Lucru individual:

Comunicarea verbală în mediul

profesional

Elev:Grozavu Lucian
Gr.MK-182
Profesor de specialitate:Ciochina Elena

1
Cuprins:
1.Introducere....................................................................................................3
2. Definirea noţiunii……………………………………………………………………………………………….4
3. Elemente componente……………………………………………………………………………………….5
4.Principii……………………………………………………………………………………………………………….6
5.Reţele de comunicare………………………………………………………………………………………….7
6.Factorii care influențează satisfacerea nevoilor…………………………………………………..8
7.Factorii comunicării…………………………………………………………………………………………….10
8.Bibliografia………………………………………………………………………………………………………….11

2
 Introducere

Comunicarea este o componentă fundamentală a interacțiunilor umane. Definiția de îngrijire

atermenului de "comunicare" este legată de scopul său "a cunoaște ceva despre cineva".
Noi transmitem mesaje altora prin cuvânt, scris sau muzică. Chiar și dansul și ținuta
vestimentară pot vehicula mesaje. Comunicarea se poate defini și dreptul de comportament
verbal sau nonverbal, afișat în -un context social. Această definiție cuprinde emoțiile și
sentimentele pe care doi oameni le transmit în cadrul unuei relații.
Comunicarea poate fi definită mai bine astfel: o serie dinamică și continuă de evenimente care
implică transmiterea de informații sau sentimente între două persoane sau mai multe.Calitățile
individuale ale fiecărei persoane care comunică și momentul în care acestea se produc o fac
unică. În afara faptului că ea servește la transmiterea informațiilor, comunicarea influențează o
relație, permițând deasemenea stabilirea relațiilor.

Comunicarea verbala reprezinta modalitatea cel mai des intalnita de comunicare. Comunicarea
nonverbala o insoteste pe cea verbala, definindu-se in relatia cu aceasta intr-un mod aparte, in
sensul sprijinului pe care ea il furnizeaza prin elemente de intarire, nuantare si motivare a
mesajului (de exemplu acelasi mesaj explicat de un profesor in sala de clasa sau difuzat la radio).

Comunicarea orala are in centrul demersului sau limbajul. Limbajul reprezinta mai mult decat un
mijloc de transmisie, el este si un tip aparte de conduita a individului (conduita verbala) ce
implica activitati diverse (vorbire, ascultare, retinerea mesajelor sonore).

Pentru Hybels si Weaver (1989), limbajul reprezinta un ritual; este vorba despre un ritual care se
petrece atunci cand ne aflam intr-un anumit mediu in care un raspuns conventional este asteptat
de la noi. De exemplu, cineva care merge la o nunta va ura ,,casa de piatra’’, iar cineva care
merge la o inmormantare va spune ,,Dumnezeu sa-l odihneasca’’, si nu invers. Aceste ritualuri
ale limbajului sunt invatate din copilarie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct
raportate la o anumita cultura si comunitate. De asemenea, sunt invatate obiceiurile de limbaj
corecte si incorecte (de exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseste pentru prima
data sunt reprimate sever de catre parinti). Ulterior, individul invata sa foloseasca cuvintele in
functie de mediul in care se afla (cu parintii, un tip de limbaj, la scoala sau la locul de munca, un
alt tip de reguli de folosire a limbajului, iar cu grupul de prieteni, un al treilea tip).

Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este
unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in
parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal.

Pentru a imbunatati eficienta comunicarii verbalizate, Hybels si Weaver recomanda focalizarea

atentiei asupra urmatoarelor idei:

 Ce dorim sa comunicam? Chiar daca raspunsul pare simplu, nu trebuie sa omitem faptul
ca, de multe ori, pornim o comunicare inainte de a fi reflectat indeajuns la totalitatea
ramificatiilor pe care comunicarea noastra le poate avea in percepria celuilalt;
 Cum dorim sa o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi, limbaj direct adaptat
publicului-tinta;
 Cui ne adresam? Emitatorul va tine seama de experienta anterioara, directa a publicului
cu astfel de mesaje.

3
Comunicare
Etimologia cuvântului are la bază termenul latin communicare, având sensul „a pune în comun”
 un mod de manifestare a gândurilor şi sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor
şi mimicii în scopul de a te face înţeles
o intervenţie morală în faţa unui auditoriu
un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o organizaţie
o relaţie bidirecţională între subiect şi agent într-o situaţie pedagogică
un mijloc prin care indivizii scapă de singurătate printr-un schimb cu semenii lor
un schimb de informaţii între doi corespondenţi prin intermediul unui canal de transmisie,
etc. element indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane,
indiferent de natura şi mărimea ei
schimb continuu de mesaje, care generează unitatea de vederi, şi implicit, de acţiune, prin
armonizarea cunoştinţelor privitoare la scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin
promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect
afectiv (emoţional, sentimental) şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini)
o cerinţă esenţială în atingerea obiectivelor stabilite, o condiţie sine qua non a funcţionării
sale eficiente, a stabilirii celor mai elementare relaţii interumane
premisa exercitării activităţii de management, a funcţiilor procesului de management.
Numai o comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea, coordonarea şi
controlul, motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor organizaţiei la înfăptuirea
scopurilor propuse
 Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific
umane, limbajul, în care un loc deosebit revine componentei conştiente, gândirii. Această
formă de comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace nonverbale cu
funcţie de semnalizare, atitudini posturale, mimicogestică, sunete nonverbale, etc.
Conform modelului comunicaţional al psihicului uman sugerat de teoria comunicării,
întreaga activitate psihică este concepută ca o reţea de comunicare informaţională, în
ordine interspecifică (cu alţii, cu lumea) şi intraspecifică (cu sine, între subsistemele
sistemului psihic individual).

4
Elementele (componentele) comunicării:
1. emiţător sau locator
2. enunţ sau mesaj (informaţia)
3. canal
4. receptor sau interlocutor

Componentele de bază ale comunicării pot fi reprezentate ca răspunsuri la o serie de întrebări:

Cine? (emiţătorul): cine este cu precizie emiţătorul mesajului (o persoană, un grup, o
structură organizaţională);
Ce ? (mesajul): ce doreşte emiţătorul să comunice, conţinutul mesajului, ce informaţii
trebuie introduse pentru ca mesajul să fie clar, concis, amabil, constructiv, corect şi complet;
Cum? (codul şi canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în scris, în cuvinte sau
imagini, prin întrevedere sau convorbire telefonică;
Cui? (receptorul);
Unde şi când? va fi transmis mesajul, astfel încât să fie receptat şi utilizat;
De ce? care este scopul urmărit în comunicare şi ce efect doreşte emiţătorul să obţină
(informare, influenţare şi convingere);
Nu trebuie omisa circulaţia informaţiei şi în sens invers (feed-back), deoarece comunicarea
nu se realizează decât în vederea obţinerii unui răspuns. Comunicarea este un proces intenţional:
emiţătorul transmite receptorului o informaţie prin intermediul unui canal cu scopul de a produce
anumite efecte asupra receptorului.

5
Principii ale comunicării:
• Comunicarea este inevitabilă
• Comunicarea se dezvoltă în planul conţinutului şi cel al relaţiei
• Comunicarea este un proces continuu şi nu poate fi abordat în termeni de cauză - efect sau
stimul – reacţie
• Comunicarea are la bază vehicularea unei informaţii de tip digital şi analogic
• Comunicarea este un proces ireversibil
• Comunicarea presupune raporturi de putere între participanţi
• Comunicarea implică necesitatea acomodării şi ajustării comportamentelor

6
Reţele de comunicare
-reţeaua de comunicare formală (cu caracter oficial)
-reţeaua de comunicare informală (care încearcă să suplinească deficienţele comunicării formale
sub forma bârfelor şi a zvonurilor)
Diferitele reţele de comunicare în cadrul grupurilor pun în evidenţă şi direcţia transmiterii
mesajelor: verticală şi orizontală.
Comunicarea verticală are loc pe baza lanţului comenzii şi poate fi de sus în jos (prin care se
transmit dispoziţii, instrucţiuni sau direcţii de acţiune) şi de jos în sus (rapoarte asupra activităţii,
rezultatele obţinute, propuneri, iniţiative, feed-back-ul performanţelor).
Comunicarea orizontală sau laterală se realizează între persoane aflate pe acelaşi nivel
ierarhic. Acest tip de comunicare asigură coordonarea şi consultarea între membrii grupului şi se
concretizează sub forma dialogului şi a şedinţelor.
dialogul este o cale de promovare a colaborării la locul de muncă
şedinţa este o metodă de comunicare pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Şedinţa are caracter
formal şi se organizează dor atunci când există un scop anume. Alte cerinţe de organizare a
şedinţei sunt: solicitarea participanţilor de a veni pregătiţi, alocarea timpului necesar fiecărui
subiect de pe ordinea de zi, încurajarea exprimării opiniilor, interzicerea monopolizării discuţiei
de către o singură persoană, evitarea discuţiilor în afara ordinei de zi stabilită.

7
FACTORII CARE INFLUENTEAZA SATISFACEREA NEVOII:
Factori biologici:
-Starea optima de functionare a vazului.auzului,mirosului,gustului,pipaitului
-Integritatea organelor fonatiei permite comunicarea verbala
-Integritatea aparatului locomotor face posibila comunicarea non-verbala
-Raspunsul erogen este reactia susceptibila de a provoca o excitatie sexuala.
Factori psihologici:
-Inteligenta:comunicarea este influentata de gradul de inteligenta ,de puterea de intelegere a
stimulilor primiti,de gandire,imaginatie,memorie.
-Perceptia:este reflectarea personala a unui fenomen,obiect care se face cu ajutorul simturilor
-Emotiile:sunt exprimate prin expresia fetei.prin debitul verbal
Factori sociologici:
-Anturajul: climatul armonios in anturaj,in familie permite individului sa stabileasca legaturi
afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoana la alta.
-Medicatia,cultura si statutul social joaca un rol important in comunicare
-Personalitatea; comunicarea este influentata de stadiul de dezvoltare al personalitatii umane care
determina individul sa fie increzator in capacitatiile sale de a se exprima,afirma,sa stabileasca
legaturi semnificative cu cei din jur.

8
9
Factorii comunicării

Lingvistul american de origine rusă, Jakobson (1896-1982), defineşte şase factori constitutivi
(elemente) ai comunicării:
- emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte funcţia
emotivă, însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară, din dorinţa
de a comunica un sentiment, o idee, o opinie etc;
- receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul transmis de
emiţător. El reprezintă funcţia conativă/persuasivă a comunicării, întrucât reacţionează afectiv la
receptarea mesajului;
*Notă: Emiţătorul şi receptorul se numesc actanţii comunicării: locutor (termen folosit adesea ca
sinonim al unui emiţător. In sens restrâns, sinonimia funcţionează numai în cazul comunicării
orale: locutorul este aşa-numitul subiect vorbitor) şi alocutor. (unul dintre participanţii la
comunicare, cel căruia i se adresează mesajul; sinonim cu destinatar, interlocutor; se opune
locutorului sau emiţătorului, cel care emite mesajul).
~- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii transmise
(în scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a comunicării,
întrucât este foarte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul;
- codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale (toate
limbile vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne grafice/de
circulaţie, impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de către emiţător
receptorului trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul să poată decoda
informaţia pentru a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia metalingvistioă.
- contact (canal de transmitere) - oral, scris, telefonic, audio, video, aerian, poştă, calculator,
internet etc. defineşte funcţia fatică;
- referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia
(împrejurarea) în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.

10
Bibliografie
https://www.scribd.com/doc/142370953/COMUNICAREA-profesionala
http://comunicare-profesionala.weebly.com/introducere.html
file:///C:/Users/User/Desktop/MMC3_5.pdf
https://mihaiemilia.wordpress.com/2012/06/20/modululcomunicarea-profesionala/
http://www.scrigroup.com/management/cominicare/COMUNICAREA-IN-ADMINISTRATIA-
P33946.php
https://comunicarea.wgz.ro/menu/factorii-comunicarii

11