Curs Fiscalitate 2022-2023

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE

GESTIUNE
ANUL III, ID
FISCALITATE – SUPORT DE CURS
FORMAT ID
Conferenţiar univ.dr. HARALAMBIE GEORGE ALIN
PLOIEŞTI
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 – TEORIA FISCALĂ;

2ore
1.1. Conţinutul şi caracteristicile obligaţiei fiscale

1.2. Creanţa fiscală
1.3. Stingerea obligaţiei fiscale
1.3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată
1.3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare
1.3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere
1.3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare
1.3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin darea în plată
1.3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie
1.3.7. Stingerea obligaţiei fiscale prin conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
1.4. Executarea silită a obligaţiilor fiscale
1.4. 1. Executarea silită a bunurilor mobile
1.4.2. Executarea silită a bunurilor imobile
1.4.3. Executarea silită prin poprire
1.3. Teste de evaluare/ autoevaluare
1.4. Lucrare de verificare
1.5. Rezumat
1.6. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 – POLITICA FISCALĂ

2ore
2.1. Sistemul fiscal şi evoluţia acestuia

2.2. Aspecte generale privind politica fiscală: conţinut, obiective şi principii
2.3. Interdependenţele politicii fiscale
2.6. Rezumat
2.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 – INSPECŢIA FISCALĂ

3ore
3.1. Conţinutul şi caracteristicile inspecţiei fiscale

3.2. Formele inspecţiei fiscale
3.3. Metodologia inspecţiei fiscale
3.6. Rezumat
3.7. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 – RĂSPUNDEREA ÎN DOMENIUL FISCAL

2ore
4.1. Răspunderea contravenţională

4.2. Răspunderea disciplinară
4.3. Răspunderea civilă
4.4. Răspunderea penală
4.4.1. Formele evaziunii fiscale
4.4.2. Cadrul juridic al evaziunii fiscale
4.7. Rezumat
4.8. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 – IMPOZITUL PE PROFIT

3 ore
5.1. Aspecte generale privind impozitul pe profit

5.2. Cota de impozitare
5.3. Determinarea profitului impozabil
5.4. Plata impozitului pe profit
5.5. Aspecte fiscale internaţionale
5.6. Test de evaluare/autoevaluare
5.8. Rezumat
5.9. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 – IMPOZITUL PE VENIT

3 ore
6.1. Impozitul pe venitul realizat din activităţi independente

6.2. Impozitul pe salarii
6.3. Impozitul pe venitul realizat din cedarea folosinţei bunurilor
6.4. Impozitul pe venitul din investiţii
6.5. Impozitul pe venitul din pensii
6.6. Impozitul pe venitul realizat din activităţi agricole
6.7. Impozitul pe venitul rezultat din premii şi jocuri de noroc
6.8. Impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul
persoanal
6.9. Impozitul pe venitul rezultat din alte surse
6.12. Rezumat
6.13. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 –ACCIZELE

3 ore
7.1. Consideraţii generale privind accizele

7.2. Regimul accizelor armonizate
7.3. Persoanele plătitoare de accize
7.4. Produse accizabile
7.7. Rezumat
7.8. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8- TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

3 ore
8.1. Noţiuni generale privind TVA

8.2. Operaţiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a TVA
8.2.1. Transferul proprietăţii bunurilor mobile
8.2.2. Prestările de servicii
8.2.3. Schimbul de bunuri sau servicii
8.2.4. Achiziţiile intracomunitare de bunuri
8.2.5. Importul de bunuri şi servicii
8.3. Baza de impozitare a TVA
8.4. Reguli de impozitare şi cote T.V.A .
8.4.1. Operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere
8.4.2. Operaţiunile scutite de taxă fără drept de deducere
8.4.3. Importuri şi achiziţii intracomunitare
8.7. Rezumat
8.8. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9- IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

3 ore
9.1. Conţinutul impozitelor şi taxelor locale

9.2. Impozitul pe clădiri
9.3. Impozitul pe teren
9.4. Taxa asupra mijloacelor de transport
9.5. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor
9.6. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
9.7. Impozitul pe spectacole
9.8. Taxe speciale
9.11. Rezumat
9.12. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
TEORIA FISCALĂ
2ore

1.7. Rezumat
1.8. Bibliografie
Obiective
Cunoaşterea conceptelor şi categoriilor specifice relaţiilor fiscale.

Cunoaşterea obiectului de studiu al fiscalităţii.
Termeni cheie:
obligaţia fiscală; creanţa fiscală; titlul de creanţă fiscală;
O privire de ansamblu asupra economiei unei ţări relevă extinderea rolului asumat de
către stat în ultimele decenii, de la furnizor de bunuri şi servicii publice comunităţii, la arbitru ce
intervine în activitatea economică, în vederea atenuării fluctuaţiilorconjuncturale, orientării
dinamicii economice, prin intermediul unor pârghii ca: impozite, taxe, achiziţii publice, în scopul
îndeplinirii obiectivelor macroeconomice stabilite înprogramul de guvernare.
Politicile macroeconomice, respectiv intervenţia statului în corectarea dezechilibrelor ce
afectează economia naţională, reprezintă un ansamblu de decizii luate de puterile publice, cu
scopul realizării unor finalităţi economice prin utilizarea unor instrumente variate concretizate în
politica bugetară şi fiscală precum şi politica monetară. Alături de acestea, un rol important îl au
politica veniturilor, formarea veniturilor agenţilor economici, politicile concurenţei, politicile
schimbului.
Politica economică se bazează pe opţiunile autorităţilor publice din fiecare ţară în strictă
concordanţă cu restricţiile economice.
Atingerea acestor deziderate este posibilă în condiţiile existenţei unor resurse financiare
aflate la dispoziţia statului, ponderea majoritară fiind deţinută de prelevările fiscale care îmbracă
forma impozitelor, taxelor şi a altor venituri procurate de către stat prin constrângere de la
contribuabili, persoane fizice şi juridice.
Încă din secolul al XVIII-lea, Montesquieu afirma că „veniturile statului sunt o proporţie
pe care fiecare cetăţean o dă din bunul său (averea sa) pentru a avea siguranţa acesteia”.
În secolul al XIX-lea Joseph Garnier în „Traité de finances” definea impozitul cafiind:
„preţul serviciilor redate şi în special, preţul serviciului de securitate, serviciu de interes
universal sau prima de asigurare plătită pentru garanţia securităţii, acest cuvânt de securitate fiind
luat în sensul său general al garanţiei protecţiei, al dreptului justiţiei, al ordinii, al proprietăţii, al
libertăţii individuale, al independenţei naţionale, al executării echitabile a legilor sau a
contractelor”.
Impozitul reprezintă o plată către stat cu titlu definitiv, nerambursabil şi
nediscriminatoriu, urmărind să fie stabil prin aplicarea aceloraşi reguli pentru toţi excluzând
arbitrariul la stabilirea sarcinilor fiscale pentru fiecare contribuabil. Acesta nu trebuie să caute
egalitatea condiţiilor, trebuie să favorizeze accesul la proprietate, puterea economică a celor
îndrituiţi, intervenind în scopul scutirii de impozit a veniturilor corespunzătoare serviciilor
oferite.
Impozitul este un instrument de intervenţie în viaţa economică.
Impozitul este tributar unor imperative economice, dar constituie de asemenea, în calitate
de act de putere publică, un element esenţial al acesteia.
Impozitarea veniturilor şi averii membrilor colectivităţii reprezintă un atribut al statului
suveran, consimţit prin legea fundamentală a ţării, respectiv Constituţia
României, care în articolul 56 menţionează „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi
prin taxe la cheltuielile publice”, precizând totodată că impunerea trebuie să asigure aşezarea
justă a sarcinilor fiscale. Această caracteristică diferenţiază prelevările fiscale de contribuţiile
benevole ale persoanelor, precum şi de împrumuturi şi donaţii.
În literatura de specialitate, prelevările fiscale sunt definite ca obligaţii stabilite în baza
autorităţii de care dispune statul, fără destinaţie specială (nu există o contraprestaţie directă, nicio
corelaţie între preţul serviciilor oferite de stat şi cuantumul obligaţiilor), obligaţii care au caracter
pecuniar şi definitiv, sub formă de impozite şi taxe, mijloace tradiţionale financiare în continuă
evoluţie, destinate finanţării globale a cheltuielilor publice, în diferite proporţii.
Prelevările fiscale se constituie în fluxuri financiare generate de relaţii care apar între stat
şi contribuabil.
Obiectivul politicii fiscale îl constituie realizarea unei politici economice corespunzătoare
prin care să se acopere de către stat cheltuielile publice.
Politica fiscală poate fi definită sub diferite forme.
Potrivit lui J.B. Geoffroy, ea reprezintă ansamblul de decizii luate pentru a institui,
organiza şi aplica prelevările fiscale conform obiectivelor puterilor publice. Sau într-o altă
definiţie, politica fiscală constituie proporţia dintre diverse tipuri de fiscalitate directă şi
indirectă, locul relativ al impozitului şi influenţa sa asupra venitului şi proprietăţii, nivelul de
presiune fiscală.
Politica fiscală a unui guvern este condiţionată de specificul sistemului socio-economic în
care operează. În cazul în care aceasta urmăreşte creşterea cererii sau oferteiagregate se numeşte
politică fiscală expansionistă, iar când vizează diminuarea cererii sau ofertei agregate se numeşte
politică fiscală restrictivă. Dacă executivul unei ţări promovează în mod deliberat o anumită
politică fiscală aceasta poartă numele de politicăfiscală discreţionară ce presupune modificarea
impozitelor şi taxelor pentru transpunerea în practică a anumitor obiective macroeconomice.
Presiunea fiscală exprimă raportul între suma prelevărilor obligatorii şi P.I.B. Rezultatul
raportului este considerat coeficient fiscal sau rata globală a prelevărilor obligatorii care
defineşte nivelul de fiscalitate a unei ţări. Rata de presiune fiscală este un indicator de măsurare a
veniturilor provenite din impozitarea averii, a venitului ori a
consumului.În România gradul de fiscalitate a cunoscut o aşezare treptată aşa cum o
demonstrează cifrele de mai jos.
Indicatori 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
Venituri 182586 195906,1 297680,5 211956,3 267.738,6 391.122 263529,9
fiscale
+contributii
P.I.B. 674300 704542 758500 842.500 949.600,0 1.050.000 1.040.800
Presiune 26,1 25,15 28,2 37,24 25,3%
fiscală %
27,07 27,8
Fiscalitatea trebuie să urmărească maximizarea eficienţei sistemului economic prin

luarea în considerare a raportului existent între presiunea fiscală şi gradul de ocupare a forţei de
muncă, a dinamicii investiţiilor şi procesul de economisire.
John Maynard Keynes consideră politica fiscală un instrument de stabilizareeconomică,
numai dacă acţionează concertat cu politica monetară şi bugetară. Politica monetar-fiscală
explică faptul că acelaşi nivel al producţiei poate fi atins utilizând diferite combinaţii ale celor
două categorii de politici, formulându-se pentru aceasta montaje de tipuri de politică economică
sau pachete de politici. Interacţiunea acestor categorii de politică economică trebuie să conducă
la combinarea modelului pieţei monetare cu oferta agregată şi modelul cererii. Deci problema
esenţială nu este aceea dea opta între politica monetară şi cea fiscală, ci de a le coordona în
scopul creşterii eficienţei folosirii lor.
Nivelul presiunii fiscale poate fi cuantificat prin legatura existentă între
sporireaveniturilor fiscale ale statului şi creşterea P.I.B.
Mărimea veniturilor procurate de stat pe seama impozitelor şi taxelor este influenţată de
nivelul inflaţiei care conduce la creşterea artificială a sarcinilor fiscale suportate de către
contribuabili.Efectul inflaţiei asupra sarcinii fiscale se manifetă diferit în funcţie de modul în
care se realizează impunerea. Dacă impunerea se realizează în cote proporţionale, prelevările
fiscale cresc în acelaşi ritm cu mărimea veniturilor impozabile, sarcina fiscală rămâne
neschimbată. În cazul în care impunerea se face în cote progresive, ritmul de creştere al
impozitului devansează creşterea veniturilor reale, fapt ce conduce la majorarea cuantumului
impozitului.
În perioada actuală, finanţarea cheltuielilor statului necesare realizării obiectivelor

stabilite de executiv impune existenţa surselor de finanţare, resurse care au cunoscut o
diversificare şi o expansiune pe măsura implicării acestuia în economie. Principalele surse de
finanţare a statului utilizate pentru mobilizarea de venituri la sistemul unitar debugete sunt:
 prelevările fiscale, încasate de la contribuabili persoane fizice şi juridice; b)veniturile
obţinute de la societăţile cu capital majoritar de stat;
 împrumuturile pe piaţa internă sau externă de capital;
 ajutoare, donaţii etc.
Fondurile destinate finanţării cheltuielilor statului provin din venituri curente, venituri din
capital, operaţiuni financiare. Nivelul acestora se află în strânsă interdependenţă cu politica
adoptată de către stat, ponderea sectorului public şi privat, gradul de dezvoltare a economiei
precum şi posibilitatea de a contracta împrumuturi pe piaţa internă şi externă de capital.
Fiecărui contribuabil, persoană fizică sau juridică, îi revine sarcina de a-şi
achitaobligaţiile fiscale către stat, fapt reglementat prin lege, cunoscută în literatura de
specialitate sub numele de obligaţie fiscală, care operează în momentul stabilirii bazei de
impozitare sub formă de venit/profit, avere.
Etimologia cuvântului obligaţie provine din limba latină „obligatio”, însemnând „a lega”
(ligare) pe cineva din cauza neîndeplinirii prestaţiei pe care o datora altei persoane. În dreptul
roman, cuvântul desemna legătura materială, concretă, între douăpersoane, conform căreia
creditorul avea drept de creanţă asupra debitorului.
În terminologia juridică actuală, prin obligaţie înţelegem datoria patrimonială rezultată
din raportul juridic dintre două persoane, prin care creditorul poate pretinde debitorului
executarea unei prestaţii sub sancţiunea constrângerii de stat sau îndatoririlejuridice generale
(drepturile reale şi drepturile personale nepatrimoniale) şi particulare.
Caracteristicile obligaţiei sunt de natură legală şi juridică. Obligaţia fiscală revine oricărei
persoane fizice sau juridice, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, puse în
aplicare de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi
unităţile sale teritoriale.
Achitarea obligaţiei fiscale la bugetul consolidat se efectuează în moneda naţională,
aceasta presupunând5:
a) declararea bunurilor şi veniturilor impozabile;
b) calcularea şi înregistrarea în evidenţele contabile şi fiscale a impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor;
c) plata la termenele legale a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
d) achitarea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, aferente
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite
obligaţii de plată accesorii;
e) calcularea, reţinerea înregistrarea în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, a
impozitelor şi contribuţiilor care se realizează prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor
fiscale.
Dicţionarul de Economie defineşte creanţa ca fiind: dreptul patrimonial al unei personae

fizice sau juridice (creditor) asupra altei persoane fizice sau juridice (debitor), de executare a
unei obligaţii, de restituire a unui bun, a unei sume de bani, de realizare a unui seerviciu etc.
Izvorul creanţei poate fi un contract de vânzare, de credit, obligaţii stipulate prin lege cum ar fi
plata unor impozite şi taxe (creanţe fiscale).
Potrivit legii, creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile
de drept material fiscal.
Drepturile patrimoniale care intră în conţinutul creanţelor izvorăsc din raporturilede drept
fiscal şi constau în raporturile de drept din care rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul
creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
 dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume careconstituie
venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea
adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care
constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanţe fiscale principale;
 dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere,
după caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare,
prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
Prevederile legale în vigoare stabilesc ca stingerea creanţelor fiscale să se realizeze în
localitatea unde contribuabilul îşi are domiciliul fiscal.
 pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc
efectiv9, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
 pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită
profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;
Prin adresa unde locuiesc efectiv, se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în
mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind
luate înconsiderare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte
scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră adresa unde
locuiesc efectiv.
 pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea
administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează
la sediul social declarat;
 pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde
se desfăşoară efectiv activitatea principală.
În cazul în care domiciliul fiscal nu se poate stabili în baza celor enunţate anterior,legislaţia
prevede că domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu
executoriu, după caz.
În literaratura de specialitate, titlul de creanţă fiscală este definit ca fiind actul juridic cu
valoare de document constatator de drepturi şi obligaţii, un simplu înscris, prin care se
evidenţiază suma datorată de către fiecare contribuabil, persoană fizică sau juridică, fără să
genereze drepturi şi obligaţii. În baza titlului de creanţă fiscală, explicit sau implicit,
contribuabilul îşi onorează datoriile către bugetul general consolidat.
Titlul de creanţă fiscală are putere de titlu executoriu. În cazul în care contribuabiliinu-şi
achită la termen obligaţiile fiscale, statul, prin intermediul organelor abilitate, îşirecuperează
creanţa fiscală prin executare silită, debitorii având posibilitatea de a contesta actul în sine pe
cale administrativă sau judiciară.
Titlul de creanţă fiscală poate îmbrăca forma:

deciziei de impunere;
declaraţiei fiscale;
deciziei referitoare la obligaţii de plată accesorii;
declaraţiei vamale;
deciziei prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele,taxele şi alte sume
care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul
prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
deciziei de atragere a răspunderii solidare;
ordonanţei procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreştiori un extras
certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de
procuror sau de instanţa judecătorească.
Obligaţia fiscală încetează la data la care raportul juridic dintre plătitor şi stat nu mai
există, ca urmare a colectării creanţei fiscale printr-una din modalităţile prevăzute de lege.
Stingerea obligaţiei fiscale se poate realiza prin: încasare, compensare, executare silită, scutire,
anulare, prescripţie.
1.3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată
Achitarea impozitelor şi a celorlate obligaţii către buget reprezintă cea mai folosită
modalitate de stingere a obligaţiei fiscale, contribuabilii executându-şi de bună voie obligaţia
impusă în mod unilateral de către stat , operaţiune derulată prin intermediul băncilor, trezoreriilor
şi a altor instituţii autorizate în efectuarea operaţiunilor de plată.
Plata se poate efectua:
cash (în numerar), debitorul achitând suma datorată către buget la casieriiletrezoreriei publice sau la
instituţiile autorizate. În cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de
organele sau persoanele abilitate de organul fiscal este data stingerii obligaţiei fiscale;
cu ordin de plată(prin banca unde contribuabilul are cont deschis) care presupune transferul sumei
datorate statului prin debitarea contului clientului. Data la care banca debitează contul
plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, este cea la care are loc stingerea
obligaţiei fiscale, informaţia fiind transmisă prinmesajul electronic de plată de către instituţia
bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, fapt ce poate fi dovedit prin
extrasul de contal contribuabilului;
prin mandat poştal, contribuabilul prezentându-se la oficiul poştal pentru a achitasuma ce reprezintă
impozitul datorat. În cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, momentul stingerii obligaţiei
fiscale este data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
cu cardul, situaţie în care stingerea obligaţiei intervine la data efectuării tranzacţiei, confirmată prin
procedura de autorizare a acesteia;
prin internet, obligaţiile fiscale putând fi achitate prin intermediul serviciului de Internet Banking;
reţinere la sursă, care este folosită în cazul veniturilor impozabile realizate de către persoanele fizice,
prin sau de la unităţile specializate. Acestea au obligaţia să calculeze, să reţină şi să verse la
buget sumele datorate de aceştia. În acest caz, obligaţia se stinge la data la care plătitorul
efectuează viramentul;
Plata obligaţiilor fiscale către buget se efectuează în moneda naţională, distinct, pentru
fiecare sumă datorată în parte, în ordinea vechimii acestora, prima stinsă fiind obligaţia cea mai
recentă.11
1.3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

Compensarea are loc atunci când din plăţile exigibile la o anumită scadenţă suntdeduse
sumele plătite în plus la buget, la scadenţele anterioare. Prin compensare se sting creanţele
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestorareprezentând impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidatcu creanţele debitorului
reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei
mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de
debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fieadministrate de aceeaşi autoritate publică.
Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget,
urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete12.
La cerere, îi pot fi restituite debitorului următoarele sume:
cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
cele de rambursat de la bugetul de stat;
cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
sumele rămase după achitarea obligaţiilor fiscale în urma executării silite;
cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în
temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
Sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a
impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale
competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Sumele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat
poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
încasării.
Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 10 lei vor rămâne în evidenţa
fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a
acestora depăşeşte limita menţionată (diferenţele mai mici de 10 lei sevor putea restitui în
numerar numai la solicitarea contribuabilului).
1.3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere
Scăderea debitului contribuabilului este o modalitate aplicată în caz de insolvabilitate sau

în cazul în care se constată decesul sau dispariţia contribuabilului. În cazul debitorilor declaraţi
în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de
executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată,
urmând ca creanţa fiscală să fie reactivată în cazul în care debitorul obţine bunuri ce pot fi
valorificate.
Legislaţia fiscală stipulează scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe plătitor la
împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei fiscale.
1.3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare
Anularea reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale uzitată însituaţia în care

cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât
creanţele fiscale supuse executării silite.
Conform reglementărilor legale creanţele fiscale restante aflate în sold la data de31
decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează.
1.3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin darea în plată
Darea în plată reprezintă un procedeu prin care creanţele fiscale administrate

deMinisterul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cuexcepţia celor
cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora, precum şi creanţele bugetelor locale pot fi
stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea
publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a
celor supuse executării silite.
Bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin dare în plată trebuie să nu fiesupuse
executării silite şi să nu fie grevate de alte sarcini, urmând ca pentru acestea să fie menţinută
destinaţia de interes public pe o perioadă de 5 ani.
1.3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

Prescripţia reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiei fiscale prin trecerea unei
anumite perioade de timp, de la naşterea şi înregistrarea obligaţiilor fiscale. Împlinirea
termenului de prescripţie a obligaţiei fiscale duce la stingerea dreptului de a urmării încasarea
prelevărilor fiscale. O dată cu împlinirea termenului de prescripţie fără ca obligaţia fiscală să se
fi stins în una din modalităţile prevăute de lege, creanţa fiscală a statului încetează a se bucura de
suportul coercitiv, deci nu mai poate fi executată silit13.
Executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1ianuarie
a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
Termenul de prescripţie prevăzut se întrerupe: în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege
pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; la data îndeplinirii de către
debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a
obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii înorice alt mod a datoriei; la data
îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.
1.3.7. Stingerea obligaţiei fiscale prin conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
Stingerea obligaţiei fiscale prin conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale se aplică la

contribuabilii la care statul este acţionar integral sau majoritar. Conversia obligaţiilor se face la
valoarea nominală a acţiunilor.
În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate,organele

fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită.
Executarea silită a creanţei fiscale reprezintă o procedură de realizare a veniturilor
bugetare şi a altor drepturi ale statului, care se aplică atât persoanelor fizice cât şi juridice.
Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală de către organul de executare competent în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii,
constituie titlu executoriu.
Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la
comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită.Somaţia este
însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
1.4. 1. Executarea silită a bunurilor mobile
Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora,

chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
Pot fi supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului cu excepţia bunurilor ce
nu pot fi urmărite în temeiul unor dispoziţii legale.
Bunurile mobile care fac obiectul sechestrului vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a
creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal,
după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta.
Bunurile sechestrate, constând în obiecte de artă şi colecţii de valoare, metale raresau
pietre preţioase, titluri de valoare sau obiecte de muzeu, se ridică în mod obligatoriu şi se depun
cel târziu a doua zi la unităţile specializate.
1.4.2. Executarea silită a bunurilor imobile
Acest procedeu de execuţie silită se aplică atunci când debitorul posedă bunuri imobiliare
urmăribile. În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim
locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normelelegale în vigoare. Această
procedură cuprinde: înştiinţarea de plată silită, aplicareasechestrului, valorificarea bunurilor
sechestrate, recuperarea creanţei fiscale restante.
În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi
muncii debitorului, precum şi familiei sale: a) bunurile mobile de orice fel care servesc la
continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării
profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii
agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de
lucru; b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum
şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; c) alimentele necesare
debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; d) combustibilul necesar debitoruluişi
familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă; e) obiectele
necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave.
Dacă bunurile nu pot fi valorificate, acestea trec în proprietatea statului, creanţa fiscală scăzându-
se din evidenţa organului fiscal.
Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces verbal de sechestru. După
primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în
termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă
din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de
îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al
procesului-verbal de sechestru. Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la
cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul
urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi
chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea
bunurilor sechestrate prin:
 înţelegerea părţilor;
 vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
 vânzare directă;
 vânzare la licitaţie;
 alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii
imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu

acordul organului de executare. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare
propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa
potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă vaachita preţul propus.
Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât
preţul de evaluare.
Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza:
în cazul în care au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării.
înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa
fiscală;
după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrate nu au fost vândute şi se oferă
cel puţin preţul de evaluare.
Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlude
proprietate.
Organul de executare va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă depreţul de
evaluare.
În cazul bunurilor sechestrate valorificate prin vânzare la licitaţie, legislaţia prevedeobligaţia
organului de executare de a efectua publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată
pentru desfăşurarea licitaţiei prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de
executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi
domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile
sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazulvânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-
un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz,
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de
executare. Preţul de pornire al licitaţiei este preţul rezultat din evaluare. Adjudecarea se face în
favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ. Dacăadjudecantul nu plăteşte, procedura
vânzării prin licitaţie se reia în termen de 10 zile, de la data adjudecării, urmând ca cheltuielile
necesare pentru această următoare licitaţie să fie achitate de adjudecantul care nu şi-a onorat
obligaţiile.
După ce bunul sechestrat a fost vândut, din suma obţinută se achită mai întâi debitele, apoi
cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită urmând ca ceea ce rămâne să i
se restituie debitorului.
Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de
pornire, licitaţia se reia în termen de cel mult 30 de zile.
Preţul de pornire al celei de-a doua licitaţii este preţul de pornire al primei licitaţii, diminuat
cu 25%.
În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat
ofertanţi la a treia licitaţie creditorii pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ de
cel puţin 50% din preţul de evaluare.
Dacă bunul sechestrat nu a fost vândut nici la a treia licitaţie, atunci în cadrul termenului de
prescripţie se reia procedura, iar dacă organul de executare consideră că nu se impune o nouă
evaluare, preţul de pornire nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare iniţial.
1.4.3. Executarea silită prin poprire
Acest procedeu este preferat când debitorul dispune de venituri sau drepturi băneşti, care
permit recuperarea într-o perioadă dată a creanţelor fiscale restante. Proprierea se instituie asupra
unor venituri provenite din salarii, premii, pensii, venituri din vânzări, din cedarea folosinţei
bunurilor precum şi titlurile de valoare sau alte bunuri necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu
orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în
viitor în temeiul unor raporturi juridiceexistente.
Practica cunoaşte două forme de poprire, determinate de existenţa titlului de creanţă
executorie în raport cu momentul declanşării executării silite
Poprirea asiguratorie se instituie pe baza execuţiei unor creanţe, înaintea obţinerii pe cale
judecătorească, a titlului executoriu.
Poprirea executorie, presupune existenţa titlului executoriu în momentul declanşării
executării silite, şi poate să fie cu validare (presupune decizia instanţei) sau fără validare (în
cazul creanţelor fiscale care, conform legislaţiei fiscale, sunt titluri executorii ele însele).
Procedura cuprinde înfiinţarea popririi şi îndeplinirea popririi. Poprirea o realizează, de
regulă, terţul poprit, cel care asigură veniturile contribuabilului debitor. Poprirea asupra
veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de
executare, printr-o adresă care va fi comunicată terţului poprit. Poprirea se consideră înfiinţată
din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. Terţul poprit este obligat ca în
termen de 5 zile de la data primirii comunicării să
înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani debitorului. Poprirea se
consideră înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisă organului de executare,
confirmă ca datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut în
înştiinţare. Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de
gaj, drept de ipotecă sau vreun alt privilegiu. Totuşi,după valorificarea bunurilor, terţul va
participa la distribuirea sumelor astfel rezultate.
Debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin decontare bancară, pentru
realizarea creanţelor fiscale.
În măsura în care debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, indisponibilizarea
încetează.
Stopajul la sursă presupune:

a) aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile;
b) plata obligaţiilor fiscale prin intermediul cardurilor bancare;
c) reţinerea şi vărsarea impozitului la buget de către o terţă persoană;
d) stingerea creanţei fiscale a debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea
publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a
celor supuse executării silite;
e) executarea silită a creanţelor fiscale.
Răspuns c)
Stingerea creanţei fiscale se realizează prin:
a) încasare;
b) compensare;
c) executare silită;
d) prescripţie;
e) toate cele de mai sus;
Răspuns e)
Executarea silită prin poprire se aplică când:

a) debitorul posedă bunuri imobiliare urmăribile;
b) debitorul dispune de venituri sau drepturi băneşti, care permit recuperarea într-o perioadă dată a
creanţelor fiscale restante;
c) debitorul posedă bunuri mobiliare care pot fi valorificate;
d) din plăţile exigibile la o anumită scadenţă sunt deduse sumele plătite în plus la buget, la
scadenţele anterioare;
e) valoarea creanţei fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului,este mai mică de
40 lei;
Răspuns b)
În cazul executării silite, dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut
cel puţin preţul de pornire, preţul de pornire al celei de-a doua licitaţii este:
a) preţul de pornire al primei licitaţii;

b) preţul de pornire al primei licitaţii, diminuat cu 10% din preţul de evaluare iniţial;
c) preţul de evaluare iniţial;
d) preţul de pornire al primei licitaţii, diminuat cu 25%;
e) preţul de pornire al primei licitaţii, diminuat cu 50% din preţul de evaluare iniţial;
Răspuns d)
Valorificarea bunurilor sechestrate se poate realiza prin:
a) înţelegerea părţilor;
b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitaţie;
e) toate cele de mai sus;
Răspuns e)
Care dintre afirmaţiile de mai jos nu sunt adevărate:
a) executarea silită a creanţei fiscale reprezintă o procedură de realizare aveniturilor

bugetare şi a altor drepturi ale statului, care se aplică doar în cazul persoanelor fizice;
b) executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu;
c) executarea silită începe prin comunicarea somaţiei;
d) poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează
de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terţului poprit;
e) sechestrul se instituie printr-un proces-verbal;
Răspuns a)
7) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere se aplică:

a) când din plăţile exigibile la o anumită scadenţă sunt deduse sumele plătite înplus la buget,
la scadenţele anterioare;
b) prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii
administrativ-teritoriale a bunurilor imobile;
c) în caz de insolvabilitate sau în cazul în care se constată decesul sau dispariţia
contribuabilului;
d) la împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei fiscale;
e) în cazul în care au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării;
Răspuns c)
Care din următoarele afirmaţii este adevărată?
a) executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 1 an de la data de ianuarie a anului

următor celui în care a luat naştere acest drept;
b) valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de organul de executare;
c) poprirea asiguratorie presupune existenţa titlului executoriu în momentul declanşării executării
silite;
d) valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorulînsuşi, cu acordul
organului de executare;
e) în cazul bunurilor sechestrate valorificate prin vânzare la licitaţie, legislaţiaprevede obligaţia
organului de executare de a efectua publicitatea vânzării cu cel puţin 30 zile înainte de data fixată
pentru desfăşurarea licitaţiei;
Răspuns d)

Ce este creanţa fiscală şi titlul de creanţă fiscală?
Prezentaţi principalele modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale.
Prezentaţi etapele ce trebuie parcurse în cazul executării silite a obligaţiilor
fiscale
1.7. Rezumat
Datoria de a plăti la stat impozitele, taxele şi alte prelevări fiscale reglementate

prin lege revine oricărui contribuabil, în literatura de specialitate fiind cunoscută sub
denumirea de obligaţie fiscală. Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală
corespunzătoare se formează în momentul în care se constituie baza de impunere
venit/profit, avere care le determină.
Stingerea creanţei fiscale se realizează prin încasare, compensare, executare silită
şi prescripţie;
1.8. Bibliografie
1. Haralambie George Alin, Fiscalitate, Teorie şi aplicaţii, Editura Pro Universitaria, 2014;
2. Nicolaescu Eugen, Ciupitu Sorin, Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, 2013;
3. Tâtu Lucian, Şerbănescu Cosmin, Ştefan D., Cataramă Delia, Nica Adrian, Fiscalitate de la lege
la practică, Ediţia a VIII a, Editura All Beck, 2013;
4. *** Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
POLITICA FISCALĂ
2ore
2.1. Sistemul fiscal şi evoluţia acestuia

2.6. Rezumat
2.7. Bibliografie
Obiective
cunoaşterea conţinutului şi obiectivelor politicii fiscale

cunoaşterea interdependenţei existente între politica fiscală şi celelalte
politici economice
Termeni cheie:
sistem fiscal; politică fiscală; principii;
•
2.1. Sistemul fiscal si evoluţia acestuia.
Organizarea sistemului fiscal, conceperea şi funcţionarea sa, conduc la mutaţii

înviaţa socială, economică şi politică. Din această cauză, sistemul fiscal trebuie analizat
nu numai din perspectiva statică, ci şi dinamică. Prin utilizarea sa, ca instrument al
deciziilor politice, sistemul fiscal este în acelaşi timp generator şi rod al politicii fiscale,
ceea ce înseamnă că motivează să funcţioneze diverse tehnici şi mecanisme de prelevare
a impozitelor în scopuri politice, economice şi/sau sociale.
Un sistem fiscal este definit, ca reprezentând, o expresie a voinţei politice din
cadrul unei comunităţi umane organizate, stabilite pe un teritoriu determinat, dispunândîn
acest sens de a o autonomie suficientă, astfel încât să se implementeze, un ansamblu de
reguli juridice, dar şi fiscale.
Conceptul de sistem fiscal a cunoscut de-a lungul timpului, numeroase
abordări,plecând însă de la ideea comună, că un sistem reprezintă un ansamblu de
componente, bine organizate, care au drept destinaţie realizarea unui scop comun şi
anume - obiectivele sistemului.
În sens restrâns, conceptul de sistem fiscal, vizează totalitatea impozitelor
instituite într-un stat, în vederea constituirii veniturilor bugetare, astfel încât, fiecare
prelevare fiscală, să aibă o contribuţie semnificativă, precum şi un rol bine definit, în
economie.
Sistemul fiscal poate fi definit şi prin prisma elementelor structurale şi
acorelaţiilor existente între componentele care constituie acest sistem.
Aşadar, corespunzător acestei abordări, sistemul fiscal reprezintă totalitatea
conceptelor, principiilor, metodelor şi proceselor referitoare la un ansamblu de elemente,
între care se manifestă relaţii, ca urmare a proiectării, legiferării, ordonării şi sesizării
impozitelor, administrate cu scopul de a îndeplini obiectivele sistemului fiscal, potrivit
legislaţiei fiscale.
În literatura de specialitate, sistemul fiscal este definit ca fiind, ansamblul de
principii, tehnici şi proceduri circumscrise unei abordări conceptuale unitare, vizând
odiversitate de elemente între care se manifestă relaţii generate în procesul
elaborării,legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform
legislaţiei fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului, obiective derivate în
finalităţile funcţionării statelor, a economiei publice în ansamblu.
Sistemul fiscal este caracterizat, ca fiind un sistem deschis, deoarece, pe de o
parte mediul economico-social acţionează asupra sa, cu scopul de a-l preschimba sau
orienta în alt sens, iar pe de altă parte, sistemul fiscal acţionează asupra mediului economico-
social în mod direct sau indirect. Astfel, fiecare stat în parte, a adoptat un sistem fiscal
propriu aflat în strânsă corelaţie cu gradul de dezvoltare economică, socialăşi militară, mai
mult sau mai puţin perfecţionat.
Evoluţia şi caracteristicile sistemelor fiscale constituie o reflectare, atât astructurilor
social economice, a curentelor ideologice şi politice, cât şi a dezvoltării, în vederea
cunoaşterii prin cercetarea îndeaproape a economiei.
În decursul istoriei, precum şi în perioada actuală, sistemele fiscale au progresat,
îndeplinind şi urmărind, anumite cerinţe, după cum urmează:
-să satisfacă necesarul de fonduri atribuite statului prin numărul şi volumul impozitelor;
-să reducă şi să faciliteze activitatea de colectare a impozitelor;
-să mărească numarul contribuabililor, în vederea eliminării inegalităţilor în
aceastăprivinţă;
-contribuabilii să tolereze impozitele.
Aşadar, scopul sistemului fiscal în cadrul economiei fiecărui stat este acela, de a
garanta subvenţionarea economiei publice în direcţia prelevărilor de ordin fiscal,
împreună cu diferite metode de acoperire a necesităţilor publice şi de a încuviinţaputerilor
publice în economia naţională, remedierea variaţiilor neaşteptate ale ciclurilor economice
care îşi fac apariţia în cadrul economiei de schimb.
Abordarea sistemului fiscal are o deosebită importanţă, întrucât prin modalitatea,
în care acesta este cosntituit şi funcţionează, pot rezulta idei referitoare la presiunea
fiscală, politica fiscală, eficienţa implicării puterii publice, atât în viaţa economică a
uneiţări, cât şi în cea socială.
Politica fiscală reprezintă ansamblul de măsuri guvernamentale privitoare la

metodele şi tehnicile de impozitare, la raportul dintre impozitele directe şi cele indirecte,
la stabilirea canalelor de procurare a veniturilor fiscale, la urmărirea ratei presiunii
fiscale, în scopul influenţării dezvoltării economice şi vieţii sociale. Politica fiscală este o
componentă, cu rol esenţial în cadrul politicii financiare .
Conform Dicţionarului de Economie, politica fiscală reprezintă
concepţia,măsurile şi acţiunile statului privind impozitele şi rolul lor în formarea
veniturilor bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea
şi folosireaca instrument de stimulare a creşterii economice.
În sens restrîns, noţiunea de politică fiscală, este privită ca o perspectivă cu
posibile tendinţe de creştere, care aparţine sistemului fiscal, întrunind ansamblul de
procedee prin care autorităţile publice transmit diverselor componente ale sistemului
fiscal, obligaţia asigurării resurselor indispensabile colectivităţilor publice, cu scopul de a
corecta, de a transforma situaţia economică şi cea socială, pe termen mediu sau lung.
Politica fiscală se prezintă, în fapt ca un ansamblu concertat de mărimi fiscale,
abordate de către stat, în vederea obţinerii de venituri utile balansării cheltuielilor
publice,dar şi în scopul facilitării creşterii economice, pe termen mediu şi lung.
În literatura de specialitate, politica fiscală se instituie, în contextul activităţii
desfăşurate de puterile publice de observare şi folosire a resurselor, pentru a
satisfaceconsumul public, dar şi furnizarea de bunuri şi servicii publice.
Termenul de politică fiscală este unul recent, care şi-a făcut apariţia sub incidenţa
eforturilor de elaborare a unor soluţii, împotriva recesiunii, respectiv a crizelor
economice şi se concretizează în folosirea ansamblului de instrumente fiscale, precum:
balanţa de plăţi, inflaţia şi nivelul activităţii economice.
Politica fiscală este componenta esenţială în cadrul politicii bugetare, deoarece,
politica fiscală, nu poate fi instituită, fără a lua în considerare măsurile de ordin fiscal.
Aşadar, ca parte integrantă a politicii bugetare, cea fiscală este nevoită să îndeplinească
anumite sarcini bine conturate, acestea din urmă, fiind:
-abordarea sistemului aferent impunerii şi taxelor;
-fixarea unui nivel general şi particular al presiunii fiscale;
-colectarea contribuţiilor directe şi indirecte ale clienţilor – contribuabili, associate unor
costuri cît mai mici;
-combaterea evaziunii fiscale, dar în acelaşi timp şi a fraudei fiscale.
În timp ce politica bugetară are drept obiectiv dimensionarea cu privire la cheltuielile
publice şi la felul în care veniturile publice sunt direcţionate, politica fiscală vizează fixarea
volumului şi a sursei din care provin resursele de alimentare a fondurilor financiare publice,
procedeele de prelevare ce urmează a fi utilizate, a obiectivelor şiformelor de realizare,
utilizând instrumente specifice şi anume, impozitele şi taxele.
Astfel politica fiscală are in vedere îndeplinirea unor obiective bine definite.
Economistul, Richard A. Musgrave, a identificat şi abordat trei funcţii esenţiale ale politicii
fiscale:
 funcția de alocare – face referire la cuantificarea posibilităţii de acţiune a statului,pe

plan economic, în vederea rectificării imperfecţiunilor pieţei prin
recunoaştereaformelor acestor eşecuri ale pieţei şi prin alocarea in scop util a
resurselor pentru combaterea şi diminuarea unor posibile efecte negative;
 funcţia de distribuţie - constă în prezenţa anumitor inechităţi aflate în
distribuireaveniturilor, care indiferent de circumstanţe, nu pot fi înlăturate. Se au în
vedere anumite cerinţe pentru realizarea optimă a rolului distributiv, respectiv:
eficienţa,echitatea, solidaritatea şi creşterea economică;
 funcţia de stabilizare– se află în strânsă legătură cu politica bugetară, dar este corelată
şi cu politica de dezvoltare regională. Astfel, cu ajutorul bugetului de stat se
determină un raport între veniturile publice şi nevoile sociale, pentru care se
realizează cheluieli publice, iar prin mijlocirea politicii de dezvoltare se anticipează
anumite avantaje oferite întreprinzătorilor din zonele, în care gradul de dezvoltare
economică este mai scăzut faţă de restul ţării.
Prin intermediul politicii fiscale, se definesc atât obiectivele de ansamblu, precum şi
modalităţile directe de realizare a acestora.
În vederea realizării unei eficiente desfăşurării, a activităţii economice,
autorităţilecompetente ale statului stabilesc obiective strategice, în scopul contribuţiei la o
mai bunăfuncţionare a mecanismelor statului, la colectarea în deplină integralitate a
resurselor financiare la nivelul bugetului consolidat, la dezvoltarea echilibrată a
economiei.
Obiectivele politicii fiscale sunt strâns corelate cu funcţiile şi cu efectele acestora
asupra economiei naţionale, precum şi cu rezultatele obtenabile prin folosireaimpozitelor,
împrumuturilor de stat, cheltuielilor bugetare, ca instrumente de intervenţiela îndemâna
autorităţilor publice. Autorităţile publice folosesc politica fiscală pentru atingerea unor
ţinte nonfiscale, de ordin economic, cum ar fi: influenţarea proceselor economice,
corectarea ciclului economic, înlăturarea dezechilibrelor din economie. Astfel, cu ajutorul
politicii fiscale este posibilă acţionarea în vederea protejării anumitorramuri economice şi
din această perspectivă, intervenţionalismul de ordin fiscal are învedere diferite obiective:
stabilizarea economică;
reglarea conjuncturală şi relansarea economiei;
restructurarea şi creşterea economică;
modernizarea aparatului productiv.
Obiectivul primordial, vizează stabilitatea economică. Instabilitatea economică pe termen scurt –

ciclică– este determinată, de regulă de: fluctuaţiile investiţiilor agenţilor economici şi gradul de
economisire al populaţiei; modificările intervenite în volumulexporturilor, cauzate de variaţiile
cererii externe; schimbările în structura comerţuluiexterior; producerea unor evenimente cu
caracter excepţional – calamităţi, epidemii.
Pentru atingerea acestui obiectiv, în perioada de recesiune, politica fiscală vizează
reducerea cotelor, impozitelor şi taxelor concomitent cu creşterea cheltuielilor publice. În
perioada în care, cererea agregată tinde să devină excesivă generând în principal creşterea
preţurilor şi a deficitului bugetar, politica fiscală recurge la o creştere a cotelor de
impozitare şi la reducerea cheltuielilor publice.
Cel de-al doilea obiectiv, respectiv reglarea conjuncturală şi relansarea economiei
este strâns legată de mixul politicilor financiar-monetare, Banca Centrală, prin
intermediul politicii monetare având un rol decisiv în privinţa costului de procurare a
resurselor financiare necesare.
În vederea realizării obiectivului privind restructurarea şi creşterea economică,
politica fiscală încurajează dezvoltarea anumitor sectoare economice sau activităţi, fie
prin reducerea cotelor de impozitare, fie prin acordarea de facilităţi fiscale. Acestea
ctivităţi vizează printre altele şi anumite obiective sociale îndreptate adesea spre:
descurajarea consumului anumitor produse nocive sănătăţii, stimularea contribuabililor la
acţiuni caritabile, reducerea inegalităţilor veniturilor şi averilor.
Modernizarea aparatului productiv este un obiectiv intermediar al politicii fiscale care
este restrâns legat de dezvoltarea comerţului exterior şi de creşterea competitivităţii
economiei autohtone pe piaţa internaţională. Modernizarea aparatului productiv este
atins, în cele mai multe cazuri, prin reducerea cotelor de impozitare pentru agenţii
economici, prin acordarea de deduceri fiscale pentru o cotă parţială din
valoareainvestiţiilor realizate, prin favorizarea economisirii.
Opţiunea, în materie de politică fiscală implică, pe de o parte respectarea principiilor
de bază, iar pe de altă parte, adoptarea lor, corelate cu direcţia şi modul de evoluţie
avariabilelor economice.
Principiul impunerii echitabile

Echitatea în materie de impozite a fost interpretată în mod diferit de-a lungul istoriei, în
funcţie de clasa socială aflată la conducerea statului.
În funcţie de gradul de cuprindere al subiectelor şi a materiei impozabile, impunerea
poate fi generală, atunci când se extinde asupra tuturor impozitelor claselor sociale, în ceea
ce priveşte veniturile ori averea acestora sau parţială, când anumite clase sociale beneficiază
de unele scutiri sau reduceri de impozite. Este necesar să se facă deosbire între egalitatea în
faţa impozitului şi egalitatea prin impozit.
Egalitatea în faţa impozitului presupune ca impunerea să se realizeze atât
pentrupersoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, în acelaşi mod, indiferent de locul
unde îşi au domiciliul sau sediul, astfel încât să nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o
zonă la alta, a ţării. De asemenea, pentru toate activităţile economice, impunerea să se
realizeze în acelaşi mod, indiferent de modul de funcţionare al acestora sau forma juridică în
care sunt organizate.
Egalitatea prin impozit se referă, la diferenţierea sarcinii fiscale de la o persoană la alta,
ţinând cont de o multitudine de criterii sociale şi economice, dintre care: natura şi
provenienţa veniturilor, mărimea absolută a materiei impozabile. Egalitatea prin impozit,
presupune, un tratament distinct, al celor care realizează venituri din muncă faţă de ceicare
realizează venituri din diverse proprietăţi sau capital, al celor căsătoriţi şi cu copii, faţă de
ceilalţi. Egalitatea poate să fie orizontală sau verticală, în funcţie de poziţia din care este
privită.
În cazul în care, egalitatea este orizontală,se reflectă mărimea relativă a sarciniifiscale
pentru care o persoană fizică sau juridică este supusă pentru veniturile pe care le-arealizat
dintr-o oarecare sursă, comparativ cu responsabilitatea la care este supusă o altăpersoană,
pentru veniturile obţinute dintr-o altă sursă.
Pe când, în cazul în care, egalitatea este, verticală,se reflectă mărimea relativăasociată
sarcinii fiscale corespunzătoare veniturilor, la diferite niveluri obţinute de diferite
categorii de persoane, cu precizarea, să aibă în vedere aceeaşi sursă de provenienţă.
Principiul politicii financiare
Acest principiu, are în vedere, ca la introducerea unui nou impozit, acesta la rândul
lui să tindă spre un randament fiscal ridicat, dar şi elastic. Pentru ca impozitul să aibă un
randament ridicat, se pretinde ca impozitul să fie universal, ceea ce înseamnă, că
trebuiesă fe achitat de către toate persoanele care realizează venituri din aceeaşi sursă şi
să conţină întreaga materie impozabilă, să nu fie susceptibil de fraude ori evaziuni şi să
nu reclame cheltuieli mari de percepere.
Un impozit este considerat stabil, în momentul în care acesta nu este supus
fluctuaţiilor de natură economică. Altfel spus, randamentul unui impozit cu caracter
stabil, nu creşte în acelaşi timp cu majorarea producţiei şi a veniturilor în faza de activare
şi dezvoltare, dar nici nu scade, în fazele ce conduc, la declin şi constrângere, adică în
momentul în care se reduce material impozabilă.
Un impozit este considerat elastic, atunci când este apt, a se adapta nevoilor bugetare,
însemnând, ca impozitul să poată fi majorat de fiecare dată, atunci când
cheltuielilebugetare cresc, de asemenea, să poată fi redus în momentul în care nevoile
bugetare scad.
O dificultate legată de politica financiară, constă în alegerea tipului şi numărului de
impozite, cu ajutorul lor, statul urmând să obţină veniturile sale fiscale. Din punct de
vedere teoretic, statul are posibiltatea de a utiliza în acest sens un singur impozit sau,
dimpotrivă o serie numeroasă de impozite. Pentru a aprecia consecinţele social-
economice ale unui sistem fiscal, în primul rând este indispensabil a întelege,
dacăsistemul fiscal se fundamentează pe impunerea cheltuielilor, dar şi pe impunerea
veniturilor sau se fundamentează pe ambele; în al doilea rând, se are in vedere dacă
impunerea se realizează în sume fixe, în cote proporţionale sau în cote regresive; în al
treilea rând, căror clase sociale le aparţin veniturile, de asemenea din consumul căror
clase fac parte valorile de întrebuinţare supus impunerii; în al patrulea rând,
dacăoarecum, în anumite situaţii materia impozabilă este supusă unei duble impuneri, iar
în alte cazuri, aceasta se sustrage oricărei impuneri.
Deseori, prin prisma politicii fiscale, se are în vedere un anumit scop social, se
practică o impunere diferită a veniturilor, ţinând cont de interesele partidului de
guvernământ.
Principiul politicii economice
În acest caz, statul întrebuinţează impozitele, atât ca mijloc de obţinere a

veniturilor,cât şi pentru a practica, influenţa dezvoltării la diminuarea activităţii
economice, în vederea stimulării, pentru a amplifica sau limita relaţiile comerciale cu alte
state. Astfel, statul ia măsuri, cu privire la, diminuarea sau eliminarea impozitelor
indirecte pentru a încuraja extinedrea consumului unui anumit bun, iar pentru a reduce
consumul, statul sporeşe cotele impunerii respective.
2.2.1. Importanţa politicii fiscale în context/la nivel naţional şi internaţional
Politica fiscală, la nivel european, a obţinut un rol cu o deosebită importanţă,

întrucât, permite nu doar instituirea fondurilor de resurse financiare, ci şi redistribuirea
lor spre diverse categorii de beneficiari.
Politica fiscală, având calitatea de instrument de intervenţie a statului pe
planeconomic, încorporează variaţiile ciclice şi permite asigurarea sustenabilităţii în
condiţiile factorilor de risc, pe termen lung, atât de sistemul de sănătate şi pensii, cât şi de
evoluţiiledin punct de vedere demografic, incluzând şi cota forţei de muncă, participantă
pe piaţă. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere, că prin intermediul politicilor fiscală
şi monetară sunt înfăptuite cerinţele de convergenţă nominală şi reală, în scopul aderării
ţărilor membre ale Uniunii Europene la zona euro.
În momentul, în care, o ţară este integrată în uniunea economică şi monetară, se
conturează faptul că, stabilizarea economică este garantată doar prin politici fiscale,
bugetare şi valutare.
Conform unei analize a politicii fiscale din România, în perioada actuală, se
constată, că politica fiscală are drept scop realizarea convergenţei reale şi
sustenabilităţii,pe termen lung. Obiectivele şi realizările majore ale politicii fiscale din
perioada 1990-2020 sunt prezentate în tabelul următor:
Politica fiscală din România în perioada 1990-2017
Perioada Obiectivele şi realizările majore ale politicii fiscale

1990-1995 În scopul asigurării unei corelări a sistemului fiscal cu economia de
piaţă, au fost instituite reforme fiscale cu o deosebită importanţă. În cele
din urmă, aceste reforme au avut drept obiectiv, îmbunătăţirea
legislaţiei fiscale, axată în mod deosebit pe diminuarea presiunii fiscale
şi a evaziunii fiscale. Drept urmare, noile reglementări au avut efecte
imediate, iar acestea fiind:
o bază de impozitare bine definită;
accentuarea sistemului fiscal de percepere a veniturilor;
progresarea evidentă a managementului veniturilor;
menţinerea sub control a deficitului bugetar.
1996-2000 În perioada respectivă, se urmărea, asigurarea creşterii performanţelor
bugetare prin:
a)remedierea colectării veniturilor bugetare şi diminuarea
evaziuniifiscale prin simplificarea sistemului fiscal şi gradului de
fiscalitate;
motivarea acumulării şi investirii, prin intermediul unei relaxării
fiscale la nivelul impozitelor directe în defavoarea impozitelor
indirecte;
simplificarea fondurilor speciale în vederea limitării divizăriibugetului
şi a obligaţiilor;
accelerarea descentralizării bugetare prin deplasarea unor
responsabilităţi, în ceea ce priveşte, încasarea impozitelor pe salarii în
direcţia bugetelor locale.
2001-2005 Promovarea politicii fiscale a avut ca şi rol important, majorareafuncţiei
de echilibrare a finanţelor publice prin păstrarea trendului succesor ratei
inflaţiei şi evoluţia deficitului de cont curent. Astfel, realizările s-au
concretizat în: - reducerea presiunii fiscale, în modtreptat; - majorarea
accizelor în scopul realizării cotelor de impozitare,stabilite de Uniunea
Europeană; - asigurarea transparenţei fiscale prin
includerea în bugetul statului, ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie
specifică; - consolidarea disciplinei fiscale şi intensificarea
domeniuluifiscal; - conceperea unor legi unitare, cu proceduri
simplificate de punere în aplicare, în strânsă legătură cu Directivele
Uniunii Europene.
2006-2013 În această perioadă, obiectivele politicii fiscale stabilite, au fost:
reducerea deficitului bugetului general consolidat;
stimularea fenomenului de convergenţă a economiei româneşti cu
economiile europene; - consolidarea veniturilor bugetare;
diminuarea cotelor de impozitare la asigurările sociale;
amplificarea gradului de transparenţă şi eficacitatea utilizării
fondurilor publice;
pregătirea asigurării clauzelor utile capacităţii de încorporare
ainstrumentelor structurale.
2014-2018 Se asigură sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, creşterea
economică şi convergenţa reală, prin intermediul procesului de
simplificare a inflaţiei, a deficitului extern şi prin diminuarea
deficituluistructural. Obiectivele stabilite ale politicii fiscale:
- persistarea politicii fiscale stimulative, prin reducerea impozitului pe
venit şi eliminareqa unor taxe;
avansarea unei politici precaute;
diminuarea cotelor de asigurări sociale şi transferul acestora în
sarcinasalariaţilor;
aprecierea normelor stabilite de Tratatul de la Maastricht şi anume un
deficit al bugetului general consolidat sub 3% din PIB;
consolidarea prevederilor în vederea încorporării şi activarea
instrumentelor structurale.
2018-2020 consolidare bugetară.

Guvernele au o funcţie importantă, pe plan economic, materializată în activităţile
pe care le desfăşoară, vizând în mod deosebit, procurarea de servicii publice
şiredistribuirea veniturilor. Aceste activităţi finanţate prin venituri fiscale şi mărimea
individuală a categoriilor de cheltuieli bugetare, au o influenţă majoră asupra
comportamentului agenţilor economici şi a populaţiei.
Astfel, se acordă o deosebită importanţă, politicii fiscale, la nivel european prin
intermediul procedurii deficitului excesiv care reduc deficitele bugetare, în acest mod,
impunând, limitări în vederea asigurării sustenabilităţii finanţelor publice, fiind
monitorizate prin cadrul garantat de Pactul de Stabilitate şi Creştere.
2.2.2. Politica fiscală în Europa – reglementări şi fundamente
În domeniul impunerii, politica fiscală este fundamentală pentru toate statele

membre ale Uniunii Europene, activităţile desfaşurate de o ţară având efect şi în
ţărileînvecinate, nu doar în ţara respectivă.
Aşadar, politica fiscală reprezintă o însuşire a autonomiei naţionale şi un
elementremarcabil al politicii economice a fiecărei ţări, participând la subvenţionarea
cheltuielilor publice, precum şi la redistribuirea veniturilor.
În cadrul Uninunii Europene, politica fiscală are răspundere faţă de statele
membre, întrucât Uniunea Europeană are o funcţie secundară. Rolul acesteia este acela de
a crea o corespondenţă atât între sistemele fiscale naţionale, cât şi în raport cu
obiectiveleanalizate prin tratatele esenţiale.
În cadrul Programului de integrare, prevederile fiscale impuse de statele membre,
nu trebuie să se opună liberei circulaţii de bunuri, servicii, capital şi nici nu trebuie
săîmpiedice concurenţa.
Astfel, politica fiscală europeană, poate fi abordată sub incidenţa a două aspecte,
respectiv:
coordonarea fiscală cu sau fără resurse centrale reduse; aceasta fiind fundamentală pentru ţările din
zona euro;
veniturile bugetului central al Uniunii Europene, care provin din taxele vamale, prelevările agricole,
cotă din TVA colectată şi cota din PIB al statelor membre
Chiar dacă politica fiscală persistă să fie încadrată în cadrul guvernelor naţionale, reglările
fiscale ordonate la participarea la Uniunea Economică şi Monetară impune statelor concurente să
îndeplinească clauzele Pactului de Stabilitate şi Creştere, deoarecereglementările Pactului de
Stabilitate şi Creştere trebuie respectate în mod obligatoriu de toate statele membre recent
integrate. Punerea în practică a Pactului de Stabilitate şi Creştere din partea noilor state, include
o succesiune de provocări.
Pentru politica fiscală europeană, o provocare majoră a anilor ce vin o va reprezenta
modul în care se va gestiona procesul de realizare a convergenţei nominale şi reale într-o
Uniune extinsă.
Politica fiscală la nivelul Uniunii Europene este supusă tratatului de înfiinţare a
Comunităţii Europene, care vizează:
-înlăturarea taxelor vamale dintre ţările aderate la Uniunea Europeană, precum şi anumite
măsuri cu efect asemănător;
-garantarea concurenţei autonome în cadrul pieţei comune.
În această direcţie, se au în vedere, în mod deosebit atât impozitele indirecte,
respectiv TVA-ul şi accizele, precum şi impozitele directe care sunt supuse rolului de
neafectare a concurenţei autonome pe piaţă, totuşi recomandându-se, ca membrii
săîncheie convenţii de înlăturare a dublei impuneri, la nivel internaţional.
În plus, Tratatul de la Maastricht din anul 1992, constrânge membrii uniunii
monetare la diminuarea deficitelor bugetare la 3% din produsl intern brut, iar celor care
nu contribuie la uniunea monetară, li se recomandă, îndepărtarea deficitelor esenţiale.
În domeniul fiscal, ţările membre ale Uniunii Europene au menţinut niveluri ale
cheltuielilor şi veniturilor publice de aproximativ 40% din PIB. Acestea au finanţat
parţial furnizarea bunurilor publice clasice, cum ar fi apărarea naţională. Însă cea mai
importantă parte a creşterii cheltuielilor publice a fost datorată extinderii funcţiei
deredistribuire a statului.
Din punct de vedere fiscal, cheltuielile publice au fost finanţate prin impozitarea
consumului, impozitarea veniturilor atât de natură salarială, cât şi a profiturilor firmelor.
Această structură a fiscalităţii în Europa transpune centrul de greutate al sarcinii fiscale
asupra menajelor care consumă mult, obţin venituri importante şi/sau care deţin
proprietăţi importante.
Desigur, sistemul fiscal european afectează diferit categoriile de menaje sau
firme, datorită diferenţelor structurale, dintre acestea, privind veniturile, consumul şi
proprietăţile deţinute, dar şi datorită diferitelor grade de reglementare, diferitelor moduri
de administrare a ramurilor sistemului fiscal şi diverselor posibilităţi de evitare
afiscalităţii. Pentru că astfel de trăsături ale sistemelor fiscale implică pe lângă procesele
de redistribuire a veniturilor vizate direct şi redistribuiri accidentale.
Politica fiscală este concepută ca o parte integrată a politicii economice, aflându-

se într-o continuă adaptare la condiţiile dezvoltării economice şi sociale a ţării. Ea face
referire la utilizarea impozitului ca instrument de intervenţie al puterilor publice, atât în
economie, cât şi în viaţa socială. Politica fiscală componentă a politicilor
macroeconomice, constituie un mijloc de intervenţie de care autoritatea politică dispune
pentru a acţiona asupra variabilelor economice.
De asemenea, politica fiscală este o componentă esenţială a politicii
financiare,care la rândul său reprezintă o parte principală a politicii generale care aparţine
unui stat.
Politicile fiscală şi bugetară sunt strâns corelate, ţinând cont, că este esenţială
identificarea unor surse din care provin venituri publice adiţionale, pe măsură ce nivelul
cheltuielilor publice se majorează şi structura acestora variază.
Aşadar, politica fiscală activează asupra consumului prin procesul de transformare
a cererii solvabile cu privire la populaţie. Astfel, în general, se recurge la majorarea
fiscalităţii, când se are în vedere diminuarea consumului public.
În cazul în care este propusă orientarea cererii de consum către anumite produse,
elementul esenţial îl reprezintă taxele de consumaţie, care pot fi generale sau speciale,
prin procesul de selecţie al produselor care sunt supuse impozitării şi prin
diversificareacotelor de impozitare.
Consumul public este afectat în mod direct, de cheltuielile publice pentru
procurarea de bunuri şi servicii, iar în mod indirect, cererea particulară prin schimbările
sociale şi prin acordarea salariilor către funcţionarii publici. De asemenea, veniturile
persoanelor fizice şi juridice sunt reduse prin impunere influenţând în mod negativ,
consumul public şi investiţiile.
Interdependenţele politicii fiscal-bugetare cu cea monetară şi politica socială, tind
să se accentueze, ţinând cont de mijloacele la care se apelează, pentru ca deficitul bugetar
să fie finanţat. Astfel, în domeniul politicii monetare, opţiunea făcută pentru emisiunea
monetară are drept efect, majorarea cererii globale fără contrapartidă asupra cererii
particulare, numai că, din cauza presiunilor inflaţioniste, se condiţionează faptul
ca,anularea efectelor corespunzătoare majorării cheltuielilor publice, să nu fie posibilă.
Deseori, puterile politicii monetare sunt obligate să stabilească şi să
soluţioneze,dificultăţile apărute ca urmare a fluctuaţiilor financiare, cu prevederea ca, pe
termen lung, inflaţia să nu fie perpetuată de majorarea lichidităţilor. De aceea, politica
monetară nu poate asuma, într-un mod singular, acest rol, deoarece este necesar, să
creeze corelaţii cu politica fiscal-bugetară urmărind, drept obiectiv, diminuarea
deficitelor și reducerea datoriei publice.
Corelarea politicii fiscale cu cea socială derivă din îndeplinirea anumitor obiective
sociale cu ajutorul unor mărimi fiscal-bugetare.
În literatura de specialitate politica fiscală reprezintă:
a) concepţia, măsurile şi acţiunile statului privind impozitele şi rolul lor în formarea veniturilor
bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea şi folosirea lor ca
instrument de stimulare a creşterii economice;
b)ansamblul acţiunilor statului privitoare la volumul, structura şi destinaţiacheltuielilor publice, prin
intermediul cărora statul intervine în economie;
c)ansamblul metodelor şi tehnicilor utilizate pentru mobilizarea şi repartizarea fondurilor publice;
d)ansamblul relaţiilor care exprimă un transfer facultativ de resurse băneşti;
e) ansamblul relaţiilor care apar în procesul mobilizării şi repartizării fondurilor aparţinând
statului.
Răspuns a)
Intervenţionismul fiscal nu urmăreşte:
a) adaptarea politicii fiscale la fazele ciclului economic;

b) reducerea deficitului bugetar acumulat în perioada de recesiune;
c) reglarea conjuncturală;
d) creşterea cursului de schimb al monedei naţionale;
e) restructurarea economiei în vederea creării condiţiilor relansării economie;
Răspuns d)
Armonizarea politicilor fiscale naţionale cu cele internaţionale vizează:
a) stabilirea unui impozit unic la nivelul Uniunii Europene;

b) dubla impunere a cetăţenilor din Uniunea Europeană;
c) alinierea la prevederile Uniunii Europene cu privire la cotele de impozitare aplicate
în cazul impozitelor directe;
d) acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor din ţările membre U.E.;
e) alinierea la prevederile Uniunii Europene cu privire la cotele de impozitare
aplicate în cazul impozitelor indirecte;
Răspuns e)
4) Principiul impunerii echitabile presupune:
a) ca impunerea să se realizeze atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele

juridice, în acelaşi mod, indiferent de locul unde îşi au domiciliul sau sediul, astfel încât
să nu existe deosebirie tratament fiscal de la o zonă la alta, a ţării;
b) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor,capitalului român şi străin;
c) diferenţierea sarcinii fiscale de la o persoană la alta, ţinând cont de omultitudine de
criterii sociale şi economice, dintre care: natura şi provenienţa veniturilor, mărimea
absolută a materiei impozabile;
d) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi
străin;
e) asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal;
Răspuns c)

Definiţi politica fiscală.
Care sunt obiectivele politicii fiscale?
Care sunt funcţiile politicii fiscale?
Care sunt principiile fiscalităţii?
2.6. Rezumat
Sistemul fiscal generator şi rod al politicii fiscale trebuie abordat nu numai din
perspectiva statică, ci şi dinamică, ceea ce înseamnă că funcţionează potrivit diverselor
tehnici şi mecanisme de prelevare a impozitelor în scopuri politice, economice
şi/sausociale. El reprezintă expresia voinţei politice din cadrul unei comunităţi umane
organizate, stabilite pe un teritoriu determinat, dispunând în acest sens de a o autonomie
suficientă, astfel încât să se implementeze, un ansamblu de reguli juridice, dar şi fiscale.
Conceptul de sistem fiscal vizează totalitatea impozitelor instituite într-un stat, în
vederea constituirii veniturilor bugetare, astfel încât, fiecare prelevare fiscală, să aibă
ocontribuţie semnificativă, precum şi un rol bine definit, în economie.
2.7. Bibliografie
2. Moştenu Narcisa Roxana, Tehnici fiscale, Editura Universitară, 2010;
3. Nicolaescu Eugen, Fiscalitate comparată, Editura Pro Universitaria, 2012;
4. Predescu Antoniu, Impozitarea veniturilor şi creşterea economică, Editura Universitară, 2013;
INSPECŢIA FISCALĂ
3 ore
3.1. Conţinutul şi caracteristicile inspecţiei fiscale

3.6. Rezumat
3.7. Bibliografie
Obiective
să înţeleagă conţinutul şi rolul pe care îl are inspecţia fiscală.

să cunoască principalele forme de inspecţie fiscală.
să cunoască modul de derulare a inspecţiei fiscale.
Termeni cheie:
inspecţie fiscală; control fiscal; proceduri de control;
3.1.Conţinutul şi caracteristicile inspecţiei fiscale
Indiferent de forma de organizare, statul a dispus întotdeauna de un sistem de

control, având drept principale obiective urmărirea modului de realizare a obligaţiilor
fiscale ale contribuabililor, persoane fizice şi juridice. Prin control, indiferent de natura
acestuia (economic, financiar, fiscal, vamal, etc.) se urmăreşte respectarea legislaţiei în
domeniul respectiv. Astfel, trebuie cunoscute condiţiile economice şi financiare în care se
desfăşoară activitatea agenţilor economici, în strânsă relaţie cu cerinţele si legităţile
pieţei. Aceste cunoştinte pot fi dobândite prin intermediul controlului, ca formă de
cunoaştere, ca funcţie a conducerii.
Respectarea legislaţiei fiscale, condiţie esenţială într-un stat de drept, nu se poate
realiza în condiţii optime fără existenţa activităţii de inspecţie fiscală.
Parte componentă a controlului financiar, controlul fiscal constituie un ansamblu
de activităţi prin care se stabileşte exactitatea operaţiunilor privind aşezarea şi plata
impozitelor şi taxelor datorate către buget. Acesta constituie un mijloc de constatare şi
corectare a actelor şi faptelor ilicite, de identificare şi corectare a deficienţelor şi de
restabilire a legalităţii, prin măsuri corective şi coercitive de natură pecuniară şi penală.
Sistemele fiscale moderne se bazează, în mod esenţial, pe sistemul declarativ, care
presupune că plătitorii de impozite dau dovadă de seriozitate şi bună credinţă, întocmind
declaraţii corecte şi complete, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru actele
întocmite şi faptele comise. Aceştia trebuie să fie în măsură să justifice elementele fiscale
declarate cu ocazia controlului efectuat de către organele fiscale, care au obligaţiasă
analizeze şi să stabilească obligaţiile fiscale în vederea identificării persoanelor care se
sustrag de la plată. În principiu organelor fiscale le revine sarcina de a dovedi
inexactităţile din documente şi să motiveze corecţiile pe care le vor face.
Inspecţia fiscală urmăreşte realizarea următoarelor obiective:
încasarea tuturor impozitelor şi taxelor datorate de către contribuabili la termenele prevăzute de lege
şi în cuantumul stabilit, în funcţie de baza de impozitare şi de cotele de impunere;
depistarea impozitelor şi taxelor sustrase de la plată către buget şi atragerea acestora;
stabilirea diferenţelor de plată şi a accesoriilor acestora;
evidenţierea unor carenţe legislative care favorizează evaziunea fiscală sau îngreunează încasarea la
buget a creanţelor fiscale, pentru a furniza elemente în vederea îmbunătăţirii legislative.
În consonanţă cu conţinutul inspecţiei fiscale şi cu obiectivele urmărite funcţiile acesteia

sunt următoarele:
de recuperare constând în adoptarea de măsuri în vederea remedierii situaţieifiscale
neconforme cu normele fiscale, în asigurarea condiţiilor pentru plata obligaţiilor
fiscale restante;
de evaluare care constă în măsurarea corectă a omisiunilor, inexactităţilor, erorilor în
vederea dimensionării obligaţiilor fiscale nerealizate;
educativă care presupune adoptarea de măsuri care să îndrepte, descurajeze frauda
fiscală;
de informare care să permită identificarea carenţelor legislative.
Atingerea obiectivelor stabilite şi îndeplinirea funcţiilor inspecţiei fiscale presupune:
o existenţa unui cadru organizatoric care să definească responsabilităţile celor cărora li se

conferă atribuţii de control fiscal, precum şi să asigure garanţii pentru realizarea acestora,
în afara oricăror imixtiuni din afara sistemului fiscal;
o elaborarea unui cadru cadru legislativ, cât mai simplu, complet şi flexibil, care săpermită
îmbunăţirea continuă a normelor şi interpretarea unitară a acestora;
o asigurarea personalului pregătit şi motivat care să realizeze în condiţii optime activităţile

de inspecţie fiscală.
Inspecţiafiscală, eficienţa acesteia sunt indisolubil legate de procedurile,metodele

şi tehnicile utilizate.
Formele de inspecţie fiscală pot fi grupate în funcţie de câteva criterii.
Din punct de vedere al aprofundării cunoaşterii situaţiei fiscale distingem:
controlul fiscal documentar la sediul organului fiscal care constă în examinarea
elementelor componente ale dosarului fiscal al contribuabilului. Acest dosar poate
conţine omisiuni sau inexactităţi care să justifice, în anumite cazuri începerea unui
control exterior, faptic la domiciliul sau sediul contribuabilului. Controlul poate
compara informaţiile cuprinse în dosar cu elementele furnizate de către partenerii
acestuia;
controlul fiscal efectiv la sediul sau domiciliul contribuabilului pentru a obţine
informaţiile suplimentare.
În cadrul controlului se disting trei proceduri:
verificări contabile ale subiecţilor impozabili;
controlul fiscal încrucişat al situaţiei fiscale personale;
percheziţia.
În funcţie de sfera de cuprindere a impozitelor şi taxelor inspecţia fiscală poate fi:
generală, în care sunt cuprinse în verificare totalitatea impozitelor şi taxelor, datorate
de către contribuabil;
parţială când sunt supuse inspecţiei fiscale doar o parte din impozitele şi taxele
datorate de către contribuabil.
Din punctul de vedere al extinderii verificărilor asupra operaţiunilor impozabile
distingem:
controlul total când sunt verificate toate operaţiunile, documentele care stau la baza
stabilirii unui impozit sau unei taxe;
control fiscal prin sondaj, când se realizează verificări parţiale, în ceea ce
priveşteoperaţiunile, documentele, perioada referitoare la un anumit impozit şi
taxă.
De cele mai multe ori aceste forme de control nu se exclud ci ele sunt complementare,
această complementaritate asigurând creşterea eficienţei activităţii de control.
În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri
decontrol:
controlul inopinat constă în activitatea de verificare faptică şi documentară,
înprincipal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a
legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat
poate fi şi inopinat.
La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se încheie proces-verbal.
Eficienţa activităţii de inspecţie fiscală presupune delimitarea clară a sferei de

control a diferitelor organe cu atribuţii în acest domeniu, de existenţa unor proceduri,
metodologii armonios structurate şi orientate.
Procedurile de control fiscal sunt generale sau specifice unei anumite forme de
control.
Metodologiainspecţiei fiscale presupune parcurgerea unor anumite etape:
pregătirea verificării, desfăşurarea inspecţiei fiscale, definitivarea şi încheierea
inspecţiei fiscale, valorificarea actelor de inspecţie fiscală.
Pregătirea verificării are la bază dosarele fiscale şi toate informaţiile ce se
potobţine în legătură cu contribuabilii.
O fază intermediară între pregătirea verificării şi desfăşurarea propriu-zisă a
controlului o constituie transmiterea avizului de inspecţie fiscală.
Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte
deînceperea inspecţiei fiscale, astfel:
cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
După primirea avizului de inspecţie fiscală, contribuabilul poate solicita, o
singurădată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
Avizul de inspecţie fiscală cuprinde:
temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
data de începere a inspecţiei fiscale;
obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
Emiterea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
în cazul controlului inopinat şi al controlului încrucişat;
în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
în cazul refacerii inspecţiei fiscale ca urmare a unei decizii de soluţionare a contestaţiei;
pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului.
Înştiinţarea contribuabilului nu este oportună în cazul în care există indicii privind
evaziunea fiscală.
Desfăşurarea inspecţiei fiscale demarează prin contactul organului
fiscalcucontribuabilul. Perioada supusă inspecţiei fiscale începe din momentul finalizării
controlului anterior.
Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală
sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice
locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 90 de zile pentru
contribuabilii mijlocii şi 45 de zile pentru contribuabilii mici.
În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata
inspecţiei nu poate fi mai mare de 180 de zile. Contactul iniţial constă într-un interviu cu
reprezentantul contribuabilului sau cu împuternicitul acestuia în care sunt
evidenţiateactivităţile desfăşurate de către contribuabil, pentru care acesta are obligaţii de
plată, eventualele sucursale, filiale, asocieri, schimbarea situaţiei fiscale de la ultimul
control,realizarea dispoziţiilor fiscale de la ultima inspecţie fiscală. Urmează vizita
locaţiilor unde se defăşoară activităţile generatoare de venituri pentru a se putea aprecia
volumul şi specificul activităţii. Se trece la verificarea registrelor societăţii, a evidenţelor
contabile, declaraţiilor de impunere, deconturilor.
Definitivarea şi încheierea inspecţiei fiscale

La finalizarea operaţiunilor de control, organul fiscal are obligaţia să informeze
contribuabilul că a terminat activitatea de control, acesta din urmă fiind obligat să dea o
declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie
toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va
menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de
contribuabil.
Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie
fiscală, în care se prezintă constatările inspecţiei fiscale din punct de vedere faptic şilegal.
Dacă în urma controlului se constată lipsuri, omisiuni, inexactităţi, organul fiscal
trebuie să precizeze aceasta în actul final de încheiere a controlului fiscal, procesul
verbalde control.
Contribuabilul are dreptul să îşi prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la
constatările inspecţiei fiscale, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii
inspecţieifiscale, iar în cazul marilor contribuabili în cel mult 7 zile lucrătoare.
Constatarea unor neconcordanţe între declaraţiile fiscale şi documentele ce au stat
la baza întocmirii acestoara vor fi comunicate în scris contribuabilului, prin stabilirea
corectă a cuantumului impozitului şi prezentarea metodelor de determinare. Pentru
obligaţiile fiscale datorate se va emite o decizie de impunere care va cuprinde amenzile şi
penalităţile datorate potrivit prevederilor legale. În cazul unor abateri de la normele
fiscale, organul fiscal are obligaţia de a face precizări şi recomandări în
scopulinterpretării corecte a legislaţiei fiscale. În actul fiscal de control se specifică şi
perioada în care contribuabilul poate contesta decizia organului fiscal.
În cazul persoanelor fizice verificarea situaţiei fiscale personale constă în
compararea veniturilor declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit cu situaţia
fiscală personală a contribuabilului.
Dacă organul fiscal constată o diferenţă semnificativă între veniturile declarate de
contribuabili sau de plătitorii de venit şi situaţia fiscală personală, acesta continuă
verificarea prin comunicarea avizului de verificare şi stabileşte baza impozabilă ajustată.
Diferenţa este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în baza
situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit
este o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei.
În situaţia în care organul fiscal constată diferenţe semnificative, acesta solicită
contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului
de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte
clarificărirelevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o
singură dată, la solicitarea justificată a contribuabilului, cu acordul organului fiscal.
Persoana supusă verificării are obligaţia de a depune o declaraţie de patrimoniu
şivenituri la solicitarea organului fiscal. În situaţia în care solicitarea are loc odată cu
comunicarea avizului de verificare, declaraţia se depune în termenul amintit anterior. În
situaţia în care solicitarea are loc pe perioada verificării, declaraţia se depune în termen
de 15 zile de la data comunicării solicitării.
Verificarea se desfăşoară la sediul organului fiscal sau, la cererea persoanei
supuse verificării, la domiciliul său sau la domiciliul/sediul persoanei care îi acordă
asistenţă.
Metodele indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate sunt următoarele:
a) metoda sursei şi cheltuirii fondului. Metoda constă în compararea cheltuielilor
efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă verificării;
metoda fluxurilor de trezorerie. Metoda constă în analiza conturilor bancare şi a
fluxurilor de numerar pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea
acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor;
a) metoda patrimoniului. Metoda constă în determinarea venitului impozabil pe
baza creşterii valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal.
Creşterea sau descreşterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii
patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârşitul perioadei.
Rezultatul verificării va fi consemnat într-un raport scris în care se vor prezenta
constatările din punct de vedere faptic şi legal. Raportul va sta la baza emiterii deciziei de
impunere sau, după caz, a unei decizii de încetare a procedurii de verificare, în cazul în
care nu se ajustează baza impozabilă.
În funcţie de sfera de cuprindere a impozitelor şi taxelor inspecţia fiscală poate fi:
a) totală;
b) parţială;
c) prin sondaj.
Răspuns b)
Controlul încrucişat presupune:

a) verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în
corelaţie cu cele deţinute de alte persoane;
b) verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cuprivire la existenţa
unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
c) examinarea elementelor componente ale dosarului fiscal al contribuabilului;
Răspuns a)
În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi:
a) mai mare de 1 an;

b) mai mare de 90 de zile;
c) mai mare de 180 de zile;
Răspuns c)
Avizul de inspecţie fiscală se comunică marilor contribuabili, în scris, cu:
a) 15 zile înainte de începerea inspecţiei fiscale;

b) 30 de zile înainte de începerea inspecţiei fiscale;
c) 3 luni înainte de începerea inspecţiei fiscale;
Răspuns a)
Prezentaţi obiectivele inspecţiei fiscale;

Care sunt formele de inspecţie fiscală?;
Prezentaţi etapele inspecţiei fiscale;
3.6. Rezumat
Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi

conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către
contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor
obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora.
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma de organizare,
care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale
prevăzute de lege.
3.7. Bibliografie
2. Nicolaescu Eugen, Ciupitu Sorin, Fiscalitate, Editura Pro Universitaria,
3. Predescu Iuliana, Toader Stela Aurelia, Fiscalitate, Reglementare şi practică fiscală, Editura
Universitară, 2010;
RĂSPUNDEREA ÎN DOMENIUL FISCAL

2 ore

4.5. Test de evaluare/ autoevaluare
4.7. Rezumat
4.8. Bibliografie
Obiective
Prezentarea conceptului de răspundere în domeniul fiscal
Termeni cheie
contravenţii, infracţiune,amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere,

majorări de întârziere;
În funcţie de natura obligaţiilor fiscale şi de faptele care au condus la neplata

obligaţiilor legale, răspunderea debitorului poate fi contravenţională, disciplinară, civilă
şi penală.
Aceasta apare în cazul săvârşirii unor abateri de o gravitate mai mică de la

prevederile fiscale, numite contravenţii, sancţiunile aplicate îmbrăcând forma
amenzilorşi/sau majorărilor de întârziere.
Contravenţiile, din punct de vedere fiscal, reprezintă acele acţiuni sau inacţiuni cu
grad de periculozitate socială mai redus decât infracţiunile.Constituie contravenţii
următoarele fapte :
nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau
de menţiuni;
neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi
veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele,
contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea
acestora;
nerespectarea obligaţiilor privind punerea la dispoziţia organului fiscal de registre,
evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri sau nepermiterea accesului
funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa
locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe
terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este
necesar pentru a face constatări în interes fiscal;
nerespectarea obligaţiilor privind inspecţia fiscală şi neexecutarea măsurilor stabilite
în urma acesteia;
nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente;
nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor
privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale;
neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după
caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală,
altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de
menţiuni;
nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a
obligaţiilor de decontare prevăzute de Codul de Procedură Fiscală;
nerespectarea de către terţul poprit a obligaţiilor ce-i revin în procedura de executare
silită prin poprire;
refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare
spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate
şi evaluate;
refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor,
taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, în vederea stabilirii
realităţii declaraţiei fiscale;
nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor
reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă;
reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor
reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, dacă nu sunt
săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni;
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele
fiscale competente ale Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se

datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere care se constituie venit la
bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca
urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează
pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă
şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii
fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate,
precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul
faptei. Legea nr. 207 din 2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare
Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat
prin legile bugetare anuale.
Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de
plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general
consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl
exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta
dobânzi şi penalităţi de întârziere după termenul de 3 zile.
Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de
platădatorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Majorările de întârziere se calculează ca procent de 1% din cuantumul obligaţiilor
fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei
datorate inclusiv.
Răspunderea disciplinară survine în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare şi se

stabileşte de către conducerea unităţilor în cadrul relaţiilor de muncă între unitate şi
salariaţi, în conformitate cu dispoziţiile din Codul Muncii.
26
În conformitate cu prevederile legale , „angajatorul dispune de
prerogativădisciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare
salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară”,
aceasta din urmă fiind definită ca „ faptă în legătură cu munca şi care constă într-o
acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat
normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul
27
colectiv de muncăaplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
Răspunderea civilă intervine în cazul salariaţilor când din vina lor şi în legătură cu
munca lor nu s-au achitat la termen impozitele şi taxele şi au fost suportate majorări
deîntârziere din această cauză. În conformitate cu prevederile din Codul Muncii,salariaţii
răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale,
pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cumunca lor.
Răspunderea penală apare în cazul sustragerii de la plata obligaţiei fiscale. Dreptul

fiscal, ramură a dreptului public, reglementează organizarea încasării regulate a
impozitelor de către stat, stabilind în acelaşi timp norme speciale de sancţionare
împotriva fraudelor din domeniu.
Fiscalitatea trebuie privită ca fiind, într-adevăr, un atribut al statului suveran, un
mijloc de finanţare şi de susţinere al acestuia, care ia în considerare voinţa şi elementul de
consimţire la impozit din partea contribuabilului. Prin armonizarea interesului statului cu
cel al contribuabilului în faza instituirii, perceperii şi gestionării unui impozit se pot crea
garanţii pentru un randament fiscal ridicat şi de durată cât şi pentru limitarea evaziunii
fiscale.
Impunerea reprezintă o povară şi un motiv de nemulţumiri publice când depăşeşte
limita suportabilităţii iar gestionarea ei nu concordă cu interesul general al membrilor
societăţii. Statul trebuie să menţină presiunea fiscală în limite suportabile pentru cetăţenii
săi. O fiscalitate excesivă este considerată de către toţi contribuabilii ca fiind imorală,
generând pericole economico-sociale (evaziunea şi frauda fiscală, corupţia,
inhibareadorinţei de a munci şi a înclinaţiei spre economisire şi investire). A înşela fiscul
se consideră, în mentalitatea curentă, ca o probă de abilitate, nu de necinste, a plăti ceea
ce fiscul pretinde este o dovadă de naivitate, nu de integritate.
Rezistenţa la impozite, prelevări obligatorii, îmbrăca forma fraudei sau evaziunii
fiscale. Juriştii de la începutul secolului XX au fost preocupaţi de definirea evaziunii
fiscale.
Prima lege cu privire la evaziunea fiscală a apărut în România în anul 1929 sub
numele „Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contribuţiile directe”care prevedea
ca fiecare contribuabil să aibe un carnet în care să fie menţionate veniturile realizate,
deoarece în caz contrar aceştia suportau o amendă egală cu dublul impozitului datorat.
Legiuitorul pleca de la principiul că ideea responsabilităţii fiscale este proprie sistemului
democraţiei, spre deosebire de celelalte sisteme în care contribuabilul, fiind sub un sistem
de constrângere, este în afara de orice responsabilitate.
În condiţiile economiei de piaţă, evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi
ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi determină pe aceştia
să sustragă de sub incidenţa legii venituri substanţiale.
Evaziunea fiscală este un fenomen economico-social complex de maximă
importanţă cu care statele lumii se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le
limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibilă. Efectele evaziunii fiscale se
repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conducând la distorsiuni în
mecanismul pieţei şi contribuind la inechităţi sociale datorate înclinaţiei diferite la
evaziunea fiscală a contribuabililor.
Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale sunt multiple, dar
ele se pot împărţi în două categorii:
procedee ilicite;
simple neadevăruri sau chiar exploatarea insuficienţelor legislative.
În literatura de specialitate, evaziunea fiscală este considerată ca fiind
reprezentată de totalitatea proceselor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi
sustrag în total sau în parte averea lor, obligaţiilor stabilite prin legile fiscale.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi definiţia dată de Virgil Cordescu cu privire la formele
evaziunii fiscale: ilicită care are caracter fraudulos şi legală sau tolerată. Evaziunea
fiscală legală vizează acţiunea contribuabililor de a eluda legea, utilizând lacunele
legislative şi este întâlnită în cadrul economiilor aflate în tranziţie, caracterizate printr-
uncadru legislativ instabil.
Evaziunea fiscală ilicită (frauduloasă) presupune furnizarea de către contribuabil
de date false, în scopul disimulării materiei impozabile în scopul sustragerii total
sauparţial de la impunere.
Maurice Duverger consideră că, evaziunea fiscală este un termen generic,
caredesemnează fuga din faţa impozitului.
Potrivit definiţiei lui Ch. Robbez-Masson, evaziunea fiscală este o acţiune voluntară
neviolentă şi în afara legii a unui contribuabil care, prin recurgerea la o tehnică juridică şi o
adoptare alternativă se plasează în mod indirect într-o situaţie fiscală dată echivalentă cu cea
căutată, fiind şi favorabilă din punct de vedere fiscal . Autorul distinge două situaţii: pe de o
parte opţiunea fiscală (tax planning) şi pe de altă parte tax avoidance definită ca o situaţie în
afara legalităţii respectiv situarea în afara câmpului de atracţie a legii fiscale.
Opţiunea contribuabilului trebuie să prezinte trei caracteristici:
să se efectueze intra legem, folosind un procedeu sau mijloc permis de legislaţia
fiscală, conform unui mod opţional pe care contribuabilul este liber să-l adoptesau
nu;
să rezulte dintr-o decizie voluntară a contribuabilului;
rezultatul obţinut să fie secondum legeconform legii fapt ce presupune un controla
priori şi unul a posteriori;
Iulian Văcărel defineşte evaziunea fiscală ca fiind sustragerea de la impunere a unei
părţi din materia impozabilă.
În definiţiile de mai sus cât şi în Dicţionarul explicativ al limbii române care defineşte
acest fenomen ca fiind:sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale evaziunea fiscală
estetratată ca un proces, ca o acţiune.
Profesorul universitar D.D. Şaguna defineşte evaziunea fiscală ca fiind:
rezultantalogică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor
defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii legiuitorului a cărui
fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la
evaziune.
Evaziunea fiscală este caracterizată printr-o imprecizie foarte mare, ei asociindu-se
trei sensuri şi o dublă apreciere în ceea ce priveşte legalitatea. Primul sens ce i s-a atribuit
evaziunii fiscale, mai ales între cele două războaie mondiale, a fost cel în care frauda
îmbracă o formă extensivă, adică noţiunea de evaziune fiscală este inclusă în cea de
fraudă.
Un al doilea sens consideră evaziunea fiscală ca fiind arta de a evita căderea în
câmpul de atracţie a legii fiscale. Potrivit acestei percepţii, evaziunea fiscală
este,oarecum, asimilată fraudei.
Cel de-al treilea sens desemnează totalitatea manifestărilor de ,,fugă” din faţa
impozitelor, definiţie ce înglobează şi frauda. Când vorbim de fraudă, ne referim în
egalămăsură la frauda legală sau legitimă, precum şi la frauda ilegală, respectiv abuzul de
a fugi din faţa impozitului.
Frauda fiscală desemnează, stricto sensu, o infracţiune la lege şi se distinge de
evaziunea fiscală care s-ar putea defini şi ca o utilizare abilă a posibilităţilor oferite de
lege.
4.4.1. Formele evaziunii fiscale
Evaziunea fiscală este o rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei

legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare,
precum şi a neprevederii şi nerespectării legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot
aşa de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.
O definiţie unanim acceptată de toţi nu poate să existe, deoarece acest fenomen
complex este tratat diferit.
Evaziunea fiscală poate fi deci ilicită, având uneori şi un caracter fraudulos, şi
legală sau mai bine zis tolerată sau intenţionată.
Evaziunea fiscală legală reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea,
recurgând la o combinaţie neprevăzută a acesteia. Această formă de evaziune nu este
posibilă decât atunci când legea este lacunară sau prezintă inadvertenţe. Evaziunea fiscală
legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor persoane
sau categorii sociale, este sustrasă de la impozitare datorită modului în care legislaţia
fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil. Contribuabilii găsesc anumite mijloace,
şi exploatând imperfecţiunile legislaţiei le eludează în mod legal, sustrăgându-se în
totalitate sau în parte plăţii impozitelor, tocmai datorită unei insuficienţe a legislaţiei. În
acest fel contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără putinţa de a li se imputa ceva,
iar statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară, precisă.
Evaziunea fiscală ilicită, spre deosebire de cea legală, se săvârşeste prin
încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În
acest caz contribuabilul violează prescripţia legală cu scopul de a se sustrage de la plata
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
4.4.2. Cadrul juridic al evaziunii fiscale
Legislaţia în vigoare (legea nr. 241/2005) prezintă faptele ce sunt considerate

infracţiuni, fără a face referire la definirea termenului de evaziune fiscală. Astfel,
constituie infracţiuni de evaziune fiscală următoarele fapte savârşite în scopul sustragerii
de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:
fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţăcontabilă
distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă
(se pedepseşte cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani);
refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie (se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 6 ani);
împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în
condiţiileprevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării
verificărilor financiare, fiscale sau vamale (se pedepseşte cu închisoare de la un
an la 6 ani);
punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate,
utilizate în domeniul fiscal, cu regim special (se pedepseşte cu închisoare de la 2
ani la 7 ani);
tipărirea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare

tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate (se pedepseşte cu
închisoare de la 3 ani la 12 ani);
stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor saucontribuţiilor,
având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări
sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări
datorate bugetului general consolidat (se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10
ani);
Legiuitorul pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani următoarele infracţiuni:
ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a
operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat
electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloacede stocare a datelor;
sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea
fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediileprincipale sau secundare ale persoanelor
verificate;
substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi
ale Codului de procedură penală.
Dacă prin faptele prevăzute mai sus s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi
limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, şi cu 7 ani dacă prejudiciul produs este
mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.
În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale
sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă
integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate. Dacă
prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în
echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă, iar în cazul în care
acesta este de până la 50.000 euro, se aplică o sancţiune administrativă, care se
înregistrează în cazierul judiciar.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pecare
le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii, pentru a se sustrage de la obligaţiile
sale faţă de stat.

Legislaţia în vigoare pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 8 ani următoarele
infracţiuni:
a) punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelortipizate,
utilizate în domeniul fiscal, cu regim special;
b) refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu;
c) reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor
reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă;
d) stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor saucontribuţiilor,
având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau
restituiri de la bugetul general consolidat;
e) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
Răspuns : e)
În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă prejudiciul produs este mai mare de
500.000 euro :
a) limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2
ani;
b) se poate aplica pedeapsa cu amendă;
c) se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar;
d) limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7
ani;
e) limitele pedepsei prevăzute de lege se reduc la jumătate; Răspuns : d)
Tipărirea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate,
utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate se pedepseşte cu închisoarea de la:
a) 2 ani la 7 ani;
b) 3 ani la 12 ani;
c) 2 ani la 8 ani;
d) 1 an la 3 ani;
e) 6 luni la 3 ani;
Răspuns : b)
Reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând

impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă se pedepseşte cu închisoare de la:
a) un an la 6 ani;
b) 2 ani la 7 ani;
c) 2 ani la 8 ani;
d) 6 luni la 3 ani;
e) 3 ani la 10 ani;
Răspuns : a)
Răspunderea contravenţională apare în cazul:

a) săvârşirii unei abateri disciplinare;
b) salariaţilor, când din vina lor şi în legătură cu munca lor nu s-au achitat la termen
impozitele şi taxele şi au fost suportate majorări de întârziere din această cauză;
c)sustragerii de la plata obligaţiei fiscale;
d)săvârşirii unor abateri de o gravitate mai mică de la prevederile fiscale;
e)ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
Răspuns : d)
Nivelul penalităţii de întârziere este de:
a) 0,04% pentru fiecare zi de întârziere;

b) 0,1% pentru fiecare zi de întârziere;
c) 0,01% pentru fiecare zi de întârziere;
d) 0,05% pentru fiecare zi de întârziere;
e) 1% pentru fiecare zi de întârziere;
Răspuns : c)
Ce sunt contravenţiile ? Menţionaţi câteva din faptele care reprezintă contravenţii.

Prezentaţi cazurile în care legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
reduce pedepsele aplicate.
Ce sunt penalităţile de întârziere?
4.7. Rezumat
Răspunderea în domeniul fiscal operează în toate situaţiile în care contribuabilul

nu-şi onorează îndatoririle ce-i revin privind stabilirea şi plata obligaţiilor fiscale
încuantumul şi la termenul prevăzut de lege. Răspunderea poate fi: contravenţională,
disciplinară, civilă sau penală. Indiferent de sancţiunea aplicată, aceasta trebuie să fie
proporţională cu gradul de periculozitate al faptei săvârşite.
4.8. Bibliografie
2. Moştenu Narcisa Roxana, Tehnici fiscale, Editura Universitară, 2010;
3. Nicolaescu Eugen, Ciupitu Sorin, Fiscalitate, Editura Pro Universitaria, 2013;
IMPOZITULUI PE PROFIT
3 ore

5.4. Plata impozitului pe profit
5.8. Rezumat
5.9. Bibliografie
Obiective
însuşirea modului de determinare a profitului impozabil
cunoaşterea cheltuielilor nedeductile şi deductile precum şi
aveniturilor neimpozabile
Termeni cheie
profit impozabil, cheltuieli nedeductibile, cheltuieli deductibile,

venituri neimpozabile
REGLEMENTAREA IMPOZITULUI PE PROFIT ÎN ROMÂNIA

Profitul reprezintă o formă de venit obţinut prin intermediul unei activităţi economice,
ca urmare a investirii unui capital. Pentru ca venitul realizat să poată fi calificat profit, este
necesar ca activitatea economică să fie desfăşurată cu scopul obţinerii de beneficiu. Acest
lucru este esenţial, deoarece, în practică, există situaţia în care o entitate desfăşoară o
activitate producătoare de venit ce nu este calificată d rept profit, pentru că nu există intenţia
obţinerii unui beneficiu, ci veniturile sunt destinate susţinerii unei alte activităţii proprie
entităţiirespective. Este cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ. Impozitul pe profit
esteun impozit direct ce se aplică beneficiului obţinut din desfăşurarea unei activităţi
economice. El reprezintă una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.
Conform reglementărilor legale din România, contribuabilii impozitului pe profit sunt:
persoane juridice române;
persoane juridice străine care desfăşoară activitatea prin intermediul unui sediupermanent în România;
persoanele juridice străinecare au locul de exercitare a conducerii efective înRomânia;
persoanele juridice străine care realizează venituri în România;
persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

trezoreria statului;
instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şidisponibilităţile realizate
şi utilizate potrivit reglementărilor legale în vigoare privind finanţele publice şi finanţele publice
locale;
persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor;
fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;……………………………
cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi
produselor necesare activităţii de cult, potrivit reglementării în vigoare;
instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile
utilizate, în anul curent sau anii următori, potrivit reglementării în vigoare.
asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca
asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru veniturile obţinutedin activităţi economice şi care sunt sau
urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi
repararea proprietăţii comune;
fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar constituit potrivit legii;
fondul de compensare a investitorilor;
Banca Naţională a României;
fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale suntscutite de la plata
impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii
sportive;
donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite;
veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de
participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului
acestora;
veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea
organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate
economică;
veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate
publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice,
învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile
sindicale şi organizaţiile patronale ;
sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea,
potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fieutilizate de către organizaţiile nonprofit, în
anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit
actului constitutiv sau statutului, după caz;
veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la
activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice;
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt
scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate
într-un an fiscal care nu depăşesc minimum dintre:
echivalentul în lei a 15.000 euro sau,
10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit prezentate mai sus.
Impozitul pe profit constituie una din sursele importante de alimentare a bugetului cu

venituri, fiind un impozit direct cu caracter obligatoriu şi permanent din categoria veniturilor
fiscale.
Impozitul pe profit este stabilit în baza unei cote procentuale unice de 16% cu
excepţia contribuabililor care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de
noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportve, inclusiv persoanele juridice care
realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, care plătesc un impozit de 5%
aplicat veniturilor realizate. Pentru microîntreprinderi, cota de impozitare este de 1%,
aplicată asupra cifrei de afaceri.
Stabilitatea impozitului are o anumită formă de exprimare în funcţie de modul de
aşezare: în sumă fixă sau procentual.
Dacă este să facem o comparaţie cu câteva ţări din Europa, vom constata că în ţara
noastră se aplică o cotă de 16%, relativ redusă faţă de ţări ca Bulgaria sau Italia, în cazul
societăţilor cu capital. Ceea ce s-a observat este că, deşi cota impozitului poate fi mai mare în
unele ţări, acestea promovează o politică de ajutor pentru apariţia şi dezvoltarea
întreprinzătorilor. Astfel, în Austria în primii doi ani de existenţă ai unei persoane juridice se
plăteşte o sumă fixă de 1090 euro pe an, urmând ca după aceea cota impozitului să crească
uşor în al treilea an şi să ajungă la aceeaşi cotă practicată faţă de toţi ceilalţi agenţi economici
din viaţa economică austriacă. Mai putem observa că ţări ca Malta şi Cipru care adoptă o
politică de dezvoltare agresivă a investiţiilor practică cote de impozite atractive.
Tabel nr 2: Cota de impozitare pe profit în alte ţări din Europa

Nr. crt. Ţara Cota
1. Anglia Cota standard: 21%-28%
2. Austria Cota standard: 25 %
3. Belgia Cota maximă: 33%
4. Bulgaria Cota standard 10%
5. Cehia Cota standard 19%
6. Cipru Cota standard 12,5%
7. Danemarca Cota standard 25%
8. Estonia Cota standard 21%
9. Finlanda Cota standard 24,5%
10. Franţa Cota standard 33,33%
IMM-urile sunt impozitate cu 15% pentru primii 38120 euro din profit
11. Germania Cota standard 15%
12. Grecia Cota standard 26%
13. Irlanda Cota standard: 12,5%
14. Italia Cota standard : 27,5%
15. Letonia Cota standard : 15%
16. Lituania Cota standard : 15%
17. Luxemburg Cota standard : 29,22%
18. Malta Cota standard: 35%
19. Olanda Cota standard 25%
20. Polonia Cota standard 19%
21. Portugalia Cota standard 25%
22. Slovacia Cota standard 23%
23. Slovenia Cota standard 17%
24. Spania Cota standard 30%
25. Suedia Cota standard 22%
26. Ungaria Cota standard 19%
Cota redusă 10% pentru baza de impozitare mai mică de 500 mil HUF
Cota fixă versus cota progresivă
Cota unică, aşa cum a fost propusă iniţial, trebuia să stimuleze economia pe partea
de ofertă. Rezultatele obţinute arată faptul că în ţările unde a fost introdusă cota unică
această condiţie nu s-a îndeplinit, iar investiţiile noi nu au fost exceptate de la impozitare.
Cota unică nu a fost introdusă în Statele Unite- excepţie fac un număr de şase
state federale, dar a devenit din ce în ce mai atractivă în Europa de Est. Estonia a fost
primul stat care a introdus această cotă unică în 1994, fiind urmată de celelalte două
statebaltice, după care Rusia în 2001, Serbia în 2003, Republica Slovacă şi Ucraina în
2004, România şi Georgia în 2005. O parte dintre state au menţinut impozite diferite pe
venit şi pe profit, în acest mod cota unică referindu-se în cele mai multe cazuri doar la
impozitul pe venit; acesta variază între 12% în Ucraina, 33% în Lituania şi chiar 37,5% în
Islanda. Cu excepţia Georgiei şi Letoniei introducerea cotei unice a fost asociată cu o
creştere a deducerilor personale. În 2007 mai multe state au hotărât introducerea cotei
unice, între care: Macedonia, Muntenegru, Mongolia, Kyrgystan, Kazakhstan, urmate în
2008 de Albania şi Bulgaria (cu o rată de 10%) şi de asemenea de Republică Cehă. La
nivelul anului 2017, 24 de state aveau cota unică.
Principalul argument în favoarea cotei unice se referă la simplitatea şi eficienţa sa;
o singură cotă este mai uşor de înţeles de către contribuabili şi mai uşor de administrat de
către autorităţile competente.
Susţinătorii cotei unice invocă destul de des acest argument. Totuşi, unii
economişti au contestat eficienţa cotei unice susţinând că nu ar trebui ignorată
interdependenţa dintre regulile de taxare şi cheltuieli.
Cotele progresive de impunere cresc pe măsura creşterii venitului impozabil, fie
într-un ritm constant, fie într-un ritm variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât
şivertical. În cazul progresivităţii orizontale, la venituri impozabile egale ca mărime, cota
de impozit este diferită în funcţie de natura venitului impozabil şi de categoriile de
plătitori. În cazul progresivităţii verticale cota de impozit creşte pe măsura creşterii
veniturilor, precum şi în funcţie de natura venitului impozabil şi de categoriile de
plătitori.
La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) şi compuse (pe
tranşe). În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent tranşei
superioare a venitului impozabil se aplică întregului venit impozabil realizat de către
plătitor.
Cotele progresive compuse (pe tranşe) se determină separat, prin aplicarea pentru
fiecare tranşă a unui anumit procent, iar pentru obţinerea impozitului total de plată fiind
necesară însumarea inpozitelor aferente fiecarei tranşe.
Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura creşterii nivelului
impozabil, în scopul avantajării plătitorului.
Rezultatul fiscal constituie profitul impozabil sau pierderea fiscală al/a exercițiului,

stabilit(ă) potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează impozitul datorat. (Popa et
al., 2019, pp. 11-12)
Rezultatul fiscal poate fi pozitiv (profit impozabil) sau negativ (pierdere fiscală).
În vederea stabilirii rezultatului perioadei se procedează la închiderea conturilor de
cheltuieli și venituri în corespondență cu contul 121 „Profit sau pierdere”, prin următoarele
înregistrări contabile:
121 %
„Profit sau pierdere” 6xxx
Conturi de cheltuieli
după natură
% 121
7xxx „Profit sau pierdere”
Conturi de venituri
după natură
Rezultatul contabil (rezultatul brut al exercițiului înainte de impozitare) se determină ca

diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul obținerii de
venituri dintr-un an fiscal potrivit cerințelor contabilității de angajamente, cu respectarea
principiului independenței exercițiilor.
Rezultat contabil = Venituri – Cheltuieli
În vederea determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligați să evidențieze în
registrul de evidență fiscală veniturile impozabile realizate din orice sursă, dintr-un an fiscal,
precum și cheltuielile efectuate în scopul obținerii lor.
Astfel, în acest registru trebuie înscrise veniturile și cheltuielile înregistrate conform
reglementărilor contabile aplicabile, veniturile neimpozabile, deducerile fiscale, elementele
similare veniturilor, elementele similare cheltuielilor, cheltuielile nedeductibile, precum și orice
informație cuprinsă în declarația fiscală, obținută în urma unor prelucrări ale datelor furnizate de
înregistrările contabile. Evidențierea veniturilor și a cheltuielilor aferente se efectuează pe natură
economică, prin totalizarea lor pe trimestru și/sau an fiscal, după caz.
Rezultatul fiscal se determină trimestrial/anual, cumulat de la începutul exercițiului
financiar.
Profitul impozabil se determină că diferență între veniturile (încasările)
obţinutedin orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an
fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Profit impozabil=Venituri-Cheltuieli-Venituri neimpozabile+ Cheltuieli nedeductibile
În vederea determinării profitului impozabil se iau în calcul toate câștigurile din

orice sursă, inclusiv cele realizate din investiţiile financiare.
În cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili valorificate
înbaza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru
înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile, la termenele scadente prevăzute în
contract. Cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente
prevăzute în contractele încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în
valoarea totală a contractului. Opţiunea se exercită în momentul livrării bunurilor şi nu se
poatereveni asupra ei.
La calculul rezultatului fiscal, pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, definite potrivit
legii, se acordă următoarele stimulente fiscale:
a) deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a
cheltuielilor eligibile pentru aceste activități; deducerea suplimentară se calculează
trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează din
profiturile impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va
efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit;
b) aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor
destinate activităților de cercetare-dezvoltare.
Exemplu
În exercițiul financiar 2021, o societate comercială, plătitoare de impozit pe profit, prezintă
următoarea situație financiară:
 venituri totale – 780.000 lei;
 cheltuieli totale – 550.000 lei, din care cheltuieli nedeductibile – 18.000 lei și cheltuieli de
cercetare – 66.000 lei.
Să se calculeze impozitul pe profit pentru anul 2021.
Rezultat contabil 2021 = Venituri totale – Cheltuieli totale = 780.000 lei – 550.000 lei = 230.000
lei
Rezultat fiscal 2021 = Rezultat contabil 2021 + Cheltuieli nedeductibile – Deduceri fiscale
= 230.000 lei + 18.000 lei – 33.000 lei = 215.000 lei
Impozit pe profit = 215.000 lei x 16% = 34.400 lei
Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente

periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, în programe informatice, precum
și pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în
baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării
activității economice, este scutit de impozit. Activele corporale pentru care se aplică scutirea de
impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind
clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin hotărâre a
Guvernului.
Profitul investit reprezintă soldul contului de profit și pierdere, respectiv profitul contabil
brut cumulat de la începutul anului, obținut până în trimestrul sau în anul punerii în funcțiune a
activelor. Scutirea de impozit pe profit aferentă investițiilor realizate se acordă în limita
impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.
Exemplu
La data de 26.01.2021, o societate plătitoare de impozit pe profit, achiziționează un echipament
tehnologic în vederea utilizării acestuia în activitatea de producție. Valoarea de achiziție este de
45.000 lei, TVA 19%. Activul este pus în funcțiune la 01.02.2021. Profitul contabil brut obținut
în perioada 01.01-31.03.2021 este de 190.000 lei, iar rezultatul fiscal aferent aceleiași perioade,
de 260.000 lei.
În vederea determinării scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit și a impozitului pe
profit aferent primului trimestru al exercițiului financiar 2021 datorat după aplicarea facilității, se
parcurg următorii pași:
– Calculul impozitului pe profit la 31.03.2021:
– Calculul impozitului pe profit aferent profitului investit:
Impozitul pe profit aferent profitului investit este de 7.200 lei (45.000 lei x 16%).
– Determinarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat după aplicarea facilității:
Impozit pe profit aferent primului trimestru al exercițiului financiar 2021 = 41.600 lei – 7.200 lei
= 34.400 lei
Exemplu
O societate plătitoare de impozit pe profit, prezintă următoarele venituri și cheltuieli pe parcursul
exercițiilor financiare 2016, 2017, 2018 și 2019:
Exercițiu Venituri totale Cheltuieli totale Venituri Cheltuieli
financiar neimpozabile nedeductibile
2018 180000 300500 11000 24000
2019 165000 84000 2000 13000
2020 196000 224600 9000 900
2021 285000 112900 1000 7000
Să se calculeze impozitul pe profit aferent exercițiului financiar 2021.
Exercițiul financiar 2018:
Rezultat contabil201 = Venituri totale – Cheltuieli totale = 180.000 lei – 300.500 lei = -120.500
lei (pierdere contabilă brută)
Rezultat fiscal2018 = Rezultat contabil2016 – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile = -
120.500 lei – 11.000 lei + 24.000 lei = -107.500 lei (pierdere fiscală care poate fi recuperată din
profiturile impozabile obținute pe parcursul următorilor șapte ani consecutivi)
Rezultat contabil2019 = Venituri totale – Cheltuieli totale = 165.000 lei – 84.000 lei = 81.000 lei
Rezultat fiscal2019 = Rezultat contabil2017 – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile
= 81.000 lei–2000lei+ 13.000 lei = 92.000 lei
Întrucât pierderea fiscală anterioară a fost în sumă de 107.500 lei, rezultatul fiscal în anul 2019
este de 0 lei. Rămâne o pierdere fiscală de 15.500 lei (107.500 lei – 92.000 lei), care poate fi
recuperată în următorii șase ani consecutivi.
Rezultat contabil2020 = Venituri totale – Cheltuieli totale = 196.000 lei – 224.600 lei = -28.600
lei (pierdere contabilă brută)
Rezultat fiscal2020 = Rezultat contabil2020 – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile = -
28.600 lei – 9.000 lei + 900 lei = -36.700 lei (pierdere fiscală care poate fi recuperată din
profiturile impozabile obținute pe parcursul următorilor șapte ani consecutivi)
Rezultat contabil2019 = Venituri totale – Cheltuieli totale = 285.000 lei – 112.900 lei = 172.900 lei
Rezultat fiscal2021 = Rezultat contabil2019 – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile
= 172.100 lei–1000lei + 7.000 lei = 178.100 lei
Se vor putea recupera mai întâi pierderile fiscale mai vechi, în primul rând cea de 15.500 lei din
anul 2019, apoi cea de 36.700 lei din anul 2020, valoarea rămasă, de 125.900 lei (178.100 lei –
15.500 lei – 36.700 lei), urmând a fi impozitată.
5.3.1.Veniturile neimpozabile
Sunt considerate venituri neimpozabile în determinarea profitului conform

reglementărilor legale din România:
dividendele primite de la o persoană juridică română;
diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele
juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţe de evaluare a
investiţiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data
transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titulrilor de particiare, precum
şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurilede
participare;
veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;
veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate
prin acte normative.
5.3.2. Cheltuieli cu deductibilitate limitată
În conformitate cu reglementările legale din România sunt considerate cheltuieli

cu deductibilitate limitată în calculul impozitului pe profit următoarele:
cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate
dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor
impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe
profit;
Exemplu
Societatea X a inregistrat în trimestrul I din 2021 venituri totale de 300.000 lei şi cheltuieli în
sumă de 290.000 lei. Societatea a acordat unui grup de 5 clienţi cadouri a caror valoare
individuala este de 60 lei.
Cheltuielile de protocol totale = 5 x 60 lei = 300 lei.
Din punct TVA: valoarea fiecărui cadou este sub plafonul de 100 lei-în concluzie nu se
colecteaza TVA.
Baza de calcul pentru deductibilitatea cheltuielilor de protocol= 300.000 lei – 290.000 lei + 300
lei = 10.300 lei
Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x 10.300 lei = 206 lei
Cheltuieli de protocol nedeductibile = 300 lei – 206 lei = 94 lei, parte pentru care nu se mai
analizează nimic din punct de vedere TVA deoarece TVA se deduce în limita celor 100 lei
cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii;
Exemplu
Societatea X prezintă la sfârşitul trimestrului I 2021 următoare situaţie:
-total venituri 400.000 lei
-total cheltuieli 360.000 lei
În cheltuielile totale se includ următoarele cheltuieli sociale efectuate în trimestrul I:
ajutor înmormântare 5.000 lei şi ajutor pentru naştere 4.000 lei.
Cheltuieli cu salariile personalului 40.000 lei
1.Rezultat contabil= 400.000 lei - 360.000 lei = 40.000 lei
2.Cheltuieli sociale deductibile = 40.000 lei x 5% = 2.000 lei
3.Cheltuieli sociale nedeductibile = 9.000 lei – 2.000 lei = 7.000 lei
4.Rezultat fiscal = 40.000 lei + 7.000 lei = 47.000 lei
5.Impozit pe profit trimestrul I 2021 = 47.000 lei x 16% = 7.520
perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei

centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice;
Exemplu
O societate care comercializează fructe suportă o pierdere în timpul transportului de 5000 lei din
totalul cantității aprovizionate în valoare de 42000. Diferența este comercializată cu 72000 lei.
Limita de perisabilitate=0,5% x42000 lei=210 lei
Perisabilități nedeductibile=5000-210=4790 lei
TVA aferentă=4790 x19%=910lei
Cheltuieli nedeductibile=4790+910=5700 lei
cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

cheltuielile cu provizioane şi rezerve, în limita unei cote de 5% aplicată asupra
profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad
veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor
veniturineimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social
subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz;
Exemplu
O societate prezintă la data de 31.12.2021 următoarea situație financiară:
 capital social – 50.000 lei;
 rezervă legală constituită – 3000 lei;
 venituri impozabile – 1.400.000 lei;
 cheltuieli deductibile – 925.000 lei.
Să se calculeze impozitul pe profit.
Pentru constituirea rezervei legale se stabilește suma minimă dintre 20% din capitalul social
vărsat și 5% din profitul contabil.
Capital social x 20% = 50.000 lei x 20% = 10.000 lei
Profit contabil x 5% = (Venituri – Cheltuieli) x 5% = (1400.000 lei – 925000 lei) x 5% = 23.750
lei
Rezerva care se poate constitui în anul 2021 = 10000 lei – 3000 lei (rezerva creată anterior) =
7000 lei
Din punct de vedere fiscal, rezerva legală este deductibilă până la limita de 20% din capitalul
social, motiv pentru care în anul 2021 suma deductibilă la calculul rezultatului impozabil este
Rezultat contabil = Venituri – Cheltuieli = 1400.000 lei – 925000 lei = 475.000 lei
Rezultat fiscal = 475000 lei – 7000 lei = 468.000 lei
Impozit pe profit = Rezultat fiscal x 16% = 468.000 lei x 16% = 74.880 lei
cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar;

Societatea X deține 50% din capitalul societății Y. X îi acordă un împrumut societății Y în sumă
de 325.000.000 lei, pentru finanțarea activității acesteia. Y calculează, declară și plătește
impozitul pe profit anual. Cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României 1 pentru
ultima zi a anului fiscal (31 decembrie 2021)este de 4,9481 lei/euro.
Societatea Y prezintă următoarea situație la sfârșitul anului fiscal:
Venituri totale 180.000.000
Venituri din dobânzi 140.000
Venituri neimpozabile 120000
Cheltuieli totale 140.000.000
Cheltuieli cu dobânzile 26.000.000
Amortizare fiscală 250000
Cheltuieli cu impozitul pe profit 2.600.000
Cost excedentar al îndatorării 25.860.000 (26.000.000-140.000)
Să se calculeze nivelul de deducere a costului îndatorării.
Potrivit articolului 402 alin. (1), costurile excedentare ale îndatorării care depășesc plafonul
deductibil reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro sunt deduse limitat în
perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 30% din baza de calcul (Baza de calcul =
Venituri – Cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli cu impozitul pe profit+ Costurile
excedentare ale îndatorării + Amortizare fiscală).
Potrivit articolului 401 pct. 2 din legea 227/2015, costurile excedentare ale îndatorării
reprezintă suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depășesc veniturile din dobânzi
și alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primește acesta.
În conformitate cu art. 402 alin. (4) din Codul fiscal, persoanele juridice plătitoare de impozit pe
profit, altele decât entitățile independente, își pot exercita dreptul de a deduce, într-o perioadă
fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de
echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de BNR
valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz.
Rezolvare
Costul excedentar al îndatorării = 26.000.000 lei – 140.000 lei = 25.860.000 lei
1
Utilizare pentru cursul de schimb BNR la 31.12.2022 – pentru euro
evaluarea în bilanț a creanțelor, datoriilor și disponibilităților în valută utilizând cursul de
schimb valutar comunicat de BNR, valabil la data încheierii exercițiului financiar ;
stabilirea cifrei de afaceri pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor: cifra de
afaceri sub 500.000 euro (cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de
la închiderea exerciţiului financiar precedent – la 31.12.2022 a fost de 4,9474 lei prin
urmare plafonul este 2.473.700 lei ;
Astfel, costul excedentar al îndatorării, în sumă de 25.860.000 lei, este deductibil până la suma
de 4.948.100 lei (utilizând cursul de schimb de 4,9481 lei/euro).
Prin urmare, suma de 4.948.100 lei este deductibilă integral și partea din costul excedentar al
îndatorării care o depășește, respectiv suma de 20.911.900 lei, este dedusă limitat până la nivelul
a 30% din baza de calcul.
Baza de calcul = Venituri – Cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli cu impozitul pe
profit+ Costurile excedentare ale îndatorării + Amortizare fiscală = 180.000.000 lei –
140.000.000 lei – 120.000 lei + 2.600.000 lei + 25.860.000 lei + 250.000 lei = 68.590.000 lei
Nivelul de deducere a costului excedentar = 68.590.000 lei x 30% = 20.577.000 lei
Întrucât partea din costul excedentar al îndatorării rămasă după scăderea plafonului deductibil,
în sumă de 20.911.900 lei, este peste limita de 20.577.000 lei, în perioada de calcul, costul
excedentar al îndatorării deductibil este de 20.577.000 lei.
Diferența dintre cele două sume, respectiv 334.900 lei, se reportează pentru perioada următoare.
amortizarea, în limita prevăzută de lege;
Societatea X a inregistrat la sfârşitul trimestrul II din 2021 următoarea situaţie

-venituri realizate din activitatea societăţii 320.000 lei
-cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri mai puţin cheltuieli cu achiziţionarea
apartamentului 180.000 lei.
-cheltuieli nedeductibile 52000lei
Societatea achiziţionează în luna noiembrie 2021 un bun imobil în vederea desfăşurării
activităţii economice. Valoarea de intrare a acestuia este de 300.000 lei. Durata normală de
funcţionare a apartamentului este de 50 de ani, conform Catalogului privind clasificarea şi
duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
Societatea foloseşte ca metodă de amortizare a apartamentului cea liniară. Să se calculeze
cheltuielile deductibile cu amortizarea pentru trimestrul II al anului 2021 profitul impozabil şi
impozitul pe profit.
Cheltuieli cu amortizarea deductibile/trimestru=(valoare de
intrare/50ani)/4=(300000lei/50ani)/4=1500 lei pe trimestru
Cheltuieli=180000+1500=181500lei
Cheltuieli nedeductibile 52000lei
Impozit pe profit=16%(320000-181500+52000)=30480 lei
Exemplu
În luna decembrie 2019 o societate achiziționează un mijloc de transport din categoria M1 care
are opt locuri în plus față de scaunul șoferului, pentru suma de 49.800 lei,. Autovehiculul este
utilizat exclusiv în activități economice, pentru transportul persoanelor și al bagajelor
acestora.Activul se amortizează liniar în 5 ani. La 01.07.2021, mijlocul de transport este scăzut
din gestiune. Să se determine dacă valoarea rămasă de amortizat este integral deductibilă la
calculul rezultatului fiscal
Art 28 alin 14 Codul fiscal -La momentul scăderii din gestiune a mijloacelor de transport
din categoria M1, valoarea rămasă neamortizată este deductibilă în limita a 1.500 lei
înmulțită cu numărul de luni rămase de amortizat din durata normală de funcționare
stabilită de contribuabil potrivit Catalogului privind clasificarea și duratele normale de
funcționare a mijloacelor fixe.
Autovehiculul fiind utilizat exclusiv în activități economice, taxa pe valoarea adăugată poate fi
dedusă integral. Societatea trebuie să întocmească foi de parcurs pentru justificarea deducerii
TVA.
Amortizare anuală = 49.800 lei/5 ani = 9.960 lei
Amortizare lunară = 9.960 lei/12 luni = 830 lei
Valoarea rămasă neamortizată a mijlocului de transport este deductibilă în limita a 63.000 lei
(1.500 lei x 42 luni rămase de amortizat din durata normală de funcționare).
La 1.07.2021 valoarea rămasă de amortizat este de 34860lei (42×830lei) fiind integral
deductibilă la calculul rezultatului fiscal.
cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate

în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare,
deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de legea
locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;
cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa
proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal,
deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în
baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;
cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de
persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei
juridice,deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei
persoane cu astfel de atribuţii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul
deautoturisme trebuie justificate cu documente legale.
5.3.3. Cheltuielile nedeductibile la calculul profitului impozabil
Cheltuielile nedeductibile la calculul profitului impozabil sunt:

cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi
impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi
cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi
juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;
dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de
întârziere datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale.
Amenzile, dobânzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori
în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente şi/sau
autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor al căror
regim este reglementat prin convenţiile de evitare a dublei impuneri;
cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale
constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost
încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.
cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor
sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin
reţinere la sursă;
cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele
generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la
preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;
cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document
justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau
intrării în gestiune;
cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru
dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de
distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de
societate sau asociere; ..............
cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în
scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte;
cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt
reglementate prin acte normative;
cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului,
care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;
alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la
angajat;
cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului,
precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor
careprivesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în
desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate
încadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor
contractuale;
cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de
un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în
baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau
asociaţiile profesionale şi care depăşesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual;
cheltuieli reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe în cazul în care, ca
urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii
acestora.
 cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit
prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările
ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad
sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre
următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care
reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită
se determină potrivit normelor;
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
O firmă plătitoare de impozit pe profit încheie în calitate de sponsor un contract se sponsorizare
în sumă de 40.000 lei. Cifra de afaceri în trimestrul I 2021 este 1.500.000 lei, cheltuielile
deductibile 1200.000 lei.
1.Rezultat fiscal = 1.500.000 lei - 1200.000 lei + 40.000 lei = 260.000 lei.
2.Impozit pe profit înainte de scăderea cheltuielii cu sponsorizarea = 260.000 lei x 16% = 41.600
lei.
3.Condiţii fiscale de decucere:
-0,75% din CA = 0,75% x 1.000.000 lei = 7.500 lei
-20% din impozit pe profit înainte de scăderea cheltuielii cu sponsorizarea = 20% x 41.600 lei =
8.320 lei
-min (7.500 lei; 8.320 lei) = 5.000 lei
4.Impozit pe profit datorat trimesrul I 2021 = 41.600 lei - 7.500 lei = 34.100 lei
Exemplu
O societate plătitoare de impozit pe profit, înregistrează în perioada 01.01-30.06.2021 cumulat
următoarele venituri și cheltuieli:
Venituri Cheltuieli
Venituri din servicii prestate 42500 Cheltuieli cu materiile prime 10200
Venituri din lucrări executate 10500 Cheltuieli privind mărfurile 42600
Venituri din vânzarea 113.400 Cheltuieli cu serviciile executate 18700
mărfurilor de terți
Venituri din vânzarea 22300 Cheltuieli de protocol 3000
produselor finite
Cheltuieli de sponsorizare 1000
Cheltuieli cu salariile 7000
personalului
Alte cheltuieli deductibile 5000
Cheltuieli cu amenzile datorate 1000
autorităților române
Cheltuieli cu impozitul pe profit 500
la 31.03. 2020
Total venituri 188200 Total cheltuieli 89000
Să se calculeze impozitul pe profit
Rezolvare
Cheltuieli de protocol deductibile = [(42.000 lei + 10.500 lei + 113.400 lei + 22.300 lei) –
(10.200 lei + 42.600 lei + 18.700 lei + 3.000 lei + 1.000 lei + 7.000 lei + 5.000 lei + 1.000 lei +
500 lei) + (500 lei + 3.000 lei)] x 2% = 102.700 lei x 2% = 2.054 lei
Cheltuieli de protocol nedeductibile = 3.000 lei – 2.054 lei = 946 lei
Cheltuielile cu amenzile înregistrate în contabilitate sunt în sumă de 1.000 lei și sunt
nedeductibile.
Cheltuielile cu sponsorizarea înregistrate în contabilitate sunt în sumă de 1.000 lei și sunt
nedeductibile.
Cheltuielile cu impozitul pe profit la 31.03.2021 sunt în sumă de 500 lei și sunt nedeductibile.
Total cheltuieli nedeductibile = 946 lei + 1.000 lei + 1.000 lei + 500 lei = 3.446 lei
Determinarea impozitului pe profit datorat la 30.06.2021 (cumulat pe perioada 01.01-
30.06.2021):
Total venituri = 42.000 lei + 10.500 lei + 113.400 lei + 22.300 lei = 188.200 lei
Total cheltuieli (fără cele cu impozitul pe profit) = 10.200 lei + 42.600 lei + 18.700 lei + 3.000
lei + 1.000 lei + 7.000 lei + 5.000 lei + 1.000 lei = 88.500 lei
Rezultat fiscal = Total venituri – Total cheltuieli (fără cele cu impozitul pe profit) – Venituri
neimpozabile+ Cheltuieli nedeductibile (fără cele cu impozitul pe profit) – Deduceri fiscale –
Pierderi de recuperat
Rezultat fiscal = 188.200 lei – 88.500 lei + (946 lei + 1.000 lei + 1.000 lei) = 102.646 lei
Sumă sponsorizare dedusă din impozit = min [(42.000 lei + 10.500 lei + 113.400 lei + 22.300 lei)
x 0,75%); (16.423 lei x 20%)] = min (1411,5 lei; 3.284,6 lei) = 1411,5 lei
Impozit pe profit datorat = 16.423 lei –1411,5 lei = 15.011,5 lei
5.4.Plata impozitului pe profit
Plata impozitului pe profit se efectueză în lei, indiferent de valuta în care au fost

realizate.
Plata impozitului pe profit se realizează astfel:
trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentrucare
se calculează impozitul, în cazul tuturor contribuabililor, alţii decât bănci şi
organizaţii nonprofit ;
anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul,în cazul organizaţiilor nonprofit şi în cazul contribuabililor
care obţin venituri din cultura cerelalelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi
viticultură ;
anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pentru contribuabilii societăţiibancare,
persoane juridice române şi sucursale din România ale băncilor, persoane juridice
străine
Persoanele juridice străine, ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României, prin

intermediul unui sediu permanent sunt supuşi la plata impozitului pe profit pentru profitul
impozabil care este atribuibil sediului permanent.
Profitul impozabil se determină în conformitate cu regulile stabilite de Codul
Fiscal în vigoare în următoarele condiţii:
numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ în veniturile impozabile;
numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se includ în cheltuielile
deductibile.
Înainte de a desfăşura o activitate printr-un sediu permanent în România,
reprezentantul legal al persoanei juridice străine trebuie să înregistreze sediul permanent
la autoritatea fiscală competentă.
Profitul impozabil al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca
persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea preţului de
piaţă al unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. În cazul
în care sediul permanent nu deţine o factură pentru cheltuielile alocate lui de către sediul
său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind
suportarea efectivă a costurilor şi alocarea acestor costuri către sediul permanent utilizând
regulile preţurilor de transfer.
Exemplu
Un agent economic plătitor de impozit pe profit, optează pentru sistemul anual cu plăți
anticipate începând cu exercițiul financiar 2022. Societatea a depus notificare privind
modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit. Impozitul pe
profit declarat pentru exercițiul financiar 2022 este de 1000.000 lei.
Rezolvare
Impozitul pe profit din anul 2012, în sumă de 1.000.000 lei, se înmulțește cu indicele 106,5 2.
Rezultatul obținut se împarte la patru, în tranșe egale de plată la următoarele termene: 25 aprilie
2022, 25 iulie 2022, 25 octombrie 2022 și 25 decembrie 2022.
Plată anticipată trimestrială = (1000.000 lei/4) x 106,5% = 266.250 lei
Diferența dintre impozitul astfel declarat și plătit și cel calculat efectiv pentru exercițiul
financiar 2022 se regularizează la data de 25 martie 2023, prin depunerea formularului
101. Opțiunea exercitată de entitate privind aplicarea sistemului plăților anticipate este
obligatorie pentru următorii doi ani.
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din
profiturile impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se
va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe
profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
2
Pentru anul fiscal 2022, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul
impozitului pe profit anual este 106,5% conform OMF 162/2022.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare determinarea profitului impozabil se realizează

astfel:
a) ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul obţinerii de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile;
b) ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul obţinerii de venituri, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile;
c) ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul obţinerii de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se
adaugă cheltuielile nedeductibile;
d) ca diferenţă între venituri şi cheltuieli;
e) pe baza impozitului minim anual;
Răspuns : c)
În categoria cheltuielilor cu deductibilitate limitată nu sunt incluse: a)

cheltuielile de protocol;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile deîntârziere datorate
către autorităţile române;
c) cheltuielile cu provizioane şi rezerve;
d) perisabilităţile;
f) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar;
Răspuns : b)
Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

a) trezoreria statului;
b) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturilemicrointreprinderilor;
c) fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar constituit potrivit legii;
d) organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
e) a+b+c+d.
Răspuns : e)
Prezentaţi principalele categorii de contribuabili obligaţi la plata impozitului pe

profit.
Enumeraţi cel puţin 5 categorii de cheltuieli nedeductibile.
Prezentaţi modul de determinare a profitului impozabil.
5.8. Rezumat
Profitul reflectă fluxurile de valoare care au concurat la creşterea sau diminuarea
bogăţiei unei întreprinderi într-o perioadă de timp, precum şi succesul sau eşecul
acesteia.
Nu orice activitate producătoare de venit este generatoare de profit.
Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra

profituluiimpozabil care se calculează ca diferenţă între veniturile (încasările) obţinute
din oricesursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din
care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
5.9. Bibliografie
4. Colecţia Curierul Fiscal, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2019;
5. ***Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.
6. www.anaf.ro-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Impozitul pe venit
3 ore

6.8. Impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul
personal
6.12. Rezumat
6.13. Bibliografie
Obiective
Cunoaşterea principalelor categorii de impozit pe venit suportate de către

contribuabili
Cunoaşterea modului de determinare a impozitului pe venit
Termeni cheie:
impozit; venit;
Orice persoană care realizează un venit este datoare să contribuie la formarea

resurselor financiare ale statului cu o cotă parte din acesta.
Veniturile obţinute de către persoanele fizice ce fac obiectul impunerii sunt
următoarele:
venituri din activităţi independente;
venituri din salarii;
venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
venituri din investiţii;
venituri din pensii;
venituri din activităţi agricole;
venituri din premii şi din jocuri de noroc;
venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
venituri din alte surse;
Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale şi veniturile

din profesii libere, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din
activităţi adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale
contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii.
Veniturile din profesii libere sunt considerate acele venituri obţinute din
exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal,
expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect
sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile respectării
legislaţiei în vigoare. Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de
proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de
fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi
conexe dreptului de autor şi altele asemenea. Impozitul datorat de către cei care
realizează venituri din activităţi independente se determină prin aplicarea cotei de 10%
asupra venitului net care se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile
efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în
partidă simplă.
Conform reglementărilor fiscale în vigoare sunt asimilate veniturilor din salarii

toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o
activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de
legislaţia în vigoare, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori
de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de
muncă. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi ca atare nu sunt supuse impunerii sumele
primite de către salariat ca ajutoare de înmormântare ori pentru pierderi produse în
gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi
incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori
ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, în măsura în care valoarea cadoului oferit
fiecărei persoane nu depăşeşte 300 lei, contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau
a locuinţei din incinta unităţii, cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la
dispoziţia oficialităţilor publice care lucrează în afara ţării, contravaloarea echipamentului
individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi
materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi
auniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în
vigoare, contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în
care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora,
lanivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se
suportă contravaloarea chiriei, sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor
de transport şi cazare, a indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă
localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului sau cele primite pentru
acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului, indemnizaţiile de instalare ce
seacordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea
de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de
bază la angajare, veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap
grav, veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator,
cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea
angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator, costul
abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice,
efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, avantajele sub forma dreptului la
stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestora,
diferenţabfavorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda
practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se
calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină astfel:
la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul
determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul
brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:
a) deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
b) cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
c) contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să

nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro;
pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de
calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare
loc de realizare a acestora;
Deducerea personală
Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei
sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei
impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Deducerea (DDP) se acordă în funcţie de venitul brut lunar la locul unde este
funcţia de bază şi de numărul persoanelor aflate în întreţinere, astfel:
Venit lunar
brut Persoane aflate în întreținere
de la .....
la fără 1 pers. 2 pers. 3 pers. 4 și peste
4 pers.
Procent Procent
din Procent din Procent din Procent din din
salariul salariul salariul salariul salariul
de la... la minim minim minim minim minim
salariul
1 minim 20% 25,00% 30,00% 35,00% 45,00%
salariul salariul 19,50% 24,50% 29,50% 34,50%
minim + 1 minim +
leu 50 de lei 44,50%
salariul 19,00% 24,00% 29,00% 34,00%
salariul minim +
minim + 100 de
51 de lei lei 44,00%
salariul 18,50% 23,50% 28,50% 33,50%
salariul minim +
minim + 150 de
101 de lei lei 43,50%
salariul 18,00% 23,00% 28,00% 33,00%
salariul minim +
minim + 200 de
151 de lei le 43,00%
salariul 17,50% 22,50% 27,50% 32,50%
salariul minim +
minim + 250 de
201 de lei lei 42,50%
salariul 17,00% 22,00% 27,00% 32,00%
salariul minim +
minim + 300 de
251 de lei lei 42,00%
minim + minim +
301 de lei 350 de
le 41,50%
minim + minim +
351 de lei 400 de
lei 41,00%
minim + minim +
401de lei 450 de
lei 40,50%
salariul salariul 15,00% 20,00% 25,00% 30,00% 40,00%
minim + minim +
451 de lei 500 de
lei
minim + minim +
501 de lei 550 de
lei 39,50%
minim + minim +
551 de lei 600 de
lei 39,00%
minim + minim +
601 de lei 650 de
lei 38,50%
minim + minim +
651 de lei 700 de
lei 38,00%
minim + minim +
701 de lei 750 de
lei 37,50%
minim + minim +
751 de lei 800 de
lei 37,00%
minim + minim +
801 de lei 850 de
lei 36,50%
minim + minim +
851 de lei 900 de
lei 36,00%
minim + minim +
901 de lei 950 de
lei 35,50%
minim + minim +
951 de lei 1000 de
lei 35,00%
minim + minim +
1001 de 1050 de
lei lei 34,50%
minim + minim +
1051 de 1100 de
lei lei
alariul salariul 8,50% 13,50% 18,50% 23,50% 33,50%
minim + minim +
1101 de 1150 de
lei lei
minim + minim +
1151 de 1200 de
lei lei
minim + minim +
1201 de 1250 de
lei lei
minim + minim +
1251 de 1300 de
lei lei
minim + minim +
1301 de 1350 de
lei lei
minim + minim +
1351 de 1400 de
lei lei
minim + minim +
1401 de 1450 de
lei lei
minim + minim +
1451 de 1500 de
lei lei
minim + minim +
1501 de 1550 de
lei lei
minim + minim +
1551 de 1600 de
lei lei
salariul salariul 3,50%% 8,50% 13,50% 18,50% 28,50%
minim + minim +
1601 de lei 1650 de lei
salariul salariul 3,00%% 8,00% 13,00% 18,00% 28,00%
minim + minim +
minim + minim +
minim + minim +
minim + minim +
minim + minim +
minim + minim +
minim + minim +
Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 5.000 lei nu
beneficiază de deducerea personală.
Venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o
persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau deforma sub care
sunt acordate.
Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele
contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri,
impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 20% din salariul brut pe tară lunar, precum şi copiii
minori,în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea
contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost
întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Deducerea personală suplimentară se acordă astfel:
a) 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu
vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la 5000
lei;
b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris
într-o unitate de învăţământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul
acestora.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu sunt considerate persoane aflate în

întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp
în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane.
Contribuţiile obligatorii
Legislaţia în vigoare prevede obligaţia angajatului şi angajatorului de a suporta

contribuţiile obligatorii. Acestea sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul nr. 1: Contribuţiile obligatorii luate în calcul la determinarea impozitului lunar
Felul contribuţiei Angajat Angajator Total
Asigurări sociale
pentru condiţii 25% - 25,%
normale de muncă
Asigurări sociale
pentru condiţii 25% 4% 29%
deosebite de muncă
Asigurări sociale
pentru condiţii 25% 8% 33%
speciale de muncă
Asigurări sociale de 10% - 10%

sănătate
Contribuţia - 2,25% 2,25%

asiguratorie pentru
muncă
Sumele colectate strânși din contribuția asiguratorie pentru muncă (2,25%) sunt
împărțiți după cum urmează:
15% se duce la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale;
20% se duce la bugetul pentru șomaj;
5% se duce la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale ;
40% se duce la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata
concediilor medicale;
20% se duce la bugetul de stat, într-un cont distinct.
Analiza comparativă a contribuţiilor sociale suportate de contribuabilii din Uniunea
Europeană relevă faptul că în România acestea au un nivel ridicat, aşa cum reiese din
tabelul următor:
Tabelul nr. 2 : Contribuţiile sociale reţinute din venitul persoanelor fizice în alte ţări din
Europa, în anul 2020
Nr. crt. Ţara Cota

1. Anglia Cota standard: 21%-28%
2. Austria Cota standard: 25 %
3. Belgia Cota maximă: 33%
4. Bulgaria Cota standard 10%
5. Cehia Cota standard 19%
6. Cipru Cota standard 12,5%
7. Danemarca Cota standard 25%
8. Estonia Cota standard 21%
9. Finlanda Cota standard 24,5%
10. Franţa Cota standard 33,33%
IMM-urile sunt impozitate cu o cotă redusă de 15% pentru
primii 38120 euro din profit
11. Germania Cota standard 15%
12. Grecia Cota standard 26%
13. Irlanda Cota standard: 12,5%
14. Italia Cota standard : 27,5%
15. Letonia Cota standard : 15%
16. Lituania Cota standard : 15%
17. Luxemburg Cota standard : 29,22%
18. Malta Cota standard: 35%
19. Olanda Cota standard 25%
20. Polonia Cota standard 19%
21. Portugalia Cota standard 25%
22. Slovacia Cota standard 23%
23. Slovenia Cota standard 17%
24. Spania Cota standard 30%
25. Suedia Cota standard 22%
26. Ungaria Cota standard 19%
Cota redusă 10% pentru baza de impozitare mai mică de 500
mil HUF
Modul de calcul al impozitului pe salarii pentru angajat :
Impozit din salarii = Baza de calcul * 10%
Tabelul nr. 3 : Stabilirea bazei de calcul a salariilor
Baza = Salariu - Contribuţii - Deducerea - Cotizaţia - Contribuţiile la

de brut obligatorii personală sindicală fondurile de pensii
calcul lunare facultative
O persoană fizică angajată la societatea X are un salariu negociat de 2200lei şi are un

copil în întreţinere. Să se calculeze impozitul pe salariu.
La VBL realizat se calculează şi virează obligaţiile salariatului la stat:
CAS25% x 2200= 550 lei
CASS 10% x2200= 220lei
deducerea personală este de:

DDP=600lei;
Baza de calcul = 2200− 770− 600− 0− 0= 830

= 10% × 830 = 83
Venit net = 2200− 770 − 83 = 1347
Contributie Asiguratorie pentru Munca (CAM) suportată de angajator 2,25% -50 lei
Diferenta de CAS, CASS păna la valoarea acestora pentru salariul minim datorate de angajator.
Diferenta de CAS 150 lei
Diferenta de CASS 60 lei
O persoană fizică angajată la societatea X are un salariu negociat de 4000lei şi are

un copil în întreţinere. Să se calculeze impozitul pe salariu.
La VBL realizat se calculează şi virează obligaţiile salariatului la stat:
CAS25% x 4000= 1000 lei
CASS 10% x4000= 400lei
deducerea personală este de:

DDP=450lei;
Baza de calcul = 4000 − 1400 − 450− 0− 0 = 2150

= 10% × 2150 = 215
Venit net = 4000 − 1400− 215= 2385
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt acele venituri, în bani şi/sau în
natură, obţinute din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile de către proprietar.
Impozitul datorat statului se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net
calculat prin deducerea din venitul brut (stabilit pe baza a arendei prevăzute în contractul
încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal) a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei
de 40% asupra venitului brut.
În cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât veniturile din
arendă şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate
personală, venitul brut reprezintă venitul impozabil.
Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor
situate în locuințe proprietate personală, cuprinsă între una și 5 camere inclusiv,
indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, datorează un impozit pe
venitul stabilit ca normă anuală de venit.
Nivelul normelor anuale de venit, pe categorii de localități, în funcție de
amplasamentul locuinței, se stabilește prin ordin al ministrului economiei, energiei și
mediului de afaceri - turism. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri -
Turism transmite anual Agenției Naționale de Administrare Fiscală nivelul normelor
anuale de venit, în cursul trimestrului IV, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie a
anului anterior celui în care urmează a se aplica.
Categoriile de localități în care sunt amplasate locuințele proprietate personală
sunt diferențiate potrivit legislației în materie astfel:
a) stațiuni turistice de interes național, cu excepția celor de pe litoralul Mării
Negre;
b) stațiuni turistice de interes local, cu excepția celor de pe litoralul Mării Negre;
c) stațiuni balneare, climatice și balneoclimaterice, cu excepția celor de pe
litoralul Mării Negre;
d) localități din Delta Dunării și de pe litoralul Mării Negre;
e) alte localități decât cele prevăzute la lit. a) - d).
Normele anuale de venit se ajustează în funcție de următoarele criterii:
a) inexistența mijloacelor de transport în comun rutiere sau feroviare;
b) situarea locuinței în mediul rural;
c) materialele de construcții din care sunt construite clădirile în care sunt situate
camerele sunt altele decât beton sau cărămidă;
d) lipsa cel puțin a uneia dintre următoarele utilități, de care beneficiază imobilele
din care fac parte camerele închiriate prin racordare la rețeaua publică: apă, canalizare,
energie electrică, gaz;
e) grupul sanitar aferent camerei închiriate nu este pus în exclusivitate la
dispoziția turiștilor;
f) suprafața camerei închiriate în scop turistic nu depășește 15 mp.
Norma anuală de venit se reduce astfel încât să reflecte perioada din anul
calendaristic pe parcursul căreia închirierea a fost efectuată, în funcție de următoarele
situații:
a) începerea realizării de venituri din închirierea în scop turistic;
b) încetarea realizării de venituri din închirierea în scop turistic.
În cazul începerii sau încetării închirierii în scop turistic, în cursul anului fiscal,
pentru determinarea venitului anual stabilit în funcție de norma anuală de venit
corespunzătoare perioadei de închiriere, se procedează după cum urmează:
a) se determină norma lunară de venit prin împărțirea la 12 a valorii normei
anuale de venit/normei anuale de venit ajustate, după caz;
b) norma lunară de venit se multiplică cu numărul de luni întregi în care
închirierea în scop turistic a fost desfășurată, în cursul anului fiscal respectiv;
c) în cazul în care contribuabilii încep și încetează închirierea în scop turistic în
cursul aceleiași luni, venitul realizat în luna respectivă se consideră egal cu:
(i) norma lunară de veni tdacă perioada de închiriere este de cel puțin 15 zile;
(ii) jumătate din norma lunară de venit dacă perioada de închiriere este mai mică
de 15 zile;
d) în cazul în care contribuabilii încep închirierea în scop turistic în cursul unei
luni, fără a-și înceta activitatea în luna respectivă, venitul realizat în luna respectivă se
consideră egal cu:
(i) norma lunară de venit dacă evenimentul s-a produs anterior datei de 15 a lunii
respective;
(ii) jumătate din norma lunară de venitdacă evenimentul s-a produs începând cu
data de 15 a lunii respective;
e) în cazul în care contribuabilii încetează închirierea în scop turistic în cursul
unei luni, venitul realizat în luna respectivă se consideră că este egal cu:
(i) jumătate din norma lunară de venitdacă evenimentul s-a produs anterior datei
de 15 a lunii respective;
(ii) norma lunară de venitdacă evenimentul s-a produs începând cu data de 15 a
lunii respective;
f) venitul anual stabilit în funcție de norma anuală de venit corespunzător
perioadei de închiriere în scop turistic a unei camere, în cursul anului fiscal respectiv, se
determină prin luarea în considerare normei lunare de venit multiplicată cu numărul de
luni întregi în care închirierea în scop turistic a fost desfășurată;
Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal competent,
pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui de
realizare a veniturilor, declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale
datorate de persoanele fizice
Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza datelor din
declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele
fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit /venitului anual, după
caz, impozitul fiind final.
Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai, inclusiv
a anului fiscal următor celui de realizare a venitului.
Veniturile din investiţii cuprind: dividendele, veniturile impozabile din

dobânzi,câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, veniturile din transferul
aurului financiar, precum şi veniturile realizate ca urmare a lichidării unei persoane
juridice.
Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii
de titluri de participare, se impun cu o cotă de 8% din suma acestora, impozitul fiind
final. Calcularea şi reţinerea impozitului aferent acestor venituri revine
persoanelorjuridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul
până la care aceştia au obligaţia de a vira impozitul reţinut este până la data de 25
inclusiv a lunii
următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost
plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile
financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv
a anului următor.
Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru
depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele
civile încheiate se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final,
indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi,
impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul
înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul
răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub
formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul
impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii.
Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de
economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe
baza contractelor civile.
Veniturile sub forma câştigurilor din transferul titlurilor de valoare şi din
operaţiuni cu instrumente financiare derivate, determinate conform art. 94 şi 95, pentru
transferuri/operaţiuni efectuate prin entităţile prevăzute la art. 961 alin. (1), se impun prin
reţinere la sursă astfel:
a) în cazul titlurilor de valoare:
(i) prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecărui câştig din transferul titlurilor de
valoare care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile,
inclusiv, de la data dobândirii;
(ii) prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecărui câştig din transferul titlurilor de
valoare care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la
data dobândirii;
b) în cazul operaţiunilor cu instrumente financiare derivate:
(i) prin aplicarea unei cote de 1% asupra fiecărui câştig din efectuarea de
operaţiuni cu instrumente financiare derivate deţinute o perioadă mai mare de 365 de zile,
inclusiv, de la data dobândirii;
(ii) prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecărui câştig din efectuarea de
operaţiuni cu instrumente financiare derivate deţinute o perioadă mai mică de 365 de zile
de la data dobândirii. Pentru determinarea perioadei în care au fost deţinute se consideră
că titlurile de valoare şi instrumentele financiare sunt înstrăinate/răscumpărate în aceeaşi
ordine în care au fost dobândite, respectiv primul intrat - primul ieşit, pe fiecare simbol.
În cazul lichidării unei persoane juridice, venitul impozabil este reprezentat de
excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al
persoaneifizice beneficiare. Venitul impozabil obţinut din lichidarea unei persoane
juridice decătre acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 10%, impozitul
fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice.
Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare
finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidator respectiv până la data de 25
a lunii următoare celei în care a fost distribuit venitul reprezentând reducerea capitalului
social.
Sunt asimilate veniturilor din pensii sumele primite de la fondurile înfiinţate din
contribuţiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele
din fondurile de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat. Determinarea
venitului impozabil lunar din pensii se realizează prin deducerea din venitul din pensie a
unei sume neimpozabile lunare de 2000 lei. Impozitul datorat de către contribuabil se
calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii.Virarea
acestui impozit către bugetul de stat are loc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei pentru care se face plata pensiei.
Veniturile rezultate din aceste activităţi se determină pe bază de norme de venit

(pe unitatea de suprafaţă, cap de animal/familie de albine) stabilite de către direcţiile
teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, impuse cu o
cotă de 10%, impozitul fiind final.
Normele de venit se aprobă de către direcţiile generale ale finanţelor publice
teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel târziu la data de 5 februarie a
anului pentru care se aplică acestea.
Persoanele fizice care desfăşoară, în mod individual, cât şi cei care îşi desfăşoară
activitatea într-o asociere fără personalitate juridică, pentru care venitul se determină pe
bază de normă de venit au obligaţia de a depune anual până la data de 25 mai inclusiv a
anului de realizare a venitului.
Plata impozitului anual stabilit conform deciziei de impunere anuale se efectuează
către buget până la 25 mai a anului următor celui în care se realizează venitul
Potrivit articolului 108 din Codul Fiscal al României veniturile din premii cuprind
câştigurile obţinute ca urmare a participării la concursuri precum şi pe cele din
promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, în timp ce
veniturile din jocuri de noroc sunt cele realizate din jocurile de tip jack-pot. Venitul net se
stabileşte ca diferenţă între venitul din premii sau din jocuri de noroc şi suma de 600 lei
ce reprezintă venitul neimpozabil. Veniturile sub formã de premii se impun, prin reţinerea
la sursã, cu o cotã de 10% aplicatã asupra venitului net realizat din fiecare premiu.
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă.
Tranşe de venit brut- lei Impozit-lei

până la 10000 lei, inclusiv 3%
peste 10000 lei -66750, inclusiv 300+20% pentru suma ce depăşeşte
10000 lei
peste 66750 11650 + 40% pentru ceea ce depășește
suma de 66750
Sarcina calculării şi reţinerii impozitului revine plătitorilor de venituri, aceştia

având obligaţia ca până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut
să-l vireze la bugetul de stat.
6.8. Impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţilor imobiliare din

patrimoniul persoanal
Contribuabilii ce transferă dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi

terenurilor datorează un impozit care se calculează prin aplicarea unei cote la
valoareadeclarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate astfel:
a) 3% pentru construcţiile de orice fel şi terenurile aferente acestora, precum şi
asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deţinute o perioadă de până la 3 ani
inclusiv;
b) 1% pentru imobilele deţinute o perioadă mai mare de 3 ani.
În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin
expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul acestei
valori, cu excepţia tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea
inclusiv, precum şi între soţi, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de
părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate. Notarul public are obligaţia de a
calcula şi încasa impozitul datorat înainte de autentificarea actului, aceştia având
obligaţia vărsării acestuia la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care a fost reţinut.
În această categorie de venituri sunt incluse primele de asigurare suportate de o

persoană fizică independentă sau de orice altă entitate în favoarea unei persoane fizice cu
care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii, câştigurile primite de
la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi precum
şi onorariile obţinute de persoanele fizice din activitatea de arbitraj comercial.
Care este cota aplicată în cazul transferului proprietăţilor imobiliare din patrimoniul
persoanal pentru imobilele deţinute o perioadă de până la 3 ani inclusiv?
a) 4.000 lei + 1%;
b 6.000 lei + 2%;
c) 3%;
Răspuns c)
Determinarea venitului impozabil lunar din pensii se realizează prin deducerea din
venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de:
a) 2000 lei ;
b) 600 lei şi a contribuţiei la asigurările de sănătate;
c) 250 lei;
Răspuns a)
Deducerea personală în cazul impozitului pe salarii se acordă în funcţie de:

a) venitul brut lunar;
b) numărul persoanelor aflate în
întreţinere; c) a+b;
Răspuns c)
Cum se determină impozitul pe venitul din cedarea folosinţei bunurilor?
Cum se calculează impozitul pe veniturile din activităţi independente?
Cum se calculează impozitul pe veniturile din pensii?
6.12. Rezumat
În România, impozitul pe venit apare ca o variantă a impozitului în cotă unică,

care este de 10% şi care se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei
sursede obţinere. În categoria veniturilor care fac obiectul impozitului pe venit sunt
incluse : activităţile independente, salariile, investiţiile, pensiile, activităţile agricole etc.
Venitul impozabil se determină după deducerea din venitul brut a contribuţiilor
obligatorii şi a altor cheltuieli deductibile reglementate prin lege.
6.13. Bibliografie
ACCIZELE
3 ore
7.7. Rezumat
7.8. Bibliografie
Obiective
Cunoaşterea produselor supuse accizării.

Cunoaşterea modului de determinare accizelor.
Termeni cheie:
taxe de consumaţie; produse accizabile; regim suspensiv;
Cea mai răspândită formă de aşezare a impozitelor indirecte o reprezintă taxele de

consumaţie, acestea incluzându-se în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate
în interiorul ţării care percepe impozitul. Mărfurile asupra cărora se instituie taxe de
consumaţie sunt, în general, cele de larg consum care diferă de la o ţară la alta.
Taxele de consumaţie pot fi cunoscute şi sub denumirea de acccize sau taxe
generale pe vânzări, şi sunt percepute la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă
acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie. Ele sunt aşezate asupra unor
produse care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu
altele, pentru ca în acest fel impozitul să aibă în mod constant un randament fiscal cât mai
ridicat. Astfel, accizele se instituie asupra mărfurilor ce au o cerere inelastică, precum:
alcoolul, vinul, cidrul, berea, produsele petroliere etc. (în Franţa); tutunul, alcoolul,
uleiurile minerale etc. (în Germania); berea, vinul, spirtul, tutunul, uleiurile minerale etc.
(în Marea Britanie).
Taxele de consumaţie pe produs se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de
măsură, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare, nivelul
cotelor utilizate fiind însă diferit de la o ţară la alta şi de la un produs la altul.
În ţara noastră, accizele sunt cunoscute drept taxe de consumaţie ce sunt datorate
către bugetul de stat pentru produsele din producţia internă sau import, din categoria
produselor purtătoare de accize fac parte:
alcoolul şi băuturile alcoolice;
tutunul prelucrat;
produsele energetice şi electricitatea.
Conform reglementărilor legale, acciza pentru produsele mai sus menţionate
devine exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi,
lipsuri de produse avizabile. Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează a
fi aplicate sunt cele în vigoare la data la care acestea devin exigibile în statul în care are
loc eliberarea pentru consum.
Codul fiscal defineşte eliberarea pentru consum drept:
 ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un
regimsuspensiv de accize;
■ deţinerea acestora în afara unui regim suspensiv de accize nepercepute în conformitate
cu prevederile legale;
■ producerea de mărfuri accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim
suspensiv de accize;
 utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât
ca materie primă;
■deţinerea în scopuri comerciale de către un comerciant de produse accizabile, care au fost
eliberate în consum/importate în alt stat membru sau pentru care taxele speciale de consumaţie
nu au fost percepute în România.
Pe de altă parte, tot legislaţia fiscală precizează că nu se consideră eliberare pentru
consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal către:
un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;
un destinatar înregistrat din alt stat membru;
un teritoriu din afara teritoriului comunitar.
Dacă bunurile accizabile sunt distruse în interiorul unui antrepozit fiscal, ori dacă
acestea s-au depreciat, nu se datorează accize.
În cazul unui produs energetic, pentru care aceste taxe speciale de consumaţie nu
au fost anterior exigibile, eliberarea pentru consum este reprezentată de momentul în care
produsul energetic este oferit spre vânzare ori este utilizat drept combustibil pentru motor
sau pentru încălzire; iar dacă acciza nu a fost anterior exigibilă, când produsul
accizabileste depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care s-a revocat ori s-a anulat
autorizaţia, ea devenind exigibilă la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de
antrepozit fiscal produce efectele, ori la data comunicării deciziei de anulare a autorizaţiei
de antrepozit fiscal.
În conformitate cu reglementările în vigoare, importul de produse accizabile este
reprezentat de orice intrare a acestora din afara teritoriului comunitar, excepţie făcând:
plasarea produselor importate supuse acestor taxe sub regim vamal suspensiv în
România;
distrugerea sub supravegherea autorităţii vamale a produselor accizabile;
plasarea acestora în zone/antrepozite/porturi libere, în condiţiile prevăzute de
legislaţiavamală în vigoare.
scoaterea unui bun accizabil dintr-un regim vamal suspensiv, în cazul în care produsul
rămâne în România;
utilizarea în scop personal în România a unor astfel de mărfuri plasate în regim vamal
suspensiv;
apariţia oricărui alt eveniment care generează obligaţia plăţii accizelor la
intrareaproduselor accizabile din afara teritoriului comunitar.
Conform legislaţiei în vigoare, persoana plătitoare de accize care a devenit

exigibilă este:
în cazul ieşirii unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize:
antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează
aceste mărfuri din regimul suspensiv de accize, ori în numele căreia se efectuează
eliberarea şi oricare altă persoană ce a participat la ieşirea respectivă;
în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv,
antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a
garantat plata accizelor;
referitor la producerea sau deţinerea unor bunurilor supuse taxelor speciale deconsumaţie,
persoana care le produce sau le deţine;
în ceea ce priveşte importul unor produse accizabile, persoana care le declară sau în
numele căreia acestea sunt declarate în momentul importului, fie orice altă persoană
implicată în importul respectiv.
Când sunt mai multe persoane obligate să plătească aceeaşi datorie privind
accizele, acestea răspund solidar.
Plata către bugetul de stat se datorează până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care acciza a devenit exigibilă, ori în cazul produselor accizabile
importate, data înregistrării vamale de import; pentru gazele naturale şi energia electrică,
data la care aceasta a fost facturată consumatorului final. Această dată de 25, menţionată
anterior, reprezintă de asemenea şi data până la care trebuie depusă declaraţia privind
accizele.
Taxele speciale de consumaţie sunt stabilite în lei/u.m (hl, kg, t).
BĂUTURILE ALCOOLICE
Berea. În această categorie sunt incluse produsele care au o concentraţie

alcoolicămai mare de 0,5% în volum. La berea produsă de micii producători
independenţi, caredeţin instalaţii de fabricaţie cu o capacitate nominală care nu depăşeşte
200.000 hl/an, se aplică accize specifice reduse, acelaşi regim aplicându-se şi pentru
berea provenită de la agenţii economici independenţi din alte state membre, potrivit
prevederilor din normele metodologice.
În categoria micilor producători de bere independenţi se includ toţi operatorii
economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: din punct de vedere juridic
şieconomic, sunt independenţi faţă de orice alt operator economic producător de bere;
utilizează instalaţii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere; folosesc spaţii de
producţie diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de bere şi nu
funcţionează sub licenţa de produs a altui operator economic producător de bere.
Fiecare antrepozitar autorizat mic producător de bere are obligaţia de a depune la
autoritatea competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe
propriarăspundere privind capacităţile de producţie pe care le deţine, potrivit prevederilor
legislaţiei în vigoare.
Este exceptată de la plata accizelor berea fabricată de persoana fizică şi
consumată de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândută.
Exemplu de calcul a accizelor pentru bere
Acc=C × K ×Q
unde:
Acc=cuantumul accizei
C=numărul de grade Plato
K=acciza unitară, în funcţie de capacitatea de producţie anuală
Q=cantitatea în hectolitri
Un agent economic produce 30.000.000 sticle de bere pe anul 2022, cu

concentraţia alcoolică de 3% în volum. O sticlă de bere are capacitatea de 0,33 l. Nivelul
accizei este 3,96 lei/hl grad Plato. Acciza plătită la bugetul de stat va fi:
Acc= 3% × 3,96 × (30.000.000 × 0,33)/100 = 11761,2 lei
Vinurile. Conform Codului Fiscal, în această categorie se regăsesc:

vinurile liniştite, cu excepţia vinului spumos, şi care:
au o concentraţie alcoolică cuprinsă între 1,2% şi 15% în volum, şi la care alcoolul
conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; sau
au o concentraţie alcoolică ce este cuprinsă între 15% şi 18% în volum, şi care au fost
obţinute fără nicio îmbogăţire, iar alcoolul conţinut în produsul finit rezultând în între-
gime din fermentare.
b) vinurile spumoase care sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip “ciupercă”,
careau o concentraţie alcoolică ce este cuprinsă între 1,2% în volum şi 15% în volum, şi
la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
Este exceptat de la plata accizelor vinul fabricat de persoana fizică şi consumat de
către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândut.
Băuturile fermentate altele decât bere şi vin. În categoria anterior
menţionatălegislaţia în vigoare include următoarele produse:
Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame, conținută în 100 g de soluție măsurată la origine
la temperatura de 20°/4° C.
băuturi fermentate liniştite, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, având: 1.
o concentraţie alcoolică cuprinsă între 1,2% şi 10% în volum; sau
o concentraţie alcoolică ce este cuprinsă între 10% şi 15% în volum, şi la care alcoolul
conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
băuturi fermentate spumoase care sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip
“ciupercă”, fixat cu ajutorul legăturilor, sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de
carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari şi care:
au o concentraţie alcoolică între 1,2% şi13% în volum; sau
au o concentraţie alcoolică între 13% şi 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut
înprodusul finit rezultă în întregime din fermentare.
Sunt exceptate de la plata accizelor băuturile fermentate, altele decât bere şi
vinuri, cele fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei
sale, cu condiţia de a nu fi vândute.
Produsele intermediare. Înînţelesul reglementărilor legale, acestea sunt
reprezentate de toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în
volum, dar care nu depăşeşte 22% în volum, dar şi de băuturile fermentate liniştite
careare o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în
întregime din fermentare, ponderea de alcool absolut (100%) fiind în proporţie de peste
50% provenită din baza fermentată liniştită, inclusiv vin şi bere.
Totodată, aceste băuturi sunt reprezentate şi de orice cele fermentate spumoase,
care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 8,5% în volum şi care nu rezultă în
întregime din fermentare, ponderea de alcool absolut (100%) rezultând în proporţie
depeste 50% din baza fermentată liniştită, inclusiv vin.
Exemplu de calcul a accizelor pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate
spumoase şi produse intermediare
Acc=C × K ×Q
unde:
C=numărul de grade Plato51
Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame, conţinută în 100 g de soluţie măsurată la origine
la temperatura de 20°/4° C.
K=acciza unitară, în funcţie de capacitatea de producţie anuală
Q=cantitatea în hectolitri
Un agent economic produce 600.000 sticle de vin spumos pe anul 2022, cu
concentraţia alcoolică de 5% în volum. O sticlă de bere are capacitatea de 0,75 l.
Nivelulaccizei este 47,38 lei/hl . Acciza plătită la bugetul de stat va fi:
Acc= 5% × 56,86 × (600.000 × 0,75)/100 = 12793,5 lei
Alcoolul etilic.Produsele ceconţin alcool etilic sunt:

produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% în volum;
ţuică şi rachiuri de fructe;
băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu.
Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor
individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru
fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se
accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului
etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor legale.
Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte 10
hectolitri alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse, totodată beneficiind de nivelul
redus al taxelor speciale de consumaţie micile distilerii care sunt independente din punct
de vedere juridic şi economic, nefuncţionând sub licenţa produsului unei alte distilerii, şi
care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
b)TUTUNUL PRELUCRAT
Din punct de vedere legal, tutunul prelucrat este reprezentat de:

ţigarete;
►ţigări şi ţigări de foi;
tutun de fumat (tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, alte tutunuri defumat).
Acciza datorată se calculează ca sumă între acciza ad valorem şi acciza specifică,
stabilită în lei, la mia de ţigarete, ce se determină luând în considerare preţul mediu de
vânzare cu amănuntul, stabilit ca raport între valoarea totală a ţigaretelor eliberate pentru
consum şi cantitatea acestora, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei
totale.
Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului
de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se
aplică după cum urmează:
a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru
consum, pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023 inclusiv;
b) 12% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru
consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 - 31 martie 2024 inclusiv;
c) 11% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru
consum, pentru perioada 1 aprilie 2024 - 31 martie 2025 inclusiv;
d) 10% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru
consum, începând cu 1 aprilie 2025.
Acciza specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie.
Un agent economic produce 40000 de pachete a 20 de țigarete fiecare. Prețul maxim de
vânzare cu amănuntul declarat de agentul economic este de 20,5 lei pe pachet. Acciza ad
valorem este de 14% iar acciza specifică pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023 este de
459,386 lei lei la 1000 de țigarete. Calculati acciza plătită la bugetul de stat.
K1 = 459,386 lei /1.000 ţigarete;
K2 =13%;
PA = 20,5 lei pe pachet;
Q1 =(40000 de pachete×20 de țigarete pe pachet ¿ ÷1000 tigarete )=800 de unități de 1000 de
țigarete;
Q2 = 40000 de pachete de ţigarete;
Q2 = Q1/numărul de ţigarete conţinute în pachet;
A1 = 459,386 lei la 1000 de țigarete x 800 de unități de 1000 de țigarete=367.508,8lei;
A2 = 13%x 20,5lei x 40000 de pachete=106600lei,
A = A1 + A2=367.508,8lei+106600lei=474108,8lei
c)PRODUSE ENERGETICE ŞI ENERGIA ELECTRICĂ
Conform legislaţiei în vigoare, în categoria produselor energetice intră, în

general, produsele destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil
pentru motor, cum ar fi: benzina cu plumb, benzina fără plumb, motorina, kerosenul,
gazul petrolier lichefiat, gazul natural, păcura, cărbunele şi cocsul etc.
În acest caz, nivelul accizei va fi stabilit în funcţie de destinaţie, la nivelul
53
aplicabil combustibilului pentru încălzire sau a celui pentru motor echivalent .
Gazul natural va fi supus accizelor, ele devenind exigibile în momentul
furnizăriide către distribuitorii sau redistribuitorii autorizaţi, potrivit legii, direct către
consumatorii finali. Operatorii economici autorizaţi în domeniul gazului natural au
obligaţia de a seînregistra la autoritatea competentă, în cazul în care gazul natural este
furnizat înRomânia de un distribuitor/redistribuitor din alt stat membru, care nu este
înregistrat în România, acciza fiind exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi
urmând a fi plătită de o societate desemnată de acel distribuitor/redistribuitor, care trebuie
să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.
Cărbunele şi cocsulvor fi supuşi unor taxe speciale de consumaţie care vordeveni
exigibile la momentul livrării de către operatorii economici producători sau de către cei
care efectuează achiziţii intracomunitare ori care importă astfel de produse. Aceşti
operatori economici au obligaţia să se înregistreze la autoritatea competentă, în condiţiile
prevăzute de lege.
Pentru energia electrică, acciza devine exigibilă în momentul furnizării acesteia
către consumatorii finali. Totodată, nu se consideră ca fiind fapt generator de accize
consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a
transporta şi de a distribui energie electrică, în limitele stabilite de Autoritatea Naţională
de Reglementare în Domeniul Energiei.
Operatorii economici autorizaţi în domeniul acesta au obligaţia de a se înregistra
la autoritatea competentă, iar atunci când energia electrică este furnizată în România deun
distribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine
exigibilă la furnizarea către consumatorul final, urmând a fi plătită de o societate
desemnată de acel distribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă
din România.
În ceea ce priveşte excepţiile de la regimul de accizare pentru produse energetice
şi energie electrică, nu se datorează accize pentru:
căldura rezultată;
produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau
combustibil pentru încălzire;
utilizarea duală a produselor energetice (un produs energetic este utilizat dual atuncicând este
folosit atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât şi în alte scopuri decât pentru motor sau
pentru încălzire; utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică şi în procesele
electrolitic şi metalurgic se consideră a fi utilizare duală);
energia electrică utilizată în scopul reducerii chimice şi în procesele electrolitice şi metalurgice;
energia electrică care reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs, potrivit prevederilor
legale;
operaţiunile pe durata cărora sunt obţinute accidental mici cantităţi de produse energetice;
operaţiunile prin care utilizatorul unui produs energetic face posibilă refolosirea sa în cadrul
întreprinderii sale, cu condiţia ca acciza deja plătită pentru un asemenea produs sănu fie mai
mică decât acciza care poate fi cuvenită, dacă produsul energetic refolosit ar fi pasibil de
impunere;
o operaţie constând din amestecul-în afara unui loc de producţie sau a unui antrepozitfiscal -
al produselor energetice cu alte produse energetice sau alte materiale, cu condiţiaca accizele
asupra componentelor să fi fost plătite anterior, iar suma plătită să nu fie mai mică decât
suma accizei care ar putea să fie aplicată asupra amestecului.
Modul de determinare a accizelor pentru produse energetice şi energie
electrică
pentru produse energetice
Acc=K × Q
unde:
K=acciza unitară
Q=cantitatea exprimată în tone, 1000 litri sau gigajouli
pentru electricitate
Acc=K × Q
unde:
K=acciza unitară
Q=cantitatea de energie electrică exprimată MWh
Se consideră eliberare pentru consum:

a) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie
primă;
b)mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal către un alt antrepozit fiscal în
România sau în alt stat membru;
c)mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal către un destinatar înregistrat din
alt stat membru.
Răspuns: a)
Acciza datorată pentru ţigarete se calculează luând în considerare:
a) acciza ad valorem ;
b) acciza specifică ;
c) a+b;
Răspuns: c)
3)Acciza ad valorem în cazul ţigaretelor se determină:
a)luând în considerare preţul mediu de vânzare cu amănuntul;
b)prin aplicarea procentului legal la preţul de vânzare cu amănuntul;

c)nicio variantă de mai sus;
Răspuns: b)
Definiţi accizele.
Prezentaţi modul de calcul al accizei pentru ţigarete.
Ce înseamnă eliberare pentru consum?
7.7. Rezumat
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte incluse în preţul de vânzare al

mărfurilor produse în interiorul ţării sau a celor provenite din import. Acestea sunt
cunoscute sub numele de accize şi se instituie asupra unor produse cum ar fi : alcoolul,
vinul, berea, produsele petroliere, tutunul etc. Accizele pot fi specifice şi ad-valorem.
7.8. Bibliografie
TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ
3 ore

8.7. Rezumat
8.8. Bibliografie
Obiective
Cunoaşterea operaţiunilor ce intră în sfera de aplicare a taxei.

Cunoaşterea modului de calcul a taxei pe valoarea adăugată.
Termeni cheie:
operaţiuni scutite cu drept de deducere; operaţiuni scutite fără drept de
deducere; achiziţii intracomunitare; livrări intracomunitare
În condiţiile trecerii la economia de piaţă şi ca urmare a armonizării legislaţiei

fiscale cu cea a ţărilor UE, impozitul pe circulaţia mărfurilor a fost înlocuit cu taxa pe
valoarea adaugată prin Ordonanţa de Guvern nr.3/1992, aprobată prin legea nr. 130 din
19 decembrie 1992, cu dată de aplicare 1 iulie 1993.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului ce se
aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic al produsului final, asupra valorii
adăugate realizate de producători, inclusiv asupra distribuţiei către consumatorul final.
Adoptarea acestei „taxe” a urmărit evitarea impozitării în cascadă a circulaţiei mărfurilor.
Principalul neajuns al impozitului pe circulaţia mărfurilor îl reprezenta impunerea unei
materii impozabile care conţinea impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat anterior.
Taxa pe valoarea adaugată se determină ca diferenţă între taxa pe valoarea
adaugată colectată aferentă bunurilor livrate (mai mare) şi cea deductibilă aferentă
bunurilor achiziţionate şi a serviciilor recepţionate (mai mică), într-o perioadă de timp.
În conformitate cu reglementările în vigoare contribuabilii taxei pe valoarea
adaugată sunt:
persoanele care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi
economice de natura activităţilor producătorilor comercianţilor sau prestatorilor
de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile economice de
exploatare a bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu
caracter de continuitate;
instituţiile publice pentru următoarele activităţi:
a)telecomunicaţii
b)furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent
frigorific şi altele de aceeaşi natură;
c)transport de bunuri şi de persoane;
d)servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
e)livrarea de bunuri noi, produse pentru
vânzare;
f)activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
g)depozitarea;
h)activităţile organismelor şi publicitatea comercială;
i)activităţile agenţiilor de călătorie;
j)activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte
localuri asemănătoare;
k)operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune
În conformitate cu reglementările fiscale în vigoare nu se consideră plătitori de
TVA:
persoanele care acţionează de o manieră independentă, persoanele care sunt legate de
angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte
instrumentejuridice care creează un raport angajator\angajat în ceea ce priveste
condiţiile de munca, remunerarea sau alte ogligaţii ale angajatorului;
instituţiile publice pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi
publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii,
onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi;
asocierile în participaţiune constituite exclusiv din persoane impozabile române.
Conform reglementărilor fiscale în vigoare sunt considerate operaţiuni impozabile

cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A. cele care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
1)operaţiunile care, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de
servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
2)locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
3)livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă,
acţionând ca atare;
4)livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice
prevăzute anterior.;
5)importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în
România;
6)operaţiunile efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România.
Aceste operaţiuni cuprind:
o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse
accizabile, efectuate de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană
juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogări de la lege, care urmează unei
livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce
acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său, şi pentru
care nu se consideră loc al livrării de bunuri locul unde se efectuează instalarea sau
montajul (sau România în cazul vânzărilor la distanţă);
o achiziţie intrcomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă,
care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.
În conformitate cu prevederile legale, nu sunt considerate operaţiuni impozabile
în România:
achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită;
achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană
impozabilă, denumită cumpărator revânzător, care este înregistrată de TVA în alt stat membru
dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri
pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este
stabilită în România;
b) bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor
sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul uneia din aceştia, direct dintr-un
stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scop de TVA,
către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
c) beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică
neimpozabilă, înregistrată în scop de TVA în România;
d)beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrare efectuată de persoana
impozabilă care nu este stabilită în România;
achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi,
atunci când vânzătorul este o persoanăimpozabilă revânzătoare, care achiziţionează în această
calitate, iar bunurile au fost taxte în statul mumbru de unde sunt furnizate, conform regimului
special pentru intermediarii persoane impozabile, sau vânzătoruleste organizor de vânzări prin
licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru
furnizor, conform regimului special;
achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal
suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste
regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.
8.2.1. Transferul proprietăţii bunurilor mobile

Conform reglementărilor legale, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a
dispune de bunuri ca şi un proprietar. În acest sens,sunt considerate livrări de bunuri
următoarele operaţiuni:
predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se
efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel
mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de lesing;
transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor; în urma executării silite;
trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile
prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în
schimbul unei despăgubiri.
Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plata următoarele operaţiuni:

preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de
către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legatură cu activitatea economică
desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă
total sau parţial;
preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de
către acestea pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în modgratuit, dacă taxa aferentă
bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau
produse de către acestea pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept
integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la
data achiziţiei;
orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii
săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a
persoanei impozabile, cu excepţia transferului ca urmare a unei divizări sau fuziuni,
constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau
părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
în cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui
bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este
transportat direct beneficiarului final;
transferul total al activelor sau a unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active
sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat caurmare a vânzării sau ca urmare a
unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi,
nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă.
Nu constituie livrare de bunuri:
bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul companiilor promoţionale, pentru
încercarea produselor sau pentru demonstraţiile la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în
scopul stimulării vânzărilor;
acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de
mecenat, de protocol\reprezentare, precum şi alte destinaţiiprevăzute de lege, în condiţiile
stabilite prin norme.
Conform reglementărilor fiscale, se consideră a fi locul livrării de bunuri:
locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în
cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător
sau de un terţ. Dacă locul livrării se situează în afara teritoriului comunitar, locul
livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră
în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate
sau expediate din statul membru de import;
locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către
altăpersoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei
instalări sau unui montaj;
locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului,
în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt
efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de
pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii fără nicio oprire în
afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a
pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;
locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut
în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul
în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de
energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul
unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se
livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul
stabilit sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana
impozabilă a căreiactivitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie
electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de
produse este neglijabil;
în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie
electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regaseşte în cazul menţionat anterior,
locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural
sau energia electrică.În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, şi sunt
livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau enegie electrică se consideră că fiind
utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru
care se livrează bunurile.În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a
consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.
Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse
accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România,
altele decât persoanele juridice neimpozabile.
8.2.2. Prestările de servicii
Conform reglementărilor legale, este considerată prestare de serviciu orice

operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.
Prestările de serviciu cuprind operaţiuni cum sunt:
închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor
comerciale şi a altor drepturi similare;
angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a

tolera o acţiune ori o situaţie;
prestările de serviciu efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau
potrivit legii;
servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane,
atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu,
intervin prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare
persoană a primit şi a prestat în numele propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se
consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă servicul respectiv este
prestat direct de către beneficiarul final.
Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:
utilizarea temporală a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care
nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării
în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau
parţial;
serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit
pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.
Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca
parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de
sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru destinaţii prevăzute de lege;
serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în
mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;
servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a
efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.
Conform reglementărilor fiscale, locul prestării de bunuri se consideră a fi locul unde
prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care sunt efectuate serviciile. Cu toate
acestea, pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:
locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în
legătură cu bunurile imobile;
locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse în
cazulserviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de
bunuri;
locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie în cazul
în care serviciul de transport este prestat unui client care un furnizează un cod
valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-
un stat mebru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că
transportul are loc în statul menmbru care a atribuit codul de înregistrare în
scopuri de TVA. Prin transportul intracomunitar de bunuri se înţelege
oricetransport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în
două state membre diferite sau sunt situate în acelaşi stat membru;
locul în care se prestează serviciile, în cazul unei prestări de servicii constând în
activităţi accesorii transportului, cum sunt încărcarea, descărcarea, manipularea şi
servicii similare acestora;
în statul membru de plecare a transportului, pentru serviciile de intermediere
prestate în legătură cu un transport intracomunitar de bunuri de către intermediarii
care acţionează în numele şi în contul altor persoane;
locul în care se prestează serviciile accesorii, pentru serviciile de intermediere
prestate în legătură cu serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri
de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane;
8.2.3. Schimbul de bunuri sau servicii
Conform reglementărilor legale, în cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri
şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii,
fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare
de servicii de plată.
8.2.4. Achiziţiile intracomunitare de bunuri
Conform reglementărilor legale, se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri

obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale
expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizaor, de
către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizătorului sau al
cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de
expediere a bunurilor.
Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:
utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice
proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele
acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase,
achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii
economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost
efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru;
preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul
forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului
Atlanticului de Nord, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din
acel alt stat membru,în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de
scutirea prevăzute legal;
achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizat în România, ar fi fost
tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată;
achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în
UE şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul.
Conform reglemetărilor fiscale, locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se
consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expediereasau
transportul bunurilor.
În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, dacă cumpărătorul îi comunică
furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui
stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, locul
respectiveiachiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de
înregistrare în scopuri de TVA.
Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plată taxei în alt stat membru, şi
în România, baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.
Achiziţia intracomunitară de bunuri, în cadrul unei operaţiuni triunghiulare în alt
stat membru decât România, de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de
TVA în România, se va considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată
înacel stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, face dovada că a
efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări ulterioare
în acel stat membru, livrare pentru care beneficiarul, care este înregistrat în
scopuri de TVA în statul membru unde este stabilit, a fost desemnat ca persoană
obligată la plata taxei aferente;
obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au fost
îndeplinite de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în
România.
8.2.5. Importul de bunuri şi servicii
Conform reglementărilor legale, import de bunuri reprezintă:

intrarea pe teritorul UE de bunuri care nu se află în liberă circulaţie;
intrarea în UE a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ,
care face parte din teritoriul vamal.
Conform reglementărilor fiscale, locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul
statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.
Conform regelementărilor fiscale, baza de impozitare este constituită din:

contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din
partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţile direct
legate de preţul acestor operaţiuni pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii;
compensaţia aferentă pentru operaţiunile privind trecerea în domeniul public a unor
bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de
legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în
schimbul unei despăgubiri;
preţul de cumpărăre al bunurilor în cazul operaţiunilor efectuate cu plată sau plată
în rate;
suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de
servicii pentru operaţiunile privind utilizarea temporară a bunurilor care fac
partedin activele unei persoane impozabile în scopuri care nu au legătură cu
activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în
mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă
total sauparţial,precum şi pentru operaţiunile privind serviciile care fac parte din
activitatea economică a persoanei impozabile,prestate în mod gratuit pentru uzul
personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane;
valoarea normală pentru livrarea/prestarea respectivă în cazul schimbului sau în cazul
în care plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoareaplăţii
pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau
nu poate fi uşor stabilită.
Baza de impozitare cuprinde următoarele:

impozite şi taxe, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
cheltuieli accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şiasigurare, solicitate
de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.
Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii
cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de
bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.
Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct
clienţilor la data exigibilităţii taxei;
sumele reprezentând daune/interese, stabilite prin hotărâre judecătoreascădefinitivă şi irevocabilă,
penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor
contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza
de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a
serviciilorprestate;
dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează
acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.
Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii;

dacă a fost emisă o factură şi ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial,
înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind calitatea ori preţurile bunurilor
livrate sau ale serviciilor prestate în condiţiile anulării totale ori parţiale a
contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre
judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj, ori în cazul în
care există un acord scris între părţi;
în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ
suntacordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se
poate încasa din cauza falimentului beneficiarului;
în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat
marfa,pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Conform reglementărilor fiscale, baza de impozitare penru achiziţiile intracomunitare
se stabileşte pe baza aceloraşi elemente ca şi în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de
servicii efectuate în interiorul ţării.
Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât
România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile
achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care
efectuează achiziţia intracomunitară, valoarea achiziţiei intracomunitare efectuate în
România se reduce corespunzător.
În cazul importului de bunuri baza de impozitare este dată de valoarea în vamă
abunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxă,
impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, cu excepţia taxei pe
valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi
cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc
dedestinaţie a bunurilor în România,în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse
în baza de impozitare.
În ceea ce priveşte cursul de schimb valutar, dacă elementele folosite la stabilirea
bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb
valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii
în vamă.
Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni,alta
decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este
ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb
utilizat de bancă prin care se efectuează decontările, din data la care intervine
exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.
Din punctul de vedere al mărimii taxei, operaţiunile impozabile pot fi: operaţiuni
taxabile; operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere; operaţiuni scutite de taxă fără
drept de deducere; importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă;operaţiuni
taxabile şi operaţiuni scutite de taxă, fără drept de deducere.
În România se aplică trei niveluri ale cotei de impunere pentru taxa pe valoarea
adăugată:
cota standard de 19% care se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile;
cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau
livrări de bunuri:
livrarea apei potabile şi a apei pentru agricultură;
livrarea de îngrăşăminte şi pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole
destinate însămânţării sau plantării, precum şi prestările de servicii de tipul celor specifice
utilizate în sectorul agricol;
livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;
livrarea de produse ortopedice;
livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilo ralcoolice,
destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante
şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produseutilizate pentru a completa sau înlocui
alimentele;
cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea
terenurilor amenajate pentru camping
serviciile de restaurant şi de catering
cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a
politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, livrarea de manuale şcolare,
cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii,
serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente
istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri,
expoziţii şi evenimente culturale,cinematografe, dreptul de utilizare a facilităților sportive ale
căror activități, transportul de persoane cu trenurile sau vehiculele istorice cu tracțiune cu
aburi pe linii înguste în scop turistic sau de agrement, transportul de persoane utilizând
instalațiile de transport pe cablu - telecabină, telegondolă, telescaun, teleschi - în scop turistic
sau de agrement, transportul de persoane cu vehicule cu tracțiune animală, folosite în scop
turistic sau de agrement, transportul de persoane cu ambarcațiuni folosite în scop turistic sau
de agrement, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco,
tradiționale, cu excepția livrării efectuate către consumatorul final, livrarea şi instalarea de
panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă
eficienţă, livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci,
vreascuri, ramuri sau sub forme similare, livrarea de energie termică în sezonul rece,
destinată următoarelor categorii de consumatori:
1. populaţie;
2. spitale publice şi private;
3. organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel
cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor, republicată;
4. furnizori de servicii sociale, publici şi privaţi, acreditaţi, care prestează servicii sociale.
.
Cotele prevăzute se aplică asupra bazei de impozitare în care nu este cuprinsă taxa pe
valoarea adaugată. Pentru bunurile valorificate prin intermediul comerţului cu amănuntul
taxa pe valoarea adaugată se determină prin aplicarea unei cote recalculate asupra sumei
obţinute din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor respective astfel:
(19:119)x100=15,966 % pentru operaţiunile supuse cotei de 19%

8.4.1. Operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează

taxă, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii :
livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă
persoană în contul său;
livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este
stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de
cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea sau alimentarea ambarcaţiunilor şi a
avioanelor de agrement ori a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de
asemenea,şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu
sunt stabiliţi în Comunitate, dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii.

livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau
consular în România ori într-un stat membru, în condiţii de reciprocitate;
livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale
recunoscute ca atare de autorităţile publice în România, precum şi a membrelor acestora, în
limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor
organisme sau prin acorduri de sediu;
livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de serviciiefectuate în
România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al
personalului civil care însoţeşte forţele armate oriaprovizionarii popotelor sau cantinelor,
dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun;
livrările de bunuri sau prestarea serviciilor într-un alt stat membru decât România, în scopul
utilizării de către forţele armate ale oricărui membru NATO, altul decât statul de destinaţie,
sau de către personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor sau
cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun;
livrările de aur către Banca Naţională a României;
livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediazăaceste bunuri
în afara Comunităţii, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau de instruire; scutirea se
acordă prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministerului
finanţelor publice.
Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

livrările intracomunitare de bunuri către o persoana care îi comunică furnizorului un cod valabil de
înregistrarea în scopul de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:
livrărilor intracomunitare efectuate de o întrerprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de
mijloace de transport noi;
livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere
de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi;
livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică
furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă saucătre o persoană
juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri

de TVA, cu excepţia:
livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;
livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă,
obiecte de colecţie şi antichităţi;
8.4.2. Operaţiunile scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează
taxă şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii, sunt
următoarele:
spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi
autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii,
centre de sănătate rurale sau urbane,dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de
îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi
autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;
prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şitehnicieni dentari,
precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform
prevederilor legale aplicabile în materie;
transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de
către entităţi autorizate în acest sens;
livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
activitatea de învăţământ, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi
livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte
entităţi autorizate;
livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de caminele şi cantinele organizate pe langă
instituţiile publice şi entităţiile autorizate, în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în
activităţile scutite;
meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar,
preuniversitar şi universitar;
prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială,
efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv
cele livrate de căminele de bătrâni;
prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor,
efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în
schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au
obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală,
profesională sau civică, precum şiobiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în
condiţii în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de
organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de
instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare
de către Ministerul Culturii şi Cultelor;
activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de
natură comercială;
serviciile publice postale, precum şi livrarea de bunuri eferentă acestora;
prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni
sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către
membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care
aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei părţi de cheltuieli comune, în
limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în care acestă scutire nu este de natură a
produce distorsiuni concurenţiale;
furnizarea de personal catre instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor ce ţin
de spitalizare,îngrijiri medicale, activitatea de învăţământ, activitatea de asistenţă
socială,activitatea de protecţie a copilului şi a tinerilor;
prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:
acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditului de către
persoana care îl acordă;
negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de
garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care
acordă creditul;
tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente,
plăţi, viramente, creanţe, cecuri, şi alte instrumente negociabile, exceptând
recuperarea creanţelor;
tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancomatele şi monedele utilizate ca
mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monedele de
aur, argint sau din alt metal sau bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca
mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;
tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă,
cu acţiuni, părţi sociale în societăţii comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate
şi alte instrumente financiare, ca excepţia documentelor care stabilesc drepturi
asupra bunurilor;
administrarea de fonduri speciale de investiţii;
operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în
legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de personale
care intermediază astfel de operaţiuni;
pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate,
conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de
timbre fiscale şi alte timbre similar;
arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu
următoarele excepţii:
operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al
sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru
camping;
închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;

închirierea seifurilor;
livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului
pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se
aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren
construibil;
livrări de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului
articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi
livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de
deducere.
8.4.3. Importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă:

importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice
situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;
achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice
situaţie scutit de taxă;
achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care persoana care cumpără bunurile în
orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă
respectiva achiziţie nu ar fi scutită;
impozitul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire definitivă
de taxe vamale;
importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;
importul de bunuri efectuate în România de organisme internaţionale recunoscute
ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora,
în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de infiinţare a
acestor organizaţii;
importul de bunuri efectuate în România de către forţele armate ale statelor străine
membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori
pentruaprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau
parte la efortul comun de apărare;
importul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara
Uniunii Europene, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la
momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe
vamale;
importul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara
Uniunii Europene, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări,
asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile corporale, cu condiţia ca
această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului
acestora în afara Uniunii Europene;
importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse
piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în
vedereacomercializării, înainte de a fi livrate;
importul de gaze naturale prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi importul de
energie electrică;
importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o
ţară terţă, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o
livrare scutită;
importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.
Exemple de calcul a TVA
Un agent economic realizează în luna iulie 2022 următoarele operaţiuni:

-livrări de bunuri în România 23000lei
-ambalaje nereturnabile aferente livrărilor de bunuri 1400lei
-livrări de bunuri scutite cu drept de deducere 12000lei
-prestări de servicii scutite fără drept de deducere 2500lei
-achiziţii de materiale necesare desfăşurării activităţii economice 16000lei
În această lună, pentru livrările de bunuri în România, cu TVA 19%, agentul economic
acordă o reducere de 10%.
Pentru achiziţiile de materiale i se percepe o penalizare de 500lei pentru plata cu
întârziere.
Ştiind că agentul economic are luna trecută de recuperat de la buget în sumă de 1100 lei,
să se calculeze TVA datorat.
= 4199
+3933 = 19% × (23000 − 10% × 23000), pentru livrările în România, mai puţin
reducerea de 10%
+266 = 19% × 1400pentru ambalajele nereturnabile aferente livrărilor de bunuri
TVAd=3040
+3040lei=19%X16000
20700+1400+12000
Pro-rata=
20700+1400+12000+2500 × 100 = 94%
TVAdd=pro rata X TVAd=94%X3040lei=2857lei
TVA=TVAc-TVAdd-TVAr=4199lei-2857lei-1100lei=242lei
Un agent economic realizează în luna iulie 2022 următoarele operaţiuni:

-livrări de bunuri în România 22700lei
-livrări de medicamente 14800lei
-ambalaje nereturnabile aferente livrărilor de bunuri 1500lei
-ambalaje returnabile aferente livrărilor de cărţi 800lei
-prestări de servicii scutite cu drept de deducere 5700lei
-prestări de servicii scutite fără drept de deducere 3200lei
-achiziţii de materiale necesare desfăşurării activităţii economice 10200lei
Să se calculeze TVA datorat
TVAc=5930lei
+4313 lei =19% X 22700, pentru livrările în România

+1332 lei =9% X 14800, pentru livrările de medicamente se aplică cota redusă
+285 lei =19% X1500, pentru ambalajele nereturnabile
Ambalajele returnabile nu sunt purtătoare de TVA
TVA d=19%X10200=1938lei
22700+14800+1500+5700
22700+14800+1500+5700+3200 × 100 = 94%
Pro-rata=
TVAdd=Pro rataXTVAd=94%X1938=1821lei
TVA=5930lei-1821lei=4109lei
1) Cota redusă de 5% se aplică:

a)pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care
suntconstruite;
b)livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
c)livrarea de produse ortopedice;
Răspuns: a)
2) În care din următoarele situaţii se aplică cota redusă de 9%:

a) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
b) livrarea de produse de panificaţie;
c) a+b;
Răspuns: c)
3) Baza de impozitare cuprinde:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori
direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
b)cheltuieli accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport
şiasigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului;
c)valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără
facturare;
Răspuns: b)
Prezentaţi modul de calcul al TVA

Cum se calculează pro-rata?
Când se aplică cota redusă de 9%?
8.7. Rezumat
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului ce se

aplică pe fiecare stadiu al circuitului economic al produsului final, asupra valorii
adăugate realizate de producători, inclusiv asupra distribuţiei către consumatorul final.
Taxa pe valoarea adaugată se determină ca diferenţă între taxa pe valoarea
adaugată colectată aferentă bunurilor livrate (mai mare) şi cea deductibilă aferentă
bunurilor achiziţionate şi a serviciilor recepţionate (mai mică), într-o perioadă de timp.
8.8. Bibliografie
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE
3 ore

9.8. Taxa hotelieră
9.9. Taxe speciale
9.12. Rezumat
9.13 Bibliografie
Obiective
să cunoască elementele luate în considerare la calculul impozitelor şi taxelor

locale.
să determine cuantumul impozitelor şi taxelor locale.
Termeni cheie:
suprafaţă utilă; valoare impozabilă; coeficient de corecţie;
intravilan; extravilan
Administrarea veniturilor autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă una dintre

componentele cele mai importante ale activităţii acestora, deoarece asigură resursele financiare
indispensabile îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege şi a obiectivelor stabilite.
Din ansamblul veniturilor autorităţilor administraţiei publice locale, impozitele şi taxele
locale reprezintă componenta majoritară, astfel că activităţii de administrare a acestora trebuie să
i se acorde importanţa cuvenită.
Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale
unităţiloradministrativ-teritoriale. Informaţiile referitoare la impozitele şi taxele locale sunt de
interes public, autorităţile administraţiei publice locale având obligaţia să asigure accesul liber şi
neîngrădit la acestea. Acestea sunt folosite pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute în bugetele
locale.
Din categoria impozitelor şi taxelor locale fac parte:
impozitul pe clădiri;
impozitul pe teren;
taxa asupra mijloacelor de transport;
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
impozitul pe spectacole;
taxe speciale;
alte taxe locale.
Impozitul pe clădiri presupune că orice persoană care are în proprietate o clădire situată
înRomânia datorează anual impozit pentru acea clădire, impozit care se datorează către bugetul
local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află clădirea.
În cazul persoanelor fizice, calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale se stabileşte
luându-se în considerare următoarele elemente: suprafaţa utilă ori construită a clădirii,
materialele din care este realizată aceasta, vechimea, rangul şi zona unde este situată, utilităţile
şi se determină prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08 % şi 0,2% asupra valorii impozabile
a clădirii.
În cazul clădirilor cu o vechime mai mare de 100 de ani, valoarea impozabilă se reduce
cu 50%, iar în cazul clădirilor cu o vechime cuprinsă între 50 de ani şi 100 de ani valoarea
impozabilă de reduce cu 30%, iar în cazul în care vechimea este cuprinsă între 30 de ani şi 50
de ani, valoarea impozabilă de reduce cu 10%.
În cazul clădirilor nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 % şi 1,3% asupra valorii
rezultate dintr-un raport de evaluare sau asupra valorii totale a lucrărilor de construcţii.
În situaţia clădirilor cu destinaţie mixtă aparţinând persoanelor fizice, impozitul se
calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial cu
impozitul datorat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădirile rezidenţiale se stabileşte prin
aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% şi 0,2%, aplicată la valoarea impozabilă a clădirii, iar
în cazul clădirilor nerezidenţiale cota este cuprinsă între 0,2 % şi 1,3%.
O excepţie apare în cazul clădirilor nerezidenţiale deţinute de persoanele juridice,
utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, caz în care impozitul se calculează prin aplicarea
unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile.
Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de
evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat.
Impozitul pe clădiri se plăteşte în 2 rate egale, până la data de 31 martie şi 30 septembrie
inclusiv, iar în cazul în care acesta este achitat integral până la 31 martie, contribuabilul
beneficiază de o bonificaţie de 10%.
Exemplu de calcul al impozitului pe clădiri rezidenţiale datorat de persoanele fizice
Un contribuabil detine un apartament în suprafaţă utilă de 98mp la etajul 2 al unui bloc

de 8 etaje construit în anul 1974.. Clădirea este cu pereţi din beton armat, are toate instalaţiile şi
este situată în zona A din Municipiul Ploieşti (localitate de rang 1). Valoarea impozabilă pentru
clădirile din beton armat cu toate instalaţiile este de 1000lei/mp. Să se calculeze impozitul
datorat.
Rezolvare
V i=( Scd × vi ) ×( R−rd )× Ran
= ( 137,2 × 1000 ) × ( 2,50 − 0,10)x0,9=296352

I c= 0, 2 % × 296352=592 lei
Ic=impozitul pe clădiri
Scd=suprafaţa construită desfăşurată. exprimată în mp, care se determină prin înmulţirea

suprafeţei utile cu un coeficient de 1,4
vi=valoarea impozabilă pe mp
R=coeficientiul de corecţie în funcţie de rangul localităţii şi zona unde este amplasatăclădirea în
cazul de faţă el este de 2,50
rd=reducerea este de 0,10, aplicată la coeficientul de corecţie®, în cazul unui apartament situat
într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente
Ran=reducerea aplicată la valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de anul terminării acesteia,
cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 ani -50 ani inclusiv.
Impozitul pe teren – în conformitate cu prevederile legale, presupune că persoanele ce

auîn proprietate un teren sunt obligate la plata unui impozit către bugetul unităţii administrativ-
teritoriale în a cărei rază se află amplasat acesta.
Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în
care este amplasat terenul şi zona sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării
făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat la categoria de folosinţă „terenuri
cu construcţii”, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată
în hectare, cu suma corespunzătoare.
În cazul terenurilor situate intravilan, având o altă destinaţie decât terenul cu construcţie,
impozitul datorat se determină prin înmulţirea suprafeţei aferente în funcţie de destinaţia pe care
oare, luându-se în considerare zona în cadrul localităţii localităţii, prin înmulţirea valorii
rezultate cu coeficientul de corecţie stabilit în funcţie de rangul localităţii.
În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin
înmulţireasuprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare, înmulţită cu
coeficientul de corecţie corespunzător.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi
30septembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul
an de către contribuabili, până la 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie
de 10%.
Exemplu de calcul al impozitului pe teren
Un contribuabil deţine în Ploieşti, zona A, un teren înscris la categoria de folosinţă

„terenuri cu construcţii” în suprafaţă de 1200mp.. Să se determine impozitul datorat.
Impozitul pe teren se determină înmulțirea suprafaţei terenului cu nivelul impozitului în funcţie
de rangul localităţii şi zonaîn cadrul localităţii unde este amplasat terenul.
I t =StxNi=1200×1,7194=2063 lei
în care:
It-impozit pe teren
St-suprafaţa terenului
Ni- nivelul impozitului în funcţie de rangul localităţii şi zona în cadrul localităţii unde este
amplasat terenul
17194 lei la hectar ,
Taxa asupra mijloacelor de transport presupune ca orice persoană care are în

proprietateun mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România să plătească o taxă
anuală pentru mijlocul de transport.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-
teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Această taxă se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, în funcţie de
capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din
aceasta cu o sumă precizată în legislaţia în vigoare.
În cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru
motocicletele, motoretele şi scuterele respective.
În cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai
mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare
prevăzută în Codul Fiscal.
Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la data de
31martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor presupune ca orice

persoanăcare trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie trebuie să plătească o taxă
la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, înainte de a i se
elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară.
Pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, contribuabilii datorează taxe
diferenţiate, în funcţie de natura acestora şi a mediului rural sau urban, în care este situată
localitatea respectivă.
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru:
certificate de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lăcaş de cult sau construcţie anexă,
certificate de urbanism sau autorizaţie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau
reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului, certificat
de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lucrările de interes public judeţean sau local,
certificat de urbanism sau autorizaţie de construire daca beneficiarul construcţiei este o
instituţie publică, autorizaţie de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin
concesionare, conform legii.
Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate. În conformitate cu prevederile

legale,persoanele care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate, exceptându-le pe cele
realizate prin intermediul mass-media, sunt obligate să plătească către bugetul local în raza
căruia sunt prestateaceste servicii, o taxă. Aceasta se determină prin aplicarea unei cote cuprinse
între 1% şi 3% la valoarea serviciilor respective.
Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la
data de10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de
reclamă şi publicitate.
Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate presupune ca orice persoană
careutilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc
public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorităţii administraţiei publice locale
în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. Valoarea taxei
pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de
metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă şi publicitate
cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este
de până la 32 lei;
în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este
de până la 23 lei.
Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, anticipat, în două
rate egale, până la 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Impozitul pe spectacole.În conformitate cu prevederile legale, cei care

organizeazămanifestări artistice sau sportive au obligaţia de a plăti către bugetul local în raza
căruia se desfăşoară activitatea, un impozit. Cota aplicată acestui impozit se determină astfel:
în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert
filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de
circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională, cota de impozit este egală cu 2%;
în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate, cota de impozit este egală cu
5%.
Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în
care a avut loc spectacolul.
9.8. Taxe speciale
Taxele speciale sunt pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în
interesulpersoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
municipiului Bucureşti. Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice
care beneficiază de serviciile oferite de instituţia de interes local, potrivit regulamentului de
organizare şi funcţionare aacesteia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze
prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al municipiului Bucureşti, după caz, nu
pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităţilor publice (gaze naturale, apă,
energie electrică), pentru existenţa pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-
teritoriale a reţelelor de apă, de transport şi distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale.
Consiliile locale, Consiliul General al municipiului Bucureşti sau consiliile judeţene,
după caz, pot institui alte taxe locale pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru
vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi
alteleasemenea, dar şi pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate
obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea
sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător.
1) Cu cât se reduce coeficientul de corecţie în cazul contribuabililor persoane fizice care deţin
un apartament într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente ?
a)cu 0,05;
b)cu 0,10 ;
c)cu 0,20 ;
Răspuns: b)
Cu cât se reduce valoarea impozabilă în cazul clădirilor cu o vechime cuprinsă între 50 de ani şi
100 ani:
a)30%;
b)10%;
c)5%;
Răspuns: a)
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri nerezidenţiale se stabileşte prin aplicarea unei
cote cuprinse între:
a)0,08% şi 1,3%;
b)10% şi 20%;
c)0,2% şi 1,3%;
Răspuns: c)
Care sunt elementele luate în considerare la calculul asupra mijloacelor de transport?

Cum se calculează impozitul pentru terenurile situate în extravilan?
Cum se determină impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice?
9.11. Rezumat
Impozitele şi taxele locale constituie venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale, iar fondurile băneşti realizate din aceste surse se utilizează pentru acoperirea
cheltuielilor care se finanţează de la bugetele proprii. Impozitele şi taxele locale datorate de
către contribuabili sunt: impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de
transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea
mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxe speciale, alte
taxe locale.
9.12. Bibliografie
2. Tâtu Lucian, Şerbănescu Cosmin, Ştefan D., Cataramă Delia, Nica Adrian, Fiscalitate de la
lege la practică, Ediţia a VIII a, Editura All Beck, 2013;

Curs Fiscalitate 2022-2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Fiscalitate 2022-2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE

FISCALITATE – SUPORT DE CURS

Conferenţiar univ.dr. HARALAMBIE GEORGE ALIN

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 – TEORIA FISCALĂ;

1.1. Conţinutul şi caracteristicile obligaţiei fiscale

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 – POLITICA FISCALĂ

2.1. Sistemul fiscal şi evoluţia acestuia

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 – INSPECŢIA FISCALĂ

3.1. Conţinutul şi caracteristicile inspecţiei fiscale

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 – RĂSPUNDEREA ÎN DOMENIUL FISCAL

4.1. Răspunderea contravenţională

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 – IMPOZITUL PE PROFIT

5.1. Aspecte generale privind impozitul pe profit

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 – IMPOZITUL PE VENIT

6.1. Impozitul pe venitul realizat din activităţi independente

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 –ACCIZELE

7.1. Consideraţii generale privind accizele

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8- TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

8.1. Noţiuni generale privind TVA

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9- IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

9.1. Conţinutul impozitelor şi taxelor locale

1.1. Conţinutul şi caracteristicile obligaţiei fiscale

Cunoaşterea conceptelor şi categoriilor specifice relaţiilor fiscale.

Presiune 26,1 25,15 28,2 37,24 25,3%

Fiscalitatea trebuie să urmărească maximizarea eficienţei sistemului economic prin

În perioada actuală, finanţarea cheltuielilor statului necesare realizării obiectivelor

1.2. Creanţa fiscală

Dicţionarul de Economie defineşte creanţa ca fiind: dreptul patrimonial al unei personae

Titlul de creanţă fiscală poate îmbrăca forma:

1.3. Stingerea obligaţiei fiscale

1.3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată

1.3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare

Scăderea debitului contribuabilului este o modalitate aplicată în caz de insolvabilitate sau

1.3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare

Anularea reprezintă o modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale uzitată însituaţia în care

1.3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin darea în plată

Darea în plată reprezintă un procedeu prin care creanţele fiscale administrate

1.3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie

1.3.7. Stingerea obligaţiei fiscale prin conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale

Stingerea obligaţiei fiscale prin conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale se aplică la

1.4. Executarea silită a obligaţiilor fiscale

În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate,organele

1.4. 1. Executarea silită a bunurilor mobile

Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora,

1.4.2. Executarea silită a bunurilor imobile

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu

1.4.3. Executarea silită prin poprire

1.5. Test de evaluare/autoevaluare

Stopajul la sursă presupune:

Stingerea creanţei fiscale se realizează prin:

Executarea silită prin poprire se aplică când:

a) preţul de pornire al primei licitaţii;

Valorificarea bunurilor sechestrate se poate realiza prin:

Care dintre afirmaţiile de mai jos nu sunt adevărate:

a) executarea silită a creanţei fiscale reprezintă o procedură de realizare aveniturilor

7) Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere se aplică:

Care din următoarele afirmaţii este adevărată?

a) executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 1 an de la data de ianuarie a anului

1.6. Lucrare de verificare

Datoria de a plăti la stat impozitele, taxele şi alte prelevări fiscale reglementate

2.1. Sistemul fiscal şi evoluţia acestuia