ŞCOALA NA IONAL DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRA IE PUBLIC

SISTEME DE GUVERNARE EUROPENE

- Suport de curs -

Lect. univ. dr. M d lina COCOŞATU

BUCUREŞTI
MODULUL 1 Guvernarea – delimit ri conceptuale ..................................... 8
MODULUL 2 Sisteme de guvernare ........................................................... 14
2.2. Sistemul totalitar de guvernare ............................................................................. 30
MODULUL 3 Categorii de structuri de guvernare..................................... 34
3.1. Considera iuni introductive .................................................................................. 34
3.2. Regimul confuziunii puterilor .............................................................................. 36
3.3. Regimul preziden ial - regimul separa iei rigide a puterilor................................. 38
3.4. Regimul parlamentar – regimul separa iei suple sau al colabor rii puterilor....... 40
3.5. Regimul semipreziden ial ..................................................................................... 49
MODULUL 4 Mecanisme de ac iune ale Puterii Executive asupra Parlamentului 57
4.1. Desemnarea unor membri ai Parlamentului de c tre Puterea Executiv .............. 57
4.2. Implicarea direct a Puterii Executive în activitatea legislativ a Parlamentului. 57
4.3. Prerogativele Puterii Executive privind finalizarea procesului legislativ ............ 62
4.4. Delegarea legislativ ............................................................................................. 64
4.5. Dizolvarea Parlamentului ..................................................................................... 68
MODULUL 5 Mecanisme de ac iune a Parlamentului asupra Puterii Executive 69
5.1. Interven ia Parlamentului în formarea Executivului şi în desemnarea unor înal i
demnitari ai Puterii Executive ..................................................................................... 69
5.2. Interven ia Parlamentului în activitatea Executivului .......................................... 70
5.3. Interven ia Parlamentului asupra unor autorit i executive.................................. 75
• Date de identificare a cursului
Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs
Nume: Cocoşatu M d lina Sisteme de guvernare europene
Birou: str. Povernei, nr. 6 Anul II, Semestrul I
Telefon: 021/3180897 Tipul cursului: obligatoriu
Consulta ii: luni,9 -11

• Condi ion ri şi cunoştin e prerechizite

Cursul de fa condi ioneaz parcurgerea şi promovarea cu succes a mai multor
discipline din semestrele anterioare ale programului academic propus în cadrul
specializ rii Spa iul Public European. Astfel, cursantul care urmeaz cursul “Sisteme de
guvernare europene” trebuie s fi promovat urm toatele discipline: Structuri, mecanisme
şi institu ii ale UE şi Drept şi acquis comunitar

• Descrierea cursului
Cursul Sisteme de guvernare europene îşi propune familiarizarea studen ilor cu
guvernarea din rile europene. Scopul acestui curs este de a cunoaşte rela iile care se
stabilesc între puterile statului în diferite sisteme de guvernare, precum şi principalele
modalit i de scrutin care exist în Europa.

• Organizarea temelor în cadrul cursului

Tematica ce corespunde cursului Sisteme de guvernare europene include cinci
module.
Nivelul de în elegere şi, implicit, utilitatea informa iilor pe care le reg si i în
fiecare modul vor fi sensibil optimizate dac , în timpul parcurgerii suportului de curs,
ve i consulta sursele bibliografice recomandate. Dealtfel, rezolvarea tuturor lucr rilor de,
precum şi promovarea examenului final impune, cel pu in, parcurgerea referin elor
recomandate. In situa ia în care nu ve i reuşi s accesa i anumite materialele
bibliografice, sunte i invita i s contacta i tutorii disciplinei.

• Formatul şi tipul activit ilor implicate de curs

Parcurgerea celor cinci module în care este structurat cursul va presupune atât
întâlniri fa în fa (consulta ii), cât şi munc individual .
Consulta iile, pentru care prezen a este facultativ , reprezint un sprijin direct
acordat dumneavoastr din partea titularului si a tutorilor.
Avand în vedere particularit ile înv mantului la distan , dar şi reglement rile
interne, parcurgerea şi promovarea acestei discipline presupune antrenarea studen ilor în
urm toarele tipuri de activit i:
a. consulta ii – pe parcursul semestrului vor fi organizate dou intalniri de
consulta ii fa în fa ;
b. realizarea unui proiect de semestru cu o tem şi un set de sarcini anun ate cu cel
pu in 30 de zile inaintea datei de depunere a acestuia.

• Materiale bibliografice obligatorii

In suportul de curs, la finele fiec rei lec ii sunt precizate atât referin ele
bibliografice obligatorii, cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel
stabilite încât s ofere posibilitatea adâncirii nivelului de analiz şi, implicit,
comprehensiunea fiec rei teme.

• Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Optimizarea secven elor de formare reclam accesul studen ilor la urm toarele
resurse:
- calculator conectat la internet
- imprimant (pentru tip rirea materialelor suport sau a temelor redactate)
- acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Central
Universitar )
- acces la echipamente de fotocopiere
• Calendar al cursului
Calendarul disciplinei este adus la cunoştin a studentlui şi cuprinde datele celor
dou intalniri care vor fi anun ate în timp util pe site-ul facult ii şi termenele la care
trebuie transmise lucr rile de verificare aferente fiec rei lec ii, precum şi data limit
pentru trimiterea proiectului de semestru.

• Politica de evaluare şi notare

Evaluarea final se va realiza pe baz unui examen scris desf şurat în sesiunea de
la finele semestrului I. Nota final se compune din: a. punctajul ob inut la acest examen,
b. evaluarea proiectului de semestru

Elemente de deontologie academic

Se vor avea în vedere urm toarele detalii de natur organizatoric :
- Orice material elaborat de c tre studen i pe parcursul activit ilor va face dovada
originalit ii. Studen ii ale c ror lucr ri se dovedesc a fi plagiate nu vor fi accepta i la
examinarea final .
- Orice tentativ de fraud sau fraud depistat va fi sanc ionat prin acordarea
notei minime sau, in anumite condi ii, prin exmatriculare.
- Rezultatele finale vor fi puse la dispozi ia studen ilor prin afisaj electronic.

• Studen i cu dizabilit i
Titularul cursului si echipa de tutori isi exprima disponibilitatea, in limita
constrangerilor tehnice si de timp, de a adapta con inutul si metodelor de transmitere a
informa iilor, precum si modalit ile de evaluare (examen oral, examen on line etc), in
func ie de tipul dizabilit ii cursantului. Altfel spus, avem în vedere, ca o prioritate,
facilitarea accesului egal al tuturor cursan ilor la activit ile didactice şi de evaluare.

• Strategii de studiu recomandate

Date fiind caracteristicile înv mantului la distan , se recomand studen ilor o
planificare foarte riguroas a secven elor de studiu individual, coroborat cu secven e de
dialog, mediate de tutorii şi, respectiv, titularul de disciplin . Lectura fiec rui modul şi
rezolvarea la timp a lucr rilor de evaluare garanteaz grade înalte de in elegere a
con inutului tematic si totodat sporesc sansele promov rii cu succes a acestei discipline.
 MODULUL 1 Guvernarea – delimit ri conceptuale

Scopul modulului: Familiarizarea cursantului cu conceptul de guvernare

Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursan ii trebuie:
S cunoasc conceptul de guvernare
S prezinte accep iunile no iunii de guvernare

Cum ar putea fi definit aceast no iune abstract - Guvernarea ? La aceast

întrebare s-au dat nenum rate r spunsuri.
O anumit form de guvernare este intrinsec societ ii umane, deoarece o
societate total necontrolat , neghidat şi nereglementat este, de fapt, o contradic ie în
termeni. Astfel, putem afirma c guvernarea este un proces de stabilire a regulilor de
exercitare a controlului, de ghidare şi reglementare 1 .
Originea cuvântului „guvernare” este aceeaşi cu aceea a cuvântului „guvern”
derivat din latinescul „gubernare”, însemnând „a dirija”.
Termenul a fost introdus în 1986 de c tre Kratochwil şi Ruggie în domeniul
teoriei politicii şi al rela iilor interna ionale, iar la începutul anilor ‘90 Rosenau a introdus
conceptul de „guvernare f r guvern” 2 .
Conform Dic ionarului politic 3 , „guvernarea” reprezint exercitarea conducerii şi
controlului asupra afacerilor publice prin intermediul institu iilor puterii centrale şi locale
care utilizeaz un aparat specializat (birocra ia).
Pierre Laudell-Mills şi Ismael Serageldin definesc guvernarea ca fiind utilizarea
autorit ii politice, exerci iul controlului asupra unei societ i şi managmentul resurselor
pentru dezvoltarea social şi economic 4 .

1
P.Dunleavy, B.O’Leary, Teoriile statului. Politica democra iei liberale, Ed. Epigraf, Chişin u, 2002,
p.13.
2
K.Fukuda, European Governance After Nice, Roudledge, 2002, p.44.
3
S.T maş, Dic ionar politic. Institu iile democra iei şi cultura civic , edi ia aII-a, rev zut şi ad ugit ,
Casa de editur şi pres ŞANSA SRL, Bucureşti, 1996, p.123.
 Forma de guvernare desemneaz modul concret de formare şi organizare a
autorit ilor centrale, caracteristicile şi principiile lor, raporturilor dintre ele şi celelalte
autorit i şi institu ii ale statului, precum şi a raporturilor dintre ele şi celelalte forme
institutionalizate ale sistemului politic.
Din punct de vedere material, guvernarea reprezint totalitatea proceselor şi
activit ilor care formeaz con inutul func iilor legislativ şi executiv ale statului,
realizate de c tre autorit ile puterii exective de la nivel central şi puterii legislative prin
intermediul unui aparat specializat, menite s realizeze valorile şi sarcinile statale
cuprinse în reglement rile cu caracter constitu ional şi în programul de guvernare
Din punct de vedere formal, guvernarea reprezint totalitatea autorit ilor publice
legislative şi executive care se afl la nivel central.
În activitatea de guvernare, legislativul şi executivul au un rol hot râtor.
Participarea lor la actul guvern rii este complex şi nuan at încât, uneori, este dificil de
spus cât reprezint în guvernare interven ia legislativului şi cât cea a executivului.
Un important loc în lucrare este acordat analizei raportului guvernare –
democra ie - suveranitatea statelor.
Chiar dac în zilele noastre are o baz mai solid , guvernarea se defineşte mai
mult prin prisma pozi iei sale, a modurilor şi a circumstan elor de folosire.
Exist cinci accep iuni ale no iunii de guvernare.
Prima accep iune este aceea de „corporate governance” folosit în 1937 pentru a
pune bazele rela iilor de cooperare intern întreprinderii care permit eliminarea sau
reducerea a ceea ce vor fi numite „costurile tranzac iei” antrenate de achizi ionarea de
bunuri şi de servicii în exterior (contracte, negocieri, verific ri, defini ii de norme de
calitate, c utarea celor mai bune pre uri...). Totodat , utilizând acest termen, Ronald
Coase pune bazele neo-institu ionalismului.
Operând trecerea spre spa iul de stat sau public, cel de-al doilea domeniu de
aplicare şi de semnifica ie a no iunii priveşte „guvernarea urban ”. Înainte de a se extinde
spre Europa continental , aceast trecere se observ în primul rând în Regatul Unit în
perioada Thatcher, pe când municipalitatea britanic se vede obligat s func ioneze cu

4
P.Landell, I. Serageldin, Governance and External Factor, Washington, DC, World Bank, 1991, p.3.
resurse bugetare foarte diminuate. În acest caz, guvernarea nu a fost întotdeauna
denumit cu numele s u de azi. Guvernarea urban se aplic în acele circumstan e critice
în care restric iile financiare şi privatiz rile serviciilor publice urm rind a fi compensate,
merg împreun cu reac iile militante de protest şi de rezisten spre ceea ce va fi numit
curând excludere. De atunci, practicile vor fi diferite dup orientarea politic comun ,
când neo-liberale şi de „externalizare” a costurilor spre dreapta, când participante şi
sprijinite pe „societatea civil ” spre stânga.
Urm toarea percep ie a conceputului de guvernare este legat de politicile de
dezvoltare, mai exact „buna guvernare” în materie de strategii de lupt împotriva s r ciei,
aşa cum le concep Banca Mondial şi alte organiza ii de sprijin ale lumii a treia 5 .
Ce înseamn expresia „bun guvernare” în aceast nou ocuren care nu are leg tur
cu guvernarea întreprinderii şi nici cu gestionarea falimentului bugetar al
municipalit ilor din Europa de Est? Aplicat la rile pu in avansate, chiar în situa ia de
suferin profund , ea pleac de la constatarea guvern rii lor proaste şi eşecului politicilor
de sprijin al dezvolt rii urmate pân atunci pentru a prescrie o terapie inedit ; pe de o
parte, necesitatea unei bune gestiuni publice frânând administra iile şi clasele politice
prea corupte în perspectiva posibil a unei privatiz ri a serviciilor colective şi, pe de alt
parte, liberalizarea complet a activit ilor de produc ie şi de schimb care au ca debuşeu
o adev rat economie de pia .
Caracteristicile bunei guvern ri sunt: legitimitatea, responsabilitatea,
managementul eficient şi accesul la informa ie a cet enilor.
Cea de-a patra arie de difuzare a no iunii de guvernare acoper imensul domeniu
al guvern rii mondiale (Global Governance).
Expresia „guvernare mondial ” este utilizat mai ales dintr-o perspectiv mai
degrab ideologic şi adesea critic în timp ce, începând din momentul în care fenomenul
este teoretizat pe baza lucr rilor universitare, el tinde s se confunde oarecum cu ceea ce
specialiştii numesc regimuri interna ionale 6 . No iunea a ap rut, probabil în 1992, data

5
În 1989 a ap rut un document al B ncii Mondiale despre „criza de guvernare” din rile Africii sub-
sahariene, confirmarea acestei folosiri a termenului f cându-se pân în anul 1992.
6
A se vedea şi S.Krasner, International Regimes, Ithaca, Cornell University Press, 1983.
apari iei lucr rii „Governance without Government” 7 sub coordonarea lui James Rosenau
şi Ernst-Otto Czempiel, dezvoltându-se în 1995, când Comission on Global Governance
creat la ini iativa lui Willy Brandt difuzeaz un raport bazat pe ideile convenite asupra
acestui subiect. Aceast guvernare mondial sau global ar trebui, logic, s încununeze
edificiul dac nu ar fi atât de evanescent . Dar, în realitate, guvernarea european o
dep şeşte cu mult atât în substan , cât şi în coeren . În plus, guvernarea mondial este
aspru criticat înainte chiar de a exista. inând cont de toate aceste lucruri, trebuie, totuşi,
s admitem cu titlu experimental c , guvern rii locale, incluzând nivelul na ional, i se
adaug o guvernare economic mondial înc foarte fragil şi supus st rilor de spirit
schimb toare ale reprezentan ilor rilor mari. Fie aceea care tinde s ajusteze la scar
planetar politicile şi comportamentele statelor şi marilor organiza ii interna ionale sau
transna ionale, pe de o parte, pe baza normelor negociate la scar planetar şi a c ror
validitate ar trebui s devin , de asemenea, planetar , pe de alt parte, sprijinindu-se pe
institu ii puternice şi „libere de suveranitate” (în limbajul lui James Rosenau), cum ar fi
FMI, Banca Mondial , Organiza ia Mondial a Comer ului, Forumul Economic Mondial
sau Forumul Social fiind respinse. În plus, responsabilii mai mult sau mai pu in vizibili ai
companiilor multina ionale şi organiza iilor non-guvernamentale de prim m rime se
al tur acestor noi conduc tori presupuşi ai lumii. Ultimii, mai ales, sunt considera i
reprezentan i (autoproclama i înainte de a se coopta între ei) improbabilei societ i civile
„globale” (numite şi „burghezia global ” pentru a aminti terminologia lui Jürgen
Habermas.).
Cea de-a cincea şi ultima arie de desf şurare a no iunii de guvernare reiese, în
fine, din aplica ia suprana ional circumscris în practica Uniunii Europene, unic
ansamblu de state pe cale de unificare economic şi politic efectiv . Substan a sa apare
în aceste circumstan e mult mai solid decât în cazurile precedente, deşi adoptarea
oficial a termenului exact „guvernare” a avut loc mai târziu în cazul Comisiei de la
Bruxelles decât în cazul B ncii Mondiale 8 .

7
J. Rosenau şi E.O.Czempiel (coord), Gouvernance without Gouvernment: Order and Change in World
Politics, Cambridge, Cambridge University Press, 1992.
8
G.Hermet, A.Kayancigil, J.F. Prud’homme, La Gouvernance. Un concept et ses aplications, Ed. Karthala,
Paris, 2005, p.31.
 Guvernarea suprana ional presupune exercitarea func iilor de guvernare la un
nivel superior unei grup ri de state. Entitatea care exercit aceste func ii este o
organiza ie suprana ional care trebuie s îndeplineasc urm toarele condi ii: organiza ia
s aib un sistem legislativ şi organe judiciare proprii; deciziile organiza iei s fie
obligatorii pentru statele membre; organiza ia s fie, cel pu in în parte, independent fa
de guvernele participante; organiza ia s elaboreze reguli de ac iune pentru statele
membre şi s îşi impun deciziile apelând la institu ii diferite decât cele ale statelor
membre.
Europa în curs de unificare dispune, într-adev r, de institu ii în acelaşi timp
extrem de clar conturate şi remarcabile prin multiplicitatea nivelurilor şi localiz rilor lor.
Ea se distinge, de asemenea, prin existen a deja destul de veche a para-constitu iei sale
provenite din tratatele din ce în ce mai pu in interna ionale, prin procedurile sale rodate
de mult timp, doctrinele sale foarte elaborate, personalul s u ataşat tradi iilor care provin
din concertare, cooptare şi decizia negociat post-monarhic şi mai ales prin limbajul s u
aparent inspirat dintr-o psihologie publicitar care vizeaz s anihileze dimensiunea
politic în favoarea unui model tehno-liberal al guvern rii (din 1985 mai ales, mul i
termeni ai democra iei politice, cum ar fi guvernarea, compromisul, poporul suveran,
reprezentare, negociere colectiv , delegare au fost înlocui i cu un lexic de provenien
economic : dialog social, parteneri sociali, model social european, subsidiaritate,
transparen , flexibilitate, cod etic, criterii de convergen , înl turarea obstacolelor sau
constrângerilor; au ap rut şi metafore militare care permit „ în acelaşi timp s
beneficiem de eficien a cuvântului şi de inocen a nespusului...” : „a se mobiliza”, „a-şi
lua un nou avânt”, a încuraja „sinergiile”, a promova „excelen a”, „impacturile”,
„popula iile- int ”) 9 .
În concluzie, Uniunea European este chiar unica zon în care se observ o
guvernare altfel decât declarativ , imaginar , folosit pentru a intimida, pur teoretic sau
analitic sau înc vag speculat ; o guvernare înc de pe acum în stare de func ionare şi în
stare de permanent inventare. Crearea acestei guvern ri are la baz o motiva ie politic
care are la baz rivalitatea celor dou proiecte europene antagoniste: acela al orient rii

9
M.D.Perrot, Insignifiance linguistique et mondialisme, Catholica 78, hiver 2002-2003, p.108.
federaliste şi post-etatiste sau post-na ionale a Comisiei de la Bruxelles sau a alia ilor s i
şi orientarea antifederalist şi „suveranist ” a guvernelor na ionale ataşate în marea lor
majoritate – dar nu toate – de un proiect minimalist de simpl zon de liber-schimb
european.

Teme de control:
1. Explica i succint principiile bunei guvern ri
2. Defini i no iunea de guvernare şi enumera i sensurile pe care le cunoaşte i

Bibliografie de referin
Op ional
- S.T maş, Dic ionar politic. Institu iile democra iei şi cultura civic , edi ia aII-a,
rev zut şi ad ugit , Casa de editur şi pres ŞANSA SRL, Bucureşti, 1996
 MODULUL 2 Sisteme de guvernare

2.1. Sistemul democratic de guvernare

2.1.1. Considera iuni generale

Scopul modulului: Familiarizarea studentului caraceristicile sistemelor de

guvernare
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursan ii trebuie:
S cunoasc con inutul arhitecturii actului normativ
S explice fiecare element al actului normativ

Conceptul de „democra ie” îşi are originile în cuvintele greceşti ”demos” care
înseamn „grup de cet eni” şi „cratos” care înseamn „conducere (de c tre), putere”.
La origini, democra ia însemna conducerea de c tre un grup de cet eni, opus
conducerii de c tre aristocra ie sau monarhie.
Nucleul democra iei este principiul suveranit ii poporului, ceea ce înseamn c
guvernarea poate fi legitimat doar prin voin a celor guverna i 10 .
Sistemele democratice sunt preferate deoarece, în raport cu alte sisteme de
guvernare, ele au la baz un maximum de consens şi un minimum de constrângere.
Esen a sistemului democratic de guvernare const în respectarea drepturilor şi
libert ilor omului, în accesul liber şi egal al cet enilor la via a public , în determinarea
prin voin a lor a configura iei regimului politic.
Func ionarea acestui sistem presupune ca statul s fie liber, principiul separa iei
putrilor în stat s fie garantat, iar legitimitatea func ion rii s fie dat de votul cet enilor
în cadrul alegerilor organizate în mod democratic.
Un astfel de sistem se caracterizeaz prin lipsa puterii personale (a monocra iei),
prin limitarea mandatului şi responsabilitatea celor aleşi în fa a aleg torilor, prin
compete ia dintre puterile statului 11 .

10
S.T maş, Dic ionar politic, Institu iile democra iei şi cultura civic , edi ia a II- a rev zut şi ad ugit ,
Casa de editur şi pres „Şansa” SRL, Bucureşti, 1996, p.79.
 Primele conceptii teoretice şi practice în legatur cu democra ia dateaz înc din
antichitatea atenian , de unde deriv şi sensul etimologic al termenului demos - popor şi
kratos -putere, autoritate, adic de inerea şi exercitarea puterii de c tre popor. Sensul
etimologic al democra iei, de guvernare a poporului de c tre acesta, con inutul s u social-
politic, nu a fost acelaşi în toate perioadele şi societ ile, el a cunoscut o evolu ie
continu , în func ie de formele şi principiile în care acesta şi-a g sit întruchiparea, de
natura sistemului social, de valorile pe care acesta s-a întemeiat, de accep iunea dat
no iunii de popor şi îns şi democra iei.
O prim analiz teoretic despre democra ie o realizeaz Aristotel în lucrarile sale
Politica, Etica şi Constitu iile. Dominat de ideea realiz rii binelui general, el asociaz
guvern mântul cu Constitu ia, considerându-le lucruri identice; de aceea, spune el, este
suficient s cercet m cine şi în folosul cui guverneaz , pentru a şti ce fel de guvern mânt
are statul respectiv şi ce constitu ie îi corespunde.
Dac pentru Aristotel democra ia însemna de inerea de c tre popor a puterii şi
exercitarea ei direct, Montesquieu în elege acum s adauge la criteriul “cantitativ”, re inut
de greci, criteriul “calitativ” al exercit rii puterii.
Cu alte cuvinte, se are în vedere modul moderat ori accentuat în care se exercit
autoritatea. De aceea, re inând ca form de guvern mânt republica, Montesquieu
desemna prin acest concept toate formele politice “lipsite de un şef de stat ereditar şi în
care puterea apar ine fie unei p r i din popula ie (aristocra ie), fie poporului
(democra ie)”.
Principiile libert ii, egalit ii şi majorit ii guvernau democra ia antic . Aceasta
înseamn c democra ia comb tea monocra ia ori oligarhia, presupunea pentru to i
cet enii libertatea de exprimare a tuturor opiniilor, acestea demonstrând c nici o p rere
nu putea s aib exclusivitatea adev rului şi, în sfârşit, deciziile se luau numai cu cvorum
majoritar. Existau totuşi limitele democra iei antice: şcolarii, minorii, str inii, femeile nu
participau la adoptarea deciziilor Cet ii 12 .
Democra ia se caracterizeaz prin urm toarele tr s turi 13 :

11
A.Radu, Sisteme politice contemporane, Ed. Cartea Universitar , Bucureşti, 2003, p.9.
12
M.Prelot, J.Boulouis, Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 1990, p.48.
13
A se vedea I.Deleanu, Drept constitu ional şi institu ii politice, vol. I, p.35.
 - participarea tuturor cet enilor la rezolvarea problemelor publice;
- stipularea şi garantarea drepturilor şi libert ilor publice şi private ale
cet enilor;
- aplicarea principiilor majorit ii;
- pluralismul ideologic;
- pluralismul institu ional care cunoaşte urm toarele forme: sufragiul universal,
ini iativa legislativ , dreptul de revocare ori disolu ie a organelor elective, veto-ul
popular, referendumul, institu ionalizarea autorit ilor (deliberativ , executiv şi
judec toreasc ).
Formele de manifestare ale democra iei sunt:
- democra ia direct – conform c reia poporul se autoguverneaz , el
reglementeaz dar şi controleaz executarea normelor legale. În practic este imposibil de
realizat şi transpus forma aceasta de guvern mânt, to i autorii motivând utopia
democra iei directe tocmai datorit ”generozit ii ideilor ce o anim ” (Comuna din Paris a
fost mai degrab un caz izolat, pe cât de vremelnic, tot aşa de neconcludent).
- democra ia reprezentativ - const în faptul c puterea neputând fi
exercitat direct de popor ori na iune, este nevoie de reprezentare, de o delegare pentru a
ac iona în numele titularului puterii.
Leon Duguit definea no iunea de reprezentare care opereaz în raporturile politice
moderne prin aceea c „manifest rile de voin care eman de la anumi i indivizi sau
grupuri de indivizi au aceeaşi for şi produc aceleaşi efecte ca şi cum ele ar emana direct
de la corpul cet enilor” 14 .
S-au elaborat dou concep ii privind raporturile şi limitele reprezent rii şi anume:
A) Teoria suveranit ii populare, sus inut de J.J.Rousseau, potrivit c reia
suveranitatea apar ine poporului şi de aceea trebuie repartizat în cote - p r i egale tuturor
indivizilor care îl alc tuiesc.
În acest caz, suveranitatea se manifest numai prin voin a celor reprezenta i, care
de fapt au mandatat pe reprezentan ii lor s le exprime voin a, cum s-a formulat de Petion
pe 5 septembrie 1789 în Constitu ia francez : “Membrii corpului legislativ sunt

14
L.Duguit, Traite de droit constitutionnel, t.2, Ancienne Librairie Fontemoing, Paris, 1922, p.494.
mandatari; cet enii care i-au ales sunt comiten i; deci aceşti reprezentan i sunt supuşi
voin ei celor de la care de in misiunea şi puterile lor. Noi nu vedem nici o deosebire între
aceşti mandatari şi mandatarii ordinari; şi unii şi al ii ac ioneaz cu acelaşi titlu; ei au
aceleaşi obliga ii şi aceleaşi îndatoriri.
Suntem deci în fa a unui mandat imperativ, caracterizat prin urm toarele 15 :
- cel mandatat reprezint voin a celor care îi reprezint , a aleg torilor;
- comportamentul şi atitudinea mandatarului sunt stabilite în procur , tot aşa
deputatul poate s se pronun e numai asupra problemelor în leg tur cu care are
instruc iuni;
- periodic deputatul trebuie s -i încunoştiin eze pe aleg tori despre modul cum îşi
îndeplineşte mandatul, aceştia putând oricând s -i retrag mandatul;
- pe calea referendumului, poporul - ca titular al suveranit ii - poate s modifice
ori s anuleze orice hot râre a adun rii reprezentative, când acestea nu corespund voin ei
sale.
Sunt reliefate neajunsurile acestui sistem al reprezent rii prin mandat imperativ,
eviden iindu-se atât imposibilitatea deputatului de a reprezenta interesele generale
întrucât el este constrâns s ac ioneze numai în limitele intereselor circumscrip iei
electorale, cât şi limitarea libert ii de ac iune întrucât este subordonat voin ei
aleg torilor.
Viciul de fond al teoriei mandatului imperativ const în aceea c plecând de la o
institu ie de drept civil (contractul de mandat), se explic raporturi de drept constitu ional.
Ori, este cunoscut c acestea din urm iau naştere în procesul instaur rii şi exercit rii
puterii, nu într-un domeniu privat cum este contractul de mandat.
B) Teoria suveranit ii na ionale sus ine c suveranitatea apar ine na iunii, privit
acum ca entitate colectiv .
Renun area la teoria mandatului imperativ se motiveaz în schimb rile intervenite
în structura economic a societ ii, în dezvoltarea ramurilor industriei şi comer ului.
Teoria mandatului imperativ care valorific particularit ile locale nu mai ap r
interesele clasei reformiste, de aceea ea caut acum s instituie noi raporturi dintre

15
I. Rusu, Forma de guvern mânt, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.165.
deputa i şi aleg tori. Ideea care va domina acum este aceea c deputatul este
reprezentantul în parlament a intereselor întregului corp electoral (practic format din
p turile înst rite ale popula iei), şi nu numai ale aleg torilor s i.
Anglia, prima ar în care burghezia devine clas dominant , recepteaz aceast
teorie în urm toarele reguli constitu ionale:
- deputa ii nu mai sunt acum simpli mandatari ai aleg torilor dintr-o
circumscrip ie; ei reprezint voin a na iunii;
- pentru c de in puterile lor de la popor, deputa ii, chiar dac sunt aleşi de
cet enii unei circumscrip ii electorale, reprezint întreaga na iune, întregul corp electoral
al rii, nu numai pe aleg torii care i-au ales;
- dup alegere, deputa ii au deplin independen fa de aleg tori, fiind liberi s
se pronun e asupra oric ror probleme în deplin tatea atribu iilor ori s voteze în adunare
potrivit propriilor convingeri, f r ca puterile lor s fie limitate sau revocate de aleg tori.
Dup izbucnirea Revolu iei franceze din 1789, Fran a a preluat şi ea teoria
mandatului reprezentativ.
O formulare necondi ionat a dat Sieyes mandatului reprezentativ în discu ia
Adun rii Constituante, argumentând c to i cet enii sunt comiten ii deputatului, nu
numai aleg torii dintr-o circumscrip ie. El motiva c nu se poate ca alesul s exprime
voin a unui mic num r împotriva majorit ii 16 .
Suveranitatea fiind indivizibil , inalienabil şi imperscriptibil şi cum ”voin a
na iunii nu poate fi exprimat de ea îns şi, în întregul ei, pe calea sufragiului universal,
na iunea îşi desemneaz reprezentan ii, pentru ca aceştia, în numele ei, s exercite
suveranitatea”.
Aşadar mandatul dat acum este colectiv şi general, deputa ii desemna i de na iune
sunt reprezentan ii generali ai acesteia. Mai mult, ei nu sunt simpli traduc tori ai voin ei
generale, ei chiar o creaz .
În leg tur cu aceasta, Condorcet afirma în dezbaterile din Conven ia francez :
“Mandatar al poporului, voi face ceea ce voi crede mai bine conform cu interesele sale.

16
A.Esmein, Elements de droit constitutionnel francais et compare, vol. I, 7e edition, Paris, 1927, p.102.
Poporul m-a trimis pentru a expune ideile mele, nu ale lui; independen a absolut a
opiniilor mele este prima dintre datoriile mele fa de el” 17 .
Principalele tr s turi ale democra iei reprezentative sunt:
a) Exercitarea votului universal şi organizarea alegerilor libere.
Democra ia reprezentativ const în participarea tuturor cet enilor, indiferent de
sex, ras , religie şi avere, la alegerea organelor reprezentative ale statului.
Învestite, aşadar, cu puterea de a exercita voin a suprem , organele reprezentative
ale na iunii nu-şi pot atribui o legitimitate cu adev rat democratic decât în cazul alegerii
membrilor lor cu participarea tuturor cet enilor.
b) Existen a unui sistem competitiv de partide.
Dreptul la existen şi confruntare în alegeri a mai multor partide permit ca
desemnarea reprezentan ilor na iunii în parlament s devin , în bun m sur , un act
politic major de exercitare a suveranit ii poporului. Tocmai de aceea pluralismul politic,
atât în sens larg, de coexisten şi liber exprimare a diverselor concep ii şi orient ri
politice, aflate în competi ie deschis , adic pluripartidismul, formeaz o caracteristic
inerent a democra iei reprezentative 18 .
c) Recunoaşterea principiului majorit ii.
Acest principiu, ca regul func ional a democra iei reprezentative, opereaz în
cazul adopt rii legilor în cadrul parlamentului sau al altor organe colegiale. Din punct de
vedere al implica iilor asupra guvern rii, principiul majorit ii se refer la sprijinul politic
de care trebuie s beneficieze în parlament un prim ministru şi guvernul pe care îl
conduce pentru a putea exercita în mod legitim şi efectiv atribu iile care apar in puterii
executive.
d) Protec ia cet enilor.
Democra ia reprezentativ instituie un raport special între stat şi societate, între
autoritate şi individ, raport care se întemeiaz pe recunoaşterea şi respectarea drepturilor
fundamentale ale omului şi ale cet eanului.
Sistemul mandatului reprezentativ prezint îns şi neajunsuri, astfel:

17
J.Laferier, Manuel de droit constitutionnel, 2e edition, Paris, 1947, p.407-408.
18
A.Cioab , Democra ia. Putere şi contra-putere, Ed. Noua Alternativ , Bucureşti, 1995, p.55.
 - lipsa oric ror subordon ri juridice a deputa ilor fa de aleg tori determin
implicit şi voluntarismul ori arbitrariul din partea deputa ilor;
- electoratul se transform astfel dintr-un instrument de voin într-unul numai de
desemnare;
- adunarea reprezentativ risc s se transforme, s devin un exponent des vîrşit
al voin ei generale;
- substituirea voin ei generale cu voin a partidului c ruia deputatul îi apar ine, mai
ales când acesta trebuie s se conformeze unei discipline ferme a partidului.
- democra ia semi - direct – se caracterizeaz prin existen a unui sistem care,
pe lâng alegerea prin sufragiu universal a organului legiuitor, exist mijloace de
interven ie direct a poporului în procesul legifer rii şi chiar în activitatea
19
administrativ .
- democra ia semi – reprezentativ .
În ceea ce priveşte raporturile dintre reprezentativitate şi guvernabilitate,
sistemele democratice resping concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane sau
ale unui grup de persoane, militând pentru o larg reprezentativitate a curentelor politice.

2.1.2. Liberalismul

Elementele ideologiei liberale trebuie discutate dintr-o perspectiv a dinamicii

ideii liberale în decursul mai multor secole de evolu ie.
La origini, liberalismul a fost o doctrin politic ce se opunea absolutismului şi
dreptului divin al regilor, sus inând drepturile naturale ale indivizilor şi egalitatea
acestora de la natur . F r s mearg pe linia egalit ii sociale, liberalismul a c p tat
diferite variante specifice epocilor şi spa iilor cultural-istorice în care s-a manifestat.
Axat şi centrat pe individ, conceput ca proprietar şi întreprinz tor, pe om ca fiin
rational , purt toare şi promotoare a propriilor sale aspira ii şi interese, liberalismul
acord o deosebit importan problemei democra iei.

19
Sunt institu ionalizate urm toarele mijloace de interven ie: ini iativa popular , veto-ul popular, revocarea
mandatului şi referendumul.
 Elemetele ideologiei liberale20 sunt:
1. Individualismul este principiul de construc ie ideologic ce se refer la
importan a individului în societate. ca entitate, individul este superior oric rei alte
formule sociale de organizare sau de grup. Acest lucru, spune A.Heywood, a dus la
concluzia c liberalisml este neutru din punct de vedere moral, pentru c el ofer aceleaşi
şanse tuturor membrilor societ ii, care pot intra în competi ie pentru aceleaşi bunuri pe
baza unor criterii care se aplic tuturor în acelaşi fel. De aici, o alt caracterisitic a
ideologiei de tip liberal.
2. Egalitatea. Ideologia liberal se propune ca formula cea mai bun de realizare a
egalit ii între oameni, pentru c ea face apel în primul rând la egalitatea natural si la
tipurile de egalitate izvorât din aceasta. Oamenii se nasc egali, ne spune
contractualismul ca doctrina fundamental ce a oferit primele elemente de construc ie şi
întemeiere a liberalismului. Egalitatea în fa a legii, egalitatea în participarea la delegarea
de reprezentan i care s guverneze sunt alte tipuri de egalitate promovate de ideologia
liberal . Fondat în drepturile naturale, egaliatea de tip liberal tinde s construiasc un
sistem de libert i şi egalit i care s duc înspre o selec ie meritocratic a indivizilor în
competi ia pentru putere sau pentru diferite resurse sociale, func ii în stat etc.
3. Libertatea. Ideologia liberal are libertatea ca o contrapondere a egalit ii.
Egalitatea liberalismului nu este posibil decât acolo unde func ioneaz principiul
libert ilor individuale. Libertatea are astfel preeminen în raport cu egalitatea în
doctrina liberal , pentru c aceasta poate întemeia sistemul de egalit i ale dreptului
natural, pe când egalitatea nu poate sus ine în mod necesar un sistem de libert i.
Problema este foarte simpl : cine stabileşte limitele şi natura egalit ii. Dac este o putere
care nu ine cont de libert ile indivizilor, orice şans de realizare a libert ii este anulat .
4. Ra iunea. Liberalii cred c lumea are o strucutur ra ional şi c ra iunea uman
poate descoperi şi poate organiza lumea în acord cu depturile indivizilor. Ra iunea poate
stabili şi regulile de interac iune social care s poat anula deosebirile naturale dintre
indivizi.

20
S. T mas, Dic ionar Politic, Institu iile democra iei şi cultura civic , editia a II-a rev zut şi ad ugit ,
Casa de editur şi pres Sansa SRL, Bucureşti, 1996, pag.324-325.
 5. Toleran a. Ideologia liberal accept ideea de competi ie a diferitelor for e
politice pentru guvernare. Liberalii cred c este o armonie natural care reise din
acceptarea şi luarea în considera ie a tuturor punctelor de vedere.
6. Consensul de tip liberal este întemeiat pe alegeri şi pe consim mîntul
popula iei. Ideologia liberal încurajeaz reprezentativitatea şi democra ia competitiv .
7. Constitu ionalismul este o alt caracteristic a ideologiei liberale. Lipsit de o
constitu ie care s garanteze depturile indivizilor, o guvernare poate deveni tiranic sau
totalitar .
In general, credinta ca obiectivul politicii este s apere drepturile individului şi s
maximizeze libertatea de alegere. Asemenea socialismului şi conservatorismului,
liberalismul a ap rut din combinarea iluminismului, revolu iei industriale şi a revolu iilor
politice din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Liberalismul p streaz credin a în
posibilit ile de îmbun t ire a condi iilor sociale prezente, ceea ce se raporteaz la ideea
de progres, larg acceptat în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Aceast idee îmbra işa
perspectivele de dezvoltare a cunoaşterii, bun st rii şi moralit ii. Deşi încrederea în
perspectivele de progres în unele dintre acestea s-a moderat în prezent (postmodernism),
liberalismul promoveaz ameliorarea. De asemenea, Iluminismul a modelat percep ia
liberalismului în ceea ce priveşte activitatea uman , conceput ca fiind (cel pu in în mod
poten ial) ra ional şi responsabil .
Accentul pus pe drepturile egale persist , aceasta fiind forma fundamental de
egalitate pe care cei mai mul i liberali caut s o realizeze. Pe de alt parte, liberalismul a
fost descris de criticii s i ca fiind influen at de valorile burgheze, acelea specifice pozi iei
clasei capitaliste din societatea industrial .
Liberalismul manifest interes şi pentru spa iul accesibil în care indivizii s
tr iasc în func ie de propria lor concep ie despre bine. Amenin area nemijlocit la adresa
acestui "spa iu" a fost considerat a fi voin a arbitrar a monarhului, ceea ce i-a condus pe
liberali s ia în considerare limitele adecvate ale puterii politice. Ei au explorat rela ia
dintre puterea legitim şi consim mânt, precum şi caracteristicile suprema iei dreptului.
Alte amenin ri au fost identificate în intoleran a religioas şi în puterea opiniei publice
sau în intoleran a social . In general, liberalismul a încercat s defineasc linia între ceea
ce este public si ceea ce este privat, abordare care are mai multe componente-cheie.
 Primul proiect al liberalismului este acela de a descrie tras turile specifice ale
puterii politice, în contrast cu puterea de inut sau exercitat în domenii private. Locke,
de exemplu, a acordat mare aten ie distinc iei între puterea unui st pân asupra
servitorului, puterea st pânului asupra sclavului, puterea patern şi puterea so ului asupra
so iei pe de o parte, iar, pe de alt parte, puterea politic . Nici una din aceste rela ii de
putere "domestice" nu explic natura puterii politice, care este legitim dac şi numai
dac cei guverna i îşi dau consim mântul.
Aceast putere urmeaz a fi îndreptat c tre binele public, limitat la scopurile
sale, şi este reglementat prin legi stabile şi cunoscute. Aceast no iune de guvernare
limitat s-a aflat în centrul preocup rilor liberale: suprema ia dreptului, separa ia
puterilor, constitu ionalismul, accentul pus pe libert ile civile, de exemplu, sunt
consecin e ale dorin ei de a restrânge puterea politic la ceea ce este conceput a fi
domeniul ei propriu. Un al doilea aspect al limit rii guvern rii a fost accentul pus pe
autonomia domeniului economic şi pe ap rarea propriet ii private. Aceast caracterizare,
îns , trebuie tratat cu aten ie.
Liberalii nu au fost întotdeuna adep i entuziaşti ai politicii laissez-faire, nu mai
pu in din cauz c au recunoscut c sistemul de pia nu este capabil s garanteze
condi iile pentru propria sa existen . Pe de alt parte, în timp ce s-a sus inut c
proprietatea privat asigur în general un bastion împotriva puterii statului, permi ând o
anumit independen , mul i liberali au manifestat preocupare fa de efectele
concentr rii propriet ii private. Aceasta a fost o obiec ie comun , dar nu întru totul
justificat , împotriva gândirii liberale, înc nu a fost dat suficient aten ie efectelor
puterii private, ca o consecin a preocup rii pentru limitarea puterii publice.
Instaurarea democra iei a pus probleme deosebite liberalismului, care a dat doar
un gir restrâns ideii de guvernare de c tre popor. In timp ce democra ia putea fi bine
venit pentru contracararea tendin ei celor care de ineau puterea de a-şi urm ri propriile
interese, ea poate amenin a în alte moduri liberatea individului (tirania majorit ii). Pe un
plan mai general, liberalii au fost preocupa i ca nu cumva tendin ele de nivelare ale
societ ii de mas s suprime ini iativa individual şi s elimine spa iul experiment rii
modurilor de via . Tot aşa cum liberalismul a avut o rela ie ambigu cu democra ia
neîngr dit , a avut şi o rela ie complex cu utilitarismul. Unele expuneri despre
liberalism îşi limiteaz considera iile la autori care au sus inut drepturile naturale,
excluzând în felul acesta orice contribu ii utilitariste.
Chiar dac ataşamentul fa de drepturile naturale nu este considerat o condi ie
necesar a gândirii liberale, unele expuneri privesc utilitarismul aşa cum a fost acesta
propus de Bentham şi J.S.Mill, drept o deviere de la tradi ia principal a gândirii liberale:
Benthamismul pare s autorizeze o mai mare activitate a statului decât este de dorit, în
timp ce J.S.Mill simpatiza experimentul socialist şi d dea o aten ie insuficient
caracterului sacru al propriet ii private. Controversa dintre teoreticienii drepturilor şi
utilitarişti continu , dar nu este clar faptul c numai cei dintâi ar putea pretinde s fie
considera i liberali. In joc este balan a dintre ambi iile asisten ialiste ale utilitarismului,
care concord cu preocuparea liberal de ameliorare a vie ii, şi accentul pus de liberali pe
protec ia individului în fa a efectelor puterii publice.
Toate ideologiile politice pot fi considerate dinamice în sensul c valorile
particulare de care ele sunt ataşate trebuie ap rate în fa a noilor amenin ri, sau reevaluate
în lumina condi iilor în schimbare. Din aceast cauz , între altele nu exist o concep ie
împ rt şit despre liberate în cadrul liberalismului. Aşa-numi ii neoliberali, care au inut
seam de condi iile de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, au
adoptat o concep ie mai favorabil decât a multora dintre predeccesorii lor, o concep ie
care punea din nou accentul pe preocuparea asisten ialist a utilitariştilor, cu care, de
altfel, au prea pu ine lucruri în comun.
Liberalismul contemporan a fost extrem de preocupat de ideea de libertate 21 .
Rawls, Dworkin, Nozick şi Ackerman sunt poate cei mai bine cota i sus inutori ai acestei
idei. Acest interes pentru dreptate a fost legat de o alt caracteristic a liberalismului
contemporan, interesul pentru neutralitate. Neutralitatea relevant poate fi conceput în
mod variat, dar în mod cert include neutralitatea în privin a concep iilor cet enilor
despre bine. Criticii comunitarieni s-au îndoit c proprietatea corectitudinii morale
(no iune bazat pe dreptate) fa de bine poate fi sustinut , dar este clar c în multe sfere
ambi ia liberal este aceea de a produce proceduri neutre care s promoveze, f r a face
discriminare între diversele concep ii despre bine sau între stilurile de via adoptate de

21
Dictionar de sociologie, coordonatori C.Zamfir şi L.Vl sceanu, Editura Babel, Bucureşti, 1998, pag.326-
327.
cet eni. O astfel de neutralitate arat c rolul puterii publice este pur şi simplu
instrumental, creând spa iul necesar pentru exerci iul libert ii individuale şi asigurând
rezolvarea conflictelor; o astfel de abordare a fost contestat nu numai de c tre
comunitarism, ci şi de c tre perfec ionismul liberal.

2.1.3. Social-democra ia

O alt concep ie despre democra ie, relativ diferit de cea liberal şi mai ales de
cea conservatoare, este cea promovat de social-democra ia european . Aceast
orientare concepe democra ia într-o strâns unitate între laturile sale esen iale: libertate,
egalitate, protec ie social şi putere. Obiectivul principal al acestei doctrine este
realizarea echit ii şi drept ii sociale, apropierea condi iilor de via între to i membrii
societ ii. Includerea în baza sa doctrinar şi în practica social-politic a protec iei
sociale, constituie tr s tura distinct a social-democra iei, un principal element de
departajare fa de celelalte paradigme doctrinare şi ideologice contemporane. Protec ia
social a devenit, în cadrul social-democra iei, axul central de sprijin şi ac iune,
elementul fundamental al acestei paradigme, fapt ce a propulsat-o în universul doctrinar
contemporan. Ea a devenit ast zi, în cea mai mare parte a rilor din Europa apusean şi
nordic doctrin de guvernare, de fundamentare a democratismului politic.
Social-democra ia este un compromis între liberalism şi socialismul marxist sau,
chiar mai mult, o versiune social a liberalismului 22 .
Originile social-democra iei se reg sesc în discu iile generate de fondarea
partidului social –democrat german în 1875 ca urmare a unui acord între Lassalle şi
marxiştii ortodocşi. “Programul de la Gotha”, care definea orient rile acestui partid.
In viziunea social-democra iei, socialismul este un obiectiv posibil de realizat prin
evolu ia societ ii capitaliste, prin reforme treptate care s asigure un grad tot mai înalt de
echitate social . Bernstein, unul dintre cei mai importan i teoreticieni ai social-
democra iei ap r ideea c dezvoltarea capitalismului nu duce automat la socialism, care

22
L.Kolakowski, Histoire du marxism, vol. II, Ed. Fayard, 1987, p. 11-12.
este mai degrab un ideal de atins prin dezvoltare, civiliza ie şi democra ie şi nu impus
printr-un partid de avangard , cu scopuri şi structuri clandestine. Revolu ia nu mai este
necesar într-o asemenea accep iune. În consecin , lupta pentru socialism este gradual
şi ia, în principal, calea reformelor. Pe plan politic, ar fi vorba de realizarea unei
veritabile democra ii, iar pe plan economic obiectivul l-ar constitui aproprierea de c tre
muncitori a mijloacelor de produc ie prin ac iune politic şi sindical . 23
Social-democra ia elimin ideea de revolu ie social care s duc la schimbarea
sistemului politic şi a ordinii sociale. Admi ând sau nu ideea de societate socialist ca
societate a viitorului, ideologia social democrat accept transform rile lente,
democratice, în cadrul reprezentan ei parlamentare. Dac în perioda interbelic social-
democra ia mai era înc o doctrin de clas , dup cel de-al doilea r zboi mondial,
partidele social-democrate s-au transformat din partide ale gulerelor albastre în partide
care au un electorat compus în egal m sur din gulere albe şi gulere albastre. Singurul
partid social-democrat care a p strat în ideologia sa ideea de na ionalizare a principalelor
mijloace de produc ie dup al doilea r zboi mondial a fost Partidul Laburist al Marii
Britanii, care a eliminat principiul de provenien marxist abia în 1994. În rest, partidele
europene social democrate s-au construit pe ideologii care au asimilat valorile liberale şi
democratice, deosebindu-se de partidele liberale sau democrat-creştine la nivelul limitelor
de interven ie a statului în economie şi în stabilirea protec iei sociale. De altfel, în acest
perioad partidele politice şi ideologiile de partid încep s evolueze toate spre ceea ce s-ar
putea numi catch-all parties, întemeiate pe ideologii care se adreseaz întregului electorat.
Dup Congresul de la Bad Godesberg (1956), doctrina social-democrat se
bazeaz pe trei valori majore: libertatea (politic şi economic ), dreptatea social şi
solidaritatea social . 24
Elementul central al concep iei social-democrate îl reprezint „Welfare State” -
Statul bun st rii sociale sau statul social, fundament teoretic care a stat la baza

23
Dictionar de sociologie, coordonatori C.Zamfir şi L.Vl sceanu, Bucureşti, Editura Babel, 1998, p.545-
546.
24
S.T maş, Dictionar Politic, Institu iile democra iei şi cultura civic , edi ia a II-a rev zut şi ad ugit ,
Casa de editur şi pres Şansa SRL, Bucureşti, 1996, p.366-367.
experien elor de guvernare ale partidelor social-democrate din rile scandinave, Marea
Britanie, Austria, R.F.German ., chiar şi dincolo de Oceanul Atlantic.
Începutul a fost New Deal, politic ini iat de preşedintele F.D.Roosvelt în
perioada 1923-1933 pentru a dep şi efectele crizei de supra-produc ie. Este vorba de
acceptarea dirijismului pentru introducerea de corective în economie, de interven ie a
statului pentru reglarea economiei liberale şi înf ptuirea unor obiective de justi ie social .
Pe aceast baz a fost alc tuit programul Tennesee Valley Authority -
industrializarea unei regiuni înapoiate prin m suri anticriz : reducerea duratei legale de
munc la 48 de ore s pt mânal, pentru crearea de noi locuri de munc ; limitarea sc derii
salariilor; reducerea orelor suplimentare; creşterea salariilor; creşterea pre urilor la
anumite m rfuri, în vederea rentabiliz rii si cre rii fondurilor de investi ii etc.
Astfel a luat naştere etosul paternalist al “statului bun st rii”. El const în politici
sociale precum: securitate şi protec ie social (asigur ri, pensii, aloca ii de şomaj); fixarea
unui salariu minim garantat; redistribuirea produsului social (interven ie dirijist în
domeniul reparti iei); anumite garan ii în privin a dreptului la munc şi a rolului
sindicatelor în elaborarea politicilor sociale la nivel macrosocial; corela ii între legisla ie
şi reformele welfare în domeniile s n t ii, educa iei si familiei; politici culturale active şi
dezvoltarea educa iei şcolare şi de reconversie profesional a adul ilor.
Viziunea neoliberal despre “statul bun st rii” îmbin elemente de dirijism cu
obiective de ordin social, în mod mediat. Acestei viziuni îi apar ine ideea interven iei
statului pentru încurajarea sectoarelor de vârf, care presupun investi ii masive, sau a
ramurilor strategice, care traverseaz dificult i. Tot ei au sus inut necesitatea
subven ion rii agriculturii în vederea moderniz rii rapide. Teza de baz dup care
asigurarea bun st rii generale nu poate fi conceput în afara bun st rii fiec rui cet ean
este acceptat de neoliberali şi de social-democra i, în egal m sur .
“Statul bun st rii”, în perioada sa de glorie, a fost o sintez viabil între socialism
si pia , care a permis garan ii pentru cet ean în cel pu in trei direc ii: venit minim,
indiferent de fluctua iile cererii şi ofertei; diminuarea sever a nesiguran ei vie ii;
standarde de via bune pentru to i cet enii, f r discriminare social , în raport cu o
gam predeterminat de servicii sociale.
 O asemenea societate este caracterizat de un coeficient ridicat de mul umire
social pentru a face imposibile conflicte violente şi pentru a diminua drastic
contradic iile dintre diversele categorii sociale.
Aceast alternativ este expresia diferen elor tradi ionale dintre viziunea liberal
şi op iunea social-democrat .

2.1.4. Creştin-democra ia

Democra ia creştin reprezint ast zi unul dintre cele mai importante curente
politice existente în Europa. Originile acestei doctrine se reg sesc la sfârşitul secolului
XIX, când Papa Leon al XIII-lea, prin enciclica Rerum Novarum, recunoştea starea de
s r cie în care se afla în special popula ia muncitoare şi propunea o alternativ de
dezvoltare social , alta decât cea pe care o preconizau mişc rile socialiste şi sindicale 25 .
Mişcarea democrat-creştin este eterogen , dar în esen toate partidele democrat-
creştine sunt de acord asupra anumitor idei.
Conceptul de stat, în doctrina democrat-creştin , este diferit de acela pe care îl
preconizeaz liberalii: statul trebuie s dispun de anumite puteri, dar el trebuie s fie
descentralizat. Economia trebuie s fie pus în serviciul oamenilor. F r a se pronun a
împotriva sistemului capitalist, democra ia creştin recunoaşte totuşi necesitatea unor
reforme sociale care s opreasc degradarea nivelului de via al popula iei.
În concep ia democrat-creştin un rol important revine şi activit ii de caritate a
statului pentru remedierea unor situa ii inechitabile, care pot produce convulsii şi
deregl ri ale mecanismului social.
În perioada de dup cel de al doilea r zboi mondial mişcarea democrat creştin s-
a afirmat în numeroase ri. În Germania, de pild , democra ia creştin reprezint unul
din cele mai mari partide prezente pe arena politic , în prezent înving tor al celor mai
recente alegeri.
În Italia, cea mai mare parte a democra ilor creştini a migrat c tre Partidul Popular
Italian şi Alian a Marguerita.

25
http://fr.wikipedia.org
 În Fran a, un promotor al democra iei creştine a fost Georges Bidault, care a
întemeiat Mişcarea Republican de orientare democrat creştin . În prezent, partidul
U.D.F. (Uniunea Democratic Francez ) polarizeaz for ele democrat creştine, dar
orient ri democrat creştine se întâlnesc şi între aderen ii altor partide.
În Elve ia, Partidul Democrat Creştin se num r printre cele patru partide
influente în via a rii.
În Chile, Partidul Democrat Creştin a guvernat între anii 1965-1970, în timpul
preşedin iei lui Eduardo Frei Montalva, iar între 1994-2000 ara a fost guvernat din nou
de un alt democrat creştin – Eduardo Frei Ruiz-Tagle, fiul lui Frei Montalva. Partidul
Democrat Creştin particip şi ast zi la guvernul constituit dup alegerile din anul 2000.
Este de re inut c în prezent partidele democrat creştine s-au regrupat în cadrul
Partidului Popular European, în prezent una din cele mai importante for e politice din
Parlamentul European, reunind un num r de 232 deputa i din 732.
Trebuie semnalat şi faptul c ini ial, Partidul Popular European cuprindea numai
Uniunea European a Democrat Creştinilor (UEDC). Mai târziu, la ini iativa creştin
democra ilor germani, şi-a l rgit baza prin cooptarea unor partide de dreapta,
conservatoare şi liberale, membre ale Uniunii Democratice Europene, precum Partidul
Popular din Spania, Partidul Noii Democra ii din Grecia, conservatorii britanici,
neogauliştii din Fran a ş.a.
Extinzându-şi aria de cuprindere, Partidul Popular European şi-a sporit
eterogenitatea, dar şi-a men inut o puternic orientare federalist .
Partidul de Centru Democratic Social, Partidul Popular din Portugalia, a fost
expulzat din Partidul Popular European în 1993, deoarece criticase Tratatul de la
Maastricht.
Este de men ionat c în afar de Partidul Popular European, Interna ionala
Democrat Creştin mai cuprinde Organiza ia Democrat Creştin a Americii – O.D.C.A.,
precum şi Uniunea Interna ional a Tinerilor Democrat Creştini – U.I.J.D.C., ca şi
Uniunea Mondial a Femeilor Democrat Creştine – U.M.F.D.C.
2.2. Sistemul totalitar de guvernare

Totalitarismul se caracterizeaz prin instituirea unui control strict din partea unei
organiza ii politice unice asupra statului şi a institu iilor acestuia.
Sistemul de guvernare totalitar a ap rut pe fondul unor crize economice, sociale şi
politice, precum şi pe fundalul unor crize de ordin moral şi juridic, care au condus la
eliminarea guvern rii democratice din toate aceste sfere.
Originea termenului este în Italia, Mussolini fiind primul care l-a utilizat într-un
discurs din iunie 1925.
L.Schapiro 26 a identificat trei elemente caracteristice ale totalitarismului:
ideologia, partidul unic şi maşin ria administrativ a statului.
Aşadar, criteriul fundamental de analiz a caracterului totalitar al unei guvern ri
este criteriul ideologic: „regimurile nu devin totalitare printr-un fel de antrenament
progresiv, ci pornind de la o inten ie original – voin a de a transforma fundamental
ordinea existent în func ie de o ideologie” 27 .
În viziunea lui R.Aron, sistemul totalitar se bazeaz pe cinci aspecte
fundamentale:
1. Partidul unic care de ine monopolul întregii vie i politice şi este condus, de
obicei de un singur om;
2. Partidul monopolist de ine o ideologie c reia îi confer o autoritate absolut şi,
prin urmare, devine adev rul oficial al statului;
3. Pentru propagarea acestui adev r oficial, statul îşi rezerv un dublu monopol:
monopolul mijloacelor violente şi cel al mijloacelor persuasive; toate mijloacele de
comunicare fiind comandate de stat şi de cei care îl reprezint ;
4. Activit ile economice şi profesionale sunt, în majoritatea lor, supuse statului şi
devin, într-un anumit mod, parte integrant a acestuia;
5. Totul fiind activitate de stat şi orice activitate fiind subordonat ideologiei
acestuia, o greşeal de natur economic sau profesional devine, implicit, o greşeal
ideologic .

26
L.Schapiro, Totalitarism, Ed.MacMiallan, Londra, 1972, p.45.
27
R.Aron, Democra ie şi totalitarism, Ed.All Educa ional, Bucureşti, 2001, p.212.
 Ceea ce diferen iaz guvernarea totalitar de guvernarea democratic este faptul
c , odat ajuns la putere, a transformat clasele în mase, a distrus tradi iile socio-culturale,
politice, economice şi juridice, urm rind în mod sistematic domina ia mondial .
Programul politic de guvernare totalitar este fundamentul ideologic impus printr-
o doctrin oficial , orice alt ideologie fiind contestat .
Într-un sistem totalitar exercitarea puterii nu se realizeaz în baza principiului
separ rii acesteia sau chiar dac acest principiu se men ine, el este formal, având un rol
propagandistic.
De asemenea, o alt caracteristic a acestui tip de sistem este aceea c nu putem
vorbi de existen a unor organe reprezentative ale puterii de stat sau, chiar dac acestea
sunt prezente în via a politic , atribu iile şi prerogativele lor sunt considerabil restrânse.
Organele puterii, atât câte exist , sunt numite, ele subordonându-se total puterii, ceea ce
înseamn inexisten a statului de drept.
Lipsa pluripartidismului politic şi ideologic si, în consecin , a opozi iei politice,
determin func ionarea unui singur partid, a celui aflat la putere. Singura ideologie
admis este ideologia partidului unic, aceasta devenind ideologia oficial a puterii. Ea va
întemeia şi va promova interesele partidului, ale grupului aflat la putere, impunându-se
adeseori şi prin for .
În antichitate şi în feudalism, regimurile totalitate s-au manifestat sub forma
monarhiilor absolute. În epoca modern , odat cu burghezia şi marea societate, sistemele
totalitare încep a fi înlocuite cu sistemele democratice.
În perioada contemporan , cele mai reprezentative forme ale regimurilor
dictatoriale au fost şi mai sunt regimurile coloniale, regimurile fasciste, regimurile
comuniste şi regimurile militare.
Regimurile coloniale au ap rut înc din perioada marilor descoperiri geografice
(secolele XV-XVI), cunoscând o maxim r spândire în perioada modern , când unele
state precum Anglia, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia şi mai târziu S.U.A. şi Germania
şi-au creat adev rate imperii coloniale. Aceste regimuri totalitare, profund nedemocratice,
au constat în subordonarea total economic , politic şi spiritual a numeroase ri şi
popoare din Asia, Africa şi America de Sud, în cele mai multe cazuri prin for şi
violen .
 În perioada interbelic , dar mai ales dup cel de-al doilea r zboi mondial, odat cu
destr marea şi pr buşirea sistemului colonial, acest tip de regim politic a disp rut. Deşi
fostele colonii au devenit independente politic, multe din ele continu , sub forme
mascate, s r mân dependente economic de fostele metropole.
Regimurile fasciste au ap rut şi s-au manifestat în perioada interbelic ,
reprezentând o solu ie politic de extrem dreapta, o dictatur terorist , un regim politic
totalitar. Apari ia şi ascensiunea fascismului în formele sale clasice (Italia, Germania)
poate fi explicat printr-un complex de factori, cauze şi conjuncturi specifice perioadei
interbelice.
Fascismul s-a manifestat sub diferite variante politice în ri europene şi Japonia.
În Europa, regimul fascist a cunoscut diferite denumiri, de regul dup numele
conduc torului, ca salazarismul în Portugalia (1932), franchismul în Spania (1936) sau în
Fran a, regimul de la Vichy al mareşalului Petein. Regimuri fasciste au mai fost
instaurate, sub diferite forme în Olanda, Belgia, Croa ia, România. Ast zi, fascismul -
în eles ca regim politic - a disp rut, dar ca mişcare politic şi ideologie, el se mai
manifest sub forma neofascismului într-o serie de ri din Europa sau America de Sud.
Regimurile comuniste. În compara ie cu regimurile fasciste, ele sunt regimuri
politice de extrem stânga, dar cu acelaşi numitor comun - totalitarismul şi dictatorismul
social-politic.
Regimurile comuniste s-au caracterizat prin suprimarea pluralismului politic şi
promovarea rolului conduc tor al unui singur partid, prin redirec ionarea sistemului de
drepturi şi libert i care a fost subordonat ideologiei marxist-leniniste, ca şi prin etatizarea
economiei şi restrângerea – pân la suprimare, în unele situa ii – a propriet ii private.

Teme de control:
3. Explica i succint principalele tr s turi ale democra iei reprezentative
4. Face i compara ie între guvernarea social democrat şi guvernarea creştin-
democrat
5. Prezenta i caracteristicile sistemului totalitar de guvernare

Bibliografie de referin
Obligatorie
- A.Radu, Sisteme politice contemporane, Ed. Cartea Universitar , Bucureşti, 2003
Op ional
- R.Aron, Democra ie şi totalitarism, Ed.All Educa ional, Bucureşti, 2001
 MODULUL 3 Categorii de structuri de guvernare

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu structurle de guvernare

Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursan ii trebuie:
S cunoasc caracetristicile formelor de guvernare
S prezinte caracteristicile regimurilor preziden ial, semi-preziden ial şi parlamentar

3.1. Considera iuni introductive

În viziunea lui Arend Lijphart 28 , formele de guvernare se divid în preziden iale şi

parlamentare, în baza a trei diferen e esen iale :
1. Dac în sistemul parlamentar, şeful executivului (primul ministru) şi cabinetul
s u depind de încrederea Parlamentului, putând fi revoca i prin proceduri parlamentare
specifice (votul de încredere, mo iunea de cenzur ), în sistemul preziden ial Parlamentul
nu poate s for eze demisia şefului executivului (preşedintele) care este ales de cet eni
prin vot popular pentru un mandat care este reglementat de Constitu ie.
2. Sistemele preziden iale se diferen iaz prin faptul c preşedin ii sunt aleşi prin
vot popular, în timp ce premierii sunt aleşi de c tre puterea legislativ . În ceea ce priveşte
forma de alegere, aceasta poate s difere de la un stat la altul. Astfel, în cazul
preşedin ilor, alegerea poate fi direct propriu-zis , prin votul nemijlocit al cet enilor,
sau prin itermediul unui colegiu ales popular, în timp ce premierii sunt aleşi prin
intermediul parlamentului unicameral sau al unei camere parlamentare, în sistemele
bicamerale, sau de c tre o reprezentan na ional l rgit .
3. Sistemele preziden iale au cabinete unipersonale, deciziile importante
apar inând exclusiv şefului puterii executive, miniştrii fiind subordona ii acestuia, în timp

28
A. Lijphart, Modele ale democra iei. Forme de guvernare şi func ionare în treizeci şi şase de ri, Ed.
Polirom, Iaşi, 2000, p.120-129.
ce în sistemele parlamentare cabinetele sunt colegiale sau colective, ceea ce presupune
asumarea deciziilor în mod solidar, de c tre întregul cabinet, nu numai de c tre şeful
acestuia.
În ceea ce priveşte semipreziden ialismul, A.Lijpahrt consider c acesta poate fi
redus la una dintre cele dou forme de baz , cea preziden ial sau cea parlamentar .
Autorul admite şi existen a altor criterii de departajare în afara celor trei
prezentate anterior, precum separa ia puterilor, în consecin a sa privitoare la
incompatibilitatea dintre func ia de parlamentar şi cea de membru al legislativului,
dreptul de a dizolva Parlamentul şi dualitatea puterii executive, f r îns a le considera
esen iale.
Spre deosebire de A.Lijphart, Giovanni Sartori 29 , prin analiza facut în opera sa
„Ingineria constitu ional comparat ”, identific trei forme de guvernare într-un sistem
democratic: preziden ialismul, parlamentarismul şi semipreziden ialismul.
G.Sartori consider c sistemul preziden ial are la baz îndeplinirea simultan a
trei condi ii: alegerea în mod popular a preşedintelui, imposibilitatea revoc rii acestuia pe
durata mandatului prin procedura votului parlamentar şi faptul c preşedintele este şeful
executivului, fiind cel care conduce Guvernul.
Spre deosebire de preziden ialism, sistemele parlamentare se bazeaz pe
împ r irea puterii între legislativ şi executiv, ceea ce determin faptul c Guvernul
depinde de votul Parlamentului.
Gradul diviz rii puterii determin existen a a trei tipuri de sisteme parlamentare :
parlamentarism „de premierat” (premiership), parlamentarism „de adunare” şi
parlamentarism partitocratic.
În cadrul sistemului parlamentar, partidele care sunt reprezentate în parlament
trebuie s sus in Guvernul. Corespunz tor raporturilor care se stabilesc între premier şi
cabinetul pe care îl conduce, ne putem afla în una din urm toarele situa ii: premierul este
şi şeful partidului de guvern mânt; premierul nu este neap rat şi şeful partidului de
gevernare, dar are puterea conferit prin lege de a demite miniştri şi; cea de-a treia
situa ie, în care for a premierului este egal cu cea a unui ministru.

29
G.Sartori, Ingineria constitu ional comparat , Ed. Mediterana 2000, Bucureşti, 2002, p.95-155.
 În condi iile profundelor transform ri politice care au avut loc în anii ’90 în
Europa Central şi de Est, fostele ri comuniste - care au abolit sistemul monopartid şi
economia planificat - au transformat structural cadrul lor legislativ şi constitu ional,
preocupându-se de elaborarea unor noi legi fundamentale care s garanteze drepturile şi
libert ile cet enilor, pluralismul politic, o func ionare armonioas a institu iilor statului,
controlul constitu ionalit ii şi aplicarea efectiv şi imediat a angajamentelor
interna ionale în ordinea intern a statelor respective.

3.2. Regimul confuziunii puterilor

Regimul confuziunii puterilor urm reşte controlul reciproc între autorit ile statale
care exercit cele trei puteri ale acestuia: legislativ , executiv şi judec toreasc , astfel
încât “puterea s opreasc puterea”, sistemului de ”m suri” al unei puteri s i se adauge
“contram suri” care in de celelalte puteri, asigurând astfel echilibrul şi prevenind
monopolul puterii.
Sub aceast form a ”sistemului de balan e” sau ”m suri şi contram suri” pot fi
înl turate abuzurile unei puteri, tendin ele acesteia de dominare. Nerespectarea acestui
echilibru are drept urmare guvern mântul de adunare, regimul dictatorial şi regimul
directorial.
Guvern mântul de adunare se caracterizeaz prin aceea c adunarea sau adun rile
exercit autoritatea suprem , desemneaz şi revoc executivul şi poate anula deciziile
luate de guvern.
De asemenea, în cadrul guvern mântului de adunare, executivul are o structur
colectiv , neputând demisiona.
Evolu ia sistemelor politice a cunoscut - pentru pu in timp - experien a acestui
30
regim politic în care puterea legiuitoare este dominant fa de cea executiv .

30
Fran a în perioada septembrie 1792 - iulie 1793.
 Tr s turile acestui regim se apropie de sistemul politic elve ian, dar nu se
confund cu acesta.
Regimul politic elve ian, singular, face parte din categoria”regimurilor
marginale”. Elementele distinctive ale acestui regim unic sunt urm toarele:
- Puterea executiv este de inut de un colegiu ales decatre legislativ, pe un
anumit termen, pân la expirarea c ruia nu poate fi revocat;
- Preşedintele Confedera iei Elve iene este unul din cei şapte membri ai
Consiliului federal, desemnat ca Preşedinte de c tre Adunarea Federal pe timp limitat de
un an;
- Consiliul federal lucreaz numai ca organ colegial (poate delibera numai dac
sunt prezen i cel pu in patru membri);
- Regimul directorial nu cunoaşte institu ia responsabilit ii politice a miniştrilor.
Astfel, Consiliul federal nu r spunde politic fa de Adunarea Federal ;
- Adunarea Federal nu poate fi dizolvat de Consiliul federal;
- Consiliul federal are drept de ini iativ legislativ ;
- Consiliul federal trebuie s execute directivele date de Adunarea Federal şi nu
poate demisiona colectiv.
Ceea ce caracterizeaz func ionarea acestui sistem politic este separarea
institu ional a func iilor puterilor, compromisul reciproc şi colaborarea partidelor
politice.
Regimul dictatorial este rezultatul domin rii legislativului de c tre executiv. Dac
şeful executivului este şi şeful statului rezult , desigur, un regim totalitar. Constrângerea
este metoda de guvernare a acestui regim, inocularea fricii şi a terorii manifestându-se în
toate componentele sociale.
Regimul directorial este cel în care plenitudinea puterii apar ine unui colegiu ales
de puterea legislativ pe un termen determinat. Aceasta presupune c nu poate fi revocat
înainte de expirarea mandatului, chiar dac nu r spunde politic în fa a legislativului.
Actele acestui colegiu se afl totuşi sub controlul Adun rii. Acest sistem se reg seste în
organizarea sistemului din Elve ia.
3.3. Regimul preziden ial - regimul separa iei rigide a puterilor

În cadrul regimului preziden ial nu exist o distinc ie între şeful statului şi şeful
guvernului deoarece aceste dou func ii sunt de inute de aceeaşi persoan - preşedintele.
Executivul este monocefal, fiind reprezentat de preşedinte, ceilal i membri ai
cabinetului având rolul de a-l ajuta pentru a duce la îndeplinire obiectivele programului
de guvernare.
Principala caracteristic a sistemelor preziden iale const în separa ia absolut a
celor trei puteri şi conferirea unui num r considerabil de atribu ii preşedintelui, dar
acestea pot fi neutralizate printr-o procedur ce permite transparen şi controlul opiniei
publice, inclusiv tragerea la r spundere a şefului de stat în situa ia în care s-a îndep rtat
de la mandatul care i-a fost conferit.
Prototipul sistemului preziden ial este modelul american, respectiv modelul
“White House”.
El se caracterizeaz prin separa ia strict a puterilor. Acest regim politic prezint
urm toarele tr s turi caracteristice:
a) o strict separa ie a competen elor între autoritatea legislativ şi cea executiv ;
b) cele dou autorit i (legislativ şi executiv ) sunt independente. Aceasta
înseamn c , în principial, acestea nu au la dispozi ie instrumente de presiune reciproc
în vederea adopt rii deciziilor.
Un executiv cât mai independent fa de puterea legislativ este creat de regimul
preziden ial prin încredin area întregii autorit i executive unui preşedinte.
Independen a celor dou puteri înseamn c preşedintele nu r spunde în fa a
parlamentului, deci el nu trebuie s se retrag dac autoritatea legiuitoare îşi exprim un
vot de neîncredere. În acelaşi timp, îns , nici preşedintele nu are dreptul de a dizolva
parlamentul.
c) caracterul reprezentativ al preşedintelui statului, care este şeful guvernului,
rezult din modul de desemnare a acestuia. Se foloseşte în acest caz sufragiul universal
(direct sau printr-un grup de electori). Cu alte cuvinte, şeful executivului nu este ales de
parlament, el fiind cel pu in tot atât de reprezentativ ca şi parlamentul.
d) guvernul nu-şi exercit prerogativele ca organ colegial solidar, membrii s i
fiind r spunz tori numai fa de şeful statului, în mod individual.
Regimul preziden ial prezint , desigur, avantajul înl tur rii unor presiuni
reciproce între puteri, creând astfel şi posibilitatea acestora de a ac iona conform
programului prezentat electoratului. Nu pot fi neglijate îns şi dezavantajele acestui
regim. Astfel, exist pericolul creşterii influen ei executivului, al alunec rii c tre
preziden ialism. De asemenea, dac majoritatea parlamentar este diferit de cea care
sprijin executivul, apar dificult i în func ionarea mecanismului statal. În acest sens, un
exemplu reprezentativ îl constituie regimul american în care, în prezent, Partidul
Republican de ine majoritatea în cele dou camere parlamentare. Modelul american cum
a fost el consfin it prin Constitu ia din 17 septembrie 1787 şi luând în considerare
circumstan ele istorice în care a ap rut şi modul în care se exercit , este “mai mult
american decât preziden ial”.
De asemenea, Fran a a c utat s instaureze regimul preziden ial în 1791, în timpul
Constitu iei anului III şi Constitu iei din 1848 31 .
Cu toat separa ia strict a puterii, specific acestui regim, putem afirma c exist
o colaborare pentru func ionarea sistemului.
Potrivit Constitu iei, sunt prev zute reglement ri care s permit ”raporturi de
neutralizare reciproc ”. Astfel, pentru confirmarea numirilor unor func ionari publici sau
aprobarea tratatelor interna ionale trebuie s se pronun e Senatul american, iar bugetul
este aprobat de Congres. De asemenea, preşedintele S.U.A. are drept de veto, un ”veto de
buzunar” fa de legile adoptate de Congres.
În opinia mea, sistemul preziden ial prezint trei dezavantaje: tendin a de
autoritarism demonstrat de statele cu un asemenea sistem (excep ie fac Statele Unite ale
Americii), implica iile provocate de separarea puterilor în stat (în sensul c preşedin ia şi
puterea legislativ sunt percepute ca dou structuri paralele, neputând oferi cet enilor

31
A se vedea pentru mai multe detalii M.Chautebout, Droit constitutionnel et science politique, A.Coli,
1982, p. 143 şi urm.
garan ia angaj rii r spunderii întâlnit în sistemul parlamentar) şi dificultatea de a
schimba preşedintele înainte de expirarea mandatului.

3.4. Regimul parlamentar – regimul separa iei suple sau al colabor rii puterilor
3.4.1. Caracterizare general

Regimul parlamentar are la baz ideea colabor rii puterilor statului. Este sistemul
politic în care separa ia puterilor se caracterizeaz prin suple e şi dinamism.
Într-o accep iune larg , regimul parlamentar ar fi “regimul politic în care organul
executiv şi organul legislativ - efectiv distincte - sunt inute s colaboreze în exercitarea
func iilor etatice şi dispun de mijloace politice care le permit s se controleze mutual 32 .
Se sus ine c defini ia aceasta este prea larg , deoarece nu reliefeaz tr s tura
acestui tip de regim, şi anume responsabilitatea politic a guvernului.
Regimurile parlamentare sunt, prin esen a lor, dualiste, ele dispun de un şef de
stat, desemnat de Parlament, şi de un guvern condus de un premier, care exercit func ia
de şef al executivului. Func ia şefului de stat, ales de parlament, este contorsionat de
rolul partidelor politice în desemnarea acestuia, dup cum cea de şef al guvernului este
supus regulilor majorit ii parlamentare. Exist oare în aceste regimuri politice o real
separa ie a puterilor sau este vorba de o simpl separa ie a puterii partidelor politice? 33
O alt accep iune prezint regimul parlamentar a fi cel în care “direc ia afacerilor
publice apar ine parlamentului şi şefului statului, prin intermediul unui cabinet
responsabil în fa a parlamentului 34 .
Conceptul acesta este unilateral, deoarece “nu include şi regimul parlamentar
dualist, vizând doar regimul parlamentar monist”35 .
În cazul acestui regim parlamentar, “puterea executiv are o puternic arm
împotriva puterii legislative, constând în dreptul şefului statului de a dizolva parlamentul

32
Ch.Debbasch, Y.Daudet, Lexique de termes juridiques, 3e edition, Dalloz, Paris, 1981, p.251.
33
I.Alexandru, Teoria administra iei, Ed. Economic , Bucureşti, 2001, p.29.
34
G.Burdeau, Droit Constitutionnel et institutions politiques, 20e edition, L.G.D.J., 1984, p.52.
35
I.Deleanu, Teoria şi practica regimului parlamentar burghez, Ed. Dacia, Cluj, 1978, p.52.
sau cel pu in camera aleas a acestuia”. La rândul s u, parlamentul poate s provoace
demisia guvernului printr-un vot de neîncredere sau refuzul vot rii bugetului ori a unei
legi importante propus de guvern.
Preşedintele republicii exercit atribu ii de reprezentare şi de protocol, având un
rol politic minor. Cu toate acestea, preşedintele republicii poate ac iona în situa ii de
criz , în care el este cel ce va conferi mandat viitorului premier. Totuşi, în exercitarea
acestei atribu ii, preşedintele nu poate ac iona discre ionar deoarece el va opta pentru o
anumit nominalizare numai dup ce va avea girul for elor politice şi se va confrunta cu
acestea 36 .
În privin a raporturilor dintre şeful statului şi adunare, primul-ministru este
“pivotul regimului parlamentar”, el fiind nevoit s modifice ori s concilieze uneori
aceste raporturi 37 .
Asigurarea echilibrului celor trei puteri ale statului în regimul parlamentar este
caracterizat prin urm toarele aspecte:
- disocierea autorit ii executive în func ia de şef de stat şi de guvern;
- şeful de stat nu r spunde politic, aceast r spundere revenind guvernului, ca
organ colegial, parlamentul putând s îl demit ;
- guvernul r spunde direct şi pentru activitatea şefului statului, actele mai
importante ale acestuia fiind contrasemnate de şeful guvernului;
- guvernul este sprijinit în activitatea sa de o majoritate parlamentar , provenit
din reprezentan ii propriului partid; dac guvernul pierde încrederea parlamentului, este
obligat s se retrag ;
- guvernul, prin şeful statului, poate s determine dizolvarea adun rii, provocând
noi alegeri.
a) Regimul parlamentar dualist, întâlnit în secolul al XVIII-lea în Marea Britanie
şi în prima jum tate a secolul al XIX-lea în Fran a, cunoscut şi sub denumirea de “regim

36
„Reorganiser l’executif americain”, în Problemes Politiques et Sociaux, La documentation Francais,
nr.415, 1981, p.10.
37
J.Gicquel, A. Houriou, Droit Constitutionnel et institutions politiques, 8e edition, Ed. Montchretien,
1985, p.200.
parlamentar prin teoria echilibrului”, în care guvernul este responsabil colectiv nu numai
în fa a adun rii, dar şi în fa a şefului statului;
b) Regimul parlamentar monist sau ”regim parlamentar prin teoria
responsabilit ii unilaterale a guvernului”. Dup îns şi denumirea, guvernul r spunde în
fa a adun rii alese prin vot universal şi direct.
În cazul când guvernul are asigurat majoritatea parlamentar , el se transform
într-un ”comitet al camerei”.
Se cunosc regimuri parlamentare de tipul bipartid ori ”anglo-saxon” (caracterizat
prin alternan a la guvernare a celor dou partide principale) şi de tipul multipartid ori
”latin” (caracterizat prin existen a unei majorit i parlamentare fluctuante determinat de
multitudinea de partide parlamentare şi de aici instabilitatea guvernului – ex. Italia).
Regimul parlamentar acord o importan considerabil Parlamentului care
reprezint , în esen , adev ratul for de guvernare.
R d cinile istorice ale acestui sistem îl reprezint sistemul constitu ional britanic,
caracterizat printr-un grad ridicat de echillibru şi interfa între Parlament şi elementele
care îl alc tuiesc (Adun ri/Camere, comisii parlamentare), pe de o parte, şi Guvern, pe de
alt parte.
Guvernul este condus de un Prim-ministru care de ine o gam larg de puteri,
r spunde în fa a Parlamentului, care îi poate retrage oricând încrederea acordat , în
condi iile în care apreciaz c nu îşi îndeplineşte mandatul.
Principala critic adus parlamentarismului este faptul c primul-ministru nu
poate fi ales în mod direct de c tre cet eni, ci este desemnat de partidul sau coali ia care
a caştigat alegerile.
O alt critic provine din rela ia care se stabileşte între puterea executiv şi cea
legislativ . Datorit separ rii puterilor, exist posibilitatea de a considera c puterea
executiv are mai multe atribu ii decît cea legislativ sau judec toreasc , puteri care au
drept principal scop verificarea şi crearea unui echilibru în cadrul exeutivului.
Modelul “Bundestag” este prototipul sistemului parlamentar republican, în timp
ce modelul “Westminster” este prototipul sistemului monarhiei constitu ionale.
 3.4.2. Modelul Westminster

Evolu ia politic a Marii Britanii ofer un exemplu clasic de trecere de la

monarhia absolut la monarhia constitu ional , fiind considerat a fi una din rile tipice
pentru sistemul de guvernare de tip parlamentar 38 .
În Marea Britanie a luat naştere parlamentarismul, acest regim func ionând în mod
exemplar în aceast ar datorit atât îndelungatei practici parlamentare, cât, mai ales, a
politicii cutumiare existente.
Dezvoltarea a ceea ce putem numi „civiliza ia parlamentar englez ” s-a datorat
în foarte mare m sur izola ionismului geografic şi politic specific insulelor britanice,
reflectat în spiritul tradi ionalist al locuitorilor lor. Statul britanic s-a format şi a evoluat
într-un spa iu geografic închis, lipsit de convulsiile politice de pe continent, realitate
istoric ce i-a conferit o remarcabil stabilitate func ional în timp, cu mecanism şi solu ii
politice r mase neclintite multe secole. Cultura tradi ionalist britanic este cea care a
contribuit şi contribuie şi ast zi la men inerea nealterat a formei de guvern mânt
monarhice, în varianta monarhiei constitu ionale sau parlamentare 39 .
Parlamentul reprezint esen a regimului britanic şi fundamentul stabilit ii sale
politice, caracterizându-se printr-un spirit conciliator, deşi este de factur bipolar ,
diciziile politice fiind rodul unui laborios proces de conciliere.
Pentru a curma dezbaterile inutile, sistemul parlamentar britanic cunoaşte
posibilitatea sist rii discu iilor urmat de trecerea direct la votare („closure” procedure),
re inerea selectiv a anumitor amendamente („kangaroo” closures), precum şi fixarea
unor limite determinate de timp pentru discutarea unor probleme (“guillotine” devices) 40 .
Camera Comunelor este cea care de ine întreaga putere legislativ . Membrii s i,
în num r de 659 (num r care coincide cu num rul circumscrip iilor electorale), sunt aleşi
prin vot universal şi direct, pentru un mandat de cinci ani 41 . Potrivit prevederilor legii

38
S.B.Chrimes, English Constitutional History, Oxford University press, Londra, 1978, p.121.
39
A.Radu, Sisteme politice contemporane, Ed. Cartea Universitar , Bucure&ti, 2003, p.38.
40
V.Duculescu, C.C linoiu, G.Duculescu, Drept constitu ional comparat, Tratat, vol. I, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.479.
41
Alegerea este f cut prin scrutin majoritar uninominal cu un singur tur.
electorale din anul 1975, nu pot fi aleşi deputa i persoanele care ocup o func ie în
serviciul Coroanei, militarii, magistra ii şi poli iştii.
Parlamentarii se organizeaz în dou grupuri parlamentare, corespunz toare
puterii (majoritatea parlamentar ) şi opozi iei. Fiecare grup parlamentar este condus de
un lider, desf şurându-şi activitatea, urmând o disciplin politic şi de vot foarte
riguroas .
Camera Comunelor este condus de un Speaker din rândurile parlamentarilor.
Ini ial, pe baza unei cutume constitu ionale, Speaker-ul era numit de rege, el având
sarcina de a asigura o bun rela ie între palatul regal şi parlament. În prezent, preşedintele
Camerei este desemnat de c tre parlamentari, dar nu prin vot, ci prin consensul celor
dou mari partide britanice. Mandatul s u este de cinci ani, func ia fiind atribuit la
începutul fiec rei legislaturi 42 .
Opozi ia parlamentar din Camer (Her Majesty’s Loyal Opposition) beneficiaz
de toate condi iile necesare pentru a-şi manifesta opiniile în mod liber, dar şi de a critica
activitatea guvernului. Partidul aflat în opozi ie are la dispozi ie procedura chestion rii
membrilor cabinetului, precum şi dreptul de a stabili tema dezbaterilor pentru o p trime
din durata sesiunii parlamentare.
Spre deosebire de Camera Comunelor, Camera Lorzilor nu are un caracter
reprezentativ, în sensul c baza ei nu este electiv , ci ereditar , cuprinzând membri ai
înaltei nobilimi.
Datorit transform rilor care au avut loc în structura social britanic , ceea ce a
determinat reducerea num rului demnit ilor nobiliare, prinr-un act juridic emis în1958 s-
a acordat Coroanei dreptul de a numi noi lorzi, indiferent de originea social a persoanei
înnobilate, dar numai b rba i, pentru ca începând cu anul 1963 s beneficieze de acest
drept şi femeile.
Modul diferit de recrutare a celor dou camere parlamentare, precum şi
numeroasele modific ri care au avut loc de-a lungul timpului în ceea ce priveşte
raporturile dintre acestea au avut efecte directe asupra atribu iilor specifice care revin
Camerei Comunelor şi Camerei Lorzilor, puterea celei dintâi de inând - aşa cum am mai

42
A Radu, op.cit, p. 41.
ar tat - rolul principal în procesul legislativ, fiind totodat şi forul în fa a c ruia guvernul
este responsabil.
Camera Lorzilor este condus de un Lord Cancelar, care este membru al
Guvernului şi preşedinte al Cur ii Supreme de Apel.
Deşi cu puteri limitate, Camera Lorzilor joac un rol important în regimul
parlamentar britanic, fiind considerat un organism, în esen , de avizare şi consultare în
materie legislativ , f r a de ine îns o func ie legislativ propriu-zis .
O expresie a colabor rii care exist între cele trei puteri ale statului o reprezint
responsabilitatea ministerial care const în prerogativa pe care parlamentul o de ine de a
cere membrilor Guvernului s prezinte un raport referitor la modul în care îşi desfşoar
activitatea.
Controlul exercitat de Camera Comunelor, ca organism care îi acord votul de
învestitur , se manifest sub forma prerogativei parlamentarilor de a cere membrilor
cabinetului s raporteze în leg tur cu modul în care îşi îndeplinesc atribu iile. Miniştrii
r spund atât în mod solidar pentru activitatea de ansamblu a Guvernului, cât şi în mod
individual (procedura impeachment) pentru comiterea unor fapte precum tr darea, darea
sau luarea de mit , înşel ciunea.
Procedura de impeachment cuprinde dou faze: declanşarea urm ririi de c tre
Camera Comunelor şi judecarea propriu-zis a celui în cauz de c tre Camera Lorzilor.
Puterea executiv este exercitat de dou institu ii inegale : monarhul, aflat formal
în vârful ierarhiei politice, şi Cabinetul.
Sub aspect strict tehnic, monarhul are atribu ii similare preşedintelui din regimul
preziden ial. Conform regulilor cutumiare scrise, monarhul desemneaz primul-ministru,
sanc ioneaz legile, prezint mesajul Tronului, dizolv Camera Comunelor şi de ine
func ia de şef al statului.
Institu ia monarhiei nu mai are ast zi putere politic efectiv , monarhul
prezervându-şi rolul de conduc tor ca efect al dreptului cutumiar, deşi f r a se manifesta
ca atare în mod direct. Cu alte cuvinte, putem spune c status-qvo-ul britanic se
caracterizeaz prin neinterven ia monarhiei în via a politic dar, totodat , prin
poten ialitatea acestei interven ii, poten ialitate care constituie garan ia bunei func ion ri
a sistemului 43 .
Atribu iile monarhului au un caracter formal. Un exemplu în acest caz este faptul
c premierul desemnat de rege este, în mod obligatoriu, liderul partidului care a câştigat
alegerile. De asemenea, deşi cutuma îi recunoaşte regelui dreptul de veto pentru
sanc ionarea legilor, acest drept nu a mai fost folosit de peste 200 de ani.
Şi în ceea ce priveşte dizolvarea Camerei Comunelor, monarhul pronun
dizolvarea, îns primul – ministru este cel care de ine puterea de dizolvare. Dizolvarea
Parlamentului nu mai reprezint o contrapondere la votul de neîncredere, ci o metod
nou de reînnoire a parlamentului în circumstan e care par favorabile partidului de
guvern mânt.
Cabinetul, pe lâng atribu iile propriu-zise pe care le exercit , mai de ine şi
prerogative în procesul legislativ, precum şi prerogative cu caracter financiar. Sub
autoritatea primului-ministru, Cabinetul exercit toate puterile executive, furnizând circa
90% din proiectele de legi dezb tute de Parlament.
Recunoscut de partid ca artizan al victoriei în alegeri, primul-ministru se bucur
de o mare autoritate. Responsabilitatea sa în fa a Parlamentului tinde s fie înlocuit cu
responsabilitatea partidului de guvern mânt în fa a electoratului 44 .
Cabinetul este dublat de o institu ie original – Cabinetul fantom (Shadow
Cabinet) - format din deputa i ai opozi iei desemna i şi conduşi de liderul lor,fiind
pregati i s preia guvernarea.

3.4.3. Modelul Bundestag

Modalitatea în care Constitu ia Germaniei defineşte şi reglementeaz atribu iile

Parlamentului, precum şi mecanismele şi func iile care se stabilesc între puterile statului,
demonstreaz existen a unui sistem de tip parlamentar.

43
A. Radu, Sisteme politice contemporane, Ed. Cartea universitar , Bucureşti, 2003, p. 44
44
În 1990, odat cu retragerea doamnei Margaret Thatcher din fruntea conservatorilor în favoarea lui John
Major, a fost cedat şi postul de premier noului lider al Partidului Conservator.
 Parlamentul german este de tip bicameral, fiind format din Bundestag şi
Bundesrat. Formula Parlamentului german este de tip asimetric, cele dou camere ale
Parlamentului fiind diferen iate între ele atât din punct de vedere al modului de alegere,
cât şi al atribu iilor care le revin. Cu toate acestea, asimetria camerelor, altfel spus
divizarea puterii în interiorul parlamentului, nu are ca rezultat transformarea Bundesrat-
ului într-o camer secund , lipsit de putere în raport cu cealalt camer . În fapt, ea poate
fi considerat drept cea mai puternic dintre camerele secunde din lume. Camera secund
german nu-şi datoreaz influen a nici alegerii populare, nici dreptului de veto legislativ
absolut, ci faptului c este o camer federal unic , format din reprezentan i ai
executivelor statelor membre ale federa iei – de obicei miniştri ai cabinetelor acestor
state 45 .
Astfel, membrii Bundesrat-ului sunt aleşi prin vot universal direct, în varianta
unui sistem electoral propor ional-majoritar, respectiv jum tate din num rul deputa ilor
se alege pe baza votului majoritar uninominal, iar cealalt jum tate prin vot propor ional
de list 46
. Bundesrat-ul este compus din parlamentari care reprezint landurile şi prin
intermediul c rora landurile particip la legisla ia şi administra ia Federa iei 47 .
Deşi Constitu ia afirm principiul colabor rii dintre cele dou camere ale
parlamentului în procesul legislativ, în practic , rolul Bundesrat-ului în acest domeniu
este limitat. Acest rol este sus inut şi de prevederile care acord primordialitate
dezbaterilor şi votului din Bundestag. Prima dezbatere a con inutului unui proiect de lege
are loc în Bundestag, dup care în Bundesrat 48 .
De asemenea, Camerele au roluri diferite şi în ceea ce priveşte prerogativa
controlului parlamentar asupra executivului. Bundestag-ul are atribu ia de numire şi de
demitere a guvernului, fiind şi camera care particip la alegerea preşedintelui federal.

45
A. Lijphart, Modele ale democra iei. Forme de guvernare şi func ionare în treizeci şi şase de ri, Ed.
Polirom, Iaşi, 2000, p.193.
46
Este vorba de sistemul buletinului dublu.
47
V.Duculescu, C.C linoiu, G.Duculescu, Drept constitu ional comparat, Tratat, vol. I, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, p.576.
48
În situa ia în care Bundesrat-ul aduce modific ri proiectului de lege, aceste modific ri vor trebui supuse
aprob rii Bundestag-ului.
 În practic , pentru a evita exercitarea exagerat de c tre Parlament a
instrumentelor sale de control care ar putea determina instabilitatea cabinetului, s-a optat
pentru o anumit procedur a controlului parlamentar.
Astfel, putem spune c responsabilitatea politic a Guvernului federal în fa a
Parlamentului poat fi amânat în dou situa ii.
În primul rând, primul-ministru (cancelarul) solicit Bundestag-ului un vot de
încredere, vot care trebuie acordat de majoritatea deputa ilor. În situa ia neacord rii
votului de încredere, Cancelarul beneficiaz de dreptul de a propune preşedintelui
republicii, într-un termen de 21 de zile de la rezultatul votului, dizolvarea Bundestag-
ului 49 şi organizarea alegerilor generale anticipate.
În situa ia în care preşedintele federal nu r spunde solicit rii Cancelarului de a
dizolva Bundestag-ul, iar aceast camer nu desemneaz un nou Cancelar, Cancelarul
c ruia i-a fost refuzat votul de încredere poate cere preşedintelui s declare starea de
necesitate legislativ . Efectul constitu ional al acestei st ri const în dreptul Guvernului
de a adopta în regim de urgen - şi numai cu aprobarea Bundesrat-ului - acte normative
cu caracter primar pentru o perioad de cel mult şase luni 50 .
Astfel, o consecin a acestor m suri constitu ionale o reprezint instituirea
practicii de guvernare centrat pe cancelar, cunoscut sub numele de
Kanzelerdemokratie. Eficien a politic a regulilor care reglementeaz raporturile dintre
legislativ şi executiv este dovedit de faptul c doar o singur dat dup r zboi, în 1982,
cancelarul a fost schimbat prin proceduri parlamentare.
Cel de-al doilea caz este cel în care Bundestag-ul, din proprie ini iativ , adopt o
mo iune de cenzur împotriva Guvernului - cu votul majorit ii deputa ilor - fapt care
determin c derea Guvernului. Este interesant şi original prevederea constitu ional
potrivit c reia prin mo iunea de cenzur trebuie s se indice numele viitorului Cancelar,
ceea ce determin evitarea organiz rii unor alegeri generale şi tensiuni politice generate
de propunerea unui nou candidat.

49
Potrivit prevederilor constitu ionale, în interiorul termenului de 21 de zile Bundestag-ul poate desemna un
nou prim-ministru, înl turând astfel posibilitatea de a fi dizolvat.
50
C. Ionescu, Regimuri politice contemporane, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 202.
 Puterea executiv este reprezentat de Guvernul federal format din Cancelar şi
miniştri şi din preşedintele republicii.
Puterea executiv federal este supus regulilor regimului parlamentar, fiind
acordat unei personae care îndeplineşte func ia de şef de stat, în condi ii de
neresponsabilitate, şi unui organ colegial, prin natura sa, esen ialmente responsabil. Prima
component a executivului o constituie Preşedintele, iar cea de-a doua, Guvernul.
Preşedintele Republicii Federale este ales cu majoritate de voturi de c tre Adunarea
Federal , compus din membrii Bundestagului, c rora li se adaug un num r egal de
membri desemna i de adun rile representative ale landurilor. 51
Specificul executivului german rezid în concentrarea puterii executive în mâna
Cancelarului, în cea mai mare parte.
Cancelarul este principalul factor de luare a deciziei, în timp ce preşedintele
de ine nişte func ii decorative, cum ar fi reprezentarea Germaniei pe plan interna ional,
încheierea tratatelor interna ionale, exercitarea dreptului de gra iere etc.
Preşedintele federal nu r spunde din punct de vedere politic de actele sale. Astfel,
pentru a produce efecte juridice, ordonan ele şi decretele preşedin iale trebuie s fie
contrasemnate de primul-ministru sau de ministrul de resort.
Procedura de numire a cancelarului este una complex . Regula politic prevede c
prima propunere pentru postul de cancelar trebuie s apar in parlamentului, iar în cazul
în care propunerea nu este votat , preşedintele este cel care va desemna persoana care s
ocupe func ia de cancelar. Dac nici în aceste condi ii nu se acord votul pentru
învestirea cancelarului, preşedintele are dreptul s dizolve Bundestag-ul.
În cadrul guvernului, cancelarul stabileşte liniile directoare ale politicii
guvernamentale, asumându-şi r spunderea pentru îndeplinirea lor.

3.5. Regimul semipreziden ial

51
I.Alexandru, Teoria administra iei, Ed. Economic , Bucureşti, 2001, p.29.
 Dup îns şi denumirea lor, regimurile mixte sunt “produsul unor combina ii de
elemente apar inând unor regimuri politice diferite, în special regimul preziden ial şi cel
parlamentar” 52 .
Elementele care caracterizeaz regimul semi-preziden ial sunt 53 :
a) preşedintele nu mai este ales de parlament ci de corpul electoral, prin sufragiu
universal.
b) doar unele acte ale preşedintelui trebuie contrasemnate, existând cazuri în care
aceast procedur nu trebuie îndeplinit . Este vorba de situa iile care privesc
independen a na iunii, integritatea teritoriului ori executarea angajamentelor
interna ionale care sunt amenin ate în mod grav şi imediat, func ionarea regulat a
puterilor publice fiind astfel întrerupt ;
c) preşedintele are dreptul de a recurge la referendum, acesta constituind de fapt
un mijloc de presiune împotriva parlamentului, pe lâng dreptul de dizolvare a acestuia;
d) p strându-se tr s turile din regimul parlamentar, executivul este bicefal: şeful
de stat - care nu r spunde politic, - şi guvernul - r spunz tor pentru activitatea pe care o
desf şoar în fa a Adun rii Na ionale;
e) preşedintele trebuie s desemneze un prim-ministru, astfel încât acesta s
alc tuiasc o echip guvernamental care s se bucure de încrederea majorit ii Adun rii
Na ionale;
Prototipul semipreziden ialismului îl reprezint modelul francez contemporan,
respectiv cea de-a V-a Republic Francez instaurat în 1958.
Experien a politic a republicilor anterioare, în mod deosebit a Republicii a IV-a,
cu deficien ele puse în eviden de regimul parlamentar “absolutist”, a constituit
principala surs a schimb rilor constitu ionale majore operate în Fran a în anul 1958.
Având drept model m surile impuse de generalul de Gaulle, ini iatorii actualei
Constitu ii franceze au realizat o oper juridic axat pe dou principii centrale: înt rirea
puterii executive, îndeosebi a şefului statului ca parte a puterii executive, şi limitarea
constitu ional a sferei decizionale a parlamentului.

52
I.Deleanu, Drept constitu ional şi institu ii politice, vol. I, Bucureşti, 1991, p.55.
53
I.Rusu, Forma de guvern mânt, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.45.
 Principalele caracteristici ale regimului politic al celei de a V-a Republici sunt
restaurarea func iei preziden iale şi a autorit ii şefului executivului, ra ionalizarea
func iilor legislativ şi de control ale parlamentului. Prin consecin ele lor politice, aceste
caracteristici demonstreaz existen a în Fran a a unui guvern mânt de factur
preziden ial , care poate fi denumit prin formula sistem preziden ial european. Deşi în
leg tur cu caracterizarea regimului politic francez se poart şi ast zi o anume disput ,
preziden ialismul acestuia nu poate fi eludat. El deriv chiar din substan a Constitu iei.
Cât priveşte puterea judec toreasc , statuat ca o putere separat de legislativ şi
executiv, întâlnim şi aici o prelungire a rolului jucat de preşedinte. În afar de puterea
judec toreasc propriu-zis , Constitu ia instituie o jurisdic ie politic şi una
constitu ional . Astfel, preşedintele este garantul independen ei autorit ii judiciare, fiind
asistat în îndeplinirea acestei atribu ii de un Consiliu Superior al Magistraturii. Pe de alt
parte, jurisdic ia constitu ional este înf ptuit de Consiliul Constitu ional.
Sporirea puterii executive s-a realizat, în primul rând, prin delimitarea unei sfere
decizionale proprii preşedintelui republicii. Astfel, preşedintele are puterea de a numi
premierul, de a dizolva Adunarea Na ional sau de a supune referendumului na ional
proiecte legislative privitoare la organizarea autorit ilor publice.
O dispozi ie constitu ional impus de c tre de Gaulle, care concur la sporirea
autonomiei executivului, este interpretarea principiului separa iei puterilor în stat în
sensul separ rii func iei guvernamentale de mandatul parlamentar. Astfel spus, membrii
guvernului nu pot fi, în acelaşi timp, şi parlamentari.
Pe de alt parte, ra ionalizarea parlamentului a vizat atât func ia legislativ , cât şi
controlul asupra guvernului. Sub primul aspect, parlamentul Republicii a V-a, ca şi cel
american, are puterea de a legifera numai în domenii expres men ionate, conform art. 34
din Constitu ie, nede inând monopolul legifer rii. Pe lâng prerogativa preşedintelui de a
cere poporului s legifereze în anumite domenii, guvernul are şi el dreptul de a legifera,
pentru o perioad , prin ordonan e, în conformitate cu prevederile art. 38. În ceea ce
priveşte func ia de control, “Constitu ia din 1958 reia principiul r spunderii politice a
guvernului dar, spre deosebire de practicile republicilor precedente, îl organizeaz de o
manier dificil de a controla activitatea guvernamental cotidian şi cvasiimposibil de a
demite guvernul”. Elementul specific al procedurii de angajare a r spunderii
guvernamentale în fa a Adun rii Na ionale îl reprezint modul de num rare a voturilor:
“… sunt num rate numai voturile favorabile mo iunii de cenzur , care nu poate fi
adoptat decât de majoritatea membrilor care alc tuiesc Adunarea…” La fel stau lucrurile
şi în cazul în care camera ini iaz un vot de neîncredere.
În sistemul politic francez, puterea executiv este exercitat de
Preşedintele Republicii şi de Consiliul de Miniştri (Guvernul), condus de un Premier.
Ierarhia dintre cei doi titulari ai puterii executive este reglementat de Constitu ie prin
atribuirea de putreri executive majore şefului statului.
Ceea ce este specific regimului executivului francez este faptul c imixtiunea
preşedintelui Republicii în treburile guvernului este apropiat regimurilor moniste sau
monocratice. Astfel, Preşedintele Republicii conduce lucr rile Consiliului de Miniştri şi
semnaz ordonan ele şi decretele adoptate în Consiliul de miniştri, numeşte în func ii
civile şi militare, fie singur, fie în Consiliul de Miniştri. Totodat , executivul francez se
caracterizeaz printr-o evolu ie contradictorie a aplic rii principiului separa iei puterilor
în stat, de la prima Constitu ie elaborat în 1791 şi pân la cea actual , care d
posibilitatea guvernului de a legifera în anumite domenii 54 .
Preşedintele francez este ales prin vot universal direct, în varianta scrutinului
majoritar cu dou tururi. Ini ial, între anii 1958 şi 1962, preşedintele era ales de c tre un
Colegiu electoral format din membrii celor dou camere, plus membrii consiliilor
generale şi ai adun rilor teritoriale de peste m ri, ca şi reprezentan ii aleşi ai consiliilor
municipale. Mandatul preziden ial poate fi reînoit f r nici o restric ie. În schimb, legea
electoral stabileşte o procedur preliminar a depunerii candidaturilor menit a realiza o
selec ie riguroas a persoanelor apte s candideze la func ia suprem în stat.
Începând cu scrutinul din anul 2002, preşedintele este ales pentru un mandat redus
cu doi ani, respectiv de 5 ani. Modificarea a fost decis pe 24 septembrie 2000 printr-un
referendum na ional, cu o majoritate de 72,5% dintre francezii participan i la scrutin.
Aparent minor , m sura reducerii cu doi ani a mandatului preziden ial are semnifica ii
politice importante, putând fi considerat o veritabil revolu ie politic . Mai întâi, se pune
cap t unei situa ii inedite în rile democratice – 7 ani de preziden iat, f r restric ii la

54
I.Muraru, Drept constitu ional, vol.II, Bucureşti, 1993, p.12.
reînoire, situa ie care se apropia mai degrab de cea a unei “domnii”. În al doilea rând,
suprapunerea mandatului preziden ial peste cel al parlamentarilor asigur condi iile
pentru reechilibrarea raporturilor dintre puterea executiv şi cea legislativ . În acest sens,
situa ia de coabitare politic , specific pân acum Fran ei, devine practic imposibil . În
fine, ad ugat altor m suri de reform politic , scurtarea mandatului preziden ial,
reprezint un pas spre o nou alc tuire a sistemului politic, spre Republica a VI-a.
Ca principal autoritate politic , preşedintele are atribu ii foarte largi, preeminen a
sa în cadrul puterii executive fiind sus inut prin prerogativa de a numi premierul şi pe
ceilal i membrii ai Guvernului, la propunerea acestuia. Nici un vot legislativ nu poate
anula aceste numiri. Toate decretele guvernului necesit , pentru a produce efecte
juridice, semn tura preşedintelui, iar miniştrii, în special cei care reprezint posturi cheie,
precum ap rarea na ional sau afacerile externele, lucreaz direct cu preşedintele, f r a fi
necesar un mandat din partea premierului. Practic, guvernul este un instrument politic al
preşedintelui.
De asemenea, o atribu ie important a preşedintelui o reprezint aceea de a
participa la şedin ele Consiliului de Miniştri, situa ie în care prezideaz aceste şedin e.
În raport cu Parlamentul, rolul primordial al preşedintelui deriv în principal din
dreptul pe care i-l acord Constitu ia de a dizolva Adunarea Na ional (o singur dat
într-un interval de 12 luni) şi din posibilitatea constitu ional de ini iativ legislativ în
domeniul organiz rii autorit ii de stat. Spre exemplu, uzând de aceast prerogativ ,
preşedintele de Gaulle a impus, în anul 1962, schimbarea modului de alegere a
Preşedintelui, prin introducerea votului direct. Aceeaşi modalitate, care certific puterea
institu iei preziden iale în acest domeniu, a utilizat-o şi ultimul preşedinte ales pentru 7
ani, Jacques Chirac, când a convocat referendumul pentru reducerea duratei mandatului
preziden ial. De asemenea, preşedintele dispune de dreptul de veto, care, în sistemul
constitu ional francez, înseamn dreptul şefului statului de a cere parlamentului o nou
deliberare asupra unei legi ordinare (sau numai asupra unor articole) sau de a sesiza
Consiliul Constitu ional în leg tur cu neconstitu ionalitatea unei legi ordinare.
Conform prevederilor art. 5 din Constitu ie, Preşedintele dispune de prerogativa
de arbitru al autorit ilor statului, fiind învestit cu puterea de a lua orice decizie pe care o
consider necesar pentru solu ionarea unui conflict care ar interveni între acestea şi care
ar afecta func ionarea statului.
Formarea Guvernului are la baz voin a şefului statului, nefiind necesar
învestitura dat de Parament. Schimbarea acestuia nu se poate realiza decât în urma
demisiei, care poate fi determinat de voin a primului ministru, pus în practic de
Adunarea Na ional prin adoptarea unei mo iuni de cenzur , ca urmare a angaj rii
r spunderii guvernului asupra unui text de lege, sau poate fi consecin a neaprob rii unui
program ori a unei declara ii de politic general a Guvernului. Constitu ia Fran ei
permite programarea sesiunilor ordinare sau extraordinare pentru a permite Guvernuui s -
şi asume r spunderea în fa a Adun rii Na ionale 55 .
Pe lâng conducerea curent a treburilor statului, al turi de Preşedinte, Guvernul
de ine puterea de a reglementa juridic rela iile sociale, adic este beneficiarul unei
autentice activit i legislative. Totodat , cum am ar tat deja, guvernul nu este responsabil
în fa a parlamentului, el putând fiind totuşi demis printr-o mo iune de cenzur votat îns
prin majoritatea parlamentar absolut (voturile anulate şi ab inerile sunt socotite ca
voturi în favoarea guvernului).
În cadrul Guvernului, pozi ia premierului este solid , acesta fiind învestit cu
autoritatea de a propune preşedintelui eliberarea din func ie a oric rui ministru. Sub acest
aspect, se poate aprecia c , similar Marii Britanii sau Germaniei, guvernul se
caracterizeaz printr-o disciplin strict . Autoritatea premierului este înt rit şi prin
prerogativa acestuia de a contrasemna anumite acte emise de preşedinte.
Rezumând raporturile de putere din interiorul autorit ii executive, observ m rolul
redus al premierului în raport cu cel al Preşedintelui, dar mai important în raport cu rolul
Adun rii Na ionale. Ca ierarhie absolut , Preşedintele Republicii se situeaz pe prima
pozi ie în stat.
Procedura legislativ reglementat de Constitu ie indic faptul c ini iatorii legii
fundamentale au fost preocupa i mai degrab de reglementarea clar a raporturilor dintre
puterea executiv şi cea legislativ , şi mai pu in de reglementarea raporturilor dintre cele
dou camere parlamentare. Astfel, se poate invoca o anume ambiguitate în departajarea

55
I.Alexandru, Teoria administra iei, Ed. Economic , Bucureşti, 2001, p.32.
atribu iilor legislative ale acestora. Spre exemplu, pe de-o parte, procedura medierii arat
egalitatea statului legislativ al Adun rii Na ionale şi a Senatului, iar pe de alta, faptul c
legile privind finan ele nu pot intra în dezbaterea parlamentar decât prin intermediul
Adun rii Na ionale sugereaz un anume primat al acestei camere. Totuşi, inând cont atât
de procedurile electorale diferite de alegere a camerelor, cât şi de practica politic se
sus inea ideea diferen ierii statutului celor dou adun ri parlamentare, în sensul unei
asimetrii relative a acestora.
Mult mai riguros este reglementat activitatea legislativ privit din perspectiva
rolului jucat de guvern, în detrimentul parlamentului. Conform Constitu iei, guvernul are
drept de ini iativ legislativ , ca şi parlamentul, dar executivul dispune şi de
instrumentele necesare dirij rii dezbaterii parlamentare în sensul dorit de acesta, precum
blocarea amendamentelor neagreate de guvern sau dreptul de a interveni în cazul unui
dezacord între cele dou camere. Totodat , statistica arat c majoritatea covârşitoare a
legilor adoptate de parlament şi promulgate de Preşedinte are ca surs ini iativa
legislativ a guvernului.
Procedeele diferite de alegere a celor dou Camere se repercuteaz atât asupra
gradului de reprezentare politic , cât şi asupra statutului func ional al acestora. Nefiind
rezultatul direct al manifest rii voin ei electorale a cet enilor şi, în general, favorizând
marile aglomer ri urbane, Senatul se caracterizeaz printr-o reprezentare politic diferit
în raport cu cea a Adun rii Na ionale. Dup cum, sub aspect func ional, Senatul este
considerat un corp ponderator al parlamentului, având rolurile de contrapondere la
puterea exercitat de prima camer şi de ameliorare a proiectelor legislative elaborate de
aceasta. În concluzie, bicameralismul francez poate fi considerat unul de tip relativ
asimetric şi incongruent.

Teme de control:
1. Defini i modelul Bundestag
2. Enumera i elemenele care caracterizeaz regimul semi-preziden ial
3. Analiza i caracteisticile regimurilor parlamentare
Bibliografie de referin
Obligatorie
- A.Radu, Sisteme politice contemporane, Ed. Cartea Universitar , Bucure&ti, 2003,
p.38.
-
V.Duculescu, C.C linoiu, G.Duculescu, Drept constitu ional comparat, Tratat, vol. I,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
 MODULUL 4 Mecanisme de ac iune ale Puterii Executive asupra
Parlamentului

4.1. Desemnarea unor membri ai Parlamentului de c tre Puterea Executiv

Acest procedeu const în desemnarea expres a unor parlamentari de c tre şeful

puterii executive.
Astfel, potrivit prevederilor art.59 alin.2 din Constitu ia Italiei, preşedintele
Republicii poate numi cinci senatori pe via dintre cet enii care au merite deosebite în
via a social , ştiin ific , artistic sau literar .
În Marea Britanie, Life Peerage Act, adoptat în 1959, confer Reginei şi primului-
ministru dreptul s acorde persoanei gratificate s devin membru al Camerei Lorzilor 56 .
De asemenea, membrii Bundesratului (Camera Superioar a Parlamentului
57
German) sunt numi i sau revoca i de guvernele landurilor. Fiecare land are rezervate
din oficiu trei mandate în Bundesrat, num rul acestora putând s creasc în func ie de
m rimea popula iei landului respectiv pân la şase mandate.

4.2. Implicarea direct a Puterii Executive în activitatea legislativ a Parlamentului

În func ie de tipul de regim politic, preziden ial sau parlamentar, ponderea

procedurilor de interven ie a puterii executive în activitatea legislativ a parlamentului
este diferit . Astfel, domeniile în care puterea executiv este abilitat s se implice în
derularea unor activit i parlamentare sunt:
a) ini iativa legislativ ;
b) participarea la dezbaterile parlamentare;

56
Titlul de lord are o valoare viager , neputând fi transmis.
57
În prezent, Bundesratul are 68 de membri, to i fiind numi i de puterea executiv .
 c) mesajele adresate de c tre şeful statului na iunii prin intermediul
Parlamentului.
În general, ini iativa legilor este conferit deopotriv Parlamentului şi puterii
executive. În Constitu ia României din 1866 se prevedea c ini iativa legilor apar ine
celor dou Camere ale Reprezentan ei Na ionale şi regelui. Un text identic con inea şi
Constitu ia din 1923. Constitu ia din 1938 a încredin at ini iativa legilor monarhului, cele
dou Camere legislative putând propune doar proiecte de lege în interesul obştesc al
statului.
Potrivit prevederilor art.74 alin.1 din Constitu ia României din anul 1991,
ini iativa legislativ apar ine Guvernului, deputa ilor şi senatorilor sau unui num r de cel
pu in 100.000 de cet eni cu drept de vot 58 .
Desf şurarea procesului legislativ a fost modificat prin revizuirea Constitu iei din
anul 2003. Astfel, au fost stabilite domeniile în care una dintre Camerele Parlamentului,
denumit „prima Camer ”, dezbate proiectul sau propunerea legislativ , iar cea de-a doua
Camer , „Camera de decizie”, statueaz în mod definitiv asupra propunerii sau
proiectului. În opinia noastr , acest criteriu de partajare a între cele dou camere ale
Parlamentului este una artificial .
Camerei Deputa ilor îi revin, ca prim Camer sesizat , 22 de categorii de legi
organice şi o singur categorie de legi – care pot fi, dup caz, organice sau ordinare –
având ca obiect ratificarea tratatelor şi a altor acorduri interna ionale, în timp ce Senatului
îi revin numai 18, precum şi toate proiectele sau propunerile de legi ordinare 59 .
În sistemul constitu ional italian ini iativa legislativ apar ine Guvernului,
fiec rui membru al Camerelor, ca şi organelor care au fost învestite cu aceasta de c tre o
lege constitu ional . Potrivit prevederilor art.71 din Costitu ia Republicii Italiene poporul
are dreptul de ini iativ a legilor prin intermediul propunerii f cute de c tre cel pu in
50.000 aleg tori a unui text redactat pe articole.

58
Cet enii care îşi manifest dreptul la ini iativ legislativ trebuie s provin din cel pu in un sfert din
jude ele rii, iar în fiecare din aceste jude e, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie s fie înregistrate cel
pu in 5.000 de semn turi în sprijinul acestei ini iative.
59
V.Duculescu, C.C linoiu, Drept constitu ional şi institu ii politice, edi ie rev zut şi completat , Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.176.
 De asemenea, în Fran a, atribu iile preşedintelui privesc interven ia în procesul
legislativ, el având posibilitatea de a interveni în ceea ce priveşte retragerea de pe ordinea
de zi a unui proiect de c tre Consiliul de Miniştri.
Potrivit prevederilor Constitu iei, în Germania, ini iativa legislativ poate apar ine
şi Guvernului federal.
Dreptul de ini iativ legislativ a Guvernului are r d cini istorice, fiind considerat
o r m şi contemporan a regimului confuziei de puteri, caracteristic monarhiei
absolutiste. În prezent, implicarea executivului în procesul legislativ prin ini ierea
proiectelor de lege are o justificare politic . Guvernul este responsabil pentru conducerea
general a administra iei şi asigur realizarea politicii interne şi externe a statului (art.102
alin.1 din Constitu ia României).
În virtutea acestei responsabilit i, Guvernul trebuie s de in prerogativa de a
propune Parlamentului proiecte de legi şi, totodat , de a face amendamente la propunerile
legislative prezentate de parlamentari.
De asemenea, potrivit Constitu iei, Guvernul poate de ine o putere de
reglementare proprie (constitu ional ) sau delegat de Parlament, în virtutea c reia are
dreptul s emit în anumite condi ii norme cu putere de lege. Atfel, în urma deleg rii
legale pe care Parlamentul o acord Guvernului, acesta poate adopta ordonan e simple în
domenii care nu fac obiectul legilor organice, în timp ce în urma deleg rii constitu ionale
ne afl m în prezen a unor ordonan e de urgen care opereaz în cazul unor situa ii
excep ionale.
Cu toate acestea, interven ia executivului în procesul legislativ din România se
desf şoar sub controlul Parlamentului deoarece Guvernul poate adopta ordonan e de
urgen doar în condi iile legii de abilitare dat de forul legislativ, în domeniile în care a
fost abilitat şi în interiorul termenului stabilit. De asemenea, în cazul ordonan elor de
urgen , acestea intr în vigoare numai dup depunerea lor spre aprobare la Parlament.
În ceea ce priveşte participarea membrilor Guvernului la dezbaterile forului
legislativ, practica general parlamentar relev c miniştrii pot participa la şedin ele
camerelor. Comisiile pot hot rî ca anumite lucr ri ale acestora s se desf şoare f r
prezen a membrilor Guvernului.
 Justificarea dreptului membrilor Guvernului de a participa la lucr rile
Parlamentului, inclusiv la cele ale comisiilor parlamentare, este aceeaşi ca în cazul
dreptului de ini iativ legislativ . Potrivit prevederilor art.110 alin.2 din Constitu ia
României, participarea membrilor Guvernului la lucr rile parlamentului este obligatorie
dac li se solicit prezen a. Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele acestuia poate
invita un reprezentant al Guvernului la şedin a de stabilire a proiectului ordinii de zi. În
ceea ce priveşte stabilirea ordinii de zi a Camerei Deputa ilor, Regulamentul acestei
Camere prevede c la şedin ele biroului s u permanent în care se dezbate proiectul ordinii
de zi poate participa, la cerere, un membru al Guvernului. În sistemul nostru
constitu ional, miniştrii au acces, de asemenea, la lucr rile comisiilor Camerei
Deputa ilor şi Senatului care pot decide , îns ca anumite lucr ri ale lor s se desf şoare
f r prezen a reprezentan ilor Guvernului.
În concordan cu regulamentele celor dou Camere, dezbaterea proiectelor de
lege este precedat de prezentarea de c tre ini iatorul acestora a motivelor care au condus
la promovarea proiectului. La discutarea acestuia va putea lua cuvântul în cele dou
Camere şi reprezentantul Guvernului. De altfel, în componen a Guvernului României se
afl un ministru pentru rela ia cu Parlamentul, institu ie preluat din dreptul constitu ional
francez.
O alt form de interven ie direct a puterii executive asupra celei legislative
const în mesajele adresate periodic de şeful statului, Parlamentului, privind probleme de
interes general.
Aceast procedur a fost inclus pentru prima dat la 17 septembrie 1787 în
Constitu ia Statelor Unite ale Americii, dar are la baz cutuma constitu ional britanic
referitoare la mesajul Tronului. Potrivit paragrafului 3 al Articolului II din Constitu ia
SUA, “din când în când, Preşedintele va informa Congresul asupra st rii Uniunii şi îi va
recomanda s ia în considerare m surile pe care el le apreciaz a fi necesare şi oportune”.
Aceste m suri reprezint , practic, programul legislativ al Administra iei,
Congresul fiind dator s ia în dezbatere cererile formulate cu acest prilej de c tre
preşedinte. Potrivit art.18 din Constitu ia Fran ei, Preşedintele Republicii comunic cu
cele dou Camere ale Parlamentului prin mesaje citite şi care nu dau naştere la nici o
dezbatere.
 În sistemul politic preziden ial, preşedintele - fiind ales prin vot universal şi direct
- este egal, din punct de vedere reprezentativ, cu Parlamentul, şi totuşi se adreseaz
na iunii prin intermediul acestuia. Este, acesta, înc un argument care demonstreaz
suprema ia principiului suveranit ii poporului şi rolul Parlamentului de depozitar al
acesteia. Este vorba de mesaje foarte importante. Preşedintele S.U.A. se poate adresa
na iunii sau unor categorii sociale direct, prin mijloace de pres (alocu iuni televizate,
conferin e de pres , articole, declara ii publice ş.a.), dar, în acest dialog, problemele
dezb tute, ca şi m surile preconizate pentru solu ionarea acestora, nu au importan a celor
care figureaz în mesajul anual al preşedintelui.
În Constitu ia Statelor Unite nu se precizeaz în mod concret procedura folosit
pentru adresarea mesajului. Astfel, preşedintele poate adresa un mesaj scris sau mesajul
poate fi prezentat chiar de preşedinte. De pild , pân în anul 1969, mesajele preşedintelui
american nu erau prezentate de el însuşi. În practica constitu ional francez sunt folosite
ambele modalit i de prezentare a mesajului.
În practica constitu ional româneasc interbelic , regele deschidea sesiunea
Reprezentan ei Na ionale printr-un mesaj la care fiecare adunare întocmea un r spuns
(art.90 din Constiutu ia din 1923).
În dreptul constitu ional român procedura prezent rii de c tre preşedintele
republicii în fa a Parlamentului a unor mesaje (“d ri de seam ”) asupra exercit rii
atribu iilor sale şi asupra dezvolt rii statului a fost introdus prin Legea nr.1/1974 pentru
instituirea func iei preziden iale. De men ionat este faptul c preşedintele ales în anul
1974 nu a prezentat nici o dare de seam în fa a Marii Adun ri Na ionale, socotind c
expunerile f cute cu diferite prilejuri omagiale, în fa a Parlamentului sau a unor foruri
na ionale, suplineau îndatorirea sa constitu ional .
În Constitu ia României se prevede c preşedintele adreseaz Parlamentului
mesaje cu privire la principalele probleme politice ale na iunii. Dispozi ia reduce
con inutul mesajelor la principalele probleme politice, deşi, de pild , problemele
economice sau cele de protec ie social sunt cel pu in la fel de importante ca şi cele
politice.
Este adev rat c , în ultim instan , problemele economice sau sociale au
implica ii politice, dar aceast rela ie între economic şi politic nu este un argument
puternic pentru dep şirea îngust rii con inutului mesajelor preziden iale. În afar de
aceasta, Constitu ia nu stabileşte o periodicitate a mesajelor preşedintelui adresate
Parlamentului.

4.3. Prerogativele Puterii Executive privind finalizarea procesului legislativ

Evident, un asemenea gen de “participare” a puterii executive la procesul de

adoptare a legilor, corelat şi cu dreptul acesteia de ini iere a proiectelor de lege este,
aparent, de natur s pun un semn de întrebare asupra suprema iei Parlamentului. În
asemenea condi ii, suveranitatea Parlamentului nu ar fi compromis ? Parlamentarii nu s-
ar transforma din reprezentan i ai na iunii în func ionari ai executivului? R spunsul la
aceste întreb ri nu poate fi decât negativ.
În realitate, interven ia puterii executive este pur formal şi nu impieteaz asupra
exercit rii de c tre parlamentari a mandatului lor în condi ii de deplin libertate şi la
ad post de o eventual presiune guvernamental .
În practica constitu ional s-au conturat dou c i de interven ie a Executivului în
aceast materie asupra legislativului:
a) sanc ionarea şi promulgarea legilor;
b) dreptul de veto;
Procedura sanc ion rii şi promulg rii, legilor izvor şte din doctrina separa iei
puterilor şi este un ultim efort al puterii executive pentru a preveni un eventual abuz al
puterii legislative care s-ar l sa tentat ca, votând o lege, s -şi impun punctul de vedere
în mod discre ionar nu numai unei puteri sau alteia, ci poporului, care este, în ultim
instan , destinatarul legii.
Aşadar, şeful statului, dispunând de puterea de a promulga legea adoptat de
Parlament, o supune unei ultime verific ri în ceea ce priveşte con inutul acesteia şi chiar
constitu ionalitatea ei. Promulgarea echivaleaz cu o autentificare a legii. Prin actul
promulg rii, legea devine executorie, cap t for juridic . Dup promulgare, legea este
publicat într-o colec ie oficial care cuprinde în ordine cronologic toate legile adoptate
de Parlament.
 Pentru motive lesne de în eles, în Constitu ie este prev zut un termen rezonabil în
care şeful statului promulg legea. Potrivit prevederilor noastre constitu ionale, termenul
respectiv este de 20 de zile.
Preşedintele României poate cere Parlamentului, o singur dat , reexaminarea
legii. În aceast situa ie, preşedintele nu poate face presiuni asupra Parlamentului,
încercând s propun o anumit redactare a vreunui articol sau s modifice substan a
legii. Legea poate fi men inut în forma în care a fost votat ini ial. Pentru o nou
adoptare, nu este cerut o alt majoritate de voturi fa de faza ini ial .
De asemenea, Preşedintele României poate sesiza Curtea Constitu ional asupra
constitu ionalit ii legii. În aceste dou cazuri, promulgarea legii este obligatorie în
termen de 10 zile de la primirea legii readoptate de c tre Parlament sau de la primirea
deciziei Cur ii Constitu ionale prin care se confirm constitu ionalitatea legii. În aceste
condi ii, prerogativele Preşedintelui României sunt formale, el neputând bloca procesul
legislativ, care r mâne exclusiv Parlamentului.
În Italia, preşedintele republicii are dreptul de a cere o a doua dezbatere a unei
legi, (aşa numitul „drept de veto suspensiv”, îns aceast atribu ie este supus
contrasemn rii.
În unele ri, cumar fi Statele Unite ale Americii, şeful statului de ine un autentic
drept de veto, opunându-se astfel legii adoptate de Parlament şi refuzând s o semneze.
Din punct de vedere juridic, refuzul şefului statului de a promulga legea este o
expresie a dreptului s u de veto. Acest drept este conferit şefului statului atât în
republicile preziden iale, cât şi în republicile parlamentare. Dreptul de veto poate fi
exercitat şi de monarh. Cum îns în epoca contemporan monarhiile au îmbr cat o form
constitu ional sau parlamentar , dreptul de veto al monarhului s-a atrofiat. Astfel,
potrivit art.62 din Constitu ia Spaniei, regele sanc ioneaz şi promulg legile adoptate de
Cortesurile Generale (Parlamentul). Constitu ia nu prevede, îns , dreptul monarhului de
a refuza sanc ionarea unei legi. De asemenea, monarhul Marii Britanii nu a mai exercitat
dreptul de veto de la începutul secolului al XVII-lea, iar regele Fran ei - c ruia i s-a
recunoscut un drept de veto suspensiv prin Constitu ia din 1791 - a pl tit cu capul acest
drept de a se împotrivi voin ei Adun rii Na ionale.
 În prima Constitu ie a Fran ei (1791), sanc ionarea unei legi era în realitate un
veto suspensiv, durând maximum patru ani (dou legislaturi, mandatul fiind de doi ani).
În cazul în care şeful statului refuz s sanc ioneze decretele legislative, acestea
nu mai puteau s -i fie prezentate în timpul aceleiaşi legislaturi, urmând a fi reluate dup
urm toarele dou legislaturi.
Potrivit prevederilor Constitu iei S.U.A., dac preşedintele nu semneaz legea în
termen de 10 zile de la data la care i-a fost trimis de Congres spre promulgare, aceasta
intr automat în vigoare. Preşedintele Statelor Unite ale Americii poate opune veto-ul s u
oric rei legi. Congresul nu poate dep şi acest veto decât dac adopt din nou legea
respins de preşedinte, cu o majoritate de dou treimi din num rul congresmenilor.
Guvernatorii statelor membre ale Uniunii beneficiaz de un aşa-numit “item
veto”. Potrivit acestor proceduri, guvernatorul unui stat îşi exprim dezacordul fa de o
anumit parte a textului legislativ adoptat de Congresul local. Altfel spus, el opune veto
la un articol sau capitol dintr-o lege local , restul articolelor urmând s se aplice.
O variant a procedurii constitu ionale americane de veto este aşa-numitul poket
veto. Potrivit acestei proceduri, în ultimele 10 zile ale sesiunii parlamentare preşedintele
poate refuza semnarea unei legi dac îi este trimis în acest termen de Congres pentru a fi
semnat , dup care îşi suspend lucr rile. În cazul în care preşedintele utilizeaz
procedura de „poket veto”, refuzând s semneze legea respectiv , în sesiunea urm toare a
Congresului procesul legislativ de adoptare a acesteia este reluat de la început.

4.4. Delegarea legislativ

În condi iile stabilite în Constitu ie, puterea executiv poate s se implice efectiv
în activitatea legislativ , preluând prerogativele de reglementare primar a rela iilor
sociale, care în mod normal sunt exercitate doar de puterea legislativ . În general,
asemenea acte sunt denumite decrete-lege, ordonan e, decrete legislative ş.a.
În via a fiec rui stat pot interveni situa ii în care Parlamentul, aflându-se în
imposibilitatea de a se întruni pentru a legifera sau/şi chiar situa ii social-politice care
impun adoptarea rapid a unei reglement ri juridice. În asemenea condi ii, procedura
parlamentar fiind mai greoaie, se abiliteaz Guvernul s ia m suri rapide – inclusiv de
legiferare. Originea acestei abilit ri se g seşte în tradi ia constitu ional britanic , care
acorda şefului statului – regele – atribu ia de a lua pe cale de regulament toate m surile
necesare pentru a garanta siguran a politic şi ap rarea regatului 60 .
În România, practica emiterii decretelor-legi a fost folosit în diferite perioade
istorice. Ini ial, a fost instituit de Alexandru Ioan Cuza dup modelul francez. Astfel, în
art.18 alin.2 al Statutului Dezvolt tor al Conven iei de Paris din 1858 se prevedea c
“Decretele ce pân la convocarea noii Adun ri se vor da de Domn, dup propunerea
Consiliului de Miniştri şi a Consiliului de Stat, vor avea putere de lege”. De asemenea, în
art.III al “Modifica iunilor îndeplin toare Statutului” se arat c “în cazul când guvernul
ar fi nevoit a lua m suri de urgen care cer concursul Adun rii Elective şi al Senatului,
în timpul când aceste adun ri nu sunt deschise, ministrul va fi dator a le supune la cea
dintâi convoca iune, motivele şi rezultatele acestor m suri”.
Aceast practic a mai fost folosit în România în timpul Primului R zboi
Mondial. Constitu ia din 1923 a ratificat, prin art.133, unele dintre decretele-lege
adoptate în perioada anterioar .
Sub imperiul Constitu iei din 1938, regele avea dreptul ca “în timpul când
adun rile legiuitoare erau dizolvate şi în intervalul dintre sesiuni s fac în orice privin
decrete cu putere de lege, care urmau a fi supuse adun rilor spre ratificare la cea mai
apropiat sesiune a acestora” (art.46).
Prin Decretul-Lege nr. 3052 din 5 septembrie 1940, cele dou Camere ale
Parlamentului au fost dizolvate şi, prin urmare, de la aceast dat pân la constituirea
Parlamentului în urma alegerilor generale din noiembrie 1946 s-a legiferat prin decrete-
lege. Constitu ia din 1948 a prev zut crearea unui organism ales din rândul
parlamentarilor – Prezidiul Marii Adun ri Na ionale – c ruia i s-a conferit atribu ia de a
emite decrete cu putere de lege. Constitu ia din 1952 a preluat întocmai prevederea din
Constitu ia din anul 1948. În anul 1961, acest organism şi-a schimbat denumirea în
Consiliul de Stat. Din punct de vedere al naturii sale juridice, Prezidiul Marii Adun ri
Na ionale şi Consiliul de Stat întruneau caracteristicile de organ suprem de stat cu

60
C.Ionescu, Institu ii politice şi drept constitu ional, Ed. Juridic , Bucureşti, 2004, p.183.
activitate permanent , subordonat Marii Adun ri Na ionale. Având aceast calitate,
Consiliul de Stat era învestit cu atribu ia de a emite, în anumite condi ii, decrete cu putere
de lege care erau apoi supuse dezbaterii M.A.N. potrivit procedurii de adoptare a legii.
În sistemul constitu ional francez actual, practica decretelor-lege folosite între anii
1875-1958, este preluat sub denumirea de ordonan e (art.38 din Constitu ie), aplicându-
se, în special, în materie bugetar . Astfel, dac proiectul de buget introdus de Guvern nu
este adoptat de Parlament în termen de 70 de zile, Guvernul are dreptul (conform art.47
din Constitu ie) s adopte el însuşi actul normativ respectiv prin ordonan .
Acest procedeu este cunoscut în doctrin sub denumirea de “delegare de
legisla ie” şi este practicat în mod general. Din punct de vedere conceptual, “delegarea de
legisla ie” sau “delegarea puterii legislative” const într-un transfer de prerogative de la
Parlament c tre Guvern privind adoptarea unui act normativ.
Tendin a parlamentarilor de a delega puterea legislativ celei executive are
caracter general, în pofida faptului c numeroşi autori i se opun 61 . Principalul argument
adus de adversarii teoriei deleg rii puterii legislative se întemeiaz pe principiul potrivit
c ruia delegata potestas non delegare possum. Cu alte cuvinte, dac Parlamentul de ine şi
exercit o putere delegat , el nu ar mai avea, la rândul sau, voca ia de a delega sau
înstr ina o putere ce nu îi apar ine. O asemenea lips de voca ie a Parlamentului de a
încredin a altei puteri exerci iul legifer rii a fost intuit şi de John Locke, care spunea c
legislativul nu poate transfera puterea de a adopta legi, întrucât o de ine ca o putere
delegat de popor şi nu o poate transfera altuia. Poporul singur poate desemna forma
(organul) care se va constitui în putere legislativ . Când poporul a spus – continu Locke
– “Noi vom încredin a puterea şi vom fi guverna i de legi f cute de astfel de oameni
(adic parlamentari) şi în astfel de forme”, nimeni altcineva nu poate spune c al ii vor
face legile pentru el 62 . Practica constitu ional a convins, îns , cea mai mare parte a
doctrinarilor de necesitatea ca Parlamentul s învesteasc puterea executiv cu atributul
de a “legifera” în anumite condi ii stabilite chiar de Parlament. Argumentul hot râtor a

61
D.Schoenbrod, The Delegation Doctrine: Could the Court Give in Substance, în „Michigan Law
Review”, vol. 83, nr. 5, 1985.
62
J.Locke, Concerning Civil Government, Second Essay, în „Great Books of the Western World”, vol. 33,
Enciclopedia Britanica, Chicago, 1993, p.58.
fost complexitatea şi “tehnicizarea” actului de conducere social , care ar impune
adoptarea rapid a unor m suri legislative pentru rezolvarea unor probleme acute.
Potrivit art.115 din Constitu ia României, Parlamentul poate adopta o lege
special de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonan e în domenii care nu fac
obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili în mod obligatoriu, domeniul şi
data pân la care se pot emite ordonan e. În cazuri excep ionale, Guvernul potrivit
deleg rii constitu ionale, poate adopta ordonan e de urgen care intr în vigoare numai
dup depunerea lor spre aprobare la Parlament.
Constitu ia Spaniei din 1978 prevede, de asemenea, în art.83, c Parlamentul
(Cortesurile Generale) poate delega Guvernul, printr-o lege-cadru, s edicteze reguli
având puterea de lege (decrete legislative). În legea-cadru se stabilesc precis domeniul de
reglementare şi durata deleg rii. Guvernul poate adopta şi decrete-lege în caz de
“necesitate extraordinar şi urgen ”. Parlamentul portughez (Adunarea Republicii) este
competent, potrivit art.164 lit. e din Constitu ie, s confere Guvernului autoriza ia de a
legifera. Fiind astfel investit cu o adev rat competen legislativ , Guvernul portughez
poate emite decrete-legi în domeniile care nu sunt rezervate Adun rii Republicii, precum
şi în domeniile respective, potrivit legii de abilitare 63 .
Art. 38 din Constitu ia Fran ei abiliteaz Guvernul ca, pentru înf ptuirea
programului s u, s cear Parlamentului autoriza ia de a lua hot râri, într-un termen
limitat, m suri care în mod normal sunt de domeniul legii.
Dispozi ii având un caracter asem n tor sunt stipulate şi în alte constitu ii. Astfel,
potrivit articolului 44 din Constitu ia Greciei, în circumstan e excep ionale, de necesitate,
de extrem urgen şi neprev zut , Preşedintele Republicii poate, la propunerea
Consiliului de Miniştri, s edicteze acte cu valoare legislativ . Aceste acte sunt supuse,
potrivit articolului 72, paragraful 1 din Constitu ie, ratific rii Camerei Deputa ilor într-un
termen de 14 zile de la edictarea lor sau de la convocarea în sesiune a forului legislativ.

63
C. Ionescu, op. cit., p.187.
4.5. Dizolvarea Parlamentului

În practica constitu ional a statelor, problema conflictului între Parlament şi

puterea executiv , reprezentat în acest caz de şeful statului (monarh sau preşedinte), a
devenit notorie, fiind în ultim instan solu ionat în Constitu ia fiec rui stat. Conflictul
între Parlament şi preşedinte este de fapt un conflict între prerogativele constitu ionale ale
celor dou institu ii guvernante şi se manifest atât pe plan intern, cât şi în rela iile
interna ionale. Întotdeauna, conflictul se solu ioneaz prin mijloace legale
64
(constitu ionale) .
Forma cea mai grav pe care o poate lua un astfel de conflict const în refuzul
Parlamentului de a acorda votul de încredere Guvernului.
Într-o asemenea situa ie, solu ionarea crizei impune dizolvarea Parlamentului de
c tre şeful statului. Trebuie precizat c o asemenea m sur este posibil numai în
regimurile parlamentare 65 .
În conformitate cu art.89 din Constitu ia României, preşedintele rii poate s
dizolve Parlamentul dup consultarea preşedin ilor celor dou Camere şi a liderilor
grupurilor parlamentare, dac forul legislativ nu a acordat votul de încredere pentru
formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai dup
respingerea a cel pu in dou solicit ri de investitur .

Teme de control:
1. Implicarea direct a Puterii Executive în activitatea legislativ a Parlamentului
2. Delegarea legislativ în Europa
Bibliografie de referin
Obligatorie
- Constitu iile statelor europene

64
C.Ionescu, Institu ii politice şi drept constitu ional, Ed. Juridic , Bucureşti, 2004, p.188.
65
În statele în care Parlamentul are o organizare bicameral , dizolvarea poate fi dispus fie în privin a
ambelor Camere, fie în privin a unei singure Camere. De obicei, Camera vizat este Camera inferioar .
 MODULUL 5 Mecanisme de ac iune a Parlamentului asupra Puterii Executive

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu mecanismele de ac iune ale

parlamentelor europene asupra puterii executive
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursan ii trebuie:
S cunoasc procedura de formare a executivului
S explice interven ia Parlamentului asupra unor autorit i executive

5.1. Interven ia Parlamentului în formarea Executivului şi în desemnarea unor

înal i demnitari ai Puterii Executive

Rolul parlamentului în formarea executivului este foarte complex şi difer în

func ie de sistemul politic - preziden ial sau parlamentar -, precum şi în func ie de
realit ile social-politice şi tradi iile constitu ionale din fiecare ar .
În primul rând, trebuie men ionat prerogativa Parlamentului, în republicile
parlamentare, de a alege şi revoca pe preşedinte (art.43 pct.10 din Constitu ia României
din 1965; art.29/A alin.1 şi art.31 alin.1 lit.f din Constitu ia Ungariei; art.83 din
Constitu ia Italiei; art.54 din Constitu ia Germaniei.)
În afar de alegerea şi revocarea şefului statului, în unele sisteme constitu ionale
Parlamentul alege şi revoc guvernul sau alege pe primul-ministru. Potrivit art.62 din
Constitu ia Germaniei, cancelarul federal este ales cu majoritate absolut f r dezbateri
de c tre Bundestag (Camera Inferioar ) la propunerea Preşedintelui Republicii Federale.
În cazul în care persoana propus de Preşedintele federal nu ob ine majoritatea
cerut în termen de 14 zile de la primul scrutin , Bundestagul poate propune uncandidat şi
îl poate alege pe Cancelar cu o majoritate absolut a membrilor s i.
În ceea ce priveşte rela iile dintre Guvern şi Parlament, Constitu ia Italiei prevede
în art. 94 c „ Guvernul trebuie s se bucure de încrederea celor dou Camere. Fiecare
Camer acord sau refuz încrederea sa printr-o mo iune motivat şi votat prin apel
nominal. În cele 10 zile care urmeaz form rii sale, Guvernul se prezint în fa a
Camerelor pentru a ob ine încrederea lor.”
 O form de “participare” direct a Parlamentului la constituirea executivului, de
fapt, a guvernului, const în desemnarea membrilor acestuia, inclusiv a primului
ministru, de c tre şeful statului, din rândul parlamentarilor. Exemplul clasic înc în
vigoare este cel al Marii Britanii. Senatul Statelor Unite avizeaz numirile în înalte func ii
de demnitar f cute de preşedinte.

5.2. Interven ia Parlamentului în activitatea Executivului

Necesitatea analizei raportului dintre puterea legislativ şi cea executiv , sub toate
aspectele sale – de la cel juridic la cel politic, rezult din importan a acestui raport pentru
func ionarea unei societ i democratice.
Implica iile modului în care este conceput raportul legislativ – executiv sunt
multiple, complexe şi dep şesc sfera politicului. Aspectul esen ial în raportul dintre cele
dou puteri ine de controlul legislativului asupra executivului, iar reglementarea de jure
a acestuia, precum şi modul în care este exercitat de facto afecteaz func ionarea
întregului sistem politic şi tot ceea ce înseamn statul de drept şi domnia legii.
Astfel, raportul care se stabileşte între puterea legislativ şi cea executiv
determin reprezentativitatea şi legitimitatea în procesul de luare a deciziilor.
În lipsa unor mecanisme democratice bine consolidate şi a unei culturi politice de
tip participativ, democratic, modul efectiv în care este exercitat controlul parlamentar
asupra activit ii guvernului este un factor hot râtor în problema puterii discre ionare şi
deplasarea centrului de greutate decizional dinspre organismul cel mai reprezentativ al
unei democra ii – Parlamentul – c tre Guvern.
Controlul parlamentar este important în aprecierea activit ii executivului şi a
modului cum se desf şoar şi cum se concretizeaz rela ia dintre Guvern şi Parlament.
Caracterul esen ial al acestei dimensiuni în sistemul de checks and balances între puterile
statului este dovedit şi de importan a pe care democra iile consolidate i-o acord .
Aceast modalitate de interven ie parlamentar în activitatea executiv este
posibil în mai multe situa ii:
 a) r spunsul dat de Parlament unor probleme la solicitarea guvernului sau a
şefului statului (ex. R spunsul adresat în Parlament unor probleme la mesajele adresate
şefului statului).
b) constituirea unor comisii de anchet asupra activit ii unor departamente ale
executivului. Astfel, a devenit deja o tradi ie pentru fiecare Parlament s -şi constituie din
sânul s u comisii parlamentare de anchet . Exemplul clasic îl constituie sistemul
constitu ional al Statelor Unite ale Americii.
Comisiile de anchet ale Camerei Reprezentan ilor şi ale Senatului sunt foarte
temute, deoarece, prin prerogativele ce le-au fost încredin ate, ele au dreptul s ancheteze
orice probleme considerate de membrii acestora ca importante pentru comisie, de la
problemele privind, de pild , securitatea na ional , livr ri de arme, trafic de droguri, pân
la trafic de influen sau alte delicte comise de înal i func ionari. Raportul întocmit de
comisie poate fi public sau secret 66 .
Rolul anchetelor parlamentare const în desemnarea unui num r de parlamentari
de a exercita un control asupra unui segment determinat din activitatea Executivului,
opera iune care se finalizeaz cu o informare cuprins într-un raport care permite
Parlamentului s ia o decizie cu privire la subiectul investigat.
Comisiile parlamentare de anchet cuprind forme diferite de manifestare, în
special sub aspectul competen ei şi al procedurilor pe care le urmeaz investiga ia şi
raportul final.
c) întreb ri şi interpel ri adresate membrilor guvernului.
Exist în via a parlamentar din mai multe ri practica ca fiecare dezbatere
parlamentar s înceap cu „spectacolul întreb rilor” adresate membrilor Guvernului,
opera iune amplu mediatizat , în primul rând din considerente electorale 67 .
Potrivit regulamentelor de organizare şi func ionare ale fiec rei Camere,
parlamentarii se bucur de dreptul de a adresa întreb ri sau de a-i interpela pe membrii
guvernului, inclusiv pe primul-ministru. Aceast practic este general , fiind diferite doar
elementele tehnice de adresare a întreb rilor sau interpel rilor, precum şi modalit ile de

66
S.S.Smith, C.J.Deering, Commitees in Congress, Congressional Quatlerly Inc., Washington D.C., 1990,
p.23.
67
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.II, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p.497.
r spuns. Cel interpelat poate refuza în anumite situa ii şi condi ii s r spund la o anumit
întrebare, justificând refuzul s u pentru considerente de ap rare a unor secrete de stat sau
a securit ii na ionale.
Interpelarea const într-o cerere adresat Guvernului de un grup parlamentar, de
unul sau mai mul i deputa i, prin care se solicit explica ii asupra politicii Guvernului în
probleme importante ale activit ii sale interne sau externe 68 .
Întrebarea const într-o simpl cerere de a r spunde dac un fapt este adev rat,
dac o informa ie este exact , dac Guvernul şi celelalte organe ale administra iei
publice în eleg s comunice Camerei informa iile şi documentele cerute de Camera
Deputa ilor sau de comisiile permanente ori dac Guvernul are inten ia de a lua o hot râre
69
într-o problem determinat .
Cu alte cuvinte, întreb rile se refer la chestiuni punctuale, concrete, la ac iuni
particulare ale cabinetului, în vreme ce interpel rile urm resc informarea cu privire la
strategia Guvernului într-un anumit domeniu, la politicile pe care acesta inten ioneaz s
le aplice.
De drept, interpel rile sunt menite a genera şi o scurt dezbatere pe problemele
aduse în discu ie de parlamentari. Astfel, în sistemul parlamentar românesc, în s pt mâna
în care se primesc r spunsurile, parlamentarii care au depus interpel ri le dezvolt în
maximum trei minute înainte de a se da cuvâ ntul oficialului interpelat pentru prezentarea
r spunsului. Dac acesta este considerat inadecvat sau dac parlamentarul nu este
mul umit de r spunsul primit, el poate interveni cu puncte de vedere suplimentare şi are
dreptul de a comenta r spunsul.
În cazul interpel rilor adresate premierului, procedura este cea potrivit c reia
acestea sunt adresate într-un interval de dou minute pentru fiecare, premierului (sau, de
cele mai multe ori, un reprezentant al s u) acordându-i-se trei minute pentru a r spunde.
Urmeaz posibilitatea unui drept la replic de înc dou minute, de ambele p r i, ultimul
cuvânt avându-l premierul.
Consider m c obligativitatea miniştrilor de a veni în fa a Parlamentului şi de a
r spunde direct şi personal interpel rilor pe care le primesc ar putea reprezenta un factor

68
A se vedea şi art. 162 al Regulamentului Camerei Deputa ilora României
69
A se vedea şi art. 154 al Regulamentului Camerei Deputa ilora României
important în realizarea unui control parlamentar mai eficient asupra Guvernului şi s-ar
încadra, de fapt, în sfera r spunderii politice a executivului în fa a forului legislativ.
Astfel, putem spune c absen a miniştrilor care prefer s -şi delege secretarii de stat sau
chiar directorii şi consilierii pentru a r spunde parlamentarilor împiedic , de fapt,
exercitarea controlului parlamentar asupra Guvernului.
În Marea Britanie, dezbaterea parlamentar ca mijloc de control asupra
cabinetului este o adev rat institu ie a democra iei şi cunoaşte posibilit i extreme de
variate de ini iere.
Astfel, este prev zut zilnic, de luni pân joi, un interval de o or pentru întreb ri şi
r spunsuri, iar premierul este chemat în fiecare s pt mân la tribuna Parlamentului pentru
a da curs solicit rilor parlamentarilor şi pentru a justifica politica Guvernului. Întreb rile
formulate ini ial pot fi dublate de întreb ri suplimentare, fiecare zi prilejuind astfel o
dezbatere între reprezentan ii Guvernului şi cei ai Parlamentului.
De asemenea, fiecare membru al Camerei Comunelor poate solicita întrunirea
acestui for pentru a discuta chestiuni legate de circumscrip ia pe care o reprezint sau
probleme de interes public. Dezbaterea are loc timp de jum tate de or dup epuizarea
ordinii de zi. Conform Ordinului nr. 24, exist , de asemenea, posibilitatea ini ierii unor
dezbateri de urgen “asupra unei chestiuni specifice şi importante care necesit a fi luat
în considerare urgent.”În aceast situa ie, dezbaterii i se aloc un interval de trei ore.
Opozi ia parlamentar britanic beneficiaz de aşa-numita “zi a opozi iei”. Este
vorba, de fapt, de 20 de zile în fiecare sesiune, în care opozi ia are dreptul de a alege şi
propune subiecte spre dezbatere. Dintre acestea, 17 zile sunt la dispozi ia liderului
opozi iei (institu ie şi denumire oficializat în Marea Britanie), iar celelalte trei revin
celui de-al doilea partid de opozi ie ca m rime.
În Parlamentul englez, interpel rile au o form aparte, cunoscut sub denumirea
de „mo iune de amânare”, care seam n cu interpel rile numai în cazul în care ele
determin prelungirea şedin ei parlamentare pentru ca un ministru s r spund la o
întrebare adresat de parlamentari. O a doua situa ie are în vedere amânarea închiderii
sesiunii înaintea vacan ei parlamentare. În astfell de cazuri, mambrii camerei Comunelor
pot depune o mo iune de acest gen pentru a provoca o dezbatere asupra unor întreb ri
adresate cabinetului. Acest gen de dezbateri nu este urmat de un vot. De asemnea, în
situa ia în care exist o problem determinat , care nu suport amânare, suntem în
prezen a unei mo iuni de amânare înn caz de urgen .
Şi în Germania, Bundestag-ul are la dispozi ie, pe lâng mecanismele clasice, un
tip de procedur inexistent în România. Este vorba despre întreb rile cu dezbatere, care
pot fi ini iate de orice grup parlamentar şi care sunt înscrise pe ordinea de zi imediat dup
înştiin area Guvernului cu privire la acestea.
O procedur similar exist în Senatul francez, în care orice senator are dreptul s
formuleze o întrebare şi s solicite o dezbatere pe marginea ei 70 .
Nu numai rile cu tradi ie democratic acord importan a cuvenit dimensiunii de
informare a func iei de control parlamentar. În Polonia, în afara procedurii obişnuite care
acord un termen de 21 de zile pentru formularea unui r spuns la întreb ri şi interpel ri,
primul-ministru şi membrii Consiliului de Miniştri sunt obliga i s r spund pe loc
chestiunilor urgente ridicate în fiecare şedin a Seim-ului. Întreb rile cu privire la
probleme curente şI importante pot fi adresate oral, sub obliga ia responsabililor viza i de
a r spunde pe loc.
Un mijloc de control suplimentar este stipulat în art.39 al Constitu iei Ungariei,
potrivit c reia Guvernul “este obligat s furnizeze Parlamentului rapoarte regulate cu
privire la activitatea sa.”
d) dreptul la informare.
Informarea parlamentului se face prin modalit i specifice, în cadrul acestora
figurând diverse rapoarte, inform ri, d ri de seam , etc. prezentate de Guvern. Ra iunea
acestor inform ri rezid din necesitatea asigur rii func ion rii parlamentului. Un
Parlament neinformat este întotdeauna la dispozi ia Executivului, transformându-se într-
un simplu organ de ratificare a deciziilor guvernamentale.
În sistemul nostru constitu ional, de exemplu, parlamentarii au dreptul s solicite,
în cadrul dreptului de control parlamentar - prin preşedin ii Camerelor sau ai comisiilor
date - informa ii, documente de la Guvern şi de la celelalte organe ale administra iei
publice.

70
Direc ia pentru Informare Parlamentar , Controlul parlamentar prin intermediul întreb rilor şi al
interpel rilor în Fran a, Marea Britanie şi Germania, studiu documentar, iunie 2002.
 Privit într-un cadru general, informarea Parlamentului de c tre Guvern este o
condi ie a exercit rii controlului parlamentar asupra acestuia. Acest aspect rezult dintr-
un studiu realizat de Uniunea Interparlamentar , în majoritatea statelor examinate
normele constitu ionale prev zând obliga ia Executivului de a da seam în fa a
Parlamentului de activitatea pe care o desf şoar , urmând ca pe aceast baz s fie
exercitat un control permanent asupra Guvernului 71 .
Sistemul constitu ional francez cunoaşte urm toarele modalit i de adresare a
întreb rilor şi interpel rilor:
a) întreb ri orale cu sau f r dezbatere (întrebarea este adresat de câte un
parlamentar unui membru al Guvernului care r spunde la urm toarea şedin a Camerei;
dac se solicit dezbaterea pe marginea întreb rii se acord un timp limitat, atât pentru
prezentarea întreb rii, cât şi în leg tur cu aceasta, eventual pentru sus inerea ei de c tre
parlamentari). În acelaşi sistem constitu ional, o întrebare oral urmat de dezbateri se
numeşte interpelare. De cele mai multe ori, interpelarea d naştere la discu ii
contradictorii, confrunt ri de opinii ideologice, interese politice şi de partid ş.a. şi se
poate sfârşi chiar prin demisia Guvernului.
b) întreb ri scrise. Ele nu rezult din Constitu ie, ci dintr-o cutum datând de
la începutul secolului XX, care a fost receptat în regulamentele Camerelor. Întreb rile
scrise privind politica general a Guvernului sunt adresate primului-ministru.
În sistemul constitu ional românesc actual, Guvernul şi fiecare dintre membrii s i
sunt obliga i s r spund la întreb rile sau la interpel rile formulate de deputa i sau de
senatori. De asemenea, oricare Camer legislativ poate adopta o mo iune prin care îşi
exprim pozi ia cu privire la problema ce a f cut obiectul interpel rii.

5.3. Interven ia Parlamentului asupra unor autorit i executive

71
M.Enache, Controlul parlamentar, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p.76.
 Este forma cea mai ampl prin care forul legislativ îşi manifest pozi ia sa de
reprezentant al na iunii fa de puterea executiv . Este un procedeu r spândint, dar
formele sale difer de la un sistem constitu ional la altul.
Ca modalitate de manifestare, este cunoscut punerea sub acuzare a şefului
statului, precum şi a miniştrilor. Miniştrii şi ceilal i înal i demnitari pot fi deferi i justi iei
pentru comiterea unor fapte penale, dar procedura este diferit fa de cea folosit fa de
cet enii care ar comite aceleaşi fapte: luare de mit , evaziune fiscal , omucidere, spionaj,
înalt tr dare etc.
De obicei, prin Constitu ie sunt fixate procedura, organismul sau organismele la
care se face apel. Astfel, potrivit articolului 61 din Constitu ia Republicii Federale
Germania, oricare Camer a Parlamentului poate pune sub acuzare pe preşedintele
republicii în fa a tribunalului constitu ional federal pentru violarea voluntar a legii
fundamentale sau a unei legi federale. Cererea de punere sub acuzare trebuie prezentat
de cel pu in o p trime din membrii Bundestagului sau ai Bundesratului. Decizia de
punere sub acuzare trebuie aprobat de o majoritate de dou treimi din membrii Camerei
respective. Acuza ia este sus inut de un reprezentant al Adun rii care a votat punerea
sub acuzare. Potrivit aceluiaşi articol, dac Tribunalul constitu ional federal constat c
preşedintele republicii s-a f cut vinovat de o violare voluntar a legii fundamentale sau a
unei alte legi federale, îl poate declara eliberat din func ie.
În sistemul constitu ional francez, potrivit prevederilor art.68 din Constitu ie,
preşedintele Republicii nu este responsabil de actele s vârşite în exerci iul func iei sale
decât în caz de înalt tr dare. El nu poate fi pus sub acuzare decât de cele dou Camere,
care au hot rât printr-un vot identic în scrutin public şi cu o majoritate absolut a
membrilor care le compun. Preşedintele este judecat de Înalta Curte de Justi ie. În ceea ce
priveşte membrii guvernului, aceştia r spund penal pentru actele s vârşite în exerci iul
func iilor lor, calificate drept crime sau delicte în momentul când au fost comise.
În Statele Unite ale Americii este reglementat procedura de impeachment.
Aceast procedur const în punerea sub acuzare a înal ilor demnitari ai statului, inclusiv
a preşedintelui. Procedura cuprinde dou faze: Camera Reprezentan ilor este învestit cu
dreptul de a pune sub acuzare prin votul majorita ii simple a membrilor acesteia, judecata
propriu-zis urmând a fi f cut de Senat. În cazul când este judecat preşedintele, lucr rile
Senatului vor fi prezidate de preşedintele Cur ii Supreme. Procedura de judecat este
asem n toare cu cea folosit în fa a unei instan e. Pentru acuzare se cere votul a dou
treimi din num rul senatorilor prezen i.
Potrivit prevederilor art.109 din Constitu ia României, urm rirea penal a
membrilor guvernului este cerut de cele dou camere ale Parlamentului, precum şi de
Preşedintele României.
În România, potrivit Constitu iei din 1965, preşedintele a fost r spunz tor fa de
Marea Adunare Na ional . Aceasta fiind singura dispozi ie constitu ional referitoare la
r spunderea preşedintelui, se poate trage concluzia c legiuitorul - instituind în 1974
func ia de preşedinte al republicii - nu a avut în vedere o r spundere penal sau material
a acestuia, ci doar o form r spundere politic . Potrivit noii Constitu ii a rii (art.96
alin.1), Camera Deputa ilor şi Senatul, în sedin comun , pot hot rî punerea sub acuzare
a Preşedintelui României pentru înalt tr dare, cu votul a cel pu in dou treimi din
num rul deputa ilor şi senatorilor. În acest caz, competen a de judecat apar ine Cur ii
Supreme de Justi ie în condi iile legii. Preşedintele este demis la data r mânerii definitive
a hot rârii de condamnare.
Art.95 din Constitu ie a instituit şi o procedur de suspendare a Preşedintelui
României. Teoretic, este posibil ca preşedintele suspendat s nu fie demis în urma
referendumului. Într-o asemenea ipotez s-ar aplica prevederile art.97 alin.1 din
Constitu ie potrivit c rora, în cazul în care preşedintele este în imposibilitate definitiv a
exercit rii atribu iilor, intervine vacan a preziden ial şi în termen de trei luni de la
constatarea vacan ei, guvernul ar urma s organizeze alegeri preziden iale. În literatura de
specialitate s-a emis opinia c , în cazul în care electoratul a refuzat demiterea
preşedintelui, interimatul func iei acestuia, instituit în virtutea art. 98 alin. 1 din
Constitu ia României, înceteaz , iar preşedintele suspendat îşi reia exerci iul mandatului
s u 72 .
Guvernul r spunde politic în fa a Parlamentului, aceasta fiind o alt form de
interven ie a puterii legislative în activitatea executiv . În sistemele preziden iale,
Guvernul nu este responsabil fa de Parlament (în S.U.A., de exemplu); deci, forma de

72
I.Deleanu, Drept constitu ional şi institu ii politice, vol II, Iaşi, 1992, p.217.
interven ie men ionat este o modalitate utilizat în sistemele parlamentare, precum şi în
statele al c ror sistem politic este construit pe o sintez a celor dou sisteme.
În România – în care regimul politic este semipreziden ial - Guvernul r spunde
politic numai în fa a Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al
Guvernului r spunde politic solidar cu ceilal i membrii pentru activitatea Guvernului şi
pentru actele acestuia.
Articolul 20 din Constitu ia Fran ei prevede c Guvernul r spunde în fa a
Parlamentului. Aceasta norm cu valoare de principiu este corelat cu dispozi iile
cuprinse în art.49 şi 50 din legea fundamental care stabilesc condi iile şi procedura
r spunderii. Responsabilitatea Guvernului este angajat de premier în fa a Adun rii
Na ionale cu prilejul prezent rii unei declara ii de politic general sau a programului
s u. Adunarea Na ional pune în cauz responsabilitatea Guvernului prin votarea unei
mo iuni de cenzur .
În sistemul britanic, procedura de judecare a miniştrilor pentru s vârşirea unor
fapte de tr dare, dare sau luare de mit sau înşel ciune este cunoscut sub denumirea de
impeachment şi se desf şoar de c tre ambele camere legislative.
În Italia, controlul parlamentar al activit ii executive este stabilit în Constitu ie
în concordan cu tr s turile regimului parlamentar. Astfel, Guvernul îşi asum
responsabilitatea politic în fa a celor dou camere legislative. Miniştrii poart o
r spundere colectiv pentru activitatea general a cabinetului şi r spundere personal
pentru ministerul pe care îl conduc.

Teme de control:
1. Prezenta i rolul parlamentului în formarea executivului
2. Caracteristicile controlului parlamentar
Bibliografie de referin
Obligatorie
- M.Enache, Controlul parlamentar, Ed. Polirom, Iaşi, 1998