Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Administrație Publică

MASTER – Puterea Executivă și Administrația Publică

PRINCIPIUL
IMPARȚIALITĂȚII ÎN
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Lect. univ. dr. Gabriela VARIA

Masterand: Anamaria COMȘA

București
2022
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................................................... 2
CAPITOLUL 1. PRINCIPIILE GENERALE APLICABILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ... 3
CAPITOLUL 2. PRINCIPIILE DE BAZĂ PENTRU TRATAREA CONFLICTELOR DE
INTERESE ............................................................................................................................................ 8
CAPITOLUL 3. CONFLICTELE DE INTERESE ÎN PROIECTELE CU FINANȚARE
EUROPEANĂ ȘI ÎN ACHIZIȚIILE PUBLICE................................................................................ 9
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................. 12

1
INTRODUCERE

Administrația publică răspunde nevoilor societății și funcționează pe bază de structuri

organizatorice, procese, roluri, relații, politici și programe. Instituțiile au un rol fundamental în
stabilirea stimulentelor potrivite, în reducerea incertitudinii și în asigurarea prosperității pe
termen lung. Deficiențele în funcționarea administrației publice pot crea obstacole
semnificative în calea funcționării pieței unice, a investițiilor la nivel regional și local, precum
și a inovării. Unele state membre ale UE au făcut în mod consecvent eforturi conștiente pentru
a stimula performanța propriilor administrații; alte țări trebuie să reconsidere/reevalueze bazele
sistemului lor administrativ. Ritmul actual al schimbărilor sociale, tehnologice și economice
impune ca toate administrațiile publice să se adapteze la noile realități.
Unul dintre principiile de bază în administrația publică este principiul imparțialității,
care ghidează activitatea administrației publice, activitate care vizează realizarea interesului
public, trebuie să se desfășoare cu imparțialitate1.
S-a vorbit şi se vorbeşte încă foarte mult, în aceşti ani despre reforma administraţiei
publice. Deşi nu toate sunt ideale în acest domeniu - ca şi în alte sfere ale vieţii sociale, de
altfel, trebuie să recunoaştem că eforturi de redresare a situaţiei s-au depus şi se depun în
continuare. După cum se ştie, reperul de bază al unei veritabile reformări a administraţiei
publice este funcţionarul public.
O administraţie modernă şi eficientă se sprijină, fără îndoială, pe o resursă umană de
calitate, pe un corp de funcţionari publici profesionist, capabil să ridice nivelul de performanţă
instituţională şi să satisfacă pe deplin interesele cetăţenilor. Dincolo de alte aspecte importante,
fără de care eficienţa şi profesionalismul corpului de funcţionari publici nu vor putea fi atinse,
activitatea acestora trebuie să se bazeze pe anumite reguli de conduită şi cerinţe etice, specifice
profesiei ca formă a eticii sociale. Întrucît funcţionarii publici se află în contact permanent cu
cetăţenii, acţiunile şi comportamentul lor atît în interiorul, cît şi în afara instituţiei trebuie să
inspire respectul şi încrederea publicului. Drept urmare, cei numiţi într-o funcţie publică trebuie
să fie oameni cu competenţă dovedită, integritate şi corectitudine, standarde de la care să nu
existe nicio deviere și care să funcționeze după toate principiile generale prevăzute de legislația
europeană .

1 Wikipedia - definitia Principiului imparțialității https://koaha.org/wiki/Imparzialit%C3%A0

2
 Codul model de conduită pentru funcţionarii publici, aprobat de Comitetul de Miniştri
al Consiliului Europei în cadrul celei de-a 106-a sesiuni din 11 mai 2000, este considerat, pe
bună dreptate, ca „punct de sprijin” pentru codurile de conduită similare din statele-membre
ale Consiliului Europei.
În România, Codul de conduită a funcţionarilor publici a fost inițial adoptat prin
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici (în prezent abrogată),
acesta fiind aplicabil, în exclusivitate, funcţionarilor publici. Ulterior, la 8 noiembrie 2004, a
fost adoptată Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din
autorităţile şi instituţiile publice (lege de asemenea abrogată în prezent), aplicabilă personalului
contractual din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, încadrat în baza prevederilor Legii
nr. 53/2003 – Codul muncii. Atât Legea 7/2004, cât și Legea 477/2004 au fost abrogate la
intrarea în vigoare a Codului Administrativ (05 iulie 2019)2, care reglementează cadrul general
pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul
personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi
unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale.3
Crearea unui corp de funcționari publici neutru din punct de vedere politic,
profesionist și onest va asigura premisele unei transformari reale a administrației publice din
țara noastră.

CAPITOLUL 1. PRINCIPIILE GENERALE APLICABILE ADMINISTRAȚIEI

PUBLICE4

ART. 6 Principiul legalităţii. Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, precum şi

personalul acestora au obligaţia de a acţiona cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
ART. 7 Principiul egalităţii Beneficiarii activităţii autorităţilor şi instituţiilor administraţiei
publice au dreptul de a fi trataţi în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu
obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice de a trata în mod egal pe toţi
beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege.
ART. 8 Principiul transparenţei. În procesul de elaborare a actelor normative, autorităţile şi
instituţiile publice au obligaţia de a informa şi de a supune consultării şi dezbaterii publice

2 Codul Administrativ, art. 597, (2), lit. k) și l)

3 Codul Administrativ, art. 1
4 O.U.G. NR. 57/2019 privind Codul Administrativ

3
proiectele de acte normative şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor
administrative, precum şi la datele şi informaţiile de interes public, în limitele legii. Beneficiarii
activităţilor administraţiei publice au dreptul de a obţine informaţii de la autorităţile şi
instituţiile administraţiei publice, iar acestea au obligaţia corelativă a acestora de a pune la
dispoziţia beneficiarilor informaţii din oficiu sau la cerere, în limitele legii.
ART. 9 Principiul proporţionalităţii. Formele de activitate ale autorităţilor administraţiei
publice trebuie să fie corespunzătoare satisfacerii unui interes public, precum şi echilibrate din
punctul de vedere al efectelor asupra persoanelor. Reglementările sau măsurile autorităţilor şi
instituţiilor administraţiei publice sunt iniţiate, adoptate, emise, după caz, numai în urma
evaluării nevoilor de interes public sau a problemelor, după caz, a riscurilor şi a impactului
soluţiilor propuse.
ART. 10 Principiul satisfacerii interesului public. Autorităţile şi instituţiile administraţiei
publice, precum şi personalul din cadrul acestora au obligaţia de a urmări satisfacerea
interesului public înaintea celui individual sau de grup. Interesul public naţional este prioritar
faţă de interesul public local.
ART. 11 Principiul imparţialităţii.Personalul din administraţia publică are obligaţia de a-şi
exercita atribuţiile legale, fără subiectivism, indiferent de propriile convingeri sau interese.
ART. 12 Principiul continuităţii. Activitatea administraţiei publice se exercită fără
întreruperi, cu respectarea prevederilor legale.
ART. 13 Principiul adaptabilităţii. Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice au
obligaţia de a satisface nevoile societăţii.
Respectarea principiului imparţialităţii ar trebui să aibă în principal evitarea
conflictelor de interese.
Conflictele de interese, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, au devenit un
motiv major de preocupare în întreaga lume. În sectorul guvernamental şi în cel public,
conflictele de interese sunt de multă vreme obiectul unei politici specifice; abordările
legislative şi administrative au avut scopul de a susţine integritatea şi luarea deciziilor în mod
dezinteresat în instituţiile guvernamentale şi publice. Şi în sectorul privat există de mult
preocupări legate de integritatea în afaceri şi în mod special de protejarea intereselor
acţionarilor şi a marelui public. Recentele scandaluri au atras atenţia asupra importanţei evitării
conflictelor de interese care pot deveni o problemă atunci când, de exemplu, un funcţionar
public pleacă din serviciul public pentru a se angaja în sectorul privat sau la un ONG sau când
o firmă de contabilitate oferă atât servicii de auditare cât şi servicii de consultanţă aceluiaşi

4
client sau o agenţie de reglementare se aliniază prea mult la interesele societăţilor comerciale
pe care are datoria să le supravegheze.
Au apărut forme noi de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale şi non-
profit, care dau naştere de exemplu unor forme de colaborare din ce în ce mai strânse cum ar fi
parteneriatele public/privat, auto-reglementarea, schimburi de personal şi sponsorizări. De
asemenea, au apărut forme noi de activitate în sectorul public care ar putea duce la apariţia
unor schimbări în obligaţiile şi loialităţile tradiţionale ale angajaţilor. Prin urmare, în mod
evident există un potenţial în creştere de forme noi de conflict de interese care implică
interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei oficiale respective iar creşterea
preocupării publicului a exercitat presiune asupra guvernelor ca acestea să ia măsuri pentru a
nu fi compromisă corectitudinea procesului de luare a deciziilor oficiale.
Deşi un conflict de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, există o recunoaştere din
ce în ce mai largă a faptului că apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile
publice ale funcţionarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie.
Obiectivul unei politici adecvate privind conflictul de interese nu constă în simpla interzicere
a tuturor intereselor de natură privată ale funcţionarilor publici, chiar dacă o asemenea metodă
ar fi posibilă. Obiectivul imediat ar trebui să fie acela de a susţine corectitudinea deciziilor
politice şi administrative oficiale şi a administraţiei publice în general, recunoscând faptul că
un conflict de interese nesoluţionat poate duce la un abuz în serviciu.5
În Romania acest obiectiv poate fi în general atins dacă organismele publice au la
dispoziţie şi pun în practică standarde politice corespunzătoare în vederea promovării
corectitudinii, metode eficiente pentru identificarea riscurilor şi soluţionarea apariţiei unor
conflicte de interese, mecanisme interne şi externe adecvate de tragere la răspundere şi metode
administrative – inclusiv sancţiuni – prin care să se asigure că funcţionarii publici răspund
personal pentru respectarea literii şi spiritului acestor standarde.
Metodele diferite de tratare a conflictului de interese care au fost adoptate de statele
membre au reflectat diversele lor tradiţii istorice, juridice şi administrative. Măsurile
instituţionale cum ar fi inspecţia şi verificarea externă sau alte metode de supraveghere internă
au rolul lor în tratarea situaţiilor de acest gen. Există şi alte măsuri eficiente, cum ar fi publicare
în parte sau în totalitate a intereselor declarate şi/sau dezvoltarea unui culturi administrative
puternice care să susţină corectitudinea.

5 OECD- Ghidul OECD pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică, iunie 2003

5
 În condiţiile unui mediu al sectorului public în schimbare rapidă, conflictul de interese
reprezintă întotdeauna un motiv de îngrijorare. Încercarea de a controla prea strict exercitarea
intereselor personale poate intra în conflict cu alte drepturi sau poate fi imposibilă sau contra-
productivă în practică sau poate determina unele persoane să nu mai dorească să ocupe o funcţie
publică deloc. Prin urmare, o politică modernă cu privire la conflictul de interese trebuie să
caute să ajungă la un echilibru, prin identificarea riscurilor legate de corectitudinea
organizaţiilor publice şi a funcţionarilor publici, interzicerea formelor inacceptabile de conflict
de interese, tratarea corespunzătoare a situaţiilor de acest gen, informarea organizaţiilor publice
şi a persoanelor oficiale cu privire la apariţia unor asemenea conflicte de interese, asigurarea
introducerii unor proceduri eficiente pentru identificarea, declararea, rezolvarea şi promovarea
soluţiei adecvate pentru situaţiile de conflict de interese.
Un conflict de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele
personale ale unui funcţionar public, în care funcţionarul public are interese, în calitatea sa de
persoană privată, care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi
responsabilităţilor oficiale.
Conflictul de interese potențial apare atunci când persoana cu funcție de
decizie/funcționarul public are interese personale care sunt de o asemenea natură încât s-ar
produce un conflict de interese dacă funcționarul ar avea atribuții oficiale în acea privință, în
viitor. Pot fi exemple de astfel de conflicte: o persoană este arhitectul șef al orașului B, iar
fratele său este directorul unei mari companii de construcții din oraș; o anumită persoană are
funcție de decizie (responsabil cu achizițiile) într-o autoritate contractantă, iar fratele acestuia
are o firmă de tehnologia informației și comunicare.
Prin contrast, se poate spune că există un conflict de interese aparent atunci când există
suspiciunea că interesele unui funcţionar public ar putea influenţa în mod necorespunzător
îndeplinirea sarcinilor, dar în realitate situaţia nu este aşa. Un exemplu de acest tip de conflict
ar fi: conducătorul autorității contractante sau președintele comitetului de evaluare și
conducătorul unui operator economic participant la procedură au același nume de familie.
Un conflict potenţial apare atunci când un funcţionar public are interese personale care
sunt de o asemenea natură încât s-ar produce un conflict de interese dacă funcţionarul ar avea
atribuţii oficiale în acea privinţă (conflictuale) în viitor.
Definit în acest fel, conflictul de interese are acelaşi înţeles cu conflictul real de
interese. O situaţie de conflict de interese poate astfel fi actuală sau poate să fi existat cândva
în trecut.

6
 Conflictul de interese actual apare în momentul în care oficialul este pus în situația de
a lua o decizie care l-ar avantaja sau care ar avantaja un apropiat de-al său sau un partener de
afaceri. În această situație, conflictul de interese este real și presupune o anumită reacție a
primarului care este pus în situația de a lua o decizie care să-l avantajeze indirect. Dacă primarul
ia decizia corespunzătoare (în cazul de față acesta neputându-se suspenda din funcție, decizia
corectă ar fi respingerea ofertei din cauza conflictului de interese real), conflictul de interese
(real) își va găsi astfel remediul corect. În situația contrară, în care ofertantul aflat în conflict
de interese câștigă licitația și primarul semnează contractul de achiziții publice, conflictul de
interese devine consumat, așa încât, instrumentele pe care le are la îndemână autoritatea
contractantă pentru remedierea situației sunt: rezilierea contractului, sesizarea situației de
conflict de interese organelor abilitate, orice alte măsuri în conformitate cu legea. Așa cum se
arată în Ghidul ANI, ”Așteptările publicului privind conduita pe care oficialul public trebuie
să o aibă variază în funcție de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment.
Dacă în cazul conflictului de interese potențial, conduita cerută oficialului este mai degrabă
centrată pe exercitarea în mod transparent și echidistant a atribuțiilor sale, în cazul conflictului
de interese real, oficialul trebuie să se abțină de la luarea oricăror decizii, informându-și
superiorul ierarhic despre situația apărută. Conflictul de interese consumat apare în momentul
în care oficialul nu s-a abținut de la luarea unei decizii, în ipoteza unui conflict de interese real
și implică latura sancționatorie a reglementării”6 .
Prin contrast, se poate spune că există un conflict de interese aparent atunci când se
pare că interesele unui funcţionar public ar putea influenţa în mod necorespunzător îndeplinirea
sarcinilor dar în realitate situaţia nu este aşa. Un conflict potenţial apare atunci când un
funcţionar public are interese personale care sunt de o asemenea natură încât s-ar produce un
conflict de interese dacă funcţionarul ar avea atribuţii oficiale în acea privinţă (conflictuale) în
viitor.
În cazul în care un interes personal a compromis în fapt îndeplinirea corectă a
sarcinilor unui funcţionar public, situaţia specifică respectivă trebuie privită mai degrabă ca un
caz de comportament necorespunzător sau abuz în serviciu, sau chiar ca un caz de corupţie şi
nu ca un conflict de interese.

6 Îndrumar pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de Interese în Procesele de Achiziții Publice, în
baza Legislației Naționale Privind Achizițiile Publice și a Strategiei Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice,
30 aprilie 2017

7
 În această definiţie, interesele personale nu se limitează la interesele financiare sau
pecuniare sau la acele interese care generează un beneficiu personal direct pentru funcţionarul
public. Un conflict de interese se poate referi la o activitate care altfel poate fi legitimă în
calitate de persoană privată, la afiliaţii şi asocieri personale şi la interese de familie dacă aceste
interese pot fi considerate în mod plauzibil ca putând influenţa necorespunzător modul în care
funcţionarul îşi îndeplineşte sarcinile. Un caz special îl constituie problema alegerii unui alt loc
de muncă de către un funcţionar public: negocierea viitorului loc de muncă de către un
funcţionar public înainte de a renunţa la funcţia publică este în mare măsură considerată drept
o situaţie de conflict de interese.
Definite în acest fel, conflictele de interese reprezintă obiectivul de bază al prezentului
Ghid întrucât, dacă nu sunt tratate sau rezolvate în mod adecvat, ele pot submina funcţionarea
corespunzătoare a guvernelor democratice prin: a) o mai slabă aderare a funcţionarilor publici
la idealurile de legitimitate, imparţialitate şi corectitudine în procesul de luare a deciziilor
publice, şi b) afectarea statului de drept, a dezvoltării şi aplicării politicii, a funcţionării pieţelor
şi a alocării resurselor publice.

CAPITOLUL 2. PRINCIPIILE DE BAZĂ PENTRU TRATAREA CONFLICTELOR

DE INTERESE

În interesul păstrării încrederii cetăţenilor în instituţiile publice, funcţionarii publici

trebuie să respecte în special următoarele principii fundamentale în tratarea conflictelor de
interese, pentru a promova corectitudinea îndeplinirii sarcinilor şi responsabilităţilor oficiale.7
În ceea ce privește slujirea interesului public, funcționarii publici trebuie să:
• ia decizii şi să facă recomandări pe baza legislaţiei şi politicii corespunzătoare şi
caracteristicilor fiecărui caz, fără să ia în consideraţie câştigul personal (adică să fie
“dezinteresaţi”). Corectitudinea procesului de luare a deciziilor oficiale, în special în aplicarea
politicii la cazurile individuale, nu trebuie să fie prejudiciată de preferinţele religioase,
profesionale, politice de partid, etnice, familiale sau alte preferinţe sau angajamente ale
factorului de decizie.
• renunţe sau să restrângă interesele personale care ar putea compromite deciziile oficiale la
care participă. Dacă acest lucru nu este posibil, funcţionarul public trebuie să nu se implice în
luarea deciziilor oficiale care ar putea fi afectate de interesele şi relaţiile lor personale.

7 Ghidul OECD pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică

8
• să se implice ca persoane private în acţiuni din care ar putea obţine un beneficiu incorect
datorită ‘informaţiilor din interior’ obţinute în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu dacă
aceste informaţii nu sunt disponibile publicului larg şi trebuie să nu se folosească incorect de
poziţia lor şi de resursele guvernamentale în beneficiul personal.
De asemenea, funcţionarii publici nu trebuie să caute să obţină sau să accepte nici un fel de
beneficiu incorect în vederea influenţării îndeplinirii sau neîndeplinirii sarcinilor sau
responsabilităţilor de serviciu.

CAPITOLUL 3. CONFLICTELE DE INTERESE ÎN PROIECTELE CU FINANȚARE

EUROPEANĂ ȘI ÎN ACHIZIȚIILE PUBLICE8

Achizițiile publice constituie un aspect esențial al investițiilor publice care stimulează

dezvoltarea economică, reprezentând în jur de 14-19% din PIB-ul Uniunii Europene9.
Autoritățile publice achiziționează bunuri, servicii și lucrări pentru cetățenii lor, din
bugetul public (în constituirea căruia o parte considerabilă provine din contribuțiile
cetățenilor). Acest lucru trebuie să se realizeze în cel mai eficient și corect mod. Dintre toate
activitățile guvernamentale, achizițiile publice reprezintă unul dintre sectoarele cele mai
vulnerabile la fraudă și corupție. Spre exemplu, potrivit unui studiu al Forumului Economic
Mondial, numai darea de mită în domeniul achizițiilor publice este estimată a fi adăugarea de
10-20% la totalul costurilor contractuale. Adică administrația publică, în acest caz, cheltuiește
mai mult cu 10-20% din banii cetățenilor, fără ca acest lucru să reprezinte o plusvaloare pentru
cetățeni (ci doar o îmbogățire fără justă cauză a celor chemați să servească interesul public și
care se fac vinovați de luare de mită). “Din cauza faptului că guvernele din întreaga lume
cheltuiesc aproximativ 4 trilioane de dolari în fiecare an pentru achiziționarea de bunuri,
servicii și lucrări, un minimum de 400 de miliarde de dolari pe an se pierde din cauza mitei10”.
Proasta guvernare în achizițiile publice împiedică concurența de piață și ridică prețul plătit de
către administrația publică pentru bunuri, servicii și lucrări, acest fapt având un impact direct
asupra cheltuielilor publice și, prin urmare, asupra resurselor contribuabililor. Corupția,

8 Prezentul capitol este preluat și adaptat din Îndrumar pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de
Interese în Procesele de Achiziții Publice,în baza Legislației Naționale privind Achizițiile Publice și a Strategiei
Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice

9 https://ec.europa.eu/growth/single-market/public-procurement_en

10 Peter Eigen, Transparency, 2002

9
inclusiv în ce privește corectitudinea procesului de achiziții publice, duce la sărăcie și
inegalități privind veniturile cetățenilor unei țări.
Printre aceste noi obligaţii se număra și cea conform căreia fiecare stat membru avea
obligația de a transmite Comisiei, până în luna aprilie 2017, și, ulterior, la fiecare trei ani, un
raport de monitorizare care include și informații privind prevenirea, detectarea și raportarea
adecvată a cazurilor de fraudă, corupție, conflicte de interese și alte nereguli grave în achizițiile
publice. Pe baza rapoartelor primite de la statele membre, Comisia publică periodic un raport
privind punerea în aplicare și cele mai bune practici privind politicile naționale de achiziţii
publice în cadrul pieţei interne.
Așadar, achizițiile publice reprezintă un domeniu major de risc. Cu toate că este
unanim acceptat faptul că reformele achizițiilor publice trebuie să adere la principiile de bună
guvernare, eforturile de reformă din ultimul deceniu la nivel internațional s-au concentrat în
mare măsură pe elaborarea de contracte, criteriile de atribuire a contractului fiind în prezent
cea mai reglementată și mai transparentă fază a procesului de achiziții publice. Uniunea
Europeană, aliniindu-se practicilor internaționale, a subliniat în noile directive privind
achizițiile publice necesitatea ca guvernele statelor membre să ia măsuri suplimentare pentru
prevenirea riscurilor de corupție în întregul proces de achiziții publice, în special în etapa de
identificare a necesităților, precum și în domeniul gestionării contractelor și a efectuării plății11.
Astfel, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice prevede importanța prevenirii conflictelor
de interese, stipulând la art. 58 obligația autorităților contractante “de a lua toate măsurile
necesare pentru a preveni, identifica şi remedia situaţiile de conflict de interese, în scopul
evitării denaturării concurenţei şi al asigurării tratamentului egal pentru toţi operatorii
economici”.
În încheiere, putem spune că principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în
exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice12 sunt:
- imparţialitatea,
- integritatea,
- transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.
Prin incriminarea faptei de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească
relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public (în înțelesul

11 http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/2014/guidance_public_proc_en.pdf
12 In conformitate cu prevederile art.71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției.

10
Îndrumarului sunt asimilați funcționarilor publici și personalul contractual al autorităților
contractante, precum și membrii furnizorilor de servicii/consultanților ce asistă autoritatea
contractantă în procesul de achiziții publice), activitate care presupune o comportare corectă a
celui ce exercită o activitate în cadrul unei instituţii publice. Relaţiile sociale cu privire la
corectitudinea celor cu funcție de decizie în procesul de achiziții publice în îndeplinirea
atribuţiunilor de serviciu presupun şi abţinerea acestora de la luarea oricărei decizii de natură
să le confere acestora, ori unei terţe persoane cu care aceștia au interese comune, direct sau
indirect, un anumit avantaj, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care aceștia au
interese comune.
Astfel, în ceea ce privește prevenirea conflictelor de interese în achizițiile publice este
necesar ca persoanele cu funcții de decizie, să manifeste un comportament etic și corect,
îndeplinindu-și obligațiile legale ce le revin în situația existenței unui potențial conflict de
interese. Posibilele mijloace de prevenție a conflictului de interese privesc: elaborarea
documentului de politică internă privind prevenirea conflictelor de interese, stabilirea de
standarde etice pentru personalul cu funcții de decizie în special în ceea ce privește conflictele
de interese, declararea cadourilor primite de catre personalul autorității contractante și
elaborarea unei politici interne cu privire la primirea de cadouri, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare, completarea unei declarații privind conflictul de interese pentru fiecare
proces de achiziții publice etc.. Declarația privind conflictul de interese în achizițiile publice
poate fi văzută ca cea mai importantă măsură din suita de măsuri ce pot fi luate pentru
prevenirea conflictelor de interese. Această declarație se va da pentru fiecare achiziție în parte,
de către toți cei implicați în respectivul proces de achiziție - persoane cu funcție de decizie,
deoarece aceștia sunt cei care ar putea să influențeze derularea procesului de achiziții publice.
Spre exemplu, directorul de comunicare, deși este persoană cu funcție de conducere, ar putea
să nu fie și persoană cu funcție de decizie într-un anume proces de achiziții publice prin care
se achiziționează servicii de pază, așadar acesta nu va completa o declarație de interese, și nu
va fi considerat persoană cu funcție de decizie pentru respectivul proces de achiziții publice,
dacă însă directorul de comunicare este implicat în achiziționarea serviciilor de consultanță în
vederea realizării unei campanii mass-media, acesta va fi considerat persoană cu funcție de
decizie pentru acest proces de achiziții publice. 13

13 ”Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI, precum și instruire specifică pentru
beneficiarii POAT” cod 1.1.031, cod SMIS 118449, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională
(FEDR), prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020

11
 În timp ce responsabilitatea cu privire la existenţa unor posibile conflicte de interese
revine funcţionarilor publici personal, organismelor publice şi organizaţiilor guvernamentale
le revine responsabilitatea de a se asigura că politica privind conflictul de interese este efectiv
aplicată. Trebuie să se dea o atenţie deosebită funcţiilor şi zonelor de risc, în special acolo unde
probabilitatea apariţiei unor conflicte de interese este mai mare sau unde apariţia lor s-ar dovedi
mai dăunătoare pentru corectitudinea organizaţiei şi încrederea publică. În acelaşi timp, trebuie
să se ţină cont de faptul că o complexitate prea mare a procedurilor poate duce la nerespectarea
lor.

BIBLIOGRAFIE

1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

2. Codul Administrativ
3. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției.
4. OECD - ghidul oecd pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică,
Iunie 2003
5. Îndrumar pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de Interese în Procesele de
Achiziții Publice, în baza Legislației Naționale Privind Achizițiile Publice și a Strategiei
Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice, 30 aprilie 2017
6. Rodica Aida Popa, Integritatea în spațiul public și privat. Prevenție și necesitate în
asigurarea încrederii în raporturile sociale, Ed. C.H. Beck, București, 2017
7. Peter Eigen, Transparency, 2002
8. https://ec.europa.eu/growth/single-market/public-procurement_en
9. http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/2014/guidance_public_p
roc_en.pdf
10. https://cupdf.com/document/manual-de-curs-anfpgovro-ainstruire-orizontalf-pentru-
potenialii-beneficiari.html
11. http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2020/Proiecte/Manuale/Manual%20conflicte%20de%20
interese%20mai%202019.pdf
12. https://koaha.org/wiki/Imparzialit%C3%A0

12