Examen Stiinta administratiei

MENAGEMENTUL
Managementul public este cea disciplină specializată care studiază procesele şi relaţiile de management
stabilite în cadrul şi în afara organizaţiilor/autorităţilor publice, în vederea formulării de concepte, principii şi
legităţi care să asigure organizarea şi funcţionarea eficace a acestora, în regim de putere publică şi pentru
satisfacerea interesului general, prin prestarea de servicii publice.
Definitiile notiunii de management :
-a obţine rezultate prin alţii, asumându-se responsabilităţi pentru aceste rezultate
-arta şi ştiinţa de a conduce şi administra munca altuia, în scopul de a atinge obiective precise; arta şi
ştiinţa de a lua decizii; integrarea prin coordonare a factorilor de muncă, material şi capital, pentru a obţine
maximum de eficienţă
-ştiinţa conducerii şi conducerea ştiinţifică la nivel microeconomic, arta organizării şi conducerii unei
organizaţii, având drept obiectiv fundamental creşterea gradului de competitivitate a acesteia şi sporirea
profitului.

CARACTERISTICI MENAGEMENT
Caracterul integrator: managementul public studiază procesele şi relaţiile de management din sistemul
public în scopul fundamentării soluţiilor de perfecţionare şi raţionalizare a acestuia. El se manifestă la nivelul
tuturor instituţiilor publice sub aspectul planificării, organizării, coordonării, antrenării şi conducerii
compartimentelor funcţionale.
Caracterul politic: managementul public este un domeniu al ştiinţei influenţat mai mult sau mai puţin
de factorul politic, deoarece urmăreşte, printre altele, formularea deciziilor de guvernare care se transmit mai
departe în sistemul administraţiei publice.
Caracterul de diversitate: managementul public are caracter de diversitate întrucât se foloseşte atât în
instituţii ce au competenţă materială generală, cât şi în instituţii ce au competenţă materială specială, atât la
nivel central cât şi la nivel local.
Caracterul complex : managementul public are un caracter complex, deoarece reuneşte elemente
specifice managementului în diferite domenii aparţinând sectorului public: învăţământ, justiţie, asistenţă
socială, sănătate etc.
Caracterul de sinteză : managementul public preia din alte domenii concepte, metode, teorii, care sunt
folosite cu succes de personalul din sistemul public.
PRINCIPII MENAGEMENT
Principiul conducerii unitare : specificul managementul public şi al administraţiei de stat impune
necesitatea conducerii unitare a vastului aparat administrativ, astfel încât să fie posibilă realizarea obiectivelor
administraţiei.
Principiul conducerii autonome: autonomia managerială face posibilă adaptarea mai rapidă a
administraţiei la particularităţile de timp şi de loc, la condiţiile concrete din teritoriu. Totodată, personalul din
aparatul administrativ este stimulat să aibă iniţiative şi să-şi asume responsabilităţi.
Principiul flexibilităţii: datorită permanentelor schimbări din societatea noastră, managerii instituţiilor
publice trebuie să se poată adapta rapid la transformările sociale, în scopul de a răspunde acestor schimbări şi,
implicit, cerinţelor societăţii.
Principiul restructurării: prin intermediul acestui principiu se urmăreşte crearea unui aparat
administrativ eficient, atât din punct de vedere organizaţional cât şi funcţional. Dimensiunea şi structura
aparatului administrativ sunt determinate de numărul, varietatea, complexitatea şi dificultatea problemelor ce
trebuie rezolvate.
Principiul perfecţionării continue: datorită schimbărilor care apar continuu în viaţa socială,
perfecţionarea continuă a managementului public este o necesitate. Atingerea obiectivelor nu ar fi posibilă
fără o îmbunătăţire continuă a activităţii, a metodelor folosite de managerii din administraţie
Principiul legalităţii: este cunoscut faptul că întregul sistem administrativ se desfăşoară în cadrul stabilit
de actele normative în vigoare.

FUCTIILE MENAGMENT
Principalele funcţii ale managementului sunt

 Previziunea
 Organizarea
 Coordonarea
 Antrenarea / conducerea
 Controlul / evaluarea

1) Previziunea
Previziunea este considerată cea mai importantä funcţie a unui manager. Prin previziune se anticipeazä
evoluţia condiţiilor în care se va afla sistemul condus, precum şi starea, comportarea şi funcţionarea
organizaţiei.
Funcţia de previziune se concretizează în prognoze, planuri şi programe.
 2) Organizarea
Organizarea, ca funcţie a conducerii cuprinde ansamblul de activităţi prin intermediul cărora se
stabilesc şi se delimitează procesele de muncă, realizându-se gruparea lor pe direcţii, servicii, compartimente,
posturi etc.
Realizarea funcţiei de organizare implică punerea în valoare a următoarelor concepte: autoritatea,
responsabilitatea, răspunderea, delegarea şi centralizarea-descentralizarea.
Autoritatea se poate defini ca o forţă impersonală ce este dată indivizilor în virtutea poziţiei pe care o
ocupă în organizaţie.
3 tipuri de autoritate:
- autoritatea tradiţională, care, de regulă, se bazează pe poziţia socială, de clasă, a indivizilor.
- autoritatea carismatică se bazează pe calităţi personale deosebite, pe capacitatea managerilor de a se impune
prin personalitatea lor, prin modul de prezentare în faţa oamenilor, prin tot ceea ce ei reprezintă ca indivizi în
cadrul colectivităţii;
- autoritatea raţional-legală, bazată pe funcţiile pe care diferitele persoane le deţin.
Responsabilitatea este în strânsă legătură cu autoritatea şi pune în evidenţă faptul că, acceptând
sarcinile şi primind autoritatea necesară îndeplinirii lor, conducătorul, indiferent de nivelul la care acţionează,
trebuie să facă, astfel încât obiectivele respective să fie realizate.
Răspunderea este obligaţia de a da socoteală faţă de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni,
sarcini etc.
Delegarea constă în trecerea temporară a autorităţii formale unei alte persoane, presupunând
atribuirea de către manager, pentru o perioadă de timp, a uneia sau a mai multora dintre sarcinile sale.
Centralizarea-descentralizarea se prezintă ca două procese cu semnificaţie opusă, care pun în evidenţă
gradul de delegare a autorităţii într-o organizaţie. Raportul dintre centralizare şi descentralizare diferă de la
organizaţie la organizaţie, corespunzător filosofiei conducerii promovate de managementul organizaţiei,
nivelului de pregătire, competenţei managerilor, calităţii salariaţilor, concepţiei generale existente în societate.

3) Coordonarea
Coordonarea are rolul de a asigura adaptarea organizaţiei la condiţiile existente în fiecare moment al
evoluţiei sale. În acelaşi timp, prin coordonare, se asigură sincronizarea acţiunilor managerilor, a deciziilor
emise de aceştia la diferite eşaloane a activităţii tuturor subordonaţilor în vederea desfăşurării unei activităţi
eficiente, capabile să contribuie la realizarea obiectivelor prestabilite.

4) Antrenarea / conducerea
Antrenarea constituie o funcţie importantă a managementului, deoarece ea încorporează acţiunile ce se
concentrează asupra factorului uman, cu scopul de a-l determina să contribuie, să participe activ la realizarea
integrală a sarcinilor şi obiectivelor stabilite. În cadrul acestei funcţii, putem delimita două momente: comanda
şi motivarea.
 Realizarea antrenării prin intermediul comenzii presupune:
- formularea unor ordine simple şi directe care să se caracterizeze prin claritate şi care să fie în
conformitate cu hotărârile adoptate de conducere
- aceste ordine să nu depăşească competenţele subordonaţilor sau capacitatea lor de execuţie;
- promovarea unei discipline reale în muncă bazată pe respectarea legilor, competenţă şi probitate
profesională, respectarea sistemului de valori propriu organizaţiei.
Prin motivare se realizează integrarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor individuale ale salariaţilor, cu
realizarea obiectivelor organizaţiei.

5) Controlul/ evaluarea
Controlul constă în ansamblul de acţiuni prin care se verifică performanţele realizate în comparaţie cu
obiectivele stabilite
Fazele de control

 Stabilirea standardelor de performanţă

 Evaluarea performanţelor efective

 Compararea performanţelor cu standardele şi stabilirea abaterilor şi a cauzelor acestora

 Adoptarea măsurilor de reglare a organizaţiei şi a verigilor ei organizatorice

Principalele cerinţe pentru exercitarea funcţiei de control:

 Să fie continuu

 Să fie flexibil

 Să fie preventiv

 Să corecteze abaterile constatate

ETAPE ALE POLITICILOR PUBLICE

o formularea problemei
o definirea variantelor de soluţionare şi alegerea variantei potrivite
o implementarea variantei alese
o monitorizarea şi evaluarea
a) Formularea problemei : un număr limitat de situaţii devin probleme de politică publică dacă
îndeplinesc cumulativ 3 condiţii :
-sunt suficient de semnificative ( sunt afectate un număr semnificativ de persoane sau comunităţi),
-au intensitate mare
-au durabilitate în timp.
Un element fundamental pentru o politică publică de succes îl reprezintă definirea corectă a problemei şi
identificarea cauzelor acesteia, deoarece ducerea la bun sfârşit a politicii publice depinde de acest moment.
b) Definirea variantelor de soluţionare şi alegerea variantei potrivite : formularea variantelor trebuie
să respecte câteva condiţii:
- fiecare variantă trebuie să explice clar modul în care va rezolva problema ce reclamă o politică publică
- fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimare a necesarului de resurse (financiare, umane, de
timp)
- fiecare variantă trebuie să fie însoţită de o estimare a impactului aşteptat asupra grupului ţintă.
Metodele calitative se folosesc când problema este restrânsă, sunt puţine date cantitative disponibile,
iar gradul de deschidere al instituţiilor implicate în soluţionarea problemei mare.
Metodele cantitative se utilizează atunci când problema ce trebuie rezolvată este extinsă , există date
statistice disponibile, iar gradul de deschidere al instituţiilor implicate este redus.
c) Implementarea politicii publice : de îndată ce am obţinut acordul tuturor factorilor decizionali
asupra variantei optime de soluţionare a problemei, aceasta trebuie adusă la cunoştinţa tuturor celor implicaţi.
d) Monitorizarea şi evaluarea politicii publice: sunt două tipuri de acţiuni ce se derulează simultan cu
implementarea politicii publice.
Monitorizarea asigură corespondenţa obiectivelor stabilite cu acţiunile propuse spre implementare, iar
evaluarea cuantifică rezultatele obţinute în urma implementării şi furnizează bazele următorului ciclu de
politici publice.
Monitorizarea evidenţiază:
- modificări instituţionale survenite în urma implementării politicii
- modificări ale situaţiei grupurilor ţintă vizate
- situaţia costurilor implementării la un moment dat
Evaluarea evidenţiază:
- măsura în care rezultatele implementării corespund cu cele stabilite iniţial
- raportul dintre costuri şi rezultate
- respectarea termenelor şi conţinutului activităţilor

CONTROLUL ADMINISTRATIV INTERN

Controlul intern poate fi exercitat din oficiu, conform procedurilor interne ale autorităţii administrative,
sau la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, situaţie în care poartă numele de recurs graţios.
 Controlul intern urmăreşte atât respectarea legalităţii şi implicit a oportunităţii activităţii organului
administrativ respectiv, modul de alocare şi utilizare a resurselor, cât și eficienţa şi eficacitatea activităţii,
elementele fundamentale pentru buna administrare.
Cel care exercită primul un control al activităţii desfăşurate într-o autoritate a administraţiei publice
este conducătorul fiecărui compartiment funcţional, cel care asigură şi repartizarea sarcinilor de lucru,
distribuirea resurselor şi care îşi asumă şi responsabilitatea pentru activitatea celor din subordinea sa.
Controlul se multiplică apoi ierarhic, până la conducătorul întregii autorităţi.
Controlul intern poate fi realizat şi prin analiza rapoartelor de activitate pe care fiecare compartiment
funcţional le întocmeşte periodic, rapoarte ce urmăresc realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin
reglementări legale sau prin propuneri proprii.
În urma controlului intern pot fi anulate sau modificate acte administrative, pot fi reorganizate
structurile funcţionale ale autorităţii administrative, pot fi delegate sarcini unor persoane care au mai multă
experienţă sau cunoştinţe, pot fi organizate sesiuni de instruiri şi perfecţionări ale personalului.

CONTROLUL ADMINISTRATIV EXTERN

Controlul administrativ extern poate fi la rândul său un control ierarhic, un control de tutelă
administrativă şi un control specializat.
Controlul ierarhic se exercită de către autorităţile ierarhic superioare asupra celor inferioare, în baza
raporturilor de subordonare, ori de câte ori este nevoie, acoperind atât legalitatea, cât şi oportunitatea
activităţilor desfăşurate.
Şi controlul ierarhic poate fi exercitat din oficiu sau la cererea unei persoane fizice sau juridice (situaţie
în care poartă numele de recurs ierarhic).
Organul ierarhic superior poate exercita, aşadar, un control asupra întregii activităţi a instituţiei
subordonate, control ce se poate încheia fie cu emiterea unor concluzii privind îmbunătăţirea activităţii, fie cu
anularea, modificarea sau suspendarea unor acte administrative, atunci când se constată clare ilegalităţi şi
legea permite acest lucru.

CONTROLUL JURISDICTIONAL ASUPRA ADMINISTRATIEI PUBLICE

O importanţă deosebită în realizarea obligaţiei statului de a asigura buna administrare o reprezintă
posibilitatea ca oamenii să se poată apăra împotriva abuzurilor pe care administraţia este tentată să le
săvârşească, apelând la autorităţi independente din sfera puterii judecătoreşti.
Controlul judecătoresc asupra administraţiei publice este cunoscut sub denumirea de contencios
administrativ, constituind însăşi finalitatea dreptului administrativ.
Controlul jurisdicţional asupra administraţiei publice constituie o garanţie constituţională pentru cetăţenii
români care consideră că drepturile şi interesele lor legitime sunt încălcate prin acţiunile sau inacţiunile
autorităţilor administraţiei publice.
 Termenul de contencios reprezintă, pe de o parte, o activitate de soluţionare a unui conflict de interese, a
unui conflict juridic, iar pe de altă parte, organul învestit de lege cu soluţionarea unor astfel de conflicte
juridice.
Contenciosul administrativ este definit în Legea nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1), structurat pe mai multe
paliere, astfel:
- este o activitate de soluţionare a unui litigiu dintre o autoritate publică şi alte entităţi publice şi private;
- activitatea este realizată de către instanţele de contencios administrativ;
- conflictul juridic soluţionat de instanţele de contencios administrativ se poate naşte fie din emiterea sau
încheierea unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, fie din refuzul
nejustificat de a rezolva cererea.

DREPTURILE FUNCTIONARILOR PUBLICI

 Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.

 Dreptul la tratament egal

La baza raporturilor de serviciu dintre autorităţile şi instituţiile publice şi funcţionarii publici stă principiul
egalităţii de tratament faţă de toţi funcţionarii publici.

 Dreptul de a fi informat
Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea legislaţiei şi
care îl vizează în mod direct.
Dreptul de asociere sindicală
Dreptul de asociere sindicală şi de asociere la organizaţii profesionale este garantat funcţionarilor publici.
Funcţionarii publici pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice
mandat în cadrul acestora. În situaţia în care funcţionarii publici sunt aleşi în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale, în funcţii salarizate, aceştia au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în
organele de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii.
Dreptul la grevă
Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii. Funcţionarii publici care se află
în grevă nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei.
Drepturile salariale şi alte drepturi conexe
Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la salariu, prime şi alte drepturi, în condiţiile
legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Dreptul la asigurarea uniformei
Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc
gratuit.
 Durata normală a timpului de lucru
Durata normală a timpului de muncă pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de
ore pe săptămână, cu excepţiile prevăzute expres de Codul administrativ sau de legi speciale. Pentru orele
lucrate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale ori
declarate zile nelucrătoare, potrivit legii, funcţionarii publici au dreptul la recuperare sau la plata majorată, în
condiţiile legii.
Dreptul la concediu
Funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii, în condiţiile
legii. În perioada concediilor medicale, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea
copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în
cauză, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.
Dreptul la un mediu sănătos la locul de muncă
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi
igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică. Autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia să identifice şi să asigure adaptarea locului de muncă pentru funcţionarii publici cu dizabilităţi şi 45 de
a pune la dispoziţia acestora instrumentele de asigurare a accesibilităţii, în vederea exercitării în mod
corespunzător a atribuţiilor aferente funcţiilor publice ocupate de aceştia.
Dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente
Dreptul la recunoaşterea vechimii în muncă, în specialitate şi în grad professional
Funcţionarii publici beneficiază de vechime în muncă, în specialitate şi în grad profesional. Vechimea în
muncă este vechimea dobândită în condiţiile reglementate de legislaţia muncii, precum şi vechimea dobândită
în exercitarea unui raport de serviciu. Vechimea în specialitate este vechimea dobândită în temeiul unui
contract individual de muncă, al unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente
corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare
profesiei sau specializării sale.
Dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale de stat
Drepturi ale membrilor familiei funcţionarului public, în situaţia decesului acestuia
În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş
primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului
public decedat.
Dreptul la protecţia legii
Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii. Autoritatea sau instituţia
publică este obligată să suporte cheltuielile necesare asigurării asistenţei juridice, în cazul în care împotriva
funcţionarului public au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală sau acţiuni în justiţie cu 46
privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu.
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva
ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în
legătură cu aceasta.
 Dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile materiale suferite din culpa autorităţii sau instituţiei
publice
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public în situaţia în care
acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu.
Desfăşurarea de activităţi în sectorul public şi în sectorul privat
Funcţionarii publici pot desfăşura activităţi remunerate în sectorul public şi în sectorul privat, cu
respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.

INDATORIRILE FUNCTIONARILOR PUBLICI

Respectarea Constituţiei şi a legilor
Funcţionarii publici au obligaţia ca prin actele şi faptele lor să promoveze supremaţia legii, să respecte
Constituţia şi legile ţării, statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor în relaţia cu
administraţia publică, precum şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în conformitate
cu atribuţiile care le revin, cu aplicarea normelor de conduită care rezultă din îndatoririle prevăzute de lege.
Profesionalismul şi imparţialitatea
Funcţionarii publici trebuie să exercite funcţia publică cu obiectivitate, imparţialitate şi independenţă,
fundamentându-şi activitatea, soluţiile propuse şi deciziile pe dispoziţii legale şi pe argumente tehnice şi să se
abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului
funcţionarilor publici.
Obligaţii în exercitarea dreptului la libera exprimare
Funcţionarii publici au dreptul la libera exprimare, în condiţiile legii. În exercitarea dreptului la liberă
exprimare, funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere demnităţii, imaginii, precum şi vieţii intime,
familiale şi private a oricărei persoane. În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia
de a respecta demnitatea funcţiei publice deţinute.
Asigurarea unui serviciu public de calitate
Funcţionarii publici au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor prin
participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor
autorităţilor şi ale instituţiilor publice.
În exercitarea funcţiei deţinute, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist,
precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrative.
Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice
Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii
sau intereselor legale ale acesteia.
 Funcţionarilor publici le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter
normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau
instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte sau să furnizeze în mod neautorizat
informaţii în legătură cu aceste litigii;
c) să dezvăluie şi să folosească informaţii care au caracter secret, în alte condiţii decât cele prevăzute de
lege
d) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni juridice
ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Obligaţia de a informa autoritatea sau instituţia publică cu privire la situaţia personală generatoare de
acte juridice
Funcţionarul public are îndatorirea de a informa autoritatea sau instituţia publică, în mod corect şi
complet, în scris, cu privire la situaţiile de fapt şi de drept care privesc persoana sa şi care sunt generatoare de
acte administrative în condiţiile expres prevăzute de lege.
Interdicţii şi limitări în ceea ce priveşte implicarea în activitatea politică
Funcţionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea interdicţiilor şi
limitărilor prevăzute de lege. Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se
abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze
vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.
În exercitarea funcţiei publice, funcţionarilor publici le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice, a organizaţiilor cărora le este
aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, a fundaţiilor sau asociaţiilor care funcţionează pe lângă
partidele politice, precum şi pentru activitatea candidaţilor independenţi;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla
şi/sau denumirea partidelor politice, ale organizaţiilor cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi
partidelor politice, ale fundaţiilor sau asociaţiilor care funcţionează pe lângă partidele politice, ale candidaţilor
acestora, precum şi ale candidaţilor independenţi;
d) să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima
sau manifesta convingerile politice;
e) să participe la reuniuni publice cu caracter politic pe durata timpului de lucru.
Îndeplinirea atribuţiilor
Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care
o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate. Funcţionarul public are îndatorirea să îndeplinească
dispoziţiile primite de la superiorii ierarhici. Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat,
îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale.
Limitele delegării de atribuţii
Delegarea de atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice vacante se dispune motivat prin act
administrativ de către persoana care are competenţa de numire în funcţia publică, pe o perioadă de maximum
6 luni într-un an calendaristic, în condiţiile Codului administrativ.
Delegarea de atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice ocupate al cărei titular se află în concediu în
condiţiile legii sau este delegat în condiţiile art. 504 din Codul administrative, ori se află în deplasare în
interesul serviciului se stabileşte prin fişa postului şi operează de drept, în condiţiile Codului administrativ.
Delegarea de atribuţii se face numai cu informarea prealabilă a funcţionarului public căruia i se deleagă
atribuţiile.
Păstrarea secretului de stat, secretului de serviciu şi confidenţialitatea
Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea
funcţiei publice, în condiţiile legii, cu aplicarea dispoziţiilor în vigoare privind liberul acces la informaţiile de
interes public.
Interdicţia privind acceptarea darurilor sau a altor avantaje
Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii,
în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje. Sunt exceptate bunurile pe care funcţionarii
publici le-au primit cu titlu gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei
publice deţinute, care se supun prevederilor legale specific
Utilizarea responsabilă a resurselor publice
Funcţionarii publici sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii publice şi private a statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun
proprietar.
Funcţionarii publici au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau
instituţiei publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice deţinute
Subordonarea ierarhică
Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările şi
sarcinile repartizate.
Folosirea imaginii propria
Funcţionarilor publici le este interzis să permită utilizarea funcţiei publice în acţiuni publicitare pentru
promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri
Un funcţionar public nu poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale, supus vânzării în condiţiile legii, în următoarele situaţii:
 a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori
calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;
c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate
de cumpărarea bunului nu au avut acces
Respectarea regimului juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor
Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al
incompatibilităţilor, precum şi normele de conduită. Funcţionarii publici trebuie să exercite un rol activ, având
obligaţia de a evalua situaţiile care pot genera o situaţie de incompatibilitate sau un conflict de interese şi de a
acţiona pentru prevenirea apariţiei sau soluţionarea legală a acestora.
Activitatea publică
Comunicarea oficială a informaţiilor şi datelor privind activitatea autorităţii sau instituţiei publice, precum
şi relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.
Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să
respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autorităţii ori instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea.
În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri
publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al
autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
Conduita în relaţiile cu cetăţenii
În relaţiile cu persoanele fizice şi cu reprezentanţii persoanelor juridice care se adresează autorităţii sau
instituţiei publice, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună credinţă,
corectitudine, integritate morală şi profesională.
Funcţionarii publici au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei, demnităţii, integrităţii fizice şi
morale a persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei publice, prin:
a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
b) acte sau fapte care pot afecta integritatea fizică sau psihică a oricărei persoane.
Funcţionarii publici trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea legală, clară şi
eficientă a problemelor cetăţenilor.
Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale
Funcţionarii publici care reprezintă autoritatea sau instituţia publică în cadrul unor organizaţii
internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminare şi alte activităţi cu caracter internaţional au
obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii sau instituţiei publice pe care o reprezintă. În
relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor publici le este interzis să exprime opinii personale privind
aspecte naţionale sau dispute internaţionale.
 Obiectivitate şi responsabilitate în luarea deciziilor
În procesul de luare a deciziilor, funcţionarii publici au obligaţia să acţioneze conform prevederilor legale şi
să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial. Funcţionarilor publici le este interzis
să promită luarea unei decizii de către autoritatea sau instituţia publică, de către alţi funcţionari publici,
precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.
Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi
tratament cu privire la dezvoltarea carierei personalului din subordine, în condiţiile legislaţiei specifice
aplicabile fiecărei categorii de personal. În acest sens, aceştia au obligaţia:
a) să repartizeze sarcinile în mod echilibrat, corespunzător nivelului de competenţă aferent funcţiei publice
ocupate şi carierei individuale a fiecărei persoane din subordine;
b) să asigure coordonarea modului de îndeplinire a sarcinilor, cu valorificarea corespunzătoare a
competenţelor fiecărei persoane din subordine;
c) să monitorizeze performanţa profesională individuală şi colectivă a personalului din subordine, să
semnaleze în mod individual performanţele necorespunzătoare şi să implementeze măsuri destinate
ameliorării performanţei individuale şi, după caz, colective, atunci când este necesar;
d) să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru
personalul din subordine, atunci când propun acordarea de stimulente materiale sau morale;
Obligaţia respectării regimului cu privire la sănătate şi securitate în muncă
Funcţionarii publici au obligaţia de a se supune controlului de medicina muncii şi expertizelor medicale ca
urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, în condiţiile legii.

CONSILIERUL DE ETICA
În scopul respectării şi monitorizării implementării principiilor şi normelor de conduită de către funcţionarii
publici, consilierul de etică exercită un rol activ în domeniul prevenirii încălcării normelor de conduită
prevăzute de Codul administrativ.
Dobândirea calităţii de consilier de etică vizează deţinerea unui statut temporar, atribuit cu respectarea
unor condiţii expres, unui funcţionar public pentru o perioadă de 3 ani. În perioada exercitării calităţii de
consilier de etică funcţionarul public îşi păstrează şi funcţia publică deţinută. Dreptul la carieră al funcţionarului
public este cel corespunzător funcţiei publice deţinute.
Poate dobândi calitatea de consilier de etică funcţionarul public care îndeplineşte în mod cumulativ
următoarele condiţii:
a)este funcţionar public definitiv;
b)ocupă o funcţie publică din clasa I;
c)are, de regulă, studii superioare în domeniul ştiinţe sociale, astfel cum este definit acest domeniu de
studii în condiţiile legislaţiei specifice;
d)prezintă deschidere şi disponibilitate pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin consilierului de etică în
conformitate cu prevederile prezentului cod;
 e)are o probitate morală recunoscută;
f)nu i s-a aplicat o sancţiune disciplinară, care nu a fost radiată în condiţiile legii;
g)faţă de persoana sa nu este în curs de desfăşurare cercetarea administrativă în cadrul procedurii
disciplinare, în condiţiile legii;
h)faţă de persoana sa nu a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra
securităţii naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra
înfăptuirii justiţiei;
i)nu se află într-o procedură de evaluare desfăşurată de autoritatea responsabilă de asigurarea integrităţii
în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, în condiţiile legii;
Astfel, nu poate fi numit consilier de etică funcţionarul public care se află în următoarele situaţii de
incompatibilitate:
a)este soţ, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul autorităţii sau instituţiei publice sau cu
înlocuitorul de drept al acestuia;
b)are relaţii patrimoniale sau de afaceri cu oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a);
c)este membru sau secretar în comisia de disciplină constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice.
Atribuţiile consilierului de etică
În exercitarea rolului activ de prevenire a încălcării principiilor şi normelor de conduită, consilierul de etică
îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)monitorizează modul de aplicare şi respectare a principiilor şi normelor de conduită de către funcţionarii
publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice şi întocmeşte rapoarte şi analize cu privire la acestea;
b)desfăşoară activitatea de consiliere etică, pe baza solicitării scrise a funcţionarilor publici sau la iniţiativa sa
atunci când funcţionarul public nu i se adresează cu o solicitare, însă din conduita adoptată rezultă nevoia de
ameliorare a comportamentului acestuia;
d)organizează sesiuni de informare a funcţionarilor publici cu privire la normele de etică, modificări ale
cadrului normativ în domeniul eticii şi integrităţii sau care instituie obligaţii pentru autorităţile şi instituţiile
publice pentru respectarea drepturilor cetăţenilor în relaţia cu administraţia publică sau cu autoritatea sau
instituţia publică respectivă;
e)semnalează practici sau proceduri instituţionale care ar putea conduce la încălcarea principiilor şi normelor
de conduită în activitatea funcţionarilor publici;
Calitatea de consilier de etică încetează în următoarele situaţii:
a)prin renunţarea expresă a consilierului de etică la această calitate, pe baza cererii scrise adresate
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;
b)prin expirarea perioadei pentru care a fost desemnat consilier de etică în condiţiile prevăzute de prezentul
cod;
c)în cazul intervenirii unei situaţii de incompatibilitate prevăzute la art. 453 din Codul administrativ; d)prin
revocare de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pentru activitate necorespunzătoare a
consilierului de etică sau în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte oricare dintre condiţiile prevăzute la art.
452 alin. (6) din Codul administrativ;
e)în caz de încetare sau de modificare a raporturilor de serviciu ale funcţionarului public care are calitatea de
consilier de etică prin ocuparea unei funcţii în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice, precum şi în caz de
suspendare a raporturilor de serviciu pe o perioadă mai mare de o lună.

ACTUL ADMINISTRATIV
Din punct de vedere juridic, actul administrativ este cea mai importantă din formele prin care AP îşi
realizează misiunea. Potrivit d-lui Prof. Antonie Iorgovan, prin act administrativ înţelegem “acea formă juridică
principală a activităţii organelor AP, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da
naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de
legalitate al instanţelor judecătoreşti”.
Doctrina juridică administrativă susţine ca esenţiale următoarele condiţii generale de legalitate ale
actelor administrative:
1) Respectarea principiului supremaţiei Constituţiei în emiterea / adoptarea actelor administrative
2) Respectarea principiului legalităţii în emiterea / adoptarea actelor administrative
3) Actul administrativ trebuie să fie emis / adoptat de autoritatea competentă, în limitele competenţei
sale ( dacă actul administrativ emană de la un organ necompetent, intervine cea mai drastică sancţiune,
denumită inexistenţa actului, iar dacă actul administrativ emană de la organul competent dar acesta îşi
depăşeşte limitele de competenţă, intervine excesul de putere, care va putea fi evaluat de către instanţele
judecătoreşti)
4) Forma actului administrativ şi procedura de emitere să fie cele prevăzute de lege
De regulă, forma actului administrativ este cea scrisă. Actele administrative individuale pot avea şi o
formă orală (ex : avertismentul oral). Cele mai multe acte administrative individuale imbracă însă forma scrisă.
Aşadar, în general, forma scrisă reprezintă o condiţie de validitate a actului administrativ.
De necesitatea formei scrise se leagă şi alte condiţii de concretizare exterioară a AA :

 Limba în care este redactat actul este limba oficială a statului, limba romana

 Actele administrative trebuie motivate, aceasta constituind o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii
drepturilor oamenilor

 Respectarea regulilor de redactare a actelor administrative normative (Legea nr. 24/2000, HG

1361/2006, HG 561/2009 etc.)
 FORMELE PROCEDURALE ANTERIOARE EMITERII/ADOPTARII ACTELOR ADMINISTRATIVE
Sunt cel mai des întâlnite forme procedurale : studii, statistici, proiecte, propuneri, anchete, referate,
rapoarte, sesizări, avize , acorduri prealabile. Avizele şi acordurile prealabile sunt cele care prezintă cea mai
mare relevanţă.
Avizele nu produc efecte juridice prin ele însele şi sunt analizate în doctrina juridică sub denumirea de
acte pregătitoare.
Avizele reprezintă puncte de vedere care sunt solicitate altei autorităti de către autoritatea care doreste
să emita / adopte actul administrativ, şi pot fi :

 Avize facultative : cand autoritatea emitentă a AA nu este obligată nici să solicite, nici să respecte
avizul, dacă l-a primit

 Avize consultative : cand legea prevede obligativitatea obţinerii lor dar şi dreptul de a le respecta sau
nu

 Avizele conforme : acele avize obligatorii atât de a fi cerute cât şi de a fi respectate.

Acordul reprezintă consimţământul pe care îl dă o autoritate publică altei autorităţi publice, în vederea
emiterii de către cel din urmă a unui act administrativ.

FORMELE PROCEDURALE CONCOMITENTE EMITERII/ADOPTARII ACTELOR ADMINISTRATIVE

Acestea se întâlnesc de obicei la organele colegiale, şi pot fi următoarele: cvorumul , regula semnării şi
contrasemnării actului, motivarea.
Cvorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru funcţionarea valabilă a organului colegial sau
numărul minim de membri prevăzut de lege în acest scop (ex: cvorumul şedinţelor Consiliului Judeţean este
reprezentat de majoritatea consilierilor în funcţie).
Majoritatea impusă de lege pentru votarea actului administrativ reprezintă numărul de voturi necesare
a fi exprimate de membrii unui organ colegial pentru adoptarea unui act administrativ, număr stabilit prin lege.
-Majoritate simplă: impune pentru adoptarea unui act administrativ votul majorităţii membrilor
organului colegial prezenţi la şedinţă
- Majoritate absolută: impune pentru adoptarea unui act adminstrativ votul majorităţii membrilor care
compun organul
- Majoritate calificată: reprezintă două treimi din numărul membrilor care compun organul colegial.
Aşadar, a nu se confunda cele două noţiuni: cvorum şi majoritate. Cvorumul se referă la numărul de
membri necesar pentru ca un organ colegial să lucreze legal. Majoritatea se referă la numărul de voturi
necesare ca un act administrativ să fie legal adoptat.

FORMELE PROCEDURALE ULTERIOARE EMITERII/ADOPTARII ACTELOR ADMINISTRATIVE

 Comunicarea actelor individuale, publicarea actelor normative / individuale. Sancţiunea nerespectării
acestor forme : inexistenţa actului administrativ.
Comunicarea – operaţiunea procedurală care vizează actele administrative cu caracter individual, ce
produc efecte juridice din momentul comunicării către cei interesati, fie prin predarea directă către destinatar,
fie prin afisare la domiciliul sau sediul celui vizat, fie prin alte mijloace.
Publicarea – vizează de regulă actele administrative normative, dar şi unele cu caracter individual
(exceptie fac actele cu caracter militar, care se comunica doar celor interesaţi).

LUAREA DECIILOR IN GUVERN

Primul nivel ierarhic de luare a deciziilor în administraţia publică este cel al Guvernului.

 Activitatea acestuia se realizează prin intermediul şedinţelor, convocate şi conduse de către prim-
ministru.

 Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

 În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării, precum şi
aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare.

 Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor acestuia, precum şi a oricăror
alte măsuri stabilite se înregistrează şi se consemnează în scris în stenograma şedinţei, certificată de secretarul
general al Guvernului şi păstrată, conform legii, la Secretariatul General al Guvernului.

 În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru
organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în condiţiile art.
115 alin. (1)-(3) din Constituţie.

 În situaţii extraordinare se adoptă ordonanţe de urgenţă, în condiţiile art. 115 alin. (4)-(6) din
Constituţie.

 Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe; de asemenea, pot propune
Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă al acestuia. Metodologia de
elaborare şi înaintare la Guvern a acestor proiecte de acte normative se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în
temeiul legii.

 Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi

ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul. Hotărârile şi
ordonanţele Guvernului se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia
punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa
hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

ROLUL COMISIILOR DE SPECIALITATE IN LUAREA DECIZIILOR CL

 După constituire, Consiliul Local îşi organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de
activitate, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.
Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali.
Numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar.
În funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din cel puţin o comisie şi din
cel mult 3 comisii, dintre care una este comisia de bază.

 Comisiile de specialitate adoptă avize cu majoritate simplă.

 Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii principale:

a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local din domeniul lor de activitate;
b) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate, pe care le prezintă
consiliului local;
c) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului
local sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local, dacă acestea au legătură cu activitatea lor.
Consiliile locale pot organiza comisii speciale de analiză şi verificare formate din consilieri locali, pe
perioadă determinată, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie sau a primarului.
Componenţa, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţilor acestora se stabilesc prin hotărâre a
consiliului local.
Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa primarului, după caz, comisii mixte
formate din consilieri locali, funcţionari publici şi alţi specialişti, pe perioadă determinată.

LUAREA DECIZIILOR IN CL-PREGATIREA,ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTEI DE CL;ADOPTAREA

HOTARARILOR
Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, cel puţin o dată pe lună, la convocarea primarului.
Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare la convocarea primarului; a cel puţin unei treimi din
numărul consilierilor locali în funcţie.
Data şedinţei consiliului local precizată cu ocazia convocării este stabilită, astfel:
a) în termen de 5 zile de la data comunicării dispoziţiei de convocare pentru şedinţele ordinare;
b) în termen de 3 zile de la data comunicării dispoziţiei sau documentului de convocare pentru
şedinţele extraordinare.
c) de îndată, în caz de forţă majoră şi/sau de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor
comunei, ai oraşului sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale ori în alte situaţii stabilite de
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, pentru şedinţe extraordinare.
Documentul de convocare cuprinde obligatoriu următoarele informaţii despre şedinţă:
a) data, ora şi locul desfăşurării;
b) proiectul ordinii de zi;
 c) materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;
d) modalitatea prin care sunt puse la dispoziţia consilierilor locali, potrivit opţiunilor acestora,
materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;
e) indicarea comisiilor de specialitate cărora le-au fost trimise spre avizare proiectele de hotărâri;
f) invitaţia de a formula şi depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie.
Prezenţa consilierilor locali la şedinţă este obligatorie, cu excepţia cazului în care aceştia absentează motivat.
Proiectul ordinii de zi se redactează de către secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrative-
teritoriale şi compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, ca anexă la
documentul de convocare la propunerea primarului sau a consilierilor locali, după caz, în condiţiile legii.
Proiectul ordinii de zi a şedinţei consiliului local poate cuprinde proiecte de hotărâri, cu menţionarea
titlului şi a iniţiatorului, rapoarte ale primarului, ale viceprimarului, ale consilierilor locali, ale comisiilor de
specialitate, ale comisiilor speciale sau mixte, rapoarte sau informări ale conducătorilor organismelor
prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică în unităţile administrativ-teritoriale, după caz, precum şi
orice alte probleme de interes local.
Proiectul ordinii de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei, ai oraşului
sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale prin mass-media, prin afişarea pe pagina de internet a
unităţii administrativ-teritoriale sau prin orice alt mijloc de publicitate.
Ordinea de zi a şedinţei se aprobă cu majoritate simplă, la propunerea celui/celor care a/au cerut
convocarea consiliului local. Suplimentarea ordinii de zi se aprobă numai pentru probleme urgente cu
majoritate simplă.
Proiectele de hotărâri pot fi iniţiate de primar, de consilierii locali sau de cetăţeni. Elaborarea
proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-
teritoriale şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local este supus dezbaterii
numai dacă este însoţit de:
a) referatul de aprobare, ca instrument de prezentare şi motivare, semnat de iniţiator;
b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
c) avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local; d) alte documente
prevăzute de legislaţia specială.
Şedinţele consiliului local sunt publice. Caracterul public al şedinţelor consiliului local este dat de:
a) accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la procesele- verbale ale şedinţelor consiliului local;
b) accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului local,
precum şi la instrumentele de prezentare şi de motivare a acestora;
c) posibilitatea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea/subunitatea administrative-teritorială
respectivă de a asista la şedinţele consiliului local şi/sau de a le urmări pe internet, în condiţiile regulamentului
de organizare şi funcţionare a consiliului local.
 În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă,
după caz. Prin excepţie, hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul
bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată (de două treimi din numărul consilierilor
locali în funcţie). Se adoptă cu majoritatea absolută (a consilierilor locali în funcţie) următoarele hotărâri ale
consiliului local:
a) hotărârile privind bugetul local;
b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii;
c) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale;
După desfăşurarea şedinţei, hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă şi
se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-
teritoriale.

LUAREA DECIZIILOR IN CJ-PREGATIREA,ORGANIZAREA SI DESFASURAREA SEDINTEI DE CJ;ADOPTAREA

HOTARARILOR
Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară cel puţin o dată pe lună, la convocarea preşedintelui
consiliului judeţean. Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar
Convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul secretarului general al judeţului. Data
şedinţei consiliului judeţean precizată cu ocazia convocării este stabilită, astfel: a) în termen de 5 zile de la data
comunicării dispoziţiei de convocare pentru şedinţele ordinare; 78 b) în termen de 3 zile de la data comunicării
dispoziţiei sau documentului de convocare pentru şedinţele extraordinare; c) de îndată, în caz de forţă majoră
şi de maximă urgenţă, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judeţului, convocarea consiliului judeţean;
Şedinţele consiliului judeţean sunt conduse de preşedintele consiliului judeţean sau, în lipsa acestuia,
de vicepreşedinte / de un consilier judeţean, ales cu majoritate absolută.
Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor judeţeni materialele înscrise pe
ordinea de zi. În situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea de a convoca
consiliul în şedinţă ordinară, aceasta se face de către vicepreşedintele desemnat în condiţiile legii. Şedinţele
consiliului judeţean se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie. Prezenţa
consilierilor judeţeni la şedinţele consiliului judeţean şi ale comisiilor de specialitate este obligatorie.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu majoritate calificată, absolută
sau simplă, după caz. Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri judeţeni, de preşedintele consiliului
judeţean, de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de către cei
care le propun, cu sprijinul secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul
aparatului de specialitate al consiliului judeţean. Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia,
de vicepreşedintele consiliului judeţean sau consilierul judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de
secretarul general al judeţului.

AVOCATUL POPORULUI
Avocatul Poporului este o instituţie autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, menita să
protejeze cetăţenii de abuzuri din partea autorităţilor administraţiei publice, însă doar pe cale amiabilă,
utilizând medierea şi dialogul. El nu poate însă să ofere asistenţă juridică justiţiabililor şi nici să le asigure
reprezentarea în instanţă.
Avocatul Poporului este numit de către Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, pentru un mandat
de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată. Avocatul Poporului este ales din rândul personalităţilor vieţii
publice care îndeplinesc condiţiile de numire prevăzute pentru judecătorii de la Curtea Constituţională.
Instituţia Avocatul Poporului îşi desfăşoară activitatea pe următoarele domenii de specializare:
a) drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;
b) drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
c) apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
d) armată, justiţie, poliţie, penitenciare;
e) proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe;
f) prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de
detenţie, prin Mecanismul Naţional de Prevenire.
Atributii
1. primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor sau
libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cereri;
2. urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei
publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în drepturi a
petiţionarului şi repararea pagubelor;
3. formulează puncte de vedere, la cererea Curţii Constituţionale;
4. poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea
acestora;
5. poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi
ordonanţelor;
6. reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte
autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice
Modalităţile de lucru
- Anchetele
- Recomandările
- Rapoarte speciale
- Audienţele