Tema nr.

ECONOMIA – FORMĂ A ACŢIUNII UMANE

Unităţi de învăţare :
• Activitatea economică
• Nevoile (trebuinţele) economice
• Interesele economice
• Resursele economice
• Producţia, repartiţia, schimbul şi consumul

Obiectivele temei:
• înţelegerea conceptelor şi formarea perspectivei asupra activităţii
economice;
• cunoaşterea conceptelor de nevoi, trebuinţe, interese, resurse, producţie,
repartiţie, schimb şi consum
• dezbaterea particularităţilor procesului de desfăşurare a activităţii
productive
• analizarea corelaţiei dintre producţie şi consum

Timpul alocat temei : 2 ore

Bibliografie recomandată :
• Gheorghe Pîrvu, Ramona Gruescu, Microeconomie, manual universitar,
Ed. Sitech, Craiova, 2007
• Ramona Gruescu – Microeconomie, Caiet de studiu, Editura Sitech,
Craiova, 2005
• Ciucur, Dumitru, Gavrilă, Ilie, Popescu, Constantin, - Economie, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.

1.1. Activitatea economică

Prin activitatea lor, oamenii îşi făuresc propria existenţă,
transformă natura conformitate cu interesele pe care le au,
tea economică este o activitate socială.
producând cele necesare traiului, se transformă pe ei însuţi,
transformă societatea în ansamblul ei. Prin activitatea desfăşurată
oamenii se raportează atât la mediul înconjurător, la natură cât şi
unii la alţii.
Activitatea
umană
Acţiunea umană este individuală prin scopul urmărit şi prin
specificul efortului depus de fiecare individ şi socială prin
unitatea ţelurilor oamenilor de a trăi şi de a construi proiecte
comune de viaţă. Din dublul caracter al activităţii umane,
individuală şi socială, rezultă două categorii de responsabilităţi
ale activităţii umane: responsabilitatea individuală care constă în
libertatea fiecărui individ de a alege ce trebuie făcut pentru
asigurarea propriului mod de viaţă şi o responsabilitate socială ce
reflectă modul în care libertăţile individuale ale membrilor
societăţii se intercondiţionează şi sunt compatibile în timp şi
spaţiu, făcând ca viaţa pe care o trăim să fie normală din punctul
de vedere natural-social, atât pentru fiecare individ, cât şi pentru
sociogrupul din care facem parte

9
 Activitatea umană presupune muncă, munca îl delimitează
pe om ca specie, reprezentând esenţa activităţii depuse de
acesta. Ea pune în evidenţă latura practică a activităţii
umane, respectiv trecerea de la activităţi instinctuale de
Reţinem : viaţă la forme superioare, în care activităţile teoretice sunt
separate de activităţile practice

• Activitatea practică reprezintă un raport între om şi

natură în care oamenii adaptează, transformă, obţin
şi schimbă bunurile necesare satisfacerii
trebuinţelor.
Activitatea • Activitatea teoretică urmăreşte descoperirea şi
practică şi formularea unor teorii cu privire la legile
teoretică universului şi lumii în care trăim, pe care să le
folosim pentru a obţine cele necesare existenţei
• Semnul distinctiv principal al activităţii practice îl
constiutie energia fizică în timp ce semnul
distinctiv al activităţii teoretice îl constituie energia
intelectuală, nervoasă. În primul gen de activităţi
omul, cu ajutorul mijloacelor de muncă acţionează
asupra obiectivelor materiale şi rezultatul obţinut
este un produs material. În cazul activităţii teoretice
consumul de energie intelectuală are drept rezultat
un produs spiritual - cunoştinţe noi, formarea de
noi concepte, descoperirea de principii şi legi noi
etc.

Societatea omenească s-a constituit, a existat şi există datorită

activităţii oamenilor. Activitatea economică este înainte de
toate o activitate umană. Privită ca activitate umană,
Activitatea activitatea economică este o activitate socială.
economică

Activitatea economică este o formă specifică a activităţii

practice, urmărind realizarea unor scopuri precise, şi anume
satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor. Ea reflectă
efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza resursele
economice, acele elemente şi premise ale acţiunii practice, în
vederea producerii, repartiţiei, schimbului şi consumului de
bunuri şi servicii corespunzător nevoilor şi intereselor
oamenilor

Activitatea economică se caracterizează prin faptul că are

sens, respectiv ea are o finalitate, ceea ce înseamnă că este
îndreptată spre satisfacerea nevoilor şi intereselor economice
ale oamenilor. Prin aceasta, ea este suportul existenţei şi
dezvoltării societăţii.

10
 Deci, sensul activităţii economice pune în evidenţă atât latura obiectivă,
cât şi latura subiectivă a acesteia. Cu alte cuvinte, latura obiectivă reflectă realţia
dintre existenţa socială şi natură, în timp ce latura subiectivă cuprinde
conştientizarea de către oameni a activităţilor economice, a faptului că fără a
produce nu pot exista.
Activitatea economică sub forma activităţii practice este o activitate
creatoare, ea se desfăşară atât pe baza cunoaşterii naturii, a legilor acesteia de
către om, cât şi pe baza punerii în valoare a potenţialului creativ al omului de a
transforma natura, de a folosi legile acesteia în interesul lui, de a crea instrumente
şi mijloace de acţiune cât mai eficiente etc.
Observaţie: Activitatea economică este amplă şi diversificată. Drept
urmare, activităţile economice se pot grupa după specificul lor în:

ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Activităţi Activităţi Activităţi Activităţi Activităţi

de de de schimb de consum de
producţie repartiţie cercetare
ştiinţifică

TEST DE EVALUARE

1. Ce este activitatea economică?

Răspuns:
Activitatea economică este o formă specifică a activităţii practice, urmărind
realizarea unor scopuri precise, şi anume satisfacerea nevoilor de consum ale
oamenilor. Ea reflectă efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza resursele
economice, acele elemente şi premise ale acţiunii practice, în vederea producerii,
repartiţiei, schimbului şi consumului de bunuri şi servicii corespunzător nevoilor şi
intereselor oamenilor.

2. Ce reprezintă trebuinţele (nevoile) umane?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Sensul activităţii economice, finalitatea acesteia pune în evidenţă:
a. latura intelectuală;
b. latura subiectivă;
c. latura obiectivă;
d. latura culturală;
e. latura organizatorică.
Rezolvare O •• O O

De rezolvat:
2 Ce reprezintă activitatea economică?
a. este o activitate practică a omului;

11
 b. este o activitate spirituală a omului;
c. este doar o activitate intelectuală;
d. este doar o activitate de producţie;
e. este o activitate de producţie, repartiţie, schimb şi consum a bunurilor
economice şi serviciilor.
O O O O O

1.2. Nevoile (trebuinţele) economice

Activitatea economică, privită ca activitate practică are ca principal scop

satisfacerea nevoilor (trebuinelor) oamenilor. Nevoile umane constituie punctul de
pornire, impulsul oricărei activităţi umane.

Nevoile umane reprezintă un şir nesfârşit de cerinţe obiectiv

necesare vieţii umane, ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor
Nevoile lor – oamenii, grupurile sociale, statele, naţiunile, societatea
umane în ansamblul ei

Nevoile umane constiutie motorul întregii activităţi

economice şi punctul de plecare al oricărei ştiinţe economice.
Odată apărute, nevoile umane dobândesc o anumită
autonomie şi independenţă.

Satisfacerea nevoilor generează statornicirea simultană a două

felui de relaţii: a) relaţii dintre om şi natură şi b) relaţii între
oameni. Ambele genuri de relaţii au ca punct de plecare
satisfacerea trebuinţelor.

În contextul definiţiei date putem contura următoarele caracteristici ale nevoilor:

Nevoile umane se diversifică şi se amplifică continuu, pe măsură ce se

creează posibilităţi mai mari de satisfacere a acestora. Satisfacerea unor
nevoi generează apariţia altora. Acest fapt pune în evidenţă caracterul
dinamic al nevoilor, înmulţirea şi diversificarea lor pe măsura
dezvoltării societăţii.
Nevoile umane au o latură obiectivă şi o alta subiectivă. Latura
obiectivă se referă la conştientizarea acestora de către oameni şi la
corelarea acestora cu posibilităţile materiale ale societăţii şi ale fiecărui
individ.
Latura subiectivă a nevoilor pune în evidenţă dorinţele oamenilor, de
multe ori necorelate cu posibilităţile efective de acoperire a lor. Multe
dintre ele, datorită acestui fapt, rămân simple doleanţe, nevoi
nesatisfăcute.

Reţinem: Mişcarea sistemului de nevoi se realiează pe baza unor reguli,

principii sau legităţi, dintre care mai importante sunt:
a. interacţiunea nevoilor este expresia pluralismului acestora şi a
dorinţelor mereu mai numeroase ale indivizilor sub impulsul dezvoltării
economice;

12
 b. elasticitatea nevoilor este expresia modificării acestora ca rezultat al
satisfacerii într-o măsură mai mare sau mai mică, modificându-se intensitatea
manifestării nevoilor;
c. substituirea nevoilor este expresia complementarităţii şi concurenţei lor,
fapt ce înseamnă că o trebuinţă poate suprima manifestarea alteia sau o poate
înlocui. Substituirea nevoilor nu trebuie confundată cu substituirea bunurilor
folosite pentru satisfacerea lor;
d. creşterea şi diversificarea nevoilor, expresii ale evoluţiei omului şi ale
dezvoltării economico-sociale.
Nevoile umane, privite în interacţiunea lor, formează un sistem
integrat de nevoi, în cadrul căruia acestea sunt grupate şi ordonate
după anumite criterii:

După natura În raport de În raport de ciclul După natura

lor subiecţii purtători activităţii umane bunurilor cu care sunt
satisfăcute nevoile
- nevoi - nevoi individuale - zilnice - nevoi satisfăcute cu
naturale - de grup -săptămânale bunuri materiale şi
(biologice sau - ale societăţii - lunare - nevoi care se satisfac
fiziologice) cu servicii
- sociale
- spiritual-
psihologice;
După durata şi momentul manifestării După natura sursei de formare
lor
-curente -fiziologice
-periodice -familiare
-rare -culturale
-singulare

Observaţie: Nevoile umane, prin specificul şi mai ales prin modul lor de
manifestare, se caracterizează printr-o serie de trăsături:
a. sunt nelimitate ca număr;
b. sunt limitate în capacitate, respectiv în volum însemnând că fiecare
nevoie, în procesul satisfacerii sale, atinge, la un moment dat, un prag de saturaţie;
c. sunt concurente, adică unele nevoi se extind în detrimentul altora;
d. sunt complementare, în sensul că satisfacerea unei nevoi atrage
necesitatea satisfacerii altor nevoi;
e. sunt multiple şi diverse;
f. sunt condiţionate, atât subiectiv, cât şi obiectiv.

Nevoile punct de pornire, cauză iniţială , fundamentală , sau forţă

îndeplinesc motrice a activităţii economice
un rol factor de legătură a fazelor procesului reproducţiei sociale
esenţial în punct final al acţiunii oamenilor asupra naturii
viaţa element de bază pe care se fundamentează mecanismele
economică pieţei

TEST DE EVALUARE

1. Ce reprezintă trebuinţele (nevoile) umane?

Răspuns:

13
 Nevoile umane reprezintă un şir nesfârşit de cerinţe obiectiv necesare vieţii
umane, ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor – oamenii, grupurile sociale,
statele, naţiunile, societatea în ansamblul ei.

2. De ce nevoile umane îndeplinesc un rol esenţial în viaţa

economică?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Ce reprezintă nevoile (trebuinţele) umane?
a. o formă de manifestare a cerinţelor oamenilor;
b. o formă de desfăşurare a producţiei;
c. o modalitate de testare a pieţei;
d. interdependenţa dintre producţie şi consum;
e. exprimă gradul de integrare a individului în societate
Rezolvare • OO OO

De rezolvat:
2. Mişcarea sistemului de nevoi, caracterul dinamic al acestuia are la
bază următoarele principii:
a. complementaritatea nevoilor;
b. caracterul limitat al acestora;
c. concurenţa dintre diferitele nevoi;
d. elasticitatea nevoilor;
e. natura sursei de formare a nevoilor.
O O O O O

1.3. Interesele economice

Nevoile oamenilor sunt organice legate de interesele economice. Ele se

manifestă prin interesele economice. În sens larg interesul exprimă o formă de
conştientizare a nevoilor, trebuinţelor oamenilor. Interesele economice pot fi
definite în modul cel mai general drept forma de manifestare a trebuinţelor
economice.
Purtătorii intereselor economice sunt
• indivizii - pentru satisfacerea trebuinţelor de viaţă economico-socială,
• sociogrupurile - pentru satisfacerea trebuinţelor specifice ce le motivează
acţiunea umană comună,
• naţiunea, pentru satisfacerea intereselor generale legate de desfăşurarea
vieţii în pace, prosperitate, justiţie socială şi toleranţă;
• comunităţile economice internaţionale - legate de unitatea intereselor ce
le asigură coeziunea şi stabilitatea etc.

14
 Clasificarea intereselor se poate realiza în raport de anumite criterii
astfel:
interese individuale (personale), se
Din punctul de vedere al manifestă la nivelul fiecărui individ, în
purtătorilor intereselor legătură cu satisfacerea nevoilor de viaţă şi
activitate;
interese de grup, ce exprimă mobiluri
comune generate de satisfacerea nevoilor de
viaţă şi muncă la nivel de sociogrup (familie,
firmă, localitate etc.);
interese generale, determinate de mobiluri
comune ale vieţii şi activităţii oamenilor
constiutite în naţiuni şi popoare;
interese economice internaţionale,
determinate de mobiluri comune rezultate din
integrarea comună a activităţii (ex. Uniunea
Europeană);
interese economice mondiale sau planetare.

În raport cu natura
trebuinţelor pe care le economice, sociale, politice, religioase,
exprimă etc.

După intensitatea nevoilor

imediate (curente), pe termen mijlociu şi
satisfăcute în timp
pe termen lung sau de perspectivă

După rolul pe care îl

îndeplinesc în viaţa interese fundamentale,
economică interese nefundamentale

După caracterul legăturii

lor cu purtătorii interese directe (nemijlocite) şi interese
intereselor indirecte (mijlocite)

După spaţiul de interese locale, regionale, naţionale,

manifestare a nevoilor internaţionale, mondiale, la scara întregii
planete.

În concluzie: Fiecare agent economic, fiecare purtător de interese

economice acţionează pentru realizarea propriilor sale interese. Natura diferită a
intereselor generează o adevărată luptă de concurenţă. Deosebirea dintre interse
pot îmbrăca şi îmbracă forma contradicţiilor, a opoziţiei dintre purtătorii lor. Pe o
anumită treaptă a agravării lor contradicţiile dintre interese se transformă în
conflict între diferiţii lor purtători.

TEST DE EVALUARE

1. Cum pot fi definite interesele economice?

Răspuns:
Interesele economice pot fi definite în modul cel mai general drept forma de
manifestare a trebuinţelor economice.

15
 2. Cine sunt purtătorii intereselor economice?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care sunt criteriile de clasificare a intereselor economice?
a. în raport de purtătorii intereselor economice;
b. după natura bunurilor cu care sunt satisfăcute;
c. în raport de elasticitatea nevoilor;
d. după nivelul la care se manifestă;
e. după spaţiul de manifestare a nevoilor.
Rezolvare • O O O •
De rezolvat:
2. În raport cu natura trebuinţelor pe care le exprimă interesele sunt:
a. religioase
b. sociale
c. individuale
d. imediate
e. de perspectivă
O O O O O

1.4. Resursele economice

Nevoile declanşează acţiunea umană, care, pentru a se desfăşura,

presupune atragerea şi folosirea resurselor pentru producerea bunurilor şi
serviciilor. Orice activitate umană presupune utilizarea unor resurse specifice, în
cantităţi diferite şi de calitate corespunzătoare.

Resursele economice sunt reprezentate de toate elementele pe care

Definiţie : omul le poate folosi în activitatea sa pentru a obţine bunuri şi servicii
necesare satisfacerii nevoilor sale.
.

În cadrul resurselor pe care omul le poate folosi pentru a- şi satisface

trebuinţele de viaţă, mediul natural reprezintă cel dintâi izvor. Resursele naturale,
care provin din acest izvor, împreună cu cele demografice formează resursele
originare sau primare. Omul, în cadrul activităţii sale desprinde resursele
naturale din mediul lor şi produce bunurile cunoscute sub denumirea de resurse
derivate, (echipamente, utilaje, instalaţii, stocuri de materii prime, combustibil
etc.). Împărţirea în resurse primare şi resurse derivate se face în raport de sursa de
provenienţă.
După natura lor, resursele se grupează în resurse materiale, resurse
umane, resurse financiare şi resurse informaţionale.

16
 • Resursele materiale includ resursele naturale (primare) şi
resursele materiale derivate (echipamente de producţie, stocuri de
materii prime etc.).
• Resursele umane cuprind oamenii cu capacitatea lor fizică,
biologică, profesional-intelectuală şi educaţională, în măsură să
fie disponibili pentru activităţile pe care urmează să le desfăşoare.
• Resursele financiare cuprind mijloacele băneşti aflate la
dispoziţia agenţilor economici pentru reluarea proceselor de
producţie.
• Resursele informaţionale economice sunt produsul activităţii de
cercetare ştiinţifică, ce se concretizează în descoperirile apte de a
se transforma, în cadrul activităţii umane, în noi resurse pentru a
produce sau pentru a fi consumate de către oameni.

Reţinem: Oamenii au căutat în permanenţă să descopere noi resurse, să

le atragă în activitatea lor şi să le folosească cât mai raţional. De la o perioadă la
alta resursele utilizate de oameni au sporit cantitativ şi s-au diversificat. Această
evoluţie a resurselor trebuie însă privită în corelaţie cu evoluţia nevoilor la a căror
satisfacere contribuie. În interacţiunea lor normală şi dinamică cu nevoile
resursele sunt considerate, de ştiinţa economică, drept relativ limitate. Evoluţia
societăţii omeneşti pune în evidenţă tendinţa de creştere mai rapidă, ca volum şi
varietate, a nevoilor faţă de resurse. Cu alte cuvinte, caracteristica esenţială a
resurselor este raritatea, în sensul că ele nu sunt disponibile decât în anumite
limite cantitative, în timp ce nevoile umane tind a fi nelimitate. De aceea limitarea
relativă a resurselor constituie o caracteristică generală a economiei şi se exprimă
sub forma legii rarităţii.

Limitarea relativă a resurselor constituie o caracteristică generală a

Legea economiei şi se exprimă sub forma legii rarităţii. Ea exprimă starea de
rarităţii tensiune dintre resursele limitate şi nevoile nelimitate care se manifestă
resurselor : în mod permanent şi preocupant de-a lungul întregii existenţe umane.

Cauzele
rarităţii • imposibilitatea atragerii în întregime, din motive tehnice şi
resurselor : economice, în activitatea umană, a tuturor resurselor necesare la
un moment dat;
• existenţa unor limite privind cunoaşterea resurselor existente;
• caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.

În concluzie: Cu cât raritatea relativă a resurselor este mai pronunţată cu

atât se impune necesitatea raţionalizării utilizării resurselor în activitatea umană
în general, în cea economică, în special.

TEST DE EVALUARE

1. În ce constă legea rarităţii resurselor?

Răspuns:

Limitarea relativă a resurselor constituie o caracteristică generală a economiei şi se

exprimă sub forma legii rarităţii. Ea exprimă starea de tensiune dintre resursele
limitate şi nevoile nelimitate care se manifestă în mod permanent şi preocupant de-a
lungul întregii existenţe umane.
17
2. Care sunt cauzele (factorii) ce determină raritatea relativă a resurselor?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Legea rarităţii reurselor exprimă starea de tensiune dintre:
a. salariaţi şi patroni;
b.repartiţie şi consum;
c. schimb şi consum;
d.resursele limitate şi nevoile nelimitate;
e. tendinţa de creştere mai slabă a nevoilor în raport cu resursele.
Rezolvare O O O •O
De rezolvat:
2. După natura lor, resursele se grupează în:
a. resurse rare
b. resurse abundente
c. resurse primare
d. resurse umane
e. resurse informaţionale.
O O O O O

1.5.Producţia, repartiţia, schimbul şi consumul

Privită într-o viziune omogenă, activitatea economică la scara unei

colectivităţi, poate fi segmentată în
• producţia propriu-zisă de bunuri,
• repartiţia (distribuţia) veniturilor pentru a asigura concordanţa
dintre nevoile oamenilor şi bunurile ce apar pe piaţă,
• schimbul acestora prin intermediul vânzării-cumpărării şi
• consumaţia, în calitate de scop final al activităţii economice.

Producţia cuprinde acele activităţi economice ce constau în

combinarea factorilor de producţie în vederea obţinerii bunurilor
economice şi serviciilor necesare existenţei umane. În cadrul
Producţia producţiei, oamenii transformă şi adaptează la nevoile lor obiectele
din natură, respectiv natura însăşi.

Producţia este nemijlocit şi consum în sensul folosirii bunurilor şi

serviciilor de producţie în calitate de utilităţi de consum productiv.

Această identitate dintre producţie şi consum este analizată pentru a

distinge consumul productiv de consumul propriu-zis al oamenilor.
Între producţie şi consum există legături de interdependenţă. Producţia
mijloceşte consumul, oferindu-i obiectul, consumul mijloceşte producţia,
validându-i bunurile produse şi, prin aceasta impulsionând pe mai departe

18
producţia. Drept urmare, fără producţie nu există consum, dar nici fără consum
nu există producţie, deoarece producţia ar fi lipsită de scop.

1. numai în cadrul consumului bunul produs capătă utilitate

Consumul creează
socială;
producţia sub
2. folosind bunurile produse, consumul finalizează producţia,
dublu aspect:
creând necesitatea unei noi producţii, determinând obiectul
acestuia.

1. furnizează obiectul consumului;

Producţia creează 2.determină modul de consumare;
consumul: 3. trezeşte la consumator nevoia pentru produsul ce urmează
să fie creat.

Repartiţia (distribuţia) include în sfera ei acele activităţi economice

prin care bunurile create în producţie sunt orientate spre destinaţiile
lor. Mai mult, ea cuprinde şi activităţile de distribuie şi redistribuire a
veniturilor fundamentale create în societate. Prin intermediul
Repartiţia activităţilor specifice repartiţiei, venitul se distriubie şi redustribuie
participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii, astfel
încât bunurile create şi serviciile sunt îndreptate spre destinaţiile
pentru care au fost create.

Schimbul se referă la acele activităţi economice ce asigură trecerea

bunurilor şi serviciilor din sfera producţiei în sfera consumului,
Schimbul
respectiv trecerea bunurilor şi serviciilor de la o persoană la alta.
Activităţile economice cuprinse în sfera schimbului sunt numeroase,
de la actele de vânzare-cumpărare, la deplasarea în spaţiu a bunurilor,
depozitare, distribuţie etc.

Observaţie. Producţia, repartiţia, schimbul, consumul, cercetarea

ştiinţifică, protecţia mediului şi a vieţii în general reprezintă elemente distincte şi
interdependente care, privite în reluarea lor continuă reflectă procesul
reproducţiei sociale. Reproducţia este o condiţie esenţială, obiectiv necesară a
existenţei societăţii omeneşti. O societate dacă nu consumă încetează să mai
existe, iar pentru a- şi asigura consumul trebuie să producă neâncetat, să asigure
repartiţia şi schimbul bunurilor şi serviciilor produse.

TEST DE EVALUARE

1. În ce constă producţia?
Răspuns:

Producţia cuprinde acele activităţi economice ce constau în combinarea factorilor de

producţie în vederea obţinerii bunurilor economice şi serviciilor necesare existenţei
umane. În cadrul producţiei, oamenii transformă şi adaptează la nevoile lor obiectele
din natură, respectiv natura însăşi.
2. În ce constă raportul dintre producţie şi consum?
Răspuns:

19
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care este ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice?
a. producţia;
b. repartiţia;
c. schimbul;
d. consumul;
e. reproducţia.
Rezolvare OOO •O
De rezolvat:
2. Consumul creează producţia deoarece:
a. numai în cadrul consumului bunul produs capătă utilitate socială;
b. furnizează obiectul consumului;
c. determină modul de consumare;
d. trezeşte la consumator nevoia pentru produsul ce urmează să fie
creat;
e. folosind bunurile produse, consumul finalizează producţia, creând
necesitatea unei noi producţii.
OOOOO

20
 REZUMATUL TEMEI

Prin activitatea lor, oamenii îşi făuresc propria existenţă, transformă

natura în conformitate cu interesele pe care le au, producând cele necesare
traiului, se transformă pe ei însuşi, transformă societatea în ansamblul ei.
Activitatea economică se caracterizează prin faptul că are sens, respectiv ea are o
finalitate, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre satisfacerea nevoilor şi
intereselor economice ale oamenilor. Prin aceasta, ea este suportul existenţei şi
dezvoltării societăţii. Activitatea economică, privită ca activitate practică are ca
principal scop satisfacerea nevoilor (trebuinţelor) oamenilor. Nevoile umane
constituie punctul de pornire, impulsul oricărei activităţi umane.
Nevoile oamenilor sunt organice legate de interesele economice. Ele se
manifestă prin interesele economice. Nevoile declanşează acţiunea umană, care,
pentru a se desfăşura, presupune atragerea şi folosirea resurselor pentru
producerea bunurilor şi serviciilor. Orice activitate umană presupune utilizarea
unor resurse specifice, în cantităţi diferite şi de calitate corespunzătoare.
Privită într-o viziune omogenă, activitatea economică la scara unei
colectivităţi, poate fi segmentată în producţia propriu-zisă de bunuri, repartiţia
(distribuţia) veniturilor pentru a asigura concordanţa dintre nevoile oamenilor şi
bunurile ce apar pe piaţă, schimbul acestora prin intermediul vânzării-cumpărării
şi consumaţia, în calitate de scop final al activităţii economice.
Producţia, repartiţia, schimbul, consumul, cercetarea ştiinţifică, protecţia
mediului şi a vieţii în general reprezintă elemente distincte şi interdependente
care, privite în reluarea lor continuă reflectă procesul reproducţiei sociale.
Reproducţia este o condiţie esenţială, obiectiv necesară a existenţei societăţii
omeneşti. O societate dacă nu consumă încetează să mai existe, iar pentru a- şi
asigura consumul trebuie să producă neîncetat, să asigure repartiţia şi schimbul
bunurilor şi serviciilor produse.

21
 Tema nr.2

ECONOMIA - ŞTIINŢĂ A ACŢIUNII ECONOMICE,

ŞTIINŢĂ SOCIALĂ

Unităţi de învăţare :
• Originea şi principalele etape ale formării ştiinţei economice. Economia ca
ştiinţă socială
• Acţiunea legilor în economie
• Obiectul şi metoda de cunoaştere în ştiinţa economică
• Sistemul ştiinţelor economice. Microeconomia şi macroeconomia

Obiectivele temei:
• înţelegerea conceptelor şi formarea perspectivei asupra legilor economice
şi a modalităţii acestora de acţiune;
• dezbaterea metodelor de cunoaştere în ştiinţa economică
• cunoaşterea conceptelor de microeconomie şi macroeconomie
• analizarea sistemului de ştiinţe economice şi a dinamicii acestuia

Timpul alocat temei : 2 ore

Bibliografie recomandată :
• Gheorghe Pîrvu, Ramona Gruescu, Microeconomie, manual universitar,
Ed. Sitech, Craiova, 2007
• Ramona Gruescu – Microeconomie, Caiet de studiu, Editura Sitech,
Craiova, 2005
• Ciucur, Dumitru, Gavrilă, Ilie, Popescu, Constantin, - Economie, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.

2.1. Originea şi principalele etape ale formării ştiinţei economice. Economia

ca ştiinţă socială

Noţiunea de economie îşi are originea în cuvântul grecesc oikonomus,

care înseamnă administrator. Cele două părţi ale acestui cuvânt, oikos - casă,
gospodărie - şi nomos – normă, lege - arată, într-o formă foarte concisă şi simplă,
ce este de fapt economia: ştiinţa care are ca obiect studiul omenirii în preocupările
şi afacerile sale zilnice legate de producerea şi asigurarea marii varietăţi de bunuri
şi servicii necesare.
Ca realitate constiutită din ansamblul activităţii, ramurilor, gospodăriilor
sau întreprinderilor care produc şi comercializează aceste bunuri, economia
contemporană se deosebeşte fundamental de cea din perioada lansării noţiunii
respective.
În antichitatea greacă şi apoi în cea romană, nivelul
tea economică
producţiei este ocomerţul
era redus, activitate socială.
nu cuprindea decât o parte
restrânsă a activităţii economice, cea mai mare parte
Prima etapă consumându-se în interiorul gospodăriilor care le-au creat - iar
a dezvoltării întreprinderile respective păstrau, cu puţine excepţii,
ştiinţei dimensiuni artizanale.
economice

22
 Platon şi Aristotel se mărgineau la economia casnică şi la
schimburile simple, economia fiind concepută mai ales ca
ştiinţa administrării casei

În Evul Mediu activitatea economică progresează lent şi cu

diferenţe mari de la o zonă la alta. Ca abordare teoretică a
acestor realităţi, economia rămâne cu precădere subordonată
moralei: bogăţia materială, acumularea de bani, dorinţa de profit
sunt reprobate de ideologie

Începe a doua Se constituie curente de gândire economică şi apare

etapă în procesul primul tratat intitulat ʺ″Economie politicăʺ″ publicat în anul
de formare a 1615 de francezul Antoine de Montchréstien, prin care
ştiinţelor s-a pus în circulaţie denumirea ştiinţei economice.
economice: Această etapă a fost marcată de contribuţia şcolii
fiziocrate şi îndeosebi de gândirea clasică englează.

Curentul fiziocrat, apărut la mijlocul secolului al XVIII-

lea, a constituit o veritabilă şcoală economică având ca
Curentul reprezentant pe Francois Quesnay, cu a sa lucrare
fiziocrat Tabloul economic, în care se prezintă, pentru prima dată,
un model cantitativ al circuitului economic şi al fluxurilor
dintre ramurile economiei naţionale.

Concepţia fiziocratică se remarcă printr-o serie de

contribuţii şi idei importante printre care: formularea ideii
cu privire la existenţa unei ordini naturale în societate şi a
unor legi naturale de dezvoltare a acesteia; faptul că
agricultura este singura ramură productivă, în care se
creează produs net, celelalte activităţi fiind considerate
sterile.

- s-a format şi s-a dezvoltat în cadrul şcolii clasice a

economiei politice având ca reprezentanţi: Adam Smith, David
Ricardo, T.R.Malthus şi John Stuart Mill şi J.B.Say, care a pus
bazele curentului de gândire denumit liberalismul economic
a. libertatea de acţiune a oamenilor şi întreprinderilor;
b. oamenii (indivizii) au comportamente raţionale urmărind
Gândirea
maximizarea raportului avantaje/dezavantaje (profit/costuri);
clasică
c. pe piaţă se schimbă mărfuri contra mărfuri;
burgheză
d. piaţa este motorul reglării economiei, reprezintă
mâna invizibilă care ghidează alegerile individuale;
e. responsabilitatea: omul este liber în acţiunile şi alegerile
sale, dar este responsabil pentru consecinţele acestor acţiuni;
f. liberschimbismul, sistem în care schimburile economice
între naţiuni nu sunt şi nu trebuie să fie supuse controlului
statului.

23
 A început în jurul anului 1870 şi a durat până la marea criză
economică din anii 1930.
A treia S-a caracterizat prin afirmarea marxismului şi şcolii de gândire
etapă a neoclasică, precum şi prin formarea şcolii germane şi a teoriei
dezvoltării protecţionismului.
gândirii
economice
K.Marx în lucrarea Capitalul a continuat şi dezvoltat gândirea
clasică dezvoltând teoria valorii-muncă, a analizat rolul şi
formele capitalului şi teoria profitului, precum şi procesul
reproducţiei sociale, iar economia a fost reprezentată ca sistem
al relaţiilor dintre clasele sociale antagoniste. La K.Marx legile
au caracter istoric, iar progresul economic are caracter
contradictoriu.

Economia politică neoclasică s-a format şi dezvoltat în cadrul a

trei şcoli de gândire: Şcoala de la Viena (Carl Menger,
F.Wieser, Böhm-Bawrk), Şcoala de la Lausanne (Leon Walras
şi Vielfredo Pareto) şi Şcoala de la Cambridge (Alfred
Marshall).
Gândirea economică neoclasică se detaşează prin următoarele
trăsături:
1. neoclasicii sunt adversari ai teoriei valorii muncă şi
adepţi ai teorii valorii bazate pe utilitatea marginală;
2. neoclasicismul deschide calea cercetărilor bazate pe
calculul marginal şi pune accent pe microeconomic, pe
cercetarea comportamentului agenţilor economici;
3. neoclasicii analizează fenomenele şi procesele
economice în termenii echilibrului economic.

A patra Este încadrată între anii ʹ′30 şi ʹ′70 ai secolului XX, fiind
etapă a
puternic marcată de afirmarea lui J.M.Keynes, care a
dezvoltării
gândirii
fundamentat o nouă orientare în gândire, dar şi de acţiune
economice economică. În această perioadă s-au format şi afirmat alte
ştiinţe economice importante: istoria economică, teoria
economică, etica economică, politica economică, istoria
doctrinelor economice şi econometria.

Observaţie:
La începutul deceniului al 8-lea din secolul XX, s-a deschis o nouă etapă
în procesul dezvoltării ştiinţei economice, caracterizată ca perioada confruntării cu
numeroase dezechilibre economico-sociale, în cadrul multor economii, dar şi pe
plan internaţional, precum şi apariţia unor exigenţe noi şi solicitări mari în raport
cu teoria economică.

Formarea ştiinţei economice în România

• Dimitrie Cantemir în lucrarea Descrierea Moldovei a abordat însemnate

probleme economice între care: importanţa şi rolul schimbului şi comerţului,
necesitatea creşterii potenţialului financiar al ţării şi a asigurării unei balanţe

24
comerciale active, proprietatea feudală şi geneza ei, geneza relaţiilor de iobăgie în
Moldova etc.
• Nicolae Bălcescu susţinea necesitatea desfiinţării iobăgiei şi
împroprietărirea ţăranului şi a analizat conţinutul unor categorii economice
importante ca: valoarea, renta, şerbia şi claca, munca productivă, valoarea muncii
şi valoarea pământului
• Ion Ionescu de la Brad a abordat probleme de bază ale dezvoltării
economiei româneşti: structurile economico-sociale în agricultură, premisele
dezvoltării agriculturii, rolul muncii, comerţului, finanţelor etc.
• Dionisie Pop Marţian considera că este esenţială dezvoltarea industriei şi
agriculturii, ridicându-se împotriva liberalismului, care, după el, al dezarma
economia naţională în faţa concurenţei străine.
• Gheorghe Bariţiu a subliniat că ştiinţa economiei naţională trebuie ţinută în
mare onoare întrucât ştiinţa economică bine cunoscută şi aplicată contribuie la
sporirea avuţiei naţionale
• La sfârşitul secolului al XIX-lea şi-a făcut loc în gândirea economică din
ţara noastră curentul protecţionist reprezentat de M.Kogălniceanu, B.P.Haşdeu,
Petru S.Aurelian şi A.D.Xenopol ale cărui coordonate erau următoarele:
dezvoltarea economică stă la baza propăşirii ţării; pentru aceasta forţele
productive ale naţiunii trebuie să se dezvolte armonios în cadrul întregii ţări; acest
proces nu este posibil fără o industrie autohtonă modernă deoarece concurenţa din
partea ţărilor dezvoltate este puternică, pentru dezvoltarea industriei este necesar
protecţionismul intern şi extern; în calea dezvoltării economice obstacolul
principal îl reprezintă din interior nerezolvarea problemei agrare, iar din exterior
dependenţa politică şi economică faţă de unele ţări străine.
• Constantin Dobrogeanu Gherea a analizat de pe poziţii socialiste
problemele cu care era confruntată ţara noastră
• Virgil Madgearu susţinea că agricultura nu ar urma aceleaşi legi de
dezvoltare ca şi industria, iar la noi ea ar fi avut o cale proprie, neâncadrându-se în
tipul capitalist de dezvoltare, gospodăriile ţărăneşti dovedindu-se trainice în
confruntarea cu marea producţie agricolă.
• Problemele evoluţiei şi etapele dezvoltării economiei româneşti au fost
analizate şi dezbătute mai târziu şi de Mihail Manoilescu care distingea trei etape
ale dezvoltării capitalismului în România: după un stadiu primitiv, din 1929 s-a
trecut la faza capitalismului comercial iar mai târziu la capitalismul industrial.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt coordonatele fundamentale ale liberalismului economic?

Răspuns:
Coordonatele fundamentale ale liberalismului economic sunt: libertatea de acţiune a
oamenilor şi întreprinderilor; oamenii au comportamente raţionale urmărind
maximizarea raportului avantaje/dezavantaje; pe piaţă se schimbă mărfuri contra
mărfuri; piaţa este motorul reglării economiei, reprezintă mâna invizibilă;
responsabilitatea: omul este liber în acţiunile şi alegerile sale, dar este responsabil
pentru consecinţele acestor acţiuni; liberschimbismul.

2. Precizaţi şcolile de gândire economică în care s-a format şi dezvoltat

economia politică neoclasică.
Răspuns:

25
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Coordonatele curentului protecţionist în România fundamentat de
Dionisie Marţian, M.Kogălniceanu, B.P.Hasdeu, P.S.Aurelian şi
A.D.Xenopol erau:
a. dezvoltarea economică a ţării nu este posibilă fără o industrie
autohtonă modernă;
b. dezvoltarea industriei să se realizeze într-un spirit de concurenţă
internă şi externă;
c. dependenţa economică faţă de străinătate este în măsură să favorizeze
dezvoltarea rapidă a economiei;
d. rezolvarea problemei agrare va submina procesul de dezvoltare a
industriei autohtone;
e. în calea dezvoltării economice obstacolul principal îl reprezintă din
interior nerezolvarea problemei agrare.
Rezolvare • OO O •
De rezolvat:
2. Coordonatele fundamentale ale liberalismului economic sunt:
a. schimburile economice dintre naţiuni trebuie să fie supuse controlului
statului;
b. libertatea de acţiune a oamenilor şi întreprinderilor este îngrădită;
c. valoarea bunurilor este dată de utilitatea marginală;
d. pe piaţă se schimbă mărfuri contra mărfuri;
e. piaţa este motorul reglării economiei, reprezintă mâna invizibilă care
reglează procesele economice.
O O O O O

2.2. Acţiunea legilor în economie

Analiza economică a descoperit mai multe tipuri de legături între

fenomenele economice:

Ø legături cauzale, în care un fenomen numit cauză stă la baza şi determină

apariţia şi evoluţia altui fenomen numit efect;
Ø legături de interdependenţă, de tipul conexiunii inverse în care un anumit
fenomen influenţează evoluţia altor fenomene care, modificându-se, vor
determina la rândul lor schimbarea primului fenomen;
Ø legături funcţionale de covariaţie în baza cărora modificarea unui
fenomen exercită influenţe diverse asupra altor fenomene

Economia politică înţelege prin legile economice legăturile

Definiţie
esenţiale, necesare, generale, trainice, stabile şi repetabile
ce sunt proprii fenomenelor şi proceselor economice sau se
statornicesc între acestea

Reţinem: Legile economice se caracetrizează prin trăsături comune

tuturor legilor obiective care acţionează în mediul natural şi social precum şi prin
trăsături specifice.

26
 Legea întruchipează o legătură esenţială dintre esenţele
fenomenelor şi proceselor ce se desfăşoară în natură şi societate
Trăsături sau însăşi esenţa acestor fenomene şi procese; aceste legături au
comune caracter cauzal sau caracter de interdependenţă.
Legea constituie o legătură, o relaţie necesară şi nu
întâmplătoare. Aceasta înseamnă că legile apar, acţionează, se
manifestă în mod obiectiv. Ele întruchipează acţiunea
necesităţii în universul natural şi social.

Legile economice au un mod specific de acţiune. În

societate dar mai ales în economie, legile economice se
manifestă prin activitatea oamenilor. Legile economice sunt legi
ale activităţii economice, guvernează activitatea economică şi
se manifestă prin intermediul ei;
Trăsături Legile economice îşi modifică forma şi conţinutul mai
specifice repede, în perioade mai scurte de timp, decât legile naturii;
Ţinând seama că în viaţa economică oamenii se
manifestă prin comportamentele lor specifice în condiţii de
incertitudine şi într-un ansamblu de relaţii de mare
complexitate, legăturile cu caracter de lege se manifestă numai
ca tendinţă, ca regulă şi în medie.

Reţinem: Totalitatea legilor economice care acţionează în economie privite în

unitatea şi interacţiunea lor constituie sistemul legilor economice. Funcţionarea
economiei este guvernată nu numai de o lege sau alta, ci de întregul sistem de legi
economice. În cadrul acestuia fiecare lege ocupă un anumit loc şi îndeplineşte un
anumit rol.

Economia politică a descoperit numeroase criterii de grupare, a legilor

economice: timpul (durata) acţiunii, spaţiul economic al acţiunii, rolul
îndeplinit în cadrul sistemului de legi etc

În raport de durata în În raport de spaţiul Din punctul de vedere

timp a acţiunii economic în care acţionează al rolului pe care îl
îndeplinesc în viaţa
economică
Legi comune tuturor 1. Legi economice care Legi structurale: legea
sistemelor economice acţionează în întreaga diviziunii muncii, legea
care s-au succedat în economie naţională; proporţionalităţii
istorie: legea creşterii 2. Legi care acţionează econmice;
productivităţii muncii. numai în perimetrul unor Legi funcţionale: legea
Legi comune câtorva zone (sfere) ale economiei profitului, legea
sisteme economice: naţionale: legile producţiei, formării şi mişcării
legea diviziunii muncii legile repartiţie. trebuinţelor (nevoilor);
sociale, legea cererii, 3. Unele legi economice Legi de dezvoltare:
legea ofertei, etc. acţionează la nivelul legea acumulării, legea
Legi specifice unui agenţilor economici, numite creşterii productivităţii
singur sistem legi microeconomice. muncii, legea
economic: legea 4. Legi mondoeconomice: economiei de timp etc.
profitului, legea legea diviziunii internaţionale
crizelor economice de a muncii, legea cooperării
supraproducţie. economice internaţionale.

27
TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin lege economică?

Răspuns:
Economia politică înţelege prin legile economice legăturile esenţiale, necesare,
generale, trainice, stabile şi repetabile ce sunt proprii fenomenelor şi proceselor
economice sau se statornicesc între acestea

2. Prin ce trăsături comune se caracterizează legile economice?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care sunt criteriile de grupare a legilor economice?
a. durata acţiunii în timp;
b. caracterul obiectiv al acestora;
c. caracterul subiectiv al acestora;
d. caracterul istoric al legilor economice;
e. rolul îndeplinit în cadrul sistemului de legi economice.
Rezolvare • OO OO

De rezolvat:
2. După rolul pe care îl îndeplinesc în viaţa economică legile
economice se împart în:
a. legi funcţionale;
b. legi microeconomice;
c. legi sectoriale;
d. legi comune tuturor sistemelor economice;
e. legi mondoeconomice.
O O O O O

2.3. Obiectul şi metoda de cunoaştere în ştiinţa economică

Economia, ca teorie economică generală, s-a cristalizat treptat drept ştiinţă,

în diverse etape, dezvoltându-şi şi prefecţionându-şi continuu obiectul şi metoda
sa de studiu.
O incursiune în istoria evoluţiei şi devenirii economiei politice ca ştiinţă
ne dezvăluie mai multe concepţii cu privire la obiectul economiei politice:
1. obiectul de studiu al economiei politice îl reprezintă trebuinţele şi
bunăstarea membrilor societăţii (economia politică ar studia activitatea comună a
oamenilor desfăşurată în scopul producerii bunurilor materiale pentru satisfacerea
trebuinţelor şi asigurarea bunăstării);
2. obiectul de stuidu al economiei politice îl reprezintă studiul modului
în care se formează, se distribuie şi se consumă bogăţia;
3. obiectul de studiu al economiei politice îl constituie modul în care
oamenii, în acţiunea lor obţin maximum de randament, cu minimum de efort;

28
 4. obiectul de studiu al economiei politice îl reprezintă valoarea,
schimbul, preţul, comerţul;
5. obiectul de studiu al economiei politice îl constituie relaţiile de
producţie sau relaţiile economice dintre oameni în procesul producţiei repartiţiei,
schimbului şi consumului de bunuri şi servicii.

Sintetizând punctele de vedere exprimate de-a lungul timpului cu privire

la caracterul obiectului ştiinţelor economice, se poate concluziona:

Economia politică este o ştiinţă socială, care studiază procesele şi

fenomenele economice în strânsă legătură cu factorii şi
Economia împrejurările care le determină, relaţiile economice dintre oameni
politică în producţia propriu-zisă, repartiţia, schimbul şi consumul de
bunuri şi servicii, în vederea desprinderii legilor şi raporturilor de
condiţionare, interdependenţă şi funcţionalitate şi a punerii în
evidenţă a metodelor şi soluţiilor de utilizare eficientă a resurselor
şi a mobilurilor care îi animă pe agenţii economici în activitatea
economică.
l omul este un produs atât al naturii cât şi al societăţii;
l economia este în acelaşi timp o ştiinţă socială, omul trăind în
societate;
l se poate aprecia că economia are caracter teoretic şi practic;
l ştiinţa economică se află într-un dialog viu cu celelalte ştiinţe
pe care omul le cercetează

Economia Politică foloseşte în procesul cunoaşterii următoarele metode

şi procedee:

l abstracţia, elimină ceea ce este neesenţial, irelevant şi întâmplător şi să

se desprindă ceea ce este esenţial, pentru caracterizarea fenomenului
l inducţia, desprinderea concluziilor generale, a principiilor, regulilor din
analiza cazurilor concrete, particulare
l deducţia, inversul inducţiei, se realizează demersul de la general la
particular
l analiza, presupune divizarea, descompunerea fenomenului cercetat în
părţile sale constitutive, examinarea separată a fiecăreia
l sinteza, presupune elaborarea unor concluzii cu caracter general, printr-
un proces de asamblare a părţilor constitutive ale întregului
l comparaţia,
l analogia, constă în mutarea, transferul unei însuşiri, a unor însuşiri sau
a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect care este
supus cercetării
l ipoteza este o presupunere fundamentată ştiinţific
l metoda logică, cercetează fenomenele şi procesele economice în
evoluţia lor de la simplu la complex, fără însă a ţine seama de toate
zigzagurile istoriei
l metoda istorică, analiza fenomenelor şi proceselor economice de la
cele mai simple la cele mai complexe, cu toate elementele concrete care
le individualizează
l modelarea economică matematică analizează, sub forma unor
construcţii logico-matematice tendinţele în evoluţia parametrilor
economici etc.

29
TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi definită economia politică?

Răspuns:

Economia politică este o ştiinţă socială, care studiază procesele şi fenomenele

economice în strânsă legătură cu factorii şi împrejurările care le determină,
relaţiile economice dintre oameni în producţia propriu-zisă, repartiţia, schimbul şi
consumul de bunuri şi servicii, în vederea desprinderii legilor şi raporturilor de
condiţionare, interdependenţă şi funcţionalitate şi a punerii în evidenţă a
metodelor şi soluţiilor de utilizare eficientă a resurselor şi a mobilurilor care îi
animă pe agenţii economici în activitatea economică.
2. În ce constau inducţia şi deducţia ca metode de cercetare a vieţii
economice?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Ce studiază economia politică?
a. fenomenele şi procesele economice;
b. raporturile dintre om şi natură;
c. lupta omului pentru supravieţuire;
d. ansamblul ideilor despre societate;
e. relaţiile dintre oameni în producţie, repartiţie, schimb şi consum.
Rezolvare • O O O •
De rezolvat:
2. În cadrul metodelor de cunoaştere ale ştiinţei economice nu se
numără?
a. inducţia;
b. comparaţia;
c. metoda istorică;
d. metoda logică;
e. metoda internaţională.

O O O O O

2.4. Sistemul ştiinţelor economice. Microeconomia şi

macroeconomia

În ansamblul ştiinţelor economice care studiază viaţa economică se

detaşează Economia politică, cu cele două părţi componente, microeconomia şi
macroeconomia.
• are rolul de a elabora sistemul de noţiuni, concepte şi
Economia regularităţi.
politică • economia politică fundamentează din perspectiva
diferitelor şcoli doctrinare, sensul de mişcare al vieţii
economice, modul de acţiune şi mijloacele pentru
realizarea scopurilor
30
 Microeconomia este o componentă a ştiinţei economice care
studiază procesele, faptele, actele şi comportamentele individuale
ale agenţilor economici, privitoare la modul cum se iau deciziile
individuale într-o economie la nivelul menajului sau al firmei.
Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor
şi consumatoirlor, ci, pe baza acestuia, explică şi funcţionarea
generală a sistemului economic în ansamblul său.

Macroeconomia este o componentă a economiei politice care se

ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului
de ansamblu al economiei ca sistem. Macroeconomia permite
observarea fenomenelor la nivel de grupuri de agenţi economici,
indivizi sau firme reuniţi în categorii omogene şi degajate astfel
de comportamentele lor individuale. Macroeconomia operează cu
mărimi globale denumite agregate

Ştiinţa economică se constituie într-un sistem de ştiinţe economice

autonome, toate acestea având ca domeniu de cercetare economia în ansamblul ei,
complexă, dinamică şi în continuă diversificare. Astfel desprindem următoarele
ştiinţe:
Studiul evoluţiei vieţii economice în timp şi spaţiu, atât ca realitate
concretă, cât şi ca mod de percepere a ei de către gândirea oamenilor de ştiinţă
este realizată de către ştiinţele istorice cum sunt:
l istoria economică, ştiinţa care se ocupă cu studiul teoretic cu privire la
evoluţia concretă, în timp şi spaţiu a economiei
l istoria gândirii economice care analizează principalele curente de
gândire economică, modul cum acestea s-au format şi dezvoltat
Viaţa economică nu poate fi ruptă de aspectele social-umane ale
existenţei oamenilor şi, ca urmare, cunoaşterea, analiza şi interpretarea vieţii
economice prin prisma acestor aspecte a generat apariţia unei gândiri
specializate sub denumirea de Psihosociologia economiei în care sunt incluse
Psihologia economică, sociologia economică, Psihosociologia economică
Sociologia economică completează teoria economică în direcţia
cunoaşterii relaţiilor dintre oameni
Ştiinţele economice de ramură şi de întreprindere ca de exemplu:
economia ramurilor (industriei, agriculturii, etc.), sau economia
întreprinderii.
Problemele conducerii, planificării şi prognozei vieţii economice :
Ştiinţa conducerii vieţii economice, Ştiinţa planificării, Ştiinţa finanţelor
etc
Ştiinţe economice care să abordeze aspectele esenţiale ale vieţii
economice la nivelul tuturor ţărilor lumii ca de exemplu:, Relaţiile
economice internaţionale, Integrarea economică mondială, Economia
relaţiilor europene
Ştiinţe de graniţă: Geografia economică, Economia matematică,
Cibernetica economică, Economia mediului natural

Totodată, sistemul ştiinţelor economice are un caracter dinamic şi

deschis, în cadrul său având loc modificări permanente impuse de evoluţia şi

31
diversificarea vieţii economice precum şi de necesitatea reflectării acestor
transformări în teoria economică.

TEST DE EVALUARE
1. Ce studiază microeconomia?
Răspuns:
Microeconomia este o componentă a ştiinţei economice care studiază
procesele, faptele, actele şi comportamentele individuale ale agenţilor
economici, privitoare la modul cum se iau deciziile individuale într-o
economie la nivelul menajului sau al firmei

2. Care sunt ştiinţele de graniţă din cadrul sistemului ştiinţelor

economice?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În cadrul ştiinţelor economice de ramură sunt incluse:
a. economia europeană;
b. economia internaţională;
c. economia industriei;
d. economia agriculturii;
e. economia mondială.
Rezolvare O O •• O

De rezolvat:
2. Economia politică, disciplină economică fundamentală, are rolul:
a. de a elabora sistemul de noţiuni, concepte şi regularităţi;
b. de a studia relaţiile dintre om şi natură în procesul de producţie;
c. de a analiza structura societăţii pe clase sociale;
d. de a găsi şi selecta resursele rare şi cu îmbunătăţiri alternative;
e. de a fundamenta sensul de mişcare a vieţii economice.
O O O O O

32
 REZUMATUL TEMEI

Economia porneşte de la premisa că fenomenele şi procesele economice

care alcătuiesc viaţa economică nu sunt izolate, ci se află în variate forme de
legături unele cu altele.Economia cunaşte o anumită ordine în desfăşurarea
proceselor extrem de complexe care compun viaţa de zi cu zi a oamenilor.
Recunoaşterea unei anumite ordini în economie înseamnă în esenţă şi
recunoaşterea existenţei şi acţiunii legilor economice.
Pentru a produce bunurile necesare vieţii oamenii trebuie în mod necesar
să intre în relaţii cu natura, să acţioneze asupra sa. În acelaşi timp în mod obiectiv
ei intră în relaţie unii cu alţii deoarece producţia presupune cu necesitate ca
oamenii să coopereze unii cu alţii, să facă schimb de activităţi.
Fiecare lege economică întruchipează o anumită legătură esenţială,
necesară, generală, trainică şi stabilă. În virtutea acestui fapt ea îşi are conţinutul
său propriu şi autonomie funcţională. Dar nici-o lege economică nu acţionează în
afara celorlalte legi. Ea se intersectează cu celelalte legi economice.
Metoda prin care se realizează cunoaşterea economică ştiinţifică
cuprinde ansamblul concepţiilor şi procedeelor gândirii cu privire la obiectul
ştiinţei economice, împreună cu mijloacele de investigare a fenomenelor şi
proceselor economice.
În ansamblul ştiinţelor economice care studiază viaţa economică se
detaşează Economia politică, cu cele două părţi componente, microeconomia şi
macroeconomia
În prezent ştiinţa economică se constituie într-un sistem de ştiinţe
economice autonome, toate acestea având ca domeniu de cercetare economia în
ansamblul ei, complexă, dinamică şi în continuă diversificare.

33
34