Capitolul I

ECONOMIA – DOMENIU AL VIEȚII UMANE

1. Nevoile umane
1. Nevoile umane şi economice
şi resursele resursele economic
Existenţa şi dezvoltarea omului se întemeiază pe satisfacerea unor
trebuinţe multiple denumite nevoi umane.
Nevoile umane reprezintă cerinţe de ordin economic, politic, social şi

menilor de a conştientiza aceste cerinţe.

spiritual, care asigură viaţa omului, dezvoltarea normală a indivizilor şi a
colectivităţilor umane, corespunzător cu gradul atins în dezvoltarea societăţii şi

componentele esenţiale ale nevoilor umane o co

cu capacitatea oamenilor de a conştientiza aceste cerinţe.
Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o constituie
nevoile (trebuinţele) economice.
Nevoile economice se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale:

se a)caracterizează prin câteva trăsături esenţ

reprezintă resortul fundamental al oricărei activităţi economice;
b) au o dublă determinare: obiectivă şi subiectivă; din punct de vedere

ntă resortul fundamental al oricărei activităţi econom

obiectiv, ele sunt rezultatul condiţiilor de viaţă existente la un
moment dat în societate şi depind de gradul de dezvoltare al
societăţii şi al indivizilor; din punct de vedere subiectiv, nevoile
economice depind de factorii biologici, sociali, psihologici, morali,
de obiceiuri, tradiţii şi dorinţe;
c) au caracter istoric, devenind, în timp, nelimitate ca număr şi
manifestându-se sub forma legii (principiului) creşterii şi
diversificării trebuinţelor;
d) orice nevoie economică se stinge prin satisfacerea sa, dar renaşte cu
timpul, având o anumită periodicitate;
 e) nevoile economice au caracter complex, prezentându-se ca o
mulţime de trebuinţe complementare, concurente; ele alcătuiesc
sistemul trebuinţelor (nevoilor) economice.

Clasificarea şi ierarhizarea nevoilor economice

Sistemul de nevoi economice vizează simultan

1) cerinţele desfăşurării activităţilor economice şi se manifestă ca nevoi ale
consumului productiv (intermediar) şi 2) cerinţele populaţiei, care îmbracă
forma de nevoi de consum neproductiv (final).
Nevoile economice ale populaţiei (de consum final), la rândul lor, au
caracter complex şi dinamic, structurându-se în funcţie de anumite criterii
(reguli).
1.După funcţia îndeplinită în raport cu organismul uman, se disting:
a) trebuinţe organice (fiziologice), denumite şi nevoi
fundamentale (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, sănătate fizică şi
mentală);
b) trebuinţe funcţionale (superioare), care se divid în: trebuinţe
materiale (cărţi, aparataj electrocasnic şi electronic, baza
materială a sportului, turismului, culturii, artei, învăţământului
etc.) şi trebuinţele social-spirituale ( de învăţare, de cunoaştere,
de a munci, de a crea, de a te delecta, de timp liber ş.a.);
2. Nevoile populaţiei sunt clasificate în unele documente ONU în:
a)nevoi minime (biologice), cum sunt cele referitoare la alimentaţie,
îmbrăcăminte-încălţăminte, locuinţă şi sănătate; b) nevoi de bază,
care cuprind în plus faţă de cele minime, nevoile de educaţie; c)
nevoi psiho-sociale care pe lângă nevoile de bază, cuprind o gamă
extrem de largă de necesităţi referitoare la instruire, formare,

2
 comunicare, odihnă, securitate personală, protecţie socială, cerinţele
de mediu ambiant ş.a.
3. În funcţie de gradul de urgenţă pentru viaţa şi dezvoltarea oamenilor,
nevoile economice se ierarhizează în:
a) nevoi primare (vitale) sau nevoile a căror satisfacere nu
poate fi amânată (nevoile care asigură menţinerea,
perpeturea vieţii oamenilor);
b) nevoi speciale sau trebuinţele ce apar după satisfacrea la un
nivel minim a nevoilor primare, trebuinţe care se grupează
după gradul de urgenţă în nevoi secundare, terţiare
cuaternare etc.
4. După durata repetabilităţii lor, nevoile economice se grupează în:
nevoi curente, nevoi periodice şi nevoi rare;
5. După posibilitatea satisfacerii acestora se disting: nevoi solvabile
(care pot fi satisfăcute cu ajutorul veniturilor deţinute de individ) şi
nevoi nesolvabile în acel moment sau nevoi - aspiraţii (dorinţe).
Nevoile economice, conştientizate de către oameni şi transformate în
mobiluri poartă numle de interese economice.
Interesele economice, ca şi trebuinţele, sunt complexe şi independente
şi alcătuiesc sistemul de interese, care cuprinde: interesele personale (ale
indivizilor), interesele de grup (ale microgrupurilor şi grupurilor sociale) şi
interesele generale; interesele particulare şi interesele publice; interesele
curente şi de perspectivă, interesele locale, regionale, naţionale, internaţionale
ş.a.
Purtătorii intereselor economice sunt subiecţii economici: indivizi,
colective de indivizi, microgrupuri, categorii sociale şi societatea în ansamblu.

3
 Cooperarea cât şi confruntarea dintre purtătorii intereselor economice
se bazează pe acţiunea economică. Acţiunea economică este o categorie
complexă care presupune:
a) - existenţa intereselor şi scopurilor economice ale oamenilor;
b) - existenţa obiectului acţiunii;
c) - existenţa mijloacelor (instrumentelor) necesare realizării acţiunii;
d) - realizarea sau obţinerea obiectului transformat al acţiunii.
În cadrul acţiunii economice a oamenilor sunt trase şi utilizate resursele
economice.
Resursele sunt reprezentate de ansamblul elementelor atrase şi utilizate
efectiv în cadrul acţiunii economice a oamenilor pentru producerea de bunuri
materiale şi de servicii.
Resursa primară a tuturor activităţilor economice o reprezintă natura
(pământul).
Cea mai importantă resursă a societăţii, resursa creativă şi
reproductibilă, o constituie potenţialul uman.
Ansamblul resurselor economice ale societăţii se pot clasifica în: a)
resurse primare (resursele naturale şi populaţia privită cantitativ şi structural)
b) resurse derivate (rezervele materiale şi cunoştinţele umane; stocul de
învăţământ, de ştiinţă, de cultură, potenţialul inovaţional ş.a.)
Corelaţia dintre creşterea nevoilor umane şi sporirea cantităţii de resurse
economice se manifestă sub forma legii rarităţii resurselor şi bunurilor.
Legea rarităţii resurselor şi bunurilor desemnează faptul că volumul,
structura şi calitatea resurselor economice şi ale bunurilor se modifică mai
încet decât volumul, structura şi intensittea nevoilor umane.

Teme de autoevaluare
1. Descrieți care sunt trăsăturile esențiale ale nevoilor economice?

4
 2. Clasificați nevoile economice.
3. Enunțați legea rarității resurselor și bunurilor.

2. Economia - componentă a vieţii sociale

Trăsătura definitorie a societăţii o constituie prezenţa omului, a omului

real (viu), ca purtător şi reproducător al vieţii şi ca subiect creativ al activităţilor
din societate şi al relaţiilor sociale.
Societatea umană poate fi definită ca un sistem care face parte dintr-un
alt sistem, mult mai larg - sistemul naturii -, iar omul este elementul comun al
ambelor sisteme: sistemul naturii şi sistemul social.
Sistemul naturii reprezintă ecosistemul dat, necreat de om, cu legile
sale obiective şi determinismul său natural, patrimonial şi permanent.
Sistemul social sau sociosistemul este sistemul creat de om prin
acţiunile sale.
Omul (homosistemul) este, pe o parte, o fiinţă corporală sau un produs
al naturii, iar pe de altă parte, o fiinţă socială ( un produs al societăţii) .
Economia - domeniu fundamental al societăţii - este acea componentă
a vieţii sociale căreia îi revine rolul de a produce, distribui (repartiza), schimba
şi consuma bunurile materiale şi serviciile necesare oamenilor.
Economia îndeplineşte funcţii esenţiale în cadrul sistemului social.
Principala funcţie a economiei constă în asigurarea existenţei materiale
a oamenilor, a perpetuării (dăinuirii) vieţii oamenilor şi a societăţii.
În al doilea rând, economia asigură nu numai satisfacerea nevoilor
economice existente la un moment dat, ci creează, totodată, premisele pentru
apariţia unor noi trebuinţe.

5
 În al treilea rând, economia este acel domeniu care creează condiţiile
materiale pentru desfăşurarea şi dezvoltarea celorlalte ctivităţi (neeconomice)
din societate: politice, sociale, cultural-spirituale, cultura, etc.
Activităţile politice, sociale, spitiruale ş.a. au o independenţă relativă
faţă de activităţile economice, se interferează cu acestea şi se condiţionează
reciproc.

Teme de autoevaluare
1. Care este trăsătura definitorie a societății?
2. Ce reprezintă economia?
3. Economia îndeplinește trei funcții esențiale în cadrul sistemului social,
care sunt acestea?

3. Structurile economiei

Activităţile economice sunt acele forme sociale specifice ale acţiunii

umane, prin care se dobândesc bunurile materiale şi serviciile necesare
oamenilor. Ansamblul activităţilor economice, privite în interdependenţa lor
funcţională, constituie economia reală.
Forma principală prin care se manifestă economia reală contemporană
o constituie economia naţională.
Marea complexitate a economiei unei societăţi implică existenţa unor
structuri care îi redau coerenţa şi funcţionalitatea.
Structura economiei reprezintă modul de alcătuire, de asociere şi de
organizare a componentelor unei economii naţionale, numărul şi dimensiunile
(ponderile) acestora, precum şi relaţiile dintre ele, care îi redau echilibrul şi
dinamica (tendinţa de dezvoltare). Există numeroase structuri ale economiei
naţionale, mai importante fiind:

6
1) Structura tehnologică reflectă raporturile dintre componentele
tehnologice ale unei economii naţionale, respectiv capacitatea
acesteia de a genera, promova şi asimila progresul tehnico-ştiinţific
contemporan şi de a participa la revoluţia ştiinţifico-tehnică. În
lumea de azi se cunosc trei categorii de tehnici şi tehnologicii: de
vârf (avansate), bazate pe microprocesoare, roboţi, tehnologii
neconvenţionale, tehnici informatice ş.a., tehnologii intermediare
(maşiniste) şi tehnologii premaşiniste (tradiţionale). În funcţie de
ponderea acestor categorii de tehnologii în ramurile economiei
naţionale se disting: economii cu structuri tehnologice avansate
(moderne), economii naţionale cu structuri tehnologice în curs de
modernizare şi economii naţionale cu structuri tehnice perimate.
2) Structura de ramură şi sectorială constă în raportul dintre
subramurile, sectoarele şi sferele economiei naţionale, generate de
diviziunea socială a muncii şi de structura nevoii sociale. Dacă avem
în vedere ponderea ramurilor în totalul activităţii economice, o
economie naţională se poate încadra în unul din următoarele tipuri
de economie:
a) economie agrară (când partea principală a PIB şi a populaţiei
ocupate este deţinută de agricultură;
b) economie agrar - industrială (când industria începe să aducă
o contribuţie însemnată, dar nu preponderentă la dezvoltarea
economiei naţionale);
c) economie industrial-agrară (când industria devine
preponderentă în ocuparea populaţiei şi în producerea PIB, dar
agricultura deţine încă o pondere importantă);

7
 d)economie industrială (când industria devenită preponderentă
în economia naţională are capacitatea de a industrializa
puternic celelalte ramuri);
e) economie industrială şi de servicii, denumită şi economie
tehnologică sau informatizată (când sectorul serviciilor şi
înalte tehnologii, inclusiv cele informatice, joacă rolul
hotărâtor în dezvoltarea economică).
Ramurile economiei se grupează pe sectoare, ponderile acestora
redând structura sectorială a economiei naţionale. Sectoarele principale ale
economiei sunt:
a) sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultura, piscicultura
şi industria extractivă;
b) sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei prelucrătoare;
c) sectorul terţiar, cuprinzând serviciile din toate categoriile.
În raport cu sferele reproducţiei sociale, structura economiei reale
cuprinde patru mari grupuri de activităţi, care s-au format şi funcţionează pe
baza unor relaţii orizontale:
1) Producţia cuprinde toate activităţile din agricultură, industrie şi alte
domenii care constau în modificări de formă şi de fond asupra
bunurilor pentru a le face utile sau a le spori utilitatea iniţială.
Funcţia primordială a producţiei o constituie îmbinarea şi utilizarea
factorilor de producţie, în vederea producerii de bunuri materiale şi
de servicii. În funcţie de rezultatele ei, poducţia poate fi: materială,
când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială), şi
prestări de servicii, când se produc bunuri materiale (bogăţie
imaterială).

8
 2) Distribuţia constă în repartizarea venitului global (total) obţinut în
economie între indivizi, agenţi economici, grupuri şi categorii
sociale, pe baza unor reguli (principii) statornicite în societate.
3) Circulaţia se referă la transportul, depozitarea, conservarea şi
schimbul de produse şi servicii, pentru ca bunurile economice create
să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri (cumpărătorilor);
4) Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice,
create repartizate şi introduse în circulaţie, pentru satisfacerea
diferitelor trebuinţe.
După scopul sau destinaţia bunurilor, se disting:
a) consumaţia productivă (intermediară), care constă în consumarea
unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi
servicii;
b) consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de
consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor
personale.
Economia contemporană se bazează pe schimburi comerciale, monedă,
preţ, cerere, ofertă, sistem bancar şi financiar. Ca urmare, printre structurile
economiei, care dublează, respectiv triplează toate structurile menţionate
anterior se disting structurile comercială şi bancar-financiară, cu rol de liant
şi de catalizator ce asigură coeziunea şi fluiditatea tuturor activităţilor dintr-o
economie naţională.
Structura pe verticală a conomiei ierarhizează activităţile pe patru
niveluri:
1) Microeconomia, ca structură de bază a economiei, desemnează
ansamblul proceselor ce se derulează la nivelul unităţilor economice
specializate, care produc bunuri materiale şi servicii şi acţionează
în sfera producţiei sau circulaţiei.

9
 2) Mezoeconomia. Agenţii economici au nu numai o structură
eterogenă ci şi ierarhică. Mezoeconomia se referă, deci, la agregarea
activităţilor economice la nivel zonal (regional), ale grupurilor de
întreprinderi, al ramurilor şi subramurilor economiei naţionale.
3) Macroeconomia priveşte activităţile economice la nivel naţional,
statal, ca raporturi între ramurile economiei şi sferele reproducţiei;
ca subsumare a tuturor activităţilor economice ale unui stat.
4) Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor
lumii, interdependenţele economice dintre state, generate de
diviziunea internaţională a muncii, funcţionarea pieţei mondiale şi
a circuitului economic mondial.

Teme de autoevaluare
1. Enumerați sectoarele principale ale economiei.
2. Structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi, care
s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale, care sunt
acestea?
3. Descrieți structura pe verticală a economiei.

CONCLUZII

Nevoile umane reprezintă cerinţe de ordin economic, politic, social şi

spiritual. Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o constituie
nevoile (trebuinţele) economice.
Nevoile economice se caracterizează prin câteva trăsături esenţiale:
a) reprezintă resortul fundamental al oricărei activităţi economice;
b) au o dublă determinare: obiectivă şi subiectivă;

10
 c) nelimitate ca număr;
d) orice nevoie economică se stinge prin satisfacerea sa, dar renaşte cu
timpul;
e) nevoile economice au caracter complex
Nevoile economice ale populaţiei (de consum final), la rândul lor, au
caracter complex şi dinamic, structurându-se în funcţie de anumite criterii
(reguli):
1.După funcţia îndeplinită în raport cu organismul uman, se disting:
trebuinţe organice și trebuinţe funcţionale
2. Nevoile populaţiei sunt clasificate în unele documente ONU în: nevoi
minime (biologice), nevoi de bază și nevoi psiho-sociale
3. În funcţie de gradul de urgenţă pentru viaţa şi dezvoltarea oamenilor:
nevoi primare (vitale) și nevoi speciale
4. După durata repetabilităţii lor, nevoile economice se grupează în:
nevoi curente, nevoi periodice şi nevoi rare;
5. După posibilitatea satisfacerii acestora se disting: nevoi solvabile şi
nevoi nesolvabile în acel moment
Resursele sunt reprezentate de ansamblul elementelor atrase şi utilizate
efectiv în cadrul acţiunii economice a oamenilor pentru producerea de bunuri
materiale şi de servicii. Ansamblul resurselor economice ale societăţii se pot
clasifica în: resurse primare și resurse derivate.
Legea rarităţii resurselor şi bunurilor desemnează faptul că volumul,
structura şi calitatea resurselor economice şi ale bunurilor se modifică mai
încet decât volumul, structura şi intensittea nevoilor umane.
Sistemul social sau sociosistemul este sistemul creat de om prin
acţiunile sale.

11
 Economia - domeniu fundamental al societăţii - este acea componentă
a vieţii sociale căreia îi revine rolul de a produce, distribui (repartiza), schimba
şi consuma bunurile materiale şi serviciile necesare oamenilor.
Economia îndeplineşte funcţii esenţiale în cadrul sistemului social.
Activităţile economice sunt acele forme sociale specifice ale acţiunii
umane, prin care se dobândesc bunurile materiale şi serviciile necesare
oamenilor. Ansamblul activităţilor economice, privite în interdependenţa lor
funcţională, constituie economia reală.
Forma principală prin care se manifestă economia reală contemporană
o constituie economia naţională. Există numeroase structuri ale economiei
naţionale, mai importante fiind: structura tehnologică și structura de ramură
şi sectorială
Sectoarele principale ale economiei sunt:
a) sectorul primar, cuprinzând agricultura, silvicultura, piscicultura
şi industria extractivă;
b) sectorul secundar, cuprinzând ramurile industriei prelucrătoare;
c) sectorul terţiar, cuprinzând serviciile din toate categoriile.
În raport cu sferele reproducţiei sociale, structura economiei reale
cuprinde patru mari grupuri de activităţi, care s-au format şi funcţionează pe
baza unor relaţii orizontale: producţia, distribuţia, circulația, consumația.
Structura pe verticală a conomiei ierarhizează activităţile pe patru
niveluri: microeconomia, mezoeconomia, macroeconomia și
mondoeconomia.

12