OBIECTUL MANAGEMENTULUI PUBLIC

1.1. Concepte generale si caracteristicile de management public

Managementul public opereaza cu concepte fundamentale ale managementului general, la care
se adauga particularitatile sectorului public. Prin urmare, pentru definirea managementului public este
necesar a se relua definirea managementului.
In literatura de specialitate se intalnesc mai multe definitii ale managementului, ca de exemplu:
1) Managementul este procesul de atingere a obiectivelor organizationale prin angajarea si
implicarea celor patru functii principale: planificarea, organizarea, leading-ul (antrenarea si motivarea)
si controlul1[1].
2) Managementul firmelor rezida in studierea proceselor si relatiilor de management din
cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza, a conceperii de noi
sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere de natura sa asigure obtinerea si cresterea
competitivitatii2[2].
3) Wiliam Newman defineste managementul ca fiind o importanta tehnica sociala de
directionare, conducere si control a eforturilor unui grup social in vederea realizarii unui obiectiv
comun3[3].
Managementul public are ca obiectiv principal satisfacerea interesului public prin intermediul
serviciilor publ 636d36g ice.
Serviciile publice constituie domeniul de activitate al institutiilor publice, care ofera cadrul
institutional care sa permita aplicarea cadrului legislativ (Legi, Hotarari de Guvern, Ordonante ale
Guvernului, Ordine ale ministrilor, regulamente de organizare etc.).
Institutiile publice reprezinta organismele prin care statul isi exercita functiile si serviciile sale
in domeniul economic, socio-cultural, de aparare, de siguranta publica, ordine publica.
Institutiile publice pot fi de importanta centrala, care cuprind Parlamentul, Administratia
Prezidentiala, Guvernul, ministerele si alte autoritati publice centrale, precum si institutiile din
subordinea lor, si de importanta locala, care cuprind unitatile administrativ-teritoriale, consiliile
judetene, municipale, orasenesti si comunale, precum si institutiile publice subordonate acestora.
Totalitatea institutiilor publice determina sectorul (sistemul) public.
Managementul din sistemul (domeniul) public urmareste coordonarea si controlul serviciilor
publice in raport cu obiectivele stabilite de fiecare institutie publica. De asemenea, urmareste sa
stabileasca directiile strategice si pe termen scurt, mijloacele necesare atingerii obiectivelor, dar si
motivarea membrilor institutiilor publice in realizarea obiectivelor stabilite.
Managementul public este in stransa corelatie cu activitatile desfasurate in sectorul public, in
complexitatea si dinamica sa, precum si cu politicile adoptate si stabilite in cadrul sistemului.
Actualmente, mediul socio-politic foarte dinamic, in continua schimbare si transformare, isi
exercita influenta asupra managementului public.
Managementul public este strans legat de schimbarile care au loc in societate, reflectand
dinamismul din societatea contemporana. Din acest punct de vedere, managementul public, opereaza
cu o serie de concepte generale, care pot fi impartite in trei categorii, si anume4[4]:
1[1] Ionescu, Gh.Gh., Cazan, E., Negrusa, A.L., Management organizational, Editura Tribuna
Economica, Bucuresti, 2001, pag.1.
2[2] Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1996, pag.17.
3[3] Newman, Wiliam, Administrative action, Pretince Hall, Englewood Hills, New York, 1964, pag.1
din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.5.
4[4] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta, O., Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura
ASE, Bucuresti, 2003, pag.18.

1) concepte legate de modul de organizare a sistemului public: obiective, resurse, proces

managerial, optimizare.
Obiectivele managementului public se refera la misiunea si scopul fiecarei institutii publice
din cadrul sistemului.
Resursele reprezinta nevoile materiale, financiare si umane necesare atingerii obiectivului
stabilit.
Procesul managerial consta in modalitatea de transformare a resurselor in vederea atingerii
obiectivelor stabilite.
Optimizarea rezulta din dorinta de a realiza cat mai bine procesul managerial, astfel incat
resursele sa fie utilizate optim, ducand chiar la modificarea obiectivelor, resurselor si procesului
managerial.
2) concepte legate de functionarea sistemului public: autonomie, adaptabilitate,
organizare, plan, planificare si incluziune.
Autonomia consta in capacitatea sistemului de a se conduce singur, cu respectarea normelor si
legilor in vigoare.
Adaptabilitatea consta in capacitatea sistemului de a-si pastra stabilitatea, tinand cont de
influentele mediului exterior.
Organizarea se refera la structura interna a sistemului, care se stabileste pentru a determina o
buna functionare a sistemului.
Planul este instrumentul prin care se urmareste realizarea obiectivelor stabilite.
Planificarea este activitatea prin care se stabilesc termenele si mijloacele de realizare a
obiectivelor.
Incluziunea consta in capacitatea sistemului, ca sistem deschis, de a se integra in structuri mai
largi, cum ar fi integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
3) concepte legate de conducerea sistemului: informatia, verificarea, decizia si controlul.
Informatia consta in culegerea si prelucrarea datelor necesare procesului de management in
atingerea obiectivelor. Datele culese sunt organizate intr-o baza de date si se supun analizei, in
vederea identificarii variantei optime de actionare.
Verificarea este operatia prin care se constata daca modelele si procedurile alese in procesul de
management corespund cu realitatea si cu obiectivele stabilite.
Decizia consta in alegerea uneia dintre variante, care se considera a fi optima pentru realizarea
obiectivelor.
Controlul urmareste indeplinirea obiectivelor ca urmare a deciziilor luate. Controlul se
realizeaza in toate fazele procesului de management.
Un rol important in eficientizarea managementului il are managerul. Pentru a fi eficient,
managerul trebuie sa-si dezvolte aptitudinile in:
elaborarea si selectarea informatiilor, care trebuie sa fie utile si credibile;
dezvoltarea rationamentului logic si analiza judicioasa a fenomenelor manageriale;
perfectionarea colaborarii si comunicarii cu personalul;
dezvoltarea capacitatii de a gandi economic si social;
cunoasterea si recunoasterea propriei valori si capacitatea de a munci in echipa;
dezvoltarea capacitatii de a stabili si comunica obiective, de a finaliza realizarea lor.
Aptitudinile manageriale se formeaza si se dezvolta ca urmare a cunostintelor si experientei
proprii, dar si prin motivare.
Managerul trebuie sa lucreze in echipa si sa aiba aptitudinea de a preveni sau stopa situatiile
conflictuale.
Pentru a fi eficient, managerul din administratia publica trebuie sa depisteze la timp cauzele
unui potential conflict, sa stabilesca precis sarcinile fiecarui salariat, sa foloseasca criterii de
promovare si competenta profesionala, sa stimuleze dorinta de perfectionare, sa stimuleze creativitatea

individuala sau de grup. In acest fel, managerul va dobandi autoritatea necesara si respectul membrilor
institutiei, creand un climat de munca propice realizarii obiectivelor stabilite.
1.2. Delimitari si clarificari cu privire la stat si administratia publica
Managementul public opereaza cu concepte si abordari fundamentale legate de sistemul public,
de particularitatile serviciilor publice din administratia publica centrala si locala, de particularitatile
institutiilor publice din domeniul economic, socio-cultural, de aparare, ordine publica si siguranta
nationala.
Din acest punct de vedere se impune delimitarea si clarificarea notiunilor de stat, puteri ale
statului, administratie publica, organele administratiei publice.
Statul, in sens larg, consta in colectivitatea umana cu o istorie comuna, cu un teritoriu bine
delimitat, cu legi proprii, cu un sistem de guvernare propriu si un sistem propriu de aparare a
frontierelor, de siguranta nationala si ordine publica, de dezvoltare a relatiilor internationale, alegerea
reprezentantilor.
In sens restrans, statul cuprinde ansamblul organizatiilor prin care isi exercita puterea si
functiile sale.
Alaturi de partidele politice si societatea civila, statul formeaza un sistem complex, care
urmareste rezolvarea intereselor generale ale societatii.
Prin intermediul statului se exercita puterile politice.
In Romania, puterile politice sunt:
1) puterea legislativa, care se exercita de catre Parlament, prin intermediul celor doua camere:
Senat si Camera Deputatilor;
2) puterea executiva, exercitata de Presedinte, Guvern si celelalte autoritati ale administratiei
publice;
3) puterea judecatoreasca, exercitata de instantele judecatoresti.
Romania este un stat democratic, parlamentar si semiprezidential, caracterizat prin principiul
separatiei si echilibrul puterilor in stat. Cele trei puteri sunt in echilibru, ceea ce inseamna ca niciuna
dintre ele nu o domina pe cealalta, intre ele existand relatii de colaborare pentru buna functionare a
statului.
Pentru intelegerea corecta si completa a notiunii de stat se impune si clarificarea notiunilor
de administratie, administratie publica si autoritate publica.
Administratia, in sens larg, poate fi definita ca fiind activitatea unui grup care coopereaza
pentru realizarea unui obiectiv.
In sens restrans, administratia se refera la acele modele si proceduri prin care membrii unui
grup sunt convinsi sa coopereze si sa-si coordoneze eforturile pentru realizarea unui obiectiv. Acest
sens restrans al administratiei este specific comportamentului si cooperarii umane in cadrul unei
organizatii. Prin urmare, persoanele angajate intr-o activitate de cooperare cu alte persoane pentru
atingerea unui obiectiv sunt angajate intr-o administratie. Administratia se preocupa de gasirea
metodelor de lucru pentru ca oamenii din grup sa coopereze intre ei pentru indeplinirea sarcinilor,
modul de organizare a activitatii lor, de impartire a sarcinilor intre ei, a rolului fiecaruia si cum sa isi
indeplineasca acest rol, cum sa isi coordoneze eforturile unul cu celalalt.
In societatea moderna, activitatea comuna se desfasoara in cadrul unei organizatii oficiale, care
consta intr-un sistem planificat de eforturi comune, in care fiecare participant are un rol bine definit si
sarcini sau atributii de indeplinit pentru atingerea obiectivelor organizationale stabilite.
Factorul cheie in intregul proces este colaborarea intre persoanele angajate in aceasta activitate.
Administratia publica cuprinde ansamblul institutiilor care asigura elaborarea, executarea si
aplicarea legilor.
Elaborarea legilor se face prin intermediul Parlamentului, care asigura puterea legislativa a
statului.
Executarea si aplicarea legilor se face prin intermediul institutiilor care asigura puterea
executiva a statului.

Identificarea si rezolvarea abaterilor de la legile in vigoare se asigura prin intermediul

institutiilor care asigura puterea judecatoreasca a statului.
Intre administratia publica si cea privata exista asemanari si deosebiri.
Asemanarile dintre problemele administrative din organizatiile publice si cele private pot fi
observate cu usurinta atunci cand o organizatie privata este preluata de Guvern. Patrimoniul
organizatiei va fi acelasi, angajatii vor indeplini aceleasi sarcini, iar personalul de conducere va fi
aproximativ aceleasi. Daca s-ar produce modificari de personal dupa preluare, se poate spune ca si
proprietarii privati ar fi putut face aceleasi modificari. De asemenea, se poate spune ca atat in
administratia publica, cat si in cea privata, sunt necesare aceleasi abilitati in rezolvarea sarcinilor.
Totusi exista si anumite diferente, mai ales de ordin cantitativ decat calitativ. Spre exemplu,
atat activitatile organizatiilor publice, cat si a celor private se bazeaza pe legi. Cu toate acestea,
atributiile si responsabilitatile personalului din organizatiile publice, de obicei, sunt descrise mult mai
detaliat in legislatie decat cele din domeniul privat, existand mult mai multe posibilitati ca personalul
din organizatiile publice sa fie tras la raspundere in fata organelor judecatoresti, in legatura cu modul
de indeplinire a sarcinilor. Astfel, o achizitie publica trebuie sa respecte o serie de conditii legale
privind anuntarea licitatiilor, acordarea contractului licitantului care ofera cele mai avantajoase
conditii, autorizarea cheltuielilor etc., in timp ce in cazul unei organizatii private, aceasta poate
autoriza angajatii sa achizitioneze in numele sau, indeplinind proceduri stabilite de managementul de
varf al organizatiei respective.
Managementul privat beneficiaza de mai multa libertate in alegerea procedurilor de urmat, care
sa fie benefice pentru organizatia sa. Managementul privat isi urmareste predominant interesele
personale, in timp ce managementul public trebuie sa serveasca interesul public.
Pe de alta parte, exista perceptia ca administratia publica este ineficienta si corupta. Cu toate
acestea, societatea moderna are nevoie de activitati si servicii publice.
Eficienta activitatilor publice poate fi influentata de platitorii de impozite.
Parlamentul, ca institutie formata din reprezentanti alesi, constituind legislativul tarii, concepe
politicile, pe care administratia publica le pune in aplicare.
Pentru ca administratia publica sa fie eficienta trebuie incredintata unor functionari publici,
selectionati dupa criterii de competenta. Functionarii publici nu ar trebui sa fie responsabili politic, ci
numai pentru aplicarea politicilor in mod eficient, deci fara irosirea fondurilor publice. Majoritatea
teoriilor si principiilor managementului public au la baza criteriul eficientei.
Existanta organizatiilor publice este determinata si de alte necesitati umane.
O sarcina pe care organizatiile private nu o au este aceea de colectare a veniturilor prin
impozitare.
O alta activitate o reprezinta serviciile de sanatate publica, care nu pot fi incredintate
personelor particulare sa decida asupra protectiei impotriva bolilor transmisibile. Perceperea
impozitelor face posibila efectuarea serviciilor sanitare in beneficiul tututor, ca de exemplu vaccinarea
obligatorie sau carantina, pentru a impiedica raspandirea bolilor transmisibile.
Alte servicii publice sunt cele din domeniul economic, cum ar fi apa, gazele, electricitatea etc.,
pentru care se percep impozite si taxe.
Alte servicii publice sunt cele de invatamant, aparare, ordine publica, siguranta nationala etc.,
care au ca obiectiv principal rezolvarea problemelor comunitatii.
Constitutia Romaniei opereaza cu notiunea de autoritate publica.
Autoritatea publica reprezinta colectivul organizat de oameni care exercita prerogativele de
putere publica fie intr-o activitate statala, fie intr-o activitate din administratia locala autonoma5[5].
Denumirea de autoritati publice se utilizeaza si pentru functionarii publici care intra in
contact nemijlocit cu cetateanul6[6].
5[5] Profiroiu, A., Popescu, I., Bazele administratiei publice, editia a II-a, Editura Economica,
Bucuresti, 2004, pag.13.
6[6] ibidem.

Organele administratiei publice reprezinta structuri organizationale cu personalitate de drept

public, care actioneaza din oficiu pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, sub
controlul direct sau indirect al Parlamentului7[7].
Structura organizatorica, politica si administrativa a Romaniei este urmatoarea:
Parlamentul compus din doua camere:
- Senat
- Camera Deputatilor;
Organele supreme ale administratiei de stat
- Presedintele si administratia prezidentiala;
- Guvernul si aparatul sau de lucru;
Administratia centrala de specialitate
- Ministerele;
- Autoritatile subordonate ministerelor;
- Autoritatile autonome;
Administratia teritoriala de stat
- Prefectul;
- Comisia judeteana consultativa;
- Comitetul operativ-consultativ;
- Serviciile deconcentrate ale administratiei publice centrale in teritoriu;
Administratia judeteana
- Consiliul judetean;
- Presedintele consiliului judetean;
- Secretarul general al judetului;
Administratia locala
- Consiliul local;
- Primarul;
- Secretarul;
- Aparatul propriu de specialitate;
- Serviciile publice locale.
1.3. Administratia publica domeniul de aplicare a managementului public
Asa cum s-a mai aratat anterior, administratia publica cuprinde ansamblul organizatiilor cu
personalitate de drept public, care reprezinta si apara interesul public. Capacitatea de drept public, care
se impune celui particular, se fundamenteaza pe prerogativele care rezulta din Constitutie si din legile
organice. In virtutea acestei capacitati, institutiile administrative emit acte de autoritate, care se
executa din oficiu sau apeland la masuri de constrangere, sanctiuni sau executie silita.
Puterea publica consta in drepturi speciale de care dispune o institutie administrativa prin care
se duc la indeplinire prevederile legale, precum si prestarea de servicii publice in limitele legii. Puterea
publica presupune si contenciosul admninistrativ si aplicarea sanctiunilor penale stabilite de instantele
judecatoresti prin hotarari definitive.
Procesul de management in administratia publica, pentru indeplinirea legilor, presupune
procese de pregatire a executarii actelor normative prin emiterea de hotarari, circulare, instructiuni de
la Guvern, precum si procese de executie prin emiterea de acte unilaterale, incheierea de contracte,
efectuarea de operatii materiale.
Pentru eficientizarea administratiei publice, managementul public urmareste cresterea calitatii
serviciilor publice oferite de institutiile publice conduse conform unor principii riguroase desprinse din
lege.
Deciziile administrative se fundamenteaza pe judecati de valoare, iar calitatea serviciilor
depinde si de sumele prevazute prin bugetele aprobate de partidele politice aflate la guvernare.
7[7] ibidem.

a)
b)

Scopul managementului public in institutiile administratiei publice este satisfacerea nevoilor

generale, fara a se urmari obtinerea unui profit, asa cum se intampla in organizatiile private.
Satisfacerea intereselor generale constituie domeniul managementului in administratia publica.
Continutul serviciilor publice este influentat de puterea politica. El variaza in functie de
evolutia societatii, de politicile stabilite de legislatori si de oficialii alesi, dar obiectivul
managementului public ramane acelasi: executarea eficienta a acestor politici.
Intre adminitratia publica si politica exista o stransa legatura, interconditionandu-se reciproc.
Administratia publica transpune in practica deciziile politice, dar si managementul administratiei
publice influenteaza politica.
Serviciul public reprezinta ansamblu de activitati organizate si autorizate de administratia
publica pentru satisfacerea nevoilor sociale in interes public.
Managementul public urmareste rezolvarea acestor nevoi sociale, la un moment dat, ceea ce
presupune ca puterea politica sa valorizeze aceste nevoi si sa adopte un cadru legislativ adecvat.
Avand in vedere complexitatea si diversitatea nevoilor sociale s-a constatat ca ele nu pot fi
satisfacute doar de serviciile publice ale institutiilor administrative, aparand necesitatea de a oferi
servicii publice si de catre organizatii private. Serviciile publice oferite de catre organizatiile private
trebuie insa sa functioneze prin autorizarea de catre institutiile administrative.
Serviciile publice au la baza decizii ale managementului public si un cadru legislativ
corespunzator elaborat si controlat de autoritatea publica.
In acest sens, serviciile publice trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:
- sa satisfaca o necesitate de interes public;
- sa fie intr-un raport juridic permanent cu administratia care le-a infiintat si care le conduce;
- sa furnizeze bunuri si/sau servicii de interes public;
- sa fie supuse unor norme si principii de drept public, care le diferentiaza de serviciile
organizatiilor private.
Clasificarea serviciilor publice8[8]
Serviciile publice pot fi clasificate dupa mai multe criterii, si anume:
1) Dupa criteriul juridic, serviciile publice pot fi:
servicii publice administrative;
servicii publice industriale si comerciale.
Serviciile publice administrative constau in activitatea sau ansamblul de activitati prin care
institutiile administratiei publice actioneaza intr-un cadru legislativ bine determinat pentru satisfacerea
interesului public.
Serviciile publice industriale si comerciale pot fi oferite de organizatii publice sau private cu
caracter industrial si comerciale.
2) Dupa modul de cooperare la satisfacerea interesului public, serviciile publice pot fi:
servicii publice la realizarea carora nu sunt implicate persoane din afara si care au drept
scop satisfacerea directa si individuala a particularilor, ca de exemplu: invatamant, sport, cultura si
servicii administrative. Ele pot fi:
stabilimente publice;
stabilimente de utilitate publica.
Stabilimentul public este un serviciu oferit de o institutie publica care dispune de un
patrimoniu propriu si se constituie ca un procedeu, ca o tehnica, cu scopul de a realiza o mai buna
satisfacere a interesului public. Stabilimentele publice pot fi nationale, judetene sau comunale, care
primesc donatii din partea particularilor, colectivitatilor publice, cu scopul de a realiza unele obiective
caritabile, culturale si pot pastra venituri provenind din activitatile lor, ca de exemplu: spitale, scoli,
universitati etc.

8[8] Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.11-12.

Stabilimentele de utilitate publica sunt institutii create din initiativa particulara, cu fonduri
private, dar fara scop lucrativ, pentru satisfacerea unui interes public, ca de exemplu: universitati
private, clinici private, teatre particulare etc.
servicii publice la realizarea carora participa indirect si alte persoane si fara ca
beneficiarul sa intre in contact cu serviciul respectiv. In acest caz clientul este utilizator, nu beneficiar,
ca de exemplu: intretinerea retelei de drumuri;
servicii publice la realizarea carora sunt implicate persoane din randul cetatenilor si
destinate intregii colectivitati umane, fara ca indivizii sa cunoasca, in mod individual, rezultatul, ca de
exemplu: apararea nationala, serviciul diplomatic etc.
3) Dupa nivelul la care se realizeaza, serviciile publice pot fi:
servicii publice nationale;
servicii publice locale.
Serviciile publice nationale sunt cele care se adreseaza ansamblului colectivitatilor nationale,
iar serviciile de interes local se adreseaza colectivitatilor la nivel de judet, oras, comuna etc.
4) Dupa forma de proprietate, serviciile publice pot fi:
servicii publice monopolizate, oferite doar de institutiile administrative care detin si
monopolul asupra activitatilor respective;
servicii publice realizate de agenti economici publici si/sau privati. Aceasta categorie
de servicii sunt oferite atat de institutii publice, cat si de organizatii private.
Administratia publica intr-un stat este organizata pe principiul descentralizarii administrative,
care imbraca doua forme:
descentralizarea teritoriala;
descentralizarea pe servicii.
Descentralizarea teritoriala se refera la impartirea statului in circumscriptii administrative in
care functioneaza autoritati administrative locale, organizate pe principiul autonomiei locale.
Descentralizarea pe servicii se refera la serviciile publice autonome, scoase din competenta
administratiei publice centrale sau locale. Prin urmare, ele au un anumit grad de independenta fata de
organele administrative din competenta carora s-au desprins. Deci, descentralizarea pe servicii nu se
refera la o grupa de servicii de interes local, care sunt in competenta autoritatilor locale.
Se poate concluziona ca serviciile publice reprezinta mijloacele prin care administratia publica
isi desfasoara activitatea. Ele constau in organisme administrative, create de stat, judet sau comuna, cu
competente si puteri determinate, inzestrate cu mijloace financiare din bugetul de stat, bugetele
fondurilor speciale sau bugetele administratiei publice locale, puse la dispozitia publicului pentru a
satisface in mod regulat si continuu nevoile cu caracter general.
A. Teodorescu9[9] considera ca serviciile publice se intalnesc pretutindeni unde este o activitate
de stat, functia executiva a statului se exercita prin servicii publice, iar totalitatea serviciilor publice
constituie administratia.
Sensul notiunii de serviciu public este acela de activitate organizata de organele administratiei
publice locale (comunale, orasenesti, municipale si judetene) cu scopul satisfacerii permanente a
interesului general.
Acest sens este limitat, necuprinzand serviciile de interes national.
Serviciile publice ale administratiei publice locale pot fi obligatorii si facultative10[10].
Serviciile obligatorii sunt cele destinate bunei desfasurari a administratiei publice teritoriale, ca
de exemplu serviciile de stare civila si autoritatea tutelara, pentru a caror organizare si functionare
exista reglementari legale.
9[9] Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, din Filip, P., Managementul administratiei publice,
Editura Treira, Oradea, 2004, pag.12.
10[10] ibidem, pag.13.

Serviciile facultative au la baza reglementari la nivel local si depind de mijloacele financiare de

care dispune unitatea administrativ-teritoriala. Din aceasta categorie fac parte serviciile descentralizate
girate de regiile autonome si societatile comerciale, cum sunt serviciile publice de gospodarie
comunala. Acestea se desfasoara sub autoritatea administratiei publice locale, avand drept scop
furnizarea de servicii de utilitate publica, prin care se asigura: alimentarea cu apa, canalizarea si
epurarea apelor uzuale si pluviale, salubrizarea localitatilor, alimentarea cu energie termica, transportul
public local, administrarea fondului locativ public, administrarea domeniului public.
Organizarea serviciilor publice de gospodarire comunala se realizeaza cu respectarea
urmatoarelor principii: principiul dezvoltarii durabile, principiului autonomiei locale, principiul
descentralizarii serviciilor publice, principiul responsabilitatii si legalitatii, principiul participarii si
consultarii cetatenilor, principiul parteneriatului, principiul corelarii cerintelor cu resursele, principiul
protectiei si conservarii mediului natural si construit, principiul administrarii eficiente a bunurilor din
proprietatea publica a unitatilor teritoriale, principiul asigurarii mediului concurential, principiul
liberului acces la informatii privind serviciile publice11[11].
Serviciile de gospodarire comunala trebuie sa urmareasca satisfacerea cantitativa si calitativa a
nevoilor utilizatorilor, in conditii de rentabilitate si eficienta economica.
1.4. Definitia si caracteristicile obiectului managementului public
Managementul public presupune o problematica deosebita, care, pentru a putea fi solutionata,
trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:
elementele managementului general se regasesc in administratia publica, cu toate
dimensiunile si functiile pe care le indeplinesc in oricare alt domeniu de activitate;
exercitarea managementului public se face la fel ca in oricare alt domeniu al vietii
sociale, intr-un mediu social-politic aflat in continua miscare si schimbare, din ce in ce mai accelerata;
exercitarea managementului public in conditiile cresterii complexitatii vietii sociale si
al fenomenului globalizarii;
delimitarea si clarificarea notiunilor de management public, lideritate, administratie
publica, guvernare institutionala.
Managementul public consta, in principal, in coordonarea si controlarea serviciilor publice
pentru a le face eficace si eficiente in raport cu obiectivele lor, in timp ce lideritatea se refera la
schimbare, pe care trebuie sa o stapaneasca, sa-i stabileasca directiile, sa asigure mijloacele necesare si
sa motiveze membrii organizatiei in vederea schimbarii.
Guvernarea institutionala indica pe cei care conduc.
Administratia urmareste transpunerea in practica a politicilor adoptate.
Din cele prezentate se poate concluziona ca managementul coordoneaza si controleaza, liderii
orienteaza si entuziasmeaza, iar administratia - serveste12[12].
Managementul general, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, isi gaseste aplicabilitate
si in domeniul administratiei publice, la fel ca si in celelalte domenii de activitate, elementele si
functiile sale fiind aceleasi.
Prin urmare, si in administratia publica, managementul urmareste coordonarea resurselor
umane, informationale si financiare in vederea realizarii obiectivelor propuse.
Problematica managementului public trebuie studiat si analizatat in contextul unui mediu social
si politic foarte dinamic, ridicand probleme permanente privind finantarea, continutul, calitatea si
eficienta acestui domeniu de activitate.
Managementul public este influentat in mare masura de cultura nationala si de birocratie.
Birocratia presupune numarul functionarilor publici care activeaza in administratia publica.
In ultimul timp se constata o crestere a birocratiei atat la nivel national, cat si la nivel local.
11[11] ibidem.
12[12] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta O, Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura
ASE, Bucuresti, 2003, pag.16.

Cresterea birocratiei se datoreaza atat progresului stiintei si tehnologiei, cat si interventiei

statului in economie, pentru protejarea pietelor, prin agentii administrative. Programele
guvernamentale pentru combaterea saraciei si rezolvarea problemelor sociale conduc la aparitia unor
noi autoritati publice, care determina cresterea democratiei.
Tendinta activitatii managerilor din administratia publica este orientata catre client si catre
schimbare, ceea ce presupune utilizarea metodelor si tehnicilor moderne de conducere si organizare.
Managementul public are ca obiectiv principal satisfacerea intereselor sociale. Sectorul public
al unei natiuni consta in administratia publica centrala si locala, precum si toate organizatiile publice
care presteaza servicii in interesul general al societatii.
Managementul public se refera la metodologia de realizare a programelor administratiei
publice, alocarea resurselor materiale, financiare si umane, evaluarea si controlul activitatilor
administratiei publice. In acest sens, managementul public vizeaza aspecte privind sistemul de
management in institutiile publice, resursele materiale, financiare si umane, eficacitatea si eficienta
activitatii lor pentru realizarea obiectivelor.
Managementul public vizeaza, de asemenea, metodele si tehnicile manageriale utilizate de
managerii institutiilor publice, precum si functiile managementului, cu particularitatile lor din acest
domeniu.
Managementul public are ca obiectiv satisfacerea interesului public prin realizarea serviciilor
publice. Pentru a realiza acest lucru este necesar a se realiza un cadru institutional care sa permita
aplicarea legislatiei in vigoare (Legi, Hotarari de Guvern, Ordonante ale Guvernului, Ordine ale
ministrilor, regulamente de organizare etc.).
Procesul de management in sectorul public presupune si existenta relatiilor de management din
institutiile publice, care constau in raporturile din sistemul administrativ.
Intre managementul public si administratia publica exista stranse interdependente. Astfel,
administratia publica asigura realizarea puterii de stat si a organizatiilor administrativ-teritoriale, prin
conducerea lor pe baza principiilor generale ale managementului public.
Domeniile de interes in administratia publica sunt:
organizarea structurilor administratiei publice;
psihologia comportamentului administrativ;
relatia dintre politica si administratia publica si rolul administratiei publice in politica.
Toate aceste aspecte trebuie privite impreuna.
Toate cele prezentate anterior pot conduce la urmatoarea definitie a obiectului managementului
public:
Managementul public are ca obiect cunoasterea proceselor si relatiilor de management din
admininistratia publica, prin elaborarea de principii si legitati, urmarind perfectionarea continua a
organizarii si functionarii structurilor administrative cu scopul realizarii unor servicii publice eficiente,
in concordanta cu nevoile sociale generale si satisfacerii interesului public.
Definitia obiectivului managementului public poate fi prezentata schematic astfel:

Fig.1- Definitia obiectului managementului public

Caracteristicile obiectului managementului public decurg din definitia acestuia.
O prima caracteristica o reprezinta continutul managementului public, care consta in
cunoasterea proceselor si relatiilor din administratia publica, in baza carora emite principii si legitati
de organizare si functionare a acesteia.
A doua caracteristica consta in activitatea de perfectionare a organizarii si functionarii
structurilor administrative pentru atingerea obiectivelor stabilite, tinand cont de dinamica mediului
exterior, a schimbarilor si transformarilor care au loc in societate si care determina schimbarea
permanenta a intereselor generale.

A treia caracteristica o reprezinta scopul managementului public, adica satisfacerea

interesului public, prin eficientizarea serviciilor publice si urmarirea realizarii unei concordante intre
nevoile sociale si serviciile publice oferite.
Intrebari de control
1. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de modul de
organizare a sistemului public;
2. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de
functionarea sistemului public;
3. Enumerati si definiti conceptele cu care opereaza managementul public legate de conducerea
sistemului public;
4. Care sunt aptitudinile pe care trebuie sa le posede managerul pentru a fi eficient?
5. Definiti conceptul de stat;
6. Ce este administratia si administratia publica; asemanari si deosebiri;
7. Definiti autoritatea publica si organele administratiei publice;
8. Prezentati structura, politica si administrativa a Romaniei;
9. Prezentati serviciile publice si caracteristicile lor;
10. Clasificati serviciile publice:
a) dupa criteriul juridic;
b) dupa modul de cooperare la satisfacerea interesului public;
c) dupa nivelul la care se realizeaza;
d) dupa forma de proprietate;
11. Definiti managementul public;
12. Definiti obiectul managementului public si prezentati caracteristicile lui.

13

[1] Ionescu, Gh.Gh., Cazan, E., Negrusa, A.L., Management organizational, Editura Tribuna
Economica, Bucuresti, 2001, pag.1.
14
[2] Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economica, Bucuresti, 1996, pag.17.
15
[3] Newman, Wiliam, Administrative action, Pretince Hall, Englewood Hills, New York, 1964, pag.1
din Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.5.
16
[4] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta, O., Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura
ASE, Bucuresti, 2003, pag.18.
17
[5] Profiroiu, A., Popescu, I., Bazele administratiei publice, editia a II-a, Editura Economica,
Bucuresti, 2004, pag.13.
18
[6] ibidem.
19
[7] ibidem.
20
[8] Filip, P., Managementul administratiei publice, Editura Treira, Oradea, 2004, pag.11-12.

13
14
15
16
17
18
19

21

[9] Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, din Filip, P., Managementul administratiei publice,
Editura Treira, Oradea, 2004, pag.12.
22
[10] ibidem, pag.13.
23
[11] ibidem.
24
[12] Plumb, I., Androniceanu, A., Abaluta O, Managementul serviciilor publice, editia a II-a, Editura
ASE, Bucuresti, 2003, pag.16.

CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE MANAGEMENTULUI PUBLIC

1.1.1. Despre administratia publica si necesitatea mana-gementului public
Societatea ca mod de organizare al existentei desemneaza intregul camp de actiune umana:
sistemul social, organismul comportamental, personalitatea individului, mediul fizic si organic,
sistemul cultural etc.
Caracteristica societatii o constituie ordinea normativa comportamentala prin care viata unei
populatii este organizata in mod colectiv. Ca ordine, este alcatuita din valori si norme, iar ca si
colectivitate, ofera o conceptie anume despre calitatea de membru, prin care se disting indivizii care-i
apartin sau nu.
Alcatuita dintr-un sistem normativ de ordine, din status-uri, drepturi si obligatii apartinand
membrilor, pentru a putea supravietui si dezvolta, comunitatea umana trebuie sa mentina integritatea
unei orientari culturale intelese si respectate de catre membrii sai, ca baza pentru identitatea sociala.
Realizarea unei ordini normative solicita existenta unui conformism, cu asteptari comportamentale
stabilite prin norme si valori, dar si a unui mecanism de constrangere, legat de necesitatea interpretarii
autoritate a obligatiilor institutionalizate.
Pentru toate acestea statul infiinteaza servicii publice, de mentinere a ordinii, de educatie,
finante publice, de paza a granitelor tarii, administrarea domeniului public s.a. Aceasta insiruire de
servicii publice, organizate, alcatuiesc administratia publica.
Administratia publica este o categorie atat de abstracta si variata, incat se poate descrie in
termeni diferiti:
20
21
22
23
24

Administratia publica este activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele

guvernului(J.I. Corson si J.P.Harris).
Administratia

publica

este

in

principal

preocupata

de

mijloacele

pentru

implementarea valorilor politice(J.Pfiffner si R.Presthus).

Procesul administratiei publice consta in actiunile de realizare a intentiei sau dorintei
guvernului (D.J.Waldo).
Din aceste definitii, dar si a altor autori (D.H. Rosenbloom, P. Negulescu, I. Alexandru, A.
Iorgovan) se poate concluziona faptul ca administratia publica, ca multe alte stradanii umane este
dificil de definit, dar oamenii au cu totii un sens al acesteia 757b18h , desi sunt pareri diferite despre
cum ar putea fi realizata. Administratia publica implica activitate, are legatura cu politica, tinde sa fie
concentrata in ramura executiva a guvernarii, difera de administratia privata si este preocupata de
aplicarea legii.
Administratia publica reprezinta ansamblul proceselor manageriale si de executie, de
natura politica si juridica prin care se realizeaza mandatele guvernarii legislative, executive si
judecatoresti in scopul asigurarii reglementarilor si serviciilor necesare societatii in ansamblu,
dar si componentelor acesteia.
Este bine cunoscut faptul ca Romania avea inainte de 1989, unul dintre cele mai centralizate
sisteme administrative. Desi a fost initiata o reforma a administratiei menita sa conduca la adaptarea
acesteia la transformarile economico-sociale produse odata cu schimbarea din 1989 se apreciaza ca
situatia a ramas in mare masura neschimbata, atat din cauza constrangerilor bugetare cat si din lipsa
de determinare politica si experienta in ceea ce priveste structurile administratiei alternative.
In conditiile statului de drept, in care separarea puterilor, descentralizarea serviciilor
administrative si autonomia administrativa constituie coordonate fundamentale, structurile
organizationale ale administratiei publice sunt realizate atat la nivelul statului, a colectivitatii
nationale, situatie in care avem administratie publica centrala, cat si la nivelul colectivitatilor
locale, unde este organizata si functioneaza administratia publica locala.
Eficienta proceselor manageriale din domeniul institutiilor publice este determinata de
calitatea functionarilor publici, iar prestatia profesionala a acestora depinde hotarator de cunoasterea si
aplicarea managementului public. Aceasta presupune posibilitatea intelegerii particularitatilor cu care

se identifica, analiza pertinenta a structurilor organizationale din sectorul public, cunoasterea relatiilor
care exista intre componentele acestora, a rolului fiecarui element in cadrul intregului, a
competentelor, sarcinilor si responsabilitatilor ce revin functionarilor din administratia publica.
1.1.2. CONCEPTUL DE MANAGEMENT PUBLIC
Societatea moderna se caracterizeaza printr-o activitate statala complexa si diversificata:
administrativa, juridica, economica, sociala, militara etc. Pentru a desemna actiunile care se desfasoara
in aceste domenii distincte, literatura de specialitate utilizeaza o serie de notiuni, bogate in continut,
cum sunt: activitatea executiva, autoritate executiva, responsabilitate, autoritate administrativa,
administratie etc.
Dintre multiplele sensuri care s-au dat acestor notiuni, preocuparile teoretice s-au axat in
principal, pe clarificarea lor, luate ca forme de exercitare a puterii, mai ales datorita importantei pe
care o reprezinta cunoasterea exacta a acestor activitati in intimitatea lor; a modurilor in care trebuie sa
fie organizate realizarea lor in practica, moment esential de care depinde, in mare masura infaptuirea
rolului statului in organizarea si conducerea societatii.
In tratarea managementului public unii autori insista pe delimitarea sa in parti distincte: pe de
o parte o abordare formala, organica, ceea ce din punct de vedere juridic presupune autoritati publice
(Parlament, Administratia Prezidentiala, Guvernul, ministerele, organisme centrale si de specialitate
subordonate sau nu guvernului, institutii autonome locale: consiliul judetean, consiliul local, etc.), iar
pe de alta parte o abordare materiala, functionala prin care administratia publica evoca acte juridice
si operatiuni materiale prin care se executa legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin
organizarea sau prestarea directa de servicii publice.
Alti autori apreciaza ca managementul public studiaza o larga problematica integrata in
domeniul administratiei publice, adica, este acea parte care cerceteaza dincolo de stiinta, arta aplicarii
metodologiei programului de administratie publica, alocarea resurselor materiale, financiare, umane si
informationale etc. Pentru acestia managementul public este un domeniu distinct, iar functionarul
public este practicantul. In acelasi context se urmaresc metodele si tehnicile manageriale prin care se
pun in valoare abilitatile si priceperile de care dispun functionarii publici pentru transpunerea in
practica a cunostintelor.
F. Bonnet sustine, in mod paradoxal, ca nu este o disciplina de sine statatoare, deoarece
studiul acesteia se suprapune peste alte discipline, incluzand intre acestea stiintele politice, economia,

sociologia, psihologia si administratia afacerilor. Desi o asemenea abordare contine un mare adevar, in
practica este apreciata nesatisfacatoare, avand in vedere imensa si puternica birocratie guvernamentala
franceza.
Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management, bine
determinate, existente intre componentele sistemului administrativ, prin care, in regim de putere
publica, se aduc la indeplinire legile si se prevede, organizeaza, coordoneaza, antreneaza si
controleaza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public.
In concluzie, managementul public studiaza acele procese si relatii de management si de
executie din administratia publica in toata complexitatea lor, in scopul perfectionarii organizarii si
functionarii structurilor organizatorice administrative potrivit valorilor puterii politice in functie de
necesitatile economico-sociale, in vederea realizarii unor servicii publice eficiente.
Se poate aprecia ca, in prezent, in domeniul managementului public s-a constituit un sistem
teoretic si metodologic ce cuprinde concepte, principii, metode si tehnici bine articulate ce prezinta
caracteristici definitorii:
a. Caracterul politic. Ca domeniu al stiintei, managementul public este influentat de factorul
politic. Deciziile de guvernare se transmit in administratia publica pana la nivelurile inferioare ale
structurilor administrative. In aceste acte functionarii publici aplica deciziile administrative in
concordanta cu orientarea lor politica si programul de guvernare al formatiunilor politice carora le
apartin.
b. Caracterul complex. Complexitatea apare ca urmare a intrunirii unor elemente specifice
diferitelor domenii ce apartin sectorului public: invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala etc.
c. Caracterul de sinteza. Acesta preia o serie de concepte, teorii, principii, metode si tehnici
din alte domenii si sunt utilizate in structurile organizatorice administrative. Adaptarea acestor
cunostinte nu trebuie realizate oricum, ci in concordanta cu particularitatile domeniului public.
d. Caracterul integrator. Studiind procesele manageriale si de executie din administratia
publica in scopul perfectionarii acesteia, managementul public integreaza toate elementele necesare
din domeniile vietii sociale: invatamant, sanatate, cultura, asistenta sociala etc.
1.1.3. EVOLUTII SI ORIENTARI IN MANAGEMENTUL PUBLIC

Procesul conturarii si afirmarii managementului public ca stiinta a fost jalonat de o serie de

evolutii carora le corespund abordari specifice, din unghiuri diferite si complementare, ale
fenomenului managerial administrativ.
Inceputul stiintei administratiei se regaseste in secolul al XVII-lea, in Austria si Germania,
tari care au organizat pentru prima data cursuri de administrare a finantelor publice. Rezultatul
acestora s-a concretizat in realizarea unui aparat administrativ in Imperiul Austro-Ungar in secolul al
XIX-lea foarte eficient si bine organizat.
Ch. J. Bonnin este considerat parintele administratieifranceze, iar A.F. Vivien, prin
personalitatea marcanta pe care a manifestat-o a determinat infiintarea in 1848 a primei scoli de
administratie, in aceasta tara.
Dupa aceasta, stiinta administratiei se dezvolta tot mai mult devenind o adevarata istorie a
structurilor si activitatilor sale, confruntandu-se cu un lant de teorii eterogene care aveau drept obiect
administratia publica sau privata. Administratia nu poate fi inteleasa in intreaga sa dimensiune decat
daca se tine cont de locul pe care-l ocupa ea pe piata, de rolul pe care ea il joaca in economia de piata
si de structurile care rezulta de aici si prin care ea isi indeplineste misiunea.
In Romania problematica stiintei administratiei si implicit a managementului public a
constituit obiect de reflectie si cercetare pentru teoreticieni si practicieni. Astfel, profesorul
C.Dissescu, considera stiinta administratiei ca fiind distincta de dreptul administrativ, ea formuland de
altfel, acele principii capabile sa asigure gestionarea afacerilor publice si sa permita formarea unor
functionari publici valorosi pentru administratie.
O conceptie asemanatoare a avut-o si profesorul P.Negulescu, care sustinea ca stiinta
administratiei urmareste analiza critica a administratiei din punctul de vedere al resurselor, mijloacelor
si rezultatelor, formulate pe baza descoperirilor facute in mecanismul administrativ, reguli care,
aplicate in activitatea administrativa, sa conduca la cresterea eficientei acesteia.
Alti specialisti au considerat stiinta administratiei si implicit managementul public ca ar fi o
stiinta politica sau o stiinta sociala, care studiaza interventia sociala a statului, ori o stiinta cu caracter
economic care cerceteaza gospodaria bunurilor pentru realizarea scopurilor statului. De asemenea, in
decursul timpului, au existat specialisti care au sustinut ca managementul public ar avea un caracter
tehnic, prin ea urmarindu-se sa se identifice acele solutii necesare organizarii rationale a muncii sau
obtinerea unei eficiente maxime prin perfectionarea organizarii administratiei publice.

Potrivit altor opinii, managementul public formuleaza acele principii care, imprumutate din
intreprinderile publice vor putea fi regasite si in administratia publica. Potrivit lui H. Fayol, socotit
creatorul doctrinei administrative, a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a
coordona si a controla.
Ca si concept, managementul public a fost folosit inca din anul 1950.
In cele mai multe tari europene un curent nou, international, isi face tot mai mult simtita
prezenta: noul management public. Aceasta doctrina patrunde tot mai mult in domeniul organizarii
publice. Originea sa se afla in unirea a doua curente de idei: noua economie institutionala si
managerialismul. Primul termen s-a constituit pe teoria publica, teoria costurilor si teoria factoriala, iar
al doilea curent s-a bazat pe managementul stiintific si orientarile acestuia. Potrivit acestei doctrine,
functionarii publici sunt identificati cu niste agenti activi ai politicii de dezvoltare si nu numai ca
persoane ce participa la implementarea acesteia. De asemenea, descentralizarea, fundamentarea
proiectelor, contractelor, pregatirea personalului, imbunatatirea organizarii, atitudinea fata de cetatean
sunt noile orientari ale managementului public.
Este evident ca exista o dezvoltare fara precedent a cercetarii managementului public in tarile
europene de peste un deceniu incoace, si anume: crearea de catedre de management public in
universitati, inmultirea Centrelor de cercetare manageriala publica cu vocatie generala sau specializata,
rolul institutelor de administratie publica, fie ele institute de formare sau de perfectionare in acest
domeniu, toate acestea sunt esentiale in dezvoltarea cercetarii fenomenului. La aceasta trebuie
adaugata si cercetarea efectuata in interiorul managementului public.
1.1.4. ABORDARI IN TEORIA SI PRACTICA MANAGEMENTULUI PUBLIC
In ideea de sistematizare a diverselor modalitati de abordare a managementului public se
identifica trei categorii, determinate de perspectivele avute in vedere. Astfel, au rezultat:
a. abordarea politica;
b. abordarea legala;
c. abordarea manageriala.

a. Abordarea politica. A fost sustinuta de W. Sayre si explicata ca pe o problema de teorie

politica. Intr-o democratie, afirma acesta, problema esentiala o constituie responsabilitatea pentru un
control total.
Atentia cercetatorilor a fost atrasa de gradul in care functionarii publici, cu functii de
conducere participa in politica. Functionarii profita de avantajele atasate functiei si doresc ca ele sa se
reflecte in aceasta. Raporturile pe care le antreneaza cu publicul sunt mai mult sau mai putin
dezvoltate, mai mult sau mai putin bazate pe intelegere, dupa epoca, dupa tari. Astfel, exista, pe de o
parte, tendinta de a se tine la distanta de cei administrati, de a-si impune vointa mai degraba decat de
a proceda prin convingere. In opozitie, de cealalta parte, tendinta de a fi aproape de cei administrati,
de a cunoaste nevoile publicului, de a-l convinge de eficacitatea si oportunitatea masurilor luate.
O asemenea abordare are drept valori: reprezentativitatea, sensibilitatea si receptivitatea.
Luate separat sau tratate in combinatiile dorite ele sunt considerate esentiale pentru mentinerea
democratiei constitutionale.
Intr-un asemenea context, abordarea politica accentueaza rolul jucat de pluripartidism,
reprezentat in cadrul managementului public. Orice structura organizationala, mare sau mica,
performanta sau mai putin, este interesata in mentinerea sau chiar cresterea sustinerii politice. Astfel,
respectiva structura organizationala se politizeaza si urmareste cu orice pret reprezentare, accentuand
voit rolul valorilor politice.
b. Abordarea legala. De multe ori minimalizata ca importanta in cele mai multe situatii
devine esentiala pentru definirea si intelegerea managementului public.
Abordarea explica locul pe care trebuie sa-l reprezinte legea in influentarea structurilor
organizationale, in executarea competenta de catre functionarii publici a prevederilor acesteia,
precizand modalitatile practice pentru solutionarea actelor de violare a unor drepturi.
Functionarului public legea ii precizeaza autoritatea, adica, care ii sunt asteptarile de la
acesta; care-i sunt limitele de autoritate si in al treilea rand care sunt drepturile individuale ce i se
cuvin. Potrivit abordarii legale fiecare functionar public indeplineste simultan doua roluri: pe de alta
parte, trebuie sa aplice legile existente potrivit noilor situatii, iar pe de alta parte initiaza si aproba
legile noi, contribuind astfel la procesul de dezvoltare a sistemului legislativ.
Specialistii unei asemenea abordari (F.Goodnow, M.Dimock, K.Davis) justifica faptul ca
organizatiile publice sunt astfel cel mai bine definite in termenii legii. Abordarea legala a

managementului public solicita reunirea in permanenta a trei valori: procedura utilizata, drepturile
individuale si aspectele juridice.
Procedura, limitata la anumite cerinte sau standarde, trebuie definita precis; drepturile
individuale ale fiecarui functionar public sa fie mentionate intr-un document oficial iar aspectele
juridice sa solutioneze eventualele conflicte aparute intre persoanele private si stat.
c. Abordarea manageriala. Aceasta presupune cunoasterea teoriei managementului, mai
precis a managementului stiintific (Fr.Taylor si E.Lewis), a managementului birocratic (M.Weber) dar
si a managementului rational (L.Gulick si L.Urwick).
Cei mai multi dintre teoreticieni au tendinta de a minimaliza diferentele care apar intre
managementul public si cel intalnit in domeniul privat. Potrivit acestora administratia publica poate fi
considerata ca o mare afacere ce poate fi gestionata dupa valori si principii comune.
Inceputurile abordarii manageriale se identifica cu secolul al XIX-lea cand s-a incercat
aplicarea ei in organizarea serviciilor publice. Rezultatul unui asemenea demers a aratat ca dominatia
politicului a determinat aparitia la toate nivelurile, a ineficientei, coruptiei, a unor politicieni incapabili
de a conduce. Ulterior, a aparut necesitatea separarii managementului public de politic, fapt dezbatut
cu ardoare si fata de care au existat reactii diverse. Concluzia acestui fapt era aceea a alegerii
functionarilor publici pe criterii de performanta si eficienta, deci administratia trebuie sa iasa din sfera
politica.
Un asemenea punct de vedere este bine de precizat: ce poate face o structura administrativa
foarte bine? Cum poate realiza obiectivele foarte bine ? De fapt raspunsul la asemenea intrebari a fost
oferit inca de Fr. Taylor care a demonstrat ca un management poate fi eficient daca se apeleaza la
cateva principii stiintifice.
Urmarind rezultate tot mai performante, reprezentantii acestei abordari (M. Weber)
promoveaza birocratismul. O divizare a muncii si o specializare a personalului determina ca fiecare
angajat sa devina un expert in domeniul sau de activitate. Bazandu-se pe coordonare perfecta si o
ierarhie bine determinata, abordarea implica

MANAGEMENTUL PUBLIC, NECESITATE SI CONCEPT

Managementul public se dezvolta ca domeniu distinctiv al stiintei pornind de la elementele sale

fundamentale . Acestea faciliteaza cunosterea , intelegerea si utilizarea corespunzatoare a abordarilor ,
instrumentelor , metodelor si tehnicilor de management public cu care opereaza functionarii din
institutiile publice .

NECESITATEA CUNOASTERII MANAGEMENTULUI PUBLIC

Tranzitia spre economia de piata determina profunde mutatii in toate domeniile
vietii sociale , evident si in sectorul public . Prin continutul sau , managementul public reprezinta
suportul teoretic si practice necesar implementarii schimbarilor in institutiile publice .
Procesul de restructurare a sectorului public , in general , si a sistemului administrativ , in
special , necesita inalt profesionalism , respectiv functionari publici cu o pregatire corespunzatoare de
specialitate in domeniul managementului public . Se contureaza din ce in ce mai mult tendinta de
profesionalizare a functionarilor publici permanenti . Evident , aceasta mutatie semnificativa
determina o foarte buna cunoastere a continutului managementului public .
Din pacate , in Romania procesul tranzitiei si restructurarea sistemului administrativ s-au
prelungit , in principal , datorita practicarii unui management primar , empiric , nefundamentat din
punct de vedere stiintific .
Efectele negative ale unei astfel de abordari s-au amplificat in timp , conducand astfel la
aparitia unei crize manageriale de sistem care a cuprins , evident , si sectorul public .
Prin urmare , managementul public contribuie la formarea si perfectionarea pregatirii
functionarilor publici permanenti si alesi care isi desfasoara activitatea in institutiile publice . Un
management public performant presupune personal cu o foarte buna pregatire generala si o noua
viziune asupra rolului institutiilor publice in societatea romaneasca .
Calitatea procesului de management si de executie din institutiile publice este influentata in
mod direc 424d35e t de nivelul de pregatire generala si manageriala a functionarilor publici , iar
managementul public contribuie decisiv la aceasta .

In conditiile accentuarii caracterului democratic al societatii noastre , exista o serie de

argumente care explica necesitatea cunoasterii managementului public .
Cunoasterea managementului public ofera posibilitatea intelegerii particularitatilor care apar in
acest domeniu distinct al stiintei . Elementele specifice influenteaza procesele de management , de
executie si de urmarire a deciziilor administrative .
Cunoasterea managementului public permite , de asemenea , identificarea si analiza structurilor
din institutiile publice , a relatiilor care exista intre componentele acestora , a rolului fiecarei unitati in
cadrul sistemului , a sarcinilor , competentelor si responsabilitatilor care revin managerilor publici .
Managementul public , prin continutul sau , defineste principiile si regulile de organizare a
sistemului informational in institutiile publice , particularitatile procesului de culegere , inregistrare ,
stocare , transmitere si prelucrare a informatiilor care circula in cadrul sistemului de management al
institutiilor administrative .
De asemenea , mangementul public ofera posibilitatea cunoasterii principalelor metode si
tehnici de management folosite pe parcursul derularii activitatii in institutiile publice .
Managementul resurselor umane , in sectorul public , reprezinta o alta dimensiune importanta a
managementului public . In acest sens , se acorda atentie proceselor de selectie , promovare si
motivare a personalului din institutiile publice .
Prin urmare , managementul public ofera concepte , principii , metode si tehnici pentru
intelegerea si perfectionarea continua a proceselor de management si de executie din institutiile
publice si a stilului de management al functionarilor publici permanenti si / sau alesi din sectorul
public .
Introducerea acestei discipline in institutiile de invatamant superior economic , consideram ca
este un important pas inainte in ceea ce priveste recunoasterea rolului managementului public in
procesul de democratizare a societatii romanesti . Apare , astfel , evident rolul formator al
invatamantului fata de managementul public .

CONCEPTUL DE MANAGEMENT PUBLIC .

Intr-o societate moderna , democratica , activitatea statala este complexa si diversificata . Intre
domeniile importante mentionam : administrative , juridic , cultural , ocrotirea sanatatii , invatamant ,
sport , precum si alte domenii . Toate acestea reprezinta parti ale managementului public , care are ca
obiectiv fundamentala satisfacerea intereselor sociale , generale .
In literatura de specialitate , in mod frecvent intalnim notiuni ca : administratie , administratie
de stat , activitate executiva , autoritate executiva , autoritate administrativa si mai putin management
public .
Astfel , unii autori precizeaza ca termenul administratie desemneaza o activitate a unei
persoane , care ajuta la realizarea unui obiectiv si deriva din cuvantul din limba latina magister ,
semnificand stapanul caruia i se subordoneaza servitorul .
Alti specialisti considera ca administratia locala , in baza principiului ca autonomiei locale ,
este , in esenta , administratie publica si nu administratie de stat . Faptul ca unele autoritati
administrative , prin care se realizeaza autonomia locala au si atributii de administratie de stat nu
inseamna ca toata activitatea lor este statala .
Astfel , instituirea autonomiei locale ar fi o pura fictiune .
Utilizand notiunea de administratie de stat , alti autori sustin ca prin aceasta se intelege un
sistem de institutii ale statului sau o anumita forma fundamentala de activitate administrative ; iar
notiunile de activitate executive , respectiv institutii executive , desi termenii administrativ si
executiv sunt folositi alternativ , uneori chiar cu sens identic .
Exista si grupuri de specialisti care fac o distinctie neta intre administratie de stat si
activitate executiva . Ei definesc administratia de stat ca fiind activitatea care se desfasoara pentru
indeplinirea in mod practic si concret a functiilor statului si a sarcinilor organismelor administratie de
stat , iar activitatea executive ca fiind o parte a sistemului administrative .
Autoritatea administrativa , sustin specialistii francezi , este reprezentata de o persoana sau de
un grup de persoane , functionary publici care au competente precizate de lege pentru a actiona in
sensul aplicarii continutului legilor publice .
In cadrul managementului public , sistemul administrative este abordat din punct de vedere
juridic .Principalele componente ale acestuia sunt urmatoarele autoritati publice : Parlamentul ,
Presedintele Romaniei , Guvernul Romaniei , ministerele si alte institutii subordinate direct

Guvernului , organisme centrale de specialitate autonome , institutii subordinate ministerelor ,

Prefectul , institutii locale de specialitate subordinate ministerelor si conduse de prefect , institutii
autonome locale : consiliul judetean , consiliul local , primarul si institutiile subordinate acestora . Unii
specialisti considera ca aceasta este o abordare formal organica , dar ca exista si o a doua acceptiune ,
in sens material functional . Astfel , administratia publica evoca acte juridice si operatiuni materiale
prin care se executa legea , fie prin emiterea de norme subsecvente , fie prin organizarea sau , dupa caz
, prestarea directa de servicii publice .
Unii specialistii pun semnul identitatii intre administratia publica si managementul public , desi
intre cele doua domenii distincte exista doar stranse interdependente .
Intr-o recenta colectie de eseuri Hyde si Shafritz incearca sa ofere o definitie a
managementului public . Ei considera ca managementul public stuiaza o larga problematica
integrate in domeniul administratiei publice . In plus , este partea din administratia publica care
cerceteaza , dincolo de arta , stiinta aplicarii metodologiei pentru realizarea programului de
adminisratie publica prin organizare-restructurare pentru schimbarea in politica si planificare , in
lalocarea resurselor functie de buget , in managementul financiar , al resurselor umane si in programul
de evaluare si control.
Autorii acestor opinii abordeaza managementul public , ca domeniu , iar functionarul public
, ca practicant . Totodata managementu public vizeaza si metodele ,tehnicile manageriale ,
abilitatea si priceperea cu care acestea sunt folosite pentru a transpune ideile si politica in
programe de actiune.
Overman , sustinea , in 1984 , ca managementul pubic se diferentieaza de administratia
publica , intrucat :

trateaza problematica exercitarii functiilor managementului adaptate la specificul sectorului

public;

urmareste orientarea activitatii desfasurate in sectorul public , pe criterii de eficienta ;

abordeaza , cu precadere, nivelul de mijloc al structurii sistemului administrative;

are tendinta de a generalize problematica ampla a managementului in sectorul public;

se afla in legatura strinsa cu managementul traditional ca sttnta si cu alte domenii distincte :

stiinta politica , sociologia .

Prin urmare , managementul public nu numai ca abordeaza aspecte ca : sistemul de management

in institutiile publice , resursele umane , eficienta , pe care administratia publica le mentioneza ca parti
ale aceluiasi intreg , dar analizeaza modul de exercitare a functiilor de management , intr-un context
bine definit de administratia publica.
Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management , bine
determinate , existente intre componente ale sistemului administrative , prin care , in regim de putere
publica se aduc la indeplinire legile si / sau se planifica , organizeaza ,
coordoneaza , gestioneaza si controleza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac
interesul public.
Din definitie desprindem urmatoarele caracteristici :

managementul public reuneste un ansamblu de procese si relatii de

management , care apar intre componentele sistemului administrativ ;

obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea unui
cadru institutional corespunzator , care asa permita aplicarea actelor normative . ceea ce
inseamna si adoptarea de acte normative cu forta jurudica interioara , legi sau . dupa caz ,
decrete , hotariri , regulamente de organizare sau realizare efectiva a serviciilor publice ;

procesele desfasurate in sectorul public sunt atat procese de management , cat si de executie;

relatiile de management din institutiile publice reprezinta raporturile care apar in sistemul
administrativ . In administratia de stat , acestea se realizeaza in regim de putere publica , adica
prin intermediul prerogativelor , acordate de constitutie si actele norm,ative , care fac sa
prevaleze interesul public general atunci cand acesta este in conflict cu interesul particular.
Managementul public nu se poate restrange la studiul managementului doar la nivel executiv ,

pentru simplul motiv ca fenomenul executiv a devenit altul . In prezent, tinandu-se seama de noile
realitati constitutionale , aceasta notiune se foloseste pentru a definii activitatea publica , care nu este
nici de legiferare , nici de justitie si este realizata de autoritati cu caracter constitutional , care
impulsioneaza administratia publica formand conducerea acesteia .

Administratia publica nu mai este o forma de realizare a puterii de stat sau o forma
fundamentala de activitate a statului , pentru ca in sistemul democratic al Constitutiei Romaniei din
1991 , ca de altfel si in sistemul tuturor constitutiilor democratice , atat statul , cat si organizatiile
administrative teritoriale sunt persoane morale de drept public , conduse dupa principiile generale ale
managementului public .
Prin urmare , managementul public este o disciplina specializata care are ca obiect cunoasterea
proceselor si relatiilor de management din administratia publica in toata complexitatea lor in vederea
formularii de principii si legitati pentru perfectionarea permanenta a organizarii si functionarii
structurilor administrative , in
functie de valorile puterii politice , de necesitatiile vietii economico-sociale , de gradul
de inzestrare tehnica , de nivelul general de cultura si civilizatie , cu scopul realizarii unor servicii
publice eficiente , corespunzatoare nevoii sociale generale si satisfacerii interesului public .

CARACTERISTICI ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC .

Multidimensionalitatea managementului public atrage , in mod evident , o serie de
caracteristici , care contribuie la o buna intelegere a continutului acestuia :

Caracterul integrator . Managementul public studiaza procesele si relatiile de management din

administratia publica , cu scopul fundamentarii solutiilor de perfectionare si rationalizare a
sistemului administrative .
Managementul public studiaza , in esenta , modul de conducere a institutiilor publice dintr-o
societate , in sensul larg al termenului , integrand elemente din toate domeniile vietii sociale :
invatamant , administratie , asistenta sociala , precum si alte domenii .

Caracterul politic . Managementul public este un domeniu al stiintei influentat de factorul

politic . Acest aspect este evident , deoarece nu pot fi indiferente scopurile urmarite de
reprezentantii administratiei publice in state cu regimuri politice diferite . Fata de institutiile
administratiei publice bazate pe principii diferite , nu se pot , obiectiv vorbind , folosi metode de
cercetare identice , afirma Starosciak . De altfel , trasatura dominanta a managementului public
este caracterul sau politic . Managementul in administratia de stat urmareste , in esenta , intre altele
, formularea deciziilor de guvernare , care , mai departe , se transmit sub forma de impulsuri ale
sefului executivului in sistemul administratiei publice.

La nivelurile inferioare ale structurii administrative , influenta politicului este la fel de

importanta , intrucat executarea deciziilor administrative fundamentate pe nivelurile ierarhice
superioare se face de catre functionarii publici reprezentantii ai puterii politice . Prin urmare ,
functionarii publici actioneaza pentru a descoperii si a aplica variante de decizii administrative tinand
permanent seama de orientarea lor politica si de programul de guvernare al formatiunilor politice
carora le apartin .

EVOLUTIA MANAGEMENTULUI PUBLIC PE PLAN MONDIAL SI IN

ROMANIA .
Managementul public , ca stiinta , s-a constituit in decursul timpului datorita preocuparilor
continue ale specialistiilor pentru perfectionarea activitatii in domeniul administratiei publice .
Inceputurile stiintei administratiei se afla undeva in secolul al XVII lea . Germenii viitoarei
stiinte a managementului public au aparurt in Germania si Austria , tari in care au fost organizate
cursuri de stiinte camerale , respective de administrarea finantelor publice . Ulterior , cercetarile au
cuprins intreaga administratie de stat .
Datorita activitatii cameralistilor , in secolul al XIX lea in Austro-Ungaria a fost creat un
aparat administrativ bine organizat . Dintre cameralisti s-au remarcat Lorenz von Stein , profesor la
universitatile din Kiev si Viena -1845-1885- si L. Gumplovitz , professor la Universitatea din Granz
-1838-1909- .
In Franta , stiinta managementului public a inceput sa se contureze ca urmare a activitatii lui
Charles Jean Bonnin . Acesta este autorul lucrarii Principes dadministration public , scrisa in
1812 si este considerat parintele stiintei administratiei
Contributii semnificative a avut si Alecandre-Francois Vivien . Personalitatea stiintifica a acestuia a
determinat infiintarea la Paris , in anul 1848 , a unei Scoli de Administratie .
Ulterior , stiinta admnistratiei cunoaste o tot mai puternica dezvoltare .
De remarcat faptul ca si in Romania problematica stiintei administrative si a managementului
public implicit a constituit obiect de reflexie si cercetare pentru o serie de reputati specialisti .
Astfel , Constantin Dissescu , profesor la Facultatea de Drept di Bucuresti , considera stiinta
administratiei ca fiind distincta de dreptul administrativ , ea avand menirea de a formula principii care

sa guverneze gestiunea afacerilor publice sis a asigure cunostiintelor necesare unui bun manager in
administratie .
Constantin Dissescu caracteriza stiinta administratiei ca o stiinta pluridisciplinara. Alti
specialisti au considerat ca stiinta administratiei si implicit
managementul public ar fi o stiinta politica sau o stiinta sociala , care cerceteaza interventia sociala a
statului , ori o stiinta cu caracter economic privind gospodarirea bunurilor pentru realizarea scopurilor
statului .
De asemenea , in decursul timpului , au existat alti specialisti care au afirmat ca stiinta
administratiei ar avea un caracter tehnic , prin ea urmarindu-se sa se gaseasca solutii pentru
organizarea rationala a muncii sau obtinerea unei eficiente maxime prin perfectionarea organizarii
administratiei publice .
Potrivit unei alte opinii , stiinta managementului public ar fi o stiinta a managementului care
formuleaza principii pentru conducerea organizatiilor publice , care ar putea fi organizate si in
administratia de stat . In conceptia lui Fayon , considerat creatorul doctrinei administrative , a
administra inseamna a prevedea , a organiza , a comanda , a coordona si a controla . Termenul de
management public a fost folosit inca din anii 1950 . Noul Management Public ( NPM ) se refera la o
doctrina care a aparut recent si este considerat unul dintre cele mai puternice curente internationale . In
Marea Britanie , ca si in majoritatea tarilor vest-europene , NPM este abordat ca o cale de dezvoltare a
sferei administrative , care patrunde tot mai adanc in domeniul organizarii publice .
Acceptarea NPM ului este asemanata cu ridicarea neoliberalismului cu variantele sale politice
ca : Reaganism si Thatcherism .
Hood , in 1991 , considera ca la originea NPM-ului se afla unirea a doua curente de idei si
anume : Noua economie institutionala si Managerialismul . Cel dintai curent s-a constituit pe
teoria publica , teoria costurilor si teoria factoriala , iar al doilea curent s-a bazat pe managementul
stiintific si orientarile acestuia .
NPM poate fi abordat si ca o versiune radicala a noii administratii publice . Ideea a fost
sustinuta si la conferinta de la Minnowbrook , in 1968 . Echitatea sociala , drepturile minoritatilor si
alte asemenea probleme au fost deplasate din centrul atentiei , iar in locul lor s-a introdus competitia si
piata . In ambele curente , functionarii publici cu functii de conducere sunt abordati ca agenti activi ai
politicii de dezvoltare , sin u doar ca persoane care participa la implementarea acestora .

Mai mult decat atat , descentralizarea , fundamentarea proiectelor , contractelor , pregatirea

personalului , imbunatatirea organizarii , atitudinea fata de clientul cetatean , sunt fundamentele
noii orientari a managementului public .
Dupa Dunsire (1994) , intr-o societate democratica cetatenii au dreptul sa participe la
planificarea , implementarea , evaluarea si reforma serviciilor publice . Prin urmare , acestia pot fi
implicati direct in procesele de management si de executie din sectorul public .
Desi in Romania conceptul de management public a fost introdus dupa anul 1990, devine din
ce in ce mai evidenta necesitatea dezvoltarii cercetarilor pentru demonstrarea faptului ca
managementul public este un domeniu distinct , care se delimiteaza clar de alte domenii , respectiv
administratie publica , drept administrativ .

TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC

Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut n
deceniul al optulea al secolului trecut, n principal ca urmare a situatiei critice n care s-au aflat
sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor
sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice care, n timp, au exercitat o presiune
puternica, greu de suportat de catre cetatenii tarilor respective si au alimentat efectele unei
crize n domeniul administratiei. A fost necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii
statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra pericolului iminent n care se afla
omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul
de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, n general si din tarile lor,
n special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate,
mai "platesc" si astazi.
1.1 Necesitatea aparitiei managementului public ca domeniu distinct al stiintei
managementului
Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent n care au nceput n ultimii
douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore n procesele de management si de
executie din institutiile publice si n comportamentul organizational, au efecte majore si astazi
n sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru

sectorul public au aratat n lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar
putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ.
A aparut astfel nevoia de schimbari majore n sectorul public, n general si n modul de
administrare a institutiilor statului, n special, astfel nct acestea sa fie eficiente si sa satisfaca
deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.
Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit
momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei n ultimul deceniu sa fie
publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si
vor ntelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare.
n acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor n domeniul managementului
public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul
confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public
si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret,
aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi
principii.25[1]
Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care
aveau un mod de gndire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe
principiile birocratice ale gndirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german
Max Weber. Atunci, n fata argumentelor specialistilor n domeniul managementului public,
practicienii au nteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate
deveni functional si eficient n acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost
creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi,
aplicabile si/sau aplicate n baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire
generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public,
care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface
nevoile cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi
drepti clienti ai unei imense piete reprezentate de societate n ansamblul ei si de fiecare unitate
administrativ teritoriala n parte.
25[1] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.66-80
Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.79

1.2 Managementului public pe plan mondial si n Romnia

n prima jumatate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von
Stein, Charles-Jean Bonnin si Alecsandre-Franois Vivien, Henry Fayol si Frederic Taylor de
la mari universitati din Viena si Paris, au adus noutati n managementul public si mai trziu,
catre jumatatea secolului trecut, din SUA si Marea Britanie, au dezvoltat stiinta
managementului si stiinta administratiei, care au determinat aparitia mai trziu, n cteva tari
europene si n SUA, a managementului public.26[2]
n acest context, ca raspuns la modelul traditional al administratiei, promovat de Max
Weber, a aparut si s-a dezvoltat managementul public, un nou domeniu al stiintei
managementului, cu obiective clar determinate, cu principii si legitati generale si specifice
bine definite.27[3]
Dupa aproape 10 ani de cercetari, specialistii n domeniul managementului public au sintetizat
rezultatele activitatii lor si astfel au aparut curente de gndire care au reunit valorile de baza
ale managementului public sub diferite forme de exprimare. 28[4]
Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul
dintre cele mai importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale,
poate avea un impact direct asupra mbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara.
Este unanim acceptat faptul ca schimbarea de conceptie n sectorul public si crearea
noului sistem de management public functional si eficient pentru structura administrativa
reprezinta un proces de durata care, nsa, ar trebui intensificat n toate tarile ce doresc o
orientare reala a serviciilor oferite de administratie catre piata. De altfel, specialistii n
domeniu, ntre care Isaac Henry-Kester, Chris Painter, n lucrarea Management in the Public
26[2]Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.54-64
27[3] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.65-68
28[4] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.34-46
.

Sector: Challenge and Change si Kieron Walsh n lucrarea Public Service and Market
Mechanisms, au demonstrat necesitatea reformarii conceptiei manageriale n sectorul public.
n deceniul opt al secolului trecut, s-a folosit pentru prima data conceptul de
management n sectorul public.
Structurile rigide, bazate pe ierarhie si forme birocratice diversificate, care au dominat
institutiile din administratia publica n cea mai mare parte a secolului douazeci, nu mai puteau
raspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administratia. n acest context a
aparut managementul public, ca un nou mod de perceptie asupra conducerii institutiilor
publice si asupra misiunii acestora n sectorul public.29[5]
La nceputul anilor 1990, un nou model de management pentru institutiile publice a
fost conturat si promovat n tarile dezvoltate (Farnham si Horton, 1996). Acesta reunea cteva
concepte si abordari moderne formulate de cercetatori:
. Managerialism (Pollitt, 1993),
. Noul management public (Hood, 1991),
. Administratia publica orientata catre piata (Lan, Zhizoung si
Rosenbloom, 1992),
. Paradigmele post-birocratiei (Barzelay, 1992),
. Guvern antreprenorial (Osborn si Gaebler, 1992).
Dincolo nsa de terminologia diversa folosita, principiile si legitatile de baza erau
aceleasi.
O acceptiune, de asemenea interesanta, apartine specialistilor americani Osborn si
Gaebler. Autorii au pornit de la premisa ca administratia guvernamentala "trebuie sa fie
reinventata". Ei au aratat ca, desi cred n administratia guvernamentala si considera ca
guvernul poate avea initiative interesante, totusi societatea civila, perceputa ca o imensa piata
29[5] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004 ,pag.45-50

este ntotdeauna aceea care determina continutul activitatilor n cadrul unor astfel de structuri.
Cei doi specialisti au elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare
antreprenoriala (Osborn si Gaebler, 1992, p.20). Ei considera ca principiile si valorile de baza
pentru managementul public la nivelul administratiei guvernamentale sunt30[6]:

promovarea competitiei ntre furnizorii de servicii;

dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea

controlului din afara sistemului birocratic de catre membrii comunitatii, respectiv cetatenii;

masurarea performantei institutiilor publice n functie de rezultatele obtinute si nu

de volumul si valoarea intrarilor;

orientarea conducerii institutiilor publice catre realizarea obiectivelor derivate din

misiune si nu pentru aplicarea unor acte normative, regulamente si norme metodologice;

considerarea beneficiarilor de servicii drept clienti carora li se pune la dispozitie o

oferta variata de servicii de catre diversi furnizori;

accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a

continutului serviciilor si de prevenire a aparitiei unor situatii problema;

concentrarea energiilor n atragerea si cstigarea de resurse si nu pentru

consumarea acestora;

descentralizarea autoritatii si ncurajarea managementului participativ;

promovarea mecanismelor de piata n locul celor birocratice;
coordonarea si integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de

sectorul public sau privat pentru a solutiona problemele specifice ale comunitatilor.

30[6] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.80-89

Cei doi autori includ n lucrare cteva exemple de practici inedite n managementul
public din Statele Unite ale Americii, unde s-au aplicat aceste valori, n special la nivelul
administratiei locale.
Presedintii si sefii guvernelor din unele state dezvoltate au nceput sa nteleaga ca, de
fapt, competenta manageriala n administratia centrala si locala influenteaza semnificativ
performantele obtinute n sectorul public si au nceput sa colaboreze pentru a dezvolta si
extinde principiile si valorile de baza ale managementului public.31[7]
Raportul pe anul 1990 al OECD, chiar pe prima pagina se mentioneaza ca cele mai multe tari
dezvoltate au trecut la schimbari radicale n valorile culturale ale administratiei publice, iar
acest proces trebuie sa continue ntr-un ritm accelerat.
Nu mai exista nici un fel de dubiu asupra faptului ca eficienta si eficacitatea n
sectorul public trebuie sa fie mbunatatite, managementul public n institutiile publice
trebuie orientat asupra obiectivelor si rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie
apreciati n functie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale si specifice. 32[8]
Desigur ca schimbarile radicale n managementul public, n general si n cultura
organizationala din institutiile publice, n special, implica o serie de costuri pe care
administratiile din tarile dezvoltate au nteles ca trebuie sa le suporte n timp pentru simplul
motiv ca nu exista nici o cale de ntors la modelul traditional al administratiei publice.
Pornind de la acest context general al stiintei managementului public pe plan
international, se poate afirma ca si n tara noastra s-au realizat Noutati n managementul public
primele cercetari teoretice si practice ncepnd din ultimul deceniu al secolului trecut. Desi n
Romnia exista mari reticente, din motive diferite, n acceptarea principiilor si legitatilor
generale ale managementului public n sistemul administrativ si n celelalte domenii ale
sectorului public n general, totusi ncepnd din anul 1996 n Academia de Studii Economice
Bucuresti, la Facultatea Management, la specializarea Administratie Publica, a fost introdus
pentru prima data n Romnia un curs de Management Public n anul IV. Cursul este orientat
31[7] Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.90-114
32[8] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.34-67

din punct de vedere valoric, principial si conceptual pe structura noilor curente n domeniu
aparute n Europa Occidentala si SUA si adaptat la specificul sectorului public din tara noastra.
n cursul anului 1999 au aparut n Romnia si primele lucrari n domeniul
managementului public33[9] si managementului public international34[10].
Patru ani mai trziu a fost introdus un astfel de curs si la scoala Nationala de Studii
Politice si Administrative din Bucuresti, iar n anul 2001 a fost publicata lucrarea Management
public, autor Lucica Matei.
Apare nsa, din ce n ce mai evident, nevoia de extindere a acestui domeniu n tara
noastra. Lucru care se si ntmpla de fapt prin cresterea numarului disciplinelor derivate din
managementul public introduse n universitatile si centrele regionale de perfectionare care
pregatesc viitorii functionari publici.
n ultimii ani, la Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, la Summit-ul
mondial din martie 2002 de la Barcelona al Primilor Ministri si la ntlnirea sefilor de state
desfasurata la Washington n primavara aceluiasi an, la care au participat sefi de state si
guverne din toate tarile dezvoltate si n curs de dezvoltare si numeroase personalitati marcante
din structurile administrative nationale si internationale, s-a sustinut nevoia de schimbari
radicale n sistemele administrative ale statelor si dezvoltarea unei alte acceptiuni asupra
modului de conducere a sectorului public, care trebuie orientat asupra unor valori ce situeaza
n centru cetateanul, securitatea si siguranta acestuia, mbunatatirea nivelului de trai al
populatiei, prin atenuarea diferentelor ntre statele bogate si cele sarace.
Daca n acest context invocam afirmatia lui Richard Farmer potrivit caruia:
"Managementul explica de ce o tara este bogata sau saraca", atunci fara nici un fel de
dificultate deducem care este misiunea complexa ce revine sefilor de state si de guverne si
managerilor publici, n egala masura, n acest nceput de secol XXI.
33* Conferentiar universitar dr.Armenia Androniceanu n anul 1996 a introdus primul curs de management public n nvatamntul
superior din tara noastra.
[9]

Androniceanu, A., Management public, Bucuresti, Editura Economica, 1999

2 Androniceanu, A., Management public international, Bucuresti, Editura Economica, 1999

34

Este nevoie de schimbari radicale de mentalitate, de perceptie si de comportament,

care trebuie sa nceapa cu popularizarea ideilor despre noul management public si despre
necesitatea transformarii si adaptarii sistemelor administrative n functie de noile principii si
legitati fundamentale ale acestuia.35[11]
1.3 Continutul managementului public
Desi att n teorie, n literatura straina de specialitate, ct si n practica din tarile
dezvoltate, se face o distinctie clara ntre continutul administratiei si cel al managementului
public, totusi modelul traditionalist, consacrat n ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut,
exista, n special n tarile n curs de dezvoltare si slab dezvoltate. Acesta genereaza dificultati
semnificative n ntelegerea si acceptarea att de catre teoreticieni ct si de practicieni a
diferentelor majore de continut ntre cele doua domenii. n continuare insistam pe clarificarea
unor astfel de probleme pornind de la sensul de baza al administratiei si managementului.

1.3.1 Administratia vis--vis de management

Administratia este un domeniu cu un caracter teoretic si un continut limitat la
aspectele ce tin de structura unui sistem administrativ si legile, regulile si regulamentele pe
baza carora acesta este organizat si functioneaza ntr-o tara, n timp ce managementul are un
caracter practic si un continut multidimensional.
Administratia reuneste un aparat format din institutii ale statului create pentru a
aplica regulamente, proceduri si politici, acte normative etc. iar managementul ansamblul
proceselor si relatiilor de management din cadrul unei organizatii prin care se urmareste
realizarea unor obiective definite. Cu alte cuvinte, managementul ntr-o organizatie este
reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru realizarea unor obiective, iar
administratia este reprezentata de structuri institutionale distincte prin care se exercita
puterea statului.36[12]
35[11] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.214
36[12] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.100-134
Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.123-214

1.3.2 Administratia publica vis--vis de managementul public

Fara ndoiala ca ntre cele doua concepte, asa cum acestea sunt particularizate n
sectorul public, respectiv administratie publica si management public exista diferente majore
de continut.
Administratia publica este reprezentata de un aparat n care se desfasoara un ansamblu de
activitati pentru elaborarea si aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente
si programe politice.
Managementul public include administratia publica (Mullins, 1996) si, n plus, urmareste
crearea sistemului de management n cadrul institutiei publice pentru realizarea obiectivelor
cu maximum de eficienta, n conditiile asumarii responsabilitatii pentru rezultatele obtinute.
Aceste doua elemente de baza nu au fost n mod necesar integrate n sistemul administrativ
traditional.37[13]
Administratia publica este orientata asupra proceselor, procedurilor si proprietatii, n
timp ce managementul public implica mult mai mult dect instructiuni, managerul public si
orienteaza activitatea pe obtinerea de rezultate si preia toate responsabilitatile derivate din
propria misiune.

1.3.3 Managementului public

stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente ntre
componentele sistemului administrativ dar si n cadrul acestora n vederea descoperirii de
principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru mbunatatirea previziunii, organizarii
si coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii
gradului de satisfacere a interesului public.
Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt
de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin
37[13] Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti
1999,pag.89

care se distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale.
De asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante
interdependente ntre managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale,
cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia
publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.38[14]
Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate n
continuare cteva coordonate esentiale.
Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate n sectorul
public pe patru niveluri:
n afara sistemului administrativ dintr-o tara, n relatiile internationale:
interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului public;
ntre componentele-institutiile existente n structura sistemului administrativ
dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva,
juridica;
n cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii unui
sistem administrativ;
n cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes public si nu
fac parte din structura sistemului administrativ.
stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si
specifice, pentru sectorul public n general si pentru institutiile publice n special, care, prin
continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.
Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza
si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate n sectorul public, care au
fost generalizate si considerate ca avnd influenta determinanta asupra modului de desfasurare
a activitatilor n sectorul public.
38[14] Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.34-67

stiinta, n general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si
legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea
acestor principii si legitati este demonstrata n practica si se masoara prin gradul n care
fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului
respectiv.
Managementul public are un set de principii si legitati specifice39[15] care determina
semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentnd
realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.
Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de
satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de
nevoi sociale generale si specifice determina n totalitate continutul interesului public. n
vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor
sale de catre managerii publici, asigura o previzionare realista a ntregului sistem de obiective.
n functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a
sistemului administrativ n ansamblu si a fiecarei institutii publice n parte, n care coeziunea
sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata
a resurselor umane n functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul
public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.
Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea
titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie n acest domeniu un plus de
responsabilitate n gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public,
respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate n
procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor
sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea
modului n care resursele atrase n sistem sunt utilizate si identificarea gradului n care nevoile
sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control
si evaluarea nivelului performantelor obtinute n sectorul public n general si de fiecare
institutie publica n particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate n
cadrul sistemului administrativ si n fiecare institutie publica reprezinta baza pentru
39[15] Androniceanu, A. op. cit. p. 25

mbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute n procesul de realizare a

obiectivului fundamental al managementului public.
Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei
managementului, n tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si
abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa,
care determina coordonatele majore ale reformei n sectorul public. Altfel exista riscul
alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbnd cteva
acceptiuni generale si neesentiale n detrimentul celor fundamentale, reunite n noul
managementul public.40[16]
Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a
sistemului administrativ, n general si a institutiilor publice n special ca fiind aparatul
administrativ birocratic n care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea
sunt aplicate si trecerea la noile principii si legitati generale ale managementului public, prin
care sistemul administrativ n ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici
urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate n cresterea
gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice. 41[17]

n Romnia, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de

conceptie n ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale
acestuia42[18], pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea
resurselor umane din institutiile publice pentru a ntelege necesitatea, continutul schimbarilor
reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va
continua plasarea formei naintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista
una n afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, n
functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces
complex.
40[16] Androniceanu A., Management public,pag.142
41[17] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87
42[18] Negoita Al., tiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1977,pag.111-124

Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de

management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale
determinate si sintetizate n continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia. 43
[19]

Se poate afirma fara nici un fel de ndoiala ca managementul public ofera

coordonatele unei reforme reale n sectorul public din tarile dezvoltate.

1.4 Caracteristicile managementului public

Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, n mod evident, o
serie de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza ntelegerea si asimilarea conceptelor
fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului.
Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependenta lor,
pornind de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai
efectul sinergic rezultat din combinarea optima a acestora.44[20]
Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera
foarte larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.
Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care
reprezentantii politicului, integrati n structura organizatorica a institutiilor publice, o au
asupra continutului proceselor de management si de executie.
Caracterul complex al managementului public poate fi explicat lund n
considerare mai multe aspecte si apare, fara ndoiala, ca un corolar al precedentelor
caracteristici.
Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a
sectorului public. Managementul public este practicat n toate institutiile din sectorul public,
43[19] Androniceanu A.,Noul management public,2006,pag.88-94
44

[20]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.93-124

care reuneste n structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de
varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice
institutiilor publice n care managerii publici si exercita functiile de conducere.
Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a numarului mare
de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a
caror aplicare este puternic influentata de specificul lor.45[21]
1.5 Principiile si legitatile specifice managementului public
stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale
pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate
coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune ntre conceptie, decizie si actiune.

Principiul conducerii unitare consta n definirea si aplicarea de catre toti

factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi

perceptie reflectata ntr-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra
fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte n parte.
Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient
dect daca partile sunt armonios integrate si coordonate si n acest spirit trebuie perceput si
implementat principiul conducerii unitare.
Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului
conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, n
contextul noului management public, absolut esentiala.46[22]
Principiul conducerii autonome consta n particularizarea continutului
managementului public, n functie de domeniile n care se aplica si de diversitatea intereselor
publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta

45[21] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.56-60

46[22] Androniceanu A., Management public,pag.142

n acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor

publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice. 47[23]
Daca n cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna ntrun stat unitar, n ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile
democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor
managementului public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante
si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.48[24]

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public,

consta n abordarea ntr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, n

functie de schimbarile aparute n mediul intern si international dar si n sistemul de interese
publice generale si specifice.

Principiul administrarii eficiente consta n realizarea, prin intermediul

proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor

categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel nct sa se
poata respecta o concordanta esentiala si necesara ntre nivelul performantelor economice si
sociale obtinute n institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere
si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.

Principiul legalitatii consta n dimensionarea, structurarea si combinarea

proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerndu-se ca o baza legala

de luat n considerare si nu ca un scop n sine.
1.6 Functiile managementului public
Pentru a ntelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam
n considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul
public, desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta,
din al carui trunchi comun s-a desprins si particularizat n institutiile din sectorul public.

47[23] Negoita Al., tiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124
48[24] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87

Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si

nteles. Cteva dintre acestea sunt prezentate n continuare:49[25]
- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza
asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;
- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi
specifice, identificate n domeniul din care face parte;
- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,
- n orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru
subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic,
- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe
care le utilizeaza n procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,
- n fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite nsa, cele
cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare,
comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.
Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile
sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de
exercitare a acestora. Cteva aspecte sunt esentiale50[26]:
. obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de
satisfacere a intereselor publice generale si specifice,
. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai
corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice cstigatoare n scrutinul
electoral,

49[25] Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.24-68

50[26] Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004 ,pag.77-115

. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management

si de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din
institutiile publice,
. existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile
functionarilor publici de cariera ntr-o tara, indiferent de domeniul n care acestia activeaza,
. existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati n
sistemul carierei etc.
Exista doua categorii de functii ale managementului n institutiile din sectorul public:
functii ale managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu
distinct al sectorului public: administratie, sanatate, nvatamnt, asistenta sociala, cultura etc.
Functia de previziune consta n ansamblul proceselor de management desfasurate n
institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora n strnsa
interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si n functie de nevoile publice
generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. n ceea ce priveste
functia de previziune, specialistii n domeniul managementului public au un punct de vedere
comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale
managementului public.
Functia de organizare-coordonare a managementului public consta n ansamblul
proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului
organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate n institutia publica si n
domeniul n care aceasta se ncadreaza.
Functia de administrare a managementului public consta n ansamblul proceselor de
management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale
existente si atrase n institutia publica n procesul de realizare a obiectivelor previzionate.
Functia de motivare consta n ansamblul proceselor de management prin care
resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea
obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta n ansamblul

proceselor de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele
previzionate, se verifica legalitatea activitatilor desfasurate n cadrul si n afara institutiei
publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica modalitatile de corectare sau
amplificare a cauzelor care le-au determinat.