Functiile managementului public

1
Kis Alexandru Darius
INTRODUCERE

Pentru a înţelege conţinutul funcţiilor managementului public, este important să luăm în

considerare cel puţin două aspecte. Primul este determinat de faptul că managementul public, deşi un
domeniu distinct al ştiinţei managementului, este puternic influenţat de acesta, din al cărui trunchi
comun s-a desprins şi particularizat în instituţiile din sectorul public. Argumentele pe care se bazează
astfel de similarităţi sunt destul de uşor de identificat şi înţeles.
Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare: o instituţia publică este tot o organizaţie care
se supune unor reguli de bază asemănătoare pentru constituire şi pentru funcţionare, o instituţie publică
are o misiune şi un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice, identificate în domeniul din
care face parte, o conducerea instituţiei publice este asigurată de o persoană sau un grup de persoane, în
orice instituţie publică există un sistem de management format din cele patru subsisteme de bază:
organizaţional, decizional, informaţional şi metodologic, fiecare instituţie publică dispune de toate
categoriile de resurse proprii şi atrase, pe care le utilizează în procesele de management şi de execuţie
pentru realizarea obiectivelor, în fiecare instituţie publică modernă pot fi identificate, cu ponderi diferite
însă, cele cinci domenii de activitate din organizaţiile sectorului privat, respectiv: cercetare-
dezvoltare,comercial, producţie de bunuri şi servicii, resurse umane şi financiar-contabil.
       Al doilea aspect, cel puţin la fel de important ca şi primul, derivă din particularităţile
sectorului public, care influenţează semnificativ conţinutul funcţiilor managementului public şi modul
de exercitare a acestora. Câteva aspecte sunt esenţiale:
- obiectivul fundamental al managementului public este creşterea gradului de satisfacere a intereselor
publice generale şi specifice,
- exercitarea funcţiilor publice de conducere şi de execuţie se face de către membri ai corpului
funcţionarilor publici şi reprezentanţi ai partidelor politice câştigătoare în scrutinul electoral,
- influenţa majoră a cadrului legislativ asupra conţinutului influenţa majoră a cadrului legislativ asupra
conţinutului proceselor de management şi de execuţie şi asupra unor componente importante ale
sistemului de management din instituţiile publice,
- existenţa unui cadru legislativ unic care precizează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici de
carieră într-o ţară, indiferent de domeniul în care aceştia activează,

A. Funcţiile managementului public

Tipologia şi conţinutul funcţiilor managementului public se particularizează şi se îmbogăţesc
pentru fiecare domeniu în care desfăşoară activităţi instituţiile publice. Prin urmare, există două
categorii de funcţii ale managementului în
instituţiile din sectorul public: funcţii ale managementului public general
valabile şi funcţii specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului
public: administraţie, sănătate, învăţământ, asistenţă socială, cultură etc.
Desigur că între cele două categorii de funcţii există interdependenţe
şi compatibilitate de conţinut absolut necesare. Funcţiile generale ale managementului public se
regăsesc în mod evident în procesele de management
şi de execuţie din toate instituţiile publice. Realizarea misiunii acestora determină exercitarea unor
funcţii specifice, în deplină compatibilitate de conţinut cu primele.
În ceea ce priveşte funcţiile managementului public, în literatura străină de specialitate există mai multe
accepţiuni. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare

2
Kis Alexandru Darius
 În literatura americană de specialitate, Lyndall Urwik identifica în primele decenii ale secolului
trecut, când nu se făcea încă distincţia între administraţie şi management public, în lucrarea Papers on
the science of administration următoarele funcţii ale administraţiei: planificarea, organizarea,
personalul, conducerea, coordonarea, raportarea şi elaborarea bugetului. Remarcăm puternica influenţă
a ideilor gândirii clasice asupra managementului în general, promovată la vremea respective de
Frederick Taylor şi Fayol.
Există două categorii de funcţii ale managementului în instituţiile din sectorul public: funcţii ale
managementului public general valabile şi funcţii specifice pentru fiecare domeniu distinct al
sectorului public: administraţie, sănătate, invăţămant, asistenţă socială, cultură etc.
Desigur că între cele două categorii de funcţii există interdependenţe şi compatibilitate de conţinut
absolut necesare. Funcţiile generale ale managementului public se regăsesc în mod evident în procesele
de management şi de execuţie din toate instituţiile publice. Realizarea misiunii acestora determină
exercitarea unor funcţii specifice, in deplină compatibilitate de conţinut cu primele.
În ceea ce priveşte funcţiile managementului public, în literatura străină de specialitate există
mai multe accepţiuni. Cateva dintre acestea sunt prezentate în continuare.
În literatura americană de specialitate, Lyndall Urwik identifica în primele decenii ale secolului
trecut,  cand nu se făcea incă distincţia intre administraţie şi management public, în lucrarea Papers on
the science of administration  următoarele funcţii ale administraţiei: planificarea, organizarea,
personalul, conducerea, coordonarea, raportarea şi elaborarea bugetului.
Remarcăm puternica influenţă a ideilor gandirii clasice asupra managementului în general, promovată la
vremea respectivă de Frederick Taylor şi Fayol.
Dincolo de limitele majore pe care le are, această abordare a avut un dublu efect. Pe de o parte, a
marcat în timp, într-un mod semnificativ, conţinutul proceselor de management şi de execuţie din
instituţiile publice şi, pe de altă parte, a determinat orientarea specialiştilor către
cercetarea fundamentală in domeniul managementului public, pentru identificarea unor funcţii ale
acestuia cu valabilitate universală, care să asigure un grad ridicat de coeziune şi integrare a
componentelor sistemului de management din instituţiile publice in obiectivele macrosistemului din
care acestea fac parte[2].
Trebuie menţionat faptul că in literatura de specialitate romană şi străină se mai menţin încă
puncte de vedere asupra funcţiilor managementului public puternic marcate de dificultăţile unora de a
face distincţia între management public şi administraţie publică. Spre exemplu, Mihai Oroveanu în
lucrarea Organizare şi metode în administraţia de stat consideră că funcţiile autorităţilor
publice sunt: acţională, consultativă şi deliberativă.
Contribuţii ştiinţifice importante cu privire la funcţiile managementului public şi conţinutul lor
au fost aduse in ultimele decenii ale secolului trecut de către specialiştii englezi şi
americani. Graham Allison, în 1982, în lucrarea Public and private management: are
they fundamentally alike in all unimportant respects?, sintetiza cîteva puncte de vedere pe care le-a
prezentat ca funcţii ale managementului public grupate pe trei componente: strategie, mediu
organizaţional intern şi mediu extern.
Astfel, în accepţiunea lui funcţiile managementului public sunt:
Componenta 1: Strategie
 Stabilirea obiectivelor şi priorităţilor,
 Elaborarea planurilor de acţiune pentru realizarea obiectivelor.
Componenta 2: Mediul organizaţional intern
 Organizarea şi distribuirea resurselor umane pentru fiecare poziţie din structură,

3
Kis Alexandru Darius
  Repartizarea personalului şi stabilirea conţinutului activităţilor din domeniul managementului
resurselor umane: recrutare, selecţie, pregătire, motivare, evaluare etc,
 Elaborarea sistemului informatic de control care să permită concomitent urmărirea modului de
desfăşurare a proceselor de management şi de execuţie şi nivelul rezultatelor obţinute faţă de
obiectivele propuse.
Componenta 3: Mediul extern
 Colaborare cu organizaţiile care desfăşoară activităţi în acelaşi domeniu sau în domenii diferite
ale sectorului public,
 Colaborare cu organizaţiile independente,
 Colaborare cu presa şi cetăţenii.
Dincolo de aceste abordări interesante, este important să determinăm şi să explicăm conţinutul
funcţiilor managementului public, care în accepţiunea noastră sunt relevante pentru instituţiile
publice. De altfel performanţele instituţiilor publice sunt o reflectare directă a modului în care funcţiile
managementului public sunt exercitate de managerii publici şi de reprezentanţii politici aleşi sau numiţi
în funcţii publice de conducere.

 
B. Funcţia de administrare
Funcţia de administrare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin
care se gestionează resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale existente şi atrase în
instituţia publică în procesul de realizare a obiectivelor previzionate. Prin urmare, funcţia de
administrare a managementului public răspunde la întrebarea: cum sunt gestionate şi utilizate toate
resursele dintr-o instituţie publică, în general şi cele alocate obiectivelor previzionate, în special.
Deşi unii specialişti în domeniul managementului organizaţiei consideră că această funcţie se realizează
prin cea de previziune sau, de ce nu, afirmă ei, prin funcţia de control-evaluare, în accepţiunea noastră,
şi vom explica în cele ce urmează, nu poate fi vorba decît de o interdependenţă, absolut normală de
altfel, între toate funcţiile managementului public.
Considerăm că nu trebuie redus conţinutul unei funcţii a managementului public la sfera rigidă
delimitată de o definiţie, valabilă în mare parte în organizaţiile din sectorul privat, ci trebuie dezvoltat
conţinutul acesteia pană la punctul în care se realizează concomitent două condiţii: interdependenţa cu
celelalte funcţii ale managementului şi identitatea acesteia, derivată din specificul tipului de organizaţie
şi de sector în care se desfăşoară activitatea[3].
Particularităţile domeniului în care funcţionează instituţiile publice ne determină să considerăm funcţia
de administrare a managementului public ca una din cele mai importante şi complexe.
Importanţa şi complexitatea pot să fie explicate analizînd următoarele patru dimensiuni şi
implicaţiile pe care fiecare le are asupra proceselor de management şi de execuţie din instituţiile
publice.

1. Dimensiunea materială, patrimonială

Instituţia publică este acea entitate distinctă din macrosistem care reuneşte în patrimoniu bunuri
materiale aflate în proprietate publică. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ
teritoriale. În ceea ce priveşte bunurile proprietate publică, acestea pot fi date în administrare instituţiilor
publice sau pot fi concesionate ori închiriate. Prin urmare, managerii publici şi funcţionarii publici de
execuţie au o dublă responsabilitate, derivată din faptul că trebuie să gestioneze bunuri care nu le aparţin
în mod direct, al căror proprietar este, aşa cum s-a arătat mai sus, statul sau subdiviziunile
organizatorice ale acestuia, respectiv unităţile administrativ teritoriale. Misiunea lor principală este de a

4
Kis Alexandru Darius
le valorifica în procesele de management şi de execuţie, pentru realizarea obiectivelor previzionate de
care răspund direct sau indirect.
În acest proces, se identifică o responsabilitate publică de grup, care implică răspunderea
corpului funcţionarilor publici, ca reprezentanţi ai statului, pentru modul in care sunt utilizate bunurile
proprietate publică, pentru aceasta raportîndu-se permanent la obiectivele sectorului public. Pe de altă
parte, se identifică şi o responsabilitate individuală, ce revine fiecărui titular de post sau funcţie publică
de conducere şi de execuţie existent în structura organizatorică a instituţiei publice, care, în funcţie de
competenţa profesională şi managerială aferente, stabileşte obiective realizabile cu implicarea bunurilor
din patrimoniu, formulează modalităţi de îndeplinire a acestora care atrag aceleaşi bunuri, identifică
surse pentru creşterea valorii bunurilor proprietate publică, creează bunuri publice utilizand alte resurse
etc[4].
Prin prisma acestei prime dimensiuni, funcţia de administrare a managementului public constă
în identificarea celui mai bun mod de gestionare a bunurilor materiale aflate in proprietate publică şi
integrate în patrimoniul instituţiei publice pentru ca obiectivele previzionate să poată fi realizate.

2. Dimensiunea umană a funcţiei de administrare a managementului public vizează modul de

gestionare a resurselor umane din aparatul de lucru al instituţiilor şi autorităţilor publice.
Exercitarea funcţiei de administrare a managementului public abordată prin prisma acestei dimensiuni
dobandeşte un plus de complexitate, datorită particularităţilor pe care domeniul resurselor umane le are
în unele ţări în sectorul public. Cîteva dintre acestea sunt prezentate în continuare:
 precizarea prin lege a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea
ocupa o funcţie publică, stabilirea prin lege a funcţiilor publice de conducere şi de execuţie,
 definirea prin lege a structurii carierei funcţionarilor publici: clase, grade, trepte,
 stabilirea unor prevederi clare pentru funcţionarii publici care au statute proprii, aprobate prin
legi speciale,
 titularizarea pe funcţii publice şi de demnitate publică a unor persoane numite sau alese,
 precizarea prin lege a drepturilor şi obligaţiilor  funcţionarilor publici etc[5].
Aşa cum se poate observa, în mare parte, dimensiunea umană a funcţiei de administrare este puternic
marcată de cadrul legislativ, care limitează semnificativ libertatea de decizie şi acţiune a managerilor
publici în ceea ce priveşte gestionarea resurselor umane. Totuşi, în acest context, managerii publici
trebuie să identifice modalităţile legale, concrete, oportune, raţionale şi eficiente de:
 dispunere a resurselor umane pe posturi şi funcţii publice de conducere şi de execuţie,
 corelare a potenţialului funcţionarilor publici cu conţinutul posturilor şi funcţiilor publice,
 evaluare a titularilor de posturi şi funcţii publice de conducere şi de execuţie in funcţie de
contribuţia la realizarea obiectivelor şi de nivelul performanţelor individuale obţinute,
 repartizare, transfer şi rotaţie a resurselor umane  pe posturi şi funcţii în cadrul instituţiei
publice şi/sau domeniului de activitate în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Se poate sintetiza că funcţia de administrare a managementului public, potrivit acestei dimensiuni,
constă in identificarea celui mai eficient şi raţional mod de gestionare a resurselor umane din
autorităţile şi instituţiile publice pentru ca obiectivele previzionate să poată fi realizate.

3. Dimensiunea financiară a funcţiei de administrare a managementului public. Potrivit acestei

dimensiuni, funcţia de administrare constă în ansamblul proceselor de management desfăşurate
în instituţia publică prin care se realizează gestionarea riguroasă a  resurselor
financiare. Explicaţia pe care am prezentat-o pentru prima dimensiune, cea materială, de

5
Kis Alexandru Darius
 patrimoniu, a funcţiei de administrare a managementului public, rămane valabilă şi pentru
această dimensiune[6].
În plus, este esenţial de subliniat că, în contextul actual, funcţia de administrare, în general şi
prin prisma acestei dimensiuni, în special, necesită un plus de atenţie. S-ar putea spune că există cel
puţin două motive importante. Primul este determinat de afirmaţiile formulate de managerii publici
şi/sau politicieni potrivit cărora ei ar putea să realizeze mai mult pentru clienţii autorităţilor şi
instituţiilor publice, dar, din păcate, resursele financiare „nu există” sau sunt limitate, afirmaţii
nefundamentate. Cu nici una nu putem fi de acord. Mai întîi pentru că nu se poate niciodată afirma că
nu există resurse financiare, atîta vreme cît, în orice stat democratic, se constituie un buget public
naţional care cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale
comunelor, oraşelor şi raioanelor, iar instituţiilor publice le sunt repartizate prin aceste
bugete importante resurse financiare, care însă trebuie gestionate cu responsabilitate şi discernămînt.
Se poate însă susţine că resursele financiare sunt insuficiente, situaţie care apare în instituţiile
publice în care tocmai exercitarea funcţiilor managementului public, în general şi a funcţiilor de
previziune şi administrare, în special, este deficitară. În limitele definite de cadrul legislativ dintr-o ţară,
managerii publici au un anumit grad de autonomie managerială şi financiară, pe care ar putea să-l
utilizeze în perioadele de fundamentare şi elaborare a strategiilor şi politicilor instituţiilor publice.
Dar, pentru că nu întotdeauna se întîmplă aşa, argumentaţia este bogată. Sigur ea nu serveşte
nimănui, dimpotrivă, atrage mari nemulţumiri în rîndul clienţilor autorităţilor şi instituţiilor publice şi
cetăţenilor, însă constituie, pentru mulţi dintre autorii unor astfel de afirmaţii, un mod de acoperire
a incompetenţei profesionale şi manageriale. Se poate susţine, fără rezerva de a exagera, că atît
competenţa profesională cît şi cea managerială sunt absolut necesare oricărui titular de funcţie publică
de conducere, mai mult, s-ar putea spune, decît unui manager dintr-o firmă privată, tocmai din
considerentele pe care le-am detaliat mai sus. Managerii publici gestionează resurse financiare publice,
iar multipla responsabilitate de care trebuie să fie conştienţi fiecare înainte de numirea pe astfel de
posturi şi funcţii publice de conducere implică nu numai profesionalism, dar şi principii de etică şi
morală. Aceste principii obligă la un plus de raţionalitate pentru gestionarea unor resurse financiare
constituite din contribuţia tuturor clienţilor instituţiilor publice şi care, potrivit unui elementar
raţionament managerial, trebuie sporite şi integrate în sistem pentru satisfacerea intereselor publice
generale şi specifice, deci pentru realizarea obiectivului fundamental al
managementului public[7].
Al doilea motiv este determinat de necesitatea creării şi perfecţionării unui sistem economico-financiar
şi managerial foarte bine structurat şi reglat pentru:
 stabilirea surselor de finanţare pentru realizarea obiectivelor previzionate,
 nominalizarea cheltuielilor atrase pentru fiecare obiectiv şi modalitate de acţiune previzionate,
 atragerea resurselor financiare din diferite surse: impozite şi taxe, proiecte finanţate din surse
rambursabile sau nerambursabile interne sau internaţionale,
 urmărirea modului cum acestea sunt repartizate în cadrul sistemului,
 transferul resurselor financiare de la bugetele centrale către cele locale şi apoi către instituţiile
publice,
 o creşterea valorii acestora etc.
Funcţia capătă un plus de importanţă în ţările în care sistemul legislativ permite înfiinţarea unor bănci
specializate în gestionarea resurselor financiare  ale instituţiilor publice.
Băncile astfel constituite contribuie semnificativ la îmbunătăţirea modului de gestionare a resurselor
financiare(colectare, urmărire, alocare) ale instituţiilor publice sau atrase de acestea, mijlocesc

6
Kis Alexandru Darius
acordarea de credite sau oferă alte oportunităţi pentru investiţii necesare realizării obiectivelor
previzionate.
Trebuie, de asemenea, adăugat că aceste bănci preiau o parte importantă din activităţile prin care
managerii publici implementează politicile financiare ale instituţiei, facilitand realizarea unui plus de
valoare economică, atît de necesară oricărei instituţii publice.
Frecvent, in ţările unde funcţionează astfel de bănci, apar situaţii în care banca nu aprobă
finanţarea unui obiectiv de investiţii propus de managerii publici, fie pentru că el nu este identificat ca
o prioritate în strategia instituţiei publice fie pentru că, în urma unei analize costbeneficiu, se
dovedeşte că obiectivul de investiţii nu este unul rentabil din punct de vedere economico-financiar.  In
aceste situaţii managerii publici ori apelează la alte surse de finanţare externe (chiar şi externe
instituţiei) ori pur şi simplu renunţă la realizarea lui.
4. Dimensiunea informaţională a funcţiei de administrare a managementului public constă in
ansamblul proceselor de management prin care se gestionează toate resursele informaţionale
din cadrul unei instituţii publice, respectiv: date, informaţii, mijloace de tratare a informaţiilor,
procedurile informaţionale, implicate în realizarea obiectivelor previzionate.
Prin această dimensiune, funcţia de administrare a managementului public influenţează semnificativ, atît
din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ procesele de management şi de execuţie din instituţiile şi
autorităţile publice.
Se poate afirma că funcţia de administrare a managementului public, abordată din perspectiva acestei
dimensiuni, este condiţionată şi condiţionează semnificativ celelalte aspecte generate de precedentele
trei dimensiuni. Prin urmare, o parte din resursele informaţionale, în accepţiunea prezentată mai sus, se
constituie în bunuri materiale publice ce determină utilizarea lor strictă in interes public. Existenţa sau
atragerea lor determină schimbări semnificative în structura patrimoniului (componenta materială),
bugetului (componenta financiară) instituţiei publice şi pregătirii resurselor umane(componenta resurse
umane) pe care le vor utiliza.
Această dimensiune a funcţiei de administrare a managementului public are, în practică, cel
puţin două conotaţii importante care îi conferă relevanţă şi consistenţă valorică. Prima constă
în formarea în cadrul instituţiei publice a unei baze informaţionale corespunzătoare, care să servească
realizării obiectivelor instituţiei.
A doua constă tocmai în identificare a unui mod raţional şi eficient de alocare corespunzătoare
a acestei baze, pentru a servi implementării modalităţilor de acţiune previzionate pentru realizarea
obiectivelor[8].
Cîteva dintre aspectele pozitive, derivate din gestionarea corespunzătoare a resurselor
informaţionale în instituţiile şi autorităţile publice, sunt următoarele:
 reducerea gradului de birocratizare a proceselor de management şi de execuţie din instituţiile
publice,
 imbunătăţirea calităţii deciziilor administrative şi a deciziilor de management,
 reducerea timpului necesar fundamentării şi aplicării deciziilor,
 imbunătăţirea procesului de comunicare intra şi extraorganizaţională,
 reducerea costurilor sistemului informaţional in instituţia publică,
 creşterea ponderii timpului alocat activităţilor de analiză şi concepţie în cadrul proceselor de
management şi de execuţie,
 crearea unui sistem informaţional coerent care să permită urmărirea şi gestionarea eficientă a
tuturor categoriilor de resurse existente într-o instituţie publică.

7
Kis Alexandru Darius
Şi prin această dimensiune, funcţia de administrare a managementului public dobandeşte, într-un sistem
modern de management public, un plus de relevanţă. Aceasta dacă luăm in considerare şi faptul că
actualul secol a fost numit în mod generic şi deloc întîmplător „Secolul Tehnologiei Informaţionale”.
Prin urmare, rolul managerilor publici este acela de a atrage, de a integra şi a utiliza, în procesele
de management şi de execuţie din instituţiile publice, în special şi din intreg sectorul public, acele
mijloace de culegere, înregistrare, prelucrare şi analiză a datelor şi informaţiilor, astfel că în a doua
jumătate a acestui secol să se poată concretiza previziunea specialiştilor referitoare la crearea
instituţiilor publice virtuale şi, în cadrul acestora, a unor reţele neuronale interne, context în care va
continua să se amplifice rolul dimensiunii informaţionale a funcţiei de administrare a managementului
public.
Aşa cum s-a putut observa, cele patru dimensiuni ale funcţiei de administrare nu numai că au o
contribuţie semnificativă la clarificarea conţinutului ei din punct de vedere teoretic, dar, practic,
demonstrează de fapt că neglijenţa manifestată de unii teoreticieni, dar mai ales de managerii publici şi
politicienii din unele ţări faţă de această funcţie este, o dată în plus, o dovadă de lipsă de profesionalism
şi de responsabilitate sau, de ce nu, de dezinteres general sau lipsă de moralitate, aspecte care, practic,
nu ar trebui să aibă vreo legătură cu managementul din instituţiile şi autorităţile publice.
Am acordat o pondere mai mare acestei funcţii a managementului public nu pentru că ar fi mai
importantă decat celelalte, dar în special pentru că reflectă cel mai bine, clar şi fără nici un fel de
echivoc, de o manieră explicită, atît misiunea managementului public în sectorul în care acesta se aplică,
cît şi rolul managerului public în instituţia publică modernă.
 
 
C. Funcţia de motivare
 Funcţia de motivare constă în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din
instituţiile publice sunt stimulate să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate. Prin
exercitarea funcţiei de motivare, managerii publici urmăresc realizarea unor obiective dintre care
enumerăm:
 identificarea factorilor motivaţionali care să-i stimuleze pe funcţionarii publici să contribuie la
stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate,
 crearea unui sistem clar, coerent şi complet de motivare a funcţionarilor publici şi
reprezentanţilor managementului public, inclusiv a titularilor de funcţii de demnitate publică,
pentru a participa la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate,
 informarea funcţionarilor publici cu privire la recompensele şi sancţiunile aplicate in funcţie de
gradul de realizare a obiectivelor previzionate,
 diferenţierea resurselor umane din instituţia publică în funcţie de nivelul performanţelor
obţinute,
 crearea unui climat organizaţional competitiv  în cadrul instituţiei publice,
 dezvoltarea dimensiunii participative  a managementului public[9].
Realizarea obiectivelor enumerate implică parcurgerea cel puţin a următoarelor etape de către
managerii publici:
1. identificarea factorilor motivaţionali;
2. analiza conţinutului factorilor motivaţionali şi stabilirea pe o scală valorică a intensităţii
acestora şi a unei ordini a priorităţilor;
3. completarea rezultatelor  acestei analize cu cele ale altor cercetări întreprinse în domeniul
resurselor umane in instituţiile publice;

8
Kis Alexandru Darius
 4. determinarea nivelului performanţelor resurselor umane şi compararea acestora cu nivelul
obiectivelor previzionate;
5. identificarea abaterilor de la obiectivele stabilite;
6. analiza cauzală a abaterilor pozitive şi negative constatate;
7. administrarea de recompense  sau sancţiuni persoanelor implicate in procesele de management şi
de execuţie desfăşurate in instituţia publică;
8. analiza gradului de influenţare a resurselor umane ca urmare a sistemului de motivare aplicat;
9. ajustarea sistemului de motivare prin completarea, diversificare sau eliminarea unor elemente
din sistemul de motivare aplicat;
10. proiectarea şi popularizarea in cadrul instituţiei publice a noului sistem de motivare;
11. pregătirea instituţiei publice pentru implementarea noului sistem motivaţional;
12. implementarea, monitorizarea şi adaptarea permanentă a sistemului de motivare in instituţia
publică.
Un sistem modern de management public impune modificări de esenţă în conceperea şi exercitarea
motivării in instituţiile publice. În statele occidentale s-a conturat şi se află deja în curs de implementare
un nou sistem de motivare a resurselor umane din instituţiile publice, pe baza unui complex de
indicatori de performanţă. Noul sistem motivaţional are cel puţin două avantaje majore:
1. oferă posibilitatea corelării rezultatelor cu obiectivele individuale previzionate, stabilindu-se
intre aceste două repere nivelul performanţei, in funcţie de care se identifică formele şi
mijloacele de motivare pozitivă sau negativă adecvate,
2. grad mare de adaptabilitate  la caracteristicile fiecărui angajat, manager public, reprezentant
politic sau funcţionar de execuţie.
De altfel, in ultimii ani reprezentanţii democraţiilor Europei occidentale au iniţiat şi continuă să
desfăşoare periodic numeroase runde de dezbateri prin care se urmăreşte crearea unui sistem unitar
integrat de motivare a personalului care desfăşoară activitate in instituţiile publice.Se aşteaptă ca noul
sistem să asigure un echilibru dinamic între general, reprezentat de principii, valori comune acceptate in
sistemul de motivare şi particular, cu un grad mare de adaptabilitate în fiecare din contextele naţionale
ale ţărilor Uniunii Europene.
Prin urmare, perspectiva creată ar trebui să-i impulsioneze mai mult şi pe reprezentanţii
managementului public din Republica Moldova pentru iniţierea de schimbări majore, fundamentale in
actualul sistem de motivare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice din ţara noastră, dacă
dorim cu adevărat să ne apropiem de nivelul performanţelor obţinute în instituţiile şi autorităţile publice
similare din ţările dezvoltate.

CONCLUZII

Managementul presupune o raţiune strategică, vizînd atingerea anumitor obiective. Dacă întreprinderea
privată are un scop clar (căutarea şi maximizarea profitului) în funcţie de care ea îşi poate organiza
acţiunile şi modela organizarea, situaţia nu este identică în cazul administraţiei publice; misiunea ei de a
urmări realizarea “interesului general” este echivocă. “Interesul general” este susceptibil a cunoaşte
interpretări diferite şi de multe ori
contradictorii.
Desigur, dubla egalitate: firma privată = căutarea profitului, organizaţia publică = interes general
reprezintă o abordare simplistă ce trebuie nuanţată: finalităţile firmei private sunt diverse (maximizarea

9
Kis Alexandru Darius
profitului dar şi căutarea unor informaţii satisfăcătoare, nevoia de realizare a conducătorilor, obţinerea
adeziunii membrilor, etc.). Pe de altă parte, “interesul general” este un termen la fel de incert. Deci
finalitatea întreprinderii private este introvertită (ea găseşte în ea însăşi raţionalitatea proprie de a
funcţiona), în timp ce organizaţia publică este constituită pentru satisfacerea unor interese care o
depăşesc: finalitatea ei este extrovertită.
Managementul se situează de-a lungul preocupărilor tradiţionale a ştiinţei organizaţiilor percepută ca
ştiinţă a bunei gestiuni, gestiunii eficace; el îşi fixează o finalitate esenţial utilitară şi clar operaţională.
Ambiţia sa este de a defini clar regulile, normele, mai mult, perceptele care permit organizaţiilor să
atinga obiectivele pe care şi le-au propus cu maximum de eficacitate.
Pentru managementul public conduita tuturor organizaţiilor implică cîteva tipuri de operaţiuni
fundamentale:
- planificarea
- administrare
- activarea (mobilizarea resurselor)
- motivare
- controlul
 
 

10
Kis Alexandru Darius
BIBLIOGRAFIE
 
1. Androniceanu Armenia – Management public, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
2. Androniceanu Armenia – Noutăţi în managementul public, Editura Universitară, Bucureşti,
2004;
3. Balan Emil – Instituţii de drept public, All Beck, Bucureşti, 2003;
4. Cojocaru S. Managementul resurselor umane, Ch., AAP, 1998
5. Deaconu Alecxandrina – Flexibilitatea resurselor umane în administraţia publică, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
6. Pendiuc Tudor Administraţie publică şi management, Independenţa Economică, Piteşti, 2004;
7. Pollitt Christopher, Bouckaert Geert – Reforma managementului public. Analiza comparată,
Epigraf, Chisinau, 2004;
 
 
 
[1] Androniceanu Armenia – Management public, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 65
[2] Ibidem
[3] Pendiuc Tudor Administraţie publică şi management, Independenţa Economică, Piteşti, 2004, p. 99
[4] Pollitt Christopher, Bouckaert Geert – Reforma managementului public. Analiza comparată,
Epigraf, Chisinau, 2004, p. 145
[5] Ibidem
[6] Androniceanu A. Op. Cit., p. 113
[7] Ibidem
[8] Androniceanu Armenia – Noutăţi în managementul public, Editura Universitară, Bucureşti, 2004, p.
87
[9] Ibidem

11
Kis Alexandru Darius