universitatea „ștefan cel mare” suceava facultatea de drept

și științe administrative

Repere definitorii privind managementul în instituțiile publice

 Cuprins

I. Conceptul de management public.............................................................................................2

II. Conținutul managementului public și rolul acestuia în administrația publică.........................2
III. Trăsăturile managementului pubic..........................................................................................4
IV. Principiile managementului în administrația publică.............................................................5
V. Funcțiile managementului în administrația publică.................................................................6
VI. Bibliografie.............................................................................................................................7

~2~
I. Conceptul de management public

Managementul Public reprezintă ansamblul proceselor și relațiilor de management bine

determinate, existente între componente ale sistemelor administrative prin care în regim de putere
publică, se aduc la îndepinire legile și/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează și
controlează activitățile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul public.

Managementul public este o disciplină specializată, care are ca obiect cunoașterea

proceselor și relațiilor de management din administrația publică în toată complexitatea lor, în
vederea formulării de principii pentru perfecționarea permanentă a organizației și funcționării
structurilor administrative, înzestrare tehnică, de nivel general de cultură și civilizație, cu scopul
realizării unor servicii publice eficiente, corespunzătoare nevoi sociale generale și satisfacerii
interesului public.

II. Conținutul managementului public și rolul acestuia în administrația publică

În absența unei accepțiun generale, în 1986, D. Rosenbloom conferp managementului

public o definiție acoperitoare. Acesta susține că managementul public constă în „integrarea
abordărilor manageriale, politice, juridice în procesul de îndepinire a mandatelor autorităților
legislative, executive și judecătorești, pentru a asigura reglementările și serviciile pentru societate
în ansamblu,cât și pentru segmentele acesteia”.

Specificul abordărilor managementului public după Rosenbloom:

 Abordarea managerială
- Promovează o structură organizatorică de tip birocratic, destinată maximizării
câștigurilor;
- Presupune coordonarea activităților potrivit principiului specializării;
- Implică depersonalizarea indivizilor, esențială pentru maximizarea eficienței,
economicității și eficacității în structurile de administrație pubică.

 Abordarea politică
- Pune accentual pe valori precum reprezentativitate, responsabilitate și receptivitate prin
intermediul autorităților alese de către cetățeni, considerate cruciale pentru menținerea
democrației constitușionale și necesare pentru integrarea în procesul de guvernare,
inclusive managementul public;
- Tinde să includă individual într-un grup larg social, economic sau politic, așezând semnul
egalității între interesele individuale și cele ale altora aparținând aceluiași grup;
- Subliniază avantajele pluralismului politic în administrația public.

~3~
 Abordarea juridică
- Este considerată un mod cu drepturi depline în definirea administrației pubilce;
- Introduce procedura legală la baza luării și fundamentării deciziilor administrative;
- Însumează trei valori esențiale: procedura în derularea proceselor administrative,
drepturile și libertățile individuale în structurile de administrație public, echitate în
conflictele intervenite între persoanele particulare și stat.

Fără a avea pretenţia de a formula o definiţie stipulativă unică a ceea ce este

managementul public, C. Pollit şi G. Bouckaert îi atribuie acestuia trei sensuri principale:

 activitatea funcţionarilor publici şi a politicienilor;

 structurile şi procesele organelor executive ale administraţiei publice;
 studiul sistematic al activităţilor, structurilor şi proceselor administraţiei publice.

După profesorul M.V. Bedrule-Grigoruţă, managementul public reuneşte „ansamblul

proceselor şi relaţiilor de management existente între componentele sistemului administrativ, bine
structurate, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile/procesele de
acţiune, şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi controlează activităţi ce
satisfac interesul public”.

Managementul în administraţia publică:

o reunește acţiunile manageriale de la nivelul sistemului administrative;

o asigură executarea legilor şi prestarea de servicii publice;
o urmărește executarea legilor şi prestarea de servicii publice satisfăcând interesele publice.

Dacă privim administraţia publică din perspectivă material-funcţională, ea desemnează

activitatea de organizare a executării şi de executare efectivă a reglementărilor legale realizată,
prin acţiuni de dispoziţie şi de prestaţie, de către autorităţile şi instituţiile care compun structura
sistemică administrativă, în vederea satisfacerii nevoilor publice.

Din punct de vedere formal-structural, administraţia publică reuneşte totalitatea

autorităţilor şi instituţiilor publice constituite pentru satisfacerea nevoilor publice.

Urmărind să surmonteze controversele privind noul management public, C. Pollit e de

părere că acesta apare ca un fenomen cu implicaţii diferite pe două niveluri: la nivelul de sus,
noul management public este perceput ca o teorie generală sau o doctrină de îmbunătăţire a
sectorului public prin importul conceptelor, tehnicilor şi valorilor din afaceri, pe când la un nivel
mai obişnuit apare ca un ansamblu de concepte şi practici specifice, printre care:

 o accentuare a importanţei „performanţei”, mai ales prin măsurarea ieşirilor;

 o preferinţă pentru formele de organizare flexibile, plate, mici şi specializate, în
detrimentul formelor de organizare multifuncţionale şi foarte mari;

~4~
  substituirea generalizată a contractelor în relaţiile ierarhice, ca principal mecanism de
coordonare;
 introducerea pe scară largă a mecanismelor de tip piaţă, inclusiv a achiziţiilor competitive,
a asociaţiilor publice şi a unui sistem de salarizare corelat cu performanţa;
 un accent pe tratarea beneficiarilor serviciilor publice drept „clienţi”, precum şi pe
aplicarea unor tehnici de îmbunătăţire a calităţii.

În planul practicii, efectele noului management public:

- restructurarea sectorului public (în principal, prin privatizare);

- reorganizarea serviciilor publice;
- introducerea concurenţei în sectorul public prin realizarea unei pieţe interne şi prin
contractarea unor bunuri publice cu sectorul privat;
- îmbunătăţirea eficienţei ca o consecinţă a focalizării asupra măsurării şi auditării
performanţei.

III. Trăsăturile managementului pubic

Multidimensionalitatea şi specificul managementului public atrag, în mod evident, o serie

de trăsături, care, prin conţinutul lor, facilitează înţelegerea şi asimilarea conceptelor
fundamentale ale acestui domeniu nou al ştiinţei managementului.

Trăsăturile managementului public trebuie abordate în interdependenţa lor, pornind de la

premisa că ceea ce determină conţinutul managementului public este tocmai efectul sinergic
rezultat din combinarea optimă a acestora.

Trăsăturile managementului public

 Caracterul integrator - de sinteză, al managementului public rezultă din sfera foarte largă
de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public;
 Caracterul politic - determinat de influenţa pe care reprezentanţii politicului, integraţi în
structura organizatorică a instituţiilor publice, o au asupra conţinutului proceselor de
management şi de execuţie;
 Caracterul complex - poate fi explicat luând în considerare mai multe aspecte şi apare,
fără îndoială, ca un corolar al precedentelor caracteristici;
 Caracterul de diversitate - este o consecinţă directă a numărului mare de domenii din
sectorul public, pentru care se definesc aceleaşi legităţi generale şi principii a căror
aplicare este puternic influenţată de specificul lor.

~5~
IV. Principiile managementului în administrația publică

Derularea procesului managerial în administraţia publică implică respectarea şi aplicare

unor principii specifice activităţii desfăşurate la acest nivel, ce stabilesc direcţii în baza cărora
funcţionează sistemul administrativ.

 Principiul legalităţii – toate acţiunile manageriale desfăşurate la nivelul aparatului

administrativ trebuie să se întemeieze pe lege. Legea este baza de referinţă a aprecierii
administraţiei publice atât ca activitate, cât şi ca sistem de organizare. Privită ca activitate
de organizare a executării şi de executare efectivă a legii, administraţia publică constituie,
sub acest aspect, instrumentul legii;
 Principiul autonomiei manageriale - managerierea treburilor publice la nivelul
sistemului administrativ nu e posibilă fără recunoaşterea autonomiei reprezentanţilor
managementului desfăşurat în acest sector. În baza autonomiei, conducătorii unei
colectivităţi, pe propria răspundere şi relative independent, organizează desfăşurarea
afacerilor publice şi administrarea lor;
 Principiul restructurării – pentru construirea unui aparat administrativ eficient, care să
răspundă şi să corespundă necesităţilor comunităţii este necesară restructurarea sa, atât
sub aspect organizatoric, cât şi funcţional. Numărul, varietatea, complexitatea şi
dificultatea problemelor ce trebuie rezolvate determină dimensiunea şi structura aparatului
administrative;
 Principiul perfecţionării continue – în conexiune cu principiul restructurării,
perfecţionarea continuă apare ca o necesitate în managementul administraţiei publice.
Managementul trebuie privit ca un experiment în curs de desfăşurare în care
reprezentanţii lui să se gândească în permanenţă la nevoile pe care le servesc, modul cum
acestea se schimbă şi ce pot face pentru a le răspunde
 Principiul celor „3 E”: economicitate, eficienţă şi eficacitate – Potrivit principiului
economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, reprezentanţii managementului în administraţia
publică trebuie să realizeze activităţile administrative în aşa manieră încât să garanteze o
cât mai bună utilizare a resurselor publice pentru ca obiectivele stabilite să fie atinse cu
succes. Economicitatea presupune ca resursele utilizate pentru desfăşurarea activităţilor să
fie asigurate în cantitatea şi calitatea corespunzătoare şi la cele mai avantajoase preţuri.
Eficienţa se măsoară prin cel mai bun raport dintre resursele utilizate şi rezultatele
obţinute. Eficacitatea vizează atingerea obiectivelor stabilite şi obţinerea rezultatelor
scontate.

~6~
V. Funcțiile managementului în administrația publică

Funcţiile managementului în administraţia publică sunt:

 Funcția de previziune - presupune definirea misiunii, a obiectivelor sale, precum şi a

acţiunilor ce urmează a fi întreprinse pentru atingerea lor, de modul cum se realizează
această funcţie depinde realizarea celorlalte funcţii. Reuneşte totalitatea proceselor de
management prin intermediul cărora se definesc obiectivele administraţiei, în consonanţă
cu nevoile comunităţii, şi se determină modalităţile de acţionare în vederea realizării
obiectivelor definite, cu indicarea, pentru fiecare modalitate de acţiune propusă, a
resursele necesare;
 Funcția de coordonare-organizare - însumează totalitatea proceselor manageriale prin
care se stabileşte structura organizatorică optimă, cu asigurarea unei depline concordanţe
între componentele acesteia, pentru a permite realizarea cu maximum de eficienţă a
obiectivelor prestabilite;
 Funcția de motivare - reuneşte ansamblul proceselor manageriale ce implică atragerea
funcţionarilor publici din aparatul administrativ în realizarea obiectivelor stabilite prin
intermediul funcţiei de previziune;
 Funcția de administrare - reuneşte procesele manageriale prin care atât resursele
existente, cât şi cele atrase şi integrate în sistemul administrativ sunt utilizate într-o
manieră raţională în funcţie de şi în scopul realizării obiectivelor previzionate, pentru a
răspunde aşteptărilor provenite din mediul public;
 Funcția de control-evaluare - însumează ansamblul de procese manageriale prin care se
realizează confruntarea rezultatelor obţinute cu obiectivele prestabilite, se controlează
conformitatea activităţii autorităţilor administrative cu normele juridice incidente în
materie, corelativ cu stabilirea de măsuri corective acolo unde se înregistrează
disfuncţionalităţi, pentru îmbunătăţirea activităţii sistemului administrativ
corespunzătoare îndeplinirii obiectivelor previzionate şi satisfacerii nevoilor publice;

Cele cinci funcţii se găsesc în echilibru, nici una nu o domină pe cealaltă, ci influenţează,
prin exercitarea lor, întreaga activitate de la nivelul administraţiei publice.

~7~
 VI. Bibliografie

1. Management Public - curs pentru învăţământ Lector Univ. Dr . Petronela Scutariu

2. Armenia Androniceanu, “Management Public”, editura Economica, Bucuresti, 1999

~8~