Fundamentele managementului public

de o logică elementară în baza căreia managementul public îşi identifică şi

mai clar poziţia în relaţie cu celelalte domenii ale ştiinţei managementului.
¾ Caracterul politic al managementului public este determinat de
influenţa pe care reprezentanţii politicului, integraţi în structura
organizatorică a instituţiilor publice, o au asupra conţinutului proceselor
de management şi de execuţie. Este absolut evident faptul că strategiile,
politicile şi programele elaborate şi avizate la nivel macro de către
reprezentanţii instituţiilor din administraţia de stat influenţează la nivel
micro conţinutul strategiilor instituţiilor publice care desfăşoară activităţi în
diferite domenii din sectorul public. Conţinutul acestora influenţează în
continuare semnificativ conţinutul programelor de acţiune din instituţiile
publice. Managerii publici urmăresc să realizeze un echilibru între ceea ce
de la nivel central se defineşte prin strategiile globale şi pentru domenii
reprezentate în sectorul public şi interesul public general şi particular
desprins din nevoile sociale reale, identificate într-un domeniu al sectorului
public pe segmentul de piaţă pe care instituţia publică îl deserveşte.
Managerii publici fundamentează sistemul de obiective, organizează
şi coordonează activitatea, administrează resursele şi urmăresc o cât mai
bună satisfacere a nevoilor sociale pentru segmentul social pe care îl
deservesc.
Eficienţa managementului public în general şi a unei instituţii
publice este o rezultantă directă a profesionalismului cu care managerii
publici reuşesc să armonizeze în procesele de management şi de execuţie
coordonatele generale ale gândirii reprezentanţilor politici din administraţie,
transmise pentru a fi aplicate în sectorul public şi misiunea socială a
instituţiei publice care activează într-un domeniu social a cărui specificitate
este dată de conţinutul nevoilor identificate la nivelul colectivităţilor locale
pe care instituţiile le deservesc şi pentru satisfacerea cărora au fost înfiinţate
de fapt.
Domeniul administraţiei publice este cel în care se identifică cel mai
bine şi cel mai pregnant caracterul politic al managementului public,
 Noutăţi în managementul public

deoarece un număr important de posturi şi funcţii publice de conducere şi de

execuţie sunt ocupate de persoane numite sau alese, în unele ţări destul de
frecvent, pe criterii politice, rămânând în planul secund aspectele ce ţin de
competenţa profesională şi managerială a titularilor. Mai mult decât atât,
instituţii publice din administraţia centrală, cu atribuţii şi competenţe bine
delimitate în cadrul legislativ, reunesc persoane alese pe criterii politice,
care trebuie să exercite funcţiile în regim de putere publică şi să elaboreze
decizii administrative cu caracter general pentru domenii specifice. Frecvent
se înregistrează schimbări în strategiile şi politicile naţionale, ca urmare a
mutaţiilor apărute în managementul public internaţional, dar şi în structurile
organizatorice ale instituţiilor publice, în modul de administrare a resurselor,
în politicile de motivare şi în exercitarea controlului în cadrul sistemului, ca
urmare a influenţei factorului politic.
În unele state, influenţele factorului politic asupra managementului
public generează deficienţe majore, care declanşează dezechilibre
importante şi amplifică efectele unei crize sistemice.
¾ Caracterul complex al managementului public poate fi explicat
luând în considerare mai multe aspecte şi apare, fără îndoială, ca un corolar
al precedentelor caracteristici.
Managementul public are un caracter complex datorită sferei foarte
largi de delimitare a sectorului public. Managementul public este practicat
în toate instituţiile din sectorul public, care reuneşte în structura sa domenii
distincte. Prin urmare, complexitatea este dată de varietatea nevoilor sociale
din fiecare domeniu şi a variabilelor organizaţionale specifice instituţiilor
publice în care managerii publici îşi exercită funcţiile de conducere.
Complexitatea managementului public este generată de asemenea şi
de influenţa importantă pe care o are cadrul legislativ asupra proceselor şi
relaţiilor de management din instituţiile publice. Frecvent, conţinutul actelor
normative limitează iniţiativele managerilor publici, acestea manifestându-
se adesea ca nişte constrângeri, în special atunci când conţinutul lor
corespunde în mai mică măsură nevoilor sociale. Este important
Fundamentele managementului public

de menţionat că, prin diferite acte normative, se precizează aspecte

importante pentru managementul public din instituţiile publice, pornind de
la tipul de organizaţie, obiectul de activitate, limitele de competenţă pentru
titularii posturilor şi funcţiilor publice, până la drepturile şi obligaţiile
funcţionarilor publici care activează în domenii diverse din sectorul public.
Domeniul administraţiei publice este cel în care caracterul complex
al managementului public este cel mai evident. Schimbările în cadrul
legislativ determină schimbări uneori majore în componentele sistemului de
management public şi în conţinutul activităţilor desfăşurate în instituţiile
publice.
Complexitatea managementului public este determinată chiar de
conţinutul sistemului de obiective pe care managerii publici îl au de
fundamentat, de dificultăţile în ceea ce priveşte urmărirea şi aprecierea
nivelului performanţelor resurselor umane din administraţie, în cuantificarea
rezultatelor obţinute şi, nu în ultimul rând, în determinarea gradului de
realizare a obiectivelor previzionate, dacă se ia în considerare faptul că
nevoile sociale se schimbă pentru că aşteptările cetăţenilor sunt întotdeauna
altele, de vreme ce precedentele au fost satisfăcute. Chiar obiectivul
fundamental al managementului public imprimă un grad de complexitate.
Interesul public prin definiţie are un sens foarte larg. Este important
ca obiectivul fundamental al managementului public să fie general, deoarece
reflectă nevoi sociale cu caracter de generalitate, dar, în acelaşi timp, şi
suficient de detaliat şi clar delimitat în privinţa conţinutului pentru a
concretiza sensul larg al misiunii managementului instituţiei publice, în
special şi al sistemului administrativ într-o ţară, în general. Gradul de
complexitate determină, în mod automat, o creştere a flexibilităţii sistemului
de management public tocmai pentru a împlini nevoile atât din punct de
vedere cantitativ cât şi calitativ la nivelul aşteptărilor clienţilor.
¾ Caracterul de diversitate al managementului public este o
consecinţă directă a numărului mare de domenii din sectorul public, pentru
care se definesc aceleaşi legităţi generale şi principii a căror aplicare este
 Noutăţi în managementul public

puternic influenţată de specificul lor. Datorită acestui fapt, din ştiinţa

managementului public s-au desprins alte domenii distincte cum ar fi:
managementul organizaţiilor de servicii de sănătate, managementul pentru
organizaţiile de cultură şi artă, managementul pentru instituţiile care
reprezintă autorităţi ale statului, managementul pentru organizaţiile de
educaţie fizică şi sport, pentru instituţiile de învăţământ etc.
Pornind de la afirmaţia că generalul determină particularul, se poate
spune că managementul public oferă, alături de principii, concepte, abordări,
metode generale care urmează a fi aplicate în domenii particulare din
sectorul public. Reciproca rămâne la fel de valabilă, deoarece
managementul public preia, integrează şi asimilează cerinţele specifice
apărute în domeniile din sectorul public care, adesea, îi redefinesc
semnificativ conţinutul.

1.5 Principiile şi legităţile specifice managementului public

Ştiinţa managementului public reuneşte o serie de principii

considerate fundamentale pentru ca procesele de management şi de execuţie
din instituţiile publice să aibă clar precizate coordonatele de bază şi să se
poată realiza o coeziune între concepţie, decizie şi acţiune.
Conţinutul principiilor managementului public este determinat de
specificul sectorului public şi adaptat la acesta, motiv pentru care
cunoaşterea şi integrarea lor în managementul public de către managerii
publici şi de reprezentanţii politici în acelaşi timp devine o necesitate care
trebuie susţinută de toţi factorii de decizie.
În contextul definit de noul management public, integrarea
principiilor reprezintă nu numai o premisă esenţială dar şi o necesitate
stringentă pentru realizarea unei reforme reale în sectorul public.
În accepţiunea noastră sunt câteva principii fundamentale ale
managementului public pe care le prezentăm în continuare.
Fundamentele managementului public

1.5.1 Principiul conducerii unitare

Principiul conducerii unitare constă în definirea şi aplicarea de

către toţi factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management
public, pornind de la aceeaşi percepţie reflectată într-o viziune comună,
unitară, clară asupra sectorului public, asupra fiecărui domeniu şi fiecărei
entităţi organizaţionale distincte în parte.
Bunăstarea unui popor, funcţionalitatea unui sistem administrativ şi
viabilitatea unei instituţii publice sunt puternic influenţate de respectarea
acestui principiu.
Este absolut necesar ca, în acelaşi context naţional, să se precizeze
clar misiunea şi rolul managementului public, tipul de abordare
managerială, stilul de management etc. conceptele, metodele şi tehnicile
universale şi specifice a căror aplicare, într-o viziune unitară, să confere
coeziune şi armonie în cadrul fiecărei componente structurale, fiecărui
sector şi sistemului în ansamblul lui, permiţând astfel realizarea obiectivelor
pentru care a fost creat.
În mod greşit, în unele state reprezentanţi ai managementului public
percep acest principiu ca pe o altă modalitate de exprimare şi transpunere a
elementelor centralismului. Desigur, această accepţiune este rezultatul
limitelor majore în pregătire, în gândire şi în capacitatea managerială a
decidenţilor de a se adapta la noua abordare, a cărei viabilitate a fost şi
este confirmată de altfel de experienţa managerilor publici din alte state,
fiind considerată esenţială şi necesară.
Dacă abordăm într-un sens larg principiul conducerii unitare ca
principiu de bază al managementului public, însuşi procesul integrării
statelor în Uniunea Europeană presupune cunoaşterea, acceptarea şi
integrarea fiecăruia într-un sistem comun de valori, într-o viziune comună
asupra sectorului public în general şi asupra rolului managementului
public, în contextul intern şi internaţional, în special.
 Noutăţi în managementul public

Există o logică elementară potrivit căreia un sistem nu poate să

funcţioneze eficient decât dacă părţile sunt armonios integrate şi coordonate
şi în acest spirit trebuie perceput şi implementat principiul conducerii
unitare.
Prin urmare, cunoaşterea de către toţi factorii de decizie a
conţinutului principiului conducerii unitare şi implementarea corectă a
acestuia nu este doar necesară, ci devine, în contextul noului management
public, absolut esenţială.

1.5.2 Principiul conducerii autonome

Principiul conducerii autonome, ca principiu al managementului

public, porneşte de la două premise esenţiale. Una este dată de diversitatea
domeniilor în care operează managementul public, iar cealaltă de
multitudinea variabilelor intra şi extra organizaţionale specifice, care
imprimă un caracter distinct managementului public, conferindu-le
managerilor publici libertatea de decizie şi acţiune, dar şi responsabilitatea
pentru nivelul performanţelor obţinute.
Principiul conducerii autonome constă în particularizarea
conţinutului managementului public, în funcţie de domeniile în care se
aplică şi de diversitatea intereselor publice generale şi specifice
identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome constă în
acordarea unui grad corespunzător de autonomie managerială şi financiară
instituţiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale şi
specifice.
Dacă în cele mai multe ţări autonomia legislativă nu este considerată
ca oportună într-un stat unitar, în ceea ce priveşte autonomia managerială,
practica din toate ţările democratice dezvoltate a confirmat necesitatea
stringentă de a conferi reprezentanţilor managementului public acea
independenţă de acţiune stimulativă pentru a obţine performanţe şi a deveni
responsabili pentru nivelul acestora.
Fundamentele managementului public

Realitatea a demonstrat că nu există modele de management public

universal valabile de succes, care să fie impuse de la nivel central în sectorul
public, ci performanţele managementului public, într-un sistem şi în cadrul
fiecărei componente a acestuia, pot fi realizate doar printr-o adaptare
adecvată a principiilor generale la realitatea specifică existentă în sectorul
public, la nevoile sociale generale şi specifice, identificate atât la nivel
central, în administraţia de stat, dar în special în sectorul public, la nivelul
comunităţilor locale.
Eficienţa managerială în sectorul public depinde, fără îndoială, de
abilitatea şi profesionalismul reprezentanţilor managementului public de a
crea un sistem de management public autonom, fundamentat pe o viziune
comună asupra rolului fiecărei componente a sistemului, ca parte a unui
întreg bine definit.
Deşi, aparent, primele două principii par că se exclud reciproc, se
poate afirma cu certitudine confirmată de practică faptul că fiecare are un
conţinut distinct, clar delimitat.
Valoarea fiecăruia din cele două principii, reflectată în rezultate, este
predeterminată de capacitatea reprezentanţilor managementului public de a
combina şi implementa, într-un echilibru permanent, valorile de bază
promovate de fiecare.

1.5.3 Principiul perfecţionării continue

Principiul perfecţionării continue ca principiu al managementului

public, constă în abordarea într-o dinamică permanentă a sistemului de
management public, în funcţie de schimbările apărute în mediul intern şi
internaţional dar şi în sistemul de interese publice generale şi specifice.
Deşi acest principiu are la bază o logică absolut elementară, potrivit
căreia conţinutul managementului public trebuie îmbunătăţit în funcţie de
gradul de realizare a obiectivelor previzionate, dar şi de schimbările interne
 Noutăţi în managementul public

şi internaţionale apărute, practic implementarea lui întâmpină frecvent

numeroase probleme.
În statele unde acestea apar, problemele sunt de cele mai multe ori
cauzate fie de structurile destul de rigide ale sistemelor administrative,
orientate după abordarea birocratică tradiţionalistă, fie de cultura
organizaţională şi managerială deficitare din cadrul lor, ambele fiind o
consecinţă directă a lipsei de profesionalism a managerilor publici.
Principiul perfecţionării continue presupune desfăşurarea de către
reprezentanţii managementului public a unui proces amplu de analiză, care
ar trebui să înceapă cu sesizarea diferenţelor între obiectivele previzionate
şi rezultatele obţinute.
Doar aspectul constatativ nu poate conduce automat la respectarea
principiului. În mod obligatoriu se va declanşa o analiză cauzală a
abaterilor, sesizându-se cauzele care au avut o influenţă mai mare.
De altfel, perfecţionarea înseamnă un salt cantitativ şi/sau calitativ
exprimat şi obţinut tocmai ca o consecinţă directă a profesionalismului
managerilor publici de a identifica şi implementa în instituţiile publice
schimbările necesare şi oportune de concepţie managerială şi de stil de
management.

1.5.4 Principiul administrării eficiente

Principiul administrării eficiente constă în realizarea, prin

intermediul proceselor şi relaţiilor de management din sectorul public, a
gestionării eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase şi destinate
realizării obiectivelor previzionate, astfel încât să se poată respecta o
concordanţă esenţială şi necesară între nivelul performanţelor economice şi
sociale obţinute în instituţiile publice de titularii posturilor şi funcţiilor
publice de conducere şi de execuţie şi cheltuiala cu care acestea sunt
oferite.
Fundamentele managementului public

Potrivit acestui principiu, este necesară acceptarea unui raţionament

economic elementar referitor la cheltuiala percepută pentru întreţinerea
sistemului de management public prin care se asigură realizarea intereselor
generale, ca urmare a serviciilor publice furnizate.
În ceea ce priveşte managementul public, respectarea acestui
principiu implică proiectarea şi combinarea tuturor proceselor şi relaţiilor
manageriale astfel încât să se obţină maximizarea gradului de satisfacere a
nevoilor sociale prin serviciile publice oferite în condiţiile minimizării
costului atras, ca urmare a unei gestionări corespunzătoare a tuturor
categoriilor de resurse antrenate.

1.5.5 Principiul legalităţii

Principiul legalităţii constă în dimensionarea, structurarea şi

combinarea proceselor şi relaţiilor manageriale, prevederile legislative
considerându-se ca o bază legală de luat în considerare şi nu ca un scop în
sine.
Fără îndoială că în managementul public influenţa factorului
legislativ este semnificativ mai mare decât în sectorul privat. Ceea ce este
esenţial de înţeles şi acceptat de către reprezentanţii conducerii din
instituţiile publice, este că managementul public nu există pentru a pune în
aplicare legi, hotărâri, regulamente etc., ci pentru a satisface interesul
public general şi nevoile sociale specifice. Pentru realizarea acestui scop
managerii publici desfăşoară procese şi relaţii de management, în condiţii de
legalitate.
Prin urmare, aplicarea actelor normative nu trebuie percepută de
managerii publici ca un scop în sine, o instituţie publică are întâi de toate o
misiune socială aceea de a satisface interesele publice, în condiţiile
respectării cadrului legislativ.
În unele state, încă orientate pe tradiţionalismul birocratic şi
centralismul excesiv, componentele sistemului de management public sunt
 Noutăţi în managementul public

puternic influenţate de prevederile cadrului legislativ; chiar prin conţinutul

unor acte normative se aprobă unele documente de formalizare a structurii
instituţiilor publice, se precizează formele de organizare, în timp ce pentru
alte instituţii nu există cadrul legislativ elementar.
Acestea sunt consecinţe directe ale unei abordări limitative a rolului
instituţiilor publice din sectorul administrativ şi se datorează unor serioase
rămâneri în urmă atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi pregătirea
managerială, incompatibile de altfel cu principiile unui management public
modern.
În practică se întâlnesc diverse forme de manifestare acestui
principiu, însă, ceea ce în accepţiunea noastră devine cel mai important
pentru reprezentanţii managementului public, este perceperea corectă a
misiunii instituţiilor publice pe care le conduc şi crearea, în cadrul
legislativ definit, a unui sistem de management public care să servească
realizării acesteia.
După cum se poate destul de uşor constata din prezentarea de mai
sus între principiile noului management public există o interdependenţă
permanentă, fiecare determinând semnificativ, se poate afirma cu toată
certitudinea, calitatea proceselor de management din instituţiile publice.
Cunoaşterea principiilor noului management public nu reprezintă
doar o bază teoretică de raportare şi considerare în proiectarea,
dimensionarea şi combinarea proceselor şi relaţiilor de management, dar şi
un instrument practic de analiză.
Utilizând principiile noului management public, se pot identifica,
printr-o analiză atentă, cauzele pentru care un sistem de management
public dintr-o ţară este mai performant decât altul, se poate răspunde la
întrebarea: cum, în unele ţări, este posibilă furnizarea de către instituţiile
publice de servicii publice mai bune în condiţii optime preţ-calitate, iar într-
un sens mai larg, de ce nu, cum este posibil ca cetăţenii dintr-o ţară să aibă
un nivel de trai mai bun decât alţii din altă ţară.