Universitatea „Petrol si Gaze” din Ploiesti

Facultatea de Stiinte Economice

Specializarea:Contabilitate si Informatica de Gestiune
Grupa 50480,An 1
Studet:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

Motivare si comunicare

Motivaţia este starea interioară care determină ca o persoană să acţioneze într-

un anumit mod pentru îndeplinirea unor obiective. Motivaţia exprimă faptul că la baza
condiţiei umane se află întotdeauna un ansamblu de elemente, trebuinţe, tendinţe,
idealuri care se interpun între stimulii mediului extern şi relaţiile individului,
determinând un anumit comportament, adoptarea anumitor atitudini în realizarea
sarcinilor. Altfel spus, motivaţia explică de ce oamenii acţionează într-o modalitate
specifică. Cu cât un manager înţelege mai bine comportamentul subordonaţilor, cu
atât va fi mai capabil să influenţeze comportamentul lor, pentru ca acesta să fie în
concordanţă cu realizarea obiectivelor organizaţie.

Motivarea membrilor organizaţiei

Principalele metode care pot fi utilizate de manageri pentru motivarea membrilor
unei organizaţii sunt: comunicarea; stilul de management, stimularea bănească,
stimulente nemonetare 1.

Comunicarea este elementul de bază pentru satisfacerea nevoilor membrilor

organizaţiei. Comunicarea eficientă manager subordonat poate să satisfacă nevoi
umane de bază, cum ar fi: nevoia de recunoaştere a meritelor,sentimentul de
apartenenţă la un grup, nevoia de siguranţă. 2.

Stilul managerial influenţează într-o măsură foarte mare comportamentul

membrilor organizaţiei. Pe baza studiului întreprins, Rensis Likert, un cunoscut
specialist în domeniul managementului, a concluzionat că stilurile de management
din organizaţie pot fi împărţite în următoarele sisteme:

Sistemul 1 se caracterizează prin lipsa de încredere în subordonaţi, aceştia fiind

motivaţi prin teamă, ameninţări, pedepse, recompense ocazionale.

Sistemul 2 se caracterizează printr-o încredere binevoitoare în subordonaţi, aceştia

fiind motivaţi prin recompense, pedepse reale sau potenţiale.

Sistemul 3 se caracterizează printr-o încredere semnificativă în subordonaţi,

aceştia fiind motivaţi prin recompense, pedepse ocazionale şi printr-o anumită
implicare în luarea deciziilor din organizaţie.

Sistemul 4 se caracterizează prin împărţirea puterii, delegarea responsabilităţilor,

încredere completă în subordonaţi, 127 aceştia fiind motivaţi prin recompense
economice, prin participarea la luarea deciziilor în organizaţie. Likert a subliniat că,
Universitatea „Petrol si Gaze” din Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Specializarea:Contabilitate si Informatica de Gestiune
Grupa 50480,An 1
Studet:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

pe măsură ce stilurile de management se îndreaptă de la sistemul 1 către sistemul 4,

nevoile salariaţilor din organizaţie tind să fie satisfăcute mai bine pe termen lung.
Deşi pe termen scurt, o organizaţie care se îndreaptă spre sistemul 4 poate să
înregistreze un declin, totuşi pe termen lung sunt şanse mari să devină mai eficientă.
Acest lucru se explică prin faptul că se dezvoltă relaţii mai bune între manageri şi
subordonaţi, iar participarea membrilor organizaţiei la luarea deciziilor determină o
mai bună înţelegere şi o creştere a eficienţei implementării acestora.

O altă clasificare a stilurilor de management este dată de modelul Vroom − Yetton

– Jaro astfel: Stilul autoritar I, caracterizat prin luarea deciziilor în vârful organizaţiei
fără a exista nici un fel de comunicare cu salariaţii; Stilul autoritar II, în care
managerul solicită informaţii de la subordonaţi dar ia decizia de unul singur,
subordonaţii pot sau nu să fie informaţi în legătură cu situaţia existentă. Stilul
consultativ I, caracterizat prin consultarea membrilor organizaţiei în soluţionarea unor
probleme decizionale, dar în final, deciziile sunt luate de manageri fără a ţine seama
de opiniile subordonaţilor. Stilul consultativ II, în care managerul şi subordonaţii se
întâlnesc în grup pentru analiza problemelor, dar decizia este luată de către
manager. Stilul participativ în care managerii şi subordonaţii abordează soluţionarea
problemelor ca un grup, împreună evaluând alternativele şi stabilind deciziile prin
consens. Autorii acestei clasificări subliniază necesitatea abordării contextuale a
stilului de management (ca şi a procesului de management), ţinând seama de
conjunctura situaţiei, de natura problemelor de rezolvat, de calităţile proprii ale
managerului, de caracteristicile subordonaţilor. De exemplu, dacă o decizie trebuie
luată într-un timp foarte scurt, cel mai eficient este stilul autoritar. 3.Stimularea
bănească rămâne unul din principalele mijloace de motivare a salariaţilor. Aceasta se
poate realiza prin diferite programe monetare de compensaţie cum ar fi: −deţinerea
acţiunilor de către salariaţi; 128 −acordarea de prime sub forma unei sume globale în
funcţie de performanţele realizate; −împărţirea câştigurilor între membrii echipei
atunci când echipa depăşeşte un obiectiv. 4.Stimulentele nemonetare se referă în
special la acordarea autonomiei şi a flexibilităţii în ceea ce priveşte realizarea
sarcinilor. Aceasta se poate realiza printr-o serie de acţiuni cum ar fi: −creşterea
libertăţii decizionale privind desfăşurarea propriei munci (metode de lucru,
eşalonarea sarcinilor de realizat); −creşterea simţului responsabilităţii, prin implicarea
în luarea unor decizii; −asigurarea dreptului la autocontrol al propriilor performanţe;
−asigurarea posibilităţii ca fiecare membru al organizaţiei să poată percepe clar
contribuţia propriei munci la obţinerea performanţelor organizaţiei; −implicarea
lucrătorilor în analiza şi schimbarea condiţiilor de muncă; −program flexibil de lucru;
−creşterea atractivităţii postului. 7.3. Comunicarea organizaţională Comunicarea
poate fi definită ca procesul complex prin care are loc schimbul de mesaje între
oameni în vederea realizării obiectivelor individuale şi comune ale organizaţiei.
Comunicarea stă la baza desfăşurării oricărei activităţi deoarece stabileşte şi menţine
Universitatea „Petrol si Gaze” din Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Specializarea:Contabilitate si Informatica de Gestiune
Grupa 50480,An 1
Studet:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

relaţiile între membrii organizaţiei oferindu-le informaţiile necesare orientării şi

evaluării propriei munci în raport cu a celorlalţi şi cu cerinţele obiectivelor
organizaţiei. Lipsa de comunicare duce la o calitate slabă a lucrărilor, la conflicte de
muncă între membrii organizaţiei. De asemenea, comunicarea se află la baza
procesului de motivare făcând posibilă identificarea, cunoaşterea şi utilizarea corectă
a diferitelor categorii de nevoi şi stimulente pentru orientarea comportamentului
membrilor organizaţiei. Toate activităţile de management sunt întreprinse prin
intermediul comunicării, motiv pentru care capacitatea de a comunica reprezintă
aptitudinea fundamentală a managerilor. 129 Comunicarea interpersonală
Comunicarea ca schimb de informaţii între persoane se numeşte comunicare
interpersonală. Procesul de comunicare interpersonală Emitentul este orice angajat
(manager sau subordonat) care deţine idei, informaţii, intenţii pe care doreşte să le
transmită, având posibilitatea să aleagă mesajul informaţional, modul de codificare a
mesajului, mijlocul de transmitere şi receptorul. Codificarea constă în selectarea
anumitor simboluri care să exprime semnificaţia unui mesaj. În cadrul organizaţiei,
forma principală de codificare este limbajul. Transmiterea mesajului constă din
deplasarea mesajului codificat de la emitent la receptor, cu ajutorul mijloacelor de
comunicare ( vorbire directă, telefon, fax, reţele de computere, intranet, poştă
electronică). Decodificarea mesajului constă în descifrarea simbolurilor transmise.
Descifrarea sensului şi interpretarea mesajului informaţional depind de anumite
caracteristici ale receptorului (experienţă, abilitatea de a interpreta şi descifra
mesaje). Receptorul este orice angajat care primeşte mesajul informaţional al
emitentului. Pentru reuşita comunicării, este foarte important ca emitentul şi
receptorul să înţeleagă mesajul în acelaşi mod. Succesul comunicării depinde foarte
mult de modul în care emitentul ştie să folosească feedback-ul, prin care verifică
dacă mesajul a fost înţeles corect, sau a suferit filtrări – deformarea sensului unui
mesaj datorită incapacităţii receptorului de a decodifica simbolurile. Emitent
Codificare mesaj Transmitere mesaj Decodificare mesaj receptor Cine? Ce? În ce
fel? Cum? Cui? Feed- back Cu ce rezultat? 130 Feedback-ul poate fi atât verbal cât
şi nonverbal. Pentru a obţine feedback-ul verbal, emitentul poate să pună
receptorului întrebări pertinente legate de mesaj; răspunsurile primite trebuie să
indice dacă mesajul a fost perceput aşa cum s-a dorit.

Pentru a obţine feedback-ul nonverbal, emitentul poate observa reacţia

receptorului fată de mesaj. Tipuri de comunicări organizaţionale Comunicările
interpersonale dintre membrii unei organizaţii sunt de tip formal şi informal.
1.Comunicarea formală stabileşte şi menţine relaţiile dintre membrii organizaţiei fiind
determinată de existenţa nivelurilor ierarhice din organigramă. În funcţie de direcţiile
de vehiculare a mesajelor informaţionale distingem următoarele tipuri de comunicări
formale: a) Comunicare descendentă(de sus în jos) – corespunde relaţiilor ierarhice
de subordonare şi are drept conţinut transmiterea de decizii, sarcini, instrucţiuni,
Universitatea „Petrol si Gaze” din Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Specializarea:Contabilitate si Informatica de Gestiune
Grupa 50480,An 1
Studet:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

reglementări, solicitarea de informaţii. O problemă importantă a acestui tip de

comunicare o reprezintă distorsionarea (deformarea voită a mesajului) sau filtrarea
pe parcursul vehiculării de la un nivel ierarhic la altul, deoarece, de cele mai multe ori
mesajele sunt interpretate în funcţie de propriile obiective ale angajaţilor. b)
Comunicare ascendentă – transmiterea de mesaje de jos în sus, de la nivelele
ierarhice inferioare către cele superioare, având drept conţinut: rapoarte privind
realizarea deciziilor, informaţii financiare şi contabile, plângeri şi dispute, sugestii
pentru îmbunătăţirea activităţii. Tendinţa actuală este de a încuraja acest tip de
comunicare folosind diferite mecanisme cum ar fi: cutii cu sugestii, sondaje între
angajaţi, discuţii directe între manageri şi subordonaţi. c) Comunicare orizontală −
transmiterea de mesaje între persoane din acelaşi compartiment sau aflate în
compartimente diferite dar situate pe acelaşi nivel ierarhic. Scopul acestei comunicări
este de a rezolva problemele interne ale unui departament, sau de a coordona
activităţi interdepartamentale cum ar fi realizarea unor proiecte sau sarcini combinate
comune. După modul de transmitere a mesajelor informaţionale distingem: 131
−comunicare scrisă sub formă de note interne, rapoarte, planuri, decizii;
−comunicare verbală, utilizată în proporţie de aproximativ 70%, având avantajul
obţinerii imediate a feedback-ului şi dezavantajul pierderii substanţei informaţionale;
−comunicare nonverbală sub forma mimicii şi a gesturilor care însoţesc întotdeauna
comunicarea verbală. 2.Comunicarea informală constă in transmiterea de mesaje
sub formă de ştiri, noutăţi, care apar în mod spontan şi neregulat în organizaţie.
Mesajele informale suferă frecvente distorsiuni şi filtrări, dar au avantajul unei viteze
foarte mari de transmitere şi o mare disponibilitate din partea angajaţilor.
Comunicaţiile informale coexistă cu cele formale, dar pot sări peste nivelele ierarhice,
pentru a face legătura între diferite persoane din organizaţie. Din punct de vedere
managerial este foarte important cunoaşterea modului de funcţionare atât a canalelor
formale cât şi a celor informale, pentru a le putea folosi şi controla. Comunicare
eficientă Principalii factori care determină disfuncţionalităţi în comunicarea
interpersonală sunt: −diferenţele de percepţie prin recepţia şi interpretarea diferită a
mesajelor, datorită diferenţelor de personalitate dintre emiţător şi receptor, a structurii
fizice şi mentale a fiecărui individ; −diferenţele de statut; −diferenţele de cultură între
participanţii la comunicare; −probleme semantice legate de modul de exprimare a
mesajului, de folosirea unor cuvinte cu mai multe înţelesuri −zgomotul ca factor
perturbator, se referă la spaţiul, (semnale parazite pe canalele de comunicare),timpul
sau starea psihică a participanţilor la comunicare (folosirea unui număr exagerat de
cuvinte în care se pierde semnificaţia mesajelor). O comunicare eficientă trebuie să
înlăture aceste disfuncţionalităţi, prin respectarea unor reguli şi anume: a)cantitate –
în ceea ce spune emitentul trebuie să ofere numai informaţia necesară, un plus de
cuvinte poate să deformeze mesajul sau să fie înţeles greşit de receptor; 132 b)
calitate – mesajul informaţional transmis de emitent trebuie să reflecte corect
realitatea, c) relaţie – mesajul informaţional ales trebuie să fie adecvat scopului
Universitatea „Petrol si Gaze” din Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Specializarea:Contabilitate si Informatica de Gestiune
Grupa 50480,An 1
Studet:Gheorghe(Mateescu)Mihaela Iuliana

comunicării; d) semnificaţie – informaţia transmisă trebuie să fie semnificativă pentru

contextul şi circumstanţele în care se desfăşoară comunicarea; e) stil – mesajul
informaţional trebuie să fie exprimat clar şi concis; f) receptivitate – emitenţii trebuie
să-şi adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor şi la cunoştinţele presupuse de
aceştia. Identificarea disfuncţionalităţilor de comunicare la nivel organizaţional şi
găsirea unor modalităţi prin care acestea pot fi depăşite, reprezintă una din
preocupările principale ale managementului modern. Disfuncţionalităţi ale
comunicării organizaţionale Nr. crt. Disfuncţionalităţi ale comunicării organizaţionale
Modalităţi de înlăturare 1 Statutul legal şi diferenţele de putere Atmosferă de
încredere 2 Necesităţi şi idealuri la nivel de departament Dezvoltarea şi folosirea de
canale formale 3 Reţea de comunicaţii în neconcordanţă cu sarcinile trasate
Încurajarea de canale multiple, formale şi informale 4 Lipsa de canale formale
Schimbări în organizaţie pentru a satisface nevoile de comunicare Managerii pot
concepe organizaţia astfel încât să încurajeze şi să realizeze în mod efectiv şi pozitiv
comunicarea. Această activitate managerială include atât abilităţi individuale cât şi
acţiuni organizatorice. Dintre abilităţile individuale, cea mai importantă este tehnica
ascultării active. Aceasta înseamnă receptarea, decodificarea şi verificarea mesajului
prin dialog imediat cu emitentul. Emitentul constată că este ascultat, iar receptorul îşi
clarifică propriile impresii. Printre acţiunile organizatorice se numără: −crearea unui
climat de încredere sincer; −dezvoltarea şi utilizare canalelor de informaţii multiple,
incluzând atât comunicaţiile formale cât şi pe cele informale −adoptarea unei structuri
organizatorice adecvată nevoilor de comunicare din organizaţie.