Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Specializarea: Pedagogie
Master MMOPE
Management educaţional
Masterand: Moţ Florian

Tipuri de management la nivelul şcolii

- eseu -
În cele ce urmează vom prezenta succint câteva modalităţi de organizare a tipurilor de
management în funcţie de domeniile cheie ale şcolii, de metodele care se folosesc, de
centrarea interesului pe obiective, valori proces sau proiect, şi in funcţie de tipul de
conducere.

În funcţie de domeniile cheie al şcolii (curriculum, resurse, relaţii cu comunitatea) putem

ordona diverse tipuri de management şcolar:
1. Managementul curriculumului şcolar
2. Managementul clasei
3. Managementul resurselor financiare
4. Managementul resurselor umane
5. Managementul relaţiilor cu comunitatea

1. Management de curriculum înseamnă, în sens larg, întreaga problematică a teoriei şi

dezvoltării curriculum-ului, iar în sens restrâns, desemnarea aspectelor administrative ale
elaborării, implementării şi evaluării curriculum-ului, rolul directorului de şcoală din această
perspectivă.
2. Managementul clasei înseamnă realizarea, de către profesor, a tuturor funcţiilor
manageriale cunoscute, atât pe dimensiunea sarcină cât şi pe dimensiunea umană. In sens
restrâns, managementul clasei se referă la realizarea funcţiei manageriale de conducere
operaţională, adică utilizarea concretă şi coordonarea, la nivel formal şi informal, a resurselor
umane si non-umane (materiale, informaţionale, de timp,de autoritate) în vederea aplicării
planului stabilit şi obţinerii rezultatelor proiectate.
3. Management financiar urmăreşte permanent să găsească noi măsuri de
încurajare a utilizării eficiente a resurselor. Descentralizarea învăţământului aduce după sine
creşterea autonomiei instituţionale şi unitatea şcolară trebuie să fie pregătită pentru a
identifica noi modalităţi de eficientizare şi de diversificare a finanţării educaţiei.
Managementul financiar nu se reduce la bugetare, procurarea de resurse financiare, cheltuirea
şi contabilizarea lor.
4. Managementul resurselor umane reprezintă aplicarea atribuţiilor/funcţiilor
manageriale la domeniul resurselor umane cuprinse în organizaţia şcolară şi se referă la:
■ estimarea necesarului de personal pentru orizontul următor şi atragerea resurselor umane
necesare în organizaţia şcolară;
■ menţinerea personalului ce răspunde corespunzător obiectivelor organizaţiei şi motivarea
adecvată a resurselor umane angajate la nivelul şcolii;
■ valorificarea optimă a personalului din organizaţie şi dezvoltarea resurselor umane.
5. Managementul relaţiilor cu comunitatea. Funcţionând ca un sistem deschis, aflat
într-o conexiune strânsă cu mediul său exterior, organizaţia şcolară trebuie să dezvolte relaţii
permanente, pozitive, durabile cu comunitatea locală în care este amplasată.
Realizarea acestui deziderat de mare actualitate depinde într-o măsură semnificativă de modul
în care managerii şcolii îşi exercită atribuţiile specifice în domeniul relaţiilor dintre şcoală şi
comunitate.

În funcţie de metodele care se folosesc, de îmbinarea de principii, idei, orientări,

procedee şi studii de caz a acestora, domeniul ştiinţei managementului general ne oferă o
modalitate de tipologizare a acestuia:
1. Managementul prin obiective.
2. Managementul prin excepţie.
3. Managementul pe produs .
4. Managementul prin delegare.
5. Managementul participativ.

1. Managementul prin obiective - se bazează pe stabilirea unor obiective precis

determinate, în funcţie de condiţiile concrete din unitate şi performanţele urmărite de
manageri, urmărind determinarea riguroasă a obiectivelor până la nivelul executanţilor, şi
folosind un sistem al recompenselor şi a sancţiunilor în legătură cu nivelul realizării
obiectivelor prestabilite.
Practicarea metodei managementului prin obiective apelează la toate aptitudinile
managerilor, presupune o temeinică pregătire a acestora, o bună informare a întregului
personal. Ea se realizează în mod concret, în raport de calităţile managerilor existenţi în
unitate, de sistemul de comunicare adoptat.

2. Managementul prin excepţie s-a impus ca urmare a sporirii volumului informaţiilor

şi a complexităţii proceselor manageriale. Metoda porneşte de la ideea că procesul de
management trebuie simplificat în aşa fel încât un manager să aibă posibilitatea de a-şi
concentra atenţia, cu precădere, asupra acelor probleme care reclamă intervenţia sa
determinată de nivelul ierarhic la care se află şi să fie eliberat de problemele de rutină care ar
putea fi rezolvate de către subordonaţii săi.
Managementul prin excepţie are anumite caracteristici specifice:
- Separarea informaţiilor şi deciziilor pentru situaţii normale şi pentru situaţii de
excepţie
- Stabilirea unui sistem de informare astfel încât la un manager ierarhic superior să
ajungă numai acele informaţii cu caracter de excepţie.
- Delimitarea riguroasă a deciziilor fiecărui decident în funcţie de nivelul ierarhic la
care se află.
3. Managementul pe produs - constă în asigurarea de către managerul de produs a
organizării, coordonării şi gestionării globale a tuturor activităţilor privind produsul
(grupa de produse înrudite ca tehnologie şi utilitate) din momentul conceperii lui până
la scoaterea din producţie.

4. Managementul prin delegare - constă în transmiterea parţială, succesivă şi temporară

a unei sarcini de serviciu unui subordonat de către un manager, însoţită de autoritatea şi
responsabilitatea necesară, precum şi de condiţiile necesare pentru a putea acţiona cu un
anume grad de libertate asupra resurselor aflate la dispoziţia sa.
Scopul urmărit prin aplicarea acestei metode se referă la reducerea timpului de
rezolvare a unor probleme curente, dezvoltarea autonomiei manageriale, încurajarea
subordonaţilor de a participa la actul decizional şi de valorificare a voinţei de asumare a
responsabilităţii şi dorinţei de afirmare.
În funcţie de forma de transmitere a autorităţii, delegarea poate fi: reglementată şi
nereglementată.

5. Managementul participativ - reprezintă un mod de gestiune descentralizată unei

unităţi, care presupune responsabilizarea fiecărui nivel ierarhic, prestarea unei activităţi
specifice de către fiecare salariat, existenţa nor raporturi de încredere şi respect, în scopul
realizării obiectivelor respectivei organizaţii.
Principiile pe care se bazează aplicarea mecanismelor de management participativ
sunt: delegarea şi descentralizarea activităţilor în cadrul unităţii.
Se mai poate aminti in aceiaşi organizare tipologică şi managementul de contact,
managementul prin structuri autonome etc.

O altă ordonare tipologică a managementului este următoarea:

1. Management prin obiective se poate ajunge in secundar la un bun management al

proceselor si al proiectelor. Într-un management de succes cele patru strategii se
combina (in proportii diferite functie de specificul organizatiei).
2. Managementul prin valori - "coreleaza legatura intre valori si obiective; stimuleaza
plus valoarea; asigura dezvoltarea organizatiei; avantaj competitional; se asimileaza
usor la strategii pe termen lung etc."
3. Managementul prin procese, - implica "cunoşterea procesului, gestionarea
costurilor in faze initiale, evitarea corectiilor ulterioare".
4. Managementul prin proiecte - cea mai eficienta metoda deorece implica team
work, impartirea taskurilor in functie de capacitatea angajatilor si analiza din toate
punctele de vedere a problemei studiate".

În funcţie de stiluri de conducere putem recunoaşte şi diverse tipuri de

management:
O clasificare cu patru componente a fost realizată de Rensis Likert:
1. Stilul autoritar-opresiv este cel în care cuvântul cheie este supunerea: liderul
poate avea o competenţă profesională scăzută în domeniul respectiv.
2. Stilul autoritar-obiectiv este cel în care cuvântul-cheie este competenţa. Liderul
nu are disponibilitate pentru relaţii personale; el priveşte rezultatele în mod obiectiv
şi organizează cu precizie procesul de producţie.
3. Stilul democrat-consultativ are ca termen cheie relaţiile umane. În acest caz,
funcţia de conducere se îmbină cu funcţia de execuţie; consultările cu membrii grupului de
muncă sunt periodice (deşi sunt numai consultări oficiale, tip şedinţă).
4. Stilul democrat-participativ are ca termen cheie ataşamentul faţă de
organizaţie. Liderul e mai curând un mediator-organizator al grupului de muncă şi al
procesului de discuţie/decizie; de fapt, echipa este cea care ia decizia, în problemele care o
privesc.
5. Stilul permisiv (laissez-faire), ce are ca termen cheie structura prestabilită.
Liderul are rol de reprezentare în exterior a organizaţiei şi de simbol al organizaţiei pe
plan intern.