UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE 50485

MOTIVARE SI COMUNICARE

Lect. Univ. Dr. Studentă

Oțelea Mihaela Manea A.D. Andra

 MOTIVARE SI COMUNICARE

Comunicarea este o legătură între oameni, între instituţii şi între instituţii şi

oameni. Este un proces de o complexitate mare, o punte de legătură între oameni
fără de care nu se poate trăi. Specia umana a înţeles tot timpul importanţa
comunicării în ansamblul vieţii sociale. Putem spune că nu există viaţă socială fără
comunicare. Reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a
oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei.
Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere şi, implicit, de
acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le
atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a
grupurilor sub aspect afectiv, emoţional şi motivaţional .
Comunicarea este fluxul vital care face posibilă obţinerea performanţelor
unei organizaţii. De calitatea şi funcţionalitatea ei depinde modul în care sunt
folosite resursele şi sunt atinse scopurile. Comunicarea este legătura indivizilor
dintr-o colectivitate.
Comunicarea organizaţională este un proces, de regulă intenţionat, de
schimb de mesaje între persoane, grupuri şi niveluri organizatorice din cadrul
organizaţiei, cu scopul înfăptuirii atât a obiectivelor individuale, cât şi a celor
colective.
In ştiinţă managerială, comunicarea este cunoscută ca o principală activitate
desfăşurată de manageri, fiind considerată: „componenţa de bază a funcţiei de
coordonare" .
Comunicarea managerială eficientă şi eficace constituie un factor de
competitivitate, un avantaj strategic al organizaţiei.
 Obiectivele comunicării manageriale sunt :
 receptarea corectă a mesajului - procesul comunicării are loc chiar
dacă mesajul emis este receptat sau nu, dar din punctul de vedere al
procesului de comunicare, ca un tot unitar, este nevoie de feed-back,
deci şi de receptarea corectă a mesajului emis.
 înţelegerea corectă a mesajului
 acceptarea mesajului
 provocarea unei reacţii (o schimbare de comportament sau de
atitudine)
Comunicarea managerială reprezintă o formă a comunicării interumane, un
instrument de conducere cu ajutorul căruia managerul îşi poate exercita atribuţiile
specifice: previziune, antrenare, organizare, coordonare, control, evaluare şi este
orientată nu numai spre transmiterea mesajelor, ci şi spre schimbarea mentalităţilor
şi adaptarea psihologică a angajaţilor la nivelul organizaţiei.
Formele de comunicare managerială pot fi realizate astfel:
- de sus în jos – comunicare verticală ascendentă (dinspre managementul
firmei către subordonaţi); prin acest tip de comunicare, managerul transmite
informaţii privind obiectivele firmei, stadiul de realizare al acestora, sarcinile ce
revin angajaţilor, instrucţiuni şi dispoziţii în legătură cu modul de îndeplinire a
acestora;
- de jos în sus – comunicare verticală descendentă (dinspre subordonaţi
către managementul firmei); se transmit răspunsuri la comunicările realizate de
către manageri, informaţii privind modul de desfăşurare a activităţii, sugestiile,
părerile, opiniile angajaţilor în legătură cu rezolvarea anumitor sarcini;
- lateral – se stabilesc relaţii de cooperare, atât pe orizontală, intre
departamentele situate pe acelaşi palier ierarhic intre care există relaţii
organizatorice de cooperare, cât şi pe diagonală, intre departamentele situate pe
paliere ierarhice diferite, pe acest flux, comunicarea poate fi atât informală, cât şi
formală; în mod formal, acest tip de comunicare se realizează temporar intre
membrii unei echipe care lucrează la acelaşi proiect şi care urmăresc îndeplinirea
unor obiective comune.
Problema comunicării manageriale în interiorul organizaţiei, este adesea
văzută cauza tuturor relelor şi a disfuncţionalităţilor unei organizaţii. În domeniul
comunicării, managerul este pus în situaţia de a evalua oamenii şi evenimentele şi
de a elabora soluţii rapide şi eficiente. Pentru aceasta managerul trebuie să dispună
de o serie de abilităţi şi aptitudini comunicaţionale care, realizate cu îndemânare
vor conduce la rezolvarea favorabilă a diferitelor situaţiilor.
Indiferent de sistemul social, într-o organizaţie comunicarea managerială
îndeplineşte urmatoarele funcţii: informarea, socializarea, motivaţia, dialogul,
educaţia, promovarea culturii, integrarea.
Funcţiile comunicării manageriale sunt foarte importante pentru buna
funcţionare a oricărei organizaţii, pentru stabilirea în cadrul acesteia a unor relaţii
interpersonale viabile şi mai ales eficiente. Funcţia de bază a comunicării
manageriale este informarea. Cu ajutorul comunicării conducerea organizaţiei
primeşte şi selectează informaţiile pe care le interpretează şi le transformă in
decizii, si pe care le trimit mai departe.
Efectul comunicării manageriale asupra caracterelor şi moralului
subordonaţilor este evident, după modul în care, fiecare angajat are convingerea că
aduce o contribuţie importanta succesului instituţiei, fiind atraşi de un ţel comun şi
având sentimentul ca fac parte dintr-o organizaţie de succes. Motivaţiile precum şi
atitudinile oamenilor care lucrează într-o organizaţie, au la bază nevoia de a se
simţi implicaţi, informaţi şi pregătiţi să participe la deciziile care îi afectează
direct.
 Comunicarea managerială este puternic influenţată de relaţia manager-
subordonat şi generează adesea la cel din urmă o atitudine “ambivalentă” atât
pozitivă cât şi negativă. Managerul, în calitate de emiţător, trebuie să-şi dea seama
că influenţa pe care o exercită asupra receptorilor poate fi foarte puternică şi că
exersând această influenţă ia asupra sa o responsabilitate morală considerabilă.
Managerul prevede, organizează, coordonează, motivează şi evaluează
eficace numai daca dispune de informaţii, in volumul şi calitatea dorite.
Bunul mers al întregii organizaţii dar şi supravieţuirea ei în mediul social,
depind de modul în care managerul gestionează o a patra resursă, de natură subtilă
- informaţia.

Rolul comunicării manageriale in motivarea angajaţilor

Se ştie că managerii lucrează pe diferite niveluri care reclamă diferite

calităţi. Un studiu efectuat de Henry Mintzberg precizează 10 roluri manageriale,
pe care le împarte în trei categorii aflate în strânsă legătură unele cu altele:
- roluri interpersonale;
- roluri informaţionale;
- roluri decizionale;

Rolurile interpersonale
Rezultă din autoritatea formală a managerului şi vizează relaţiile
interpersonale.
Rolul de reprezentare presupune contactul cu subordonaţii proprii sau ai
altor firme, cu managerii situaţi pe acelaşi nivel sau pe altele, în cadrul unor
reuniuni oficiale, când managerul, în numele firmei, execută o acţiune.
 Rolul de conducător presupune direcţionarea şi coordonarea activităţii
subordonaţilor (angajare, promovare, concediere).
Rolul de legătură presupune relaţii cu alţii în interiorul şi în afara
organizaţiei. De multe ori, îndeplinirea acestui rol consumă mult din timpul unui
manager.
Rolurile informaţionale
Plasează managerul în punctul central de primire şi transmitere a
informaţiilor. Primele trei roluri au permis managerului să construiască o reţea de
relaţii interumane, care îl ajută în culegerea şi receptarea informaţiilor ca un
monitor şi transmiterea lor atât ca un diseminator cât şi ca un ,,purtător de cuvânt".
a. Rolul de monitor implică examinarea mediului în organizarea culegerii
informaţiilor, schimburilor, oportunităţilor şi problemelor care pot să afecteze
firma. Contactele formale şi informale dezvoltate în rolul de legătură sunt folosite
deseori aici.
b. Rolul de diseminator presupune furnizarea informaţiilor importante
subordonaţilor.
c. Rolul de ,,purtător de cuvânt" implică legăturile cu alte persoane din
afara compartimentului
Roluri decizionale
Rolurile privind relaţiile interpersonale şi cele de culegere şi transmitere a
informaţiilor servesc ca intrări în procesul de luarea deciziilor.
a. Rolul de întreprinzător este acela de a căuta noul - idei, metode, tehnici
şi a-l introduce în organizaţie cu scopul schimbării ei în bine, a conducerii către
performanţă.
b. Rolul de stabilizator revine managerului atunci când este obligat să ia
decizii rapide în momentul în care, datorită unor factori perturbatori, organizaţia pe
care o conduce iese din starea stabilă. Într-o astfel de situaţie, acest rol devine
prioritar faţă de celelalte, în joc intrând ,,viteza de reacţie" şi găsirea optimului în
influenţarea factorilor de mediu pentru obţinerea cât mai rapidă a stabilităţii.
c. Rolul de distribuitor de resurse îl plasează pe manager în poziţia de a
decide cine primeşte şi cât din aceste resurse, care pot fi: bani, forţă de muncă,
timp şi echipamente.
d. Rolul de negociator îl pune deseori pe manager în situaţia de ,,a cântãri"
cui sã ofere avantajele unei afaceri. Negocierea presupune, în ordine, muncă,
performanţă, obiective clare şi orice altceva poate influenţa în bine rezultatul final.
Managerul este persoana implicata in administrarea organizaţiei cu
autoritate in folosirea si coordonarea resurselor umane, financiare, materiale,
informaţionale in scopul atingerii obiectivelor organizaţiei. Managerul este
persoană care execută activitatea de conducere. Indiferent de sferele de activitate,
munca managerului este foarte asemănătoare. Astfel conţinutul lucrului
managerului are comun pentru toţi rolurile conducătorului.

Comunicarea cu angajaţii

Toate funcţiile manageriale sunt realizate cu ajutorul comunicării - un

sistem de înţelegere intre oameni si de transfer de informaţii. Într–o organizaţie,
buna comunicare dintre manageri si subordonaţi este esenţială.
Avantajele comunicării cu publicul intern:
•    Gestionarea eficienta a situaţilor de criza si a schimbărilor la nivel de
organizaţie;
•    Transmiterea valorilor organizaţionale către angajaţi, ambasadorii
brandului, ai companiei;
•    Motivarea si retenţia angajaţilor;
 •    Omogenizarea echipei si integrarea acesteia in structura la nivel
internaţional;
•    Transparenta si câştigarea încrederii in companie si management;
•    Dezvoltarea spiritului de echipa si crearea legăturilor interne;
•    Angajaţii informaţi pot sa gândească in spiritul companiei, pot arata
iniţiative si pot fi implicaţi in procesul decizional.
Ce le poate comunica manageriul angajaţilor?
•    Proceduri, schimbări la nivel de organizaţie si diverse informaţii ale
departamentului de resurse umane;
•    Noutăţi din companie, industrie, concurenta;
•    Realizări ale companiei, succese individuale si ale echipelor;
•    Rezultate financiare;
•    Lansări de noi produse si servicii, campanii, evenimente;
•    Informaţii despre companie in toate regiunile in care aceasta este
prezenta;
•    Comunicare motivaţionala pentru diverse aniversari si ocazii festive;
•    Acţiuni si iniţiative educaţionale si de responsabilitate sociala etc.

Eficienţa comunicării interne poate fi evaluată prin:

• Monitorizarea continuă a participării active a angajaţilor la programele de
comunicare internă;
•Feedback formal şi informal din partea angajaţilor;
•Audit de comunicare internă efectuat de către un consultant extern
specializat;
•Comunicare directă, atât la nivel de management, cat şi la nivel de angajat.
Pentru buna funcţionare  a unei organizaţii, trebuie încurajată comunicarea
interna, atât la nivel formal, cat si la cel informal. Munca intr-o organizaţie
presupune interacţiune permanenta intre departamente, iar o comunicare eficienta
intre angajaţi conduce la precizie si rapiditate in realizarea sarcinilor. Managerii
trebuie să încurajeze comunicare intre ei şi angajaţi, chiar dacă alocă mai mult
timp, vor obţine mai multă performanţă şi angajaţii vor fi mai mulţumiţi.

Strategii de motivare a angajaţilor

Managerii dispun de numeroase strategii de motivare a angajaţilor, de

implicare a acestora in activitatea profesionala, rezultatul fiind atât creşterea
satisfacţiilor personale, cat si creşterea productivităţii.
In general, o combinare a acestor strategii conduce la obţinerea celor mai
bune
A motiva oamenii înseamnă a le răsplătii contribuţia la progresul firmei –
iniţiative, efortul si reuşita, dar, mai ales, de a dezvolta pentru ei înşişi utilitatea
data de dimensiunea subiectiva a muncii. Pentru aceasta nu este suficient sa
îmbunătăţeşti câteva caracteristici vizibile ale muncii si recompensei sale, ci
trebuie făcute progrese in reprezentările mentale cu privire la munca, la firma in
care ea se desfăşoară si la produsele sale.
Recompensele băneşti
Deoarece mijloacele băneşti constituie un stimulent puternic, la stabilirea
sistemelor de plata trebuie sa ia in considerare efectul acestor recompense asupra
motivaţiei angajaţilor. Salariul constituie o importanta răsplata deoarece el poate
satisface mai multe dintre trebuinţele care se regăsesc in sistemul lui Maslow. El
oferă angajaţilor posibilitatea de a cumpăra hrana pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice.
Motivarea prin redefinirea postului
 Postul in sine poate oferi cele mai importante si motivante recompense. Nu
subestimaţi puterea motivaţionala de a şti cum sa faci bine un lucru si de a-l face
bine. Iată de ce instruirea este un factor motivator puternic.
Cu cat angajaţii sunt mai instruiţi, cu atât ei au mai multe posibilităţi de a
avea performante bune in munca si, implicit, de a fi motivaţi.
Urcarea intr-o ierarhie (promovarea) este o forma de recunoaştere a
dezvoltării profesionale si îl motivează pe cel promovat. In schimb, nepromovarea
unui angajat care aşteaptă acest lucru si care este recunoscut de colegii săi ca cel
mai indicat pentru o avansare are un efect contrar.
Unii manageri încearcă sa stimuleze performantele subordonaţilor
pomenindu-le insistent de posibilitatea promovării lor in condiţiile unor rezultate
bune in munca. Pentru a avea însa un efect motivator, aceasta posibilitate trebuie sa
fie perceputa de angajat ca fiind realista.
Motivarea non financiara înseamnă stimularea angajatului sa lucreze mai
bine, mai eficienta, mai mult, cu drag, fara sa fie vorba la mijloc de stimulente
financiare. Nenumărate studii arata lipsa eficientei pe termen lung a sistemelor de
motivare financiara.
Motivarea non-financiara înseamnă implementarea unui sistem de
Recompensa si Recunoaştere. Scopul acestei metode de motivare este acela de a
creste productivitatea firmei, de a-i îmbunătăţi calitatea, de a avea angajaţi
mulţumiţi, lucru care duce direct la creşterea performantelor angajaţilor.
Participarea
O tehnica foarte susţinută de specialişti si privita ca un rezultat semnificativ
al cercetătorilor în teoria motivării se refera la folosirea benefica a participării. Nu
exista nici o îndoiala ca sunt rare cazurile în care oamenii nu sunt motivaţi atunci
când sunt consultaţi într-o acţiune care îi afectează direct.
 Participarea răspunde la un număr important de elemente motivatoare de
baza. Este un mijloc de recunoaştere. Poate fi interpretata si ca nevoie de afiliere si
acceptare si, mai presus de toate, da oamenilor sensul împlinirii.
Indiferent de modul de clasificare sau folosire a motivaţiei, tehnicile
motivaţionale au in comun ideea potrivit căreia cu cat este mai mare
responsabilitatea, recunoaşterea, respectul sau statutul acordat indivizilor dintr-o
firma, cu atât mai mare este sentimentul de implicare in acea firma si de aici cu atât
mai mare va fi motivaţia. Soluţia problemelor apărute va suna mai simplu.

Bibliografie

https://www.scritub.com/sociologie/psihologie/comunicare/COMUNICARE-SI-
MOTIVARE213233107.php
https://www.stiucum.com/management/managementul-intreprinderii/
Comunicarea-in-cadrul-intrepri94964.php