TEMA NR.

DEFINIREA MANAGEMENTULUI

PROCESE DE MANAGEMENT ŞI FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

PROBLEME:

I. CONCEPTUL DE PROCES MANAGERIAL

II. PROCESELE MANAGEMENTULUI
III. FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

1
 DEFINIREA MANAGEMENTULUI

PROCESE DE MANAGEMENT ŞI FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

Apariţia şi dinamica conducerii ca activitate, au fost şi sunt determinate de natura socială a

raporturilor umane în societate. Activitatea umană în general nu se poate concepe fără conducere,
caracteristic pentru ea fiind faptul că este legată nu numai de specificul activităţii individuale a
omului ci în principal de caracterul social al vieţii sale.
Devenind din ce în ce mai complexă această activitate a solicitat multe cunoştinţe din
domenii multiple ale cunoşterii umane, calităţi şi trăsături, făcând ca funcţia de conducător să fie
îndeplinită numai de oameni îndrăzneţi cu anumite însuşiri. Conducătorul este persoana aflată într-o
poziţie de autoritate, cel ce se află în frunte şi îşi asumă această responsabilitate.Un conducător
trebuie să fie gata să valorifice fulgerător oportunităţile şi să-şi asume riscul de a nu fi înţeles şi de a
fi criticat de aceia care nu au trecut prin acelaşi pericol. Trebuie să aibă curajul să susţină ceea ce
consideră că este drept.

I . CONCEPTUL DE PROCES MANAGERIAL

Etimologic, originea cuvântului management se regăseşte în cuvântul latin manus = mână,

dar şi în alte cuvinte precum cuvintele italiene maneggiare = a dresa caii şi maneggio = menaj şi în
termenii francezi maneger cu aceeaşi semnificaţie ca şi în italiană. Englezii au preluat din limba
franceză termenii : menage = gospodărie, din care a rezultat verbul a administra, a se descurca, a
guverna, a conduce.
O definiţie cuprinzătoare, sugestivă şi elocventă concepe managementul ca ştiinţa care
studiază procesele şi relaţiile de management din cadrul organizaţiilor şi mediul ambiant în care
acestea acţionează, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi concepeii
de metode, tehnici specifice pentru atingerea unor obiective organizaţionale şi are un obiect de
studiu distinct.
În mod concret, obiectul de studiu al ştiinţei managementului îl constituie analiza proceselor
şi relaţiilor de management din cadrul organizaţiilor şi cercetarea mediului ambiant economic, social
şi cultural în care aceste organizaţii acţionează.
Conducerea, ca activitate umană, reprezintă un ansamblu de decizii şi activităţi de
previziune, planificare, organizare, coordonare, îndrumare şi control - cu privire la
perfecţionarea şi trecerea unui sistem dintr-o stare în alta, în măsură să asigure îndeplinirea
unui scop, folosindu-se un ansamblu logic de metode, procedee, reguli şi instrumente,
respectându-se cerinţele legităţilor obiective, generale sau specifice domeniului condus.
Altfel spus, procesul managerial reprezintă un ansamblu de intervenţii prin care managerul
prevede, organizează, coordonează, ia decizii şi controlează activitatea subordonaţilor săi, în
scopul realizării obiectivelor în condiţii de eficienţă şi utilitate socială.
Prin intermediul procesului de management se urmăreşte funcţionarea în cadrul oricărei
organizaţii, privită ca sistem, funcţionarea armonioasă a tuturor părţilor acestora, legătura dialectică
dintre sistemul conducător şi sistemul condus.
Procesul de management se desfăşoară continuu şi neîntrerupt în cadrul organizaţiilor şi are
un caracter ciclic, cuprinzând un complex de activităţi specifice, desfăşurate de către manageri.
2
 Mangementul foloseşte cunoştinţe şi metode aparţinând diferitelor ramuri ştiinţifice, pe care
le aşează într-o înlănţuire logică, în aşa fel încât, în final, potenţele activităţii de conducere să
crească. Conducerea cu managementul sunt foarte des confundate ca noţiuni. Pentru a înţelege mai
bine uzitată este următoarea sintagmă:
CONDUCERE înseamnă a face CE TREBUIE.
MANAGEMENT înseamnă a face CUM TREBUIE.

II. PROCESELE MANAGEMENTULUI

În cadrul oricărei organizaţii, procesele de muncă se împart în două categorii şi anume:

 Procese de management;
 Procese de execuţie

PROCESELE DE MANAGEMENT

Procesele de management reprezintă ansamblul fazelor, proceselor, acţiunilor prin care se

determină obiectivele organizaţiei, resursele şi procesele de muncă necesare realizării obiectivelor,
executanţii proceselor de muncă.
În cadrul proceselor de management se disting mai multe componente principale care
reprezintă funcţiile managementului:
 Previziunea şi planificarea;
 Organizarea;
 Coordonarea;
 Antrenarea;
 Control- evalauarea

Procesul tipic de management se structurează, în funcţie de modul în care sunt exercitate

funcţiile sale, în trei faze:
 Faza previzională – caracterizată prin predominarea previziunii.
Managementul de tip previzional se concentrează asupra stabilirii de obiective pentru
respectiva organizaţie, deciziile strategice şi tactice sunt prioritare, ceea ce-i conferă un caracter
anticipativ.
 Faza de operaţionalizare – de aplicare, de executare
Acestei faze îi este caracteristic managementul operativ, cu accentuat caracter efectuoriu în
care predomină adoptarea şi implementarea de decizii curente, majoritatea referitoare la activitatea
de producţie.
 Faza finală
În această fază este preponderentă exercitarea funcţiei de control şi evaluarea modului în
care au fost realizate obiectivele planificate în prima fază.

Cele trei faze există într-o strânsă interdependenţă, unitate şi intercondiţionare.

3
 PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI

A. PRINCIPII REZULTATE DIN ORDINEA NECESARĂ DESFĂŞURĂRII

ACŢIUNILOR

PRINCIPIUL DIVIZIUNII MUNCII

Acest principiu presupune separarea şi specializarea activităţilor în vederea concentrării

facţiunilor pentru creşterea eficienţei.

PRINCIPIUL CORELĂRII AUTORITĂŢII ŞI RESPONSABILITĂŢII

În exercitarea unei funcţii se pun în valoare următoarele concepte:

- autoritatea formală şi informală;
- responsabilitatea;
- răspunderea;
- delegarea;
- centralizarea - descentralizarea.

Prin autoritatea formală, managerului i se dă dreptul de a influenţa; abilitatea pe care

acesta o are de a-şi impune voinţa sa, oamenilor din subordine. Este un concept strâns legat de
putere. Eficienţa managerială este conferită de următoarele surse ale puterii:
- capacitatea de a recompensa;
- capacitatea de a sancţiona;
- legitimitatea generată de poziţia indivizilor în organizaţie;
- atractivitatea pusă în evidenţă de calităţile unei persoane;
- credibilitatea cunoştinţelor profesionale.

Prin autoritatea formală ţi se conferă dreptul de a comanda, capacitatea de a decide, de a da

ordine şi de a controla îndeplinirea acestora. Literatura de specialitate cunoaşte trei tipuri de
autoritate şi anume: tradiţională, charismatică şi raţional –legală.

Autoritatea informală este dobândită, câştigată, este bine să fie recunoscută şi acceptată de
către toţi. Această autoritate îţi conferă respectul celor din jur.

Responsabilitatea reprezintă obligaţia membrilor unei organizaţii de a înfăptui în cea mai

bună manieră posibilă o sarcină sau mai multe sarcini repartizate. Este strâns legată de noţiunea de
răspundere care semnifică obligaţia de a da socoteală de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor sarcini,
îndatoriri, misiuni.

Delegarea reprezintă trecerea temporară a autorităţii formale şi a responsabilităţii unei alte

persoane, pentru o anumită sarcină, acţiune, misiune dar care nu exclude ci dimpotrivă presupune
întărirea responsabilităţii celui care a delegat-o în faţa şefului ierarhic superior.

Centralizarea –descentralizarea pun în evidenţă gradul de delegare a autorităţii într-o

organizaţie.

4
 PRINCIPIUL DISCIPLINEI

Acest principiu are în vedere înţelegerea disciplinei ca rigoare comportamentală vis- a-vis de
realizarea obiectivelor.

PRINCIPIUL UNITĂŢII DE COMANDĂ

Acest principiu semnifică faptul că o persoană dintr-o colectivitate de muncă primeşte ordine
sau dispoziţii de la un singur superior. Astfel, se asigură atât o claritate a atribuţiilor de realizat cât şi
o modalitate de asumare corectă a responsabilităţii.

PRINCIPIUL IERARHIEI

Acest principiu reprezintă necesitatea organizării într-o structură a centrilor decizionali şi a

corelaţiilor dintre aceştia.Prin aplicarea acestui principiu se conferă rigoare corelaţiilor profesionale,
se delimitează categoriile de intervenţie şi este mai bine structurată realizarea atribuţiilor şi
sarcinilor.

PRINCIPIUL ORDINII

Asigură logica desfăşurării diferitelor acţiuni şi oferă cadrul necesar delimitării priorităţilor şi
urgenţelor.

PRINCIPIUL STABILITĂŢII PERSONALULUI ÎN OCUPAREA FUNCŢIEI

Aplicarea acestui principiu este necesar să se facă diferenţiat şi aceasta presupune o

stabilitate relativ mică la nivelul top-managementului şi o stabilitate relativ mare la nivelul
managementului operaţional. Principiul menţionat materializează concepţia ,, omul potrivit la locul
potrivit’’.

PRINCIPIUL SOLIDARITĂŢII ÎN ACŢIUNE

Construirea solidarităţii în acţiune se realizează în jurul realizării obiectivelor generale şi a

celor specifice, fiind determinată de existenţă unui climat de muncă deopotrivă exigent şi afectiv. De
asemenea, acest principiu explică nevoia de a munci în echipă.

B. PRINCIPII RECLAMATE DE CERINŢA REALIZĂRII OPERATIVITĂŢII ŞI

EFICIENŢEI

PRINCIPIUL APROPIERII CONDUCERII DE EXECUŢIE

Acest principiu trebuie înţeles având o dublă semnificaţie:

- una organizaţională, reprezentată de renunţarea pe cât posibil, la nivelurile

5
ierarhice intermediare cu scopul de a simplifica circulaţia informaţiilor şi a evita perturbările
informaţional –decizionale;
- una geografică, reprezentând necesitatea amplasării conducerii în centrul de
greutate al activităţilor de care se răspunde.

PRINCIPIUL UNITĂŢII DE ORIENTARE

Aplicarea acestui principiu materializează necesitatea existenţei unor planuri şi / sau

programe de acţiune. Acest principiu realizează corelarea absolut necesară între acţiunile desfăşurate
pe termen scurt, termen mediu şi termen lung.

PRINCIPIUL FLEXIBILITĂŢII

Sistemul de management al unităţii trebuie să fie astfel coneput încât să se caracterizeze prin
supleţe, să se poată adapta continuu la forma de organizare a unităţilor precum şi la schimbările care
se produc.

PRINCIPIUL CORELĂRII INTERESELOR INDIVIDUALE CU CELE

GENERALE, DE GRUP

Acest principiu materializează în mod direct relaţia dintre organizare, competiţie şi rezultate.
Climatul psiho-socio-profesional din diferite organizaţii, are şansa să se îmbunătăţească atunci când,
în mod anticipat, se gândesc şi apoi se realizează, mecanismele de îmbinare a intereselor individuale
cu cele de grup.

PRINCIPIUL CORELĂRII REZULTATELOR CU STIMULAREA PERSONAJULUI

Acest principiu îşi propune ca pe baze obiective să recompenseze şi să stimuleze valorile

autentice care au corespondent în obţinerea unor rezultate de performanţă.

III. FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

Prin funcţie a managementului se înţelege un concept de bază elaborat de teoria

managementului şi are menirea de a evidenţia ansamblul fazelor ciclurilor de conducere omogene
din punct de vedere al conţinutului care definesc şi coordonează fiecare, într-un anumit mod
activităţile din cadrul unui sistem.
Prin atribut se desemnează o activitate, o obligaţie de a îndeplini sarcini şi operaţii
încredinţate unor persoane, comparimente sau organe de conducere. Atributele conducerii semnifică
eforturi de gândire, de acţiune raţională, ale unui om sau colectiv ce sunt specifice activităţii de
conducere.
Fiecare funcţie cuprinde mai multe elemente care îi dau conţinut şi îi determină formele
de manifestare. Aceste elemente conţin:
- grupul de activităţi integrate funcţiei considerate;
- natura asemănătoare şi interdependenţa acestor activităţi;
6
 - importanţa activităţilor în ansamblul sistemului, repetativitatea acţiunilor
desfăşurate în cadrul fiecăreia dintre activităţi;
- totalitatea lor constituie o bază pentru determinarea cadrului organizatoric
necesar realizării fiecărei funcţii.

Henri Fayol, în lucrarea sa, identifica pentru prima dată în cadrul funcţiunii administrative a
organizaţiei, funcţiile conducerii sub forma celor cinci infinitive care au devenit celebre :
a prevede, a organiza, a comanda, a coordona, a controla.

PREVIZIUNEA

Reprezintă un proces complex şi dinamic, o atitudine şi un mod specific de a gândi şi a

acţiona al celor care conduc. Manifestarea previziunii în conducere nu elimină neprevăzutul unei
activităţi, dar îi pote diminua efectele negative.
În concluzie – previziunea este cea care asigură identificarea tendinţelor existente,
prefigurarea proceselor şi fenomenelor ce vor avea loc, stabilirea obiectivelor de realizat şi resursele
necesare.

ORGANIZAREA

Asigură condiţiile adecvate realizării obiectivelor, introduce ordine în desfăşurarea activităţii

colective. Organizarea semnifică folosirea judicioasă a resurselor umane şi materiale în rezolvarea
unei probleme concrete, pe baza unei armonizări şi a unor raporturi judicioase în toate categoriile de
resurse.

COMANDA

Reprezintă un ansamblu de măsuri prin care organul de conducere îşi impune voinţa asupra
organelor de execuţie, influenţându-le să acţioneze în sensul dorit. Scopul comenzii este punerea în
aplicare a deciziilor luate. Rolul comenzii este de a antrena pe subordonaţi la înfăptuirea celor
hotărâte. În mod esenţial comanda este legată nemijlocit şi de motivarea şi antrenarea executanţilor
la îndeplinirea obiectivelor propuse.
Stadiile actului de comandă sunt :
- luarea hotărârii;
- transmiterea acesteia;
- responsabilitatea aplicării ei.
Acestora le corespund trei nivele:
- a ordona;
- a lămuri;
- a te face ascultat.

COORDONAREA

Coordonarea are ca scop asigurarea unei concepţii şi acţiuni unitare care să conducă la
înfăptuirea obiectivelor. Coordonarea reprezintă procesul prin care un conducător creează şi menţine
armonia între activităţile, oamenii şi compartimentele de muncă pe care le conduce. Coordonarea se
prezintă în două forme :
7
 - bilaterală, care se derulează între comandant şi subordonat;
- multilaterală, care se manifestă prin legături dintre un comandant şi mai
mulţi subordonaţi.

CONTROLUL

Are ca scop principal asigurarea cunoaşterii de către factorii de decizie a modului de

înfăptuire a sarcinilor, a rezultatelor obţinute, a iniţiativelor şi a acţiunilor ce s-au dovedit eficiente,
a unor eventual deficienţe şi rămâneri în urmă, pentru a interveni oportun.
Prin intermediul controlului, sistemul conducerii ştiinţifice capătă posibilitatea de a realiza:
- întărirea ordinii şi disciplinei în muncă;
- asigurarea stabilităţii şi unei funcţionări a sistemului condus, înlăturând
neconcordanţele şi disfuncţionalităţile;
- modalitatea necesară pentru a face faţă unor condiţii noi prin măsurile de
corectare a activităţilor.

Întocmit,