Sunteți pe pagina 1din 35

Administratia puplica locala

in sistemul administrativ din Polonia

1
INTRODUCERE

În prezenta lucrare mi-am propus să realizez un studiu aprofundat al administraţiei


publice locale în sistemul politico-administrativ din Polonia.
Am ales această temă atât din motive care ţin de interesul şi preocuparea mea pentru
acest domeniu, cât şi din motive ce ţin de necesitatea analizării administraţiei publice locale în
sistemul politico-administrativ din Polonia, pentru a putea observa astfel nu doar evoluţia
acestei țări, ci şi contribuţia la diverse proiecte.
Pentru a realiza prezenta lucrare voi avea ca punct de pornire definiţii, voi studia
doctrina şi legislaţia şi, mai apoi, voi sintetiza cunoştinţele.
Noţiunea de administraţie publică a fost amplu şi diferit analizată, atât în literatura
juridică interbelică, cât şi în cea de după ce-al de-al doilea război mondial1.
Administraţia publică locală este un instrument de bază în procesul descentralizării
statului polonez. Aceasta reprezintă activitatea executivă ce are ca finalitate realizarea unor
valori politice locale, desfăşurată în regim de putere publică, de autorităţi şi instituţii
autonome faţă de stat, care reprezintă colectivităţile situate în perimetrul unităţilor
administrativ-teritoriale2.
Administrația publică de nivel local are următoarele elemente constitutive, care sunt și
determinante3:
• Cel puțin o unitate administrativ-teritorială de bază sau de nivel intermediar,
• Cel puțin o autoritate reprezentativă autonomă,
• Competență administrativă generală și resurse pentru realizarea acesteia,
• Existența controlului din partea statului.
În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte terminologice4:
• Prin elemente constitutive, care au valoare de elemente determinante, potrivit
metodei comparative, înțelegem elementele sine qua non ale instituției juridice
considerate.
• Administrația publică teritorială (administrația teritorială) desemnează
ansamblul acțiunilor administrative care se exercită într-o unitate
administrativ-teritorială, indiferent de natura autorităților publice care le
desfășoară.

1
A. Iorgovan, ”Tratat de drept administrativ”, vol. I, ed. a 8-a, Edit. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 3
2
L. Coman-Kund, ”Administraţia publică locală în ţările membre ale Uniunii Europene” - Curs universitar,
2011, p. 6
3
Idem
4
Idem

2
• Administrația publică teritorială de stat (administrația teritorială de stat)
desemnează ansamblul acțiunilor administrative care se exercită într-o unitate
administrativ-teritorială de către serviciile deconcentrate ale statului.
• Administrația publică locală de nivel intermediar (administrația intermediară)
desemnează ansamblul acțiunilor administrative desfășurate într-o unitate
administrativ-teritorială de nivel intermediar de autoritățile publice aparținând
colectivității teritoriale repective.
• Administrația publică locală de bază (administrația de bază) desemnează
ansamblul acțiunilor administrative desfășurate într-o unitate
administrativ-teritorială de bază, adică situată cel mai aproape de cetățeni, de
autoritațile publice aparținând colectivității locale respective.
Funcţionarea administraţiei publice locale este bazată pe două principii:
• primul – de subsidiaritate şi suport financiar adecvat, care este alocat de
administraţia de stat, cu alte cuvinte poziţia de bază îi aparţine comunei,
datorită faptului că este cea mai apropiată de locuitori, funcţionează pentru ei şi
sub controlul lor direct,
• al doilea se referă la delegarea competenţelor între nivelurile administraţiei
publice locale.
În cele ce urmează vom face referire la abordarea sistemică a administraţiei publice,
respectiv sistemul politico-administrativ.
În primul rând, trebuie să precizăm ce reprezintă sistemul administrativ. Prin sistem
administrativ, putem înţelege atât ansamblul autorităţilor şi instituţiilor care desfăşoară
activităţi de administraţie publică, precum şi relaţiile dintre acestea, cât şi ansamblul
autorităţilor şi instituţiilor care desfăşoară activităţi de organizare a executării legii sau de
executare directă a legii, de regulă, în regim de putere publică, precum şi relaţiile dintre
acestea1.
Însă, pentru a putea cunoaşte, cu adevărat, realitatea administraţiei publice, trebuie să
analizăm şi latura politică a acesteia, relaţiile sale cu sistemul politic. Acesta din urmă
reprezintă ansamblul format din instituţiile politice şi partidele politice, precum şi relaţiile
dintre ele, existente într-un anumit regim politic2.
În ceea ce priveşte legătura dintre sistemul politic şi cel administrativ, un important
autor francez3 considera ca fiind imposibilă separarea instituţiilor politice, cărora le aparţine
decizia politică, de autorităţile administrative care au sarcina executării acesteia. Autorul a
1
L. Coman-Kund, Op. Cit., p. 7
2
Ibidem, p. 8
3
Este vorba despre Jacques Ziller

3
susţinut că factorii politici şi structurile administrative pot acţiona numai împreună, pentru a
rezolva problemele publice, începând cu sesizarea şi evaluarea acestor probleme, continuând
cu elaborarea deciziei, executarea ei şi evaluarea rezultatelor obţinute.
Cele prezentate până acum demonstrează că, în realitate, nu există un sistem politic şi
un sistem administrativ, pure şi simple, ci un complex sistem politico-administrativ, alcătuit
din ansamblul instituţiilor care posedă atât o componentă politică (rezultată direct din alegeri
sau prin numire discreţionară pe criterii politice), cu rol de decizie şi de conducere, cel puţin
la nivel superior, cât şi o componentă administrativă de natură tehnică (cu recrutare şi
promovare pe criterii de competenţă profesională), cu rol de concepţie şi de execuţie1.

1
L. Coman-Kund, Op. Cit., p. 9

4
CAPITOLUL I
CARACTERISTICI ALE STATULUI

Polonia1, care poartă denumirea oficială Republica Polonă (Rzeczpospolita Polska)2,


este o republică parlamentară în care Preşedintele este ales prin sufragiu universal direct,
pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea efectuării a două mandate consecutive.
În Polonia, puterea legislativă este organizată potrivit formulei bicameralismului
inegalitar3.
Parlamentul este alcătuit din Camera inferioară numită Seim4 şi Camera superioară
numită Senat5, ambele camere fiind alese prin vot universal, direct, egal, secret şi proporţional
pentru o perioadă de 4 ani6.
Seimul cuprinde 460 de membri 7. Acestuia îi este permis sa controleze Guvernul 8. El
funcţionează în concordanţă cu principiul permanenţei, întâlnirile sunt publice, cu menţiunea
că poate organiza şi întâlniri private (prin votarea integrală a cel puţin jumătate din membrii
nominalizaţi ai deputaţilor), dacă interesele ţării cer acest lucru. Seimul dezbate proiectele de
legi prin intermediul a trei lecturi 9. Atunci când un proiect de lege a fost adoptat de către Seim
și Senat, acesta este trimis Președintelui pentru a fi semnat. Președintele, înainte de a semna
proiectul de lege, poate să îl înainteze Tribunalului Constituțional pentru a decide cu privire la
conformitatea acestuia cu Constituția.
Senatul cuprinde 100 de membri10. Acesta are drept de iniţiativă legislativă, și, de
asemenea, poate accepta, propune amendamente sau respinge propunerile legislative ale
Seimului11. În conformitate cu competenţele sale constituţionale, autorizează referendumuri
propuse de preşedintele ţării în chestiuni importante pentru stat, alege membrii unor autorităţi
naţionale, aprobând numirea şi eliberarea din funcţie a acestora.
Puterea executivă este reprezentată de Preşedinte şi Guvern. Preşedintele este
reprezentantul suprem al statului în relaţiile interne şi externe, este comandantul suprem al
forţelor armate, garantează inviolabilitatea şi indivizibilitatea teritoriului ţării şi respectarea

1
În poloneză se spune Polska
2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia
3
H. C. Matei, S. Neguţ şi I. Nicolae, “Statele lumii de la A la Z”, ed. a 8-a, Edit. Meronia, Bucureşti, 2002,
p. 450
4
http://www.sejm.gov.pl/english/sejm/sejm.htm
5
http://www.senat.gov.pl/en/
6
Conform art. 96 al. 2, art. 97 al. 2, art. 98 al. 1 din Constituţie
7
Conform art. 96 al. 1 din Constituţie
8
Conform art. 95 al. 2 din Constituţie
9
https://e-justice.europa.eu/content_member_state_law-6-pl-ro.do?member=1
10
Conform art. 97 al. 1 din Constituţie
11
http://www.senat.gov.pl/en/

5
Constituţiei. Guvernul este condus de Primul Ministru şi Cabinetul său (Consiliul de
Miniştri)1 . Guvernul este compus din primul ministru, vicepremieri, miniştri şi şefii
comitetelor. Acesta asigură punerea în aplicare a statutelor, adoptă regulamente, încheie
acorduri internaționale care trebuie ratificate și aprobă sau denunță alte acorduri
internaționale2.
Administrația judiciară este subordonată Înaltei Curți Administrative, care deține
controlul judiciar asupra administrației publice 3. Curtea Supremă este organul judiciar central
suprem al Republici Polone și, astfel, cea mai înaltă curte de apel4. Atribuțiile principale ale
acesteia sunt administrarea justiției în Polonia (împreună cu instanțele de drept comun,
administrative și militare), tratarea cazurilor de casare ca o cale extraordinară de atac și
adoptarea de hotărâri privind interpretarea legislației.
Constituţia adoptată în aprilie 1997 (prin referendum) constată că Polonia este un stat
unitar, iar autoritatea locală asigură descentralizarea autorităţii publice.
În termeni de democraţie, Polonia nu este nicidecum lipsită de experienţă 5. Constituţia
actuală (adoptată în 1997) are la bază Constituţia din 3 mai 1791, considerată de către istorici
prima constituţie din istoria Europei şi a doua din lume, după cea a Statelor Unite ale
Americii. Încă din secolul 18, în Polonia se punea în termeni politici anularea sau cel puţin
atenuarea diferenţelor între nobilime şi restul populaţiei, şi se introduceau norme sociale şi
legale care sunt şi astăzi funcţionale în ţările democratice, cel puţin în spiritul, dacă nu în
litera lor.
Pentru a ajunge la configuraţia actuală, statul polonez a parcurs mai multe etape
istorice.
În a doua jumătate a secolului al X-lea, prin unificarea micilor principate feudale ia
fiinţă statul polonez, avându-l în frunte pe Miesko I din dinastia Piastilor. În anul 1025 a fost
proclamată regat, procesul de unificare a statului încheindu-se abia în secolul al XIV-lea, sub
regii Vladislav I cel Scurt şi Cazimir III cel Mare.

1
A. Androniceanu, “Sisteme administratie în statele din Uniunea Europeană – Studii comparative”,
Edit. Universitară, Bucureşti, 2007, p. 40
2
https://e-justice.europa.eu/content_member_state_law-6-pl-ro.do?member=1
3
Idem
4
Idem
5
http://www.culturapoloneza.ro/administratia-poloneza.html

6
În figura următoare este reprezentată Polonia sub dinastia Piastilor1.

În 1569 s-a unit cu Lituania, devenind astfel o putere importantă în Europa Centrală,
acest lucru permi\ând extinderea puterii poloneze spre est şi crearea 2 Confederaţiei
Polono-Lituaniene, ce cuprindea un teritoriu situat între Marea Baltică, Munţii Carpaţi,
Belarusul actual, Nistrul şi Niprul3.
Republica celor două naţiuni s-a desfiinţat ca urmare a împărţirii Poloniei între
Regatul Prusiei, Imperiul Rus şi Austria, astfel că:
- în anul 1772, are loc prima împărţire a Poloniei, aceasta pierzând un sfert din
teritoriu,
- 21 de ani mai târziu se declanşează un conflict intern 4 care duce la o a doua
împărţire,
- doi ani mai târziu, după înfrângerea răscoalei naţionale conduse de către
Tadeusz Kosciuszko, are loc şi ultima împărţire.
După această ultimă împărţire, Polonia dispare, ca stat, pentru mai bine de un secol. Ea
şi-a redobândit independenţa în anul 1918.
Dintre etapele istorice, mai putem aminti5:
• Fixarea frontierelor occidentale ale ţării, prin Tratatul de la Versailles, în data de 28
iunie 1919,
• Adoptarea unei Constituţii democratice, în data de 17 martie 1921,
• În perioada 12-14 mai 1926 are loc debutul unei dictaturi,
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia
2
Conform Uniunii de la Lublin din 1569
3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia
4
Acest conflict s-a datorat încercărilor de adoptare a unei Constituţii progresiste
5
Informaţii preluate din materialul de sinteză: La décentralisation en Pologne, Comité des régions, Direction
des travaux consultatifs Unité «Analyse des politiques, études et programmation législative interinstitutionnelle»,
CdR — Études — 1/2005 — 22 Bruxelles, janvier 2005

7
• Adoptarea Pactului sovieto-polonez de neagresiune, în data de 25 iulie 1932,
• Adoptarea Pactului germano-polonez de neagresiune, în data de 26 ianuarie 1934,
• Adoptarea unei noi Constituţii, în data de 23 aprilie 1935,
• Adoptarea Pactului germano-sovietic de neagresiune, în data de 23 august 1939,
• Conferinţa de la Yalta redesenează harta Europei, în februarie 1945,
Cel de-al Doilea Război Mondial a marcat începutul unei perioade de mari încercări
pentru poporul polonez. Acesta a fost nevoit să suporte divizarea ţării şi ocuparea de către
Germania şi Uniunea Sovietică, distrugerea capitalei Varşovia.
Din anul 1945, ţara a fost ocupată de sovietici. Comuniştii au desfiinţat tradiţia
autonomiei locale, creând un sistem administrativ după modelul sovietic, puternic centralizat.
Toate deciziile importante erau supuse consultărilor cu partidul comunist de la guvernare.
Organele superioare controlau activitatea administraţiei locale, subordonată ministerelor de
ramură. Bugetele locale erau incluse în finanţele administraţiei centrale, fiind stabilite limite
foarte stricte pentru acestea.
Regimul comunist polonez s-a confruntat cu o mişcare de opoziţie din ce în ce mai
influentă, strâns legată de Biserica Catolică. Cel mai important şi cel mai cunoscut moment al
perioadei comuniste este naşterea sindicatului „Solidaritatea”, în anul 1980, la care au aderat
peste 10 milioane de oameni.
Partidul comunist a pierdut teren, iar în anul 1990 au avut loc alegeri libere, în urma
cărora Lech Walesa1 a devenit Preşedintele ţării. Acesta a fost preşedintele ţării din
22 decembrie 1990 până la data de 23 decembrie 1995.
De asemenea, trebuie să mai precizăm următoarele2:
• Primele alegeri parlamentare în mod absolut libere au loc în data de
27 octombrie 1991,
• Semnarea acordului de asociere între Comunităţile Europene şi Polonia, în data de
16 decembrie 1991.

1
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace
2
Informaţii preluate din materialul de sinteză: La décentralisation en Pologne, Comité des régions, Direction
des travaux consultatifs Unité «Analyse des politiques, études et programmation législative interinstitutionnelle»,
CdR — Études — 1/2005 — 22 Bruxelles, janvier 2005

8
În figura următoare este reprezentat actualul stat polonez1.

Societatea poloneză era pregătită şi aştepta schimbări radicale ale sistemului în sensul
democraţiei şi al economiei de piaţă. Noii lideri au satisfăcut aceste aşteptări, iar primii ani
s-au bucurat de reforme rapide. Una dintre primele reforme a fost descentralizarea.
Au urmat transformări profunde ale economiei şi societăţii poloneze 2. În prezent
Polonia este membru NATO3, ONU4, OECD5, Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi UE6.

CAPITOLUL II
1
http://library.thinkquest.org/CR0212302/poland.html
2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia
3
Începând cu 12 martie 1999
4
Începând cu data de 24 octombrie 1945
5
Începând cu anul 1996
6
Începând cu data de 1 mai 2004

9
ORGANIZAREA TERITORIALĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ, REPARTIZAREA
COMPETENŢEI
ÎNTRE COLECTIVITĂŢILE TERITORIALE

În Polonia, începând cu anul 1999, funcţionează un nou sistem de administraţie


publică locală, ţara fiind organizată în 3 niveluri:
* nivelul de bază - 2489 de comune (gmina)1,
* primul nivel intermediar - 373 de comitate/judeţe (powiat),
* al doilea nivel intermediar - 16 voievodate (województwo).
În cadrul voievodatelor, puterile administrative sunt împărţite de către guvernatorul
desemnat de guvernul central – voievodul (wojewoda) şi consiliul ales de cetăţeni – sejmik,
care alege executivul (zarząd województwa) şi este condus de mareşal (marszałek)2.
După 1999 au apărut propuneri de a crea trei voievodate adiţionale – Polonia Centrală,
Polonia Veche şi Pomerania Centrală – şi de a exclude Varşovia împreună cu zona sa
metropolitană din voievodatul Mazovia, dar până în iunie 2009 doar proiectul voievodatului
Pomerania Centrală a fost prezentat în faţa Seimului şi respins după dezbateri.
Cele 373 de județe sunt unităţile administrative intermediare între voievodat şi
comună. Ele formează voievodate, numărul lor variind de la 12 în voievodatul Opole la 42 în
voievodatul Mazovia.
Există două tipuri de județe:
• județele „teritoriale”, adică județele proprii, care cuprind cel puţin trei comune;
• municipiile, județele „orăşeneşti” sau oraşele cu statutul de județ – o comună urbană
care realizează atât funcţiile sale proprii, cât şi funcţiile județului.
Formate din cel puţin două sate, cele 2489 de comune sunt unităţile cele mai mici ale
împărţirii administrative poloneze. Există trei tipuri de comune:
• comunele urbane — formate dintr-un singur oraş (adică teritoriul său administrativ);
• comunele urbane — formate dintr-un oraş mic şi satele înconjurătoare;
• comunele rurale — formate exclusiv din sate. O comună a cărui sediu se află într-o
comună urbană, spre exemplu comuna Słupsk, este clasificată şi ea ca o comună
rurală, căci nu include nici un oraş.
Sistemul politic polonez se bazează pe principiul de subsidiarităţii. Actul privind
Autonomia Locală din 8 martie 1990 stabileşte extinderea competenţei asupra tuturor
problemelor care se încadrează în termenii de referinţă ai municipalităţii consiliului local, cu

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
http://commin.org/upload/Poland/PL_Country_and_Planning_System_in_English.pdf

10
excepţia cazului în care legislaţia conţine alte prevederi. Autorităţile de pe diferite niveluri
(gmina, powiat, województwo) nu se subordonează unele faţă de altele. Sarcinile publice pot
fi îndeplinite prin cooperarea dintre autorităţile locale. Municipalităţile, uniunile
intercomunale şi asociaţiile unităţilor administraţiei locale îşi pot oferi asistenţă reciprocă sau
pot oferi asistenţă altor autorităţi locale, inclusiv asistenţă financiară.
Delimitarea competenţelor în APL este reglementată de Legea privind stabilirea
sarcinilor şi competenţelor între administraţia comunei şi organele puterii centrale.
Statul poate delega sarcini autonomiilor locale, în general, prin două modalităţi,
respectiv1:
• prin lege (obligatorii);
• prin acorduri (opţionale).
Comuna constituie o unitate administrativ-teritorială în baza Legii cu privire la APL.
Fiind unitatea de bază a APL, exercită în numele propriu şi pe propria răspundere o parte
importantă a competenţelor publice.
Comuna, în calitate de unitate locală de bază, exercită în cadrul legii competenţele
publice cu caracter local. Respectivele competenţe pot fi proprii sau delegate de alte organe
ale administraţiei publice. Competenţele proprii ţin de satisfacerea necesităţilor întregii
comunităţi, iar competenţele delegate sunt cele cu caracter naţional.
Deşi Constituţia prevede că unitatea de bază a guvernării locale este comuna, Actul
privind Autonomia Locală din 1990 permite crearea „unităţilor auxiliare” în cadrul comunei,
inclusiv cu consilii de cartier în oraşele mari.
Comunele sunt responsabile de toate aspectele publice de importanţă locală care nu
sunt definite în beneficiul altor niveluri administrative, dar dacă legea prevede altfel,
soluţionarea acestor probleme îi revine judeţelor. Sarcinile specifice ale comunei se axează pe
satisfacerea nevoilor colective ale comunelor în ceea ce priveşte serviciile publice2.
În urma investiţiilor de amploare în diferite domenii, s-a schimbat esenţial imaginea
comunelor rurale din Polonia. Desfăşurarea unui management de performanţă în infrastructura
tehnică a permis instalarea apeductelor necesare, inclusiv în sistemul gestionării deşeurilor
lichide şi solide, toate acestea fiind bazate pe conceptul educaţional în rândurile populaţiei. În
ultimii ani, administraţiei publice locale şi-a pus drept scop mărirea numărului de investiţii în
domeniul sportului şi turismului, îmbunătăţirea serviciilor publice, acordate populaţiei.
Actualmente, s-a angajat, substanţial, în dezvoltarea societăţii informaţionale, prin crearea

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
Conform art. 164 al. 3 din Constituție

11
conexiunilor cu rază extinsă, instalarea centrelor de acces public la Internet, amenajarea
sălilor de calculatoare în şcoli.
Sarcinile specifice comunei includ, în special, următoarele probleme1:
• amenajarea teritorială, gestiunea patrimoniului, protecţia mediului şi a resurselor
naturale, managementul apei;
• şoselele, străzile, podurile, scuarurile municipale şi gestionarea traficului;
• furnizarea apei, canalizarea, evacuarea şi tratarea deşeurilor municipale, menţinerea
curăţeniei, a ordinii şi a salubrităţii publice, gestionarea depozitului municipal de
deşeuri, furnizarea electricităţii, a căldurii şi a gazului;
• transportul public local;
• serviciile de sănătate (în principal, tratamentul ambulatoriu);
• asistenţa socială, inclusiv centrele de asistenţă socială şi azilurile;
• fondul municipal de locuinţe (inclusiv acordarea autorizaţiilor de construcire);
• educaţia publică (şcoala primară şi educaţia preşcolară);
• cultura, inclusiv librăriile comunale şi alte facilităţi culturale;
• cultura fizică şi turismul, inclusiv zonele de recreere şi facilităţile pentru sport;
• pieţele şi halele comerciale;
• spaţiile verzi comunale;
• cimitirele municipale;
• ordinea şi siguranţa publică (inclusiv poliţia municipală), protecţia împotriva
incendiilor şi a inundaţiilor;
• menţinerea facilităţilor publice comunale şi întreţinerea edificiilor;
• politica familiei, inclusiv protecţia (socială, medicală şi legală) femeilor însărcinate;
susţinerea şi promovarea ideii autonomiei locale;
• cooperarea cu ONG-urile;
• cooperarea cu comunităţile locale şi regionale din alte ţări.
Sarcinile delegate comunei prin lege includ2:
• starea civilă (de exemplu, înregistrarea stării civile, emiterea unei decizii cu privire la
prenume şi nume);

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
Idem

12
• sarcini cu privire la apărarea naţională (inclusiv ţinerea unui registru al pre- recruţilor,
organizarea exerciţiilor de apărare şi a instruirilor, planificarea şi pregătirea asistenţei
medicale necesare în cazul apărării);
• protecţia civilă (inclusiv pregătirea şi actualizarea planurilor de protecţie civilă, a
planului cu privire la protejarea monumentelor, a planurilor de evacuare, crearea
formaţiunilor de protecţie civilă şi furnizarea echipamentului, a mijloacelor tehnice, a
uniformelor, organizarea exerciţiilor, a instruirii formaţiunilor de protecţie civilă şi a
populaţiei în domeniul apărării comune etc.);
• primirea solicitărilor şi eliberarea buletinelor de identitate;
• asistenţă pentru veterani şi alţi beneficiari aflaţi în condiţii materiale dificile;
• înregistrarea activităţilor economice;
• autorizarea vânzărilor de băuturi alcoolice;
• furnizarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi mintale;
• organizarea procedurilor pentru întrunirile publice;
• sarcinile alocate municipalităţii pentru organizarea şi desfăşurarea recensămintelor
agricole;
• acordarea licenţelor pentru transportul în regim de taxi, emiterea permiselor pentru
mijloacele de transport în comun din cadrul municipalităţii;
• pregătirea şi actualizarea registrelor elective, gestionarea şi executarea sarcinilor care
ţin de organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau referendumurilor;
• altele
Judeţul este o unitate administrativă care include terenurile complete ale comunelor
sau întregul teritoriu al municipiului cu statut de judeţ 1. Trebuie ca judeţul să constituie un
teritoriu, pe cât posibil de omogen în ceea ce priveşte componenţa populaţiei, spaţiul inclus,
legăturile economice şi sociale și care trebuie să exercite competenţele publice necesare
acestui teritoriu. Judeţul, asemeni comunei constituie o unitate administrativ-teritorială,
compusă din locuitorii judeţului. De asemenea, el exercită competenţele publice de tip general
în numele propriu şi sub propria răspundere. In afara competenţelor proprii, judeţul exercită,
de asemenea, competenţele delegate în domeniul administraţiei de stat, adoptă hotărâri prin
diverse modalități.
Autonomia județului este responsabilă de problemele locale care nu le pot reveni
comunelor. Judeţul este destul de vast pentru a întreţine în mod eficient instituţiile publice din

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

13
viaţa de zi cu zi (şcolile secundare, spitalele, poliţia judeţului şi staţiile de pompieri,
inspectoratele sanitare şi oficiile fiscale etc.).

Sarcinile judeţelor includ, în special1:


• educaţia publică (educaţia secundară, care cuprinde şcolile generale, vocaţionale şi
şcolile speciale);
• promovarea şi protecţia sănătăţii (inclusiv managementul spitalelor judeţene,
controlul şi organizarea serviciilor medicale);
• asistenţa socială (inclusiv asistenţa oferită persoanelor fără domiciliu, administrarea
orfelinatelor etc.);
• politica pro-familie;
• sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi;
• transportul public şi şoselele publice (de importanţă judeţeană);
• protecţia culturii şi a patrimoniului cultural;
• cultura fizică şi turismul;
• geodezia, cartografia şi cadastrul;
• gestionarea imobilelor, gestionarea arhitecturii şi a construcţiilor;
• managementul apei;
• protecţia mediului şi a resurselor naturale;
• agricultura, silvicultura şi pescuitul intern;
• ordinea publică şi securitatea cetăţenilor;
• protecţia împotriva inundaţiilor, prevenirea incendiilor şi a altor fenomene care
constituie o ameninţare pentru sănătatea umană şi pentru mediu;
• combaterea şomajului şi stimularea pieţei forţei de muncă;
• protecţia consumatorului;
• întreţinerea edificiilor administrative judeţene şi de utilitate publică;
• apărarea (protecţia civilă);
• promovarea ţării;
• cooperarea cu ONG-urile;
• îndeplinirea sarcinilor de servicii judeţene, inspecţii şi gărzi.

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

14
Sarcinile delegate judeţului prin lege includ1:
• gestionarea patrimoniului Trezoreriei de Stat, acordarea compensaţiilor pentru
proprietăţile naţionalizate în vederea construcţiei drumurilor publice şi căilor ferate;
• colectarea, gestionarea, actualizarea şi distribuirea repertoriilor geodezice şi
cartografice pentru districte şi ţară;
• protejarea mediului şi a agriculturii (inclusiv organizarea procedurilor de alipire a
terenurilor şi de schimbare a terenului, recuperarea şi protejarea terenurilor agricole,
emiterea deciziilor de declarare a pădurilor protejate sau de modificare a acestui statut,
emiterea deciziilor cu privire la transformarea unei păduri în teren agricol, aprobarea
proiectelor geologice, decizii în cadrul legislaţiei apei);
• apărarea naţională;
• protecţia civilă;
• sarcini în domeniul economiei şi transporturilor (inclusiv ţinerea unui registru al
companiilor care gestionează centre de instruire a şoferilor, ţinerea unui registru al
antreprenorilor angajaţi în verificarea vehiculelor şi controlul staţiilor de verificare a
vehiculelor, emiterea permiselor pentru operaţiunile de transport rutier etc.);
• altele.
Voievodatul constituie cea mai mare unitate administrativ-teritorială a ţării. Locuitorii
voievodatelor constituie comunitate administrativă regională, ceea ce înseamnă că în cadrul
lor există legături sociale, economice sau culturale, care oferă posibilitatea de exercitare a
competenţelor publice respective în numele propriu şi sub propria răspundere, în mod
autonom. Datorită mărimii sale, voievodatul exercită competenţe publice cu caracter regional,
ce nu sunt rezervate altor niveluri din APL.
Voievodatele (regiunile, województwa), conform legislaţiei, sunt responsabile de toate
problemele de importanţă regională. Voievodatul este responsabil de programele de politici de
dezvoltare regională, al căror prim scop este să asigure utilizarea cea mai bună a capitalului
uman şi material al ţării. Sarcinile autonomiei voievodatului se axează pe trei mari domenii:
dezvoltarea economică, unele servicii publice regionale şi cooperarea internaţională.
În figura următoare se poate observa aşezarea voievodatelor până la reformă (până la
sfârşitul anului 1998)2.

1
Idem
2
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

15
În figura de mai jos putem vedea voievodatele după reforma administrativă (de la 1
ianuarie 1999)1.

Sarcinile specifice ale voievodatului cuprind, în special2:


• educaţia publică, inclusiv educaţia superioară;
• promovarea şi protecţia sănătăţii (inclusiv gestionarea spitalelor regionale);
• cultura (inclusiv facilităţile culturale regionale);
• bunăstarea socială;
• politica familiei;
• modernizarea spaţiilor rurale;
• planificarea urbană;

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
Idem

16
• protecţia mediului;
• managementul apei, inclusiv protecţia împotriva inundaţiilor;
• transportul public şi şoselele publice;
• cultura fizică şi turismul;
• protejarea drepturilor consumatorului;
• siguranţa publică;
• combaterea şomajului şi stimularea pieţei muncii.
Sarcinile delegate voievodatelor prin lege includ1:
• anumite sarcini de apărare naţională (de importanţă regională);
• anumite probleme sociale (inclusiv susţinerea asociaţiilor de veterani);
• sarcini în probleme de geodezie şi cartografie (inclusiv urmărirea schimbărilor în
utilizarea terenurilor şi în clasificarea lor);
• emiterea permiselor pentru comerţul angro cu băuturi alcoolice care conţin mai mult
de 18% alcool;
• anumite sarcini în problemele de transport (controlul examinărilor medicale, emiterea
permiselor pentru examinatorii auto şi supravegherea examenelor de stat);
• înregistrarea grupurilor de producători agricoli şi controlul acestor grupuri;
• anumite sarcini în cadrul legislaţiei apei (inclusiv exercitarea drepturilor de
proprietate în raport cu apele publice administrate de Trezoreria de Stat, menţinerea
evidenţei cu privire la ape, gestionarea resurselor de apă şi a terenurilor recuperate);
• un număr de sarcini în domeniul protecţiei mediului (inclusiv generarea şi depozitarea
substanţelor nocive etc.);
• sarcini care ţin de turism (precum ţinerea unui registru al operatorilor turistici şi al
agenţiilor de turism şi verificarea antreprenorilor din domeniul dat; organizarea
certificării calităţii hotelurilor conform sistemului existent, înregistrarea şi controlul
acestora).

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

17
În figura de mai jos sunt redate voievodatele şi judeţele întâlnite în Polonia1.

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Emp%C4%83r%C8%9Birea_administrativ%C4%83_a_Poloniei

18
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AUTORITĂŢILOR PUBLICE
DE LA NIVELUL DIVIZIUNILOR TERITORIALE
ŞI RELAŢIILE DINTRE ELE

Reorganizarea, în mod esenţial, a autonomiei locale bazate pe principii democratice


s-a produs în Polonia, acum 23 de ani. În primăvară anului 1990 s-au desfăşurat primele
alegeri democratice în administraţia publică locală. Un succes semnificativ în alegeri au
înregistrat comitetele civile (obşteşti) şi grupurile politice locale, care au preluat puterea
locală. Majoritatea populaţiei în Polonia consideră reformele realizate în sectorul
administraţiei publice locale ca cel mai mare succes al transformărilor politico-economice din
ultimele decenii. Administraţia publică locală realizează eficient treburile publice care revin
competenţelor ei. Spectrul de treburi publice şi responsabilitatea legată de ele se extinde
succesiv. Aproximativ o jumătate din fondurile publice din Polonia sunt repartizate
administraţiei publice locale sau unităţilor care le sunt subordonate, acest fapt demonstrând
rolul şi importanţa administraţiei publice locale.
Aşa cum am menţionat şi anterior, funcţionarea APL este bazată pe două principii,
respectiv cel de subsidiaritate şi suport financiar adecvat şi cel referitor la delegarea
competenţelor între nivelurile APL. Aceste principii au fost înscrise în Constituţia Poloniei şi
atestă faptul că administraţia de stat este obligată să delege competenţele ce revin
administraţiei publice locale. Iniţial, funcţionarea administraţiei publice locale, mai ales în
comunele rurale era foarte complicată şi dificilă de realizat. Devenea evidentă lipsa
infrastructurii tehnice de bază (apeducte, canalizare, drumuri etc.), care era succedată de
dezvoltarea insuficientă a infrastructurii sociale (învăţământ, asigurare socială, centre de
cultură şi sport etc.).
În următoarea schemă este redată structura sistemului polonez de administraţie
publică1.

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

19
Organele comunei sunt1:
1) Consiliul comunei;
2) primarul (wojt, burmistrz sau preşedintele oraşului).
Conducătorul unei comune este ales de către cetăţeni. Acesta poate fi „prezydent”
(preşedinte) în oraşele mari, „burmistrz” (primar) în oraşele mai mici şi în toate comunele
rurbane sau „wójt” în comunele rurale. O comună medie are peste 15 300 de locuitori.
Mandatul consiliului comunei durează 4 ani de la data alegerii.
Consiliul comunei este compus din:
• cincisprezece consilieri în comunele cu până la 20.000 locuitori;
• douăzeci şi unu de consilieri în comunele cu până la 50.000 de locuitori;
• douăzeci şi trei în comunele cu până la 100.000 de locuitori;
• douăzeci şi cinci de consilieri în comunele cu până la 200.000 de locuitori şi câte 3
consilieri la fiecare următorul număr de 100.000 de locuitori, nu mai mult de patruzeci
şi cinci de consilieri.
Organul executiv al comunei este:
• Pentru comuna - primarul (wojt)
• Pentru oraş - burmistrz
• Pentru oraşe cu peste 100.000 de locuitori – preşedintele oraşului.

1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

20
În baza Actului privind Autonomia Locală din 1990, comunelor li se permite crearea
unor „unităţi auxiliare” în cadrul acestora. În zonele rurale, o astfel de unitate este numită
sołectwo (în sat); în oraşele mici, aceasta poate fi “dzielnica” (cartier al oraşului) sau
„osiedle” (aşezare a oraşului). Consiliul comunei stabileşte frontierele şi statutul acestor
unităţi, precum şi competenţele acestora. Numărul unităţilor auxiliare dintr-o comună variază
de la două până la cincizeci. Din 2009, unităţile auxiliare îşi au propriile bugete, ca parte a
bugetelor comunei– partea respectivă a bugetului numindu-se Solecki Fund. Suma exactă de
bani asupra căreia decid locuitorii Solectwo cum să-i gestioneze se calculează pe baza
formulei anexate la Legea cu privire la Fondul Solecki. Există anumite restricţii cu privire la
banii care pot fi cheltuiţi, dar, în general, oricare dintre cheltuielile eligibile ale comunei pot fi
finanţate din Fondul Solecki.
Organele judeţului sunt1:
1) Consiliul judeţean;
2) Consiliul executiv judeţean.
Reşedinţa județului propriu trebuie să se afle într-un oraş. Fiecare județ propriu este
condus de consiliul ales de cetăţeni (rada powiatu), care alege, la rândul său, executivul
(zarząd powiatu) condus de staroste.
În conformitate cu Actul privind Autonomia Judeţelor (powiatelor), un judeţ orăşenesc
poate fi un oraş cu o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori sau un oraş care până în 31
decembrie 1998 a fost reşedinţa unui voievodat, are un număr mai mic decât 100.000 de
locuitori şi dispune de o infrastructură corespunzătoare în vederea prestării serviciului public.
Mandatul consiliului judeţean durează 4 ani de la data alegerii.
Consiliul judeţean poate fi compus dintr-un număr ce variază între cincisprezece și
douăzeci şi nouă de consilieri, în funcție de numărul de locuitori din județ.
Administraţia judeţeană afiliată este constituită din:
1) prefectura judeţului;
2) direcţia judeţeană de şomaj;
3) unităţi ce compun aparatul subsidiar al directorilor de servicii.
Organele APL în voievodat sunt2:
1) Parlamentul voievodatului (sfatul voievodatului);
2) Comitetul executiv al voievodatului.
Parlamentul voievodatului (Sfatul) este organul legislativ şi de control.
Mandatul Parlamentului de voievodat (Sfatului voievodatului) durează 4 ani de la data
alegerii. Parlamentul voievodatului este compus din treizeci de deputaţi, aleşi in alegerile
1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
Idem

21
universale, in voievodate cu un număr de locuitori pană la 2.000.000 şi cate trei deputaţi la
fiecare următorul număr de 500.000 locuitori.
Comitetul executiv al voievodatului este organul executiv in teritoriu. Dintre membrii
acestui organ putem aminti: mareşalul voievodatului în calitate de preşedinte al Executivului,
precum și unul sau doi vicemareşali.
Parlamentul (sfatul voievodatului) alege comitetul executiv al voievodatului şi
mareşalul voievodatului, inclusiv nu mai mult de doi vicemareşali in timp de trei luni după
data anunţării rezultatelor alegerilor locale de către Comisia Electorală Centrală. Parlamentul
voievodatului alege mareşalul voievodatului prin votul secret a trei cincimi din numărul
deputaţilor aleşi.
Constituţia adoptată în aprilie 1997 (prin referendum) constată că Polonia este un stat
unitar, iar autoritatea locală asigură descentralizarea autorităţii publice. Aceeaşi Constituţie
reglementează relaţiile dintre administraţia de stat şi guvernul local. Prim-ministrul, voievozii
şi camerele regionale de audit monitorizează autorităţile locale.
Organele autorităţii publice locale care încalcă constituţia sau alte acte normative pot
fi dizolvate la indicaţia prim-ministrului. Autorităţile locale au dreptul de a crea asociaţii şi de
a participa în cadrul asociaţiilor internaţionale din comunităţile locale şi regionale, de a
coopera cu comunităţile locale şi regionale din alte state.
Capitolul VII din Constituţie, intitulat “Autonomia locală”, este dedicat în totalitate
acestui subiect, declarând că unitatea de bază a guvernării locale este comuna1, pe când Actul
privind Autonomia Locală defineşte şi alte unităţi administrative strict locale şi regionale.
Constituţia stabileşte că unităţile administrative locale au personalitate juridică şi
garantează dreptul lor la proprietate proprie. Sarcinile publice care satisfac necesităţile
comunităţii locale sunt atribuite autorităţilor locale. Administraţia de stat, de asemenea, poate
să însărcineze autorităţile locale în vederea asumării responsabilităţilor adiţionale.
Autonomia este un important element al funcţionării APL în Polonia. Comunele şi
judeţele nu se subordonează voievodatelor, singura dependenţă ce poate să apară ţine de
delegarea competenţelor, conform legislaţiei în vigoare2. Aceasta, într-o mare măsură,
prevede transmiterea competenţelor puterii executive către unităţile APL. Stipulările privind
acest domeniu sunt reflectate în anumite legi organice, consacrate APL, precum şi în acte
legislative, în care putem regăsi menţionări ce ţin de APL.
Referitor la baza juridică a judeţelor, trebuie menţionat faptul că la 1 ianuarie 1999,
judeţele au fost introduse ca al doilea nivel administrativ3.

1
Conform art. 164 al. 1 din Constituție
2
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
3
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

22
Atunci când vorbim despre baza juridică a voievodatelor, trebuie să precizăm că la 1
ianuarie 1999, voievodatele au devenit al treilea nivel al sistemului administrativ local.
Adiţional funcţiilor ce rezultă din sarcinile autorităţii locale, voievodatele dispun de alte
importante responsabilităţi administrative. În ceea ce priveşte dimensiunea acestora (în funcție
de numărul de locuitori şi de suprafaţă), voievodatele sunt omoloagele regiunilor din ţările
Uniunii Europene1.
În conformitate cu Actul privind Autonomia Voievodatelor din 5 iunie 1998, scopul
activităţilor voievodatelor nu intervine asupra independenţei judeţului sau a comunei.
Organele guvernării voievodatului nu sunt nici organe de supraveghere a judeţului şi comunei,
nici organe de nivel superior în activitatea administrativă. Prevederile privind alegerile în
cadrul voievodatelor sunt similare celor din comune şi regiuni.
Un voievodat are personalitate juridică. Prim-ministrul şi voievodul supraveghează
activităţile administraţiei voievodatului, iar camera de audit – activităţile financiare.
Autoritatea Autonomă Locală, la indicaţiile administraţiei de stat, poate executa
sarcini care ţin de mandatul altor autonomii locale (municipalitatea poate îndeplini sarcinile
judeţului, autonomiei voievodatului şi ale altor municipalităţi, pe baza acordurilor semnate cu
entităţile respective).
Statul este obligat să transfere fondurile necesare executării sarcinilor delegate, însă
regulile specifice şi termenele pentru executarea transferului unor asemenea fonduri vor fi
stabilite prin lege ce impune o anumită responsabilitate unităţii sau prin acordul cu privire la
sarcinile alocate. De asemenea, tot statul, îşi asumă responsabilităţile legale pentru depăşirea
termenelor-limită de transferare a fondurilor conform interesului unităţii autonomiei locale, în
mărimea stabilită pentru restanţele fiscale. Disputele cu privire la patrimoniu sunt soluţionate
prin intermediul instanţelor judecătoreşti.
În funcţie de capacitatea de plată a unităţilor administrative locale, municipalităţile cu
o capacitate de plată a taxelor care depăşeşte 150% din media naţională trebuie să contribuie
la mecanismul de echilibrare. În cazul judeţelor şi regiunilor, acestea trebuie să contribuie
dacă depăşesc media naţională de 110%.
APL din Polonia îndeplineşte sarcini stabilite prin lege, în nume propriu. Respectarea
de către aceasta a legislaţiei poloneze este urmărită atât de administraţia centrală, cât şi de
către Camerele de Audit Regionale (în problemele financiare).
Organele de control au dreptul să solicite informaţii şi date despre administraţiile
locale, necesare exercitării funcţiei de control pe care o au. Administraţiile locale sunt

1
Idem

23
obligate să prezinte organului de control corespunzător hotărârilor unităţilor administrative
locale – în termen de 7 zile de la data adoptării acestora.
O hotărâre a autorităţii administraţiei locale care este contrară legii este considerată
nulă. Pentru a evita o contradicţie de acest fel, autoritatea de control poate să se pronunţe
asupra invalidităţii rezoluţiei adoptate de autoritatea administraţiei locale, integral sau parţial,
în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Constatarea nulităţii rezoluţiei de către
autoritatea de control suspendă aplicarea acesteia, pentru a fi anulată odată cu decizia
autorităţii, cu excepţia cazului în care se face recurs contra deciziei respective în cadrul Curţii
Administrative. În cazul unor încălcări minore, autoritatea de control nu anulează rezoluţia,
limitându-se la declararea faptului că rezoluţia a fost emisă cu încălcarea legii.
Autoritatea de control nu poate anula o rezoluţie după expirarea termenului de 30 de
zile de la adoptarea ei. După expirarea termenului, însă, aceasta are dreptul de a depune
plângere cu privire la actul administraţiei locale, la Curtea Administrativă Supremă.
În ceea ce priveşte sarcinile delegate/alocate autonomiilor locale, supravegherea nu
vizează doar legalitatea actelor administraţiei locale, ci şi concordanţa, exactitatea şi
economisirea. Voievodul poate suspenda aplicarea unei hotărâri a autorităţii autonomiei locale
şi poate propune reconsiderarea acesteia, indicând carenţele identificate şi un termen de
realizare. Dacă rezoluţia readoptată de către organul administrativ local nu respectă
indicaţiile, voievodul poate să o abroge şi să emită un ordin de înlocuire, anunţând ministerul
competent. Ordinul de înlocuire are un termen de valabilitate de 30 de zile de la data emiterii,
cu excepţia cazului în care în perioada dată ministerul adoptă o altă hotărâre pentru cazul
respectiv.
Decizia de supraveghere trebuie să respecte procedura administrativă, trebuie să fie
justificată şi să informeze administraţia locală despre posibilitatea de a face apel la Curtea
Administrativă. Decizia de supraveghere poate fi atacată de către administraţia locală, în
cadrul Curţii, în termen de 30 de zile de la adoptarea ei. Curtea stabileşte audierea în cel mult
30 de zile de la data depunerii plângerii.
Problemele de natură financiară constituie obiectul unui control special, exercitat de
Camerele de Audit Regionale1. Camerele sunt organe de stat care controlează şi
supraveghează activitatea financiară a autonomiilor locale şi ale subiecţilor care utilizează
resursele financiare publice ale administraţiilor locale. Supravegherea exercitată de către
Camerele de Audit Regionale vizează legalitatea, respectiv concordanţa, exactitatea şi
economisirea, în cazul sarcinilor delegate. În plus faţă de dreptul de anulare a rezoluţiilor

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

24
financiare ale organelor autonomiei locale, Camerele de Audit Regionale au dreptul să
stabilească bugetul local, în cazul în care nu este aprobat la timp de către autonomiile locale.
Controlul respectării legii poate fi exercitat şi de către Oficiul Suprem de Audit, de
curţile administrative, de alte organe competente şi de către cetăţeni. Dacă un interes sau drept
legal al cuiva a fost încălcat printr-un act local sau printr-o decizie emisă de către unităţile
administrative locale, acesta poate apela la Curtea Administrativă. O precondiţie pentru
această măsură este eşecul anterior al apelului la autoritatea locală, care se face vinovată de
ineficienţă administrativă.
Un alt aspect important de menţionat face referire la supravegherea administraţiei
publice locale care stabileşte că se bazează doar pe principiul legalităţii.
APL a fost înzestrată cu o largă autonomie in executarea competenţelor sale, care este
limitată de încălcarea dreptului. Această autonomie este ocrotită judiciar. Constituţia Poloniei
a enumerat, de asemenea, organele care au dreptul de executare a tutelei asupra APL şi a
definit instrumentele ei.
Parlamentul este împuternicit să dizolve organul deliberativ al APL la cererea
prim-ministrului, în cazul în care acest organ încalcă Constituţia ţării sau legislaţia in
vigoare1. Prim-ministrul şi voievozii posedă competenţe generale de tutelă şi control,
Camerele regionale de calcul exercită tutelă şi controlul financiar al organelor APL.

CAPITOLUL IV CÂTEVA ASPECTE SPECIFICE PRIVIND

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

25
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

4.1. Stadiul privatizării serviciilor şi utilităţilor publice

Sectorul privat a devenit, în Polonia, motorul principal al creşterii economice, iar


privatizarea a contribuit la crearea de structuri economice mai competitive. Astfel, în anul
2003 sectorul privat a putut să asigure 72,5% din PIB, oferind locuri de muncă la 70% din
populaţia activă poloneză.
În principiu, au devenit private construcţiile, agricultura, dar şi comerţul cu amănuntul.
La export şi la import, aportul întreprinderilor particulare a atins aproximativ 90 %. Din cele
8453 de întreprinderi de stat care au existat în anul 1990, până la sfârşitul anului 2003 în
procesul de transformare a formei de proprietate au fost incluse 5533 firme, adică 65,5%. Cu
toate acestea, importanţa sectorului public încă este foarte mare, sectoarele dominante în
domeniu fiind: siderurgia, mineritul, gazele, energetica şi transportul pe calea ferată.
Dintre caracteristicile privatizării trebuie să o amintim pe cea mai importantă,
respectiv angajarea într-o mare măsură a capitalului străin şi a unei limitări a participării
investitorilor autohtoni.
Guvernul polonez a decis, folosind bursa de valori de la Varşovia, să privatizeze o
parte din ceea ce îi mai rămăsese din administrare. Astfel că orice proprietate era bună pentru
a fi oferită investitorilor, de la companii de energie la fabrici de votcă, edituri de carte şi
rafinării. Pentru a avea toate lucrurile clarificate, polonezii au anunţat un calendar cert al
ofertelor.
În anii 1991-2003 fondurile din privatizare au fost în sumă de 77,5 miliarde zloţi. Însă,
începând cu anul 2001, ritmul1 privatizării întreprinderilor de stat a scăzut foarte mult. În anul
2003, intrarea de fonduri2 a fost obţinută prin vânzarea acţiunilor şi participaţiunilor unor
societăţi anterior privatizate.

4.2. Aportul programelor ”Rolul organizaţiilor administraţiei publice locale în


crearea politicii statului” şi ”Descentralizare şi dezvoltarea autonomiei locale: modele
europene de succes pentru Republica Moldova”

1
Acest ritm era măsurat prin mărimea valorii care a intrat în bugetul statului
2
Suma se ridică la valoarea de 4,1 miliarde zloţi

26
Am ales să studiez aceste două programe, datorită faptului că evidențiază ideea
conform căreia administraţia publică locală din Polonia a evoluat mult de-a lungul timpului,
ajungând să fie chiar un exemplu pentru administraţiile publice locale din alte ţări, precum
Republica Moldova.
În ceea priveşte primul proiect de menţionat este faptul că Asociaţia Comunelor
Rurale din Polonia (Preşedinte, Mariusz Poznanski) în colaborare cu partenerii din Republica
Moldova – Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” (director executiv, Igor
Munteanu) şi Liga Naţională a Asociaţiilor de Primari (Preşedinte, Vasile Balan) de la
sfârşitul lunii iulie până în decembrie 2006, au realizat un proiect în cadrul Programului
polono-canadian “Colaborare pentru Dezvoltare”1, programul fiind cofinanţat de Ministerul
Afacerilor Interne al Republicii Polone şi Canadian International Development Agency
(Agenţia Canadiană de Dezvoltare Internaţională, CIDA).
Drept scop, proiectul şi-a asumat responsabilitatea de a implica organizaţiile APL din
Republica Moldova în procesul de elaborare a politicilor de sectoare, vizând funcţionarea
serviciilor prestate de APL. Acest scop va fi realizat prin crearea conceptului de participare a
organizaţiilor APL in procesul de creare a dreptului, elaborarea conceptului funcţionării
Comisiei Bilaterale a Guvernului şi Administraţiei Publice Locale, elaborarea mecanismelor
de colaborare intre organizaţiile APL, Guvern şi Parlament. O atenţie deosebită a fost
acordată aspectelor de cooperare a organizaţiilor APL in crearea standardelor de servicii
prestate locuitorilor şi modalităţilor de finanţare ale acestora. In proiect a fost folosită
experienţa de 13 ani de colaborare a organizaţiilor APL (intre Asociaţia Comunelor Rurale
RP, Asociaţia Oraşelor Poloneze, Uniunea Metropolelor Poloneze) şi a altor organizaţii din
domeniul APL, Parlamentul şi Guvernul Poloniei. Organizaţiile APL din Polonia, inclusiv
Asociaţia Comunelor Rurale a RP doreşte să împărtăşească colegilor din Republica Moldova
experienţa sa privind crearea politicilor statului: politica educaţională şi cea privind
dezvoltarea regională.
În cadrul proiectului a fost pregătită publicarea unui manual (în 300 de exemplare),
care descrie principiile participării organizaţiilor APL şi nonguvernamentale în crearea
legislaţiei cu menţionarea semnificativă a procesului de consultări. A fost editată o publicaţie
despre practicile model de realizare a treburilor publice de APL din Polonia, care pot fi o
inspiraţie pentru reprezentanţii APL din Republica Moldova2.
Schimbul de informaţii şi experienţă este foarte important, deoarece actualmente în
Moldova se face simţită lipsa mecanismelor democratice de influenţare de către APL a
politicii statului, mai ales în sfera educaţiei şi învăţământului. Organizaţiile APL din
1
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf
2
http://www.viitorul.org/public/680/ro/Metode_succes.pdf

27
Republica Moldova sunt interesate de crearea în ţară, conform modelului polonez, a Comisiei
Bilaterale a Guvernului şi Administraţiei Publice Locale.
Referitor la cel de-al doilea proiect, precizăm faptul că în perioada 25 septembrie -
1 octombrie 2011, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, precum şi ai
societăţii civile din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu în Polonia pentru a
studia experienţa acestei ţări privind procesul de descentralizare şi consolidare a autonomiei
locale1.
Vizita de studiu este a treia etapă din cele şase ale proiectului anterior menţionat
implementat de Business Consulting Institute în parteneriat cu Fundaţia PAUCI din Polonia şi
Corporate&Public Management Consulting Group din Letonia cu sprijinul financiar al
Fundaţiei Soros Moldova şi PNUD Moldova. Scopul proiectului este acela de a facilita
schimbul de experienţă dintre factorii de decizie, autorităţile locale, societatea civilă şi
experţii în domeniu din Republica Moldova, Polonia şi Letonia, precum şi alte ţări UE aflate
în procesul reformei de descentralizare.
Printre subiectele discutate în cadrul întâlnirilor au fost şi cele cu privire la structura
administrativ-teritorială, gradul de repartizare a competenţelor între instituţiile responsabile în
ce priveşte procesul de descentralizare şi autonomie locală, aspectele legate de sistemul de
finanţare, componenţa bugetelor la diferite niveluri administrativ-teritoriale, metodele
utilizate în realizarea efectivă şi eficientă a reformei descentralizării administrative, precum şi
actele legislative privind protecţia autonomiei locale2.

4.3. Evoluţia descentralizării

Colapsul comunismului în Polonia (1989) a oferit putere reprezentanţilor mişcării


democratice conduse de Sindicatul „Solidaritate”. Societatea poloneză era pregătită şi aştepta
schimbări radicale ale sistemului în ceea ce priveşte democraţia şi tranziţia la economia de
piaţă. În primii ani s-au implementat reforme ce au stabilit fundamentul pentru întâietatea
1
http://www.descentralizare.gov.md/libview.php?l=ro&idc=249&id=861
2
Idem

28
sistemului de legi, a libertăţilor politice, a protecţiei drepturilor omului şi a unei economii de
piaţă libere în Polonia. Mişcarea pro-reformă a consolidat sistemul administraţiei de stat. Una
dintre primele reforme în acest domeniu a fost cea de descentralizare.
Prima reformă de descentralizare, din anul 1990, a reflectat discuţiile într-un cadru
restrâns al experţilor „Solidarităţii” din anii ’80 şi a fost legată de puternica voinţă politică de
a slăbi rolul administraţiei centrale post-comuniste şi al structurilor acesteia şi de a acorda
libertate iniţiativelor civice, comportamentelor democratice şi responsabilităţii.
Reintroducerea vechiului sistem al administraţiilor locale în Polonia nu a fost precedată de o
analiză profundă, de programe-pilot, de strategii etc. Această reformă a fost pregătită şi
implementată într-un timp foarte scurt. Administraţia non-comunistă a lui Tadeusz
Mazowiecki şi-a început activitatea în septembrie 1989, în martie 1990 s-a făcut un
amendament la Constituţie, după care a urmat Actul autonomiei teritoriale şi alte acte
legislative (în primele luni, au fost amendate peste 100 legi/proiecte de lege). Aşadar, în
martie 1990 apare legea autonomiei locale 1. În data de 27 mai 1990 au avut loc primele
alegeri municipale libere. Pregătirea şi implementarea reformei au fost coordonate de Biroul
Guvernului Plenipotenţiar pentru Reforma Autonomiei Teritoriale. De asemenea, tot în luna
mai 1990 a fost introdusă şi legea referitoare la repartizarea competenţelor.
În perioada imediat următoare s-au adoptat diverse legi referitoare la2:
• Impozitele locale (ianuarie 1991),
• Referendumul local (octombrie 1991),
• Finanţele locale (decembrie 1991).
Puterea administrativă locală comunelor – unităţi teritoriale de bază cu un număr
mediu de locuitori, de aproximativ 7000 de persoane. Scopul creării comunelor nu a fost doar
de organizare a teritoriului administrativ, dar şi de dezvoltare a comunelor capabile să îşi
soluţioneze problemele locale. Comunele îşi aveau propriile sarcini, proprietatea şi resursele
financiare (circa 15% din totalul PIB), au obţinut un sistem de alegeri libere şi protecţie legală
în raport cu administraţia centrală. Controlul statului asupra rezultatelor exercitării sarcinilor
comunelor a fost limitat doar la aspecte legale. Noile administraţii locale şi-au demonstrat
eficienţa şi au format în scurt timp o reală putere politică ce făcea lobby pentru
descentralizare.
Următorul pas către descentralizare a fost făcut în anul 1992, când a avut loc reforma
în administraţia publică. Acest pas a fost urmat de lansarea în 64 de oraşe mari a unui

1
Această lege a introdus, din nou, comunele în sistemul administrativ
2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

29
program pilot care pregătea viitorul proces de descentralizare, prin acordarea unor misiuni
comunelor1, în ianuarie 1994.
Un aspect foarte important ce trebuie menţionat face referire la faptul că în data de 2
aprilie 1997 a fost adoptată o nouă Constituţie postcomunistă2.
Un alt pas către descentralizare a fost făcut după revenirea la putere a partidelor de
după “Solidaritate”, în toamna anului 1997 (cabinetul prim-ministrului Jerzy Buzek). Această
reformă fusese pregătită mai bine după mai mulţi ani de studii, strategii, schimburi de
experienţă interne şi în afara ţării (proiecte-pilot, vizite de studiu, consultări etc.). Atunci când
a apărut voinţa politică, reformatorii ştiau exact ce aveau de făcut, dar timp nu era suficient. În
1998, reformatorii au avut numai o jumătate de an pentru a realiza reforma, de aceea nu a fost
timp pentru verificarea tuturor soluţiilor, aceştia asumându-şi riscul politic.
Reforma din 1999 a schimbat, în sfârşit, organizarea teritorială a ţării: a reintrodus
nivelul mediu – judeţul şi a consolidat regiunile (49 regiuni mici au fost înlocuite cu 16 mai
puternice). Noile unităţi teritoriale au devenit puteri administrative locale şi şi-au primit
propriile resurse.
În 2002, au fost făcute schimbări în ceea ce priveşte alegerile locale, inclusiv alegerea
directă a primarilor. În 2003 şi în 2007, sistemul finanţelor locale a fost supus unei reformări
profunde.

4.4. Finanţele publice locale

Sistemul de finanţe publice locale al Poloniei se bazează pe câteva principii stabilite în


Constituţia ţării şi în Carta Europeană a Autonomiei Locale. Acestea includ principiul de
subsidiaritate şi principiul adecvării – resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să
corespundă responsabilităţilor stabilite prin Constituţie şi prin legislaţie.
Potrivit Constituţiei poloneze3, veniturile autonomiilor locale cuprind: veniturile
proprii, subvenţiile generale şi subvenţiile alocate de la bugetul de stat. Cel puţin o parte din
resursele financiare ale autorităţilor locale provin din impozitele locale şi taxe, pe care le pot
stabili în limitele statutului pe care îl au. Un rol important îl are principiul solidarităţii
(protejarea autorităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar prin proceduri de
egalizare financiară sau prin alte măsuri similare).
În Polonia veniturile se clasifică în următoarele tipuri:

1
În mod deosebit misiuni educative
2
http://www.sejm.gov.pl/prawo/konst/angielski/kon1.htm
3
În conformitate cu art. 167 al. 2 din Constituție

30
• curente (impozite, plăţi, subvenţii generale, subvenţii specifice pentru
operaţiunile în curs);
• din capital (subvenţii specifice şi fonduri UE pentru investiţii, venituri din
vânzarea activelor administraţiei locale).
Structura veniturilor proprii ale celor trei niveluri administrative este prezentată în
tabelul de mai jos1:

VENITURI PROPRII COMUNE TUTUROR NIVELELOR ADMINISTRAŢIEI LOCALE DIN


POLONIA:
1.Venitul primit de unităţile bugetare ale administraţiei locale, contribuţiile instituţiilor bugetare locale şi
ale unităţilor auxiliare ale administraţiei locale;
2. Venitul din proprietatea administraţiei locale(leasing, vânzări, taxe adiacente, taxele de parcare);
3. Succesiuni, obiecte lăsate prin testament, donaţii pentru unităţile administraţiei locale;
4. Venitul din amenzi, prevăzut în regulamente separate;
5. 5% din veniturile de la bugetul de stat potrivit cu sarcinile delegate ale administraţiei publice şi alte
sarcini stabilite prin statut (lege), cu excepţia cazului în care este stabilit altfel prin alte reglementări;
6. Dobânzile împrumuturilor achitate de unităţile administraţiei locale, cu excepţia cazului în care este
stabilit altfel prin alte reglementări;
7. Dobânda pentru plata cu întârziere a datoriei pentru unităţile administraţiei locale;
8. Dobânda pentru fondurile colectate din conturile bancare ale administraţiilor locale.
Comuna Judeţul Voievodatul

Venit din impozitele locale: Cota în taxele de stat: Cota în taxele de stat:
* impozitul pe bunuri imobiliare (proprietate); * Impozitul pe venitul * Impozitul pe venitul
* taxa pe terenul agricol; personal – 10,25% personal – 1,6 %
* taxa silvică; * Impozitul pe * Impozitul pe
* taxa pe transport; profit – 1,4 % profit– 14 %
* taxa pe moştenire şi donaţii;
* taxa pentru actele civile;
* taxe facultative (ca taxa de publicitate).

Venit din plăţi:


* taxe de acciz (ex. taxa pentru emiterea licenţei
pentru alcool);
* taxa pentru locul de comercializare în piaţă;
* taxe achitate de vizitatori (facultative);
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

31
* taxe de exploatare (colectate de la companiile
care extrag minerale din zăcăminte);
* taxe pentru câini (facultative).
Cota în taxele de stat:
* Impozitul pe venitul personal – 39,34%,
* Impozitul pe profit – 6,71%

Există patru concepte majore pentru descentralizarea financiară din Polonia:


• rolul fundamental al cotei veniturilor din impozitul pe profit şi venit în venitul propriu;
• autonomia limitată şi rolul impozitelor proprii ale administraţiilor locale;
• egalizarea veniturilor în cadrul schemei de subvenţii generale,
• Judeţele şi regiunile nu au taxe propriu-zise.
Finanţele unităţii administrative locale sunt gestionate pe baza legii bugetare adoptate
pentru un an fiscal1. Începând cu anul fiscal 2011, legea prevede că administraţia locală
trebuie să adopte o hotărâre cu privire la previziunile financiare multianuale (PFM), care
constituie un instrument în planificarea pe termen lung. PFM trebuie să acopere cel puţin anul
fiscal şi următorii 3 ani, trebuie să fie realiste şi să ofere previziuni cu privire la buget, adică
venit, cheltuieli, rezultate, datorii.
Legislaţia poloneză prevede posibilitatea instituirii unor obligaţii financiare pentru
acoperirea deficitelor bugetelor administraţiei locale sau pentru finanţarea cheltuielilor care
nu sunt acoperite de venitul anual al acestor unităţi 2. Aceste cheltuieli ţin deseori de
investiţiile multianuale sau de investiţiile de capital importante. Sursele pentru acoperirea
acestor cheltuieli vin din credite, împrumuturi sau obligaţiuni municipale. Autorităţile locale
decid asupra metodei de finanţare externă, luând în considerare costurile şi alte criterii
(precum aprobarea socială sau avantajele sociale ale unei realizări mai rapide a investiţiilor
necesare etc.).
Legea cu privire la finanţele publice limitează domeniile angajamentelor financiare
externe (cum ar fi acoperirea deficitului bugetar pe termen scurt; finanţarea deficitului
multianual planificat etc.), precum şi mărimea obligaţiunilor financiare externe (ceea ce
înseamnă că suma maximă a tuturor obligaţiunilor financiare externe nu poate depăşi 60% din
veniturile bugetare ale administraţiei locale; costurile maxime ale deservirii datoriilor nu pot
depăşi 12 sau 15% din veniturile bugetare ale administraţiei locale etc.). Legea prevede, de
asemenea, anumite proceduri de precauţie. Excepţie de la aceste reguli se face în cazul
contribuţiei APL la proiectele finanţate de UE.
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia
2
Conform art. 166 al. 2 din Constitu\ie

32
Cheltuielile administraţiilor publice locale se pot grupa în3:
• Cheltuieli curente (salarii, transferuri sociale, subvenţii pentru operaţiunile în
curs, garanţii, rate pentru datorii),
• Cheltuieli de capital (investiţii, achiziţia de acţiuni în companii).
Majoritatea comunelor şi judeţelor au cheltuieli curente pentru educaţie mai mari decât
subvenţiile şi transferurile primite pentru această activitate.

CONCLUZII

Din cele menţionate anterior, putem concluziona că, în Republica Polonă, elementele
constitutive ale administraţiei publice locale sunt întrunite de comune, judeţe şi voievodate.
Astfel, acestea:
• Sunt unităţi administrativ-teritoriale,
3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia

33
• Au competenţă administrativă generală şi dispun de resurse pentru realizarea
atribuţiilor,
• Au o autoritate deliberativă autonomă, aleasă prin vot direct,
• Sunt supuse controlului din partea statului.
Formele specifice adoptate de Polonia pentru exprimarea elementelor determinante1
ale administraţiei publice locale sunt:
• Statutul colectivităţilor teritoriale locale este recunoscut prin Constituţie, iar
regimul de autonomie este reglementat prin lege, conform principiului
subsidiarităţii,
• Administraţia publică locală este are un nivel de bază, respectiv comuna, și
două niveluri intermediare, respectiv județul și voievodatul,
• Există un control din partea statului.
Consider că dintre elementele fungibile2 trebuie să amintim:
• Lista atribuţiilor concrete ale colectivităţilor teritoriale locale,
• Modalităţile concrete de alegere, organizare şi funcţionare a autorităţilor locale,
• Organizarea şi funcţionarea serviciilor proprii ale autorităţilor locale şi ale
structurilor subordonate, precum şi mijloacele lor de acţiune.
Din punctul meu de vedere, administraţia publică locală din Republica Polonă a
evoluat foarte mult, ajungând să fie chiar un exemplu pentru administraţiile publice locale din
alte ţări, precum Republica Moldova.

BIBLIOGRAFIE

A. Trate, cursuri, monografii

1. Armenia Androniceanu, “Sisteme administratie în statele din Uniunea Europeană –


Studii comparative”, Editura Universitară, Bucureşti, 2007,

1
Aceste elemente conferă ordinii juridice individualitatea
2
Aceste elemente pot fi înlocuite sau modificate, după caz, fără a fi afectată structura fundamentală a ordinii
juridice

34
2. Liviu Coman-Kund, ”Administraţia publică locală în ţările membre ale Uniunii
Europene” - Curs universitar, 2011,
3. Antonie Iorgovan, ”Tratat de drept administrativ”, volumul I, Ediţia a 8-a,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005,
4. Horia C. Matei, Silviu Neguţ şi Ion Nicolae, “Statele lumii de la A la Z”, Ediţia a 8-a,
Editura Meronia, Bucureşti, 2002.

B. Articole şi studii de specialitate

1. La décentralisation en Pologne, Comité des régions, Direction des travaux


consultatifs Unité ”Analyse des politiques, études et programmation législative
interinstitutionnelle” CdR — Études — 1/2005 — 22 Bruxelles, janvier 2005

C. Legislaţie

1. Constituţia Poloniei (http://www.sejm.gov.pl/prawo/konst/angielski/kon1.htm)

D. Surse internet

1. http://www.sejm.gov.pl/english/sejm/sejm.htm ,
2. http://www.senat.gov.pl/en/ ,
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia ,
4.http://commin.org/upload/Poland/PL_Country_and_Planning_System_in_English.pdf ,
5. http://www.descentralizare.gov.md/libview.php?l=ro&idc=249&id=861 ,
6. https://e-justice.europa.eu/content_member_state_law-6-pl-ro.do?member=1 ,
7. http://www.culturapoloneza.ro/administratia-poloneza.html ,
8. http://library.thinkquest.org/CR0212302/poland.html ,
9. http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Emp%C4%83r%C8%9Birea_administrativ%C4%83_a_Poloniei

35