEA STATULUI, MONOPOLULILOR SAU ALTOR CENTRE DE FORTA INSTITUTIONALIZATE. Adam Smith a pus bazele modelului TEORETIC AL ECONOMIEI DE PIATA. 2. Sistemul economic de comanda, al carui teoretician principal a fost Karl Marx, denumit si sistemul economic cu planificare centralizata. 3. Sistemul economic mixt, caracteristic economiilor de piata contemporane, si care reprezinta o combinatie intre intreprinderile private si cele de stat. Trasaturile economiei de piata contemporane 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Dominatia proprietatii private in economie Manifestarea autonomiei si raspunderii decizionale a agentilor economici Piata este centrul vital al economiei Concurenta este o caracteristica a economiei de piata, o conditie de neinlocuit Economia de piata contemporana este o economie monetara Pretul, expresia monetara a valorii unui bun, se stabileste pe piata Existenta unui cadru institutional structurat in asa fel incat sa asigure maximum de libertate si de decizie agentilor economici 8. Mobilul activitatii il constituie profitul 9. Rolul statului se manifesta indirect si global 10. Bunurile economice devin marfa

Modelul neo-american 1. 2. 3. 4. 5. Sectorul public este neglijabil Fiscalitatea este redusa Implicarea statului in viata economica este neglijabila Sistem de invatamant elitist Grad redus de securitate economica

Modelul rhenan (european) al economiei de piata

1. 2. 3. 4. 5.

Majoritatea bunurilor imbraca forma economica de marfa Fiscalitatea directa prevaleaza asupra celei indirecte (fiscalitate ridicata) Sistemul de invatamant este egalitar Miscarea sindicala este puternica Protectie sociala ridicata, prin pensii si alocatii familiale

Curs nr.2

Bunurile economice, utilitatea si valoarea lor

Bunul este reprezentat de catre orice element al realitatii, identificabil si masurabil, care are capacitatea de a satisface o nevoie umana, indiferent de forma sa, materiala sau imateriala si de modul in care este procurat de consumator. Din punctul de vedere al stiintei economice, bunurile se clasifica in : 1. Bunurile libere Sunt nelimitate in raport cu nevoile umane si cuprind aerul, apa naturala, lumina solara, caldura naturala. 2. Bunurile economice, se caracterizeaza prin : a. Raritatea relativa (sunt insuficiente in raport cu nevoile in conditiile date, de timp si de loc) A. Forma materiala de existenta a bunurilor economice Dupa forma lor de existenta se grupeaza in : a. Bunuri imateriale (necorporale sau servicii) b. Bunuri materiale (corporale), reprezentand produse ale agriculturii, silviculturii, industriilor extractive si prelucratoare, precum si ale constructiilor. Dupa gradul de prelucrare se clasifica in : 1. Bunuri primare, desprinse direct din natura de om 2. Bunuri intermediare (aflate in diferite faze de prelucrare) 3. Bunuri finale sau finite (aflate in ultimul stadiu de prelucrare) B. Dupa destinatia lor, bunurile economice cuprind : a. Bunurile si serviciile de productie (care servesc la producerea altor bunuri materiale si servicii) b. Bunurile si serviciile de consum care satisfac nemijlocit nevoile umane C. Dupa caracteristicile consumatorului, in modul de consumare, se clasifica in : a. Bunuri private, aflate la dispozitia unui agent economic, individ, familie, gospodarie b. Bunuri publice, de care pot beneficia in egala masura toti membrii societatii D. In raport cu capacitatea de a se combina si substitui in cadrul procesului de consum : a. Bunurile complementare b. Bunurile substituibile E. Din punct de vedere juridic, bunurile economice se clasifica in : a. Bunuri imobiliare b. Bunuri mobiliare (titlurile de valoare) Dupa modul in care circula de la producator la consumator, se disting :

F.

a. Bunurile marfare sau comerciale b. Bunurile nemarfare sau necomerciale, care nu fac obiectul tranzactiilor pe piata c. Bunurile mixte, care depind atat de piata cat si de autoritatile publice (transportul, invatamantul, sanatatea) Concluzie : Bunurile MARFA sunt acele bunuri care rezulta dintr-o activitate economica specializata, satisfac o trebuinta umana si ajung in sfera consumului numai prin intermediul schimbului pe piata.

2. Utilitatea si calitatea bunurilor economice Utilitatea desemneaza capacitatea reala sau presupusa a unui bun de a satisface o trebuinta umana (de productie, de consum, de informatie). Utilitatea exprima aprecierea bunului din partea consumatorului, satisfactia pe care i-o ofera acestuia folosirea unui anumit bun. Din punct de vedere tehnic, utilitatea scoate in evidenta proprietatile intrinseci (corporale) ale bunului economic. Din punct de vedere economic, utilitatea cuprinde nu numai proprietatile corporale ale bunului, ci si raportarea lor la o trebuinta a neproducatorului, neposesorului marfii. Utilitatea trebuie sa fie SOCIALA. In gandirea economica s-au manifestat doua moduri de abordare a utilitatii : 1. Gandirea economica clasica, a considerat utilitatea ca provenind exclusiv din existenta materiala a marfii. Bunurile de acelasi fel notate cu Xi care se incadreaza in dimensiunile nevoii de consum au aceeasi utilitate denumita utilitate individuala Ui, indiferent de intensitatea trebuintei pe care o satisfac, ele alcatuiesc o multime omogena de bunuri, notate cu X. X=X1+X2+Xn In care X1=X2=Xn, unde i=1,2,,n Utilitatea economica totala notata cu U a unei multimi omogene de bunuri rezulta din insumarea utilitatii individuale a tuturor unitatilor din bunul respectiv sau produsul dintre utilitatea unei unitati dintr-un bun omogen notata cu Uj si numarul de produse de acelasi fel care alcatuiesc multimea respectiva notata cu X1. U = U1 + U2 + .. + Un In care U1 = U2 = = Un I=1,2,,n 2. Gandirea economica neoclasica, curentul marginalist, utilitatea unui bun rezulta din reactia psihologica a indivizilor in raport cu bunurile respective. Masurarea utilitatii economice a preocupat scoala marginalista inca de la inceputurile sale, distingandu-se doua modalitati : a. Masurarea cardinala b. Masurarea ordinala In conceptia marginalista, unitatea totala notata cu U se obtine prin insumarea succesiva a utilitatii individuale. In cadrul masurarii ordinale a unitatii, consumatorul opereaza alegeri rationale dintr-un numar finit de bunuri si servicii. Aceste bunuri si servicii sunt in directa legatura cu calitatea produselor. Definitie : Calitatea produsului exprima masura sau gradul in care produsul sau mai precis utilitatea lui satisface o trebuinta sociala.

3. Valoarea bunurilor economice marfa Valoarea economica se refera la bunurile economice care imbraca forma de marfa. In jurul acestei probleme s-au constituit numeroase scoli si curente de gandire. In problema valorii s-au conturat doua mari curente de gandire economica : 1. Teoria obiectiva a valorii, care pornind de la ideile lui Aristotel au sesizat ca marfurile se schimba pe baza unui element comun, care este dat de aceeasi marime, altfel nu s-ar pune semnul egalitatii intre ele. Valoarea se creaza in procesul de productie, dar se manifesta pe piata in raportul cantitativ de marfuri. Raportul cantitativ dintre doua sau mai multe marfuri care se schimba intre ele se numeste valoare de schimb. 2. Teoria subiectiva a valorii Organizarea activitatii economice pentru afaceri Economia nationala si structura sa Economia Nationala s-a constituit treptat ca urmarea unor procese de transformari profunde in viata economica si sociala a societatii. Economiile nationale contemporane s-au constituit odata cu extinderea economiei de schimb si devenirea ei dominanta. S-au creat conditiile economice necesare constituirii statelor nationale dupa criterii de limba, teritoriu, cultura nationala si spirituala. In limitele acestor criterii se dezvolta NATIUNILE. Drept urmare activitatile economice se constituie in economii nationale, in cadrul carora exista si functioneaza piata nationala. Economia nationala, ca sistem de sine statator, reprezinta un ansamblu de resurse naturale, materiale, umane etc., de activitati de productie, de schimb, de servicii, in cadrul ramurilor, subramurilor, sectoarelor de activitate la nivelul unei tari. Premizele formarii economiei nationale sunt : 1. Natiunea, ca unitate structurala de existenta a societatii 2. Teritoriul national 3. Un anumit nivel al diviziunii sociale a muncii si de dezvoltare a cooperarii economice 4. Constituirea, functionarea si dezvoltarea continua a pietii nationale Odata cu constituirea economiilor nationale, tot ce se afla in interiorul lor, teritoriul national, resursele naturale, forta de munca a locuitorilor, capitalul, devin factori de productie national, care asigura impreuna mediul ambiant necesar desfasurarii activitatilor economico-sociale. Structura economiei nationale reflecta elementele ei componente, natura si insusirile acestora, pozitia lor in cadrul intregului si rolul pe care il joaca fiecare componenta precum si legaturile si interactiunile lor reciproce. Analiza structurii unei economii nationale poate fi realizata din mai multe puncte de vedere pe baza anumitor criterii, si anume : a. Structura materiala, reflecta compartimentarea activitatilor economico sociale in functie de diviziunea muncii si specializarii mijloacelor de productie. Structura materiala se regaseste in structura de ramura. b. Structura tehnica, pune in evidenta alcatuirea economiei nationale privita prin prisma tehnicii si tehnologiilor existente

c. Structura demo-economica, pune in evidenta gruparea populatiei active sau a populatiei ocupate pe ramuri, subramuri, sectoare si in cadrul acestora, structura pe sex, varsta, nivel de pregatire d. Structura organizationala, grupeaza activitatile economice pe domenii mari, pe subsisteme ale economiei nationale, si anume : subsistemul productiv, subsistemul comercial, subsistemul financiar-bancar. e. Structura teritoriala, reflecta compartimentarea economiei nationale pe zone si regiuni economice. f. Structura de proprietate, pune in evidenta alcatuirea interna a economiei nationale din punct de vedere al proprietatii. Corespunzator unor conditii concrete, din punct de vedere istoric, structura cunoaste doua tipuri : a. Proprietatea obsteasca, colectiva b. Proprietatea particulara, privata Desi proprietatea privata ca notiune este unica, ea se gaseste in societate sub forme diferite : a. Proprietatea privata a fiecarui individ b. Proprietatea sociala a mai multor indivizi c. Proprietatea mixta, ca proprietate comuna a unor indivizi asociati d. Proprietatea publica, gestionata de catre stat in calitate de agent economic 2. Agentii si functiile activitatii economice Agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice, care participa la viata economica a societatii, indeplinind anumite roluri, si avand comportamente economice similare. In cadrul fiecarei tari exista un numar insemnat de agenti economici, care se diferentiaza intre ei in functie de forma de proprietate, sfera de activitate in care activeaza, formele de organizare, astfel : 1. Firmele, intreprinderile, sunt agenti economici, care indiferent de forma de organizare au ca functie productia de bunuri si servicii in vederea vanzarii acestora cu scopul de a obtine profit. Desfasurarea activitatilor economice de catre firme se face prin cumparari de factori de productie (intrari) si vanzari de bunuri materiale si servicii (iesiri). Prin urmare, in activitatea firmelor observam un flux de intrari si un flux de iesiri. 2. Menajele, gospodariile, reprezinta orice persoane sau grup de persoane care traiesc sub acelasi acoperis si functioneaza ca unitate economica, indeplinind in principal functia de consumator de bunuri si servicii. Menajele sunt agenti economici, a caror functie principala este aceea de consum. In calitate de subiect economic, menajele furnizeaza elementele de baza pentru activitatea firmelor dar si pentru guvern, iesiri care genereaza fluxuri materiale. In calitate de intreprinzatori, persoanele si gospodariile sunt incadrate in sectorul FIRMA, pe cand in calitate de consumator, apar sub forma unor categorii socio-profesionale. 3. Institutiile de credit si societatile de asigurari 4. Administratiile, includ acele institutii care exercita in principal functia de redistribuire a veniturilor. 5. Strainatatea, restul lumii, desemneaza partenerii de afaceri din celelalte economii nationale. 3. Intreprinderea si intreprinzatorii Intreprinderea este unitatea de baza a economiei nationale in care se produc bunurile materiale si serviciile necesare existentei societatii. Dupa obiectul de activitate : a. Intreprinderi de productie industriale b. Intreprinderi de servicii Dupa forma de proprietate :

a. Intreprinderi proprietate de stat b. Intreprinderi proprietate privata c. Intreprinderi mixte O intreprindere pentru a exista si functiona, trebuie sa fie organizata si produsa in mod corespunzator. Persoana care creaza o intreprindere se numeste intreprinzator. Intreprinzatorii sunt cei care angajeaza factorii de productie, ii antreneaza in activitati care sa raspunda nevoilor societatii. Exprimarea fizica a rezultatelor productiei se face in doua moduri : 1. Prin intermediul unitatilor naturale fizice, bucati, metri, litri, perechi. 2. Exprimarea baneasca monetara, se realizeaza cu urmatorii indicatori : 1. Cifra de afaceri, pune in evidenta totalitatea incasarilor realizate de firma exprimate prin preturile pietei, pe baza operatiilor comerciale intr-o perioada de timp dat 2. Profitul brut sau profitul total, releva marimea profitului total al intreprinderii intr-o perioada de timp. El se determina scazand din cifra de afaceri a intreprinderii COSTUL AFERENT PRODUCTIEI. Acest indicator este cunoscut ca VENIT GLOBAL. 3. Valoarea adaugata, este indicatorul care arata contributia factorului munca si factorului capital (capital fix) in procesul utilizarii lor de catre intreprindere. Valoarea adaugata reflecta suma adaugata la suma ce reprezinta cheltuielile cu materiile prime, materialele, energia. Acest indicator cuprinde consumul factorului munca si al factorului capital fix si nu cuprinde consumul intermediar. 4. Profit net indicatorul care reflecta partea care ramane din profitul brut dupa scaderea din acesta a impozitelor si a altor prevederi prevazute de lege.

Factorii de preoductie si utilizarea lor Desfasurarea activitatii economice are ca premiza utilizarea resurselor productive, totalitatea mijloacelor posibil a fi atrase si modificate in producerea de bunuri materiale si servicii. O parte a resurselor disponibile in societate atrase si utilizate in procesele de productie devin factori de productie. Definitie : factorii de productie pot fi definiti ca fiind ansamblul conditiilor necesare si suficiente pentru ca orice proces de productie sa se poata desfasura conform scopului urmarit. Intre resurse si factorii de productie exista anumite deosebiri. Resursele, prin simpla lor existenta, au un raport cu procesul de productie caracterul unui potential productiv. In dimensiunile si structura resurselor gasim in orice moment elemente care din diferite motive raman neutilizate, raman simplu potential. Resursele se transforma in factori de productie numai in masura atragerii utilizarii si consumarii acestora in functie de anumiti factori : Nivelul dezvoltarii economice Potentialul tehnic si stiintific Diversitatea nevoilor Nivelul educatiei si culturii Delimitarea teoretica dar mai ales practica intre factorii de productie clasici si neofactori se face pornind de la natura lor intrinseca, modul lor specific de actiune si modul in care se realizeaza gestionarea factorilor din fiecare categorie astfel :

Factorii de productie clasici (MUNCA, NATURA SI CAPITALUL au la origine resurse divizibile, tangibile, care pot fi masurate direct, pot fi gestionate sub forma de stocuri, iar proprietatea asupra lor se poate exercita prin forme concrete de experianta economica) Neofactorii, abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, informatiile, sunt la origine resurse intangibile (invizibile) si de aceea proprietatea asupra lor este greu de stabilit. Munca factor originar primar de productie, reprezinta activitatea specific umana desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice. Munca reprezinta un factor de productie activ si dinamizator. Potentialul uman poate fi analizat atat din punct de vedere cantitativ dar mai ales calitativ. Natura factorul natural al productiei, se refera la toate resursele brute din natura, in deosebi la pamant, care sunt folosite in producerea bunurilor economice. Factorul natural al productiei are la randul sau caracter primar si originar, concretizandu-se si avand in sfera sa de cuprindere solul, aerul, apa, mineralele, fondul silvic etc. Potentialul oferit de natura poate fi analizat sub doua aspecte : sub aspect cantitativ si sub aspect calitativ. Sub aspect calitativ se pun in evidenta randamentele utlilizarii resurselor naturale in procesul productiv. Capitalul in calitate de factor de productie, capitalul reprezinta bunurile produse si utilizate in scopul producerii altor bunuri. Astfel definit, reprezinta capitalul real, denumit si capitalul tehnic. Capitalul real nu se confunda cu capitalul banesc, in forma lichida, si nici cu capitalul fictiv, concretizat in titluri de valoare. Capitalul real cuprinde intreaga gama de bunuri reproductibile, aflate la dispozitia agentilor economici producatori si folosite la producerea altor bunuri economice. In sfera sa de cuprindere intra constructiile, instalatiile firmelor din industrie si agricultura, transportul, comunicatii si comert, precum si stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricate, productie neterminata, toate reprezentand CAPITALUL PRODUCTIV. Ca factor de productie, in structura capitalului productiv distingem : capitalul fix si capitalul circulant. Capitalul fix este acea parte a capitalului productiv (real) format din echipamente, masini, utilage, tehnologii, care participa la mai multe cicluri de productie si-si transmite valoarea in noile produse in mod treptat, pe o perioada mai lunga de timp. Capitalul fix cuprinde constructii, echipamente de productie, roboti industriali, agregate etc. Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului productiv care se consuma, isi transmite valoarea si se recupereaza dupa fiecare proces de productie. Aici se includ materiile prime, auxiliare, energia, combustibilul, semifabricatele etc. Capitalul fix si circulant apar la nivel de firma ca o parte a capitalului in functiune care, alaturi de celelalte forme a capitalului total, participa la trei stadii de productie. Firma functioneaza continuu, ceea ce inseamna ca reluarea parcurgerii celor trei stadii ale circuitului reprezinta ROTATIA CAPITALULUI, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit reprezinta VITEZA DE ROTATIE A CAPITALULUI. Cele trei stadii ale circuitului capitalului sunt determinate in felul urmator : 1. Constituie procesul prin care capitalul lichid al firmei se transforma prin intermediul pietei in capital real productiv. Paralel, firma se prezinta pe piata muncii in calitate de cumparator de forta de munca. 2. Stadiul al doilea il constituie utilizarea productiva a capitalului real in combinatie cu ceilalti factori de productie pentru obtinerea de bunuri destinate pietei. 3. Trecerea capitalului din forma marfa in forma baneasca, prin vanzarea bunurilor produse. Formele pe care le imbraca capitalul corespunzator celor trei stadii sunt : bani, bunuri capital si marfa. Pe parcursul utilizarii capitalului fix, acesta sufera un proces de depreciere care intr-un final conduce la inlocuirea sa. Deprecierea capitalului fix se datoreaza atat uzurii fizice cat si uzurii morale. Uzura fizica a capitalului fix consta in deprecierea treptata a caracteristicilor sale tehnice si de exploatare, fie ca

urmare a utilizarii sale efective, fie datorita actiunii factorilor naturali. Corespunzator gradului de uzura fizica, se calculeaza amortizarea, care se INCLUDE IN COSTUL PRODUCTIEI si serveste la constituirea fondurilor de inlocuire. Uzura morala se refera indeosebi la necesitatea legata de progresul tehnic, de necesitatea achizitionarii de noi echipamente. Legislatia economica actuala permite AMORTIZAREA ACCELERATA, care presupune calcularea si includerea in costurile de productie de cote progresive de amortizare, mai mari decat cele normale, recuperandu-se pe aceasta cale valoarea initiala intr-un timp mai scurt. Alaturi de factorii clasici de productie, isi gasesc loc si actioneaza si NEOFACTORII DE PRODUCTIE, tehnologiile, informatia si abilitatea intreprinzatorului. 2. Combinarea factorilor de productie Reprezinta procesul specific de unire a cel putin doi factori de productie pentru a obtine in conditii de eficienta economica si ecologica bunurile solicitate de piata. Factorii DETERMINANTI ai combinarii factorilor de productie sunt : Natura activitatii desfasurate, care are la baza diviziunea muncii, factorii de productie folositi depinzand de specificul fiecarei activitati. Cererea de bunuri si servicii a consumatorilor, daca cererea de bunuri si servicii este mare, agentii economici vor mari cantitatea de bunuri si servicii produsa, dar si cantitatea de factori de productie combinati si utilizati. In conditiile scaderii cererii combinarea factorilor trebuie adaptata corespunzator Conditiile tehnice si tehnologice Abilitatea intreprinzatorului, concretizata intr-o serie de calitati ale personalitatii sale : inteligenta, strategia, capacitatea de negociere si de management Aplicarea principiilor managementului si marketingului. Combinarea factorilor de productie reprezinta expresia a doua laturi : tehnica si economica. Pentru analiza combinarii factorilor si a eficientei se folosesc functiile de productie. Functia de productie stabileste legatura cantitativa si cauzala intre factorii utilizati si productie, relatia dintre iesiri (rezultate) si intrari (factori de productie utilizati) din si in activitatea economica. In forma simpla e redata astfel : Q = f(Fp) Daca avem in vedere factorii care pot fi utilizati, munca L, capitalul fix K, resursele de materii prime si materiale M, si neofactorii A, atunci functia de productie va fi scrisa : Q = f(L,K,M,A) Evolutia volumului productiei urmeaza urmatoarea regula : la cresterea progresiva a cantitatii dintr-un factor folosit, celalalt ramanand dat constant, productia sporeste mai intai intr-o proportie mai mare decat factorul variabil, iar apoi mai incet decat acesta. Ca urmare factorul are mai intai randamente crescande iar apoi descrescande. Aceasta evolutie este reflectata de LEGEA RANDAMENTELOR NEPROPORTIONALE. 3. Continutul si indicatorii eficientiei economice. Productivitatea si rolul ei

Eficienta economica este un concept prin care se exprima calitatea activitatii economice de a utiliza in mod rational factorii de productie, in procesul realizarii obiectului de activitate al intreprinderii. Eficienta economica se exprima ca un raport intre rezultatul activitatii si efortul exprimat prin cantitatea factorilor utilizati pentru obtinerea unui anumit rezultat. Ea se exprima, se masoara ca raport intre valoarea produsului rezultat si valoarea resurselor consumate. Un indicator de baza al eficientei il reprezinta productivitatea. Prin productivitate se intelege rodnicia, randamentul factorilor de productie utilizati. Cat de mare este rodnicia, randamentul factorilor de productie, se apreciaza cu ajutorul nivelului productivitatii calculat ca raport intre bunurile obtinute si factorii de productie implicati in realizarea lor.

Productivitatea notata cu W, W = Q/Fp (Q este efectul, rezultatul, Fp sunt factorii de productie) Marimea productivitatii muncii se determina la nivel de firma, ramura sau economie nationala. Productivitatea apare sub mai multe forme : partiala, globala, medie si marginala. Productivitatea muncii se defineste ca fiind eficienta cu care este folosita o anumita cantitate de munca omeneasca in anumite conditii date. Ca urmare, productivitatea muncii poate fi interpretata si ca RANDAMENT AL FACTORULUI UMAN in conditii tehnice determinate. Un alt indicator important de exprimare al eficientei il reprezinta profitabilitatea productiei sau a intreprinderii. Profitabilitatea exprima capacitatea intreprinderii de a produce profit dupa formulele : Pr= Profit/capital X 100 Pr=Profit/cifra de afaceri X 100 Rata profitabilitatii are o relevanta deosebita la nivelul intreprinderii, marimea sa diferentiind mult o intreprindere de alta. 4. Teoria si tipologia costurilor de productie Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor corespunzator consumului de factori de productie pe care agentii economici le efectueaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale sau prestarea de servicii. Caracterizarea costurilor are la baza doi parametrii : structura costurilor, care evidentiaza elementele componenete ale acestora, ponderea pe care fiecare element o ocupa in totalul cheltuielilor precum si manifestarile aparute in evolutia fiecarei categorii de cheltuieli marimea, nivelul costurilor se determina prin insumarea marimii absolute a cheltuielilor din care este alcatuit. Ea poate fi urmarita pe unitatea de produs sau pe intreaga productie realizata de agentul economic intr-o perioada de timp. Costul reprezinta ceea ce il costa pe intreprinzator pentru producerea unui bun sau prestarea unui serviciu pana la stadiul in care acestea ajung ca oferta pe piata. Costul de productie poate fi definit si ca acea parte a pretului de vanzare a unui bun economic care compenseaza cheltuielile suportate de unitatile economice pentru producerea si vanzarea unui bun.

15.01.2010 CEREREA

1. consumatorului

Comportamentul

consumatorului

echilibrul

Bugetul consumatorului este limitat. Consumatorul dispune de un buget (venit) care este limitat si nu-i permite sa cumpere toate bunurile pe care si le doreste. In acest caz consumatorul trebuie sa opteze pentru ALEGERI RATIONALE, proces in care utilitatea bunurilor joaca un rol esential. In functie de utilitate consumatorul stabileste o ierarhie a preferintelor sale. Cu alte cuvinte realizeaza o scara a preferintelor, precizand cantitatile pe care si le poate permite, folosind urmatoarele criterii : Preturile produselor si marimea veniturilor disponibile. Se creeaza astfel impresia ca un consumator poate sa elaboreze un numar infinit de programe de consum cu diferite utilitati. In realitate optiunile rationale ale consumatorului sunt conditionate de cel putin trei factori : 1- Marimea si intensitatea nevoilor de consum (ca factor endogen) 2- Resursele banesti de care dispune 3- Nivelul preturilor bunurilor ce urmeaza a fi achizitionate (ca factor exogen) Constrangerea bugetului Considerand ca nevoile de consum sunt date ca marime, structura si intensitate, optiunile consumatorului sunt conditionate sub CONSTRANGEREA BUGETULUI SAU DE VENITURI si a nivelului preturilor unitare ale produselor pe care doreste sa le consume. Consumatorul potential isi face calculele din care sa rezulte maximul de utilitate totala de care ar putea beneficia prin cumpararea de pe piata a unor cantitati din diferitele marfuri in functie de NIVELUL PRETURILOR acestora si MARIMEA BUGETULUI sau. Relatia care reda acest deziderat este : B = X px + Y py B = bugetul, X = cantitatea dorita din bunul x Y = cantitatea dorita din bunul y px = pretul unitar al bunului x, py = pretul unitar al bunului y In acest fel ajungem la o alta ecuatie, ecuatia dreptei bugetului. Dependenta dintre cantitatea consumata dintr-un bun (y) si cantitatea consumata din celalalt bun (x), tinand seama de preturile produselor si marimea bugetului consumatorului se exprima cu ajutorul ECUATIEI DREPTEI BUGETULUI. Aceasta se deduce din relatia : Y = px/py X + B/py Optimul consumatorului Echilibrul sau optimul consumatorului desemneaza acea varianta de repartizare a bugetului acestuia pentru procurarea acelor cantitati de bunuri care ii aduc cea mai mare satisfactie (utilitatea totala) tinand seama de preturile acestora. Optimul (echilibrul) consumatorului este dinamic datorita factorilor implicati in realizarea sa. Factorii sunt : A. modificarea nivelului resurselor (sporirea sau reducerea bugetului, veniturilor) preturile bunurilor ramanand fixe. Linia bugetului se deplaseaza paralel cu ea insasi catre dreapta daca constrangerea slabeste si catre stanga daca aceasta se accentueaza. Domeniul alegerilor rationale ale consumatorului se mareste sau se micsoreaza dupa caz. B. Modificarea nivelului preturilor bunurilor la un buget dat si considerat constant se poate manifesta astfel : a- pretul bunului Y ramane fix dar variaza pretul bunului X (creste sau scade) b- pretul bunului X ramane constant dar variaza pretul bunului Y

c- pretul ambelor bunuri este variabil In cazul bunurilor a caror complementaritate este stricta, prin reducerea pretului la unul dintre bunuri se trece la un nivel de utilitate totala mai ridicat dar structura de consum ramane fixa. In cazul bunurilor substituibile, indiferent daca substituibilitatea este perfecta sau imperfecta, reducerea pretului la un produs, sa zicem X, contribuie la sporirea capacitatii de cumparare a consumatorului. 2. Cererea si functia cererii Cererea de bunuri si servicii nu se confunda cu nevoia de consum, prima avand o arie mai restransa decat cea de a doua. Prin cerere se satisface partea principala a nevoii de consum. Cererea de bunuri nu cuprinde insa acea parte a nevoii totale de consum care se acopera prin autoconsum si nici partea din nevoia totala de consum, care ramane nesatisfacuta la un moment dat din lipsa veniturilor disponibile. Cererea de bunuri si servicii reprezinta cantitatea dintr-o anumita marfa (bun material sau serviciu) pe care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere la un anumit pret unitar (considerat ca pret maxim) si intr-un anumit interval de timp considerant calitatea marfii ca fiind data si acceptata de cumparator. In functie de cine exprima cererea, un individ, o familie, o intreprindere, o institutie, ea se numeste CERERE INDIVIDUALA. Prin insumarea tuturor cererilor individuale de pe piata a unui produs sau serviciu, intr-o perioada de timp determinata, se formeaza CEREREA AGREGATA sau TOTALA, adica cererea la nivelul ramurii. Functia cererii : Aceasta descrie comportamentul consumatorului in calitate de agent economic solicitant precum si influentele pe care le au diferiti factori asupra cererii. In acest caz cererea este reprezentata printr-o curba a cererii consumatorului pentru un bun dat si arata cantitatea cumparata din acel bun notata cu Q in functie de mai multi factori cu ponderi si sensuri diferite, denumiti variabile, cum ar fi pretul produsului (p), considerand ca preturile celorlatle bunuri nu variaza, preturile produselor de substitutie (ps), marimea venitului consumatorului (v), gustul consumatorului (g), conditiile de credit (c), publicitatea sau reclama (r), marca fabricii sau marca comerciala (m) etc. Q = f ( p, ps, v, g, c, r, m ) Daca avem in vedere cererea agregata pentru un produs, adica intreaga piata a acestuia, in ecuatie mai intervin si alti factori, si anume : evolutia demografica, politica financiara in domeniul distribuirii veniturilor, politicile sociale etc. Fiecare din acesti factori evolueaza intr-o anumita directie si cu o anumita putere de influenta asupra VARIATIEI CERERII TOTALE. Daca consideram ca toti factorii amintiti mai sus sunt dati, si cu exceptia pretului nu variaza, atunci functia cererii exprima corelatia dintre cantitatea si pretul (tariful) bunului (serviciului) de consum, conform relatiei : Q = f (p) Legea generala a cererii Relatia de cauzalitate dintre modificarea pretului unitar al unui bun si schimbarea cantitatii cerute din acel bun reprezinta continutul legii generale a cererii de bunuri si servicii. Legea generala a cererii este aplicabila tuturor BUNURILOR NORMALE (bunurile a caror cerere creste odata cu sporirea veniturilor) si MAJORITATII BUNURILOR INFERIOARE (bunurile a caror cerere se reduce odata cu sporirea veniturilor). Pentru explicarea legii generale a cererii s-a utilizat o singura variabila, un singur factor al acesteia in raport cu : a- Evolutia pretului unitar al bunului

b-

Modificarea nivelului veniturilor banesti ale consumatorului

Comportamentul cumparatorilor in raport cu variatia veniturilor de care dispun grupeaza bunurile marfa in doua categorii : bunuri normale si bunuri inferioare. 3. Elasiticitatea cererii Coeficientul de elasticitate a cererii reprezinta gradul, fractiunea sau procentul de modificare a cererii (variabila dependenta) in functie de modificarea unui factor al cererii (variabila independenta). A- Elasticitatea cererii in raport de venit Variatia relativa a venitului este pusa in evidenta de relatia : V/V sau raportul dintre nivelul venitului consumatorului in perioada actuala fata de perioada de referinta. Variatia relativa a consumului dintr-un bun rezulta din raportul dintre cantitatea ceruta dintr-un bun in perioada actuala, cand venitul a sporit sau a scazut (C) si cantitatea consumata in perioada sau momentul de referinta (C), respectiv C/C. Elasticitatea cererii fata de venit este raportul dintre variatia relativa a cantitatii cerute dintr-un bun si variatia relativa a venitului. Deci coeficientul de elasticitate a cererii fata de venit e /v = C/C : V/V = (C -C )/C : (V -V )/V
c 1 0 0 1 0 0

Elasticitatea cererii in functie de venit la suta : e /v% = %C/%V = (C/C)*100 / (V/V)*100

c

e /v - coeficientul de elasticitate a cererii unei marfi (A) fata de venit

c

C/C variatia cererii V/V variatia venitului cumparatorului %C variatia procentuala a cererii %V variatia procentuala a venitului

B- ELASTICITATEA CERERII IN RAPORT DE PRET

Consumul unui bun este in functie de pretul bunului respectiv si preturile celorlalte bunuri. Ca urmare, elasticitatea in raport cu pretul apare ca o elasticitate directa si o elasticitate indirecta. Teoretic, coeficientii de elasticitate directa a cererii diferitelor bunuri normale in raport cu pretul lor au o plaja de existenta destul de extinsa in functie de care se disting : a. Cerere perfect inelastica sau rigida (elasiticitatea cererii fata de pret = 0) cand cantitatea ceruta dintr-un produs, serviciu, ramane constanta indiferent cum s-ar modifica pretul unitar. b. Cerere perfect elastica (infinit elastica) atunci cand la un pret constant sau cu o variatie slaba, cererea creste continuu la acel bu c. Cerere cu elasticitate unitara elasticitatea cererii in functie de pret = 1 Este o cerere cu elasticitate constanta, adica la o crestere (scadere) continua si constanta a pretului unui bun se manifesta o scadere (respectiv crestere) continua si constanta a cererii. d. Cerere semirigida (inelastica) elasticitate a cererii fata de pret < 1 Cererea reactioneaza slab la modificarea pretului e. Cerere elastica sau cu elasticitate ridicata (e c/p >1) Cand se realizeaza o cerere care reactioneaza la modificarea pretului f. Cerere anormala (e c/p >0) Cand coeficientul de elasticitate fata de pret are valoare pozitiva Elasticitatea indirecta sau incrucisata exprima modificarea cererii pentru un bun (A) atunci cand se modifica pretul altui bun (B), cele doua bunuri fiind complementare sau substituibile. OFERTA 1. Comportamentul de piata al producatorului. Functia de productie Marimea, structura si dinamica ofertei de bunuri si servicii determina rezultatul comportamentului de piata al producatorului. Acesta doreste sa castige cat mai mult, SA-SI MAXIMIZEZE PROFITUL. Dupa ce si-a fixat obiectul activitatii, intreprinzatorul elaboreaza un ghid al activitatii sale prin care determina : a- Modalitatile sau metodele de fabricatie (cum sa produca) b- Volumul sau nivelul productiei (cat sa produca) Asadar la baza ofertei de bunuri si servicii se afla FUNCTIA DE PRODUCTIE. Factorii de productie, CAPITALUL, MUNCA, PAMANTUL, INFORMATIA SI TEHNOLOGIILE constituie intrari ale procesului de productie in vederea producerii unui bun. Relatia dintre cantitatea produsa dintr-un bun oarecare (Q) si cantitatile consumate din diferitii factori utilizati in procesul de productie se poate descrie cu ajutorul FUNCTIEI DE PRODUCTIE. Forma generala a unei functii de productie este urmatoarea : Q= f(x1,x2,x3,....xn) x1,x2,x3,.... reprezinta factorii care contribuie la obtinerea volumului productiei. Pentru a simplifica aceasta relatie utilizam o analiza simplificata cu doi factori de productie : Q=f(L,K) In care L = munca si K = capitalul fizic Factorii de productie L si K se combina si se substituie intre ei iar fiecarei combinatii in cantitati diferite din cei doi factori ii corespunde un numar Q care reprezinta nivelul maxim al productiei ce poate fi obtinuta intr-un timp determinat (un an).

IZOCUANTA Ansamblul combinatiilor posibile dintre doi sau mai multi factori de productie care se substituie intre ei in conditiile in care se obtine acelasi volum al productiei poarta numele de izocuanta sau curba a izoprodusului. Isos = acelasi ; Quantum = cantitate, rezultat Izocuanta este o curba ca expresie a unei functii continue in cadrul careia scaderea cantitatii utilizate dintr-un factor de productie este compensata de cresterea cantitatii folosite din celalalt factor de productie.

Orice punct de pe curba izocuantei reprezinta acelasi volum de productie, care se obtine insa prin combinatii in cantitati diferite ale factorilor de productie (L,K). PRODUCTIVITATEA MARGINALA Reprezinta sporul de productie ce se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare dintr-un factor de productie, in conditiile in care cantitatile utilizate din ceilalti factori de productie raman neschimbati.

Substituirile factorilor de productie ca efect a combinarilor acestora in diferite cantitati se masoara cu ajutorul indicatorului specific denumit rata marginala de substituire Rms. Aceasta desemneaza cantitatea suplimentara dintr-un factor (K) necesara pentru a compensa pierderea de productie determinata de diminuarea cu o unitate in utilizarea celuilalt factor (-L). Rms = - K/L 2- Oferta. Functia ofertiei Oferta reprezinta cantitatea maxima dintr-un bun sau serviciu care poate fi vanduta pe piata intr-o anumita perioada de timp si la un anumit pret unitar (pretul maxim acceptat de piata) acceptat de cumparator si considerat de vanzator (producator) ca pret minim care ii determina posibilitatea de a vinde acel bun. Deseori oferta se confunda cu productia globala a intreprinderii. In realitate, oferta este acea parte a productiei globale care reprezinta productia marfa destinata pietei. Clasificarea ofertei : 1) In functie de cine exprima oferta, aceasta se poate manifesta din partea unui producator privat individual (oferta individuala) a unei firme sau a unei ramuri de activitate PENTRU UN ANUMIT PRODUS. Oferta pentru un anumit produs sau serviciu care se constituie din totalitatea bunurilor de acelasi fel pe care agentii economici specializati in domeniul respectiv le pot vinde pe piata la un anumit pret si intr-un interval de timp dat constituie OFERTA TOTALA (agregata). Daca se ia in analiza interdependenta dintre oferta si cerere, cantitatea vanduta dintr-o marfa depinde intr-o anumita masura de nivelul cererii. In acest caz oferta agregata insumeaza cantitatile oferite la acelasi pret de catre toti vanzatorii si se numeste oferta de piata. Aceasta exprima : a) Cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care vanzatorii doresc sa o vanda la un anumit pret unitar b) Pretul scontat de vanzator este considerat un pret minim pentru cantitatile pe care doresc sa le vanda din bunul respectiv

2) In functie de caracteristicile bunurilor oferite pietei se disting : a) Oferta de bunuri independenta (calculatoare, incaltaminte) b) Oferta complementara (un bun principal si bunuri secundare) c) Oferta mixta (de bunuri substituibile) (unt, margarina si ceai, cafea) 3) Daca avem in vedere influenta factorilor de productie asupra dimensiunilor ofertei se cunosc : a) Oferta fixa b) Oferta flexibila MODIFICAREA PRETULUI Modificarea pretului de pe piata a unui bun determina extinderea si contractia ofertei in asa fel incat fiecarui nivel de pret ii va corespunde o anumita cantitate oferita. Relatia de cauzalitate dintre pretul unitar al unui bun exprima continutul legii ofertei. Ea se poate formula astfel : ATUNCI CAND PRETUL UNITAR AL UNUI BUN CRESTE ARE LOC EXTINDEREA OFERTEI IAR ATUNCI CAND PRETUL UNITAR SCADE ARE LOC CONTRACTIA OFERTEI. 3 ELASTICITATEA OFERTEI Elasticitatea ofertei in raport cu pretul e /p este raportul dintre variatia relativa a cantitatii oferite ( Q / Q) si fluctuatia relativa a pretului de vanzare data de raportul ( p / p ).
o

PIATA SI CONCURENTA 1) Piata si functiile ei Intr-o exprimare sintetica piata reprezinta ansamblul de relatii de vanzare cumparare ce se statornicesc intre agentii economici ofertanti si solicitantii de marfuri pe baza legii cererii si a ofertei. De aceea notiunea de piata are sensuri diferite ca loc real sau imaginar de intalnire a cererii cu oferta, spatiul geografic in care se desfasoara tranzactiile comerciale, sistemul de relatii si tranzactii de vanzare cumparare care se desfasoara intr-un spatiu si intr-un timp determinat. Piata a aparut si s-a dezvoltat printr-un proces indelungat cuprinzand intregul teritoriu al unei tari, constituindu-se pietele nationale si odata cu aceasta piata a dobandit un spatiu economic bine precizat. Pe masura dezvoltarii schimburilor economice dintre economiile nationale piata a capatat un caracter international, formandu-se astfel piata mondiala. In lumea contemporana piata se prezinta ca un sistem complex in care interactioneaza si se

conditioneaza reciproc legile si mecanismele clasice ale pietei : cererea, oferta, pretul, cu numeroasele institutii cu functii de reglare. Ipostazele pietei : a) Piata fiecarui bun si serviciu b) Piata in general, sau piata tuturor bunurilor si serviciilor c) Piata ca mecanism ce regleaza viata economica Participantii la piata intr-o intelegere mai larga sunt producatorii si consumatorii in calitatea lor de ofertanti si solicitanti de marfuri care se opun unii altora prin urmarirea interesului propriu. Astazi imaginea pietei ca mecanism de reglare a vietii economice, acea mana invizibila descrisa de Adam Smith, s-a schimbat profund datorita sistemului de interventie a marilor corporatii si a statului, care a transformat mecanismul pietei intr-un pumn invizibil care reflecta noile realitati ale lumii contemporane. Functiile pietei : 1/ Piata are rolul de a adapta si aduce in stare de compatibilitate interesele si pretentiile cumparatorilor si vanzatorilor, a cererii si oferterii individuale si agregate. 2/ In acelasi timp piata mijloceste vanzarea marfurilor si deci recuperarea cheltuielilor si obtinerea profiturilor de catre vanzator permitand finantarea dezvoltarii si realizarea unor obiective. 3/ Piata creaza posibilitatea pentru fiecare individ de a-si satisface trebuintele, fiind un factor al democratiei. 4/ Indeplineste rolul de sistem de comunicatie a informatiilor necesare agentilor economici in calitatea lor de producatori si consumatori. Economia privita ca un tot se prezinta ca un sistem de piete grupate in functie de anumite criterii.

2) Concurenta si formele ei In cadrul economiei de piata actiunile agentilor economici, toate procesele economice au la baza concurenta. Concurenta este considerata motorul dezvlotarii economice, sufletul mecanismului pietei, care pune in miscare tot sistemul de legaturi dintre agentii economici si care transmite acestora cerintele legilor economice obiective, sanctionandu-i pe cei care nu le respecta. Concurenta este o confruntare dintre agentii economici in vederea obtinerii unor conditii mai bune de productie, desfacere, de efectuare a operatiunilor banesti sau a altor activitati economice in scopul obtinerii de cat mai multe avantaje. Scopul concurentei il constituie obtinerea de cat mai multe avantaje private, a profiturilor cat mai mari si sigure. Concurenta de fapt este o lupta, o competitie intre agentii economici, din care ies invingatori cei mai buni. In aceasta lupta confruntarea intre agentii economici se desfasoara cu ajutorul unor instrumente de natura economica si extraeconomica. Instrumentele economice folosite sunt : Puterea economic a fiecarui participant Posibilitatile fiecarui participant de a incadra costurile in limitele eficientei si de a imbunatatii calitatea produselor Capacitatea agentilor economici de a acorda partenerilor economici avantaje suplimentare, credite de consum, servicii postvanzare, reclama, publicitate Dintre instrumentele extraeconomice enumeram : Furtul de informatii Raspandirea de informatii false despre concurenti Realizarea de intelegeri neloiale sau nelegale intre anumite firme Diversiunea si sabotajul

Presiuni morale si politice asupra firmelor concurente

In functie de instrumentele luptei de concurenta aceasta a fost departajata in concurenta loiala si concurenta neloiala. Concurenta neloiala consta in acordarea unor stimulente clientilor, fiind cunoscuta drept concurenta incorecta si nelegala. FUNCTIILE CONCURENTEI 1/ Stimuleaza progresul general 2/ Indeplineste rolul de mecanism motor al economiei de piata 3/ Concurenta determina agentii economici sa sporeasca dimensiunile capitalului prin acumulare, sa introduca progresul tehnic, contribuind la realizarea progresului tehnico-economic 4/ Exercitarea concurentei pe o piata libera impiedica unele intreprinderi sa detina pozitia de monopol si sa castige profitul de monopol 5/ Concurenta duce la reducerea preturilor de vanzare si la mentinerea acestora la un nivel real 6/ Din punct de vedere psihologic mediul concurential impartial alimenteaza optimismul agentilor economici PIATA CU CONCURENTA PURA SI PERFECTA Ca model teoretic, piata cu concurenta perfecta constituie mecanismul ideal de functionare a pietei. In cadrul acestui mecanism apar o serie de caracteristici cum ar fi : a/ atomicitatea pietei. Se apreciaza ca agentii cererii si ofertei sunt in numar mare si de forta economica redusa b/ omogenitatea perfecta. Inseamna identitatea interna si externa a tuturor bunurilor care fac obiectul tranzactiilor pe piata PIATA CU CONCURENTA IMPERFECTA Se caracterizeaza prin : a/ numarul de cumparatori si vanzatori difera b/ se accentueaza diferenta dintre bunuri c/ exista un grad de control al preturilor d/ exista dificultati, bariere la intrarea intr-o ramuri e/ se manifesta rivalitate intre firme Piata cu concurenta imperfecta cunoaste mai multe forme de existenta. Piata cu concurenta de monopol Piata cu concurenta monopolistica Piata cu concurenta oligopolistica

A/ Piata de monopol Monopolul reprezinta acea situatie cand oferta unui bun este situata in mana unui singur vanzator care se confrunta cu o cerere atomicizata provenind de la subiecti numerosi, fiecare cu forte economica si cereri reduse. Monopolul poate cunoaste mai multe forme, bazate pe intelegeri secrete intre firme, pentru impartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a nivelului pretului de vanzare

B/ Piata cu concurenta monopolistica se caracterizeaza prin aceea ca oferta provine de la un numar foarte mare de agenti economic (atomicitatea ofertei) fiecare avand forta economica redusa, si producand bunuri cu anumite elemente de originalitate. Oferta se confrunta pe o piata cu o cerere atomicizata a unui numar mare de cumparatori, fiecare cu forta economica redusa. C/ Piata cu concurenta de oligopol, reprezinta cea mai raspandita forma a pietei cu concurenta imperfecta. Pe piata de oligopol oferta este asigurata de un numar mic de firme, cativa vanzatori, nu mai putin de trei, intre care nu exista deosebiri semnificative sub aspectul inzestrarii tehnice si fortei economice. Pe aceasta piata cererea este atomizata iar barierele de intrare pentru concurenti sunt foarte puternice. Cele mai cunoscute forme de oligopol sunt cele de tip cartel sau trust.

23.01.2010 Curs 4 PRETUL SI MECANISMELE DE FORMARE PE DIFERITE PIETE 1. Continutul conceptului de pret Pretul reprezinta componenta cea mai vizibila a pietei. Practic azi in cadrul economiilor de piata nu exista proces economic si social care sa nu fie influentat de pret, in special de nivelul acestuia. Inca din antichitate Aristotel, analizand schimbul de marfuri, a aratat ca preturile exprima comensurabilitatea marfurilor, insa el nu si-a putut explica substanta preturilor (de ce doua marfuri diferite se schimba la preturi egale). Explicatia stiintifica a raportului de schimb a realizat-o mult mai tarziu Adam Smith, care afirma ca munca este masura reala a valorii de schimb a tuturor marfurilor. Teoria preturilor a fost dezvoltata de un alt economist, David Ricardo, care analizand valoarea ca substanta comuna a tuturor marfurilor, a reusit sa surprinda aspectele esentiale ale formarii preturilor. In sens general pretul exprima cantitatea de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului (vanzatorului) in schimbul bunului pe care acesta il prezinta pe piata. Intrebarea care se pune este CE MASOARA PRETUL ? Raspunsul la aceasta intrebare a condus la forumularea mai multor teorii asupra pretului, si anume : 1. Teoria clasica a pretului. Aceasta are la baza valoarea determinata de munca cheltuita pentru obtinerea unui produs. Pe piata pretul va trebui sa se fixeze la nivelul valorii marfii, dar in conditii normale el nu se rupe de baza sa obiectiva, valoarea economica. 2. Teoria neoclasica. Aceasta a fundamentat teoria subiectiva a pretului, dupa care valoarea economica si deci pretul, sunt determinate de utilitatea marginala si raritatea unui bun, de cantitatea in care acest bun se afla pe piata, comparativ cu trebuintele si cererea solvabila. Care este deosebirea dintre teoria clasica si cea neoclasica, privind determinarea pretului ?

Deosebirea decurge din cauza primara care determina pretul. Daca la clasici pretul exprima conditiile de productie a marfii, modul in care aceasta se obtine prin combinarea factorilor de productie, la neoclasici pretul este detrminat de conditiile pietei, de modul in care cumparatorii percep utilitatea marginala si raritatea marfurilor, rorul decisiv in formarea preturilor avandul cumparatorii. 3. Teoria mixta sau contemporana. Porneste de la realitatea ca cele doua perspective, clasica si neoclasica, de interpretare a pretului, nu sunt opuse. Se porneste de la constatarea ca daca schimbul reprezinta unitatea dintre cerere si oferta a utilitatii bunului si puterea de cumparare, atunci si valoarea economica a unui bun este determinata de munca depusa pentru obtinerea lui si de utilitatea pe care o ofera consumatorului. In conditiile economiei contemporane, caracterizata printr-o piata complexa si concurenta imperfecta, in stabilirea preturilor intervin o serie de alti factori, si anume : costul de productie in acceptiunea de cost mediu, intensitatea nevoii pe care trebuie sa o satisfaca bunurile economice pusa in evidenta prin cerere, forma de concurenta imperfecta existenta (monopol, oligopol etc.), capacitatea productiei pusa in evidenta prin oferta, pozitia statului in domeniul preturilor etc.

2. ROLUL SI FUNCTIILE PRETURILOR. TIPURI DE PRET Functiile preturilor 1. Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor. Cu ajutorul preturilor se pun in evidenta dimensiunile cantitative ale cheltuielilor si implicit dimensiunile cantitative structurale si calitative ale diverselor activitati economice. 2. Functia de informare. Pretul informeaza agentii economici asupra starii de tensiune intre resurse si nevoi. 3. Functia de motivare a producatorilor. Stimuleaza orientarea interesului producatorilor pentru producerea unui anumit bun, determinandu-i sa perfectioneze conditiile de productie si sa creasca calitatea produselor. Totodata intervine in orientarea optiunilor cumparatorilor pentru alegerea anumitor produse. 4. Pentru producator, pretul reprezinta principalul instrument prin care isi recupereaza cheltuielile si isi asigura profitul, creind premizele pentru continuarea activitatii economice. 5. Functia de distribuire a veniturilor. Corespunzator activitatii depuse, fiecare agent economic obtine venitul individual care depinde de diferenta dintre preturile primite pentru bunurile si serviciile vandute si preturile platite pentru procurarea factorilor de productie. Teoria economica utilizeaza mai multe criterii de clasificare a preturilor : 1. In raport de puterea vanzatorilor si cumparatorilor de a influenta preturile, exista preturi libere, preturi administrate si preturi mixte. Preturile libere se formeaza in conditiile concurentei perfecte, nefiind supuse niciunei reglementari (insa nu exista concurenta perfecta decat la modul teoretic). In conditiile contemporane, dominanta este concurenta imperfecta, care determina ca pe piata sa se manifeste un anumit control al preturilor de catre firme si in anumite conditii si de catre stat. Preturile libere sunt astfel inlocuite de preturile administrate. Pretul stabilit de firme trebuie sa serveasca politicii sale economice, care are trei coordonate : castigarea clientilor, eliminarea sau atenuarea concurentei si maximizarea profitului. Statul prin interventia asupra preturilor nu urmareste anularea actiunii legilor pietei, ci atenuarea si eliminarea unor influente negative la acele produse la care pretul necesita sprijin din afara pietei. Se apreciaza ca in conditiile contemporane marea majoritate a preturilor care functioneaza pe piata sunt mixte, fiind rezultatul combinarii actiunii pietei, a mecanismelor acesteia cu actiunile dirijate si interventioniste ale statului. 2. In raport de gradul de noutate al produsului si strategia adoptata deosebim :

a) preturi ale produselor noi, care pot fi preturi mari sau preturi relativ scazute cand firma produce o cantitate mare. b) pretul produselor existente, care pot fi diferite in functie de strategia adoptata pe piata. 3. Dupa gradul de flexibilitate se intalnesc : preturi unice, practicate pentru acelasi bun pentru toti clientii si preturi diferentiate, conditionate de marimea cantitatii cerute. 4. Dupa sistemul de formare a preturilor se cunosc : preturi fara TVA si preturi cu TVA.

3. MECANISMUL FORMARII PRETURILOR PE PIATA CONCURENTIALA In conditiile piete concurentiale apar elemente specifice ale mecanismului de formare a preturilor, de la o piata la alta si anume : A. Formarea preturilor pe piata cu concurenta perfecta. Pe o piata cu concurenta perfecta pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curble cererii si ofertei, situatie in care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite. In conditiile unei asemenea piete, producatorul este primitor de pret, adica el nu poate influenta pretul. Pretul de echilibru este acel pret practicat pe piata cu concurenta perfecta. El este considerat de vanzator ca fiind cel mai mic, sub nivelul caruia nu poate sa vanda marfurile, iar de catre cumparator ca fiind cel mai mare peste nivelul caruia nu va dori sa cumpere marfurile. Pretul de echilibru se poate reduce in anumite conditii, in momentul in care toti producatorii introduc tehnologii noi, isi sporesc eficienta si creaza posibilitati mai bune pentru productie. Caracteristicile esentiale ale pretului de echilibru sunt : 1. Apare spontan ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei. 2. Formarea pretului de echilibru al fiecarui bun este legata si de situatia pietelor interdependente, de preturile de echilibru ale celorlalte bunuri. 3. Echilibrul are caracter dinamic. 4. Pretul de echilibru nu poate fi ales in mod liber de catre producator sau consumator, este un pret al pietei, producatorii si cumparatorii sunt primitori de pret. B. Formarea pretului de monopol. Pretul de monopol este un pret administrat, care nu se mai formeaza in afara firmei pe piata, ci firma vine pe piata cu el. C. Formarea pretului pe piata monopolista. Pe piata cu concurenta monopolistica preturile nu mai sunt nici de echilibru ca in cazul concurentei pure si perfecte si nici fixate dinainte de catre monopoluri.

D. Formarea preturilor pe piata cu concurenta de oligopol. FINEX

EXAMEN 3 INTREBARI 5 TESTE GRILA Exemple : Piata si concurenta 1. Privita ca o categorie economica, piata reprezinta : a. locul de intalnire a vanzatorilor si cumparatorilor b. totalitatea actelor de vanzare cumparare c. spatiul geografic in care se desfasoara vanzarea si cumpararea d. ansamblul de relatii de vanzare cumparare ce se statornicesc intre agentii economici ofertanti si solicitanti de marfuri e. raporturile dintre sferele reproductiei. 2. Rolul contemporan al pietei de pumn invizibil a fost generat de : a. Interventia pe piata a marilor corportatii b. Interventia pe piata a statului c. Disparitia liberei concurente d. Formarea pietei nationale e. Formarea pietei mondiale 3. Scopul concurentei il reprezinta : a. realizarea de productii cat mai mari b. realizarea unui volum mare al desfacerilor c. obtinerea de profituri cat mai mari si sigure d. sporirea cifrei de afaceri e. sporirea valorii adaugate Examenul in doua serii, de

la

16

si

de

la

17