Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept și Științe Admininstrative

Forma de învățământ: I.D.
Program de studiu: Administrație Publică, Anul I, Sem. I I

MANAGEMENT PUBLIC

TEMA: REPERE DEFINITORII PRIVIND MANAGEMENTUL

ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

Cadru Didactic: Student:

Lect.Univ.Dr. Bilivolschi
Scutariu Petronela Adrian-Gheorghe

Anul Universitar 2018 - 2019

 Cuprins:

I. Conceptul de management public……...……………...1

II. Conținutul managementului public și rolul acestuia în

administrația publică………………………………… 2-4

III. Trăsăturile managementului public...………………. 4-5

IV. Principiile managementului în administrația publică 5-6

V. Funcțiile managementului în administrația publică.. 6-7

VI. Relațiile domeniului managementului public cu alte

domenii ale științei……………………………………. 7-9

VII. Bibliografie……………………………………………... 9
 I. Conceptul de management public
“Managementul Public reprezintă ansamblul proceselor și relațiilor de management bine
determinate, existente între componente ale sistemelor administrative prin care în regim de
putere publică, se aduc la îndeplinire legile și/sau se planifică, organizează, coordonează,
gestionează și controlează activitățile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul
public”1
Managementul public este o disciplină specializată, care are ca obiect cunoasterea
proceselor și relațiilor de management din administrația publică în toată complexitatea lor, în
vederea formulării de principii si legități pentru perfecționarea permanentă a organizației și
funcționării structurilor administrative, înzestrare tehnică, de nivel general de cultură și
civilizație, cu scopul realizării unor servicii publice eficiente, corespunzătoare nevoi sociale
generale și satisfacerii interesului public.
Management - termenul management are rădăcini latine, provenind din latinescul
„manus” care se traduce prin „mână”, fiind derivat din termenul francez „manège”.
Din franceză, cuvântul a fost împrumutat de limba engleză sub forma verbului „to manage”
care înseamnă a administra, a conduce. De aici, prin derivare, în limba engleză se folosesc
„manager” şi „management”, care se traduc prin „conducător” şi „conducere”. În limba
română, termenul care corespunde cuvântului „management” este cel de „conducere”, primul
fiind din ce în ce mai mult uzitat, ca urmare a recunoaşterii internaţionale de care se bucură.

1
Armenia Androniceanu, “Management Public”, editura Economica, Bucuresti, 1999

1
II. Conținutul managementului public și rolul acestuia în
administrația publică
În absenţa unei accepţiuni generale, în 1986, D. Rosenbloom conferă managementului
public o definiţie acoperitoare. Acesta susţine că managementul public constă în „integrarea
abordărilor managerială, politică şi juridică în procesul de îndeplinire a mandatelor
autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti, pentru a asigura reglementările şi
serviciilepentru societate în ansamblu, cât şi pentru segmentele acesteia”
Specificul abordărilor managementului public după Rosenbloom:
 Abordare managerială
- promovează o structură organizatorică de tip birocratic, destinată maximizării
câştigului;
- presupune coordonarea activităţilor potrivit principiului specializării;

- implică depersonalizarea indivizilor, esenţială pentru maximizarea eficienţei,

economicităţii şi eficacităţii în structurile de administraţie publică.
 Abordare politică
- pune accentul pe valori precum reprezentativitate, responsabilitate şi
receptivitate prin intermediul autorităţilor alese de către cetăţeni, considerate
cruciale pentru menţinerea democraţiei constituţionale şi necesare pentru
integrarea în procesul de guvernare, inclusiv managementul public;
- tinde să includă individul într- un grup larg social, economic sau politic,

aşezând semnul egalităţii între interesele individuale şi cele ale altora

aparţinând aceluiaşi grup;
- subliniază avantajele pluralismului politic în administraţia publică.
 Abordare juridică
- este considerată un mod cu drepturi depline în definirea administraţiei
publice;
- introduce procedura legală la baza luării şi fundamentării deciziilor

administrative;
- însumează trei valori esenţiale: procedura în derularea proceselor
administrative, drepturile şi libertăţile individuale în structurile de
administraţie publică, echitate în conflictele intervenite între persoanele
particulare şi stat.

2
 Fără a avea pretenţia de a formula o definiţie stipulativă unică a ceea ce este
managementul public, C. Pollit şi G. Bouckaert îi atribuie acestuia trei sensuri principale:
 activitatea funcţionarilor publici şi a politicienilor;
 structurile şi procesele organelor executive ale administraţiei publice;
 studiul sistematic al activităţilor, structurilor şi proceselor administraţiei publice.

După profesorul M.V. Bedrule-Grigoruţă, managementul public reuneşte „ansamblul

proceselor şi relaţiilor de management existente între componentele sistemului
administrativ, bine structurate, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire
legile/procesele de acţiune, şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi
controlează activităţi ce satisfac interesul public”.

Managementul în administraţia publică:

 reunește acţiunile manageriale de la nivelul sistemului administrative;
 asigură executarea legilor şi prestarea de servicii publice;
 urmărește executarea legilor şi prestarea de servicii publice satisfacerea crescândă
a intereselor publice.

Dacă privim administraţia publică din perspectivă material-funcţională, ea

desemnează activitatea de organizare a executării şi de executare efectivă a reglementărilor
legale realizată, prin acţiuni de dispoziţie şi de prestaţie, de către autorităţile şi instituţiile care
compun structura sistemică administrativă, în vederea satisfacerii nevoilor publice.
Din punct de vedere formal-structural, administraţia publică reuneşte totalitatea
autorităţilor şi instituţiilor publice constituite pentru satisfacerea nevoilor publice.
Urmărind să surmonteze controversele privind noul management public, C. Pollit e de
părere că acesta apare ca un fenomen cu implicaţii diferite pe două niveluri: la nivelul de sus,
noul management public este perceput ca o teorie generală sau o doctrină de îmbunătăţire a
sectorului public prin importul conceptelor, tehnicilor şi valorilor din afaceri, pe când la un
nivel mai obişnuit apare ca un ansamblu de concepte şi practici specifice, printre care:
 o accentuare a importanţei „performanţei”, mai ales prin măsurarea ieşirilor;

3
  o preferinţă pentru formele de organizare flexibile, plate, mici şi specializate, în
detrimentul formelor de organizare multifuncţionale şi foarte mari;
 substituirea generalizată a contractelor în relaţiile ierarhice, ca principal mechanism de
coordonare;
 introducerea pe scară largă a mecanismelor de tip piaţă, inclusiv a achiziţiilor
competitive, a asociaţiilor publice şi a unui sistem de salarizare corelat cu
performanţa;
 un accent pe tratarea beneficiarilor serviciilor publice drept „clienţi”, precum şi pe
aplicarea unor tehnici de îmbunătăţire a calităţii.

În planul practicii, efectele noului management public:

o restructurarea sectorului public (în principal, prin privatizare);
o reorganizarea serviciilor publice;
o introducerea concurenţei în sectorul public prin realizarea unei pieţe interne şi prin
contractarea unor bunuri publice cu sectorul privat;
o îmbunătăţirea eficienţei ca o consecinţă a focalizării asupra măsurării şi auditării
performanţei.

III. Trăsăturile managementului public

Multidimensionalitatea şi specificul managementului public atrag, în mod evident, o

serie de trăsături, care, prin conţinutul lor, facilitează înţelegerea şi asimilarea conceptelor
fundamentale ale acestui domeniu nou al ştiinţei managementului.
Trăsăturile managementului public trebuie abordate în interdependenţa lor, pornind de la
premisa că ceea ce determină conţinutul managementului public este tocmai efectul
sinergic rezultat din combinarea optimă a acestora.
Trăsăturile managementului public
 Caracterul integrator - de sinteză, al managementului public rezultă din sfera
foarte largă de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public;

4
  Caracterul politic - determinat de influenţa pe care reprezentanţii politicului,
integraţi în structura organizatorică a instituţiilor publice, o au asupra
conţinutului proceselor de management şi de execuţie;
 Caracterul complex - poate fi explicat luând în considerare mai multe aspecte şi
apare, fără îndoială, ca un corolar al precedentelor caracteristici;
 Caracterul de diversitate - este o consecinţă directă a numărului mare de
domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleaşi legităţi
generale şi principii a căror aplicare este puternic influenţată de specificul lor.

IV. Principiile managementului în administrația publică

Derularea procesului managerial în administraţia publică implică respectarea şi

aplicare unor principii specifice activităţii desfăşurate la acest nivel, ce stabilesc direcţii în
baza cărora funcţionează sistemul administrativ.

 Principiul legalităţii – toate acţiunile manageriale desfăşurate la nivelul

aparatului administrativ trebuie să se întemeieze pe lege. Legea este baza
de referinţă a aprecierii administraţiei publice atât ca activitate, cât şi ca sistem
de organizare. Privită ca activitate de organizare a executării şi de executare
efectivă a legii, administraţia publică constituie, sub acest aspect, instrumentul
legii;
 Principiul autonomiei manageriale - managerierea treburilor publice la nivelul
sistemului administrativ nu e posibilă fără recunoaşterea autonomiei
reprezentanţilor managementului desfăşurat în acest sector. În baza autonomiei,
conducătorii unei colectivităţi, pe propria răspundere şi relative independent,
organizează desfăşurarea afacerilor publice şi administrarea lor;
 Principiul restructurării – pentru construirea unui aparat administrativ eficient,
care să răspundă şi să corespundă necesităţilor comunităţii este necesară
restructurarea sa, atât sub aspect organizatoric, cât şi funcţional. Numărul,

5
 varietatea, complexitatea şi dificultatea problemelor ce trebuie rezolvate
determină dimensiunea şi structura aparatului administrative;
 Principiul perfecţionării continue – în conexiune cu principiul restructurării,
perfecţionarea continuă apare ca o necesitate în managementul administraţiei
publice. Managementul trebuie privit ca un experiment în curs de desfăşurare
în care reprezentanţii lui să se gândească în permanenţă la nevoile pe care le
servesc, modul cum acestea se schimbă şi ce pot face pentru a le răspunde;
 Principiul celor 3E: economicitate, eficienţă şi eficacitate – Potrivit principiului
economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, reprezentanţii managementului în
administraţia publică trebuie să realizeze activităţile administrative în aşa
manieră încât să garanteze o cât mai bună utilizare a resurselor publice pentru
ca obiectivele stabilite să fie atinse cu succes. Economicitatea presupune ca
resursele utilizate pentru desfăşurarea activităţilor să fie asigurate în cantitatea şi
calitatea corespunzătoare şi la cele mai avantajoase preţuri. Eficienţa se măsoară
prin cel mai bun raport dintre resursele utilizate şi rezultatele obţinute.
Eficacitatea vizează atingerea obiectivelor stabilite şi obţinerea
rezultatelor scontate.

V. Funcțiile managementului în administrația publică

Funcţiile managementului în administraţia publică:

 Funcția de previziune - presupune definirea misiunii, a obiectivelor sale,
precum şi a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse pentru atingerea lor, de
modul cum se realizează această funcţie depinde realizarea celorlalte
funcţii. Reuneşte totalitatea proceselor de management prin intermediul
cărora se definesc obiectivele administraţiei, în consonanţă cu nevoile
comunităţii, şi se determină modalităţile de acţionare în vederea realizării
obiectivelor definite, cu indicarea, pentru fiecare modalitate de acţiune
propusă, a resursele necesare;

6
  Funcția de coordonare-organizare - însumează totalitatea proceselor
manageriale prin care se stabileşte structura organizatorică optimă, cu
asigurarea unei depline concordanţe între componentele acesteia, pentru
a permite realizarea cu maximum de eficienţă a obiectivelor prestabilite;
 Funcția de motivare - reuneşte ansamblul proceselor manageriale ce implică
atragerea funcţionarilor publici din aparatul administrativ în realizarea
obiectivelor stabilite prin intermediul funcţiei de previziune;
 Funcția de administrare - reuneşte procesele manageriale prin care atât
resursele existente, cât şi cele atrase şi integrate în sistemul administrativ
sunt utilizate într-o manieră raţională în funcţie de şi în scopul
realizării obiectivelor previzionate, pentru a răspunde aşteptărilor provenite din
mediul public;
 Funcția de control-evaluare - însumează ansamblul de procese manageriale
prin care se realizează confruntarea rezultatelor obţinute cu obiectivele
prestabilite, se controlează conformitatea activităţii autorităţilor administrative
cu normele juridice incidente în materie, corelativ cu stabilirea de măsuri
corective acolo unde se înregistrează disfuncţionalităţi, pentru
îmbunătăţirea activităţii sistemului administrativ corespunzătoare
îndeplinirii obiectivelor previzionate şi satisfacerii nevoilor publice;
 Cele cinci funcţii se găsesc în echilibru, nici una nu o domină pe cealaltă, ci
influenţează, prin exercitarea lor, întreaga activitate de la nivelul administraţiei publice.

VI. Relațiile domeniului managementului public cu alte

domenii ale științei

Multidimensionalitatea managementului public rezultă din numeroasele conexiuni cu

alte domenii distincte. Interdependențele managementului public cu:

7
 managementul general - există strânse interdependenţe, în sensul că o serie întreagă de
principii şi legităţi ale managementului îşi găsesc aplicabilitate în instituţiile publice.
Legătura între cele două este de tipul parte-întreg în care managementul public este un
domeniu de aplicabilitate a teoriei generale a managementului, desigur în forme
specifice determinate de particularităţile domeniului şi orientarea pe satisfacerea
interesului public;
 dreptul administrativ - în cercetarea managementului public nu se poate face o
separare între aspectele juridice şi cele nejuridice, întrucât acestea nu pot fi tratate
separat. Sistemul administrativ nu poate funcţiona în afara regulilor juridice. Întreaga
organizare şi desfăşurare a proceselor şi relaţiilor de management din administraţia
publică sunt reglementate de norme juridice. De aceea, cercetând managementul public,
administraţia, ştiinţa administraţiei trebuie îndreptată şi spre cercetarea reglementărilor
juridice, făcând apel la rezultatele oferite de ştiinţa dreptului administrative;
 sociologia - procesul şi relaţiile de management se derulează într-un mediu social
organizat, în cadrul căruia se desfăşoară activităţile stabilite prin norme juridice.
De aici rezultă necesitatea accentuării preocupărilor pentru cercetarea problemelor
sociale, care influenţează procesele de management;
 ştiinţele economice - care studiază în detaliu toate aspectele activităţii economico-
fmanciare;
 psihologia - instrumentarul specific acestui domeniu pentru a verifica aptitudinile,
caracterul etc. al celor care urmează să intre în sistemul administrativ. Astfel, sunt
utilizate teste variate care să evidenţieze, de pildă, capacitatea de raţionament logic
al unei persoane, capacitatea de analiză şi sinteză, creativitatea şi inventivitatea,
starea emoţională etc.;
 ergonomia - adoptarea de măsuri, prin care să fie create condiţii de muncă confortabile,
pentru obţinerea unei eficienţe maxime. Folosind concluziile ergonomiei şi
concluziile propriilor investigaţii, cercetătorii în domeniul managementului public
oferă soluţii pentru continua perfecţionare a proceselor şi relaţiilor de management,
acţionându-se, în acest scop, şi asupra condiţiilor de muncă din administraţie;

8
 demografia - studiază variate aspecte referitoare la populaţie. Acestea interesează într-
o anumită măsură şi functionării din instituţiile publice. Astfel, demografia
cercetează structura populaţiei pe grupe de vârstă, pe sexe, amplasarea populaţiei în
diferitele zone ale ţării, în mediul rural sau urban, precum şi tendinţele amplasării,
diferite probleme socioprofesionale, perspectivele natalităţii, morbidităţii şi
mortalităţii, nivelul cultural al populaţiei etc. Datele obţinute din cercetările
demografice sunt utilizate în managementul public în scopul adaptării
administraţiei la condiţiile specifice de loc şi timp, pentru satisfacerea într-un grad
tot mai ridicat a cerinţelor sociale.

VII. Bibliografie

 Management Public - curs pentru învăţământ la distanţă

Lector Univ. Dr . Petronela Scutariu
 Armenia Androniceanu, “Management Public”, editura Economica, Bucuresti, 1999